comentarii

exemplu de dialog colegi


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
lene si amoralitate - de Simeon Dascalul la: 28/07/2004 19:17:22
(la: Impotenta nationala)

“lenesi si incapabili”

Totdeauna ma enervez cand aud diverse formulari de genul “nimeni nu munceste, de asta nu merg lucrurile in tara asta”. Ca si cum munca ar fi o virtute, un lucru bun in sine si ar trebui prestata indiferent de rezultat. As vrea sa vad unul din occidentalii aia harnici adus aici la salariile noastre si tinut asa nu doua, trei luni, ci pana la sfarsitul vietii. Sa vad ce chef de munca o sa mai aiba ala. Lumea munceste aici, ca, daca nu, n-ar avea din ce trai. Dar se lucreaza pe degeaba sau aproape pe degeaba. Cat e salariul mediu pe economie? 150 de euro? Simte cineva un dor nebun de munca pentru banii astia? Cand romanii cei lenesi ajung la salarii omenesti muncesc la fel de bine ca altii.

”Depravarea spirituala si morala a natiunii noastre”

Perfect explicabila. Inainte de razboi 80% din populatie traia in mediul rural si avea morala si religiozitatea aferenta. In anii comunismului ele s-au erodat incet, incet pana la disparitie. Dar daca fostul sistem nu forma caracterul supusilor, macar le dadea o frica sanatoasa care-i facea sa ramana ca de cat in anumite limite. Exemplu:

Aveam un coleg de clasa a carui mama era mare sefa pe la o cantina si mai mare. Familia aia bineinteles ca n-a avut niciodata probleme cu mancarea, doamna in cauza venind in fiecare dupa-masa cu plasele pline cu tot ce era mai bun. Prin sistemul infloritor al trocului se facea rost de alte produse ce lipseau in oranduirea de trista amintire. Ramaneau salariile, adica o buna parte din ele. Ce sa faca cu ele? Dacie aveau, apartament cu trei camere, ca mai multe nu lasa raposatu’, aveau. Ar fi putut sa-si cumpere aur, dar aveau o frica sanatoasa de militie si de denunturile colegilor invidiosi ai doamnei. Se temeau bietii oameni de bataile de la militie daca i-ar fi prins cu aur nejustificabil in casa. Asa ca mereau vara la mare. Luau avionul pana la Constanta si stricau banii acolo. N-au strans nimic crezand ca binele o sa tina o vesnicie. Colegul meu era un baiat foarte linistit si la locul lui, imbracat ca noi ceilalti si care nu scotea nici un cuvant despre belsugul familiei. Ce mai, bogatii fostului regim erau niste oameni tare decenti.

Dupa caderea comunismului s-a dus dracului si prudenta. Nu-i de mirare ca lumea devine tot mai amorala. Asa e omul si nu poate fi schimbat, el vrea sa-i fie bine. Ori acuma nu le merge bine decat gunoaielor, escrocilor, afaceristilor, smecherilor cu tupeu. Si incet, incet dupa capacitatea de adaptare a fiecaruia, toata lumea o sa urmeze tendinta asta.
Da, asa este in Romania, Ital - de mya la: 09/10/2004 16:41:10
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Da, asa este in Romania, Italia, Spania si alte tari latine...barbatul e stapanul in casa, el ia deciziile, el dicteaza, el e seful, sigur... in proportie mai mica sau mai mare. Iau marea masa, nu ma uit la extreme. Chestia asta e valabila mai mult in mediul rural decat in cel urban si mai mult in mediul sarac decat in cel mai instarit (mai educat eventual). Asa cred, nu stiu.

Eu cred ca treaba vine totusi din educatie. Mamele de baieti gandesc altfel decat mamele de fete - vorbesc acum de Romania. Am un exemplu bun: fosta colega de servicu - cu baiat si fata. Baiatul putea sa-si aduca acasa iubita (dormea cu ea in pat) fata insa nu (puteti sa va imaginati o mama romanca (sau tata!!!) care sa accepte ca fica-sa sa doarma cu un vlajgan in casa noaptea?). Pentru baiat era in regula asta, pentru fata nu.

Daca iubita baiatului se plangea ca tipul nu misca un deget...viitoarea mama soacra sarea cu fundul in sus ca nu e gospodina, ca e lenesa, etc. Fata - si nu baiatul ei drag, odorul scump (de 1,85 !). Daca insa fata ei zicea de prietenul ei ca nu misca un deget (nu-i tinea haina cand se imbraca, nu-i deschide usa, nu-si spala cana de cafea...etc.) mama zicea ca e un mitocan si ca tre´sa-si caute altul mai bun. "Ce...sa-mi dau fata dupa toti handicapatii?!" Chiar daca fiul ei facea la fel cu a lui iubita (aia obraznica si lenesa!). Si multe altele, nu intru in amanunte.

Mentalitati de ev mediu, zic eu...Cunosc cazuri cand ambii parteneri sunt oameni cu studii, ambii foarte buni, talentati si el...o mai pocneste pe ea asa...din dragoste stiti...ca sa-si stie locul deh! Dupa formula "Femeile si negrii nu e oameni"! Ridicol nu e faptul ca el o pocneste si faptul ca ea se lasa pocnita si nu are nimic impotriva, ba chiar vede aici dovada dragostei lui nemarginite. Asa dragoste...Eu insa zic ca se potrivesc perfect. Sunt cuplul "ideal" ;-).

In societatile occidentale, femeile sunt mai egale cu barbatii. Lucreaza ambii, cand ele fac copii lucreaza doar el pentru un timp (sau pentru totdeauna), ele nu stau la coada cratitei cu orele (cumpara potol gata preparat - e foarte diversificat si ieftin). Apoi amandoi fac treaba in casa (de regula), el da cu aspiratorul, ea sterge praful. El duce gunoiul, ea spala geamurile. El gadila masina, ea gadila copiii (daca e mama). Le da mana sa manance in oras serile (des!), pot trai normal dintr-un singur salariu in casa (al lui sau al ei, depinde) fara mari dificultati. Cand doar el lucreaza, ea o sa fac mai multa treaba in casa, normal. Si cand divorteza, el trebuie sa plateasca fostei neveste un fel de pensie lunara (daca ea nu munceste) sau reciproca.

Totusi, barbatii (din cauza hormonilor diferiti) au tendinta sa domine. Mi se pare firesc. De aici problemele daca ei sunt mai agresivi si ele mai infipte. Cel mai simplu e sa formeze ambii un cuplu in adevaratul sens al cuvantului, sa discute mereu, sa fie prieteni, sa invete unul de la altul, intr-un cuvant sa se completeze. Avantajul ar fi de ambele parti! Ar castiga cuplul, "ambii doi" de fapt. Dar ego-ul isi tot baga coada, deh.






:(:-< - de daydreamer la: 01/05/2007 21:07:44
(la: Prietenia in zilele noastre)
am citit articolul tau si cam iti dau dreptate:(..am 2 prietene si am avut destule conflicte...una ia zis cuiva ca se simte folosita de noi...nu nea zis noua...iti dau dreptate si cand ai zis ca a devenit o rusine sa iti exteorizezi sentimentele...nu stiu...dar cred ca intr`o prietenie nu conteaza : varsta,sexul,situatia financiara,studiile pe care le ai...parerea mea...si caut un prieten de foarte mult timp si nu gasesc...un prieten adevarat...de exemplu : am 2 colege care se inteleg super din cls I ...le invidiez...de cate ori au incercat multe persoane sa le desparta ..si nu au reusit:(...eu din fericire nu ma aflu pe lista...trebuie sa fie super sa ai un asa prieten :-<...care se simte singur si vrea un prieten..si eo vreau id de mess : l0st_daydreamer ...
#192743 (raspuns la: #49327) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
AnAmIca - de adina.petre la: 10/02/2009 22:27:09
(la: Ce faceti ca sa nu va pierdeti in celalalt?)
Daca inteleg eu corect intrebarea ta, atunci pot sa zic ca nu am reusit niciodata sa patesc asta,sa ma pierd pe mine, in altul.
O fi din cauza ca autocunoasterea m-a interesat inca de mica, si atunci am stiut clar unde-mi sunt granitele, ce-mi place, si ce nu.

Daca au fost lucruri noi, apartinand persoanei de langa mine (iubit, prietena buna, etc) pe care eu nu le facusem sau despre care nu stiam multe lucruri, am incercat sa inteleg ce sunt, cum sunt, si daca mi s-au potrivit le-am adoptat si trecut in registru ca "un lucru nou invatat", cu adaptarile de rigoare, unde a fost cazul.

