explicatia provervului O carte aleasa e un bun prieten

Cea mai buna prietena a mea a emigrat in Canada. A fost foarte lacrimogen pentru amandoua momentul despartirii. Ea a tinut foarte mult sa merg si eu acolo. Mi-a prezentat chiar un baiat care avea actele depuse si el pentru emigrare si care m-ar fi convins... Totul a mers conform planului ei pana la un punct. Ne-am casatorit si am ramas in Romania. I-am explicat ca lucrurile care nu sunt stricate nu trebuie reparate. Am o afacere prospera, nu vreau sa fiu sluga nimanui si in general vreau sa muncesc atat cat consider eu ca trebuie. A vazut si el ca se pot castiga bani si aici daca esti serios si perseverent. In plus se leaga o intrega retea de cunostinte si relatii care in general te sprijina atunci cand ai perioada mai proaste. In strainatate nu te cunoaste nimeni. Prietena mea, care aici avea un job interesant si in parelel si o afacere, dupa doi ani de Canada este debusolata si deprimata si nu-si gaseste locul. Ma bucur ca am ales sa raman. Desi nu am nici un fel de patriotism local cred ca este mai facil sa pui pe picioare o afacere aici unde nu este totul inventat de altii.

Am avut o foarte buna prietena in copilarie. Cat de buna? Pot sa va spun ca eram nedespartite. Inca din liceu (cu toate ca eram la acelasi liceu) relatiile au inceput sa se raceasca incet-incet. Nu ne-am certat, doar fiecare dintre noi incepuse sa aiba alte interese, alti prieteni. Anii au trecut si nu mai stiam nimic de ea, dar nici nu ma interesa prea mult. Dupa ceva timp am aflat ca s-a mutat din orasul nostru. Abia atunci mi-am dat seama cat de mult imi lipsise in toti acesti ani. Am inceput sa ma gandesc tot mai des la ea, cand eram suparata ma sfatuiam cu ea (imaginar). Pana cand, nu stiu cum, ea m-a gasit si legatura noastra s-a refacut. Comunicam, la inceput prin scrisori, apoi prin e-mail-uri. Dupa inca vreo trei ani de corespodenta ne-am si intalnit. Dar, surprinzator eram tare stanjenite amandoua. Parca eram doua straine. Intre timp ea a plecat din tara, ne trimitem in continuare e-mail-uri (din ce in ce mai rar), dar nu ma pot impiedica sa nu simt o parere de rau pentru instrainarea dintre noi.
Dar cine stie...poate intr-o zi...

un foarte bun prieten de-al meu are mania colectiilor. de fapt colectioneaza colectii, as putea spune.
intr-o vreme colectiona jucarelele din kinder surprise. la nunta mea ne-a fost cavaler de onoare si, daca va puteti inchipui, om in toata firea, a carat punga de jucarii din brasov pana la constanta. problema e ca aici s-a intalnit cu nepotelul meu care atunci avea vreo 5 ani si care, si el, colectiona tot jucarii din kinder surprise. si a fost o faza tare draguta cand s-au asezat ei doi pe jos si au inceput sa faca schimb din dublurile pe care le aveau.
mai colectiona brichete, pipe, monede vechi, pixuri cu forme ciudate si multe altele.

Inevitabil, discutiile pe tema prieteniei incep cu reprosuri sau asteptari neimplinite. Cati dintre voi s-au gandit, in momentul in care au intalnit un om care le place si cu care ar dori sa fie prieteni, ce vreti mai mult: sa va fie prieten bun el sau voi sa ii fiti prieten? Tot citind insiruirile de "cum ar trebui sa fie un bun prieten" va regasiti careva in postura prietenului denumit 100%?
Care este sa ridice mana sus1! Pentru ca sa il putem felicita si noi!
Eu stiu ca am prieteni(mai mult prietene, ca de! sunt femeie casatorita!) care imi sunt prieteni mai mult de cat le sunt eu prietena si prieteni carora le sunt prietena buna fara ca ei sa imi fie prieteni nici macar in masura asteptarilor celor mai modeste! Si stiti de ce? Pur si simplu pentru ca imi place sa primesc prietenie si sa ofer prietenie dar nu fac din asta un troc. Sunt oameni care imi plac mai mult , la fel cum sunt si oameni care imi plac mai putin, asa ca le sunt prietena mai buna celor care imi plac mai mult! Asta e! Nu ma pot abtine sa nu fiu subiectiva cand vine vorba de prieteni!

Cartile mentionate sint foarte bune. "Engineer-In-Training Reference Manual" tot de Michael Lindeburg http://www.amazon.com/exec/obidos/ASIN/0912045566/ref=pd_ecc_rvi_f/102-9842475-7948132 este cartea de care vei avea nevoie cel mai mult.

Nu este tirziu nici acuma sa-ti faci rost de relatii. Daca poti dovedi ca ai lucrat in firma asta si daca poti sa-ti faci rost de scrisori de la supervisors atunci esti okay. Si desenatorii pot sa spuna ca au lucrat la proiecte, chestia este ca dupa ce dai testul neaparat trebuie sa lucrezi cu ingineri P.E. altfel ai incurcat-o. Sint sigura ca vei face fata la test, asa ca nu te alarma. Cum ti-am zis, chiar daca nu treci din prima macar ai capatat experienta, nimeni nu te condamna, iar testul poti sa-l iei de cite ori vrei. Cartea care ti-am referit-o are si Solutiile http://www.amazon.com/exec/obidos/tg/detail/-/091204540X/ref=pd_bxgy_text_1/102-9842475-7948132?v=glance&s=books&st= astea doua sint cartile din care a studiat sotul meu, si sa stii ca merita sa ti le iei daca nu le ai. El si acuma le mai rasfoieste.

"Autorii isi propun nu mai mult ori mai putin decit crearea
unei biblioteci virtuale la dispozitia tuturor, prin scanarea de
carti, inclusiv imagini din carti (ca sa fiu in topicul discutiei de
fata), si descarcarea lor gratuita de oricine."

In spatiul romanesc se poate orice si Romanul e cam hotz; de fapt asa am invins si am rezistat popoarelor migratoare, prin arme neconventionale si elasticitate cind e cazul, ca si prin dare de haraci, peshkesh, ciubuc, si hotie si jumuleala cit cuprinde in rest.

Eu primesc aproape zilnic de la intelectuali altfel bogati si linistiti la casa lor mailuri ca asta:

"Draga Dinu,

tocmai am primit acest mesaj de lauda Romaniei, impreuna cu 21 din pozele tale (iti atasez doar una spre exemplificare). Trebuie sa fii fericit si mandru ca iti aduci contributia la cunoasterea frumusetilor Romaniei ."

Acu` ce se intimpla, ca sa traduc cele de mai sus; niste unii au jmanglit de pe situl meu niste peisaje care le-a placut la mushchii lor si le trimit pe la cunoscuti pe mail, ca ce tzara frumoasa avem; si asa ma trezesc eu ca devin patriot, cu poze jmanglite de pe situl meu, pe care d`aia l-am si inchis - nu mai poate fi vazut decit cu aprobare de la shefu`.

Sau alt mail care m-a siderat si care confirma ca romanul obisnuit fura ca la balamuc si i se pare normal asta si umbla cu furaciuni crezind ca tot ce e pe Internet poate fi folosit gratis, ca d`aia e acolo, sa fure toata lumea si sa mishculeze si sa circule cu furaciunea:

"Am avut sansa - prin intermediul unei bune prietene - sa primesc pe adresa mea de e-mail cateva din fotografiile Dvs. Marturisesc ca m-au impresionat mult, m-au desprins, cumva, de cotidianul acesta atat de parasit de frumos si m-au purtat intr-o alta lume."

Si bomboana pe coliva; pozele mele care circula pe mailurile hotilor au ajuns si la cineva care face un sit pentru o firma de turism; si omu` nici mai mult nici mai putin, corect, imi propune sa imi foloseasca pozele, si in schimb sa spuna ca sunt facute de mine. Sa le plateasca nici nu i-a trecut prin minte:

"Inteleg ca aceste fotografi va apartin.
Va adresez urmatoarea intrebare: acceptati sa folosesc aceste fotografi in design-ul unui web site al unei firme de turism din Romania, specificand in mod clar ca sunt facute de dumneavoastra? (incluzand si un link catre site-ul dumneavoastra)."

Eu i spun ca e de tot risul treaba si ca nu e in regula folosirea comerciala a pozelor mele fara plata si omul explica:

"Vreau sa revin cu o lamurire. Este vorba de un site care nu aduce profit direct, nu se fac rezervari online. Este un site care va face reclama unei firme de turism din Romania. M-am gandit ca as putea folosi imaginile realizate de dumneavoastra pt. ca sunt superbe.
Sincer va spun ca firma care mi-a cerut realizarea acestui web site nu va fi deacord sa plateasca si pt aceste imagini.
In schimb, daca agreati ideea, pot include fotografiile dumneavoastra si pot specifica clar, cine e autorul, facandu-va reclama in mod direct."

Pentru ca sunt multi jmekeri care dau poze pe de-a moaca, uite ce a ajuns sa creada lumea... incredibil.
Adica valoarea unei imagini e un rahat si autorul sa fie multumit ca e prezentat ca autor si sa o ia la muie daca face galagie si vrea bani...

Pot povesti chestii d`astea pina miine la cafegii; dar la ce rost???
Asa ca daca aud de un sit care da carti gratis la tot poporu`, nu pot sa zic decit ca e in spiritul neamului; un fel de haiducie literara, ia de la bogati ( editurile) si da la saraci (cititorii care este); avem o mare si bogata traditie in ciordeala si, cum ziceam, hotia ne sta in singe.

:)))))))))))))

sunt perfect de acord cu morala.

am o foarte buna prietena, cu care ma inteleg extraordinar, insa a cazut in patima cartilor de autodezvoltare. de fapt nu atat autodezvoltare, cat explicatia psihologica a tuturor celor ce ti se intampla in viata de zi cu zi.

dau 2 exemple extrase din astfel de carti:

1. esti gras? asta e pentru ca ti-e teama si atunci incerci sa pui o bariera intre tine si lume. te ecranezi, isi construiesti un adapost - stratul de grasime constituie o protectie.

