comentarii

femei singure cu virsta intre 35 si 43 din drobeta turnu severin numere de tel


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Dragă Jeniffer - de dan potwich la: 31/07/2006 09:02:36
(la: Stie cineva sa spuna "NU!" ?)
Cine a vorbit de revoluţie? Tu chiar nu citeşti subiectele, răspunzi aşa, din burtă!
Singura revoluţie necesară (şi cea despre care am vorbit) este cea din creierul românului. Chiar dacă am folosit termenul „sângele său”.
Un mic exemplu: pe traseul Timişoara - Drobeta Turnu Severin, din cauza ploilor, la Teregova (localitate, cam la 70 km de destinaţie) a căzut un deal. Toată lumea a fost dată jos din tren. Am întrebat şeful gării: „Şi acum ce facem?” El a răspuns, surprins de întrebarea mea pe care o găsea ofensatoare, cu un rânjet greţos pe faţă: „Luaţi ocazia…” Am scos Mersul Trenurilor şi am citit cu voce tare: „2. Tariful de transport se restituie integral, inclusiv tichetul de rezervare, în cazurile în care trenul pentru care s-a emis legitimaţia de călătorie nu mai circulă, sau în situaţii de forţă majoră.” Mai trebuie să precizez că au fost necesare certuri şi intervenţia unor posturi de radio la care s-a sunat pentru a ne restitui nu integral ci doar diferenţa de drum, care nu acoperea nici pe jumătate costul ocaziei? Sau e de la sine înţeles? Şi totul nu pentru bani, ci pentru principiu. Ni se tot spunea că nu este vina lui, că nu a ştiut că va pica dealul. Nimeni (eu şi 5 studenţi. Ceilalţi au plecat.) nu dădea vina pe el. Dar atunci de ce se tot scuza? Pentru că atâta cât am aşteptat (în ploaie) să ne recuperăm parţial dreptul a sosit o altă garnitură din Timişoara. Care plecase după prăbuşirea dealului! S-au coborât de acolo oameni trişti, obosiţi, munciţi… Cărora le-am spus să meargă la şeful gării să-şi recupereze parte din bani. Mă priveau speriaţi de ceea ce le spuneam, deşi le vorbeam calm şi zâmbitor. M-au ocolit ca pe un nebun. Despre asta vorbesc, dragă Jennifer!
Un prieten îmi spunea că în Franţa a întârziat trenul în care se afla 3 (TREI!) minute şi la sosire a primit de la şeful gării scuze şi 10 euro pentru neplăcerile întârzierii. (Nici nu băgase de seamă că întârziase.) . Iar acelora cărora pierduseră legătura şi se aflau în imposibilitatea de a ajunge la ora necesară unde trebuia cu serviciul feroviar (întâlniri de afaceri, şedinţe etc) li s-a plătit BILET DE AVION!

Cât despre irealismul meu , te mai întreb o dată: ce experienţă personală te-a făcut să tragi concluzia că timpul schimbă lucrurile şi nu omul în timp?
Şi dacă nu înţelegi societatea ca un cumul de indivizi, la care să te raportezi personal cu pretenţia de a-şi asuma fiecare în parte rolul său şi "NU"-ul necesar, ci ca un bloc de beton în care dai cu capul, atunci nu-i vina mea că priveşti ca ireale lucruri ce ar trebui să fie normale.
Nu am pretenţia şi nici nu mi-am propus să schimb societatea.

"a spune nu la ceea ce deranjeaza, nu este greu". Spune-le lor! Intre 1997-1998 au fost înregistrate asupra femeilor 88 de omoruri, 27 lovituri cauzatoare de moarte…
O femeie este omorâtă în bătaie o dată la 2 zile (Inspectoratului General al Poliţiei Bucureşti, 2003) (Violenta impotriva femeilor Versiunea HTML)


[4] Potrivit Institutului pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii – I.P.G. – dacă ne referim la minori – victime ale violenţei în familie, fenomenul se prezintă astfel: 1998 s-au înregistrat 1987 de cazuri, în 1999 s-au înregistrat 2131 de cazuri, iar în 2000 s-au înregistrat 2075 de cazuri.
Referitor la infracţiunile de natură sexuală cu victime minori, produse în familie, situaţia 1998-2000, potrivit aceluiaşi Institut, se prezintă astfel: în 1998 s-au înregistrat 378 infracţiuni; în 1999 s-au înregistrat 618 infracţiuni, iar în 2000 s-au înregistrat 582 de infracţiuni. (http://www.pna.ro/rum/doctrina/html/index_b2_2003_vd.htm)


Violenta domestica, tot mai prezenta in „familiile“ romanilor
George Constantinescu

doar 16% dintre femei au reclamat episodul de violenta domestica la politie si 15% au discutat cu un cadru medical. Numai 9% dintre femei au solicitat consultanta juridica pentru abuzul domestic suferit recent.

majoritatea faptelor comise intre membrii familiei le constituie cele de omor, lovituri cauzatoare de moarte (Cronica Romana - Cotidian National de Informatie si Atitudine ... )

• In 1998
13% dintre femeile victime ale violentei domestice au murit.
74% dintre femeile victime ale violentei domestice au fost agresate de catre soti
4% de catre concubini
7% de catre fostii soti
15% de catre alte rude
(Statistici furnizate de Centrul Pilot pentru Femeile Victime ale Violentei Domestice Bucuresti) (http://www.proiectns.org/archives/000050.html)


Organizatia Mondiala a Sanatatii a elaborat un raport mondial privind violenta domestica, care releva ca anual se inregistreaza sase milioane de decese ...
(Primaria Municipiului Timisoara :: Vizualizare subiect - CAMPANIE ... )

Îţi voi relata şi un episod din experienţa mea: Am locuit o vreme în Timişoara. Vecina de la parter (eu locuiam la etajul I) era des bătută de soţul ei, alcoolic de altfel. Într-o după-amiază nu am mai suportat să o aud plângând şi am sunat la Poliţie, apoi la un bun prieten care lucrează la unul dintre centrele de Protecţie (minori) pentru a avea siguranţa că intervenţia solicitată chiar a avut loc. Prietenul s-a interesat, apoi m-a sunat înapoi. Ştii ce mi-a zis? Da, Poliţia a venit. Însă la uşă a răspuns FIUL acestora (are peste 30 de ani, nu mai locuieşte cu părinţii) şi răspunsul lui a fost: „NU sunt acasă părinţii mei! NU ştiu nimic!”
Acesta să ştii că nu este un NU!. Acesta este un DA cât toate zilele violenţei!


„cel personal il invatam cind il cunoastem prin noi insani si nu avem teama sa-l utilizam, este libertatea, dar maniera conteaza, caci altfel devine enervare.” – manieră în a spune „STOP” sau „NU!” agresorului, oricare ar fii şi oricum s-ar manifesta acesta? Căci despre asta era vorba aici. Nu mă deranjează deloc să-l scot din pepeni, să-i scot peri albi. Mai exact, ca să înţelegi mai bine, am o plăcere teribilă de a agresa agresorul. Ţi se enervant „comportamentul oglindă” ?
Sau pusă şi altfel problema: manieră în a-mi cere dreptul, pentru ca nu cumva să-l jignesc pe cel ce mi-l refuză sau încalcă? Numeşte mai degrabă „diplomaţie”. Necesară pentru a nu rămâne cu buza umflată…

„acest nu colectiv” se formează din totalitatea „nu”-urilor mici şi individuale, nu neapărat toate odată, ci toate în acelaşi loc.

Şi rog ceva: numeşte lucrurile simple pe care le complic. Şi cum le complic. Sau ţi se pare complicată ASUMAREA?

