fete 25-30 ani singure cu numere de tel

Balta nu are peste in planuk meu dar poate c-o facem si cu peste dar nu crap , salau
dc. putem...
Site-ul acela pe care l-ai publicat e bun sa vad cit de jos merg unii in Ro doar ca sa-i faca pe altii sa cumpare case.
Eu mai bine nu fac decit sa-mi bat joc de banii omului.
ce imi e 40000E sau 100000E calculat pe 25-30 ani. Apoi sa nu uitam ca tre sa ai sau sa cumperi un lot ...
Am mai adaugat 2 poze si o sa vin cu o noua conferinta tot pe aceeasi tema si mai adang poze interioare. Poate ca tu indirect imi dai o idee,eu nu ma agat de cartier de case rezidential ci poate fi si altceva dar care sa aibe case sau constructii.

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

Domnul Radu Sigheti se afla in Africa; domnia sa ne trimite un scurt reportaj extrem de interesant si de miscator.
Eventuale intrebari cafegii pot sa puna aici si domnul SIgheti le va raspunde tot aici, ca invitat special, la o cafea.
===============================================

Sudan. Nu pot sa gasesc cuvinte ca sa pot descrie ce poti sa simti cind ajungi acolo. Nu se compara cu imaginile pe care le-ai vazut, cu ce ai citit si cu ce stii de la prieteni.

Sudan-ul trebuie sa-l simti pe propria piele, sa-ti arda pielea la fel de tare ca soarele de acolo, sa ai senzatia ca cinva foloseste fierul de calcat pe corpul tau si se pricepe la asta, nu uita sa netezeasca nici o cuta. Si apasa. Nu se compara 35 de grade in Sudan cu 45 in Irak, e mai fierbinte in Sudan, crede-ma.

Iti doresti sa ai mai multe bluze la tine sa le porti pe toate odata, tricoul sa absoarba transpiratia care curge pe tine ca din izvor calda si lipicioasa si cind se lipeste praful pe ea parce ti-e mai cald, sa ai o bluza care sa fluture in vint ca sa-ti dea senzatia de racoare, nu conteaza ca se umezeste si ea, flutura si parca te simti mai bine si mai vrei ceva ca o gluga ca ti-o tragi peste sapca de parca ar ploua, doar ca sa simti ca ai pus inca ceva intre fierul de calcat si mainile tale.
Uhh!

Si dupa ce apune soarele ti-e frig! La plus 25-30 de grade! Pentru ca esti asa de incins de arsita zilei tremuri seara, cind incep si toate insectele sa apara. Multe. Am dormit o noapte afara, celelalte in cort, unul mare cu lumina electrica, dusuri si WC.

Dormitul afara este ceva. Am avut o saltea si chiar daca am dat de jur imprejur cu spray contra insectelor + pe mine tot nu am scapat de cele zburatoare. Dormit este gresit spus mai corect este nedormit afara. Este mai cald ca vara la 2 Mai dar te culci imbracat cu cat mai multe bluze pe tine ca sa nu te intepe tintarii despre care localnicii spun ca aici este capitala lor, chiar daca Nilul ete la 3 ore distanta de mers pe jos in ritm sudanez, pentru noi probabil mai mult ca dublu. Transpiri intins pe spate si adormi doar de oboseala, dupa ce sari in sus de nenumarate ori, o saritura pentru fiecare insecta pe care o simti pe tine. Te feresti sa le omori, doar le arunci de pe tine, daca cumva strivesti vreuna nu stii ce se poate intimpla, poate te inteapa.

Singurul lucru frumos este cerul plin de stele care parca sint mai aproape si mai multe decat se vede de la noi. Le poti atinge daca vrei dar nu ai timp din cauza insectelor. Si se misca foarte repede insectele si stelele pe acolo, se alearga una pe cealalta si mereu apar unele noi in joc. E un intuneric negru de tot, in care lumina stelelor pare ireala. Cu ochii la ele adormi intr-un sfirsit.

Te trezesti repede pentru ca soarele nu te iarta, si pleci la lucru pentru ca inca este racoare. Cam dupa 10.30 pana spre 16.00 nu poti face nimic pentru ca te topesti, pana si aparatul frige de abia il tii in mana daca cumva nu ai fost atent si l-ai tinut la soare.

Dar asta nu este nimic. Cum se traieste acolo, in ciuda secetei permanente este mult mai important, cred eu.
In patru zile am zburat de colo colo si in orice loc am aterizat am vazut doar un singur lucru.

Saracie.

Te-ai gindit vreo data cum ar fi sa traiesti ca la inceputul istoriei?
Te-ai gindit vreodata cum te-ai descurca neavind nimic, nici o unealta, nici un bidon in care sa pui apa, nici macar haine pe tine? Sa trebuiasca sa mergi kilometri ca sa iei apa, sa trebuiasca sa sapi un pamant tare, uscat ca sa plantezi sorg (nici nu stiam cum arata si ce este sorg-ul pana acum), sa maninci doar o data pe zi un fel de peltea, de sorg bineinteles si asta maninci in fiecare zi, toata viata ta, pana vine o ceata de banditi calare pe camile sau pe cai, care te omoara daca esti barbat sau care te violeaza si te iau ca sclava daca esti femeie?

In Rumbek, capitala sudului rebel, exista doar 3-4 cladiri construite din beton, una noua nouta si restul sint cele care au scapat din razboi.
Restul caselor sint hut-uri din pamant acoperit cu nuiele.
De asemenea acolo sint masini si camioane deoarece mai toate organizatiile cu ajutoare au baza acolo. In celelalte locuri unde am fost ori nu erau masina de loc sau doar una singura. Distantele nu se masoara in km sau mile ci in timp, indifferent daca mergi pe jos sau cu masina. Nu exista electricitate, doar generatoare care au nevoie de petrol, la fel si masinile. Singura sursa de aprovizionare si de transport este avionul, mai toate agentiile umanitare au baza principala in Kenya, linga granita si de acolo zboara zilnic peste tot.

Situatia este cam asa; Sudul tarii nu este de acord cu nordul, controlat politic si economic de arabi, care vor sa introduca Sharia, legea musulmana. Asta nu ar fi fost o problema pentru sudul catholic, cred eu, problema s-a ivit cind a aparut petrolul. Petrol=bani si de aici mai departe. Dintr-o tara saraca, Sudanul s-a transformat in 20 de ani in una dintre cele mai sarace tari din lume. Multi au reusit sa fuga, cam 2 milioane si in zona unde am fost eu unii s-au intors.
Dar cum traiesc, mama mama!

Am stat de vorba cu o familie care se intorsese din Uganda, nu stiu exact cati erau pentru ca familiile astea africane sint numeroase, cu unchi, matusi, veri si cumetrii. Incepusera sa defriseze in jur, deja aveau doua colibe si bucataria construite. Masa lor consta in peltea de sorg (stiu ca ma repet) si un (1) peste afumat fiert in apa, peste care era mai mult oase, nu mai mare de un A4, vedeai prin el. Asta pentru cam
2-3 barbati, 4-5 femei si peste 10 copii. Cei mai bogati au animale, capre, gaini, vaci, dar le pastreaza pentru zile negre sau le folosesc ca moneda de schimb. O nevasta, tinara si sanatoasa, buna de munca costa intre 3,000 - 3,500 de usd, cam 70 usd pentru o vaca, socotiti voi cate vaci trebuie. Multi umbla dezbracati, cind te vad pun pe ei ce au, haine vechi pe care le pastreaza pentru ca sint singurele pe care le au: un pantalon si o camasa. Cel mai ferecvent sint incaltati cu un fel de sandale cu talpa din cauciuc uzat de masina.
In alt loc am vazut un sat intreg, grupat, pazit de o mica garnizoana de rebeli unde exista chiar si o strada cam ca Lipscani-ul nostru. Am intrebat de curiozitate cat cost o pereche de pantaloni si vanzatorul mi-a spus ca nu-mi vinde nimic, este doar pentru oamenii de acolo. Toti erau refugiati, de prin alte locuri din sudul tarii si traiau acolo ce peste 10 ani. Pentru mancare toti depind de organizatiile umanitare care bineinteles nu au destula. Ce se poate cultiva acolo, inafara de sorg, nu am nici o idée, cred ca nimic din cauza lipsei de apa, la putinele pompe este intotdeauna coada. Si bei apa acolo pentru ca transpiri, ai nevoie de cel putin 7-8 litri zilnic.

Si sint milioane de oameni care traiesc asa, la limita supravietuirii, poate de aia sint atit de inalti, si slabi. Sint oameni simpli si prietenosi, glumesc, rad din orice, pentru ca viata lor este de fapt o lupta continua pentru viata la fel ca cea a animalelor salbatice din vecinatate.

Tu te intristezi sa realizezi cat de mult poate insemna o picatura de apa sau o firmitura de paine si nu poti sa faci nimic pentru ei. Daca mor mii de sudanezi, asa cu se intimpla si in prezent, nimanui nu-i pasa. Dar daca se prabuseste vreun avion si mor cinci turisti americani sa vezi ce operatii de salvare costisitoare se declanseaza.

As mai avea multe de povestit dar o las pe alta data, Radu

Liderul partidului de guvernamant din Franta - condamnat!


"Juppé-Gate"
Pe 30 ianuarie 2004, clasa politica franceza a fost zguduita de verdictul dat in procesul de coruptie care l-a avut in prim-plan pe Alain Juppé, presedintele partidului de guvernamant din Franta - UMP (Union pour un Mouvement Populaire) , primar al orasului Bordeaux si succesor neoficial al presedintelui Jacques Chirac. Alain Juppé a fost condamnat la 18 luni de inchisoare, cu suspendare, si la pierderea drepturilor civile timp de cinci ani - ceea ce il va scoate, practic, din viata politica timp de 10 ani - pentru "folosirea functiei publice in scop personal". Iata ca o tara ca Franta nu ezita sa-l trimita in judecata - si sa-l condamne - pe liderul partidului aflat la putere, fara ca politicul sa se amestece in actul de justitie. O lectie pentru toata lumea! In ciuda promisiunii initiale, de "retragere din viata politica" - facuta imediat dupa pronuntarea sentintei -, Alain Juppé a fost sfatuit de consilierii sai sa faca apel. Ceea ce va atrage suspendarea temporara a sentintei, pana la judecarea apelului: circa un an. Timp suficient, care ii va permite presedintelui Jacques Chirac sa reactioneze in plan politic, pentru a-si salva protejatul.


Juppé - "iepurele" presedintelui Chirac
Acuzarea si condamnarea lui Juppé are o stransa legatura cu functia detinuta de acesta in fostul partid de guvernamant (RPR - Rassemblement pour la Republique), condus de Jacques Chirac. Alain Juppé a indeplinit functia de trezorier al partidului intre 1988 si 1995, cand seful sau de partid (Chirac) era primar al Parisului si incerca sa devina presedinte al Frantei. Alte 26 de persoane au fost judecate in procesul Juppé. Printre acestia, sapte oameni de afaceri, acuzati de sponsorizare ilegala a RPR, au fost achitati si eliberati. Alte 13 persoane au primit insa o condamnare de sase luni cu suspendare. Louise-Yvonne Cassetta, fost administrator financiar al RPR si manager de fonduri financiare al fostului partid, a primit 14 luni cu suspendare. In cele mai multe cazuri instanta a retinut faptul ca oamenii de afaceri erau santajati fie cu clasica anulare a unor contracte mari, fie cu pierderea unor licitatii, daca nu sponsorizau consistent fostul RPR, devenit ulterior componenta a actualului partid de guvernamant (UMP).

Singurul care nu a aparut in proces a fost presedintele Jacques Chirac, seful direct al lui Alain Juppé - si marele beneficiar al banilor negri adunati de sarguinciosul Juppé - deoarece functia prezidentiala beneficiaza de "imunitate". Dar Chirac, care de curand a anuntat, nu intamplator, intrarea in viata politica a sotiei sale, va putea fi judecat la finale mandatului prezidential, in 2007. Jean Michel Helveg se intreba, ironic, in "Liberation" (31 ianuarie 2004): "Plateste oare actualul presedinte al UMP pentru presedintele de neatins al Republicii?" Cei trei judecatori din Nanterre au respins cererea lui Juppé, ca sentinta sa nu implice functia detinuta actualmente. Judecatorii au sustinut in motivatia sentintei ca "actionand in acest fel, Alain Juppé, in timp ce detinea o functie publica, a inselat poporul suveran... Alain Juppé a actionat in propriul sau avantaj, direct sau indirect. Aceasta reprezinta un abuz de functie".

Cum au observat analistii francezi, fraza de mai sus se potriveste perfect si pentru Jacques Chirac. Condamnarea lui Juppé este doar varful aisbergului in afacerile de coruptie. In primul rand, acest proces a pus pe tapet o serie de "bani negri", adunati de Juppé in folosul sefului sau. 14 milioane de franci "negri" au asigurat "refacerea" si "calatoriile de lux personale" ale lui Jacques Chirac si ale sotiei sale, impreuna cu prietenii lor. Circa 60 de functionari "fictivi" erau platiti de Primaria Parisului, racolati dintre partizanii lui Chirac si sustinatorii UMP, care astfel isi platea camarila din bani publici, prin Juppé. S-au mai judecat o serie de contracte - incheiate cu sponsori ai partidului - pentru construirea de licee in Isle-de-France, precum si contracte pentru modernizarea lifturilor. Tribunalul a acordat o atentie speciala finantarii ilegale a "croazierelor de lux" ale familiei Chirac si prietenilor acestora. Verdictul in procesul Juppé aduce din nou in centrul atentiei coruptia la inalt nivel - care are radacini adanci in Franta -, si care este ilustrata de cateva alte cazuri celebre din ultimii ani.


A cincea republica franceza si marile cazuri de coruptie "la varf"
In 1958, generalul Charles de Gaulle schimba Constitutia Frantei. Astfel, a fost lansata "a cincea republica" franceza. 1958 a fost un an de varf in razboiul colonial din Algeria, iar Franta se afla foarte aproape de un razboi civil, intre partizanii de dreapta ai OAS (Organizatia Armata Secreta) si cei ai "decolonizarii". Prin Constitutia din 1958, Franta devenea o republica prezidentiala. Altfel spus, presedintele decidea in toate problemele interne si externe ale tarii. Generalul De Gaulle, un personaj carismatic dar de mana forte, avea nevoie de puteri depline, pe care si le luase prin Constitutia din 1958, pentru a scoate Franta din cosmarul algerian. In paralel cu problema algeriana se remarcau insa la De Gaulle preocuparile pentru extinderea masiva a puterii personale. Mandatul prezidential de sapte ani i-a intarit si mai mult pozitia in fata Parlamentului francez. In 1968, o conspiratie externa a incercat eliminarea sa (in timpul unei vizite in Romania); s-a salvat pe moment, paradoxal, tocmai datorita loialitatii Partidului Comunist Francez, dirijat de URSS (cu care De Gaulle se gasea, de altfel, in relatii excelente). Astfel, muncitorii francezi nu s-au asociat "studentilor", condusi de personaje precum teroristul Cohn Bendit sau Regis Debray (fost consilier in Chile al socialistului Salvador Allende).

In 1969, in urma unui referendum, De Gaulle a parasit definitiv puterea, spre marele regret al URSS. (In 1969 cade si reteaua Caraman, activa din 1958 in spionarea NATO si transmiterea informatiilor la Moscova). Toti succesorii lui De Gaulle au mentinut "republica prezidentiala".

Georges Pompidou, Valery Giscard d'Estaing si Francois Mitterrand au cautat, prin toate mijloacele, consolidarea sistemului prezidential francez. O data insa cu el au aparut si excesele prezidentiale. Sub Pompidou, "afacerea Markovici" a clatinat din temelii "establishmentul" francez. Actorul Alain Delon - un gaullist convins - deschisese o "casa de prostitutie" frecventata doar de varfurile politice, financiare si industriale din Paris. Implicata direct era chiar sotia presedintelui Pompidou, o prietena a lui Alain Delon. Unul dintre paznicii de corp ai lui Delon - iugoslavul Markovici - a inregistrat-o pe pelicula pe Prima Doamna a Frantei in "momente de placere" si se pregatea sa faca publice aceste imagini. Rezultatul: cadavrul lui Markovici a fost gasit de Politie pe un maidan din Paris, groaznic desfigurat. (In treacat amintim ca Alain Delon - ca si Roman Polanski - nu poate intra in Statele Unite, fiind inca din anii '60 pus sub urmarirea FBI, Delon pentru implicare intr-o crima iar Polanski pentru violarea unei fete de 13 ani).

Valery Giscard d'Estaing a ramas celebru datorita "cadourilor" primite de la presedintele Imperiului Centrafrican, Jean-Bebel Bokassa.

In memoriile sale, intitulate "Adevarul" - scrise dupa ce a fost rasturnat de la putere si se stabilise la periferia Parisului -, Bokassa a sustinut, cu toata candoarea, ca presedintele Valery Giscard d'Estaing, pe langa cadourile foarte scumpe pe care le primise, ii "cerea fete" lui Bokassa, si avea partide de sex cu bastinasele. D'Estaing l-a actionat in judecata pe Bokassa dupa aparitia cartii, dar acesta a sustinut ca presedintele francez o lasase insarcinata chiar pe Catherine, sotia favorita a haremului sau (harem care includea si o romanca), fosta stewardesa la Air Zair, careia ii ceruse apoi sa avorteze. Aceste scandaluri sexuale, care au facut deliciul francezilor, aratau totusi ca presedintele Frantei devenise o institutie a bunului plac, in care era permis orice. In ciuda probelor incriminatoare, nimeni nu a indraznit sa ancheteze aceste "afaceri murdare". Markovici a fost rapid eliminat, iar d'Estaing crezut pe cuvant.


"Corruption à la francaise"
Cu Francois Mitterrand, lucrurile s-au schimbat. Sub cele doua mandate ale sale au aparut primele cazuri grave de coruptie la varf. Strateg politic redutabil si foarte bun orator, Mitterrand a absolvit - cum observa cineva - "scoala de intrigi politice" a celei de-a patra republici si si-a valorificat cunostintele in cea de-a cincea republica. Ca sa fie ales si sa se mentina presedinte al Frantei, el s-a bazat pe Partidul Socialist, pe sindicate si pe Partidul Comunist. De aceea a introdus in guvern oameni din formatiunile mentionate, pentru a-si asigura o majoritate lejera in Parlament si a combate astfel dreapta politica. In primul rand, pe Jacques Chirac si aliatii lui traditionali. Acest echilibru fragil, insa, s-a bazat pe un sistem de "recompense" acordate aliatilor sai: locuri in administratie, contracte, sfere de influenta etc. Sa retinem ca Mitterrand a favorizat chiar membri ai regimului de la Vichy - din care a facut parte - si a uluit intreaga Franta atunci cand s-a descoperit ca avea o fiica majora (Mazarine) si, practic, o a doua sotie si un al doilea camin de peste 20 de ani. Aceasta existenta secreta, paralela, a lui Mitterrand explica foarte bine "dedublarea" personalitatii sale. Sistemul de "recompense" a creat insa fenomenul de "corruption á la francaise", al carui mare pontif a fost Mitterrand: a cumpara, cu bani negri, influenta politica; a vinde si cumpara deciziile; sistemul "comisioanelor"; manipularea "dezvoltarii urbane"; a crea "oameni siguri" pentru concesionarea lucrarilor publice. Tipul de politician impus de cele doua "septenate" ale lui Mitterrand a fost cel "disponibil comercial". Parlamentul francez a ajuns in situatia sa voteze nenumarate "amnistii" si sa creeze noi institutii - Inalta Curte a Republicii si Consiliul Constitutional - pentru "cei cu mana prea lunga". Culmea ironiei, ultimul presedinte al Consiliului Constitutional - Roland Dumas, un prieten apropiat al lui Mitterrand si membru important in "Club des Jacobins", de sorginte masonica - a fost nevoit sa demisioneze datorita implicarii in scandalul Elf-Aquitaine Group. Sunt dificil de trecut in revista toate marile scandaluri de coruptie la varf din epoca Mitterrand. Este suficient sa amintim doar de "scandalul Bernard Tapie" (condamnat pentru aventurile sale financiare cu bani publici) sau "afacerea Edith Cresson" (promovata prim-ministru doar la insistentele lui Mitterrand, apoi in Comisia Europeana, de unde a demisionat datorita "nepotismului" practicat).


Noul sistem represiv din Franta nu include "crimele gulerelor albe"
Prietenii si sustinatorii lui Alain Juppé i-au sarit in ajutor, imediat dupa comunicarea "socantei sentinte". Tonul a fost dat chiar de primul-ministru, Jean-Pierre Raffarin, care a declarat sentinta drept "provizorie" si a insistat ca Franta are nevoie "in serviciul public" de Juppé. Presedintele Adunarii Nationale, Francois Baroin, a declarat ca este "convins ca Juppé va ramane la datorie, in serviciul Frantei", iar Erich Woerth, membru UMP si deputat de Oise, a opinat ca "onestitatea personala a lui Juppé nu a fost niciodata pusa in discutie". Cei care solicita clementa pentru Juppé si imunitate virtuala pentru elita politicii sunt aceleasi persoane care au promovat in Franta noile puteri represive acordate statului, potrivit propunerilor ministrului Justitiei, Dominique Perbem. Masurile propuse de Perbem sporesc caracterul represiv al institutiilor franceze, slabesc "habeas corpus", precum si drepturile celor arestati. Intamplator sau nu, noile masuri represive ignora total "crimele gulerelor albe" (birocratiei aflate la putere), precum si malpraxisul financiar. Exact domeniile in care Chirac si Juppé s-au dovedit mari maestri ai artei.

Recent, Justitia franceza a inceput procesul lui Jean-Charles Marchiani, acuzat de utilizare ilicita a cinci milioane de dolari, fond primit de la un inalt functionar gaullist care s-a indeletnicit cu traficul in Nigeria. Analistii francezi sustin insa ca singurele "crime" sunt cele care au fost "dovedite". Celelalte raman in afara discutiei si a justitiei si dau exemplul lui Bush si Blair, care si-au mintit cu nonsalanta natiunile in privinta armelor de distrugere in masa din Irak, dar care sunt acum "spalati" de pacate de cate un raport bine ticluit, ca recentul raport Hutton. In "afacerea Elf", judecatoarea Eva Joly a pus sub protectie un numar de martori cruciali in proces, datorita amenintarilor anonime cu moartea. Acelasi lucru s-a intamplat si in procesul Juppé. Banuite de amenintarile cu moartea sunt gruparile asa-zis de extrema stanga, care s-au aliat cu Jacques Chirac datorita "diplomatiei" lui Alain Juppé: LRC (Ligue Communiste Revolutionairre), PT (Parti des Travailleurs) si LO (Lutte Ouvriere). "Extrema stanga" franceza - formata de fapt din agenti secreti sub acoperire - a respins in 2002 solicitarea de a-i boicota in turul doi al prezidentialelor pe Jacques Chirac si pe Jean-Marie Le Pen. Dincolo de aceste consideratii, Justitia franceza - continuand sa respinga amestecul politicului - a dat un bun exemplu de independenta. Astfel, ea l-a condamnat, fara menajamente, chiar pe liderul partidului de guvernamant, Alain Juppé! Iata, deci, ca se poate.


Vladimir ALEXE

ZIUA

De dimineata am primit un telefon acasa prin care secretara ziarului ma anunta ca nu mai sta la serviciu. Un grup de muncitori din tipografie (condus de cateva femei!) incurajati de aparitia minerilor in capitala pentru a "face ordine" in Piata Universitatii, urcasera in redactie, tipasera isteric la singura persoana care se afla acolo la ora aceea (secretara respectiva) iar cineva o luase de par si o daduse cu capul de perete.

Instinctul mi-a spus in acel moment ca minerii vor ataca si sediile ziarelor. Si am plecat la redactie.

Am ajuns o data cu ei. Ii vad ca aievea, coborand dintr-un camion, inarmati cu bate si intreband de Bacanu. Am urcat impreuna cu ei la etajul 4 al corpului din stanga al Casei Scanteii, unde si azi se gaseste sediul Romaniei libere. Ei il cautau pe Bacanu, eu imi storceam creierii cum sa fac sa salvez linia de tehnoredactare computerizata care era "viata mea" si fara de care ziarul n-ar mai fi aparut cel putin o saptamana. Am intrat in vorba cu liderul lor (ulterior dovedit ca fiind agent de securitate). L-am intrebat ce trebuie sa facem, pentru ca sunt si eu un simplu cetatean care lucrez in Casa Scanteii, care am o simpatie deosebita fata de curajul si cinstea lor. "Trebuie sa-l gasim pe Bacanu" - a fost raspunsul, printre dinti. Stiam ca Bacanu nu este in tara. "Da, trebuie sa-l gasim pe Bacanu si sa-l intrebam ce-i cu porcaria asta" - am confirmat eu. Eu am sa-l recunosc pentru voi!

A urmat o cautare infierbantata prin birourile goale. N-au gasit pe nimeni "interesant". Doar la arhiva mai era cineva. Cateva momente de deruta generate de pustietatea redactiei mi-au dat o sansa. M-am urcat pe balustrada scarii de marmura si i-am spus unuia dintre cei care aveau aspect de "lider" ca am sa comunic ceva important. Acesta a facut liniste in grupul de circa 25-30 de mineri.
"Oameni buni - m-am adresat lor (imi amintesc doar aproximativ cuvintele, dar ideea este exacta). Eu voi fi martor ca nu s-a distrus nimic in redactia asta. Voi nu sunteti un grup care distruge, asa cum in mod nedrept v-a prezentat presa. Voi sunteti luptatori pentru dreptate si egalitate sociala. Uite - am adaugat. Mai sunt si alti civili (intre timp aparusera redactori de la alte publicatii, personal administrativ) de fata. Eu voi face personal lista de martori - am cerut de la cineva hartie si creion - ca sa dovedim ca aici nu s-a distrus nimic." A fost de ajuns sa ma aprobe cativa dintre cei din multimea de mineri manipulati, ca intregul grup sa imi dea dreptate. In aceste imprejurari, "seful" lor nu a mai avut ce face si le-a spus ceva de genul - "atunci hai sa mergem la masa, fratilor" (ulterior am aflat ca aceia care le organizasera venirea in Bucuresti le organizasera si masa...).

Momentul cel mai critic al acelei dimineti avea insa sa se petreaca in mai putin de 30 de secunde care au urmat. Un fost redactor al Romaniei libere, in dezacord cu noua conducere a ziarului (si cu o istorie personala imposibil de reabilitat dupa zecile de articole pro-ceausiste scrise de-a lungul anilor) m-a recunoscut si l-am vazut cum deschide gura sa le spuna minerilor cine sunt. Am sarit de pe balustrada pe scara, in dreptul lui, si i-am soptit printre dinti: "daca deschizi gura, le spun ca esti mana dreapta a lui Bacanu. N-o sa apuci sa mai spui nimic. Asa ca ia-o incetisor pe scari si fa-te pierdut. Dupa momentele astea, pe cine o sa creada? Pe mine sau pe tine?". Omului i-au cazut umerii si-a plecat.

I-am insotit pe mineri pana la iesire. Aici ma astepta una dintre cele mai mari dezamagiri ale vietii. Cocotati pe ferestrele mari ale sediului lor impetuos din cladirea principala, redactorii gazetei "Adevarul" - fosta "Scanteia" - organul PCR - aplaudau frenetic presupusele fapte ale minerilor. Acea imagine imi va ramane vesnic pe retina.
Minerii s-au aruncat in camion si au plecat triumfatori la masa pe care le-o pregatisera Iliescu si ai lui.
Eu am revenit in redactie si s-au gasit ulterior 2-3 voci ale unor colegi care sa ma acuze ca am salvat calculatoarele de la distrugere, "ca am fi obtinut imediat altele noi, din Vest". Exista mecanisme ale logicii absurde, lasitatii si prostiei pe care nu le voi accepta in veci.

Banuiesc ca ai oarecum idee de experienta Irlandei...

Daca ai, atunci stii cu siguranta ca era o vreme cand Irlandezii FUGEAU si ei din tara.
Astazi...Irlanda va primii emigranti! Asta dupa ce are super industrie de IT (ceea ce promite sa aiba si Romania) si dupa ce s-au intors Multi Irlandezi!

Italia, de acum 20-30 de ani...se aseamana mult cu Romania de azi.

Da e adevarat ca suntem in urma Poloniei, Cehiei sau Ungariei...da, e adevarat ca suntem, statistic la cateva zeci de ani de tarile membre UE...

SI DA-MI te rog voie sa CRED ca putem sa scurtcircuitam etape si sa ne ridicam peste imaginea si realitatea de azi!

Daca ne multumim sa constatam ce mizerie, ce coruptie, cate probleme sunt in Romania si atat...vom ramane ani buni cu ele in brate...sau vom pleca!!!

REFUZ, am dreptul asta, fie ca razi sau nu...sa fiu cel care pleaca ultimul si stinge lumina! :)

Brucan si celebra lui declaratie cu cei 20 sau 25 de ani de care avem nevoie...

Ce trebuie sa se intample in astia 25 de ani...sa se schimbe o GENERATIE!!!!!

de ce?
Pt a se schimba o mentalitte...

Parca CTP a spus odata, dur dar se pare ca adevarat...'atunci cand vor creste buruieni pe mormintele noastre ale celor ce am trait sub comunism, abia atunci lucrurile vor merge altfel in ROM"

Ce vreau sa spun??

Explica-mi si mie te rog cum scufund eu sau altii care depasim salariul mediu...pe altii?

spui "în România daca tu ajungi sa depasesti salariul mediu, obligi pe altii sa se scufunde sub el (pentru ca media salariului sa ramâna aceeasi)"

suna tare ciudat! Salariul mediu nu trebuie, nu va si nu are cum sa ramana acelasi!

El va creste in momentul in care se va produce mai multa valoare adaugata, in momentul in care va creste competitia...in momentul admiterii in EU...

ai idee cam care este entry-levelul intro multinationala in BUC???

Si ai idee ca salariul e expresia cererii si ofertei de forta de munca?

Vrei sa ma simt prost ca depasesc salariul mediu?

REFUZ!

Ba mai mult, am de gand sa fac ceva pentru ca si altii sa reuseasca asta! Si automat...slariul mediu pe economie sa creasca!

NU AM SPUS cand se vor intoarce romanii plecati...

Am spus ca sunt sigur ca multi o vor face...

Multi viseaza la o Romanie in care sa se intoarca cu placere!

Si ideea ca "ii vom primi cu bratele deschise..." am spus-o pt a fi clar: e nevoie de voi...NU MAI EXISTA mentalitatea 'nu ati mancat salam cu soia'...

ORCINE POATE SCRIE!!! Corect Si tu si eu scriem...

SUNT SUTE de mesaje pe acest site...nici sa vrei nu ai putea sa le citesti pe toate!!! + comentariile lor!

Asa ca SCUTESTE-te singur sau singura de chinul de a citi ce nu te intereseaza sau ce ti se pare hilar!

MULTUMESC pentru interes si sfat!

Spui si ca e pe gratis sa scrii!

Nu conteaza numai banii!

Nu tot ce se numara conteaza si nu tot ce conteaza se numara!

Ma bucur macar ca ti-am oferit un zambet azi!


Cristian C. FRANCU
-------------------
Just Perform your MAGIC!

Draga colbrodok, nu cred ca sunt rupt de realitate! Incerc numai sa nu ma las demoralizat de ea. Nu vreau sa ma resemnez!

Crede-ma inteleg si in mare parte am simtit si eu ce simti...

As avea cateva precizari:

la 25 de ani esti la 30% din viata dar numai la 3-5% din viata activa...


Daca ai facut 'stiinta'...depinde de ce ai studiat...Daca se cauta, daca e nevoie acum pe piata de specializarea ta...Daca esti printre cei mai buni 5 sau printre cei care se descurca...

Cercetare nu ai cum sa faci in ROM.

Daca asta visezi...singura solutie pe termen mediu e sa pleci..probabil in SUA...

Insa, e posibil ca datorita costurilor mici si chiar a numarului de specialistii inca formati in ROM sa vina anumite companii cu centrele lor de Research & Development in OM. Dar...nu te contrazic ...e frustrant sa nu gasesti un job la nivelul tau sau in specializarea ta!