2. de ce au barbatii burta? burta constituie un fel de tampon, o bariera pentru intruziuni nedorite. in general dezvolta burti barbatii care nu-si mai suporta (fizic /sexual) nevestele si atunci, inconstient, construiesc modalitati de a le tine la distanta.

ei bine, barbatu-meu dezvolta burta. drept pentru care nu mai citesc never-ever astfel de carti si nici n-o mai ascult pe prietena mea cand imi povesteste din ele.

zaraza

Problema este mai complicata. As reformula intrebarea astfel: cum te impaci cu cenzura, fie ea comunista sau contemporana?
Pentru ca am avut si am de a face cu chestii incredibile.
Cenzura a fost si este o problema pentru oricine vrea sa faca ceva.
Asta oriunde si oricind.
Chiar si cenzura economica; ai face ceva, dar nu ai mijloacele, si asta e cel mai rau lucru dintre toate.
Inainte de 89, sigur, erau niste subiecte interzise, erau tot felul de cretini care isi dadeau cu parerea, ( dar asta gasim si acum) - de in general ti se scirbea sa mai faci ceva ( nu o sa uit niciodata pozele mele rupte si aruncate prin camera de consiliu de un bou, fost director la Agerpres, care acum preda liber si democrat un curs de jurnalism la o universitate particulara) - dar daca erai shmeker si elastic puteai sa o cotesti cumva si sa mai faci, ca fotograf cel putin, si chestii interesante.
Mai tras, mai impins, mai o cafea, mai un kentosan, mai o glumitza, oameni erau si ei, am facut totusi o expozitie cu nuduri la care trimisul de la Consiliul Culturii nu a scos decit o poza din 50 care au ramas, si tot in acele vremuri am publicat si poze cu Noica, si peisaje, si eseuri, si a fost o intreaga pleiada de fotografi care au facut niste fotografii extrem de interesante, departe de linia ideologica a momentului, de la Mihailopol si Edmund Hoffer la Agarici si Emanuel Tinjala sau Armand Rosenthal.
"Faptele vorbeshte", indiferent de ce ar zice oricine acum.
In 1985 am participat la un concurs al companiei Air France si am luat un premiu care a constat in 2 saptamini la Paris, masa casa si masina ca sa fac orice poze as fi vrut; am facut citeva mii de imagini in acele 2 saptamini si am selectat in timp citeva, cu care am luat alte premii, si totul mergea ca o senila cumva. Bun, dar cu mari eforturi, supraomenesti, am facut rost de niste hirtie foto Ilford, care se gasea extrem de greu, si am facut citeva zeci de printuri de calitate, mari, ca sa fac si eu o expozitie la Biblioteca Franceza; era prin `87 cred; am rugat pe mosh Comanescu, secretarul AAF, sa imi faca o trampa sa ma duc la directoarea de atunci a Bibliotecii, ea imi spune ce chestie , ar fi interesant, sa las pozele citeva zile sa se uite. Trec doua saptamini si ma suna cineva de acolo, sa imi spuna ca doamna directoare considera ca imaginile sunt mult prea triste, ca ce am facut nu e un act cultural care sa poata avea ca rezultat o expozitie, ca are chiar dubii daca e un act cultural, si sa iau ambalajul inapoi.
De cenzura, fie ea ideologica, de casta, economica, de grup, de bisericutza, de neam, cine face ceva are parte tot timpul deci.
Asa ca ce sa zic... nu am avut de facut fotografii de muncitori fericiti, nu am facut poze politice, m-am fofilat pe unde am putut si i-am dat tare cu peisajul, fotografia de arhitectura, atit cit s-a putut, fotografia de ambianta, si de obiceiuri populare. Am o lada mare de publicatii de atunci, in care am aparut cu fotografii de care nu imi e rusine si care constituie o parte importanta a portofoliului meu si majoritatea lucrarilor alb negru care se vad pe situl meu sunt atunci facute si multe tot atunci tiparite.
Nu am apucat sa-i fac poze lui Ceausescu si acum mai ca imi pare rau, ca fotograf vorbind; ca fotograf la Femeia, trebuia sa fac o fotografie la Plugusoru` cu copilu` parfumat si Nea Nicu in fata CC a PCR pe 29 decembrie `89 si stiu ca cei din redactie cerusera aprobare sa particip la aceasta circaraie, dar ceasurile istoriei au hotarit altfel, ceea ce nu e rau.
Dar nu am apucat sa-i fac poze nici regelui Mihai, a carui mecanism de relatii cu presa nu a agreeat sa ii fac niste fotografii pentru citeva mari publicatii si agentii, inclusiv franceze, cind a revenit in mod oficial acum doi ani, daca nu ma insel; imi trebuia acreditarea si sprijinul biroului lui de presa sau a cui facea pe atasatul de presa, asa ca au pierdut citeva reportaje interesante, zic eu. Eu personal tot la capitolul cenzura trec asta.
Asa ca povestea cu cenzura e complicata si nu se rezuma la un regim sau la un timp... cine face cite ceva se poate lovi de tot felul de cenzuri oricind.
Nu vreau sa minimalizez chestiile cumplite de dinainte de `89, dar nici sa patesc acum precum un bun prieten, adica sa fiu scriitor in aceste timpuri democrate si libere, sa scriu despre ceva despre care a mai scris un alt cetatzean, si el acolo scriitor, filosof si editor, sa deranjez, adica, si ca la o juma` de an sa scoata secretara editorului filosof o carte despre tortionari ai anilor `50 si sa-l gasesc acolo pe tatal meu, sa aduc probe ca nu a fost asa si sa nu ii pese nimanui. Asa ca... treaba cu cenzura e mai complicata...
La o analiza a amintirilor, cred ca totusi mi s-a intimplat si mie o chestie inainte de `89.
Pe scurt, un student de la Institutul Grigorescu, de la sculptura, a facut o foarte interesanta chestie la Muzeul Satului; parca il chema Popescu, dar nu sunt sigur; a conceput niste mumii de paie, de statura unui om, si le-a pus ca o populatie in diverse locuri, pe prispa, in pat, la poarta; era o instalatie superba si arata extrem de bine, mi se parea un proiect grozav; eu am facut niste fotografii, la rindul lor interesante, si m-am dus cu ele pe unde am putut, ca sa le public; erau diverse suplimente literar artistice, unde se puteau publica fara probleme eseuri.
Era chiar in timpurile cind incepuse sistematizarea de la sate, cu sustinerea din fiecare seara de la Europa Libera si cu tragediile cunoscute.
Bun, am lasat acele poze pe la citeva redactii, un om de cultura de atunci, sotul unei importante personalitati de acum din lumea tevereului, le-a vazut, si a facut un tapaj ingrozitor, s-a dus cu o falca in cer si una in pamint la Consiluil Culturii, ca ce bataie de joc, taranul romani nu e din paie, tovarashi, el nu poate fi din stuf, uite unde mege educatia decadenta, acum, cind suflarea natiei da o noua fatza satului romanesc, bla bla.
Eu nu am patit nimic, dar nu s-a mai publicat nici o poza, si am stat mai pe linga shantz un an doi, si de soarta lui Popescu nu mai stiu nimic.
Acum din pacate, pentru ca timpul are un efect edulcorant, mi se par glumitze momentele cind la Electrecord vedeam fatza pamintie a directorului venit de la Madam Suzi Quatro ( Suzana Gidea) sau de la Dulea ( de unde termenul mai duleaza) care imi respingeau la rind coperti de disc, asta ca e cu ogor de griu si de ce nu e griul strins, asta ca e cu capitze si vede toarashul si intreaba la ce ceapeu nu s-au strins roadele, si aici parca e o cruce in zare si zice toarasha ca nu s-a vegheat la cultura maselor.
Despre imaginea de moda raportata la acele timpuri am mai zis cam cum era.
Asa ca... ar fi multe de zis cu cenzura.
Noroc ca acum cenzura e o amintire tulbure a unor vremi apuse, cum ar putea spune si domnul Ardelean de la EvZ, reporterul proaspat batut saptamina trecuta. Pai?

Multumesc pentru text si link. Cred ca ratusca are de-a face cu cea de-a doua creatie despre care vorbesti tu, interpretarea privitorului. Cred ca o fotografie este buna daca misca rotitele.

Este ca o carte sau un film bun: te face sa iti pui interbari, sa cauti mai departe de aparente.

