extaz

Prapad a facut madame printre semidocte.
La vremea aparitiei cartii, toate "doamnele" bine se extaziau in comentarii onomatopeice (caci cum altfel, doamne iarta-ma !):)))

omule, vezi-ti de drum si scuteste-ne de enormitatile tale.
nu ne intereseaza parerile tale si nici ideile tale de 2 lei pe care vrei sa le ridici cu cricul la rangul de filozofie. filozofia nu e de tine.
zi-mi macar unul de aici care ti-a comandat cartea sau e extaziat de ce spui!
ce vrei sa dovedesti de fapt?
numarul de care vorbesti se numeste IP iar daca nici asta nu stii, nu te vad eu in stare sa mi-l zici. chiar si asa... ce rezolvi?
vei fi cumva acceptat de aceasta comunitate? sunt convins ca nu.

Multumesc, draga anisia ca, in ciuda lipsei de rabdare de a lectura textul pana la sfarsit, mi-ai atras atentia asupra unei omisiuni regretabile. Este vorba de sintagma “pe la spate” care vad ca iti place foarte mult. Introducand-o, iata, sper ca la timp, n-as vrea sa te dezamagesc cu cateva observatii ce pot sa contrarieze, dar care nu contrazic deloc demersul meu initial. Este vorba de faptul ca pozitia “pe la spate” , utilizata in anumite circumstante, mai are si denumirea de pozitie “naturala” sau primara, cu referire la etapa primitiva al evolutiei umane, in care stramosii nostri nu atinsesera inca stadiul de “homo erectus” (nicicum pe acela de “homo sapiens”!). Ori, privind faptele in perspectiva evolutiei, cred ca adevarata ruptura de animalitate a omului s-a produs in momentul in care femeia a refuzat varianta “pe la spate” si s-a intors cu fatza spre barbat, privindu-l pentru prima data in ochi si contopindu-se amandoi intr-o imbratisare fara sfarsit (precum legendarii androgini), in acel devastator sentiment ce urma sa se numeasca iubire. (Ce pacat ca in limba romana toate cuvintele referitoare la acest sentiment sunt depreciate (de la “liubov”-ul slav la “amor”-ul francez etc!)
Iata de ce, mutand comentariul in spatiul tau de receptare, continui sa cred ca varianta “pe la spate” trebuie privita (in ciuda manelelor care o supraliciteaza!) ca o varianta primitiva, ramasa in aceeasi zona intunecata a spatelui oropsit. Si chiar daca mai multi mari artisti (vezi Ingres, cum spuneam in textul pe care ai obosit sa-l parcurgi pana la sfarsit) au supralicitat curburile voluptoase ale unui spate feminin, continui sa cred ca pana si in aceasta “activitate”, in care un plus de ferocitate animalica nu strica, sintagma “pe la spate” pastreaza anumite conotatii tulburi, in opozitie cu varianta luminoasa a celor doua fetze sorbindu-se, in extaz, una pe alta.
Desi, daca ai fi citit pana la sfarsit, ai fi observat ca intregul meu text poate fi considerat un elogiu adus spatelui celui sustinator de multe fetze, spatelui atat de nedreptatit…

Valix, as zice ca poezia asta nu e despre tine. dar cine-s eu? pot avea pretentia ca te cunosc? ar fi o dovada de trufie nemasurata din partea mea.

mi-a placut, mai ales finalul:

"Iar eu,transpirat şi-n extaz
ţi-am întors-o,
Pa ,dragă! Ăăă...
Ca-ntr-o viaţă plină de transă,
domnule."

pentru ca mi-a inchegat o imagine care inca imi era usor neclara in prima parte: ea o diva ce imparte bunavointa cu nepasare princiara; el "ratusca cea urata", adolescent visator, plin de cosuri, a carui prezenta o observi efemer doar ca sa uiti in clipa urmatoare de existenta lui.

Ce simpatică ai fost când mi-ai spus
cu nonşalanţă: Pa,ne mai vedem.
Iar eu,transpirat şi-n extaz
ţi-am întors-o,
Pa ,dragă! Ăăă...
Ca-ntr-o viaţă plină de transă,
domnule.

şi în fond de ce trebuia să spună
mai mult?
ora se desfăcea ca un pepene
(roşu)
era o dimineaţă oarecare, fireşte...

pe faţa de pernă, o urmă de ruj
cu miros de fistic.

:)
salutari.

viata poate fi privit ca un joc. Dorinta lui Dumnezeu este sa adauge ani vietilor naostre, pentru ca noi, prin credinta in El sa experimentam o viata din plin, cu probleme si solutii la probleme. O viata consistenta, reala in care libertatea ne este respectata.
Inamicul V. lupta - uneori cu rezultate devastatoare - pentru a ne face sa pierdem credinta, pentru a stinge fiorul poeziei sufletelor noastre, pentru a ne infasura intr-un sentiment de esec, de neputinta de " pe mine nu ma iubeste nimeni, eu sunt prea grasa, baietii vor fete frumoase, etc. etc., eu nu am bani ca ala, etc,." Jenif, frumusetea sufleteasca dainuie, dragostea sufleteasca este extaz, iti insenineaza fatza, insa nu poate sa fiinteze daca tu te incapatanezi sa il respingi pe Acela care ne-a innobilat daruindu-ne sentimentul de dragoste, capacitatea de a iubi.
Cand in mintea omului licare vointa - indusa de V. - de a respinge existenta Lumii Spirituale , atunci , acesta (omul respectiv) incepe sa fie infasurat in tesatura demonica (ii este strangulata bucuria). Vestea buna este ca avem un Rascumparator.
Ma rog sa intelegi si sa vrei.
Gusta fericirea ce iti este daruita prin credinta in Domnul-Iubire..
Eu tin cu tine si iti fac galerie : Hai tu Jeniffer! Hai tu Jeniffer! sigur ca nu numai eu iti fac galerie.

Astazi am sa-mi schimb pantofii
si-am sa joc usor ca grofii
cand in cerc cand la mijloc
n-am sa stau deloc pe loc
Ta ra ri ri ri ri ra
Cand frumos se-nvarte una
la arcus se rupe struna
lautarul cel ochios
apasa prea tare-n jos
Ta ra ri...
In valtoarea perinitei
vantul ia poala rochitei
smechereste fac din ochi
nu cumva sa o deochi
Ta ra ri...
Flacai si fete in extaz
le cade parul pe obraz
prinsi in dansul mladios
uita timpul friguros
Ta ra ri...
Ajung in mijlocul horii
is mare ce mama ciorii!
pun batista pe podea
da ...nu vine nimenea
Ta ra ri...

Ajung in mijlocul horii
si ma-nvart ca roata morii
cu batista pe podea
ma uit inspre-Anisia
Ta rari...
Joaca fetele-n extaz
da...le-o spun de la obraz
cu batista-am stat o ora
nu mai joc si ies din hora
Ta ra ri...:))

frumusetea aceasta umana despre care scrii aici, nu sta intotdeauna in excelenta, in desavarsire, intr-un elitism ( de-o forma sau alta) si cu siguranta nu se limiteaza la talentul literar.

au mai primit la nastere, cate un drop de duiosie si aia ce cad in ridicol, in fanfaronism, sau non-valoare.


plus, fara existenta a ceea ca nu iti place, nu ar mai exista nici bucuria, placerea, chiar extazul, regasirii frumosului intre anumite randuri.

"scoci"?...nu conteaza.

cand aveam 7-8 ani, m-a trimis mama sa cumpar ceva...nu mai stiu.
drumul trecea pe langa o librarie cu una din vitrine plina de jucarii...mai erau inca doua vitrine, una cu carti si o alta cu rechizite. acea vitrina cu jucarii, pot sa spun c-a facut parte din agoniile si extazul copilariei mele.
am intrat atunci in acea librarie si-am cumparat o maimuta ce se scalambaia pe un bat, dac-o manuiai nu stiu cum...
am ajuns acasa si am ascuns repede maimutica dupa cuier, langa usa.
mi-am luat o mutra plouata si-am zis la mama ca un tigan mi-a furat banii din mana.
mama s-a uitat tinta la mine si-a spus "minti. ce ai facut cu banii?"
am vazut in ochii ei ca stia ca mint si ca stia ca stiu ca stie. i-am aratat maimuta, cu eroism.
n-a zis nimic, nu m-a pedepsit, n-a vorbit cu mine.
as fi vrut sa ma pedepseasca - cum facea mereu - sau sa ma fi facut de trei parale.
oricum...mi-am dorit mult maimuta aia dar nu m-am mai bucurat de ea.
exista si acum, e la maica-mea prin beci. :))
daca mi-ar fi placut de ea, as fi stricat-o.

Extazul ma sperie, nu un biet ecou:))

Pe mine extazul m-ar speria doar daca m-as ineca din extaz.
Ma bucur insa, ca nu te temi de Echo:-)))

Pai tocmai de extazul ala vorbeam:)))
Narcis deasupra apei, extaziat de propriu-i chip. Te si vedeam facand baldabac:)))))))))) Doamne fereste !:)

un exemplu doar. era invitat la Nasu' acu' vro 3-4 ani. ala ii citea mesajele de la telespectatori, printre care si astea de gen, dar si multumescuri, est-un-adevarat-artist etc.
asta fu replica lui.
io topita dupa chilian la vremea, m-am uitat cap-coada la emisiune.
mi-o lasat un gust amar de n-ai vazut.
acu' omu n-o fi zis mot-a-mot ce zisei io c-a zis. dar cu certitudine a spus intr-un mod foarte brutal ca nu da doi bani pe opiniile exprimate de ai de se extaziau dupa muzica lui.
iar bleacs.

