comentarii

exodul medicilor


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
exodul medicilor - de (anonim) la: 04/12/2003 11:07:04
(la: Exodul medicilor romani in strainatate, drama nationala)
Textul doctorului Paul Doru Mugur este in acelasi timp just si nedrept. Just, pentru ca in general un serviciu de medicina din Romania activeaza dupa sistemul mandarinic - marele sef si ceilalti, pnetru ca multi nu sunt capabili sa isi recunoasca limitele. Injust pentru ca nu pot sa cred ca pina la 27 de ani nu a intilnit in Romania decit medici incompetenti si inumani. Sau isi cauta argumente ca sa nu regrete ca a plecat?
Pentru ca
-sigur sistemul e de departe mult mai bun
-sigur cistigul e incomparabil
etc
dar nostalgia exista, chiar si cind nu o recunoastem.
Vorbesc in cunostinta de cauza
un medic roman aflat in Franta si care, desi poate ramine in conditii excelente, se intoarce. Macar sa mai incerce odata!
Exodul medicilor.... - de cosmacpan la: 26/04/2004 02:45:10
(la: Exodul medicilor romani in strainatate, drama nationala)
Este un subiect pe cat de fierbinte, pe atat de inghetat. Este o eroare si o bataie de joc nu numai pentru medici ci si pentru toti cei care pleaca sa se realizeze peste hotare in lumea cea mare. Dupa revolutia din 1947, Romania a ajuns sa contacteze o boala manifestata printr-o hemoragie continua. Toate mintile luminate si sufletele mari au luat calea bejeniei. De fiecare data sunt tentat sa ridic piatra si de fiecare date imi amintesc vorbele sfinte:"Cine dintre voi este fara de pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea" (Ioan 8.7). Trebuie sa ratacim si noi in desert pentru a ajunge la intelepciunea si concordia binemeritate? Ca ne pleaca doctorii este grav. da nu numai ei pleaca. Pleaca si ingineri, si biologi si filologi si filozofi si economisti, si matematicieni, chiar si simpli muncitori care au respect pentru munca. Este drept ca liberalism inseamna acordarea tuturor drepturilor si cel mai important drept este acela de a te simti implinit si respectat dar oare chiar nu se mai poate trai in tara? daca plecam toti, cine va ramane aici? In ultimul timp caut raspuns la urmatoarea intrebare: Cum e mai bine - sa plecam toti si sa ne realizam care pe unde putem sau sa acceptam munca de Sisif si sa incercam sa schimbam oamenii si mentalitatile de aici, pentru ca si aici sa te poti simti realizat si respectat? Unde este lupta si unde este lasitatea?
Vorbesc in MARE cunostinta de - de SB_one la: 04/12/2003 12:42:30
(la: Exodul medicilor romani in strainatate, drama nationala)
Vorbesc in MARE cunostinta de cauza!

asta-i firea romanului: sa creada ca daca nu da nu "are" destul! Medicul, ca multi dintre noi- ba chiar mai mult- a invatat, a invatat, a invatat ....si ca sa fie bun trebuie sa invetze pana da ortul popi, sa-si cumpere cartzi scumpe( din ce?)in timp ce noi sedeam la o berica sau mai stiu eu unde. Si in timp ce ( de care perioada sa vorbim, de di-nainte sau de pew urma?) medicului asta-i chioraie matzele de foame(...mai sint si cazuri) sau ramane cu ochii in vitrina(...gijaba!)...noi tot la o berica...si pe urma ne plingem ca-n coace si-ncolo.

Eu stiu multi medici de toata isprava si si unii( multi, putzini?)care nu-si merita pozitzia( nici profesional si nici ca om) Dar sa generalizam in halul asta...mi se pare nepotrivit.

In final , fiecare cu experienta lui( si cu durerile lui) dar...cine poate ridica primul Piatra?