Draga Ingrid,
Ai pus o intrebare grea si necesita mult de scris ca raspuns dar incerc sa reduc pe cit se poate povestea vietii mele.
la vreo 5 ani vroiam sa ma fac calugar... pe la 7 ani visam sa devin scamator, magician,dar o profesoara de desen prin clasa a 7a mi-a zis ca am talent si ar trebui sa ma duc la scoala de belle arte.
Ei bine multi mi-au spus asta si dupa scoala generala am dat examen la Tonitza si am intrat.Acolo am ajuns printre primii artisti elevi de mare talent si desigur ca pasul urmator a fost sa studiez la Grigorescu,insa...acolo am incercat de 5 ori dar neavind pilele necesare...desigur ca n-am intrat.
Intre timp am facut armata la pompieri,si avut diverse meserii,doar una fiind oarecum legata de arta,lucrind 2 ani la Hotel Parc in calitate de grafician.
Mi-am dat seama ca nu am nici o sansa la facultate dar in acelasi timp mi-am dat seama ca si cu ea facuta ,nu-i un viitor mare in Romania.
Si uite asa mi s-a pus in cap idea sa plec definitiv din tara.Mi-a fost greu si am asteptat 5 ani de lupte cu securitatea si guvernul roman sa-mi dea voie sa emigrez.In final ,in 1982 m-au chemat la Iorga si dat formularele de pasaport.
Toti prietenii imi spuneau ca fac o prostie si parintii la fel,f. tristi,ei au fost dat jos din functii la posturi mici din cauza mea,si ..partidul comunist le-a spus ca nu stiu sa ma educe in spiritul real al tarii!
Desigur ca am trecut prin multe hirjoneli cu securitatea si batai si insulte de genul ca-s un cacat si ca"ce ba boule, crezi ca piinea in America e mai buna ca a noastra?O sa mori de foame acolo si o sa dormi pe strada,cacam-as pe ochii tai"si m-au scuipat efectiv!Mi-au dat suturi in dos si injurat etc...dar nu mai doresc sa-mi aduc aminte,trecutul e mort pt. mine.
Am primit pasaport fara cetatenie,si in acei ani era altfel la ambasada USA din Buc.Daca nu aveai rude ori cineva care sa te sponsorizeze,ambasada iti oferea vreo organizatie de ajutor social ce exista din donatii particulare,sa te ajute ,si fiind in aceasta categorie,mi-au dat sa fiu ajutat de International Rescue Committee cu sediul in Manhattan,New York.
Mi-au platit si biletul de avion la Roma unde am stat 2 sapt. in tranzit la o pensiune condusa de ambasada USA din Roma.# mese pe zi la ore fixe in rest puteam sa fac ce vream si am tot vizitat Roma peste tot.Tot Ambasad USA mi-a dat si bani sa am de cheltuiala in tranzit.Si aia ziceau ca o sa mor de foame....
In dormitor am stat cu 8 romani in aceiasi situatie ca mine.
Ne-au luat cu un microbuz de la aeroport si dus la pensiune iar la plecare la fel ne-au dus la aeroport.Ce sa-ti spun? De cind am luat pasaportul am stat ca in al 9lea cer de fericire.Am plecat fara un cent in buzunare!!!!
Intr-o zi am fost chemat la ambasada si mi-au spus ca pot pleca la NY,si inminat biletul de avion platit de ei!Cu emigranti ca mine ajutorul lor era si mai mare.Pe pasaprot au scris refugiat politic si pus viza de intrare de la ambasada chiar!
Am ajuns la NY pe 14 Dec. 1982 era zapada si 7 seara.La ambasada mi-au spus sa ma uit in aeroport dupa o persoana ce va avea un carton pe care sa fie scris"I.R.C."si am vazut 2 domni(americani)ce ma asteptau la intrare.Erau de la I.R.C. si m-au dus direct la oficiul de imigrari unde un ofiter a pus pe pasaport o stampila pe care era scris ca am dreptul sa muncesc oriunde pe teritoriul USA.
Cum ti se pare pina acum?Iti zici desigur ca mare noroc am avut si iti raspund ca parca Dumnezeu era cu mine la orice pas!!!Noroc,soarta,destin karmic,trebuie sa admit ca cineva acolo sus m-a iubit f. mult si INCA o face si in prezent!!!!Toata viata mea S-A SCHIMBAT cu 360 grade din clipa in care am parasit definitiv Romania,o alta viata urma pt. mine si NICI ca-mi pasa ce voi face ori ce meserie sa am etc,pt. ca eram extrem de fericit si am lasat viata si destinul sa decida pt. mine!Acel Domn de SUS!!!!!
Mi-am zis mereu atunci:" orice-ar fi nu conteaza!N-am de pierdut NIMIC ci doar de CISTIGAT"Zarurile au fost aruncate.
Revenind la acea seara de 14Dec la JFK airport am omis ca in sep. acel an implinisem 27 ani.Deci cei 2 domni apoi m-au condus la limuzina lor si dus in Manhattan in zona Times Square si pus la un hotel 2 stele(nu-mi pasa de stele),camera platita de org. in avans si rezervata pt. mine!Stiam engleza din scoala destul de bine ,domnii s-au uimit ca vorbesc asa de bine.Mi-au dat adresa org.lor(unul din ei era chiar ..directorul ei!)sa ma prezint in 2 zile si la plecare m-a intrebat daca am ceva bani si Nu aveam,ultimele lire la cheltuisem la Roma in ultima zi,deci iar plecasem cu buzunarele goale!
Directorul mi-a dat 50$ din banii lui.Apoi in tot acest timp,mergeam la un diner si mincam breakfast si lunch si dinner,era ieftin dar f. bun.Atunci in USA dolarul era mare si preturile mici,nu ca azi.O felike de pizza era 50 centi,azi este peste 3$,metroul era 60 centi,azi e 1.50$,orice pachet si marca de tigari cost 1.10$ azi e 5.50$.deci 50 $ erau mari!Dupa 2 zile m-am dus la sediul org.pe Park Ave.si un domn de origine romana plecat dupa razboi,m-a ajutat f. mult.
Fusese mare judescator la BUc.Mi-a spus ca org. ma va ajuta f. mult si voi sta la hotel 1 luna timp in care org. imi va gasi un apt. de inchiriat.Ia-m spus ca-s artist si mi-a dat mereu bani sa-mi cumpar culori si pinze etc. orice materiale aveam nevoie.La fel in FIECARE vineri di sapt. mergeam la org. sa-mi ridic un cec de 150$,prin care org. ma intretinea.Dupa 5 sapt. mi-au gasit un apt. de impartit chiria cu un domn american pensionar,divortat si care avea nevoie de bani sa-si poata plati chiria.Un om tare de treaba,si partea mea de chirie era de 220$ pe luna.M-am mutat deci in apt. lui in Woodside(Queens) si aveam propria mea camera mare si spatioasa.Org. A PLATIT chiria mea in plus de cei 600$ pe luna intretinere,timp de ...6 luni!!!!Atita era ajutorul lor,dar CE ajutor!!!Intre timp mi-au spus sa caut de lucru si sa incep sa ma pun pe picioare.Desigur ca asta vroiam si eu,imi era jena ca cheltuiau atita pt. mine si acei bani dati de org. NU -I aveam de platit inapoi deloc!!!!!!
In acel bloc traiau multi romani veniti in USA de cel putin 7 ani si am facut cunostinta cu ei.Dupa o vreme insa mi s-a facut lehamite de ei pt. ca mereu se plingeau de ceva si erau invidiosi te vorbeau pe la spate incit am rupt-o cu ei si am avut de atunci numai prieteni americani!!!Am trait intre ei 2 ani si credama ca au fost DE AJUNS!Aveam un prieten f. bun din liceu ce venise acolo cu 2 ani anaintea mea si el m-a ajutat cel mai mult.
Unul din romani avea un prieten roman ce era suprintendent la un port particular de vaporase si ahturi.Mi-a gasit de lucru acolo ca muncitor necalificat la docuri,nasol si salariul de 5$ pe ora.Era un dobitoc,am stat doar 2 luni si am plecat far sa ma gindesc la viitor.Eu sint o fire cam rebela de fel si daca ceva nu-mi place,plec imediat!Amicul meu din liceu picta temporar firme la diverse magazine si mi-a zis sa-l ajut,pe bani desigur,si asa am devenit si pictor de firme dar el urma sa plece in Montana definitiv curind.Intr-o zi pictam afara la o firma si un tip s-a oprit si m-a intrebat daca vreau sa lucrez cu el,si el era tot pictor de firme si mi-a dat cartea de business a lui sa-l telefonez.
Cum amicul meu urma sa plece am telafonat la acest tip american si asa am inceput sa lucrez pt. el timp de 1 an,bani nu prea faceam si traiam de pe azi pe miine si cu pantaloni rupti in cur.Nu mai aveam ajutor de la org. asa ca cu 500$ pe luna din care 220 erau la chirie...nu ma descurcam.Dar eram optimist caci din fire sint!
M-am gindit sa-mi completez studiile in arta si am mers la colegiul faimos(din 1894)din Manhattan,Art Stdents League of NY,unde au studiat mari artisti ai americii si lumii ca Jackson Pollock,Frank Stella,Calder,Andy Warhol si multi altii.
Am vorbit cu directoarea,o doamna colosal de buna care mi-a spus sa prezint orice fel de lucrari posed,si aveam destule acasa caci asta faceam in timpul meu liber,desenam in prostie si pictam in ulei ori acuarele.Am ales pe cele ce am crezut eu ca-s bune si m-am prezentat la directoare.Ea mi-a spus sa revin dupa o sapt. timp in care o comisie de profesori va evalua lucrarile.
M-am prezentat la acea data si mi-a spus ca comisia(6 prof. emeriti si faimosi in USA)a hotarit sa-mi acorde o bursa de studii pe timp de 4 ani si sa studiez ceea ce vreau eu!!Am ales picturade sevalet.
Intre timp pt. ca nu cistigam mult,am depus formular la asistenta sociala din NY si m-au aprobat sa-mi dea ajutor in bani si food stamps.In baza lor cumparfam mincare de la orice magazin.
Am inceput cursurile in 1984 in sep.cu un f. renumit prof. de pictura si mare ilustrator de romane,aici e o meserie f. buna!Am facut imediat prietenie cu multi colegi si studiam seral pt. ca munceam ziua.Un coleg cistiga ilustrind storyboards si mi-a dat de lucru si apoi am avut si o comanda doar a mea,cistigam binisor acum.Tot in clasa mea ,monitorul ,un tip de-o seama cu mine era (este inca)f. mare artist cunoscut de benzi desenate.
Intr-o zi m-a intrebat daca vreau sa cistig bani in plus?Cum sa nu,dar i-am zis ca habar n-am de bd uri,el a spus ca voi invata dac lucrez ca asistentul lui...si uite asa am renuntat la pictat firme si devenit artist de bd!Aici e un MARE business!!!Bill,colegul meu care in timp am devenit f. buni prieteni,incit cu ani dupa acea m-am casatorit si el mi-a fost nas,m-a invatat f. multe despre arta de bd,lucrind cu el 8 ani,dar nu lucram zilnic ci sporadic de 2 ori pe sapt. si trebuia sa caut iar de lucru.Am gasit imediat la o firma de curieri pe bicicleta particulara.Asa am devenit si curier.HA!Intre timp serile mergeam la scoala si weekendurile lucram cu Bill.El era atunci prieten,logodit cu Cyndi care lucra ca manager la muzeul Metropolitan.Intr-o zi ea mi-a spus ca sint posturi la muzeu la serviciul de receptie marfuri ce se vind in muzeu la boutikurile lor.Am facut cerere si asa am ajuns dupa 1 an de curierat prin Manhattan,sa lucrez la stocuri si magaziile muzeului,la 8$ pe ora.Mai bine.Intre timp,ca de obicei,serile la scoala si in zilele libere,aveam joia si duminica,lucram la atelierul lui Bill.Am tinut-o in ritmul asta fara O ZI LIBERA timp de 2 ani!
Intre timp ma mutasem deja in Jackson Heights la fel impartind un apt cu un american si chiria mea era de 300$ pe luna.
La scoala am avut multe relatii cu colegele mele,deh trebuia si le captiva sarmul meu si ca-s din Romania.
In 1987,Bill mi-a zis sa incerc la Marvel Comics sa caut de lucru ca artist ca si el,pt.ca mi-a zis ca am talentul necesar si o experienta de la el.Am ales sa fac niste schite in creion si culoare cu Conan the barbarian,vreo 7.Am telefonat compania si mi-au acordat un interviu.Am mers la editorul revistei si aratat schitele.PE LOC a ales una si spus s-o pictez in ulei pt. ca o va publica ca coperta!Si uite asa am ajuns si artist cu NUME la cea mai mare companie de bd. din USA si lume!!!!Lucram inca la muzeu si cu Bll si mergeam si la scoala si mai si pictam coperti cu Conan!!!Cum le-am facut pe toate NU stiu!
M-am mutat in Brooklyn caci faceam bani bunicei acum si puteam sa=mi permit sa am apt. meu personal cu 2 dormitoare din care unul l-am transformat in atelier.La muzeu prin 1989 am cunoscut pe viitoarea sotie,Marilyn,dragoste la prima vedere!Ea este italianca americana generatia 2a,parinti emigrati in 1952 tatal din Napoli,Mama din Randtzo,Sicilia.Mai are 2 surori ea fiind mijlocia si de-o virsta cu mine.Dupa 1 luna s-a mutat la mine acas in Brooklyn.
In acel an am incheiat cu scoala si cu munca la muzeu!Lucram doar cu Bill 2 zile pe sapt. in rest multe comenzi la Marvel de coperti la alte reviste si apoi
fiin liber profesionist mai lucram si pt. alte companii din NY(Dc Comics)dar si di California,lucram numai acasa si cind aveam de predat coprti ori bd(faceam si desene la reviste)plecam la Marvel dar era poate de 2 ori pe luna,in rest cu California prin posta expres peste noapte.
Marilyn a plecat de la muzeu si a gasit de lucru la NY PUBLIC LIBRARY,ceamai mare din tara.
In 1990 ne-am casatorit si dupa 2 ani ne-am mutat in New Jersey ,la inceput in apt.timp de 4 ani dupa care ne-am cumparat o vila frumoasa in natura si la citeva min. pe jos de plaja Atlanticului.
Prin 1997,deodata businessul in bd. a scazut total si multi editori au fost concediati si multe reviste scoase din circulatie neaducind profit!S-au rarit comenzile si pt. mine....dupa 11 ani ca artist renumit in bd...trebuia s-o iau de la capat in altceva!
Intre timp eu aveam multi fani si colectionari ce vroiau sa-mi cumpere originalele.Am dat peste unul,el mi-a dat telefon intr-o zi si mi-a zis ca va veni la mine acasa si sa fiu pregatit ca va cumparaTOT ce am!!!!N-am crezut dar asa a fost,in acea zi am vindut exact TOATE lucrarile mele in bd.,parca un semn ca acest capitol din viata si experienta va fi incheiat!
Aces domn m-a platit in CASH!!!!venise cu un microbuz!60.000$$$$$ mi-a dat bani gheata ca se umpluse masa de ei si ma uitam si nu-mi venea sa cred!
In acel an am plecat cu Marilyn in Italia la rudele ei si la venetia si Roma si Florenta,1 luna intreaga dupa care am plecat la Paris 1 luna!
Si inca mai ramaseem cu destui bani din cei 60.000$
La intoarcere am zis sa incep sa caut de lucru.Greu de gasit,chiar cind ai nume si experienta!!!Dar ca de obicei niciodata NU am disperat si pierdut optimismul!!!!
Dar restul povestii vietii mele in curind.
Ozzy Osbourne

Interviu cu istoricul Lucian Boia

Sorin Lavric: Domnule Lucian Boia, sînteţi un personaj atipic în rîndul istoricilor români. Citindu-vă cărţile am aflat ceea ce ceilalţi istorici nu-mi spuseseră: că istoria nu este o ştiinţă propriu-zisă, că obiectivitatea istoricului este o fantasmă şi că imaginea pe care un popor o are despre propriul trecut se modifică după cum dictează imperativele clipei prezente. Iată suficiente motive ca să fiţi considerat un istoric atipic. Cum sînteţi perceput înlăuntrul breslei istoricilor? Şi invers, ce părere aveţi depsre breasla colegilor dumneavoastră?
Lucian Boia: Mai întîi de toate, să nu vă închipuiţi că aş fi un „marginal“. Sînt profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi (din păcate!) chiar unul dintre cei mai vechi (aici mi-am început cariera încă din 1967; a fost singurul meu loc de muncă). Am motive să cred că sînt apreciat de majoritatea colegilor mei, îndeosebi de cei mai tineri. Mă întrebaţi însă cum sînt perceput înlăuntrul breslei istoricilor în genereal. Primul meu răspuns este că eu nu cred în bresle. Cred în libertatea individului. Şi, în orice caz, în dreptul meu de a fi liber. Istoricii care se consideră în „breaslă“ riscă să devină prizonierii unor reguli depăşite, captivii unor tradiţii conservatoare. Cu siguranţă că o bună parte dintre ei nu sînt de acord cu mine. Este treaba lor, nu este treaba mea. Treaba mea este să spun cinstit ceea ce cred, să-mi fiu, pentru a-l cita pe Shakespeare, „mie însumi credincios“. Sînt convins că m-am achitat de această obligaţie. Cînd spun că istoria este mereu alta, spun o banalitate; nimic mai uşor de constatat decît această diversitate. Istoricilor nu le place. Au şi ei dreptatea lor. Se tot străduiesc, generaţie după generaţie, să facă din istorie o adevărată ştiinţă, o ştiinţă cît mai exactă, cu soluţii precise şi incontestabile. În fapt, istoria, prin esenţa ei, este ştiinţa cea mai nesigură şi cu gradul cel mai înalt de variabilitate. În faţa acestei sfidări, istoricii supralicitează. Fizicienii (pentru a menţiona o ştiinţă „dură“) par mai dispuşi decît istoricii să accepte partea de imaginar cuprinsă în demersul lor. Poate că pe unii îi deranjează ideile mele. Pe mine însă nu mă deranjează ideile diferite de ale mele (exceptînd atacurile lipsite de bună-credinţă). Nu are cum să mă deranjeze diversitatea; este tocmai ceea ce susţin în materie de istorie.
SL: Dacă ceea ce numim îndeobşte istorie nu este decît o naraţiune simplificată şi dramatizată despre trecut, aşa cum afirmaţi în Jocul cu trecutul, nu cumva disciplina istoriei îşi găseşte în dumneavoastră un adversar de temut? Nu cumva această disciplină este subminată dinlăuntru de unul din cei mai străluciţi reprezentanţi ai ei de astăzi?
LB: Mă amuză afirmaţia că aş putea fi un adversar al istoriei. Eu n-am avut altă dragoste intelectuală decît istoria, şi asta încă din copilărie. În tot cazul, de pe la 12 ani ştiam că voi urma istoria. Am o relaţie foarte strînsă cu trecutul; probabil că trăiesc mai mult în trecut decît în prezent. Nu de mine riscă istoria să fie aruncată în aer, ci de conservatorii care scriu o istorie cu totul neadaptată momentului actual. Eu am încercat să desluşesc regulile „jocului istoric“, şi asta tocmai fiindcă sînt ataşat de istorie. Respingerea din partea unora, ca şi entuziasmul altora, se datorează faptului că sîntem o societate conservatoare, care gîndeşte încă în bună măsură în termeni de secol al XIX-lea („obiectivitatea ştiinţei“, „naţiunea mai presus de toate“, şi aşa mai departe), şi de aici uimirea în faţa unor interpretări care la anul 2000 sînt absolut fireşti.
SL: În primăvara acestui an, cititorii români vor avea în faţă o nouă carte semnată de dumneavoastră: România, ţară de frontieră a Europei. Ce aduce ea nou faţă de Istorie şi mit în conştiinţa românească sau faţă de Mitologia ştiinţifică a comunismului? Sau altfel spus, care este „istoria“ acestei istorii a României?
LB: Istorie şi mit în conştiinţa românească s-a vrut o decriptare a discursului istoric românesc. Cu alte cuvinte este o carte care nu priveşte în mod direct România, ci interpretările privitoare la România. Nu o istorie, ci o critică a istoriei (sau, mai clar spus, a istoriografiei). După ce i-am criticat pe alţii, era oarecum firesc şi corect să prezint şi propria-mi versiune a istoriei româneşti. Aceasta este România. Nu este o istorie obiectivă, fiindcă nu există istorie obiectivă. Este o încercare de a explica România aşa cum o înţeleg eu. Este răspunsul meu la întrebarea: Ce este România?
SL: Deşi nu îndrăgiţi publicitatea, sînteţi un intelectual celebru în România. Nu vă daţi în vînt după apariţii la televiziune, nu acceptaţi decît după o îndelungată chibzuinţă interviurile şi invitaţiile la mese rotunde sau conferinţe, şi totuşi toate cărţile dumneavostră au un tiraj care depăşeşte sensibil media. Succesul dumneavostră e un fel de „izbîndă pe seama discreţiei“. Dar credeţi că o carte, oricît de bună, poate răzbi singură? Sau e nevoie de sprijinul viu al autorului?
LB: Cred că de regulă o carte nu poate răzbi singură. În ziua de azi, fără publicitate greu se mai mişcă ceva. Din fericire, regulile au şi excepţii. Istorie şi mit în conştiinţa romănească a fost o asemenea excepţie. S-a descurcat aproape fără nici un fel de sprijin. Iar 13 000 de exemplare astăzi în România nu e puţin lucru. Îi urez şi ultimei cărţi (România) să se descurce la fel. Mi-e teamă că nu are încotro. Nu-mi place publicitatea, nu-mi place să ies în public, nu-mi place să apar la televiziune. Şi mă bate gîndul că am dreptul să-mi trăiesc viaţa cum îmi place (am şi de recuperat; pînă în 1989 am făcut destule lucruri care nu mi-au plăcut!). Idealul meu este desprinderea completă a cărţii de viaţa autorului; nu este uşor, dar promit să perseverez.
SL: Ştiu că aţi studiat istoria din pasiune. Dar atunci, în adolescenţă, cînd a fost să vă alegeţi facultatea, aţi optat de la bun început pentru istorie? Nu aţi oscilat? Nu a mai fost nici o altă îndeletnicire intelectuală, umanistă sau ştiinţifică, la care să vă gîndiţi ca la o posibilă cale a vieţii?
LB: Am răspuns puţin mai înainte la această întrebare: am optat pentru istorie de cînd mă ştiu. Dar ca adolescent, după istorie, m-au interesat geografia şi (într-o manieră selectivă) literatura. Cam acelaşi lucruri care mă interesează şi astăzi. Sînt foarte constant.
SL: Care au fost intelectualii români care v-au fascinat în adolescenţă, exercitînd o influenţă modelatoare şi stimulatoare asupra dumneavoastră?
LB: Aproape că îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nici un intelectual român (sau neromân) nu cred să fi exercitat vreo influenţă hotărîtoare asupra mea. Cînd, de copil, m-am îndreptat spre istorie, influenţa formatoare a fost a mediului familial (biblioteca şi lucrurile vechi din casă, faptul că mama mea, specializată în literatură română veche, a lucrat într-un domeniu apropiat) şi, cu siguranţă, casa de la Cîmpulung-Muscel, unde îmi petreceam verile şi în mansarda căreia erau îngrămădite, ca într-un depozit de muzeu, cărţi, reviste şi tot felul de obiecte de pe la 1900. Asta te marchează. Eu şi acum trăiesc în bună măsură la 1900, acolo mă simt mai în largul meu!
