comentarii

explicatia expresiei a forta nota


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
rac-ule - de anisia la: 10/10/2005 17:19:15
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
nici sa nu fortezi nota, ca a mai fost cineva pe aici care a fortat nota si nu a ajuns la nici un rezultat. am un grad incomensurabil de independenta si fac ce vreau, ceea ce implica si ca ma intalnesc cu cine vreau. simplu, ca buna ziua.
schimbul de replici pe metru patrat ti-a explicat foarte clar acest lucru inca de atunci. ceea ce a facut inutila nedumerirea ta ultima. dar ma rog, nu dureaza mai mult de cateva minute sa explic din nou, nu?
dialogul poate continua pe diferite subiecte, cata vreme ele au ceva inteligent in ele , dar nu va depasi aceasta arie de desfasurare. sper ca acuma sunt suficient de clara, ca sa nu mai fiu nevoita sa ma repet. ca tare imi pare inutila repetitia.
salutari,
anisia care se afla in concediu...

___________________________________________________
"daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit..."
#77810 (raspuns la: #77791) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt. Cassandra - de wp la: 14/11/2005 10:45:32
(la: Ce credeti despre yoga)
Da,ortodoxia este diferita in privinta asta. Daca ai citi mai mult din Filocalii si nu numai, ai vedea unde apare diferenta. Apropo, la editura Humanitas se publica din nou colectia filocaliilor - 12 volume - in traducerea lui Dumitru Staniloae. Ca si "tehnici" exista asemanari si cred eu, de aici vine si confuzia precum ca yoga are multe in comun cu ortodoxia. Insa, la baza urcusului duhovnicesc in ortodoxie sta smerenia si nu tehnica. Orice tehnica, orice efort omenesc este zadarnic fara smerenie. Smerenia asta, este un concept foarte greu de definit si de inteles pentru noi, pentru ca noi ne mandrim aproape in permanenta. Din punctul meu de vedere, poate ar fi util, sa incerci sa intelegi smerenia din punct de vedere ortodox.Vorbesti de tehnica respiratiei in dobindirea rugaciunii neincetate. Se vorbeste si despre asta, dar nu este o cale obligatorie. Se poate dobandi rugaciunea neincetata si fara aceasta tehnica. Iar rugaciunea ortodoxului, nu este o mantra, ci este o marturisire de credinta si o smerire a omului in fata atotputerniciei lui Dumnezeu, prin care acesta se pleaca , se roaga, isi accepta greselile, neputinta, multumeste si cere iertare slavindu-L in acleasi timp pe Creatorul sau. In conceptia lui Eliade, rugaciunea inimii a ortodoxului, este "un fel de mantra". Insa in aceasta privinta, nu cred ca Eliade, este persoana care poate da o parerea in cunostiinta de cauza.
Poate ca, tot ceea ce spun eu, din afara pot parea ca diferite fete ale aceleasi monede. Dar nu este asa. Starea de meditatie si de contemplatie este iarasi diferita. Nu intru in amanunt, pentru ca ar trebui sa scriu prea mult si oricum ar fi o varianta mult saracita, a ceea ce au spus altii, acestia fiind mai in tema decat mine.

De ce spun ca in cazul yoghinului este vorba de mandrie? Pentru ca in hinduism si yoga urcusul duhovnicesc este bazat pe propria persoana. Totul este intors spre sine. Omul sta in centrul atentiei si nu Dumnezeu. Si aici ma refer atat la pozitia corpului in starea de rugaciune cat si la atitudine. Ortodoxul nu crede in eforturile sale,ci asteapta mila lui Dumnezeu. Cei care ajung la masuri mai inalte in ortodoxie, se contempla mai adanc pe sine si vad in propria persoana cat de profunda este catastrofa spirituala a firii omenesti, socotindu-se pe ei insasi cei mai rai dintre toti. Acestia nu isi atribuie nici un merit, ci cred ca toate se lucreaza in ei prin puterea lui Christos. Despre practicanti avansati ai yoga - guru - te rog pe tine sa le observi atitudinea si sa o compari cu cea a ortodoxului.
In mandrie sta caderea omului din harul lui Dumnezeu. Sunt multe pacate care indeparteaza omul de divinitate, dar cel mai grav dintre toate este mandria. Iar mandria a aparut ca rod al imaginatiei. Poti sa verifici acesata afirmatie in Scriptura. Intelegand rolul imaginatiei, in declansarea sentimentului de mandrie si comparand meditatia ortodoxului cu cea a yoghinului vei realiza diferenta cu usurinta intre cele doua meditatii.
Pentru sfarsit, doresc sa aduc in prin plan credinta si inchinarea, peste care se trece foarte usor. Prea usor, dupa parerea mea. Cele doua sisteme cred si se raporteaza la divinitati diferite, deci cred eu, noi nu ar trebui sa fortam nota si sa zicem ca nu este important daca vorbim de monoteism personalist sau de panteism.