„am inteles ca tu erai diferit” Poţi fii concretă, te rog?
#136735 (raspuns la: #126945) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Daniel Racovitan la: 19/01/2012 23:17:52
(la: Singurul protestatar din Baia de Aries :))
bai, nu se poate... unde e Caragiale? :)

"Pe langa incidentele violente de zilele trecute manifestatiile au avut inevitabil si momente hazliir. Astfel, doua femei si-au scos in palme fiul si sotul dintre manifestanti, la Drobeta Turnu Severin,iar in Piata Univeritatii din Bucuresti o domnisoara furioasa si-a tras iubitul de mana gratulandu-l cu "hai mai boule ca pierdem trenul". Daca-i adaugam si pe "omul-proiectil", Piratul si Spiderman de Universitate intregim tabloul."

http://life.hotnews.ro/stiri-fun-11254757-video-simpaticii-protestelor-doua-femei-scos-palme-fiul-sotul-dintre-manifestanti-iar-iubita-furioasa-tras-iubitul-bou-dupa.htm?cfat=
proud - de Knulp_2 la: 24/09/2009 15:16:41 Modificat la: 24/09/2009 15:39:28
(la: Testosteron & Foliculina)
stiam ca ating puncte sensibile, dar oricum...

"Women do two-thirds of the world's work but receive only 10% of the world's income

Women are 2/3 of the 1 billion+ illiterate adults who have no access to basic education

Women own around only 1% of the world's land "..

Ce-mi spui tu aici, imi pare rau ca trebuie sa zic, dar sunt exact genul de "date" propagandistice care fac mai mult rau cauzei. Si sa iti spun de ce:

1. Inegalitatile dintre oameni au cu totul alte cauze. E o banalitate faptul ca putini au mult in timp ce multi au putin. Sunt convins ca din populatia globului, cel mult 10% dintre indivizi au mai mult decat restul de 90% la un loc. Procentele sunt din burta, datele statistice exista, poti sa le cauti, si diferenta este in fapt mult mai mare. Astea sunt diferente care nu tin de sexul individului.

2. spui tu ca 700 de milioane de femei sunt analfabete. Proportia dintre femeile analfabete si barbatii analfabeti e neglijabila. Spui tu, undeva la 65%/35%. Problema e analfabetismul in sine, nu faptul ca femeile sunt mai analfabete decat barbatii. Uite, de exemplu, eu am avut mult mai multe colege care s-au lasat de liceu, decat colegi care s-au lasat de liceu. De ce? Pentru ca nu considerau importanta scoala, si oricum planuiau sa se marite. Nu inteleg care e problema.

3. Asta cu women own... sincer, ma indoiesc. Gandeste-te ca majoritatea oamenilor fac parte din familii. Iar majoritatea familiilor (sot + sotie) au bunurile in comun. Probabil ca femeile singure detin 1% din world's land. Cuplurile familiale detin (foarte probabil) majoritatea. Asta se aplica in occident mai ales, fara a lua in considerare lumea a treia, unde, intradevar, feminismul ar avea ce sa faca. Pentru ca, nu uita, am spus ca feminismul si-a depasit scopul in occident.

Si ar mai fi multe de spus, nu vreau totosi sa jignesc pe nimeni si nici sa "scuip" pe cine stie ce idealuri.
#484810 (raspuns la: #484788) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru Alice - de carmentopa la: 06/08/2004 09:06:20
(la: De ce simt femeile nevoia sa fie sexy?)
problema e mult mai grava decat o comentezi - dand aspect de banc!
In cazul in care toate femeile vor fi mai mult "curtezane" ca sa nu folosesc expresiile "moderne" va fi foarte greu sa faci fata concurentei! Si apoi... mancatul la restaurant este agreeat de cei (si cele) care au descoperit chestia asta de curand! Oamenii fini, rafinati ...prefera o intimitate eleganta! O femeie speciala stie sa creeze admosfera, sa aseze o masa, sa pregateasca ceva special pentru iubitul ei! Asa...concurenta nu mai este o problema! Nu cred ca este un subiect asa de derizoriu si daca am acceptat sa conversa pe aceasta tema...poate nu ar fi rau sa-i dam atentie!! ! cred ca peste 10 ani...vor fi infinit mai multe femei singure decat acum si mult mai multi barbatii care sa sosoteasca ca toate femeile sunt niste....
#19148 (raspuns la: #19085) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru LMC si Monica Draga L - de (anonim) la: 09/11/2004 00:55:31
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Pentru LMC si Monica
Draga LMC!
Se pare, ca ai avut noroc sa intalneasti o exceptie. Norocul tau, draga! Viata ta de familie e o idila! Dar nu generaliza, caci tu, se pare, cunosti doar o mica parte din realitate - cea care ti-a revenit tie personal. Fericirea este egoista si incapabila sa inteleaga nefericirea. Crezi tu, ca din orice barbat poti face ceea ce ai facut tu din Fat Frumos al tau? Te inseli, draga mea. Tu doar l-ai ales de barbat, precum zici, datorita calitatilor lui, iar acum te lauzi, ca ai putea face din orice barbat acelasi lucru? Daca e totuna, puteai sa-ti iei altul, la intamplare. Dar n-ai facut-o. De ce oare? Orice barbat, draga mea este o personalitate formata, cu defectele si calitatile lui. Mare lucru nui se poate de schimbat, asta o afirma psihologii. Unicul lucru, pe care poti sa-l faci, este sa te adaptezi si sa-l determini si pe el sa se adapteze. Ai ales o tactica corecta, poate, dar sa stii ca nu se potriveste tuturor femeilor. Unele femei sunt mai sirete, altele nu sunt, unele - mai "papusele", altele - mai serioase. Si barbatii nu sunt la fel. De aia las-o mai moale. Fericirea nu se invata, din pacate. E nevoie si de un pic noroc, si de o "configuratie" anumita a celor doi si de multe altele.
Cele bune! Adela
P.S. Imi cer scuze, ca ii rasund si Monicai in acelasi mesaj, dar nu ii puteam gasi mesajul la care vreau sa-i raspund. Sper ca nu te superi

Dragă Monica! Sunt tot o moldoveancă, dar din cealaltă parte de Prut. Pe la noi ăn Basarabia mentalitatea bărbaţilor e cam tot aceeaşi, ca în zona Satu Mare, dar totuşi ceva mai “europeană” – asemenea scene, când toţi bărbaţii stau la masă, iar femeile îi servesc doar, nu cred să întâlneşti. Se mai aşează şi ele, din când în când. Dar mulţi bărbaţi, chiar dacă nu o spun, tot una consideră, că femeia nu-i om, ci muiere.
Tu eşti o femeie cu caracter puternic şi ai avut noroc să întâlneşti un bărbat cu un caracter un pic mai puţin “al dracului”, decât tine. Dar dacă era el puţin mai “al dracului”? Cine ar fi câştigat această luptă inegală? Şi cât ar fi durat? Cu ce se putea termina?
Vreau să te întreb: ai stat vreodată faţă în faţă cu un bărbat înfuriat, cu faţa crispată, cu ochii injectaţi de sânge, cu pumnii încleştaţi şi dinţii scrâşnind, urlând ca o fiară, fără să-i pese de copiii, vecini şi oricine altcineva? Şi aceasta doar pentru că n-ai dovedit să-i pregăteşti cina, sau nu i-a plăcut borşul, sau ai avut altă opinie într-o problemă. Nu te-ai gândit, că e în stare să te lovească, să te sugrume, să te ucidă? Nu crede, că exagerez. Nu pot să numesc nici măcar aproximativ procentul familiilor, în care au loc asemenea scene, dar ştiu că e suficient de mare, ca să ne îngrijoreze. În SUA şi alte ţări există statistici, care vorbesc despre gravitatea situaţiei, la noi nu s-au făcut încă asemenea cercetări.
Deoarece nu am statistici pentru Basarabia, voi aduci unele cifre despre Rusia, doar ceea ce ţin minte exact, fiindcă nu am materialul respectiv sub mână. În Rusia, în anul 2003 au murit, ucise de soţii lor, 14 mii de femei, tot atâtea, câţi soldaţi ruşi au fost ucişi în războiul din Afganistan pe parcursul a 3 ani de zile.
Acuma te rog să-mi spui, cum ar putea lupta acele femei, singure în faţa unei brute cu asemenea apucături, şi care e vina lor? Povestea asta cu “noi singure suntem vinovate” am mai auzit-o, dar nu toate femeile sunt la fel de curajoase, şi aproape toate sunt mai slabe şi mai mici decât soţii lor. Cred că toate femeile trebuie să lupte pentru schmbarea mentalităţii bărbaţilor, dar şi a mentalităţii femeilor, care s-au format sub influenţa tradiţiilor şi cutumelor patriarhale, dar trebuie să ne susţinem între noi şi să solicităm susţinerea legii şi a instituţiilor statului, care trebuie să vegheze la respectarea drepturilor omului în egală măsură pentru femei şi bărbaţi.
Sunt de acord, femeia dispune de multe resurse, pentru a se ajuta singură, dar nu întotdeauna ele sunt suficiente. Şi nu întotdeauna, într-o familie, şansele sunt egale, mai des ele sunt în favoarea bărbatului, pentru care forţa fizică, ca regulă, este cea mai sigură cale pentru a obţine ce doreşte şi argumentul forte în orice dispută.
Adevărat, există şi excepţii, poate chiar destul de multe, dar situaţia e destul de gravă.


