comentarii

explicare proverbului nu sedea ca-ti sade norocul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
alex - de latu la: 27/01/2007 14:09:49
(la: Loc de dat cu capul:)))
...necazul unora, bucuria altora ? - vrei sa spui ca nu e cazul sa le dam satisfactie nemernicilor punandu-ne cenusa in cap, dandu-ne cu capul de pereti, asumandu-ne vini mai mult sau mai putin grave, in timp ce ei, cei cu adevarat vinovati de lucruri murdare stau pe margine si jubileaza, considerandu-ne prosti ?

Cu proverbul am vrut sa spun, ca, noroc cu necazul care te-a facut sa deschizi conferinta, ca noi astialalti ne bucuram de zid.

Cu vorbele mele spun, ca ai dreptate in tot ce-ai zis si ca si eu tot asa am invatat sa ma port, inclusiv zambetul ingaduitor si interior la auzul calificativelor.

Si crede-ma, stiu sa-mi port cucuiele cu mandrie:)))
O punga cu gheata, pe care o am tot timpul la mine, face cucuiele sa nici nu se nasca. In proportie de 99% merge...
__________________
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.
#171515 (raspuns la: #171004) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Honey, - de Areal la: 21/03/2009 10:11:09
(la: Zurgalai)
LA MULTI ANI!
Ai schimbat prefixul si eu imi aduc bine aminte ca acum trei ani tu mi-ai replicat prima si cu Horia Grancea mi-ati explicat ce inseaman flickr!
Sanatate, fericire si noroc alaturi de cei gragi, care sigur iti vor fi mereu aproape la bine si la greu!
O floare pentru tine:
[url=http://www.glitter-graphics.com][img]http://dl7.glitter-graphics.net/pub/542/542157m96dqavjh1.gif[/img][/url]
*** - de om la: 21/11/2011 15:56:52
(la: un zambet pe 16 bits)
cautari recente
"id fete singure din buzau" = 072 354 xxxx
"cabana Baciu" = hotelul Gica Popescu
"nu sa fi bogat te face fericit ci sa devi bogat" = apoi poti sa mori fericit
"so mai penes" =so cheres
"zeama de urzici" = Fe
"cresc amintirile de lucian blaga" = asa o fi
"ce sint cartile pentru mine" = kindle surprise
"explicarea proverbului ;asculta invatatura tatalui tau si nu uita povetele maicii tale" = daca esti baiat
"negura" = da gura
"irlanda dublin" = IRA
"nrgura" = d gura
"ca va ajunge sangele pana la zabeile cailor" = abator
"inebuni sau innebuni" = in rai
"ghicitori matematice pt clasele I IV" = imparte 3 paie la 4 magari
"vraji cu chistocul de tigara" = ascunde'l in gura cand vine profu' in control
"cum sati pastrezi sufletul curat" = sa mananci sati-os
"zeama de urzici" = hemoglobina
"a spala putina" = poi dat cu cocolino
"ati adus" = inchis la alimentara
"rugaciunea sf ciprian" = nu ma bate doamne tare, ca's si eu al dumitale
"limba norvegiana" = oltchim
"explicatia proverbului fiecare pasare pe limba ei piere" = daca nu a invatat carte ca sa fie poliglota
"a scrie la indicativ la toate timpurile trecutului pers 2-a singular" = tulaiii, ce-a mai naspha tema pt acasa facuta la o cafenea
"desparte in silabe cuvantu intr-ol inalt" = in-tro-llat
"mircea carturescu" = ciripescu
"incoronati ai iadului" = incornorati
"cuvinte care se termina in -te" = xxx-te
"texte cu ortograme" = meta, para-
"cantareti italieni ani 50" = celentano ?
"eugen ilina pictura" = eugeni lina/(lana?) picura
...... - de cher la: 27/09/2014 00:30:24
(la: Socrul meu a avut un "accident")
Si pe mine m-a sunat odata cineva care foarte emotionat mi-a spus ca am castigat ceva si cauta sa ma tina in suspans ...
Dupa ce l-am ascultat cateva minute, timp in care mi-a verificat identitatea si mi-a explicat cu glasul strangulat de emotie ce noroc pe capul meu, n-am mai asteptat sa imi dezvaluie valoarea castigului si l-am asigurat ca nu ma intereseaza ...
Ce metoda ! Acum, poate castigul este una iar sperietura cu un necaz... este alta...
noroc cu fefe ca-mi explica p - de anisia la: 13/05/2005 23:49:27
(la: Trancaneala Aristocrata "3")
noroc cu fefe ca-mi explica pe unde poate fi buba, ca altfel ma dadeam batuta..
#48743 (raspuns la: #48741) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
? - de maan la: 20/12/2006 15:41:23
(la: PROVOCARE)
maan, come on... si?
si ma duc si io sa ma dau cu capu-n zidul alexandrei, in mod public sa-mi fac avtocritica, fiindca de-un an incoace al meu n-a fost de-ncredere.
si daca-l vezi pe 'fenomenul' ala de mai jos zi-i atata, nu!, canta-i asa:

"Dintr-atatia frati mai mari:
Unii morti,
Altii plugari;
Dintr-atatia frati mai mici:
Prunci de treabã,
Uzi, peltici,
Numai eu rãsad mai rãu
(Mai nãuc, mai nãtãrãu).
Dintr-atatia (prin ce har?),
Mã brodisem un hoinar.

Eram mult mai prost pe-atunci…

Cînd Pãresimii, prin lunci,
Rãspîndeau pietris de-albine,
Ne pãrea la toti mai bine:
tanci ursuzi,
Desculti si uzi,
Fetiscane
(Cozi plãvane),
Înfãsate-n lungi zãvelci,
O porneau în turmã bleagã,
Sã culeagã
Ierburi noi, crãite, melci…

Era umed în bordei…
si tuleam si eu cu ei

...sa nu-l lasi sa respire, chiar daca vezi ca nu mai poate si se-mpotriveste!

deci:

Tot asa o datã, iar,
La un sfant prin Fãurar,
(ce nu-i prins in ....calindar)
Ori la Sfintii Mucenici,
Tarla noastrã de pitici
Odihnea pe creastã, sus.
Eu voinic prea tare nu-s.
si din fugã,
Subt o glugã
De-alunis, pe-o buturugã
Odihnii
si eu curînd…

Vezi, atunci mi-a dat prin gînd
Cã, tot stînd si alegand
Jos, în vraful de foi ude,
Prin lãstari si vrejuri crude,
S-ar putea sã dau de el :
...

de-aci-ncolo-l lasi maricel, ca poate singur.
daca am noroc si se prinde vraja iar tu esti suficient de pura (io cred ca esti) ai sa vezi o lighioaie de om nitel incercanata da' superba si vei intelege de ce-o iubesc.
lighioana nu pricepe romaneste si n-ar s-accepte ca n-am io insami descantat-o.
explica-i in limba greierilor.

in estimp timp dau o fuga la petrecere la m_a_x care m-o invitat la o balacareala, fiindca m-am saturat sa sed singura supt vasc, fiindca mi s-o lasat cocu' si fiindca-n loc de tradari si tamaie, el vorgheste boiericeste despre nazbatii cu aroma de tabac unde inema n-are ce cauta si unde-am sa-nvat ce-i ala joint.