Exodul medicilor?
nu gasesc nimic rau in asta! Cind tzara nu te vrea sau nu te poate folosi... Chiar si un medic nu a jurat nimic fata de tzara. Si el trebuie sa-si faca viatza acolo unde i se potriveste mai bine. Multzi medici din Germania pleaca pentru aceleasi motive. Greu de crezut dar si aici medicii dau faliment( nu ptr. ca nu sint buni) si trebuie sa lucreze ca taximetristi. ( cred ca stiu un caz; si e neamtz getbeget!)
#6000 (raspuns la: #5978) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cinstea medicilor romani - de (anonim) la: 03/12/2003 08:04:44
(la: Exodul medicilor romani in strainatate, drama nationala)
Chiar daca nici un medic nu cere, in mod direct, de la pacient contravaloarea prestatiei, nu este indiferent la ceva cadoase, pliculete, etc.Cu cat pacientul scoate mai repede verzisorii, cu atat bunavointa si profesionalismul doctorului sunt mai bine puse in valoare.
Si atunci, tu, pacient, nestiutor, si cu frica de ce se poate intampla cu sanatatea ta, esti dispus sa faci eforturi uriase sa-l binedispui pe dl. doctor, sa-l faci uman si prietenos.(si tu ai un salariu mai mic decat cei 100euro!!!!!!!!)Nu ai ce sa faci, daca te doare dai.
Si asta o stiu din proprie experienta, iar medicii la care am fost erau tineri si cu putere de munca.
Domnilor "boala din nascare leac nu are".


#5908 (raspuns la: #5900) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Din "Jurnalul National" - de anita47 la: 10/01/2004 04:57:38
(la: Un salariu decent in Romania)
Agentiile de presa au transmis recent stirea ca peste 90 de cadre medicale din spitalele brasovene si-au parasit locul de munca, in ultima perioada, ca sa isi incerce norocul in strainatate. Reporterul „Jurnalului National“ a constatat la fata locului realitatea. LAVINIA SARAMET

Brasov Majoritatea asistentelor tinere de la Spitalul Judetean, Spitalul de Pediatrie, Spitalul de Obstetrica-Ginecologie, Spitalul de Neurologie si Serviciul de Ambulanta aleg sa lucreze în strainatate, pe salarii care deseori sunt de 30 de ori mai mari decat cele pe care le încaseaza în România. Încercand sa evite cu orice pret blocarea activitatii, conducerile unitatilor sanitare au organizat în ultimele luni din ce în ce mai des concursuri de ocupare a posturilor ramase libere.

Concursuri din doua în doua luni

Numai în ultimele trei luni, din spitalele brasovene au plecat 57 de asistente si 34 de infirmiere. Cele mai „vanate“ asistente sunt cele specializate în pediatrie. Anul trecut, 103 din asistentele Spitalului de Pediatrie Brasov si-au gasit locuri de munca mult mai bine platite în Italia, Canada si Anglia. „Sunt cotate foarte bine în strainatate. O asistenta pe care eu am format- o la spital si-a gasit un loc în Canada si mi-a scris ca acum castiga 6.000 de euro. Nu le poate condamna nimeni, dar este greu sa vezi ca un om pe care l-ai format aici pleaca fara sa se uite în urma“, spune Emilia Adam, director de îngrijiri la Spitalul de Pediatrie Brasov. Din cauza exodului în masa, conducerea acestui spital organizeaza din doua în doua luni concursuri pentru ocuparea locurilor vacante de asistent medical. În prezent, trei dintre cadrele sanitare medii au dosarele de plecare finalizate, dar cel putin 20 sunt cu toate formalitatile de plecare pe ultima suta de metri.

