comentarii

femeia in alb


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
"şi că va ştii să păstre - de newmann la: 21/01/2006 21:55:00
(la: Femeia in alb...)
"şi că va ştii să păstreze în preajma lui...femeia în alb."

asa cum tu nu ai stiut?
felul cum disecă lucrurile c - de anisia la: 14/02/2006 13:46:49
(la: Femeia in alb...)
felul cum disecă lucrurile ce nu merge în relaţiile interumane, ... ce nu merg, ele lucrurile...:)
de parcă dorinţele ei ar avea puterea să întrupeze un vis...sau poate chiar are această putere. cine are puterea? dorintele sau femeia? ca daca-s dorintele, atunci trebuie sa schimb "chiar are aceasta putere" cu.. "chiar au aceasta putere"... ele, dorintele...:)
steagul arborat în bătăliile ei cu viaţa...un simbol transformat ca-ntr-o poveste...din rău în bine.... din ce stiu eu, steagul alb este arborat atunci cand unul din doi cedeaza, se preda... gresesc? si-atunci, cum este o luptatoare?

e frumos gandul tau de final şi că va ştii să păstreze în preajma lui...femeia în alb. chiar daca regasesc un regret in el...
_______________________________________________
de-atunci si pâna acum e-o vesnicie...
*** - de Orhidei la: 11/10/2008 20:47:17
(la: Care sunt ultimele 5 carti pe care le-ati citit?)
"Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu
"Fratii Karamazov" de Dostoevski
"Padurea spinzuratilor" de Liviu Rebreanu
"Femeia in alb" de Collins
"Amantul doamnei Chatterley" de Lawrence
cartile citite recent - de Orhidei la: 11/10/2008 20:52:45
(la: Care sunt ultimele 5 carti pe care le-ati citit?)
"Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu
"Fratii Karamazov" de Dostoevski
"Padurea spinzuratilor" de Liviu Rebreanu
"Femeia in alb" de Collins
"Amantul doamnei Chatterley" de Lawrence
Femeia in alb - de impreuna2006 la: 08/09/2010 17:06:55
(la: timpul)
Teama,nesiguranta,plutire in nimic...zile care vin si zile care trec,a mai ramas un fir subtire de care ma agat cu disperare de parca ar fi atarnat de bolta cerului pe care il privesc infiorata...se pierde in univers,se duce undeva unde privirea mea si gandurile nu mai au acces...imi doresc o bucurie,orice,ceva care sa-mi bucure sufletul,sa-l simt eliberat de angoasele unei lumi in care nu-mi gasesc locul….in fata mea,o usa…

O deschid si odata cu lumina ce patrunde ca o tresarire din infinitate,pasesc usor cu pasi mici,dar siguri…te vad,stand trist pe marginea patului…

Timpul,timpul pare a sta pe loc,pana si faldurile rochiei albe s-au strans in jurul trupului meu infiorat de revederea ta,realizez ca mereu am deschis aceasta usa si intotdeauna am plecat,acum as vrea sa raman,sufletul imi sopteste …ramai,e timpul !

- m-am intors dragul meu! unde-ti plutesc gandurile?
- aici...in singuratate..
- cat am lipsit de data asta?
- nu conteaza...esti aici !

- de-ai stii,de cate ori te-am pierdut,ce mult ma bucur de fiecare data cand te regasesc..ca acum! si totusi,la fiecare regasire,ramane acel graunte de teama,de pierdere din nou...stii tu,de cate ori am cazut in genunchi si mi-am privit pasii,singuri in eternitatea universului...
- gresesti iubita mea,pentru ca tu nu vezi pasii tai,ii vezi pe ai mei...si tu,esti in bratele mele si uite asa te port mereu si te voi purta pana cand trecerea imi va fi oprita de un trup istovit..

-te iubesc tiganul meu drag,daca stiam mai demult despre tine,nu mai rataceam…si sa stii,ca nu mai plec,e prea pretios timpul pe care-l traim acum,hai sa nu-l mai irosim ,iubeste-ma…asa cum numai un tigan ca tine stie sa o faca…

Timpul se masoara in doi ,impreuna ,nu-i asa ?daruieste-mi mie ultimul gand ,un loc in satra si totul va fi bine !
*** - de INSULA ALTUIA la: 09/09/2010 12:57:40
(la: timpul)
frumoase declaratii de iubire femeie in alb:)
#567362 (raspuns la: #567239) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Paradoxala reintoarcere. O minciuna adevarata. - de Zamolxe la: 30/10/2003 18:56:21
(la: Primul ZID)
Observ ca in scrierile celor care se considera evrei sau urmasi de evrei si care scriu pe aici, pe Luneta, o crestere a utilizarii formularilor de sorginte rasista sau chiar nazista (!!), atunci cind acestia scriu despre arabi, palestinieni, negrii si eventual romani.

Ingrid se referea la arabi ca la niste “muste” care trebuie lovite de “vaca” evreiasca, iar daca in loc de una pica trei, sint pagube colaterale, nu?! Folosea un comentariu identic cu al unui oficial nazist, doar ca el explica persecutia evreilor.

Nu mai stiu care, tot pe aceste discutii, scria ca evreii sint un popor ales. Dar asa spunea si Hitler despre rasa ariana. Rasistii din KKKlan se considera superiori negrilor, rasa alba fiind superioara rasei negre.

Alt “voinic” se referea jignitor la inteligenta (IQ-ul) africanilor care sint niste suboameni conform unor standarde occidentale. Care este IQ-ul in varianta africana a unui orasan alb in jungla africana? Se descurca la testul “jungla”?

