comentarii

explicarea expresiei grabestete incet


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
proud - de Cassandra la: 13/09/2005 00:09:46
(la: La o cana cu vin !)
ca bine zici "se dadea" :) Am incercat odata sa explic expresia unor prieteni occidentali, dar nu cred ca au captat tot... adevarul :)
Ce ar fi sa deschidem un subiect cu amintiri din IEPOCA DE AUR? Asa, sa zica fiecare ce mai tine minte, bune, rele... Ca vad ca oricum se vorbeste pe ici pe colo, nu scapam de amintiri vorba aia. Un fel de psihoterapie de grup ;)))
#71757 (raspuns la: #71755) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
#143669, de A_Carmen - de RSI la: 06/09/2006 22:24:12
(la: DUPLICITATEA)
"ai dracu nemti, germanii astia..."

Poti explica expresia asta? Salutari de la "puiul de...Graur" !

==================================================
"Beer is proof that God loves us and wants us to be happy."

~ Benjamin Franklin
#143726 (raspuns la: #143669) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de picky la: 13/03/2007 08:05:01
(la: nimic)
Asa se explica expresia " matza plouata".
adynet - de Bucu la: 21/08/2009 23:48:27
(la: Jucaria (2)…)
foloseste dex-ul...

chiar vroiam sa stiu la ce te refereai cu expresia ceea complicata, pentru mine. discrepanta sentimentala. adica cum? ca luate separat le descurc, impreuna insa imi suna aiurea. s-ar putea sa am eu intre timp probleme cu limba romana, d-aia intreb uneori. dexul, banuiesc, nu-mi explica expresia ci doar ce stiam si eu deja, termenii luati separati.

ori comunicarea a devenit peste poate de complicata uneori pe forumul asta ori s-a umplut forumul de dobitoci intre timp, care mai ieri pareau normali. dracu mai stie ...

merci de pont, sper ca nu toti cititorii tai actuali si viitori sa fie nevoiti sa sara-n dex la fiecare fraza, ca-i apuca batrânetile in caz ca ai de gând sa scrii romane luuuuuuungi ....
#473742 (raspuns la: #473733) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destin - de carapiscum la: 05/09/2004 17:09:47
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Dragule, cum se face ca de fiecare data cand cineva te contrazice in ideile pe care cu nonsalanta le expui il condamni ca se foloseste de atacul la persoana? Pai ce, te confunzi cu ideile astea, sau persoana ta intruchipeaza niste idei?... Nu te flata singur, nu esti atat de important pe cat crezi si nici asa de patrunzator cu mintea incat sa nu-ti poata sta nimeni inainte. Nu te-am atacat prin nimic, dar vad ca tu abuzezi de ceva vreme de ceea ce se cheama "pusul pumnului in gura". Mai abuzezi si de bunavointa mea fiindca in timp ce pun intrebari la care astept mult si bine raspunsuri, tu continui cu aceeasi serenada despre felul de a fi al unora sau altora. Pt. tine vad ca mai mult conteaza persoana ce-ti scrie decat ce anume scrie ea.

Te rog sa-mi spui si mie prin ce anume am fost partinitor si necivilizat? Te asteptai, poate, sa te laud si sa incep sa ma gudur pe langa tine ca un caine credincios? Nu sunt genul, in primul rand, si nici nu-mi place sa ling talpile altora ca sa-i fac sa se simta bine. Asta inseamna ca sunt necivilizat? De fapt ce intelegi tu prin "civilizat"? Sa nu indraznesc nici macar sa te contrazic, sa ma fac ca nu vad cum incerci sa ma tii la distanta deoarece nu-ti cad bine comentariile mele? Nu-i nimic, nu te pot obliga eu sa iei de bune spusele mele, asa dupa cum nici tu nu ma poti forta sa le iau pe ale tale de bune, nu-i asa? In ultima instanta am opiniile mele la fel cum tu le ai pe ale tale, si nu renunt la ele fiindca tu si inca vreo cativa pe aici va simtiti atacati personal de ori de cate ori imi expun unele pareri. E treaba voastra cum va simtiti, asta inseamna ca ce spun eu are unele ecouri. Si-am sa dau socoteala pt. tot cuvantul rostit.

"Mai, uite cum sta treaba. Vad ca de la inceputul acestui subiect continui sa pendulezi intre crestinism, credintele asiatice si cele mai moderne (protestantism si neoprotestantism), fara o directie clara, in opinia mea." Va sa zica "IN OPINIA MEA"... Imi mentin parerea pana la proba contrarie. Cand vei inceta sa folosesti sincretismul religios pe post de crestinism am sa incetez si eu cu ridicarea atentionarilor.

Ai afirmat ca: "Am venit cu exemple din BIBLIE ,de la marii filozofi si ganditori...chiar m-am exprimat si eu, ce gandesc despre subiectul tratat.Ganduri personale... cu siguranta ce nu am pretentia de a se situa la nivelul marilor ganditori." Tocmai in asta consta sincretismul tau, intr-o compilatie de citate disparate (disperate?), citate care ti-ar fi facut cinste daca le-ai fi folosit pe rand si daca le-ai fi expus din start cu mentiunea "eu personal cred ca sunt (sau nu) adevarate". Dar din moment ce le-ai expus fara a face aceasta precizare, da-mi voie sa ma indoiesc de intentiile tale. Gandeste-te ca nu intotdeauna intentiile noastre bune sunt si adeverirea viitoarelor lucruri bune. Acestea pot fi f. bine apanajul unor fapte rele: "drumul spre iad e pavat cu intentii bune!"

Pt. mine a divaga inseamna teoretizare fara tinta precisa, in acest caz. De aceea am afirmat ca ar fi fost de ajuns sa spui "sufletul este nemuritor". Restul e balast menit sa ingreuieze si mai mult mintea celor care incearca sa inteleaga pe cale mentala ceea ce trebuie inteles cu inima, cu sufletul. Despre asta incerc eu sa te fac sa intelegi: crestinismul autentic este traire, nu disperare in gandire, nu gandire in disperare! Poti sa le stii pe toate, daca nu experimentezi (implementezi in propria viata) ceea ce cunosti, ramane doar ca o cireasa ce se usuca pe ram fiindca nu-i culeasa la timp- precizare: vorbesc aici la modul personal, deci si pt. mine.

"Deci afirmatii au fost..." Spune-mi si mie asa, ca la un copil de gradinita, care sunt afirmatiile tale concrete cand nu folosesti citate? Iti cer sa fii pe intelesul tuturor cu niste lucruri asa de sensibile si interpretabile, nimic mai mult. Asta inseamna ca sunt duplicitar? Cred ca nu realizezi care este cu adevarat sensul expresiei. Duplicitar inseamna sa lupti pe doua fronturi, sa te dai cu cel mai tare si sa-l calci in picioare pe cel mai slab, sa injunghii pe la spate, sa le admiti pe toate chiar si atunci cand vin in contradictie cu propriile tale opinii s.a.m.d. E ceea ce se cheama fatarnicie. Am fost eu fatarnic in relatia asta scrisa pe cafenea?

"Ce numesti tu citate "disparate"?ce idei ascunse sunt???!!!" Citatele disparate sunt cele scoase dintr-un anumit context pt. a folosi in altul, in timp ce adaugi cateva luate aleatoriu din alti autori. Stii ce spune biserica? Citatele Scripturii se explica unele pe altele, nu mai au nevoie de "completari". Completarile astea pot fi niste interpretari, dar nu pot fi luate ca si cuvant de lege inaintea cuvantului divin. Ideile ascunse sunt cele care se insinueaza. Cam la fel cum au fost acelea care au dus la caderea primilor oameni: "oare a zis Dumnezeu sa nu mancati?" ehei, a zis El, "dar stie ca atunci cand veti manca veti fi ca El"... Prin urmare jumatate de adevar este mult mai periculos decat o minciuna sfruntata. Spui tu intregul adevar?

"Nu imi amintesc a nu fi raspuns la intrebari "indecente"/incomode cum tu le numesti." Sa-ti improspatez memoria: ce zici de intrebarile mele legate de reincarnare?

Lasand la o parte faptul ca ma faci nesimtit (fiindca nu fac pt. tine dovada bunului simt), am "comunicat sincer si deschis" cu tine inca de la inceput. De aia spui ca te-am atacat. Daca mi-am expus in acest mod parerile si-au venit in contradictie cu ale tale inseamna, cu siguranta, ca tu esti o persoana ce se confunda cu teoria ei.

"Enigmescule,de ce vorbesti tu in numele unei multimi?" In primul rand te rog sa-mi folosesti id-ul carapiscum, da?! In ce priveste vorbitul in numele unei multimi ce sa fac, defect profesional (pe de o parte). Pe de alta parte am vorbit in numele meu personal si modul meu de expunere poate avea, la fel ca si al tau, ceva prin care sa se diferentieze de celelalte. Consider ca nu mi-am arogat nici un drept asupra multimii.

Chiar atat de convins sunt de unele adevaruri incat nu permit sa fiu constrans in a mi le schimba. Accept orice alte pareri care nu vin in contradictie cu conceptiile mele despre viata, lume si Dumnezeu. Si chiar pe acelea care se adeveresc la inceput a nu veni in contradictie, tot le cercetez inainte. Stii de ce? Fiindca sunt f. suspicios cu oamenii care se arata invatatori pt. altii dar care pt. ei insisi nu sunt reformatori spirituali. "Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos", zice Ap. Pavel. La fel si eu, cercetez inainte de a accepta ca bun ceva anume.

"Si in final iti marturisesc:nu iti port pica,chiar apreciez unele comentarii ce le-ai publicat insa fii mai realist si renunta la atacurile la persoana." Si eu iti marturisesc ca n-am avut si n-am nimic cu tine personal, nu-mi pasa cine sau ce esti. Eu m-am invatat sa nu ma uit la fata omului pt. a-l judeca. Problema e ca fata omului de multe ori arata interiorul acestuia. La fel si cuvintele izvorate din inima lui.

Sunt realist atat cat imi permite ratiunea, dar sunt destul de realist incat sa n-astept de la nimeni laude pt. ceea ce scriu sau gandesc. Lauda lumii este desarta si trecatoare, azi te pune pe piedestal, maine te calca in picioare. Prin urmare complimentul tau imi este indiferent. Sper ca asta nu inseamna tot "atac la persoana".

No hai, sa fii sanatos, fericit si cu lacrimi in ochi!


-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#21112 (raspuns la: #20664) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
e mai bine ca ultima oara :) - de spirit_intelept la: 05/10/2004 20:14:05
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga mya,

pot sa recunosc linistit ca ultimul tau comentariu imi place mai mult decat cele anterioare. Ai reinceput sa aduci niste argumente inteligente, cel putin la prima vedere.
Oricum, te contrazici singura, chiar de la o propozitie la alta...este oarecum amuzant sa vad ca totusi faci asta cu multa seriozitate :).
Despre ce e vorba? Citez cuvintele tale:

"Avatarul reprezentativ, Krishna, eroul "Bibliei" yogine, a trait inconjurat de femei (gopis) si nu a avut nici un fel de relatii "inaltatoare" cu ele. Daca un alt avatar, Yogananda, spune clar ca Tantra sexuala nu e deloc buna, eu il cred pe el."

Am sa dezvolt putin, ca sa fie clar pentru toata lumea. "Biblia" yoghina la care se refera mya, este o lucrare cu totul exceptionala, Bhagavad-Gita. Aceasta este recunoscuta peste tot in lume ca fiind o lucrare fundamentala si mari indianisti ca Eliade, J. Evola, H. Zimmer, etc..precum si mari maestrii spirituali indieni au folosit-o ca lucrare de referinta. De ex chiar la noi in tara au aparut comentariile lui Sri Aurobindo la BG. Ramakrishna si multi altii considera BG ca fiind o lucrare absolut fundamentala.
Ca o ironie de care mya nu si-a dat seama, cel care citeste cu atentie "Autobiografia unui yoghin", care este cea mai cunoscuta lucrare a lui Yogananda, poate la un moment dat sa constate ca chiar Sri Yukteshwar, maestrul spiritual a lui Yogananda, a elaborat o lucrare in care prezinta similitudinile dintre Biblie si BG. Aceasta lucrare a realizat-o la dorinta expresa a marelui avatar Babaji.
Ceea ce nu-i place lui mya in BG este ca aici Krishna este prezentat ca fiind chiar o incarnare divina, un avatar si inca unul dintre cei mai mari. Ea nu poate accepta asta deoarece Krishna fiind o incarnare a Iubirii Divine, a manifestat plenar aceasta iubire, inclusiv in plan erotic. De exemplu a ramas celebru asa numitul dans a lui Krishna (Krishna Lila) in care acesta, facand uz de anumite puteri paranormale s-a putut proiecta simultan in mai multe manifestari aparente implinind astfel complet pe cele 1000 de gopi-uri (pastorite) care erau aflate in jurul lui.
Personal nu am vrut sa amintesc de Krishna ca exemplu de avatar fiindca sunt foarte multe legende legate de viata lui si este mai greu sa discerni adevarul istoric. Oricum, daca ii acceptam chiar si doar 1% din cele ce i se atribuie, Krishna devine un exemplu de avatar si de maestru tantric de exceptie, care in acelasi timp prin invataturile sale cuprinse in BG a pus si bazele hinduismului.
Deci draga mya, exemplul tau este cum nu se poate mai prost pentru tine, fiindca e clar ca cel pe a carui citat te tot bazezi tu sa "demonstrezi" ca tantra nu este ceva spritual (Yogananda), are o incredere si o veneratie absoluta pentru Krishna, pe care il considera chiar o incarnare a lui Dumnezeu.

Despre relaxia intre sexualitate si Biblie se pot spune foarte multe, si chiar mi-ar face placere sa pot sa explic anumite aspecte pe care multi nu le cunosc. Oricum, inainte de a face asta, doresc sa inchei cu tantrismul in orient, fiindca prefer sa clarific un subiect inainte sa trec la urmatorul.

Spirit Intelept

PS: constat pe de alta parte ca inca nu ti-ai lasat la o parte orgoliul si inca nu ai incetat cu atacurile gratuite la persoana.
Pot sa te asigur ca nu am nevoie de ajutor pentru a putea sa-ti raspund...de fapt imi este foarte simplu sa o fac. Cel mai greu imi este doar sa dau un raspuns cat mai concis si pe care sa-l inteleaga toti cititorii, fiindca daca ar fi fost dupa mine as fi dat mai multe explicatii...e un subiect care chiar merita elaborat.
Ti-am raspuns si data trecuta, dar constat ca nu a aparut reply-ul meu pe forum...ti-l postez acum, ca sa nu ramai in lipsa, sau cu idei gresite despre mine :).
#24262 (raspuns la: #23950) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Moldova a facut Unirea! Cu Revolutia s'au pripit - de Regni la: 17/07/2005 01:56:55
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)

Opozitia s-a nascut in Iasi
Iasiul parea cumva pregatit pentru o actiune anticeausista si chiar anticomunista. In februarie 1983 actionase in oras un mic grup de studenti – intre care si Sorin Ovidiu Vantu – care fabrica manifeste batute la masina de scris si le imprastia in oras.