Si ca sa iti ofer si un exemplu, aveam o colega in liceu care facea genti, posete, din materiale textile si alte bucati de lucruri nefolositoare de prin casa. M-am uitat la ea, am vazut ce si cum face, am avut si eu o tentativa, dar nu m-a incantat in mod deosebit activitatea, asa ca n-am dezvoltat-o la rang de hobby sau afacere. :)

Un alt exemplu,ar fi jocurile pe calculator pentru care un iubit de-al meu parea ca traieste. Am incercat, m-am bagat si eu sa vad ce e, am zis ca o fi naibii cea mai tare distractie de pe pamant. Dupa ce am trecut putin prin toate "la moda", mi-am dat seama ca nu ma atrag decat bilele colorate de la Luxor, si aia maxim timp de juma de ora. Mai mult de atat, chiar ma plictisesc. :)
Maan... - de monte_oro la: 10/04/2009 08:29:51 Modificat la: 10/04/2009 08:30:15
(la: "Eu cu cine votez?")
Irelevant... Aici vorbeam deja despre sentimentul monarhic... vis-a-vis de Casa Regala si in principiu, nu de Duda, in particular. Reciteste, eventual, dialogul... colega...;)
onutza - de gabriela_o la: 04/08/2009 18:21:36
(la: Feminitatea)
Ma gandeam la chestia asta cu cursurile despre feminitate. Sincer, parerea mea e ca sunt o prostie. Feminitatea nu se invata la cursuri. Poti sa-ti creezi poate niste aparente prin exercitiu, dar nu cred in feminitatea invatata.
Exemplu: am o colega care cred ca isi exerseaza in oglinda gesturile ce-i confera "feminitate". Ea le considera asa, poate or mai fi unii, dar sunt multi altii care le gasesc doar niste caricaturi si se strica de ras.
#469034 (raspuns la: #469025) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Aveti dreptate stimati colegi - de Danila Prepeleac Jr la: 28/05/2005 00:30:55
(la: SE POATE FACE UN MILION LA MODUL CINSTIT?)
Aveti dreptate stimati colegi de cafenea! Daca preocuparea principala este consumul, milionul devine nesemnificativ. In general, sufletele cu trasaturi feminine si cei a caror preocupare se indreapta catre “designul exterior” nu vor avea NICICIODATA suficienti bani. Deviza principala este “trai pe vatrai”. Pentru cei a caror preocupare bate catre creatie sau “designul interior” milionul este deja prea mare. Poate de aceea milionul reprezinta o tinta pe continentul american. AICI, s-a creat expresia de “milionari in tenisi”.

In dialogul imaginar tinarul de 25 de ani are o tinta: sa faca un milion si sa se retraga. Cit timp ii ia sa faca milionul?
In ziarul Toronto Star din Marti, 20 Martie, 2001 la sectiunea Business se arata cit trebuie sa economisesti anual, la o dobinda de 6% si sub o inflatie de 3%, functie de momentul cind vrei sa te retragi si de citi ani estimezi ca vei trai.
Exemplu: ai 25 de ani si vrei sa te retragi la 50, dupa care estimezi ca vei mai trai 35 de ani. Daca dupa retragere vrei sa cheltuiesti anual 21.000 de dolari trebuie ca pina atunci sa faci jumatate de milion si ca urmare trebuie sa economisesti 480 dolari pe luna, ceea ce pentru multi din Ro sau pentru cei ce lucreaza in Vest nu mai este un “capat de tara”. Cu 21.000 dolari pe an poti locui chiar in SUA-Florida (clima ideala) unde chiria unui apartament/casute modeste poate fi si de 9.200 dolari pe an. Daca te retragi in RO sau in unele tari din Caraibe sau pe coasta Mediteranei, cu acesti bani iti poti permite un trai lejer. Pentru un milion, economisirea nu se modifica dramatic. Internetul este plin de calculatoare virtuale. Majoritatea bancilor ofera gratuit acest serviciu de calcul.

Dar, am vazut ca unele comentarii se refera la ce poti face cu un milion. Un canadian mi-a spus ca nu problema dublarii sumei ii face griji ci fapul ca nu are milionul. In comentariile dvs. am observat opinii foarte pesimiste. Sa fim clari. Daca vrei un iaht, un palat si un top-model alaturi te-ai ars. Milionul nu te ajuta. Dar pentru marea majoritate, cind ai un milion dispare stresul zilei de miine. Privesti lumea cu alti ochi. Este o suma care nu te face sa devii sclavul banului. Iti poti permite sa faci sport prin intermediul unui job de 10-15 ore pe saptamina care necesita si un efort fizic (pui marfa pe rafturi la un supermarchet, tai iarba, cureti zapada, etc.). Iti mentii forma si esti si platit, ai asigurare la medicamente, dentara, etc. Iti pierzi slujba, ti se rupe...Sa nu uitam ca reteta fericirii pe termen lung nu necesita multi bani: daca vrei sa fi fericit o zi taie un porc, pentru o saptamina cumpara un computer nou, pentru un an insoara-te, iar daca vrei sa fi fericit o viata construieste-ti o gradina.

Daca ai 25 de ani, un milion si te retragi nu inseamna ca pui banii la saltea si incepi sa-i “maninci”. Ii investesti sau o parte ii dai unui manager sa se ocupe de ei.
Ginditi-va ca, acei “mosulici” care pierd vremea pe cite un vas de croaziera au depus milionul in 1989 la o banca cu 10% dobinda pe termen de 10 ani (atit era dobinda la dolari SUA atunci). In acest timp (10 ani) poti cheltui un milion-dobinda (100.000 pe an!) iar dupa zece ani milionul initial este intact. Si trebuie mentionat ca daca nu mai lucrezi nu mai ai nevoie de doua masini, de benzina multa, mincare la pachet, hainele nu se tocsc repede, incaltamintea la fel, etc. Daca vrei neaparat sa multiplici milionul exista reteta clasica. Cumperi 10 apartamente in Vest (cazul de fata in Toronto), le inchiriezi cu 1200 dolari pe luna, fiecare, dar stresul nu l-ai eliminat din viata ta. Schema functioneaza si cu o suma mult mai mica de un milion, pe baza de imprumut bancar, caz in care dobinzile la imprumut se scad din venit, reprezentind cheltuieli pentru a mentine business-ul.

Statisticile canadiene si sfatuitorii financiari spun ca pentru a fi considerat un om bogat trebuie sa ai peste 700.000 de dolari (bani, casa, masina, etc.) si SA NU FI DATOR. Deci, sub 1.000.000! Cum asa? Pai aici, pe continentul Nord-american, lumea este mai saraca decit pare. Proprietarii de case nu depasesc 50% din populatie, spre deosebire de Romania unde procentul bate la 90%. Din cei 50% numai o mica parte nu au datorii. In Canada anul trcut nu prea s-au facut economii, iar in unele provincii economiile populatiei au scazut cu mai multe procente.
Ajutor social nu primesti daca ai o darapanatura de casa sau numai o masina noua. Vinzi ce ai, declari ca esti falit, si apoi primesti ajutorul. In Canada sunt zone agricole sau teritorii inghetate unde venitul este SUB 250 DOLARI PE AN!!! Daca nu ar fi nu s-ar specifica, ca aceste venituri nu se impoziteaza.
#51925 (raspuns la: #50944) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Prin a arata un exemplu bun. - de relu la: 29/10/2003 18:47:06
(la: Romani in strainatate)
Vezi, citeodata e prea dificil sa intervii. Cred ca urmatorul principiu din punct de vedere al binelui ar fi sa ii tu insati un exemplu pentru ceilalti romani, si sa nu-ti apleci fruntea. Am o prietena care e mai in contact decit mine cu comunitatea romana. De fapt si sora-mea e. Si ea cind se afla in compania unor romani ca si aceia pe care i-am descris, cu toate ca e de acord cu atitudinea lor, ea doar tace cind ii aude ce spun. Eu, in schimb, ii iau la intrebari: de ce cred ei ca lucrurile sint asa proaste? Si, sub deghizarea unuia care nu a auzit asa timpenii inainte, le cer referinte exacte, si apoi, dupa ce m-am hotarit ca mi-au dat indeajuns material, le spun parerea mea, in acord cu ceea ce mi-au spus ei. De exemplu, cind aud: 'Canada nu are nici o istorie, arhitectura e stupida, si muzeurile sint de rahat' eu zic: 'Te inteleg; cind erai in Austria, ai fost la muzeul cutare? E fain de tot si intradevar nu se compara cu cel din Toronto' 99% din cazuri nu au fost la nici un muzeu. Dar se pling ca, daca le pica fisa sa mearga, muzeul e acolo.

Cam asta poti face, cu unii. Dar daca intr-adevar ajungi in compania cea mai de jos (hoti, tilhari), atunci poate e timpul sa te intrebi cum ai ajuns in asa companie. Cind am ajuns in Austria am fost intr-un lagar de emigranti (pensiune) in Linz. Erau doua echipe de hoti: albanezi si romani. Hoti profesionali; furau si vindeau la 1/2 de pret. Fiind acolo la inceput fara drept de lucru, n-am putut sa ma mut, si i-am observat. Pe aia nu poti sa-i schimbi, e parerea mea. Dar dupa ce am gasit de lucru, m-am mutat in oras, departe de anturajul acela. Inchipuieti, un roman de-al nostru, cind eram in pensiune, mi-a furat un aparat de foto pe care il adusesem sa il vind pentru un coleg de lucru (austriac). Sub pretextul ca vrea sa se uite la el, la luat in camera la el. A doua zi a disparut cu citiva altii, si cu aparatul care nici nu era al meu. A trebuit sa platesc colegul pentru un aparat care nici macar n-a ramas cu mine. Da, un compatriot drag de-al nostru.
-R
#2606 (raspuns la: #2597) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bogdanovka - un Auschwitz antonescian - de Filip Antonio la: 09/02/2004 18:28:44
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Istoria comunismului si a Holocaustului (II). Interviu cu Liviu ROTMAN

Lavinia BETEA


Holocaustul ca tema de cercetare

Ce imagine putem avea din arhive despre guvernarea Antonescu?