Referitor la poezie, am o mare problema. Nu mi-au placut niciodata poeziile. De nici un fel. Nu pot nici eu sa-mi explic de ce. Cred ca tine de impietrirea inimii. Iar daca esti mai in tema cu privire la cauza impietriri inimii, din punct de vedere ortdodox, iti dai seama cam pe unde sunt...
Vai mie...si sufletului meu imburuienit.

Paul
#87313 (raspuns la: #87303) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt.gigi2005 - de doctors la: 29/12/2005 12:44:35
(la: "Concurenta"in invatamant)
In primul rand,in ultimul timp exista ideea ca atat parintii,cat mai ales copiii,nu trebuie traumatizati-deci,in conditiile in care nu se pot impune niste reguli folosind o oarece fermitate,copilul va forta nota si isi va permite multe.
In al doilea rand,si eu as dori sa existe psihologi in scoli;personal,lucrez ca medic scolar si simt ca unele situatii ma depasesc.Dar psihologii trebuie platiti,iar fonduri pentru educatie,ca si pentru sanatate,nu se prea aloca.
#97626 (raspuns la: #91030) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Relatii - de doctors la: 30/01/2006 16:45:05
(la: Intr-o relatie se merita sa incerci pana cand va merge?)
Nu cred ca se merita sa fortezi nota,incercand sa stabilesti sau/si sa mentii o relatie despre care simti ca nu va merge.Cred ca este mai putin dureros sa te retragi inainte de a te implica sentimental prea mult pe o cale fara de intoarcere decat sa-ti impui cu forta intrarea in sufletul cuiva.
alex andra - de esteu la: 28/05/2007 08:56:37
(la: După-amiază cu o stafidă)
poate ca ai dreptate. sau, nici ca tine, nici ca mine: "Dupa amiaza cu o stafida". varianta ta cred ca e depasita ca expresie si forta de personajul in cauza. "O stafida" deja asteapta o anume stafida, pe cind "stafida" - asa, simplu - pe mine ma duce cu gindul la un cozonac, la un soi de derizoriu casnic, dar nu e obligatoriu ca toti sa simta asa.
#200971 (raspuns la: #200937) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cosmacpan - de Giordano Bruno la: 05/06/2007 12:33:37
(la: Muzica mea Simfonicã)
N-am inteles legatura cu temerile . Am ars odata datorita convingerilor mele . Acum , nu mai am timp sau dispozitia necesara , sa ard in vre-un fel sau dintr-un motiv anume , doar asa de dragu bataii vintului . Muzica simfonica imi curge prin vene , nu vre-un soi de altceva :)) . Asta din urma ti-o zic pt ca nu-cumva sa faci o confuzie . Am vrut sa dau tema manelistilor dar a iesit ceva mult mai complex decit un semn de intrebare pt EI . Cind scriu , nu ma pot abtine sa nu fortez nota , ma duc mai sus sau mai adinc . In limita in care-mi permit cunostintele , timpul sau dorinta de explorare . Cind sunt sub influenta opiumului mai scriu una alta :))) . Glumeam . Tu sti sa zimbesti ?
#203013 (raspuns la: #202646) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lady M - de cher la: 07/07/2007 18:03:34
(la: Dezamagire vs ignorare)
In dragoste nu exista ignorare, exista da sau nu. Cand este nu si nu vrei sa ranesti pe celalalt afisezi un "te ignor" adica nu inteleg sau nu imi pasa.
Sunt unele persoane care cand iubesc si nu li se raspunde cu aceeasi masura incearca sa forteze nota, sa cucereasca. Dupa parerea mea, poti cuceri, dar atunci nu poti astepta ca odata cu acceptarea sentimentelor sa vina si increderea totala dorita.
Cred ca fiecare stie de la inceput cand exista posibilitatea sa fie tradat in dragoste dar de cele mai multe ori prefera sa ignore avertismentul intuitiv.
nikilvj - de Intruder la: 29/07/2007 23:33:17
(la: identitate dubla)
acesti oameni poate merita mai mult de la mine si eu nu ma ridic intotdeauna la nivelul asteptarilor lor. Ar trebui sa o pot face …
daca acei oameni asteapta de la tine sa te inalti mai mult decat poti tu sa dai, atunci nu merita nici s-atinga pragul cu varful degetului.
cand or sa-nteleaga oamenii ca nu putem fi cum vor ei, ci cum ne e natura?
firea umana e surprinzator de nestatornica in ce priveste pe ceilalti si foarte conservatoare in ce priveste pe sine. vrem sa schimbam la altii tot ce nu ne cade noua bine, tot ce nu-i la fel ca-n tiparele noastre...o mare pierdere de timp si energie!

