comentarii

fiecare aduce bucurie


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Amoore - de amoore la: 04/03/2004 11:18:47
(la: Romani in strainatate)
Amoore
Multumesc pentru comentariu
Cred ca nu gresesc in a afirma ca fiecare are dreptul la o opinie...
Te inteleg perfect.
Poate ca nu intelegi (desi mi-e greu sa atmit) ca fiind in Uk nu intelegi unele lucruri
1 McDonalds
- imi vad copilul vitreg de 2 ori pe saptamina eu nu-i controlez "ce maninca" si daca esti in uk stii foarte bine ca sint obisnuiti cu "junk food" ....
si nu este gras de loc as spune ca e foarte slab pentru virsta lui

Intr-o zi cind a venit sa ne vada in weekend si a adus o punga mare cu jucari ,nimeni nu l-a rugat, nimeni nu i-a spus ....a decis singur...

Da admit ca sotul meu este instarit(web designer)la fel si eu...dar asta nu inseamna ca ne "omorim copilul" cum spui...
El are tot ce vrea;2 familii instarite, are o mama si una vitrega...un tata tata si unul vitreg.....ciudat ca prefera sa stea cu mine ca vrea sa invete roamaneste...nu pentru ca ii ofer cadouri ci pentru ca ii ofer dragoste( pe care mama lui nu o poate intelege)
Nu poti minti un copil cu cadori sau dulciuri...
Sora mea e profesoara intr-un sat in Romania
Unii copii nu au pixuri sau jucari sau dulciuri ....acolo se duc lucrurile si bani pe care le donez....
Si ai avut tu vreodata bucuria in inima ta cid auzi ce bucurosi erau cind au primit nimicurile astea...

Nu cred!
Si daca asta nu e gest de dragoste atunci nu stiu ce dragostea e....
In vara asta eu si sotul meu am decis sa aducem un copil de la aceasta scoala aici pentu o saptamana...un copil pe care nici nu-l cunosc, care nu mi-e ruda....
Cind m-am casatorit toti bani de la nunta au fost donati unei gradinite cu copii mai saraci
Au primit papuci de casa, dulciuri, baloane...Si eu am fost acolo cu lacrimi in ochi... da media a fost acolo si sint poze pe internet...
Dar asta e...
De ce "Charity" shops?
Sa donez bani pentru cei din Anglia?
Stii ceva copii saraci din Moldova nu au primit nimic de la marile organizatii...
Unde se duc banii aceasti?
Coincidenta - nestiind ca va avea o romaca in famile,Mama sotului meu,de 10 ani de zile face cadouri pentru "shoe Box" in romania, dar nu stiu unde se duc...

"sclavii si fiintele neumane pe care le-ai lasat in urma"

Eu nu am lasat nimic in urma, eu am ales o cale mai buna ca si tine de altfel, am venit intr-o tara unde esti acceptat co fiinta umana si esti tratat cum meriti
nu ca in Romania unde am lucrat zi de zi si a trebuit sa astept 3 luni sa primesc un salariu
Unde am vrut sa merg la facultate dar a trebuit sa platesc o groaza de bani...

Da sigur ca se munceste aici ....da esti platit

Tu de ce esti aici?
Pentru o viata mai buna?
Tu ce faci sau ce ai facut pentru cei de acasa?


'schimb de experienta' ai facut tu in 1994 cind aveai doar 17 ani...?

Viata nu incepe la o anumita virsta ...

Nestiinta e o binecuvintare...cunostinta e dureroasa
Cind iesi din tara pentru prima oara si vezi diferenta (mai ales cind esti norocos si ai experiente bune)suferii..
Pentru tine si pentru toti...cind vezi lucrurile si viata pe care cei din afara o au asa de-agata te doare.
As fi vrut sa nu realizez nimic in Franta sa ma intorc in tara si sa fiu la fel ca intotdeuna...
Dar am ales sa imi fac o viata mai buna pentru mine si celor din jurul meu


Stiu ca fiind aici am mai multe posibiltati sa aduc bucurie celor de casa...

