|
te provoaca sa gandesti
explicatgggia proverbului asculta-l pe cel invatat si vei iesi mai invatat decit el
Omule , esti încã mic Dar viata-ti stã-nainte. Din toate nu sti mai nimic, Ascultã, ia aminte: Un tren de vei vedea în drumul tãu, Strãlucitor si poleit frumos si bine, Nu te pripi, cã înãuntru-i plin de rãu, Lasã-l sã plece fãrã tine. De-auzi un tren venind în noapte, C-un suierat prelung, ca un suspin, Sã nu asculti la mincinoase soapte De vrei sã nu te umple cu venin. Si dacã simti c-atunci când a trecut Miresme-mbietoare a lãsat, Fi linistit, nimic nu ai pierdut: Chiar si parfumul poate fi stricat. Când vine pe nepusã- masã, Tu sã nu plângi si sã nu-ti parã rãu, Atunci când pleacâ si te lasâ; Sã sti cã nu e trenul tãu. De vei primi vre-odatã-n dar Un trenulet de turtã dulce, Sã nu te-ncrezi, cã-i în zadar Si prea departe nu te poate duce. De-i îmbrãcat în catifea Si moale ca un puf de pãpãdie, Treci mai departe, nu urca , Cã si-asta-i înselãtorie. Invatã linistit sã taci si sã-ntelegi. Sã te feresti de cei ce nu-s, dar par. Atunci vei sti ce sã alegi Si asteptarea nu-ti va fi-n zadar. In ziua când î-ti este scris, Asa cum e, veni-va înspre tine Un tren ce are-un geam deschis: Nu sovãi, cã altul nu mai vine! Eu, în vârtejul vietii am uitat Cã fiecare are trenul lui Si nu mai stiu în care m-am urcat. Tu, fi atent când trebuie sã sui. De mã întrebi de ce eu altfel am fãcut Si-acum mã cred istet si-ti spun povesti, Nu voi putea decât sã te privesc tãcut. Sã întelegi tãcerea mea, ca tu sã nu gresesti. Cãci, doar acum, gândindu-mã la tine Am înteles cã trenul mi-a plecat. Si eu nu vreau, decât sã-ti meargã bine. Iti multumesc, c-ai ascultat.
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza
- de
ARLEKYN
la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate) Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza
- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983. M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale. Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie. - Cum se pleca in acei ani? In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare. - Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu? Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului. - Ati ajuns in Grecia? Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata. - Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti? Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie. - Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta? Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale. - Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori... Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea. - De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava. Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra. - Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta? - Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman. - Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane? Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative. - Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra? Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra. - Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar? L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca.... Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera. Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez. Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor. - Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei? Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa.... - De prezenta dumneavoastra ..... Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid. - Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta? E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea. - Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera? In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite. - Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun. Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel. Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca. - Venea chiar pe numele Europei Libere? Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor. La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta. - Cite pagini trebuia sa aiba raportul? Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii. - Ce spatiu ocupau stirile romanesti? Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator. - De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ... Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile. - Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident? Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor. - Asta, dupa '90.... Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine. - Cum v-a marcat exilul? Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute. - Fie piine cit de rea.... Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs. Crede si nu cerceta!...
America e minunata!
- de
kradu
la: 24/09/2004 04:05:26
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?) Eu am venit cu mintea si cu sufletul! Am asteptat viza doi ani, in lagar, in Austria!
Ajuns in USA. Am jucat dupa regulile jocului de aici! Am ascultat povestile care mi se spuneau si mai puneam o intrebare pe ici pe colo! Mi-am facut regulii! In primul rind nu m-am vaitat niciodata! Am acceptat orice munca. Nu mi-am luat vacanta ani in sir. Am lucrat overtime si am cerut intotdeauna mai mult pina m-au limitat la 92 de pe saptamana! M-am dus acolo unde era de lucru asa ca cunosc toate statele de pe coasta de west inclusiv Alaska! Nu am judecat pe nimeni dupa culoarea pielii a parului ori cita literatura a citit! Am invatat de la fiecare! Am invatat lucruri simple! Daca respecti esti respectat. Am avut grija de atitudinea mea! (Lucram cu alti emigranti unii din Rusia. Am realizat ca aveau o atitudine dura, foarte diferita in comparatie cu americanii! Am relizat ca trebuie sa-mi ajustez pe ici pe colo atitudinea.) Am lucrat la companii mari si am fost dat afara cind economia mergea in jos! Am plecat si mi-am gasit de fiecare data un loc mai bun! Gasirea unui loc de munca cere rabdare si munca! Pina la urma reuseti sa gasesti ceva! Cel mai important e sa-ti si placa! Am fost si sunt entuzz-iii-aaa-stic despre noua mea tara! Iubesc America si Americanii! Imi place ce fac! America e o tara mare unde intradevar te simti liber! Uneori e mai greu, e deal si vale cum obisnuiesc sa spun dar e minunat! Daca intrebarea ta era mai specifica reuseam sa-ti fac o descriere mai la subiect! s-auzim numai de bine! "K"
Ce muzica ce .. ce .. ce
- de
Dinu Lazar
la: 07/04/2005 23:41:47
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf) "Ce vreau sa zic? Daca faptul ca eu am facut pictura, ca ascult un gen de muzica sau citesc Shakespeare insamna ca am o alta viziune asupra fotografiilor, foarte bine...dar nu cred. Toate fotografiile mele sunt genul : vazut-placut-apasat declansator."
A face castele de nisip pe plaja nu inseamna a face arhitectura si a face pictura la gradinita sau la scoala primara nu inseamna ca am putea fi mai apropiati de arta plastica. Oricum am privi lucrurile, chiar daca trebuie sa uite asta cind lucreaza, un pictor ( si desigur un fotograf) e bine sa stie sa stie compozitie, perspectiva, culoare, linie, suprafata, si atitea alte elemente care fac parte din limbajul plastic. Statistic vorbind, mai mare sansa de succes au imaginile care folosesc un oarecare limbaj plastic, decit cele haotice, intimplatoare, "instinctive"; sigur ca imaginatia e mai importanta decit suma cunostintelor, dar pe de alta parte, sa nu uitam ca educatia (plastica, in cazul acesta) este ceea ce ne ramine dupa ce uitam tot ce am invatat... si daca nu am invatat nimic, nu ramine nimic... Sigur ca sunt voci care spun exact contrariul, ca pentru a face o imagine nu trebuie nici un limbaj plastic si nu trebuie sa stii nimic si ca oricine poate face fotografie... e ca diferenta intre telegraf si radio. Einstein dadea urmatoarea explicatie: telegraful e ca o pisica lunga... daca o mingii pe coada la New York capul va miorlai la Los Angeles... radioul e tot aia dar fara pisica. Asa si noi... fotografia fara limbaj plastic e tot aia dar fara pisica. viata. cand spun cuvantul... sau cand il aud... imi vine o imagine... lejera in minte : ma vad sarind cu parasuta undeva, deasupra oceanului. si totul e nou in jurul meu si de un albastru care nu exista nici macar la Omer De Serres :) si, desi totul e atat de nou in jurul meu, un deja vu ma loveste direct in stomac. un deja vu atat de... palpabil, incat imi dau seama ca deja traiesc intr-un trecut care de fapt n-a trecut niciodata. si apoi, in vartejul asta de idei, niste cuvinte spuse de nu-mai-stiu-cine imi rasuna in creier : 'atunci cand nu voi mai fi, nu voi fi fost niciodata.' Asta e imaginea mea despre viata, deocamdata. Libertate. Mereu am visat sa/ca zbor (dar asta e alta poveste). am si eu o vorba... pe care multi mi-au... 'refuzat-o', sa zicem... - viata e facuta ca sa curga dulce. si sunt convins de asta. e adevarat, sunt... un copil care n-a trecut prin viata inca, un copil care, dupa cum spun unii, inca n-a inceput sa traiasca. Dar am invatat. Am invatat sa savurez fiecare placere minuscula, fiecare 'abia astept' care de multe ori a ramas doar un... 'abia astept'. Am invatat sa ma educ si sa impun gandurilor urate din mine sa dispara sau sa se metamorfozeze in ceva... frumos. Am invatat sa fiu un optimist mare si inalt cat primavara. Am invatat sa... gust, sa iubesc, sa fiu cine vreau sa fiu, dar sa nu ma pierd; am invatat ca un om nobil isi face bine mai mult lui decat celui cu care este nobil. Am invatat ca orice om, atunci cand face ceva, este determinat de lucrul x sau y. Am invatat sa fiu sincer... pentru mine. Am invatat sa invat si sa astept. Am invatat sa nu reprosez, ci mai degraba sa intorc spatele si sa plec... pentru ca, uneori, tacerea are o putere mai mare decat orice repros. Am invatat sa ascult vocea, sa privesc ochii si gandurile si fiecare gest... pentru ca de multe ori cuvintele, pentru oameni, sunt doar... un prilej pentru minciuna... in plus. Si am mai invatat ceva ciudat : sa ma cert singur, sa imi vorbesc interior... sa port conversatii ca intre doua persoane :) am invatat sa am o constiinta care, atunci cand vreau sa imi incalc regulile, sa imi 'traga o palma peste ceafa'. Am invatat... teorii. Viata este ceea ce vrem noi sa fie. Pe scurt, viata mea pentru moment este... cautarea unui drum... inspre Paris :) Un parc sunt... ________ keep it simple... adolescenta este o perioada frumoasa...si scurta!
nu stiu de ce esti chiar asa de bulversat... incearca sa-ti ''mobilezi'' adolescenta, nu tine ''camera'' goala... nici mie nu-mi plac si nu mi-au placut diminutivele...impune-te in fata adultilor! viseaza...chiar daca visezi in van...doar de aia-i vis! tu esti cel mai sus, tu zbori cel mai frumos...CREDE asta si va fi bine... nu-ti mai pune intrebarea daca MERITI sa ai un viitor...daca nu tu, atunci cine? exista cineva, undeva care va fi dispus(a) sa-si traiasca viitorul cu tine...inca n-a venit vremea sa va intalniti... arunca pesimismul asta de doi bani...fa-l cocolos si azvarle-l in sacul de gunoi... uita-te in jurul tau cu alti ochi...asculta cum creste iarba, vezi cum zboara pasarile, observa oamenii...mai tarziu n-o sa ai timp s-o faci! nu mai lua in seama ''sfaturile'' celor mari...ei si-au uitat copilaria si adolescenta...si tu ai sa uiti!...spune ca ei si fa ca tine... ce daca lor nu le pasa de trairile tale?...sunt inconjurati de propriile lor probleme...daca-ti pasa tie, e suficient! invata sa te suporti...invata sa castigi din singuratate...invata sa fi liber si sa te doara-n cot...invata sa-ti para rau dupa fiecare secunda trecuta... un fost adolescent care a avut sansa sa INVETE... Intruder. daca-mi amintesc bine, parca s-a mai discutat pe tema asta pe cafenea... nu am rabdarea necesara sa caut linkul cu pricina, dar vag imi amintesc ca asa ar fi.
ce sa-ti spun, personal nu am mare tangenta cu poporul american. am trait o singura experienta in urma careia am fost putin cam dezamagita de nivelul scazut de cultura generala si de nivelul ridicat de ignoranta a unui american. dar o floare, nu face primavara. si un ins nu poate reprezenta o intreaga natie, sa credem. cu toate ca... se zice ca anumite persoane reprezinta o natie. da, urmaresc filmele lor si multe imi plac. le ascult muzica, cu placere - genurile care-mi plac. le invat limba de comunicare din simt practic, dar si pentru ca imi place cum suna. dar, cu toate astea , nu m-as duce niciodata, si subliniez, niciodata , in America! calatoresc mult de felul meu, dar America nu se afla deloc pe listele mele de locuri ce se doresc vizitate. nu ma cheama, sub nici o forma... ___________________________________________________________ doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca zboara toate la aceeasi inaltime... multumesc. o sa vedm noi ce o sa putem face. mai e putin si vine vacanta si... pote si vremuri mai bune. un sigur sfat vreau sa va dau tuturor celor care va intereseaza ; iubiti-va copiii, ascultati-i cu atentie si poate vom avea de invatat mai mult decat va imginati... multumesc mult!
liceu
- de
om
la: 03/03/2008 02:37:29
Modificat la: 03/03/2008 02:41:35
(la: cea mai tare pacaleala data unui profesor) important e sa ai habar cat de cat si sa nu te opresti din vorbit. + rutina profilor = aveam un prof de biologie cu o rutina de ceas elvetian:
-facea prezenta -scotea la tabla prima jumate a catalogului numai pe cei din susul paginii. Ora viitoare pe cealalta jumatate, pagina de sus. Cand termina incepea cu cei de la mijloc si tot asa pana se termina catalogul. -notele le punea dupa ritmul sustinut cu care RECITAI ceea ce preda el. Aveai multi de..."aaaa...apoiii.....siiii"...luai nota mica! Nu lungeai cuvintele de legatura, luai nota mare :) -metoda lui de ascultare: max 30 de sec atent-apoi avea o miscare cu capul care arata ca este dus pe alte unde, apoi aceeasi miscare care-l aducea in clasa pt alte max 30 de secunde. Daca recitai fara sa rupi ritmul, profu visa mai mult. Oricum nota se punea in functie de cele 30 sec de la inceput si sfarsit. Pacaleli date profului: -se invatau primele 10-20 de randuri in pauza si se turuiau. Dupa un timp profu s-a prins si a inceput sa ceara "spune in continuare". Vina a fost a unul grup care nu a avut tocilari intre ei si au invatat toti aceleasi randuri:)) - cum se stia cine o sa fie ascultat se invata aceeasi cantitate, dar pe sarite :) Metoda a mers si a ramas mostenire generatiilor viitoare:) Poate merge si astazi -pacaleala care o uimit a venit de la cineva (nu spun cine) care a uitat ca o sa fie ascultat si a stat mai mult la fotbal. A invatat numai 8-10 randuri si cam asa a decurs ascultarea: -spune mai departe elev X-scu - X-escu a inceput recitarea deliberat mai lent, dar cu un ton perfect asigurat :) Dupa cateva randuri profu' a cotit-o pe unde scurte, iar X-ulescu a inceput sa spuna cu acelasi ton bla-blauri neinteligibile presarate de cuvinte cheie: "FLUTURELE ceam seia bhbhjea dee asa bla mea ma PUPA jhjgh fdewffh POLENIZARE bla bla bla...Greu sa pandesti reactia de intoarcere a profului si sa stai serios vezand ochii beliti ai colegilor. Profu si-a miscat caput, alo terra revenire , apoi X-escu a recitat ultimile randuri. Profu'a spus: suficient X-escule ai nota 8! Si uite asa a mai trecut un trimestru, nici macar un viitor 4 nu il arunca in corijenta :)) Asa tinerica nu sunt, am trait comunismul in toata "splendoarea" lui, am prins uleiul, zaharul si painea rationalizate, am dardait ore-n sir la cozi pentru trei ghiare si doua gaturi, in facultate mi-am vandut tichetele de masa pentru a-mi cumpara cate o carte, ascultam Radio Europa Libera cu sufletul la gura (de la Jimi Hendrix pana la 'Orizonturile Rosii'), discursurile Regelui Mihai de fiecare Craciun (incepand cu anul 1979), am invatat istoria pe care ati invatat-o si voi, numai ca eu am perceput-o altfel (nu spun ca mai bine doar altfel). Asadar nu pentru ca sunt mai tanara sunt atat de aprinsa, ci pentru ca imi doresc cu ardoare sa se schimbe ceva, sa nu ma reprezinte un strabic betiv sau un misel cu cap de gaina orbita de putere. Prefer un om cu prestanta, demnitate care vorbeste echilibrat si este primit cu respect (tinuta impune) in toate capitalele lumi (fie monarhice fie republicane).
Anita47, ma dezamagesti..Si Declaratia Universala??
- de
Coralie
la: 18/11/2003 13:01:09
(la: Ce este antisemitismul?) vroiam definitii concrete, date de legi, de ordonante, poate chiar definitiile date de "DECLARATIA UNIVERSALA a DREPTURILOR OMULUI" proclamata de ONU in 1948
IRESPECTAREA celor 30 de articole ale Declaratiei Universale inseamna discriminare de etnie, de indivizi, grupuri de indivizi, rasiala si antisemita, asta este antisemitismul... Nu ma in tereseaza alegatii pentru sau contra de pe un forum, subiectul nu era sa faci copie de ce spunea careva (ca inca mai trebuie sa reproduci ci contextul intreg :) Puteai sa pui doar linkul... Subiectul este sa discutam despre articolele acestei declaratii, care este universala si se aplica pentru toti, cu exemple concrete, sa vedem o data pentru totdeauna definitia antisemitismului. difuz, in ceata, aprecieri personale, selective.. nu-i asta subiectul, de data aceasta discutam concret.. CE SPUNE LEGEA? cu sau fara virgula uitata.. :) Daca mai adaugi la asta art. 24, legea Pleven, Legea Gayssot si art. 6 (Statutul Tribunalului Militar International), avem toate definitiile de ce este sau nu este antisemitismul Bine înteles ca tu le cunosti, atunci discuta despre ele, nu de "foie verde leustean, m-a facut mama moldovean... moldovean mândru, cu gura mare, ca ti-i bag pe toti la... intimidare" :)) iata mai jos cele 30 de articole ale DECLARATIEI UNIVERSALA a DREPTURILOR OMULUI: Articolul 1 Toate fiintele umane se nasc libere si egale în demnitate si în drepturi. Ele sunt înzestrate cu ratiune si constiinta ii trebuie sa se comporte unii fata de altele în spiritul fraternitatii. Articolul 2 Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate în prezenta Declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte împrejurari. În afara de aceasta, nu se va face nici o deosebire dupa statutul politic, juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana, fie ca aceasta tara sau teritoriu sunt independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitari a suveranitate. Articolul 3 Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale. Articolul 4 Nimeni nu va fi tinut în sclavie, nici în servitute; sclavajul si comertul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor. Articolul 5 Nimeni nu va fi supus torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. Articolul 6 Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica. Articolul 7 Toti oamenii sunt egali în fata legii si au, fara nici o deosebire, dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala împotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta Declaratie si împotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare. Articolul 8 Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente împotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constitutie sau lege. Articolul 9 Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat în mod arbitrar. Articolul 10 Orice persoana are dreptul în deplina egalitate de a fi audiata în mod echitabil şi public de catre un tribunal independent si impartial care va hotarâ fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari în materie penala îndreptata împotriva sa. Articolul 11 1. Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusa nevinovata pâna când vinovatia sa va fi stabilita în mod legal în cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale. 2. Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decât aceea care era aplicabila în momentul când a fost savârsit actul cu caracter penal. Articolul 12 Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viata sa personala, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. Articolul 13 1. Orice persoana are dreptul de a circula în mod liber si de a-si alege resedinta în interiorul granitelor unui stat. 2. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de reveni in tara sa. Articolul 14 1. În caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia de azil în alte tari. 2. Acest drept nu poate fi invocat în caz de urmarire ce rezulta în mod real dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite. Articolul 15 1. Orice persoana are dreptul la o cetatenie. 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia. Articolul 16 1. Cu începere de la împlinirea vârstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie în ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea casatoriei, în decursul casatoriei si la desfacerea ei. 2. Casatoria nu poate fi încheiata decât cu consimtamântul liber si deplin al viitorilor soti. 3. Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului. Articolul 17 1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura, cât si în asociatie cu altii. 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. Articolul 18 Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau împreuna cu altii, atât în mod public, cât si privat, prin învatatura, practici religioase, cult si îndeplinirea riturilor. Articolul 19 Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspândi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat. Articolul 20 1. Orice persoana are dreptul la libertatea de întrunire si de asociere pasnica. 2. Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie. Articolul 21 1. Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi. 2. Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa. 3. Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmând o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului. Articolul 22 Orice persoană, în calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitatea sociala; ea este îndreptatita ca prin efortul national si colaborarea internationala, tinîndu-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale. Articolul 23 1. Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea împotriva somajului. 2. Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egala. 3. Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabilă si satisfacatoare care sa-i asigure atât lui, cât si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea uman si completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala. 4. Orice persoana are dreptul de a întemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselelor sale . Articolul 24 Orice persoană are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite. Articolul 25 1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei sale, cuprinzând hrana, îmbracamintea, locuinta, îngrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batrânete sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistentă, în urma unor împrejurari independente de vointa sa. 2. Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca sunt nascuti în cadrul casatorii sau în afara acesteia, se bucura aceeasi protectie sociala. Articolul 26 1. Orice persoana are dreptul la învatatura. Invatamântul trebuie sa fie gratuit, cel puţin în ceea ce priveste invatamântul elementar si general. Invatamântul elementar trebuie sa fie obligatoriu. Invatamântul tehnic si profesional trebuie sa fie la îndemâna tuturor, iar învatamântul superior trebuie sa fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe bază de merit. 2. Invatamântul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii umane si întarirea respectului fată de drepturile omului si libertatile fundamentale. El trebuie sa promoveze întelegerea, toleranta, prietenia între toate popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase, precum si dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru mentirenea păcii. 3. Parintii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învatamânt pentru copiii lor minori. Articolul 27 1. Orice persoana are dreptul de a lua parte în mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui. 2. Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale si materiale care decurg din orice lucrare stiintifica, literara sau artistica al carei autor este. Articolul 28 Orice persoana are dreptul la o orânduire sociala şi internationala în care drepturile si libertatile expuse în prezenta Declaratie pot fi pe deplin înfaptuite. Articolul 29 1. Orice persoana are îndatoriri fata de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale. 2. In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngradirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale într-o societate democratica. 3. Aceste drepturi si libertati nu vor putea fi în nici un caz exercitate contrar scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite. Articolul 30 Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savârsi vreun act îndreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate în prezenta Declaratie. Am citit cele scrise pe cele trei site-uri si sincer sa fiu am aceeasi parere despre credinta in Dumnezeu ca inainte.
Textele suna mai mult cu propaganda crestina, prea mult tam-tam. Nici nu ma intreb daca sint adevarate. Primul site (de la islam la crestinism) este posibil si invers- am vazut un program la TV. Imi place sa cred in Dumnezeu asa cum m-a invatat mama, la rindul ei invatata de parintii ei. Simplu si sincer. Si tare imi place sa cred ca numai romanii sint capabili sa creada in Dumnezeu in felul acesta. Am insa o parere personala fata de ortodoxizm (desi sint ortodox); am mentionat-o in alt text. Nu o dezbat aici- n-are rost. Si mai cred ca credinta este pentru suflet, nu pentru trup. Rugaciunea insa poate contribui la aducerea linistii/ fericirii interioare care la rindul ei fortifica sistemul imun etc. Vindecari, lecuiri etc. se pot obtine si prin alte metode...de exemplu Reiki. Pe de alta parte sint oameni foarte fericiti, sanatosi si norocosi care nu cred neaparat in Dumnezeu. Sincer sa fiu LMC, nu prea inteleg ce ai vrut sa spui in penultimul paragraf: " De cind eram adolescenta...inca nu au contenit." Pe curind P.S. Please don't 'aveti' me. Tutuieste-ma.
School's out for summer/Alice Cooper
- de
Little Eagle
la: 23/06/2004 00:32:52
(la: Ce parere aveti de scolile din strainatate) Dear sister Belle,
Prin scoli am trecut ca gasca prin apa in Romania inca din clasa a doua...si tot de pe atunci un chiulangiu si desigur inhaitat cu baieti ...rai,ce sa fac nu mi-a placut scoala deloc! am trecut clasele la limita adica cu 5,cred ca cel mai mult ca medie de promovare am avut 6 sau uneori 7,dar colectionam 2-uri si 3-uri in prostie. Am ramas un an in a 8a repetent,in a 7-a corigent la romana si matematica,am trecut cu 5 in toamna la examene. Nu-mi ardea de scoala si sa invat si sa-mi fac temele,copiam pe ruptelea de la altii. Cum veneam acasa de la scoala ieseam afara la joaca cu prietenii,la un fotbal,la vreo cafteala spre seara,la agatat fete,la sarutari si bulaneli,si sa stii ca bine am facut ca am profitat de acele tinereti. Mai tarziu sex in prostie si inceput sa beau sa fumez(de la 14 ani am tot fumat si baut alcool si avut sex) sa chiulesc mereu de la scoala ,in generala nu ma vedeau prof. cu lunile! Falsificam note in carnet si la fel falsificam semnaturile parintilor pe carnet,ei saracii credeau ca merg la scoala dar ma faceam ca plec si cand ei plecau la servici eu intram in casa si telefonam golanii mei si gagici si ne puneam pe baut si sex. Nici in liceu n-am fost mai breaz.Chiuleam in prostie,nu suportam romana,algebra chimia,imi placea istoria antica si medievala.Nu chiuleam insa de la cursurile de arta(desen,pictura,sculptura,modelaj in lut,crochiuri etc),stii ca am studiat la Tonitza. La fel ca si in generala,am trecut anii de liceu la medii de 5-7(si astea pe copiat) vorbesc de partea teoretica,la cea artistica insa am avut mereu 9 si 10 pe linie!!! Si la fel ca si in generala,zilnic petreceri,betii,sex,chiuluri etc. Obisnuiam sa si fur din alte clase bani din buzunarele altora,odata am pretins ca ma doare maseaua si cerut prof. sa merg la w.c sa ma clatesc cu apa,dar am stiut ca in sala de sport o alta clasa era afara(vara)la sporturi si exercitii fizice si mai stiam ca seful acelei clase adunase banii pt. o excursie ce urmau sa o faca clasa la Predeal.Am furat toti banii,erau cam 6000-7000 lei,bani mari pe atunci prin 1974. Nimeni n-a stiut cine i-a furat!!!A fost mare scandal in liceu cu politie si directori etc,nimeni nu m-a vazut. I-am baut cu prietenii si gagicile.Uite ca asa eram,oare ma mai iubesti acum? Mergeam in practica in vacantele de vara cate 2-3 sapt. sa pictam,eram cazati prin camine si mancam la cafeteria ce ne dadeau de 3 ori pe zi.Plateau parintii totul inclusiv transport.Am fost la Sighisoara,Tulcea,Campeni si desigur ca pe langa pictat ziua,noaptea ne duceam la fete in caminul lor sa avem sex,ori ieseam afara prin boscheti,era frumos totusi. Desigur betii in nestire,mereu am fost in centrul atentiei,the cool guy. Pictam mereu beat,atat la scoala cat si in aceste practici si prof. stiau,dar mereu tranteam numai lucrari f. bune si luam 9-10.Colegii mei ma rugau sa prezint la critica lucrarile mele la inceput sa imblinzesc prof. sa nu le dea note mici. Cand am venit in USA,in 1981(Dec.14),in 1984 am primit bursa la A.S.L.of America pe talent,la acest colegiu infiintat in 1894 in Manhattan accross Carnegie Hall,au studiat Jackson Pollock,Frank Stella,Jasper Jones,Alexander Calder,Andy Warholl,Helen Frankenthaller...ce onoare! Am studiat pictura in ulei si desigur ca am fost mereu considerat f. bun si la fel..... desigur ca nu se putea sa nu-mi continui faima. Asa ca da-i cu bautura in prostie,beam de fata cu prof. mei,directoarea stia dar fiind artist bun mereu astea au fost uitate de ei. Apoi da-te la fete,nu doar cele din clasa dar la oricare din altele,mereu in centrul atentiei,NU puteam fi singur niciodata,crede-ma,pt. ca daca ma asezam la masa in cafeteria sa beau cateva beri inainte de cursuri,si eram singur la masa...cum intra cineva in cafeteria,venea direct la masa mea si se adunau vreo 15-20,puneam mesele cap la cap.Tipi si tipe,fetele ma sarutau mereu,una odata mi-a zis ca are fantezii despre mine si ca 'I'm playing with myself",cum mi-a zis,si ce sa fac? In noaptea aia am mers cu ea acasa la ea si avut sex in prostie,era mai greu sa scap de ele... Ori cu altele mergeam pe acoperisul scolii...Vezi tu Belle,asa eram eu si nu regret o secunda!daca a fost sa invat ceva in viata am invatat din proprii experiente si fiind autodidact,adica am citit ceea ce m-a interesat,ce nevoie aveam de matematica sau chimie...? Sunt artist profesionist si de 18 ani traiesc din arta mea doar. Dar asta e viata mea si e unica in felul ei,nu poate fi aceiasi cu a nimanui. .multa lume ar condamna cum am trait si cat de free minded I was(still am)dar crezi ca-mi pasa? Am trait din plin si m-am bucurat mereu de o noua zi in viata,"live for today,tomorrow never comes."a fost crezul meu. ma bucur ca am cunoscut multa lume diversa si fiecare cu culorile ei,am invatat destule si asta mi-a fost scoala mea.Prin proprie experienta si nu din carti. Odata ,si am tot stat pe ganduri daca sa scriu sau nu,pt. ca lumea din cafenea e prea pudica si pusa pe a trage concluzii gresite,dar in definitiv nu-mi pasa,am avut unele conexiuni cu o secta satanica din Manhattan,pt, ca mereu am fost curios sa cunosc cat mai multe.In final nu am fost pe placul lor,nu f. serios...Ha! Se numeau "Red Hood Society"si they worshiped of course...Satan!!! Pot spune insa ca am avut cel mai clasa Ia sex din viata mea.Sa fiu acum ...animalic,the beast. Am scris ceva despre asta lui LMC. Aveau un shop in Manhattan si cu toata parafernelia de obiecte de cult,chiar skulls adevarate.O vreme am purtat la gat o pentagrama data de ei si am pictat pt. ei 2 portrete reprezentand pe Lucifer.Era o fata acolo,Christina(Chrissy),asa de frumoasa ca ma topeam in fata ei,avea 26 ani si eu cu 4 ani mai in varsta. Nu stiu Belle,dar degaja din ea ceva misterios si mirosea mereu frumos si excitant.Par lung si vopsit negru puternic,ruj negru,unghii negre,imbracaminte sexy neagra,era pe vremea cand Madonna aparuse cu hit-ul ei"Like a virgin"si fetele o copiau ca imbracaminte,mereu mi-a placut acel stil de moda. Era f.f.f. frumoasa,ceva de vis ! Am avut sex cu ea si nu puteam sa cred,ii cam placeau cele S&M si ma lega de pat cu catuse si avand sex cu mine stand deasupra mea(ii placea sa fie in control)picura ceara de la lumanare neagra pe pieptul meu,dar nu simteam nici o durere,eram inebunit dupa ea. Am fost la cateva party-uri ale sectei lor,erau multi si unii f. bogati locuind in mari loft-uri in Soho,dar totusi nu am simtit ca fac parte din gasca lor si ei la fel si-au dat seama despre mine. Asa ca dupa 2-3 luni acst capitol din viata mea s-a dus,la fel si Chrissy...i s-a interzis sa aiba de-a face cu mine....stiu ca la un moment dat mi-a spus sincer ca ma iubeste si la fel si eu ei...deh... O f.f.f. real frumoasa fata,corp superb,picioare la fel,totul perfect chiar.Sa fi fost...Satan in disguise???Ha!Ha! Deci vezi draga mea Belle cum am fost si cum sunt azi. Sper sa nu fiu criticat din nou,ce parca voi nu le-ati avut pe ale voastre in tinereti? Ori toti sunteti usi de biserca? Poate nu chiar ca mine,dar ceva tot ati avut,dar nu vrea nimeni sa -si dezvaluie trecutul,NU e nici o rusine!! Love&peace, Ozzy(Little Eagle Who Cries)
eu traiesc de 15 ani "afara".
- de
(anonim)
la: 11/10/2004 12:44:54
(la: O noua limba de circulatie internationala) eu traiesc de 15 ani "afara".baiatul meu are 16 ani si nu stie romaneste...si imi pare rau.nu am avut posibilitatea sa-l invat ....dar el m-a invatat pe mine limba de aici.....si o mai face si acum cind este cazul.....
eu nu cunosc decit o singura romanca aici si va spun cu mina pe inima ca vorbim juma-juma....Ce sa fac....asta e viata...!!!!!!! Marea a inceput sa existe din momentul cand eu am vazut-o intaiasi data, iar suflete vor exista abia atunci cand le vom intalni noi, nu-i asa?
Iata o mare gresala, sa credem ca ceva nu e doar fiindca am cautat dar n-am gasit. Iata marea trufie! Sa nu ne gandim niciodata ca poate n-am stiut unde sa cautam, sau, mai rau, nu stim pur si simplu s-o facem! “viata este o bucurie doar pt cei ce fie nu o inteleg,fie se prefac orbi,surzi si muti “??? viata e o bucurie daca atunci cand pornesti in ‘cautarea de suflete’ incepi ma intai cu al tau. Nici un altul n-are sa-ti vorbeasca daca tu nu te stii recunoaste. Viata va deveni atunci o bucurie prin cautarea-insasi! Daca te privesti in oglinda si-ti spui ca n-ai nevoie de suflete, asta nu inseamna ca intr-adevar nu ai ci ca poruncesti oglinzii sa-ti arate ce vrei. Sfatul tau, Ice Queen, e un indemn catre egoism si narcisism, cred ca stii…e un indemn la o viata fara iubire! Dar sper ca stii deja ca nu te poti iubi decat atunci cand esti iubit; restul se numeste doar respect de sine iar acesta se pierde, asa cum se consuma benzina dintr-un motor. Am gasit intodeauna suflete si-am suferit cand nu le-am inteles, mai rau decat atunci cand n-a fost priceput al meu. Am indurat dezamagiri pe care le-am pus intotdeauna pe seama neputintei proprii de-a concepe viata si relatiile inter-umane. Daca perfectiunea nu-i unul din atributele mele (nici macar unul spre care sa tind), de ce m-as hazarda atunci sa spun ca “oamenii nu au suficiente merite”??? Si ne miram apoi ca oglinzile in care ne privim nu arata mai niciodata ce dorim sa vedem! De-aia ma uit in fiecare zi in oglinda, de-aceea ma inspaimant atunci cand nu-mi doresc (de teama) sa ma privesc in oglinda: oglinzile nu stiu minti, ca oamenii, ele nu fac niciodata compromisuri. Parerea mea, cosmina, e ca drumurile batatorite nu sunt intotdeauna nici cele mai scurte, nici cele mai profitabile si uneori nu-s nici macar drumuri adevarate. Sfatul meu, e sa crezi in ce-ti spune sufletul si sa-i asculti vocea, fiindca astfel nu te vei pierde niciodata de tine si, cine stie, poate vei avea surpriza sa te gaseasca ele pe tine, acele suflete pe care spui ca le cauti … Va trebui insa sa deosebesti vocea sufletului de cea a demonului care ne locuieste si ne livreaza placeri minuscule, ca sa ne-abata din drum, hranindu-se din sperante si lumina, pana cand, golasi, ajungem sa ne mintim ca fericirea nu exista. Nu, nu poti trai fericit cu ochii scosi, Ice Queen!!! #32195, de un anonim la Fri, 24/12/2004 - 10:13
"Engineer e un termen generic. Daca intr-adevar ti-au fost echivalate studiile si esti platit ca inginer atunci felicitari, esti o raritate." ANONIMULE, Nu stiu in ca tara traiesti dar intrebarea si afirmatia ta sint lipsite de sens. Calificarile obtinute in Romania sint recunoscute oriunde in lume, daca te adresezi unde trebuie si cum trebuie. Dar recunoasterea calificarii nu-ti asigura un post. A obtine un post pe masura calificarilor depinde de capabilitatea fiecarui individ. Ai doua alternative: 1. Sa te iei dupa gura celor care nu au reusit si care "stiu totul" dar nu au reusit pentru ca au fost discriminati... 2. Sa urmareste canalele care sa te duca la succes: - invata limba, - invata cum sa te prezinti, - invata care sint cerintele pe job market, - adopta o atitudine pozitiva, Aici nu exista salariu de enginer, de doctor, economist...etc. Fiecare este platit in functie de capabilitatea lui si dupa cum stie sa se vinda. Daca altii or sa-ti spuna altfel?!... Very enough! Tu ai libertatea de a alege calea pe care s-o urmezi si rezultatele vor proba cine are dreptate. All the best, Alex nu gandul ca trebuie sa-mi intretin copilul, asta ar implica numai latura materiala ... ci gandul ca pentru el trebuie sa zambesc, ca nu vrea sa vada doar o fata incruntata si apasata de griji ...
dincolo de nevoile primare le oferim un model de adult ... si asta e o responsabilitate mai grea cred eu decat cea de a-i aduce paine si ciocolata... da, au fost momente in viata in care copilul a fost singurul motiv pentru care a trebuit sa merg inainte si "sa lupt" cu mine (am mai declansat fara sa vreau subiectul unei conferinte cu acest cuvant "a lupta" :) ) ... insa... nu trebuie sa ne justificam existenta doar prin copiii, le-am crea un model de sacrificiu care nu cred ca le-ar fi benefic in dezvoltarea lor ca adulti ... sunt multe de spus despre ce inseamna sa fii parinte, este o experienta unica ... copilul invata de la mine, eu invat de la copil... as intreba ...ce ati invatat de la copiii vostri? cine sint eu? un nimeni.inainte parca stiam cite ceva despre mine.macar stiam ce-mi doream,ce ma interesa,ce am invatat si ce vroiam sa invat.acum ? nu mai stiu nimic despre mine!nu mai stiu ce-mi doresc si de ce,nu mai stiu ce as vrea sa invat si de ce,nu mai stiu cu cine as vrea sa vorbesc ,nu mai stiu despre mine aproape nimic.si nici macar nu stiu daca as vrea sa stiu !
Michelangelo se intreaba de ce nu invatam din trecut. De fapt invatam multe, dar, asa e firea omului: uita mare parte din experientele neplacute. Unde am ajunge altfel?! Toti am fi, mai mult sau mai putin, niste nevrotici. De exemplu multe din femei, speriate de dificultatile perioadei de sarcina, isi jura: gata, nu-mi mai trebuie alt copil! Dar, dupa ceva timp le vezi din nou cu burta mare :).
Donq spune ca gelozia e asociata cu zgarcenia. :))Cred mai curand in teoria enuntata de Gabi. Adica, gelozia este in legatura cu instinctul de perpetuarea speciei. Monogamia s-ar parea ca a aparut ca adaptare, pentru a asigura supravietuirea urmasilor, si exista si la unele animale (pasari, lupi). (Eu ma refer aici la gelozia moderata care poate apare intr-un cuplu, nu la variantele ei “patologice” care duc la violenta fizica sau psihica). “Oamenii nu se schimba”. Corect, dar pe masura ce ne maturizam, invatam sa controlam anumite porniri. Deci gelosul va fi intotdeauna gelos, dar mai moderat. Anisia, senzatia de sufocare te face sa “dispari”? Inca nu ai gasit omul potrivit…:).
|
 loading... |
(la: un zambet pe 16 bits)
"id fete singure din buzau" = 072 354 xxxx
"cabana Baciu" = hotelul Gica Popescu
"nu sa fi bogat te face fericit ci sa devi bogat" = apoi poti sa mori fericit
"so mai penes" =so cheres
"zeama de urzici" = Fe
"cresc amintirile de lucian blaga" = asa o fi
"ce sint cartile pentru mine" = kindle surprise
"explicarea proverbului ;asculta invatatura tatalui tau si nu uita povetele maicii tale" = daca esti baiat
"negura" = da gura
"irlanda dublin" = IRA
"nrgura" = d gura
"ca va ajunge sangele pana la zabeile cailor" = abator
"inebuni sau innebuni" = in rai
"ghicitori matematice pt clasele I IV" = imparte 3 paie la 4 magari
"vraji cu chistocul de tigara" = ascunde'l in gura cand vine profu' in control
"cum sati pastrezi sufletul curat" = sa mananci sati-os
"zeama de urzici" = hemoglobina
"a spala putina" = poi dat cu cocolino
"ati adus" = inchis la alimentara
"rugaciunea sf ciprian" = nu ma bate doamne tare, ca's si eu al dumitale
"limba norvegiana" = oltchim
"explicatia proverbului fiecare pasare pe limba ei piere" = daca nu a invatat carte ca sa fie poliglota
"a scrie la indicativ la toate timpurile trecutului pers 2-a singular" = tulaiii, ce-a mai naspha tema pt acasa facuta la o cafenea
"desparte in silabe cuvantu intr-ol inalt" = in-tro-llat
"mircea carturescu" = ciripescu
"incoronati ai iadului" = incornorati
"cuvinte care se termina in -te" = xxx-te
"texte cu ortograme" = meta, para-
"cantareti italieni ani 50" = celentano ?
"eugen ilina pictura" = eugeni lina/(lana?) picura