„Nu vreau decat sa traiesc decent“

Elena Simionescu lucreaza la sectia de urgente a Spitalului de Pediatrie. De cand s-a angajat, a stiut ca locul ei de munca este platit mult mai bine în Elvetia, spre exemplu. „Pasiunea mea este extrem de mare, atat pentru echipa de aici, cat si pentru munca pe care o fac. Singurul lucru care ma face sa ma gandesc la plecare sunt banii. Nu vreau decat sa traiesc decent si sa îmi fac meseria în conditii normale“, spune asistenta Elena Simionescu. Multe dintre asistentele care aleg sa lucreze în spitalele „din Vest“ nu vor decat sa castige bani cu care sa îsi cumpere o locuinta si o masina cum au vazut la colegele lor care deja au facut acest pas. „Normal ca vreau sa plec în strainatate. Nu spun ca nu îmi place ce fac aici, dar nu pot sta cu cateva milioane sa aud de la toate colegele care au plecat ca iau cateva mii de euro pe luna“, spune Anca Ovreiu, asistent la Sectia de Terapie Intensiva a aceluias spital. Criza fondurilor pentru salarii la aceasta unitate medicala este atat de grava, încat directorii au fost nevoit sa plateasca cu ora asistentele care au lucrat în perioada Sarbatorilor de Iarna.

Diferente uriase la salariu

Firmele brasovene care intermediaza contractele de lucru în strainatate se întrec în oferte catre asistentele de la toate spitalele din oras. Cele mai multe posturi de asistent medical sunt în prezent disponibile în Anglia, Elvetia, Germania, Italia s Canada. Asistentele care aleg sa lucreze în aceste tari au varste de pana la 30 de ani. În Brasov, majoritatea asistentelor lucreaza pentru salariul minim pe economie. Ofertele firmelor de intermediere nu sunt niciodata mai mici de 1.500 de euro pe luna. În spitalele din Canada, spre exemplu, asistentele din Brasov ajung sa îsi gaseasca locuri de munca platite si cu peste 5.000 de euro pe luna.
Anita, asistenta medicala ? - de Coralie la: 14/01/2004 06:49:35
(la: Un salariu decent in Romania)
asistenta medicala, ce este?
aici in FR ai infirmiera sau medic
amandoua se cauta, Franta aduce din toate partile pt serviciul public,
cred ca pt medic trebuie date cateva echivalente pt diploma

Castiga la inceput cam 1000 -1.500 euro/luna si eventual o camera la camin

Pentru ceilalti ce-au scris : credeam ca Romania a aderat la EURO, oficial din 1.01.2003, mai sunt inca salarii in dolari?
Ca bietul dolar, a scazut mult, mult
1 dolar = aprox. 0,79 euro
N-ar fi mai bine ca negocierea salariilor in RO sa se faca in EURO? mai ales ca este legal...

Am impresia ca suntem cam rupti de realitatea din RO, noi astia din Occident...
Care sunt salariile in RO? care sunt preturile?
Unii vorbesc de 400/ 500 euro pe luna..
Nu se exagereaza???
Anul trecut bunica imi spunea ca 5.000.000 lei/luna era un salariu "bun" in RO..
la 1 euro= + 41.000 lei, asta ar face cca 120 euro/luna... :))
Medicul meu de familie are a - de Crisa la: 14/02/2004 10:38:25
(la: Homeopatia)
Medicul meu de familie are a doua specializare homeopatia. De 14 ani de zile de cand il stiu, aproape toti membrii familiei mele au trecut de la neincrederea in "varianta homeopata" la siguranta eficientei acestor bilute. Am avut timp sa vad picioarele bunicii mele vindecandu-se de varice ulceroase, dupa ani de zile de incercari alopate si suferinte teribile (ajunsese sa nu mai poata purta ciorapi, caci se lipeau de rani), sa vad cum cineva care nu putea urca doua etaje din cauza unui astm bronsic capatat in copilarie, alearga acum fara probleme de respiratie, cum poate fi supravegheata o boala cardiaca fara medicamentele obisnuite, cum te poti reface mult mai usor dupa o nastere si exemplele pot continua. Pot spune ca nu e absolut deloc o abureala. E drept ca am vazut si oameni care se asteptau ca acest gen de tratament sa ii faca bine de pe azi pe maine, la propriu vorbind, care luau in ras minimele indicatii de regim pe care le primeau, sau chiar si modul in care de desfasura consultatia. Dar fiecare intrebare pe care o pune medicul homeopat, chiar daca noua, profanilor, ni se pare caraghioasa, lui ii da un indiciu.
"Daca un medic din Pitesti, r - de Daniel Racovitan la: 21/02/2004 07:14:24
(la: Stefan Niculescu-Maier, despre dizidenta si diaspora)
"Daca un medic din Pitesti, recrutat de Bacanu, nu ne-ar fi denuntat cu doar cateva zile inainte de difuzare."

