comentarii

explica expresia mi-am aprins paie-n cap


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
ce poate fi sufletul -teorie 2002- fragment din cartea mea - de adacartianu la: 20/03/2004 15:08:18
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
DIAVOLUL: Aşa că tu crezi că eşti singurul vinovat de păcatul de a dori? Dar oare, nu Dumnezeu a lăsat în oameni şi îngeri simţirea, nu el a eliberat sufletul acesta plin de dorinţi şi pasiuni, chiar dacă sufletul îngerilor diferă de cel al oamenilor.
INGERUL: Problema ta este conceptuală, nu cred că viaţa ta nu ţi-a oferit nimic altceva decât o oarecare forţă distructivă, iar înţelepciunea te-a ocolit cu desăvârşire! Ar fi absurd să descopăr că eşti doar viclean şi atât!
DIAVOLUL: Viclenia e o parte consistentă a firii mele, iar despre înţelepciune nu pot spune că m-ar ajuta cu ceva, astfel că nici nu o consider necesară planurilor mele care includ lumea. Departe de mine să gândesc că isteţimea mea poate fi întrecută de înţelepciune. Dar ce vrei să spui cu asta?
INGERUL: Problema sufletului este una de esenţă, sufletul fiind esenţa universală pe care nici măcar Dumnezeu nu a creat-o! Sufletul este o energie independentă pe care Dumnezeu poate doar să o modeleze prin virtutea unor legi universale, însă nu o poate transforma. Insăşi Dumnezeu s-a născut cu sufletul în sine ceea ce demonstrează evident că şi înaintea existenţei Lui sufletul era eternitatea. Până şi Dumnezeu a luat naştere din suflet, asemeni oricărei creaţii lumeşti sau universale! Sufletul fiind baza, restul sunt doar amănunte.
DIAVOLUL: Il consideri pe Dumnezeu doar un amănunt?! Ti l-ai urcat în cap definitiv acum!
INGERUL: Ba nu! Vezi, asta înseamnă lipsa de înţelepciune! Adevărul nu poate fi contestat, iar lupta ta aprigă de secole este o absurditate care s-a născut tocmai din lipsa ta de înţelepciune. Nu poţi fura puterea unei fiinţe asupra unei lumi atâta timp cât nici puterea ei nu este integrală. El nu reprezintă totul pentru întreg universul, ci doar pentru o parte a lui. Universul este o gradare, iar dacă Dumnezeu este puternic peste viaţa pământeană asta nu înseamnă că el deţine întreaga putere universală.
DIAVOLUL: Negi autoritatea divină? Nu mă aşteptam să fii chiar atât de nesăbuit! Ha!Eşti un înger răzvrătit cu adevărat!
INGERUL: Nu, nu contest puterea Lui, afirm doar ceea ce ştiu, faptul că nu este o autoritate universală unica, o forţă care domină întregul în toată masa lui! Te înşeli amarnic crezând de atâtea secole că e doar El şi numai El în tot acest infinit!
DIAVOLUL: Iţi baţi joc de mine?!
INGERUL: Nu. Iţi spun doar ceea ce este universul, lumea şi Dumnezeu. La baza tuturor creaţilor stă sufletul, el reprezintă viaţa apoi urmează Dumnezeu şi restul.
DIAVOLUL: Restul care?!
INGERUL: Restul care participă la procesul creaţiei, la întreţinerea vieţii în toate aspectele ei. Nu este simplu acest proces de naştere, întreţinere şi devenire, apoi, ce să mai spun de transfigurare şi transcendenţă? Crezi că toate astea se întamplă numai datorită Lui? Crezi că miturile esentiale ale umanităţii sunt doar vorbe-n vânt? Doar poveşti scornite la întâmplare de cine ştie ce muritor?
DIAVOLUL: Nu ştiu ce intenţii ai spunându-mi toate aceste inepţii…bazaconii pe care nu pot să le consider decât o insultă la adresa Lui! Ori ţi-ai pierdut într-adevăr minţile!
INGERUL: Nu am nici o intenţie în ceea ce te priveşte, m-ai împins spre dialog, acum suportă consecinţele sau pleacă. Eu nu te pot ţine aici cu forţa, sunt un deţinut. Călăii mei sunt oamenii, nici tu şi nici El!
DIAVOLUL: Dar explică-mi şi mie teoria ta cu privire la universalitate şi conducătorii ei, m-ai surprins. Si, recunosc, departe de mine să cred această teorie! Faptul că Dumnezeu nu este autoritate absolută mă uimeşte cu adevărat.
INGERUL: Este autoritate absolută asupra oamenilor nu asupra întregului univers. Nu există Dumnezeu şi doar atât, legile universale se bazează şi pe alte soiuri de forţe. Dumnezeu este doar o parte din forţa înţelepciunii, iar autoritatea Lui este răspândită asupa spiritului şi sufletului uman, nu asupra vieţii însăşi. De aceea nu El poate schimba lucrurile rele din viaţa oamenilor! Intregul univers este divizat, nu este o unitate în sine, iar asta implică o serie de forţe diferite care stau la baza orânduirii lui.
DIAVOLUL: Nu Dumnezeu a creat lumea?
INGERUL: Nu, dar a luat parte la creaţia ei. Dacă Biblia omenească spune că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile asta este doar o latură mitologică prin care omul trebuie să înţeleagă că El este autoritatea cea mai puternică asupra umanităţii. Dar Dumnezeu nu este creatorul universalului, El este implicit o parte a acestuia.
DIAVOLUL: Si-atunci ce rol are El în creaţia umanităţii?
INGERUL: Rolul de părinte ocrotitor al omului pentru că, Dumnezeu a creat omul, nu şi lumea în care există omul! Aici s-a greşit în doctrina religioasă şi faptul acesta l-a determinat pe fizician sau chimist să conteste existenţa lui Dumnezeu şi religia!
