comentarii

fericirea noastra


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Pt Ilana Gillon - de JCC la: 22/10/2003 11:02:29
(la: A existat holocaust in Romania?)
Ilana, din corectie pt cei care ne citesc si nu stiu engleza, am sa-ti raspund in romaneste
(departe de mine gandul de a te critica..)

-Intamplarea c-ai cazut pe acest sit, face fericirea noastra, de a te avea printre noi

-era comunista si perioada care a precedat, are interes, este istoria noastra a romanilor, a celor care au crescut fara bunici, parinti, sau au avut parintii morti cand erau mici, din cauza urmarilor de la Baragan, canal sau inchisori

-evreii si interesul enorm pt holocaust :
romanii n-au incercat sa culpabilizeze pe nimeni, n-au invinovatit pe nimeni de holocaustul "rosu", insa nu sunt oile lui Panurge sa se arunce cu capul inainte in prapastia de culpabilizare pe care anumiti evrei au construit-o,
mai ceva ca zidul,
si unde ar vrea sa bage pe toate popoarele din lume, de la eschimosi pana la zulu

- Canalul Dunarii,
tatal tau a avut norocul sa aiba dreptul sa lucreze ca inginer, cred ca era membru de partid, deci de incredere, de a facut parte din cadrele de conducere, chiar tehnica

ai mei erau de cealalta parte a barierei, trageau la tarnacop si dormeau in santuri sapate in pamant pe paie imputite de ploaie, singurul care a iesit din inchisoare la amnistia generala, desi inginer constructor diplomat, a lucrat ca muncitor, nu era de "incredere" pt postul de inginer
intre altele spus, a iesit din inchisoare bolnav, fara dinti si in cativa ani a murit..anii pe care i-a trait, in fiecare seara scria in caiete, pe care le ingropa tot ce a trait in inchisori si la Canal, eu le-am citit foarte tarziu

canalul Dunarii era un proiect care din punct de vedere tehnic nu era valabil, iar asa cum a fost conceput era in-constructibil

nu cred ca tatal tau a facut sabotaj, n-avea ce sabota, dar a servit de buc emisar pentru un proiect la care poate a contribuit, dar care in realitate era ne-realizabil din punct de vedere tehnic la epoca; randamentul nu putea fi mai bun...

Stabii mai mari, dadeau raspunderea pe stabii cei mai mici, iar tatal tau a facut parte din lot...

Regret pt tatal tau, dar regret si mai mult pt ai mei..
dar tu nu esti vinovata de ceea ce a putut fi, sau face tatal tau inainte...
Tot ce as putea sa-ti povestesc, este despre cei care erau de partea cealalta a barierei, dar nu prea imi place sa vorbesc despre asta, este ca o durere ascunsa intr-un colt al inimei

sa tragem doar lectiile din trecut, sa construim un viitor unde lucrurile astea sa nu se mai intample..
#1881 (raspuns la: #1872) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"La urma urmei,la ce ne-ar folosi nemurirea?"Adrian Marchidann, - de DESTIN la: 19/11/2004 04:20:13
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Fireste,suntem liberi sa gandim...

Atunci cand iubesti viata...

Atunci cand iubesti puritatea,intelepciunea,
dragostea,frumosul,bunatatea...


Atunci cand iubesti sufletul nemuritor,etern, universal.

Atunci aceasta fericire nu te mai paraseste.

Cat de "departe" este aceasta fericire...!!! - pentru ca fericirea este infinita - si oamenii nu toti, sunt capabili sa mearga pana acolo unde este ridicata fericirea.

Adevarat,in planul fizic,ca fiinta umana putem fi "mutilati" insa doar in planul fizic.

In planul spiritual,acolo unde suntem nemuritori,imuabili,neschimbatori, eterni -spiritual - nimeni nu poate sa se atinga nici de fericirea noastra,nici de iubirea noastra,nici de puterea noastra.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#29197 (raspuns la: #28994) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sergiu - de Cassandra la: 17/05/2005 01:45:03
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Einstein spunea in “Lumea asa cum o vad eu”: “Ce soarta ciudata avem noi mortalii! Ne aflam aici pentru o scurta perioada, scopul nu-l cunoastem desi citeodata ni se pare ca-l percepem. Dar nu e nevoie sa ne gindim mult ca sa stim, in contact cu realitatea cotidiana ca existam pentru alte persoane: in primul rind pentru aceia de al caror zimbet si bunastare depinde fericirea noastra, apoi pentru acei multi necunoscuti de al caror destin sintem legati prin legaturi de afinitate... Mi s-a parut mereu absurda, cautarea semnificatiei sau a scopului propriei noastre existente sau a celorlalte fiinte. Cu toate astea toti avem anumite idealuri care ne indruma fortele si judecatile…Idealurile care mi-au luminat drumul si mi-au alimentat curajul necesar ca sa infrunt viata cu bucurie au fost Frumosul, Bunatatea si Adevarul.”

Acestea sint dupa parerea mea idei care merita sa fie tranmise si pe care ar fi bine sa se bazeze societatea umana. Nu conteaza scopul existentei noastre ci felul in care stim sa convietuim pentru scurtul timp cit existam printre ceilalti. Avem nevoie de o cultura etica pentru asta, pentru ca in lipsa ei nu exista salvare pentru umanitate. Daca finalitatea religiei este salvarea personala, atunci este de un egoism cras. Moralitatea este o necesitate sociala nu un pasaport pentru Rai.

Tot Einstein spunea: “Drumul care duce la adevarata religie nu trece prin frica mortii si a vietii si nici prin credinta oarba, ci prin lupta pentru cunoasterea rationala. In privinta asta cred ca preotul trebuie sa se transforme intr-un invatator si maestru daca vrea sa-si indeplineasca cu demnitate misiunea de educator... Invatatorii religiei trebuie sa aibe nivelul etic suficient ca sa renunte la doctrina unui Dzeu personal, cu alte cuvinte sa abandoneze acea sursa de frica si speranta care furniza in trecut putere nelimitata capilor bisericii. Ar trebui sa foloseasca forte care sa permita cultivarea Binelui, Adevarului, Frumosului ca emanatie a propriei umanitati”

In ceea ce priveste afirmatia ta “eu cred ca ateu este un individ neinformat”, mi se pare cel putin hilara; cum explici atunci ca multi atei sint fosti credinciosi unii chiar fosti servitori ai bisericii?

La intrebarea ta “te intreb de ce crezi tu ca ar trebuii ca biserica catolica, spre exemplu, sa-si schimbe optica cu privire la moralitatea relatiilor homosexual?” trebuie sa-ti clarific pozitia mea: departe de a avea vreo iluzie despre capacitatea reala de evolutie si rectificare a religiilor monoteiste organizate, eu cred ca moralitatea umana nu are nevoie de moralistii in sutana, si am sa-ti dau din nou un citat din Einstein: "Comportamentul etic uman ar trebui sa se bazeze pe simpatie, educatie si legaturi si necesitati sociale, nu este nevoie de nici o baza religioasa. Conditia umana este foarte trista daca omul trebuie sa-si controleze actiunile pe baza fricii pedepsei si speranta recompensei dupa moarte.” [Albert Einstein, Religion and Science, New York Times Magazine 1930]
Nu uita ca homosexualitatea a existat mult inainte ca vreunui locuitor al deltei nilului sa-i treaca prin cap vreo revelatie monoteista si foarte probabil va continua sa existe mult dupa ce nimeni nu-si va mai aminti de miturile religioase actuale.
#49444 (raspuns la: #49406) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Miza sau nu... - de Shtevia la: 17/10/2005 11:50:49
(la: Nu sexul e miza)
la o femeie, sincer, imi place inteligenta, simtul umorului, subtilitatea, echilibrul interior, care se exprima prin ton, privire, miscari si actiuni.
La un barbat apreciez inteligenta, simtul umorului, hotararea, stapanirea de sine, puterea interioara, tandretea, capacitatea de a asculta si opiniile unei femei si de-a urma sfaturile ei, atunci cand sunt juste.
Imi place arcuirea umerilor unui barbat si linia feselor.
Ma subjuga ochii lui si ma farmeca nespus sarmul lui (putini, insa, il exprima sau il au).
Miza este aflarea unei perechi, cu care sa comunici pe toate planurile, cu care sa imparti binele si raul deopotriva, in palmele caruia sa iti odihnesti sufletul obosit si care sa iti ofere un pinten existential.
Imi sustin din rasputeri perechea, in deciziile sale, in existenta cotidiana, in lupta lui pentru cresterea interioara ….cred ca asa face orice femeie care iubeste cu adevarat. "Miza" este fericirea noastra, a amandurora.
lostone - de nonpure la: 18/12/2005 14:35:35
(la: cum ii vedeti pe cei deprimati?)
Am sa raspund doar la ultima intrebare, exista multe momente in viata in care moartea ti se pare a fi ultima solutie la problemele tale, si serios ca e mai usor. Obisnuiam sa gandesc altfel pe la varsta de 20 de ani, dar dupa multe intamplari mi-am schimbat total opinia legat de acest subiect. Cred ca majoritatea oamenilor incercati s-au gandit cel putin 1 data la sinucidere. Si spre fericirea noastra toti au acel ceva inauntru care nu le permite acest lucru. E ceva ce-ti spune ca totusi trebuie sa continui. O fi speranta , o fi dumnezeu ... nu se stie. Ca altii o fac din motive stupide , stiu eu la un pahar de betie, din pura nebunie etc. Nu stiu daca tu ai fost vreodata in aceasta situatie dar iti spun eu , e cel mai crud lucru caer ti se poate intampla.
sfat inutil - de Sadik boy la: 08/07/2006 08:06:36
(la: Imi sacrific dragostea...)
sfat inutil , deoarece stiu sigur ca asta vei face ,:lasa-ti egoismul sa se manifeste . nu trebuie sa-ti pese nici de sot , nici de bani , nici de iubit.trebuie sa-ti pese de tine .daca bani te fac fericita ... un iubit vei gasi intodeauna ... daca vrei implinire in eros ... gandeste-te ca bani sunt oricum o unealta pe care ti-o vei putea fauri dac esti dibace...
deci raspunsul nu este la noi , nu fericirea noastra este fericirea ta , si nici morala si nimic nu este mai presus de egoismul tau!!!
Un răspuns ortodox la "Codul lui Da Vinci"-Dan Brown - de aling22 la: 15/07/2006 09:05:59
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Un răspuns ortodox la
„Codul lui Da Vinci” – Dan Brown


