comentarii

fascinatia


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
fascinatie - de Cristall la: 09/05/2005 20:06:53
(la: Nu erai decat un fluture!)
:)
da, frumos

fascinatie, un fluture dantuind pe o o petala,
nu m-as putea gandi,
in acea clipa,
la un ALT rost posibil al florii si al fluturelui

desigur,
albina, va veni, utilitar, sa faca mierea
fluturele insa a adus mirajul
Deci... - de LMMagain la: 25/11/2003 13:50:49
(la: Actori preferati)
Am sa unesc doua teme, Filme si Actori preferati, pe care ii consider deosebiti si am sa numesc si eu citiva.
Unii dintre ei, ca de cite ori vad un film bun am cel putin un actor preferat...;)
Colin Firth in Mindrie si Prejudecata... Fara comentarii.
Il iubesc....:)
Brad Pitt in ´´Meet Joe Black´´, daca a aparut deja in romineste nu ii stiu traducerea sau numele cu care ruleaza. De obicei nu imi pasa prea mult de Brad Pitt dar banuiesc ca a facut un rol minunat de vreme ce m-a facut sa ma gindesc cu fascinatie la ceea ce a intruchipat...Nu vreau sa dau detalii prea multe...pentru cei care nu au vazut filmul inca.
Kevin Kline in ´´Life as a house´´, la fel nu stiu sub ce nume a rulat pe la voi.Minunat film.
Si Leonardo di Cprio in ´´Catch me if you can´´.
Si, last but not least, Russel Crowe in ´´A beautiful mind´´


#5189 (raspuns la: #5179) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
N-am auzit de Lazarescu. - de Alice la: 03/03/2004 08:56:01
(la: Jurnal intim)
iote ca nici eu!
desi probabil ar fi trebuit, cu-atat mai mult cu cat impartasim aceeasi obsesie pentru aurolaci, fascinatia visinelor din damigeana (na ca io de doua ori si porcu’ meu era curcan), pasiunea pentru sunetul ca de clopot al prunelor (verzi) pe acoperisul de tabla ...

"Grea mai e treaba asta cu alfabetizarea filologilor într-ale calculatoarelor..." zice. Rad!

Rad, mah ... vorbeste de chirie si io m-amuz, ca asa trebe lucrat cand e vorba de chirie, sa ma credeti.

"Sau, Dumnezeu ştie, dacă nu cumva cel mai rău lucru pe care i l-am făcut este că nu am apucat să o văd în ultimele luni înainte de a muri."

Si rad iar (al dracu’ lazarescu!) si pe mine, si nici eu ...m-a iubit bunica cel mai mult.

Am multe de citit.
O carte de lazarescu sper ca voi frunzari candva ...ii sper!

nb. de-aicea, de la mine, daca ciulesc un strop urechea, imi scrijelesc huurr-huuurrr pe scoarta trotinete-carucioare, chiar langa billa.