Ai vazut vreodata intr-un om altceva decat au vazut cei din jur?
nu stiu. dar stiu c-am vazut si altceva decat era la suprafata...bun sau rau.
cateodata, vezi intr-un om doar ce vrea el sa-ti arate. daca fortezi nota, s-ar putea sa-ti inchida usita aia din suflet si ramai ca la ghiseul Postei, dupa ora 17!

Iar sentimentul ca am fost special incepe sa se estompeze.
depinde de unde incepe criteriul tau de "special".
unii sunt foarte reticenti cu treaba asta.
un om special e acela cu care ma completez pana dincolo de launtrul meu, este si ii sunt o matrice perfecta, fara nici o fisura.

Ce au cautat oamenii astia in viata mea?
acelasi lucru pe care l-ai cautat si tu in viata lor. poate...

Si mai presus de toate, de ce am vrut ca tocmai lor sa le acord mai mult decat merita?
"sa le acord"...ce egoist suna!

Incerc sa ma uit ”in mine” si sa-mi dau seama daca sunt tot eu acolo sau trebuie sa aduc in fata legii un infractor, un hot de identitati si sa-i dau doua palme ca m-a ales tocmai pe mine.
cred ca tot tu esti...ridica-te, scutura-te si umbla in 2 picioare.

Sunt gandurile mele?
...ale mele, nu.

Sentimentele mele? Mai simt ceva?
totul e rasturnat cand esti la pamant. si Lazar si-a schimbat optica dupa ce s-a sculat din morti.

Ma vreau pe MINE inapoi! Unde sunt?
esti exact unde te-a dus busola. carma a fost la tine.

Lucian Blaga a fost un om luminat si in nici un caz pesimist!
ba te-ai exprimat - de thebrightside la: 29/01/2008 13:10:33
(la: Fade black, life on very slow motion)
dar nu vrei sa pricepi ca io n-am vrut sa-l pun in vreo ecuatie, n-am vrut sa fac pe cineva sa se regaseasca in trairile astea urate (doamne fereste) ci doar l-am pus in cuvinte pentru a-l scoate din minte.
e pe cafenea pentru ca pe langa exorcizare e si o spovedanie, o autodafe si daca nu-i publica, din punctul meu de vedere nu-i completa.

ai inteles gresit replicile mele, cum, Doamne iarta-ma, sa te oblig sa-ti placa asa ceva?! cum fusei io libera a scrie esti si tu a refuza si e perfect in regula chestia asta.

n-am inteles insa de unde expresia "a forta sa se uite pe gaura cheii"??

oamenii pun regulat pe cafe texte prin care-si varsa oful intr-un fel sau altul. daca am citit 7 randuri si mi se pare futil a-mi investi timpul, imi vad de altele... cine te forteaza? jesus.
#279786 (raspuns la: #279773) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de donquijote la: 19/02/2008 18:31:18
(la: nu sunt yoghina,dar totusi ce stiti despre yoga?)
tin minte atentionarile legate de respiratie...
banuiesc ca 'ai picat' la alea exercitiile cu retineri de aer prelungite, care, cat ma pricep in chestiuni medicale nu sunt recomandate in prezenta unor afectiuni pulmonare considerate minore.

eu mai practic cateva care le tin minte bine.
din pacate nu mai am cartile...