Cu urări de bine, Adela
#28134 (raspuns la: #26559) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
serios ? - de (anonim) la: 10/12/2004 13:10:00
(la: Mame singure!)
N-ar fi mai bine ca acele femei singure care adopta copii sa se orienteze spre rase specific europene sau chiar pur norvegiene pentru a evita problemele de integrare in viitor a acestor copii in societatea norvegiana ?
Mai repede mi se pare ca prefera copiii chinezi ca si cum ar vrea un animal exotic pe langa casa ....
#31305 (raspuns la: #25364) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bineinteles ca sint avantajati din toate punctele de vedere copiii cu 2 parinti mai ales daca este un cuplu armonios unde exista comunicare la toate nivelele.
Dar vorbeam de femeile singure care aleg sa faca un copil ( sint destul de multe) si atunci eu le prefer pe cele independente si cu un statut social bine definit celor care vor sa razbeasca neaparat si pentru care calea cea mai usoara este un barbat.La acest gen scartie ceva de la inceput desi de foarte multe ori reusesc, dar mai ramane copilul care trebuie educat si care are nevoie de afectiune(ca de crescut creste oricum) si ma indoiesc ca acest fel de om este pregatit.
om..:-)) - de Ivy la: 23/08/2005 20:17:08
(la: Trancaneala Aristocrata "5")
o spun niste femei mai.."in virsta"..cu ceva experienta...de viatza
deci tre' sa ai incredere..:-)))))..si sa nu roshesti..plss!!! :-))
#67367 (raspuns la: #67366) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ivy - de om la: 23/08/2005 20:19:29
(la: Trancaneala Aristocrata "5")
"o spun niste femei mai.."in virsta"..cu ceva experienta...de viatza"...Einstein sa traiasca ;))

Cred ca m-ati calilt cu poza piranha...:((
#67370 (raspuns la: #67367) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maan - de munteanu rodica la: 01/10/2005 17:06:13
(la: carti care v-au refuzat)
Si pentru mine a fost o mare deceptie Coelho.L-am citit pentru ca citesc ca sa-mi pot face o impresie si sa pot alege daca merg mai departe.Am citit Alchimistul si Veronika mi-a lasat impresia unor carti pentru liceeni, carti pur comerciale.

Citeam si eu in liceu "Invitatie la vals" de Drumes imi lasase o impresie deosebita atunci dar mai tirziu preferam "Femei singure"
una din cartile mai slabute a lui Umbertto Eco comparativ cu restul.
Muntele vrajit l-am citit cu multa placere si nu o data dar acuma am incercat sa-l recitesc si nu am mai fost in stare.
#76115 (raspuns la: #76061) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
au inceput fetele sa raspunda la intrebarile puse pentru Mister? - de ender la: 12/10/2005 10:38:25
(la: Mister Cafenea !)
ceva raspunsuri:
1. Daca ai fi piele rosie, ce nume ti-ai pune?
“Ursulet-morocanos-pofticios–la ciorba-de-burta”

2. Care este cel mai inteligent lucru pe care l-ai facut vreodata?
Am luat candva totul de la “zero”

3 Ce-ti sugereaza fotografia afisata la http://www.andreweccles.com/test/port_html/port07_big01.html
Sfantul Francisc din Asissi predicand slapilor

4. Imagineaza-ti ca esti singurul supravietuitor al unei misiuni spatiale dincolo de Sistemul Solar si esti capturat de fiinte inteligente extraterestre. Ei nu au forma umana dar sint prietenosi si foarte avansati tehnologic. Intre voi nu exista bariere semantice. Pe ecusonul tau scrie “Prunaru, roman”. Ei te intreaba ce semnificatie are “roman”? Cum le explici acest lucru intr-o singura fraza?
“Sunt roman, adica asemanator voua, nu sunt tigan!”

5. Comenteaza celebra fraza "Toti barbatii sunt niste porci".
Feminism exacerbat care vrea sa ascunda cu stangacie frustrarea unei femei singure

6. Enumera 3 calitati pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta.
Din pacate am o sefa, nu sef si care SIGUR n-are amant!

7. Enumera 3 defecte pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta. (nu , nu e greseala)
N-am ce sa raspund

8. Ce muschi va antrenatzi in mod special si cat de des?
”Muschiul” gandirii, zilnic. In rest oleaca de gimnastica

9. Ce se afla sub patul tau?
Intuneric total. Patul meu nu are picioare.

10. Daca ai putea schimba o singura decizie importanta in trecutul tau, pe care ai schimba-o?
Una singura? Candva trebuia sa spun “NU”

11. In 2010 candidatul prezidential anunta ca va introduce o lege legalizind poligamia. Il votati? De ce?
Nu. Cateodata si o singura sotie poate fi mult. Si va dati seama cate soacre pe capul meu?!

12. Construiesti o capsula a timpului in care vrei sa introduci tot ceea ce ai dori ca oamenii sa cunoasca atunci cind o vor deschide peste 3000 de ani. Ce-ai alege din cafeneaua.com?
Cele mai frumoase poezii si disputele inteligente, (care-s totusi putine…)

13. Ai construit masina timpului si calatoresti cu ea in trecut dar din nefericire aterizezi chiar peste primul anfibiu care se tiraste din apa pe uscat si odata cu el elimini din istorie mamiferele si celelalte vietuitoare pe care le cunoastem in lumea actuala. Universul nostru a disparut in neant ca un balon de sapun. Ce regreti cel mai tare din lumea pe care tocmai ai distrus-o?
Ca tocmai am ucis-o pe mama

#78135 (raspuns la: #78133) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Raspunsurile participantilor - de Honey in the Sunshine la: 16/10/2005 22:00:32
(la: Mr.Cafenea (inainte de a vota cititi raspunsurile concurentilor))
(In ordinea in care au fost date)

newmann
sa încerc eu sa raspund
#77941, de newmann la Tue, 11/10/2005 - 11:53

. Daca ai fi piele rosie, ce nume ti-ai pune? piele-rosie

2. Care este cel mai inteligent lucru pe care l-ai facut vreodata? m-am nascut.

3 Ce-ti sugereaza fotografia afisata la http://www.andreweccles.com/test/port_html/port07_big01.html nimic interesant.

4. Imagineaza-ti ca esti singurul supravietuitor al unei misiuni spatiale dincolo de Sistemul Solar si esti capturat de fiinte inteligente extraterestre. Ei nu au forma umana dar sint prietenosi si foarte avansati tehnologic. Intre voi nu exista bariere semantice. Pe ecusonul tau scrie “Prunaru, roman”. Ei te intreaba ce semnificatie are “roman”? Cum le explici acest lucru intr-o singura fraza? romîn înseamna cel descurcaret.

5. Comenteaza celebra fraza "Toti barbatii sunt niste porci". celebru nu înseamna si reprezentativ.

6. Enumera 3 calitati pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta. nu o vad în fiecare dimineata cînd se trezeste, nu îmi cere salariu, nu ma suna de trei ori pe zi.

7. Enumera 3 defecte pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta. (nu , nu e greseala) sta prea mult la coafor, munceste si sîmbata.

8. Ce muschi va antrenatzi in mod special si cat de des? fatuca draga, chiar trebuie sa raspund?

9. Ce se afla sub patul tau? parchetul

10. Daca ai putea schimba o singura decizie importanta in trecutul tau, pe care ai schimba-o? pe cea pe care am luat-o la vîrsta majoratului.

11. In 2010 candidatul prezidential anunta ca va introduce o lege legalizind poligamia. Il votati? De ce? da. de ce nu?

12. Construiesti o capsula a timpului in care vrei sa introduci tot ceea ce ai dori ca oamenii sa cunoasca atunci cind o vor deschide peste 3000 de ani. Ce-ai alege din cafeneaua.com? trancanelile astea interminabile. sa vada si ei cum ne pierdeam noi timpul fara rost.

13. Ai construit masina timpului si calatoresti cu ea in trecut dar din nefericire aterizezi chiar peste primul anfibiu care se tiraste din apa pe uscat si odata cu el elimini din istorie mamiferele si celelalte vietuitoare pe care le cunoastem in lumea actuala. Universul nostru a disparut in neant ca un balon de sapun. Ce regreti cel mai tare din lumea pe care tocmai ai distrus-o?nimic. daca am distrus-o înseamna ca nu îmi era pe plac.


bloom
raspunsuri
#77981, de bloom la Tue, 11/10/2005 - 16:22

bloom
poza de participare la concurs se gaseste la adresa:
fttp://www.stdb.ro/~vasile/grav12m.jpg. si de intituleaza "ganduri bune"

1. Daca ai fi piele rosie, ce nume ti-ai pune?
indian sioux buffalo bull

2. Care este cel mai inteligent lucru pe care l-ai facut vreodata?
mi-am pastrat demnitatea

3 Ce-ti sugereaza fotografia afisata la http://www.andreweccles.com/test/port_html/port07_big01.html
un Robbin Williams actor

4. Imagineaza-ti ca esti singurul supravietuitor al unei misiuni spatiale dincolo de Sistemul Solar si esti capturat de fiinte inteligente extraterestre. Ei nu au forma umana dar sint prietenosi si foarte avansati tehnologic. Intre voi nu exista bariere semantice. Pe ecusonul tau scrie “Prunaru, roman”. Ei te intreaba ce semnificatie are “roman”? Cum le explici acest lucru intr-o singura fraza?

roman- le zic ca termenul si-a pierdut semnificatia in fata descoperirii facute ( aceea de a intalnii extraterestrii) si ca inseamna doar pamantean

5. Comenteaza celebra fraza "Toti barbatii sunt niste porci".
generalizare grosolana, ce a ramas nedovedita

6. Enumera 3 calitati pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta.
foarte frumoasa, inteligenta, tanara

7. Enumera 3 defecte pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta. (nu , nu e greseala)
incapatanata, lasciva, insistenta

8. Ce muschi va antrenatzi in mod special si cat de des?
pectorali, cel putin o data pe saptamana; ce credeati ca e muschiul PC (pubococcygeus?)

9. Ce se afla sub patul tau?
mult praf si parchet

10. Daca ai putea schimba o singura decizie importanta in trecutul tau, pe care ai schimba-o?
cea de sambata seara, din anul 2002, 15 august, Romania, Europa, Univers

11. In 2010 candidatul prezidential anunta ca va introduce o lege legalizind poligamia. Il votati? De ce?
nu, din principiu

12. Construiesti o capsula a timpului in care vrei sa introduci tot ceea ce ai dori ca oamenii sa cunoasca atunci cind o vor deschide peste 3000 de ani. Ce-ai alege din cafeneaua.com?
as lua toata ca cafeneaua, ca sa vada diversitatea de opinii

13. Ai construit masina timpului si calatoresti cu ea in trecut dar din nefericire aterizezi chiar peste primul anfibiu care se tiraste din apa pe uscat si odata cu el elimini din istorie mamiferele si celelalte vietuitoare pe care le cunoastem in lumea actuala. Universul nostru a disparut in neant ca un balon de sapun. Ce regreti cel mai tare din lumea pe care tocmai ai distrus-o?

tot universul, pentru ca e bine asa cum este cu diversitatea care completeaza unitatea.

Intruder
raspunsurile mele...
#78038, de Intruder la Tue, 11/10/2005 - 19:25

1. Daca ai fi piele rosie, ce nume ti-ai pune?
''Bird of Prey''

2. Care este cel mai inteligent lucru pe care l-ai facut vreodata?
sex protejat.

3 Ce-ti sugereaza fotografia afisata la http://www.andreweccles.com/test/port_html/port07_big01.html
Muma- Mumelor, Sfanta Soacra Universala, Spaima Pamantului...(ptiu, drace!)

4. Imagineaza-ti ca esti singurul supravietuitor al unei misiuni spatiale dincolo de Sistemul Solar si esti capturat de fiinte inteligente extraterestre. Ei nu au forma umana dar sint prietenosi si foarte avansati tehnologic. Intre voi nu exista bariere semantice. Pe ecusonul tau scrie “Prunaru, roman”. Ei te intreaba ce semnificatie are “roman”? Cum le explici acest lucru intr-o singura fraza?
''Doru-n mine taie lemne
Si mereu imi face semne
Sa urc iarasi la pridvoare
Si sa-l bat in geam c-o floare,
Sa arunc doar o privire
Unde taica-meu ca mire
A pus mana pe himera
Cu lumea la butoniera.'' (Dan Verona)


5. Comenteaza celebra fraza "Toti barbatii sunt niste porci".
''celebra'' fraza este din folclorul femeilor frigide. dar...am o replica la fel de "celebra": femeia nu e deloc inferioara barbatului, nu-i e superioara catusi de putin, iar de egalitate nici nu poate fi vorba.

6. Enumera 3 calitati pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta.
nu am cunoscut amanta sefului meu dar dupa ce i-am vazut sotia, inclin sa cred ca nici nu are...iar eu, deocamdata traiesc in concubinaj, ca un "nemernic"...mai vorbim la anu'!

7. Enumera 3 defecte pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta. (nu , nu e greseala)
vezi raspunsul anterior!...dar de cand dorim defectele altora?...ma rog!

8. Ce muschi va antrenatzi in mod special si cat de des?
muschii oculari!...hehe, ce credeati?

9. Ce se afla sub patul tau?
- colectia de reviste "Playboy"...
- papucul Intrusei cu care-mi da-n cap cand stau prea mult pe cafeneaua.com...
- o carte de rugaciuni...
- pungi cu seminte (sunt bune in timpul partidelor de sex!)...
- o gogoasa aruncata acolo acum vreo 3 luni (mi s-a facut odata foame in timpul noptii!)...
- ceva lenjerie intima...(aoleooo, aia trebuie s-o iau de-acolo!)
- niste nasturi rupti...
- cartea "Vatsyayana-arta erotica"...
- romanul Ceciliei Stefanescu- "Legaturi bolnavicioase"...(sunt un animal!)
- niste suruburi care au cazut de la pat...
- praf.


10. Daca ai putea schimba o singura decizie importanta in trecutul tau, pe care ai schimba-o?
pe aia de acum 2 ani.

11. In 2010 candidatul prezidential anunta ca va introduce o lege legalizind poligamia. Il votati? De ce?
Da!...sa fie acolo!!! (nu se stie niciodata, hihihi!)

12. Construiesti o capsula a timpului in care vrei sa introduci tot ceea ce ai dori ca oamenii sa cunoasca atunci cind o vor deschide peste 3000 de ani. Ce-ai alege din cafeneaua.com?
*
- "Perpetuum mobile", "Noaptea lupilor nebuni", "Iubito, ajuta-ma sa-mi fac bagajul" si "Cu tine de mana" (Intruder)
- "Povestirile fara sens" ale lui Radu Herjeu...(toate.)
- "O cola, va rog. Dar sa fie rece" (Cronicarul parizian)
- "Thanksgiving" si "Timpul perilor" (Valeriu Cercel)
- "Secretul melcului in spirala" si "Tunning sexual" (gabi.boldis)
- "At last", "Autoportret" si "Neintreband!" (anisia)
- "flendurele", "ecou" si "proces" (maan)
- fotografia de la http://www.topedge.com/panels/photo/dinu/pics/pers/bw/5.html (Dinu Lazar)
- toata cafeaua din cafenea...
- cativa useri (sa nu fiu singur si sa ne distram)...Horia, Donq, popix, Cassandra, anisia, maan, zaraza, Honey, Paianjenul, Pasagerul, Cronicarul parizian (sic!), Lascar Barca, Bridget, L0r3, gabi.boldis, Radu Herjeu, Valeriu Cercel, Joe King, om, TeodoraPA, RSI, munteanu rodica, Tofan Ana Isabella, Yuki, Ovidiu Scarlat, ex-rembrandt, ex-little eagle, ex-Georges Valch...


13. Ai construit masina timpului si calatoresti cu ea in trecut dar din nefericire aterizezi chiar peste primul anfibiu care se tiraste din apa pe uscat si odata cu el elimini din istorie mamiferele si celelalte vietuitoare pe care le cunoastem in lumea actuala. Universul nostru a disparut in neant ca un balon de sapun. Ce regreti cel mai tare din lumea pe care tocmai ai distrus-o?
stramosii mei, urmasii mei, pe mine, pe ea...


om
raspunsuri
#78074, de om la Tue, 11/10/2005 - 21:07

dar mai inainte alte proteste :))
-mai intai catre Intruder care mi-a "furat" raspunsul la 8...felicitari coane!
-la 6 si 7 barbatii casatoriiti sunt dezavantajati in fata burlacilor
Raspunsuri:
1-parsol 1789
2-m-am mirat
3-inspiratia intr-o forma de exprimare alternativa. R neoficiat (doar mai trebuie sa mai si radem) Casssandra deja agatata ;))
4-Inseamna apartenenta mea la un grup de homo sapiens.
5-trebuie si ei sa se nasca din ceva :))
6 (a se vedea protestul)-
i:ascultatoare (sa-mi asculte ordinele);
ii:sa-mi fie secretara (sa-mi zambeasca indiferet de situatie); iii:serviabila (sa ma intrebe:"mai doriti ceva?")
7 (a se vedea protestul)-
i:parul blond (din punct de vedere genetic este recesiv-dezavantaj- si pe cale de disparitie);
ii: sa-si neglijeze obligatiile profesionale pentru fiecare moft al meu asa cum face amanta sefului ;))
iii:sa-mi aduca ea MIE primul cafeaua de dimineata, asa cum face amanta sefului. -consider este defect profesional al secretarei fata de sef ;)))
8(a se vedea protestul)- masseterul...mai des decat va imaginati ;))
9-numai Dumnezeu, nevasta si chinezii stiu :((. Asta nu inseamna ca nu dau cu aspiratorul pe sub pat ;))
10-participarea la Mister cafenea pentru ca mi-a luat-o inainte Intruder cu 8 ;))
11-NU! S-a legalizat cumva existenta naturii? Unele "lucruri" sunt atat de evidente incat nu mai trebuiesc legalizate
12-doar TITLUL, ca sa dea urmasii nostri (de 3000 de ani) un serach in banca lor de date si sa gaseasca TOT
13-am 2 raspunsuri:
i- daca nu ati gresit cand ati scris aNfibiu...raspunsul meu este NICE TRY
ii-daca este doar eroare de scriere...atunci am 2 variante:
iia: primul = unicul, atunci raspunsul este: nu regret NIMIC pentru NIMIC. Chiar sunt fericit ca am eutanasiat o fiinta amarata si SINGURA care este din punct de vedere evolutiv este un NIMIC si duce la NIMIC pentru ca nu are cu cine face mormoloci :)))
iib: primul = dintr-o serie de alti amfibieni...raspunsul este: nu am ce sa regret ca mai sunt altii pentru inmultire ;))
Iar daca tot vreti ca eu sa regret ceva...regret ca NOE nu a luat o extrapereche de amfibieni ;))


popix
1. Daca ai fi piele rosie, ce
#78084, de popix la Tue, 11/10/2005 - 22:12

1. Daca ai fi piele rosie, ce nume ti-ai pune?
"ochi de vultur"
2. Care este cel mai inteligent lucru pe care l-ai facut vreodata?
mi-am cumparat 4 pereti.
3 Ce-ti sugereaza fotografia afisata la http://www.andreweccles.com/test/port_html/port07_big01.html

n-am vazut-o

4 Imagineaza-ti ca esti singurul supravietuitor al unei misiuni spatiale dincolo de Sistemul Solar si esti capturat de fiinte inteligente extraterestre. Ei nu au forma umana dar sint prietenosi si foarte avansati tehnologic. Intre voi nu exista bariere semantice. Pe ecusonul tau scrie “Prunaru, roman”. Ei te intreaba ce semnificatie are “roman”? Cum le explici acest lucru intr-o singura fraza?

"noi inca mai avem bariere si ne deosebim in albi, negrii si galbeni"

5. Comenteaza celebra fraza "Toti barbatii sunt niste porci".

cine a zis-o stia ca si porcii sunt inteligenti

6. Enumera 3 calitati pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta.
m-am chinuit dar nu le-am gasit, scuze.

7. Enumera 3 defecte pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta. (nu , nu e greseala)


e econoama,econoama, econoama(a se citi zgarcita...)

8. Ce muschi va antrenatzi in mod special si cat de des?

in fiecare zi, muschiul vizual.

9. Ce se afla sub patul tau?
pavimentul,am salteaua pusa direct pe mocheta
10. Daca ai putea schimba o singura decizie importanta in trecutul tau, pe care ai schimba-o?

as fi tacut in unele momente

11. In 2010 candidatul prezidential anunta ca va introduce o lege legalizind poligamia. Il votati? De ce?

nu l-as vota,doua(sau 2+...) sunt prea multe!


12. Construiesti o capsula a timpului in care vrei sa introduci tot ceea ce ai dori ca oamenii sa cunoasca atunci cind o vor deschide peste 3000 de ani. Ce-ai alege din cafeneaua.com?

arhiva, toata

13. Ai construit masina timpului si calatoresti cu ea in trecut dar din nefericire aterizezi chiar peste primul anfibiu care se tiraste din apa pe uscat si odata cu el elimini din istorie mamiferele si celelalte vietuitoare pe care le cunoastem in lumea actuala. Universul nostru a disparut in neant ca un balon de sapun. Ce regreti cel mai tare din lumea pe care tocmai ai distrus-o?

tot.cum adica sa raman singur?????????



Pasagerul
Raspunsuri Pasagere
#78094, de Pasagerul la Tue, 11/10/2005 - 22:26

1.Daca ai fi piele rosie, ce nume ti-ai pune?
Red is Beautiful.

2. Care este cel mai inteligent lucru pe care l-ai facut vreodata?
M-am insurat.

3 Ce-ti sugereaza fotografia afisata la http://www.andreweccles.com/test/port_html/port07_big01.html
Unde-mi tot pune nevasta papucii?

4. Imagineaza-ti ca esti singurul supravietuitor al unei misiuni spatiale dincolo de Sistemul Solar si esti capturat de fiinte inteligente extraterestre. Ei nu au forma umana dar sint prietenosi si foarte avansati tehnologic. Intre voi nu exista bariere semantice. Pe ecusonul tau scrie “Prunaru, roman”. Ei te intreaba ce semnificatie are “roman”? Cum le explici acest lucru intr-o singura fraza?
Ce se poate capata cu spaga?

5. Comenteaza celebra fraza "Toti barbatii sunt niste porci".
Cu ce-s porcii vinovati?

6. Enumera 3 calitati pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta.
Daca seful meu ar fi avut amanta, as fi fost bucuros ca ar fi petrecut mai putin timp la servici.

7. Enumera 3 defecte pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta. (nu , nu e greseala)
Raspund numai la 12 intrebari, ca 13 poarta ghinion.

8. Ce muschi va antrenatzi in mod special si cat de des?
Nu ce credeti, voi dar imi place cum ginditi

9. Ce se afla sub patul tau?
Praf si un cintar.

10. Daca ai putea schimba o singura decizie importanta in trecutul tau, pe care ai schimba-o?
M-as naste femeie.

11. In 2010 candidatul prezidential anunta ca va introduce o lege legalizind poligamia. Il votati? De ce?
Numai daca mareste si salariile, altfel cum sa faci fata la cheltuieli, mai ales ca tot timpul ar fi concurenta la haine, coafuri, parfumuri, masini, etc…

12. Construiesti o capsula a timpului in care vrei sa introduci tot ceea ce ai dori ca oamenii sa cunoasca atunci cind o vor deschide peste 3000 de ani. Ce-ai alege din cafeneaua.com?
Topul celor mai citite conferinte, ca s-ar lamuri imediat dupa titluri.

13. Ai construit masina timpului si calatoresti cu ea in trecut dar din nefericire aterizezi chiar peste primul anfibiu care se tiraste din apa pe uscat si odata cu el elimini din istorie mamiferele si celelalte vietuitoare pe care le cunoastem in lumea actuala. Universul nostru a disparut in neant ca un balon de sapun. Ce regreti cel mai tare din lumea pe care tocmai ai distrus-o?
A dovedit cineva teoria evolutionista?


gabi.boldis
Raspund ca sa-mi respect promisiuni
#78123, de gabi.boldis la Wed, 12/10/2005 - 05:44

1. Daca ai fi piele rosie, ce nume ti-ai pune?

Bufnitzelu´ care Sta Nauc. Oparitul de la Marginea Marii. As fi nesigur totusi pentru care sa optez.

2. Care este cel mai inteligent lucru pe care l-ai facut vreodata?

Acum cativa ani mi s-a cerut o suma relativ mare de bani din partea unui membru de familie, cu multe antecedente de soiul asta. I-am raspuns ca in contra viciului de a cere exista virtutea de a nu da.

3 Ce-ti sugereaza fotografia afisata la tml
O corpolenta transgresiune de umor yankeu.

4. Imagineaza-ti ca esti singurul supravietuitor al unei misiuni spatiale dincolo de Sistemul Solar si esti capturat de fiinte inteligente extraterestre. Ei nu au forma umana dar sint prietenosi si foarte avansati tehnologic. Intre voi nu exista bariere semantice. Pe ecusonul tau scrie “Prunaru, roman”. Ei te intreaba ce semnificatie are “roman”? Cum le explici acest lucru intr-o singura fraza?

Le-as spune ca de fapt romanii, sint tot niste extraterestrii, caci pornind de la zicala romaneasca: frumoasa e Romania, pacat ca e locuita, romanii sint prin urmare niste extra-terestrii. Daca m-ar privi cu neincredere le-as explica romanii sint din punct de vedere economic, la pamat, si sint din nou, extra-terestrii. Daca ar continua cu suspiciunile, si nu ar intelege nici termenul economie,eg. economie de piata europeana, atunci as vorbi le-as vorbi despre semnificatia cuvantului pruna, tuica, extraprune si tuici extra, totul intr-o singura fraza, pe nerasuflate...

5. Comenteaza celebra fraza "Toti barbatii sunt niste porci".
Cred ca e compensarea frazei ¨toate femeile-s curve¨. Lumea e rea.

6. Enumera 3 calitati pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta.

Am sefi fara amante. Ba mai mult, unul dintre ei cred ca are un amant. Nu-mi puteti pune o astfel de intrebare...

7. Enumera 3 defecte pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta. (nu , nu e greseala)

..error open file..^^ some text line is missing....

8. Ce muschi va antrenatzi in mod special si cat de des?

Muschiuletul de porc, si de cate 3-4 ori pe saptamana.

9. Ce se afla sub patul tau?

Strategic, un geamantan: imi lasa usoara senzatie de perpetua plecare

10. Daca ai putea schimba o singura decizie importanta in trecutul tau, pe care ai schimba-o?

Exista tot felul de trenuri in care nu m-am suit.

11. In 2010 candidatul prezidential anunta ca va introduce o lege legalizind poligamia. Il votati? De ce?

In cazul in care nu ar fi linsat instantaneu de miscarea feminista, si ar supravietui ulterior oricarui alt atac venit din partea extremistilor crestini, care ar infinge in el morala pana la prasele, m-as oferi chiar voluntar in comitetul de campanie electorala

12. Construiesti o capsula a timpului in care vrei sa introduci tot ceea ce ai dori ca oamenii sa cunoasca atunci cind o vor deschide peste 3000 de ani. Ce-ai alege din cafeneaua.com?

codurile htlm

13. Ai construit masina timpului si calatoresti cu ea in trecut dar din nefericire aterizezi chiar peste primul anfibiu care se tiraste din apa pe uscat si odata cu el elimini din istorie mamiferele si celelalte vietuitoare pe care le cunoastem in lumea actuala. Universul nostru a disparut in neant ca un balon de sapun. Ce regreti cel mai tare din lumea pe care tocmai ai distrus-o?

Oops...Si acu? ...:)



ender
au inceput fetele sa raspunda la intrebarile puse pentru Mister?
#78135, de ender la Wed, 12/10/2005 - 09:38

ceva raspunsuri:
1. Daca ai fi piele rosie, ce nume ti-ai pune?
“Ursulet-morocanos-pofticios–la ciorba-de-burta”

2. Care este cel mai inteligent lucru pe care l-ai facut vreodata?
Am luat candva totul de la “zero”

3 Ce-ti sugereaza fotografia afisata la http://www.andreweccles.com/test/port_html/port07_big01.html
Sfantul Francisc din Asissi predicand slapilor

4. Imagineaza-ti ca esti singurul supravietuitor al unei misiuni spatiale dincolo de Sistemul Solar si esti capturat de fiinte inteligente extraterestre. Ei nu au forma umana dar sint prietenosi si foarte avansati tehnologic. Intre voi nu exista bariere semantice. Pe ecusonul tau scrie “Prunaru, roman”. Ei te intreaba ce semnificatie are “roman”? Cum le explici acest lucru intr-o singura fraza?
“Sunt roman, adica asemanator voua, nu sunt tigan!”

5. Comenteaza celebra fraza "Toti barbatii sunt niste porci".
Feminism exacerbat care vrea sa ascunda cu stangacie frustrarea unei femei singure

6. Enumera 3 calitati pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta.
Din pacate am o sefa, nu sef si care SIGUR n-are amant!

7. Enumera 3 defecte pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta. (nu , nu e greseala)
N-am ce sa raspund

8. Ce muschi va antrenatzi in mod special si cat de des?
”Muschiul” gandirii, zilnic. In rest oleaca de gimnastica

9. Ce se afla sub patul tau?
Intuneric total. Patul meu nu are picioare.

10. Daca ai putea schimba o singura decizie importanta in trecutul tau, pe care ai schimba-o?
Una singura? Candva trebuia sa spun “NU”

11. In 2010 candidatul prezidential anunta ca va introduce o lege legalizind poligamia. Il votati? De ce?
Nu. Cateodata si o singura sotie poate fi mult. Si va dati seama cate soacre pe capul meu?!

12. Construiesti o capsula a timpului in care vrei sa introduci tot ceea ce ai dori ca oamenii sa cunoasca atunci cind o vor deschide peste 3000 de ani. Ce-ai alege din cafeneaua.com?
Cele mai frumoase poezii si disputele inteligente, (care-s totusi putine…)

13. Ai construit masina timpului si calatoresti cu ea in trecut dar din nefericire aterizezi chiar peste primul anfibiu care se tiraste din apa pe uscat si odata cu el elimini din istorie mamiferele si celelalte vietuitoare pe care le cunoastem in lumea actuala. Universul nostru a disparut in neant ca un balon de sapun. Ce regreti cel mai tare din lumea pe care tocmai ai distrus-o?
Ca tocmai am ucis-o pe mama




sjofn
Raspunsurile corecte
#78232, de sjofn la Wed, 12/10/2005 - 17:00

1. Winetotzi, ca Winetu si Wineyo sunt deja luate

2. act de inteligentza ? sa ma nasc. Iar unul de bunavointza: sa-ti vorbesc

3. Ipoteza A: o reclama la un telefon 3G. Ipoteza B: s-a casatorit cu o românca, care intre timp i-a dat papucii, iar el saracu nu stie ce sa faca cu ei....

4. le-as mima cuvântul "rahat", pe urma cuvântul "motz". Sunt sigur ca vom râde cu totii, ei un pic mai înclestat, dupa care se vor grabi sa ma eliberezeeeeeeeee.......

5. Eu as generaliza, spunând ca oamenii, in general sunt niste porci. Voi de ce credeti ca musulmanii nu papa porc? Pai sa fie de capu vostru, canibalismul ! Sau de ce culturile de grefe umane s-au facut numai pe porci ? Iar acum va intreb eu, oul sau gaina ? Oamenii sunt porci, sau porcii is umani ?