Indiviul era turnator "cu shtate" sau pur si simplu un idiot fricos? Cum ati aflat cine v-a denuntat?




..................................................................................
"nobody is perfect; I'm nobody"
#10204 (raspuns la: #10170) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Medicul sef al serviciului d - de SB_one la: 07/03/2004 08:24:39
(la: Femeia)
Medicul sef al serviciului de cardiologie intra in
> > goana la morga strigand:
> > - Scoate-l repede pe nr.3 din sertar! Nu pulsul lui
> > s-a oprit, ci ceasul meu!


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#11532 (raspuns la: #11531) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Medicii lui Zalmoxis", - de DESTIN la: 24/07/2004 04:53:54
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
" Potidea, anul 432 BC,aici a avut loc o intalnire "neformala" dintre Socrate si unul din " medicii lui Zalmoxis"... intalnirea l-a coplesit atat de tare pe Socrate, care era inca la virsta cautarilor sale filosofice, incat intorcandu-se la Athena, s-a indreptat "bucuros" spre palestra Taurului, poate cea mai vestita la acel timp, ca sa relateze atenienilor anume aceasta intalnire (si mai putin stirile de ultima ora de la razboi);
Medicul trac ii relateaza lui Socrate ca regele lor, Zalmoxis, care este si zeu (pe noi ne intereseaza aici si micul amanunt al timpului la care se face relatarea - "Zalmoxis, regele nostru, care e zeu", adica este vorba, probabil, de un Zalmoxis care e rege si zeu chiar atunci cind avea loc intalnirea; ii invata pe ei (pe geto-daci?) ca "nu trebuie sa incercam a vindeca ochii fara sa vindecam capul, ori capul fara sa tinem seama de trup, tot astfel nici trupul nu poate fi insanatosit fara suflet";
Nimeni nu poate fi, insa, lecuit cu aceasta metoda, mai spunea medicul lui Zalmoxis, pina nu-si infatiseaza sufletul, fie el "bogat, frumos, ori de neam ales";
Socrate chiar i-a jurat medicului lui Zalmoxis (textual: "...i-am jurat si sint dator sa-i dau ascultare.") sa nu lecuiasca pe nimeni cu acele descintece (deci ele i-au fost transmise lui Socrate!!! - impreuna cu iarba de leac) pana bolnavul nu-si infatiseaza, adica deschide, sufletul.
Socrate a fost motivat pentru a ajunge la acea intalnire si pentru a afla de la cei care cunosteau cu certititudine "mestesugul de a te face nemuritor" taina vietii si a mortii, taina fiintarii omului pe Pamint, taina adevarului cu care zeii l-au "insarcinat" pe om. Cele aflate l-au influentat atat de categoric pe Socrate incat de aici, adica de la Potidea (si sa remarcam un amanunt de exceptie, Platon la acea vreme inca nu se nascuse!), incolo, adica pina la anul 399 BC (adica aprox. 33 de ani, Platon avea atunci 28 de ani), el nu se mai teme categoric de moarte, lucru pe care l-a si repetat tot timpul, surazand, in luna de dupa condamnare, imbarbatandu-si prietenii in acea luna intr-un mod cum n-a mai vazut Athena. Ba chiar mai mult: felul cum s-a purtat la proces, cum a provocat procesul, cum a refuzat sa evadeze (desi chiar si cei care i-au cerut moartea ar fi inchis ochii) demonstreaza ca el nu se mai temea de moarte.

