felicitare de la nanas pentru fini de cununi

O felicitare mai putin conventionala pentru Lunetisti la
http://www.geocities.com/uhi4ge/dinuiarnahtm/

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

Eu am fost nasa de cununie o data, iar acea nunta a avut loc la tara. Mie mi se pare ca toate aceste ritualuri care se fac si in care oamenii nu prea mai cred, vor incepe sa dispara. Tinerii nu inteleg semnificatia obiceiurilor iar batranii nu mai stiu s-o explice. S-a pierdut farmecul nuntilor traditionale romanesti. Pot sa spun ca ar fi minunat si foarte simplu ca nunta sa se desfasoare astfel: mergi la biserica, mergi cu lumea la o masa simbolica, te schimbi, ii lasi pe oameni acolo si pleci in treaba ta. Da' am impresia ca in Romania, nuntile se fac pe ideea castigului material. Nasii, sa castige cadouri de la fini, iar finii sa castige banii de la masa. Eu zic despre nuntile din Romania ca sunt costisitoare: risipa de bani, risipa de timp (tre' sa stai pana dimineata, sa nu jignesti eu stiu ce rude), risipa de gesturi - vrei nu vrei vine unu si te pupa de te ingretosezi tot. Prin Ardeal, insa, se merge pe principiul ca toti cei care vin la nunta, nasi, parinti, rude, invitati, vin sa ajute perechea sa-si inceapa viata cat mai bine - deci inca un aspect material al nuntii. Dar, spre deosebire de alte regiuni, aici e vorba de ajutorarea mirilor, nu de profitul unora si al altora de pe urma nuntii. Nunta la romani, si mai ales nunta la tara alimenteaza comunitatea pentru cel putin juma' de an cu barfe, comentarii, glume proaste: ai vazut ce lumanari? ai vazut ce rochie? da' de unde or fi avut maica atatia bani? Si chestii d'astea. Cat priveste mancarea si bautura, prefer sa ma abtin… Acum aspectul sexual al nuntii. Mi se pare o prostie sa marchezi inceputul vietii sexuale cu noaptea nuntii. E ca si cum te-ai duce la magazin sa-ti cumperi pantofi pe care sa-i incalti la nu stiu ce ocazie, nu-i probezi si atunci cand ai nevoie de ei iti dai seama ca nu ti se potrivesc. Relatia de cuplu nu incepe in noaptea nuntii. Ar trebui sa inceapa cu ceva vreme inainte, oamenii sa se cunoasca, sa stie fiecare ce poate sa dea si ce poate sa primeasca. Jucatul camasii mi se pare un fel de mezat, un fel de vita dusa la abator sau un fel de calul de dar care se cauta la dinti. Ritualurile de nunta la romani, vorbesc de nunta la tara, mi se par barbare, lipsite de logica, a caror semnificatie ancestrala este pierduta in valtoarea vremurilor, un fel de balci. Ca o concluzie, pot spune ca mi se pare inutil sa-ti inviti rude pe care nu le-ai vazut de 20 de ani, numai ca sa-ti vina la nunta cu ceva dar de bani sau ca te duci obligat la o nunta ca sa-ti asiguri meseni pentru un posibil viitor eveniment in familie. (geanina)

ex.
nasi de cununie: ilie/raluca
dupa traditie-APROAPE OBLIGATORIU- ca altminteri se supara-trebuie ca nascutii finilor sa fie botezati de aceeasi nasi si , sa le poarte numele. dar...poate ca finicii vor sa isi boteze copii dupa cum au chef iar nu Ilie/Raluca.
Spune-mi nasica de botez, tu cum ai procedat-convenit?

nu stiu ce sa zic, ma uimeste majoritatea parerilor negative.
sa va povestesc cum a fost la noi.

am cerut-o de nevasta pe doamna mea in 1 decembrie 99, data propusa pt cununie prin vara. in februarie ne hotarim sa facem nunta mai repede, macar la biserica. in aprilie.

cu o saptamina inainte de nunta la biserica ne hotarim sa facem si cheful, petrecerea, ma rog, tot atunci. nasii mei ne-au ajutat sa gasim o salita mica. fiindca nu incapeau decit 50 de persoane odata, am chemat pe cei mai in etate (sa nu sune urit) pe la amiaza si pe cei mai tineri seara.

a fost un chef teribil, am avut 100 de prieteni si rude care au venit, anuntati cu o saptamina inainte pe telefon, ca invitatiile scrise nu am mai apucat sa le facem:D

apropo de interesele financiare in a aface nunta etc dupa ce am scazut restaurantul si alte cheltuieli ne-au mai ramas bani de o dacie din 75 pe care ne-au dat-o nasii la pret redus ;) asa ca...

nici video nu ne-am permis, parintii si bunicii ne-au ajutat f mult cu ce au putut, bani sau produse de la tara (brinza, tuica) sau prajituri. rudele la fel.

a iesit perfect. nasii s-au distrat teribil si cind ne reintilnim cu ei sau cu alti "participanti" ne amintim cu placere de acea noapte.

nu am avut nici "catel" adica acea persoana ce tot strigat toata nunta si anunta si darurile. la plecare cine a vrut si a putut ne-a felicitat si ne-a lasat un plic, un cadou etc. toti au fost bine primiti si li s-a multumit la fel.

am uitat sa va spun ca muzica a fost asigurata de un prieten care a venit cu PCul sau personal si mp3uri :)

vedeti ca se poate si altfel?

PS prima fetita a fost botezata de nasii mei iar cea de a doua speram ca va fi bootezata de nasii din partea sotiei, fara conditii sau probleme de nume ale copilului sau de alta natura.

geani
Noi am fost nasi de cununie. nu pot spune despre cat de minunat a fost la cununie, pentru ca n-a fost. in concluzie, asta e. cand a aparut primul copil al perechii cununate de noi, ei au venit cu rugamintea ca sa le botezam copilul ca asa e traditia. Da' noi nu suntem traditionalisti, ba dimpotriva. Am acceptat sa le botezam copilul dar nu am fost de acord sa-i dam noi nume deoarece am considerat mai potrivit ca mama copilului sa fie cea care sa hotarasca in ce fel sa-si strige copilul, ca doar ea il naste si ea il creste. Cum le place parintilor, asa sa-l numeasca. Noi avem o relatie buna cu finii nostri si ori de cate ori au nevoie de vreun sfat vin la noi si asta nu pentru ca am fi batrani, ci pentru ca au incredere in noi. Cand era pe drum al doilea copil, iarasi ne-au intrebat daca vrem sa-i dam vreun nume si situatia s-a repetat. Nu am facut decat sa ne sfatuim in legatura cu numele copilului. Mai ales ca de data asta e baietel iar mama copilului dorea sa-i puna numele nasului, lucru cu care noi nu am fost de acord, doar asa, ca sa fie numele nasului si nu pentru ca placea parintilor. Asta e mentalitatea noastra: parintii sa dea nume copiilor lor pentru ca ei ii striga zilnic, ei fac sacrificii sa-i creasca, ei se bucura si ei isi alinta copii. asta e cu numele. Va salut, Geani

Am gasit raspunsul la aceasta intrebare in spusa domnului Gabriel Liiceanu, in ultima sa carte:"Usa interzisa":
" Cred ca putini compatrioti au resimtit asemeni mie istoria tarii lor ca pe o drama personala. de cate ori treceam granita, preluam chipul tarii mele vazut din afara: ma identificam cu scuristii care puneau bombe la sediul Europei Libere, cu cersetorii din metrourile pariziene, cu hotii din supermarketuri, cu spargatorii postelor din Germania, cu traficantii de minori, cu spalatorii de bani, cu organizatorii de retele de prostituate, cu mafiotii nationali, cu turistii care plecau cu prosoapele din hoteluri. Circulam prin lume impachetat in straturile de rusine ale Romaniei. Si este firesc sa fie asa, devreme ce lumea ne priveste ca reprezentanti ai unei situatii care de cele mai multe ori ne depaseste.
In 1984, un neamt imbecil m-a felicitat de Heidelberg, pentru participarea Romaniei lui Ceausescu la olimpiada de la Los Angeles, asa cum dupa mineriada din iunie 1990, un francez imbecil mi-a trantit la sediul central de la Hachette uasa in nas. In ochii lui devenisem prin extensie miner. Nuantele nu au ce cauta in asemenea situatii. Nu avea nici o importanta ca pe 13 iunie, ratasem cu doar cateva minute ocazia de a lua cinci bate in cap, in biroul meu de la Humanitas.
Vazuti de departe, eram scaldati cu totii, in aceeasi aura de barbarie. Acelasi fenomen de identificare la alta scara l-am trait in urma cu cativa ani , la Targul International al cartii, de la Frankfurt. Stateam pe un fotoliu si priveam visator in zare. Halele Targului erau enorme si oriunde ai fi privit, se deschidea o perspectiva neasteptata. culuoarul pe care l-a deschis atunci privirea mea, m-a transportat la 15 metri mai departe catre standul thailandez, in care parea ca se petrece ceva deosebit. Era lume stransa laolalta, cineva vorbea, erau mese multe asternute cu fete de masa cu gustari felurite, care asteptau cuminti, terminarea discursului pentru a putea fi devorate. In campul privirii mele, a patruns atunci o "colega" a mea, directoarea unei edituri bucurestene. lipsita de aparare, mesele isi ofereau flancul exterior trecatorilor. Doamna, extrem de mobila, altminteri, s-a oprit brusc in dreptul uneia dintre ele, afectand un interes neasteptat pentru reuniunea editorilor thailandezi si pentru domnul care tocmai vorbea. Ochiul meu scormonitor, intrat prevestitor in alerta, capatase finetea unui scaner. Disjunctia dintre expresia de pe fata doamnei impumutata de la membrii asistentei (privire absoluta, concentrare maxima, interes vadit pentru spusele oratorului) si jocul mainilor, care avea logica lui si care dezvolta o cu totul alta partitura, m-a fascinat. Pe antebratul stang, colega mea tinea o poseta, pe care a mutat-o discret, cu mana dreapta, mai aproape de cot. "Dumnezeule, mi-am zis, te pomenesti ca incepe sa manance!" In dreptul ei farfuriile si tacamurile erau frumos asezate, iar dincolo de ele, ca intr-o reduta prost pazita, se odihneau platourile cu mancare. Mana dreapta a doamnei directoare a pornit ridicandu-se usor catre marginea mesei-incordarea mea de voyeur atinsese punctul culminant- a odihnit o clipa pe marginea scrobita a fetei de masa, apoi cu incetinitorul s-a apropiat de o sticluta- am recunoscut de indata in ea, dupa silueta si eticheta nelipsitul condiment extrem oriental: Soja Sauce- cu degetul al treilea al mainii, prin mici impulsuri delicate, a pus sticluta pe drum catre marginea mesei, unde astepta cu gura cascata poseta care dupa ultima miscare a degetului a inghitit-o hap! si s-a inchis ca prin minune cu fermuarul. Ce repede se petrecuse totul! Atat de repede incat am simtit nevoia sa ma frec la ochi. cand i-am redeschis, colega mea, continua sa asculte cu vadit interes, ceea ce spunea domnul din Thailanda si dupa o vreme, parand edificata , s-a desprins de locul crimei, s-a inderpat grabita catre alte zari, manata de proiecte necunoscute mie. nenorocirea e ca mine intamplarea m-a lasat intr-o stare de adanca tulburare. Potrivit logicii introiective descrise mai sus, furasem cu nerusinare, cu sange rece si cu o remarcabila dibacie o sticluta de condimente. Totul pleda pentru asta: eram roman, venisem in aceeasi echipa la Frankfurt, aream uniti - autoarea gainariei si eu- prin festivalul cartii si in plus eram amandoi directori de editura. mai locuiam si in acelasi oras." Dar nu tu esti persoana care a bagat in poseta, imi repetam intr-una sticluta cu sosul de soia, pentru Dumneze, linisteste-te!"
Cu toate acestea, faptul ca eu nu as fi putut sterpeli, in vecii vecilor, sticluta nu avea nici importanta. Ceva mai adanc, care venea de dinaintea mea, ma facea coautor , partas, complice la gestul de randas, la care tocmai asistasem. Important era ca si ea si eu trageam dupa noi, acolo si peste tot in lume, alaiul infinit al frustrarilor venite din 45 de ani de comunism, care ne impingeau pe unii mai fini sa furam o sticluta cu soia, pe altii, precum tipii din delegatia care l-a insotit pe Ceausescu invitat la Paris in 1978 de Giscard d'Estaing, sa ia tot ce se putea lua , desuruba, demonta, din palatul in care fusesera primiti. E drept, nu orice om frustrat, fura sau trebuie sa fure, dar nu stiu cum se face, ca pe lumea asta orice frustrat , care nu fura, este asemanat cu semenii lui frustrati care nu fura. Iar omul acesta, care nu fura, termina printr-o miscare interioara, de o extrema perversitate, sa se asimileze singur, privirii celor care il asimileaza cu semenii sai care fura. Asa se face ca in acel an, am plecat de la Frankfurt, convins fiind ca in bagajele mele se afla nevazuta o sticluta de Soja Sauce. Blestemata de sticluta! Gentuta cu sticluta!."
Voi reveni luni, cu comentarii la cele ce s-au scris de ceilalti participanti la conferinta.
hypatia

"la fin des haricots" se traduce prin "catastrofa totala, dupa care nu mai exista nimic".

___________________________________________________
"nobody is perfect; I'm nobody"

Abia acum am observat mesajul tau asa ca incerc sa-ti raspund ca sa nu crezi ca m-am facut ca nu vad.

In primul si-n primul rand nu stiu de unde ai tras tu concluzia desteapta cum ca "mi-ai fi turnat tu ceva sare pe rana". Draga, te flatezi singurica. Vezi tu, de aia nu va suporta romanii pe cele ca voi, ca intotdeauna cand incearca sa fie blanzi si vor sa vi se destainuie, voi aveti ambitia asta de a le rade in nas si de a-i trata cu sulfat de sictir. Adica daca un barbat vi se destainuie prin ceva anume, voi ori i-o luati ca pe o slabiciune aratand prin aceasta cat de slabe sunteti de fapt voi, ori o interpretati ca fiind o gluma proasta. Ce sa spun, am avut o droaie de dreptate cand am zis ca va plac barbatii straini fiindca va permit orice. E si normal, ca la aspectele atinse de mine (cele referitoare la legile care le sustin pe femei mai mult decat pe barbati- stiu eu cum se intampla: daca ei nu-i convine ceva se da cu capul de perete, isi face o masturbare rapida si-si rupe hainele de pe ia apoi da telefon la politie ca sa-l bage in puscarie pe fraierul de barbat'su) nici macar n-ai mai facut vreo sesizare. De ce? Hmm, doar nu sunt chiar asa de prost sa nu-mi dau seama. E simplu: tie uneia nu ti-a ajuns degetul intins, ai luat toata mana.

M-ai prins cu musca pe caciula...? Nu stiu care pe care a prins aici. Ca o paranteza, afla ca nici macar nu port caciula! Sic! Si daca am o musca eu n-o alung, ci o prind cu dibacie. Singurele care nu vaneaza muste sunt femeile, lor le place sa le stropseasca pe toti peretii.

1. Da-ne si noua un semn din mila Mariei-Tale si zi-ne pe unde ai gasit aici referirile alea, ca pe mine m-ai facut tare curios. Din cate am putut eu vedea in general la cafenea, majoritatea barbatilor se poarta frumos cu femeile de pe aici. Ah, probabil te-a contrariat faptul ca se gasesc destui dintre barbati care sa vi se "opuna" (adica sa vina cu explicatii pertinente) la capitolul stiinte si dezbateri despre viata.

2. Nu stiu ce-i fi crezut tu, dar se pare ca treaba e in felul urmator: fiindca n-ai gasit pe Fat-Frumos care stie sa le faca pe toate, inclusiv sa-ti dea cate o galeata de jaratic aprins, te-ai gandit ca el nu exista. Nu ti-ai pus problema ca n-ai stiut unde si ce sa cauti, ci ca nu exista din cauza ca tu n-ai gasit. Pai sa-ti spun ceva, nu e vina barbatilor buni ca nu dau decat de niste profitoare, in timp ce smecherii dau de cele bune- si invers. Pur si simplu se intampla. Daca m-am gandit ca ai fi stat in manastire...? Ha ha ha, ce gluma buna! Te-ai gandit mult inainte de-a scoate porumbelul din gurita? PAi daca ai fi stat la manastire macar o saptamana, atunci nu mai vorbeai asa. Si da, sunt convins ca doar ai visat la ei. Si pt. ca ei n-au visat la tine...iata cum s-a ajuns la discutarea temei de fata. Stii, ma intreb daca nu cumva tu ascunzi ceva in adancul sufletului tau, ceva de demult, o parere de rau pt. un roman pierdut din neatentie. Asta ar putea fi o scuza buna si ar explica in buna masura stresul si refularile de acum.

3. "Coada de peste" o sa devina coada de balena fiindca mi-am dat seama din textul tau ca tu nu cauti explicatii, ci motivatii pt. alegerea ta pe care ai facut-o. Numai un fraier ti s-ar mai destainui acum. Ce ziceam eu, cum trebuie o femeie sa stie ca e apreciata?...

4. Vezi cam multe pt. una care n-a reusit sa vada decat romani impotenti la toate! Nu crezi? Facusem doar o apreciere despre faptul ca romanii isi intretin cu greu familia si atunci ele (unele), ca sa scape de griji si de nevoi, deseori apeleaza la strategia internetului si-si gasesc iubitei desfranati cu bani care le ofera marea cu sarea, mai exact un trai fara grijile zilei dar si fara frumusetea experientelor traite in greutati. Ca orice mi-ai zice tu acuma n-am sa te cred ca nu mai poti de fericire. Dealtfel ce te-a facut sa vii sa scrii aici, oare nu tocmai lipsa celor ai tai? Ca daca erai atat de fericita nu veneai sa scrii despre barbatii romani, ci puteai la fel de bine sa vii si sa te destainuiesti urland ca nu mai poti de atata bine. Dar tu nu, ai vrut sa-ti justifici, precum spuneam, decizia luata cu ceva timp in urma. Eu cred ca in fond tu te simti vinovata de ceva. Nu trebuie sa fii psiholog ca sa-ti dai seama de asta.

Faptul ca barbatii judeca dupa "calapodul" lor nu e mai impresionant decat afirmatia ca femeile judeca numai si numai dp lor dv. Nu ti se pare ca ar fi ceva normal in asta? Ce-ai vrea, barbatii si femeile sa gandeasca si sa se poarte la fel? Pai atunci cat de plictisitoare ar deveni viata?

"Ciuda de mascul respins"... I have no idea what you talking about! Si chiar de as fi fost respins, ce-ti pasa tie? Tu chiar nu vezi dincolo de lungul nasului tau? Ce te face sa crezi ca esti mai buna decat romancele care isi duc viata asa cum descrii tu? Cu alte cuvinte putem deduce din aceasta ca femeile care au parte de aceste experiente, care n-am negat ca ar fi insultatoare, sunt niste proaste si fraiere, doar cele ca tine sunt cuminti!... Dar treziti-va odata madamelor, ce tot stati sub papucul barbatului roman? Lasati-i pe fanaticii vostri barbati sa-si creasca plozii singuri, ca ei v-au folosit pt. placerea lor si acuma tre' sa plateasca, iar voi "bateti de-a lungul podul", vorba lui Eminescu! Stiu n-cazuri de barbati (romani) lasati balta de femeile lor, cu tot cu copii, pt. frumusei din aia luciosi si cheliosi decupati de prin reviste cu stampila "peste 18 ani". Si mai mult decat atat stiu cazuri de femei din astea usuratice care dupa un timp s-au intors la amaratii lor de barbati si acestia le-au primit cu bratele deschise- au zis ca din doua (am scris noua prima data) rele e mai buna cea mai putin rea.

"DIN PUNCTUL DE VEDERE AL BARBATULUI banii conteaza foarte mult, sint o extensie a masculinitatii". Aha, va sa zica atunci cand banul devine scopul si devenirea femeii, acesta nu mai este o extensie a feminitatii... Ce sa-ti spun, justa judecata ta. Si parca daca barbatul sustine familia dpdv financiar, asta e ceva injositor pt. ea si copiii ei. Ai uitat, mandra doamna de departe, ca rostul intemeierii familiei nu este decat nasterea de prunci, acesta este scopul principal. Ori asa ceva implica niste responsabilitati pe care trebuie sa si le asume fiecare in parte. Spune-mi mie cine iti educa pruncii: bunicii lor, dodele, prietenii, cunoscutii...? Si daca in barbati oricum nu ai incredere, atunci tu singura de ce nu ti-i educi? Din lipsa timpului, poate? Timp care se scurge in favoarea cui?!...

5. Nu consider ca te-am jignit cu nimic, pur si simplu am pus o intrebare si am facut o remarca generala. Scuze totusi, trebuia sa specific asta. Dar ce-mi vad ochii? Vorbesti de relatii ca despre purtat papuci!? Nu ti se pare ciudat sa ceri sa fii tratata cu consideratie din partea barbatului in timp ce tu vezi relatia ca pe o banala purtare de papuci folositi? Stai sa vedem: cand am afirmat eu ca barbatii au dreptul sa-si incerce frumoasele inainte de casatorie? Si a cui e vina daca se intampla, numai a lui? Uite, odata o judecatoare oarecare a fost pusa in fata luarii unei decizii referitoare la savarsirea infractiunii de viol de catre un tanar asupra unei fete. Si pt. ca procesul cam batea pasul pe loc, la un moment dat a intrebat-o pe "victima": cine ti-a dat...pilotii jos? PAi sa vedeti..., a inceput ea a intoarce lucrurile si a le fastaci, eu. Dar, stiti, eu nu sunt vinovata ca m-am dus la discoteca si-am ramas pana aproape de dimineata cand i-am cerut lui, desi era cam baut, sa ma conduca acasa. Aveam eu fusta aia mini si am cam flirtat cu el, dar n-am crezut ca o sa sara pe mine. Mda, cam asa se intampla: unele cauta cu lumanarea sa li se intample bucuria si apoi merg de bocesc pe la toate usile ca au fost folosite. Tu esti sigura ca femeile nu-i folosesc pe barbati in scopuri ascunse? Stii ce se spune prin occident despre barbat: ca este o prelungire inutila si scarboasa a...penisului. Asta sopteste ceva la urechiusele tale sensibile?

6. Si eu ti-am dat ceva raspunsuri la tema asta mai sus. Insa mai spun ca daca barbatii aia ideali pe care-i vezi tu de acolo si-ar lua in serios drepturile, nu numai obligatiile bagate cu forta pe gat de niste legi abuzive si partinitoare, atunci n-ai mai cotcodaci nimic stand cocotata sus pe gard. Apropo, stii bancul ala cu gaina pe gard, ca de ce sta acolo? Ca sa-i vada vecinul (din strainatatea de peste gard) copanele- si implicit tartita.

7. Pai are aceeasi obligatie pe care la randul lui o indeplineste, cu amendamentul ca din cauza conditiilor de mediu economico-social si politic nu are cum sa faca fata cerintelor tot mai mari venite din partea unor femei care s-au emancipat. Chiar e asa greu de inteles? Sigur ca atitudinea asta e incorecta, cea de care vorbesti tu, dar asta asa cum nu-l scuza pe barbat, nici n-o face sfanta pe femeie.

8. Stiam ca ai sa te legi automat de expresia respectiva cu toate ca am pus-o in ghilimele pt. a sublinia ca nu gasesc un termen corespondent si ceva mai fin. Insa ciudat nu e asta, ci faptul ca initial ma gandisem la cu totul altfel de hamuri...- nu te intreb daca tu si partenerii tai le-ati folosit vreodata, nu vreau sa fiu impertinent si sa ma bag in...papucii tai!

9. "si banii ei pe ce se duc?" Chiar vrei sa afli raspunsul? O sa te socheze: pe parfumuri din cele mai scumpe, pe rujuri, rimeluri, oje, coloranti de par, masti, alifii, uleiuri, cercei, bratari, inele, stofe rare, fuste si rochii la care platesc firma producatoare mai mult decat materialul si lucratura in sine (de fapt care material?), pantofi noi la fiecare saptamana, zaiafeturi, cine romantice sau pur si simplu numai cine, masina la scara s.a.m.d. Asta e comparativa cu lista lui Schindller (nu stiu daca am scris corect numele).

10. De ce te supara ca am adus in discutie niste aspecte asa cum le vad dealtfel multi dintre barbati?- chiar daca ei n-o recunosc public. Spui ca si-ar fi muscat limba... Chiar a facut-o pana la urma, ca avea o droaie de teribilisme in cap preluate din cine stie ce magazine saptamanale pt. "clasa muncitoare dezavantajata". Si inca nu stii nimic despre felul meu de a fi si despre ce gandesc in realitate, cum ma port. Ca sa zic asa, ma port cum mi-e portul si vorbesc cum mi-e vorba. Sunt simpatic sau nu, ce conteaza? Oricum nu poti impaca pe toata lumea.

11. De ce returnezi intrebarea pe care ti-am pus-o si nu dai un raspuns direct? Nu te teme, n-am sa te iau la paruit. Nu e greu, incearca numai. O parte din raspuns l-ai insinuat undeva mai sus in mesajul tau, deci de ce anume te feresti acuma?

12. Buna comparatia cu vaca, pe langa ca e cat (scuze ca suna a cacofonie) se poate de plastica. Eu cred ca nu intamplator ai dat-o, ci propria constiinta ti-a dictat impotriva logicii pe care ti-o crezi inexpugnabila. Chiar asa, de cate ori calcati prin strachini sau va abateti prin loboda vecinilor..., daca barbatii romani (ca despre ei era vorba) ar fi asa de cretini si s-ar multumi sa stea la coada vacii, atunci v-ar pune botnita si v-ar duce ca pe urs. Slugi...? Ei bine da, aici trebuie sa-ti dau dreptate. Dar din nefericire ai enuntat numai o jumatate de adevar. Corect si principial ar fi fost sa spui dupa cum spune Ap. Pavel la Efeseni cap. 5: "20. Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl.
21. Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos.
22. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului,
23. Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este.
24. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul.
25. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,
26. Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,
27. Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.
28. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte.
29. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica,
30. Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui.
31. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.
32. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.
33. Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat." (acest pasaj se citeste in toate bisericile ortodoxe la savarsirea cununiei, iar cand aud mirii ce se spune, numai isi dau ghionturi, se calca pe picioare...si deja au uitat pt. ce se afla acolo, in fata lui Dumnezeu).

13. ibidem! Asta n-o pot pricepe cele care gandesc ca si tine: cum sa fie ele slugile barbatilor lor? Nu conteaza nici macar daca si ei la randul lor se fac pe ei insisi slugile femeilor, important e ca ele sa nu se simta atinse nici macar cu o floare!!! Aferim, de asta alearga o sumedenie pe la musulmani ca sa devina cadane si sa mearga pe langa caii stapanilor lor...

P.S. Stii, inca de la inceput am vrut sa-ti spun asta: din cauza ca sunteti asa de gurese, cele ca voi, barbatii nu va mai arata nici un fel de toleranta. Sunt satui de mozaicul ce-l asterneti zilnic in fata lor- verbal, vreau sa zic. Nu ti-a zis nimeni pana acum ca oricat v-ati cazni voi si v-ati da peste cap ca sa fiti egale barbatului, nu veti putea fi niciodata? Si nu pt. ca nu va duce capul, ci pt. ca exista fiintial intre firea feminina si cea masculina diferente enorme ce nu pot fi in realitate nici macar comparate, daramite schimbate!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

A se face diferenţa între risc care implică o oarecare şansă de a câştiga şi curajul gratuit pe care îl văd aducând o groază de necazuri pe capul propriu în numele unei dreptăţi abstracte.
Dacă iau de bună definiţia asta înseamnă că n-am fost niciodată curajos. Dacă mă gândesc bine nici măcar n-am cunoscut vreun om curajos.
Iar pentru antonim, laşitatea, nu-mi vine în minte o definiţie clară, dar cred că pur şi simplu ştii când eşti laş. Majoritatea oamenilor nu sunt puşi în situaţia de a înfrunta „represiuni de teroare sau gandul la o tortura fizica”. Dar există şi o laşitate mai măruntă, domestică, care se manifestă frecvent şi care e logică şi firească.
Aduc cel puţin două exemple în care am fost fără îndoială laş, dar curajul ar fi fost o alegere foarte proastă.

Primul: anul întâi, semestrul întâi. Materii digerabile sau mai puţin, dar una ne aducea complet la disperare. Proful preda foarte dezlânat, de fapt nimeni nu reuşea să înţeleagă nimic din cursuri, în plus le mai şi sărea, iar din seminarii nu-l ţinuse decât pe primul şi nici pe ăla întreg. Acum că suntem studenţi versaţi sperietura de-atunci ni se pare amuzantă, dar pe vremea aia eram boboci uşor de îngrozit. Unii s-au dus să-şi ia câte două, trei cărţi de la bibliotecă, încercând să priceapă despre ce-i vorba. Am vorbit cu nişte tipi ce-i ştiam din anii mai mari şi mi-au spus aproximativ: „aşa-i ăsta, bolund; oricum nu citeşte niciodată lucrările, se uită numai la scheme, principalul îi să nu-i greşeşti schemele, să i le scrii mari şi cu detalii”. Cum materia era grea şi cu şanse minime de a-mi folosi vreodată, m-am bazat pe sfaturile lor, zicând că în cel mai rău caz mă duc în toamnă.
Seminarul profului incriminat venea după un curs important şi înainte de un seminar ţinut de un asistent conştiincios şi dur, aşa că, mai ales de când începuse vremea urâtă, o bună parte din cele două grupe stătea în sală. Fie învăţam pentru seminarul ce urma, fie discutam chestii mai puţin ştiinţifice. Bineînţeles nimeni nu mai aştepta să-l vadă. Într-o zi de decembrie se deschide uşa şi intră individul capsat rău. Poate îi făcuse şeful de catedră morală, sau poate avea alte probleme, niciodată n-am avut curiozitatea să aflu. I se opresc ochii pe mine: stăteam comod pe prima masă şi am făcut o mutră tare buimacă. După primul şoc vârâm în mape foi de la celaltă materie, Hustlere şi ziare şi ne facem rost de câte un scaun. Se instalează şi el la catedră şi mă invită la tablă sub pretextul să rezolv o problemă. Ar fi avut şanse sensibil mai mari de succes dacă mă punea să comentez Rig-Veda în sanscrită. Am scris datele problemei cât am putut de încet, după care n-am mai avut ce face. Restul orei am ascultat un speech în care el se întreba retoric cum de-am intrat la facultate şi-mi promitea călduros că o să se implice personal să nu fac prea mulţi purici în instituţie. În fine, variaţiuni pe tema asta.
Ora a doua se găseşte să ridice mâna o colegă, tocilară patentată, care reuşise să înveţe materia de una singură şi rezolvase problema în timpul discursului şi al pauzei. Dar pe ăla nu-l interesa problema, voia să-şi verse nervii. N-o lasă să rezolve cum voia, strigă, o ia la mişto, îi ţine şi ei o cuvântare asemănătoare şi ajunge viteaza în bancă cu ochii-n lacrimi.
Dacă aş fi fost vreun chevalier sans peur et sans reproche trebuia să mă ridic şi să-l acuz că ne-a predat a m'pixu’, să zic că Laura ar fi trebuit felicitată şi să ameninţ că mă duc la decan să-l spun că nu-şi ţine seminariile. Ce-aş fi realizat? Probabil aş fi trezit în colegi o admiraţie îngrozită. Dar ăla n-ar fi păţit nimic, profii sunt solidari şi el categoric m-ar fi ţinut minte la examen. Am stat aşadar foarte cuminte, ca şi restul colegilor dealtfel, pe la seminar şi curs nu m-am mai înfiinţat, iar în ajun de examen am copiat pe fiţuici artistice toate schemele ce le-am putut găsi în cărţi. Şi am luat notă mare, spre deosebire de cei ce învăţaseră disperaţi.

Ăsta-i un exemplu în care curajul era o opţiune tâmpită, iar laşitatea s-a dovedit înţeleaptă în sens absolut nebăşcălios.

În al doilea exemplu şi-a pierdut un client patronul ce mă ţine cu juma’ de normă. Juma’ de normă în sens foarte larg, cred că ăsta consideră numărul de ore din contract un simplu accesoriu grafic şi de muncit trebuie să se muncească atâta cât binevoieşte să ne dea de lucru. Dacă am vorbi de plata orelor suplimentare sau de alte ciudăţenii ar râde tătă ziua şi de-ar fi murit mă-sa.
Aveam mult de lucru, dar găsise un client promiţător şi ne alesesem cu o cantitate ţapănă de muncă suplimentară. Vineri dimineaţa şeful de birou i-a zis cinstit că mai trebuiesc cel puţin două zile ca să gătăm proiectul. Nici n-a vrut s-audă, că doar îi promisese omului că luni dimineaţă i-l dă. N-avem decât să venim sâmbătă şi dacă nu gătăm sâmbătă şi duminică, doar n-o să-şi piardă clientul.
Mai beneficiasem de două sâmbete pline şi conflictul de muncă se rezolvase amiabil, adică el ne explicase politicos că nu se-ncurcă cu oameni ce nu au chef de lucru, dă anunţ în ziar şi-i vin treizeci care vor să muncească.
Numai că duminică aveam examen şi îmi programasem sâmbăta să învăţ, voiam să iau mai mult de cinci, cine ştie poate cândva voi avea nevoie de medie mare pentru Canada, etc. Ca să ne stimuleze ne anunţă că va veni şi el sâmbătă la lucru, să nu mai facem atâtea mutre pentru o amărâtă de sâmbătă. Numai că el îşi înălţa vilă, iar noi trăgeam pe dracu’ de coadă.
Am stat vineri până târziu noaptea şi am introdus în părţile de proiect terminate şi considerate bune cele mai neobservabile şi dăunătoare greşeli pe care le-am putut găsi.
Sâmbătă m-am înfiinţat la lucru ca un salariat serios, s-au înfiinţat şi ceilalţi, a venit şi patronul care ne-a numărat, ne-a aruncat un „Băgaţi tare, să terminăm şi să puteţi sta duminică acasă” şi a plecat.
M-am apucat să-mi citesc cursul pe care-l aveam prin bunăvoinţa unui coleg ce-l piratase. Când oboseam mai scriam câte un mail, restul lumii îşi vedea de treabă şi timpul trecea. Două greşeli s-au găsit repede şi m-am alarmat, dar n-au mai urmat şi altele. Seara, ca să-mi justific timpul petrecut la calculator, am găsit şi eu una. Îmi zice şeful nervos: „aicea-i bine, unde vezi tu greşeală?”. După un anumit timp, creierul nu mai funcţionează şi mai stricaseră şi ei pe lângă ce stricasem eu.. Mă ridic, zic: „Faceţi ce vreţi, io nu mai pot sta, îi deja opt şi mâine am examen”. Şi ne-am cărat cu toţii. Proiectul n-a fost gata nici luni, nici marţi, nici miercuri, apoi clientul s-a adresat altcuiva.
Atitudine curajoasă ar fi fost să spun că nu vin sâmbătă şi dacă nu-i convine să-mi facă lichidarea. Cu ce m-aş fi ales? Pierdeam nişte bani de care aveam nevoie, deşi puţini. Iar el lua pe altul „care voia să muncească”. Aşa am reuşit să-mi învăţ pentru examen şi el şi-a pierdut clientul.
Bine, lucrurile nu stau întotdeauna de frumos, de multe ori n-ai ce altceva să faci decât să taci şi să înjuri în gând. Dar ceea ce e înfierat de obicei ca laşitate e cel mai puţin rău modus vivendi posibil.

Sunt Adela Vasiloi
Am vazut pe acest site si poezii traduse, sau poezii ale poetilor englezi, francezi etc. Va propun o corana de sonete, scrisa de poetul rus Vladimir Solouhin, in traducerea mea:

1

Cunună de sonete - nobil vis!
Să gust ale canoanelor mistere,
Ce modelează forma cu-al lor scris -
Pierzându-şi forma, frumuseţea piere.

Suport cu greu un chin de nedescris
Al tonului amorf, fără putere,
Până la scrâşnet, până la durere...
Mai bine-atunci tăcerea - am decis!

Petrarca nu-i, venit-au timpuri noi,
Ci-al poeziei sale ritm vioi
Cadenţă dă şi undelor marine...

O, dacă eşti maestru, tu, poete,
Suna-ţi-va cântecul şi-n clasice sonete -
Cea culme-a formei pure, cristaline

2

Cea culme-a formei, pură, cristalină,
E floarea vie - crin, lalea, bujor,
Trifoi, garoafa, astră ori gherghină,
Ori trandafirul - floare de amor.

Orice boboc de floare ia-l in mână -
Vei fi cuprins de-un negrăit fior,
Căci n-a admis măiestrul creator
Nici un cusur - perfectă e si fină,

O mostră e de artă preacurată...
Iar noi o mai privim câte odată,
Ci drum prin suflet florii n-am deschis.

Desi e frumuseţea trecătoare,
Spre ea mă plec, când inima mă doare,
Când existenţa-mi pare un abis.

3

Când existenţa-mi pare un abis,
Durerea-n inimă nu-şi află loc
Şi-n colţul gurii taie-al său abris -
Atunci deschid un volumaş de Blok.

Cum sună versul aprig şi precis
Acestui trist şi mândru prooroc -
Călit e bronzul verbului la foc
Al sufletului liber şi deschis.

O, Blok! Eşti zeul meu - mă scapă!
Fă să renasc din lut, din aer, apă,
Din foc, din a viorilor suspine...

Curat e-al poeziei tale rod,
Invaţă-mă sa tac - să strig mai pot...
Fiinţa-mi se avântă către tine!

4

Fiinţa-mi se avântă către tine,
O, Patrie, să fie-un vis fugar?
Depun buchetul cu arome fine
Pe-acest mormânt sub pin, ca pe altar,

Şi sub mesteacăn. La Tarhan, în fine,
Şi jos, lângă cavoul mortuar.
Poeţii dorm, răpusi sau de pahar,
De greaţa lumii sau de mâini haine.

Iar noi ne zbuciumăm, trăim - o gloată.
Suntem perfizi - si sinceri câte-odată,
Acela n-are cruce, acesta n-are vis...

Sunt lucruri importante-n astă viaţă,
Şi tu încă-mi răsai mereu în faţă -
Paloarea foii pure de narcis.

5

Paloarea foii pure de narcis -
Nici pată nu-i, nici urmă de cerneală,
Şi nici un gând - tăcere de abis,
Hârtie oarbă, rece, neutrală...

Ce greu e, primul pas pân- l-ai comis,
Cat ea-i nemărginită, pură, goală -
Să fii naiv sau plin de îndrăzneală,
Nu tai cu barda, ce-i cu pana scris!

Teribilei porniri nu te supune,
Nu pângări cea candidă minune
Cu-n gest grăbit sau cu idei meschine -

Aceasta-i calea şi destinul tău,
E roaba ta şi Doamna ta, mereu
Izvor de doruri sumbre si suspine.

6

Izvor de doruri sumbre şi suspine
Ni-e veacul tot, care ne-a fost sortit,
Ci cât n-am bea licorile divine
Am soarbe-amarul lor la infinit.

Acest coctail nu-i mestecat prea bine -
Când acru, când cu miere îndulcit,
Dar bem din zori si pân-la asfinţit,
Cât timp un ban mărunt ne mai rămâne.

Bem pentru ploaie! Soare! Primăvară,
Azurul cerului, parfum de lăcrămioară,
Şi pentru tril de ciocârlii, în fine!

Trăiască floarea! arborele! spinul!
Trăiască cea, ce ne-a-ncălzit destinul -
Femeia dulce cu priviri senine!

7

Femeie dulce cu priviri senine...
Ai planuri mari, şi treburi, şi idei,
Dar totul piere la surâsul ei,
Făcând un rob - si un erou din tine.

Eşti mare, important şi plin de sine -
Poet, ministru, jude - ce mai vrei?
Dar pleacă ea - nebun de dorul ei
Vei delira cu-n glonte... Ce-ti rămâne?

Puţin ai vrea - să fii cu ea un tot,
Dar dacă nu - te-aşteaptă peste tot
In nopţi pustii mirajele din vis...

O rază de speranţă te mai ţine
Şi dintre nori sclipind peste ruine
O stea - al nopţii clar surâs.

8

O, stea, al nopţii clar surâs!
Cu tine şi cu drumul stau în faţă,
Să-mi spui acum, unde mă chemi în viaţă,
Ce depărtări, ce taine mi-ai deschis?

Trec ani, evenimente... M-am deprins
Cu-al lor şirag multicolor pe aţă,
Şi feţe, feţe... Sumbră, zâmbăreaţă...
Acestea toate-n suflet le-am cuprins.

Veni-va Judecata pentru toţi -
Ce-ai fost mai ieri, ce-ai devenit, ce poţi,
Tu - victima - răspunzi de tot ce faci,

Căci tu vei fi si propriul călău
Pe eşafod... Rămâi ce-ai fost mereu,
Nu te grăbi altora să le placi.

9

Nu te grăbi altora să le placi -
O fi vre-unul mai deştept ca tine,
Dar vei găsi răspuns cu mult mai bine
Tu singur la problemele ce-ţi faci.

Degeaba plângi şi-n şapte te desfaci
Să scapi de întrebările străine;
De ale tale - cu atât mai bine,
Deci fă ceva cu viaţa să te-mpaci.

Nu fiecare înţelege-ndată,
Că viaţa nu-i poveste fermecată -
Nu ai răgaz, popasuri... Mii de draci!

Povara anilor ţi-e tot mai grea,
Ci dacă-nfrunţi epoca - vei putea
Tu inima-n făclie s-o prefaci!

10

Tu inima-n făclie s-o prefaci!
Rezistă lesne gerului de fier
Un alb mesteacăn, bradul conifer,
Pustiului arid - un caragaci.

Primejdia-nsă veşnic s-o ataci
Al traiului sătul. Ce-i efemer -
Minciuna, proza, lenea - să n-o placi,
Salvează cântecul prin sete de-Adevăr!

Din slove e ţesut frumosul tort
Şi-ţi pare uneori că-i viu - ci-i mort;
Dar dacă ai simţit vre-un grăunte

În miezul lui, mocnind încă de jar,
Prin pâcla deasă sus ridică-l iar -
De vântul vremii sufletul n-ascunde

11

De vântul vremii sufletul n-ascunde,
Apărătoarea coifului n-o pune,
Cu steagul Adevărului în frunte
Când zbori la luptă-n iureşul furtunii.

Nici mucegai, nici forţă nu pătrunde
În inimă... Nici moartea n-o supune.
Osanna soartei! Steaua nu-ţi apune,
Eşti viu si teafăr - asta-nseamnă multe:

Cu tine-s arbori, cerul azuriu,
Şi torţa inimii mai arde viu
De chinu-acestui vaiet omenesc.

Acest miracol vezi de-l ţine minte,
Drept vrajă contra răului-nainte
Păstrează-n piept curajul bărbătesc!

12

Păstrează-n piept curajul bărbătesc,
Ca praful cel de puşcă-n alte dăţi,
Ba şi merindea-n albele cetăţi
De mucegai cu grijă o feresc.

Plecat-a iarna cu ai săi nămeţi,
A fiert în arbori mustul tineresc,
Ne-a ars şi vara cu-astrul ei ceresc -
Iar toamna rupe norii în bucăţi.

Ca-n miez de iarnă, beznă e afară,
Dar vinul vechi de casă, din cămară
Aprinde-n noi un sânge vitejesc.

Veniţi, amici! Pun sfeşnicul pe masă,
Să fie zi în inimi şi în casă -
Luminile din beznă mai sclipesc!

13

Luminile din beznă mai sclipesc -
E imposibil să se stingă toate:
Ferestre, ruguri, stele-ndepărtate,
Cuvântul bun şi ochiul femeiesc.

Minciuni şi calomnii neruşinate,
Că e-n putere haosul drăcesc
Să-oprească-n cale soarele ceresc,
Lungind măcar cu-o oră neagra noapte.

Dar umbra creşte, vine tot mai mare -
Atomi şi suflete-n dezagregare;
Metalul ca un cancer ne pătrunde.

Dar prin această-oribilă stihie
Ard focuri vii de sfântă poezie -
În întuneric pas să se cufunde

14

În întuneric pas să se cufunde
Timida luminiţă ce o port
Ba viguros, ba de-oboseală mort
Că ce iţi este scris, ţi-e pus pe frunte.

Adesea singur am rămas pe punte,
Busola inimii m-a dus din port în port...
Greşeli - un car, dar totuşi sunt pe bord
Şi soarta crunt mă clatină pe unde.

Nu pot să iau nimic de la-nceput.
Nimic să sterg, să rup... Cum am putut
De bine, de frumos am scris ce-am scris.

În zori - la drum, ci până mâine iată
Că - Slava Domnului! - e-aproape terminată
Cununa de sonete - nobil vis!

15

Cunună de sonete - nobil vis,
Cea culme-a formei dure, cristaline...
Când existenţa-mi pare un abis
Fiinţa-mi se avântă către tine,

Paloarea foii pure de narcis -
Izvor de doruri sumbre şi suspine,
Femeie dulce cu priviri senine
Şi stea - al nopţii clar surâs.

Nu te grăbi altora să le placi,
Ci inima-n făclie s-o prefaci...
De vântul soartei sufletul n-ascunde,

Păstrează-n piept curajul bărbătesc -
Luminile din beznă mai sclipesc,
În întuneric pas să se cufunde!

Sper ca v-au placut?

demelza(fosta#32334)
cum de altfel nici casatoriile de acest gen sunt interzise de asta data de biserica : "...Inrudire spirituala, din botez si cununie, intre nasi, fini si rudele lor. Casatoria cu rude spirituale este oprita pana la gradul al treilea inclusiv. Nu se pot casatori nasul cu fina, cu mama sau cu fiica finei. Nu se pot casatori finul cu......se cateriseasca " . De obicei, gradele de rudenie in casnicie, mai ales cele din incuscrire, cele spirituale si din infiere, nasc multe probleme preotilor si Bisericii si nu putini tineri se casatoresc fiind rude, fie din nestiinta, fie din lac......azul, auzul, mirosul, gustul si pipaitul. Omul se alatura prin ratiune de fiintele necorporale si spirituale , adica de ingeri, deoarece el rationeaza, cugeta, judeca fiecare lucru, nazuieste dupa virtute, pana la indumnezeire,........."
---citat Parintele CLEOPA---din : http://www.sfaturiortodoxe.ro/Luminasifaptelecredintei.htm

un trop fin sau o trofin?

draga, adina, in primul rand iti urez casa de piatra si cat mai multa fericire! in al doilea rand: nunta este un moment unic in viata fiecaruia dintre noi si trebuie sa-l facem sa fie cat mai frumos si de neuitat. eu sunt casatorita de 5 ani si, initial, nici eu nu am vrut sa respect intru totul traditiile, dar pana la urma m-am razgandit! si a fost foarte frumos! sunt niste momente pe care nu le voi uita niciodata si de cate ori ma apuca nostalgia deschid albumul cu fotografii (facute de un profesionist, asa cum vrei si tu) si imi aduc aminte ce frumos a fost. anul acesta voi fi nasa. pentru a doua oara. si imi pare rau ca prima oara cand am cununat nu s-au putut respecta traditiile, pentru ca a fost o situatie mai ciudata... invitatii venisera de fapt la un botez, nu la o nunta... dar anul asta va fi frumos, sunt convinsa! viitorii mei fini isi doreau o nunta foarte restransa, fara rochie de mireasa si fara voal, fara prea multa bataie de cap... de ce? sunt atat de multe probleme de care te izbesti dupa, incat e bine ca macar sa ai de ce sa iti amintesti... asa ca viitoarea mea s-a convins pana la urma ca daca tot se marita trebuie sa poate si voal si rochie de mireasa si e chiar foarte fericita si abia asteapta momentul... asa ca respecta pe cat posibil traditiile noastre ramase din mosi stramosi, pentru ca sunt tare frumoase! si iti vei aduce aminte cu o deosebita placere de nunta ta toata viata! chiar daca vei fi obosita atunci, chiar daca vei fi stresata, chiar daca va trebui sa faci pe placul tuturor invitatilor...pana la urma, peste cativa ani, nu iti vei mai aduce aminte de micile inconveniente, ci numai de ceea ce a fost frumos... eu nu am decat un singur regret referitor la nunta mea: ca nu am fost furata! :) toata lumea a incercat sa ma fure, dar nu a reusit nimeni...am fost pazita cu strasnicie de sotul meu...:))) regret e insa, cred, un cuvant cam dur, pentru ca inclusiv de acest aspect imi aduc cu placere aminte si chiar sunt...mandra ca am avut un asa paznic...:))) asa ca... go on! si fa ca totul sa fie cat mai frumos! inca o data casa de piatra!

poetul sta ascuns se pare
si cand n-astepti atunci apare
pe-o panza fina de rugina
si ne recita in surdina
un gand ce îi trecu prin fire
deci iata cum nedumerire
prinsa in vorba-i rasucita
pune-ntrebarea nesoptita
de alte firi mai rusinoase
dar ne-ndoit mai curioase
o TRANCANEA aici, acuma
pe CAFENEA-si facu (,)... cununa
caci versul, rima si poetii
pun mare pret pe inteleptii
ce sensul il pricep din mers
fara sa-ntoarca nici-un vers
multam' sa-ti fie de condei
si mai departe, daca vrei
asa tacut, ca tot poetul
in rima s-asterni alfabetul.

Am si eu o intrebare pentru cei care au timp sa-mi raspunda.
Ce intelegeti prin termenul de fotografie "Fine art"? Fotografia alb/negru?
O frunza in vint? Nuduri? Putem sa ne referim la fotografia manipulata digital ca si "Fine art"? Sunday

"Ce intelegeti prin termenul de fotografie "Fine art"? "

In principiu, "fine art" inseamna de obicei fotografie de calitate ( fiel a/n, fie color, fie peisaj, fie natura moarta) printata pe suport de mare calitate, clasic argentic, sau ink jet de calitate; ar fi traducerea a ceea ce noi intelegem prin fotografie de galerie, de salon, de imagine clasica (gen www.ionzupcu.com, de exemplu, dar nu numai)

"dar parerea mea , in general,
este ca termenul e folosit cu prea mare usurinta"

Absolut adevarat. Oricine vrea sa fie artist, care este. Asa ca isi intituleaza opera, in loc de "capodopera nemuritoare facuta de neuronii mei involburati", pur si simplu "fine art"

"Am citit undeva ceva
de genul ca fotografia fine art este fotografia de care nimeni nu are
folosinta...oare?"

Depinde de folosinta... daca o folosim la muzeu si daca ne primeste acolo, e FINE ART... daca nu, nu merge sa o folosim ca hirtie igienica, ca e tare, dar merge de decupat si de facut suporturi de pahare... parerea mea e ca orice isi gaseste o folosinta cumva cindva...
Pe de alta parte... Van Gogh, si altii... nu au vindut nimic in timpul vietii... daca ar fi facut fotografii, ar fi fost fine art, nu ar fi fost...... e si asta o intrebare.

"In fine, poate-mi explici si mie de ce locul lui Mao e in troaca si al lui..."

Sigur ca da, uite un raspuns rapid: Mao Tze Dung este responsabil de moartea a tot atat de multi oameni ca si Hitler. deci este una din cele mai mari taraturi criminale ale istoriei. Nu pot decat sa te felicit pentru alegerea un astfel de nick.

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).

"Evreii care au cel mai fin simt al afacerilor nu puteau rata oportunitatea de a scoate nishte easy money." Multumiri pt. "aprecieri". Vad ca vrei cu orice pret s-ti "justifici" nick-ul.
In paranteza fie spus , recensamantul de care vorbesti nu a avut loc in anul presupusei nasteri a lui Iisus, si asta este recunoscut si de expertii Bisericii. A mai fost o discutie pe subiect la :

http://www.cafeneaua.com/node/view/4334

"Biblia musamalizata de papalitate sau nu? ".

==================================================
"Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) "