de la megapixel la metrupatrat - de (anonim) la: 22/08/2004 00:48:20
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
De la 3 megapixeli la 3 metri patrati… sigur dle Dinu, se poate dar, de la ce distanta trebuie sa privim imaginea ca sa fie “clara”? Nu?... Sa nu se apuce careva sa faca harti din avion cu cu 3MPul.
Parca nu v-as crede ca intre un Casio 3MP si un Hasselblad cu dos de 25MP n-ati alege ceva la care sa nu zambeasca lumea compatimitor…
Apropo, daca pc-ul face orice, nu e absurd sa dai 5000 de parai pe o cutie de 4MP doar ca scrie ceva pe ea, in loc sa dai doua trei sute pe ceva mai de incepator, si mai bine sa mai pui ceva in mintea pisiului?
Si apoi, fascinatia fotografiei… ritualul fotografierii, pasiunea tabieturilor, toate accesoriile cel mai adesea inutile dar nelipsite din tolba celui prins cu adevarat… se poate fara?
Norocul nostru intre ghilimele este ca fabricantii mai pun cativa megapixeli la aparat, mai pun 2-3 butoane si beculete in viufainder si an de an oftam prin cataloage, mai punem ban pe ban, si cadem ispitei si sigur asta nu se va sfarsi vreodat, au ei grija.
NASA lucreaza deja cu captori de ordinul gigapixelilor, si faramituri vor ajunge si la omul de rand, care va trebui normal sa mai puna pe pisiu niste gigahertzi si gigabaiti de memorie si culere cat ligheanul, in acest dans continuu.
Incontestabil era digitala a castigat, dar ce a castigat? Fotografia analogica sau digitala, tot fotografie se chiama. Faptul ca oricine poate avea un digital si-un pisiu, ne aduce in spirala evolutiei la momentul cand fiecare avea un plaivas in mana… Si ce-I cu asta? Analfabetismul n-a disparut chiar si in cele mai evaluate civilizatii… Daca mana si ochiul n-au dibacie?
Va veni poate vai, si vremea unui soft care cu un simplu clic sa faca artistic orice… De fapt se pare ca-n mintea unora a venit vremea
Dle Dinu, imi place ce se mai spune la cafelutza de aici, imi place mult cum manuiti pixelii, dar zau, parca n-ar strica cafelei putin mai mult zahar… o viata avem si nu stim pentru cat, si as zice ca e pacat sa le vedem toate, asa de intunecate… sincer!
Si poate, sper sa nu supar adminul, ca tot sunt atatia clienti la cafenea, sa mai puna pe perete o floare, o beteluta, ceva mai vesel si pentru privire…
Numai de bine.
#20096 (raspuns la: #19897) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pe langa APELATIVE!!!! - de costin.A la: 07/09/2004 01:01:25
(la: Dorinta de a fi intelectual)
un intelectual, ceea ce inteleg eu printr-un intelectual autentic este dincolo de DEX, definitii si cerinte, un om care nu poate fii altfel. un om care nu a ales el sa ajunga intelectual. a ajuns sa fie pt ca altfel nu putea trai. Un om care nu va cauta niciodata sa se identifice cu ceea ce este inteles prin "intelectual". este/ar trebui/ar fii cel mai autentic sa fie un om care lucreaza, gandeste si trece pe LANGA tot felul de eticheta de intelectual si orice alt fel de functii.
acestea eventual ii sunt atribuite de ceilalti si le foloseste doar pt o mai usoara identificare.
un om care ca scop are sa devina intelectual, pt a fii numit intelectual de ceilalti, pentru mine merita tot dispretul, chiar daca el studiaza acele lucruri cerute de definitii. nu este un om autentic. un intelectual veritabil este cel pe care nu il atinge nici un fel de eticheta de genul intelectual sau de genul parazit/putoare/lenes(ultimele indesate in mintea omului obisnuit de ura resentimentara a stingismului egalitarist)
in lumea de azi in care toata lumea alearga dupa etichete, iar etichetele: intelectual, senator, patron, sef de scara, filozof, dr. ing., bashtan etc etc au o putere de fascinatie incredibila si atrag multi parveniti, orice vanitosi. nu am pus cuv 'intelectual' langa 'sef de scara' pt a denigra statutul de intelectual sau pt a atribui virtuti sefilor de scara, ci doar ca sa ma fac mai bine inteles. acestea sint doar etichete si nu ar trebui folosite decit pt o identificare mai usoara. doar complexatul va generaliza spunind ca toti cei ce isi zic intelectuali se autoperiaza sau cauta sa fie periati (aici nu ma refer la ce a spus nickman ci doar ii folosesc expresiile), numai complexatul va pretinde ca este intelectual fara a avea nici cea mai vaga despre ce vb, dar ii suna frumos, chiar cool. ce incerc de juma de ora sa zic, dar stau cam prost cu exprimarea, este ca aceste apelative/etichete au ajus sa fie manipulate de tot mai multa lume care nu se ridica in vreun fel la nivelul lor si sunt luate si insirate orizontal si postmodernist cu orice altfel de functii si apelative. acea confuzie a valorilor care permite oricarui sa se pretinda ce vrea el (nu despre specialitati este vb pt ca nu te poti pretinde chiar doctor fara sa stii udne e urechea stanga ci despre virtutile omului)......si mai pot continua dar am obosit si simt ca plictisesc
#21189 (raspuns la: #20922) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Copii romani in USA - de (anonim) la: 24/11/2004 05:32:48
(la: Copii romani in SUA)
Traiesc in USA de 20 de ani, fata mea a venit aici cind avea 7 ani. A teminat scoala primara prima in promotie a terminat liceul a doua intr-un liceu foarte competitiv, si-a luat doctoratul in farmacie acum doi ani.
Am locuit in zone mai putin bune la inceput in zone mai bune mai tirziu si in zone foarte bune acum. Am lucrat pentru primaria New Yorkului si i-am batut cu piciorul toate cartierele, cunosc America destul de bine. Am fost de curind in Romania si pot sa-ti spun ca sint multe zone in Romania de azi pe unde m-am simtit la fel de stresat sa merg pe jos ca in cele mai multe zone "dure" din USA. Ingrijorarea dumitale mi se pare patetica si cumva idiotica, e o falsa izmeneala alimentata de o propaganda infantila foarte la moda de a defaima USA. Du-te si calatoreste in lume, chiar si in Europa si vei afla foarte repede adevaruri mult mai socante, in locuri pe care lumea le picta cu o tenta atit de bucolica pina de curind. Trezeste-te draguta, fascinatia ta pentru droguri si sexulitate ar tebuii sa-ti ingrijoreze cumva parintii. Aici e America, e tara celor care stiu ce vor si care stiu sa lupte pentru cea ce vor, cind fica mea a fost la virsta ta, locuiam intr-o zona cu mult mai dura decit iti inchipui si cu toate ca nu a fost nici pe departe " o usa de biserica" nici unul din noi nu a avut nici macar timpul sa maimutareasca cu ingrijorari timpitele ca cele radiate de intrebarea dumitale, fiecare stiam ce trebuia sa facem si am facut-o.
"Get a life!"
dertuP - de giocondel la: 19/02/2005 03:57:12
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
in aceeasi ordine de idei si crima este un act de curaj, caci cel ce o comite se rupe de regula lumii din jur, iese din tipar si se presupune ca trebuie sa aiba mult curaj sa isi asume acest risc...?!

in liceu, am scris un mic tratat care se numea 101 metode de a te sinucide, printre care am enumerat si spanzurarea cocotat pe cubul de gheata si introducerea unei andrele pe o ureche si alte bazaconii de acest gen... prin clasa a doua m-am sugrumat cu o cravata numai asa de doru' lelii, sa vad ce simt cei ce se sinucid... mereu am avut o fascinatie cu moartea si sinuciderea, pentru ca aveam o morbida :) curiozitate legata de viata de dincolo...Sursa?? NECUNOASTEREA...adevaratei naturi a vietii si a mortii...cei ce se sinucid sau au tentative de sinucidere pot crede ei ca au curaj insa adevarul e ca o fac din lipsa de putere, puterea de a continua ceva ce nu inteleg: Viata. La fel cum nu inteleg nici Moartea...exemplu sta chiar afirmatia dumneavoastra: ""sufletul -ăla de-l credeţi matur o dată ce a ajuns să fie într-un om- e cea mai mare minciună pe care a putut-o scorni omul""

Credeti ca intamplator toate marile religii revelate in istorie spun omului clar ca sinuciderea nu aduce nika bun?Ea nu este o eliberare, nu este implinire, nu este nimik,...decat o prelungire in alte planuri a confuziei si departarii de Sine.

NU vreau sa spun ca cei ce sfarsesc asa vor arde in iad, nu cred in iad si nici nu am dreptul sa judec nici motivatiile din spatele actului respectiv, nici statulul sufletului lor, Dincolo.Dar a face publicitate unui asemenea gest si a gasi justificatii pentru, in ultima instanta, o clara slabiciune, este un pic...cam mult.

numai bine totusi si ma bucur ca ati depasit acele momente grele...da, lipsa iubirii este o boala ce lasa rani adanci in orice fiinta, senzatii de instrainare, durere, inadecventa, dor de duca, pentru ca daca dragoste nu e ,nimic nu e..insa dragostea nu trebuie neaparat sa aiba obiect , cum nu e musai ca sa primesti ci este de ajuns sa oferi si sa respiri si sa emani dragoste...pt toti si toata si chiar fara obiect dar mai ales pentru tine insuti.

"Knowledge is a  single point, but the ignorant have multiplied it."
-The Seven Valleys -
#36728 (raspuns la: #36055) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
draga giocondel, - de zaraza la: 26/03/2005 10:08:22
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
draga giocondel,

multumesc pentru raspunsul detaliat, ma tem ca nu ma convinge. nu intru in speculatiile tale spirituale, ma refer doar la cateva fapte obiective: leonardo da vinci a fost homosexual, sta scris in fiecare carte mai serioasa de istoria artei. la fel si michelangelo. exista speculatii cum ca portretul giocondei este de fapt un autoportret :). cert e faptul ca a fost tabloul favorit al lui leonardo, il purta cu el pretutindeni. unii zic ca fascinatia grasutei gioconda se datoreaza infatisarii androgine, nici barbat, nici femeie, sau poate amandoua.

revin cu completari,

zaraza
#40834 (raspuns la: #40822) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
paradoxal - de Tudor-Cristian la: 31/03/2005 16:40:13
(la: Daca Internet nu e, nimic nu e...)
Intr-adevar, este paradoxal, dar lucrurile stau chiar asa cum am scris : desi critic internetul, tind sa devin dependent.
Sper sa fie numai ceva trecator, pentru ca in trecut, acum 7-8 ani, cand am inceput sa pricep cu ce se mananca pc-ul, n-am fost genul care sa piarda nopti cu jocuri (cat de atractive au fost).

Legat de internet, cred ca fascinatia vine din minunea ca poti comunica, chiar instantaneu, cu oameni la asa mare distanta. Chestia asta omoara (cel putin aparent) bariera distantelor, te hraneste cu iluzia ca esti langa celalalt. Oamenii au nevoie de comunicare, asta e cheia.
In ziua de azi rar mai gasesti relatii de prietenie intre oameni, intre familii, care sa poata ajuta si pe unii si pe altii. Ne-am racit nepermis de mult. Si-atunci, in lumea virtuala de aici gasesti (sau cel putin ti se creaza impresia asta) locuri ce te atrag... Apoi, cu timpul, dezamagirea pune stapanire pe tine, dar deja ai devenit dependent. Faci un lucru, stii ca iti face rau, dar continui sa il faci. Acel rau necesar.

Sigur, nu discut aici de multiplele avantaje privind informarea de care avem nevoie zilnic, de la ziare pana la cele mai amanuntite date despre un domeniu anume, care devin deja strict necesare, inclusiv pentru a ne castiga painea. Dar... dupa ce ne luam ce ne trebuie, nu putem sa ne abtinem : si mai mergem la cafenea...

Sper sa existe leac. :)
REGASIRE I [am revenit] - de oliver la: 06/04/2005 18:44:51
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Va propun spre dezbatere un subiect care porneste de la o dilema personala – REGASIREA, INTRE MISTIC SI SUBLIM. Va trebui sa explic inca de acum diferenta intre mistic si sublim. Este o deferentiere pe care Alain Besancon o epuizeaza in « Dilemele mantuirii » (Humanitas, 2001), teza cartii fiind aceea ca misticul degenereaza in sublim. El urmareste acolo un proces istoric, pe care-l scruteaza cu armele unui specialist in istorie si filosofie politica, ceea ce, desigur, n-am intentia sa fac aici. Eu ma rezum la o retorica destul de patetica, in care va invit sa-mi comentati ideile despre prietenie si iubirea erotica, subiecte pe care le vad introductive pentru problema de fond, care este o obsesie a mea – distanta fizica fata de o persoana iubita, pe care trebuie sa o consideri « prietena ». In acelasi timp, consacrarea sociala a unor pattern-uri relationale din care simt acut nevoia sa evadez. Bunaoara, atunci cand un baiat, prieten al meu, mi se pare ca produce o fascinatie asupra mea datorita frumusetii sale fizice, nu doar spirituale, as fi usurat sa-i pot impartasi aceasta perceptie. Aceasta mi-ar permite o apropiere non-sexuala, ci doar una fizica fireasca, de tipul senzualitate frateasca [spun asta, desi ma tem ca Freud considera apropierea dintre Iisus si apostoli ca una de tipul homosexualitatii sublimate]. Din punct de vedere moral, raman intact, iar din punct de vedere existential sunt sunt mult mai implinit in felul acesta, fiindca sunt reconfortat psihic prin aportul afectiv al prietenului/prietenei cu care nu-mi doresc o relatie sexuala, ci doar una care sa darame barierele sociale formale, stupide. Neconventionalul despre care vorbesc se refera la o dorinta a imbratisarii, a unor gesturi tandre, care sa nu produca de fiecare data suspiciuni si reevaluari a relatiei. Vorbesc, de fapt, despre necesitati profund afective, neimplinite la vremea lor, adica in copilarie...