6. si 7. mi se par lipsite total de inspiratie aceaste 2 intrebari scoase din chestionare idioate (care iti calculeaza gradul de libidou si IQ-ul dintr-o lovitura) din reviste de aceeasi teapa. Unde mai pui ca au tente homofobe. Chiar n-ati gasit ceva mai inteligent? Deci, situandu-ma de cealalta parte a lacului ma vad in imposibilitatea de a raspunde. Et toc !

8. muschiul meu. Il antrenez in fiece zi, fac numa ce vrea el. Ocazional si muschiul altora, daca arata bine...

9. sub pat ? oala de noapte si trupa de acarieni a Ansamblului folcloric "Ciocu mic si joc de glezne", specializata pe "Calusarii" si "Geambaralele"

10. in data de 31 februarie 1986, seara, la cina, n-as mai mânca in ruptul capului acei cartofi prajiti care mi-au schimbat totalmente cursul vietii.... off, de-as putea sa dau timpul inapoi....

11. Clar ca il votez ! Cum de ce, pai ca sa favorizez selectia naturala: barbatii slabi de inger sau fara mijloace financiare suficiente isi vor lua glanda, iar femeile mai cu tupeu o vor lua (glanda) pe cea a celor mai firave. Traiasca mahàrii si femeile tupeiste ! Asa da stimulent ca sa ma intorc in Tara Iluziilor...

12. in capsula i-as baga pe toti dusmanii mei impreuna cu dusmanii lor, ca-n 3000 de ani or avea timp sa-si spuna multe lucruri... Iar Jean-Luc Picard o sa-si faca macar un ness mic, shefu !

13. as plânge salamul Victoria !!! pai din ce sa mai facem salam, fara vietzuitoare ? de aia trebuie sa sa facem totu si sa militam pentru prezervarea naturii, a stratului de ozon si a ecosistemului in general !

*
Va multumesc pt rabdarea cu care m-ati citit, cu un mic zâmbet pe fatza (poate) si cu o usoara unda de invidie (sigur), caci faza asta cu ecologismul de la intrebarea 13 sigur ma indreapta spre glorie, am vazut eu la televizor multe concursuri de miss. sic !




rac
intru si eu, ca sa nu ziceti ca nu am curaj
#78250, de rac la Wed, 12/10/2005 - 18:10

1. Daca ai fi piele rosie, ce nume ti-ai pune?
Cel-care-traieste-si-iubeste-viata-la maxim
2. Care este cel mai inteligent lucru pe care l-ai facut vreodata?
Facultatea.
3 Ce-ti sugereaza fotografia afisata la http://www.andreweccles.com/test/port_html/port07_big01.html
Dumnezeu in pijama.
4. Imagineaza-ti ca esti singurul supravietuitor al unei misiuni spatiale dincolo de Sistemul Solar si esti capturat de fiinte inteligente extraterestre. Ei nu au forma umana dar sint prietenosi si foarte avansati tehnologic. Intre voi nu exista bariere semantice. Pe ecusonul tau scrie “Prunaru, roman”. Ei te intreaba ce semnificatie are “roman”? Cum le explici acest lucru intr-o singura fraza?
"Fac parte dintr-un popor alcatuit din oameni carora le fierbe sangele in vine, dar care sunt foarte primitori si calzi."
5. Comenteaza celebra fraza "Toti barbatii sunt niste porci".
In principiu, adevarat. In detaliu...
6. Enumera 3 calitati pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta.
Seful meu nu are amanta.
7. Enumera 3 defecte pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta. (nu , nu e greseala)
Cum spuneam, seful meu nu are amanta. Nici eu.
8. Ce muschi va antrenatzi in mod special si cat de des?
Al inimi, zilnic ii fac gimnastica, o ingrijesc.
9. Ce se afla sub patul tau?
Parchet lamelar, 8 mm, click, produs german.
10. Daca ai putea schimba o singura decizie importanta in trecutul tau, pe care ai schimba-o?
Momentul casatoriei, l-as intarzia putin, dar n-as schimba protagonistii.
11. In 2010 candidatul prezidential anunta ca va introduce o lege legalizind poligamia. Il votati? De ce?
Da, pentru ca vad pe unii cum se chinuie...
12. Construiesti o capsula a timpului in care vrei sa introduci tot ceea ce ai dori ca oamenii sa cunoasca atunci cind o vor deschide peste 3000 de ani. Ce-ai alege din cafeneaua.com?
popix si pe A_Carmen.
13. Ai construit masina timpului si calatoresti cu ea in trecut dar din nefericire aterizezi chiar peste primul anfibiu care se tiraste din apa pe uscat si odata cu el elimini din istorie mamiferele si celelalte vietuitoare pe care le cunoastem in lumea actuala. Universul nostru a disparut in neant ca un balon de sapun. Ce regreti cel mai tare din lumea pe care tocmai ai distrus-o?
Muzica, numai muzica.

Precizare: am si poza, la profil.

Doamnelor, ma inchin in fata dumneavoastra!




cosmacpan
Unde sunt sceptrul, unde-i coroana....
#78280, de cosmacpan la Wed, 12/10/2005 - 19:49

1. Daca ai fi piele rosie, ce nume ti-ai pune?
R-Cel ce nu s-a impacat cu lumea
2. Care este cel mai inteligent lucru pe care l-ai facut vreodata?
R-Am avut rabdare si am asteptat sa fiu crezut.
3 Ce-ti sugereaza fotografia afisata la....
R-Robin Williams este unul din preferatii mei si chiar in acea poza asculta la telefon raspunsul meu la aceasta intrebare.
4. Imagineaza-ti ca esti singurul supravietuitor al unei misiuni spatiale dincolo de Sistemul Solar si esti capturat de fiinte inteligente extraterestre. Ei nu au forma umana dar sint prietenosi si foarte avansati tehnologic. Intre voi nu exista bariere semantice. Pe ecusonul tau scrie “Prunaru, roman”. Ei te intreaba ce semnificatie are “roman”? Cum le explici acest lucru intr-o singura fraza?
R-Pe ecusonul meu cu siguranta este scris "cosmacpan" si nu Prunariu si nici nu mi-as pierde timpul sa le explic ce este "roman" ci i-as sfatui ca OM si nu ca roman. sunt roman.
5. Comenteaza celebra fraza "Toti barbatii sunt niste porci".
R-Nu-mi apartine asa ca n-am ce comenta. (PS: cum or fi nevestele porcilor?)
6. Enumera 3 calitati pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta.
R-Sefu a avut tupeul sa nu ma prezinte amantei lui, dar regula nr. 1 de viata:" Toate femeile au in comun cel putin trei calitati".
7. Enumera 3 defecte pe care le are amanta sefului tau si pe care ai vrea sa le aibe si sotia ta. (nu , nu e greseala)
R-Se citeste raspunsul precedent cu conditia de a inlocui "calitati" cu "defecte".
8. Ce muschi va antrenatzi in mod special si cat de des?
R-Muschii globului ocular (caci este singurul organ care isi mareste volumul de sapte ori) caci citesc de rup; muschii de la degetzele (ca doar bat de rup si nu in ultimul rand, muschii faciali - de unde si vorba cu cine rade la urma.....(nu te mai rade ca prostu'....) rade cel mai bine.
9. Ce se afla sub patul tau?
R- Cand nu e amanta e praf (un prieten: de cand n-ai mai sters praful pe sub pat mai?)
10. Daca ai putea schimba o singura decizie importanta in trecutul tau, pe care ai schimba-o?
R-Cand am scapat pestisorul de aur in cada cu vodka de s-a imbatat cui si n-a mai stiut cum sa-mi indeplineasca cele trei dorinte.
11. In 2010 candidatul prezidential anunta ca va introduce o lege legalizind poligamia. Il votati? De ce?
R-Nu-l votez. Daca acum pedeapsa pentru poligamie este sa ai doua soacre, in 2010 cu toata dezvoltarea psihocibernetica cine stie ce m-ai apare........sau poate ca...........da nu' nu......musulmanii trebe sa munceasca sa-si cumpere o nevasta si sa-i ofere tot confortul, dar'mi-te pentru doua sau trei....si oricum ei au petrol...pe cand noi........nu...
12. Construiesti o capsula a timpului in care vrei sa introduci tot ceea ce ai dori ca oamenii sa cunoasca atunci cind o vor deschide peste 3000 de ani. Ce-ai alege din cafeneaua.com?
R-N-am monitorizat cu atentie sa vad cam cati giga de intensa emulatie s-au strans in acesti ani, dar sunt convins ca si in prezent americanii sau vesticii s-ar ingramadi la coada ca sa poa' sa ne citeasca daca ar fi invatat limba romana (da e vina lor nu a noastra).
13. Ai construit masina timpului si calatoresti cu ea in trecut dar din nefericire aterizezi chiar peste primul anfibiu care se tiraste din apa pe uscat si odata cu el elimini din istorie mamiferele si celelalte vietuitoare pe care le cunoastem in lumea actuala. Universul nostru a disparut in neant ca un balon de sapun. Ce regreti cel mai tare din lumea pe care tocmai ai distrus-o?
R-Mama lui de mormoloc, unde oare se poate bea o cafea buna? La cafenea(ua.com)

_____________________________________________________
Membra SIMC - Securitatea Inchizitoriala Mister Cafenea
solutie - de donquijote la: 19/12/2005 23:43:49
(la: "vanatoarea")
Deci ce ar trebui sa faca o persoana pentru a incepe o relatie dar fara a intra intr-un astfel de joc deja jucat de prea multe ori?
te duci in barul in care 'fetele aleg' - adica acolo unde vin femei singure cu scopul de a-si gasi un partener (banuiesc ca exista asa ceva in fiecare oras). iti alegi 'victima', fara fasoane ca si el stie de ce a venit acolo si gata. totul e aproape 'instant'.
as simple as that.

cu riscul sa ma mai repet - diferenta mare dintre femei si barbati in cazul unei legaturi pur fizice este ca pentru barbati e mai simplu: what you see is what you get (asemanator cu 'ce-i in gusa si-n capusa'). invers nu se stie de unde sare (sau nu sare) iepurele.
:)
Partidul conservator si avortul in USA - de owlet la: 20/01/2006 12:50:21
(la: Da sau nu pentru avort?)
Mai adaug la cele spuse de donquijote ca in USA partidul conservator este impotriva avortului pe motivul ca protejeaza viata si drepturile copilului inca nenascut. Surprinzator insa, acelasi partid milos este pentru pedeapsa cu moartea si sprijina razboaie distrugatoare pe motivul ca aduce pacea si democratia in dar unor tari indepartate, naclaite in terorism si din intimplare in petrol.



Si ca o nota de subsol adaug ca in multe din statele din sudul USA au ramas foarte putine clinici unde medicii fac avorturi; iar acolo unde sunt, medicii sunt obligati sa dea femeilor care vor un avort un pliant care le explica ce complicatii pot aparea de la avort, cum se efectueaza avortul, totul acompaniat de poze nu prea atragatoare. In plus, dupa ce au primit pliantul femeile trebuie sa astepte macar 24h inainte de procedura. Tactica este ca femeile sa se sperie si sa renunte. Din cauza intervalului de 24h, renunta si multe dintre cele care nu se sperie dar care au venit la clinica de la distante mari si care nu vor sa mai faca o data drumul (chestie de bani de obicei). Evident, celor care aleg sa faca copilul nu li se da un alt pliant cu riscurile asociate cu nasterea si nici nu li se reaminteste ca patura cea mai saraca a societatii sunt femeile singure cu copii.


De acord, dar - de Guinevere la: 27/01/2006 21:02:24
(la: Iubim oamenii sau ideea de iubire?)
Ai multa dreptate si ai scris frumos, nu pot sa contrazic nimic. Atata doar ca nu poti pune inimii capastru.

Iar fetele cand se indragostesc nu cauta neaparat un un sot (chiar tu vorbeai de emanciparea femeii), ci sufletul cauta un altul ca sa cuibareasca-n el. Ca e o prostie, poate, dar stii tu: daca dragoste nu e, nimic nu e. Cate femei singure, realizate profesional si ratate sentimental...

De acord, nu e bine sa scotocesti dupa dragoste, dar nici sa o cauti numai in anumite medii sociale, ca aspiratii comune poti gasi si unde te astepti mai putin, altfel risti sa ajungi sa te mariti doar ca sa fii "doamna doctor". Probabil ca am simplificat mult, dar ceva schioapata oricum in ideea asta cu mediul comun...

_____________________________________________
"De la sublim la ridicol nu este decat un pas". (Napoleon)
#102317 (raspuns la: #102177) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
da ma gindeam la Thomas in - de munteanu rodica la: 15/02/2006 20:40:47
(la: CLASICII LITERATURII UNIVERSALE)
da ma gindeam la Thomas in special la " Muntele vrajit "si la scrierea sa de septuagenar "Doctor Faustus"
asta seara mi-am adus aminte de o carte putin pomenita a lui Umberto Eco" Femei singure"carte care mi-a deschis noi orizonturi intr-o perioada
cind totul era limitat.
daniel racovitan: vremea lu' ceasca - de dorinteodor la: 12/06/2006 12:30:39
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
daniele,

imi este aproape jena sa vorbesc de acele vremuri. au un singur regret: virsta pe care o aveam atunci si pe care nu o sa mi-o mai dea nimeni inapoi.

cei care au scris concret: coniacul nu stiu care, pantofii nu stiu cit de ieftini, regreta si ei, intr-o forma implicita, virsta avuta atunci. dorinteodor
Mermaid - de zaraza sc la: 17/08/2006 15:15:31
(la: Cum e sa fii "cealalta"?)
N-am avut aceasta frica. Dar am primit ce ma asteptam mai putin de la el. Exista inca o femeie, pentru el e doar o prietena cu care ii place sa petreaca timpul, ca si cu un prieten. Daca ea nu ii facea avansuri lucrurile puteau ramine asa, dupa parerea mea. Ea e singura, la virsta la care barbatii cam dispar din viata ei. M-am obisnuit cu situatia, constat chiar ca semanam, eu si sotul, dar eu nu pot sa trec de morala, am acest noroc. Barbatii cedeaza mai usor, trebuie sa isi manifeste virilitatea. Aceasta inclinatie o invata din copilarie, modele gasite aiurea in literatura sau povesti auzite in jur.

Aici sint nisipuri miscatoare si ne misca pina la lacrimi.
sincer mie toate sau aproape - de dianam la: 03/11/2006 19:19:16
(la: "El" cu e mare!)
sincer mie toate sau aproape toate articolele acelea din reviste cu renume despre cum sa fii fericita in cuplu, cum sa afli daca te iubeste, cum sa facu sex, cum sa ai o relatie si mai stiu eu ce mi se par niste aberatii. mai ales ca in plina epoca de egalitate a sexelor se promoveaza niste idei tampite gen "poate ca de fapt tu esti de vina ca te-a inselat, vb cu el, incearca sa-l intelegi"...daca te-a inselat ineamna ca nu te mai iubeste sau ca aveti o problema grava, nici o revista nu poate sa-ti spuna cum sa te comporti, difera de la caz la caz. eu cred ca cele care citesc articolele astea sunt tocmai femeile singure care se agata de orice vorba spusa de orisicine. pt ca, sa fim seriosi, exista atatea cupluri cate tipuri de personalitati. cum sa aplici aceeasi regula pe niste oameni atat de diferiti?
*** - de zaraza la: 10/04/2007 18:47:42 Modificat la: 10/04/2007 18:49:32
(la: MATRIMONIOTZII)
hi hi, am studiat fenomenul. concluziile sunt urmatoarele:

50% din barbatii de pe astfel de site-uri sunt insurati sau cuplati si cauta doar o aventura.
20% sunt looseri, cauta o relatie, dar slabe sperante. nimeni nu-i vrea.
10% sunt tipi single, bine din multe puncte de vedere, vor teoretic o relatie, dar practic vor doar cat mai multe femei in pat.
10% tipi single, acceptabili, chiar vor o relatie, probabil o vor gasi repede
5% sunt gigolos
5% diversi, neidentificati



la femei:

50% femei singure, de varsta medie, gospodine divortate (eventual cu copii) care-si doresc sincer un barbat in casa
30% curve cu tarif
10% femei singure, tinere, frumoase, relativ independente, vor o relatie, dar esueaza majoritar in multiple "one-night stands"
10% (procent ipotetic) femei singure, care-si gasesc barbatul viselor. n-am intalnit, dar am auzit ca ar exista.

zaraza



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...