Tu ai incercat pe bani proprii sa ai afaceri cu marile companii de aici sa le convingi sa investeasca in Romania.... sa deschida fabrici acolo?
Nu cred...
Am avut bucuria sa fac multe pentru cei din tara (persoane pe care nici nu le cunosc), care poate nu vor stii niciodata ...
Si asta ma face fericita


Copiii au nevoie de dragoste. Simplu si ieftin, dar imposibil pentru unii de a oferi.

Dragostea nu se ofera ... vine de la sine



#11324 (raspuns la: #11258) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Relaţiile cu oamenii. - de DESTIN la: 25/09/2004 04:50:38
(la: Cum gandim?)
O importanţă primordială în viaţa noastră,cea mai mare valoare pentru noi o au relaţiile cu oamenii.

Scopul acestor relaţii:

Noi dorim să fim fericiţi,să-i facem fericiţi pe alţii...şi, de fapt, pe parcursul vieţii avem multe relaţii cu alţi oameni, însă nu toate ne aduc bucurie.

Relaţiile armonioase dintre oameni sunt rezultatul armoniei interioare a fiecărui om în parte.Caracterul ni-l construim singuri... din deprinderi.

Cultivându-ne deprinderi bune,vom avea un caracter bun.

Întotdeauna suntem impresionaţi de oameni cu un caracter echilibrat, cu privire mereu pozitivă asupra lucrurilor, oameni ce se pot simţi liber în orice situaţie.

Dar dacă dorim să întâlnim aşa persoane, dacă dorim să avem aşa prieteni, atunci trebuie singuri să devenim astfel de oameni.

Aţi analizat vreodată dragostea?

Ce este dragostea?

Cât de mare este valoarea ei?

Dragostea este mai preţioasă decât viaţa, deoarece fără dragoste nu poate fi viaţă.

Ea este absolută, neschimbată şi infinită ca şi universul.

Abilitatea de a iubi este o adevărată artă, care nu apare spontan asemeni unei adieri de vânt şi nu dispare fără urmă.

Ea vine datorită eforturilor permanente întru evoluarea personalităţii noastre.

Dragostea presupune existenţa relaţiilor armonioase dintre oameni, dar pentru a crea relaţii frumoase cu cei din jur e nevoie de a obţine acea armonie în interiorul nostru, e nevoie de a crea corelaţia armonioasă dintre gânduri şi fapte, dintre necesităţile fireşti şi planurile grandioase.

Este extrem de important să ştii ce doreşti de la viaţă, să ştii ce fel de om eşti în prezent, văzându-ţi propriile neajunsuri.

Nu întotdeauna putem schimba circumstanţele create, însă totul depinde de abilitatea noastră de a privi pozitiv la lucruri.

Orice situaţie ne poate da o morală, pentru ca pe viitor să putem lua o poziţie corectă pentru a acţiona corect.

Important nu e numai comportamentul nostru în faţă altor oameni, ci şi ceea ce facem atunci când nimeni nu ne vede.