Da, documentele s-au pastrat. O parte au fost publicate. Recent, la Tel Aviv, la centrul pe care-l conduc, am publicat o voluminoasa lucrare a colegului Jean Ancel, despre Transnistria, atit de voluminoasa ca n-am putut s-o iau cu mine in geamantan. Despre lagarele din Transnistria pentru ca in Transnistria nu era un singur lagar, ci un sistem de lagare. E ceva despre care nimeni n-a stiut nimic. Transnistria se stia poate geografic ce era. Dar din punct de vedere al suferintei evreiesti acest lucru nu s-a stiut pina acum citiva ani. Jean Ancel a facut o munca de Sisif, de unul singur, in arhive din Romania, dar si din fosta Uniune Sovietica, unde exista multe documente romanesti pentru ca armata sovietica a capturat arhivele romanesti. Deci, dupa o cercetare foarte complexa a documentelor din arhivele romanesti si de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice sau care se gasesc la Washington, la Muzeul Holocaustului, a publicat cca 1200 de documente care insumeaza aproximativ 2200 de pagini.

Sintetizate ce ar insemna ?

Sintetizate – demonstratia nu este a mea, este a lui Jean Ancel – ar putea fi prezentate astfel. In primul rind, in Romania a existat o politica de exterminare calificata a evreilor. E adevarat ca intr-o anumita perioada lucrurile s-au schimbat, dar in ’41-’42 a existat o politica sistematica de exterminare a evreilor. Nu au fost niste atrocitati la intimplare, facute de un locotenent sau de un capitan barbar, ci o politica bine pusa la punct de factorul de decizie de la Bucuresti. Factorul de decizie de la Bucuresti fiind in acea etapa Ion Antonescu si cei apropiati lui, pentru ca el a condus impreuna cu un guvern participant la conducere. Nu e vorba de comitetul executiv de pe vremea lui Ceausescu, exista acolo un dialog. Sigur ca a lui era decizia, dar oamenii participau si aprobau deciziile. Fara doar si poate, nu se poate vorbi de o rezistenta in cadrul guvernului, pe problema evreiasca.

O politica intrerupta tot de catre Antonescu...

Tot de catre el. Tot el are meritul, sa spunem asa, el fiind omul care decidea. In septembrie-octombrie 1942, datorita unui complex de factori, el isi schimba politica fata de evrei. Acest complex de factori contine o situatie speciala a Romaniei in 1942. E adevarat, este inainte de Stalingrad, dar se contura deja o modificare a raportului de forte. In al doilea rind, existau niste probleme foarte grave pentru statul roman. Diplomatia germana, in primul rind ministrul de externe Ribbentrop, dar si alte personaje care gravitau in jurul lui Hitler isi consolidau in timpul anului 1942 pozitia promaghiara si considerau ca trebuie mers la un nou arbitraj care sa coboare spre sud granita, deci sa dea cea mai mare parte a Transilvaniei. In paralel, prin organizatiile fasciste ale sasilor, bineinteles sub patronajul serviciilor speciale hitleriste, Reichul punea la cale un plan de autonomie a sasilor. Se pare ca din nou integritatea teritoriala a Romaniei era in pericol si atunci se pare ca s-a gindit ca va trebui sa ia legatura cu Occidentul. Si nu poti sa iei legatura cu Occidentul, in paralel cu deportarea evreilor spre lagarele mortii din Polonia. In afara de asta mai sint si alte elemente. A existat o presiune a anumitor parti ale societatii civile romanesti, nu foarte largi, care au cerut oprirea masurilor antievreiesti. Este vorba de cercul din jurul regelui, de regina mama, de inalti reprezentanti ai clerului si, nu in ultimul rind, de oameni politici, dintre care se detaseaza interventia lui Iuliu Maniu. De asemenea, o serie de elemente ale birocratiei romanesti, se vorbeste de conducerea CFR-ului care a incercat chiar sa saboteze trimiterea garniturilor de tren pentru deportare. Si nu trebuie omisa declaratia extrem de ferma a Secretarului de stat al Statelor Unite, ce ameninta cu grave represalii, in cazul deportarii evreilor. Deci au fost niste factori care au determinat oprirea realizarii planurilor de exterminare... Ceea ce nu exclude insa faptul ca in ’41-’42...

Ce explicatii aveti pentru faptul ca, desi Antonescu a dus aceasta politica de exterminare a evreilor in ’41-’42, nu a dus-o in maniera extrema. Adica nu i-a trimis la Auschwitz, ci in Transnistria. Oare stia ce se intimpla la Auschwitz?

Ca sef de stat aliat sa nu stie ce se intimpla in zona aliata? Pot sa va spun si ca a existat un plan foarte bine pus la punct, plan incheiat si predat, de care fusesera anuntate si autoritatile germane. Plan intocmit de Radu Lecca, personalitate importanta care avea sarcina sa se ocupe de evrei. Radu Lecca intocmeste un plan pe care guvernul si Antonescu personal il aproba, privind deportarea evreilor din Romania in valuri, in etape spre lagarele de la Auschwitz si din Europa Centrala...

In ce an?

In 1942. Neaplicarea acestui plan, dupa ce fusese semnat si transmis Germaniei – intii aminarea lui si apoi neaplicarea lui – a insemnat schimbarea pozitiei lui Antonescu datorita cauzelor pe care le-am pomenit inainte. Faptul ca a existat acest plan este foarte clar. Antonescu a avut propriul plan de exterminare a evreilor, principala cale era Transnistria, si, spre deosebire de alti aliati ai lui Hitler, a evitat cit a putut sa se incadreze in planul german. Explicatiile sint multiple, multe tinind si de structura sa psihica. Dar rezultatul trebuia sa fie acelasi! In al doilea rind, as vrea sa mai adaug ca o vreme nu s-a vorbit deloc de Transnistria. Apoi s-a incercat sa se vorbeasca despre Transnistria ca despre ceva foarte usor si blind, un fel de casa de odihna in care au fost dusi evreii. Transnistria a fost – si cartea pe care a publicat-o Ancel a demonstrat acest lucru – un loc unde evreii erau dusi sa fie exterminati. Sigur ca nu ca la Auschwitz, nu compar, dar exista grade ale crimei.

Cine-ar putea stabili o ierarhie in privinta chinurilor uciderii rapide – prin impuscare, otravire cu gaze sau oroarea Hiroshimei – si a mortilor lente prin infometare si frig din lagarele celuilalt tip de regim totalitar, comunismul?
Toate acestea fac parte din ceea ce numim istorie contemporana, fiind chiar o caracteristica a ei...

Nu trebuie pus semnul egal, dar vorbind despre Transnistria, ideea era exterminarea. In momentul in care evreii ajungeau in Transnistria, li se confiscau buletinele de identitate. Deci acesti oameni se transformau in oameni fara identitate care puteau fi omoriti oricind si oriciti. Puteau fi si pastrati. Dar nu mai aveau apararea pe care o are orice om, in orice parte a lumii. Erau apoi transportati in modul cel mai brutal, mergeau pe jos prin zapada si din timp in timp erau si omoriti, va rog sa consemnati acest amanunt cinic pentru ca incerc sa demonstrez un lucru. Adica nu erau transportati ca niste detinuti, ci ca niste oameni care puteau fi si erau din cind in cind omoriti. Transnistria insasi era un complex de lagare. Unul dintre ele, Bogdanovka, era un loc al mortii la fel ca Auschwitz. Acolo oamenii erau adunati, strinsi intr-un staul de porci si exterminati prin impuscare si ardere. A fost deci o exterminare sistematica. Sigur n-a fost acea „exterminare stiintifica“ ca la Auschwitz. Apropo de aceasta, exista foarte multe proteste germane impotriva omorurilor evreilor folosite de armata romana. Nu din dragoste pentru evrei, ci pentru ca aceste cadavre aruncate puteau produce epidemii periculoase pentru o armata care se indrepta spre front. Din motive de igiena, nemtii voiau o lichidare curata si sistematica, ceea ce nu se intimpla in Transnistria.

Ca orice cetatean matur al Romaniei, in scoala am avut o singura sursa de informare despre cele petrecute in Transnistria – romanul Satra de Zaharia Stancu, care descrie tiganii deportati. Despre ei, despre tiganii de care povestea romanul, de ce nu se mai vorbeste acum?

Se vorbeste. Dar exista o intirziere. Cartea colegului meu Radu Ioanid s-a numit in editia engleza, publicata la Washington, Holocaustul evreilor si al tiganilor. Fireste, e de datoria istoriografiei sa dezvaluie atrocitatile comise de guvernul Antonescu impotriva populatiei rome. E un fapt istoric centralitatea „problemei evreiesti“ in timpul regimului Antonescu. El insusi avea sa spuna, la un moment dat, pentru mine important nu este razboiul impotriva bolsevicilor, pentru mine important este razboiul impotriva evreilor.