cred ca una din greselile tale a fost sa incalci principiul (enuntat de nu stiu cate ori in cartea romanului) sa nu fortezi nota si sa te opresti daca ai senzatii incomode - sunt semne de afectiuni ale organelor in cauza. la urma urmei in yoga drumul conteaza mai mult decat telul.
dupa cate tin minte erau cateva asane si exercitii de respiratie pe care le recomanda numai sub supravegherea unui specialist (binecunoscutul principiu 'nu incercati singuri...'); personal nu am ajuns la nivelul sa le pot incerca.
#286853 (raspuns la: #286848) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Intruder la: 19/06/2008 18:47:37 Modificat la: 19/06/2008 18:48:59
(la: nu are orgasm)
mda...unii pleaca, altii vin. e ca la gara.
martie nu poa' sa lipseasca din post si daca-l mai aduce si Giordi pe Mos Gerila al lui, putem sa ne uram merry christmas ca avem anul complet.

vios...s-ar putea sa fii doar un pusti obosit de teze si ce ti-ai zis? ia sa trec pe la intepenitii astia, sa agit niste steaguri ramase de la meci...sau o pustoaica, de ce nu? (nu sa agiti pustoaica ci TU sa fii o pustoaica...doh!)
tot asa de bine s-ar putea sa spui adevarul...sau jumatate de adevar. netul nu se uita la "bagadele".
pana una alta am luat de bun ce ai zis, suflete candrii fiind noi, ashea...
spui ca sotia ta nu a mai avut orgasm de 5 ani. se presupune deci, ca inainte a avut?...sau a mimat o perioada de timp dupa care a zis "ho, stop!"...?
huh, parca tu stii...:P
oricum, de aici reiese ca ai o mare parte din vina. merge sa nu observi o data ca n-a avut orgasm, merge a doua oara ca poate te-a luat valul frontal, merge a treia oara ca poate te-ai grabit...dar a patra oara...cam exagerat. 5 ani, deja e nebuneala curata.
daca in 5 ani n-ai invatat ca femeia se lubrifiaza cand se excita si ca-i o mare tampenie sa penetrezi "pe sec"...e cazul s-o lasi pe ea in pace si sa mergi TU la sexolog. chichirezul nu e neaparat in lungime, cat la intrare la ea - imediat dupa pragul de sus. lungimea madularului e mai mult pentru orgoliul nostru fizic si sa mor in drum ucis de gloante, daca ma simt cu musca pe caciula!
posibilitatea de-a avea un amant...mda. de obicei astea cu amant pe shestache nu recunosc neam ca n-au orgasm si stiu sa mimeze al naibii de bine.
o alta varianta ar fi sa se masturbeze si sa-i ajunga...e doar o presupunere, nu te ambala!
partea buna e ca vrei sa ramai cu ea si ca vrei sa nu te-ndopi singur la ospat. e o chestie si nu-i putin. la o adica e nasol sa te-ndopi singur...frustrant. doar un neam prost face asa.
baga la cap ce ti-a scris maan (ea e femeie).
comunica linistit cu sotia ta si nu forta nota, nici macar la discutii. nu te-apuca sa-i propui pozitii, jucarii, show-uri cu lumini...nici macar cunnilingus ca s-ar putea sa fie oripilata. unele chestii nu se-ntreaba, doar se-ncearca si daca primesti un pumn in cap te cari de acolo repede.
ok, parca ii vad pe unii cum ranjesc monstruos dar ma doare-n spate.
ia-o de la inceput, fa-i curte din nou, du-o la cofetarie ca pe vremea liceului, cumpara-i flori (ele sunt moarte dupa buruieni)...vezi ce vrea, observ-o. OBSERV-O! ti-a spus si maan, observ-o fara sa-si dea seama ca o pandesti. chiar esti nevoit s-o pandesti daca nu e deschisa spre comunicare, mai ales cand faceti sex...scaneaz-o cu puterea mintii si fii atent cum respira.
...si vezi cum respiri si tu, lol.