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu a făcut omul, iar restul lumii în care există s-a născut prin puterea altor forţe?
INGERUL: Bineânţeles, este o problema de lege naturală, de energie universală care a contribuit la o creaţie necesară. După cum bine ar trebui să ştii, noi îngerii studiem în şcoală în afara legilor Paradisului, universalităţii şi divinităţii, însăşi doctrinele, mitologiile şi legile umanităţii, pe acelea create de ea însăşi. Este formidabil să vezi evoluţia fiinţei, să vezi când a descoperit existenţa lui Dumnezeu. După câte încercări de a-şi răspunde asupra problemei existenţei sale prin propria-i forţă, a înţeles actul divin al creaţiei! Este fantastică descoperirea organizării lumii datorită înţelepciunii cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Inţelepciune care nu este uşor de folosit sau cultivat, şi totuşi oamenii, unii dintre ei, au reuşit să descopere prin puţinul spiritului lor o capodoperă universală cum este creatia lor şi a lumii în care trăiesc!
DIAVOLUL: Nu cred că oamenii au descoperit încă provenienţa lor sau a lumii, la ei totul este o permanentă îndoială, incertitudine. Nu au dobândit încă marile adevăruri despre care îmi spui tu acum!
INGERUL: Ei poartă aceste adevăruri în ei înşişi însă nu înţeleg adevărul, iar dacă cineva anume le-ar revela conştiinţa asupra marilor adevăruri, nu ar ştii să le primească, i-ar speria. Oamenii încă nu pot înţelege totul, şi chiar dacă le-ai da totul, uşurinţa fenomenului le-ar crea mari probleme, fiindcă nu ar ştii să se folosească de ceea ce ştiu. Ei se aşteaptă la cu totul altceva, unii se aşteaptă chiar să descopere faptul că nu există Dumnezeu…încă există multă absurditate în minţile şi încercările lor pentru a fi convins că nu pot suporta adevărul. Nu s-ar mulţumii dacă ar ştii că e doar Dumnezeu, ei încă mai caută alte soluţii pentru că au impresia că ar fi prea simplu să fie aşa. Le place viaţa complicată.
DIAVOLUL: Dar este evident că singura lor soluţie este să creadă ca sunt o creaţie divină!
INGERUL: Da, aşa este, însă fiecare în adâncul sufletului aşteaptă să i se dovedească altceva. Până nu scapă de aceste căutări care nu-i pot focaliza spre singurul adevăr real al existenţei lor, nu se pot linişti. Unii descoperă adevărul, aceia sunt cei înţelepţi, dar întotdeauna pe cei înţelepţi omenirea îi lasă la urmă, căutându-i abia în clipa în care nu mai există. In timpul vieţii lor sunt consideraţi nebuni sau visători, calităţi pe care societatea nu le acceptă. Interesantă firea omenească, păcatul voluptăţii în care cade cu uşurinţă şi cu care e atât de uşor să atragă pe oricine! Vicleniile pe care le cunoaşte de la tine îi stau uneori drept căpătâi al faptelor şi, cu atâta uşurinţă este capabilă să se joace între lumină şi întuneric încât îţi lasă impresia că umanitatea a evoluat mai presus de divinitatea universală. Evident, este doar o impresie înşelătoare, cel care ajunge să creadă în ea, el însuşi e o umbră cu atribut de om. Omul adevărat se ridică spre înţelepciune, cel care aşteaptă de la sinea lucrurilor să o primească se risipeşte spre pieire. După cum bine ştii, nu toţi muritorii văd Paradisul! Deşi Paradisul este o stare naturală. Ei înşişi îl poartă în construcţia lor, însă în felul în care trăiesc pe pământ îi îndepartează de acesta.
DIAVOLUL: Eu cred că ai luat-o razna şi spre amuzamentul meu cred că-L mâniezi tare pe moşulică!
INGERUL: Nici pomeneală! Sunt destul de înţelept să ştiu că ceea ce gândesc e adevărat. Vorbele mele nu sunt o joacă de cuvinte şi doar atât.
DIAVOLUL: De ce crezi că este adevărat, numai pentru faptul că te consideri înţelept? Mie unul mi se pare absurdă teoria ta cu privire la puterea divină.
INGERUL: Nu mă refer la puterea divină, ci la puterea lui Dumnezeu. El este divinitatea pentru oameni, dar alături de el se găsesc şi alte forţe. Esenţa divinităţii nu se opreşte în el. Divinitatea este un fenomen mai amplu pentru universalitate. Nu putem privi infinitul ca finit în Dumnezeu, pentru că El nu este un capăt, o limită. Nu vorbesc din prisma oamenilor, cu ei se întamplă altceva. Bineânţeles că pentru ei ca fiinţe, Dumnezeu reprezintă totul, însă pentru universalitate nu.
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu are Dumnezeul lui?! E absurd!