RECUNOSC deschis: LOCUIESC inca cu PARINTII MEI. Apartament de 3 camere, eu, 3 surori mai mici (6,11,15ani) si parintii. Iubita mea e din provincie, inca studenta dar deja lucreaza full-time intro companie mare.
Locuieste in chirie cu o colega de garsoniera!

Crede-ma ca INTELEG problema spatiului locativ!

Din salariul meu si al ei...fara ajutor de la parinti (ai mei abia se descurca...) ne-ar trebui cateva zeci de ani sa putem sa ne bucuram de un trai decent - un apartament si o dacie...:)

INsa...aleg sa nu ma las lovit de depresie!! Sa nu ma resemnez!


Nu ca tu teai resemna...

SOLUTII exista nu numai afara sau sa astepti sa moara ai batrani!!!!

De muncit in conditii asemanatoare cu cele de afara poti si aici la MULTINATIONALE. DAR MUNCESTI Frate pe banii aia!

Si exista CREDITE!!!!!

Exista plata in rate!

TRe sa ai ceva strans si un salariu bun...dar poti lua o garsoniera sau un doua camere cu plata in 20 de ani si o rata de pana in 200 dolari/luna!

Si in doi...cu salarii peste medie...e ok!

Important e sa ajungi sa ai salariile alea! Dar asta inseamna sa lupti, sa inveti, sa devi mai bun, sa aduci valoare intr-o firma!

Prietene, crede-ma pe cuant, mama e casnica, tata e pe moment somer...E al dracu de greu...dar vom trece peste asta!

Din salariul meu...dau acasa aproape 50-60%...dar ma bucur ca pot sa ajut!

Si pastrez speranta ca vom trece peste perioada asta!

fara incredere...ce s-ar alege de noi?


Azi dimineata vorbeam cu tata si imi spunea cam acelasi lucru, ca trebuie sa treaca zeci de ani ca sa scapam de astia. Ca poate copii copiilor mei vor uita de toate astea!

Ii spuneam si lui, spun si tie...

in 10 ani, maxim 15, nu vor mai rezista la putere aceasi baroni, securisti sau corupti. Vom veni peste ei noi.

E nevoie insa de o populatie INFORMATA si cat de cat educata!

O populatie care sa inteleaga puterea pe care o detine prin VOT si sa o exercite.

Cred ca avem nevoie si de votul uninominal...

Imi pare rau ca ai sarit servitul mesi t mine...

Iti jur ca nici eu nu am mancat azi!

ATENTIE::::

Repet...folosesc cuvinte englezesti (in maxim 5 procente din ce scriu!!!!! ) FIINDCA:

CITIND SI COMUNICAND MULT IN ENGLEZA...NUMITI TERMENI IMI SUNT LA INDEMANA IN ENGLEZA SI MI-E MAI USOR SA II SCRIU RAPID ASA CUM VIN IN MINTE..DECAT SA CAUT CORESPONDENTUL CEL MAI POTRIVIT IN ROMANESTE!

NU AM TIMP SA RE-EDITEZ SI COAFEZ MESAJELE!

nu sunt slogane FIINDCA EU UNUL CRED IN ELE!

gata am scos Caps Lockul


DA, aderarea la UE nu inseamna rezolvarea problemelor. Sper insa ca baronii si coruptii nostri nu isi vor mai permite atatea..sper ca legea sa fie daca nu respectata de toti macar APLICATA pt TOTI!

Sunt sigur ca admiterea in UE va aduce investitii si locuri de munca...

Cam atat!

Nu m-ai plictisit!

SI daca e bezna!!!!...daca spui ca e bezna...hai sa aprindem, reaprindem noi lumina!

Fiecare o lumanare...si o lumanare nu pierde nimic daca o aprinde pe alta!

La un moment dat...vom reinventa si 'curentul electric'...



Cristian C. FRANCU
-------------------
Just Perform your MAGIC!

Cu riscul de a ma repeta, vreau sa spun ca e mult mai important cum iti chibzuiesti ceea ce-ti ramane din salariu, decat cat anume iti ramane. Cel caruia ii raman $200/luna de pus deoparte si ii investeste cu cap, la sfarsitul anului, sau in 10 ani va avea mai multi bani decat cel caruia ii raman $1000 pe luna dar ii cheltuie pe lucruri aiurea sau ii investeste pagubos.

Sa luam un exemplu fictiv: un tip Andre, conservator din fire, economiseste in fiecare luna $500. Ii depune constincios la banca intr-un savings account. Un alt personaj, sa-i zicem Ozzy, pune si el deoparte $500, dar nu intr-un savings account ci intr-un mutual fund (grup larg de actiuni in diferite sectoare ale stock marketului). Cine va avea mai multi bani la sfarsitul anului? Poate Andre, daca a fost un "bear market" (marketul in scadere). Dar in 10 ani? Dar in 30 ani? Sansele sunt 99% ca Ozzy va avea de cateva ori mai multi bani decat Andre. De ce? Pentru ca un savings account la o banca e ca si cum ai pune banii la CEC in Romania. Dobanda d-abia acopera inflatia. Peste 30 de ani banii din cont vor avea aproape aceeasi putere de cumparare ca si acum. Pe cand chiar si cel mai amarat mutual fund in 30 de ani va da o dobanda mult mai buna decat un savings account. De fapt, orice literatura de specialitate vei citi iti va spune acelasi lucru: saving accounturile (ca si CEC-urile din Ro) sunt cea mai proasta forma de investitie pe termen lung. Acestea sunt instrument de economisire pe termen scurt, cateva luni, un an cel mult. Pe o durata mai lunga, mai bine mergi si cumperi treasury bonds sau CD-uri sau orice alte forme de investitie garantate de stat. Sunt 100% sigure si au o dobanda mai buna decat un savings account. Dar cel mai bine e sa-ti faci un portofoliu bine balansat cu de toate. Atunci dobanda medie pe tot portofoliul va fi mult mai mare. O dobanda medie de 10%/an la un investment pe 30 de ani e ceva normal si aduce un profit frumusel.

Anul trecut de exemplu, si cel mai amarat mutual fund a adus un profit de 20-30%. Ce daca au scazut 2-3% datorita evenimentelor din Spania? Peste cateva zile sau saptamani sau chiar luni, se va reveni inapoi la valoarea dinainte de evenimente. S-a revenit si dupa evenimentele din 9/11. Marketul intotdeauna isi revine. Important e sa nu te pierzi cu firea si sa vinzi totul cand marketul e down, numai ca sa cumperi inapoi dupa ce marketul a crescut.

Andre, gresesti enorm cand zici "Sa investesti banii in actiuni este o pierdere sigura chiar si pentr cei care joaca la bursa mereu." Pai daca ar fi asa nu ar mai exista stock market si traders (jucatori la bursa) demult amice. Chiar crezi ca toata America, de fapt toata lumea, ar continua sa investeasca bani daca ar pierde mereu? Stock marketul are atatea aspecte: stocks (from penny stocks to blue chips), commodities, options (on stocks, on commodities), mutual funds, bonds, etc. Stock marketul este in continua crestere pt ca acolo se fac bani si se fac bani multi, ca-ti vine greu sa si numeri zerourile.

Zici ca singurul loc sigur este real estate-ul sa investesti? Ok, pot sa investesc in stock market in real estate funds. Si fara sa ma doara capul de chiriasi sau de pereti de zugravit. Ai auzit de "housing bubbles"? Si preturile la case au ups and downs ca si stock marketul. Iar in plus au un mare dejavantaj: nu sunt lichide. Ca sa vinzi o casa, iti trebuie timp, chiar ani uneori, iar daca te grabesti pierzi. Pe cand stock marketul e foarte lichid in majoritatea cazurilor.

Spui ca real estate e o afacere sigura? Sa-ti dau un exemplu simplu: acum cativa ani un prieten din Toronto, Canada, si-a cumparat o casa faina, intr-un cartier ca lumea dintr-o suburbie a orasului. A platit $280k. Dupa 2-3 ani era bucuros caci casa i-a fost reevaluata de primarie (pt impozite) la $350k. Un profit frumos. Alaturi s-a mutat o familie de indieni cu o duzina de copii si tot satul din India dupa ei. La scurt timp strada s-a umplut de turbane. Datorita recessiunii actuale tipul si-a pierdut jobul si si-a gasit ceva de lucru in capatul celalalt al orasului (aproape doua ore de condus cu masina). Si-a vandut casa ca sa se mute mai aproape de servici. A primit pe casa $250k, tot de la o familie de turbanezi.

Nu ar strica daca din cand in cand ai mai citi cate o carte de personal finance si chiar despre stock market. Un pic de educatie financiara nu strica nimanui. Poate astfel vei face diferenta dintre a lua un second mortgage pe casa si a-ti refinanta mortgage-ul. E o mare diferenta intre ele. Spunea-i ca ai vandut vechea casa si ca o parte din bani i-ai pus la banca in savings? Nu m-as mira deloc daca dobanda pe care o primesti pe banii depusi in banca e mai mica decat dobanda pe care o platesti tu la noul mortgage. In cazul asta, da-mi voie sa te intreb care-i afacerea? Si de ce nu ai pus toti banii ca si downpayment pt noua casa? De ce sa platesti dobanda pe un mortgage mai mare? Nu spuneai tu ca nu-ti place sa platesti dobanzi?

Pt Ozzy: am vizitat site-ul si am vazut ceva desene. Foarte faine. Felicitari. Ai talent intradevar. Mult succes in viitor.

In ceea ce priveste the real Ozzy: urasc heavy metal iar Ozzy mi se pare cel mai antipatic artist al tuturor timpurilor, indiferent de realizarile lui artistice. Sorry dar asta-i parerea mea personala. Tu in schimb poti sa-l admiri cat vrei, e treaba ta.

Nu tin partea nimanui si nu sunt impotriva nimanui. Si nu sunt inca milionar nici macar pe hartie. Dar ambitia mea e sa devin in curand si asta fara sa-mi cumpar masini si lucruri second-hand si fara sa muncesc 100 ore/sapt la patron. Romanii sunt un popor de oameni destepti, chiar daca au si unele defecte. Oricum suntem cu o treapta de inteligenta mai sus decat americanii, francezii, englezii sau alte natii dezvoltate. Chiar si cu numai cateva sute de dolari disponibili intr-o luna, se pot face multe daca ai vointa. Totul e sa-ti pui mintea la contributie si sa nu te complaci in comfortul de a nu face nimic.

Multa bafta,

Dan

Dear Brother,

La 14 ani(pare un secol trecut...)am auzit prima oara pe Jimi Hendrix,Nasa mea(Dumnezeu s-o aiba in pace acum)mi-a dat de ziua mea un disc cu hituri al lui.M-a schimbat total.Eram un Beatles fan si Rolling Stones,sunt o generatie a anilor 69-70 ca muzica.Chiar acum cand iti scriu,am pe mine un T-shirt cu Jimi.
Apoi am descoperit Led Zeppelin si desigur The Who si desigur Black Sabbath,sunt un fan al lor de peste 30 ani,am fost norocos venind in USA si vazut live multe grupuri celebre.
Desigur...Ozzy Osbourne,pe care multi il considera "satanist"....la fel B.S.la care a cantat din 1968-1979,i-am vazut reuniti acum 2 ani,inca sunt f.f.f. buni si chiar si azi umplu stadioane intregi,cei vechi rezista cel mai mult datorita muzicii lor. Alt ex. The Stones.Nu am mare interes in muzica de azi,traiesc cu cea din trecutul meu,dar imi place Moby,U2,Nirvana,Tool,Radiohead,Depeche Mode,cu rap-ul nu le am,mi-a placut insa Run DMC si Public Enemy.
Dar am fost mereu fan Pink Floyd,Yes,Jethro Tull,Deep Purple,Guns'n Roses,
Aerosmith,Judas Priest,Genesis,Peter Gabriel,si i-am vazut pe toti in concerte,la fel Bowie.

Si sunt tatuat pe brate,am 7 tatuaje si pe picioare la fel 3 si nu am nimic impotriva fetelor cu inele in buric.Odata am fost la un party al unor Hell's Angels in Alphabet City(NY),si unii se tatuau.O fata f. draguta avea spatele tot tatuat si pe coapsa si am intrebat-o la misto unde duce dragonul ei de pe coapsa si si-a dat pantalonii jos fiind goala in fata mea.Era un frumos tatuaj un dragon inaripat de la spate si pe piciorul stang la glezna.

Avea inel in buric si in nas si in limba.Nu ma supara astea deloc.Eu sunt artist plastic si la acea vreme desenam si cream tatuaje pt. ei si Tattoo parlors in NY.Bani f. buni si droguri pe gratis(de calitate buna,nu...indoite!).
Poate eu nu eram la fel in liceu,dar cred ca eram mai rau ca cei de azi.Ha!
Mergeam beat la cursuri,beam la ore si nu-mi pasa de romana si mate,am trecut ca gasca prin apa ,talentul de artist m-a salvat de la repetentii,am ramas de cateva ori corigent si odata repetent totusi,pt. ca nu mi-a placut scoala,chiuleam cu lunile.

Odata prof. de istorie(care era si directoarea liceului Tonitza,Bertea)m-a vazut dormind in clasa la ora ei,eram beat si ca de obicei in ultima banca,mi-a zis sa-i suflu in nas si puteam a bautura,m-a trimis acasa,pt. ca aveam talent prof. de arte mereu ma aparau si scoteau din cacat.Dar eram renumit ca betiv si pornograf.
Trebuia sa fim tunsi scurt si noi baietii uram asta,cei din cerc care stiu acele vremuri stiu ce spun.Stii ce faceam,mai ales cand cu 2-3 luni inainte de vacanta mare?De acasa zilnic ne faceam o solutie de apa si zahar si ne ungeam pe par,devenea gretos dar il puteam indoi si aranja la ceafa sa para scurt caci la ora 8AM cand veneam la liceu,era un prof. la usa ce ne controla!

Eu mi-am facut un amic din mecanicul liceului si asta imi deschidea o fereastra
pe care intram in scoala fara a trece prin control.
De multe ori in clasa dormeam...noaptea eram la petreceri si sex.
Sefa clasei trebuia sa spuna fiecarui prof. la ore cine e absent,ii ziceam sa nu ma dea si imi jucam ruleta norocului,daca eram chemat la lectie sau nu.Dormeam in ultima banca si mereu am stat langa o fata si imi puneam capul in poala ei.

Cu fumatul...alta poveste.Desigur nu aveai voie sa fumezi dar noi tot o faceam,fie in boschetii din curtea liceului de iesea fumul ca la locomotiva si Prof.Macarie(de Romana)Augustin,venea in pauze cu o nuia sa ne arda dar saream gardul si radeam de el.Alteori,iarna fumam in Wc si venea si acolo dupa noi caci iesea fumul gros pe hol.Ne adunam 4-5 intr-un WC,in special primul care dadea la usa de intrare ,de ce? pt. ca atunci cand o deschidea,mergea mai intii la celelalte Wc uri,si noi deschideam usa noastra ce o bloca pe cea de la intrare,incat el nu ne putea vedea si o roiam razand.

Dar cate si mai cate,crezi ca-mi pare rau de acele vremi,NU!Si sa stii ca si azi nu am nimic impotriva tinerilor de liceu din RO,ca au cercel in buric sau jeansi evazati si isi arata buricul fetele.Eu am trait intr-o vreme cand era moda evazata in RO. si la o vreme cu dungi,par lung etc.Eram rebeli.

Cand aveam 3 zile pe sapt. cursuri de arta,la alta cladire,deci nu erau prof. de materii,atunci ne purtam parul lung.
Eram mereu beat si acolo,dar luam 10 pe linie la desen,pictura,sculptura,schite,compozitie,grafica etc si prof. nu ziceau nimic.
Am avut expozitii in Austria,Franta,Cuba,Germania...desigur eu am stat in RO,doar picturile mele au plecat....

Dear brother,fi mai loose,nu stiu ce varsta ai,eu am 48 si inca simt in mine ca sunt un teenager si de ce nu?Poate azi sunt mai intelept si imi cunosti parerile actuale dar omul trebuie sa fie free,orice varsta are lasa-l sa se descopere singur si nu critica,ani de nebunii,rebeliuni etc.se vor duce candva,sa ai amintiri de orice fel este bine sufletului,se cunoaste mai bine,invata diferite lectii din viata asta.

Astea am avut de spus,sa ma critice cercul nostru acum.
Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)

Ps:Pt. cei din generatia mea,in liceu fumam si era o moda atunci,Bucegi,Tractorul,Carpati si desigur Marasesti.
In NYC in Alphabet City este un Tattoo Parlor al carui propietar este un om f. faimos Huggybear,f. talentat in a face tatuaje,are pe corpul lui 250 de fluturi
de diverse culori si specii.Huggybear a fost in razboiul din Vietnam,veteran decorat cu 3 Purple Hearts si 1 Bronze medal,un Brave Warrior!
250 de soldati ca el din acel razboi inutil,au fost ucisi atunci,fiecare fluture de pe corpul lui este sufletul unuia din cei morti,i-a cunoscut personal,in acest fel isi aduce mereu aminte de ei purtindu-i pe corpul lui.

Wakan Tanka Tunkashila onshimala(Grand Father Spirit,pity me,so my people may live)

Great Chief and Medicine Man,Lame Deer(Lakota-sioux-Takche Huste)

Dear Bro,

trebuie sa recunosc ca...nu am iubit pe nimeni,un mare egoist si am folosit lumea pt. scopurile mele egotistice.Pur adevar,nu-mi e o madrie....dar nici lauda(ar fi stupid),ce sa fac?asa am fost,dar sa nu dai cu parul in mine acum,am mai scris ca sunt o total alta persoana azi,si REAL iubesc sotia la nebunie.

Hai sa-ti zic o poveste petrecuta ieri,venind din NYC(am dat un mic interview la airradioamerica vorbind despre asemanarea dintre 2 dictatori....Ceausescu si Bush,am salutat si pe Bill Clinton ce era acolo sa -si faca reclama la cartea lui.
A zambit vazand tee shirt-ul meu cu Ozzy Osbourne si desigur ca de obicei mereu sunt imbracat in black.
La fel si ochelarii de soare ce-i port si sunt dati(cu ani in urma)de Ozzy in persoana!!!!

In fine,am fost demult o combinatie intre Jim Morrison si Ozzy.
Povestea mea e asa:vin in NJ,si merg sa fac piata la shoprite,o fac acolo mereu,un nou supermarket(huge).

E acolo o fata de 18 ani(Amanda)blonda cu ochi albastri si asa de frumoasa ca
e ca un vis...!Lucreaza in vacanta sa faca extra cash.
Sa-ti spun sincer,o admir si imi place mult de ea,la fel,ei de mine....Marilyn desigur ca nu i-am spus nimic!!!!!
Dar nu ar fi nevoie pt. ca nu o pot insela,nici pt. Uma Thurman!!!!!
Oricum,sunt cu.....30 ani mai in varsta ca ea...i-as putea fi ...tata!!!!!Dar fata
a facut unele pasuri la mine si am refuzat-o....s-a simtit nasol.....ca am respins-o,dar sunt casatorit de 14 ani si-mi iubesc sotia si sunt a one woman man!!!!!!!!Asta i-am spus,daca as fi trait cu 14 ani in urma.....la ora asta aveam sex cu ea in fiecare zi si in prostie,inca mai pot!

Asa ca trebuie sa nu mai merg la acest supermarket.Am telefonat o florarie si comandat o duzina trandafiri sa-i fie trimisi,si mi-am cerut iertare ca nu pot s-o iubesc......deci nici azi nu mai pot iubi....decat o singura femeie.

Ti-am dat acest ex. sa vezi ca totusi nu sunt o fire azi care sa profite,ma uimeste faptul ca inca mai atrag femei si chiar fete f. tinere.......

Am sa revin,
Love&peace,
Ozzy


Multumesc pt. urare,la fel si eu iti doresc din sufletul meu atat de negru,mult noroc!!!!

...si iti impartasesc umilintele - suntem dati afara de peste tot. Ba chiar in Boulder, Colorado nu ai voie sa fumezi nici macar pe strada. Dar nu vad o conspiratie in asta si sunt constient cu fiecare tigare ca mi-am mai bagat un cui in cosciug. Al meu, de fapt, cred ca e facut numai din cuie, n-a mai ramas loc si pentru scandura dupa 21 de ani de fumat. Dar efortul de a ne face sa ne lasam il vad totusi ca pe ceva bun, la fel ca pe propaganda impotriva avorturilor. Nu, nu cred ca ar trebuii ilegalizate, dar suport efortul de educatie si reducere al acestora. Am un baietel de 4 ani, am fost martor la minunea dezvoltarii si nasterii lui si nu pot spune cu constiinta curata : "Face-ti, fetelor, avorturi dupa cum va place". Pe de alta parte, vad legatura dintre o mama si pruncul ei nenascut mult prea intima, prea adanca sa-mi permita intruzia printr-o lege. Hotararea de a naste sau de a avorta un copil nu poate ramane decat a mamei, dar ca societate, eu cred ca avem datoria de a incuraja si suporta alternativa vietii. Si cu aceste declaratii stiu ca mi-am pus in cap ambele tabere. Ma declar "Pro Life Choice".
Dar divaghez. Ceea ce vroiam sa spun este ca am convingerea ca lupta impotriva fumatului si implicit a fumatorilor este de natura "grassroots", un efort popular. Cei care au pierdut parinti, rude, prieteni se coalizeaza sa vindece aceasta plaga.
Tot asa a luat fiinta si organizatia MADD(Mothers Against Drunk Driving - Mame Impotriva Condusului sub Influenta Alcolului) - un efort de a face strazile mai putin periculoase. Cu totii, si in special cei care suntem parinti, cred eu ca vrem sa lasam in urma noastra o lume mai buna decat cea care ne-a fost data noua, pentru ca urmasii nostri sa o "duca" mai bine. Diferentele, cred eu, se ivesc prin ideile fiecaruia despre ce inseamna "mai buna". Si cu asta ajung la problema pe care mi-ai pus-o - functia guvernului.
Vezi tu, parerile mele personale coincid in mare masura cu ale conservatorilor care ar prefera "acele cupluri" in afara legii. Adica nu cred ca tendintele homo sunt determinate genetic, le vad ca pe o deviere psihica. Dar totusi cred ca aceasta deviere este atat de adanca incat nu poate fi remediata. Cel putin nu de metodele medicale sau oricum altcumva cunoscute in ziua de azi. In alt plan, consider ca aceste tendinte nu impiedica un individ sa functioneze normal in societate. In primii mei ani aici in US, am avut norocul/ghinionul sa-mi gasesc o slujba intr-un hotel de 4 stele(adevarate!) in care trei sferturi dintre masculii care lucrau acolo preferau alti masculi. La inceput am fost dezgustat, scarbit si speriat de avansuri. Da, mi s-au facut si din acelea, mai ales ca aveam 21 de ani si nu aratam deloc rau. Dar in timp - am lucrat la acel hotel vreo 7 ani - ei au invatat sa-mi respecte preferintele, iar eu am invatat sa-i judec pe fiecare in parte. Asa am descoperit ca si ei sunt la fel ca si noi, cei normali. Ca si ei nu vor decat o lume mai buna, mai intelegatoare in care sa isi poata gasi fericirea si linistea. Am cunoscut cupluri cu 25 de ani impreuna care inca erau dedicati unul altuia asa cum multe cupluri hetero ar vrea sa poata fi.
Ce incerc sa spun este ca impotriva propagandei unora, si acesti oameni sunt la fel cu noi toti, nu fac mai mult rau societatii decat noi restul. Iar guvernul are rolul de a ne reprezenta pe TOTI!
Ma gasesc categoric impotriva grupurilor "alternative" care incearca sa schimbe biserica(oricare ar fi ea) sa le accepte stilul de viata. Biserica are regulile ei si acestia ar trebui sa le respecte. Dar in fata legii, independent de invatamintele si condamnarile religiei, nu gasesc un argument convingator care sa trateze acesti oamnei altfel decat pe altii, bazat numai pe aceasta preferinta sexuala.

Te citez:
Pentru unele persoane ce au dubii si nu prea ar intra in categoria amintita de tine, hotarirea unei tari de a-i pune in afara legii "ca cupluri normale", este poate singurul motiv pentru care sint heterosexuali si asa vor merge pina la moarte.

In primul rand nu sunt sigur ca inteleg la ce categorie te referi. Ajuta-ma.
Cat despre a doua parte a remarcii tale - din ce am observat eu, cei care de frica legii si a societatii traiesc o viata "normala" pana la moarte, sunt nefericiti si ne-inpliniti pana la moarte. Atata timp cat viata lor nu o afecteaza direct negativ pe a mea, de ce le-as interzice eu (sau guvernul meu) dreptul la "life, liberty, & the pursuit of happiness" (viata, libertate si cautarea fericirii), baze pe care a fost cladita aceasta natie.

Indulgenta si acceptarea diferentelor dintre oameni si dintre culturi diferite cred ca ne deschide orizonturi mult mai largi de intelegere. Ostracizarea altora, bazata numai pe mitul corectitudinii noastre ne face pe noi cu ceva mai buni?

Cand traia in Romania, tatal meu s-a dus o data in vizita la "o gashca" de tigani cu cortul. S-a anuntat ca vizitator si si-a depus ofranda de cadouri(marunte, dar gestul conteaza, nu?). Acolo a cunoscut proverbiala ospitalitate romanesca. A fost tratat regeste, cu deferenta si respect. I-au aratat dansurile si muzica lor. I-au povestit legendele si poznaile lor. Si a invatat ceva despre tigani. Chiar daca a doua zi a fost jefuit de unul dintre ei, mi-a spus ca nu a regretat niciodata ce a facut.
Si cand vorbea despre tigani, nu am vazut sau auzit niciodata in cuvintele si gesturile lui dezgustul sau dispretul romanului care nu i-a cunoscut.
Putem fi mai buni, mai toleranti, mai ingaduitori, putem.

Doamnelor/Domnilor,
Pace voua!
Despre teenager-i si teenager-itze:
Sunt mandrul proprietar al unei fete de 16 ani fara o luna.
Este ce-a mai frumoasa si desteapta fata din lume, ea este singura persoana de pe pamant care ma poate jigni sau impaca, sa ma faca sa ma simt iubit dincolo de limite sau urat cu ferocitate, sa rad si sa plang in decursul a cinci minute!

Pentru mine ea reprezinta ce-l mai elocvent exemplu de VIATA.

Despre graffiti
Toata viata am luptat prin orice mijloace pentru si am fost un "fan" al libertatii.
Este lucrul pe care il respect cel mai mult si cred ca este elementul care il reprezinta cel mai bine pe Dumnezeu si mai ales pe Isus.

Opinia mea: Graffiti este o forma de INGRADIRE a libertatii si nu o forma de exprimare a ei. Este o implementare cu forta a unui mesaj in campul vizual al membrilor societatii.
Pe langa aspectul moral, apare si aspectul etic, nu stiu cum v-ati simti sa va faca cineva un desen pe peretele casei, si prin extensie in domeniul public pe orice suport care nu este destinat acestui lucru.
Libertatea umana se manifesta in contextul societatii si in relatie cu aceasta, conform regulilor stabilite de comunitate acord.
Intradevar detinatorii puterii abuzeaza de prerogativele functiei lor si tind sa ingradeasca libertatea membrilor societatii pentru a raspunde intereselor lor personale, de clan sau politice - dar asta este un alt subiect.
In concluzie, cu toate ca apreciez Graffiti atat dpdv al mesajului cat si artistic, nu sunt de acord cu modul de manifestare al acestui fenomen.

Inchei cu un citat din Sorescu:

"Libertatea este un lucru atat de frumos incat merita inramat."

in viziunea mea elementele necesare mentinerii si succesului unui cuplu (nu neaparat casatorit) sunt grupate in patru categorii:
1. sex (atractie fizica, interes pentru, frecventa, etc)
2. incredere si respect reciproc
3. interese socio - economice - culturale comune
4. preocupari comune (hobby-uri, timpul liber)
(copiii apartin de 3 si 4)
primele 2 sunt critice, din simplul motiv ca nu permit compromisuri.
ultimile 2 sunt ne-critice, deoarece chiar daca lipsesc total sau partial, sau sunt izvor de 'conflicte' intotdeauna se pot gasi compromisuri si se rezolva de comun acord; mai ales ca sunt vizibile sau/si cunoscutre de la bun inceput.
o casatorie sau o relatie n-arte nici o sansa (sau se transforma intr-un iad - vezi ce li se intampla acelor care au ghinionul unui partener gelos sau/si neincrezator) daca una din primele 2 categorii lipseste. nici nu se pune vorba de compromisuri sau lupta. lupta pentru ce? sa te trezesti dupa 5-10-20 de ani ca ti-ai risipit viata?
in cea ce priveste ultimile 2 categorii, daca ambele se implinesc, atunci se ajunge la o relatie ideala si cuplu e fericit pentru totdeauna sau pentru foarte multi ani. daca numai una se implineste, chiar partial. se poate ajunge la compromisuri lucrative si relatia e O.K. daca ambele lipsesc, cantitatea de compromisuri poate devenii masa critica si sa puna in pericol relatia.

pe vremea bunicilor si strabunicilor, cand multe casatorii erau aranjate, cel putin in anumite medii sociale, chestia cu sexul nici nu venea in discutie iar interesul economic avea rolul critic. azi cand si femeia lucreaza si poate intretine familia iar copii crescuti de parinti singuri nu mai sunt o exceptie ci aproape ca au devenit norma, chestia cu interesul economic e deja nerelevanta si nu vad pentru ce sa se lupte. nu mai vorbesc de faptul ca si la 40 sau 50 de ani viata se poate reface si se poate gasi un partener potrivit, ca sa nu mai vorbim de aia de 25-30.

Subject: Romani celebri !

PUTEM OBSERVA cu stupoare cum chiar unii români afirma despre locuitorii acestei tari ca ar fi doar niste ?barbari? înca de pe vremea dacilor, care n-ar fi stiut nici macar sa scrie (cum prezinta în unele articole ?Academia Catavencu") si ca românii sunt si acum ?codasii Europei"! Astfel de afirmatii pot fi semne de incultura crasa sau, de cele mai multe ori, de rea vointa, ce apare ca un rezultat al oportunismului unor ziaristi care nu urmaresc altceva decât banii care vin din Vest sau de la Est.

Si pentru ca autorii celui mai popular dictionar occidental ?Larousse? nu vorbesc deloc de români ca natiune importanta pentru dezvoltarea civilizatiei umane, vom prezenta o serie de inventatori de marca originari din România, sau personalitati mondiale de prima marime care apartin acestui neam, dar care din pacate nu sunt cunoscuti, deoarece se pare ca mass media româneasca este mult mai preocupata de cazuri stupide care nu au nici o valoare umana si nationala.

? Rachetele expediate de la Cape Kennedy si aripile ?Delta? au fost inventate la Sibiu înca din 1555! Onest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amanuntele necesare si cu o fireasca uimire ca ?istoria oficiala? a ?reusit? sa-l neglijeze? Racheta spatiala cu trei etaje de carburant solid ("model Cape Kennedy") a fost inventata în 1529 si trimisa în spatiu cu succes în 1555, în prezenta a mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, seful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550 1570).

Aceasta informatie si urmatoarele provin dintr-un vechi manuscris descoperit de prof. Doru Todericiu, în 1961, la biblioteca din Sibiu. Lista inventiilor mentionate în manuscris contine: racheta cu doua etaje de ardere (1529); racheta cu trei etaje (1529), baterie de racheta (1529), casuta zburatoare (1536), experimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor de stabilizare având forma literei delta (1555)? ?Casuta zburatoare", propulsata în aer de racheta, nu era nimic altceva decât anticiparea cabinei spatiale folosita de cosmonauti începând cu anii 50!? În lucrare erau mentionate si pulberile lui Ioan Românul din Alba Iulia.

? Radioactivitatea artificiala a fost descoperita de o savanta de la Facultatea de Stiinte Bucuresti, si însusita apoi de Marie Curie si întrebuintata pentru distrugere. Cerând un grad superior la facultate, savanta românca îi scria regelui Carol al II lea: ?Numirea mea s-ar putea face pe aceeasi cale exceptionala ca si a domnilor recomandati de dl. Perrin, ca o recompensa a descoperirii radioactivitatii artificiale, care este a mea si de al carui fruct s-a bucurat dna Joliot Curie, recomandata de însusi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (? ) Domnul Decan al Facultatii de Stiinte si o parte din profesori ma sacrifica pentru a nu-i nemultumi pe dl. Perrin si pe sotii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie.? Vesnicile ?plecaciuni? fata de cei de afara, bogati, deci destepti si merituosi! Nedreptatita savanta înfiintase din proprie initiativa Catedra de Radioactivitate de la Facultatea de Stiinte Bucuresti?

? 1827 - Petrache Poenaru, membru al Academiei Romane si unul dintre organizatorii învatamântului national inventeaza predecesorul stiloului modern: ?condei portaret, fara sfârsit, alimentându?se singur cu cerneala?
? 1858 - Bucuresti - primul oras din lume iluminat cu petrol si prima rafinare a petrolului.
? 1880 - Dumitru Vasescu - construieste automobilul cu motor cu aburi.
? 1881 Alexandru Ciurcu - obtine un brevet din Franta prin care prevede posibilitatea zborului cu reactie.
? 1885 Victor Babes - realizeaza primul tratat de bacteriologie din lume.
? 1886 Alexandru Ciurcu - construieste prima ambarcatiune cu reactie.
? 1887 C. I. Istrate - Friedelina si franceinele.
? 1895 D. Hurmuzescu - descopera electroscopul.
? 1899 C.I. Istrate - o noua clasa de coloranti.
? 1900 Nicolae Teclu - becul cu reglarea curentului electric si gaz.
? 1904 Emil Racovita - fondatorul biospeologiei.
? 1905 Augustin Maior - telefonia multipla.
? 1906, 18.03 - Traian Vuia - avionul cu tren de aterizare pe roti cu pneuri; cu ?Vuia I? acesta reuseste prima decolare fara sa foloseasca nici un mijloc ajutator, numai cu aparate aflate la bord (în fapt, primul avion din istorie).
? 1906 A.A. Beldiman - aparatul hidraulic cu dalta de percutie pentru sondaje adânci.
? 1908 Lazar Edeleanu ? primul procedeu de rafinare a produselor petroliere cu bioxid de sulf din lume, procedeu care ii poarta numele.
? 1908 Acad. Nicolaie Vasilescu-Karpen - ?pila Karpen", care functioneaza înca si produce curent electric, neîntrerupt, de aproape 100 de ani!
? 1910 iunie - Aurel Vlaicu - lanseaza primul avion din lume fuselat aerodinamic.
? 1910 Tache Brumarescu - masina de taiat sulf.
? 1910 Stefan Procopiu - efectul circular al discontinuitatilor de magnetism.
? 1910 Gh. Marinescu - tratamentul paraliziei generale.
? 1910 Henri Coanda reuseste primul zbor al unui avion cu reactie (fabricatie proprie).
? 1910 Ioan Cantacuzino - ?fenomenul Cantacuzino? (aglutinarea unor microbi).
? 1913-1916 Ioan Cantacuzino - vaccinarea antiholerica (metoda Cantacuzino)
? 1916 D. Danielopolu - actiunea hipertensiva a digitalei.
? 1918 Gogu Constantinescu - întemeiaza o noua stiinta: sonicitatea.
? 1919 Stefan Procopiu - unitatea elementara de energie magnetica (magnetonul).
? 1920 Emil Racovita - pune bazele Institutul de Speologie Cluj (primul din lume).
? 1920 ing. Gheorghe Botezatu - a calculat traiectoriile posibile Pamânt - Luna, folosite la pregatirea programelor ?Apollo? (al caror parinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost si seful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei ?Apollo? care a dus primul om pe Luna.
? 1921 Aurel Persu - automobilul fara diferential, cu motor în spate (de forma ?picaturii de apa").
? 1921 Nicolae Paulescu - descopera insulina; pentru ca era un anti-mason virulent, Premiul Nobel l-au primit canadienii F. Banting si J.R.J. McLeod pentru aceasta descoperire?
? 1921 Stefan Procopiu - Fenomenul Procopiu (depolarizarea luminii).
? 1922 C.Levaditi si Sazevac - bismutul ca agent terapeutic împotriva sifilisului.
? 1925 Traian Vuia - generatorul de abur cu ardere în camera închisa si cu vaporizare instantanee.
? 1930 Elie Carafoli - avionul cu aripa joasa.
? 1933 Henri Coanda - aerodina lenticulara (farfuria zburatoare).
? 1938 Henri Coanda - efectul Coanda.
? 1938 Henri Coanda - discul volant.
? 1952 Ia fiinta Institutul National de Geronto-Geriatrie ?Dr. Ana Aslan", primul institut de geriatrie din lume, model pentru tarile dezvoltate, prin asistenta clinica si cercetare. ?Ana Aslan? are, anual, mii de pacienti. Efectele terapiei Aslan asupra îmbatrânirii au convins înca de la început, aducând institutului pacienti cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, printese, conti si directori ai unor mari banci ale lumii. Renumele produselor ?Aslan? a trecut si Oceanul, John Kennedy recurgând, pentru o afectiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu cu ?Gerovital".

O mentiune speciala facem pentru Stefan Procopiu, fizician de renume mondial, doctor honoris causa al mai multor universitati din lume, membru al Academiei Române, intemeietorul scolii romanesti de magnetism, om de mare tinuta profesionala, de înalta atitudine civica si patriotism. In 1919, plecând de la teoria cuantelor a lui Max Planck, calculeaza valoarea magnetonului teoretic (unitatea elementara de energie magnetica), astazi cunoscut ca ?magnetonul Bohr-Procopiu". In 1921 descopera fenomenul de depolarizare a luminii in suspensii si coloizi, denumit fenomenul Procopiu, urmat in 1930 de efectul Procopiu, in magnetism. Propus spre acordarea premiului Nobel pentru fizica de catre comisia de recomandari in urma dovedirii teoretice a existentei magnetonului, a fost privat pe nedrept de distinctie, aceasta fiindu-i inmanata savantului danez Niels Bohr, desi descoperirea a fost anuntata intai de roman.

? O sincronicitate uimitoare a fost sesizata de unele persoane: vehiculul descris de profetul biblic Ezechiel a fost asemuit cu ingenioasele centuri zburatoare testate de americani în 1961, dar, desi americanii au fost creditati ca autori ai inventiei, adevaratul inventator este Justin Capra care, în 1958 a proiectat, realizat si zburat cu un astfel de aparat. Acum, acest aparat a fost îmbunatatit si este folosit (cu o autonomie de 30 40 minute) pentru salvarea rapida de pe platformele marine si pentru supravegherea zonelor forestiere.

? Un crater de pe luna poarta numele lui? Spiru Haret. Aceasta deoarece savantul român a demonstrat ca axa mare a elipsei pe care se deplaseaza Pamântul în jurul soarelui este de o marime variabila, creând premisele de baza ale astrofizicii moderne.

? Mai putem semnala existenta unor personalitati, adevaratele ?vârfuri de talie universala? aparute dintre minoritatile din România, în toate domeniile. Un exemplu de prim rang: prof. Herman Oberth, un sas din Sibiu, considerat ?parintele navigatiei spatiale"si, de asemenea, profesorul lui Werner von Braun, seful programului rachetelor americane ?Saturn".

Alte realizari romanesti:

? Stefan Odobleja - Parintele ciberneticii generalizate .
Timisoara - primul oras european cu iluminat stradal cu energie electrica (noiembrie 1884).
? Griogore Antipa ? savant naturalist, inventatorul dioramelor (1912).
? Ion Agarbiceanu ? primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiatie infrarosie (1962).
? Dumitru Daponte - inventatorul modalitatii de proiectare a filmului in relief.
? Iulius Popper - inventatorul unui dispozitiv pentru recoltarea aurului din apa marii; in plus este cel care a dat denumiri romanesti unor locuri din Tara de Foc (Sinaia, Ureche, Lahovary, Rosetti).
? Aurel Persu - a stabilit ca automobilul cu cele mai corecte forme aerodinamice trebuie sa fie proiectat avand forma unei picaturi de apa, in cadere. General Motors precum si Ford au facut propuneri pentru achizitionarea patentului.
? Anghel Saligny - construieste in premiera mondiala, la Braila si Galati, silozuri din beton armat (pentru poduri).
? Eliza Leonida Zamfirescu - prima femeie inginer din lume.
? Smaranda Braescu ? una din primele femei parasutis din lume, detinatoare a mai multe recorduri mondiale in domeniu.

REALIZARI CONTEMPORANE

O alta idee propagata destul de puternic în societatea româneasca de astazi este ca, deloc mândri cu originea lor, unii dintre români afirma ca toate aceste prilejuri de mândrie nationala tin doar de domeniul trecutului, ca România de astazi ar fi? o ?tara bolnava", fara civilizatie, fara personalitati marcante, ea fiind mereu ?codasa Europei".

Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite sa-i tina pe români ?la locul lor? (si departându-i de traditia si sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei ce se doresc ?Atotputernicii Lumii", Iluminati sau francmasoni, vom oferi si o serie de realizari ale geniului românesc ale ultimilor ani:

? Dr.fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizica Atomica de la Magurele, a realizat un CD ROM (din sticla) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decât a unuia obisnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocata întreaga Biblioteca a Academiei Române, iar informatiile ar putea rezista? 5.000 de ani!!! În noiembrie 1999, inventia sa a fost premiata cu medalia de aur la Salonul Mondial al Inventiilor ?Bruxelles Europa", iar autorul doreste cu orice pret producerea de serie în România. Dar forurile din România întârzie la nesfârsit formalitatile?

? Constantin Pascu a realizat în anul 2000, în premiera mondiala, un aparat care purifica aerul în spatiile de locuit: distruge bacteriile din aer, retine praful si fumul de tigara, atmosfera devenind ?ca în salina sau pe litoralul marin". Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!?

? Petrica Ionescu este cel mai important regizor de opera dupa Zefirelli (afirmatie facuta de George Astalos, în ian.2001)

? România a câstigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de multi drept cel mai inteligent joc de carti) pe Internet, în 16.11.2000 (107 - 75 cu SUA în finala).

? Hackerii români sunt considerati printre cei mai buni (si mai periculosi) din lume. ?Distractia? (conform declaratiei lor, ei nu fura informatii, ci doar doresc sa îsi dovedeasca ? valoarea) celor ?5 magnifici de la Rasarit? a obligat CIA sa trimita o delegatie la Bucuresti? Printre site urile ?sparte? de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard, departamente federale, etc?

? La salonul inventiilor de la Geneva (aprilie 2001), România s a clasat pe locul I în privinta numarului de premii obtinute si pe locul II (dupa Rusia) ca numar de inventii prezentate. Adica a luat premii pentru toate cele 62 de inventii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!! Delegatia româna s a mai întors de la Geneva si cu 4 premii speciale din partea delegatiilor altor tari, un premiu de creativitate (pentru Ionut Moraru  inventia ?Biomer"), Medalia expozitiei si Diploma salonului pentru contributia exceptionala în promovarea inventiilor.

? Prof. Stefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universitatii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasa si în Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice. Posesoare a doua certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Sefa Clinicii de Neurologie din Cluj Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. În plus, medicul român a primit si medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numita si în conducerea acestei unitati.

? Dr. Maria Georgescu, eleva prof. Ana Aslan si director al institutului cu acelasi nume, a avut o serie de pacienti celebri: Charlie Chaplin, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, J.F.Kennedy, Charles de Gaulle, presedintii Suharto si Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet (1993), printul Agacan (cu sotia), contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.

? La olimpiada internationala de matematica de la Washington (iulie 2001), elevii români au obtinut o medalie de aur, doua de argint si trei de bronz. Ei sunt din Galati, Arad, Vâlcea si Constanta. Participarea la olimpiade internationale de matematica si fizica: 500 de elevi din 83 de tari? Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galati) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internationale si Balcaniada? Fireste, el a fost ?racolat? imediat de americani, optând pentru Universitatea din Princetown (SUA)?

? Stefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai Ivanescu au fost nominalizati, în vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de catre institutii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalti participa la programe în colaborare cu NASA.

? Nicu Mincu din comuna Ivesti (Galati) vindeca diverse boli cu leacuri si ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arata ca la 50, pentru ca, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tineretii?

? România este pe primele locuri în lume la? exportul de inteligenta. De exemplu, la ?Microsoft", a doua limba vorbita este româna, iar la NASA multi dintre specialistii de prim rang sunt tot români?

? Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite sali de gimnastica din SUA (Manhattan/New York). Emigrat în 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clientii sai numarându se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Berger, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video lectii de fitness produse de Cindy Crawford începând din 1992 au fost realizate împreuna cu antrenorul sau, Radu Teodorescu, care doreste sa înfiinteze în România primul institut din lume de pregatire a profesorilor de educatie fizica în fitness pentru adulti?

? Nicolae Balasa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj, socoteste mental mai rapid decât calculatorul (înmultiri, împartiri, ecuatii de gradul II, radicali de ordinul III si IV)! Fost inginer la Uzina Mecanica Filiasi, din 1994 Nicolae Balasa este actualmente somer?

? Ion Scripcaru, strungar si lacatus mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu gaseste de 4 ani, 15.000 USD pentru a si realiza inventia epocala (pâna la proba practica): motorul care nu consuma nimic! Acesta ar trebui sa functioneze pe baza gravitatiei, fiind în fapt ?instalatie mecanica amplificatoare de putere, capabila sa transforme forta statica gravitationala în lucru mecanic". ?S-ar închide toate centralele nucleare", spune el. Numai ca OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) a refuzat sa-i breveteze inventia în lipsa unei machete functionale, doar pe baza schitelor. Petre Roman si Ministerul Cercetarii si Tehnologiei l-au tratat cu indiferenta (1997), iar sponsorii nu se înghesuie (ca si statul) sa i asigure cei 15.000 USD necesari?

? Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reusit teleportarea unei particule. O aplicatie a acestei inventii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc în 4 iulie 1997, în laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme ?Hewlett Packard". Pe vremea lui Ceausescu, Sandu Popescu a reusit ?performanta? de a fi somer în România?

? Ioan Davidoni (52 de ani), un banatean sarac material dar bogat în idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul în care ne pierdem cea mai mare bogatie: inteligenta si inventivitatea. Angajat al fabricii de sticla din Tomesti (Timis), pentru care a realizat, în câtiva ani, 45 de inventii si inovatii, el a fost disponibilizat când a îndraznit sa si ceara drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adica? de 4 ori greutatea sa în aur!) si apoi a fost reangajat ca muncitor? ?din mila"!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat doua inventii de exceptie: un recuperator de pelicula de titei si pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani? Prima inventie valoreaza miliarde de dolari în Vest, a doua a înregistrat o inutil la OSIM, pentru ca atât chinezii cât si americanii i au furat si folosit inventia cu un profit imens. De exemplu, în SUA s au vândut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari? În acest timp, statul român ignora în continuare o inventie, într adevar de miliarde?

? Anonim nascut la 14.11.1902, în Câmpina este redescoperitorul tratamentului cu lumina. Prietenul sau, Albert Einstein l-a avertizat: ?Esti un visator. Cine crezi ca o sa ti permita sa distrugi întreaga industrie farmaceutica si sa revolutionezi medicina?? Mai târziu, Elena Ceausescu i-a propus, prin intermediari, sa i cedeze inventia? Pâna la urma, avea sa ajunga prioritatea neuropatologului Peter Mendel, ca atâtea alte inventii românesti ?pierdute? în strainatate ? În 1991, Carol Przybilla a înregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici pâna acum. Între timp, principii incluse în tehnologia aparatului au fost utilizate în realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicatii militare malefice? C.P. Carol Przybilla a mai realizat si alte inventii deosebite: turbina cu combustie interna (1958, vânduta de statul român firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit închis (1959), motor eliptic, fara biela (vânduta Japoniei si folosita în celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii `90).

? Justin Capra este un inventator celebru al României, din pacate mereu tratat cu indiferenta (chiar ostilitate) de autoritatile statului, conditii în care nu e de mirare ca unele din inventiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani? În 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburator, un aparat individual de zbor. Dupa 7 ani în care ?semidoctii savanti? l-au tratat cu dispret pentru ca era doar tehnician si nu inginer, în 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings au preluat inventia din România si au lansat o în fabricatia de serie? În 1958, Justin Capra a realizat prima varianta a rachetonautului, cu care s a ridicat de la pamânt la? Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: inventia a fost si aceasta furata si brevetata în 1962 de Wendell Moore ("specializat? deja!), iar inventatorul? a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi dorit sa fuga din tara cu aparatul sau? Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism din lume, ?Soleta", care consuma ? 0,5l/100 km si al unei motorete unica în lume ce functioneaza cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o încarcare).

? Mihai Rusetel a inventat motorul cu apa! ?Cazul Rusetel", este elocvent pentru geniul românesc dar si pentru ?talentul? cu care ne risipim fortele si putem sa ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 si a fost brevetat în ? ianuarie 2001. Pâna atunci, Securitatea l-a sicanat pentru refuzul de a cesiona inventia statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca si consilier tehnic la ?Mercedes? (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea inventiei? Motorul sau se bazeaza, ca principiu de functionare, pe ?cazanul Traian Vuia", inventie folosita înca la locomotivele Diesel electrice pentru încalzirea vagoanelor. Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre si navale, în locul turbinelor din termocentrale, si chiar a centralelor termoelectrice.

În lume, mai exista doua brevete în domeniu (Japonia si SUA), dar acestea nu depasesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. ?Motorul Rusetel? foloseste drept combustibil doar apa, si are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie initiala fiind o banala baterie de masina. Datele tehnice preconizate de a patra sa macheta (10 l/100 km consum de apa, 70 km/h viteza maxima) pot fi îmbunatatite la realizarea prototipului: un motor cu apa montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaste acest proiect chiar din 1980, a afirmat ca este dispus sa ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului si a declarat, încântat. ?Reusita ar fi un miracol, si cred ca în asemenea caz ar trebui sa se inventeze pentru acest om Premiul Super Nobel".

rembrandt, unic, zaraza, si anonimii...

Fratilor nu ma deziluzionati... Eu tot timpul am crezut ca astea sint numele voastre adevarate... ma gindeam ca am ajuns sa corespondez direct cu celebrul pictor Rembrandt, cu proprietarul Supermagazinului Unic in timp ce plin de romantism fredonam "Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza..." Hahahahahahei just kidding!

Hai sa nu ne indepartam de la subiectul nostru. Sexul oral, denumirea populara/tiganeasca "muie". De unde vine si expresia: "sa dai muie la statuie"...
Nu vreau sa fiu vulgar, dar all of a sudden mi-am adus aminte de anii de liceu, unde in parcul de din fata scolii era o statuie mare si cind chiuleam de la ore ziceam colegilor: daca "baba de istorie" intreaba unde sint, sa-i spuneti ca m-am dus sa dau muie la statuie...

Zaraza are dreptate, "anonima" a descris mult prea pictoresc actul sexual oral incit citind comentariul ei nu am mai reusit sa-mi mai termin cafeaua si am stins tigara... pentru ca in imaginatia mea bolnav de bogata... mi s-a parut ca miroase urit...
Totusi avea dreptate, eu am intilnit persoane care sint inebunite dupa toate aceste ingrediente si o fac mai mult pentru placerea lor decit pentru ai face partenerului o favoare...

Intr-o seara frumoasa de vara, well... la Singapore este vara tot timpul dar asa incep povestile frumoase, stateam in cafe-barul hotelului Sheraton si in timp ce savuram un italian expresso si o tigara Cartier ascultam un concert de blue-jazz.
Cintareata, o malaezianca foarte sexy, scrutiniza toti clientii din cafe-bar. Poate nu eram cel mai bine barbat din audienta dar eram singurul alb si cred ca asta o facea sa-si opreasca ochii la mine mai mult decit la ceilalti.
Dupa terminarea concertului vine direct la masa mea si fara nici o introducere imi zice: "Sir, pentru 200 de dolari merg la tine in camera"... Oops, sa spun drept am ramas un pic intimidat. I-am raspuns ca nu locuiesc in Hotel, si ca de fapt astept pe cineva... La care ea nu se da batuta si imi spune: "atunci pentru 30 de dolari pot sa-ti ofer un blow-job in the toilet"...
Dintr-o data mi s-a facut mila de ea. Am invitat-o sa ia loc la masa si am intrebat-o de ce face asta. Mi-a spus ca pentru doua ore de cintat primeste 30 de dolari, daca are norocul sa gaseasca "un client particular" intr-o ora isi cistiga salariul pe o saptamina sau pentru "un concert de cinci minute la flaut" cistiga la fel de mult cit daca ar cinta doua ore pe scena... si in felul asta isi dubleaza venitul...:-))
Am ramas mut de calculul ei economic.. si am intrebat-o daca ii place ceea ce face. Mi-a raspuns deschis ca daca gaseste un barbat care sa fie "un gentleman" si sa o trateze frumos ii face placere sa il satisfaca si se simte si ea satisfacuta.
Nu a fost pentru prima oara cind am fost acostat de o femeie... dar probabil malaezianca, care nu avea mai mult de 23-25 de ani m-a impresionat cu sinceritatea ei. I-am oferit 100 de dolari si i-am recomandat sa ia o vacanta de citeva zile si sa se gindeasca daca ar putea face si altceva la fel de profitabil fara sa fie nevoita sa-si vinda trupul.
Nu a vrut sa ia banii si mi-a spus ca nu ii este rusine de ceea ce face si ca de cele mai multe ori ii place si se simte bine. Asa ca in generozitatea mea m-am simtit ca un prost si mi-am propus sa nu mai fac asemenea greseli.
Cea mai buna solutie este sa accepti sau sa respingi oferta, in functie de cum simti la momentul respectiv, si sa nu incerci sa o faci pea "salvatorul" asa cum a facut Isus cu Maria Magdalena.

All the best,

Dr Evil