Gradul de "accesibilitate" al poeziei este diferit atat de la o epoca la alta, cat si de la un poet la altul. In linii mari, poezia premoderna este mult mai accesibila decat cea moderna. Exista o culme a ermetismului pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, cu poeti precum Rimbaud sau Mallarmé, care au produs (vrei, nu vrei, asta-i termenul cel mai potrivit) o adevarata revolutie poetica. Exista apoi un al doilea val ermetic in prima jumatate a sec. XX, in care se inscrie un poet precum Ion Barbu cu al sau "Joc secund".
Pe de alta parte, nu tot ce e ermetic e si valoros. De multe ori ermetismul ascunde vidul simtirii si al gandirii.
Exista apoi si cititorul snob, care pica in extaz in fata a ceea ce nu pricepe sau nu e de priceput.
Incurcate sunt caile poeziei:)))

Bun.Daca zici ca nu-i lucrata si aprofundata. Ma intreb : Cum creaza asemenea extaz in randul profesionistilor din cafenea ?

fain...misoginul din mine-i in extaz. Ma intrebam de ce-i asa revoltata o tipa care a citit aseara textul (de la calculatorul meu) :))

ai o minte destupata daca nu privesti cu manie.
asa ti-e felul sau din cauza varstei...nu stiu.
stii care-i treaba? fereste-te de extazul cititorilor, chiar daca ai sa capeti premiul Pulitzer!
fereste-te si de pietrele de moara aruncate de noi, pe aici sau pe aiurea.
extazul isi are loc doar intre cearceafuri...si atat!
pietrele de moara nu-s chiar toate de moara, pe cat vrem noi sa fie.
nu te forta sa scrii pentru noi, scrie sa-ti placa tie. daca iti place fara rezerve, mai ai de lucrat...abia atunci sa te ingrijorezi!
am vrut mai demult sa intru cu bocancii intr-o poezie de-a ta...nu stiu de ce m-am abtinut. probabil am sesizat ca te-ai leza si ma cam feresc sa ucid corolele de minuni.
ok...ca orice muritor am tendinta sa-i judec pe altii dupa asemanarea mea desi sunt constient ca suntem diferiti.

daca am timp si nu uit...o sa trec la demolat si rupt iarba.
asta, presupunand ca ramai cu aceeasi minte destupata.

dulce, mai vreau dulce!
nu ma satur. extaz. am mushcat dintr-o bomboana. bomboana a mushcat inapoi. mushcatura dulce... roz... dulce....
nectarul clipelor fecunde...
aaaaahhhhhhhhhh!
nu pune mana pe robinet ca te tai!
lasa sa curga mierea si bomboanele alea topite....

Mi-a zis c-am niste ochi albastri ca seninul, sperand ca ma va oripila asa de rau comparatia, incat ma voi lansa intr-o argumentatie frivola impotriva tuturor iesirilor lui prozaice, asa cum facem intotdeauna. De la o vreme, incercand sa-mi domolesc avantul si ghicind ca incrancenarea mea il distreaza, ii zambeam doar, cu toti dintii, urmarindu-i cu aviditate ridurile ce-i tresareau imperceptibil la colturile gurii ... singurele care-i tradau nelinistea, tulburarea, extazul.
Il iubeam atunci mai mult ca oricand, sau atunci simteam, plenar, ca-l iubesc, si roseam pana-n podul palmelor cand ma tintuia cu ochii aia cenusii care stiau totul despre mine.
Mai bine decat mine ma stiau, dinainte de-a ma cunoaste eu insami…
… Oh, nu, cand ploua respir mai bine.
Fereastra aia trebuie sa ramana deschisa, imi place cand flutura perdeaua si peticul ala de cer ... mi-a zis ca am ochii albastri ca seninul si eu am inceput sa traiesc, la treizeci si sase de ani, ca si cand nici n-as fi respirat pana atunci.
Cred ca tuna. Sau asa imi bate mie inima cand ma gandesc la el, la minile lui frumoase care mi-au trasat drum drept, asa cum trasa conturul cladirilor pe care le construia.
E prea cald pentru mai, totusi, am transpirat. Asistenta asta are cel mai mare cur pe care l-am vazut vreodata … tremura patul cand trece pe langa mine.
O sa merg si eu acasa in curand. L-am vazut pasind bine. S-a-nchis fractura. Rana de la umar s-a-nchis si ea doamne cum m-am speriat cand ne-am rasturnat.
O sa fie lila dormitorul clarei… cu patutul departe de fereastra. O sa-i spun clara, asa! Dupa bunica!
-Mai sus, bunico, mai tare! N-o sa cad …
Ochii l-au atras la mine. Si zambetul. M-a privit pana n-am putut sa mai respir. Si mi s-a facut sete.
Clara o sa aiba mainile lui.
Se-nopteaza. Tuna iar ce culoare au ochii tai, fetito? Cum te cheama?
O sa ploua perdeaua. Seninul … sa nu inchida fereastra …
Matei …