explicatia proverbului Nu vorbi unde nu sunt urechi

see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.

Draga ella,

sincer nu prea am vrut sa-ti raspund, fiindca cele 2 texte ale tale sunt mai mult o colectie de injuraturi sau eventual o colectie de aspecte isterice si de exprimari de mahala. In acest sens te pot lasa linistit sa ai ultimul cuvant :). Dar se pare ca si altii de pe acest forum sunt curiosi de un raspuns, asa ca am sa explic anumite aspecte, mai mult pentru ceilalti, ca sa nu se creada ca sunt acuze fara raspuns :).

1. In primul rand, relativ la tine, cred ca ai avut un anumit contact cu cursul MISA de yoga, poate chiar ai fost cursanta, ai fost in tabere sau ai avut un prieten la yoga si este clar ca acum acea situatie nu mai exista. Din pacate la tine se manifesta un aspect care apare la anumite persoane care nu mai frecventeaza cursul si care ca mecanism psihologic are o explicatie simpla. Este vorba de un gen de reactie emotionala foarte intensa, nesustinuta de de nimic rational, dar care este indreptata impotriva a tot ce inseamna yoga, MISA sau Grieg. Daca aceasta reactie ar fi sustinuta de argumente, de genul "am vazut pe Grieg cum i-a distrus viata la Vasilica", atunci ai fi credibila. Dar daca tot ce ai sunt doar niste injuraturi, atunci este vorba de acea reactie irationala de care vorbeam. Explicatia tine de faptul ca psihologic incerci sa te convingi pe tine insati ca acea cale spirituala pe care poate erai nu era autentica, si astfel sa scapi de mustrarile de constiinta sau de sentimentul de pierdere pe care le poti avea.

2. Despre Grieg intr-adevar sunt multe de povestit si sunt aspecte cu totul exceptionale, pentru care il admir sincer si din toata inima. De exemplu are cea mai buna memorie si putere de concentrare pe care am vazut-o vreodata la cineva. Cand vine la sala de la Pipera sa vorbeasca cu diverse persoane care ii cer sfatul, vine luni seara si de multe ori nu pleaca decat miercuri sau joi. In tot acest timp nu doarme, ci doar mananca de cateva ori si merge pana la baie. Vorbeste cu sute de persoane, are in fata un munte de biletele de raspuns si e capabil ca doar vazand pe cineva, pe care nu l-a vazut decat o data in viata printre mii de persoane, isi aminteste imediat ce au vorbit atunci si practic reia discutia cu el. Nu am cunoscut nici un alt om care sa poata performanta asta, probata practic in fiecare zi in fata a sute de oameni. Asta e doar un aspect zilnic la el, dar sunt si altele chiar mai deosebite.

3. Spalarea creierului - este un subiect favorit printre criticii MISA. Din pacate pentru ei nu se aplica din niste motive foarte simple. O persoana cu creierul "spalat" in general este o persoana labila emotional, foarte receptiva la cel care i-a spalat creierul :). In general aceste persoane nu au vointa proprie si in special nu pot sa gandeasca singure sau sa adapteze invatatura primita la o situatie concreta de viata. Acesta este chiar un semn distinctiv in asemenea cazuri. Ori, daca analizezi cu mai multa detasare situatia de dupa ce Grieg s-a ascuns, vezi totusi ca cei de la MISA au avut niste actiuni inteligente si care dau roade. Desi practic luptau impotriva unui intreg regim, au reusit sa organizeze unele dintre cele mai mari mitinguri de protest, chiar simultan in toata tara, s-au scos multe articole, carti, reviste, interviuri, exista memorii depuse la diverse foruri pentru apararea drepturilor omului, etc. De fapt acum, dupa ce au aflat adevarul, chiar presa suedeza e de partea noastra si nu numai presa. In acelasi sens, sunt multi yoghini realizati in viata, care se descurca singuri, si o fac foarte bine. Chiar despre fetele de la curs, care multe dintre ele sunt persoane foarte dezinvolte si pline de umor, un jandarm care participa la perchezitii spunea cu uimire: "ce le face asta (Grieg) de aduna langa el femei asa frumoase?". De fapt prin practica spirituala, o fiinta umana ajunge sa infloreasca si interior si exterior, reusind sa-si puna in valoare ceea ce inaine exista in ea poate doar in mod latent.

4. Relativ la desfranare, aici ar fi poate mai bine sa clarifici ce intelegi tu prin asta. Fiindca Biblia, pe care o mentionezi printre mai multe seturi de injuraturi satanice (ex: "mama naibii", "Ptiu drace", ...), este destul de complexa la acest capitol. In cazul sexualitatii, pe care insisti cel mai mult, este clar ca de exemplu o casatorie din interes, pentru bani, nu sfinteste nici o relatie si in acelasi timp faptul ca o persoana are una sau mai multe relatii iarasi nu inseamna pacat, fiindca chiar in Vechiul Testament majoritatea patriarhilor erau in aceasta situatie.
Tin sa-ti reamintesc ca daca citesti orice carte scrisa de Grieg, sau aparuta la MISA, ai sa gasesti acolo clar ca pentru ca cineva sa se angreneze intr-o relatie, acolo in mod clar trebuie sa existe IUBIRE. Stiu cazuri de persoane care au fost dati afara de la cursul de yoga sau din tabere fiindca iubita sau iubitul i-au zis lui Grieg ca dupa ce au facut dragoste o data, respectiva persoana parca nu le mai cunostea, si deci practic doar a abuzat de ele.

5. Binecuvantarile - in Biblie erau o practica curenta, de ex tatal "isi punea mainile" pe copii, sau prietenii intre ei, pentru a face ca prin ei Gratia lui Dumnezeu sa coboare asupra acelei persoane. In timpurile noastre din pacate binecuvantarea ajuns apanajul preotilor. Grieg a refacut din nou accesibila aceasta tehnica si chiar a fundamentat-o la un mod stiintific. Pentru detalii, se poate vedea pagina:
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=1735&lang=RO

6. Tatal Nostru - Noul Testament a fost scris in greaca, desi la modul original, Iisus a vorbit in aramaica. Deci chiar din textul initial care ne-a parvenit, si pe urma si prin alte traduceri succesive, deja este la a doua sau a treia mana. Stii si tu proverbul "Traduttore, Traditore!", asa ca te-as putea intreba si eu pe tine, ce te face sa crezi ca varianta din Biblia tradusa in romaneste e cea buna? In acelasi timp, nu ajunge sa traduci literar ceva, ci trebuie sa-i respecti spiritul. Ce-ar fi daca Shakespeare ar fi tradus doar literar in romaneste, fara sa se faca si o minima adaptare? S-ar pierde foarte mult din bogatia de nuante a textului original. Eu personal, dupa cum simt in interior, prefer traducerea lui Grieg. Tu esti libera sa alegi ce traducere vrei.

7. Sexualitatea - se pare ca asta e aspectul care te roade cel mai mult. Din fericire, erotismul asa cum se invata in cadrul MISA, trece cu mult peste o "imperechere in vederea reproducerii", cum se afirma ca este rolul lui in anumite culte crestine. Si in caz ca nu ai experimentat inca ce inseamna o implinire profunda in cuplu, realizata cu multa iubire, spontaneitate, deschidere si tandrete, sa stii ca acestea pot sa insemne foarte mult. Chiar daca te gandesti putin, poate dintre toti oamenii un cuplu de fiinte care se iubesc sincer l-ai situa cel mai aproape de Dumnezeu, fiindca iubirea este intr-adevar cea mai apropiata de Dumnezeu manifestare pe care omul o poate exercita. Si in acest sens, o cale spirituala cum este tantrismul sau taoismul, care reuseste sa canalizeze erosul in mod spiritual, este de un real ajutor pentru oricine doreste sa simta la un mod complex, profund si nuantat ce inseamna iubirea intr-un cuplu.

8. Uddhyana Bandha si Vamana Dhauti - sunt doua tehnici yoghine care implica si anumite miscari ale muschilor abdominali. Uddhyana in special este renumita pentru faptul ca ajuta foarte mult in cazul problemelor de la nivelul organelor interne, elimina tensiunile nervoase si chiar aduce o stare de buna dispozitie, dinamism, optimism si incredere in sine. Se pare ca atunci cand erai in contact cu yoghini de la MISA, aceste tehnici iti erau recomandate si tie (probabil pe buna dreptate), poate prea insistent si de atunci ai ramas cu anumite frustrari. Oricum, sa stii ca sunt dosare medicale cu oameni care chiar s-au vindecat de diverse boli practicand aceste procedee yoghine clasice.

Pe viitor, daca ai sa-mi aduci si niste date concrete, am sa-ti raspund cu placere.

Spirit Intelept

<>

- Nu paria ca pierzi :) nu e vorba de interpretarea dupa ureche unor coincidente ! altceva am vrut sa spun prin experiente personale ... daca tu la atita te-ai gindit ... nu mai insist.

Cit despre acel premiu oferit pt experimente paranormale nu demonstreaza nimic. Cei cu astfel de inzestrari nu urmaresc sa convinga masele largi de realitatile subtile ale lumii dintr-un motiv simplu.
Lumea subtila tine mult la discretia ei, stie bine ca nu trebuie sa fie relevata oricui, si mai ales ca nimeni nu trebuie convins cu forta de existenta ei.
De ce ? smplu ! asa cum copiilor mici le dauneaza sanatatii psihice discutiile explicite despre sexualitate (atit timp cit asta nu ii preocupa) tot asa exista largi categorii de oameni carora dicutiile despre partea subtila a realitatii le dauneaza evolutiei psihice (si sufletesti)
subiectul ii irita, ii enerveaza, lafel cum copii nu pot accepta ca au venit pe lume pt ca mama si tata...

(pt copii merg povesti cu barza... mosul si bau-bau... rai si iad..si cite cele )

Din acest motiv, desi exista oameni care si-au dedicat intreaga viata acestor studii, exista carti cu nimic mai prejos ca cele acceptate de stiinta, totusi domeniul nu se studiaza in sistemul de invatamint, cine este preocupat cauta si gaseste cine nu ..nu.
tot asa cum cui ii este sete bea ..si cui nu ...nu!

Daca cineva se simte jignit de cele scrise aici cer anticipat scuze.
persoanele de fata se exclud ..ok ?

Gindirea magica este o etapa in evoltuia psihica normala a oricui si corespunde primilor ani de viata.... si la alta scara corespunde unor categorii de oameni ... si nimeni nu le-o poate scoate din cap prin metode stiintifice...
Unii atei sint asemenea copiilor mai mari care au aflat ca nu exista mos craciun...si pasesc intr-o etapa de adolescenta rebela ... la o alta scara...
Asa cum spuneam si mai sus prefer un ateu sincer decit un credincios prefacut.

Cu bine !

Hai mai intrudere nu mai face pe niznaiul ca multe poze le-am pus pe site-ul de poze a lu' Honey....adevararul ca am mai accumulat altele intre timp ;)
Da, nu le-am pus p'alea de la 2 MAI ca sunt pudic si sunt din tinerete...parca am mai scris un despre plaja "om sarac", adica nudistii care nu aveau bani ca sa-si cumpere costume de baie ;) O sa public anumite detaliile intime cand o sa fac 69, vorba lui GV :)))
Inca ceva, m-ai intrebat de meteoriti, poti sa-i vezi fara sa bati mii de km de casa prin august cand pamantul trece prin norul pleiadelor (daca nu ma insel, daca ma insel va rog sa ma corectacti pt ca nu am timp sa verific). Pleci pe munte sau intr-un loc fara prea multa lumina si garantez spectacolul (pe care l-am vazut si din RO).
Eu vorbeam de elefantii cu urechi mici ;)


A-smile...mama, da ce plimbaret esti tu ;P = daca de mine zici asa ce sa mai spun de tata...imi gasesc frati pe toate continentele...d'aia cica eu merg in vacanta la ... frati :)))

-totusi, ma uimesti.mergi prin jungla si te lasi fugarit de elefanti, da te temi de ciobanesti mioritici!nu prea inteleg cum vine...:D = eu fug tot de frica/teama ...deci caini sau elefanti tot un drac cand nu am pampersii pe mine...are dreptate areal cand spune ca femeie schimba barbatul numai cand este in scutece :))))

PS scuze am uitat: ma intreb ce ati facut de v-au fugarit elefantii = m-am comportat ca un turist japonez (m-am apropiat cu camera de filmat de turma lor in timp ce scoteam onomatopee ooo, iooooi, moamaaa, etcsi. In plus, aveam dupa mine o nevasta cu tricou alb pe ea...eu eram ca Mowgli si ma camuflam in decor :))))

Am si eu o fetita de...31 de ani.Si pentru ca a iubit un machidon, abia la 30 de ani s-a maritat iar el 35 si acum au o fetita de 5 luni.Au fost iubiti timp de 10 ani....dar el nu indraznea sa le spuna parintilor ca iubeste o romanca...gurile rele vorbeau a ajuns la urechile lor...scandaluri, dormea in masina in garaj...pe la mama mea...fetita mea a plecat din oras sa-l poata uita dar nu a reusit, el nici atat.o suna incontinuu si ziua si noaptea si o ruga sa se intoarca...dupa 10 ani, ajutat de parinti si-a luat un apartament, l-a mobilat si bia acum a avut curajul sa le spuna ca se omoara daca nu-i dau voie sa se casatoreasca cu o romanca.Dar, mai inaine cu 1-2 ani, si-a luat zilele un var de al lui din acelasi motiv.ASA CA AI LUI AU RENUNTAT PANA LA URMA LA DORINTA LOR DE A LE ADUCE NORA IN CASA O MACHIDOANCA.Asa ca, mai ai de luptat....inca....2 ani!!!!

A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.
Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.
Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.
Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.
Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.
Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”
Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”
--------------------------------------------------------------------------------
Morala:
Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri prin care acţionează ajutorul divin.

Raspunsul la intrebarea "de ce tocmai evreii?" , din punctul meu de vedere are o explicatie laica. Era vorba de un popor fara tara care nu s-a amestecat cu alte popoare si era privit ca strain. Asta inca n-ar fi deranjat, insa evreii ajunsesera la o situatie materiala medie care starnea invidia si supararea europenilor "initiali".
Nimanui nu-i place cind vine in casa lui un strain si cu timpul devine mai bine situat decit amfitrionul. Si care a fost metoda de a se descotorisi de "oaspete"? Antonescu, Zelea Codreanu si altii au spus ca evreii trebuie alungati. Unde? Problema. Doar nu aveau tara. Atunci trebuie "rezolvati" si asa a si fost. Pentru a capata acceptul si ajutorul "boborului" trebuia folosita vechea invinovatire de deicid si "boborul" a acceptat. Asta-i tot.
Cit despre Ceausescu... A fost mai bun pentru popor decit conducatorii de azi. Parerea mea.
In general nu obisnuiesc sa-l amestec pe Dumnezeu in cele ce se intimpla, caci, oricum, nu am raspunsuri.

Oh, vino, sa te asezi alaturi de mine pe banca din fata casei, tu - draga mea sotie. Este dreptul tau: se vor implini in curand 40 de ani de cand suntem impreuna.
Diseara, pentru ca e timp frumos si pentru ca aceasta este si seara vietii noastre.
Vezi tu, meriti din plin acest scurt moment de odihna.
Iata, la ora asta copiii sunt deja la casele lor si din nou suntem doar noi doi ca la inceput.
Femeie, iti mai mai aduci aminte? La inceput nu aveam nimic, noi trebuia sa facem totul.
Si ne-am apucat sa le facem pe toate, era insa tare greu. Trebuia curaj, perseverenta. Trebuia iubire, iar iubirea nu este ceea ce se crede atunci cand esti la inceput.
Iubirea nu inseamna doar acele saruturi furate, acele vorbe dulci soptite la ureche sau imbratisarile acelea stranse unul langa celalalt: viata este lunga, ziua nuntii este doar o zi.
Mai tarziu si doar mai tarziu am inceput viata.
Trebuie sa fac asta si de indata totul se naruieste; trebuie sa refac cutare lucru si din nou el se strica.
Vin mai apoi copiii. Trebuie hraniti, trebuie crescuti. E un drum care parca nu se mai sfarseste; se mai intampla si sa se imbolnaveasca; stateai toata noaptea in picioare; iar eu munceam de dimineata pana seara.
Uneori eram disperati…
Iti mai amintesti, nevasta?
Toate grijile, toate harsaielile: numai ca tu erai mereu aici, langa mine.
Ne-am ramas credinciosi unul celuilalt. Si asa, eu am putut sa ma sprijin pe tine, iar tu te-ai spijinit pe mine.
Am avut noroc sa fim impreuna, am rezistat, am facut fata necazurilor, le-am invins. Adevarata iubire nu este ceea ce se crede. Adevarata iubire nu este doar pentru o zi, ci pentru totdeauna. Ea este ajutor reciproc, ea este intelegere.
Si, putin cate putin, incetul cu incetul, vezi ca nu le poti rezolva pe toate.
De aceea, aseaza-te langa mine si, dupa aceea, priveste, priveste, caci e vremea culesului roadelor si a punerii lor la pastrare.
Atunci cand cerul e roz, ca in seara aceasta si cand o pulbere la fel de roz urca pretutindeni printre copaci...
Aseaza-te aici, aproape de mine, dar fara sa scoatem o vorba: nu mai avem nevoie sa ne spunem nimic.
Avem nevoie doar sa mai fim, inca o data, impreuna si sa lasam sa cada noaptea peste multumirea unei meniri implinite.

Charles RAMUZ – Carticica de familie

Si mai e o diferenta.

Giordi are antecedente cu a-si iesi din fire pe cafenea, eu nu. In plus, chiar am fost sincera cand i-am atras atentia, am facut-o la modul "ai grija ce faci pe aici ca parca iar vad ca or sa zboare farfurii".

In fine. Nu e vorba de tras de urechi, ti-am expus situatia sub o alta lumina ca sa intelegi singura ce e de inteles din ea. :)

Cat despre monte...asa e el, zgaltaitor...mde, doar n-ai vrea sa fie delicat asa ca mine. :P

Măh! Tu eşti ăla care caută d-astea:

cautari recente
"explicatia proverbului haina face pe om"
"pizde di gorj"
"Propzitii cu cuvinte care incep cu litera M"
"cele mai frumoase filme porno"

cautari recente
"id fete singure din buzau" = 072 354 xxxx
"cabana Baciu" = hotelul Gica Popescu
"nu sa fi bogat te face fericit ci sa devi bogat" = apoi poti sa mori fericit
"so mai penes" =so cheres
"zeama de urzici" = Fe
"cresc amintirile de lucian blaga" = asa o fi
"ce sint cartile pentru mine" = kindle surprise
"explicarea proverbului ;asculta invatatura tatalui tau si nu uita povetele maicii tale" = daca esti baiat
"negura" = da gura
"irlanda dublin" = IRA
"nrgura" = d gura
"ca va ajunge sangele pana la zabeile cailor" = abator
"inebuni sau innebuni" = in rai
"ghicitori matematice pt clasele I IV" = imparte 3 paie la 4 magari
"vraji cu chistocul de tigara" = ascunde'l in gura cand vine profu' in control
"cum sati pastrezi sufletul curat" = sa mananci sati-os
"zeama de urzici" = hemoglobina
"a spala putina" = poi dat cu cocolino
"ati adus" = inchis la alimentara
"rugaciunea sf ciprian" = nu ma bate doamne tare, ca's si eu al dumitale
"limba norvegiana" = oltchim
"explicatia proverbului fiecare pasare pe limba ei piere" = daca nu a invatat carte ca sa fie poliglota
"a scrie la indicativ la toate timpurile trecutului pers 2-a singular" = tulaiii, ce-a mai naspha tema pt acasa facuta la o cafenea
"desparte in silabe cuvantu intr-ol inalt" = in-tro-llat
"mircea carturescu" = ciripescu
"incoronati ai iadului" = incornorati
"cuvinte care se termina in -te" = xxx-te
"texte cu ortograme" = meta, para-
"cantareti italieni ani 50" = celentano ?
"eugen ilina pictura" = eugeni lina/(lana?) picura

... coincidente. :)

Am citit o poveste frumoasa acum o saptamana.

“A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.
Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi ceva de-ale gurii.
Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă cu apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el lacom, de parcă voia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, băiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul l-a recompensat cu un zâmbet.
Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă, doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.
Toată după-amiaza au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să-şi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă să facă câţiva paşi că dădu fuguţa înapoi să-l îmbrăţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul, surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.
Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu-l întrebe: “Ce ai făcut azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”
Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai făcut azi de eşti atât de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”. El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat: “Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”
MORALA: Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri prin care acţionează ajutorul divin.”

Nu e vorba de democratie, pentru ca eu nu am negat legalitatea alegerilor (desi, stii bine ca si Hitler a venit la putere pe cale "legala" - deci democratia nu e doar "alegeri", ci MULT MAI MULT - si stii bine ca democratia in RM este FOARTE indoielica). Am observat insa o oarecare lipsa de logica, atunci cand, pe baza votului unui numar de 800.000 (din cei peste 3.500.000 de cetateni ai RM), tragi concluzii ERONATE - privind "instrainarea" TUTUROR cetatenilor RM. In plus, ai indrazneala sa sustii ca si eu sunt printre cei "spalati pe creier"? Crezi cumva ca "metoda" asta "tine"?

Ce nu intelegi TU e ca partidele astazi sunt al putere, maine nu, iar mentalitatea se schimba mult mai greu, si evaluarea ei nu se face dupa ureche, alanizand niste voturi (indiferent daca ele sunt valide sau nu). Rezultatele unor scrutine electorale nu sunt de ajuns pentru a afirma ca "un popor" este "instrainat ireversibil". Altfel, ar trebui sa fii mult mai preocupat de votul masiv acordat PRM-ului decat esti in adevar...

Te rog, nu uita ca eu NU neg sechelele mentale pe care le au romanii din RM, dar se pare ca tu esti cel care neaga ca sechele exista si la cei din Romania.

Nu de motto-uri vorbeam, ele sunt ok, ci de o serie de newline-uri ("enter"-uri -- daca vrei). La sfarsitul fiecarui mesaj pe care il scrii exista intotdeauna 10-20 de newline-uri, de parca dupa ce ai scris ultimul rand ai ramas cu tasta "Enter" blocata. Caut o explicatie.

fiindca oricat de indulgent si de tolerant as fi perspicacitatea nu ma lasa sa nu vad in tine pe omul de/format intr-o gandire abstracta si ambigua. ai pus probleme la care nici tu singur n-ai dat vreo explicatie, te-ai legat apoi de o istorie pe care, asa cum am si banuit, n-ai de unde s-o cunosti fiindca n-ai studiat-o, si in cele din urma ai gasit de cuviinta sa afirmi ca cineva, care a avut curajul sa te "infrunte" venind cu ceva date concrete, este produsul unei gandiri a epocii trecute... ce sa spun, te felicit pt. puterea ta de patrundere in adancurile fiintei si ale spiritului uman. nu consider ca m-am abatut de la problemele pe care le-ai adus in discutie, sau daca am facut-o a fost pt. a-mi structura o pledoarie- ceea ce la tine..."este, dar lipseste cu desavarsire"(Caragiale). ai dat cu bota in balta stropind in stanga si in dreapta si n-ai nici macar curajul sau bunul simt de a recunoaste asta. adica invinuiesti pe cel ce a comentat subiectul tau. e specific unei anumite categorii de oameni...! dar stii ceva, daca nu-ti place si nu vrei sa citesti ce scriu altii, indiferent ca sunt naive sau proaste de-a dreptul, ai optiunea de a ignora utilizatorii respectivi. asa poti face singur o "bisericuta" a ta unde sa-i tii doar pe cei de-o seama cu tine.
pot sa-ti mai pun o intrebare(ca la altele nu mi-ai raspuns, le-ai evitat cu buna stiinta asa cum ai facut si cu argumentele ce ti le-am dat)? daca nu detii un adevar, ce-ai incercat atunci sa spui, pt. ce ai deschis un subiect la care nu gasesti adevaruri de afirmat??? de fapt ce scop te-a manat de la spate? pt. mine, si cred ca si pt. ceilalti utilizatori care citesc aici, afirmatiile din ultimul tau mesaj fac de prisos orice comentariu. e ridicol si inutil sa aduci acuze la adresa unor persoane pe care nu le cunosti nici daca ai fi stat in aceeasi casa cu ele! n-ai capacitatea de a "cerne" informatia si in plus nici nu cred ca vrei neaparat sa fii bine informat. iti ajuge faptul ca ai citit tu ceva, undeva, despre nu stiu ce anume. si in functie de ce ti se pare ca intelegi pui stampila pe individ: e asa sau asa... detii un STAS pe care nu-l cunosc.
te rog sa te gandesti la un aspect: sunt anumite afirmatii care trebuiesc luate ca atare si nu interpretate dupa Grigore Ureche; apoi mai sunt acelea din care citesti si subantelegi mesajul. te-ai aprins ca iasca fara nici un rost, fara un motiv intemeiat. ce am scris eu ai calificat ca fiind rau fiindca persoana mea nu-ti place. o fi aici vorba de "calificarea" de care vorbeai mai inainte?! sa-ti intre bine in cap: tu esti cel care ai provocat discutia si te-ai lasat dus de valuri, nu eu. sau daca-ti place suntem amandoi dusi cu pluta, daca asa te simti mai bine si mai in siguranta.
este dreptul meu sa te consider raspunzator si sa atrag atentia atunci cand cineva isi aroga dreptul de a face "harcea-parcea" din mintile celorlalti. pe undeva iti spun ca mi-e si mila de tine, fara suparare. stafiile trecutului nu m-au afectat mai mult decat pe tine, ba chiar as putea spune ca nu m-au afectat deloc fiindca sunt inca destul de tanar(sic!). comunismul la care te referi in substratul ultimului mesaj a facut in Romania, comparativ cu alte state socialiste, ceva mai putin rau iar Biserica Ortodoxa Romana, ca sa nu cada prada despuierii de odoarele ei si de lacasurile sfinte cum s-a intamplat in Rusia bolsevica, a fost condusa in acele timpuri grele de magistrati ai politicii care au aparat interesele ei. indiferent ce se crede sau se mai spune azi pe la colturi si in presa, ortodoxia a ramas puternica in toata acea perioada fiindca a fost condusa cu iscusinta, dragule. si apoi de unde stii tu ca unii securisti care au gasit in cele din urma calea cea adevarata si s-au alaturat ostasilor lui Hristos, de unde stii tu ca sunt pierduti? poate ca dintre ei exista multi care n-au avut nici o treaba cu politica, poate au ramas in functii pt. a mai ajuta pe cate cineva sa scape de torturi. vina securitatii e in egala masura si a noastra, asta sa stii. pt. ca dintre noi au fost racolati oameni si tot noi am acceptat (cei mai multi- asta pana la '89) sa traim asa. am meritat ce am avut! acuma orice individ marunt care incearca sa ajunga sus fara prea mare efort arata cu degetul spre comunisti si securitate si se bate cu pumnul in piept ca n-a apartinut acelor structuri. iata cum m-ai determinat sa deviez de la subiect.
am sa-ti mai spun o intamplare adevarata petrecuta in orasul meu natal in vremurile acelea. un securist inversunat care cauta sa faca rau tot timpul venea aproape in fiecare duminica la biserica sa vada cine se mai strecoara inauntru. insa el statea afara. azi asa, maine asa... intr-una din aceste zile, pe cand slujba era in toi, ii veni sa fumeze. inca se mai ardeau lumanarile in pridvorul bisericii- astazi s-au mutat undeva afara. dar neavand el cu ce-si aprinde tigara ce i-a trecut prin cap, s-a dus direct la una din aceste lumanari care ardeau acolo si si-a aprins-o. si ca si cum ar fi facut cine stie ce fapta de vitejie a iesit zambaret afara- voia sa zica: na, unde e Dumnezeul vostru sa ma opreasca? numai ca dupa cateva secunde i s-a facut rau, a cazut jos si mort a fost. intamplarea mi-a fost povestita de un batran palimar al acelei biserici care a fost de fata cand s-au intamplat toate. ce vreau sa zic cu asta? nimic. poate doar sa reafirm ce ai zis tu in final: fiecare va da socoteala chiar si de tot cuvantul rostit! sa-ti mai fac corelatia cu ce ziceam anterior, ca fiecare e responsabil de ceea ce zice???
"cine seamana vant culege furtuna!"
just me

SB_one puse degetul pe ranã:
--------------------------------------------------------------------
M-ar interesa -de ex.- ce crezi tu despre limba romana ca limba latina? Nu cumva Latina isi are originea in tzinutul Carpatic? Unii sustzin teoria asta iar eu sint convins.
Ce-ar fi sa ne scrii ceva pe tema asta? ( sa te vad acum, voinicule!)
--------------------------------------------------------------------

Hai sa vedem cum inteleg eu intrebarea numarul 1. Ce cred eu despre limba româna ca limba latina?
Raspuns:
Nimic.

Explicatie:
Limba româna nu este limba Latina sau o limba Latina ci este , dupa definitiile actuale o limba NeoLatina. Asta inseamna ca prin legile fonetice descoperite, stabilite, inchipuite, o parte din lexicul românesc poate fi derivat din lexicul latinesc. Datorita unor consideratii care nu are rost sa fie adancite aici, se considera ca limba Românã este "Limba Latina vorbita neintrerupt de cande a venit "badica Traian" prin tsinuturile de la Sud si Nord de Dunare. Ca chestiunea pute, aia e alta treaba. Nici un român nu intelege limba Latina. A, da, intelege anumite cuvinte, si pe acelea in mare masura prost deoarece semantismul in foarte multe din ele este altul ( se spune evoluat, schimbat, este de bine de rau mai mult sau mai putin, explicat).

Intrebarea numarul 2:

nu, nu cred ca limba Latina isi are originea in tinutul Carpatilor. Cred ca este inrudita la un anumit nivel cu alte limbi printre care si unele din tinutul Carpatilor, dar te asigur ca nu cu toate. De exemplu Limbile Slave din Carpati sint -chiar daca la alt nivel inrudite- departe de tot de Latina. Limba care s-a numit "latinã" a putut avea acest nume numai dupa ce poporul care o vorbea a fost denumit Latin. Acest lucru s-a intamplat (dupa cum ne povesteste badea "DJ Virgilius") dupa ce refugiatii troieni, primiti cu mainile deschise de bastinasii italici (( din Vitelia, deh...), au pus mana de la mana si au furat fetele Sabinilor. Cum nu mai avea nici un rost sa se ia la bataie( stim proverbul Ardelenesc care spune "fata-i fututã, trebuie maritatã acum), acei sabini s-au pus de o cumetrie cu noii veniti iar seful lor, taica Eneas a declarat intr-o anume zi ca "incepand de azi noi ne lumim Latini". De atunci si limba s-o numit Latina. Cum se numea inainte nu stim.Si nici cum suna ea pe vremea lui Eneas nu stim pentru ca povestile lui DJ Verigilius sint mult , mult mai recente dupa ce Latinii asimilasera pana si pe etrusci si limba suferise si ea cele schimbari fonetice in aproape 5-600 de ani .

Convingerea dumitale: daca esti convins, la ce-ti mai trebe confirmari?:-)))

AlexM

Dom'le, pe ce baza afirmi domnia ta ca profetia lui Isaia se refera la un alt mantuitor decat Iisus Hristos? Ce argumente poti sa aduci pt. asa o "acuzatie" de serioasa? Lasam la o parte faptul ca titlul subiectului era cu totul altul (probabil si intentia autorului)...

Vreau sa-ti spun ca am urmarit cu ceva interes firul discutiilor voastre desi, recunosc, la un moment dat n-am mai avut rabdare sa citesc absolut totul. Din comoditate, probabil, sau mai degraba din cauza faptului ca ati adus TOTI o multime de citate si de alte "dovezi incontestabile" si le-ati cladit de-ati facut un fel de piramida uriasa ce te striveste numai uitandu-te la ea.

Tin sa va spun ca dpdv al ortodoxiei stiinta despre viata si viata in stiinta se combina in mod practic si eficient fara a lasa loc la interpretari sterile. In ortodoxie se pune accentul pe practicarea solutiilor gasite in Scripturi, mai putin pe latura scolastica. De aceea aducerea cu atata dezinvoltura a mesajelor originale biblice in contexte atat de diferite si de serioase mi se pare a fi nu atat o rezolvare a problemelor dezbatute ci o dovada de manipulare a cunostintelor in favoarea sau defavoarea cuiva. Asta imi aduce aminte de vorba celebra a Mantuitorului: "va rataciti nestiind scripturile"; sau: "ochi au avut si n-au vazut, urechi si n-au auzit" (ca tot pomenii de citate...).

mi-am dat seama inca de la inceput ca discutia dintre voi nu va duce decat la slabirea sufletului. de ce? fiindca din cele ce am citit n-am dedus de nicaieri cam care ar fi opinia evrita despre Hristos si urmatorii Lui, asa dupa cum la ceilalti n-am gasit nimic referitor la opinia bisericii! toti vorbesc in nume personal si asta mi se pare a fi un lucru cam pagubos- stiti voi vorba aia: cate bordeiuri, atatea obiceiuri!!! constat, dar nu cu surprindere, inclinatia tuturor de a-si intocmi sisteme filosofico-teologice individuale, separate de credinta din care au iesit dar care se vor grefate pe aceasta. ei bine, asta nu se prea poate. nu putem fi cu fundul in doua luntrii; nu putem fi si la bal si la spital.

ce n-am putut intelege din ultimele tale postari: esti convins ca exista o limita de timp in care proorociile VT (si nu numai) trebuie sa se implineasca? daca DA, cam care ar fi aceasta? daca NU, atunci de unde graba de implinire a lor intr-un timp care sa convina cuiva? sa-ti spun si de ce te intreb. referindu-ma la proorociile despre sfarsitul lumii (continute in Apocalipsa Sf Ioan), se spun acolo lucruri cu anevoie de inteles (de patruns atat cu mintea cat si cu spiritul), lucruri care trebuiesc luate cel mai mult in chip alegoric decat in sens strict (mot-a-mot). Sf. Apostoli asteptau inca din vremea vietii lor sfarsitul lumii. in nadejdea invierii si a vietii vesnice nu mai aveau rabdare sa astepte venirea preconizata, proorocita, dar care intarzia. de aceea ei vorbesc adesea despre evenimentele acestea ca despre unele imediat urmatoare. la fel si ceilalti prooroci. de unde aveau ei sa stie cand se vor implini proorociile lor? pt. ei, ca si pt. niste crestini normali, era mai important continutul mesajelor divine decat timpul cand aveau sa se deruleze faptele respective. dar ca sa fiu mai pe intelesul lumii am sa incerc mai intai sa explic ce e cu proorociile- ca se vorbeste de ele si prea putina lume stie ce sunt.

Descoperirea Dumnezeiasca (ca despre ea este vorba in proorocii) a fost data pt. toti oamenii, sa fie "spre folos si spre binecuvantare" si pt. insusirea Legii. aceasta Descoperire s-a impartasit oamenilor pe doua cai distincte: prima s-a numit Revelatia Naturala; cea de a doua s-a numit R. Supranaturala.

R. Naturala s-a facut pe calea firii. ce intelegem din aceasta? ca firea intreaga pamanteasca ne vorbeste neincetat despre firea lui Dumnezeu, Creatorul ei. ordinea, frumusetea, dreptatea, nobletea, marimea sau micimea unor lucruri, complexitatea sau simplitatea altora, totul ne comunica in permanenta un intreg sistem de valori care ne pot trezi la realitate daca suntem adormiti, sau morti sufleteste. citim la Psalmul 18,1-4;Romani 1,20; apoi Sf. Atanasie: "intreaga faptura, prin ordinea si armonia ei, arata ca din carte si striga pe Stapanul si Facatorul ei. chiar daca unele popoare se inchina la lemne si la pietre, ele stiu ca este Cineva mai mare decat ele"; Voltaire: "universul ma incurca si nu pot gandi macar / ca poate exista ceasul fara un ceasornicar". aceasta descoperire este continua, din primele zile ale omenirii si pana la noi. asa cum primilor oameni li s-a descoperit pe cale naturala goliciunea si pacatul calcarii de porunca, la fel si noua ni se descopera in permanenta lucrurile ce ne leaga sau ne despart de Dumnezeu. depinde de noi daca vedem sau nu.

cea de a doua, R. Supranaturala, este mult mai complexa si necesita ceva pregatire, nu atat mentala cat mai ales spirituala. din ea fac parte proorociile amintite. putem vorbi si in cazul ei de un fel de subdiviziune: directa si indirecta. indirecta: venita oamenilor prin "organele" purtatoare de duh dumnezeiesc. directa: a fost data direct de Dumnezeu unor oameni alesi, oameni fara pata care s-au invrednicit, atat cat a fost cu putinta firii omenesti sa perceapa (ca zice, "nu poate vedea omul fata lui Dumnezeu si sa fie viu"), sa le fie impartasite taine ale viitorului. aici apare o problema, viitorul. nu intentionez sa fac aici o apologie a timpului omenirii. stim ca timpul a fost creat pt. om si nu omul pt. timp. asta fiindca dincolo nu mai percepem timpul in cele trei planuri (trecut, prezent si viitor), ci doar ca un vesnic prezent. toate proorociile vorbesc despre lucruri care se vor intampla intr-un timp mai scurt sau mai lung, in functie de necesitati si de oamenii carora au fost destinate. acuma, cand vorbim despre aceasta Revelatie Supranaturala trebuie sa facem distinctie si in sensul cum se manifesta ea: uneori se manifesta din afara spre interior si reflecta din nou in afara; dar de cele mai multe ori ea se manifesta in chip duhovnicesc, spiritual, si a luat denumirea de Inspiratie/Insuflare Divina. de acest "instrument" s-au folosit toti Apostolii si Proorocii cand au proorocit sau au scris despre lucruri sfinte.

ortodoxia recunoaste 3 mari perioade ale Descoperirii: 1. de la facerea oamenilor pana la darea Legii VT; 2. de la tablele Legii pana la venirea Mantuitorului (aproape 14 secole); 3. ultima, si cea mai importanta, numita si a plinatatii harului si adevarului (Ioan 1,17), incepe odata cu venirea lui Hristos si se incheie cu ultima scriere a NT. superioritatea ultimei fata de primele doua rezida din faptul ca daca inainte oamenii s-au calauzit dupa o Lege data de un Dumnezeu pe care nu L-au putut vedea "fata catre fata", acum ei sunt calauziti de un Dumnezeu care Si-a lasat pe Unicul Fiu sa moara pt. pacatele omenirii "cand noi eram vrajmasi ai crucii", Mantuitor pe care ei L-au vazut dar nu toti L-au cunoscut fiindca firea vesnic suspicioasa si nemultumita nu voia un eliberator spiritual, ci unul politic-social. insusi simulacrul de proces la care a fost supus Fiul Omului din considerente politice si mai putin teologice a fost menit sa distruga nu atat PERSOANA cat mai ales SPIRITUL relativ "nou" pe care il aducea invatatura Sa. de fapt El nu venise sa strice Legea, ci s-o plineasca. da, s-o plineasca, fiindca in persoana Lui s-au plinit "toata legea si proorocii". acuma, desigur ca putem discuta la infinit despre aceasta Persoana care a avut mai degraba o soarta ingrata decat una plina de liniste. "la ai Sai a fost, dar nu L-au primit". de aceea profeteste El: "se va lua imparatia de la voi si se va da neamurilor" (adica paganilor si celor ce au crezut in El). cuvant cutremurator care n-a putut fi suferit de acuzatorii Sai. ei, care mai inainte ramaneau ca stanele de piatra neavand nici un cuvant de indreptatire pt. pacatele lor; ei, care se obisnuisera la uciderea proorocilor si a oamenilor trimisi de Dumnezeu; ei, care spuneau ca Hristos face minuni cu domnul diavolilor (ca ziceau ca are demon); ei, care si-au facut un scop din a nega venirea Fiului Omului la vremea proorocita; ei, care pana si pe Moise, parintele lor, l-au nedreptatit prin spurcaciunile si calcarile de porunca la care s-au dedat impreuna cu popoarele pagane; ei, care stateau prin piete si pe la rascrucile drumurilor si se faceau ca se inchina ca sa le zica lumea "rabbi"; ei, care din Templu facusera o "pestera de talhari" unde comertul luase locul rugaciunii si al ajutorarii celor sarmani; ei, care au zis ca daca nu pot avea "Tara Sfanta" atunci isi vor face tot pamantul o tara a lor... ei singuri si-au cerut osanda de la Dumnezeu: "Ia-L, ia-L; rastigneste-L, rastigneste-L". "sangele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri"! auziti ce blasfemie, sa pui sangele unui om nevinovat pe capul propriilor copii, a urmasilor si urmasilor tai...! nu e asta o dovada de barbarie mai mare decat orice ucidere? adica sa traga si altii dupa tine ponoasele faptelor tale...

asta e judecata veacului ce vine: sangele care nu spala otraveste!!!!!!! pt. asta si explicatia la cele spuse: fiecare se judeca pe sine insusi, nu crestinii judeca pe evrei, nu musulmanii. de aceea si inteleg de ce evreii nu au nevoie de acest Mantuitor: fiindca daca L-ar accepta ar insemna sa recunoasca uciderea Lui nedreapta iar ei ar fi urmasii acelor ucigasi. cati dintre noi am putea sa recunoastem vina parintilor nostri?! spunea cineva ca daca prin nu stiu ce minune Hristos S-ar fi nascut la romani, atunci ar fi trebuit ori sa se mai nasca o data ori sa nu mai moara fiindca ai nostri nu L-ar fi ucis. se prea poate... cert este ca El a existat ca persoana si a fost crucificat. cine nu crede nici acum si-i invata si pe altii la fel, se pune in randul acelora care L-au tintuit pe cruce pe Unul Fiul lui Dumnezeu facut om dupa chipul si asemanarea noastra. si orice argumente pro sau contra nu vor fi acceptate niciodata decat daca ne mai eliberam din chingile stranse ale mintii. mintea nu judeca precum sufletul.

revenind la problema proorociilor... avand in vedere ce am scris mai sus, e necesar sa intelegem mai intai de la ce premise plecam si pe ce se sprijina intregul nostru edificiu ideologic. imi dau seama ca texte ca acesta de fata nu vor face niciodata pe nimeni sa iubeasca ortodoxia cu tot cu ortodocsii ei, la fel cum imi dau seama si ca nu va schimba mentalitatile cuiva. dealtfel nici insusi Hristos n-a reusit asta atunci, imediat; nici proorocii nu s-au "invrednicit" a-si vedea lucrul lor spiritual "inghitit" de toti. altfel nici n-ar mai fi fost nevoie de proorocii, de minuni, de Descoperirea Dumnezeiasca in general. daca oamenii ar fi fost drept credinciosi n-ar mai fi avut nevoie de acestea toate, nu-i asa? numai ca "trebuie sa ne lamurim precum aurul in foc"!!!!! fara a fi pusi la incercare in credinta noastra n-am avea nici un merit in a dobandi mantuirea.

credem sau nu, cel putin teoretic este posibil un anumit consens in ce priveste problemele aduse in discutie. consensul nu vine prin acceptarea imediata a unor idei, ci prin "rumegarea" lor indelunga si prin experimentarea macar la nivel fizic (palpabil, vazut, auzit...) a trairii in comuniunea sfintilor. in afara corabiei ce luneca pe marea vietii acesteia tulburi, in afara ei nu prea exista sorti de izbavire de la inec. in rest, Dumnezeu cu mila.

just me- enigmescu

AlexM,am sa citez in parte ce tu ai scris:

"Probabil ca iarasi este de vina mama natura care la barbat nu pune pe aceasi treapta dragostea cu sexul. La femeie, in cele mai multe cazuri dragoste fara sex mai merge, sex fara dragoste nu prea. Cu exceptiile de rigoare. Chestiunea asta imi aduce aminte iarasi de povestea cu cele 5 degete si imi aduce aminte de un proverb. Chiar daca proverbul este vulgar si suculent, este plin de intselepciune.
"Barbatul iubeste ca sa aibe ce f..e, femeia se f..e ca sa fie iubita...."

Mda... adevar mare in vorba asta, adevar reflecta in natura noastra si in modul nostru de comportament ca barbat si femeie...."

"Probabil ca iarasi este de vina mama natura care la barbat nu pune pe aceasi treapta dragostea cu sexul"

De ce si cum demonstrezi aceasta afirmatie?

Ca sunt exceptii ...da sunt insa nu generalizam ...generalizand ajungem la ce eu am numit "industria sexului"

Mai departe:

"La femeie, in cele mai multe cazuri dragoste fara sex mai merge, sex fara dragoste nu prea."

AlexM sa fim rezonabili...daca si prostituatele ,copii ce sunt gasiti in toata Europa fac sex din dragoste ...???

"...ca peste 90% din casniciile..."eu unul nu stiu ,nu cunosc acest procentaj...ar fi catastrofal...poate aduci mai multe detalii...

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

pentu Carapiscum
In principiu toata discutia se rezuma la punctul de pornire, daca a fost o implicata o entitate subiectiva, sa-i zicem forta divina (care a existat dintotdeauna) sau o entitate materie/energie aflata in continua miscare si evolutie care tot a existat dintotdeauna. Si ajungem la dilema eterna de ce sa ne scarpinam cu mana dreapta la urechea stanga?
Personal nu ma deranjeaza faptul ca la explicatiile stiintei exista inca 'gauri negre'. Acum 100 de ani erau mai multe si acum 1000 de ani erau si mai multe. Daca omenerea s-ar fi multumit cu explicatia simplista si 'universala' si omniprezenta a creatiei, astazi, dpdv tehnologic si al dezvoltarii societatii nu ne-am fi aflat unde ne aflam. Poate traiam inca sub razele luminosului ev mediu in care credinta era autotputernica.
Nu pot discuta sau combate argumentele scripturilor bazat numai pe scripturi pentru ca nu le cunosc suficient, si cat le cunosc, argumentele mi se par prea simpliste si subiective si mai ales nu tin la o analiza logica; sa nu mai vorbim de faptul ca ar duce la discutii teologice pentru care sunt alte site-uri (sau conferinte in acest site).
Despre ce faceau sau nu faceau (sau fac si nu fac pana in ziua de azi) evreii in ziua de sabat esti informat cam superficial. Mai consulta-i pe cei care stiu (inclusiv pr. Nistea, sunt sigur ca are sa-ti dea un raspuns obiectiv si bine documentat, cel putin dupa cate am vazut din lectura conferintei pe care o tine pe Cafenea). Dupa legile din VT de sabat se odihneau nu numai ei ci si sclavii si animalele lor. Rolul unui neevreu privind sabatul era legat de aprinderea focului (si asta daca se stingea accidental) si alte cateva activitati minore asemanatoare. Dealtfel evreii eliberau sclavii dupa 7 ani (dupa care puteau fi pastrati in gospodarie numai 'cu plata' sau primeau despagubiri ca sa aiba din ce trai), obicei (care impreuna cu odihna impusa de sabat si sarbatori) le-au atras nu putine critici din partea grecilor (si romanilor) care-i considerau 'lenesi' si 'subversivi' pentru ca aceste obicieiuri (care au intrat in 'main stream-ul societatii moderne (weekend, concedii, salar, pensie) subminau insasi bazele societati bazate pe sclavie.

Si ca sa ne intoarcem la 'oitele noastre' conflictul stiinta religie e bine exemplificat (cred ca de Averroes oricum el s-a ocupat cu dilema dualitatii adevarului stiintific si religios fiind considerat de unii ca parintele ideologic al 'Renasterii') in pilda cu leul si balena:
in veci nu vom putea sti cine e mai puternic, leul sau balena pentru ca nu se pot sfasia unul pe altul: traiesc in doua lumi complect diferite care nu se pot intalnii niciodata.
Dealtfel mi se pare ca aceasta este si atitudinea oficiala a Vaticanului: a renuntat sa combata stiinta si incearca sa se mai modernizeze si sa-si reinoiasca unele dogme ca sa poata fi in pas cu evolutia societatii.

P.S. la chestia cu Aghiazma: vreau sa-mi arati pe eroul care ar bea apa tratata numai cu rugaciuni si binecuvantari pe undeva prin India sau Tailanda. Pentru pastrarea in sticle de plastic (vezi apa minerala) se trateaza fie cu ozon fie cu UV. Noroc ca lumea nu intreba ce sa intampla cu hoiturile de bacterii ca raspunsul ar produce pagube idustriei de apa chioara imbuteliata.

1)ulciorul nu merge de doua ori la apa/minciuna are picioare scurte
2)decat la oras codas, mai bine-n satul tau fruntas
3)cine se scoala devreme, departe ajunge
4)nu lasa pe maine ce poti face azi
5)cand pisica nu-i acasa , soarecii joaca pe masa
6)nu da porcilor margaritare
7)ce tie nu-ti place altuia nu-i face
8)pisica blanda zgarie rau/cainele care latra nu musca
9)unde-s doi puterea creste (iar dusmanul nu sporeste.. hehe )
10)cine sapa groapa altuia cade singur in ea
11)rade ciob de oala sparta
12)sa moara si capra vecinului... (dar cred ca asta e mai mult urare romanesca decat proverb :) )

si oh.. mi-au mai venit cateva sute in minte.. pentru un moment eram la tara cu bunicii.. :)ei mereu vorbeau in pilde.. dar ma opresc aici.. las si pe altii! :)