IMPOTRIVA! Locuitorii din Iasi au fost chemati prin manifeste si telefonic sa se opuna
Unul dintre manifeste, intitulat "Curaj, moldoveni!", indemna explicit la revolta impotriva lui Ceausescu. Descoperiti la inceputul lunii martie prin identificarea particularitatilor grafice ale masinii de scris folosite, studentii sunt anchetati si avertizati. La 28 martie 1983, "Consiliul de Stat adopta decretul privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor si al masinilor de scris, prin care se introduce controlul politienesc asupra folosirii acestor aparate".
LUMINA, SA INVATAM! In februarie 1987, se produsese o neasteptata manifestatie a studentilor ieseni, provocata de conditiile de trai din caminele studentesti. In iarna 1986-1987, in Romania se inregistrasera temperaturi de –20 grade Celsius, cu o minima in Moldova de – 26 grade Celsius. Securitatea judetului Iasi a trecut atunci printr-un moment dificil, care se va repeta identic la Brasov, in noiembrie. Ea a informat din timp asupra pregatirii manifestatiei, aratand si cauzele – conditiile insuportabile din camine –, dar Comitetul Judetean de Partid nu a luat nici o masura. In acea zi de 16 februarie 1987 – arata col. Ciurlau, seful Securitatii Iasi –, studentii scandau: "Lumina, sa invatam!", "Apa, sa ne spalam!". "S--au oprit in Piata Unirii, au cantat imnul tarii, care era atunci, si pe la 12:30 au ajuns la camine si s-au culcat. Intre timp se daduse drumul la lumina, la caldura." A urmat insa imediat greva de la Uzinele Nicolina.
LA NICOLINA. La 16 februarie 1987, se declanseaza la Uzinele Nicolina o greva spontana, care il are drept protagonist pe Titi Iacob, rectificator, credincios al Bisericii Crestine dupa Evanghelie. "In fata primului secretar si a altor activisti de partid, a cerut drepturi pentru muncitori: duminica libera, salarii omenesti, caldura si lumina, alimente in magazine." Si in acest caz, Securitatea l-a informat pe primul secretar asupra faptului ca plata intarziata si diminuata a salariilor va duce la o incetare a lucrului in ziua de 16 februarie, simultan cu miscarea studenteasca. La fel se va intampla si la Brasov – puterea locala va ignora informatia, incercand apoi sa o ascunda de Bucuresti. Colonelul Ciurlau ii raporteaza generalului Vlad, care il pune in garda pe primul secretar. Acesta reactioneaza violent, anuntand destituirea lui Ciurlau si telefonand unor lideri ai partidului, membri in CPEx, pentru a protesta pentru "abuzurile" Securitatii.
REFUZUL. In momentul izbucnirii grevei de la Nicolina, primul secretar ordona Militiei sa intervina in intreprindere, sa imprastie grupul de grevisti si sa-i aresteze pe capi. Inspectorul MI si seful Securitatii refuza. In aceste conditii, primul secretar abordeaza direct Sectia militara a CC, cerand destituirea conducerii Securitatii Iasi si arestarea col. Ciurlau. Gen. Vlad il va trimite de urgenta la Iasi pe col. Ratiu, seful Directiei I, pentru a aplana lucrurile. Cu aceasta ocazie, col. Gheorghe Ratiu va arata "pericolul lipsei de prevedere si de masuri, in conditiile intensificarii actiunilor ostile Romaniei, inclusiv de peste Prut". Conducerea politica a Iasiului va anunta la Bucuresti ca greva de la Nicolina a fost generata de membrii unei secte – trimitere la credinta lui Titi Iacob – si ca a fost o provocare straina dezamorsata de activul de partid din intreprindere, explicatie care a multumit conducerea centrala.
CONSTIINTA NATIONALA. Evenimentele din decembrie 1989 de la Iasi trebuie incadrate si intelese intr-un context specific marelui oras moldovean. In primul rand, lasand la o parte orice tentatie spre patriotismul local al eroilor acelei tentative de revolta, Iasiul a fost, era si continua sa fie un centru cultural si traditional foarte puternic. Din punct de vedere al intensitatii vietii culturale, Iasiul este cel mai important centru al tarii, prin mediul spiritual laic si religios de inalta calitate si consistenta, prin permanenta aplecare asupra traditiei culturale si istorice a provinciei, prin unul dintre cele mai solide centre istoriografice si arheologice, prin faima si valoarea Universitatii, prin personalitatile ramase in oras si atasate orasului, Moldovei si problemei romanilor de peste Prut. Sa nu uitam ca Iasiul a fost centrul miscarii nationaliste romane! Primul supus influentei si agresiunii tariste si bolsevice, Iasiul a rezistat si prin dimensionarea, uneori pana la exces, a reactiei sale nationaliste. In Iasi aparea o presa literara foarte ofensiva, care dadea mereu bataie de cap cenzurii. Toate aceste elemente de imagologie urbana si regionala sunt amintite pentru a sublinia ca orice miscare de protest sau de revolta la Iasi, indiferent ce cauza sociala sau economica ar fi avut, a fost intotdeauna preponderent politica, iar caracterul preponderent politic a fost dat mereu de substratul national al intelegerii profunde si lucide a intereselor nationale. Chiar si Dan Petrescu, un anticomunist notoriu, dar rezervat in ceea ce priveste nationalismul, se manifesta cu scopul de a trezi constiinta nationala a romanilor in contrast cu delirul propagandistic al dictaturii ceausiste.
"JOS COMUNISMUL!" Altfel spus, la Iasi, spre deosebire de alte centre protestatare notorii ale tarii – Brasov, Petrosani, Bucuresti –, unde de la nemultumiri sociale se ajungea conjunctural la continut politic, sursele economice sau sociale ale protestului iesean au avut intotdeauna o directie ideologica precisa spre interesul national, fiind privite ca anomalii, abuzuri sau erori economice si sociale ale Puterii care slabeau, destructurau sau distrugeau elemente definitorii ale natiunii. De aceea, erorile si abuzurile lui Ceausescu erau privite la Iasi ca antinationale, nu neaparat ca expresie a tipologiei unei dictaturi personale. Dupa 1986, protestul unor grupuri intelectuale a fost direct anticomunist, influentat la fel de direct de evolutia liberalizarii Estului si de ideea folosirii acelui moment pentru o rasturnare de sistem, nu pentru o perestroika. Subliniez aici ca fenomenul "graffito" de la Iasi – inscriptionare pe ziduri a unor mesaje – a avut mult inaintea altor orase un continut explicit anticomunist, cea mai fecventa inscriptie find "Jos comunismul!". Nuantele acestea erau transmise de intelectualitate, de preotii ortodocsi si catolici in permanenta catre muncitori printr-o multitudine de mesaje. Iasiul avea si o traditie muncitoreasca aparte, imbogatita de conflictul dintre propaganda si actiunea bolsevica si miscarea nationalista muncitoreasca din oras intre 1917 si 1920, de permanentele instigari sovietice ale muncitorimii iesene pana in 1944, precum si de interesul privilegiat acordat de regimul comunist industriei iesene, considerate ca facand parte din "avangarda miscarii muncitoresti" din Romania. In oras se aflau doua unitati industriale importante: Uzinele Nicolina si Combinatul de Utilaj Greu (CUG), un mamut energofag, care in ultimii 5 ani, inainte de 1989, supravietuia numai din comenzi pentru URSS, niciodata livrate la timp. In iarna anului 1985 autorul acestor randuri a vazut la fata locului cuptoarele de la CUG Iasi cu topitura racita si cu zapada asezata in ele ca urmare a faptului ca ningea prin plafoanele halelor. In aceasta conjunctura, pentru ca o revolta la Iasi sa aiba succes, ea trebuia sa indeplineasca anumite conditii care presupuneau constituirea unui nucleu al intelectualitatii iesene, preluarea initiativei si conducerea actiunii – pentru a proiecta si mentine caracterul politic al revoltei –, si realizarea unei legaturi organizatorice intre acest grup si muncitorime, astfel incat forta protestului social si economic sa fie canalizata direct spre finalitatea sa politica. Un astfel de grup a aparut la Iasi in decembrie 1989.
GRUPUL LUI DAN PETRESCU


PIATA UNIRII. In acest loc trebuia sa izbucneasca Revolutia Romana
La Iasi isi continua activitatea opozitionista Dan Petrescu, acesta acordand un interviu ziarului Liberation in ianuarie 1988, care se intitula "Nu Ceausescu este singurul vinovat" si se incheia cu fraza: "Este mai usor sa-l omoram pe Ceausescu, decat sa schimbam sistemul". In octombrie 1989, Dan Petrescu da un interviu telefonic postului de radio Europa Libera, in care anunta ca intra in greva foamei si se pronunta cu temeritate si cu argumente impotriva realegerii lui Nicolae Ceausescu la Congresul din noiembrie. Retinut pentru cateva ore, el este eliberat si supus la domiciliu fortat. Ca urmare a transmiterii interviurilor lui Dan Petrescu si Luca Pitu, o lista de protest se completeaza cu 11 semnaturi, inclusiv a Doinei Cornea. Directia I a Securitatii considera miscarea ca nesemnificativa.
Aparitia Frontului Popular Roman
Initiatorul (grupului de rezistenta anticomunista de la Iasi) a fost Stefan Prutianu, economist la Centrul de Cercetari Stiintifice si Inginerie Tehnologica pentru Utilaj Metalurgic si Prese (CCSITUMP) cu sediul in incinta CUG Iasi. Acesta l-a contactat in luna august pe Cassian Maria Spiridon, inginer la aceeasi institutie si scriitor. Intr-un program de televiziune dedicat Revolutiei din decembrie 1989, Stefan Prutianu va declara: "Era o oarecare inconstienta, adesea si o nebunie, nu o simpla dorinta de aventura. Ideea era de a provoca o comunicare, de a crea o retea de persoane prin care o soapta din gura in gura sa ne lege intr-o conspiratie. Frontul Popular Roman le spuneam ca este o organizatie secreta, puternica. Ea inca nu exista, el se initia, era la inceput".
MODELUL. Intre 7 si 10 noiembrie, la Chisinau se desfasurase o actiune violenta prin care nucleul nationalist autentic incercase sa dea un caracter antisovietic miscarii. La 16 noiembrie, seful comunistilor din RSS Moldoveneasca este inlocuit de Petru Lucinschi. Acesta, impreuna cu Mircea Snegur reprezentau varful echipei gorbacioviste. Revista Literatura si Arta, publicatie care conta drept oficios al Frontului Popular din Moldova, "va declansa un desantat cult al personalitatii domnilor Petru Lucinschi si Mircea Snegur". In plus, asa cum am enuntat deja, din februarie 1989, iesenii ascultau la Europa Libera tot felul de mesaje incurajatoare venite de la Chisinau. Nestor Rates si N.C. Munteanu vor aminti zece ani mai tarziu cum au fost contactati de doua personalitati basarabene, Ioan Druta si Ilia Constantinovschi, despre care au aflat mai tarziu ca primul provenea din anturajul lui Gorbaciov, iar al doilea fusese colonel KGB in anii '50. In primul interviu acordat de Mircea Dinescu dupa Revolutie lui Mircea Nedelciu, cunoscutul disident arata ca l-a cunoscut pe acel colonel KGB: "Eu am cunoscut un batran scriitor emigrat in URSS, Ilia Constantinovski, care spunea: "In socialism, anii trec foarte usor, zilele trec ingrozitor de greu"".
FARA TEAMA. Data convenita de initiatori pentru aparitia formala a Frontului Popular Roman este 27 noiembrie 1989, data la care cei doi au hotarat sa-l constituie si sa-i dea un nume stabil. Primii cu care au luat legatura Prutianu si Cassian Maria Spiridon au fost poetii Aurel Stefanachi si Nicolae Panaite. Acestia erau de mult sub observatia Securitatii, suportand si niste perchezitii. Fiind vazuti de mai multe ori in anturajul altor scriitori tinuti sub observatie la Uniunea Scriitorilor din Bucuresti si avand in vedere mediul viciat de delatiune de acolo, cei doi ieseni au intrat de la inceput in vizorul Securitatii. Aurel Stefanache, aflat la Bucuresti inca din 8 noiembrie, va anunta cel putin 20 de scriitori ca la Iasi se organizeaza un grup de rezistenta anticomunista, Stefanache facand acest anunt deliberat si constient ca Securitatea va afla foarte repede de ei. Cel putin in zona grupului Stefanache-Panaite-Cassian Spiridon, hotararea de a actiona trecuse deja peste orice forma de teama. La debut, micul grup gandeste sa lanseze o serie de scrisori la postul de radio Europa Libera, insa, observand rezultatul nul al demersurilor grupului Dan Petrescu, membrii grupului renunta la aceasta idee si hotarasc sa organizeze o maniestatie anticomunista, anuntata prin manifeste. Totodata, ei decid sa dea un caracter organizat si conspirativ Frontului Popular Roman. Fiecare membru trebuia pentru inceput sa contacteze alti trei colegi sau cunoscuti si acestia, la randul lor, sa anunte fiecare pe alti trei s.a.m.d.
RAMIFICATIILE. O prima ramura desprinsa din nucleul central a fost cea a inginerului Ionel Sacaleanu (CCSITUMP). O alta, care se va dovedi foarte activa, va porni de la inginerul Georgel Morariu si va ajunge la fratii Emilian si Dan Stoica, ei aflandu-se in legatura cu Petru Fodor, Vasile Ilascu, Vasile Bebe Sfidineac. Grupul de la CUG Iasi a intrat apoi in legatura – in jurul datei de 1 decembrie, prin Stefan Prutianu – cu Titi Iacob de la Uzinele Nicolina, care la randul sau il contacteaza pe inginerul Petrica Duse, de la aceeasi intreprindere. O alta ramura a Frontului l-a avut ca initiator pe inginerul Vasile Vicol. Securitatea a aflat de aceasta initiativa inca de la constituirea grupului de la CUG, avand in vedere ca toti cei patru membri fondatori ai Frontului Popular de la Iasi se aflau sub urmarire informativa, iar Titi Iacob, ca fost luptator anticeausist notoriu, era sub urmarire permanenta. Conform unui fost ofiter al Directiei I a Securitatii, "la inceput, urmarirea persoanelor de la Iasi a vizat stabilirea caracterului organizat al activitatii lor (pentru a putea fi incadrate la "complot", n.a.) si a avut initial un aspect strict local, judetean. La un moment dat insa, unii membri ai grupului, incercand sa-si extinda reteaua organizatorica, au dat peste indivizi care erau la randul lor urmariti, pe contraspionaj, pentru legaturi cu sovieticii. Din clipa aceea s-a intrat intr-o misiune combinata si a intrat pe fir Bucurestiul. Treaba a luat amploare si mijloacele puse in miscare pentru cunoasterea actiunii s-au diversificat. Baietii de la CUG cazusera (fara sa vrea, n.a.) pe o operatiune in curs a sovieticilor".
OPERATIUNEA MOSCOVEI. Operatiunea sovietica viza mai de mult mediul muncitoresc, in care reusise o serie de penetrari. Cele mai multe fusesera realizate cu acoperirea misiunii – adica nu li se spusese ca este vorba de o operatiune a URSS –, dar au fost si cateva situatii in care, suspectat asupra provenientei sale, agentul sovietic a dat de inteles ca aceasta corespunde realitatii, dar numai in contextul liberalizarii din Basarabia, care ar trebui facuta si in Moldova de dincoace de Prut. Apoi, daca purtai o discutie cu un ziarist sovietic intr-un restaurant si acesta iti vorbea de Gorbaciov si de nevoia de a-l schimba pe Ceausescu, nu trebuia sa fii prea versat ca sa-ti dai seama cu cine stai de vorba in realitate. In general, fosti ofiteri de Securitate implicati in operatiunea de la Iasi afirma ca reusisera sa identifice si sa preia sub control aproape toate retelele folosite de sovietici la Iasi. In plus, ascultarea si decriptarea comunicatiilor peste Prut era facuta intens si de Securitate, si de Armata. Imediat ce erau efectuate contacte cu revolutionari ieseni, agentura sovietica transmitea la Centru, care se afla pe teritoriul Basarabiei, evolutia legaturii. Avand si datele furnizate de reteaua de informatori, Securitatea detinea informatii din cel putin doua surse, cat se poate de timpuriu, astfel ca a declansat o operatiune de identificare si monitorizare a grupului revolutionar.

UM 0110 IN ACTIUNE. Grupul Frontului Popular Roman era mult mai periculos pentru securitatea statului comunist si pentru regim prin doua aspecte decisive: avea un contact direct cu mediul muncitoresc si era cel mai indicat la folosirea sa de catre agentura sovietica datorita coincidentei de scop final – revolta populara. Pentru a preveni declansarea revoltei, Securitatea Judetului Iasi a primit sprijinul Directiei conduse de generalul Victor Neculicioiu. Acesta era seful UM 0110, adica al asa-numitei unitati anti-KGB. Informatia este importanta pentru ca, prin nivelul de reprezentare si prin misiune, aceasta delegare arata clar ca Securitatea avea informatii despre o implicare importanta a serviciilor secrete sovietice. La 12 iunie 1994, in timpul audierii la Comisia Senatoriala, generalul Neculicioiu a declarat: "In 14 decembrie eu am fost trimis la Iasi cu o echipa care, pe specificul meu, sa vada implicarea rusilor. Adica s-a semnalat ca acolo, cum s-a raportat la conducere, precis nu stiu, ce mi s-a spus mie, ca acolo urmeaza sa fie o actiune mai de anvergura si toata treaba a fost ca trebuie sa vad implicarea rusilor in ceea ce inseamna ca vor sa faca aia acolo. Sa scoata, dupa cate am inteles, lumea in strada. S-au dat niste manifeste, cand am ajuns eu acolo, de fapt in 15 dimineata, am fost pus in tema mai exact, erau 2 sau 3 insi retinuti. Si declarasera deja ca unul a facut o organizatie de recrutari din astea, nu stiu daca e bine spus in piramida – el recruta pe unul, si ala trebuie sa recruteze alti 3 – ceva de genul asta; o scamatorie. Manifestul, ce spunea acolo, ca trebuie ca tara noastra sa adere la perestroika. Deci avea o tenta oarecum ruseasca. O fi mana rusilor, n-o fi mana rusilor? Si am mers si cu niste ofiteri din cadrul unitatii, pe rusi, pe alte categorii, sa vedem ce fac rusii. E drept ca zona era batuta de rusi; aveau oameni care ii tineau la curent si cadre de informatii de la ambasada".

Cassian Maria Spiridon explica felul in care s-a format nucleul miscarii revolutionare de la Iasi: "Ideea cu miscarea din 14 decembrie a pornit de la Frontul Popular din Republica Moldova. Noi ne uitam la televizor, vedeam ca Frontul Popular de dincolo de Prut este o forta politica suficient de puternica pentru a impune limba romana, alfabetul latin – in conditiile in care regimul sovietic impusese alfabetul chirilic, limba rusa ca limba de stat – si atunci, mai in gluma, mai in serios, impreuna cu cativa colegi de la Istitutul unde lucram atunci – Institutul de Cercetari pentru Utilaj Metalurgic si Prese, care era pe langa CUG – am hotarat sa facem si noi un Front Popular. Pas cu pas, ideea a prins contur si s-a transformat in realitate". Postul de televiziune Chisinau transmitea toate mesajele gorbacioviste, buletinele de stiri de la Moscova, precum si desfasurarea evenimentelor din republica in sensul transformarilor dictate de scenariul KGB-ului.

NAIVII
Conform versiunii publice, liderii Frontului Popular Roman de la Iasi au hotarat, incepand cu data de 10 decembrie 1989, sa organizeze un miting in Piata Unirii, "unde cativa dintre noi trebuiau sa vorbeasca: Stefan Prutianu despre starea economica, Titi Iacob despre starea deplorabila a muncitorilor, iar eu (Cassian Maria Spiridon, n.a.) despre dezastrul din cultura". Au fost scrise de mana sau stampilate cu guma cateva mii de manifeste (tip fluturasi) care chemau populatia la adunare in Piata Unirii in ziua de 14 decembrie, iar unii cetateni au fost apelati telefonic si informati asupra mitingului de protest. Unele manifeste au fost amplasate in cutiile postale de la parterul unor blocuri de locuinte, altele au fost duse in pachete si lasate la poarta caminelor studentesti. Cassian Maria Spiridon nu crede in versiunea unei scurgeri de informatii din interiorul grupului, dar este convins ca felul primitiv si amator in care au actionat la raspandirea manifestelor si purtarea convorbirilor telefonice au dus la identificarea rapida a autorilor de catre Securitate. Din investigatia autorului izvoraste o cu totul alta concluzie: au fost identificati inca de la primele miscari, din cauza legaturilor cu grupul masiv de informatori de la Uniunea Scriitorilor din Bucuresti, dar Securitatea era interesata de legatura lor peste Prut. (...)
Fragment din volumul "Istoria loviturilor de stat in Romania – o tragedie romaneasca” de Alex Mihai Stoenescu, Editura RAO-2004
.


#59983 (raspuns la: #56893) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vesti bune - de spirit_intelept la: 15/11/2005 03:15:52
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
M-au distrat ultimele comentarii de pe forum, referitor la dotarea lui Grieg :). Revenind la aspecte mai importante, dupa cum probabil stiti zilele trecute a fost la Bucuresti Congresul Federatiei Europene de Yoga, organizat de MISA. Cu aceasta ocazie au fost prezenti sute de invitati straini de marca, de la mai multe scoli de yoga prestigioase din toata lumea, inclusiv din India. A fost prezent chiar si Swami Suryananda, presedintele acestei Federatii. Toti cei prezenti au fost incantati de yoga asa cum se practica in cadrul MISA si ne-au adus mai multe aprecieri deosebite. Intr-un post viitor poate am sa va citez din ele. Aici (http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=3943&lang=ro) este descrierea celei de a doua zile a congresului. Tot cu aceasta ocazie Grieg si Mihai Stoian (presedintele NATHA si al Federatiei Atman de Yoga) au fost alesi ca membri onorifici pe viata ai Consiliului Federatiei Internationale de Yoga, cea mai mare federatie de yoga din lume. Pozele lor pot fi vazute aici (http://fiy.yoganet.org/fiyworldcouncil.htm).
Prin aceasta sper ca se poate raspunde la cel mai competent mod cu putinta la intrebarile relativ la calitatea yoga care se preda in cadrul MISA. Acest congres a fost doar primul dintr-o serie de manifestari similare, care vor avea loc atat in Romania cat si in strainatate.

Relativ la Cata si ultimul lui comentariu, in cea mai mare parte este doar expresia neputintei lui de a raspunde la intrebarile mele, asa ca practic nu a facut decat sa evite subiectele importante, legandu-se de cele mai putin semnificative. Cata, am sa te tot intreb urmatoarele aspecte pana cand ai sa-mi raspunzi sau pana cand ai sa recunosti ca nu poti sau nu vrei sa-mi raspunzi:

- sfintii catolici au facut minunile lor prin ajutorul si Gratia lui Dumnezeu, sau a diavolului?
- casatoria religioasa face ca o relatie, de orice fel ar fi ea, sa devina sfanta in fata lui Dumnezeu? Din acest punct de vedere, familiile celor peste patru miliarde de oameni care nu sunt crestini, de fapt reprezinta curvie?
- exista vreo dovada concreta si inatacabila prin care sa vedem daca ceva vine de la diavol sau de la Dumnezeu? Daca da, hai sa vedem care este si sa o aplicam atat pentru maestrii yoghini cat si pentru sfintii crestini, iar daca nu, atunci va trebui sa incetezi cu aberatiile despre faptul ca Dumnezeu face minuni doar prin crestinii ortodoxi, iar minunile celorlalti sunt opera diavolului.
- pe langa ortodoxism mai exista si alte cai spirituale care duc la Dumnezeu, sau ortodoxismul este singura cale spirituala autentica si completa?

Deocamdata acestea sunt intrebari simple, dar poate vom ajunge si la aspecte mai complexe, care tin de Sfanta Treime si altele. Deocamdata am sa-ti spun doar ca in crestinismul actual niciodata nu au fost si nu vor putea fi explicate convingator anumite aspecte profund spirituale, tocmai din cauza pervertirii in timp a invataturii bisericii. Relativ la unele din "raspunsurile" tale, pe scurt:

- moaste exista si la maestrii yoghini, nu doar la sfintii crestini. Un exemplu simplu este chiar corpul lui Swami Yogananda, care nu a putrezit dupa moartea lui. Legat insa de aceste aspecte, trebuie sa tii cont de un lucru la care poate nu te-ai gandit: fiecare religie are anumite specificitati, care fac sa apara si fenomene particulare. De exemplu in crestinism exista mai multe cazuri de sfinti care poarta stigmatele lui Iisus, dar evident ca acestea nu vor fi intalnite pe alte cai spirituale. In legatura cu corpul fizic, deoarce in yoga corpul fizic este doar unul din cele cinci invelisuri (koshas) ale Sinelui Divin si totodata datorita faptului ca un yoghin stie ca exista reincarnare, nu se pune mare accent pe valoarea spirituala a unui trup fizic. Deci ar degeaba ca un maestru yoghin sa faca in asa fel incat sa-i ramana corpul intact.
Pe de alta parte exista foarte multe cazuri de fenomene paranormale care apar in cazul yoghinilor si pentru care de fapt yoghinii sunt vestiti. De exemplu in crestinism se vorbeste foarte rar de cazuri de teleportare sau de invizibilitate, puteri paranormale care unui vestic i se par de domeniul fantasticului.

- Kali este o manifestare a lui Dumnezeu, si de fapt il personifica pe Dumnezeu in aspectul Sau de Timp si de Eternitate. Din acest motiv ea este uneori vazuta ca fiind "distrugatoare", pentru ca intr-adevar in acest Univers totul este distrus de timp. Fiecare aspect din simbolismul lui Kali, este foarte profund. Desi anumite lucruri cum ar fi siragul de cranii de la gat, culoarea neagra, faptul ca danseaza pe cadavrul lui Shiva, etc pot parea socante pentru cineva care nu a studiat simbolismul, ele totusi au conotatii spirituale foarte exacte. Daca vrei, ti le pot detalia.
Din cele de mai sus vezi ca departe de a fi un idol, adica pur si simplu o figurina fizica prin care uneori se manifesta anumite entitati subtile, Kali este de fapt un principiu universal care tine numai de Dumnezeu. Doar Dumnezeu poate sa genereze si sa manifeste energia misterioasa dar atotputernica a Timpului.
Pe langa Kali mai sunt inca alte noua moduri specifice de manifestare a lui Dumnezeu, toate impreuna generand ceea ce noi numim Creatia.

Spirit Intelept
#87682 (raspuns la: #83586) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
e-he! - de maan la: 14/12/2005 23:16:43
(la: Invatamantul romanesc si elevii)
Daca nu ai fi fost subiectiva, ai fi observat ca afirmatia mea referitoare la blamarea parintilor apartine PRIMULUI COMENTARIU.
din “Sper ca de data asta am reusit sa ma fac inteleasa...” am dedus eu, aberant, ca al doilea comentariu avea rolul sa-l clarifice pe primul
mea culpa.

Exemplul meu incerca sa ilustreze o atitudine neprofesionala a unui cadru didactic,
daca tot vorbim de vina, ce te scandalizeaza mai mult? Ca cineva nu-si face meseria (=invatatoarea), sau ca parintelui nu i-a pasat de copilul lui?

Sistemul permite 'tarabagiilor' sa lucreze ca profesori, deci sistemul ma obliga sa imi trimit copilul la un tarabagiu.
ma sperii!!!
… te-ar obliga DOAR DACA toti invatatorii ar fi tarabagii!

Copilul mea a fost deja de la un 'dascal' la alt 'dascal'.
Cand fiul ei nu implinise nici doi ani, prietena mea intreba pe orice :”n-ati auzit de-o gradinita buna? dar care-i cea mai buna scoala din oras?”.
Toti faceau misto de ea dar azi copilul invata intr-adevar la cea mai buna scoala.
Tu pur si simplu n-ai cautat … ai mers la nimereala!

Am ajuns la o doamna care se ocupa de cei studiosi, iar pe ceilalti ii ignora. Copilul meu nu e studios. Trage singura concluzia.
o trag, dar mi-i ca te superi.
ce-i aia “copilul meu nu e studios”? un eufemism pentru ‘puturos’?
ce doamne iarta-ma faci cu el supraveghindu-l “minim sase ore pe zi”???

Sa il transfer la alt 'dascal'? Nu voi face asta dintr-un motiv pe care ar trebui sa il cunosti si tu. Copilul trebuie sa traiasca si sa se dezvolte (inclusiv dpv educational) intr-un mediu stabil, echilibrat.
Cum poti sa spui “nu-l mut” fiindca “trebuie sa traiasca si sa se dezvolte intr-un mediu stabil, echilibrat”, cand tocmai de plangi de invatatoare?
nu te pot deloc urmari, imi pare rau.

Expresia "cei care ar putea sa schimbe ceva" se referea exclusiv la persoanele implicate in sistemul de invatamant si la guvernanti.
nu-i nevoie, sa explici, ma tem ca am inteles de la inceput.
gresala a fost a mea, cand m-am gandit ca ti-as putea demonstra ca sistemul suntem noi si ca devine inspaimantator doar atunci cand ne pasam pisica din motiv ca nu ne place sa raspundem pentru ce facem/suntem.
Daca fiecare si-ar asuma bucatica lui de responsabilitate, ar fi fain.
Pestele de la cap se-mpute, ai sa zici…pe noi trebuie sa ne preocupe de ce mor pestii nu de unde pute prima data…
…ce prostie!

Nu neg ca e posibil ca invatatoarea sa-i ignore pe cei care nu-s ‘studiosi’.
Dar ia pune-te-n papucii parintilor cu copii sarguinciosi!
De ce trebuie sa piarda acesti copii care invata, in detrimentul copilului tau care ‘nu-i studios’?
De ce nu-i studios copilul tau?
Daca-i mai incet la lucru, mediteaza-l dublu, sa ajunga la nivelul studiosilor, iar invatatoarea il va trata si pe el cum zici ca n-o face.

copilul fiecarei mame e mai cu motz decat toti.
apreciez enorm ca-ti iubesti copilul, si asta-i singurul motiv pentru care ti-am scris.

Plateste-i meditatori daca sistemul nu-i la inaltime.
Invata-l cum sa invete.
Asculta-l la lectii.
Invata cu el, daca se-ncurca.
Da-i curaj.
speri ca ‘va fi mai norocos’? ma sperii si ma nedumeresti, cu atat mai mult cu cat te-aud zicand ca-ti pasa de copilul tau…


ce legatura are raportul lui miclea cu ce vorbim noi?
Vrei sa zici ca odrasla ta n-are nici o sansa si tii sa mi-o demonstrezi cu documente oficiale?
Pai, n-are, stimata doamna, daca vrei dumneata, chiar n-are!
#95162 (raspuns la: #95161) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Completare - de a399 la: 30/01/2006 10:37:45
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Citez dintr-un rezumat al unui articol stiintific scris de:

Henry E. Adams, PhD; Lester W.Wright, PhD si Bethany A.Lohr,de la Universitatea din Georgia. Atlanta. Articolul a aparut in Journal of Abnormal Psychology , vol. 105, no 103, paginile 440-445 si a fost republicat in Journal of Psychology si alte reviste si se intituleaza "Is Homophobia Associated with Homosexual Arousal?", adica: "Oare homofobia este asociata cu excitarea homosexuala?". Rezumatul in engleza poate fi gasit si pe net.

"Cercetatorii Universitatii din Georgia au condus un experiment implicand 35 barbati homofobici si 29 barbati nehomofobici evaluati dupa indexul de homofobie.

Toti participantii selectati pentru studiu s-au autocaracterizat ca fiind exclusiv heterosexuali atat in privinta excitatiei cat si a experientei sexuale.

Fiecare din participanti a fost expus la stimuli erotici expliciti constand din vizionarea unor filme heterosexuale, homosexuale si lesbiene (in ordine diferita). Gradul lor de excitare sexuala a fost masurat prin intermediul unei metode (penile plethysmography) care masoara cu precizie tumescentza masculina.

Barbatii din ambele grupe au avut acelasi grad de excitare la vizionarea casetei video aratand comportamentul heterosexual ca si la vederea celor cu lesbiene. Singura diferenta semnificativa in gradul de excitare a aparut la vizionarea scenelor homosexuale (cu barbati).

Grupul heterosexualilor homofobi au prezentat o crestere semnificativa a circumferintei penisului in timp ce grupul de control (nehomofobic) nu a inregistrat acest efect.

Analiza in detaliu a rezultatelor a aratat ca in timp ce 66% din grupul nehomobic nu a aratat tumescenta semnificativa in timpul experimentului, numai 20% din grupul homofobic au fost in aceeasi situatie. In mod similar, cand numai 24% din grupul nehomofobic au aratat tumescenta clara in timpul vizionarii casetei video homosexuale, din grupul homofobic cifra a fost de 54%!

Cand li s-a cerut sa-si dea o autoevaluare proprie subiectiva a gradului de excitare, rezultatele au fost in acord cu cifrele gasite cu o singura exceptie: barbatii homofobi si-au subestimat in mod sistematic gradul de excitare la caseta video homosexuala.

Intrebarea este daca semnificatia acestor rezultate este conforma teoriei psihanalitice care spune ca homofobia la barbati este o reactie la dorintele homosexuale reprimate, sau se datoreaza anxietatii?

Aceste ipoteze in competitie sunt cercetate in continuare"

Rezultatele acestui studiu au fost prezentate la liceele din Anglia. Revista "Psychology today" a comentat ca dupa cateva luni s-a constata ceva neasteptat: marii batausi ai liceelor si-au incetat obisnuitele lor batai si persecutari ale elevilor perceputi ca homosexuali. Comentariul lor a fost ca ar trebui sa se discute cat mai larg despre acest studiu!

Independent de acest articol, un documentar despre crimele facute in Texas contra homosexualilor a prezentat cu doi criminali condamnati la inchisoare pe viata pentru ca au ucis doi tineri prin injunghiere bestiala. Unul din ei era foarte satisfacut si striga la reportera: "Read the Bible!". Celalat era fiu de pastor neoprotestant, cu mai multa constiinta si a marturisit: cand omoram acel om ma simteam de parca as fi omorat partea "rea" din mine. Atunci nu aveam curajul sa ma privesc in fatza; acum ma cunosc bine, dar e prea tarziu"

Problema homofobiei exista in masura diferita la toti cei care am crescut sau crestem in civilizatia crestina (sau islamica, sau evreiasca), datorita traditiei in care am crescut. Cand inveti un copil ca e pacat sa furi, i-ai dat un sprijin moral. Dar cand inveti un copil ca e pacat sa fie cine este, pentru ca daca este el insusi il mananca iadul, atunci i-ai dat o lovitura puternica in orice va putea fi pe viitor sprijinul lui moral.

E foarte greu sa ne dezvatam de homofobie, pentru ca "o sugem odata cu laptele mamei" (expresia unui baiat mai tanar).

As adauga ceva: cand homofobia e moderata poate fi un semn de lipsa de cultura sau saracie cu duhul. Dar cand e excesiva, este intodeauna mai mult decat atat. Un barbat cu adevarat heterosexual, sigur pe sine si fara complexe, nu se sinchiseste daca cineva face bancuri pe seama lui ca ar fi femeie sau ii face avansuri, ci va spune clar: stii, eu nu sunt ce crezi. Insa un barbat complexat recurge la orice insulte sau invective ca sa-si salveze in ochii sai barbatia sau aparentza de barbatie.

Cand eram student, intr-o iarna eram intr-o masina aglomerata cu un coleg care purta parul mare si un palton imblanit gros. O femeie din spate l-a vazut a strigat la el:"doamna, ce te impingi asa ca ma nenorocesti!", la care el si-a intors capul spre ea si a spus cu o voce tunatoare de bas: "In primul rand ca nu sunt doamna, sunt domnisoara!!!!" Toata lumea a ras si atmosfera s-a destins.

Daca era vreun obsedat ca unii care ne insulta aici pe net, sigur ca ar fi avut o reactie de isterie:"cum sa-mi cofunzi mie sexul? nu se vede ca sunt barbat cu b mare" (stil Paunescu.)

Dar el era sigur si confortabil cu sexul sau si nici o injuratura nu l-ar fi scos din pepeni.
#102911 (raspuns la: #102878) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Limba mea mea-i si a ta".....ptr. Papadie67 - de (anonim) la: 25/09/2003 11:04:43
(la: Limbi)
"Adica limba mea-i si a ta " zici tu ,aaaaa....asta explica de ce o amesteci tu putin cu expresii de engleza ?
Istoria noastra ne-o stim cu totii,frustratiile la fel desi uitam cine ne-a facut rau timp de 50 de ani de ciuma rosie si cind mergem la urne ii votam in prostie, dar ne mindrim cu Stefan cel Mare ,Mihai Viteazul si Balcescu...si in continuare criticam pe altii care au facut mai bine ca noi!
Iar cind avem timp de relaxare ii ascultam tot pe Queen sau Rollig Stones si ne tot roade pe noi ca Freddy a fost "poponar" uitind ca muzica lui a descretit frunti intunecate si cenzurate si a facut fericita o generatie intreaga. Miezul ca miezul dar ce te faci cind toleranta-i ioc ?????
superb dictionar, explicit, m - de ratusca la: 01/10/2003 03:23:17
(la: "Sunt foarte buna la pat" (Dictionar de afaceri ))
superb dictionar, explicit, mai mult de atat nu se putea
Ti-as explica - de Alice la: 14/10/2003 14:31:06
(la: Dragoste)
dar as risca enorm un lucru drag si nu voi.

Eu cred ca te grabesti, prea devreme sa-ti impui concluziile: despre mesaje, despre oamenii de-aici, despre viata...
Aici suntem toti diferiti si-asa cum JCC spunea: e treaba noastra cine suntem.
Aici ne impartasim parerile, ne explicam greselile sau invatam sa ne intelegem.
NU NE JUDECAM UNUL PE ALTUL
Iar de insisti, draga prietena, te vei trezi ca-n prima zi cand ai batut aici si lumea te-a primit: SINGURA.
Ar fi pacat sa am dreptate, nu-i asa?
Cu drag!
#1324 (raspuns la: #1297) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu esti cu noi, nu zici "amen".. ne urasti.. - de JCC la: 28/10/2003 14:09:17
(la: Evreii si o manie curioasa..)
de ce oare nu se poate purta o discutie civilizata pe tema Israelului?

cand interlocutorii sunt la scurt de argumente, te eticheteaza sau de "ura impotriva evreilor", sau de anti-semit, sau te insulta
Romanii evrei incearca sa terorizeze pe toti, sa inchida gura la toti, subiectul Israel este "tabu"..

daca ar fi mai putin agresivi in discutii, nu ne-am mai pune atatea intrebari.. dar asemenea manifestatii dau de gandit, incercam sa pricepem de ce?

de ce ne preocupa? pentru ca nu vreau ca urmasii mei, copiii si nepoti sa cunoasca un al treilea razboi mondial
Israelul, Irakul sunt bombe care vor exploda mai devreme sau mai tarziu, si cum spunea cineva, noi suntem asezati pe ele..

am plecat din România inainte de 1989, luand riscuri mari si stiti de ce?
Pentru LIBERTATE, sa nu-mi fie frica sa deschid gura si sa spun ce gandesc, pentru libertatea expresiei si astazi cand traiesc intr-o tara libera nu inteleg sa renunt la ea.
Din contra, inteleg sa fac uzaj la viitor de dreptul de moderare la subiectele puse de mine, orice tendinta premeditata de deturnare sau poluare o voi sterge si fara explicatii, o data, de doua ori, a treia oara voi bana utilizatorul de la toate mesajele mele

iar refrenurile tip "esti pro-arab", "urasti evreii" "esti antisemit" ma amuza..
mai schimbati-le frate, mai imaginati altceva..ce faceau bunicii era trecutul, sa vedem viitorul, viitorul copiilor nostrii..

Continuare "pentru ca usa se - de relu la: 28/10/2003 22:02:25
(la: o poveste...)
Continuare "pentru ca usa se deschide si in prag apare un ciine ciobanesc. Se ridica pe labele din spate si ma intreaba in franceza: 'Citi ani ai?' Ma uit nedumerita si ma gindesc ca acest membru al familiei canine nu arata rau. Dar limba aia e tare lunga, si au inceput sa-i curga balele. '23' -- raspund incet si nu pot sa-mi explic de ce nu ma intorc si-o iau la fuga. 'Ah, un numar prim.' 'Cum te numesti?' 'Griveille. Dar prietenii-mi zic GV. Am iesit sa urlu la luna, scuza deranjul, in ultimul timp am fost ocupat cu tot felul de...' si se opri brusc. 'Nu e important. E o seara teribil de romantica, nu?' spune Griveille si se misca catre mine, biped, balanganinduse ca ciclopul din filmul ala vechi cu Ulise. Se opreste linga mine, isi intoarce capul mare si latos si-si linge flegma cu o miscare experta de limba. 'Ce ochi frumosi ai', zice, si apoi continua sa priveasca luna argintoasa. Hmmm. A trecut mult timp de cind cineva m-a complimentat de fel, si, cit de penibil s-ar parea, sint incintata; dar numai un pic. Ma simt ca intr-o poveste... poate ca daca il sarut se schimba intr-un printz. Dar gindul disparu ca umbra sub fulger cind mi-am amintit de problema bucala a dinsului. Fara sa-mi dea de stire, Griveille incepu sa urle la luna: 'Liberte, Egalite, Fraternite!,Liberte, Egalite, Fraternite!,Liberte, Egalite, Fraternite!,Liberte, Egalite, Fraternite!,...'

Dintr-o data incep sa percep ca lumina monitorului Viewsonic imi straluceste in ochi. Atipisem cu capul pe birou. Incetul cu incetul imi revin si-mi amintesc visul cu Griveille, care-mi aminteste in mod tangentzial ca n-am terminat compunerea pentru cursul 'Istoria Tumultuoasa a Frantei'. E prea tirziu acum, sint prea obosita. O termin miine. Dar inca am un simtamint placut si sint incapabila sa nu recunosc ca e datorita complimentului facut de Griveille. De ce nu e Fanel un pic mai mult ca Griveille? -- bineinteles, fara bale, par peste tot, si cu o limba mai scurta. Mai galant. Sa-mi spuna ca am ochi frumosi, si ca ma adora. Vezi sa nu! -- student tipic de informatica 'ai auzit ce-a facut SCO? I-a dat in judecata pe IBM. Vor sa declare licenta GPL nula! Le e frica de Linux, pentru ca e bazat pe o ideologie comunista de cel mai mare nivel. Pur si simplu, GPL este complet anti-capitalista, pentru ca desfiinteaza proprietatea privata. Vezi, Linux nu e proprietatea nimanui. Fundatia capitalismului este proprietatea privata! Guvernul, care oricum este in mare proportie o papusa a marilor companii, e speriat. Acum, in sfirsit, a iesit la iveala ca pazirea proprietatii intelectuale prin licentze este cel mai mare dusman propriu.'... Nici macar n-a observat ca m-am tuns si mi-am facut parul in special pentru ca azi e un an de cind ne-am plimbat pe strazi prima data pina noaptea tirziu, mina-n-mina, si de cind mi-a spus ultima data ca am ochi frumosi. Imi vine sa pling si inima mi se stringe intr-un ghem. Griveille, dragule de tine, sper sa ne mai vedem in tara lui Ene.
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
Pentru Coralie,mesajul nr.4636 - de anita47 la: 18/11/2003 16:14:40
(la: ZIDUL RUSINII)
Vezi cat de relative sunt lucrurile,Coralie!
Pana acum era cineva care lansa tot timpul "lozinca":
"Joaca mingea,nu jucatorul"
Tu,in mesajul de mai sus,ce joci?
Daca doresti sa participi in mod civilizat la aceasta discutie,sunt gata sa primesc "explicatiile tale" la ce l-am intrebat pe JCC.
Esti capabila sa ni le oferi?Sunt foarte curios.
P.S.Cand am utilizat expresia "vrajitoarea de vanat"?
Poate ne uimesti cu un citat!
#4650 (raspuns la: #4636) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
explicatiile aici: [nu hranit - de Daniel Racovitan la: 22/11/2003 02:50:10
(la: Portretul unui troll)
explicatiile aici: [nu hraniti troll-ii!]

"troll" este un nume la figurat, si la origine inseamna un animal mitic de sorginte nordica; detalii in articolul in franceza de la linkul de mai sus
#4900 (raspuns la: #4893) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Televiziunea - prezent si viitor? - de Ulise la: 27/11/2003 16:03:56
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)

Mai jos reproduc un fragment din volumul "Tentatia Inocentei" de Pascal Bruckner. Domnule Radu Herjeu, considerati opinia autorului o reflectare cat de cat autentica a realitatii? Iar daca raspunsul este afirmativ, credeti ca televiziunea are vreo sansa de a rascumpara deceniile de imbuibare mediatica, mai ales acum in era consumismului debordant si a bucuriilor facile si imediate? Poate deveni un instrument de cultura?


"Este posibil ca noi toti inca sa fim copilandrii televiziunii, ca relativa ei noutate tehnica sa explice stangaciile si proasta folosinta pe care le facem in ceea ce o priveste? Nu este interzis sa visam la o televiziune care sa fie si un instrument de creatie spirituala si care sa conjuge imensa ei putere de atractie cu o autentica intentie pedagogica. Nu e mai putin adevarat ca astazi, cu rare si remarcabile exceptii, televiziunea ramane in cea mai mare parte o chestiune de divertisment. Totdeauna acolo se petrece ceva mai grozav decat in viata. Acaesta este hipnoza televizuala la a carei lumina ardem ca niste fluturi de lampa: ea produce in jet continuu valuri de culori si impresii pe care noi le sorbim fara incetare. televizorul este o mobila insufletita si vorbitoare, el are rolul de a face platitudinea suportabila. Nu ne smulge din impovararea noastra, din obiceiuri, dar le converteste intr-o tihna calduta, este prelungirea apatiei cu alte mijloace si se integreaza ca element fundamental in imensa panoplie a banalitatii. Televizorul nu cere din partea spectatorului decat un act de curaj - care este insa supraomenesc - acela de a-l inchide."

Pascal Bruckner




#5440 (raspuns la: #5401) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...