Care este sensul corect al acestui cuvint foarte folosit, dar putin cunoscut – Holocaust?

O definitie filologica nu este importanta in istorie. Un fenomen grav in istorie primeste un nume si ramine cu acest nume datorita faptului ca asa a fost. Holocaust inseamna exterminarea sistematica a evreilor in perioada respectiva. Inseamna o politica de exterminare si inseamna lipsirea unor oameni de drepturile de baza. In general aceste doua elemente dau sensul cuvintului. Astazi se incearca ocolirea fondului problemei, prin „retragerea“ in discutii savante filologice. Eu vad in aceasta metoda o incercare de a fugi de esenta problemei.

Cum se defineste, in opinia dv., fenomenul numit Holocaust?

Continutul capitolului romanesc al Holocaustului este dat de urmatoarele fapte: 1. Faptul ca o populatie in integralitatea sa – nu conteaza starea materiala, orientarea politica, religiosi sau laici – este scoasa de sub scutul legii. E vorba de posesori ai cetateniei romane. Deci un singur numitor comun: evreitatea. Acesti oameni, prin legislatia evreiasca a lui Ion Antonescu, sint spoliati economic, li se confisca proprietatile, sint dati afara din casele lor, elevii si studentii sint exclusi din sistemul de invatamint de toate gradele, specialistii: ingineri – printre ei si regretatul meu parinte –, avocati, medici, artisti sint scosi din breslele profesionale – barou, asociatia inginerilor, sindicatul scriitorilor etc. – si sint siliti sa-si cistige piinea prin tot felul de munci ocazionale. Se iau impotriva lor masuri umilitoare, precum confiscarea aparatelor de radio etc. In mare se poate spune ca devin cetateni de rang inferior. O data cu aceasta degradare civica se pot astepta la orice! Viata lor nu mai are aceeasi valoare cu a vecinului neevreu. 2. Au loc pogromuri, la Bucuresti – in perioada guvernarii legionare si apoi in ajunul si imediat dupa inceperea razboiului intr-o serie de centre, din care cel mai important a fost la Iasi, in iunie 1941. 3. Deportarea aproape integrala a populatiei din Basarabia si Bucovina in Transnistria. Incercarea de a se face o deosebire intre cele doua regiuni si restul tarii e un simplu joc, ele erau regiuni romanesti. De altfel au fost deportati si evrei din sudul Bucovinei, regiune ce nu fusese sub ocupatie sovietica in perioada 1940-1941. 4. Atrocitati impotriva populatiei evreiesti din Ucraina. Nu cred ca crimele din Odessa pot fi puse pe seama altora decit a guvernului si a armatei romane. 5. Conceperea planului de deportare – in valuri – incepind cu cei din sudul Transilvaniei si Banat – a tuturor evreilor din Romania. Plan de care am vorbit mai inainte.

Cercetarea Holocaustului este mult mai mediatizata decit, sa spunem, cercetarea…

Perioadei lui Carol cel Mare...

Pentru exteriorul comunitatii istoricilor pare foarte important raspunsul intrebarii la ce foloseste cercetarea Holocaustului? Dv. ce finalitati ii conferiti?

Are o semnificatie foarte importanta. Am incheiat un secol care incepe, in mod figurativ, cu pogromul de la Chisinau in 1930 si se termina cu represiunile grave din fosta Iugoslavie. Deci un secol al lagarelor, un secol al exterminarii fara precedent care este in acelasi timp un secol al dezvoltarii fara precedent a stiintei, a culturii. Un secol in care apare computerul, un secol in care televiziunea se impune ca o putere foarte mare, in care formele de comunicare intre oameni sint revolutionate, in care corespondam si noi prin Internet... Cind l-am incheiat, ne-a fost frica cind am trecut pragul de la un mileniu la altul ca se intimpla ceva cu aceste computere. Daca vine sau nu acel val, si n-a venit. Poate ar trebui acum, dupa ce ne-am linistit, sa ne gindim putin si asupra semnificatiei umane, ce s-a intimplat si unde ne ducem. Sa ne gindim si ca cea mai grava reprimare care a existat a fost la mijlocul secolului trecut si inseamna Holocaust. E fara precedent, dar ca sa fie fara urmare trebuie sa o analizam si sa o cercetam. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, multi spun ca Holocaustul, cercetarea Holocaustului este – sa retineti in ghilimele foarte ingrosate – „o afacere evreiasca“. Ii intereseaza pe evrei, e importanta pentru evrei, evreii vor… Intreb: de ce? Sigur ca pentru evrei, care au fost victime principale, Holocaustul a insemnat o trauma enorma, dar inca nu s-a raspuns la toate intrebarile de ordin politic, ideologic, teologic. Apropo de teologic, foarte multi evrei care au scapat au negat existenta lui Dumnezeu. Ceea ce e si firesc poate – daca Dumnezeu a permis sa se intimple ceea ce s-a intimplat, inseamna ca Dumnezeu nu exista. Sau daca exista, nu merita sa-i dam vreo cinstire. Sau dimpotriva, au devenit foarte religiosi. Deci impactul este foarte puternic. Dar mult mai importanta este cercetarea acestei tragedii de catre societatile in mijlocul carora s-a petrecut, trebuie pusa in permanenta intrebarea: „Cum a fost posibil?“. E vorba, in primul rind, despre responsabilitatea tortionarului, dar si a celor care au fost martori tacuti si nepasatori. Din acest punct de vedere mi s-a parut foarte interesant un articol al Magdalenei Boiangiu intitulat Ferestre inchise. Despre indiferenta martorilor la deportarea evreilor, aparut recent intr-o publicatie a Institutului Goethe din Bucuresti.

Secolul incheiat e plin de orori care – sint de acord cu dv. – ridica chestiuni mult mai complexe decit priceperea si munca istoricului. Se pune chestiunea grava a studiului naturii umane si a contextelor care transforma oameni normali in criminali. Citeva date de referinta ale secolului trecut ne-ar putea determina sa-l denumim „secolul crimei in masa“. Redau citeva cifre dintr-o statistica prezentata de Tzvetan Todorov, unul dintre analistii acestor fenomene umane exceptionale. Primul razboi mondial: 8,5 milioane de morti pe fronturi, aproape 10 milioane din rindul populatiei civile, 6 milioane de invalizi. Rusia sovietica – 5 milioane de morti in razboiul civil, 4 milioane de victime ale represiunii, 6 milioane de morti in vremea foametei din 1932-1933. Al doilea razboi mondial – 35 milioane de morti doar in Europa. Statisticile se raporteaza, in general, la Europa. Dar n-a fost doar acesta un continent singeros. In Cambodgia, spre exemplu, in timpul regimului comunist al lui Pol Pot, toti cei care nu sustineau proiectul de creare a omului nou au fost ucisi – unul din sapte cetateni ai tarii... Cum ajung oamenii sa savirseasca asemenea orori? Cercetarile de psihologie demonstreaza ca, in general, tortionarii nu sint niste psihopati, ci apartin categoriei oamenilor obedienti...

Putem in felul acesta reveni la intrebarea de ce e important Holocaustul. Pentru evrei este desigur important, dar eu zic ca este mult mai important pentru celelalte popoare care nu au fost victime, din mijlocul carora s-au ridicat cei care au ordonat asasinatele. In primul rind, Germania. Dar Germania n-a fost singura. Este mult mai important pentru ei. Ca sa inainteze, trebuie asumate niste responsabilitati. Nu poti sa treci intr-o etapa noua fara sa-ti asumi niste responsabilitati. Nu poti sa treci in secolul XXI, pastrind niste clisee din secolul al XIX-lea cum ar fi romantismul acesta „ce bine era intr-o civilizatie rurala...“. Poate era bine, poate nu era bine, dar nu poti sa inaintezi cu acel model in secolul XXI. Germania hitlerista este principala vinovata si Hitler este autorul principal al acestor planuri monstruoase. Dar efectul acestui plan ar fi fost mult mai redus daca n-ar fi existat colaborarea citeodata entuziasta a altor popoare, a oamenilor din politie, din armata, din birocratiile diverselor state. Inclusiv in tari cu grad de civilizatie ridicat si chiar cu traditie democratica. Sa nu uitam de Franta regimului de la Vichy, de unde au fost deportati multi oameni la Auschwitz...

Dv. vorbeati de responsabilitati. Ceea ce s-a intimplat este bine de stiut si trebuie folosit exemplul consecintelor ca mijloc de avertizare in fata nationalismului, populismului sau fanatismului religios. Dar nu poti sa platesti in istorie, cred, nimic. Cum, in fata justitiei, nici fiul nu poate ispasi pedeapsa de criminal a tatalui sau...

Nu e vorba de platit. E vorba de asumare ca sa ne putem feri de o repetitie. Un interes national al popoarelor despre care am vorbit este asumarea acestor raspunderi pentru ca prin asta se despart de o greutate, de o ghiulea.

Intr-un ziar de mare tiraj din Romania – nu intr-o publicatie de specialitate – erati citat, este adevarat, nu de catre gazetarul ce semneaza articolul, ci de catre un alt istoric, ca sustinator al opiniei ca romanii vor trebui sa plateasca despagubiri atunci cind cercetarile istorice vor dovedi consecintele politicilor antievreiesti din timpul guvernarilor de dreapta. Cum comentati informatia aceasta?

Da, cunosc citarea din Evenimentul zilei. Din pacate, afirmatia mea este scoasa din context. Am spus ca, fireste, este necesar sa se plateasca despagubiri tuturor celor care au fost spoliati de totalitarismul de dreapta sau de stinga. Aceasta nu e o problema „evreiasca“, ci una generala. Ideea este ca noua Romanie recunoaste principiul sacrosanct al proprietatii si ii despagubeste pe cei spoliati, fie evrei in perioada Antonescu, fie romani, evrei, unguri, germani in perioada comunista. Asta am spus, dar nu in contextul discutiei despre Holocaust. Regret ca ziarul nu a gasit de cuviinta sa publice lamuririle mele ulterioare. Regret, printre altele, pentru ca apreciez ziarul Evenimentul zilei. In general, incercarea de a prezenta problema asumarii Holocaustului ca pe o problema financiara este inca o cale de a distorsiona discutia autentica, de „a trage trenul pe linie moarta“.

Care este stadiul actual al temei Holocaustului in istoriografia din Romania?

Problema nu e simpla si nu vreau sa ascund ca inca e greu sa fie discutata deschis. Una dintre cauze a fost deja amintita, tacerea indelungata de decenii. Alt grup de cauze este intelegerea diferita a disciplinei istorice. Conceptual, istoricul a fost invatat ca istoria e un instrument al educatiei patriotice, al formarii omului nou. In acest context, cercetatorul istoric a fost invatat sa se solidarizeze cu obiectul cercetarii sale. Nu intimplator se folosesc termeni de „ai nostri“ pentru… armata lui Mihai Viteazu… De aici dificultatea de a discuta un subiect cu inalt grad de dificultate. Deci, pe de-o parte, este o incercare de a „ameti“ subiectul, de a vorbi de el, dar, de fapt, de a nu vorbi. In acelasi timp, in cadrul mai multor universitati din Romania: Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj sau Universitatea Bucuresti, se aud si alte voci, care vorbesc deschis despre problema Holocaustului. Marea speranta este „cresterea“ si „maturizarea“ tinerei generatii de cercetatori. Am avut multe discutii cu tineri cercetatori, doctoranzi, masteranzi sau tineri profesori din invatamintul preuniversitar si am fost placut surprins de capacitatea lor de a discuta deschis problematica Holocaustului, decrisparea lor. Ca istoric, nu pot sa nu observ avansul pe care il au politologii in aceasta directie. Indrumati de universitari, care inteleg importanta fenomenului Holocaustului, ca George Voicu sau Stelian Tanase, ei i-au depasit pe colegii istorici in abordarea fenomenului. Aceasta prezenta tinara ma umple de optimism si e mult mai importanta decit asertiunile unuia sau altuia dintre politicieni, cu gindul la viitorul sondaj de opinie.

V-ati nascut si ati trait multi ani in Romania. Credeti ca romanii sint mai
antisemiti decit alte popoare?

In general, sint impotriva formularii „popor antisemit“ sau „popor mai antisemit“ ori a ideii de a masura antisemitismul unui popor. Eu nu cred ca exista popoare antisemite. Exista popoare la care a existat educatie antisemita, exista popoare in care a existat antisemitismul la nivel guvernamental, un antisemitism de stat. Nu cred ca se poate vorbi despre popoare antisemite. In contextul acesta, eu nu vorbesc niciodata de poporul roman ca de un popor antisemit. Vorbesc insa de o traditie antisemita in cadrul civilizatiei romanesti, care exista...

In prezent se spune ca in Romania avem „un antisemitism fara evrei“. Asa o fi, oare?

Se aplica aceasta nu numai in Romania, ci in multe alte tari – un antisemitism impotriva unei populatii care practic nu mai exista. Exista o comunitate ai carei membri au virsta ridicata, care nu mai sint activi decit, vorba aceea, numarati pe degete! Multi, inclusiv comunistii, au incercat sa demonstreze ca antisemitismul este produs de evrei. Antisemitismul nu este produs de evrei. Antisemitismul este produs de o serie de cauze sociale, economice s.a.m.d.

Ce v-ar placea sa „scoateti la lumina“ in viitorul apropiat din arhivele romanesti?

De obicei, nu afli ce-ti place. As vrea sa-mi pot continua cercetarile. Chiar daca mi-am scris, de fapt, cartea, cred ca nu voi fi in stare sa ma opresc aici si sa nu ma mai ocup de alte aspecte ale perioadei comuniste. Eu cred ca cercetarea istoriei evreilor in perioada comunista, ca si cercetarea altor minoritati – si alte minoritati au probleme foarte importante in perioada comunista: deportarea germanilor, niste masuri antimaghiare, nivelarea tuturor, inchiderea oricaror scoli confesionale etc. –, se poate face prin cercetarea comunismului ca atare. Mai cred ca exista in Romania si in Estul Europei, in general, o retinere in a studia fenomenul comunist din diverse motive. Exista un leit-motiv, in care eu nu cred, ca-i prea aproape. Ce inseamna prea aproape? Nu avem cu cine, impresiile sint prea apropiate, trairile afective sint prea puternice... Eu cred ca in stiinta nu trebuie sa existe probleme afective. Cercetatorul – spre asta tindem, catre aceasta tind si eu – trebuie sa fie, de fapt, un chirurg care judeca la rece, cu manusi si halat alb curat. Sa nu ia virusii care vin din arhive, sa nu cada prada lor. Sa mentina distanta, nu neaparat in timp, ci sa aiba o distanta ideologica pentru a cerceta.

Ce „ne invata“, in principal, comunismul?

Cred ca cercetarea fenomenului comunist, de exemplu acum, dupa 11 septembrie 2001, cind problema lumii este terorismul, devine foarte importanta. Ar trebui sa ne intoarcem sa-l cercetam pe Lenin, pentru ca eu cred ca primul teoretician sistematic al terorismului este Lenin. El a condus grupul terorist care preia puterea, indiferent daca are sau nu majoritate. Este un grup de oameni hotariti, bine indoctrinati, bine legati intre ei cu legaturi de asemenea structura incit pot face orice. Inclusiv sa atace cu avioanele doua turnuri din centrul celui mai puternic stat. Cercetarea comunismului este importanta pentru foarte multe aspecte si ar trebui facuta. Cu incercarea de a avea distanta nu in timp si nu geografica, ci distanta ideologica pentru a studia formele acestei structuri, problemele, rolul conducator al partidului care insemna de fapt controlul intregii societati, nivelarea intregii societati, ingineria sociala a regimului, formarea unui anumit tip de om... Pe care, in parte, din pacate, l-au format. Noi speram atunci ca e o vorba goala. Toate acestea sint probleme foarte interesante. Si stiu ca sinteti de aceeasi parere. Cred ca ne-am intilnit in pasiunea pentru cercetarea acestei perioade anormale. Cred ca au aparut deja o serie de lucrari importante – printre ele si cartea pe care ati scris-o despre Lucretiu Patrascanu, care este una dintre cele mai bune analize ale perioadei staliniste din Romania si vine sa lumineze acea perioada neagra care este perioada comunista.

http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=9416
In '83 nici nu puteai avea o "colega romanca" din RSSM - de (anonim) la: 29/02/2004 08:18:54
(la: Care este viitorul Republicii Moldova?)
"prin anii '83 am avut o colega "moldoveanca" ( in RO) care n-a vrut sa accepte sub nici-o forma ca e romanca desi vorbeam aceeasi limba. Se pare deci ca limba nu e totul ptr. apartenentza. Mai e si vointza/ credintza"

Nu oricine avea dreptul sa calatoreasca peste hotare in URSS. Dosarele erau "puricate" de KGB (eu, desi eram copil, nu am putut pleca in turneu in Franta impreuna cu formatia din care faceam parte, de exemplu, pentru ca proveneam dintr-o familie "antisovietica" si dosarul meu a fost respins la "Planetariu" - sediul KGB-ului se afla langa Planetariul din Chisinau). Asa incat, nu trebuie sa te mire ca "colega" era ata de anti-romanca (sau doar foarte speriata)...
#10942 (raspuns la: #10933) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La o fotovorba - de Dinu Lazar la: 15/06/2005 08:46:23
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ieri seara fotografii de la un mare cotidian bucurestean au pus de o bericica si de un cartofel si de o discutie si m-au invitat si pe mine sa schimbam citeva idei, sa ne uitam la poze si sa mai disecam ce mai e prin lumea fotografica, asta care o avem, sau nu o avem, ca niciodata nu pot fi sigur.
Am vazut si multe fotografii si fotoreportaje; am aratat si eu ceva imagini, dar in aceasta privinta eram desigur in colturi opuse, eu babalic cu compozitii clasice si lumini mai mult cinematografice, ei cu fotoreportaje mai cu nerv, mai ultra grandangularistice, mai instinctive, cu un limbaj plastic mai direct sau bazat mai mult pe reflexele imediate - cu rezultate care in timp cred ca pot constitui un nucleu de stil romanesc contemporan in arta imaginii reportajului.
Vor face si un sit al fotografilor lor - dar nici ce e acum la http://82.208.174.56/jfg/index.php nu e de loc rau; pacat ca fotografii din Ro sunt atit de dezbinati si pagina asta din lumea foto nu e cunoscuta si facuta cunoscuta cit ar trebui.

Viata fotografului de presa nu e usoara; de dimineata pina seara la alergatura; la urma urmei o munca nenormata si cu o uzura fantastica.
Mi-am permis cu ocazia asta sa le spun stimatilor colegi citeva observatii si teorii personale legate de fotografia editoriala si de fotografia de presa romaneasca; la ora asta desigur par teorii stupide si poate fara nici o legatura cu realitatea, dar sunt rodul citorva observatii care nu cred ca sunt chiar toate gresite.

1. Fotograful roman este in esenta absent din cetate si din aria culturala romaneasca.
Adica, extrem de putini profesionisti romani in ale imaginii comunica intre ei sau cu alti fotografi sau iubitori de fotografie; nu exista liste de discutii in limba romana dedicate fotografiei editoriale sau comerciale, nu exista materiale sau reactii ale fotografilor romani de nici un fel, nu ii vad nici pe listele de discutii sau siturile de fotografie din lume, nu participa la nici un concurs international, decit cu nesemnificative exceptii, si extrem de putini de fapt au un sit; cu mici dar importante exceptii, de fapt fotografii care chiar traiesc din fotografie sunt cam sau foarte absenti din viata culturala a cetatii; asta are majore implicatii, pentru ca orice bou de detepist considera fotograful si fotografia ca o chestie care exista numai ca sa umple spatiile neocupate de text in pagina, de exemplu, si de unde poate taia ce vrea muschii lui; fotografia nu prea e considerata o opera de arta facuta de un om care incearca sa se exprime plastic, de un artist, ci o treaba utilitara care daca e, bine, daca nu, iar bine.

Daca intr-un timp oarecare nu se va intimpla o minune si o coagulare a scolii de fotografie romaneasca editoriala, cred ca vor fi mari probleme in citiva ani, mai ales prin prisma integrarii in UE; lipsa unui sindicat care sa se lupte pentru drepturile si mai ales tarifele fotografilor, va insemna practic o invitatie la o concurenta neloaiala din partea oricui care va intra pe piata asta si va fura imagini fara frica, sau mai ales le va plati mizerabil sau va face comenzi foto.
De fapt si acum situatia e dramatica; la noi pretul la fotografii si la comenzi foto e tinut foarte jos, pentru ca sunt multi inconstienti care se vind ieftin, omorind practic orice posibilitate de a trai cinstit si onorabil din fotografia editoriala sau comerciala - sunt desigur unii care cistiga suficient, dar marea majoritate a fotografilor romani e la pamint.

2. Oricit ar parea de deplasat sau de ciudat in actualele conditii de la noi, eu continui sa cred cred ca numai o clasa puternica de liber profesionisti, ar putea face ceva sau ar putea constitui un punct de referinta pentru fotografia romaneasca.
Un liber profesionist ar putea, daca s-ar putea trai din reportaje foto decent, sa-si creeze un stil, o prezenta culturala, ar putea exista ca discurs profesional si ar putea face materiale la cel mai inalt nivel; asa este in toata lumea, si fotografia este unde este acum in lume nu din cauza unor angajati - chiar geniali - la redactii ci din cauza unor fotografi independenti care au constituit un model si o amprenta pentru un timp si pentru un anumit stil de imagine.
Din pacate, la noi nu prea pot exista fotografi liber profesionisti; si sa zicem ca daca la un moment dat ar pleca toti fotografii de la o redactie, si s-ar face independenti; ar muri de foame, in citeva ore ar veni altii, care ar lucra si pe mai putini bani; s-au mai vazut cazuri.
Mai sunt si agentii romanesti care vind imagini la preturi foarte mici, pentru ca gasesc tot timpul inconstienti care vind imagini cu citiva centi bucata; pe chestia asta spre exemplu un trust de presa din Ro nici nu are redactie sau sectie foto...

Ar mai fi multe de zis; sigur ca ar fi extraordinar daca ar exista un dialog pe aceste teme; cred ca exista si alte medicamente, sau cu totul altele, pentru a trata suferintele scolii de fotografie romanesti; sau poate totul e foarte bine si numai citiva vad hauri si cetzuri cind de fapt totul e OK.

Ar mai fi multe de spus, dar nu vreau sa tin antena ocupata.

Ce spun cafegii, e bine sau e rau, si ce s-ar putea face?
#54940 (raspuns la: #54914) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dragi colegi de cafenea, multumesc pentru comentarii! - de Danila Prepeleac Jr la: 03/07/2005 00:21:26
(la: EXPERIENTA CANADIANA "Canadian Experience")
Si imi cer iertare daca uneori am fost mai dur.
Cu ajutorul comentariilor de la Dumneavoastra (am pus numele in ordine alfabetica pentru a nu se supara nimeni) CICO (bine documentat), DANIEL RACOVITAN (comparare excelenta cu Franta), FEFE (experienta cu prietenul la nevoie se (re)cunoaste), GABI.BOLDIS (bun comentariu), Horia D (adeptul bing-bang-urilor repetate), JO (excelent comentariu despre mediul scolar australian, foarte asemanator cu cel canadian), KRADU (pozitivist 100%), ZARAZA (observatii bune si realiste), VALERIU CERCEL (se vede experienta), MADBLANCH (idem cu Horia D), YVE (suporta greu alte pareri), RSI (nu suporta “propaganda” anti), BELLE (un actor tare grabit), LASCAR BARCA(erternul Gica-contra cu suflet "blajin"), DONQUIJOTE (se lasa dus numai cu lancea nu cu sorcova), KORNY, DUDI, SZETEO (bun negociator), KOMI (un om realist) , GIGI2005, ne apropiem de scopul propus (daca am uitat pe cineva imi cer scuze).

Chiar daca a mai repetat-o si CICO o mai repet si eu:
Aceasta dezbatere o doresc a fi un fel de atentionare pentru candidatii la emigrare(poate doar pentru unii). Daca oamenii mai afla si alte pareri si experiente devin in cunostinta de cauza stiu la ce sa sa astepte sau isi redirectioneaza pozitia. Deci un fel de “Beware of the dog” (Atentie ciine rau - in curte intri daca vrei dar fi foarte prudent).


Nu toate intimplarile redate la acest subiect sunt traite de mine. Ar fi chiar imposibil ca in 5+ ani sa trec chiar prin toate. Am mentionat ca unul era inginer in telecom, altul inginer IT, altul doctor, altul profesor, etc. iar cind a fost cazul am spus ca “mie” mi s-a intimplat. Nu pot sa dau nume sau firma. Poate citesc si ei aceasta dezbatere si nu vreau sa se simta jigniti.
Iata inca ceva ce nu imi apartine:
De altfel propozitia asta mi se pare chiar inoportuna: ¨De ce oamenii cu educatie si ani de experienta trebuie sa lucreze in sevicii inumane si degradante numai pentru ca nu s-au nascut in Canada?¨ spui tu (gabi.boldis)
Intr-un fel imi pare “bine” ca ai remarcat aceasta afirmatie. Nu este propozitia mea. Dupa cum este mentionat, acest lucru l-a afirmat un emigrant ne-roman (alte natii par mai sensibile decit romanii) pe nume Oleksi Nazarov in TORONTO STAR, unul din marile cotidiene din Canada, la data de Vineri, 4 Februarie, 2005. Daca ar fi doar opinia lui nu cred ca s-ar fi publicat intr-un ziar canadian de o asemenea anvergura. Eu nu am facut decit sa traduc cuvint cu cuvint ceea ce este scris acolo.


Iata o alta experienta. In ziarul Evenimentul Zilei de astazi 02 iulie 2005 este un articol intitulat “Lungul drum pentru a putea practica medicina in Canada” Este un interviu cu tenta puternic pozitiva (aproape reclama), asa cum place unor comentatori de la cafenea, luat lui Nicola Toma, stabilita si realizata profesional la Montreal (observati ca mentioneaza tipul de REALIZARE).
Totusi sunt “scapate” si unele “atentionari”:
Unii cred ca-si pot gasi de lucru macar ca asistent medical.
Si pentru asta se cer studii universitare DE AICI, se fac TREI ANI.
A fost ....Nu greu, ci foarte greu. Pana acum doi-trei ani am auzit de putini medici care au reusit ... Am prieteni care nici acum, dupa cativa ani, nu au intrat in SUA in rezidentiat, cu toate examenele luate.
(se pun la dispozitie) cateva posturi pe an, sapte-opt pentru medicii straini care vor sa refaca cele 18 luni de facultate (Oare citi emigranti se bat pe aceste 8 posturi? cifra este ilara).
In sistemul francofon, in Quebec, calea este reluarea a 18 luni de facultate, dupa depunerea unui dosar care costa intre 500 si 800 de dolari, si acreditarea studiilor de catre guvernul din Quebec.
Toate examenele costa cateva mii de dolari. Daca sunt luate din prima, costa aproximativ 4.000-5.000 de dolari. Daca nu, se mai adauga intre 800-1.000 de dolari pentru fiecare treapta, pentru a putea da examenul din nou.
Iar cand se intra in practica medicala, ca student, se munceste de dimineata de la ora 7.00 pana seara, la 19.00-20.00. Si, de cele mai multe ori, muncesti fara nici un fel de rasplata.
Am prietene care inainte au fost conditionate sa semneze un contract prin care s-au angajat in fata Colegiului Medicilor din Quebec ca, dupa terminarea rezidentei, vor lucra PATRU ANI in regiuni indepartate ale Quebecului (aproape iarna vesnica).
Cand ati venit in Canada stiati ce va asteapta?
Nu! Le-am aflat pe parcurs, pentru ca nu exista organizatii oficiale care sa informeze ....

Nicola Toma a ajuns in Canada in 1993... in 2002 a obtinut diploma de medic canadian... in 2006 va termina un an de superspecializare in geriatrie (13 ani pentru realizare profesionala in CAN, de fapt pentru a intra in rindul medicilor autohtoni... cifra avansata de mine era chiar optimista avind in vedere ca acest exemplu este unul foarte pozitiv)



“Libertatea este intelesa ca putem face totul sau nimic si consta in a face tot ceea ce nu dauneaza altuia”.
#57810 (raspuns la: #57790) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O noua viziune asupra lumii - de PROUDFRECKLED la: 04/09/2005 18:15:46
(la: Stiinta intre pierzanie si absolvire)

TRANSDISCIPLINARITATEA

De cum am citit titlul conferintei tale m-a dus gindul la transdisciplinaritate. Pentru ca suntem pe acest forum si romani din diaspora, am sa incerc sa ma explic prin scrierile fizicianului roman B.Nicolescu (ce traieste la Paris)reproducind citeva rinduri din cartea lui.Veti constata ca unii dintre voi, cei care ati postat aici ,intuitiv, exersati acelasi patern de gindire ce a dus la transdisciplinaritate.De altfel este inevitabil,si probabil singura cale de a recupera decalajul intre progresul stiintific-tehnologic si morala-rationalitatea societatii umane si de a trece de la « pierzanie la absolvire »,a se intelege fara conotatii mistice si absolut cu ajutorul stiintei :)))Subliniez ca este parerea mea si n-o impun nimanui,dimpotriva,o expun spre cunoastere si dezbatere.

Extras din cartea TRANSDISCIPLINARITATE - Manifest, de Basarab Nicolescu
Editura Polirom, Iasi, România,
traducere de Horia Vasilescu, editie ingrijita de Magda Cãrneci

Prin cresterea fãrã precedent a cunostintelor în epoca noastrã, capãtã legitimitate problema adaptãrii mentalitãtilor la aceste cunostinte. Miza este considerabilã cãci extinderea continuã a civilizatiei de tip occidental la scarã planetarã ar face ca prãbusirea sa sã echivaleze cu un incendiu planetar de neegalat cu primele douã rãzboaie mondiale.

Armonia dintre mentalitãti si cunostinte presupune ca aceste cunostinte sã fie inteligibile, pe înteles. Dar mai poate exista comprehensibilitate în era big-bang -ului disciplinar si a specializãrilor excesive?

Un Pico de la Mirandola este de neconceput în epoca noastrã. Chiar si unui specialist îi vine astãzi greu sã înteleagã rezultatele obtinute de alt specialist din aceeasi disciplinã. Lucrul acesta nu este monstruos în mãsura în care progresul respectivei discipline se datoreazã inteligentei colective a comunitãtii atasate acesteia si nu doar unui singur creier care, fatalmente, ar trebui sã cunoascã toate rezultatele obtinute de toti colegii-creiere, ceea ce este imposibil. Cãci astãzi existã sute de discipline. Cum ar putea oare dialoga cu adevãrat, astãzi, un fizician teoretician al particulelor cu un neurofiziolog, un matematician cu un poet, un biolog cu un economist, un politician cu un informatician, dincolo de niste generalitãti mai mult sau mai putin banale ? Si totusi, un adevãrat factor de decizie ar trebui sã poatã dialoga cu toti deodatã. Limbajul disciplinar este un obstacol aparent de netrecut pentru un neofit. Iar noi, toti, suntem neofitii altora. Turnul lui Babel este oare inevitabil?

Acest proces de babelizare nu poate continua fãrã a ne primejdui propria existentã, cãci astfel un factor de decizie ar deveni, fãrã voie, din ce în ce mai incompetent. Sfidãrile majore ale epocii noastre, cum ar fi de exemplu cele de ordin etic, reclamã din ce în ce mai multe competente. Numai cã suma celor mai buni specialisti în domeniile lor respective nu poate, evident, sã dea nastere decît unei incompetente generalizate, fiindcã suma competentelor nu este competenta : în plan tehnic, intersectarea diferitelor domenii ale cunoasterii este o multime vidã. Ori, ce înseamnã factor de decizie, fie el individual ori colectiv, dacã nu acel factor capabil sã ia în consideratie toate datele problemei examinate?
Nevoia stringentã de punti între diferitele discipline s-a concretizat prin aparitia, cãtre mijlocul secolului al XX-lea, a pluridisciplinaritãtii si a interdisciplinaritatii.

Transdisciplinaritatea priveste - asa cum indicã prefixul "trans" - ceea ce se aflã în acelasi timp si între discipline, si înãuntrul diverselor discipline, si dincolo de orice disciplinã. Finalitatea ei este întelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale fiind
unitatea cunoasterii. (sublinierea mea)

Daca v-am stirnit cit de cit curiozitatea puteti gasi extrasul in intregime, si mai multe despre transdisciplinaritate la adresa:
http://www.reference.com/Dir/Society/Philosophy/Transdisciplinarity/








va dau eu alt exemplu - de rac la: 20/10/2005 08:08:00
(la: Ce facultati se cauta?)
Si cred ca asta se incadreaza la ceea ce spunea honey.

Sotia mea lucreaza la o firma de constructii. Intr-o zi, unul dintre colegii ei (teoretic, toti tehnicieni, ingineri sau economisti) i-a spus sotiei ca este... medic. Desi facuse medicina, lucra in domeniul constructiilor, se reorientase. In speta facea oferte, situatii de plata, analize de pret, deci la partea ofertare-decontare, fara a mai absolvi alte scoli.

Un alt exemplu este "Mobexpert", o firma mare din Bucuresti care comercializeaza mobila, a carei patroana este medic.
#80081 (raspuns la: #80005) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
timpurile se schimba dragi colegi forumisti - de Pantagos la: 06/06/2006 08:37:37
(la: Ati emigrat? Multumesc.)
@motana
este un mare adevar in ceea ce scri referitor la pozitia actuala pe care o "imbraca" majoritatea celor cu studii superioare in momentul actual in Europa de Vest. Si ca sa nu existe ceva dubii referitor la afirmatiile mele, precizez ca am trait aproape jumate/jumate din viata in Ro si in europa de vest si ca totusi calatoresc cel putin de 2 ori pe an in Ro.
insa unele afirmatii facute de unii colegi forumisti m-au "obligat" sa-mi exprim si eu parerea referitor la tema de mai sus:
@Rob Zombie
datorita comentariului d-voastra banuiesc ca nu suntei un tinerel zburdalnic de 20 ani ce a plecat de curand "afara" insa trebuie sa va contrazic din pacate - de ce generalizati parerea d-voastra si o "certati" pe motanita? aveti dreptate - si la fel are Domnul Racovitan, referitor la 90% din emigranti cu studii superioare sunt angajati la un post similar cu studiile- insa cu o mica corectie-- cei ce au plecat inainte de revolutie- adica pe vremea lui Ceausescu sau putin dupa aceea... insa cifrele de azi -- si nu de "atunci" spun cu totul altceva---numai 10% au posturi pe masura studiilor absolvite iar 90% categoric NU AU!!! Personal cunosc multe fatete ale sistemului vestic - si multe (nu toate) clase sociale aici in vest - unele trepte le-am absolvit cu mai multa sau putina "amaraciune" la fel ca si unii din noi din vest... insa nu e prea fairplay sa ne etalam cu un salariu de ca. 10.000 pounds fara sa-i spunem motanitei cat costa apartament bun cu chirie in North London..... sa nu mai vorbim ca exemplu ca un metru patrat in Londra costa uneori vreo £4375 etc. etc. Am impresia - nu stiu daca gresita sa nu- va rog sa ma corectati daca crede-ti de cuviinta- ca o data ajunsi la un anumit nivel social- foarte multi romani si nu numai- uita ca exista si alti oameni saraci cu studii care nu au reusit si fac munci de jos "necalificata" in continuare - si dintre cei tineri sunt peste 90%... trebuie vazut ansamblul - nu trebuie limitat la grupul nostru de prieteni si intelectuali bine pus social, oare ce ziceti?
@Daniel Racovitan
si inca o ultima remarca pentru dumneavoastra - ca aici in vest exista diferente uriase comparativ cu Ro- nu a negat nimeni- insa - nu fiti prea dur in comentarii cand judecati pe cineva "scuze" naiv din Ro. Asa cum motanita crede ca 3000 € ar fi un salariu de manager asa si d-voastra credeti ca 90% din emigranti lucreaza pe posturi echivalente - din pacate statistica dumneavoastra e "usor" invechita....(vezi mai sus)...
rezumat: fiecare sa se simta bine acolo unde e - si sa aibe respect reciproc pentru eforturile uriase pe care le face fiecare in Ro si in afara- ca fara munca cinstita e totul in zadar...
#127501, de Honey in the Sunshine - de om la: 12/06/2006 16:02:46
(la: Violenta in familie)
"Iar eu ma intreb de ce trebuie o fata de 22 de ani sa treaca prin asa ceva..." = de ce? pentru ca a fredonat cantecul Madalinei Manole = "te-am vazut, te-am placut , ce ramane de facut " ;)) Scuze, dar in prezent o fata sa fie deja maritata la 22 de ani...arata o anumita ... limitare :((
Dar in fine, acum noi speculam si nu este BINE DELOC, scuze FOR EVER:((