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#23335 (raspuns la: #22851) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dragonfly - de carapiscum la: 09/02/2005 05:14:47
(la: De ce traiesc femeile mai mult decit barbatii)
Uneori este asa precum spui, sau sa admit ca de cele mai multe ori. Cu toate astea nu trebuie uitat faptul ca cele mai grele munci fizice (uneori chiar si psihice pt. ca, nu-i asa, simtirea barbatului nu se poate compara cu a femeii- si invers) le presteaza barbatii. De aia femeile nu se ocupa de turnat betoane, de ridicat case din temelii, de asfaltat strazi, de construit si intretinut masini samd. Firea femeii este de asa natura ca pur si simplu nu are cum se ocupa de asa lucruri dificile fara a cadea lata. Exista si exceptii, insa astea doar intaresc regula. As vrea eu s-o vad pe femeia aia care isi pune sotul sa aiba grija de copii pt. cateva zile in timp ce ea se duce si sapa la gradina cu cazmaua in soarele dogoritor de vara. SI daca femeile in general se lauda cu faptul ca sunt cele mai bune in a oferi educatie copiilor, atunci de ce se mai plang de neputintele barbatilor care ar trebui printre altele sa faca si aceste lucruri pt. a le lasa lor ceva timp liber in plus? Nu cumva asta e doar o chestie menita sa-i puna in lumina proasta pe barbati si sa le dea femeilor satisfactia (indreptatita, dupa parerea lor) de a-si consuma timpul numai pt. ele? Ce vreau eu sa spun e ca depinde de la caz la caz si dupa cum se inteleg cei doi. Dar daca tu sau ea ati luat impreuna niste decizii intr-un anumit moment al vietii si dupa aia ati descoperit ca aveti alte prioritati in viata decat cele din inceput (deh, lumea se mai schimba, se mai emancipeaza, mai merge prin cele strainataturi, mai vede traiul usor- ca sa nu zic usuratic- al unor femei lipsite de scrupule si de bun simt pt. familia pe care au intemeiat-o, mai gaseste cu cale ca merita mai mult decat partenerul fiindca ea pune/investeste peste puterea lui de a "restitui"), deci daca prioritatile se schimba in timp, de ce nu mai ramane macar amintirea faptului ca inainte de a ajunge sa constientizam asta am fost niste persoane care ne-am gandit initial la binele familiei intregi si abia apoi la binele personal? Eu asa cred, ca atat femeile cat si barbatii ajung sa-si puna astfel de probleme atunci cand forteaza lucrurile si vor sa obtina in mod cu totul egoist ceva doar pt. binele si fericirea proprie, lasand la o parte binele conjugal. Asta am facut si eu intr-o oarecare masura, asta cred eu ca facem noi toti. Probabil un f. mic procent dintre noi este capabil de a tine cont de acest aspect pana la sfarsitul vietii. Fiecare vrea sa-i fie bine si, de cele mai multe ori, fara a depune un efort personal. Fiecare asteapta sa-i fie daruit din partea celuilalt, daca se poate fara nici cel mai mic gest de multumire. Doar auto/satisfactia si auto/suficienta de a primi pt. cine/ce suntem noi (si ce meritam) sunt vizate, atata tot. Stiti ce cred eu, ca daca lumea toata n-ar fi abuzat atata de mandria asta care mananca pur si simplu rarunchii societatii moderne si daca fiecare ar fi invatat sa plece capul acolo unde trebuie- si cand trebuie- astazi n-ar mai fi existat subiect de discutie pe forum aici.
Tu spui ca o femeie munceste mai mult decat un barbat de cel putin 3 ori... Pe ce se bazeaza afirmatia ta? Apoi cu ce suntem noi vinovati ca v-ati nascut neputincioase in anumite privinte?- fizic vorbind. Sau cu ce sunteti voi vinovate ca ne-am nascut noi barbatii fara capacitatea de purtare in pantece a copiilor pe care n-ii dorim? Si tot nu pot intelege de ce majoritatea interpreteaza copiii ca pe un balast/surplus/povara in viata lor. Oare nu sunt acestia prima si cea de pe urma posibila investitie care ne poate aduce bucuria si satisfactia unei vieti cu adevarat implinite? Sau ce ne impiedica pe noi sa ne ingrijim de copiii nostri si in acelasi timp sa ne ocupam si de noi insine? Sau de ce nu i-am implica si pe ei in viata noastra sociala si nu i-am trata ca pe niste membri viabili ai familiei chiar daca sunt bineinteles fara minte destula ca sa inteleaga ce se petrece cu adevarat? Cred eu ca aici se dovedeste discrepanta si parca irealitatea unei situatii existente de facto. Copiii au nevoie de la un capat la celalalt sa li se dovedeasca nu numai dragostea si purtarea de grija din partea parintilor lor, dar si tratarea ca membri cu drepturi depline si egale in lumea si la sanul familiilor in care au luat fiinta. Asa mi se pare corect si logic. Altfel riscam sa facem din ei niste dusmani atat ai timpului nostru, cat si ai lor insisi.
Pe de alta parte ma gandesc la cate beneficii poate aduce in viata unei familii un copil- ca sa nu spun de mai multi. Chiar daca greutatile intretinerii si cresterii lor par insurmontabile uneori, chiar daca regretam decizia luata de a-i avea, chiar daca..., chiar daca..., ce poate fi mai frumos si mai plin de bucurie decat zambetul minunat al acelei mogaldeti cu ochisori sinceri si curati, ce poate fi mai de vis decat sa te uiti dupa ani si ani in urma si sa-i povestesti "la gura sobei" nazdravaniile copilariei?... Ca doar de aia sunt nepotii atat de indragiti de cei batrani, ca abia atunci inteleg si ei (bunicii lor) frumusetea clipelor prin care au trecut ei insisi candva.
Am cunoscut in viata mea familii care au trecut prin pragul unui colaps total cand singurul lor copil s-a sinucis (sau pur si simplu a murit din stie ce cauze nefericite); am cunoscut deasemeni familii care n-au putut avea copii si si-au fortat norocul, ca sa zic asa, luand spre ingrijire copii de la casele ce se ocupa de adoptii; apoi am vazut in lumea asta secularizata in care traiesc si eu ca exista o multime de oameni dispusi sa-si lase averile cainilor si pisicilor (de multe ori viata lor se rezuma doar la a creste si ingriji animale) decat sa faca un bine unor suflete fara ajutor si fara posibilitati reale in viata. E adevarat ce am spus, prioritatile se schimba pe zi ce trece si nu mai suntem interesati de viata umana cat mai ales de cea animala (sau extraterestra, dupa caz). Indraznesc sa spun ca am cazut inca de multa vreme sub simturile animalelor pe care le ingrijim si le iubim parca mai mult decat pe ingerasii de care vorbeam- si sa fiu iertat pt. indrazneala asta, sa nu se interpreteze ca afront adus adevaratilor parinti. Spun acestea indreptand degetul unei maini spre acei prunci muritori de foame si de sete si al celeilalte maini indreptate spre cainii si pisicile care cresc cu carne si arata ca niste batoze de nu mai pot merge pe strada. Si in timp ce unii se scarpina de mizerie si de purici din cauza saraciei, ceilalti se gudura si se scarpina pe dupa urechi (sau se ling in dos dupa excrementele delicioase) din cauza puricilor la fel de grasi si de lenesi ca si gazdele lor. Nu spun ca animalele trebuie sa sufere si sa stea flamande, intreb doar unde a disparut simtirea umana si incotro se indreapta?
Concluzia mea este ca nu copiii sunt o povara pt. noi, ci noi insine devenim o povara pt. ei atunci cand ii tratam ca pe niste hoti/banditi ce ne fura timpul acordat EGO-ului.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#35732 (raspuns la: #35463) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
past & copy - de carapiscum la: 11/02/2005 02:28:13
(la: Copiii o "problema" de rezolvat...)
Retranscriu mesajul de mai jos pe care l-am trecut intai la subiectul "de ce traiesc femeile mai mult decat barbatii?".

Adresat lui Dragonfly:
"Uneori este asa precum spui, sau sa admit ca de cele mai multe ori. Cu toate astea nu trebuie uitat faptul ca cele mai grele munci fizice (uneori chiar si psihice pt. ca, nu-i asa, simtirea barbatului nu se poate compara cu a femeii- si invers) le presteaza barbatii. De aia femeile nu se ocupa de turnat betoane, de ridicat case din temelii, de asfaltat strazi, de construit si intretinut masini samd. Firea femeii este de asa natura ca pur si simplu nu are cum se ocupa de asa lucruri dificile fara a cadea lata. Exista si exceptii, insa astea doar intaresc regula. As vrea eu s-o vad pe femeia aia care isi pune sotul sa aiba grija de copii pt. cateva zile in timp ce ea se duce si sapa la gradina cu cazmaua in soarele dogoritor de vara. SI daca femeile in general se lauda cu faptul ca sunt cele mai bune in a oferi educatie copiilor, atunci de ce se mai plang de neputintele barbatilor care ar trebui printre altele sa faca si aceste lucruri pt. a le lasa lor ceva timp liber in plus? Nu cumva asta e doar o chestie menita sa-i puna in lumina proasta pe barbati si sa le dea femeilor satisfactia (indreptatita, dupa parerea lor) de a-si consuma timpul numai pt. ele? Ce vreau eu sa spun e ca depinde de la caz la caz si dupa cum se inteleg cei doi. Dar daca tu sau ea ati luat impreuna niste decizii intr-un anumit moment al vietii si dupa aia ati descoperit ca aveti alte prioritati in viata decat cele din inceput (deh, lumea se mai schimba, se mai emancipeaza, mai merge prin cele strainataturi, mai vede traiul usor- ca sa nu zic usuratic- al unor femei lipsite de scrupule si de bun simt pt. familia pe care au intemeiat-o, mai gaseste cu cale ca merita mai mult decat partenerul fiindca ea pune/investeste peste puterea lui de a "restitui"), deci daca prioritatile se schimba in timp, de ce nu mai ramane macar amintirea faptului ca inainte de a ajunge sa constientizam asta am fost niste persoane care ne-am gandit initial la binele familiei intregi si abia apoi la binele personal? Eu asa cred, ca atat femeile cat si barbatii ajung sa-si puna astfel de probleme atunci cand forteaza lucrurile si vor sa obtina in mod cu totul egoist ceva doar pt. binele si fericirea proprie, lasand la o parte binele conjugal. Asta am facut si eu intr-o oarecare masura, asta cred eu ca facem noi toti. Probabil un f. mic procent dintre noi este capabil de a tine cont de acest aspect pana la sfarsitul vietii. Fiecare vrea sa-i fie bine si, de cele mai multe ori, fara a depune un efort personal. Fiecare asteapta sa-i fie daruit din partea celuilalt, daca se poate fara nici cel mai mic gest de multumire. Doar auto/satisfactia si auto/suficienta de a primi pt. cine/ce suntem noi (si ce meritam) sunt vizate, atata tot. Stiti ce cred eu, ca daca lumea toata n-ar fi abuzat atata de mandria asta care mananca pur si simplu rarunchii societatii moderne si daca fiecare ar fi invatat sa plece capul acolo unde trebuie- si cand trebuie- astazi n-ar mai fi existat subiect de discutie pe forum aici.
Tu spui ca o femeie munceste mai mult decat un barbat de cel putin 3 ori... Pe ce se bazeaza afirmatia ta? Apoi cu ce suntem noi vinovati ca v-ati nascut neputincioase in anumite privinte?