Eu vad ca pe aici se discuta discutii, dar nimeni nu comenteaza la obiect datele reale, accesibile si de pe Internet, sau datele trimise pe Luneta in diverse forumuri conexe. O discutie serioasa, care sa ajunga la o concluzie logica si de bun simt bazata pe date reale nu se poate purta pe “texte” iesite din pozitii partizane, de tip legionarule, evreule, antisemitule.

Istoria, asa cum este, nu poate fi schimbata. Ea exista. Degeaba tot cautam vinovati. Ii stim. Dar ce solutii avem ca azi ca istoria asta sa nu se mai repete?

Eu nu cred intr-o vinovatie sau o reparatie pentru urmasi. Nici un urmas nu poate fi facut raspunzator pentru greselile parintilor sau rudelor. Si nici un urmas nu poate beneficia de reparatii pentru cei pierduti. Faptul ca “parintele meu” a fost omorit de cineva sau a omorit pe cineva nu imi da mie, urmasul lui, dreptul de primi despagubiri sau obligatia de fi pedepsit pentru actiunea lui.

Toti sintem “rude” simultan si cu Cain si cu Abel. Ce facem? Cum solutionam problema? Cum iesim din povara incestului primordial cind pamintul avea 2 barbati si o singura femeie: Adam, Eva si fiul lor Cain? Si copii lor cum s-au inmultit?

Asa ca degeaba cautati vinovati, degeaba vreti despagubiri. Mai bine treziti-va ratiunea si feriti lumea de monstrii!

Problemele actuale din Orientul Apropiat si Mijlociu au ca origine ziua de 14 mai 1948 cind a fost proclamat unilateral statul Israel, incalcind violent rezolutia ONU nr. 181 si lipsindu-i practic de tara lor pe arabii majoritari din zona Palestina/Israel. Din pacate statul contemporan Israel s-a nascut in conditiile in care arabii care locuisera acolo in ultimul mileniu de istorie, au fost furati de tara lor. Este sigur ca daca s-ar fi respectat rezolutia ONU nr. 181 alta ar fi fost pacea lumii de azi.

Si atunci vine athos si spune: insa orice tara are obligatia sa-si apere cetatenii, si nu poti sa-mi zici ca n-am dreptate. Care tara trebuie sa isi apere cetatenii: Palestina araba sau Israelul evreu?

Mi-a “placut” extraordinara inconsecventa logica a lui athos pe care trebuie sa il citez aici, dar cu ideile lui plasate in alta ordine.

1. in primul rand te-as ruga sa consulti un manual de istorie si sa vezi ca evreii n-au plecat de aici de buna-voie, ci au fost expulzati din tara lor de catre invadatorii straini (babilonienii si romanii)
2. in al patrulea rand, evreii au fost obisnuiti sa se apere, nu sa urasca...si sigur ca daca sunt atacati riposteaza, tu te-ai lasa calcat in picioare de altul???


De ce nu au ripostat evreii la invadatorii straini (babilonienii si romanii)?
De ce palestinienii s-ar lasa calcati in picoare de altul si nu trebuie sa riposteze daca sint atacati?

O poveste. In parcul de linga bloc E a pus o banca si a fost primul care a stat pe ea. Niste huligani, B si R, l-au gonit pe E de pe banca. Pe banca ramasa goala luni intregi, s-a instalat P. Dar E, revenit din ratacirea lui, ia un par si il goneste pe P de pe banca. P nu este nici macar ruda cu huliganii B si R si doar s-a asezat pe o banca goala. Culmea este ca aveau amindoi loc berechet de stat pe banca. De ce trebuia E sa il goneaca pe P?

Paradoxul absolut al modului de gindire al lui athos, este dat de urmatoarea fraza: in al doilea rand, evreii au gasit la intoarcerea lor aici o tara in paragina in care bantuia febra tifoida si malaria;ei au asanat mlastinile si au facut din acest petic de lume o tara moderna.

Paradoxul absolut este “evreii au gasit la intoarcerea lor”. Cum vine asta? Evreii si-au parasit tara, au “abdicat” de la tara lor, nu au luptat pentru ea, si au fost plecati doua mii de ani. Adica sotia (tara) parasita de sotul (popor) plecat in pribegie, care isi reface viata cu un alt sot, trebuie sa il de-a afara pe acesta din urma numai pentru ca primul si-a adus aminte ca, mai are si o soata?

Daca evreii ar fi avut prin lege, obicei sau cutuma, dreptul de a se intoarce in Palestina/Israel pentru a-si cere tara inapoi, atunci ma intreb prin consecinta logica, ce se va intimpla cu America de Nord si de Sud sau Australia. Au dreptul urmasii indienilor, mayasilor, incasilor, etc sa isi ceara inapoi tara si sa ii goneasca pe actualii locuitori?

Un popor nu poate pleca si nu se poate intoarce. Si nici stra-stra-stra-stra-stra….-stra-nepotul meu nu poate revendica un teren pe care eu am locuit acum 1000 de ani si pe care l-am parasit. Singurii care pot sa se reintoarca sint cei care au plecat. Cei care nu au fost niciodata “acolo” pot doar sa vina. Daca bunicul meu a fost in america eu nu pot spune ca ma reintorc in america. Pot doar sa ma duc.

Baza revendicarii evreiesti este “reintoarcerea”.

Evreii nu s-au reintors in Israel. Evreii s-au dus in Palestina.


Eu cred ca singura solutie viabila ar fi ca sa se reia imparteala teritoriului asa cum a fost ea fixata de ONU prin rezolutia 181. Nu ar schimba istoria, dar ar fi un punct de plecare. Ar putea sta amindoi pe banca.

Azi in Israel somnul ratiunii naste un alt zid al rusinii. Istoria este plina de ziduri: al Ierichonului, al plingerii, al Berlinului. Mintile inguste au nevoie de ziduri.