Bibliography:
Platon, Opere, vol. I, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1977, p. 155-233
Platon, Dialoghi, 1986
Platon, Opere , vol VII, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1993, p. 257-262

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

a fi medic in Franta. - de lexou la: 14/08/2004 13:14:56
(la: Unde veti putea lucra in Europa)
buna,

deocamdata, pre-intrare in UE, medicului romin doritor sa lucreze in Franta i se ofera trei posibilitati. prima, cea mai la indemina, este sa faca FFI (faisant fonction d'interne) adica sa lucreze pe postul unui intern (rezident, daca vreti) francez - chit ca rominul in cauza este deja specialist in Ro... avantajul este ca poti lucra in spital astfel din prima zi, dezavantajul net este salariul mic (normal, in scara ierarhica a sistemului de sanatate, internul este cel mai prost platit. in franta salarul de intern este mai mic decit al unei infirmiere=asistenta medicala), in plus, esti blocat pe scara avansarii in sistem - astfel ca FFI vei vedea francezi perindindu'se, care'si termina specializarea, se instaleaza in privat pe bani frumosi, in timp ce tu esti tot timpul 'blocat' ca shi FFI. in plus ca FFI esti lasat sa stai in franta doar doi ani de zile, dupa care hand-shaking shi "va multumim pentru participare, drum bun pina in Romania!"

a doua posibilitate este DIS'ul, in sfirshit, fostul DIS. DIS'ul este internatul pentru straini, cu care au plecat multi medici romini in franta pina in urma cu citiva ani, cind a fost scos. anul acesta sau anul trecut a fost reintrodusa o noua forma de DIS (shi cred ca shi numele i s'a schimbat). pe scurt, ce inseamna astazi noul DIS: concureaza mii de candidatzi (algerieni, marocani, bulgari, turci, romini, etc...) pe un numar infim de locuri (strict orientativ, de dragul demonstratiei, ceva gen 50 de locuri pe toata frantza). celor citiva norocosi care iau DISul li se ofera posibilitatea sa faca o specializare completa in frantza, cu conditia ecspresa ca dupa aia sa se intoarca in tzara de origine. daca inainte cu vechiul DIS multi au nesocotit cerintza asta shi au ramas "chiar si asa" in Frantza la terminarea DISului, este destul de posibil ca azi cu reintroducerea lui intr'o noua forma, ei sa controleze chestia asta mult mai strict (poate de'asta au si scos vechiul DIS vreme de citiva ani).

a treia posibilitate care o lasa este ca sa te reapuci de facultate, sa refaci anul intii de facultate (care se soldeaza cu un concurs dificil shi ecstrem de delicat de luat... ) shi anul shase de facultate, dupa care sa dai concursul de internat francez, cot la cot cu francezii, sa primesti un post in functzie de clasamentul la internat, shi sa o iei de la zero cu o specializare. avantaj: odata trecut de partea cea mai grea (=anul intii) esti integrat in sistemul francez, adica, de la acel punct incolo: munca si valoare egala cu a unui francez, bani asemenea, statut social asemenea, cariera idem.

revenind - daca in urma cu zece ani de zile OMS declara ca tzara cu cel mai bun sistem de sanatate din lume este Franta... astazi sistemul lo de sanatate are o gaura de 15 miliarde de euro (bun, e adevarat ca nici gaura asta nu dateaza de azi-ieri. primul deficit inregistrat de Secu dateza din 1975). alte probleme cu care se confrunta sint inegalitatea demografiei populatiei medicale - 300 de medici la suta de mii de locuitori in Ile de France, 250 in Provence-Alpes-Cote d'Azur, respectiv o suta shi ceva in alte regiuni ale frantei; greutatea aducerii medicilor generalisti sa egzerseze in anumite regiuni ale "frantzei profunde", la tzara, unde esti complet izolat (de ex. in anumite departe din est); devalorizarea chirurgiei ca specialitate mai ales a chirurgiei viscerale (un generalist in privat cistiga 50.000 euro pe an, un chirurg pe chirurgie viscerala cistiga tot pe acolo vreo 54.000 euro pe an, shi asta din cauza proceselor din ultimii ani), pediatria este o specialitate devalorizata de care fug cu totzii. in plus, pe ANSAMBLU se constata, dar de ani de zile deja o lipsa de medici (in toate specialitatile etc in toate regiunile etc). colac peste pupaza la asta a mai contribuit, asa cum ei insisi o spun, shi intensa feminizare a populatiei medicale (au facut chiar studii care demonstrau cum uite, daca iei o femeie medic, statistic, ea lucreaza cu 3 ore in medie pe saptamina decit un barbat medic, ceea ce ecstins la ansamblul medicilor, face ca lipsa de medici shi de "timp medical" destinat populatiei sa creasca shi mai mult).