Ca adolescent, îi citeam cu plăcere pe Maiorescu şi Hasdeu; mă atrăgeau, şi mă atrag şi astăzi, ironia rece a celui dintîi şi fantezia riguroasă a celui de-al doilea. Însă modele nu mi-au fost; ei s-au întîlnit, se vede, cu ceva similar în propria mea structură intelectuală.
Oricît ar părea de ciudat obsedaţilor naţionalişti, am avut şi mai am încă o relaţie specială cu Eminescu. Mi-au plăcut cîndva — estetic vorbind— şi textele lui politice, la care însă nu subscriu. Poezia lui Eminescu însă o ştiam aproape în întregime pe dinafară, şi cu un mic efort aş recita şi astăzi, fără să greşesc prea mult, cele aproape o sută de strofe ale „Luceafărului“.
Am citit şi citesc încă multă literatură, poate chiar mai multă literatură decît istorie. Ca adolescent, Cei trei muşchetari şi romanele lui Jules Verne erau în prima linie. Pe Jules Verne nu l-am uitat; în viitorul nu prea îndepărtat voi scrie o carte despre el. Să-l menţionez şi pe Victor Hugo: cîţiva ani am fost absedat de Mizerabilii. Am încercat recent să recitesc cîteva pagini: imposibil, nu-i mai suport stilul grandilocvent!
Să nu uit enciclopediile. Am copilărit alături de un Larousse în două volume, editat prin 1920. Îl mai consult şi astăzi. Am avut o adevărată manie a dicţionarilor, care s-a mai alterat între timp, dar, oricum, aproape nu e zi în care să nu caut de cîteva ori în Larousse, sau într-un remarcabil Brockhaus în 17 volume, apărut la 1900, sau în dicţionarul de istorie şi geografie al lui Bouillet (de pe la 1860). Acesta din urmă mi l-a cumpărat mama mea de la anticariat cînd aveam 14 ani, şi a fost multă vreme lectura mea istorică favorită.
La facultate, n-am avut nici un profesor care să-mi fie model. Am mers pe drumul meu; cred că se şi vede!
SL: Citiţi zilnic şi întotdeauna cu plăcere? Nu vi se întîmplă să luaţi o carte în mînă şi să simţiţi că nu vă regăsiţi în rîndurile ei, şi asta nu din vina cărţii, ci din neputinţa de a vă rupe de agitaţia lumii? Cum vă adunaţi din risipa zilei?
LB: Nu citesc zilnic, fiindcă trebuie să mai şi gîndesc. Plăcerea mea supremă este să gîndesc; lectura vine în al doilea rînd. Din pură plăcere citesc literatură, fără nici o legătură cu preocupările profesionale. În ultimii ani însă, scriind atît de mult, am citit mai ales cărţi necesare anchetelor pe care le-am întreprins. Am ajuns astfel să citesc — şi cu mare interes — cărţi care altminteri m-ar fi plictisit cumplit. De pildă, mie nu-mi place science fiction-ul (exceptînd cei doi autori clasici: Jules Verne şi H. G. Wells), dar nu-mi place chiar deloc! Am parcurs însă o bibliotecă întreagă de science fiction în pregătirea cîtorva cărţi (Explorarea imaginară a spaţiului, Sfîrşitul lumii, o istorie fără sfîrşit).
SL: Ce loc ocupă televizorul în viaţa dumneavoastră?
LB: Televizorul în viaţa mea ocupă un loc foarte precis şi foarte limitat. Mă uit aproape exclusiv la programele de ştiri, în fiecare seară şi pe mai multe canale. Mă interesează atît informaţia în sine, cît şi manipularea prin informaţie. Evident, o „deformare“ profesională.
SL: Şi o ultimă întrebare: Cu ce se ocupă istoricul Lucian Boia atunci cînd încetează să mai fie istoric, devenind omul Lucian Boia?
LB: Dacă am răspuns la opt întrebări, îmi pot permite să nu răspund la a noua. Autorul Lucian Boia scrie cărţi pe care oricine le poate citi. Omul Lucian Boia îşi propune însă să rămînă discret. Este drept că discreţia nu se mai poartă astăzi. Mă întorc la 1900!

http://www.humanitas.ro/servlet/humanitas.articole.AfiseazaArticolul?id=28

Subiectul nu era/este consacrat bisericii ortodoxe romanesti si nici discutiilor despre ierarhii sau preotii acesteia. Te rog sa iei in calcul acest aspect pt. a nu face din tema aceasta un loc de discutii inutile si controversate despre sfintenie si cuviosie.
Am sa-ti dau totusi si unele raspunsuri la afirmatiile tale fiindca mi se pare a fi important sa clarificam anumite probleme inainte de a trece la altele. Ai dreptate in unele privinte. Au existat (poate mai exista inca) preoti care nu-si merita haina de lideri spirituali. Insa in ce ma priveste pe mine direct si personal nu-mi fac din condamnarea si judecarea lor o "religie" personala. Cred ca a sosit vremea sa nu mai stam in poarta ca sa ne uitam la cine trece pe drum sau la ce face vecinul in ograda lui! Fiecare va da seama de ceea ce face, mai devreme sau mai tarziu. Nu trebuie uitat faptul ca in cei 50 de ani de comunism ateu au murit sau au infundat puscariile mai multi preoti si calugari ortodocsi decat catolici sau protestanti. Nici eu nu vreau sa ofensez pe nimeni, au fost cazuri si cazuri. Dar nemeritul, in viziunea mea, pt. aceste ticalosii nu apartine bisericii ortodoxe care, oricum am interpreta noi, n-ar fi avut nici o putere atunci sa intervina in vreun fel. Ea a incercat sa se apere de propaganda comunista si de "persecutie" cu mijloacele ei simple de care a dispus. Nu s-a aparat intotdeauna asa cum poate ar fi trebuit, sau cum ni se pare noua acuma, la trecerea atator ani de la evenimente. Insa rezultatele erau intotdeauna imprevizibile din cauza regimului care isi infiltrase peste tot "geniile" raului. Asa ca astfel de specimene au intrat si in randurile preotesti tocmai pt. a sustine cauza totalitara a regimului. Ce vreau sa spun e ca acesti oameni nu reprezinta biserica ortodoxa si sfintii ei. Atat si nimic mai mult.

Spui ca timp de 60 de ani a fost alaturi de stat... Din cate cunosc eu, biserica se roaga intotdeauna pt. bunastarea neamului romanesc si implicit pt. luminarea mintii conducatorilor nostri, nicidecum pt. bunastarea liderilor atei pe spinarea saracilor si obijduitilor. Si eu n-am auzit pe nici unul dintre cei care au patimit prin lagarele acelea de exterminare sa condamne pe patriarhul Romaniei sau conducerea bisericii pt. relele suferite. Toti au aratat cu degetul spre regimul totalitar si unii chiar au laudat unele eforturi facute de ortodocsi in stoparea distrugerii bisericilor si a comunitatilor de credinciosi. Tin sa precizez ca am citit acum ceva timp in urma o carte in care se arata raportul victimelor din perioada stalinista (preoti, calugari, crestini de rand...) si numarul bisericilor sau manastirilor distruse. Apoi am facut o comparatie (pastrand proportiile, bineinteles) cu cele de la noi in perioada comunista. Rezultatele au fost extrem de graitoare: daca-mi amintesc bine, in timp ce la noi au fost distruse sau avariate (ori lasate in paragina) doar cateva zeci, la rusi au fost distruse cu tunurile si tancurile (sau transformate in depozite, grajduri, camine culturale, discoteci s.a.m.d.) mai bine de 80% dintre locasurile crestine. In paralel cu aceasta numarul preotilor si calugarilor a scazut dramatic din pricina prigoanei. Ceea ce nu s-a intamplat la noi. Este un paradox fiindca desi Romania a fost supusa in permanenta unor puternice presiuni din partea rusilor, regimul comunist (de sub Ceausescu si dinaintea lui) nu s-a lasat nici ademenit, nici infricosat la gandul vreunor represalii de orice fel. Asa se face ca Gheorghiu Dej a murit de mana rusilor (se stie asta cu certitudine azi) iar Ceausescu pare sa fi fost asasinat de o clica ce-si are obarsiile in aceeasi spuza ruseasca. Asta poate explica multe din tainele istoriei moderne.

In ce priveste problema bisericii greco-romane am unele retineri inainte de a face orice alte comentarii. Pari ca stii multe. Atunci trebuie sa stii si faptul ca in timpul "Uniatiei" care s-a facut in mod barbar si brutal din dorinta catolicilor de a-si intari filonul in zona Marii Negre, au murit cateva mii de romani, preoti si crestini deopotriva, care n-au vrut sa-si lepede credinta si sa alerge cu bratele deschise la tronul papal. N-am nimic cu crestinii catolici, tin la ei ca si la ortodocsi. Numai ca niste purtatori de inele si de robe rosii au incercat (si in buna masura au reusit) sa dezbine biserica romaneasca in Ardeal si pe cea Romana in general. Asta cu pretul unor sfinti pe care i-a dat in acele timpuri ortodoxia romaneasca- este cazul Sfintilor Ierarhi Ilie Iorest si Sava, mitropolitii Transilvaniei si a Sfantului Iosif Marturisitorul din Maramures; Cuviosii Marturisitori Visarion, Sofronie si Sf. Mc. Oprea de la Miclausi; Sfintii Preoti Marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel . Asta nu inseamna ca BOR s-a facut partasa la uciderea preotilor greco-catolici, din razbunare (cum ar parea la prima vedere). Eu cred ca multi dintre ei au fost f. buni prieteni ai preotilor ortodocsi cu care s-au intalnit in aceleasi lagare. Dealtfel asa-numita participare ortodoxa la crimele impotriva greco-catolicilor pare a fi mai degraba o vina contrafacuta, chestie politica menita sa atraga oprobiul asupra ierarhilor ortodocsi si castigarea de foloase materiale din partea oficialilor catolici. Think about it.

"Ceausescu l-a determinat pe Teoctist sa-i preamareasca 'opera' si sa fie de acord cu demolarea bisericilor din Bucuresti." Cine gandeste asa de superficial da dovada de necunoastere a contextului istoric si social. Este o contradictie, in acest caz, fiindca altfel nu se poate explica in ce sens ar fi putut patriarhul Romaniei sa-i "preamareasca opera" in timp ce slujitorii din subordinea sa erau "exportati" pe rute fara de intoarcere. Insa inteleg insinuarea: Teoctist s-a facut partas crimelor si impotriva propriilor preoti. Ei bine, e ca si cum ai spune ca si-a dat singur foc la "acareturile" sale din dragoste pt. o doctrina atee. Nu apare asta ca ceva fortat? Si Hristos a fost condamnat de liderii evrei ca scoate demonii cu ajutorul domnului diavolilor!

Afirmatiile pe care le faci in continuare nu le mai comentez. E logic ca nu sunt de acord cu modalitatea de abordare a problematicii expusa de tine.

Si acum sa revenim la subiectul initial. Ca sa intelegi mai multe trebuie sa citesti in prealabil documentul cu pricina. Concluziile pot fi desprinse doar din acela, nu din ideile formulate in mintea noastra anterior. Trebuie sa pun intrebarea ce s-a intamplat cu proprietatile private detinute abuziv (inca) de un stat condus de comunisti rasati care au devenit peste noapte revolutionari cu acte in regula?

So far, so good.

camyb1981

Ca toata lumea in cautare de literatura buna, am cedat si eu curiozitatii de a-l citi pe Coelho... Si, la fel, am inceput cu "Alchimistul", ca mai toata lumea care l-a citit acum vreo doi ani, cred, cind era singura carte de-a lui Coelho careia i se facea o reclama nemaintilnita si care era pe primul loc in topul vinzarilor (ceea ce nu denota neaparat calitatea lucrarii)...
Nu pot sa spun ca nu mi-a placut deloc, e o lectura lejera, aerisita, chiar relaxanta, dar departe de face vreo mare onoare literaturii in general.Poate si sub impresia unei recitiri(recente la momentul acela) a "Micului Print" mi s-a parut ca seamana; teoria cautarii destinului, drumul cu toate etapele lui... linistea sufleteasca la care aspira personajul principal.
Depasind momentul "Alchimistul", cu totul altfel stau lucrurile in ce priveste "La riul Piedra am sezut si-am plins" sau atit de "rivnitul" "11 minute", in sensul ca sint demne de scrierile puerile ale adolescentilor indragostiti si complexati, nici pe departe de un autor cu experienta si talent, cum se pretinde domnul Coelho...
Singura demna nu neaparat de lectura, dar de un scenariu de film, poate, este "Veronica se hotaraste sa moara".
Eu atit am citit din opera lui, daca mai are vreo lucrare ilustra si care merita descoperita ca experiment de lectura, v-as fi recunoscatoare sa ma anuntati. Singurul titlu care imi mai stirneste cit de cit curiozitatea e "Diavolul si domnisoara Prynn", referitor la care o sa ma exprim ulterior lecturii.
Ca sa-i facem cinste autorului, trebuie sa recunoastem totusi ca are si unele idei interesante referitoare la psihicul uma, dar care, in fine, nu-i apartin efectiv, pentru ca sint concluzii iminente ale unui om care e dotat cu oarecare dram de inteligenta si interes.
Si nu pot sa zic ca e nici Sandra Brown, nici Gabriel Garcia Marquez, poate undeva la mijloc....
Fie vorba-ntre noi si maestrului Marquez i s-a intimplat sa-i aprtina absolut genialul "Un veaca de singuratate", dar si acele "povestiri calatoare" care sint mult sub nivelul sau de substanta.
Iar scenele de sex din cartile lui Coelho nici macar nu pot fi numite asa, cititi mai intii "Luni de fiere" a lui Bruckner si "Platforma" lui Houllebecque pentru recomandarea carora multumesc unui bun prieten...
Toate cele bune si sa ne auzim cu bine!

poate ca da. dar acum chiar nu cred ca mai pot vb cu ea. a fost un refuz foarte brutal. i-am dat acest text sa il citeasca si imediat dupa ce l-a citit a venit sa imi spuna ca intre noi nu va exista niciodata nimic. clar si raspicat. oricum a trcut cam mult timp de atunci si nu cred ca mai vreau eu in momentul de fata. asta e viata. intre timp am mai avut o prietena pe care o iubeam ca pe ochii din cap. cred ca as fi fost dispus sa si mor pentru ea, dar ea mi-a dat papucii pt ca cea mai buna prietena a ei i-a spus ca m-a vazut in oras cu altcineva. nu a aceptat nici o explicatie si nu m,i-a acordat nici macar prezumtia de nevinovatie. asa incat ne-am despartit. asta e viata.!!!!!!!!!!

......................................................................

Live is beutifil if you know how to live.

Problema mea este urmatoarea,si mi-e mi-a recomandat un bun prieten cartile de mai sus....Platforma si Luni de Fiere,apropos de Michel Houill...citeste Particule Elementare...e in genul Platformei....
Acel cineva care mi-a recomndat cartea e chiar colegul meu de apartament.
Referitor la Coelho....am citit Alchimistul..si cam atat.....e bunicica...parerea mea..dar....ne regasim cam toti in ea..asa ca nu vad unde e originalitatea....
Flatmate-ul meu tocmai a citit 11 minute,si a zis ca e ok....
O citesc si mai vorbim.

Si cum te-ai convins ca nu sint una din fostele tale?Sau, mai bine zis, te-ai convins?

In ce priveste cele doua carti, cred ca am mentionat ca meritul descoperirii il are un foarte bun prieten de-al meu, eu doar le-am citit la recomandarea lui, si cel putin una dintre ele (Luni de fiere) mi s-a parut senzationala. Vroiam s-o citesc de mult timp, dar stii cum e , in facultate te obliga sa citesti tone din ce vor ei... si am tot aminat. Nu am citit nici pe departe cit mi-as fi dorit, poate singurul lucru de apreciat la mine e ca recunosc asta si ca fac si eu ce pot sa mai umplu golurile pe care le am;si mie mi-ar placea sa mai vorbim.

Zidul meu e o poveste lunga si nu foarte usor de spus, cel putin nu acum si nu in contextul asta, nu e totusi o audienta de neglijat, e un pas mai mare...

Toate cele bune!

E greu doar sa le deslusesti!

Draga Domnisoara Mya,
va rog sa nu faceti afirmati pe care nu le puteti controla, si asta pentru simplul motiv ca si eu sunt evreica printre altele si asta nu inseamna ca cred ca evreii sunt perfecti. Asta ar fi pur si simplu cea mai mare prostie, si nu doar in cazul lor, ci in cazul tuturor popoarelor lumii, incepand cu cel roman. Au fost ei adeseori victime dar au facut si ei destul de multe victime de-a lungul istoriei (antice, medievale, moderne etc.) si daca sunteti cat de cat sincera (si bineinteles la curent cu istoria) cu Domnia Voastra ar trebui sa recunoasteti acest lucru. In primul rand sunt om care gandeste si abia apoi sunt romanca sau evreica sau mai stiu eu ce!!!
Cat priveste afirmatia ironica a Domniei Vostre despre faptul ca in lumea asta “curata si buna” a arabilor, au venit americanii sa dea cu ghioaga, as vrea sa va pun niste intrebari, si anume:
1.Ati citit “1984” de George Orwell si “A brave new world” de Aldous Hulxey, amandoi scriitori englezi, de limba engleza, deci cred eu, nici o problema de intelegere. Daca nu, ar fi bine sa da. Si asta pentru ca amandoua cartile ne arata ce inseamna si unde poate duce totalitarismul de orice fel, in primul caz facandu-se referire la totalitarismul de factura comunista, iar in cel de-al doilea, la cel capitalist.
2.Nu stiu unde scrie si ce fel de oameni suntem noi, cei care nu putem accepta faptul ca societatea europeana, de pilda, este cu totul altfel structurata decat cea asiatica, decat cea africana etc. si ca, pe langa diferentele de dezvoltare (care in Europa de la o tara la alta in cadrul UE te sperie, si asta, de exemplu, nu in cazul nou-venitelor, ci la o simpla analiza si comparatie a celei germane cu cea spaniola sau portugheza sau chiar cu cea olandeza, da, si nu ma contraziceti pentru ca am fost acolo si de ceva vreme studiez in Germania), mai exista cele de religie, care sunt si cele mai pregnante si care nu pot fi judecate, cu atat mai mult cu cat acestea dau unicitatea si varietatea.
3.Daca tarile musulmane sunt mai traditionaliste dacat cele crestine, asta nu inseamna neaparat ca sunt si mai inapoiate sau ca oamenii acolo sunt mai prosti (daca vreti sa stiti, primul virus de calculator din lume a fost inventat de doi pakistanezi care vroiau sa isi protejeze propriul computer de “curiozitatea” celorlalti ). Si oricum, nu inteleg care este dreptul nostru de a ne amesteca si de a incepe razboi cu ele, de a schimba societatea asa cum vrem noi.
4.Cat despre terorism si mafie, exista in lume si in alte locuri dar asta nu pare sa va deranjeze. Vezi numai exemplul Rusiei, al Ceceniei, al Georgiei, al curzilor care sunt impuscati si de turci si de irakeni si care saracii nu au tara lor si nimeni nu-i vrea, dar pentru asta nimeni nu se chinuie sa isi aduca aminte si sa ia masuri (singura e aceea ca Turcia nu va fi primita in UE pe motivul acesta, realitatea fiind insa aceea ca si faptul ca sunt musulmani atarna mult negativ pentru tarile europene, care vor o societate europeana crestina, preponderent catolico-protestanta de altfel.). Si exemple exista inca destule.
5.Cat destre inchisoarea Guantanamo din Cuba, toata lumea stie aici (adica Germania in special, UE in general) ce inseamna asta, si cred (mai bine zis sper) ca si Domnia Voastra a auzit, de acolo din vecinatate destre ea, poate ati dat si o tura…
6.Cat destre Saddam, eu cred ca americanii i-au facut deja tricouri pe cand erau ei buni prieteni, iar despre alte produse cum ar fi jocuri de genul “Impusca-l pe Saddam” sau mai stiu eu cum au aparut iarasi de mult in societatea tot americana, imi pare rau sa va aduc aminte!
7.Domnisoara Mya, imi pare bine sa aud ca sunteti informata de pe Google, de unde intrati apoi pe Harvard University and so on… dar o carte adevarata, o lucrare de istorie pe care sa o tineti in mana de cand nu ati mai citit. Si oare cei de la Harvard sau mai stiu eu care sunt 100% obiectivi, daca despre insusi Herodot, “parintele istoriei” se zice ca umfla adevarul si multi oameni de stiinta, istorici din zilele nostre nu stiu ce sa creada??? Oare nu stiti ca “istoria este facuta de cei puternici” si ca o tarisoara minuscula ca putere cum e Romania, trebbie sa se bucare ca inca mai exista? Si oare specialistii astia destre care povestiti , “renumiti din lume” nu au nici un fel de interese, ei spun intotdeauna adevarul iar cota de subiectivitate in cazul lor este sub 0, pentru ca ei nu mai sunt oameni, ci roboti???
Eu nu am acces la Harvard pe Internet, insa am acces la toate universitatile din Germania, unde gasesti chiar tot ce vrei, inclusiv in limba romana, multe lucrari de specialitate de care in Romania nu dai nicicum. Si nu am nevoie decat de o biblioteca pentru ca toate sunt puse la punct la fel de bine, si de gasit gasesti orice vrei si cauti tu, si de obicei si in original, nu doar tradus. De fapt, ce e in engleza gasesti cam tot... deci, no need for Harvard-library!!!
8.Si inca ceva, ati fost vreodata in Orientul, stiti ce se intampla exact acolo, sau ati vazut doar show-ul de bombardamente dat de televiziunile americane, caci poate onest ar fi ca, inainte sa incepem sa discutam despre o tara si destre niste oameni si sa ii bombardam, sa le distrugem cultura si spiritualitatea, sa mergem sa le facem o vizita scurta, ce ziceti. Si, by the way, pe dumneavoastra va preocupa spiritualitatea, nu-i asa? Pai atunci cum nu o puteti accepta pe cea a arabilor si dati vina pe terorism. Poate ca nu o intelegeti. Sau am inteles eu gresit? Si nu uitati si ca izvorul culturii occidentale moderne se afla acolo, caci acolo, in Orientul mijlociu s-a scris atat cea mai veche istorie din lume, cat si cele mai vechi si sacre scrieri din lume: Upanisadele.
9.Si nu in ultimul rand, nu uitati de acei romani, carora astazi le zicem moldoveni, si care au murit, au incasat batai sau au fost (si mai sunt inca, din pacate) terorizati pentru simplul motiv ca isi folosesc limba si ca vorbesc cu accent ruseste (si asta nu am vazut la televizor si nici nu am citit undeva, ci am aflat de la unii dintre ei, povesti adevarata si zguduitoare traite cam de toti cei care sunt romani si vorbesc romaneste in Republica Moldova!!!). Unde sunt drepturile omului si de ce nu face nimeni nimic si in astfel de cazuri, cand in 45 de ani rusii (foarte multi de origine evreiasca) incearca sa distruga spiritul national si limba in toate tarile anexate la URSS dupa al doilea razboi mondial???
Va multumesc!

e o carte care m-a uimit de la un rand la altul, care a facut sa mi se ridice parul pe maine si sa ma gandesc cum de scrie omul asta exact ce simt eu ( s-a intamplat ca o buna prietena sa-mi faca cadou cartea exact intr-un moment criucial- proasta alegere).
Nu recomand citirea acelei carti celor slabi de inger

DACA MI-AS AMINTI CE AM VAZUT, DACA AS STI CE A SIMTIT....
atunci as sti daca exista viata dincolo de moarte.
Daca ar avea cineva raspunsul matematic precizat , de atata dor, as fi prima care i-as smulge raspunsul...
...Si daca as afla de ce el si nu eu, cine a ales si dupa ce criterii, as spune ca nu este persoana bine aleasa.

NU SUNT O ANONIMA !
SUNT UN OM CARE MI-AM UCIS CEL MAI BUN PRIETEN INTR-UN ACCIDENT.
SI IL IUBEAM.

mai carapisicel, mai. ce zicea destin asta, ca erai inainte enigmescu si mai pe urma te-ai carapisicit. e adevarat? daca e adevarat, atunci de ce? te-ai luat la harta cu careva aici la cafenea de te-au interzis si a trebuit sa-ti faci un nou ID? (am si io o banuiala si te rog sa-mi spui daca e corecta sau ba). ca stii tu la ce ma gindesc, s-o fi repetind povestea. adica iar te-ai paruit cu careva , ca urmare ai fi fost "admonestat" de admini si ca sa dregi mamaliga iesi acuma la inaintare cu diverse mostre de cenusha capilara... intertwined cu poveste de dezastru sentimental si acuma trebuie sa cinti pe aceeasi melodie... vaaaaaai ce trist sunt. dar din toate conferintele de la cafenea, de ce ti-o fi tunat tocmai pe asta, nu pricep, ca nici macar nu are asa mare auditoriu - poate ca povestea cu nevasta o fi fost prima care ti-a venit in minte si ti-o fi fost mai usor sa brodezi pe tema asta.
nu stiu daca e corecta presupunerea mea, si nici macar nu pot sa spun exact de ce mi-a venit ideea asta - poate pt ca sunt eu putin sceptica atunci cind e vorba de blana lupului. dar oricum, promit solemn, "pe cuvint de pionier", sa nu mai bat capul cu problema asta. punct.

ca tot vorbeam despre diferentele astea....
hai sa-ti mai zic despre inca un defect feminin, cind e vorba despre relatii. desi nu pot generaliza, chiar asa cu una cu 2, ma risc totusi si spun ca femeia pur si simplu nu pricepe ca barbatul nu e telepat. asta e inca o cauza de neintelegeri a la Babel.
vezi tu, femeia, in multe parti ale lumii, invata de cind e bebelus, ca cere si nu i se da, apoi vede alti copii, baieti, ca ei cer si lor li se da (o bomboana, inca o ora afara la joaca pe principiul ca "las' ca daca e baiat, e mai putin periculos decit daca-ar fi fost fata" etc) si aceeasi diferentierecontinua fetitza-fata-femeia sa le observe la tot pasul, toata viata. vede cum baiatul SPUNE "vreau, da-mi", etc si primeste. ea nu. apoi o vede pe mama, bunica, alte femei adulte cum "cer" (sa zicem o vacanta mai scumpa, o noua mobila, etc), sunt refuzate, la care se botosesc, aplica tratamentul silentios, bocesc, etc si partenerul lor ( ca sa scape naibii de panarama si sa aiba liniste) cedeaza si ii da.
sunt comportamente invatate. asa vede ea ca se comporta parintii in relatie, asa stie si ea sa se poarte. la fel si baiatul invata aceleasi comportamente paterne.
si fetele, femeile, intre ele, se inteleg de minune, pt ca, cum iti spuneam mai devreme, vorbesc aceeasi limba. in nici un caz nu vreau sa merg atit de departe incit s-o numesc "limba frustrarii" fata de "male counterpart", dar sa zicem, o femeie stie sa recunoasca instinctiv simptomele - botoseala, tacerea suparata, trintitul lucrurilor, sporovait aiurea despre vrute si nevrute, iesiri emotionale de tot felul, etc, etc, etc, etc,...

de ce: pe masura ce creste, devenind din fata, femeie, tot mai multe experiente de acest gen traieste si vede in jurul ei. bineinteles ca la un moment dat, incepe sa faca legatura intre simptomele respective si cauzele aferente. e si normal ca o femeie sa fie inteleasa cel mai bine TOT DE O FEMEIE, cineva care a trecut la rindul ei prin acelasi gen de experiente, si poate a invatat ceva din ele - anume cum sa faca fata situatilor si emotiilor similare. (ti se pare ciudat ca cel mai bun prieten al unei femei este RAREORI un barbat?) in mod normal, exista un fel de "understanding" intre femei, in conversatia lor multe lucruri ramin nespuse in sensul de ne-articulate verbal dar percepute foarte bine. conversatia intre femei devine de multe ori un fel de "citit printre rinduri" si nici uneia nu-i trece prin cap ca se pot exprima altfel, adica in mod direct. de ce ar face-o, de vreme ce asta este genul de comunicare pe care au invatat-o de mici copile si o stapinesc atit de bine? asta e ceea ce vreau sa spun prin "limba femeii". un fel de "ghicit al gindurilor" - este mai mult un fel de ghicit al starilor emotionale prin care trece interlocutoarea, dincolo de cuvintele pe care le rosteste. este impropriu s-o numesc telepatie, dar alt cuvint nu-mi vine acum in cap.
ca sa-ti dau un exemplu: 2 prietene. una fericita de nu mai poate, cealalta cam necajita in viata sentimentala. se intilnesc la o birfa mica - asa cum e obiceiul femeiesc (asta e un fel de supapa prin care mai lasa sa iasa din cind in cind aburul sub presiune al sentimentelor pe care le tin inchise) sau poate vorbesc la telefon. a mai necajita:"si ce mai faci tu?"
aia care de obicei "crapa" de fericire: (o pauza atit de scurta inaintea raspunsului, incit ar trece neobservata) bine, tu? (sau ceva in genul "bine, uite cu serviciul ,cu casa, aia-ailalta, etc).
in secunda 2, cealalta a si perceput ca interlocutoarea are ceva pe suflet, sau ca lucrurile nu sint chiar asa roze, poate s-a intimplat ceva, etc - daca sunt "prietene bune" asta inseamna ca se cunosc de ceva mai multa vreme SAU sunt acelasi gen de persoane, mai exact, sunt acelasi gen de persoane dpdv emotional, adica au trecut prin experiente similare in viata lor si cunoscindu-se pe sine, isi cunosc si prietena - cum reactioneaza, ce nevoi sufletesti are, etc. si atunci va sti exact daca s-o piseze ca sa spuna ce are pe suflet, sau s-o lase sa-i spuna atunci cind va simti ea nevoia sa se descarce de problema aceea anume.
vezi tu, poate ca de aia ii este greu unui barbat, respectiv sot, sa stie cind sa insiste cu intrebarea/intrebarile pina ajunge la miezul problemei si cind nu.
nu degeaba a aparut si ideea ca atunci cind o femeie spune nu, inseamna de fapt da, si invers... cred ca e ceva in genul "vrei un inel cu diamant sau cu zirconiu?" "nu, ia-mi-l pe ala cu zirconiu, ca avem rate de platit la casa.." PROBLEM!!!! big problem!
el a intrebat-o "vrei?" ea insa, cu tot bagajul ei de frustrari feminine, crede ca "nu se cade" sa vrea prea mult, ii sade bine sa fie modesta. astea sunt valorile pe care le-a invatat de mica. o femeie este buna daca e modesta, adica daca "vrea" (de fapt, daca se multumeste cu) mai putin. aceasta modestie, este in fapt umilinta, nu in sensul vulgar, ci "umilinta biblica" - a fi un om umil, smerit, etc. daca ar reactiona altfel, adica sa vrea diamantul, in mintea ei ar apare imediat calificative negative la adresa propriei persoane - arivista, gold digger, etc - pe care le-a auzit mereu la adresa femeilor care au vrut mai mult in mod fatish. repet: care AU VRUT MAI MULT IN MOD FATIS. ( cu majuscule, pt ca si ea de fapt vrea mai mult, logic ca VREA diamantul si nu zirconiul, dar ii e rusine, teama etc s-o SPUNA deschis).
daca fata merge la cumparaturi cu mama (sau alta femeie) si e intrebata daca vrea (de fapt, daca II PLACE) camasa aia de $4 sau aia de $40 si fata spune "aia de $4", mama sau femeia cealalta stie instinctiv, ca cealalta e preferata.... (nu intotdeauna cumpara mama lucrul mai scump si pe placul ploadei, dar crede-ma ca intotdeauna STIE, reuseste sa inteleaga)
si revenint la barbatul si nevasta lui cu diamantul. vezi tu, barbatul e obisnuit de mic sa comunice direct, sa exprime prin CUVINTE exact ceea ce vrea, si nu prin emotii. el a intrebat "vrei?" i s-a spus nu.... si exact asta a inteles. prin urmare ii face sotiei pe plac si ii cumpara ieftinitura, ca doar vrea s-o vada fericita si nu bosumflata ca i-a cumparat ceva ce nu-i place. DAR: imediat ce a facut gestul darului e mirat - nu pentru ca nu primeste "recunostinta" ci pt ca n-o vede pe femeie atit de incintata pe cit se astepta s-o vada. si bineinteles, nu-i cade prea bine, simte ca efortul lui de a-i face femeii pe plac nu este apreciat, deci se simte el, ca persoana, ca barbat, neapreciat. asta una la mina.
apoi. femeia, cind vede ca primeste in loc de diamantul stralucitor la care ii curgeau balele, un amarit de zirconiu, nu pune prea tare la inima - pt ca are obisnuinta de a se multumi cu mai putin, de a fi modesta, de a nu primi intotdeauna ce isi doreste. DAR: ea intelege ca prin gestul ei de a pune nevoia familiei (rate la casa) inaintea dorintei ei personale (pt ca asa is expected, asa "se cade") , prin asta ea simte ca a facut un sacrificiu. si l-a facut, nu? ei, oricine se asteapta la apreciere, recunostinta, ceva de genul asta atunci cin face un sacrificiu. poate nu atunci cind face un gest frunos (dai cind oricum ai destul sau prea mult) dar, categoric, oricine se asteapta la ceva in schimb atunci cind e vorba de sacrificiu.
la ce fel de recunostinta s-ar astepta femeia? nu stiu sa zic, depinde de fiecare in parte, dar eu, ca muiere, iti spun ca daca-as fin in situatia asta, sa ma vad pe deget cu zirconiu in loc de diamant, mi-ar cam sta in git sa ajungem acasa si dragul meu sa nu se invirta macar putin in jurul meu ca minzul dupa coada iepii, sa se ofere (subliniez: sa SE OFERE) sa duca gunoiul, sa pregateasca el cina si sa ma trimita pe mine sa fac ceva ce-mi place "parca n-ai vorbit cu ai tai saptamina asta, las' ca pun eu masa si tu da-le telefon". acuma, depinde de "sacrificiu, acest "curtat" (in sensul de a face curte) este un fel de moneda de schimb... cursul poate sa varieze de la 1 ora-2 la mai multe, poate o zi intreaga... (apropo, nu lua exemplul meu cu diamantul ad literam, zic eu ca se aplica la mai toate situatiile de genul "ce vrei")
ei bine, cind cei 2 ajung acasa, sotul nu se ofera sa faca nimic, pt ca nu asta e rutina cu care s-a obisnuit in casnicie, deci crede ca n-are rost sa tulbure apele aiurea, cu atit mai mult cu cit unele femei sar ca arse cind intra sotul in bucatarie (dar si asta, cit e DORINTA lor si cit e ceea ce cred ele ca se asteapta din partea lor...). si bineinteles, ca atunci femeia se simte neapreciata, sacrificiul ei nu e apreciat deci nici ea ca persoana, ca femeie nu este apreciata, nu este iubita...
si de aici probleme peste probleme, neintelegeri, atitea si atitea. Toate astea pt ca o femeie cu greu reuseste sa priceapa ca barbatul nu e telepat, nu-i poate citi gindurile.

Si crede-ma, ca de multe ori femeia se asteapta de la barbatul ei sa ii citesca gindurile, sa-i anticipeze dorintele. De ce?: 1 la mina, pt ca asta e genul de comunicare cu care a fost invatata de mica, asa este cel mai la indemina pt ea sa comunice si sa i se comunice. Si 2 la mina pt ca ii este greu sa “se faca de ris” in ochii barbatului ei, sa ii spuna deschis, in fata ca “vrea”, isi doreste mai mult – a fost invatata de mica sa fie modesta (umila) ca asa e frumos. Daca nu e modesta si vrea mai mult, nu-i sade bine, nu-i frumos din partea ei, nu se ridica la nivelul asteptarilor (ale societatii, familiei sau sotului), deci ea ca persoana ar fi mai putin valoroasa prin astfel de acte, implicit sa teme sa nu fie considerate… mai putin valoroasa decit se aspteapta sotul ei sa fie si deci sa-i piarda iubirea… si atunci ea, saraca femeie, se asteapta de la sotul ei (care se presupune CULMEA, ca ar trebui sa fie prietenul ei cel mai bun) sa-i citeasca gindurile, sa-i anticipeze dorintele ascunse si sa i le indeplineasca, fara a o forta sa le admita deschis, verbal, scutind-o astfel de “rusinea” de a nu se ridica la nivelul asteptarilor pe care societatea le ridica fata de ea ca femeie.

complicat, nu? Si apoi nu e doar vina barbatului ca nu poate citi gindurile. Mai e si vina femeii ca nu intelege acest lucru.

cam lunga explicatia asta, dar sper ca nu te-am plictisit de pomana