Zidurile au fost bune pina s-a inventat tunul. In epoca rachetelor, zidul este doar pentru oameni nu pentru arme.
Zidurile sint folosite pentru inchisori. Israelul este inauntrul sau in afara zidului?

Paradoxala reintoarcere. O minciuna adevarata. - de Zamolxe la: 30/10/2003 18:58:43
(la: ZIDUL RUSINII)
Observ ca in scrierile celor care se considera evrei sau urmasi de evrei si care scriu pe aici, pe Luneta, o crestere a utilizarii formularilor de sorginte rasista sau chiar nazista (!!), atunci cind acestia scriu despre arabi, palestinieni, negrii si eventual romani.

Ingrid se referea la arabi ca la niste “muste” care trebuie lovite de “vaca” evreiasca, iar daca in loc de una pica trei, sint pagube colaterale, nu?! Folosea un comentariu identic cu al unui oficial nazist, doar ca el explica persecutia evreilor.

Nu mai stiu care, tot pe aceste discutii, scria ca evreii sint un popor ales. Dar asa spunea si Hitler despre rasa ariana. Rasistii din KKKlan se considera superiori negrilor, rasa alba fiind superioara rasei negre.

Alt “voinic” se referea jignitor la inteligenta (IQ-ul) africanilor care sint niste suboameni conform unor standarde occidentale. Care este IQ-ul in varianta africana a unui orasan alb in jungla africana? Se descurca la testul “jungla”?

Eu vad ca pe aici se discuta discutii, dar nimeni nu comenteaza la obiect datele reale, accesibile si de pe Internet, sau datele trimise pe Luneta in diverse forumuri conexe. O discutie serioasa, care sa ajunga la o concluzie logica si de bun simt bazata pe date reale nu se poate purta pe “texte” iesite din pozitii partizane, de tip legionarule, evreule, antisemitule.

Istoria, asa cum este, nu poate fi schimbata. Ea exista. Degeaba tot cautam vinovati. Ii stim. Dar ce solutii avem ca azi ca istoria asta sa nu se mai repete?

Eu nu cred intr-o vinovatie sau o reparatie pentru urmasi. Nici un urmas nu poate fi facut raspunzator pentru greselile parintilor sau rudelor. Si nici un urmas nu poate beneficia de reparatii pentru cei pierduti. Faptul ca “parintele meu” a fost omorit de cineva sau a omorit pe cineva nu imi da mie, urmasul lui, dreptul de primi despagubiri sau obligatia de fi pedepsit pentru actiunea lui.

Toti sintem “rude” simultan si cu Cain si cu Abel. Ce facem? Cum solutionam problema? Cum iesim din povara incestului primordial cind pamintul avea 2 barbati si o singura femeie: Adam, Eva si fiul lor Cain? Si copii lor cum s-au inmultit?

Asa ca degeaba cautati vinovati, degeaba vreti despagubiri. Mai bine treziti-va ratiunea si feriti lumea de monstrii!

Problemele actuale din Orientul Apropiat si Mijlociu au ca origine ziua de 14 mai 1948 cind a fost proclamat unilateral statul Israel, incalcind violent rezolutia ONU nr. 181 si lipsindu-i practic de tara lor pe arabii majoritari din zona Palestina/Israel. Din pacate statul contemporan Israel s-a nascut in conditiile in care arabii care locuisera acolo in ultimul mileniu de istorie, au fost furati de tara lor. Este sigur ca daca s-ar fi respectat rezolutia ONU nr. 181 alta ar fi fost pacea lumii de azi.

Si atunci vine athos si spune: insa orice tara are obligatia sa-si apere cetatenii, si nu poti sa-mi zici ca n-am dreptate. Care tara trebuie sa isi apere cetatenii: Palestina araba sau Israelul evreu?

Mi-a “placut” extraordinara inconsecventa logica a lui athos pe care trebuie sa il citez aici, dar cu ideile lui plasate in alta ordine.

1. in primul rand te-as ruga sa consulti un manual de istorie si sa vezi ca evreii n-au plecat de aici de buna-voie, ci au fost expulzati din tara lor de catre invadatorii straini (babilonienii si romanii)
2. in al patrulea rand, evreii au fost obisnuiti sa se apere, nu sa urasca...si sigur ca daca sunt atacati riposteaza, tu te-ai lasa calcat in picioare de altul???


De ce nu au ripostat evreii la invadatorii straini (babilonienii si romanii)?
De ce palestinienii s-ar lasa calcati in picoare de altul si nu trebuie sa riposteze daca sint atacati?

O poveste. In parcul de linga bloc E a pus o banca si a fost primul care a stat pe ea. Niste huligani, B si R, l-au gonit pe E de pe banca. Pe banca ramasa goala luni intregi, s-a instalat P. Dar E, revenit din ratacirea lui, ia un par si il goneste pe P de pe banca. P nu este nici macar ruda cu huliganii B si R si doar s-a asezat pe o banca goala. Culmea este ca aveau amindoi loc berechet de stat pe banca. De ce trebuia E sa il goneaca pe P?

Paradoxul absolut al modului de gindire al lui athos, este dat de urmatoarea fraza: in al doilea rand, evreii au gasit la intoarcerea lor aici o tara in paragina in care bantuia febra tifoida si malaria;ei au asanat mlastinile si au facut din acest petic de lume o tara moderna.

Paradoxul absolut este “evreii au gasit la intoarcerea lor”. Cum vine asta? Evreii si-au parasit tara, au “abdicat” de la tara lor, nu au luptat pentru ea, si au fost plecati doua mii de ani. Adica sotia (tara) parasita de sotul (popor) plecat in pribegie, care isi reface viata cu un alt sot, trebuie sa il de-a afara pe acesta din urma numai pentru ca primul si-a adus aminte ca, mai are si o soata?

Daca evreii ar fi avut prin lege, obicei sau cutuma, dreptul de a se intoarce in Palestina/Israel pentru a-si cere tara inapoi, atunci ma intreb prin consecinta logica, ce se va intimpla cu America de Nord si de Sud sau Australia. Au dreptul urmasii indienilor, mayasilor, incasilor, etc sa isi ceara inapoi tara si sa ii goneasca pe actualii locuitori?

Un popor nu poate pleca si nu se poate intoarce. Si nici stra-stra-stra-stra-stra….-stra-nepotul meu nu poate revendica un teren pe care eu am locuit acum 1000 de ani si pe care l-am parasit. Singurii care pot sa se reintoarca sint cei care au plecat. Cei care nu au fost niciodata “acolo” pot doar sa vina. Daca bunicul meu a fost in america eu nu pot spune ca ma reintorc in america. Pot doar sa ma duc.

Baza revendicarii evreiesti este “reintoarcerea”.

Evreii nu s-au reintors in Israel. Evreii s-au dus in Palestina.


Eu cred ca singura solutie viabila ar fi ca sa se reia imparteala teritoriului asa cum a fost ea fixata de ONU prin rezolutia 181. Nu ar schimba istoria, dar ar fi un punct de plecare. Ar putea sta amindoi pe banca.

Azi in Israel somnul ratiunii naste un alt zid al rusinii. Istoria este plina de ziduri: al Ierichonului, al plingerii, al Berlinului. Mintile inguste au nevoie de ziduri.

Zidurile au fost bune pina s-a inventat tunul. In epoca rachetelor, zidul este doar pentru oameni nu pentru arme.
Zidurile sint folosite pentru inchisori. Israelul este inauntrul sau in afara zidului?

Cum te-ai impacat cu cenzura - de Dinu Lazar la: 07/12/2003 10:55:25
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Problema este mai complicata. As reformula intrebarea astfel: cum te impaci cu cenzura, fie ea comunista sau contemporana?
Pentru ca am avut si am de a face cu chestii incredibile.
Cenzura a fost si este o problema pentru oricine vrea sa faca ceva.
Asta oriunde si oricind.
Chiar si cenzura economica; ai face ceva, dar nu ai mijloacele, si asta e cel mai rau lucru dintre toate.
Inainte de 89, sigur, erau niste subiecte interzise, erau tot felul de cretini care isi dadeau cu parerea, ( dar asta gasim si acum) - de in general ti se scirbea sa mai faci ceva ( nu o sa uit niciodata pozele mele rupte si aruncate prin camera de consiliu de un bou, fost director la Agerpres, care acum preda liber si democrat un curs de jurnalism la o universitate particulara) - dar daca erai shmeker si elastic puteai sa o cotesti cumva si sa mai faci, ca fotograf cel putin, si chestii interesante.
Mai tras, mai impins, mai o cafea, mai un kentosan, mai o glumitza, oameni erau si ei, am facut totusi o expozitie cu nuduri la care trimisul de la Consiliul Culturii nu a scos decit o poza din 50 care au ramas, si tot in acele vremuri am publicat si poze cu Noica, si peisaje, si eseuri, si a fost o intreaga pleiada de fotografi care au facut niste fotografii extrem de interesante, departe de linia ideologica a momentului, de la Mihailopol si Edmund Hoffer la Agarici si Emanuel Tinjala sau Armand Rosenthal.
"Faptele vorbeshte", indiferent de ce ar zice oricine acum.
In 1985 am participat la un concurs al companiei Air France si am luat un premiu care a constat in 2 saptamini la Paris, masa casa si masina ca sa fac orice poze as fi vrut; am facut citeva mii de imagini in acele 2 saptamini si am selectat in timp citeva, cu care am luat alte premii, si totul mergea ca o senila cumva. Bun, dar cu mari eforturi, supraomenesti, am facut rost de niste hirtie foto Ilford, care se gasea extrem de greu, si am facut citeva zeci de printuri de calitate, mari, ca sa fac si eu o expozitie la Biblioteca Franceza; era prin `87 cred; am rugat pe mosh Comanescu, secretarul AAF, sa imi faca o trampa sa ma duc la directoarea de atunci a Bibliotecii, ea imi spune ce chestie , ar fi interesant, sa las pozele citeva zile sa se uite. Trec doua saptamini si ma suna cineva de acolo, sa imi spuna ca doamna directoare considera ca imaginile sunt mult prea triste, ca ce am facut nu e un act cultural care sa poata avea ca rezultat o expozitie, ca are chiar dubii daca e un act cultural, si sa iau ambalajul inapoi.
De cenzura, fie ea ideologica, de casta, economica, de grup, de bisericutza, de neam, cine face ceva are parte tot timpul deci.
Asa ca ce sa zic... nu am avut de facut fotografii de muncitori fericiti, nu am facut poze politice, m-am fofilat pe unde am putut si i-am dat tare cu peisajul, fotografia de arhitectura, atit cit s-a putut, fotografia de ambianta, si de obiceiuri populare. Am o lada mare de publicatii de atunci, in care am aparut cu fotografii de care nu imi e rusine si care constituie o parte importanta a portofoliului meu si majoritatea lucrarilor alb negru care se vad pe situl meu sunt atunci facute si multe tot atunci tiparite.
Nu am apucat sa-i fac poze lui Ceausescu si acum mai ca imi pare rau, ca fotograf vorbind; ca fotograf la Femeia, trebuia sa fac o fotografie la Plugusoru` cu copilu` parfumat si Nea Nicu in fata CC a PCR pe 29 decembrie `89 si stiu ca cei din redactie cerusera aprobare sa particip la aceasta circaraie, dar ceasurile istoriei au hotarit altfel, ceea ce nu e rau.
Dar nu am apucat sa-i fac poze nici regelui Mihai, a carui mecanism de relatii cu presa nu a agreeat sa ii fac niste fotografii pentru citeva mari publicatii si agentii, inclusiv franceze, cind a revenit in mod oficial acum doi ani, daca nu ma insel; imi trebuia acreditarea si sprijinul biroului lui de presa sau a cui facea pe atasatul de presa, asa ca au pierdut citeva reportaje interesante, zic eu. Eu personal tot la capitolul cenzura trec asta.
Asa ca povestea cu cenzura e complicata si nu se rezuma la un regim sau la un timp... cine face cite ceva se poate lovi de tot felul de cenzuri oricind.
Nu vreau sa minimalizez chestiile cumplite de dinainte de `89, dar nici sa patesc acum precum un bun prieten, adica sa fiu scriitor in aceste timpuri democrate si libere, sa scriu despre ceva despre care a mai scris un alt cetatzean, si el acolo scriitor, filosof si editor, sa deranjez, adica, si ca la o juma` de an sa scoata secretara editorului filosof o carte despre tortionari ai anilor `50 si sa-l gasesc acolo pe tatal meu, sa aduc probe ca nu a fost asa si sa nu ii pese nimanui. Asa ca... treaba cu cenzura e mai complicata...
La o analiza a amintirilor, cred ca totusi mi s-a intimplat si mie o chestie inainte de `89.
Pe scurt, un student de la Institutul Grigorescu, de la sculptura, a facut o foarte interesanta chestie la Muzeul Satului; parca il chema Popescu, dar nu sunt sigur; a conceput niste mumii de paie, de statura unui om, si le-a pus ca o populatie in diverse locuri, pe prispa, in pat, la poarta; era o instalatie superba si arata extrem de bine, mi se parea un proiect grozav; eu am facut niste fotografii, la rindul lor interesante, si m-am dus cu ele pe unde am putut, ca sa le public; erau diverse suplimente literar artistice, unde se puteau publica fara probleme eseuri.
Era chiar in timpurile cind incepuse sistematizarea de la sate, cu sustinerea din fiecare seara de la Europa Libera si cu tragediile cunoscute.
Bun, am lasat acele poze pe la citeva redactii, un om de cultura de atunci, sotul unei importante personalitati de acum din lumea tevereului, le-a vazut, si a facut un tapaj ingrozitor, s-a dus cu o falca in cer si una in pamint la Consiluil Culturii, ca ce bataie de joc, taranul romani nu e din paie, tovarashi, el nu poate fi din stuf, uite unde mege educatia decadenta, acum, cind suflarea natiei da o noua fatza satului romanesc, bla bla.
Eu nu am patit nimic, dar nu s-a mai publicat nici o poza, si am stat mai pe linga shantz un an doi, si de soarta lui Popescu nu mai stiu nimic.
Acum din pacate, pentru ca timpul are un efect edulcorant, mi se par glumitze momentele cind la Electrecord vedeam fatza pamintie a directorului venit de la Madam Suzi Quatro ( Suzana Gidea) sau de la Dulea ( de unde termenul mai duleaza) care imi respingeau la rind coperti de disc, asta ca e cu ogor de griu si de ce nu e griul strins, asta ca e cu capitze si vede toarashul si intreaba la ce ceapeu nu s-au strins roadele, si aici parca e o cruce in zare si zice toarasha ca nu s-a vegheat la cultura maselor.
Despre imaginea de moda raportata la acele timpuri am mai zis cam cum era.
Asa ca... ar fi multe de zis cu cenzura.
Noroc ca acum cenzura e o amintire tulbure a unor vremi apuse, cum ar putea spune si domnul Ardelean de la EvZ, reporterul proaspat batut saptamina trecuta. Pai?
#6095 (raspuns la: #6089) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Iarna in Manitoba - de sarmi la: 11/12/2003 10:40:35
(la: Iarna la Paris (I))
Iarna in Manitoba

Azi, decembrie 11 2003

Ies afara pe la 7:30 ....brrrrr -32 C cu vintul care bate voios de la nord - bineinteles ca doar n-o bate de la tropice Sarmi draga imi zic-
Masina, ca stau in apartament si nu am garaj subteran... este acoperita cu un strat compact de gheata de un deget, dar nu de un deget parizian ( vezi blogul Parizian )ci de un deget manitoban , adica grosut, plinut si bine hranit cu fast food.
deci, ma apuc de curatat voioasa si incerc sa execut miscarile deja arhicunoscute:sus /jos dreapta/stinga (ma refer la curatarea masinii nu la altceva - de ce va fuge mintea hei?) pina o curat atit cit sa vad prin geamuri;
Intre timp motorul miriie fericit dupa ce a stat la curent toata noaptea - ca aici punem masinile la curent(prize) ca altfel nu le mai dezgheata nici Dumnezeu dimineata...

Intru in interior,(am masina manuala cu 6 viteze) si incerc sa bag intr-a intiia - merge ca si cind ai avea untura in transmisie, deci o mai las sa miriie(masina) pentru inca 5 minute...Intre timp sunt in intirziere - dracu a planificat asa un frig dintr-o data! - ieri a fost "numai" -20 C !!!
deci pornesc, dar inainte de a va decrie drumurile si parcursul va voi descrie cum este imbracata o "lady de manitoba " :)
Pantaloni de ski, caciula care aici se numeste 'tuc',manusi de eschimosi, piele si blana, bocanci 1/2 kg unul,parka cu puf de gisca.Se pare ca sexul nu mai conteaza la -30 ca tot nu te gasesti prin haine.Nu se poate deosebi o femeie de un barbat de la 2 metrii.
Acum, dupa ce am dezmortit masina si soferul(dupa atita miscat nici nu am nevoie de alt exercitiu)hai la drum.
Hei, pai voi aia din RO va plingeti de drumuri si gropi, pai sa veniti aici in Manitoba(e in Canada undeva intre Toronto si vancouver... daca trebuiesc precizari).Mi-am schimbat arcurile de pe spate de 2 ori in 3 ani, ca ei tot repara vara (sezonul este luuuung de 4 luni si tot curata gheata iarna(8 luni).Deci, dupa ce esti "incalzit' se trece la faza "calarotie la servici cu minimum consum de gaz si minimum cazaturi in gropi".Peisajul este cumplit, totul este alb-gri(ca pun sare si nisip sa nu ne dam naibii unii intr-altii),soferii sunt grabiti si de obicei cam nervosi(dar asat nu este nimic nou) iar intersectiile sunt foarte alunecoase.
Singurul lucru care salveaza pictura este cafeaua fierbinte pe care o savurez in masina, scotindu-mi delicat manusa ca o suba din cind in cind...

Sa fiti fericiti

Sarmi
cine educa pe cine? - de (anonim) la: 18/12/2003 04:44:31
(la: Invatamantul din ziua de azi)
din EZ online:
Luminita a renuntat la scoala pentru a-si ingriji bunica

Luminita, bastonul alb al bunicii sale

Ramona Olaru
Joi, 18 Decembrie 2003

“S-a intors roata. Acum e rindul meu sa o ingrijesc pe ea”
Spiritul Craciunului ii determina pe oameni la gesturi de solidaritate si de generozitate iesite din comun. Atunci cind semenii nostri au nevoie de ajutor, sacrificiul nu pare niciodata prea mare. Asa stau lucrurile si cu o adolescenta din Craiova care a renuntat fara nici o ezitare la scoala pentru a avea grija de bunica ei. “Roata s-a intors” a spus Luminita, care nu regreta nici o secunda gestul ei.

Luminita Mariana Dinut are 17 ani si, pina nu demult, era eleva in clasa a XI-a a Liceului Electroputere din Craiova. Fata a fost nevoita sa renunte la studii pentru a-si ingriji bunica, Ioana Rogojinaru, care si-a pierdut brusc vederea. De atunci, nepoata ii este alaturi clipa de clipa. Boala a luat-o pe nepregatite pe batrina. La 67 de ani, femeia s-a trezit intr-o zi in bezna totala. Suferea de diabet, insa a aflat de aceasta boala abia dupa ce a orbit, cind era prea tirziu. Luminita a trebuit sa se sacrifice si sa aiba grija de persoana care i-a fost alaturi in copilarie. Tatal a parasit-o de mica, mai are patru frati, dar sint “raspinditi in lume”, fara sa mai aiba vesti de la ei. Mama Luminitei munceste cu ziua la tara, pentru a le intretine pe fata si pe batrina bolnava.

Vede lumea prin ochii Luminitei

Numele fetei se potriveste sintagmei pe care o spune batrina “lumina ochilor mei”. Fata are grija de Ioana Rogojinaru ca de un copil: ii da sa manince cu lingurita, o ajuta sa mearga, o spala. “Am avut de ales intre scoala si bunica mea. Ea este cea care m-a crescut si care a avut grija de mine. Simt ca a venit si rindul meu sa-i fiu alaturi, acum, cind este foarte bolnava si nu mai vede. Sint trista ca nu-mi pot termina scoala, dar simt ca asta e mai important. S-a intors roata. Acum e rindul meu sa o ingrijesc pe ea”, spune cu durere in suflet Luminita Dinut. Tinara de 17 ani a pierdut contactul cu lumea de virsta ei. Deja fata simte lipsa colegilor de scoala, dar este decisa sa nu se miste de linga batrina pina cind starea sanatatii acesteia nu-i va permite sa-si reia scoala.

“...Este un inger”

Batrinei ii este greu sa duca boala pe picioare, dar ii este si mai greu sa stie ca nepoata se sacrifica pentru ea. “Acum doua luni am descoperit ca am diabet si ca de asta am orbit. S-a agravat boala. Norocul meu a fost aceasta nepoata a mea, care a avut grija mereu de mine. Imi pare rau ca a renuntat la scoala pentru mine.Tin foarte mult la ea. Este un inger”, spune plingind Ioana Rogojinaru. Intre scoala si familie, Luminita este convinsa ca a ales ceea ce era mai important.

oameni buni,
eu vad LUMINA!
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
... Louvre alb si Sena sub ninsoare - de mapopescu la: 05/01/2004 16:38:36
(la: Iarna la Paris (I))
asta mi-a fost dat sa vad anul trecut. eram in Louvre, cu familia, cind a inceput sa ninga cu niste fulgi mari si grasi, asaaaa ... de Craciun ardelenesc. intr-o jumatate de ora cit a durat sa iesim (caci fetita mea inca nu vazuse zapada!) se facuse totul alb afara. Sena sub ninsoare! incredibil :)

dupa o bulgareala buna ne-am adapostit la un traiteur chinois si am savurat ceva cald, ca era zapada adevarata, de aia umeda si rece ;)

la revenirea acasa (la 15 km de Paris) am "ratat" la mustata un buson pe autostrada A10 ce incepe aproape de casa mea. buson ce a durat pina a doua zi dimineata :D

apoi au urmat vreo 8-10 zile de zapada - am facut poze cu toate locurile ce imi placeau de pe linga casa, curtea, parcul din Sceaux etc cu zapada, asa de bizar mi se parea.

sau sa conduc pe zapada :)) o placere, pe bune! nu pe autostrada totusi:)
- In ziua de azi , o femeie d - de SB_one la: 26/01/2004 13:45:44
(la: Intelepciunea saptaminii)
- In ziua de azi , o femeie de 40 poate la fel de frumoasa ca si una de 20; ...dureaza insa mai mult.
(Berry Herd, Kosmetikerin)

( ...multzam ptr. aplauze...)

SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#8483 (raspuns la: #8464) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Femeia - de SB_one la: 22/02/2004 09:07:34
(la: Femeia)

"man o man", din nou un anonim!
Pai aici era vorba despre blonde. Oricum sa nu uitam ca a avut un rol hotaritor la "pacatul stramosesc".

PS
sa continuam?
"Se stie ce-i in stare o femeie scoasa din minti".
(Vergilius; sic)

SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#10272 (raspuns la: #10266) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Alice, casa fara femeie ar fi - de gabriel.serbescu la: 04/03/2004 15:59:45
(la: Pentru femei)
Alice, casa fara femeie ar fi exact ceea ce e azi: electrodomestice, mancare semipreparata, calcul rational de proteine, totul instant, totul eficace:)
Acum sa recunostem, dupa citatul dat de tine, nici Iorga nu a inteles prea bine rolul miscarii feminine, pentru ca feminismul nu inseamna ¨scoaterea femeii din casa¨, ci implica in emancipatrea miscarii dreptul la vot, la un salariu retribuit egal cu al barbatului, la propietate etc, etc.
Pe de alta parte pozitiile pe care le ocupa uneori femeia in societate, sunt mai degraba pozitiile sau rolurile pe care le avea femeia inca din povesti: mama, printesa rapita, inchisa intr-un turn sau adormita, caritabila, sau pe post de vrajitoare. Rolul activ il ocupa barbatul.
Bine, exista mici exceptii, si Georgiana a remarcat, insa sunt exceptii, si una dintre ele se numeste Margaret Thatcher, insa sa-mi iertata rautatea, nu avea nimic de femeie:)


¨lumea este egala cu suma cunostintelor pe care le avem despre ea¨
michel houellebecq-particulele elementare

#11348 (raspuns la: #11285) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"De ce femeia concurent, insa - de SB_one la: 07/03/2004 15:13:32
(la: Femeile in arta: concurente sau inamice ale barbatilor ?)
"De ce femeia concurent, insa, devine o rivala atit de dispretuita de barbati?"
..............

Ema, nu ca sint de acord cu el dar...e "simpatic" ce spune Noica. Pe urma, ignorarea e o arma de aparare ca oricare alta. Nu crezi?

"-Între o femeie care gospodăreşte mai mult sau mai puţin bine şi o femeie care face minuni lucrând la un birou, să nu credeţi că cea din urmă impune mai mult. Când a încetat de a mai face lucrurile acelea femeieşti, pe care nu ştie în nici un caz să le facă bărbatul, femeia şi-a pierdut dintr-o dată toate înţelesurile ei. A devenit bărbat, un fel de bărbat muncitor, dar cam agitat, conştiincios, dar cu prea mulţi nervi, practic, dar mult prea limbut. Ce prestigiu mai putea avea pentru un bărbat o fiinţă care se silea aşa de mult să fie după chipul şi asemănarea lui?"
Constantin Noica




SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
sufiienta si aroganta - de andrei p la: 17/03/2004 03:45:54
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
O drama din Spania a adus in constiinta romanilor adevarul.
In Romania, viata este aproape insuportabila. Oare de ce?
Ieri am fost la 2 vernisaje. Nu mi s-a mai intamplat de multi ani.
Mai intai, am fost la expozitia lui Pavel Croh, “Cehii din Romania”. La Muzeul National, in Rotonda, sunt expuse 36 imagini alb-negru facute in Banat, unde sunt 6 sate avand 100% cehi.
Daca 20 imagini sunt medii sau chiar sub, 3-4 sunt mai degraba excelente!
Prim ministrul ceh Vladimir Spidla, in vizita in Romania, a onorat vernisajul.
Mi-a facut o impresie cu deosebita. Un tip sclipitor de inteligent si modest, impresionat sincer de niste oameni foarte simpli, dar cat se poate de cehi, desi cetateni romani.
Nu mi-l pot imagina pe Adrian Nastase sarutand din proprie initiativa 3 tarani, care cantau prea tare la instrumente de alama, in genul formatiei “Mambo Siria”, prezentata de Mircea Dinescu. Televiziunea ceha nu era prezenta. Iar cea romana nu era vigilenta. Baietii degustau cu entuziasm niscai specialitati rurale cu bere ceha adevarata.

In aceeasi zi am fost la GalaTeCa, unde s-au expus premiile editiei a IV-a a Concursului National Fotografie de Presa - Fotomedia 2004. Am primit un mail de la un prieten. Si nu m-am jenat sa ma duc si fara invitatie. Altfel de fotografie. Nu cred sa fi vazut vre-o marire alb-negru. Poate era vre-una, dar nu am remarcat-o. Cateva fotografii foarte puternice.
Mai ales facute de „Fotograful anului” - Mihai Barbu, Reuters. Una mai ales.
Intr-o sala mare, o silueta intunecoasa, profilata pe lumina aurie razanta pe parchet: un handicapat in carucior loveste din voleu o minge de tenis cu mana stanga. Mi-a amintit drama lui Thomas Munster, celebrul tenisman. Campion mondial de juniori, a participat la un turneu in Florida. In parcaj a fost lovit de o masina, condusa de o femeie beata.
A stat ani prin spitale, cu fracturi de coloana, bazin si picioare. Tot timpul a jucat cu mana stanga, intacta, o minge de tenis in perete. Cand a recuperat, in 3 ani a devenit numarul 1 mondial. La Rolland Garros, cand a castigat turneul, avea 50 de admiratoare in primele 3 randuri, cele mai celebre actrite si manechine din lume. Intrebata, Naomi Campbell a raspuns de ce: „Nu e doar numarul 1 in lume la tenis. Evident este si numarul 1 la vointa!”

Am mai retinut fotografiile premiate la: Stiri Generale – Bogdan Iurascu (Jurnalul National), Reportaj – Bogdan Croitoru, Sport – Bogdan Maran.
Radu Szigheti, Reuters, a plecat pe 3 ani intr-un post mult mai important.
Dar nimic nu e perfect pe lume.
Pe pereti erau expuse 5 imagini care fara Photoshop nici nu ar fi existat.
Nu sunt un purist absolut, dar sa faci colaje si sa le prezinti la Concursul de Fotografie de Presa, mi se pare cu totul exagerat. Asta arata cat sunt de slabi acei care le-au jurizat.
M-am intalnit cu cunoscuti. Am dat mana cu Em.Parvu, il cunosc de 25 de ani. Era foarte important, fusese in juriu. Conversam amical, el laudandu-si contributia. Se apropie un fotograf si ma intreaba: Cum de va pricepeti? Nu erati la municipiu?
„Ba da”, raspunde Parvu! „Si nu a facut nimic, Ne-a lasat Fotografia fara spatiu!”
“Prostul daca nu-i fudul, parca nu e prost destul” spunea genialul Caragiale.
Recunosc ca mi-am cam pierdut cumpatul cateva secunde.
Avea dreptate? Ca doar aveam 289 de spatii in buzunarul de la ceas, dupa mintea lui!

Mi-am reamintit! Telefon pe 24 dec-89 de la Nic Hanu (Presedinte AAF 1990-92) cita:
M-a sunat „marele” Parvu. Vrea „Sa preluam” conducerea AAF si sa ne manifestam adeziunea la Front”. „Salvarii Nationale – prin reprezentantii ei” daca nu va mai amintiti.
Si de sedintele AAF din 1990, in care 4 persoane vroiau sa faca statut pe veci: „Sa Ramana Ei La Conducere ani de zile”. Nu conta cat ar fi cheltuit. Iar alti 2 (nu aveam nici-o functie) incercam sa propunem o investie de viitor. AAF avea 2 milioane in cont in ianuarie 1990, echivalent 95 mii $. Am propus sa se cumpere un sediu propriu in centru. Cumnatul lui Hanu era atunci primarul sectorului 1. La 120mii lei oferise AAF 1.100mp in Piata Victoriei!!! Hanu imi si spusese. „Ce sunt prost sa cheltuiesc pe sedii. Pai, ma schimba Astia in 2 luni.” Invariabil, „marele” Parvu incheia discutiile cu replica:
Lasati-ne cu prostiile ca avem treburi importante. „Hai Cataline! Sa Bem Si Noi Ceva.” Si uite asa, patrimoniul AAF a disparut. Marele investitor Mitica Dragomir a evacuat AAF.
Tocmai ma intalnisem cu Hanu la "Cehi" si imi reamintise.

Chiar Nu Iti Este Deloc Rusine! Tu sa imi spui mie asta? I-am mai putut spune doar...

De pe pereti imi zambeau fals persoane sinistre din Guvern, cu porecle de genul:
“Manivela, Satanoiu, Spaga, Aroganta Sa”, care au condus Romania “Catre Noi Culmi De Civilizatie Si Progres” – vorba abuziv impuscatului. Din pacate numai la capatuiala.
Cata diferenta intre modestia fotografului si a Premierului Ceh fata de romanashii nostri verzi si atat de fini (de cumetrie).
Nu e chiar asa de bine. AP

#12232 (raspuns la: #12164) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
DUMNEZEU a creat femeia pt om - de (anonim) la: 25/03/2004 02:34:52
(la: Preoti homosexuali?)
Sa fie clar de la inceput ca Dumnezeu a creat pentru barbat femeia pentru om asa ca El a lasat ca omul sa aiba linga el in relatii,femeia si nicidecum barbatul.Relatiile barbat barbat sunt condamnate de Dumnezeu in mod direct,fara ocolisuri .In Sodoma si in Gomora care erau doua localitati din vechime, spune Biblia ca acolo oamenii si-au schimbat intrebuintarea fireasca si traiau barbat cu barbat, ba mai mult cind Dumnezeu s-a dus sa vada ce se intimpla de fapt in acele localitati oamenii aceia nu si-au dorit fetele lui Lot ci pe oamenii veniti in vizita la el.Insa biblia spune ca Dumnezeu animicit aceste localitati astfel ele nu exisa astazi.
Daca Dumnezeu ii iubeste pe homosexuali asa cum sunt de ce a distrus aceste doua localitati???Cu toate acestea Dumnezeu ii iubeste pe homosexuali dar, El vrea ca ei sa se intoarca din calea lor cea rea si sa vina la El pentru ca Biblia spune :"Fiind ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosilor ci ar vrea sa se intoarca din calea lor cea rea si sa vina la MINTUIRE"
femeia - de amoore la: 10/04/2004 12:18:01
(la: Cativa misogini celebrii)
definitia misogismului=o persoana care uraste femeile
Exista un cuvint care descrie "femeie care uraste barbatii"?

de ce nu exista quantatii celebre despre barbati?

cred ca nu e nevoie....in acest caz tacerea spune totul!



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: