farmece cu urina

Pai tocmai ca ai posibilitatea sa te scoli din pat dimineata ,sa mergi la servici,sa vii acasa in mijlocul familiei,sa mergi doua zile la sfirsit de saptamina intr-o mica excursie....sa te bucuri de anotimpuri si de sarbatori,sa fii cu prieteni...
Asta-i farmecul vietii cind D-zeu ti-a dat sanatatea si puterea sa le faci.Banii nu conteaza.
Sint multi care nici nu pot sa sa deplaseze din pat si pina la bucatarie...
Asta-i farmecul vietii si sa-i multumim lui D-zeu in fiecare zi pentru ca ni l-a dat si de asemenea sa ne rugam pentru cei care din motive de sanatate nu pot face ce facem noi zi de zi sa aiba si ei parte de ce avem noi.
Simplu.

Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi

Nu stiu cume din punct de vedere al unui barbat, zic si eu...
Un om mare a zis - "Ce promite frumusetea unei femei lipsite de farmec?" Cred ca Noica, nu stiu sigur!

Se fac farmece care indeparteaza barbatii...

Prind farmecele astea si la nickurile de pe forumuri? Nu de alta, da-mi placea pe-aici si sper sa nu-nfiga vreunul\vreuna ace cu gamalie printr-o papusa, prin alte colturi ale cafenelei ;))

am cam trecut prin farmece si m-am inspirat din...
EMINESCU IN ROMENGLISH
>>>
>>>
>>>
>>> I love you atat de tare
>>>
>>> încat I believe ca mor
>>>
>>> you are so încantatoare
>>>
>>> oh, my dear, cât te ador.
>>>
>>>
>>>
>>> When I go la brat cu tine
>>>
>>> ma simt very magulit
>>>
>>> caci are looking toti la mine
>>>
>>> oh, I am so, so fericit.
>>>
>>>
>>>
>>> All ar fi atat de bine...
>>>
>>> but you see, nu-i chiar asa
>>>
>>> caci I tell ce simt în mine
>>>
>>> dar tu smile si smile într-una
>>>
>>>
>>>
>>> And I think ca spun traznai.
>>>
>>> Please don't face pe nebuna
>>>
>>> si mai look în ochii mei.
>>>
>>>
>>>
>>> Understand? I love you draga
>>>
>>> cum vrei sa-ti mai vorbesc
>>>
>>> you are totul pentru mine
>>>
>>> and I want sa te-ntalnesc.
>>>
>>>
>>>
>>> But is dificult, vezi bine
>>>
>>> caci your mother e pe faza
>>>
>>> si din five în five minute
>>>
>>> carefully ne controleaza
>>>
>>>
>>>
>>> Maybe sa ajung la tine
>>>
>>> ca in Shakespeare, "Juliet"
>>>
>>> I "Romeo" love pe tine
>>>
>>> give me scara din boschet.

Heh... cu farmecele inca sunt sceptica... Dar ... m-a intristat (si intristat e exact cuvantul) faptul ca ai spus ca matusa ei a chemat-o in Italia pentru ca o asteapta ... nu-mi amintesc numele dar are rezonanta musulmana...

Nu vreau sa fiu prapastioasa, dar nu cred ca matusa ei a avut ganduri bune in legatura cu ea.Si aici nu ma refer la chestii paranormale ci la lucruri cat se poate de reale.Sunt mii de fete ajunse in Italia care au sfarsit in tragedii (si aici cred ca stii la ce ma refer).

Si... inainte sa-ti faci idei deplasate... gandeste-te mai bine ca poate au convins-o sa plece prin santaj sau alte metode de mare efect.

Sper din tot sufletul sa se termine totul cu bine... pentru ca dupa ce ti-am citit post-ul chiar m-am intristat...
_____________________________________________________
Communication is not just words, communication is architecture.

cand am citit prima data acest articol m-am gandit ca este vorba de o persoana care nu are ce face,l-am inchis si am trecut mai departe la ce ma interesa.ideea este ca acest articol nu mi-a dat pace si m-am hotarat sa pun si eu parerea mea chiar daca nu intereseaza pe nimeni...
...eu de loc sunt din calarasi.cine nu stie unde se afla,este la 130 km de bucuresti in drum spre constanta.acum a ramas acolo doar mama mea eu incercandu-mi norocul in europa.dar in orasul meu undeva pe la periferie este postata o casa inalta care inainte era o mandrete de casa dar acum locuieste o batrana:Maria.se vede ca nu mai are putere de munca si casa pare nelocuita.numai sutele de oamenii care trec in fiecare zi pe acolo ii da o alura ca ar fii locuita.tanti maria este vrajitoare.asa spune toata lumea din oras.vin oameni din toata tara si stau cu noptile la coada in fata portii pt a sta de vorba cu tanti maria.oamenii spun ca lecuieste de asa zisul"argint viu" si ca "te scapa de farmece".eu una sa fiu sincera nu prea cred in acete licruri dar daca te poate ajuta cu ceva eu iti pot face rost de un numar de telefon,si daca intr-adevar povestea ta este reala si esti gata sa lupti pt iubita ta eu sunt dispusa sa te ajut.da-mi un semn de viata.

.....pentru a vedea farmecul Bucurestiului , trebuie privit cu inima , si nu cu ochii......sunt nascuta , crescuta si , in continuare , locuitoare a acestui oras......nu pot spune ce inseamna sa plec in concediu 2 saptamani si ultimele zile sa nu mai am rabdare , sa " am furnici pe toata talpa " (vorba lui Andries ) , sa vin acasa .......probabil ca sunt eu mai sentimentala.....dar imi place asa ...nici nu vreau sa ma gandesc ce ar insemna sa trebuiasca sa plec definitiv din tara ....mi-e mila de sora mea care a plecat de 3 ani in strainatate.....cateodata o mai apuca nostalgiile si ne spune ca nu va recunoaste ca i-e dor de " acasa " pentru ca o apuca plansul....si uite asa spune mereu ca este totul bine acolo....:))....imi place foarte mult sa ma plimb , merg foarte mult pe jos.....si cand eram copil luam tramvaiul si mergeam de la un capat la celalalt pentru a mai cunoaste locuri noi......cred ca stiu aproape tot Bucurestiul......imi aduc aminte si de cel vechi : Uranus , Izvor , Chirigiu , Crangasi , 13 Septembrie , Plevnei , Filaret.....locuri unde erau case si acum sunt numai blocuri......gigi2005....imi aduc aminte de covrigaria de pe Dealul Mitropoliei....:)))))))......acolo , in zona , aveam scoala....si ne jucam in fiecare zi cateva ore pe deal....sa nu va mai spun ce ne mai dadeam cu sania sau cu ghiozdanele , iarna , pe partea cealalta a dealului ...iesirea spre 11 Iunie.....si ne propteam aproape in tramvaiele care treceau pe acolo....:)))......eu iubesc Bucurestiul !

Barbate, iti scriu de la barbat la barbat, dar nu ca sa te consolez sau sa-ti dau vreun sfat. Iti scriu ca om cu ceva experienta si educatie (cred eu) ca sa-ti lamuresc cateva uimiri de ale tale.
In primul rand barbate, nu uita ca ne tragem din animale.Pentru perpetuarea unei specii, Dumnezeu sau cine vrei tu, a dat speciei respective sansa sa intre in calduri ca sa se inmulteasca.
Vreau sa-ti aduc la cunostinta, cu parere de rau ( eu personal am plins cand am aflat) ca si "animalul" din noi intra "in calduri" pentru perpetuarea speciei. Acum, depinde genetic, de cat "instinct animalier" ai in tine! Numai ca noi oamenii avem limbajul, si prin el, nu stam toata ziua pe femela (sic) si mai si vorbim intre noi. Nu ti s-a intamplat sa te intelegi cu o fata din anturajul tau foarte bine, dar nu aveai nici un sentiment pentru ea?!?! De ce crezi ca ar fi altfel, adica sa nu te intelegi cu fiinta cu care vei duce specia mai departe!?!?!? Ai avea curaj sa o contrazici?? Nema ! Si dupa cum spuneam mai inainte, dupa intrarea in calduri a animalelor, acestora le si trece!(sic)
De ce crezi tu ca la om nu ar trece ?!!?!?? Asa ca despartirea dintre voi doi, a avut loc, dupa trecerea perioadei de "rut" (sic) si descoperirea, prima fiind ea, a faptului ca...nu va leaga nimic!!! Exact cum nu te leaga nimic pe tine si...Mihaela din...Constanta. ( a fost un exemplu).
De aceea sfaturile din "batrani" spun ca tinerii sa stea logoditi o perioada si apoi sa se casatoreasca! Pentru ca cei din batrani stiau ca perioada de "rut" trece repede, si un barbat si o femeie nu vor sta impreuna decat daca vor avea ceva in comun. Apoi aceasta se chema iubire, dragoste etc...cum vrei tu sa-i spui. Te-as ruga sa nu te intristezi pentru ceea ce ai aflat, ori sa consideri ca dragostea intre un barbat si o femeie nu poate exista. Ba da! Va exista, numai ca peste ani si ani, se va chema altfel! Dar daca nu am iubi, ne-am mai putea numi oameni?
Pentru ca si Fofo, catelul meu, nu se impaca deloc cu vecina Myky. Si sunt amandoi de rasa Papillion. Mereu o latra si o musca. Dar cand intra Myky in calduri, Fofo al meu, e cel mai bland catel, ba ii cara si oase de la el, este atent cu ea, iau masa impreuna, o lasa sa-i manance din castron... Sa cred cumva in situatia de mai sus, ca Fofo s-a indragostit de Myky si o va iubi pana la moarte ?!? Haida de! Inteleg ca esti un tanar cu studii, sau vei fi cu studii! Daca ai inceput sa te intrebi si sa intrebi de farmece, vezi ca ai facut studiile degeaba! si pacat ca facultatea costa bani si timp!
Sa fii iubit!(nu numai in perioada de "rut"[sic])

Nu exista "farmece", ci persoane care cred ca da. In realitate, cauzele sint altele, deci, cind nu crezi ca cineva te poate "fermeca" nu poate avea efect.

Poate se refera la farmecul parizienilor.

nu te-ai gandit poate ca inca te mai iubeste dar dupa cate spui si tu ... familia a avut o influenta asupra deciziilor ei... poate ca a fost amenintata sau ... gandeste-te ca poate a renuntat la tine spre binele tau..poate ca i-au fost bagate in cap niste idei si o fi ajuns la concluzia ca poate nu o fi buna ptr tine ... dar daca ai sa vb'esti cu ea si i-ai aduce aminte de momentele frumoase...si mai ales de momentele in care ea iti spunea ca te iubeste mult... dar nu are cum ca o astfel de iubire sa se uite asa usor.nu exista asa ceva.da!! poate o fi confuza dar asta nu inseamna ca sentimentele i-au disparut brusc.nu exista asa ceva..si nici farmece care ar fi putut sa o schimbe..daca exista credinta in Dumnezeu...

"dubios cum toate formatiile bune, cu timpul, isi pierd din farmec"

Nu e dubios. Muzica evolueaza, si gusturile se schimba.

Depinde si ce intelegi prin "farmec". De exemplu eu sunt innebunit dupa muzica lui Incredible String Band, de acum 40 e ani care gasesc ca are un farmec fenomenal. Altii o considera neascultabila.

In general, creatiile artististice isi arata adevarata valoare doar dupa proba timpului, adica atunci cand efectul de moda a trecut si cand toti prietenii influenti ai artistului au disparut fizic.

mamaie zicea sa port chilotii pe dos, sa nu ma atinga farmecele :))
mama, ce mai radeam de ea!!!
- cum sa merg mamaie cu ei pe dos?
- ei lasa, maica... ca nu vede nimeni, ca-s sub fusta!
... si se uita la mine cu subinteles.

pana la urma am convins-o, si am purtat maieul :P

asa si tu: ia de poarta ceva pe dos, ca nu te mai atinge nimic. si daca mai pui si o funda rosie, chiar ca esti save :D

aaaaaa, si te mai invat si sa zici de deochi, ca stiu tot de la mamaie:
fugi deochi dintre ochi
sa te-auda de deochi
unde vantul nu sufla
unde cainii nu latra
unde cocosii nu canta
de-o fi deochiata de-o fetita
sa-i sara cositzele
de-o fi deochiata de-un barbat
sa-i crape ... tzele,
de-o fi deochiata de-o femeie
sa-i usuce buzitzele
fugi din ochi
din gand
din corp
sa ramaie... (si aici pui numele tau)
curata, luminata,
ca maica domnului nepatata.

ptiu, ptiu, ptiu sa nu-ti fie de deochi!

asa, si acu' scuipa-ti repede de trei ori in san, sa se adevereasca :)

Sigur i a facut farmece(si a picat in ele ptr ca se temea de ele,nu era constienta de protectia divina).Tot ce poti sa faci este sa t e rogi(dar sa crezi ca Dumnezeu t i le asculta si ca are putere sa schimbe lucrurile).Si nu rugaciuni da te de nu stiu ce preot,tip poezie recitate mecanic ca la clasa a 3a.M a refer sa vorbesti cu Dumnezeu asa cum vorbesti cu un prieten.Nici sa nu t e gindesti sa apelezi la vrajitoare ca o sa ajungi un distrus pe viata! De altfel nu cred ca viata matusei este tocmai roza.Si i mi pare rau ca trebuie s o spun dar partea cu Italia este foarte dubioasa.Si m a refer aici la multele retele de prostitutie cu romance din italia(din cite ai spus matusa si restu erau disperati dupa bani).Du te la politie si caut o,du te in italia nu renunta.Si ai incredere in Dumnezeu poate cu ocazia asta t e apropi mai bine de Dumnezeu.Poate si din cauza asta a lasat sa se intimple asta.Are un mod de a produce si a intoarce situatii care te lasa masca.Ps: Ignoranti si mistocari au fost dintotdeauna.