Ma voi rezuma, deocamdata, la o comparatie intre prietenie si iubirea de cuplu, urmand ca, intr-o interventie ulterioara, sa-mi exprim convingerile profunde in privinta intentiei pe care am avut-o atunci cand am fost gay. Sunteti pregatiti pentru o confesiune ?

PRIETENIA. Despre ce cred ca este vorba ? Porneste dintr-o necesitate elementara pe care o numesc regasire; de aici pleaca dorinta de a da vietii un sens, de a ne-o apropria. Cand am gasit in sfarsit oamenii cu care putem stabili aceasta corespondenta, descoperim sacrul si, prin aceasta, ne impartasim din ceea ce se numeste fericire, desi nu ne putem simti pe deplin fericiti in viata aceasta, fiindca exista starea aceea de latenta a raului, care face imposibila instalarea deplina a fericirii absolute. Regretul ne sfasie si suntem nevoiti sa credem ca suntem parasiti de Dumnezeu, dar aceasta sub aspect emotional, fiindca dintr-un unghi rational, lucrurile trebuie sa fie vazute altfel, sau cel putin asta cred, anume ca noi l-am parasit pe Dumnezeul care ne-a dat, din iubire, se pare, posibilitatea de a-l parasi. Incepand de atunci, noua ni se pare ca viata, daca are vreun sens, acesta il exclude pe Dumnezeu, care nu mai ocupa locul de creator si de restaurator al lumii. Dar mi se pare nejustificata ignoranta noastra, cata vreme nu gasesc centralizare doctrinara mai deplina in afara acestui mesaj al lui Christos catre apostoli : « Porunca noua va dau, sa va iubiti unul pe altul asa cum v-am iubit eu pe voi »...

Iubirea dintr-o relatie de prietenie este, deci, sensul vietii, fapt pentru care prezinta, pentru mine, interesul sublim intre toate subiectele care m-ar putea preocupa. Construirea unei relatii de prietenie autentica este periclitata de excluderea acestui Dumnezeu, care spune ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Sau, El se afla in mijlocul lor. Asta pentru ca aici vorbim despre un subiect pentru discutia caruia ai nevoie de curaj – sacrul. Nu cred ca puteti spune ca prietenia - care te face sa simti ca apartii acelui om care este atent la trairile tale, la nevoile tale cele mai profunde, carora le raspunde, atat cat poate, asa cum nimeni altcineva n-o mai face – este profana. Profan este tot ceea ce este anost, rutina, banalitatea cotidiana ; exponential profana este senzatia de spleen. Dar am dorit cu orice pret sa parasim acest teren al groazei existentiale, fiindca il cunoastem foarte bine cu totii, sau poate ca unii il cunoastem mai bine decat ceilalti... Oricum ar fi, problema mi se pare ca exista dintotdeauna, dar solutiile, desi existente, au fost, sunt si vor mai fi ignorate. Va propun, deci, sa ne intoarcem la solutii.

IUBIREA DE CUPLU. Despre aceasta forma, consacrata si ea, de apropiere umana interpersonala (autentica), consider ca este inferioara – N.B., ca forma ! – prieteniei, asa cum a fost ea descrisa mai sus. Asta pentru ca aici apare un element nou, iubirea trupurilor. Si care este problema, de ce cred eu ca nu ne-am simti mult mai bine, mai fericiti, in bratele iubitei, dacat coplesiti de iubirea (non-fizica) a unui prieten ? Ce fel de problema mai e si asta ? Pentru mine, aceasta problema exista si ea dintotdeauna, si a fost si ea evitata, si exact din acelasi motiv, adica fiindca aici este vorba de sacru, un munte pe care nu oricine poate urca. Iubirea fizica, spre deosebire de iubirea sufletelor, este posesiva, obiectualizeaza, chiar daca aceasta obiectualizare poate fi foarte transparenta in raport cu consistenta spirituala a celor implicati in aceasta relatie. Este nevoie de multa precautie, in relatia erotica de cuplu, pentru a nu leza partenerul, pentru a nu-i destrama iluziile posesiei sale, a achizitiei sale, care este partenerul de viata, asupra caruia se spune, tocmai de aceea, ca are drept de viata si de moarte, sau, varianta mai soft, « pana cand moartea ne va desparti ». Iubirea de cuplu, in principiu, este o institutie sociala (casatoria). Putem, desigur, evita pericolul aruncarii unei relatii erotice, profunde pe plan spiritual, in profan, in social, fie casatorindu-ne si mentinandu-ne la trairea aspectului sacramental, mistic, al casatoriei, fie evitand casatoria si sublimand relatia de cuplu intr-o prietenie desavarsita. Orice am face, problema este sa nu cadem in capcana de a ne imagina ca procrearea speciei ar fi un scop in sine, caci progenitura trebuie sa fie efectul iubirii, care consfinteste – ma rog, desavarseste – aceasta iubire, o stabilizeaza, o fixeaza cat mai bine cu putinta in concret. In fine, eu chiar cred ca este posibila evitarea banalizarii relatiei de cuplu, aruncarea ei in profan, dar aceasta nu o vad posibila decat daca relatia este construita pe premise spirituale profunde.

Imi amintesc de filosofia de viata a batranilor, care cred ca sensul vietii este inteles cam asa : privind in urma, asupra realizarilor din aceasta viata, trebuie sa avem satisfactia de a fi construit o casa, de a fi facut un copil, etc. Imi amintesc, in acelasi sens, cum contrazice Christos conceptia asta bolnava, propunand « acumularea » comorilor « in cer », deci o elevare spirituala sustinuta de asistenta divina, pe care o invocam la liturghie. Oamenii care cred in prima teorie, a achizitiei cat mai concrete, vor cere, desigur, la liturghie, sanatate, confort material si psihic, lucruri care ne instaleaza in profan, care ne coboara sub demnitatea de « chip al lui Dumnezeu ». Dar aceasta nu e decat o paranteza menita sa reliefeze importanta refuzului de a arunca o relatie sacra in profan, a efortului (ascezei, in fond) de a mentine in viata relatia care mi-a dat, cu adevarat, viata, care m-a facut in sfarsit sa inteleg de ce viata trebuie traita...

Va trebui sa ma intorc asupra aspectului fizic al unei iubiri, al unei prietenii erotice, intre un barbat si o femeie, si sa amintesc opinia lui Nikolai Berdiaev, conform careia subiectivizarea, individualizarea, concentrarea asupra elementului mistic, inepuizabil, al persoanei iubite, reduce sexualizarea relatiei, are tendinta sa o sublimeze [si aici va invit sa-mi vorbiti din experienta]. Asa incat, in cele din urma, descoperim ca sufletul, trupul, persoana noastra, nu poate face obiectul nici unui fel de posesie, al nici unui fel de iubire geloasa, exclusivista, depersonalizanta. Descoperim libertatea, acea stare care face posibila potentarea intru adevar a individualitatii fiecaruia dintre noi ; descoperim, de ce nu, fericirea.

REGASIRE II - de oliver la: 06/04/2005 18:52:11
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
« Atunci cand un baiat, prieten al meu, mi se pare ca produce o fascinatie asupra mea datorita frumusetii sale fizice, nu doar spirituale, as fi usurat sa-i pot impartasi aceasta perceptie. Aceasta mi-ar permite o apropiere non-sexuala, ci doar una fizica fireasca, de tipul senzualitate frateasca [spun asta, desi ma tem ca Freud considera apropierea dintre Iisus si apostoli ca una de tipul homosexualitatii sublimate]. Din punct de vedere moral, raman intact, iar din punct de vedere existential sunt sunt mult mai implinit in felul acesta, fiindca sunt reconfortat psihic prin aportul afectiv al prietenului/prietenei cu care nu-mi doresc o relatie sexuala, ci doar una care sa darame barierele sociale formale, stupide. Neconventionalul despre care vorbesc se refera la o dorinta a imbratisarii, a unor gesturi tandre, care sa nu produca de fiecare data suspiciuni si reevaluari a relatiei. Vorbesc, de fapt, despre necesitati profund afective, neimplinite la vremea lor, adica in copilarie... »

Promiteam, in interventia anterioara, sa aprofundez PROBLEMA... Dar cred ca nu reusesc sa ma sustrag unui patetism rebarbativ daca incerc sa fac asta, mai ales ca sunt convins ca nu sunt foarte multi aceia care ar dori sa inteleaga ce anume ii face pe unii sa devina gay (si uite cum, dintr-o data, am raspuns si nelinistii care a initiat acest forum de discutii, anume ca devenim, nu ne nastem asa) ; sunt insa multi aceia care prefera sa eticheteze negativ, sa blameze lumea celor care nu se conformeaza canoanelor sociale.

Am renuntat, deci, la tonul intim pe care mi l-am asumat inca de la inceput, refuzand, acum, sa mai insist asupra unui aspect sacru al vietii, aspect de care oricum lumea nu e interesata, si nu fiindca n-ar duce lipsa de el, ci fiindca este monumental de proasta. O ultima explicatie se refera la ideea ca nimeni nu se naste heterosexual sau homosexual, nimeni nu se naste prost sau genial, nimeni nu este predestinat vreunui stil de viata mai mult sau mai putin conform cu asteptarile sociale si cu morala conventionala. Devenim intr-un fel sau altul, in incercarea noastra suprema, disperata, de a ne regasi. Din momentul in care viata a inceput sa ni se infatiseze ca o problema, ei bine, fiecare dintre noi apuca un drum diferit si in functie de cat de diferit e drumul pe care am apucat-o eu de directia in care merge restul lumii, sunt condamnat sau aprobat, sunt erou social sau nebun. Problema de fond la mine se pune in termenii acceptarii sau neaceptarii unei viziuni profane, care nu-ti lasa psibilitatea de a-ti trai viata conform cerintelor tale interioare, cerinte care pot depasi media asteptarilor, a exigentelor existentiale ale celorlalti. Pot spune ca m-am nascut, ca toti ceilalti, ignorant si neajutorat in fata unei vieti dure, care ne provoaca pe unii impotriva celorlalti prin faptul ca da nastere in noi impulsului de autoconservare care, in forma lui neprelucrata, este exclusivist. Se pune, mai devreme sau mai tarziu, problema alegerii exclusiviste intre mine si tine, intre noi si voi, pentru ca suntem diferiti, pentru ca existenta mea pune in pericol existenta ta... Eu am avut noroc in privinta aceasta fiindca nu am fost niciodata o finta foarte sociala, nu am socializat niciodata prea mult cu oamenii care mi se pareau neintresanti. E un dezinteres si un dezgust kafkian… Am fost liber si am facut ceea ce am simtit nevoia sa fac, si pentru asta vreau sa va recomand nonconformismul ca atitudine pozitiva. Privind in urma, regret mult mai putin decat as fi facut-o daca nu imi experimentam cele mai profunde fantezii, necesitati afectiv-erotico-estetice. Am fost determinat inconstient sa fac asta, fiindca am detestat de moarte prototipul tatalui care nu se simtea barbat decat atunci cand isi batea sotia si copiii; el era, nu-i asa, pater familias, si victima unei feroce libido dominandi. M-am indragostit, de aceea, de prototipul barbatului care-si sublimeaza puterea, care este puternic, dar isi foloseste puterea constructiv, deci constientizeaza calitatea de dar al puterii, de donum, de lucru care, la origine si in principiu, nu-i apartine. Am inceput sa ma simt coplesit de imaginea efebului, capabil sa realizeze simultaneitatea puternic-sensibil. Adolescentul care incepe sa problematizeze existenta si care, in acelasi timp, este asaltat hormonal, care cunoaste viata respirand-o si visand-o, dezlegandu-i tainele si imbratisandu-le, SIMULTAN... Aceasta imagine ma elibera de trauma suferita pana atunci, de paradigma barbatului monstru. Acum ma simt eliberat, ma simt capabil sa accept viata in termeni heterosexuali, sa-mi doresc o relatie implicit sexuala cu o femeie. In acelasi timp, nu simt ca as apartine lumii acesteia, fiindca nu ma pot obisnui cu « masculinismele » si nici cu « feminismele ». Ma situez in lumea celor care aspira catre transcenderea apartenentei uneia din aceste lumi, masculine sau feminine. O depasire in sfera nobila a spiritului, care confera sens si fericire, care elibereaza si face posibila iubirea adevarata...

Diferenta pe care a anuntat-o subiectul dezbatut aici se referea la conceptele de mistic si sublim, intre care s-a facut o confuzie a carei remediere mi se pare urgenta. Asta pentru ca altminteri ma voi chinui teribil in continuare, in cautarea unui raspuns rational-afectiv acolo unde nu-i de gasit, adica in aceasta lume. Desi nu am dat pana aici termenilor acceptiunea cuvenita, a venit timpul sa spunem ce inseamna, de fapt, fiecare din aceste concepte. Sublimul se refera la ideea de nedepasit din punct de vedere estetic, iar misticul la cea de nedepasit din punct de vedere existential, deplin. Viata, cand spui ca e sublima, referindu-te la acceptiunea stricta a termenului, este trunchiata in semnificatia ei profunda, fiindca sensul vietii se afla in adevar, nu in frumos (sublim). Insa, trebuie sa spun ca nu e o simpla coincidenta descoperirea sensului (adevarului) vietii atunci cand incepi sa-l cauti plecand la drum puternic impresionat de calitatea de sublim (frumos) a vietii. Cu mine asta s-a si intamplat, si asta am avrut, de fapt, sa spun. Numai ca mi-a trebuit mai mult decat m-as fi asteptat.

Va multumesc si va astept comentariile ! Va promit ca de acum putem incepe o conversatie virtuala personalizata si, sincer, mi-as dori foarte tare sa CUNOSC oameni care simt si gandesc apropiat felului meu de a o face. Poate ma lamuriti cum am putea face asta...
... Nu asta le este destinul ? Prism , - de DESTIN la: 22/05/2005 05:18:43
(la: FEMEIA intre cariera si cratita; BARBATUL...unde mai are loc...)
De putine ori mi-a fost dat sa citesc ...cum sa-l numesc?ce a scris acest Prism.

Scriam cu mult timp in urma un comentariu adresat sexului frumos:numeam femeia divina,ea insasi creatoare si datatoare de viata

Barbatul si femeia sunt foarte diferiti.
Uneori sunt atat de multe diferente intre barbati si femei incat avem senzatia ca venim de pe planete diferite.

Aici in diferente se afla cheia fundamentala care sta la baza relatiei dintre barbat şi femeie atractia.

Tocmai aceasta diferenta, aceasta complementaritate arhetipal ce o regasim în toate filozofiile lumii, asigura continuitatea speciei umane.

Femeile trebuie sa isi amplifice increderea legitima , in ele insele.

Femeile nu sunt pentru noi barbatii numai simple tovarase de viata sau de societate, pasive si ascultatoare.

Ele nu sunt inferioare noua barbatilor in vreun domeniu al vietii, cu atat mai mult in sexualitate.

Barbatul si femeia sunt complet diferiti, complectandu-se reciproc.

Sursa feminitatii este peste tot in natura.

Fascinatia este puterea de a incanta, fiecare femeie poate deveni fascinanta, seducatoare.

O femeie nu trebuie sa inceteze in nici o imprejurare sa fie femeie.

Energiea feminina, acest potential care se afla ascuns in ea, o face a fi mai atragatoare, mai plina de viata si frumusete.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#50413 (raspuns la: #44241) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O poezie de exceptie a domnului Dan Iancu - de Dragos Bora la: 06/06/2005 21:46:25
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Am mai vorbit despre fotografie pe un site de fotografie si am luat
(la figurat) castane... Asa ca mi-e frica de off-topic-uri...

Si pentru ca mi-e frica, am sa pomenesc de o interesanta expozi-
tie din Bucuresti: Muzeul National de Arta al României, Corp Kretzulescu - Sala Oglinzilor, pîna la 26 iunie expozitia "Fascinatia modei italiene".

"...70 de rochii splendide, concepute special pentru siluetele actritelor, de catre Emilio Pucci, Armani, Renato Balestra, Versace, Pino Lancetti, Gianfranco Ferré, Raffaella Curiel, Roberto Capucci, Sorelle Fontana, Fernanda Gattinoni, Gigliola, Valentino s.a., stralucesc în Sala Oglinzilor. Sînt rochii de lux, migaloase, unicate reprezentative pentru perioada anilor 1950-1990, cînd s-a conturat asa-numita moda all italiana, rezultata din experimentele artizanale ale anilor '50. Sophia Loren, Audrey Hepburn, Claudia Cardinale au purtat creatiile acestora. Daca veti vizita aceasta expozitie, ... ... ..."

Articolul "Rochiile divelor inaccesibile" de Iuliana Alexa, din
"Dilema Veche", nr. 72, poate fi citit online la

http://www.algoritma.ro/dilema/72/Iuliana.htm

#53576 (raspuns la: #52578) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dogonii si evolutia - de Cassandra la: 19/06/2005 14:28:05
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Sint de acord cu faptul ca tribul Dogon a obtinut informatii astronomice in urma contactului cu o civilizatie avansata din punct de vedere tehnologic. Dar aplicind “briciul lui Ocham”, este mai logic si probabil ca aceasta civilizatie sa fie terestra si nu extraterestra. Dogonii aveau un interes traditional pentru cer si fenomenele astronomice. Exista date care sustin faptul ca tribul a fost vizitat de misionari inca din anul 1920 (inainte de cei doi antropologi care au descris ritualurile lor), intr-o perioada in care in Europa exista o mare fascinatie in legatura cu Sirius. Este mult mai probabil deci ca ei sa fi obtinut cunostintele despre Sirius si alte informatii astronomice in urma contactului cu alti oameni si sa incorporeze astfel informatiile in ritualurile lor. In ultimii ani a fost abandonata teoria extraterestra in favoarea altor explicatii nu mai putin fanteziste, potrivit carora cunostintele dogonilor se datoreaza unui exces de melanina care le permite sa vada cu ochiul liber steaua Sirius B , sau cunostintelor de astronomie mostenite de la egiptenii antici care aveau telescoape puternice (pe care insa egiptologii nu au reusit sa le descopere).
In plus, daca am fi fost vizitati de amfibieni extraterestrii superiori din punct de vedere tehnologic, si daca acestia ar fi manipulat codul genetic al speciilor intervenind in evolutia acestora, de ce nu sint amfibienii specia dominanta pe pamint, nu ar fi mai logic?

http://www.ufoevidence.org/documents/doc129.htm
cico - de Cassandra la: 26/07/2005 18:23:15
(la: Ce de prostii mai faceam in copilarie!)
Cu electricitatea am avut o experienta oribila cind eram mica... il vedeam pe tatal meu care era foarte priceput si pasionat de tot felul de instalatii, reparatii, inventii etc electrice, cum manipula cablurile electrice si desi intelegeam eu ca era periculos, fascinatia mea nu avea limite. Tinind seama de pericol, imi propusesem sa o iau cu binisorul asa ca m-am hotarit intr-o zi sa vad cum e cind schimb chiar eu cu mina mea un bec de la o lampa la alta (ma gindeam ca era un bun inceput in ale electricitatii). Asa ca profitind de neatentia parintilor, m-am catarat pe o masa pina la lampa din salon si am inceput cu greu (ca chiar si asa abea ajungeam) sa desurubez becul. Probabil ca am bagat mina unde nu trebuia, nu-mi explic, tot ce imi amintesc este ca am inceput sa dansez pe masa un dans indracit care mi s-a parut etern, in timp ce aveam constiinta clara ca "mi se lipise mina pe bec" (mai tirziu am aflat explicatia). Norocul meu a fost ca din cauza intensitatii dansului lampa s-a desprins din tavan si s-a intrerupt curentul in toata casa si asa am scapat probabil cu viata. Cert e ca de atunci am ramas o dansatoare desavirsita pe linga ca m-am procopsit cu electrofobie. ;)

Si ce mai Cico, te indoiesti de lasitatea gainilor :) Iti spun eu le-am studiat bine dupa ani si ani de mers la tara in vacantele de vara. Le cunosc toata psihologia si chiar si patologia si parazitologia :) pentru ca imi placea sa le studiez in intimitatea lor adica in cotet unde ma bagam si ieseam neagra de ... paduchi de pasare. Si bunica mea cind m-a vazut prima data ingrozita de atitia paduchi, mi-a zis sa ma "oglindesc" intr-o apa ca dispar, si asa era dispareau ca prin minune. Poate cineva stie sa-mi explice de ce ca eu nu am aflat nici pina azi.
Doamne ajuta!

M-am gandit sa adaug un gand care mi-a venit acum, in timp ce citeam mesajele tuturor...

Cum se poate ca au existat, exista si vor exista oameni care ARD din toata fiinta lor pentru viata induhovnicita, au o sete enorma de Dumnezeu si se dezleaga cu usurinta de cele lumesti.
Astfel de oameni, sunt pentru mine o continua fascinatie... Sfantul Apostol Pavel, Parintii Sofronie din Essex, Rafail Noica, Daniil de la Rarau (Sandu Tudor), Seraphim Rose si lista poate continua la nesfarsit...

Oare nu cumva asa doreste Dumnezeu sa fim? Sa cautam cu ardoare, sa cercetam fara ragaz... Hristos ne cheama la fapta... Iar noi (eu sunt cea dintai, nu glumesc cand spun asta) mai zabovim putin si nu realizam ca viata aceasta este o Golgota (Pr. Rafail Noica), deci este nevoie in primul rand de chinul jertfirii sinelui, a obiceiului...

Oamenii de care vorbeam mai sus au mers direct inainte, fara sa priveasca nicidecum in spate, ci au privit la Hristos...

Acest gand se adreseaza in primul rand mie

Ma gandesc daca nu cumva in era comoditatilor, impietririi si a risipirii este mai grea inaptuirea...

Ce credeti?
ce-mi place de voi - de Belle la: 29/07/2005 14:59:45
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
cred ca-i prima conferinta cu comentarii lungi care le citesc de la cap la coada fara sa sar un cuvant (sau vreun comentariu, chiar daca nu retin chiar totul) ... cel putin ce-a povestit gigi imi da fiori pe spinare ca atunci cand am citit "la tiganci"

si mi-am adus aminte de ceva... se zice ca persoanele cu sprancenele impreunate au putere (chiar involuntara) de deochi. cu ani in urma cand fi-miu era mic vreo 3-4 ani probabil (si o frumusete de copil, acum e ca orice adolescent, nici cal nici magar desi eu tot frumos si puiul mamii il vad) a venit pe la noi cineva care-mi vedea copilul pentru prima data. mai tarziu, s-a facut ora somnului si ne-am dus la culcare. copilu' nici n-a adormit bine ca s-a trezit si l-a apucat un plans cu sughituri de n-am reusit sa-i fac nimic sa-l opresc. atunci mi-am adus aminte de barbatul cu sprancene impreunate ca nu se mai oprea din a-mi lauda copilul cat e de frumos si m-am gandit "mai, sa stii ca l-a deocheat". asa ca brusc mi-am adus aminte c-am "furat" de la cineva descantecul de deochi (se pare ca asa ceva se "fura", nu "se invata") si am facut incercarea (desi mi s-a parut ridicol) sa-i descant. nici n-am terminat bine ca s-a oprit din plans la fel de brusc cum incepuse, s-a intors pe partea cealalta si-a adormit la loc. si eu si maica-mea ne-am crucit iar dl. belle a zis ca-s "periculoasa" ;)))))

gigico... eu te-nteleg cu pasiunea ta ca si sor-mea e scorpioanca si cand are timp imi tot da pe e-mail tot felul de chestii legate de mine si influenta zodiacala. le citesc de fiecare data cu mult interes si fascinatie, dar din pacate eu nu prea am "tzinere de minte" si in scurta vreme am uitat :(
#62156 (raspuns la: #62153) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
miza... - de ioana st la: 18/10/2005 15:14:19
(la: Nu sexul e miza)
miza e sa supravietuiesi caruselului ametitor,care poarta numele de viata de cuplu!Sa te tii strans de mana,sa tipi,sa inchizi ochii si sa aluneci pe panta,sperand ca in pana la final el sa nu-ti dea drumul la mana!Sa te bucuri impreuna de nebunie si de fascinatia calatoriei, de cele mai multe ori plina de adrenalina.
anisia - de Honey in the Sunshine la: 04/11/2005 23:30:26
(la: Exerciţiu de imaginaţie)
se vede ca nu-i lucru usor sa fii descrisa :) si asta e semn bun!
hai ca incerc eu.. desi ma indoiesc de reusita.

piele alba, par negru, deobicei prins in coada sau in coc, ochi negri, ochelari (parca ziceai, nu?)... figura oarecum de intelectuala dar in acelasi timp si de visatoare; nu foarte inalta, nu foarte slaba (dar departe de a fi grasa)...cu un anumit gust pentru oriental si fascinatie.
_____________________________________________________
Communication is not just words, communication is architecture
#84946 (raspuns la: #84944) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cassandra ; cifra sapte. - de Dora C la: 16/11/2005 23:38:16
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Banuiesc ca aparitia saptaminii din 7 zile are legatura cu ciclurile preiodice ale astrilor.. In antichitate se cunosteau doar cinci planete din sistemul solar plus luna si soarele… de aici si numele zilelor, Luni =Luna, Marti= Martie, Miercuri= Mercur, Joi = Jupiter, Vineri = Venus, Simbata = Saturn, Duminica = Soare…

O alta explicatie ar putea fi fascinatia oamenilor pt cifra sapte…Se zice ca ar fi o cifra magica…Iata citeva exemple:
Sapte minuni ale lumii ;
Sapte arte;
Sapte pacate capitale;
Sapte note muzicale
Sapte culori ale curcubeului…
#88085 (raspuns la: #87871) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...