acum sa ne gindim ce anume din toate astea s'ar putea schimba post-intrarea noastra in UE.

atita timp cit astazi, shi deja de ani de zile, franta prefera sa practice ESCLAVAGISMUL MODERN in rindul medicilor, si ca acest sistem s'a dovedit lucrativ, acceptat de insisi sclavii, ce interes concret ar avea sa schimbe ea activ ceva in asta? pentru ca sistemul medicilor straini inrolati ca FFI poate fi asimilat perfect cu un esclavagism modern : cel mai adesea nimeresti FFI intr'un orash shi intr'o specialitate unde nici un francez nu s'ar duce de buna voie, lucrezi 70 de ore pe saptamina (ei da, cele 35 de ore saptaminale nu sint in medicina...), stagnezi dpdv cariera, esti platit un pic mai mult decit SMICul, iar timpul trece, brusc descoperi ca nu mai ai douazeci de ani, quoi faire?:

atita timp cit franta are nevoie de acesti FFI care sa asigure constant baza de jos a piramidei (gen chirurgi care sa fie dispusi o viatza intreaga sa fie mina a doua in operatzie, in timp ce francezul de linga el evolueaza, progreseaza, ishi face mina, dupa care devine chef de clinique, dupa care paraseste spitalul de stat shi intra in privat...), ce interes ar avea sa le acorde acest drept atit de simplu: pentru munca egala, recunoastere egala? pentru valoare si capacitate profesionala egala, respect egal?

in marile spitale din Paris - shi din Marseille-, o data pe saptamina se intrunesc shefii de sectzie din spital. cu totzii depling faptul ca sint obligati sa recurga din ce in ce mai des la serviciile unor FFI pt a'si asigura personalul pe sectie. toti depling statutul acelor FFI mentinuti intr'o mizerie constanta (asta in Franta!!! tara lui liberte, egalite, fraternite!!). toti se acorda asupra faptului ca "nu e bine". dupa care suspina shi isi pun semnatura shi parafa asupra teancului de pe masa unde alti citiva nefericiti aspiranti FFI isi au cererile.

toate informatiile de mai sus pe care le'am redat aprocsimativ, pt a da o idee asupra amplorii raului, le pot detalia cu cifre egzacte, de pe siturile lor oficiale. si ramin la dispozitia oricui doreste a sti mai multe despre.

cu stima,
L.


Medic - de Adrian Marchidann la: 21/09/2004 15:52:38
(la: Scandal medical in RO)
Denysa, eu am studiat medicina in State unde am facut specializare in medicina interna. Este adevarat ca haosul si incompetenta troneaza in Romania. Cu toate acestea, cred ca oricine este nevinovat pana in momentul in care este dovedit vinovat.

Din pacate ca orice om, un medic se poate imbolnavi iar simptomele pot aparea cand sta la TV, in somn sau cand munceste. Cu atat mai tragica este situatia cand are un bisturiu in mana. Manifestarea unei boli nu este sub controlul individului. Daca Ciomu ar fi avut un accident vascular nu putea sa ii spuna creierului: "stai putin sa termin operatia asta".

Am inteles ca Dr. Ciomu era ciudat. Dar este o diferenta intre a fi obscen si a mutila pe cineva cu intentie. Caci despre incompetenta imi este greu sa cred ca este cazul aici.