- fizic vorbind. Sau cu ce sunteti voi vinovate ca ne-am nascut noi barbatii fara capacitatea de purtare in pantece a copiilor pe care n-ii dorim? Si tot nu pot intelege de ce majoritatea interpreteaza copiii ca pe un balast/surplus/povara in viata lor. Oare nu sunt acestia prima si cea de pe urma posibila investitie care ne poate aduce bucuria si satisfactia unei vieti cu adevarat implinite? Sau ce ne impiedica pe noi sa ne ingrijim de copiii nostri si in acelasi timp sa ne ocupam si de noi insine? Sau de ce nu i-am implica si pe ei in viata noastra sociala si nu i-am trata ca pe niste membri viabili ai familiei chiar daca sunt bineinteles fara minte destula ca sa inteleaga ce se petrece cu adevarat? Cred eu ca aici se dovedeste discrepanta si parca irealitatea unei situatii existente de facto. Copiii au nevoie de la un capat la celalalt sa li se dovedeasca nu numai dragostea si purtarea de grija din partea parintilor lor, dar si tratarea ca membri cu drepturi depline si egale in lumea si la sanul familiilor in care au luat fiinta. Asa mi se pare corect si logic. Altfel riscam sa facem din ei niste dusmani atat ai timpului nostru, cat si ai lor insisi.
Pe de alta parte ma gandesc la cate beneficii poate aduce in viata unei familii un copil- ca sa nu spun de mai multi. Chiar daca greutatile intretinerii si cresterii lor par insurmontabile uneori, chiar daca regretam decizia luata de a-i avea, chiar daca..., chiar daca..., ce poate fi mai frumos si mai plin de bucurie decat zambetul minunat al acelei mogaldeti cu ochisori sinceri si curati, ce poate fi mai de vis decat sa te uiti dupa ani si ani in urma si sa-i povestesti "la gura sobei" nazdravaniile copilariei?... Ca doar de aia sunt nepotii atat de indragiti de cei batrani, ca abia atunci inteleg si ei (bunicii lor) frumusetea clipelor prin care au trecut ei insisi candva.
Am cunoscut in viata mea familii care au trecut prin pragul unui colaps total cand singurul lor copil s-a sinucis (sau pur si simplu a murit din stie ce cauze nefericite); am cunoscut deasemeni familii care n-au putut avea copii si si-au fortat norocul, ca sa zic asa, luand spre ingrijire copii de la casele ce se ocupa de adoptii; apoi am vazut in lumea asta secularizata in care traiesc si eu ca exista o multime de oameni dispusi sa-si lase averile cainilor si pisicilor (de multe ori viata lor se rezuma doar la a creste si ingriji animale) decat sa faca un bine unor suflete fara ajutor si fara posibilitati reale in viata. E adevarat ce am spus, prioritatile se schimba pe zi ce trece si nu mai suntem interesati de viata umana cat mai ales de cea animala (sau extraterestra, dupa caz). Indraznesc sa spun ca am cazut inca de multa vreme sub simturile animalelor pe care le ingrijim si le iubim parca mai mult decat pe ingerasii de care vorbeam- si sa fiu iertat pt. indrazneala asta, sa nu se interpreteze ca afront adus adevaratilor parinti. Spun acestea indreptand degetul unei maini spre acei prunci muritori de foame si de sete si al celeilalte maini indreptate spre cainii si pisicile care cresc cu carne si arata ca niste batoze de nu mai pot merge pe strada. Si in timp ce unii se scarpina de mizerie si de purici din cauza saraciei, ceilalti se gudura si se scarpina pe dupa urechi (sau se ling in dos dupa excrementele delicioase) din cauza puricilor la fel de grasi si de lenesi ca si gazdele lor. Nu spun ca animalele trebuie sa sufere si sa stea flamande, intreb doar unde a disparut simtirea umana si incotro se indreapta?
Concluzia mea este ca nu copiii sunt o povara pt. noi, ci noi insine devenim o povara pt. ei atunci cand ii tratam ca pe niste hoti/banditi ce ne fura timpul acordat EGO-ului."
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
rodi, darling... - de skorpionx la: 04/05/2005 20:02:02
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
in comunitatea gay exista si tot felul de "personaje" la fel ca in comunitatea hetero. Nu vad cu ce ar fi mai diferit un gay care discuta despre dushuri mai porcos, decat un hetro care se viseaza legat si batut de nevasta... Fiecare cu problemele lui. In orasul in care locuiesc, un oras mic, sunt peste 300 de gay...cel putin atat cunosc eu...si in fiecare luna mai apar cate unii... