comentarii

felicitari si mesaje de la multi ani


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Este jurnalist de 20 de ani, - de Daniel Racovitan la: 09/11/2003 04:36:21
(la: Michel Marguier: primul invitat al Lunetei.)
Este jurnalist de 20 de ani, adica de prin din 1983. Bwah...
#3776 (raspuns la: #3772) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Izraelul dupa Ostrov !! - de Leon la: 09/11/2003 11:30:08
(la: Israelul, dupa Codrin)
Imi permit sa introduc inca un mesaj scris de unu Ostrov in acelasi thread de pe FanClub, unde a scris si Codrin.

Na-m avut timp sa parcurg toate mesajele . . . . insa vreau sa-mi spun si eu punctul de vedere.
Mai inainte vreau sa spun ca pentru orice individ cu o sofisticare mentala mai mare de cinzeci de carti citite (din care nici una sa nu fie de suruburi, adica inginerie, sau cu liniute de dialog, adica beletristica, “argumentele” preluate de pe site-uri “subterane”, fac exact zero. Pe probate . . . .
Mai vreau sa-mi exprim dezgustul pentru unele pozitii copilaresti, pentru care daca unu’ ii aduce un contra-argument, atunci acesta e naiv ca ar crede in acel contra-argument, in schimb da dovada de o incetineala in rationament extreeeema, caracteristica, cand face o astfel de afirmatie:

<>


Pai de ce sa nu fie acelasi lucru, mosule!??
Principial, e acelasi lucru. NU cantitatea face diferenta . . . . Apoi stii de ce sunt atat de putini evrei (dar si alte minoritati religioase in pamantul islamului? O sa-ti zic eu:

Tu uiti ca imediat dupa evenimentul din ’48, cand 7 armate arabe au atacat de-abia mosita entitate statala evreiasca, leaderii natiunilor acestor armate, au lansat o chemare populatiei arabe locale, palestinienilor adica, de ‘a se tine de-o parte’, de “a se refugia” mai exact, pe teritoriile statelor lor, ‘temporar doar’ ziceau ei, pana cand ei, cei multi, cei viteji, cei “'cu Dumnezeu de partea lor”, au sa-i arunce pe “fii porcilor si maimutelor” - asa numeste “cartea sfanta” Coranul, pe evrei - in mare. N-a fost sa fie insa . . . . . iar “vitejii”, s-au ales cu un “cartof fierbinte’, pe care de atunci insa, au stiut sa-l transforme, cinic, in arma politica, in pion intru fermentarea urii pentru Israel si Occident. Pentru ca refugiatii, in ciuda miilor de miliarde venite din petrol in visteriile tarilor arabe, in ciuda imensului teritoriu de vreo 17 milioane de km patrati (Mai mult de ‘o Europa de la Urali la Atlantic’ si inca o jumatate) de care lumea araba dispune, au ramas ‘cantonati’, inchisi adica, in tabere mizere de refugiati, lipsiti fiind de drepturi umane, ce sa mai vorbim de cele cetatenesti, eventual, discriminati de autoritati, urati de populatiatia acestor tari (vezi cazul Iordaniei sau Libanului anilor ‘70). Daca arabilor din jur nu le trecea prin cap neinspirata idee de ‘ai arunca in Mediterana pe porci si maimute’, refugiati ioc azi. O belea in minus, adica. Minoritatea dintre arabii palestinieni care au ramas in ciuda incitarilor tampe ale leaderilor statelor arabe, au primit drepturi depline de cetateni ai noului constituit stat evreu, avand partide politice, reprezentare in Kneset, drepturi culturale si de educatie superioara, cum in alte locuri, nu zic care, nici macar prin anii 2000 nu se poarta . . . . . E bizar, caracteristic, dar ridicul sa vezi, ca singurii arabi din lumea Orientului care au drepturi civile si traiesc practic intr-o democratie, sunt palestinieni de pe teritoriul statului evreu. Risul piticului . . . . . . MAI INTERESANT INSA ESTE CE S-A INTAMPLAT CU MINORITATILE EVREIESTI - destul de numeroase - DE PE TERITORIUL STATELOR ARABE, DUPA MOMENTUL-SOC 1948.
Acum, pentru un est-european citit, care stie soarta tragica a minoritailor crestine ortodoxe de pe teritoriul “califatului”, nu cred ca poate fi vreo surpriza. Sa nu uitam, palestinieni, maroniti, vechii siriaci, fenicieni, copti, sarbi, rusi, armeni, greci, romani, toti au disparut sau au suferit pierderi imense de pe urma statutului de dimitudine - sau “doar” vasalitate, dupa caz - impus de statul islamic in perioada sa araba sau turca.
Pai evreii din statele arabe imediat dupa 1948, au fost ‘ciuca bataii’, tapul ‘ispasitor’, persecutatii, tinta facila a fanatismului impotent si prostiei moaienajoaze a arabilor si regimurilor lor arhaice. Un imens val de refugiati, adevaratul val de refugiati in sensul propriu in Orient, au fost evreii. Matematica e cruda: In doar cativa ani, intre 600 si 800 de mii de evrei, se refugiaza, plecand din tarile in care existau de sute de ani, doar cu ce aveau pe ei. In ciuda lipsei de mijloace, in ciuda inerentelor dificultati ale inceputurilor unui stat, acestia sunt integrati si absorbit, cu costuri imense insa. 140 000 evrei in Algeria in 1948, mai putin de 100 azi. 75 000 de evrei in Egipt in 1948, doar 200 azi. 265 000 de evrei in Marocul anilor ’48, mai putin de 4000 azi. Evident, e insa o greseala sa afirmi ca doar evreii sunt sau au fost victimele persecutiilor in statele arabe. Sa fim sinceri, toate minoritatile sunt discriminate acolo, majoritatea insesi ‘auto-discriminandu-se’ si ca.ca.ndu-se efectiv, in continuu, in propriul ei viitor. Islamul nu poate rabda altceva decat musulmani, iar lumea in viziunea musulmanilor neputand sa fie, finalmente (binecunoscutul principiu al ‘dar-el-islam’ si ‘dar-el-harb’), decat musulmana, pana atunci la fel, dar ‘fara sa stie’ saraca asa cum ne explica Coranul . . . . . iar datoria fiecarui credincios fiind, sa aduca constiinta pe . . . . "inconstienti"; cu centura de trotil prin cafenea, sau avionul prin zgarie-nori, inshalah!

Istoric deci, discriminarea facuta de arabi contra minoritatilor lor evreiesti, precede "discriminarea" minoritatilor arabe din statul Israel, discriminare care in fapt nici nu exista: arabii din statul Israel, sunt populatia araba cu cele mai multe drepturi cetatenesti si politice (de ex. primarul celui mai mare oras evreiesc este un arab), din zona, lumea araba fiind recunoscuta pentru caracterul ei retrograd si primitiv in materie de drepturi; da o tura cand te mai manca degetul sa citesti mizerii de pe site-uri underground si pe site-ul Natiunilor Unite, Agentia numita PNUD (programul natiunilor unite pentru dezvoltare), si citeste ultimul raport asupra lumii arabe, intocmit de intelectuali arabi: indici de libertate cetateneasca mai mici decat in africa neagra . . . . femei oprimate, religie care interzice traducerea cartilor, 300 de milioane traduc annual cat Grecia, si au trades in ultima mie de ani cat Spania intr-un an, etc.
Nu face confuzia intre populatia araba din teritoriile ocupate sau din taberele de refugiati, cu arabii din Israel. In privinta ocuparii teritoriilor, ei bine, si Romania ar ocupa un teritoriu de pe care se fac atacuri impotriva cetatenilor lui, si inca IMPOTRIVA POPULATIEI CIVILE. Simti nuanta, sau iti fac desen? Nu il ocupa ca sa-l cotropeasca, ci ca sa aresteze sau omoare niste teroristi, nu ucid nediscriminat si intentionat populatie civila!!!
Apoi refugiatii, trebuie sa le stii istoria: cum au aparut ei?

Dar sa-mi zic parerea despre anti-semitism: el exista, si bizar, azi el este apanajul stangii europene. El este insa si traditional calul de bataie al dreptei extreme.
Daca e “pui al inculturii”? Raspunsul poate fi “Da!”, insa se impun oarece bemoluri. El a aparut si din cauze care nu tin de incultura, ca de exemplu lupta pentru un loc mai in fata in societate: secole la rand, populatia autohtona s-a batut sa dizloce evreii din meserii si functii considerate “traditioanle”, asta ducand datorita nerabdarii unora la nationalism excesiv si anti-semitism. E greu sa-i judeci pana nu le intelegi lumea si situatia Romaniei, de ex. pe un Alecsandri, Goga, Hasdeu, Eminescu, Helliade-Radulescu sau Nicolae Iorga. E mai putin greu sa-i judeci si acuzi pe un Nae Ionescu sau Paulescu (ala cu insulina). Ideea este ca meseriile asa-zis traditional-evreiesti, medic, bancher, carciumar, inalt-functionar, camatar, etc. isi au explicatii istorice pentru care nu evreii sunt responsabili, ci insasi dogma crestina si biserica, care i-a alungat candva, la inceput, undeva la marginea societatii medievale, fiind singurii, de ex., carora nu li se interzicea practicarea camatei, nefiind crestini, camata care insa devenise necesara etapei de evolutie a societatii (forma istorica incipienta a sist. bancar, azi recunoscuta ca responsabila progresului Europei).


Ultima data editat de Evgheni Ostrov pe 09-11-2003 la 02:56

Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
Mesajul lui "natan", un mesaj - de Dan Logan la: 11/11/2003 08:43:12
(la: Regula bunului-simt? Nu da rezultate.)
Mesajul lui "natan", un mesaj tipic de troll: contestarea autoritatii administratorilor. Asta este una din armele preferate ale lor, pe langa ce cu "cenzura".

Forumisti, atentie, trolli bantuie printre noi...
Nici un mesaj privat? - de LMMagain la: 17/11/2003 00:37:37
(la: Cateva lamuriri despre statutul "neconfirmat")
Drept sa spun si eu am luat-o personal cind am vazut ca imi lipseste posibilitatea de a primi si trimite mesaje personale....:(( :(( :((
Regrete - de Dinu Lazar la: 18/11/2003 01:49:18
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
...cum ziceam si in mesajul anterior, vine mai devreme sau mai tirziu un moment in care faci fotografii mai mult pentru o nevoie a ta interioara de a te exprima si nu pentru a impartasii ceva cu cineva sau a le arata altora opera sau a obtine efectul "uou" sau "mmm ce poze".
In al doilea rind, e ca la vinatoare sau in locuri periculoase; atunci cind esti pe pozitie sau poti intilni vinat sau poti s-o patesti, arma se tine armata, incarcata, se exerseaza permanent stiluri de tragere instinctiva si se fac multe exercitii cu tintire de la shold - lucru extrem de valabil si la fotografiat, daca e cazul.
Parerea mea este insa ca in lantul fotograf-aparat-subiect veriga slaba e fotograful si nu aparatul. Timpul de gindire, de incercare mintala a mai multor cadraje, gasirea unor modalitati de expresie, alegerea obiectivului optim, sunt mult mai lungi decit pregatirea aparatului. Sigur, la razboi sau in momente rarisime se poate intimpla sa regreti ca nu aveai aparatul pregatit, dar dupa parerea mea fotografia seamana mai mult cu sahul decit cu duelul... poate deveni sah rapid dar atit...asa ca omul care face poza trebuie sa fie pregatit ca aparatul e o adunare de arcuri si shuruburi si tranzistori si e oricum mai rapid...
Exista oameni care au atins perfectiunea in a fotografia momentul. O simpla vizionare pe Internet a scolilor de fotografie de la jumatatea deceniului trecut, si a celei franceze din anii `50-`70 sau americane din anii `70 poate arata unde poate ajunge arta suprema a momentului. Brassai, Rodcenko, Cartier Bresson, Eugene Smith, Alfred Eisenstaedt, Robert Kappa... ca sa faci poze bune trebuie sa fii tu pregatit, nu aparatul...
#4559 (raspuns la: #4550) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga Coralie... - de anita47 la: 18/11/2003 05:45:55
(la: De ce evreii au fost "persecutati" tot timpul???)
Parafrazandu-l pe Racovitan la un subiect despre Franta:

"Cat ani ai trait in Israel si cu ce statut?"(Mesaj nr.2278)

Cine sunt "palestinienii israeliti"?
#4579 (raspuns la: #4572) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce prieteni mai ai si tu Daniele? - de RSI la: 18/11/2003 09:03:13
(la: Marin Sorescu, comunist si poet netalentat?)
Mie mi-au placut poeziile lui Sorescu. A scris si o piesa "Iona" cu un mesaj politic foarte clar si "subversiv" pentru acei ani. presupun ca in calitate de "comunist inrait" a fost in permanenta atacat de Eugen Barbu si haita lui. De altfel pe Barbu l-a demascat ca plagiator (romanul acestuia "Principele" avea pasaje intregi copiate dintr-un scriitor rus al carui nume imi scapa). Stiu ca a avut o atitudine curajoasa in timpul cizmarului si nu cunosc si discut politica lui de dupa 89. Dupa 89 multi mari dizidenti si luptatori anti-comunisti au aparut de care n-a auzit nimeni inainte! ;-)
Asta e America!? - de (anonim) la: 18/11/2003 11:00:11
(la: Angajarea conditionata de un test de sarcina obligatoriu...)
Foarte frumoasa pledoarie pentru sistemul capitalist. Din pacate Statele Unite nu sunt singurele in care sistemul functioneaza si mi se pare un pic nepotrivit sa le explicam romanilor ca asa e capitalismul "adevarat".Am fost in SUA si am vazut "din interior" cum se munceste. Am cunoscut o femeie care lucreaza 16 ore pe zi intr-un cabinet de fizioterapie- deci munca fizica, masaj. Unde s-a pierdut regula ca ziua de munca are 8 ore? De ce, pentru Dumnezeu, 16 ore pe zi?
Tot in New York ne-a orit un domn pe strada si a cerut o tigara. Dupa ce a vazut ca vorbim germana ne-a povestit ca si el a stat o vreme in Frankfurt si ca regreta ca a plecat in America. A spus ca nu mai poate sa-si exercite meseria de pilot pe care a avut-o in Nigeria (si vorbea bine engleza). Ne- a intrebat daca vrem sa ramanem si noi in America. A rasuflat usurat cand i-am spus ca nu vrem si nu pot sa-l uit cum a spus ca daca noi castigam "Deutsche Mark" ne e bine si sa ramanem acolo.
Nemtii au intr-adevar impresia ca Europa de est doreste sa adopte genul de capitalism american si ca sta ar fi un motiv pentru care, de exemplu Europa de est s-a apropiat atat de mult de politica americana inainte de rezboiul din Irac.

Cat am stat in America si dupa aceea m-am intrebat oare cati romani au plecat in America sau Canada cu credinta in visul american sau numai pentru ca asa a facut vecinul sau prietenul si cati dintre ei sunt nefericiti insa povestesc celor de acasa ce bine le merge, ca au deja casa si masina si servici... si ca de romanii cu studii superioare sunt atat de cautati. Ma intreb oare cum poate cineva lua decizia sa se mute intr-o tara pe care nu o cunoaste decat din povesti si de la televizor. Mi se pare ca in mod special pentru romani (si pentru est europeni cu acelasi tip de cultura colectivista, in care ce zice familia si vecina e extrem de important) riscul e mult prea mare. Cand toata familia asteapta reusita in scurt timp, cine are curajl sa infrunte presiunea sociala si sa se intoarca invins? Aproape nimeni, in probleme de emigrare nu exista drum de intoarcere. De ce atatea cazuri la "Surprize, surprize...".De ce sponsorizeaza Taromul atatea bilete de avion? Cati milionari ati vazut la aceasta emisiune? Nu vi se pare cam suspect ca un roman care de obicei isi iubeste mama si tatal nu le da nici un telefon mai mult de 10 ani? Oare cata fericire se ascunde in spatele cortinei?

SUA e o tara fascinanta si eu ii doresc fiecarui roman sa aiba succes acolo si sa poata sa-i ajute si pe cei de acasa cat de mult, insa nu doresc nimanui si n-as vrea sa fiu nici eu in situatia de a nu-mi putea plati rata si de a nu-mi putea hrani copiii.
Nu spun ca exemplul german e cel mai bun, se vede deja ca nemtii au probleme pentru ca statul a fost pana acum cel care a achitat totul. Insa un lucru nu se va schimba, si anume ca statul este obligat sa asigure fiecarui om un acoperis deasupra capului, ceea ce inseamna ca, teoretic, nimeni nu are motiv sa traiasca pe strada (daca o fac, e din motive personale). Si daca protectie sociala mare inseamna posibilitate de adaptare scazuta, asta nu duce deloc la productie mica (vezi nu numai Germania!)
Iar daca firma nu te mai vrea, te anunta cu cateva luni inainte si daca nu-ti mai poti plati chiria, primesti o locuinta sociala platita de stat, primesti si bani de mancare si ai si asigurare medicala.
La angajare poti sa spui linistita ca nu esti gravida, chiar daca esti. Aceasta e mai mult o problema pentru firmele mici, care trebuie a suporte o buna parte din salariul de maternitate (mare greseala legislativa, la fel ca in Romania). De aceea e de inteles pe undeva ca o firma cu doi angajati nu prea are chef sa plateasca pentru maternitate. La firme mari se poate intampla ca o femeie e angajata in timpul sarcinii sau ca schimba firma in timpul concediului de maternitate. Treaba de headhunter- ei stiu ca materia cenusie nu este afectata de nasterea unui copil.
Insa totul costa si cei care castiga bine platesc impozite astronomice, nu ca in America. Acesta este pretul calitatii vietii. A-propos, stiati ca Wall Street, chiar in fata celebrei burse, e plina de gauri, ca strazile din Romania inainte de Basescu?... si ca gaurile cele mai mari au fost acoperite cu placi enorme de metal?... de ce oare? Cine spune ca nu vrea sa-si strice masina si ca foloseste transportul public trebuie sa fie sigur ca intalnirea cu sobolanii in statia de metrou nu-i provoaca repulsie prea mare...

Scurt si cuprinzator, mesajul meu catre romani si Romania este ca la noi nu trebuie sa fie la fel, numai pentru ca in alte parte e asa, sau pentru ca asta e capitalismul. Nu.Daca ne respectam pe noi insine vom simti imediat ce e bun si ce e rau pentru noi si nu vom accepte orice numai pentru ca... "asa miroase capitalismul adevarat". Totul e oricum teorie si lasa loc de interpretare. Si nimeni nu poate spune ce e adevarat sau ce e gresit. Sa nu uitam si faptul ca intre romani si americani e o diferenta enorma de mentalitate. Americanul e obisnuit sa schimbe slujba ca pe ciorapi si daca nu-l sperie faptul ca in orice clipa poate zbura din firma, pentru ca...shit, happens!...caci nu e obligat nimeni sa-ti mai spuie si de ce. Romanul are de obicei familie si casa si e legat de un loc. Orice am face, nu-i putem baga in cap mentalitatea americana ia-ti-cutia-si-zboara-cu urmatorul-avion-oriunde-ar-fi. Nici nu prea ar avea prea multe posibilitati de aterizare, chiar daca ar incerca.
Eu cred ca romanii, ca natiune europeana, trebuie sa se regaseasca in primul rand in specificul european si mai apoi sa se uite peste oceane. Cat timp am fost in America am simtit extrem europeanca din mine si m-am bucurat enorm cand am ajuns inapoi in Germania, chiar daca nu este patria mea. Dupa aceasta experienta ma simt mult mai bine aici si pot sa spun ca a fost necesar pentru adaptarea mea.
Insa de Craciun tot acasa ma duc...

Sorine, tu esti intr-adevar fericit?




#4607 (raspuns la: #3987) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru JCC - de anita47 la: 18/11/2003 11:14:54
(la: ZIDUL RUSINII)
Din nou ma vad nevoit sa-l parafrazez pe Racovitan la rubrica "duplicitatea francezilor",mesajul nr.2778.
"JCC,cati ani ai trait in Israel si cu ce statut?"
Dar admitand ca detii datele problemei(cand faci niste afirmatii despre "saracie" sau "avant economic" presupun ca nu te iei numai dupa niste "zvonuri"),poate ne lamuresti si pe noi.
Ce reprezinta acest "prag al saraciei" in Israel?(in dolari sau euro!!)
Poate ni-l poti reda comparativ cu salariul mediu castigat in tarile vecine Israelului?
Ca sa-ti fie mai clara cererea mea,care este "ajutorul social per capita" in Israel.
Acest ajutor este dat si populatiei arabe,cetateni ai Israelului)1,2 milioane de cetateni cu 10 membrii in parlamentul israelian).
Poate,dupa ce vom primi datele de la tine,mai multi "utilizatori" isi vor da seama de ce aceasta populatie araba(cu "buletin israelian") nu doreste sa paraseasca acest stat.
Cred ca populatia de rand(atat cea isrealiana cat si cea araba) sunt mai interesati de "viata de zi de zi" decat de ambitiile politicienilor din ambele parti.
#4608 (raspuns la: #4501) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Coralie,mesajul nr.4636 - de anita47 la: 18/11/2003 16:14:40
(la: ZIDUL RUSINII)
Vezi cat de relative sunt lucrurile,Coralie!
Pana acum era cineva care lansa tot timpul "lozinca":
"Joaca mingea,nu jucatorul"
Tu,in mesajul de mai sus,ce joci?
Daca doresti sa participi in mod civilizat la aceasta discutie,sunt gata sa primesc "explicatiile tale" la ce l-am intrebat pe JCC.
Esti capabila sa ni le oferi?Sunt foarte curios.
P.S.Cand am utilizat expresia "vrajitoarea de vanat"?
Poate ne uimesti cu un citat!
#4650 (raspuns la: #4636) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Coralie,Mesajul nr.4628 - de anita47 la: 18/11/2003 16:47:07
(la: Ce este antisemitismul?)
Cateva remarci la cele scrise de tine(si nu era necesar sa ne publici taote "drepturile omului".Te credeam pe cuvant.Iar subiectul era despre "antisemitism",nu despre drepturile omului)
1)Critica politicii unui stat,intradevar nu este rasism!Ai perfecta dreptate!
Dar prezentarea unor date eronate in scopul de a critica sau a face "propaganda" in favoarea "partii adverse a acelui stat" inseamna inselaciune.
Poti critica politica guvernului Sharon cat vrei tu(poate nu ai atatea critici cate am eu la adresa lui).
Dar cand cineva sustine ca acesta este implicat in afaceri de "coruptie" de sute de milioane de dolari,imi permit sa cer acelui cineva sa-mi explice,IN ROMANESTE(caci suntem pe un forum romansc!) despre ce este vorba.
2)Cei care acuza un popor intreg de faptele unor nemernici(cum a fost Ana Pauker si Theohari Georgescu) nu sunt pasibili de pedeapsa?(nu-mi amintesc sa fi acuzat aici pe cineva de securist sau comunist,deoarece nu cunosc personal persoanele.)
3)Holocaustul nu a existat in Franta?Nu au fost expediati evrei din aceasta tara la Aushwitz?ai citit "citatul meu despre cele declarate ieri de presedintele Chirac"?Oare minte acesta?
Oare in Ungaria nu a existat Holocaust?Dupa tine Holocaustul a avut loc,EXACT,numai in locul exterminarilor?
De ce nimeni nu-l citeaza pe presedintele Chirac(care si-a asumat raspunderea Holocaustului pe teritoriul Frantei) care a sustinut ieri ca "cine ataca evreii francezi care traiesc aici de sute de ani,ataca Franta".Este presedintele tau , Coralie.
4)Nu am acuzat nici romania si nici pe legionari de holocaust in Romania(tehnic,legionarii nici nu se mai aflau la carma tarii in acea perioada!).
Dar s-au intamplat "anumite evenimente" si in Romania(sau in teritoriile administrate de guvernul roman in perioada 1941-1943/4).Romania(prin prostia "guvernantilor ei,caci altfel nu-mi pot explica acele declaratii dubioase-caraora nimeni inca nu a reusit sa0mi explice ce scop au avut) s-a ales cu "o comisie" care va examina un "maldar de documente" pana in 2005!Vom vedea la ce concluzii vor ajunge.de ce sa ne "zbatem si sa ne chinuim" noi ,astia care nu detinem informatiile necesare.
5)Nu stiu daca e discriminatoriu sa vorbesti ca ONU e pro-arab.Dar "cifrele vorbesc" si in cazul de fata.Cate state arabe "care voteaza ca unul" de cate ori exista o rezolutie anti israeliana exista?Mi se pare cam 22.
Imi poti da un exemplu cand aceste state au adoptat si o pozitie "neutra" cand a fost votata o motiune anti-israeliana?Si care au fost acele state?Imi poti relata ce inseamna paragraful 6 al ONU si ce inseamna paragraful 7 al aceleasi organizatii".
Iar in incheiere,tin sa-ti amintesc ca statul israel a fost creat ca o hotarare a acestei organizatii.Pe care israelienii(NU evreii) au primit-o si pe care tarile arabe NU.
Atacul armat asupra statului proaspat creat apartine istoriei.
Numai bine.

P.S.Si fara prea multa "frunza verde" vare cred ca atrecut neobservata de moderatorul acestui forum.
#4651 (raspuns la: #4628) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu prea e timp... - de Madalina la: 19/11/2003 19:42:24
(la: Exista sfintenie fara Dumnezeu?)
Chiar daca sunt din nou de acord cu tine, totusi nu pot sa ma abtin sa comentez acea "asteptare" si acel "poate" din mesajul tau...
Stii, Sorin, cind esti in situatii limita cum e cea descrisa anterior nu e timp pentru a "astepta ani de zile si poate(subliniez acest "poate" pe care l-ai folosit) primim raspuns"!!
Copilul acela, familia aceea are nevoie de ajutor atunci cind apare criza nu dupa...ani!
Intra intr-un spital de oncologie (ca in orice spital, de altfel) si ai sa realizezi cita nevoie e de Dumnezeu "la lucru" si nu "in asteptare"! Pentru oamenii aceia nu e timp de asteptare, ca si pt. multi altii!
Iar cind am adresat intrebarea "iti ajunge Dumnezeu?" nu a fost doar un "joc de cuvinte" ci ma refeream la faptul de "a-ti fi Dumnezeu de ajuns in forma actuala" Si asta nu pt. tine personal, caci ti-am spus e egoist sa il vrei numai pt. tine, ci raportat la tot ce e in jur, la suferinta din jur, la miile de maini intinse spre cer.
Daca esti multumit din punct de vededere spiritual (sau macar cit de cit, asa cum intr-un fel imi pari) asta nu iti da dreptul nici o clipa sa bagi capul in pamint ca sa-ti astupi urechile la strigatele altora si sa impaciuitor sa spui "E bine! Stie El Dumnezeu ce stie...Are El motivele Lui rationale pt. care e atita suferinta...!!" Ba din contra pe mine ma ambitioneaza sa vreau mai mult de la Domnul! Si repet nu pt. persoana mea strict...

Cit despre motive de lauda...Vorbeam la modul general si nu la unul strict privitor la persoana ta. Dar, oricum mi-au placut precizarile tale...
Si inca ceva ...Sa stii ca imi place sa invat lectii de la Dumnezeu...mai putin insa cind "procesul de invatare" se face cu "duritate". Poate acum, in forma asta e mai clar ce am vrut sa spun cu acele "lectii".

Mady.
Despre Balamuc... as spune mai degraba Urmuz - de Dinu Lazar la: 20/11/2003 14:13:47
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
In principiu ce traim azi seamana mult cu un banc auzit mai zilele trecute:

===================================================

Intr-o zi, o directoare de succes de la resurse umane a fost calcata de un
autobuz in timp ce se plimba si a murit. Sufletul ei a fost intampinat la
portile Raiului de catre Sf. Petru in persoana.
- Bine ai venit in Rai. Dar inainte sa te instalezi, se pare ca avem o
problema. Vezi tu, n-am mai avut niciodata un director de la resurse umane
care sa ajunga pana aici si nu suntem prea siguri ce sa facem cu tine.
- Nici o problema, doar lasati-ma inauntru.
- As vrea eu, dar am ordine de sus. Vei petrece o zi in Iad si una in Rai si
apoi vei alege in care din ele vei vrea sa-ti petreci eternitatea.
- De fapt eu m-am decis. Prefer sa raman in Rai.
- Imi pare rau, regulile sunt reguli.
Si astfel Sf. Petru o pune intr-un lift si s-a dus direct in Iad.
Usile s-au deschis si ea s-a gasit calcand pe iarba verde a unui teren de
golf minunat. Mai departe era un local si in fata ei erau toti prietenii
ei - directori cu care lucrase si toti o aclamau. Au alergat toti spre ea,
au sarutat-o pe ambii obraji si au discutat despre vremurile trecute.
Au jucat o runda excelenta de golf apoi seara s-au duc in local unde a
mancat o cina excelenta formata din friptura si homar. A facut cunostinta si
cu Diavolul care era de fapt un tip de treaba (chiar dragut) si s-a distrat
de minune spunand bancuri si dansand. Toti au dat mana cu ea si si-au luat
ramas bun in timp ce se urca in lift.
Urmatoarele 24 de ore si l-ea petrecut in Rai odihnindu-se pe nori si
cantand la harpa. S-a distrat de minune, iar cele 24 de ore au trecut au
trecut fara sa-si dea seama. Sf. Petru a venit si a luat-o.
- Deci, ai petrecut o zi in Iad si una in Rai. Acum alegeti eternitatea.
- Nu credeam c-am sa spun asta, adica, in Rai a fost beton, dar cred ca m-am
simtit mai bine in Iad.
Asa ca Sf. Petru a escortat-o la lift, care s-a reintors in Iad.
Cand usile s-au deschis, s-a gasit stand intr-un peisaj dezolant, pustiu,
acoperit cu gunoi si mizerie. Prietenii ei erau imbracati in zdrente si
colectau gunoiul in saci. Diavolul a venit si el si si-a pus bratul in jurul
ei.
- Nu inteleg, spuse femeia tremurand, ieri cand am fost aici era un teren de
golf si un local unde am mancat homar, am dansat si m-am simtit bine. Acum
nu mai e decat pustiu si gunoi, iar prietenii mei sunt toti mizerabili.
Diavolul s'a uitat la ea si a zambit.
- Ieri te recrutam. Azi esti angajata...
=================================================

Asa ca realitatea nu e totdeauna ce pare a fi.
Eu sunt un tip optimist, am ca la 50 de ani si sunt sigur ca optimismul te ajuta mult.
Stiti desigur care e diferenta dintre un optimist si un pesimist. Pesimistul zice ca mai rau nu se poate, optimistul zica ca ba da, se poate.

Nu am inteles din mesajul Dvs daca va ocupati cu fotografia. Daca da, munca fara zabava in meserie si mai ales cunostinte de marketing si de relatii umane, va pot ajuta fundamental; un studiu al unei companii de sondaje economice spunea ca piata romaneasca de fotografie ar fi cam de 11 milioane de dolari anul acesta, si daca unii nu iau nimic altii sigur iau ceva - ceva, deci cu speranta si cunostinte aplicate veti izbindi cu siguranta...
Undeva trebuie sa se duca cumva banii astia, nu o fi dracu` asa de negru.
#4816 (raspuns la: #4788) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
SB,4818 - de anita47 la: 20/11/2003 14:57:54
(la: A existat holocaust in Romania?)
1)47 este "un an"!
2)Ai multe chestiuni "subiective" in mesajul tau pe care sunt pus in imposibilitate sa-ti raspund!
3)Nu-ti pot explica nisci ce sustii cu "gheshefturile".Sunt plecat din Romania de 40 de ani!
4)Ai dreptate in ce sustii ca romanii(chiar si cei de peste hoatare!) ar trebui sa fie interesti mai mult de problema celor de "acasa".
Daca "consulti" forumurile romanesti,vei observa ca "problema evreiasaca este mai importanta!(cel putin ca "frecventa"!)
Frapant e faptul ca evreii sunt caracterizati ca fiind "uniti intre ei".Si acest lucru este descris ca "o lipsa"!
Pacat ca in SUA,originarii din Romania nu au un lobby asemanator nu celui "evreesc" dar cel putin celui polonez sau ungur!Care sa reprezinte acolo interesele Romaniei.

P.S.Si din nou nu am reusit sa primes o explicatei la "declaratiile presedintelui Iliescu".Cel putin parerea ta personala!
Nu am inteles ce e indreptat impotriva poporului roman!
#4820 (raspuns la: #4818) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Coralie,4827 - de anita47 la: 21/11/2003 06:17:23
(la: Ce este antisemitismul?)
In primul rand vreau sa stabilesc ceva!
Cand mi te adresezi mie,te rog sa nu raspunzi altor 20 de insi.Asta duce nu la un ghiveci ci la o adevarata....tocanita!
Acesta este si unul din motivele pentru care eu si numerotez raspunsurile(acest lucru duce la o conversatie mult mai clara,fara interpretari gresite!)
1)Din pacate "Elecra" nu o mai pot accesa,dar Sarbu nu este in discutie aici ci ceeace a scris el despre antisemitism(in legatura cu "operatia ta de cauza si efect" ar trebui sa specifici si pana unde in istorie doresti sa ne duci!)
Eu unul prefer sa discut "istoria moderna".
Pacat ca te-ai obosit sa-mi dai atatea "surse de informatii franceze",nu citesc aceasta limba si pot sustine acelasi lucru sustinut de tine despre sursele de informatii romanesti.
Cat despre sursele de informatii pe internet(site-uri,linkuri si nu ziare sau reviste,cred ca ai destule informatii cum sunt "create aceste surse" si cata "supraveghere" exista asupra lor.Chiar si cele Guvernamentale au de multe ori "iz" de propaganda)
Doarece suntem pe un forum romanesc,raman la ideia mea.Fa un rezumat scurt si da sursa!Daca doresti sau ai timp!Daca nu,risti sa se piarda firul discutiei(stii ca exista si "bancuri numerotate" la care "unii" se prapadesc de ras).
Nu exista interdictie de a cita forumuri care nu sunt in limba romana,dar chiar si in "regulile acestui forum" exista niste indicatii privin limba Scrisa aici.Si tot cum nu exista "interdictia",tot asa nu exista nici obligatia mea sa citesc lucruri intr-o limba pe care nu o cunosc!(Totusi ma intereseaza sa-mi comunici cine este acel Igal din declaratia lui Theodorakis!De multe ori am gasit pe forumuri romanesti niste "personalitati israeliene de care nu am auzit in cei 40 de ani de cand sunt aici.Ba mai sunt si prezentati ca "niste membrii marcanti" ai conducerii israeliene!Tot ce stiu e ca in peroada aceea,conversatii cu Fatah erau pasibile cu pedeapsa in Israel si ca a existat un singur personaj ,particular, care a si facut puscarie pentru acest lucru.AIBYE NATHAN)
2)Desigur ca Anti-sionismul nu este o manifestare rasista!Cand am spus asa ceva?(poti cita?)Dar aici noi vorbim despre antisemitism(care DA este o manifestare rasista!!)
De altfel,nu toti evreii sunt sionistii.Iar cei care sunt "cei mai atcati"(pe baza de "popor ales" samd),sunt religiosi radicali care sunt mai Anti-Sionisti decat tine!
Observi pana unde se ajunge cu "tocanita" cand sunt amestecate "definitiile"?
3)Nu am dat nici un inteles textului lui Sarbu!L-am citat "cuvant cu cuvant" precum a fost redat si la alt subiect ,aici pe forum.
Asta era motivul pentru care ti-am cerut in mod insistent "citatul meu".Daca tu ai inteles ca eu am vrut sa spun altceva si ai folosit acea expresie,asta se numeste ca "mi-ai pus cuvinte'n gura".Si e problema de de credibilitate,nu a mea!(apropo,unde este mesajul in care'l avertizai pe JCC de mine?Il caut si vad ca a disparut!Era un bun exemplu de "jucat la persoana si nu la minge"!)
4)Fii atenta la ce scriu,Coralie!!Cand am discutat de cele 22 de tari nu am amintit macar de "o majoritate" ci de un "vot automat"!Exista o mica diferenta!Eu nu cred ca politica celor 22 se va schimba.
Dar in curand vom putea "testa" acest lucru.Am citit ca Irlanda pregateste la ONU o motiune care(pentru prima data in 55 de ani!) condamna antisemitismul!Numai avem mult de asteptat!Sper ca TU sa ai dreptate in privinta celor 22!Eu nu am nici o iluzie(despre paragrafele 6 si 7 ale ONU nu te mai intreb ca "nu ai timp".)
5)Despre coruptie si ziare!!(poate fi Haaretz sau cine doresti tu).
Eu cunosc doua lucruri:
-In caz de coruptie,Justitia da verdictul final(si sunt pentru condamnarea severa a celor "dovediti")Iar in privinta politicienilor "prinsi" sunt pentru dublarea sau triplarea pedepselor(doar exista si o definitie a coruptiei data de Banca Mondiala).Pana atunci,ziarele pot scrie orisice,ei au grija in primul rand sa-si mareasca tirajele!Iar o stire cum ca "toate semafoarele din Ierusalim functioneaza perfect" nu le va mari tirajul!
-In caz de alegeri,rezultatele oficiale sunt adevaratul sondaj.In rest,numai speculatii!(cunosc un politician care si-a "cusut cateva costume de PM dupa rezultatele "sondajelor".Dar nu a fost ales "nici o data"(in 5 candidaturi depuse!!!).
Numai bine si sper sa-ti mai faci timp pentru noi,anita47.
#4833 (raspuns la: #4827) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cecilia,3853 - de anita47 la: 22/11/2003 02:20:22
(la: Musulmani in Franta)
Crezi ca in Franta ar putea avea loc un atentat de o asemenea amploare?(pentru ca discutai despre "un start pentru extremisti")

Din jurnalul National(22/11/03):
==================================Tehnic vorbind, ancheta pe marginea atentatelor de joi de la Istanbul progreseazã. Autorii lor au fost identificati, politia opereazã arestãri, dar amenintarea teroristã persistã
Aproape toate capitalele lumii îsi avertizau ieri cetãtenii sã evite deplasãrile în Turcia, în perioada imediat urmãtoare. Motivul este, pe cât de simplu, pe atât de înfricosãtor: în Turcia ar urma sã se producã noi atentate.

Luptãtori în Cecenia
Cei doi autori ai atentatelor sinucigase de joi au fost identificati de politie. Sunt amândoi turci, potrivit cotidianului „Hurriyet”. Azad Ekinci si Feridun Ugurlu, doi militanti islamisti, erau deja dati în urmãrire în cadrul anchetei privind atentatele sinucigase de sâmbãtã, tot de la Istanbul, care au vizat douã sinagogi. Despre Ekinci se stie cã ar fi luptat în Bosnia si Cecenia, ba chiar cã s-ar fi antrenat în Pakistan, cel putin asa sustine fratele lui, citat de „The Guardian”. Informatia nu este de neluat în seamã, dat fiind faptul cã toate trei locatiile sunt fiefuri recunoscute ale retelei teroriste Al-Qaeda. De altfel, încã de joi, imediat dupã comiterea atentatelor, specialistii în lupta antiteroristã vorbeau despre o amprentã a retelei conduse de Ossama ben Laden în tragedia de la Istanbul.
Arestãri si amenintãri
Alti sapte suspecti au fost arestati si interogati de politia din Istanbul, dupã atacurile de joi, a doua mare loviturã în interval de cinci zile pe care o suferã metropola turcã. Marea Britanie, direct vizatã de atentatele de joi, a afirmat, prin ministrul sãu de Externe, Jack Straw, prezent la Istanbul, cã atacurile constituie un adevãrat „11 septembrie al Turciei”. Marea Britanie si SUA au afirmat joi searã cã sunt în posesia unor informatii privind posibile noi atacuri în Turcia, avertizându-si cetãtenii sã evite deplasãrile în aceastã tarã. Avertismentul lor a fost reluat, de altfel, de majoritatea capitalelor lumii si se resimte deja în special în domeniul turismului, multe rezervãri pentru Turcia fiind anulate.
Mãsuri de securitate
Potrivit Ministerului turc de Externe, „securitatea a fost considerabil întãritã în jurul tuturor reprezentantelor diplomatice, consulare si comerciale strãine” din Turcia. La Ankara, capitala tãrii, universitãtile care au angajati profesori din strãinãtate au anuntat cã au devansat vacanta care marcheazã sfârsitul Ramadanului, închizându-si portile încã de joi, în loc de vineri searã, din precautie.
Al-Qaeda avertizeazã
Temuta Al-Qaeda a revendicat atentatele de la Istanbul si a amenintat cã urmãtoarea tintã va fi Japonia. Mesajul radicalilor, apãrut în sãptãmânalul saudit „Al-Majallah”, nu poate decât sã ne îngrozeascã. Mai ales cã presa turcã sustinea zilele trecutã cã, potrivit unui mesaj Al-Qaeda, tintele retelei vor fi Japonia, Bulgaria si România.
▪ Al-Qaeda si partizanii sãi din lumea întreagã sunt autorii atentatelor de la Istanbul.
▪ Al-Qaeda amenintã Statele Unite si Japonia cu noi operatiuni. În momentul în care primul soldat japonez pune piciorul în Irak vom lovi capitala Tokyo. Japonia poate fi usor distrusã, iar japonezii stiu asta.
▪ Aliatii americanilor stiu cã vor avea de trecut momente dificile de acum înainte si trebuie sã pregãteascã multe spitale si cimitire.
▪ Operatiunile din Istanbul au fost un succes, iar cele care vor urma vor reusi si ele gratie colaborãrii bune dintre comandamentele noastre regionale. (Marina Constantinoiu)
Avem lege privind apãrarea tãrii
Legea privind pregãtirea economiei nationale si a teritoriului pentru apãrare a fost publicatã ieri în Monitorul Oficial, urmând sã intre în vigoare peste 60 de zile. Coincidentã sau nu, actul normativ a fost publicat concomitent cu producerea sângeroaselor atentate de la Istanbul. Legea prevede înfiintarea unui Oficiu Central de Stat pentru Probleme Speciale, institutie în subordinea Guvernului si care va elabora un plan de mobilizare a economiei nationale pentru apãrare. Pe baza acestui plan se va asigura necesarul de produse si servicii ce vor fi consumate, rationalizat, de cãtre populatie. Presedintele României poate hotãrî punerea în aplicare a acestui plan numai în cazuri exceptionale, inclusiv în caz de agresiune armatã îndreptatã împotriva tãrii. (Silviu Sergiu)
Portul Constanta, pãzit cu strãsnicie
Accesul în Portul Constanta este de joi extrem de greu, în contextul în care autoritãtile au luat aici mãsuri speciale de securitate în urma atacurilor de la Istanbul. Potrivit Mediafax, portile de acces în port sunt pãzite de lucrãtorii unei firme de pazã care verificã tot ce intrã în incinta zonei, dar si de echipe ale Politiei de Frontierã si Directiei Vamale. Accesul persoanelor în Gara Maritimã este controlat, în orice moment, printr-un sistem video de supraveghere. (Lavinia Tudoran)
Politia turcã nu mai are vacantã de Ramadan
Politistii si jandarmii din Istanbul nu vor mai avea vacanta traditionalã de la încheierea Ramadanului, a anuntat guvernatorul orasului. Politia si jandarmeria vor avea zile grele cu ocazia sãrbãtorilor de la finalul Ramadanului, care au început ieri searã si tin o sãptãmânã. Autoritãtile trebuie sã securizeze toate zonele aglomerate din Istanbul, gãrile, statiile de metrou, mijloacele de transport în comun, centrele comerciale, arhipline mereu la terminarea Ramadanului. Pe de altã parte, analistii internationali sunt de pãrere cã urmãtoarea tintã turcã a Al-Qaeda ar putea fi Strâmtoarea Bosfor. Tranzitatã de numeroase tancuri petroliere, strâmtoarea ar fi un obiectiv atractiv pentru teroristi. (Lavinia Tudoran)
Coincidentã: Simulare de alarmã la turnul BRD
Blocul turn din Piata Victoriei – sediul central al Bãncii Române de Dezvoltare (BRD) – a fost evacuat ieri, pentru aproximativ o orã, în timpul unei simulãri de incendiu. Cu doar o zi în urmã, la Istanbul, un alt bloc turn, sediu al bãncii HSCB, era lovit în plin de nebunia teroristã.
În jurul orei 13:00, prin sistemul de comunicatii al clãdirii, a fost transmis un mesaj prin care angajatii BRD erau îndemnati sã pãrãseascã, fãrã panicã, sediul bãncii, „din motive de securitate”. Scenariul simulãrii – pus la cale de oficialii BRD – a presupus aparitia unor scurgeri de gaze din conducta centralei termice, care ar fi condus la izbucnirea unui incendiu.
Exercitiul s-a încheiat cu bine. Oamenii au pãrãsit blocul turn în opt minute, desi timpul estimat pentru evacuarea clãdirii era de 12 minute. (Daniela Ivan)
A aflat din ziar cã bãrbatul era atentator
Sotia unuia dintre bãrbatii care s-au sinucis în atacurile cu masinã-capcanã de la Istanbul a aflat despre moartea sotului ei din presã. „Nu-mi spunea niciodatã nimic”, a declarat Aysun Cabuk, vãduva lui Mesut Cabuk, care a aruncat în aer o camionetã plinã de explozibili în fata unei sinagogi din Istanbul, sâmbãtã, 15 noiembrie. Sotul ei, somer, petrecea mult timp citind cãrti islamiste si devenise din ce în ce mai credincios. Cu cinci zile înainte de atentate a venit acasã, în orasul Bingol, din sudul Turciei, si-a luat valiza si pasaportul si a spus cã pleacã la Dubai. De atunci n-a mai dat nici un semn.
Si-a vãzut iubita sãrind în aer
Un tânãr britanic a avut groaznicul ghinion de a-si vedea logodnica, cetãtean turc, sãrind pur si simplu în aer. Graham Carter, în vârstã de 34 de ani, era cu iubita sa la Consulatul britanic, pentru a-i lua ei vizã. Cuplul urma sã ajungã în Marea Britanie si sã se cãsãtoreascã. Din nefericire, soarta le-a rezervat un sfârsit groaznic. „Tin minte cã am vãzut o camionetã la poarta Consulatului, apoi explozia si pe iubita mea sfârtecatã. Nici acum nu-mi vine sã cred decât cã a fost un cosmar oribil”, a povestit Graham cotidianului britanic „The Sun”. Ei se cunosteau de mai bine de patru ani. În urma exploziei, britanicul a rãmas cu rãni multiple la fatã, mai ales în zona ochilor. (Lavinia Tudoran)

O româncã în Iadul de la Istanbul
Chiar dacã printre români nu existã victime, am descoperit un caz în care unul dintre ei a avut de suferit. Este vorba de Yldîz Oztabu, o tânãrã în vârstã de 31 de ani, originarã din Cernavodã, dar stabilitã în Turcia în urmã cu sapte ani.
Femeia si-a vãzut dãrâmate toate cele trei magazine pe care le detinea în Istanbul. Acestea erau amplasate la doar 20 metri de intrarea în Consulatul Marii Britanii si de locul în care a explodat o masinã-capcanã.
„Am vãzut cum se împrãstie aurul”
„Mã aflam în magazinul de aur cu sotul si angajatii mei. Deodatã s-a auzit o bubuiturã cutremurãtoare. Dupã 3 secunde s-a împrãstiat un val de cenusã si de fum. Am vãzut cum sar geamurile si usile, cum aurul din vitrinã se împrãstie. Initial am crezut cã e vorba despre o explozie de gaze naturale. Apoi, din câte am auzit, am aflat cã a fost vorba de un camion Skoda, care a sãrit în aer”, ne-a povestit aceasta. Ea s-a ales cu rãni usoare de la geamurile sparte, dar care nu au necesitat îngrijiri medicale speciale.
Sotul a rãmas socat
Zona s-a pustiit rapid, în primul rând din cauza spaimei. Yldîz, care pe lângã magazinul de aur mai avea douã de „bazar otoman”, s-a întors abia ieri la prânz la lucru. „Pânã la 12:30, zona a fost închisã. Am reusit sã recuperãm câte ceva din aur, dar nu stiu cât am pierdut”. Sotul ei a rãmas socat, preferând sã stea acasã: nu mai vrea sã mai audã de magazine. (Corespondentã din Istanbul - Florin Gongu)
Turcii vorbesc de patru români ucisi
„Din informatiile pe care le avem pânã la aceastã orã, ar exista patru români între persoanele ucise în exploziile de joi de la Istanbul”, declara ieri-dimineatã ambasadorul Turciei la Bucuresti, Ömer Zeytino˜glu. Diplomatul a adãugat cã nu are informatii despre posibile atentate asemãnãtoare în România, dar cã nu este exclus ca Al-Qaeda sã loveascã si la Bucuresti. (Lavinia Tudoran)
Deocamdatã, nici un român pe liste
Autoritãtile turce au anuntat cã, de joi noapte, numãrul rãnitilor si decedatilor a rãmas constant. În plus, se precizeazã cã rãnitii sunt tot mai putini: multi vin la spitale si pleacã acasã cu simple bandaje. E posibil ca aceasta sã fie o strategie pentru linistirea populatiei. Tot rapoartele oficiale aratã cã nu mai putin de 12 spitale au fãcut internãri în urma atacurilor teroriste de joi. Cei mai multi, 47, se aflã la „Taksim Ilkyarum”. Între numele victimelor nu se aflã nici unul românesc. Nu ar fi exclus însã ca unii sã fie din România, de origine tãtari, turci sau machedoni.
A început numãrãtoarea victimelor
Conform unui raport preliminar al Prefecturii Istanbul, dupã atentatele teroriste de joi dimineatã, în capitala economicã a Turciei au murit 27 de persoane, iar alte 250 au fost rãnite. Din fericire, printre acestia nu se aflã nici un român. Precizarea a fost fãcutã de cãtre consulul României, Mircea Neatã. Acesta a infirmat declaratiile fãcute la Bucuresti de cãtre câtiva diplomati turci.
În ciuda faptului cã sfatul cel mai des adresat în ultimele ore de cãtre autoritãti a fost acela ca lumea sã evite aglomerãrile, cetãtenii din Istanbul nu si-au putut reprima curiozitatea si au dat buluc în locurile afectate de atacurile teroriste. Este un prim semn cã viata reintrã la normal si cã starea de soc a trecut. Rãmân afectati cei a cãror trudã de o viatã s-a nãruit în explozia de joi, precum si familiile îndoliate ori cele care s-au ales cu accidentati.
Cei mai multi morti sunt englezi si turci
La Istanbul trãieste una dintre cele mai mari comunitãti de români din strãinãtate. Din fericire, nici un compatriot de-al nostru nu a fost afectat grav de atacurile teroriste. „Am fost la Prefecturã, am vorbit cu viceguvernatorul, si la Ministerul de Externe. Am fost asigurat cã, pânã acum, nu existã nici un român care sã fi murit sau sã se fi accidentat”, ne-a precizat Mircea Neatã, consulul României la Istanbul. De altfel, el a colindat prin toate spitalele unde au fost aduse victime si nu a descoperit vreun nume românesc. „Cele mai multe sunt englezesti si turcesti. 24 dintre cei 27 de decedati sunt deja identificati. Mai sunt unele probleme cu cei accidentati grav”, a completat Neatã.
Lucescu: „M-am obisnuit cu bombele”
Antrenorul echipei de fotbal Besiktas Istanbul, Mircea Lucescu, se pregãtea asearã sã plece cu echipa la Izmir, unde azi va juca împotriva celor de la Denizli. El nu pãrea afectat de cele petrecute, dar a condamnat gesturile teroristilor.
▪ Jurnalul National: Ce-ati fãcut, v-ati ascuns dupã atentatele de joi?
Mircea Lucescu: Nu, dar am preferat sã-mi tin telefonul închis, cã altfel riscam sã devin corespondent de presã.
▪ Cum ati resimtit evenimentele?
Eram în casã si explozia s-a auzit. Casa mea e situatã în zona acelei bãnci.
▪ V-ati speriat?
Deja m-am obisnuit dupã bombele acelea de sâmbãtã de la sinagogi. Sigur, este o situatie grea, delicatã, nu poti sti în nici un moment ce se poate întâmpla. Cine face astfel de lucruri nu sunt teroristi, ci adevãrati killeri, care ucid fãrã nici un scop.
▪ A fost afectat vreun jucãtor de la Besiktas?
În afarã de Giunti, nimeni. Ceilalti nu au avut de suferit.
▪ S-a pus problema sã se întrerupã campionatul?
Nu, nici n-avea rost. Stiu cã meciul din Ligã al Galatei a fost amânat, dar asta la cererea celor de la Juventus. Nu se punea problema ca o echipã mare sã nu fi putut beneficia de protectie si sigurantã. Cred cã au exagerat cu sperietura. Pânã la urmã, aceste amânãri nu fac altceva decât sã dea satisfactie celor care provoacã asa ceva. Ei asta urmãresc: sã creeze confuzie si panicã.
=========================================================



#4890 (raspuns la: #3853) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cred ca - de Catalina Bader la: 22/11/2003 21:43:31
(la: Poezii !!)
esenta mesajului este:
ca sa schimbam acum pentru intaia oara
sapa-n condei
si brazda-n calimara
batranii au adunat, printre plavani, sudoarea muncii sutelor de ani.

Cartea mea, fiule, este o treapta.

Ea este testamentul meu:tu, sa o continui concentrand in ceea ce gandesti toata intelepciunea stramosilor care au muncit din greu pentru ca tu sa ai un condei si o calimara.

Tu, fiul meu, trebuie sa mai creezi o treapta si sa lasi fiului tau acelasi testament ca si al meu.
#4959 (raspuns la: #4953) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ani de liceu - de Catalina Bader la: 23/11/2003 01:04:17
(la: Poveste din liceu, in cheie nostalgica.)
cu emotii la romana,
scumpii ani de liceu
mi-i voi aminti mereu

Ani de liceu
cand tii soarele in mana
si te crezi legendarul Prometeu

Ani de liceu
cand in recreatia mare
te ascunzi ca sa poti
inca odata repeta

Ani de liceu
cand o ora
un an iti pare fiindca stii
ca te va asculta

Ani de liceu
cand se-ntampla o tragedie
fiindca el te-a zarit
la un film cu alt baiat

Ani de liceu impletind in poezie
tot ce ai, tu, mai bun, mai curat...

Ani de liceu
Ani de liceu...



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...