INGERUL: Nu. Insă el deopotrivă cu alţii conduce acest univers infinit.Eu, ca înger contribui la viaţa Paradisului, Dumnezeu contribuie la viaţa universului, omul contribuie la viaţa pământeană. Fiecare dintre noi contribuie la un proces de creaţie diferit, dar care se răsfrânge inevitabil asupra tuturor lumilor existente în univers şi, bineânţeles, asupra universalităţii însăşi. Viaţa în toate aspectele ei este cauză şi efect, nimic nu este întâmplător şi totul are un sens. Animalul, insecta, omul, noi, Dumnezeu, planetele, sufletul, chiar şi tu, au rostul lor într-un scop mult mai grandios decât viaţa pământeană sau Paradisul. Ar fi o lume mult prea simplă aşa cum o percep oamenii, o lume redusă la om şi Paradis. Viaţa e doar un pas spre adevărata lume, moartea e doar pasul următor, iar Paradisul la fel. Viaţa nu se opreşte la un nivel, ci însăşi viaţa transcede spre alte forme de viaţă chiar de nu sunt pământene. Există un soi de plafonare în lumea tangibilă, o plafonare care le mişcă oamenilor conştiinţa în asemenea hal încât nu pot percepe că viaţa lor de acolo nu este nimic mai mult decât o impresie. Ei sunt expresii viitoare care în lumea materială capătă doar o vagă intuiţie a ceea ce-i aşteaptă mai târziu. Viaţa lor este o probă pe care trebuie să o treacă până la finele timpului acordat de natură, dacă nu reuşesc se nasc din nou până când descoperă ceea ce au de descoperit.
DIAVOLUL: Asta ştiu şi eu, dar mă frământă gândul că secole de-a rândul însăşi eu l-am privit pe Dumnezeu ca fiind unic. In cazul de faţă pot înţelege de ce, de atâtea ori, aveam impresia că oricât aş încerca să transform lumea Lui în ceea ce vreau eu, alte forţe se războiau cu mine în afara Lui. E un fel de conspiraţie universală care-ţi dă libertatea să te mişti în voie până la un punct, apoi vine şi îţi întoarce toate planurile peste cap. Eu credeam că e El!
INGERUL: Nu întotdeauna, uneori nu-i stă în atribuţii să facă unele lucruri, alteori se sfătuieşte cu restul şi ajung la un plan comun în ceea ce te priveşte, în ceea ce priveşte lumea sau universul. Dumnezeu este o parte a forţei universale chiar dacă viaţa oamenilor este guvernată de el.
DIAVOLUL: Ciudat este faptul că omul cuprinde şi laturi care mă caracterizează, de ce ar fi vrut El să creeze o fiinţă în care să existe şi binele şi răul deopotrivă?
INGERUL: Omul a ales răul singur când nu a ascultat învăţătura Lui.
DIAVOLUL: Omul a căutat cunoaşterea, de ce cunoaşterea ar fi un rău?
INGERUL: Stiu, un om fără cunoaştere e un imbecil, dar El le dăruise atât cât le trebuia pentru a fi fericiţi.
DIAVOLUL: Cu toate astea nu au fost fericiţi. Si tu ai avut totul care să te facă fericit şi, totuşi, eşti aici.
INGERUL: Iţi mai aminteşti cum a luat naştere lumea?
DIAVOLUL: Din plictiseală?
INGERUL: Nu râde, vroiai să vorbim serios.
DIAVOLUL: Te ascult.
INGERUL: Era vorba despre echilibrul universal, îţi aminteşti?
DIAVOLUL: Da, credeau că prin crearea lumii se va forma echilibrul dintre timpuri. Balansul egal pe linia infinitului.
INGERUL: Da. Gândeşte-te la infinit ca la o dreaptă care are situate pe ea punctele A si B,…e!…dreapta asta este străbătută de tot soiul de energii care trec pe deasupra ei cu forţe diferite. Aceşti curenţi ajung, uneori, în punctul B cu mai multă forţă şi atunci dreapta suferă mici transformări. Punctul B se apleacă, iar punctul A trece ca vârf, apoi invers, punctul B trece ca vârf. Diferenţa de gradaţie în timp şi spaţiu este aproape insesizabilă în condiţia în care există A şi B, dar imaginează-ţi ce groaznic ar fi dacă pe dreaptă ar exista un simplu A şi toate aceste forţe s-ar vânzolii doar deasupra lui. Eee!…uite, din acest motiv a fost creată lumea oamenilor. Acesta era echilibrul căutat.
DIAVOLUL: Dar ce rol au oamenii, de ce n-au lăsat doar pământul?
INGERUL: Tu chiar n-ai minte?! Oamenii sunt energia care creaza echilibrul. Pământul e doar un spaţiu în care ei se dezvoltă pentru a contribui cu energia lor la echilibrul universal. Imaginează-ţi că pe dreapta asta sunt mai multe puncte…A,B,C,D,E…şi aşa mai departe, pe lângă astea mai sunt zeci de alte puncte care sunt, de fapt, planete nelocuite, nepopulate cu nici un soi de fiinţă. Toate planetele A,B,C,D,E sunt populate iar în jurul acestora pe o raza de mii de ani lumină nu există viaţă, ci doar alte planete nepopulate. Forţa acestor emisfere, acestor spaţii se transformă într-o forţă unică care alcătuieşte prin sine universalitatea. Să presupunem că pământul s-ar fi aflat în partea dreaptă a dreptei pe care ne-am imaginat-o, în partea stângă sunt zeci de alte planete locuite, iar în partea dreaptă sunt doar 5, de exemplu,…echilibrul nu e perfect. Atunci mai trebuia populată o planetă care să aibă în jurul ei o configuraţie de planete care pot contribui la viaţa finţelor care se vor naşte. Planete nelocuite care prin conjuncţia lor, prin amplasamentul lor să influenţeze viaţa. Fiecare om e născut sub un semn zodiacal, crezi că pământul a fost ales la întâmplare? Nu, bineânţeles, e vorba de o scară ierarhică a energiilor, a planetelor, a influenţei acestora asupra oamenilor. De ce crezi că spaţiul, cerul şi planetele au însemnat din totdeauna pentru ei un punct de reper, tipologiile ca trăsături mari ale umanităţii sunt descifrate prin influenţa planetelor, a spaţiului. Acum înţelegi ce substrat au toate aceste amănunte? Până şi timpul, gândeşte-te la timp care de fiecare dată e altul, pe pământ sau în spaţiu. Creaţia omului nu este un fenomen întâmplător sau un fel de experiment, rolul creaţiei este de o mai adancă complexitate pentru întreg universul.

DIAVOLUL: In concluzie universul se foloseşte de energia oamenilor…păi e corect?! Si ăştia, amărâţii de ei, nu ştiu nimic, le folosiţi energia şi apoi îi omorâţi! HA! E convenabil!
INGERUL: Nu glumii cu asta, ştii prea bine ce se întamplă apoi…cum ştii prea bine de ce mor oamenii.
DIAVOLUL: Da, omul bătrân nu mai posedă aceeaşi energie, dacă moare se transformă în energia iniţială. Vezi că ştiu?
INGERUL: Uneori eşti doar un bufon, ştiai?
DIAVOLUL: După atâta teorie mai trebuie să te amuzi puţin, nu crezi? Dar, ce-ai spus e interesant, recunosc. Eu nu m-aş fi gândit. Dar ce rol are atunci Paradisul?
INGERUL: Eşti îngrozitor! Tu crezi că un spirit care a existat într-o lume materială ca cea de pe pământ se poate obişnui în alta care să nu-i semene? E, Paradisul are calităţile exterioare ale lumii lor, o lume cu care sunt obişnuiţi. Vorbeam despre timp, există atâtea timpuri paralele în univers!…iar unul dintre ele este chiar Paradisul. Imaginează-ţi tot dreapta de mai devreme, pe ea se află planetele care formează echilibrul vieţii în tot ansamblul de puls material, am rezolvat problema echilibrului acesta, dar mai există şi timpul dintre timpuri. Acest timp este paralel cu toate celelalte şi în acesta se află divinitatea în toată măreţia ei. In concluzie, energia care creaza echilibrul vieţii creaza şi echilibrul acestui spaţiu în care nu poţi exista decât ca energie. Spaţiul dintre spaţii, dar pe care îl cuprinde tot infinitul universal. Si, poate te gândeşti că existând atâtea vietăţi în univers s-ar putea strânge prea multă energie în spaţiul dintre spaţii. Ei bine, nu se poate. Dintr-o regulă foarte simplă. Si anume, cum oamenii au Paradisul, fiecare din restul lumilor au spaţile lor care să fie identice cu lumea în care au trăit. Aşa se formează un echilibru superior şi, totodată, ştii că unele energii se reântorc de unde au plecat, revin la viaţă dupa un anumit timp. Ciclul acesta de energie-viaţă se produce în permanenţă, e o rotaţie, o energie vine şi o alta pleacă. Spaţiul dintre spaţii e ca o sursă de reâncărcare după ce fiinţa organică, materială, îşi consumă energia trăind.
DIAVOLUL: Asta ajungi să spui tu despre Dumnezeu! Dacă spui asta şi oamenilor te vor arde pe rug! Eu, te cred, dar în afara mea nu te va mai crede nimeni aici!
INGERUL: Stiu, nici nu voi spune astfel de lucruri…mă gândeam că, poate, acum vei înţelege măcar tu că unele dintre jocurile tale nu se vor realiza niciodată. Nu din cauza Lui, ci din cauza unei puteri mult mai mari din care el este doar o parte.
DIAVOLUL: Si despre restul…ştii ceva anume?
INGERUL: Nu, cărţile acelea nu ne sunt puse la dispoziţie, iar eu sunt doar un înger al Paradisului, nici eu nu pot cunoaşte totul, ci puţin mai mult decât oamenii. Intotdeauna există o limită pentru că numai Dumnezeu şi restul sunt culmea înţelepciunii. Restul, orice ar fi şi oricâţi ar fi cred că au acelaşi fundament, posedând aceeaşi cunoaştere a totului. In mod real nu pot conduce universul decât dacă ar fi egali, în cazul în care unul ar fi mai deştept sau mai puternic, s-ar face o altă ierarhizare, ceea ce nu cred că este şi cazul lor. De fapt, sunt convins de asta.
DIAVOLUL: Ai da toată omenirea peste cap cu teoriile tale! Ai reuşit s-o faci cu mine, dar cu ei?! La cât de înţelept eşti, de ce nu încerci să te salvezi singur?
INGERUL: Pentru că am greşit, sunt în închisoarea oamenilor cu voinţa Lui. Dacă El va considera că voi putea primi iertarea, îmi va da de ştire.
DIAVOLUL: Auzi, ştii care e o altă ciudăţenie?
INGERUL: Nu, spune-mi.
DIAVOLUL: Nu există Iadul de care vorbesc oamenii, eu nu am creat nici unul. Eu exist printre ei şi îi am adepţi cât trăiesc, după ce ei mor…eu caut alţi oameni.
INGERUL: Nu e ciudat, şi ştiu că nu există Iadul, dar trebuia construit în mintea lor pentru a se teme de tine. Stii şi motivul pentru care s-a întâmplat asta!
DIAVOLUL: Oarecum.
INGERUL: Sti bine că atunci când o fiinţa îşi foloseşte energia în mod negativ, distructiv pentru sine sau specie, energia se dizolvă atât de mult încât dispare la un moment dat. Când omul care şi-a folosit energia în mod negativ moare, nu mai posedă minimul de energie care să-l urce spre Paradis. Pur şi simplu omul rău moare pentru că, în final, devine doar materie lipsită de energie. Adevărul e că Iadul e o necesitate, aşa se poate păstra mai multă energie creatoare utilă universalităţii.
Adela, pentru Ueit - de (anonim) la: 20/11/2004 18:28:37
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Bravo tie! Esti un adevarat diplomat. Ai spus aceleasi lucruri, ]ntr-o forma voalata, cu delicatete, si ti-ai atras multumiri, iar eu, mai directa, mi-am aprins paiele in cap. Te admir pentru asta si as dori sa pot si eu, dar nu-mi permite felul meu de a fi. Eu nu sunt eu, daca nu pun toate punctele pe i, explicit de tot. Ce sa fac? Recunosc, m-am cam racit nitel, trebuie sa iau o pauza, dar nu renunt la disputa. Este un subiect care ma intereseaza mult, cu multe posibile ramificatii, iar discutiile, chiar si acele in contradictoriu (sau poate mai ales acele) fac parte din bucuriile vietii.
Cu urari de bine, Adela
#29347 (raspuns la: #29070) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
AVETI DREPTATE, DOMNULE ANITA - de Hypatia la: 05/02/2004 12:46:09
(la: A existat holocaust in Romania?)
Raul pe care trebuie sa-l trec este tocmai multimea asta de mesaje/ replici/ raspunsuri intr-o chestiune pe care Comisia Wiesel o va rezolva exact asa cum doreste comunitatea evreiasca internationala. Nimeni si nimic nu va opri acest lucru.
Inteleg ca exista chiar si o ordonanta a Guvernului care pedepseste pe cei care neaga Holocaustul.
Deci, a fost Holocaust si in Romania! Ajunge? Acad. Stolnici a cerut scuze evreilor in numele poporului roman. Un om adevarat, respectabil, nu un .........ca Iliescu, care a adus atatea prejudicii poporului roman si a carui cuvant nu mai impresioneaza pe nimeni. Pentru ca nu vreau sa fiu acuzata de calomnie, hotarati D-voastra ce consideratie merita acest presedinte, in locul punctelor.
Am mai scris, dar nu v-ati obosit sa cititi, consider ca noi, romanii, avem o vina uriasa, care se face simtita si acum, in aceasta problema: lipsa de sira a spinarii.
Pana cand poporul acesta nu se va ridica pe verticala spiritualitatii, in practica, in majoritatea sa, poate fi acuzat de orice, ca merita!
Niciodata nu invata nimic de la nimeni si din nici o imprejurare, nu intelege lectiile istoriei. Romani din afara granitelor spun mereu ca Romania se vede de afara ca o c......
Deci merita ! Pana va invata ceva.
Dar dati-mi voie sa dau dreptate si lui SB:
Pana cand?
Intreba retoric si Regele David? Stiu ca nu va place, dar mie imi place. Pana cand ne vom sufoca cu acest sir interminabil de mesaje?
Ca deja e mult, prea MULT, MAI ALES DACA NU TE PASIONEAZA SUBIECTUL, DECAT CA STIREA ZILEI.
Am scris aici pentru ca voiam sa-mi linistesc constiinta si am/mi-am aprins paie in cap. E Ok daca recunosc ca in Romania a fost Holocaust? Am recitit acum toate mesajele din aceasta conferinta. va intreb: nici acum nu ati gasit ceea ce doriti de la noi, romanii?
Voiam sa scriu mai putin, imi cer scuze pentru avant. Inca sunt tanara, zice-se.
Cu scuzele de rigoare pentru toti cei care s-au simtit ofensati de ceea ce am scris, va invit sa ne intalnim si la conferinte cu subiecte mai vesele.
Personal, imi placea tare mult, la Luneta, conferinta cu webul deprimat.






Hypatia
#8951 (raspuns la: #8913) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
LMC "Okay smarty-pants, daca te crezi ca esti tare, hai arata-ne ce poti."

- Whooops, sora LMC!... Cum se armonizeaza reactii de genul celei de mai sus cu declaratii de genul:

"Sper ca pina in momentul de fata nu am dat nimanui o impresie urita despre viata crestineasca, dar am sa incerc si mai mult de acuma sa-mi rinduiesc viata, vorbele, gindurile, privirile, atitudinea, tot ce sint eu, intr-o singura directie, inspre Dumnezeu; in asa fel incit atunci cind ma vei intilni sa fii impresionat pentru prima data de un 'pocait'."?!...


LMC "Spune tu care este solutia!"

- SOLUTIA este urmatoarea:

trimite-LE IDEOLOGI (politico-RELIGIOSI) care sa le INTOXICE mintile si sa-i ATITE pe unii impotriva celorlalti,
vinde-le ARME (pe PETROL, unde se poate!),
instruieste-i in arta de a ucide,
incurajaza-i sa te atace, apoi DEMONIZEAZA-i ca "teroristi",
sterge-i de pe fata pamintului pe cei care nu-ti accepta hegemonia,
infige-ti baze militare solide PESTE TOT pe glob (dar cu prioritate in regiunile bogate in zacaminte de titei),
CONTROLEAZA si DOMINA.


LMC "Crezi ca Livergood crede ce a scris?"

- DE CE n-ar crede?!... Ai putea sa CITEZI, CE ar fi de necrezut in ceea ce scrie?!...


LMC "Tu ai impresia ca GWB este pe post de Hitler?"

- NU, Doamne fereste!... GWB este "unsul Domnului"... chemat sa reinstaureze pacea si armonia intre semintiile pamintului!... heraldul unei noi ordini mondiale care va pune pentru TOTDEAUNA capat mizeriei umane!...


LMC "Sau America merge la razboi pentru a imperializa lumea?"

- Ash!!!.. Ce-ti vine?!.. America este o tara al carei sistem de guvernare este STRICT bazat pe principii si valori autentic crestine: ONESTITATE (no lies about WMD in Iraq or Saddam - Al Quaeda links...), JUSTITIE (no Abu Ghraib or Guantanamo Bay abuses, de vreme ce asa a CONSIMTIT la Geneva.... no more Waco-s...)... ECHITATE... TRANSPARENTA in guvernare... CORECTITUDINE in AFACERI... (intr-un cuvint "DA al vostru sa fie DA... si NU al vostru sa fie NU!"... no "grey" zone)... un sistem de guvernare STRICT consecvent cind e vorba de conformare cu Legea lui Dumnezeu ("Sa nu poftesti TITEIUL aproapelui tau"...)... (...Auzi la mine... America IMPERIALISTA!...)...


LMC "Arata-ne pe harta care tara din lumea asta este sub puterea Americii?"

- Too complicated! Arata-ne TU! o tara in ale carei afaceri America nu-si vira ciocul... si in felul acesta vei simplifica enorm pentru mine raspunsul la intrebarea ta initiala!...


LMC "Vrei sa faci pe desteptul ca tu ai citit un articol doua"

- PARIEM ca, puse toate peste'olalta am citit MAI MULTE decit TINE?!...


LMC "scrise de niste imbecili care nu sint altceva decit niste comunisti?!"

- Yeah, I know... (...INCUMETE-SE cineva sa-i critice pe INOCENTII americani - nu conteaza ce TRAZNAI fac - si si-a aprins paie-n cap!... Laptele e alb... dar NUMAI atita timp cit asta ne-o spun republicanii!...)...


LMC "Fii dragut si scrie-ne si noua planul tau de rezolvare a securitatii si a pacii in lume."

- Eu NU am un plan "de rezolvare a securitatii si a pacii in lume."!... Si daca eu NU am un asemenea plan... vei incepe acum sa-mi FABULEZI ca, autoproclamindu-se SUVERANUL LUMII - IN CIUDA OPOZITIEI majoritatii comunitatii internationale - U.S.A. ar deveni FORMIDABILA solutie la "rezolvarea securitatii si a pacii in lume"?!... CINE, in toate mintile ar avea INCREDERE ca, ajunsa intr-o asemenea pozitie, U.S.A va trata in mod ECHITABIL toate natiunile globului fara sa-si reclame "partea leului" si sa-i privilegieze pe cetatenii americani in defavoarea celorlalte natiuni? Daca in prezent guvernul U.S.A. este MODEL de CORUPTIE, cum - pentru Dumnezeu! - ar fi atunci cind ar avea autoritate MONDIALA?...


LMC "Ha-Ha-Ha vai ce-am ris, a venit Paianjenul sa ne deschida ochii,"

- Daca Dumnezeu se poate folosi cu succes de... magarite si de... pietre... ca sa-i ajute pe OAMENI sa-si vina in FIRE... de ce nu s-ar putea folosi la fel de bine si de... paienjeni?...


LMC "si tot in aceiasi emisiune distractiva mi-am dat seama ca Paianjenul este de fapt orb"

- Pentru cultura ta generala: in compensatie pentru handicapul lor vizual, orbii isi dezvolta celelalte patru... pardon, CINCI... simturi... devenind astfel capabili sa perceapa lumea in care traiesc chiar mai bine decit oamenii cu simtul vazului neafectat...


LMC "Ti-a picat si tie o musculita in pinza si cu vitejia unui leu ai sarit din coltul tau intunecat sa-ti maninci lunch-ul. Acuma nu stiu ce sa fac, sa rid sau sa-ti pling de mila."

- Daca, date fiind circumstantele descrise mai sus, tie iti arde de ris... help yourself... (Personal gasesc ca EU sint cel care ar avea motive sa-TI plinga de mila...)...


LMC "Oricum esti interesant, imi place sa te studiez si ma impresioneaza pinzele care le tesi pe-aici prin cafenea."

- Daca remarca de mai sus se vrea un COMPLIMENT, o iau ca atare... Este dealtfel genul de complimente care mi se fac FRECVENT (de cele mai multe ori de catre MUSCULITE care gresind destinatia de zbor, se "impotmolesc" in pinza mea...)... Si, se pare ca ceea ce ma face INTERESANT (in ciuda cecitatii mentale pe care pretinzi ca ai constatat-o la mine) este tocmai VIZIUNEA mea despre lume si viata, in general... si despre actualitatea AMERICANA, in special... (...context in care, nu ma pot abtine sa nu-ti mai recomand un link... unul pentru cei care au ochi... si totusi nu VOR sa vada... http://www.krysstal.com/democracy_whyusa_iraq.html ...)...
#16333 (raspuns la: #16295) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Vaca vine Marti ... - de daizagor la: 20/04/2005 06:48:49
(la: Ce ne da putere?)
Just got the e-confirmation.



Cristall, azi nu am fost in toane bune so, sorry pt chestia cu FireFox si Rss.

Ufff... cred ca-i mai bine sa ma culc, inainte de a emana o noua timpenie ...

Cum pastele cailor sa-i explic la Zaraza chestia cu durerile de cap?
Like I know what the f~~~ I've been talking about...
Heeelp ...
proud - de Cassandra la: 13/09/2005 00:09:46
(la: La o cana cu vin !)
ca bine zici "se dadea" :) Am incercat odata sa explic expresia unor prieteni occidentali, dar nu cred ca au captat tot... adevarul :)
Ce ar fi sa deschidem un subiect cu amintiri din IEPOCA DE AUR? Asa, sa zica fiecare ce mai tine minte, bune, rele... Ca vad ca oricum se vorbeste pe ici pe colo, nu scapam de amintiri vorba aia. Un fel de psihoterapie de grup ;)))
#71757 (raspuns la: #71755) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
simion - de donquijote la: 16/02/2006 09:07:46
(la: Caricaturile lui Mahomed)
exact. i-au facut sa-si arate adevarata fata si intentiile pe care le au (nu toti, doar anumiti leaderi. masele merg in spirt de turma sau la comanda. ca la ceasca). nu asta a fost intentia jurnalistilor, ci sa traga semnalul de alarma ca frica si teroarea incep sa ingradeasca libertatea de expresie.
politica strutului sau dupa principiul 'capul plecat sabia nu-l taie' poate e convenabila pe termen scurt, dar pe termen lung ... vezi unde e romania azi fata de restul europei si a celorlate foste surori comuniste. maghiarii, polonezii pana si cehii s-au revoltat si faptul ca au aratat ca nu se lasa calcati in picioare le-a ajutat.
apropo stiai ca atunci cand mananci un hamurger jignesti aproape 1 miliard de indieni pentru care vaca e sacra? ca sa nu mai vorbesc de vegetarieni. la ei acasa n-ai s-o faci, dar la tine, da. noroc ca aia nu se sinucid ca nu-i inereseaza fecioarele din rai.
#143669, de A_Carmen - de RSI la: 06/09/2006 22:24:12
(la: DUPLICITATEA)
"ai dracu nemti, germanii astia..."

Poti explica expresia asta? Salutari de la "puiul de...Graur" !

==================================================
"Beer is proof that God loves us and wants us to be happy."

~ Benjamin Franklin
#143726 (raspuns la: #143669) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zau? pari convinsa - asada - de rembrandt la: 10/10/2006 22:52:41
(la: femeie în palimpsest)

zau?
pari convinsa - asadar, explica-mi si mie ce este de capul ei (poeziei, bine-nteles).

________
atât de mult ne iubeşte Dumnezeu, încât ne-ar da bani să mergem la curve, dacă am face dragoste cu ele în loc să le futem...
#150673 (raspuns la: #150668) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de picky la: 13/03/2007 08:05:01
(la: nimic)
Asa se explica expresia " matza plouata".
Ursuletz:) - de alex andra la: 15/03/2007 10:44:35 Modificat la: 15/03/2007 10:45:43
(la: Este)
Si nu vreau sa inteleg. De dragul explicatiilor.
<<<>>> Tu ti-ai pus in cap sa ma surprinzi tot mai mult si mai mult:) Si culmea e ca iti iese:)))
#177543 (raspuns la: #177521) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
picky - de cher la: 08/07/2007 20:50:35
(la: farmece)
Fii draga mai explicit, stii ca sunt mai "grea de cap". Macar spune cu cine vorbesti (***)?
#213573 (raspuns la: #213320) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
baloo - de om la: 18/08/2007 23:44:12
(la: epitaful epitafistului)
ti-as da eu cateva...explicatii amicale de nu poti sa le duci:))

Tu chiar nu sesizezi ca toate discutiile pornesc de la explicatii? De ex, ti-am dat in cap pen'ca ploua afara:))

Tu cauti explicatii, eu caut motivatii si pe acestea le iau in consideratie. Mea culpa, pen'ca nu pot sa-ti dau ce nu ma intereseaza, cu toate ca mi-ar fi EXTREM de usor (dar neprincipial pt mine) ;))

criticat tonul. acelasi lucru l-am facut si cu maan, numai ca indirect si la sesizarea ta. = oooo, ce rau imi pare, dar ce bine te-am inteles ;))




#228044 (raspuns la: #228038) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Intruder la: 12/12/2007 16:52:57
(la: Versuri la comanda)
iar v-ati aprins paie-n cap? :)))
#265032 (raspuns la: #265031) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Trip, viermisorul calator - de maria de las maravillas la: 04/09/2008 12:25:38
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
A fost odata un vierme ce se aseza sa se odihneasca pe malul unui riu si adormi.
Cand se trezi, era inconjurat de o gramada de viermi care-l observau:
-Buna ziua, ma numesc Trip, spuse el surazand.
Atunci unul din ei il intreba:
-De unde ai iesit? Esti foarte ciudat.
Trip, foarte surprins, raspunse:
-Vin dintr-o vale foarte indepartata, si nu stiu de ce ma gasesti ciudat.
-Ai pete colorate pe piele, iar viermii sunt verzi, si asta nu e normal, ii raspunse.
-Trip rise mult si exclamo:
-Viermii pot fi de diferite culori. Unde eu traiesc toti sunt ca mine.
-Nu e usor sa te intelegem, vorbesti ca si cum ai canta.
-Adevarat. De asemenea sunt viermi cu voce suava ca briza, puternica precum tunetul, voioasa ca apa unui izvor.
De odata, un vierme s-a apropiat strigand:
-Minte, eu cred ca este bolnav si ne va contagia pe toti.
Altul explica:
-Eu cred ca sta rau cu capul si este un pic prost.
-Este bolnav, ne va contagia, este prost, murmurau intre ei.
Atunci Gusi, un micut si debil viermisor de care toti radeau,invingand timiditatea, il intreba:
-Ti-ar place sa vii la mine acasa? As fi incantat sa fiu prietenul tau.
Trip merse la casa sa, care era o gaura in trunchiul unuí fag si acolo vorbira ore si ore ... si amandoi se simteau foarte multumiti...
Cand s-a facut noapte, petele lui Trip incepura a straluci in intuneric.
-Na, esti intradevar foarte especial, le spuse Gusi surizand.
-Sunt diferit, asta e tot, raspuunse Trip un pic suparat.
Nimeni nu vorbea cu Trip iar el se simtea foarte trist. Dar intr-o zi un viermisor se pierdu in padure pe inserate, cand nu se mai vedea nimic.
Viermii importanti se reunira pentru a gandi de ce forma puteau salva viermisorul.
Atunci, vazura o lumina ce se apropia in fuga catre ei.
Era Trip care venea sa se ofere a cauta micutul vierme.
Se gandeau cat de urat se purtara cu el si simtira rusine, dar Trip ii conduse cu lumina sa de-a lungul padurii.
In sfarsit gasira viermisorul si se pusera foarte fericiti a canta si a dansa. Totul fue gratie petelor de culoare a lui Trip, care atat de ciudate le-au parut l-a inceput.
zaraza - de maan la: 02/06/2009 15:42:51
(la: Din nou despre vulgaritate)
problema reactiei ma preocupa indeosebi la mine.
una si aceeasi replica, venita de la una si aceeasi persoana (si nu vorbesc aici de experienta forumistica) imi starneste reactii diferite.

sa dau un exemplu.
is omul blugilor si imi e foarte dificil sa port taior si fusta, la scoala...detest costumatia de birou.
dar ma conformez regulilor si, daca tot se admite ca le pot incalca din cand in cand, incerc sa nu abuzez.

intr-o zi, cumnata-mea mi-a trantit un 'te-ai imbracat ca o baba, arati ca o mamaie!'
si cu asta si-a aprins, paie in cap.
fata mai spusese fraza asta, o luasem ca atare, taioru si fusta chiar erau clasice, chiar lejer demodate, avea dreptate.
de aia a si repetat, la urmatoarea ocazie, acelasi lucru, inchipuindu-si probabil ca imi e de ajutor un ochi critic in plus.

nu stiu ce a fost cu mine atunci.
nu eram nici suparata, nici obosita.
am resimtit replica aia de o insolenta fara margini si am simtit nevoia sa o taxez pe masura.
ceea ce, helas, am si facut.

poate a fost ceva in tonul folosit.
poate-a fost ceva in apa...:)))
#446743 (raspuns la: #446736) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
adynet - de Bucu la: 21/08/2009 23:48:27
(la: Jucaria (2)…)
foloseste dex-ul...

chiar vroiam sa stiu la ce te refereai cu expresia ceea complicata, pentru mine. discrepanta sentimentala. adica cum? ca luate separat le descurc, impreuna insa imi suna aiurea. s-ar putea sa am eu intre timp probleme cu limba romana, d-aia intreb uneori. dexul, banuiesc, nu-mi explica expresia ci doar ce stiam si eu deja, termenii luati separati.

ori comunicarea a devenit peste poate de complicata uneori pe forumul asta ori s-a umplut forumul de dobitoci intre timp, care mai ieri pareau normali. dracu mai stie ...

merci de pont, sper ca nu toti cititorii tai actuali si viitori sa fie nevoiti sa sara-n dex la fiecare fraza, ca-i apuca batrânetile in caz ca ai de gând sa scrii romane luuuuuuungi ....
#473742 (raspuns la: #473733) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maimuta la: 24/01/2010 13:40:53
(la: Concurs foto ianuarie)
Cu draga inima as vota daca as intelege/vedea unde-i subliminalul. Injurati-ma, scuipati-ma, dar eu nu-l vad decat in trei poze si nici in alea nu-s sigura ca...
Pozele fiind: Athaeneum, magnum opus citrinitas, obsesie 2.
As fi bagat si "Femeia de pe acoperiş" pe langa cele trei daca autorul nu mi-ar fi zis "uite-o". Cand e vorba de subliminal nu trebuie sa arati cu degetul. :))
Ar fi fain ca la sfarsitul concursului, fiecare autor sa explice (celor ca mine, mai grei de cap) unde-i subliminalul din poza. Of course, numai daca au chef si timp.

ladyamalia - de adina.petre la: 25/03/2010 15:13:18 - de om la: 25/03/2010 16:23:52
(la: Ce parere aveti despre dragostea virtuala?)
Si dragostea nu e tot in capul nostru? = uraaaa, in sfarsit am inteles si eu expresia: " nu ma mai xxx la cap" :))

si ca sa fiu (iar ;) on topic raspund a la radio erevan:

ascultator: Ce parere aveti despre dragostea virtuala?

radio erevan: este placubila (nb, dragostea virtuala) atat timp cat joystick-ul este usor manevrabil si upload-atat cu ultimele softuri anti-virus, altfel iti freeze cand iti este lumea mai draga!
#532923 (raspuns la: #532912) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...