....eu te cred! mergi in bucuresti la biserica sf ciprian, este linga universitate! sf ciprian dezleaga toate farmecele....

Eu cred in vraji,farmece,magie alba s.a.Mie nu mi s-a intamplat niciodata,dar stiu din experientele altora.Puteti sa intrebati si preotii,va vor da acelasi raspuns.Este bn k niciodata sa nu intri p fir cu o vrajitoare,pt.k mereu se va tine de kpul tau.CREDETI CE VRETI!

Anul trecut, apărea ultima carte despre maestrul Dinică. În "Un actor pentru eternitate - Gheorghe Dinică", scrisă de Mia Pădurean, marele actor vorbeşte despre copilăria marcată de divorţul părinţilor, adolescenţa în care a mâncat film pe pâine şi întâlnirea providenţială cu Gabriela (foto), femeia vieţii sale.


"În familie mi se spunea Gigi. Colegii şi prietenii îmi spuneau Gheorghe, doar Ştefan Iordache, Marin Moraru şi Radu Beligan îmi spun Gigi. Gabi (n.n. - soţia) îmi spune Gheorghe", mărturisea maestrul.

Copilăria i-a fost marcată de divorţul părinţilor. "Am avut o copilărie foarte amestecată. Asta pentru că familia mea s-a destrămat. N-am avut familie, şi atunci totul se împrăştia. Perioada era tulbure şi căutam fiecare să răzbatem. Am fost un copil liber, năzdrăvan, curios, mai degrabă crescut de stradă şi de prieteni decât de familie, dar sufletul şi mintea mea de copil au memorat doar farmecul străzii şi al jocurilor de puştani."

Despre băieţii din Giuleşti, cartierul în care s-a născut, spunea: "Eram copiii străzii. Strada pentru mine a fost lucrul cel mai important. Strada m-a învăţat foarte multe, pentru că aveam prieteni mai mari care ne dirijau pe noi, cei de vârstă mai mică. Era o lume care nimeni n-ar crede că a existat, lumea cartierului... Eram liber, părinţii mei nu mai aveau grijă de mine. Stăteam pe unde apucam. Mi-am făcut viaţa în funcţie de cum gândeam şi de posibilităţile de atunci. Am avut o şansă şi am depăşit momentul".

În bombardamentul anglo-american din 4 aprilie 1944, casa bunicilor din Bucureşti a fost făcută una cu pământul. A crezut că bunicii i-au murit sub bombe. Cu ajutorul prietenilor, şi-a regăsit rudele care, la rându-le, îl credeau pierdut pentru totdeauna: "Viaţa după război era foarte întortocheată, totuşi mi-am regăsit rudele. Când eram elev, mergeam în comuna Cochineşti de lângă Stolnici, judeţul Argeş, unde s-a născut tatăl meu. Datorită fraţilor şi sorei tatălui meu, am avut vacanţe extraordinare. Când mergeam la ei, mă primeau foarte frumos, cu o mare bucurie. Eram singurul băiat din neamul Dinică, asta îi cucerea".

A descoperit filmul american la cinematografele de pe Calea Griviţei, unde mergea să-i vadă pe Charlie Chaplin, John Wayne, James Stewart şi Cary Grant. "Când eram copil şi vedeam filme americane mi s-a creat apetitul. Pentru istoria filmului american am avut tot respectul. Humphrey Bogart a fost idolul meu din tinereţe... M-au influenţat foarte mult filmele care rulau nonstop, cum s-ar zice mâncam film cu pâine."

Pentru maestrul Dinică, "scena este ceva senzaţional - seara ai spectacol, în ziua aceea ceva din tine îţi spune să te menajezi, să te dedici cu toată fiinţa. De fapt, scena este sacră... Viaţa în teatru este oarecum inexplicabilă, dar nu este inexplicabilă pentru că o avem în sângele nostru. Este o calitate de interpretare, de trăire. La un moment dat este ca o intoxicaţie... Este normal să treci cu uşurinţă de la un rol la altul, să simţi că viaţa pe stradă e una şi când ajungi în teatru, unde trebuie să te implici absolut, ca să serveşti momentul acela, uiţi problemele personale. Cine nu are capacitatea asta, nu are ce căuta pe scenă".

buna sunt corina si va pot ajuta sa scapati de farmece si blesteme id meu e corinutzakiss1991@yahoo.com va astept sa discutam si sa vedem ce se poate face

m-am confruntata si eu cu probleme grele legate de farmece. O singura persoana m-a putut ajuta. pt mai multe relatii contactati-ma ddaria98@yahoo.com