Dupa cum spuneam, drama lui este ca s-ar putea sa nu poata dovedi ca a avut un accident vascular tranzitoriu, pentru ca nu lasa urme pe tomografie.
#22964 (raspuns la: #22562) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
medic in Australia - de (anonim) la: 22/09/2004 06:56:48
(la: arhitect si medic incotro ?)
Draga Flavia,

sint de 10 ani in Australia si de aproape 7 ani lucrez ca medic. M-am gindit ca experienta mea v-ar putea fi de folos.
Am ajuns aici ca "independent "migrants - ceea ce inseamna ca a trebuit sa trecem printr-un riguros proces de selectare pe baza de puncte, luind in considerare virsta, calificarea si experienta si nivelul de engleza. Acum 10 ani medicii erau puternic descurajati de a intra in Australia, asa ca am fost depunctata 10 puncte, dar am ajuns prin meseria sotului ( inginer).
In prezent Australia incurajeaza emigrarea medicilor, pentru ca exista un mare shortage de GPs, in special in zonele rurale.
Modul de recunostere a diplomei este prin examene, destul de dure, dar nu imposibile.
Din nefericire ele cuprind toate domeniile medicale ( chirurgie, interne, pediatrie , obstetrica si ginecologie si psihiatrie). Primul este un examen scris, odata trecut vine clinicul.
Aceste examene depasite, ai dreptul sa primesti "conditional registration" pina termini un an de lucru "supervised" apoi "general registration" . In momentul acesta ai dreptul de a lucra in orice spital public. Daca vrei sa iesi din sistemul public ( ore lungi, raspundere uriasa, plata amarita) trebuie sa te specializezi si apoi poti lucra private. Eu am facut GP training, care este 4 ani de specializare, cu examene si stressul de rigoare, dar nu regret.
In cazul specialistilor se poate ajunge la recunosterea diplomei si prin alt fel de examene, amanunte veti gasi pe site-ul Australian Medical Council ( mergi pe google si fa un search). De altfel, este probabil si cel mai indicat sa procedati asa, pentru ca este posibil ca lucrurile sa se fi schimbat de cind eu am terminat cu nightmare asta.
De asemenea, amanunte despre emigrarea in Australia veti gasi la www.immi.gov.au care este site-ul oficial al Departamentului Emigrarii australian.
Daca toate aceste rinduri v-au ajutat - m-as bucura. Intrebari daca aveti - voi incerca sa raspund cit pot eu de bine.
Succes!

G Ronson
ca arhitect si medic, ati ave - de nasi la: 06/10/2004 02:29:53
(la: arhitect si medic)
ca arhitect si medic, ati avea mari sanse in australia si noua zeelanda. in partea asta de lume in primul rind se construieste intr-o veselie. din cauza asta este un mare shortage in constructii - ca arhitect ar fi destul de usor sa gasesti job, si inca bine platit. un alt mare shortage este la capitolul medic. as spune chiar ca e imposibil sa nu gasesti de lucru. cu 2 conditii insa:

1) musai trebuie sa vorbesti limba engleza bine. nu ma refer la accent sau la greseli de gramatica - sunt multi emigranti in partea asta de lume si nu se mai uita nimeni crucis la tine daca ai accent sau daca nu te-ai exprimat corect. important e sa te faci pe deplin inteles si sa intelegi exact ce ti se spune - termeni de specialitate, chestii din astea.
2) musai sa va echivalati diplomele. pt asta puteti intra pe site de immigration si gasiti acolo care sunt institutiile guvernamentale la care va puteti trimite diplomele ca sa vi le echivaleze, ce taxe trebuiesc platite pt asta si eventual daca mai trebuie sa dati niste examene suplimentare (valabil si pt medic si pt arhitect). este posibil sa trebuiasca sa dati un test de limba engleza (IELTS) si sa trebuiasca sa indepliniti un anume punctaj, in functie de profesie.
apropo de medici - de (anonim) la: 19/10/2004 14:00:41
(la: Exodul medicilor romani in strainatate, drama nationala)
ai dreptate bobule asa e
diferenta dintre om si medic
sistem si om
sistem si medic
si multa multa ipocrizie

de departe
un salut
#25538 (raspuns la: #6068) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Asta cu colegiul medicilor si - de mya la: 01/12/2004 21:33:24
(la: Increderea romanilor in institutiile romanesti- care e prima?)
Asta cu colegiul medicilor si farmacistilor e cea mai tare din parcare! :))) Da' nu sunt eu aia care a votat acolo (e un vot, glumet omul!). Raspunsul meu seamana cu raspunsul unui forumist care a scris mai jos. Dumnezeu, familia, sanatatea, cam asta e.
"artificii medicale" - de Anca2 la: 09/02/2005 12:09:34
(la: Lentile de contact..frima sau medical?)
Ti-as da un sfat, daca nu te deranjeaza. De ce sa recurgi la artificii medicale, peste cativa ani, nu conteaza cati, cand ai putea sa faci ceva grozav pentru tine, ai putea sa te vezi si sa accepti asa cum esti. Este mai bine pentru tine si te scapa de eventualele complexe.
#35752 (raspuns la: #33864) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Interventia medicala ca lucru (ne)drept ? - de adriang la: 23/02/2005 17:01:01
(la: progresul in medicina - bun sau rau?)
Va invit sa vizionati un program video pe care l-am gasit pe internet si apoi sa va exprimati parerile in legatura cu subiectul. Este drept, sau nu este drept ca cei care nu indeplinesc standardul impus de selectia naturala sa traiasca ajutati de progresele medicale ?

Programul este intitulat "Viata lui Tom Willis", prezentatorul vorbeste despre sine. Intreg programul este interesant, dar nu pierdeti prezentarea care incepe dupa aproximativ 7 minute. Mai exista, deasemenea, o continuare la minutul 59 al programului.

Pentru vizionare on-line:

http://www.lomalindaromaniansda.net/ram_files/sat_afternoon0_01_08_05_28k_html.ram

Pentru download si vizionare ulterioara (daca aveti o conexiune mai slaba la internet):

http://www.lomalindaromaniansda.net/download/sat_afternoon0_01_08_05_28k.rm

Pagina cu toate programele:

http://www.lomalindaromaniansda.net/audio_video.html

(Daca nu se pot accesa direct, link-urile de mai sus vor trebui copiate in campul de adrese din browser.)

Pentru a viziona prezentarea este necesar sa aveti instalat RealPlayer. Daca nu il aveti deja instalat, il gasiti la http://www.download.com/RealPlayer/3000-2139-10255189.html sau la http://www.real.com, versiunea Free RealPlayer.
Medicii din Romania - de ampop la: 17/03/2005 13:16:59
(la: Exodul medicilor romani in strainatate, drama nationala)
nu ne putem astepta ca o categorie profesionala sa fie diferita total de restul societatii romane. Asa cum este intreaga societate sunt si medicii, juristii, inginerii, profesorii, muncitorii etc.
Cunosc medici extraordinari, care fac totul cu daruire si nemotivat financiar, medici perversi si corupti pana in maduva oaselor, medici geniali si medici mediocri...Sotia este jurist intr-un spital si mai cunosc cate ceva din dificultatile mai ales materiale (dotari, salarizare etc.) cu care se confrunta sistemul sanatatii din Romania.
Ceea ce este daunator se pare este mentalitatea de "casta" atat de des promovata in Romania. Medicii fac parte din aceeasi casta care se apara reciproc, judecatorii si procurorii fac parte din alta casta, care si ea lucreaza la fel etc. De aceea nu cunosc cazuri de malpraxis clar (exceptie Ciomu) , soldat cu sanctiuni bine definite, pana la ridicarea dreptului de practica in Romania. Chiar societatile de asigurare prospera pe asigurarile obligatorii de malpraxis in Romania ale medicilor, pentru suma asigurata de 150.000 euro platindu-se cam 20 (douazeci)-50 euro/an de catre un medic. Societatile sunt constiente ca probabilitatea de a plati pentru evenimetul asigurat tinde spre zero. Legistul il va acoperi intotdeuna pe colegul sau internist, chirurg, anestezist...si pacientul a murit cu pensa in abdomen ori s-a contaminat cu AIDS in spital.
La fel este si "casta" magistratilor...un amic magistrat imi tinea o teorie cum trebuie sa "tinem aproape"...si sa fim uniti ca si casta. Oare si cand un confrate incalca legea?

Mario
#39685 (raspuns la: #38736) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...