gata, eu plec de-aici ca mi-a venit trenul.
bafta si sa ne mai scrii...:P:P

PS: faza cu spalatul pe dinti e chiar serioasa...si daca tot te speli pe dinti, te speli peste tot, sa stii o treaba.
doh...ma gandesc totusi ca asta ti-ar fi spus-o ea...dupa faza cu orgasmul...ce naiba?
#319212 (raspuns la: #319208) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
andante - de Giordano Bruno la: 16/07/2008 21:15:40
(la: Propunere de Joc: adevar sau minciuna)
individualismul predomina... si in cafenea... coteriile insa exista... dar mai greu faci tu un joc de genu... care tinde spre banalitate. Insa... datorita faptului ca am spus lucrul acesta se va forta nota - in dorinta demonstrarii contrariului... bla bla
#326163 (raspuns la: #326126) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Max - de Intruder la: 14/10/2008 15:39:26
(la: Pomeni si Pomanagii. Electorale )
ma gandeam ca nu stii de gluma (recunosc, uneori fortez nota) si te-ai suparat, vroiam sa-ti trimit un mp. :)

chiar..cum ar arata "cafeneaua" daca am fi in amsterdam?

cred ca eram o adunatura de drogati, sorbeam cafea cu cuiperci si pluteam pe canale, ca ratzushtele. :))
#350990 (raspuns la: #350980) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
baai, maan! - de Intruder la: 14/10/2008 17:53:20
(la: Poate o carte sa doara?)
...adica ma contrazici pa mine? pa MINE?
cre' ca nu te-am batut destul, vad ca ceri s-o iei pa cocoasa.
las' ca ne-ntalnim noi...bine-bine!!

Galbenush, tu nu prea ne cunosti. maan a fost prima mea nevasta, acu' am divortat dar i-a ramas naravu' de-a ma contrazice.
incearca sa ne cunosti fara sa fortezi nota si-o sa fie mai mult ca perfectul.
ia-o usurel...
#351027 (raspuns la: #351021) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de irma la: 01/11/2008 15:25:09
(la: intrebari 2)
da, ce spune honey. aia e explicatia expresiei.
cum de-ati putut trai atatia ani fara sa stiti? :))
#358010 (raspuns la: #357981) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
concluzii si sfaturi de om batran si paradit la cerebelache :P:P - de Intruder la: 07/12/2008 18:24:19 Modificat la: 07/12/2008 18:24:37
(la: Ai timp sa raspunzi la o intrebare?)
1. daca-ti place sa musti, nu-ti iei avant din prima...musti usor la inceput, apoi fortezi nota la fiecare "sedinta", daca esti lasata.
la rupere de mandibula si esofag, te opresti... si se cheama c-ai luat centura neagra.

2. vezi pe cate unul/una cu muscaturi pe gat, piept, buze...spectacolul e grotesc, nene. daca nu te poti abtine sunt si parti care nu se vad, ce dracu'?

3. nu sugerez vreunei madame sa muste un barbat de penis...cat ar fi el de pasnic, risca s-o zdrobeasca de primul perete sau sa-i rupa capu'.

4. nu sugerez unui barbat sa ceara madamei sex oral de la prima babardeala...decat daca tipa e prostituata de meserie.
bine'nteles, din acelasi considerent...:D

5. pentru adrenalina si senzatii tari trebuie ceva mai mult decat o muscatura, oriunde-ar fi ea.
daca faceti cheta si ma platiti, poate va spun. :P

6. pentru sex oral nu-i bun lubrifiantul ca reduce considerabil senzatiile. saliva e suficienta...:P

7. Lascar sa ne spuna si noua cum naiba poti sa desfaci un sutien cu dintii...il platesc. :))))))

8. o amarata de muscatura nu-i un pas inainte, decat daca te-ai decis sa-ti dai drumul acolo unde pan-acum ti-ai reprimat anumite porniri.

9. am inteles ca Horia nu mai gandeste cand are erectii.
aviz amatoarelor: nu-l puneti sa rezolve ecuatii cand se trezeste dimineata. :P
anisia... - de Lady Allia la: 06/01/2009 12:30:28
(la: respectul la romani)
parerea mea e undeva intre cea a brasoveanului si a Gloriei.
de ce?
sau...habar nu am - poate seamana si cu a lui monte pe ici-colo, iar asta pentru ca si eu vad spatiul virtual exact ca si pe cel real si consider ca asa ar fi normal sa fie.

acum...cum vad eu situatia.
in momentul in care am decis sa imi fac un pseudonim pe internet mi-am ales din prima Lady Allia si asta sunt peste tot si mereu.
am decis sa am spatiul meu virtual transparent.
nu tin la anonimat, dar nici nu ma deranjeaza daca prin toata transparenta raman o anonima :).

prietenii sau persoanele cu care discut eu mi le aleg si eu sunt singura care decid cine sunt sau vor fi.
la restul le dau ignor - ca si in viata.
nu imi place x?
nu il pot obliga sa nu se aseze langa mine, dar pot sa ma ridic si sa plec de langa el!
revine?
il intreb macar o data ce naiba e asa
insistent?!
poate totusi (vorba irmei) nu e dracul asa negru cum pare si mi-am format eu o
parere gresita despre el - poate datorita unor conjuncturi nefavorabile.
ciudat este ca tocmai o astfel de persoana mi-a devenit cel mai bun prieten in care am toata increderea si dincolo de spatiul virtual.
la inceput ma enerva de imi venea sa merg la el in realitate si sa-l scutur, sa ii spun vreo doua. imi parea ca e umbra mea, ca imi invadeaza fiecare popas virtual de-al meu pana l-am intrebat direct si am pus pe masa
toate aspectele problemei si am constatat ca tinea de mine problema (mi se parea mai mult decat era defapt), de lipsa mea de incredere in oameni (la momentul respectiv) si nicidecum de el :).

acum...despre linkuri :).
eu cred ca daca vrem sa ramanem anonimi cu adevarat...PE NET...avem toata posibilitatea sa o facem, dar odata ce ne-am afisat pe diverse site-uri
publice si ne-am expus fotografii nu trebuie sa ne supere cand cineva ni le gaseste sau gaseste anumite detalii despre noi.
oricine le poate gasi (uneori pur intamplator)!
noi ar trebui sa fim primii care ar trebui sa fim sinceri cu noi insine si sa stim ca asta e un pas catre expunere si renuntare la anonimat.

o alta problema...
nu stiu voi, dar eu sunt sincera si recunosc ca as vrea sa stiu cum arata fiecare dintre voi pentru ca mi se pare normal sa vreau sa stiu dupa atata vreme de baut cafele cu voi, de palavre, de plans pe umar sau zambete de fericire!

cine nu isi doreste macar o data sa stie de exemplu cum e chipul dincolo de ecran al unui cafengiu/e?

eu vreau sa stiu!
nu as face-o sa hartuiesc, nici nu as cotrobai pe net, dar mi-ar face o deosebita placere daca poate din intamplare pe photobucket, flickr sau
picassa as da peste fotografia anisiei (a oricui, dar e un exemplu).
eu cred ca dincolo de multe sta curiozitatea de a stii cu cine stai de vorba, cum arata si cata caldura si incredere iti confera ochii interlocutorului!
unii chiar vor sa stie asta!

nu mi se pare ca acest fapt ar trebui sa deranjeze.
si in realitate s-ar putea ca sa ai astfel de surprize. cineva sa te stie dupa nume, sa stie ca esti prieten/a cu x si intr-o zi cand trece pe langa o cofetarie isi face curaj, intra si
intreaba: "anisia"?
tu nu vrei sa-i vorbesti, dar el insista :).
uneori e chiar enervant, alteori e iritant, alteori dupa ce trece faza de antipatie poate sa iti ramana chiar un prieten bun.
insa..., consider ca uneori toti suntem
orgoliosi si daca primim un refuz parca ne vine sa fortam nota si uneori (naiba stie de ce) scoatem orgoliul la vedere si o dam in bara...si spunem vrute si nevrute si uite asa se duce pe apa sambetei ceva ce poate ar fi fost frumos.

acum eu te intreb anisia...
te-ar fi deranjat mai putin daca ti-ar fi spus ca linkurile le-a gasit intamplator si ca nu a cotrobait dupa ele?

nu vreau sa para ca il apar pe cel care te-a deranjat anisia ci vreau sa scot in evidenta anumite aspecte care poate sub influenta anumitor stari de moment le scapam din "privire".

*** - de Honey in the Sunshine la: 13/01/2010 15:49:16
(la: Durerea de talpi)
da, bun. nu exista "retrogust" in limba romana.

desiiii, daca ar fi sa fortam nota, am putea sa consideram "retro" un prefix, si "gust" substantiv si sa zicem ca am derivat cuvantul.
#515324 (raspuns la: #515317) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
in abordari - de cristi3888 la: 23/03/2011 00:44:22
(la: portret)
noa... nush ce sa zic. imi pare genu ala de casa. nationalist cu masura. glumet... cu toate ca fiind o persoana publica nu poate sa forteze nota.
#603683 (raspuns la: #603682) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...