S-ar putea spune că trăim într-o lume în care se vorbeşte enorm de mult, o lume în care nu mai există loc şi timp pentru tăcere, dar, în acelaşi timp, o lume în care nu se spune nimic. Dacă am putea să ne „măsurăm” existenţa prin cuvinte rostite în chip demn, valoros, în prea puţine cazuri am găsi un rost al existenţei, al cuvântului.
Gravitatea stă în faptul că locul cuvintelor bune, locul înţelepciunii şi al cuminţeniei, nu poate rămâne gol, nu se constituie într-un vid. Acolo unde nu există binele, se instaurează răul. Întunericul este lipsa luminii, iar boala este o alterare, o lipsire de sănătate. Deci, dacă cuvântul bun lipseşte, nu este rostit sau nu este scris, atunci se naşte anti-cuvântul.
Ce este acest „anti-cuvânt”? Poate fi numit pur şi simplu „trădare”, „minciună”, „blasfemie”, „sperjur” etc. Este un cuvânt pornit dintr-un suflet care nu este totuşi un suflet. Pare ilogic, dar aici s-ar găsi dezlegarea nonsensului verbal sau existenţial în care ne aflăm. Aceasta pentru că sufletul este, la urma urmelor, legat de Dumnezeu. Adică de Adevăr, Viaţă, Sens.
Iar ceea ce se desprinde de Viaţă, decade în non-viaţă, în moarte.
Vorbim de suflete moarte, ascunse, îngropate în trupuri ce dau dovadă de toate semnalmentele unei existenţe normale! Oameni ce trăiesc în moarte, lipsiţi de sens, de valoare, de demnitate. Deşi dramatic, astfel de „oameni” ridică societatea actuală. Tot ei propun noi coordonate de viaţă, de gândire şi chiar de simţire. Neavând Adevărul, îşi permit să impună „adevăruri” maselor ce se complac într-o tot mai josnică incultură şi imoralitate. Se ridică din rândul inform al acestor mase şi propun „adevăruri” proprii. Iar lumea, în toată obtuza ei întunecime şi lipsire de verticalitate, acceptă aceste „adevăruri”. Le consideră normale, necesare şi universale. Nimeni nu se mai sinchiseşte să le cerceteze, să le caute sufletul. Înghiţim absolut orice ni se oferă, acceptăm orice ni se spune, aplaudăm frenetic tot ceea ce se vede, dorim tot ce ni se pune înainte. Ne place enorm de mult să nu mai fim liberi. Strigăm, urlăm chiar în gura mare că nu acceptăm să ni se lezeze libertatea, dar zâmbim dulce şi complice atunci când ne sunt dirijate, impuse, dictate coordonatele vieţii. Important este că s-a găsit cineva care să gândească pentru noi. S-a găsit cineva să ne spună ce să facem, ce şi cum să gândim şi chiar cine suntem. De acum putem dormi liniştiţi!
Putem fi fericiţi! Altcineva răspunde de noi şi pentru noi. Partea noastră de existenţă constă în a ne lăsa moale, diafan şi visători în voia unuia sau a unora care „riscă” totul pentru noi, pentru „fericirea” noastră.
Astfel, deci, se zideşte societatea actuală. Acest sărăcăcios articol îşi propune să abordeze un simplu aspect al acestei trădări la scară mondială. Şi voi trece direct la subiect!
Editura „Rao” propune publicului cititor român o carte extrem de interesantă: „Codul lui Da Vinci”. A nega valoarea artistică a acestei cărţi este inadmisibil. Partea acestui articol este însă alta: a intra în miezul acestui roman, în mesajul pe care absolut orice carte doreşte să îl transmită cititorului. Iar în cazul de faţă avem un mesaj cu totul anti-creştin. Dacă m-aş adresa unui public realmente trăitor întru Hristos, nu ar fi nevoie de o demonstraţie complexă. Simpla citire a unor pasaje din acest roman ar leza inimi şi conştiinţe ce trăiesc în şi pentru Hristos. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa...
E drept, suntem creştini. Suntem, prea mulţi dintre noi, pentru că aşa ne-am născut, aşa sunt şi cei din jur, pentru că astfel şade bine. Dar care sunt coordonatele şi condiţiile acestui creştinism nu prea ştim. Iar golul acesta de cunoştinţe şi de trăire trebuie umplut cumva. Cum afirmam şi mai sus: aşteptăm să ni se spună cum, să ni se arate ce şi când trebuie să gândim sau să credem. Din păcate chiar şi în punctul esenţial al existenţei oricăruia dintre noi: cunoaşterea şi iubirea lui Iisus Hristos.
Ocazia s-a ivit. "Fericirea” ne-a venit iarăşi incognito! Dan Brown a devenit instantaneu un deschizător de drumuri, un luminător de conştiinţe. "Adevărul” a ieşit la suprafaţă. Până şi cei din urmă dintre oameni, românii (sic!), pot cunoaşte de acum ceea ce au gândit, ce au trăit şi ce i-a caracterizat de aproape două mii de ani! A venit ziua iluminării, a înţelegerii acestui dificil creştinism...
Nu îmi voi permite să relatez conţinutul acestui roman. Poate chiar cu spaimă am înţeles că este arhicunoscut. Simpla pronunţare a titlului făcea să apară pe chipul interlocutorilor mei zâmbete pline de complicitate. Parcă toţi ar fi vrut să îmi spună:”Aşa, deci ai aflat şi tu!” Dar apoi toţi se încruntau puţin şi parcă se temeau ca nu cumva să îmi permit să neg acest nou „adevăr”. De prea mult timp doreau să-l afle, să guste ceva senzaţional.
În tot acest „amalgam” indefinit de dogme, practici şi slujbe, din care mulţi nu înţeleg nimic, simţeau ei că trebuie să fie ceva ascuns, vreo conspiraţie a Bisericii! Da, acesta este cuvântul cheie al romanului: „conspiraţie”! Şi, după cum spuneam, se temeau ca nu cumva să vin eu, un oarecare, şi să îmi permit să neg, să mă opun, să refuz această dezvăluire a „conspiraţiei”.
Dar tocmai aceasta îmi propun, cu ajutorul Domnului! Nu căuta aici un răspuns ştiinţific, bine documentat! Hristos nu poate fi demonstrat! Însă poate fi trăit, iubit, rostit.
Ideea de bază a romanului este una mai mult decât evidentă: Iisus Hristos nu a fost şi nu este cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Nu I se neagă existenţa istorică. Nu se mai face asta, căci până şi ateismul a devenit ridicol, iar dovezile istorice sunt mai mult decât evidente. A existat Iisus Hristos.
Însă D.B. aduce câteva lămuriri bine venite! A fost un om, ca toţi ceilalţi. Un evreu ceva mai răsărit, cu iz profetic şi cu alură harismatică. Toate bune şi frumoase până ce acest Iisus îşi găseşte şi nevastă! Pe cine? Pe Maria Magdalena. Iar culmea chestiunii în cauză este că a mai avut şi copii. Unde mai pui că era îndrăgostit lulea, vorba românului. Se îmbrăţişa, se săruta pe unde apuca cu această Magdalenă. Toată lumea era fericită şi voioasă; doar Petru, Apostolul, era mai supărat. Că de, soţia lui era acasă şi nu avea pe cine să sărute...
Cum de nu s-a cunoscut acest „adevăr” până acum? Totul este o uriaşă conspiraţie a Bisericii, care a considerat necesar să „fabrice” un Iisus Hristos cu totul nou, să rectifice în mod flagrant Evangheliile şi să mintă în mod impertinent pe om timp de două mii de ani. Iar D.B. aduce adevărul la suprafaţă, încadrându-l într-un scenariu extrem de complex, palpitant şi chiar bine închegat.
Aspecte ale afirmaţiilor cuprinse în acest roman vor fi reliefate mai pe larg în cadrul acestui eseu. Pentru început consider necesar să punctez ceea ce găsesc a fi „cheia de boltă” a acestui roman. Ce urmăreşte la urma urmelor, care se dovedeşte a fi „target”- ul acestei scrieri?
Eu consider că este însăşi desfiinţarea, negarea calităţii de Dumnezeu a lui Iisus Hristos. A Celui pe Care Biserica Îl consideră a fi Fiul lui Dumnezeu, întrupat din Fecioara Maria, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Totul se reduce la a admite sau nu lui Hristos această calitate. Nu este absolut nimic mai important între cadrele acestei existenţe.
D.B. se străduie, iar prin el o întreagă armată de mercenari ai conştiinţelor şi ai sentimentelor umane, să demonstreze că Iisus Hristos este un simplu om, supus păcatului şi morţii. Un om bun, un exemplu de (i)moralitate şi un profet al conştiinţelor acelor timpuri. Un om „îmbrăcat” de Biserică cu calităţi supranaturale şi apoi afişat timp de două mii de ani în scopuri mercantile, cât se poate de josnice şi de mincinoase.
Ce reiese de aici? Că timp de două mii de ani am trăit în minciună. Că pe minciună s-au zidit miliarde de vieţi, lipsite de sens, de valoare şi de o moarte să zicem echitabilă. Că timp de două mii de ani existenţa s-a consolidat pe un mit plin de artificii şi de neadevăruri grosolane. Căci dacă Hristos a fost doar un om, atunci în zadar au crezut, au sperat, au trăit şi au murit prea multe miliarde de oameni. Căci nu se face să trăieşti şi să mori pentru un om mai păcătos decât tine. Hristosul lui D.B. nu a făcut minuni, nu a cunoscut mila, iubirea, iertarea. Hristosul acesta nu a pătimit pe Cruce, căci patima lui nu îşi mai avea rostul. Apoi a murit ca oricare alt ins. Şi atât... Nimic ceresc, nimic sfânt...
Cine este Hristosul lui D.B.? Un afemeiat mizer? Un familist nu prea convins de propria moralitate? Un acerb propagator al feminismului? Un ins cu idealuri măreţe dar cu fapte josnice? Probabil nu vom cunoaşte niciodată „adevărul”, căci nici măcar D.B. n-a catadicsit decât să-şi lase cititorul în ceaţă şi să lase cortine peste simple supoziţii. Dar rămân prea multe întrebări fără răspuns, iar eu voi aminti doar o mică parte din acestea.