ps. ai grija ca nici mie nu-mi iese de fiecare data iar vraja-i instabila.
daca te trezesti cu vreun morocanila, furios si gata de-a te lua de par si de-a matura fara motiv podeaua cu tine, sa stii ca si ala-i cat se poate de real!
daca nu te descurci striga-ma, c-am ac si de cojocul lui!
iar de nu reusesc, il omoram si gata!
#164369 (raspuns la: #164351) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De acord cu Z - de Catalin Francu la: 10/11/2003 20:21:09
(la: Preoti homosexuali?)
In plus, Daniel nu ridica problema homosexualitatii in general, ci in contextul unei biserici crestine. Chiar daca Biblia ar fi o copie la mana a saptea dupa niste mituri antice, respectiva biserica are niste principii. Nu te obliga nimeni sa aderi la aceste principii, dar daca vrei sa fii parte din biserica (si mai ales sa o conduci), trebuie sa aderi. Spuneti-i biserica nebuna, neingaduitoare, conservatoare, cum vreti. Dar asa cum n-ai voie sa intri in slip in biserica, tot asa biserica nu e (sau n-ar trebui sa fie) de acord cu homosexualitatea. Daca distrugerea Sodomei si Gomorei nu sunt destul de explicite in acest sens, nu stiu ce mai este. Norocul e ca pana acum nimeni n-a vrut sa intre in slip in biserica. Cand destui (chiar si laici) or sa vrea asta, o sa se permita si asta prin vot popular.

Deci intrebarea daca homosexualitatea e rea sau buna in general (si daca Biblia este o copie la mana a saptea sau nu) sunt in afara cadrului discutiei. Gene Robinson a fost numit episcop trecandu-se peste legile propriei biserici. Nu te poti supune partial canoanelor unei biserici, nu poti sa o croiesti dupa placul tau. Si asta pare sa duca la o schisma.

Este un proverb care se termina in "... si cu sufletul in Rai, nu se poate". Sa ma ierte Dumnezeu, dar n-am crezut ca o sa-i gasim vreodata o reprezentare atat de materiala.
#3937 (raspuns la: #3934) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
... - de latu la: 13/05/2006 13:28:01
(la: Investitii straine)
Bun venit, prietene, in lumea economiei globalizate.
Firma mea cu sediul in Luxembourg, numara 18 angajati in functii de conducere. Ne-am stabilit in orasul-tzara, pentru ca aici impozitele sunt mai mici - iar nivelul de trai mai ridicat - decat in alte tari. Unde mai pui, ca autoritatile stiu sa pretuiasca prezenta mea, nepunandu-mi bete birocratice in roatele bine unse.
Contabilitatea am transferat-o in Korea de Sud, dupa ce o grupa de programatori din India ne-a pus la dispozitie un program minunat gandit, cu care cei 9 contabili din Seoul sunt foarte multumiti.
Personal nu am preferinte geografice, cu avionul se ajunge in ziua de azi ieftin, repede si bine, in aproape oricare colt al lumii. Importante sunt pentru mine costurile.
Conturile le-am deschis in Elvetia, nu datorita costurilor - ele sunt comparabile cu cele din alte parti ale lumii - ci datorita faptului ca aici secretul bancar este respectat cu rigurozitate.
Mai greu a fost, sa gasesc un loc de productie corespunzator facilitatilor de ordin economic, la care prin lupta stramosilor mei si modesta mea contributie consider ca am dreptul.
Am inceput cu China, dar chinezii - ca si intreaga Asie de altfel - sunt prea curtati de economia vestica. Pretul de cost al unui muncitor este in crestere si deja azi mai mare decat sunt dispus sa platesc.
In Rusia perspectivele n-au fost prea sigure, in Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria costurile tind sa creasca iar in Ukraina si Bielorusia regimurile politice nu erau de natura sa-mi satisfaca necesitatile unui image corect in Vest.
In cele din urma o firma de marketing autohtona mi-a prezentat o solutie care prevedea stabilirea locului de productie in Romania.
Am fost placut surprins de pretul mic al fortei de munca, de cifrele statistice privitoare la productivitate, ca si de primirea calduroasa a edililor oraselului unde urma sa ne stabilim.
Sarmalutzele in foi de vitza, berea locala si mai ales osanalele care - pe buna dreptate - mi s-au adus, mi-au risipit si ultimele indoieli cu privire la calitatea oamenilor de aici, la justetea deciziei mele de a stramuta productia in acele locuri.
Sumele de bani necesare pentru construirea halelor, transferul utilajelor din Vest in Est precum si costurile de scolarizare pentru bastinasi le-am impartit intre tarile de origine si de destinatie, cele doua state preluand fiecare o cota parte.
In ultima zi, la inchiderea fabricii din Vest, am fost confruntat cu o situatie neplacuta, atunci cand o fosta muncitoare m-a acuzat in gura mare de a fi luat painea de la gura copiilor ei. Noroc ca politia era prezenta, astfel ca m-am indepartat fara a-i da un raspuns pe masura...
Insa acest gest ostil, mi-a confirmat inca odata justetea deciziei luate in favoarea schimbarii locului de productie.
Din punct de vedere economic, decizia se dovedise deja mai mult decat avantajoasa, mai ales ca biroul de avocatura insarcinat de mine cu tratativele in vederea incheierii contractelor cu parte romana facuse treaba buna, reusind sa scada nivelul salariilor cu 18% fata de ceea ce preconizasem in discutiile preliminare. Comparativ, spaga necesara pentru flexibilizarea pe timpul tratativelor a partenerilor romani, s-a dovedit eficienta iar investitia in sine s-a amortizat cu varf si indesat.

De atunci au trecut doi ani.
Cu o crescanda neliniste am inregistrat ridicarea treptata in acest timp a costurilor de productie din Romania ca si cresterea pretentiilor muncitorilor, ceea ce a dus in final la o crestere atenuata a cifrelor scontate de bilantz. In ultimul an ora de productie a fost cu doi euro-centi mai mare, ceea ce m-a determinat sa solicit intocmirea unui studiu de marketing privitor la costurile de productie in mai multe tari din fostul perimetru comunist.

Ukraina!
Cu o economie in crestere, o populatie avida de munca, cu perspectiva economica promitatoare multumita orientarii vestice a regimului politic, Ukraina intruneste momentan toate conditiile necesare pentru stabilirea locului meu de productie pe teritoriul ei.

Intalnirea cu viitorii parteneri de afaceri si cu edilii unui orasel din sudul Ukrainei m-a impresionat in mod deosebit, iar cliseul propagat conform caruia Ukraina ar fi saraca, mi-a fost infirmat cu prisosinta de gustoasele bucate de la restaurantul hotelului unde am intocmit ceea ce in cercurile noastre se numeste Road Map.

Privitor la mutat, sigur ca unii vor invoca iarasi idealurile umaniste ridicandu-le la rang de argumente impotriva inchiderii fabricii din Romania, insa de aceasta data n-am sa mai comit greseala de la primul mutat: Dialogul cu muncitorii il voi lasa pe seama lucratorilor specializati in munca de presa, care sa explice componentele umaniste ale circulatiei banului si avantajele care decurg pentru noi toti dintr-un capital in continua miscare.
Sunt sigur ca fiecare muncitor va intelege ca problema care se pune nu este painea luata de la gura copiilor lui, ci painea data copiilor ukrainieni.

Bineinteles ca sunt constient de riscul implicat de mutarile repetate ale locului de productie, si anume acela ca in final, in toate tarile acum sarace costurile de productie se vor ridica, astfel incat nu vor mai exista posibilitati de a gasi in est oaze cu mana de lucru ieftina.
Numai ca pana atunci - deci pana cand in toate tarile din fostul bloc comunist pretul se va alinia la cel actual din occident - imperiul meu economic de azi va fi fost preluat de copiii mei sau de copiii copiilor mei. Pana atunci se vor deschide - cu ajutorul nemijlocit si neprecupetzit al Unuiunii Europene - treptat alte pietze de productie similare cu cele gasite de mine acum: Germania, Franta, etc...
Caci dincolo de toate principiile, legile si regulile economiei de capital, exista si traditia geopolitica, ce pot fi urmarite cu secole in urma si care confirma de fiecare data: Istoria e o roata...

De aceea zic: Bun venit, prietene, in lumea mea.
Bucura-te pentru mine, pentru lupta castigata dupa secole si secole de antagonism dintre noi capitalistii pe de o parte si proletariatul pe de alta parte.
In schimb, ma bucur la randul meu pentru tine: Optiunile tale scad pe masura ce ale mele se inmultesc, ceea ce te elibereaza de multe din gandurile si deciziile cu privire la cariera, drumul in viata si altele asemenea. Eu va trebui si mai departe sa ma zbat pentru gasirea de solutii noi, care sa nu perturbeze circulatia capitalului.
Multumita mie o sa vezi lumea, avand in vedere flexibilizarea mainii de lucru care acum se orienteaza dupa capital, si nu invers cum decenii de-a randul sindicalisti de pretutindeni au cerut.
Ar mai fi multe avantaje de enumerat, pe care tu le-ai dobandit prin faptul ca eu am castigat lupta de clasa, insa experienta de viata imi spune ca tu ai putea interpreta o asemenea lista ca pe o lauda de sine, ceea ce nu-mi sta in caracter. Prefer sa lupt in continuare anonim pentru tine, chiar si daca rezultatele luptei mele nu sunt intotdeauna si pe de-a-ntregul intelese sau chiar apreciate....

Cu drag
Teodor Blajinu



P.S. Pentru cititorul interesat, dar a carui perceptie pentru ironie si potentialul ei stilistic nu este pe masura interesului aratat; Pentru a preintampina actiuni cum ar fi aruncatul cu pietre - sau aratatul cu degetul - in directia mea si pentru conformitate: Textul de mai sus nu are caracter autobiografic, nu corespunde conceptiilor mele umaniste de culoare profund idealista si nu ridica pretentii de nici un fel in ce priveste competente economice sau de alt gen.
Este o simpla parabola cu indepartate inflexiuni din realitatea de zi cu zi cu care unii dintre noi sunt confruntati....
carapiscum - de latu la: 29/09/2006 11:54:20
(la: D’ALE BĂRBAŢILOR)
in timp ce incerc sa raman idealist si curat in aspiratiile mele, incerc sa devin si realist.
Definitia navetistului intre doua lumi care nu se intersecteaza? Sau descoperirea compromisului, ca fiind aparent singura cale de mijloc pentru a impaca si capra si varza, adica a avea parte de o existenta unde atat sabloanele cat si visele pot face casa buna?

sigur ca fiecare dintre noi proiectam imagini-sablon celor din jurul nostru,...
Nu cumva fiecare dintre noi incearca sa-i categoriseasca pe cei din jur conform propriilor imagini-sablon ? (Nu stiu daca asta ai vrut sa zici, ca se poate intelege si invers).
Defectul in gandirea unora tocmai in imaginile-sablon consta, avand in vedere ca ele - sabloanele - corespund unui anumit moment al vietii. Trecerea timpului implica acumularea de experienta de viata ceea ce aduce noi puncte de vedere, care schimba sabloanele facandu-le pe cele initiale obsolete, depasite. A alege pe cineva dupa asemenea criterii, duce la imbogatirea pe parcurs a unei liste ca cea pe care ai publicat-o, precum si la perfectionarea sablonului cautat, ceea ce duce la constatarea ca modelul precedent s-a perimat..
Concret, lista ar fi fost - ca sa revenim - mai scurta la inceputul cautarilor tale decat e acum. Sansele de a gasi pe cineva ar fi fost mai mari atunci decat acum, ca si usurinta de adaptare, pentru ca telul ar fi fost comuniunea - si nu analiza - metoda ar fi fost activa (a cuceri) si nu pasiva (a fi satisfacut de rezultatele analizei).
Cine isi concentreaza eforturile asupra revizuirii sabloanelor, se concentreaza practic pe revizuirea metodelor analitice si risca sa ajunga filozof intru criterii, cu o viata a simtirilor atrofiata. In ochii mei, pretul e imens.

poti crede ce vrei, poti sa ma studiezi cat vrei, poti sa ma dai ca exemplu negativ, e treaba ta. treaba mea e sa invat ceva din toate. si asta incerc.
Nimic din ce am scris, nu justifica aceasta fraza.
Deduc, ca este o fraza generala tipizata. Ea exista in mai multe variante, corespunzand varstei celui care se foloseste de ea si se potriveste in orice discutie menita sa stabileasca "a cui e mai lunga". Ma dezamagesti.

cine si de ce face compromisuri? femeia care nu corespunde punctelor sau barbatul care, la fel, nu corespunde? preferabil amandoi, nu-i asa?
Nu-i asa.
Preferabila este o cantitate cat mai mica de compromisuri pe cm patrat de relatie. Unii au norocul sa gaseasca un partener potrivit si altii nu. In orice caz, un inceput de relatie bazat pe cantarirea sanselor de "a sadi in ea ceea ce am vrea sa aiba" este - deja inainte de a incepe - sortit a sfarsi cu intocmirea de liste, in fond tot sabloane, doar cu alt layout. De ce? Pentru ca "a sadi in ea" exclude "a creste in noi".

referitor la bucuria manifestata sincer si deschis fata de "intrarea mea pe scena"
Ok, vina mea. Explicatie: Intrarea pe scena nu e totuna cu urcarea pe scena.
In ce priveste activitatea ta longeviva, nu mi-a scapat. Mesaje semnate "enigmescu" - sau cu referire la "el" - am mai citit. Am avut senzatia ca ai facut o pauza si pe fondul acestei senzatii am scris propozitia.

eu cred ca ai devenit pasionat de studierea fenomenelor umane si-ai uitat de studierea problemelor in sine.
Ciudat: E a doua oara in mesajul asta, cand am senzatia ca vorbele-ti vin din subconstient, reflectand incercarea de a ma incadra intr-un sablon, folosindu-te de metoda extrapolarii. Cu siguranta ma insel.
Nu studiez fenomenele umane ci le caut motivatia, in cazul in care ma intereseaza.
Sper ca nu trebuie sa explic diferenta punctelor de pornire dintre a studia si a cauta o motivatie.

crede-ma ca daca vreodata o sa am ocazia sa stau de vorba cu tine fata catre fata ai sa intelegi in sfarsit ca usa folosita de mine duce undeva anume,...
Pentru a ma convinge ca orice usa duce undeva anume, nu trebuie sa te folosesti de parabole cum ar fi de exemplu posibilitatea ca ne-am putea intalni vreodata.
Utopia consta in dorinta de a controla unde anume duce usa.
Cat despre pretentia de a sti unde duc usile altora, ea se situeaza undeva la granita dintre aroganta si plinatate de sine.

putem sa ne contrazicem cat vrei, putem sa ne dam in petec pe la toate colturile cafenelei,...
Fii linistit, n-am sa te urmez pe un asemenea drum. Pana la mesajul acesta, n-as fi crezut nici ca tu ai face-o.

dar sa stii ca la discutia despre religie pur si simplu nu ai cu ce sa ma rusinezi...
Asta de fapt e o a doua idee in aceeasi fraza. O pun pe seama inversunarii care te-a facut sa-mi raspunzi cu un intreg pasaj la o incheiere de doua randuri.
Si in acest punct pot sa te linistesc: Odata pentru ca nu urmaresc sa rusinez pe cineva (Tu?). Pe de alta parte, in ce priveste religia nu sunt destul de interesat pentru o discutie, la oricare nivel ar fi ea.

eu am experimentat si m-am informat inainte de-a vorbi despre lucrurile astea.
Nu stiu exact ce te face atat de convins ca eu nu as fi facut la fel, de vreme ce n-am schimbat inca nici un mesaj pe aceasta tema, dar repet: Nu sunt interesat de discutii religioase.

hai numa' bine si rau la nime'.
Cand o fi mai rau, asa sa ne fie.
__________________
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.
#148575 (raspuns la: #148540) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
jeniffer - de beatlemaniacul la: 30/11/2007 01:25:31
(la: Deschide mi ochii)
Jeniffer, hai sa lasam gluma deoparte pentru cateva minute. Pana acum am tot incercat sa-ti fac infuzie cu cate ceva, dar am obosit. Asta va fi ultimul raspuns pentru tine la subiectul Dumnezeire. Nu cred ca esti marfa buna de modelat la un subiect atat de complex. Si nici nu cred ca e vina ta (pana la un punct) ca gandesti asa. Probabil ca parintii tai nu au avut preocupare pentru biserica, nu te-au obisnuit cu sarbatorirea Postului si alte indeletniciri crestine. Se spune ca Romania e un popor de crestini, sau mai bine zis se spunea. Caci vad ca dupa Revolutie s-au intamplat multe mutatii. In fine, cum sa-ti explic? Fara Dumnezeu esti GOL, nu gol in sensul de "fara haine", ci GOL, inauntru, nu ai lumina launtrica la care sa te adopostesti cand te simti coplesit, mic, neajutorat, cum vrei tu sa-i spui. Fara Dumnezeu nu ai nici un drum. Nu ma refer la drumul pana la piata si inapoi, pana la brutarie si inapoi, pana la bordel si inapoi. Tie iti lipseste INVATATURA. Invatatura te va duce la CUNOASTERE. Dupa mine, prima si cea mai insemnata preocupare a oricarui om (bineinteles, dupa preocuparea primordiala de a intra pe cafeneaua.com) trebuie sa fie grija pentru mantuirea sufletului care este fara de moarte. Degeaba agonisesti averi sau ocupi posturi inalte, daca nu ai formare duhovniceasca. Eu STIU ca pentru noi a trebuit Dumnezeu sa se faca om si sa sufere PENTRU NOI. Stai linistita, nu m-am imbatat, sant de-abia la prima bere, dar sper sa termin mai repede acest text, sa pot sa beau in liniste. Deci, CRED ÎN DUMNEZEU, chiar daca dar nu-L pot vedea cu ochii trupeşti ci numai cu ochii sufleteşti. Ar fi prea simplu ca Dumnezeu sa coboare printre noi, sa vina la tine intr-o seara si sa-ti dea un bobarnac, sa-ti zica: Ei, acum crezi? Probabil ca vei spune: Sariti, vrajitorie!!! Ma intreb si eu ca tolomacul: oare oi fi botezata? Daca da, nasii aia ai tai, nu au si ei cateva cuvinte sa-ti spuna despre toata aceasta "inchipuire"? Ai citit si tu macar o data CREZUL? Iata, te ajut eu (nu da ochii peste cap):

"Cred intru unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute. Si intru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii; Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iar nu facut, Cel de o fiita cu Tatal, prin Care toate s-au facut. Care, pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om. Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat. Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi. Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui. Si iarasi va sa vina cu marire sa judece viii si mortii, a Carui imparatie nu va avea sfarsit. Si intru Duhul Sfant. Domnul de viata Facatorul, Care din Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit. Care a grait prin prooroci. Intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica. Marturisesc un botez spre iertarea pacatelor. Astept invierea mortilor. Si viata veacului, ce va sa fie. Amin".

Iata, daca nu ai trisat, si ai avut rabdare sa-l citesti, macar acum stiu ca am facut o fapta bunicica, am facut un ateu sa citeasca CREZUL!!! Ce tare sant!!!! Stai sa ma bat cu pumnii in piept. Nu sant fanatic, nu sant de-ai lui Roman Haiduc, sau cum il mai cheama. Crede-ma, daca mi s-ar oferi o sansa, ti-as da o zi din viata mea, sa traiesti in pielea mea, sa simti si tu altceva. Dar trebuie sa promiti ca nu faci excese de sex, ca nu te (ma) apuci de fumat, si ca nu infigi seringi in mine. In rest, fa ce vrei o zi intreaga, bucura-te de viata asa cum o vad eu, aprinde o lumanare pentru cei dusi, stai in genunchi cateva minute. Nu e rusinos, sa stii. Ce zici, facem miscarea asta? Am cam deviat un pic, scuza-ma. De obicei, nu ma ambalez asa, stau in pana mea, spun rugaciuni in gand, si atat. Dar m-ai cam zgandarit...
Inchei cu o zicere din LaoTZI: Cand esti tanar, esti mladios, ca ramura subtire. Cand imbatranesti, te intaresti, si de aceea esti foarte usor de rupt. Intelegi ce vrei.
Eu ma intorc la berea mea, si promit sa nu te mai sacai cu raspunsuri (la acest subiect). Imi pare sincer rau de tine, ai o gandire prea fixista, rece si fara dorinta de a cunoaste miracolul. Pacat. Dar, hei, santem diferiti, nu? Si e bine asa, imagineaza-ti si tu ce nasol ar fi daca noi am fi toti Brad Pitt si vvoi toate Angelina... Bleah...
Hai noroc










#261238 (raspuns la: #261214) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
(12/3) - de Tot Areal la: 15/03/2010 14:20:45
(la: Pensia de moarte ( 12 ))
Aşteptă la unul din ele şi de această dată avea noroc. După câteva explicaţii primi documentul. Ar fi vrut să plătească consultaţia, dar a fost refuzată.
- Nu este nevoie, dar să aveţi grijă să vă faceţi contract de asigurări, să vă puteţi trata, spuse politicos şi binevoitor doctoriţa.
Era uluită... Vedea că demarcaţia între iad şi rai nu e clară deloc. Omul şi ne-omul. Medicul şi impostorul...Îi desparte un perete. Aceeaşi pregătire, aceeaşi profesie, acelaşi spaţiu....
A aşteptat două luni să poată primi adeverinţa de la primărie. Drumul până la sediul primăriei l-a făcut greu, s-a oprit de vreo trei ori pe băncile găsite în cale. S-a dus să se înscrie la medicul de familie cu speranţa că se va putea interna.
- Trebuie să mergeţi la Casa Judeţeană de Asigurări să vă faceţi contract.
Îi trebuiau bani să facă acel contract şi nu-i avea. Stomacul o chinuia îngrozitor şi parcă abdomenul creştea tot mai mult. Faţa i se făcea tot mai pământie, iar ochii tulburi. Nu mai putea să stea la calculator. A scris cu greu un memoriu la guvern şi a început a căuta pe internet medicamente. Ieşea rar şi aproape tot timpul stătea în pat. Nu avea o altă soluţie decât să încerce a se autosalva. Află mai întâi că sunt soluţii noi pentru ulcer. În ultimii ani era preocupată numai de plămâni şi nu ştia de acestea. Şi probabil pentru tiroidă. Simptomele corespund şi ea nu mai făcuse investigaţii de mult. O săptămână de antibiotice. O săptămână de chinuri groaznice. Un gust de hoit îi venea tot timpul în gură. Îl compensa cu citrice şi compot. Transpira foarte mult. Şi junghiuri, junghiuri mari de parcă i-afi sfârtecat cineva toracele bucăţică cu bucăţică. Pierduse trei dinţi. S-au rupt pur şi simplu, iar ceilalţi se clătinau, gingiile sângerau. Avea sângerări şi din nas. Tot trupul era numai durere. Voia să-şi taie unghiile la picioare...Doamne! Se desprindea unghia la degetul mare! Şi cealaltă!...Parcă s-ar descompune de vie!...
După vreo două săptămâni de când începuse tratamentul, îi apăru sub ochiul stâng o pată negricioasă, de fapt violet, stacojiu închis. „Asta e!”... Un atac de poliartrită reumatoidă provocat de o infecţie, după cum i-a prezis doctorul Silvescu cu ani în urmă! Asta înseamnă că toate organele puteau fi afectate. Îşi aminti că în urmă cu un an s-a lovit cu o bucată mică de lemn şi a avut mai mult timp o pată care s-a localizat în jurul ochiului. Nu i-a dat importanţă, era ocupată cu colocviul. Înţepă cu un ac de seringă şi ieşi din ea un lichid roşietic, translucid. A repetat operaţia de mai multe ori. După vreo trei săptămâni, punga s-a retras, pata a dispărut treptat... Alte medicamente. A mai cerut bani de la surori. A primit şi medicamente cu glucosamin şi condroitină de la sora Maria...În sfârşit se putea mişca... Nu putea să ţină ceva în mână, să urce şi să coboare scări, sau să frece papucii la răzătoare.
Acum, după un an şi jumătate de la apariţia simpomelor şi trei luni de investigaţii, în care a fost nevoie de multe deplasări şi analize plătite la laboratoare private, se afla în sfârşit la un medic reumatolog.
- Când aţi făcut ultima pneumonie?
- Cu un an şi jumătate în urmă.
- Atunci aţi început să vă îngrăşaţi?
Mona confirmă.
...Nu mai putea lucra la ziar. Nu avea nici viza de domiciliu. Gazda nu accepta să-i facă viză. Încercă pe la cunoştinţe dar nu a gasit la nimeni. Era chemată acasă şi se pregătea să părăsească oraşul. Dar junghiurile, tusea, faţa ei pământie o îngrozeau.
Nu avea asigurări şi nu se putea interna. Ştia că testele pentru TBC sunt gratuite. Merse la policlinică:
- Dacă nu aveţi asigurări, trebuie să plătiţi, i s-a spus.
#531068 (raspuns la: #531067) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de nyx la: 04/03/2011 15:04:57 Modificat la: 04/03/2011 15:09:17
(la: pffft)
in primul an de facultate m-am trezit cu niste colegi de peste prut, care-au fost admisi fara niciun examen.
mai tarziu, am aflat ca primesc bursa indiferent daca frecventeaza cursurile si independent de notele obtinute.
dupa absolvire, unii au obtinut posturi fara concurs, chiar daca nu erau nici macar cetateni romani.
sa va spui ca, daca nu ceream explicatii, m-as fi dus sa lucrez la tara, unde ma trimisesera, desi am terminat scoala cu nota mai mare decat moldovenii?

io trebuia sa invat pe rupte ca sa-mi iau bursa, ei erau datori doar sa existe.
curat discriminare.

cu tiganii e cam aceeasi poveste.
copiilor de romani saraci lipiti nu le face nimeni locuri libere la 'fara taxa' in nicio facultate.
pentru burse sociale, tre sa ai note foarte bune.



ieri au urcat baietii de la control bilete, in autobuz.
au dat jos vreo 3 elevi, pentru amenzi.
pe cei 3 tigani care-au refuzat sa prezinte biletele la control nu i-a mai deranjat nimeni.

discriminati tiganii, ma?
da de ce trebe sa sed io in picioare si tiganu' fraudulos pe scaun, in autobuz, ma? sa-i mai si indur mancand seminte! putea in toata masina, de-ti dadeau lacrimile!

pi sa le dau una, de discriminati!
io nu cu tiganii am ce-am, ci cu dobitocii.
cu putorile!

nu-i discrimineaza nici dracu.
se discrimineaza singuri prin resistenta pe care o opun civilizatiei, incepand cu apa calda si sapunul.

patronul refuza sa te angajeze nu ca esti tigan, ci fiindca n-ai scoala, esti nespalat si unul care semana bine cu tine, tocmai l-a lasat fara incasarile pe o luna.

la tara se plateste 50 lei pe ziua de munca, pe langa tigari, bautura si mancare.
adunat, mai mult decat castigul meu pe o luna, spre dublu.

picior de tigan nu vine sa-ti lucre pamantul doar pentru atat.
pi nu mai bine sade el sa-ti creasca varza si cartofii, ca sa vina sa ti-i fure?
cine palaria mea crede ca poate convinge grosul unei etnii sa se spele si sa lucreze, cand e evident ca daca n-o face traieste mult mai bine, sau macar la fel?
#600620 (raspuns la: #600619) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
superb dictionar, explicit, m - de ratusca la: 01/10/2003 03:23:17
(la: "Sunt foarte buna la pat" (Dictionar de afaceri ))
superb dictionar, explicit, mai mult de atat nu se putea
Din "ALCHIMISTUL" - de Ingrid la: 09/10/2003 03:10:57
(la: Paulo Coelho?)
Cand iti doresti un lucru, tot Universul conspira la realizarea dorintei tale.
-Viata atrage viata.
-Fiecare clipa de cautare este o clipa de regasire.
-O cautare incepe intotdeauna cu Norocul Incepatorului. Si termina
totdeauna cu Proba Cuceritorului.
-Cand ne aflam in fata marilor comori, nu le vedem niciodata. Si stii de ce? Pentru ca oamenii nu cred in comori.
-Cine se amesteca in Legenda Personala a altuia, niciodata nu si-o va descoperi pe a lui.
-Un singur lucru face visele imposibile : frica de esec.
-(proverb) Tot ce se intampla o data, poate sa nu se mai intample niciodata. Dar tot ce se intampla de doua ori, se va intampla cu siguranta si a treia oara.



Ti-as explica - de Alice la: 14/10/2003 14:31:06
(la: Dragoste)
dar as risca enorm un lucru drag si nu voi.

Eu cred ca te grabesti, prea devreme sa-ti impui concluziile: despre mesaje, despre oamenii de-aici, despre viata...
Aici suntem toti diferiti si-asa cum JCC spunea: e treaba noastra cine suntem.
Aici ne impartasim parerile, ne explicam greselile sau invatam sa ne intelegem.
NU NE JUDECAM UNUL PE ALTUL
Iar de insisti, draga prietena, te vei trezi ca-n prima zi cand ai batut aici si lumea te-a primit: SINGURA.
Ar fi pacat sa am dreptate, nu-i asa?
Cu drag!
#1324 (raspuns la: #1297) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga Athos - de nanu la: 28/10/2003 16:14:57
(la: Antisemitism)
Tu vei astepta "mult si bine" ca cineva sa-ti raspunda la acest subiect.
Dupa Tolanici(si citatele folosite de JJC) "Miscarea"(cea carev incepe cu "Salut camarazi") este puternica pe acest forum.
Crezi ca JJC iti va explica de ce este antisemita?
Ma faci sa rad!
Maximum te va acuza de "agresivitate" ca ai avut curajul sa discuti un astfel de subiect!
Cu stima,Nanu.

Daca vrei material interesant "in tema" iti propun sa citesti "Teme antisemite in discursul public" al Prof.Universitar George Voicu(roman "sadea").
explicatiile aici: [nu hranit - de Daniel Racovitan la: 22/11/2003 02:50:10
(la: Portretul unui troll)
explicatiile aici: [nu hraniti troll-ii!]

"troll" este un nume la figurat, si la origine inseamna un animal mitic de sorginte nordica; detalii in articolul in franceza de la linkul de mai sus
#4900 (raspuns la: #4893) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Josif C. Drãgan - de SB_one la: 20/12/2003 13:31:05
(la: Romani in strainatate)
Josif C. Drãgan:

Este cel mai bogat român, dar spune cã nu a stat niciodatã sã îsi numere banii. S-a stabilit încã din tinerete în Italia, a fost considerat, mult timp, apatrid, dar spune cã, în sufletul lui, nu a pãrãsit niciodatã România. Într-un interviu „Verde-n fatã” cu Marius Tucã, Josif Constantin Drãgan a explicat de ce se stie atât de putin despre el în tara natalã si cine ar fi, în opinia sa, „vinovatii”.

▪ Marius Tucã: Vã amintiti cum ati fãcut primul milion de dolari?
Josif Constantin Drãgan: Nu-mi amintesc pentru cã nu l-am numãrat, nu am stat sã numãr banii, ci am vrut sã stiu cã se realizeazã, ca o confirmare a succesului, a împlinirii datoriei muncii în societatea din care fac parte.
▪ Sunt corecte aprecierile si evaluãrile publicate?
Tot timpul s-a vorbit de bani, pentru mine nu a fost important sã am bani si sã-i folosesc pentru scopuri personale; am avut o viatã normalã si aspiratiile mele în acest domeniu au fost pe mãsurã. Bani, bani, bani, nu se vorbeste decât de bani.
Aprecierile au fost fãcute pe anumite criterii si ca atare si rezultatele au o valabilitate relativã pentru cã sunt din puncte de vedere diferite. Se vorbeste de bogãtia cuiva, într-o tarã, într-un moment în care problema de bazã este sãrãcia, o tarã unde oamenii sunt la limitã, dacã nu sub limita existentei, ajungând sã fim sãraci într-o tarã bogatã.
Despre afaceri
▪ Ce credeti cã face diferenta dintre dumneavoastrã si urmãtorii clasati în topul celor mai bogati români?
În primul rând, cred cã putem vorbi aici despre întinderea europeanã si nu numai a Grupului Multinational Drãgan, apoi despre soliditatea lui clãditã în aproape 60 de ani de existentã, care cred cã-i dau o dimensiune aparte în peisajul economic actual.
▪ Cu câti dintre românii din top 10 vã cunoasteti personal?
Îi cunosc personal doar pe câtiva dintre ei, pentru cã dezvoltarea Grupului Multinational Drãgan m-a tinut mult timp departe de tarã.
▪ Vã gânditi sã vã implicati în privatizarea companiilor de gaze din România?
Nu, pentru cã în privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor. Continuarea privatizãrii cu insistentã este o diminuare a propriilor capacitãti, fiind o declaratie de incapacitate. În 1996 am preluat de la stat o societate Petrom pe care-am dezvoltat-o si unde am devenit actionarul principal.
▪ Cum apreciati estimarea cã stocurile de gaze din tarã se vor epuiza pânã în 2005?
În aceastã perspectivã, dezvoltarea sectorului GPL (principalul obiectiv de activitate al grupului Butan Gas) devine o prioritate în România. Acest tip de „energie mobilã” este rezultatul unor resurse care nu se epuizeazã la fel de usor, constituind o alternativã viabilã si în viitor.
▪ Ati fost nevoit sã dati vreodatã spagã în România?
Eu nici nu cunosc cuvântul „spagã”, a trebuit sã întreb ce e spaga? Mi s-au cerut mici atentii, în diferite ocazii, pentru a mi se face anumite comisioane. Este o metodã total dezagreabilã si descalificantã, nu am apelat la ea si nici nu am încurajat, în tot ceea ce am fãcut, acest mijloc de a obtine avantaje de pozitie sau diverse facilitãti. Tot ceea ce am obtinut, de-a lungul vietii, este exclusiv rodul dedicãrii, intuitiei, pasiunii si muncii mele. Spun acestea rãspicat, cu toate cã, deseori, inexplicabil, am întâmpinat piedici în concretizarea unor initiative economice sau culturale, de altfel benefice pentru societatea româneascã.
▪Domeniile dumneavoastrã de afaceri sunt foarte variate. Cum se explicã diversitatea lor?
Am fost si sunt interesat de cât mai multe si diferite domenii. Am o imaginatie efervescentã si dorinta de a acoperi suprafete întinse de activitate. Omul este produsul societãtii si are o datorie fatã de ea: sã munceascã. Munca este o obligatie.
Asa am importat si exportat tesãturi si fibre din Italia în România pentru pânzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gândit afaceri cu banalele, dar utilele mãturi. Am fãcut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia fãcând comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare... O afacere nu se naste decât dintr-o mare cunoastere a pietei si din dorinta de activitate.
Despre cartierul Josif C-tin Drãgan
▪ E adevãrat cã detineti o stradã în Italia?
Da, existã la Venetia o stradã care se numeste Calea Draga, unde de altfel si locuim, stradã care existã cu acest nume de prin 1600. E o purã întâmplare....
Dar în Grecia existã o localitate lângã Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru cã aici am creat prima zonã industrialã din Grecia.
▪ Domnule profesor, haideti sã revenim putin. Spuneti-mi si mie cum ati plecat din România.
Am plecat cu trenul... si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferitã de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Culturã. Cu acesti bani îmi plãteam locuinta, întretinerea si câteodatã mici aventuri de tinerete. Îmi amintesc cã am cunoscut o cântãreatã la Biserica Greco-Catolicã de la Roma si îmi permiteam sã o invit câteodatã la cinematograf. Îmi completam bugetul cu 100 de lire lunar, tinând contabilitatea domnului Rossi, vânzãtor de alimente.
▪ Care este povestea cartierului Josif Constantin Drãgan din Lugoj?
Povestea cartierului ce-mi poartã numele, în Lugoj, este una extrem de simplã. Am primit o solicitare din partea municipalitãtii si a locuitorilor acelui cartier – unde se aflã, pozitionat si sediul Butan Gas International – de a contribui, financiar, la eliminarea datoriilor pe care oamenii din aceastã zonã a Lugojului le aveau cãtre regiile locale, respectiv întretinere, gaze si altele. La vremea când a fost fãcutã solicitarea, adicã anul 2000, suma pe care am alocat-o era destul de importantã. Astfel, am ajutat comunitatea respectivã si, drept recompensã, acestia au hotãrât ca acest cartier al Lugojului sã poarte numele meu. De altminteri, mai este o piatã, chiar în centrul orasului, pe care am reamenajat-o integral, contribuind cu aproape 200.000 de dolari, si care îmi poartã numele. Alãturi se aflã si Catedrala Greco-Catolicã „Coborârea Sfântului Spirit”, la repictarea cãreia am contribuit. Nu mai putin o creatie a mea, la care tin cu deosebire, este Universitatea Europeanã Drãgan, la Lugoj si Brasov, cetate a spiritului si mintii românesti, de talie europeanã si, de curând, acreditatã.
Clãdirea Universitãtii din Lugoj este opera unui arhitect din Timisoara, Radoslov, proiect care a fost premiat la Venetia si care a pãstrat multe dintre doleantele si indicatiile mele de a îmbina vechiul cu modernul, de a continua ideea de cetate medievalã, viitoare Cetate a Stiintei.
Despre politicã
▪ Care politician din România v-ar convinge sã îl votati?
Nu am fost niciodatã implicat în viata politicã. Acest lucru nu a fãcut si nu face parte dintre preocupãrile mele. Cred însã cã unul dintre politicienii cãruia i-as acorda, fãrã ezitare, votul meu ar fi unul care ar sesiza rolul pe care România l-ar putea ocupa, prin ceea ce reprezintã ca potential, în rândul natiunilor lumii.
▪ Ce simpatii politice aveti?
Nu am simpatii politice care sã mã determine sã apreciez, mai mult sau mai putin, un oarecare partid sau om politic. Am încercat, în toate contactele si relatiile avute cu politicienii români sau strãini, sã pun mai presus de toate interesele tãrii mele, fie ele economice sau de altã naturã. Asta apreciez la orice om politic sau formatiune de guvernãmânt.
▪ Ce credeti despre alianta PNL-PD?
Nu-mi exprim nici o opinie.
Despre investitiile în presa din România
▪ Cât de implicat sunteti în presa din România?
Implicat nu este cuvântul cel mai potrivit. Am fondat o serie de publicatii în România, si mã refer la cotidianul „Natiunea”, „Renasterea Bãnãteanã” din Timisoara, sãptãmânalul „Redesteptarea” din Lugoj, „Buletinul European”. De asemenea, am investit în televiziune si radio, având propriile posturi la Lugoj, anume Europa Nova. Editãm, la Bucuresti, în cadrul tipografiei „Fed Print”, diverse publicatii cu caracter cultural, ziare, reviste, carte si multe altele. O implicare de naturã pãrtinitoare, politicã sau de altã naturã, nu am avut si nu avem. Dar am considerat cã presa poate constitui, pentru spiritul românesc, letargic acum, un vehicul valabil prin care sã poatã deveni din nou treaz. De asemenea, aceste initiative legate de presã au potentat toate actiunile Fundatiei Europene Drãgan, contribuind la rãspândirea culturii si a românismului în tarã si în Europa. În plus, am contribuit si la configurarea postului de radio Vocea Basarabiei, din Moldova, pentru a da posibilitatea românilor de acolo sã se exprime alãturi de semenii lor din tara româneascã. Si, sincer, nu a fost usor sã se concretizeze acest lucru.
▪ Fundatia Europeanã Drãgan a editat „Istoria Literaturii Române” a lui Cãlinescu. Cum ajungea aceastã carte în România?
Neexistând în România de foarte multã vreme „Istoria Literaturii Române” a lui George Cãlinescu, aceastã fiind deja epuizatã, dar necesarã pentru cunoasterea mai de aproape a literaturii române, am considerat necesarã reeditarea sa în limba românã si în limba englezã. Aceastã carte am trimis-o în 135 de exemplare tuturor autoritãtilor, începând cu presedintele Ceausescu, iar apoi, profitând de organizarea unui Congres Cultural la Bucuresti, cu posibilitatea de a introduce orice publicatie, având autorizatia organizatorilor, am introdus 5.000 de exemplare nelegate, pentru a fi distribuite si folosite în scoli.
▪ Cum de unele dintre cãrtile dumneavoastrã ajungeau sã fie editate în România?
Diverse edituri, de exemplu Cartea Româneascã, primeau autorizatiile necesare de la sectia culturalã în raporturile cu strãinãtatea si astfel ajungeau sã fie editate în România cãrtile mele.
Despre pasiunea pentru istorie
▪ De unde pasiunea dumneavoastrã pentru istorie?
Nevoia proprie de a cunoaste ca român istoria neamului în care m-am nãscut, a Tãrii Românesti si a altora din Europa si din întreaga lume. Aceastã pasiune pentru cunoasterea istoriei era stimulatã de stabilirea mea în Italia, pe care o consider a doua patrie, si de faptul cã, 30 de ani dupã plecarea din România, nu am putut sã revin în tarã din cauza unui decret dat de Ana Pauker, în care se prevedea pierderea cetãteniei românilor care nu se întorceau în tarã în termen de 60 de zile. Am fost considerat mult timp apatrid.
▪ Ce credeti despre scandalul Holocaustului, declansat în urmã cu câteva luni la noi?
Cred cã este vorba despre lipsa de cunoastere a prim-ministrului nostru, care a adoptat atitudinea Asociatiei evreilor de a fi despãgubiti si care au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri de beneficii condamnatã de însusi profesorul universitar Normal Finkelstein în lucrarea sa „The Holocaust Industry”, lucrare tradusã în multe tãri din lume. Nu a fost Holocaust în România.
▪ În opinia dumneavoastrã, ce înseamnã sã fii bun român?
Sã fii bun român înseamnã împlinirea datoriei de a-ti iubi propria tarã, sã-ti cinstesti neamul cu credintã, oriunde te-ai afla, si de a-ti îndeplini îndatorirea de a munci.
Despre maresalul Antonescu
▪ Se spune cã aveti un cult pentru maresalul Antonescu. De unde vi se trage aceastã admiratie?
Cum am mai spus, maresalul Antonescu este o figurã marcantã a istoriei, este eroul si martirul neamului românesc. În împrejurãri dramatice pentru tarã, a avut o comportare exemplarã, a fost animat de un înalt patriotism si spirit de sacrificiu. A purtat un rãzboi just de întregire a frontierelor, impus de vecini agresivi, si de apãrare a evreilor din România si din tãrile vecine, ocupate de nazisti, falsificându-le chiar cu pasapoarte plecarea, de la Constanta cãtre Palestina. Simt o profundã durere la nerecunoasterea acestor merite ale sale, ca si atunci când a fost acuzat, condamnat si ucis cu acceptul fostului rege Mihai. Pãcat cã, repet, din oportunism politic sau pentru obtinerea de avantaje pasagere, denigrãm un ROMÂN, fãcându-l dusman al tãrii.
▪ De ce românii stiu atât de putine lucruri despre „personajul” Josif C-tin Drãgan? V-ati ascuns vreodatã de presã?
Îmi doresc ca oamenii sã stie cât mai multe despre realizãrile mele, nu despre mine, dar nu refuz niciodatã sã mã fac cunoscut. Tot ceea ce am fãcut pentru tara mea, inclusiv lobby-ul fãcut pentru afirmarea valorilor sale în Europa si în lume, de exemplu statuia lui Antonescu, tipãrirea „Istoriei Literaturii Române” a lui Cãlinescu, Fundatia Europeanã Drãgan, Butan Gas-ul, Capul lui Decebal de la Orsova, cea mai mare sculpturã a lumii, înainte de statuile celor patru presedinti ai Americii de la Muntele Rushmore chiar, actele mele de mecenat, de caritate, de bunãvointã fatã de societatea româneascã au fost, în general, trecute cu vederea de mass-media româneascã sau au fost minimizate ca importantã.
▪ Cam câte interviuri acordati într-un an?
Destul de putine.
Despre familie
▪ Cât de des îsi vede familia cel mai bogat român?
Nouã ani, sotia mea a stat alãturi de mine zi de zi. Pãstrãm traditia si ideea de familie prin prezenta celor trei copii: Stefan Constantin de 4 ani si gemenii Alexandru Eugen si Tudor Sebastian de 2 ani, pentru care, de exemplu, masa de prânz este sfântã. Tot timpul suntem împreunã, îmi desfãsor viata alãturi de ei si sunt parte nelipsitã din viata mea, suport activ al acesteia.
Despre patriotism
▪ În anul 2003 al Europei mai existã patriotism?
Trebuie sã existe. E un sentiment firesc si o datorie de onoare, un sentiment care, din fericire, va exista chiar dacã, în timp, frontierele vor dispãrea.
▪ Cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, profilul românului si cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, România actualã?
Este împovãrat de greutãti si totusi optimist si încrezãtor într-un viitor mai bun. România zilelor noastre este încã marcatã de frisoanele tranzitiei. Este însã foarte atasatã idealurilor europene, pe care si le poate apropia prin integrarea în UE, proces care în nici un caz nu trebuie ratat.
▪ Ce-ati putea sã comentati legat de Revolutia din 1989?
În anul 1989 consider cã nu a avut loc o revolutie, ci o loviturã de stat pentru înlãturarea presedintelui Ceausescu si a regimului comunist, cu consecintele de rigoare. Istoria va demonstra ceea ce nu mai e de demonstrat: adevÃrul.
▪ Care este opinia dumneavoastrã legat de fenomenul globalizãrii?
Globalizarea a devenit fireascã.
▪ Ce v-a determinat si care au fost conditiile plecãrii din România?
Bursa de studii care mi-a oferit posibilitatea de a mã realiza cu succes.
▪ Ati reusit sã impuneti cultura româneascã prin ceea ce ati fãcut în Italia?
Cu prisosintã. Aceasta a fost una dintre principalele mele preocupãri. Am creat Fundatia Europeanã Drãgan, reprezentatã în marile capitale europene, am editat încã din anii ’50 „Buletinul European”, care apare si în zilele noastre, am înfiintat Editura Nagard, Universitatea Golden Age, Centrul European de Cercetãri Istorice de la Venetia si multe altele. Am fost considerat promotorul Europei Unite de astãzi.
▪ Cum ati încadra în istoria României miscarea legionarã?
O miscare politicã fireascã pentru epoca respectivã, de apãrare a intereselor nationale.
▪ Vã veti întoarce vreodatã definitiv în România?
Vã pot spune cã nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar în perioada când am fost plecat din tarã. Am purtat-o mereu în suflet, cu atât mai mult acum, când mare parte a timpului meu se desfãsoarã în tarã, pot spune cã sunt, am fost, definitiv acasã. Pãmântul natal te atrage sã te întorci acolo unde ai fost zãmislit.
▪ Nu vã temeti cã fiii dumneavoastrã ar putea fi, la un moment dat, „striviti” de povara averii dumneavoastrã?
Povara aceasta se va împãrti si va deveni, probabil, „suportabilã”. Ideea bogãtiei nu o suport, e ceva extravagant si nu trebuie folositã ca atare de viitoarele generatii. Atât timp cât eu am o viatã normalã si copiii mei vor urma acelasi model: o mãsurã în toate.

Josif Constantin Drãgan
DATE PERSONALE:
Data si locul nasterii: 20 iunie 1917, Lugoj
STUDII:
1938: licentiat al Facultãtii de Drept, Universitatea din Bucuresti
- licentiat în Stiinte Economice si Politice, Universitatea din Roma
- doctor în Drept, Universitatea din Roma
AFACERI:
1941: se orienteazã spre domeniul petrolier, exportând petrol din România cãtre Italia
1948: formeazã societatea Butan Gas SA, care se ocupã cu îmbutelierea si distribuirea gazului
ALTE TITLURI:
1966-1976: Presedinte al
Federatiei Internationale de Marketing
1973: Membru al Camerei de Comert italo-române
Doctor Honoris Causa al Universitãtilor din Craiova si Timisoara
Cetãtean de onoare al oraselor Lugoj si Cluj-Napoca si al comunei Spãtaru (judetul Buzãu)
IMPLICARE ÎN ÎNVÃTÃMÂNTUL ROMÂNESC:
1967: Ia fiintã, în Italia, Fundatia Europeanã Drãgan
1990: Înfiinteazã, la Bucuresti, „Drãgan European Business School”
1991: Pune bazele, la Lugoj, Universitãtii Europene Drãgan
VOLUME PUBLICATE:
1985: The World Mission of the International Marketing Federation
1987-1989: Geoclimate and History
1995: Bazele Cognitive ale Cercetãrilor de Marketing (în colaborare cu prof. M.C. Demetrescu)
1976: Istoria milenarã a tracilor
1985: Imperiul milenar al Daciei
1996: Istoria românilor
1996: Adevãrata istorie a românilor

Nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar când am fost plecat din tarã.
Nu am stat niciodatã sã numãr banii.
În privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor.
Am fãcut afaceri cu mãturi.
La Venetia locuim pe Calea Dragan.
Evreii au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri si beneficii.
Am fost considerat promotorul Europei Unite de azi.
Am o viatã normalã si o mãsurã în toate.

Note:


#7014 (raspuns la: #6999) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
of,nicolina trebuie sa explic - de nicolina la: 22/12/2003 16:45:15
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
of,nicolina trebuie sa explice ce a vrut sa zica. scuze,am sters din gresala una dintre fraze si fara ea paragraful nu mai are sens. voiam sa spun ca m-am adaptat pe unde am fost prin vest(nu doar neadaptatii se mai gandesc inapoi),dar numai atat cat simt eu ca imi prieste.daca m-as adapta mai mult, mi-as pierde exact ce am eu mai bun in mine.
#7136 (raspuns la: #7128) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...