Eu am un exemplu concret cu niste colegi (d'aia tocilari, cuminti, politicosi, docili, etc) care erau insurati pe la 20 de ani. Dupa ce a trecut perioada de..."documentare fizica" si-au dat seama ca nu aveau DIALOG comun. De politicosi ce erau nu vroiau sa-l supere pe celalalt si ii faceau pe plac, dar din cand in cand aveau nevoie de o supapa de siguranta ...si incepeau horele si batutele cu strigaturi (cam cum si-a imaginat DonQ :)). Apoi intre reprize se intrebau cum de celalalt nu a priceput ca el/ea nu pricepea :(( ? De gura "mediului inconjurator" au ajuns la un specialist care le-a cam deschis ochii (in alte cuvinte i-a invatat sa-si stabileasca un cod personal prin care sa se indice clar ce deranjeaza, etc. In plus, au inceput sa-si construiasca ceva NOU COMUN = de ex pasiunea pt jocul de bridge cu alte cupluri -pt ca ei erau antisociali prin definitie- ;))
#127533 (raspuns la: #127501) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Comunicarea virtuala este inc - de Alexandros la: 06/02/2007 23:31:56
(la: Comunicarea virtuala: pro si contra)
Comunicarea virtuala este inca in perioada de inceput.
Cu toate ca chaturile si emailul functioneaza de ceva timp, dezvoltarea adevarata a comunicarii virtuale va avea loc in urmatorii 2 -3 ani.
Poate si mai putin.
Prin messenger se comunica acum aproape ca si in realitate.
Avem sunet si video deci nu se pierde decat contactul fizic.
Nu putem spune ca dialogul prin e-mail e mai greoi decat prin scrisoarea clasica, cea scrisa pe hartie.
Si la inceputurile telefoniei erau destui sceptici ce se indoiau de utilitatea acestei comunicari.
Daca privim cu atentie modul facil in care putem comunica intre noi acum, putem constata ca acest fel de comunicare ne indeparteaza dar ne si apropie in acelasi timp.
Asa cum telefonul a eliminat multe intalniri si vizite, messengerul emailul si alte forme de comunicare pe internet fac la fel.
Punctuatia conteaza, emoticoanele dau sensul dorit frazei si inlocuiesc mimica fetei.
Nu inseamna ca exprima si realitatea. Poti pune un zambet in urma unei fraze rautacioase, pentru a indulci sau a da senzatia de gluma.
Comunicarea virtuala, cu toate ca e inca la inceput are o viteza de dezvoltare inimaginabila.
Oamenii comunica virtual intre ei, ori cu masinile(alarma de acasa de exemplu).
Tatal meu(68 de ani) vorbeste cu mine pe mess.
Daca cel cu care discuti pe net e o persoana cunoscuta discutia e mai
clara si fara interpretari gresite, insa cu cat e mai necunoscut interlocutorul, intuitia, punctuatia, felul dialogului, formularea si tema abordata, ne spun despre celalalt multe.
In timp ajungi sa poti cunoaste un interlocutor din cateva schimburi de replici.
De exemplu, cei ce folosesc prescurtarile in mod exagerat sunt foarte tineri(k.brb.dnd,lol,adik,manank,nush...) ori pers ce stau ff mult pe mess.
E clar ca nu ne putem opune comunicarii virtuale chiar daca suntem pro ori contra.
O facem la servicu(firma unde lucrez are online toti salariatii de la toate sucursalele pe mess),discutam cu familia cand suntem la distanta,copiii nu mai merg la colegi sa invete impreuna ci invata cu messul deschs...


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
amcalatoritintimp - de amari la: 19/01/2010 18:55:02
(la: paranormal dambovitean: scenariu de p. corutz)
Armata romana si nu numai se ocupa de mult timp de si cu paramormalul!!Rusii(de exemplu) au un institut in care cei "dotati" pot sa invete cum sa-si exploateze "darul",noi astia multi stim o particica doar din "tainele gradatilor".
Ar fi indicat sa observi ca nu am luat apararea nimanui ci-ti spuneam ca nu-i frumos ca sa discuti serios off-topic pe o confa(cu aceasta tema---calatoria in timp) cand tu ai deschis una si acolo ai dat dovada ca nu te intereseaza subiectul ci ti-ai creat o ocazie ca sa-ti razi de cei care au crezut ca e o tema serioasa.
Am citit "dialogul" tau cu proletaru dar si cu alti cafegii.El e baiat mare si nu are nevoie de cineva care sa-l apere sau sustina,o poate face si singur!"Acest forumist" a primit si el ofense din partea ta in alta conferinta.
Fiecare "raspunde" de limbajul pe care-l foloseste,dar depinde de fiecare pana unde "intinde" coarda si cat,ce permite altuia!
Daca ai vreo doleanta,te rog,adreseaz-o direct userului ce te-a deranjat.
Atata timp cat nu este un comportament macar civilizat cred ca nimeni nu va lua nici o atitudine sau nu se va baga in "discutia-disputa" dintre colegi.
Da dovada de seriozitate si nu te "arunca" in urzicaturi ori in urzici si atunci viata devine frumoasa in acest colt virtual.
Toate cele bune si frumoase!!


#517801 (raspuns la: #517791) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de pescadorul la: 21/02/2013 12:39:33
(la: La cafegii noi, cafenea noua...)
Baby eu te inteleg ca vrei sa bagi nitel gunoiul sub pres dar uite ce zice Adina "eu am fost luni de zile moderata" cea ce insemnna... luni de zile, ceea ce confirma ce spune donquijote. Eu am peste 3 ani de "meoderare". Dar de ce? Am scarlatina, oreion, varsat de vant si sifilis, toate la un loc?
Probabil si de aici atitudinea un pic mai neconformista. Daca tot sunt ciumat macar sa ma comport ca atare.
Adina, sincer imi pare rau daca cumva te-ai simtit stanjenita dar trebuia sa stii deja ca daca te bagi in troaca te manaca porcii.
Si asta nu inteleg inca nici altii care ma arata cu degetul, mama a intrat nebunu. Daca nu ne mai consideram noi rupti din Rai adica noi putem dar dam ochii peste cap daca "victima" indrazneste sa guite macar, probabil ca lucrurile s-ar vedea mult mai echilibrat si n-as fi mai rasarit in "rele" decat "colegii" mei confirmatii. Ba chiar de loc daca nu existau stimulii specifici unei reactii pe masura... pe masura posibilitatilor.
N-am sesizat pana acum si daca exista vreun exemplu ma duc si ma ferec in manastire sa fi asistat la un astfel de dialog... Salut pesca... iar eu tam-nesam... Esti un coi, esti un idiot si chiar nu cred ca esti vreo mare personalitate.
In acest caz da, se putea suna la medicul specialist si se relata cazul, fratii mei sariti cu injectia ca e un diliu pe aici care ne scuipa si face pipi pe jos.
Altfel denota mai mult decat aroganta din partea "stimulului" sa aiba pretentia ca numai el este inteligent si spiritual. Aici suntem niste entitati virtuale si fiecare ne facem o imagine despre parteneri in functie de ceea ce spunem, cum reactionam... daca au as fi de speriat, eventual, pai sunt unii de care te apuca groaza dar pe care din spirit de casta ii vedem mai in ceata ca ei, vorba aceea, stau cu noi la balcon si manaca impreuna cu noi seminte scuipand cojile in capul alora de jos... ei sunt doar simpatici, aialatii sunt cel putin nesimtiti.
Daca ne-am cunoaste in mod real am ramane poate chiar perplecsi descoperind ca si neconfirmatii au tot 2 maini, tot 2 picioare si cate un sex si eventual cate unul chiar mai inteligent decat unii noi... chiar daca este greu de crezut.
#642101 (raspuns la: #642098) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Uite, de exemplu, un mesaj cu - de ruxandra la: 15/10/2003 16:23:53
(la: constitutia)
Uite, de exemplu, un mesaj cu niste idei: [Petitie Protest: Referendumul pentru Constitutia Romaniei] (ai informatii de baza despre legea de revizuire la al doilea link de-acolo).



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...