Hristosul lui D.B. nu este Fiul lui Dumnezeu. S-a născut şi el în urma unei relaţii sexuale la limita animalicului. Nu a săvârşit nici o minune, căci un simplu om nu le poate săvârşi. A făcut păcate, ca oricare alt om. A murit pe o cruce, nu din iubire de oameni, ci pentru simplul fapt de a se fi dovedit neascultător faţă de autorităţile romane. Mai înainte de aceasta a trăit totuşi bine! Cu toate condimentele necesare unei vieţi „frumoase”: reputaţie, ucenici, bani, desfătări şi până şi o viaţă sexuală intensă. Iar ceea ce este cu mult mai grav se arată faptul că nu a înviat! A murit şi basta! Mă întreb de ce o viaţă atât de comună şi totuşi atât de jalnică a interesat ulterior Biserica?!
Acest infam Hristos, profetul de doi bani al lui D.B. este deci un simplu om. Cu vicii, cu neajunsuri, visător şi idealist. Dar...
În Numele şi cu puterea Lui s-a ridicat şi încă există ceea ce D.B. numeşte parcă cu greaţă „Biserica”. Pentru El au murit prea mulţi creştini. Pentru El au trăit, au iertat, au iubit, au îndurat chinuri înfricoşătoare. Pentru El au refuzat păcatul, în toate formele lui posibile şi imposibile. Pentru El încă se mai învaţă demnitatea, adevărul şi iertarea. De două mii de ani ne ţine vii un mit ce abundă în minciună şi în compromis? Am crezut oare, noi şi strămoşii noştri, într-un infam desfrânat? Lui ne rugăm? Iubim un mit? Murim pentru un mit?
Conform lui D.B., de la acest „profet” nu ne-a rămas decât un curios exemplu de viaţă şi...un plod ce ar fi inaugurat o dinastie „regală”!
Anulăm toate învăţăturile Bisericii, inclusiv toate Sfintele Taine?
Te-ai botezat? Ai fost păcălit cu simplă apă. Te-ai împărtăşit? Erau pâine şi vin. Te-ai rugat? Cui oare? Ai postit? A fost doar un regim dietetic. Ai iertat în Numele Lui? Ai fost umanist. Ai spus la Înviere: „Hristos a înviat!”? Zadarnic vis, deşarte speranţe. Ai crezut în învierea morţilor, în învierea ta? Te înşeli, prietene. Cum a sfârşit „profetul”, aşa sfârşi-vei şi tu. Pământ şi cenuşă. Ai crezut că ai un suflet? Nu, doar instinctul te conduce. Ai crezut că Biserica te îndeamnă şi consideră corect a nu săvârşi păcate? Nu ai ştiut să te bucuri de viaţă şi ai fost minţit o viaţă întreagă.
Astfel totul se dărâmă...Rămânem astfel doar ca nişte animale. Care vin de nicăieri şi merg spre nicăieri. Trăiesc pentru a muri şi mor fără a fi trăit. Nimic sfânt, nimic curat, nimic veşnic. Totul este aici şi acum. Ridicol, trist şi lamentabil.
Dar cine este această „Biserică” care s-a folosit de un ins de acum două mii de ani pentru a subjuga miliarde de oameni? D.B. greşeşte în mod voit din start, refuzând, conştient sau nu doar cel rău mai ştie, să amintească că Biserica nu este reprezentată de Vatican. Nu ceea ce acest compromis Vatican afişează la ora actuală înseamnă Biserica instituită de Iisus Hristos.
Oare să nu fi auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe acest D.B.? S-a temut cumva că nu îi poate pună în cârcă greşelile istorice ale Catolicismului? S-a temut să se apropie de Adevărul, de Sfinţii şi de Taina Ortodoxiei? A simţit cumva că Hristos este viu în, prin şi pentru Biserica Ortodoxă? De ce se fereşte de Adevăr, susţinând totuşi că propagă adevărul?
D.B. vorbeşte la un moment dat de „teama Bisericii”. De cine? Biserica aceasta este totuşi o instituţie? Şi cum îi poate fi frică unei instituţii? Sau este acea mână de oameni, mereu în umbră, gata să manipuleze şi să mintă, la care face mult prea des referire? Cine sunt aceşti oameni ce formează „Biserica”? Apostolii, care au murit crucificaţi, decapitaţi, schingiuiţi sau torturaţi? Martirii, milioane şi zeci de milioane, care au crezut că a muri înseamnă a fi mereu cu Cel ce a înviat, cu Hristos Iisus? Pustnicii, călugării sau doar cei ce au trăit în lume, însă iubind cinstea, demnitatea şi adevărul? Dacă nu aceştia, atunci cine? Căci D.B. vede Biserica ca pe un fel de societate secretă care cuprinde ca o caracatiţă pe cei naivi, pe cei retardaţi...
Citez iarăşi! „Istoria violentă şi plină de falsitate a Bisericii nu putea fi trecută cu vederea. Campania ei brutală de „reeducare” a credinţelor păgâne, feministe, se întinsese pe durata a trei secole şi folosise metode pe cât de originale, pe atât de cumplite."
D.B. frizează ridicolul, bazându-se pe lipsa de cunoştinţe religioase minime a cititorilor! Şi prea des îi reuşeşte!
Deci vorbim de primele trei secole ale creştinismului. Şi noi admitem existenţa unei prigoane, a persecuţiilor, a unor mijloace cumplite de „reeducare” a maselor. Dar cu o fantastică deosebire! Persecuţiile au fost duse de autorităţile romane, în speţă păgâne, împotriva creştinilor. Deci păgânismul căuta să reeduce creştinismul şi nu invers! D.B. uită că Biserica nu era nici măcar recunoscută, admisă de stat. Cum putea să persecute pe alţii?! Violenţa amintită de D.B. a făcut, de fapt, milioane de martiri creştini, care susţineau cu preţul vieţii un adevăr negat azi de mii din speţa lui D.B.
Deci Biserica s-a opus credinţelor păgâne, implicit celor feministe. Astfel recunoaştem în tendinţa feministă actuală rădăcinile păgâne! Iar Hristos ar fi fost şi El un păgân, implicit un feminist. Biserica s-a opus cu încăpăţânare, a ucis mişeleşte nenumăraţi păgâni, a distrus credinţe străine de ale ei şi, în final, a martirizat proprii ei membri. Începând cu cei ce se încăpăţânau să rămână păgâni. Diabolic scenariu! Dar eu tot nu am înţeles cine este Biserica aceasta...atât de însetată de sânge!
D.B. ne spune că Biserica a folosit metode cumplite de subordonare a celor neascultători! Autorul nu ne spune care, dar ne asigură că erau cumplite...Să fie ceva de genul sectei lui Jim Jones? Sau să aibă drept preoţi pe câte unul de talia lui Hitler sau Stalin? Cumplita ei sete de sânge să fi dus la existenţa unor macabre „slujbe” de tipul unui Auschwitz sau din cadrul închisorilor comuniste?
Adevărul e prea evident pentru a nu ne îndoi de buna credinţă şi de iubirea de sens a lui D.B.
Ulterior autorul ne informează cum că Biserica a luptat cu furie împotriva vrăjitoarelor. Ce înţelege D.B. prin „vrăjitoare”? „Femeile învăţate, preotesele, ţigăncile, misticele, iubitoarele naturii, tămăduitoarele." Tacâmul e complet, deci se poate trece la arderea pe rug. Ni se spune chiar câte arderi pe rug a săvârşit „Biserica”! Nici mai mult, nici mai puţin de cinci milioane de femei. Cifră curios de rotundă şi de sigură...Biserica a fost un abator de femei...Deşi studiile istorice mai recente reduc numărul total al victimelor Inchiziţiei Catolice la 4500 de oameni (bărbaţi şi femei), D.B. susţine că au fost doar femei cinci milioane!
Să presupunem prin absurd că are dreptate. Ce vină are Biserica Ortodoxă?
Ce vină are învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă dacă nu admite practicile păgâne nici măcar la ora actuală? Iar a nu le admite nu înseamnă în mod implicit a condamna pe cel ce greşeşte la moarte.
În numele cărei libertăţi se cade să admitem pierderea sau alterarea unui adevăr pe care noi îl considerăm a fi perfect, inalterabil şi veşnic? Şi dacă Biserica este aşa de misogină, de ce nu ar fi ucis toate femeile, păstrând doar un număr restrâns, care să nască şi să crească pe cei ce, la rândul lor, vor ucide femei, vrăjitoare, preotese etc.?
Cunoştinţele mele teologice îmi „spun” că Biserica nu a făcut decât să îşi exprime, să îşi formuleze adevărul de credinţă. Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu, atunci El continuă să existe. Adică este viu, este veşnic viu. Iar Biserica Îl cunoaşte, trăieşte în El, pentru El şi prin El. Dogmele formulate în anul 325, la Sinodul de la Niceea, nu au urmărit să condamne „vrăjitoare” la moarte, ci să dea o formă să zicem umană Tainei Fiului lui Dumnezeu, Întrupării, Patimii şi Învierii Lui pentru mântuirea noastră. A avut atunci Biserica reacţia pe care o are organismul uman atunci când este ameninţat de viruşi ce îi pot afecta integritatea biologică vitală. S-a definit pe sine şi propria învăţătură. Altfel ar fi pierdut legătura cu Iisus Hristos, Cel ce S-a arătat nouă ca Adevăr veşnic şi indisolubil.
Bisericii nu i-a fost frică de „vrăjitoare” şi de „păgâni”, ci de propria ei moarte. Corpului uman nu îi este „frică” de viruşi, ci de propria moarte, ce intervine prin acceptarea acestor viruşi în cadrele proprii de vieţuire. A te apăra nu înseamnă a urî şi nu presupune a condamna pe eretic la moarte. "Vrăjitoarele” continuă să existe şi astăzi doar pentru că există Adevărul Bisericii, pe care caută să-l distorsioneze, să-l coboare în propriul întuneric.
D.B. se contrazice şi în privinţa Împăratului Constantin cel Mare. Pe de o parte afirmă că a rămas un păgân convins până în clipa morţii şi nu a crezut în dumnezeirea lui Hristos, iar pe de altă parte afirmă că a făcut jocul Bisericii de a impune o falsă imagine a lui Iisus, în scopuri politice, mercantile, sociale. Oare un împărat păgân şi-ar dărâma propria poziţie şi şi-ar submina propriul imperiu promovând o religie care îi neagă cu desăvârşire cultul imperial – prin care orice împărat era cinstit ca un zeu – şi propune în schimb egalitatea între oameni, incluzând defăimarea religiilor păgâne?
De ce ignoră D.B. actele istorice neutre, adică cele ce nu aparţin oamenilor Bisericii? Aceste documente demonstrează clar că timp de trei secole, împăraţii păgâni au prigonit Biserica, au condamnat la moarte mult prea mulţi creştini, au ridiculizat sau au blamat învăţăturile creştine. Şi nu pentru că acestea erau feministe sau pentru că propuneau un Hristos cinstit ca simplu om, fie El şi un profet. Ci pentru că erau de o noutate absolută şi, în acelaşi timp, la limita absurdului. Dumnezeu întrupat dintr-o Fecioară, pătimeşte ca un muritor pe Cruce şi înviază a treia zi – o învăţătură ce greu poate fi acceptată raţional!
Ca o simplă curiozitate proprie ar fi şi următorul aspect: ştim că la Cina cea de Taină au participat cei doisprezece Apostoli, dar şi Mântuitorul Iisus Hristos. Dar D.B. ne spune că ar fi participat şi Maria Magdalena. Dar confuzia devine mai mult decât evidentă! Căci tabloul lui Da Vinci, pe care se bazează şi cartea sus numită, reprezintă doar un număr de treisprezece participanţi la Cină. Iar eu nu înţeleg cum ar putea ca cei doisprezece Apostoli, cu Mântuitorul, dar şi cu Magdalena, să dea un număr de treisprezece participanţi la Cina cea de Taină! Paisprezece participanţi sau treisprezece? D.B. ne crede chiar atât de infirmi intelectual?
Sau lângă Mântuitorul era Sfântul Evanghelist Ioan, deci nu era nici o Magdalenă la Cină sau lipsea unul dintre Apostoli! Unde stă „adevărul” lui D.B.? Sau poate că unul dintre Apostoli era deja plecat la vânătoare de „vrăjitoare”!? Dincolo de ironia cu care trebuie „muşcată” minciuna lui D.B., trebuie să înţelegem că nu se cade să ne lăsăm doborâţi de cei ce urăsc pe Hristos.
Citez din nou pe D.B.:”Biserica acelor începuturi l-a confiscat pe Iisus, deturnându-i mesajul universal, învăluindu-l într-o aură impenetrabilă de divinitate şi folosindu-l pentru a-şi spori propria putere."
Poţi confisca în totalitate adevărul? Poate această curioasă „Biserică” să mintă cu neruşinare timp de două mii de ani? Oare chiar nu s-a putut găsi un personaj istoric mai răsărit decât acest profet evreu? Oare chiar nimeni nu a putut păstra şi nu a putut arăta lumii acest aşa zis mesaj universal? Şi dacă Iisus a fost doar un om, păcătos şi muritor ca şi noi, de ce este atât de important mesajul Lui? Oare Biserica să fi ucis chiar pe toţi cei ce deţineau acest „adevăr”?
Prea multe miliarde de creştini trăiesc şi au trăit în „minciună”, crezând în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi nu s-au simţit manipulaţi, manevraţi, minţiţi, dirijaţi, ostracizaţi etc. Au fost prea mulţi dintre ei fericiţi. Au gustat demnitatea şi verticalitatea morală. Au avut idealuri veşnice. Au iubit, au crezut, au iertat. Se pot trăi oare toate acestea în numele unei minciuni?!
Şi care era, la urma urmelor, acest mesaj universal al lui Iisus? Biserica, ca o tirană, ca o perversă şi inumană instituţie, o străveche Mafie, conform lui D.B., a înlocuit tainicul mesaj al lui Iisus cu un altul, mistificat. Autorul nu ne spune care este acesta. Aşa că se cade să deschidem Noul Testament. Ce găsim în această scriere a unei Biserici ce ucide milioane de femei şi ascunde adevăruri universale?
Curios, dar găsim Fericirile! Îndemnuri la milostenie, iertare, răbdare. La o iubire necondiţionată a aproapelui. La o puritate a inimii, a sufletului. Îndemnuri la bucurie şi veselie. O continuă afirmare la înălţarea duhovnicească prin ferirea de tot ceea ce lezează, răneşte şi întunecă propriul suflet şi inima aproapelui. O nouă viziune asupra celui de lângă tine, înţeles ca frate de care răspunzi cu o iubire veşnică. O apropiere tainică de Dumnezeu prin Acest Iisus Hristos, cu consecinţe eterne.
Curios mesaj al unei Biserici însetate de sânge! Dar este unul clar şi plin de viaţă. Spre deosebire de cel al lui D.B....
Să revenim la „adevăr”! Iisus s-a însurat cu Magdalena. Aceasta i-a făcut şi copii. Biserica, începând cu Petru, o urăşte pe „însoţitoarea Mântuitorului” şi ascunde o bună parte din viaţa şi învăţătura profetului. Care este misterul? Ne spune tot D.B.!
Pentru Biserică „utilizarea actului sexual ca un mijloc de a comunica direct cu Dumnezeu constituia o ameninţare serioasă pentru puterea şi autoasumata ei poziţie de unic intermediar între om şi divinitate”. Se putea ceva mai clar?
De două mii de ani, din cauza Bisericii, nu s-a mai comunicat direct cu Dumnezeu?! Şi nu îmi este dat să pricep cum ar putea actul sexual al unei persoane să pericliteze puterea şi poziţia unei „Biserici”?
Mai mult decât atât! Cum poate fi cunoscut Dumnezeu prin actul sexual? Nu ni se dau lămuriri. Se lasă doar să înţelegem că Biserica ne-a castrat moral şi fizic pe toţi, iar D.B. a venit să ne elibereze. Cum? Printr-un roman, gen thriller...
Totul se reduce la actul sexual… D.B. nu îşi ascunde apartenenţa la mişcarea New Age de promovare a Erei Vărsătorului, care ar înlocui şi ar elibera de acum perimatul mesaj creştin.
Ni se spune că în Era Vărsătorului vom afla adevărul. Iar acest „adevăr” este o curioasă sumă de învăţături preluate din hinduism, brahmanism şi budism. Se adaugă ceva „piper” islamist pentru a da un chip fioros Bisericii. Iar în final se presară ceva creştinism, ca să facă învăţătura cât mai credibilă. Deci „coptura” New Age este gata, iar cei creduli şi, totodată, obsedaţii sexual sunt gata s-o înfulece nemestecată !
Biserica a îndemnat la cumpătare, la abstinenţă înainte de căsătorie, la monogamie şi la ferirea de orice împătimire de ordin sexual. A condamnat doar verbal şi nu prin foc şi sabie homosexualitatea, pedofilia sau orice altă deviaţie carnală. E drept că toate acestea însemnau o unire cu divinitatea, dar o „divinitate” ceva mai întunecată, mai împătimită, mai josnică…
Curentul New Age „eliberează” pe om. Îl eliberează de condiţia sa umană, pentru o condiţie animalică, fără nici o oprelişte, fără nici o normă morală. Actul sexual este unicul adevăr. Priveşte bine situaţia şi condiţia (i)morală a societăţii în care trăim şi îmi vei da dreptate.
Eu un singur aspect ţin să mai punctez aici. De ce anume Biserica lui Iisus Hristos a cerut fiilor ei să nu cadă în ceea ce a numit „păcatul desfrânării”. Nu pentru că s-ar fi văzut ameninţată sau terorizată de nişte obsedaţi. Nu pentru că Hristos ar fi fost un profet pervers, iar ea avea nevoie de un Cap sublim şi pur, pe care se cădea să-l „fabrice”. Nimic din toate acestea!
Răspunsul găseşte-l tu însuţi la cei ce s-au „eliberat” de Biserică şi trăiesc după îndemnuri New Age, alias D.B. Ce vezi? Cumva oameni liberi şi fericiţi? Priveşte la cei ce au o viaţă sexuală intensă şi care s-au unit direct cu „divinitatea”, fie ei yoghini, practicanţi „tantra” sau simpli tineri americani, europeni. Dincolo de „fericirea” afişată în mod actoricesc, au devenit de abia de acum simple marionete. Nu ale Bisericii, ci ale propriilor trupuri, ale propriilor instincte şi patimi, ale propriilor boli incurabile. De atâta „libertate” se tot sinucid...
Se automutilează, se urăsc, se chinuie reciproc. Se aruncă pătimaş unul asupra altuia, încercând să găsească ceea ce doar Iisus Hristos le poate dărui: sens, valoare, adevăr, viaţă. Şi, mai presus de toate, veşnicie.
D.B. nu aminteşte nimic din ceea ce oferă „adevărul” lui după trecerea pragului morţii. Pentru că nu are ce."Profetul” lui e ţărână. Magdalena lui e pământ. (O curiozitate! Ne spune că acum Magdalena s-ar odihni în pământul natal, adică în Franţa. Să înţelegem că era franţuzoaică? Adică galică? Păi tot el spune că Magdalena face parte dintr-o spiţă nobilă iudaică şi că Hristos a trăit doar între graniţele iudaice! Va fi ajuns din greşeală şi în Franţa?!)
„Adevărul e că nimic nu e original în creştinism”, susţine D.B.
În care? În cel „autentic” sau în cel „falsificat” de Biserică? În primul ar fi autentic doar actul sexual ca mesaj universal. În cel „falsificat” găsesc că sunt totuşi prea multe aspecte autentice, unice şi inconfundabile. Iertarea şi iubirea duşmanului şi Dumnezeul întrupat. Mila şi îngăduinţa nelimitată, dar şi Naşterea dintr-o Fecioară. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dar şi Învierea Lui din morţi. Puterea inexplicabilă a iertării şi a dragostei, a abstinenţei, a disciplinării morale, dar şi bucuria de a trăi, de a simţi, de a iubi pe Cel ce totuşi există. Suferinţa inevitabilă în viaţa tuturor celor ce cred şi iubesc pe Hristos, dar şi puterea demnităţii, a verticalităţii, a purităţii. Şi lista ar putea continua...
Biserica nu este anti-feministă. Dovada ne-o dă tot D.B. atunci când ignoră cu bună ştiinţă şi în mod drăcesc o anumită persoană din istoria mântuirii noastre, din viaţa lui Iisus Hristos. Să zicem că nu a auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe, dar să nu fi auzit de existenţa Maicii Domnului este de neadmis! Sau s-a temut că admiţând existenţa Ei, ar fi periclitat pretenţiile feministe ale „adevărului” său?
Oare chiar nu cinsteşte Biserica femeia? Oare chiar a subjugat-o în aşa măsură? Sau aceasta se întâmplă de fapt abia acum, când „adevărul” New Age prinde forme, iar libertinajul sexual transformă femeia, fata, copilul în obiecte impersonale ale plăcerii?
Ce om are o cinste egală sau mai mare decât cea adusă Maicii Domnului? Prin Ea ne-a venit mântuirea. Prin Ea ni s-a dăruit veşnicia. Prin Ea gustăm adevărata demnitate şi împlinirea staturii de om. Prin Ea omul este veşnic.
Sau cultul atâtor sfinte care au trăit în aşa-zisa „minciună” împotriva căreia cei de teapa lui D.B. luptă cu atâta înverşunare...
„Practica sacră – uniunea sexuală sacră dintre bărbat şi femeie, prin care cei doi deveneau un tot spiritual, fusese defăimată, considerată un act profan, ruşinos. Credincioşii care înainte simţeau nevoia comuniunii cu corespondentul lor feminin pentru a deveni una cu Dumnezeu, îşi reprimau acum impulsurile sexuale fireşti şi le considerau lucrarea diavolului”, ne învaţă din nou D.B.
De ce nu au supravieţuit religiile ce promovau astfel de „practici sacre”? De ce nu au supravieţuit societăţile ce cultivau această uniune sexuală? De ce s-au auto-ruinat prin imoralitate, decadenţă şi prin lipsirea de o serie de minime valori? De ce acest aşa-zis „tot spiritual” antrenează doar trupurile, ignorând elementul esenţial al făpturii numită „om” şi anume sufletul? De ce toţi cei care s-au lăsat integraţi în această „practică sacră” au decăzut moral, spiritual, intelectual sau chiar fizic, culminând mulţi în sinucidere? De ce o astfel de „practică sacră” se poate împlini până şi cu cea din urmă prostituată din această lume? De ce cooptează până şi minori, ajungând la perversiuni şi imoralităţi inimaginabile? De ce impulsurile sexuale au ajuns să fie motivul şi condiţia cunoaşterii şi comuniunii cu Dumnezeu? De ce este îndestulătoare împlinirea spirituală cu acte ce ţin de instinct, pe care le săvârşeşte orice animal? De ce apropierea de Dumnezeu se face prin plăcere epidermică, printr-o carnalitate ce des-figurează pe om? De ce această „uniune sacră” este atât de impersonală, atât de pasageră şi atât de scurtă? De ce nu pot avea parte de ea copiii şi cei bătrâni, nemai vorbind de cei bolnavi moral, intelectual sau chiar fizic? Să înţelegem că doar cei activi sexual pot cunoaşte pe Dumnezeu?
Întrebările pot continua astfel la infinit, iar răspunsurile vor întârzia la infinit să apară...
D.B. se cramponează de faptul că nu admite Biserica preotese în cadrul cultului. Dar Hristos şi implicit Biserica admite mame demne şi cinstite, surori curate şi împlinite moral şi intelectual, copii ce încă păstrează puritatea, candoarea şi inocenţa ce se pierd iremediabil prin actul sexual.
Feminismul cere integrarea femeii în cler, în cadrul cultului creştin. Biserica nu poate accepta aceasta din motive mai mult decât rezonabile. Nu pentru că ar discredita femeia, ci tocmai pentru că o cinsteşte. Rolul mâinii este acela de a scrie, de a spăla sau de a ajuta la întreţinerea nutritivă a vieţii. Acest rol nu poate fi suplinit în cadrul existenţei organismului uman de picior sau de ochi. Cultul divin este strict „masculin” pentru că în acest cult este jertfit Hristos, Capul Bisericii.
Pentru că în acest cult nimic nu are conotaţii sexuale. Aceasta pentru a ţine cont de faptul că în cadrul Sfintei Liturghii are loc o chemare a lui Hristos, o invocare continuă şi o primire a Lui. Pe El, pe Iisus Hristos, Îl cheamă, Îl invocă şi Îl primeşte un alt „el”. Rolul femeii este de a naşte preoţi, care să hrănească lumea cu Trupul lui Hristos. Demnitatea ei stă în a cinsti, a sfinţi viaţa peste care coboară harul invocat de bărbat, de preot. Acesta slujeşte o Liturghie care sfinţeşte o existenţă ce nu o are de la sine, ci de la o femeie. Fiecare gen are un rol bine definit, pe care feminismul îl ignoră cu desăvârşire.
Cuvântul rostit de Hristos trebuie rostit din nou de un bărbat. Minunile săvârşite de El sunt re-făcute tot de un bărbat-preot. Jertfa lui Hristos trebuie în-chipuită, re-prezentată tot de un bărbat. Cum ar putea o femeie să ne pună înainte viaţa lui Iisus Hristos? Înaintea Sfintei Treimi stă totuşi un bărbat, vorbind desigur de Sfânta Liturghie. Iar extrapolând, viaţa este adusă printre noi doar de o femeie. De ce se caută a se anula nişte rosturi bine definite? Nu consideră Biserica că femeia ar fi nevrednică sau impură. Dar ea, femeia, este potirul, primitoarea, receptacolul a tot ceea ce este sfânt prin intermediul bărbatului. Nicidecum sexual, ci în chip tainic, liturgic, divin. Precum Iubirea...
Dar acestea sunt Taine pe care D.B. nu le poate cuprinde. Femeia, pentru el, nu mai este viaţă, maternitate, dăruire, candoare şi lumină. Este un obiect sexual, mascat în aşa zise „practici sacre”.
„Biblia este un produs al omului”. Dacă Iisus Hristos este doar un om, are dreptate D. B. Dar ce facem dacă El este Fiul lui Dumnezeu? Cartea „Codul lui Da Vinci” este un produs al omului. Punem Biblia pe acelaşi cântar? Ceea ce cuprinde ultima naşte sfinţi, martiri şi genii ai adevărului şi
şi demnităţii. Ce naşte prima însă? O generaţie de obsedaţi sexual, o generaţie lipsită de ideal, de frumuseţe, de cultură şi de vigoare. Atât!
Cei infirmi moral vor să aibă un Dumnnezeu infirm moral şi El, Care să le îngăduie şi chiar să le susţină toate căderile, păcatele şi patimile lor josnice. Adevăratul Hristos nu poate cuprinde în braţele Sale iubitoare pe cei pătimaşi, pe cei înlănţuiţi de păcatele trupeşti. De aceea D.B. şi cei de teapa lui s-au gândit să „fabrice” un „Hristos” murdar, josnic şi mult prea uman.
Autorul caută să ne convingă că se bazează pe texte relevante, descoperite la Qumran sau la Marea Moartă. Nu ne explică de ce este atât de sigur cum că „Evanghelia lui Toma” chiar a fost scrisă de Sfântul Apostol Toma. Doar pentru că acest fals moral cuprinde o învăţătură ce susţine o viaţă imorală şi se arată a fi pe linia păgână a curentului New Age?
De ce are siguranţa faptului că aceste scrieri realmente cuprind adevărul? Cele de la Qumran sunt doar amintite de D.B., ignorând însă esenţialul! Ele aparţin unei comunităţi monastice, cu reguli de vieţuire extrem de aspre. Abia comunitatea de la Qumran ar putea fi bănuită de anti-feminism, căci impunea o strictă deosebire între sexe, cu o abstinenţă ce frizează regulile monahale de astăzi. Se presupune că însuşi Sfântul Ioan Botezătorul ar fi făcut parte din cadrul acestei comunităţi.
Deci cum ar putea acest tip de comunitate să elaboreze scrieri ce susţin practici sexuale dubioase? Cum ar putea promova această iresponsabilitate, această pervertire şi însăşi această tăgăduire a lui Dumnezeu, atât timp cât modul lor de vieţuire era unul ascetic, cu stricte norme morale şi cu o vie credinţă în venirea lui Mesia? Iar dacă Biserica nu recunoscut aşa-zisa „Evanghelie a lui Toma” sau pe cea „a lui Iuda”, nu a făcut-o din frică, cu un sentiment de culpabilitate. Se cade să admitem falsuri grosolane doar pentru a nu fi acuzaţi de ipocrizie, de trădare a adevărului, de bigotism? Iubim pe Iisus Hristos şi apărăm adevărul Lui. La fel cum copilul îşi iubeşte mama şi apără demnitatea, integritatea şi numele acesteia. Toţi cei care cred în „cuvintele” lui Iuda vor avea acelaşi sfârşit ca şi el.
Articolul de faţă se cuvine să se apropie de final. Cine a gustat măcar o clipă în viaţa sa din dulcea demnitate, din credinţa şi dragostea faţă de Iisus Hristos, nu se va lăsa lezat de astfel de cărţi. Satana are şi el un cuvânt de spus. Fie prin „Evangheliştii”lui Pippidi, fie prin falsul Hristos al lui D.B. Curios este că ambele „cuvinte” sunt impregnate de o făţişă sexualitate. Sau că ambele sunt apreciate de cei fără de Dumnezeu, învăluiţi de necredinţă, imoralitate, incultură şi egoism profund. Iubitorii de plăceri carnale, adică cei mici, murdari şi întunecaţi moral, vor primi benevol „adevărul” New Age. Cei cocoşaţi sufleteşte nu văd soarele decât în bălţile de noroi şi de mizerie ale acestei lumi. Şi consideră că soarele e strâmb, murdar şi negru, aşa cum le este şi lor inima şi conştiinţa.
Adevărul este Iisus Hristos. Cine Îl iubeşte, va rămâne pentru veşnicie în Adevăr!








#133332 (raspuns la: #133174) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de donquijote la: 30/10/2007 15:18:05 Modificat la: 30/10/2007 15:30:18
(la: Proaspat intors )

esenta bibliei nu e drumul spre vesnicie. biblia este un 'user's manual' (cam depasit prin multe locuri, dar, tinand seama de perioada cand a fost scrisa' mai trecem cu vederea) cum sa traim pe lumea asta.
raiul trebuie creat pe pamant in viata actuala si nu aiurea.

deci, concluzia corecta e ca trebuie sa luptam pentru fericirea noastra, aici si acum, si sa ne bucuram cat putem de familie si prieteni, pc si internet, vin si sex, gratare si prajituri cu frisca, creatii artistice si frumusetile naturii, fara sa uitam sa ne respectam semenii si natura care ne inconjoara ca altfel raiul devine iad, daca nu pentru noi , pentru urmasii nostrii.
:)
bere zici? - de mazariche la: 11/09/2008 17:06:30
(la: Pastişe )
Ganduri...


Dumnezeu a facut acest barbat pentru ca se plictisea. Nu prea cred. Dumnezeu a facut femeia ca sa bibileasca barbatul. Barbatul a fost primul pe pamant...altfel nu-mi explic ce-si tot revendica superioritatea (ca, evident, nici macar din orice punct de vedere - nu-s) odata cu industrializarea a aparut complementarul. Erau vremuri cand era indispensabila bibilirea lui. Odata cu cizelarea avansului si tehnologizarea umanitatii au aparut miscari de eschiva - nu-i mai ajungea statutul de bibilit si, ce si-a zis: hai sa normalizam revolutia, ca...actualul bibilit e total nesatisfacator. Femeile au devenit niste mascote care exploateaza orice pentru nefericirea barbatului numind acest aspect lehamite. Nevoia aceea de bibileala s-a transformat in lipsa de satisfactie (vecinul are oricum o capra mai grasa si mai laptoasa). Astfel necesarul depaseste consumul. Isi risipesc chiar timpul pentru fericirea noastra, ceea ce n-ar fi asa de rau daca am avea si noi niste limite. Dar nu, traim cu impresia ca inca mai au timp. De unde -doamne iarta-ma- atata timp, cand pana si timpul necesar ordonarii logice a frazei tinde spre infinit....
#341422 (raspuns la: #341359) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mie - de zaraza la: 17/01/2009 14:01:50
(la: Nicoleta si Craciunul)
mi s-a parut foarte vulgara aia cu spalatul intre picioare. nu-i vad rostul in text, provoaca doar jena.

si ideea e cam vulgara de altfel: sa fim fericiti, altii sufera mai mult ca noi. cu alte cuvinte, fericirea noastra e in stransa legatura cu nefericirea lor. :D


*** - de modigliani la: 14/02/2009 22:19:10
(la: ...)
"Adeca tot pre ea o astepti ! Si mie imi vinzi gogoshele !"

ia ie muza ma
daca nu i nu mai scriu si se duce de ripa si fericirea noastra
ca' tre sa ne suportam
#406592 (raspuns la: #406586) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
modi - de alex andra la: 14/02/2009 22:22:16
(la: ...)
Fericirea noastra s-a farsit:((
Adio ! Mi-e somn si n-am cuvinte !:((
#406594 (raspuns la: #406592) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 14/02/2009 22:42:31
(la: ...)
Fericirea noastra s-a farsit:((
Adio ! Mi-e somn si n-am cuvinte !:((


nu crez nici adormita!
s-o dus sa-si pudreze nasu'...
#406601 (raspuns la: #406594) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Biblia nu e curte de jurati sa stabileasca cine e mai vinovat...
Ideea e ca oricine, barbat sau femeie, sa isi vada mai intai barna din ochi in loc sa critice paiul din ochii celuilalt.
Caci asa cum judecam, asa vom fi judecati. Si a judeca pe altii, ne impiedica sa ne ocupam de fericirea noastra!

#436822 (raspuns la: #436796) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Baby - de zaraza sc la: 26/07/2011 07:52:51
(la: Solutie tampon la sistem de inecuatii cu necunoscute)
1. La modul ideal e de dorit sa ne cunoastem bine pe noi insine, si sa stim ce ne face fericiti. 2. Tot la modul ideal trebuie sa lasam prejudecatile in urma, acele convingeri bagate in capul nostru inca de cand eram niste ţânci si ascultam discutiile alor mari. Că adica fericirea noastra sau a altora nu se cladeste musai pe nefericirea aceluia de langa. Trebuie sa cascam ochii la vreme si nu sa cream situatii imposibil de rezolvat. 3. Mai sunt si cazuri extreme, cand inexistenta unei educatii in copilarie sau diverse traume, duc la aparitia unor indivizi dezechilibrati.

Am zis la modul ideal, pentru ca e destul de greu sa te cunosti suficient de bine si sa scapi de prejudecati.

In concluzie viata poate fi traita frumos, daca stii cum.

#617834 (raspuns la: #617821) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
fericirea absoluta exista! - de ufo strengaritza la: 30/12/2003 19:17:14
(la: Intelepciunea saptaminii)
stiti cum sta treaba?
exista fericirea absoluta insa e mai greu de aplicat la lumea noastra...cei care credeti in Dumnezeu..ganditi-va ca va veni ziua fericirii depline...din pacate nu pentru toti.ar trebui deschis subiect separat despre fericire si perceptia de catre noi...
ati citit Jocul Ielelor de Camil Petrescu?sau Iona de Marin Sorescu
aici se pot vedea...multe despre fericire!
maxima zilei
Aparentele insala.
Vorbele zboara,ce e scris ramane.
#7478 (raspuns la: #7388) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din fericire, un copil nu est - de Radu63 la: 24/03/2004 08:43:38
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Din fericire, un copil nu este un recipient care, odata umplut, refuza ulterioare adugiri raspunzind cu datul pe afara a continutului. In acest sens consider ca tot ce stim, ca parintzi, ca tot ce simtzim, ca oameni, se poate da mai departe copiilor. Nu indesa, ci oferi. In cazul particular al limbii romane, cunoasterea ei ushureaza intzelegerea altor limbi, fiind ea un incredibil cocktail, si deschide mintea, precum orice alta limba. In ceea ce ne priveste (cuplu ro - ro), a insista putin in privintza invatzatului limbii materne a sfirsit prin a ne penaliza, fiind acum obligatzi sa recurgem la engleza pentru a discuta argumente pe care fetitza noastra, nascuta in occident in urma cu 10 ani, nu trebuie sa le capteze :) Asta ca sa nu mai vorbim de o sumedenie de carti din biblioteca pe care sper sa le poata aborda intr-o zi, de comunicarea cu bunicii din Romania care ne viziteaza regulat, de prietenii romani cu care vorbim doar romaneste, etc. Fara a recurge la ore dedicate limbii, fara carti de gramatica, dar mentzionind in raspunsul la fiecare intrebare "ce inseamna cuvintul X" (X fiind in italiana) ca in romaneste X se spune Y, in franceza Z s.a.m.d., ceva se zideste, zi cu zi.
Din ziarul "Viata noastra" - de anita47 la: 25/04/2004 10:12:04
(la: Turism in Israel)
׳‚Nu poti fugi de soarta׳‚


Interviu cu Petre Sabau, fratele lui Mihai Sabau, ucis In dublul atentat de la Tel Aviv

Duminica 5.1.2003. Ora 18.30. Vechea Tahana Mercazit din Tel Aviv. Orasul este zguduit de doua explozii susccesive, care-i Ingrozesc pe locuitori. Speriati, tipInd, femei, copiii si barbati Incep sa fuga spre capatul strazii Nave Saanan. Prins de multime, resimtind Inca suflul ultimei explozii, decid sa merg Inainte, spre locul atentatului, de care ma desparteau doar trei, patru minute de mers pe jos. Pasind printre cioburi de vitrine, intru In zona Intunecata deodata a acelei portiuni din Nave Saanan, unde se petrecuse drama. Peste tot sInt Imprastiate corpuri, unele Incremenite, altele zbatIndu-se. CItiva oameni speriati Incearca sa vina In ajutorul victimelor. Merg ca un automat, In timp ce linistea mortii Imi patrunde In suflet. Ochi sticlosi, Incremeniti In fixitatea mortii, mIini Intinse a ruga, In timp ce buzele murmura cuvinte care nu se aud, dar care dor prin mutenia lor, corpuri tIrIndu-se spre un tel necunoscut si neInteles si In final, imaginea care-mi va ramIne In veci Intiparita In memorie: o bucata de picior InsIngerat aruncat de suflul exploziei In mijlocul strazii si barbatul care-l pierdu-se privind Inmarmurit la ceea ce-i apartinuse cIndva. Alunec. Privesc In jos si simt nevoia sa ma sprijin de ceva pentru a nu ma prabusi: calcam pe bucati de carne si mici baltoace de sInge. Dar In jurul meu nimic solid nu a rezistat. Totul este prabusit. Inclusiv eu. PlIng In durerea sufletului meu. Cu priviri Ingrozite, oamenii de ordine de Indeparteaza pe cei care eram In picioare. Exista Inca teama unei noi explozii. Sirenele salvarii rup In bucati linistea mortii. Viata, sub chipul sanitarilor, InfrInge tenebrele. Cele din atmosfera, dar nu si pe cele din fiinta noastra, neputincioasa In fata absurdului.
Poate, atunci, In noaptea de cosmar, printre trupurile prabusite lk-am vazut si pe cel al lui Mihai Sabau. Nu voi sti niciodata. Asa cum nici el nu a stiut ca simpla dorinta de a-si ajuta familia printr-o munca cinstita se va sfIrsi atIt de tragic, sfIrtecIndu-l In gestul nebun a doi pusti palestinieni fanatici, pentru care viata lor si a celorlati nu valoreaza nimic.
Se va termina cIndva cosmarul israelian?
Sa ascultam parerea unui suflet zdrobit, care, cu glas tremurInd, Inecat de lacrimi, se Inclina In fata sortii.

Nando Mario Varga (N.M.V.): Cum va simtiti?
Petre Sabau (P.S.): SInt sub stare de soc. Nu-mi vine Inca sa credײ¹Nu poti fugi de soartaײ¹
N.M.V.: CInd s-a petrecut drama erati Impreuna cu fratele dvs?
P.S.: Nu. Din fericireײ¹
N.M.V.: Dar sotia lui?
P.S.: Nu, nici ea nu era cu el. Il astepta acasa. Ei nu lucrau Impreuna.
N.M.V.: Mihai se afla In vechea Tahana Mercazit dintr-un motiv anume sauײ¹
P.S.: Acesta era drumul lui zilnic, pentrua veni acasa dupa Incheierea zilei de munca. In seara aceea a IntIrziat foarte mult. Ingrijorata sotia l-a sunat la telefonul celular, dar acesta suna In gol, fara ca nimeni sa raspunda. Cumnata mea a apelat la mine. Stiam deja de atentat. Am sunat si eu, si Intr un tIrziu mi-a raspuns o persoana straina. Cred ca un politist, care mi-a spus ca a gasit telefonul pe jos. Tor el mi-a spus ca are senzatia ca s-a IntImplat ceva rau. Astfel am ajuns la spitalul Ihilov, unde am aflat ca Mihai murise.
N.M.V.: A decedat imediat In momentul exploziei?
P.S.: Nu. Din cIte am Inteles, cInd a ajuns la spital Inca traia. La scurt timp Insa a decedatײ¹E greu. E tare greu!
N.M.V.: Cum s-au comportat oficialitatile cu dvs. si cu sotia fratelui dvs?
P.S.: Foarte bine. Mai ales cei de la firma ne-au fost de un mare ajutor. La fel si Ambasada Romaniei In Israel. Nu am avut deloc probleme. Dimpotriva.
N.M.V.: Acum, dupa un al treilea atentat provocat In acest loc, credeti ca teroristii Ii vizeaza In mod direct pe muncitorii straini?
P.S.: Cred ca sInt vizati toti cei care traiesc In Israel. Evrei sau neevrei. Ei nu vor sa Inteleaga ca am venit din nevoie, ca sa cIstigam un ban cinstit. Si nimeni dintre noi nu i-a locul de munca al nimanui.
N.M.V: Dupa atIta timp petrecut In Israel, acum cInd cunoasteti modul de a gIndi al israelienilor, dar si a palestinienilor, considerati ca va fi pace In regiune?
P.S.: Nu cred ca o sa fie liniste niciodata. Palestinienii nu o sa cedeze niciodata. Ei nu gIndesc ca noi, ceilalti oameni.
N.M.V.: Veti pleca In Romania cu trupul neInsufletit al fratelui dvs. Veti reveni In Israel?
P.S.: BineInteles!
N.M.V.: Nu va este frica?
P.S.: Nu! M-am obisnuit. In primul an mi-a fost greu ce-i dreptײ¹
N.M.V.: Dupa dramatica experienta pe care ati trait-o, ce le veti spune romanilor care vor sa vina sa lucreze In Israel?
P.S.: Nu i-asi sfatui nici sa vina, dar nici sa nu vina. Fiecare sa faca dupa cum doreste, dar sa stie la ce vineײ¹
N.M.V.: Va rog sa-mi permiteti ca In numele conducerii concernului ׳‚Eran Reut׳‚, ziaristilor, colaboratorilor si al tuturor cititorilor cotidianului ׳‚Viata Noastra׳‚ sa va exprim durerea pe care o resimtim fata de pierderea fratelui dvs, al celuilat roman ucis In acest atentat, gIndul bun pentru toti ranitii si pentru familiile celor decedati. Dumnezeu sa-i odihneasca In pace!
P.S.: Va multumesc tuturor In numele meu, al sotiei si copilului lui Mihai. Dumnezeu sa ne ocroteasca pe noi toti!

Interviu realizat de NANDO MARIO VARGA


Nota redactiei:
Printr-un telefon primit la redactie, conducerea firmei la care lucreaza Petre Sabau, ne-a informat ca niciodata Mihai Sabau nu a afirmat ca ׳‚nu prea i-a placut In Israel׳‚,, precum a reiesit dintr-un interviu acordat de fratele sau presei israeliene. Dimpotriva.(N.M.V.)















׳‚Nu poti fugi de soarta׳‚


Interviu cu Petre Sabau, fratele lui Mihai Sabau, ucis In dublul atentat de la Tel Aviv

Duminica 5.1.2003. Ora 18.30. Vechea Tahana Mercazit din Tel Aviv. Orasul este zguduit de doua explozii susccesive, care-i Ingrozesc pe locuitori. Speriati, tipInd, femei, copiii si barbati Incep sa fuga spre capatul strazii Nave Saanan. Prins de multime, resimtind Inca suflul ultimei explozii, decid sa merg Inainte, spre locul atentatului, de care ma desparteau doar trei, patru minute de mers pe jos. Pasind printre cioburi de vitrine, intru In zona Intunecata deodata a acelei portiuni din Nave Saanan, unde se petrecuse drama. Peste tot sInt Imprastiate corpuri, unele Incremenite, altele zbatIndu-se. CItiva oameni speriati Incearca sa vina In ajutorul victimelor. Merg ca un automat, In timp ce linistea mortii Imi patrunde In suflet. Ochi sticlosi, Incremeniti In fixitatea mortii, mIini Intinse a ruga, In timp ce buzele murmura cuvinte care nu se aud, dar care dor prin mutenia lor, corpuri tIrIndu-se spre un tel necunoscut si neInteles si In final, imaginea care-mi va ramIne In veci Intiparita In memorie: o bucata de picior InsIngerat aruncat de suflul exploziei In mijlocul strazii si barbatul care-l pierdu-se privind Inmarmurit la ceea ce-i apartinuse cIndva. Alunec. Privesc In jos si simt nevoia sa ma sprijin de ceva pentru a nu ma prabusi: calcam pe bucati de carne si mici baltoace de sInge. Dar In jurul meu nimic solid nu a rezistat. Totul este prabusit. Inclusiv eu. PlIng In durerea sufletului meu. Cu priviri Ingrozite, oamenii de ordine de Indeparteaza pe cei care eram In picioare. Exista Inca teama unei noi explozii. Sirenele salvarii rup In bucati linistea mortii. Viata, sub chipul sanitarilor, InfrInge tenebrele. Cele din atmosfera, dar nu si pe cele din fiinta noastra, neputincioasa In fata absurdului.
Poate, atunci, In noaptea de cosmar, printre trupurile prabusite lk-am vazut si pe cel al lui Mihai Sabau. Nu voi sti niciodata. Asa cum nici el nu a stiut ca simpla dorinta de a-si ajuta familia printr-o munca cinstita se va sfIrsi atIt de tragic, sfIrtecIndu-l In gestul nebun a doi pusti palestinieni fanatici, pentru care viata lor si a celorlati nu valoreaza nimic.
Se va termina cIndva cosmarul israelian?
Sa ascultam parerea unui suflet zdrobit, care, cu glas tremurInd, Inecat de lacrimi, se Inclina In fata sortii.

Nando Mario Varga (N.M.V.): Cum va simtiti?
Petre Sabau (P.S.): SInt sub stare de soc. Nu-mi vine Inca sa credײ¹Nu poti fugi de soartaײ¹
N.M.V.: CInd s-a petrecut drama erati Impreuna cu fratele dvs?
P.S.: Nu. Din fericireײ¹
N.M.V.: Dar sotia lui?
P.S.: Nu, nici ea nu era cu el. Il astepta acasa. Ei nu lucrau Impreuna.
N.M.V.: Mihai se afla In vechea Tahana Mercazit dintr-un motiv anume sauײ¹
P.S.: Acesta era drumul lui zilnic, pentrua veni acasa dupa Incheierea zilei de munca. In seara aceea a IntIrziat foarte mult. Ingrijorata sotia l-a sunat la telefonul celular, dar acesta suna In gol, fara ca nimeni sa raspunda. Cumnata mea a apelat la mine. Stiam deja de atentat. Am sunat si eu, si Intr un tIrziu mi-a raspuns o persoana straina. Cred ca un politist, care mi-a spus ca a gasit telefonul pe jos. Tor el mi-a spus ca are senzatia ca s-a IntImplat ceva rau. Astfel am ajuns la spitalul Ihilov, unde am aflat ca Mihai murise.
N.M.V.: A decedat imediat In momentul exploziei?
P.S.: Nu. Din cIte am Inteles, cInd a ajuns la spital Inca traia. La scurt timp Insa a decedatײ¹E greu. E tare greu!
N.M.V.: Cum s-au comportat oficialitatile cu dvs. si cu sotia fratelui dvs?
P.S.: Foarte bine. Mai ales cei de la firma ne-au fost de un mare ajutor. La fel si Ambasada Romaniei In Israel. Nu am avut deloc probleme. Dimpotriva.
N.M.V.: Acum, dupa un al treilea atentat provocat In acest loc, credeti ca teroristii Ii vizeaza In mod direct pe muncitorii straini?
P.S.: Cred ca sInt vizati toti cei care traiesc In Israel. Evrei sau neevrei. Ei nu vor sa Inteleaga ca am venit din nevoie, ca sa cIstigam un ban cinstit. Si nimeni dintre noi nu i-a locul de munca al nimanui.
N.M.V: Dupa atIta timp petrecut In Israel, acum cInd cunoasteti modul de a gIndi al israelienilor, dar si a palestinienilor, considerati ca va fi pace In regiune?
P.S.: Nu cred ca o sa fie liniste niciodata. Palestinienii nu o sa cedeze niciodata. Ei nu gIndesc ca noi, ceilalti oameni.
N.M.V.: Veti pleca In Romania cu trupul neInsufletit al fratelui dvs. Veti reveni In Israel?
P.S.: BineInteles!
N.M.V.: Nu va este frica?
P.S.: Nu! M-am obisnuit. In primul an mi-a fost greu ce-i dreptײ¹
N.M.V.: Dupa dramatica experienta pe care ati trait-o, ce le veti spune romanilor care vor sa vina sa lucreze In Israel?
P.S.: Nu i-asi sfatui nici sa vina, dar nici sa nu vina. Fiecare sa faca dupa cum doreste, dar sa stie la ce vineײ¹
N.M.V.: Va rog sa-mi permiteti ca In numele conducerii concernului ׳‚Eran Reut׳‚, ziaristilor, colaboratorilor si al tuturor cititorilor cotidianului ׳‚Viata Noastra׳‚ sa va exprim durerea pe care o resimtim fata de pierderea fratelui dvs, al celuilat roman ucis In acest atentat, gIndul bun pentru toti ranitii si pentru familiile celor decedati. Dumnezeu sa-i odihneasca In pace!
P.S.: Va multumesc tuturor In numele meu, al sotiei si copilului lui Mihai. Dumnezeu sa ne ocroteasca pe noi toti!
Interviu realizat de NANDO MARIO VARGA


Nota redactiei:
Printr-un telefon primit la redactie, conducerea firmei la care lucreaza Petre Sabau, ne-a informat ca niciodata Mihai Sabau nu a afirmat ca ׳‚nu prea i-a placut In Israel׳‚,, precum a reiesit dintr-un interviu acordat de fratele sau presei israeliene. Dimpotriva.(N.M.V.)

























#14496 (raspuns la: #14458) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
repetatele mele (noastre) crize existentiale.. - de murmur la: 21/11/2004 18:53:53
(la: repetatele mele crize existentiale..)
...Nu trebuie sa disperam daca undeva pe drum am pierdut din entuziasmul tineretii....
...O astfel de disperare, nu-i decat rezultatul constientizarii noastre, noi indivizi subordonati unei stari de fapt necesare existentei noastre ca specie socializata.
Cred ca suntem irecuperabili pentru o altfel de viata!Cumva instinctual unii dintre noi aleg sa-si creeze un univers interior in care se regasesc perfect, acolo cu toate visele si sperantele adunate ca intr-o masarda mobilata cu tot ceea ce a fost incompatibil cu lumea exterioara.
Si de cele mai multe ori asta-i solutia sau cel putin una dintre solutiile suitabile!

Bucura-te ca-ti poti permite sa fi nefericita sau poftim, fericita din motive abstracte ca misterul si melancolia unei strazi de Chirico sau evadarea in vieti mai mult sau mai putin fictive, prinse in pagini de carti fara poze, caci cei care mai pot fi fericiti astfel sunt din ce in ce mai putini.....rara avis!
SARBATORI FERICITE - de ADAM la: 30/04/2005 22:24:07
(la: v-ati dori un nou partid politic?)
M-a bucurat raspunsul tau.Vom colabora cu placere,atat cat ne permite distanta de 11.000 de Km.care ne desparte ,pentru un timp nedefinit. Daca crezi ca pot ajuta cu ceva la planul tau in derulare, putem lua legatura direct.
Va propun sa recitam impreuna versurile lui Cosbuc:
Sunt suflet in sufletul neamului meu
Si-i simt bucuria si-amarul.
In ranile sale durutul sunt eu
Si-otrava odata cu dansul o beu,
Cand soarta ne-ntinde paharul.
Pentru ca prin faptele noastre , sa ne ridicam la valoarea lui spirituala.
Sarbatori fericite! Adam
#46532 (raspuns la: #45901) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...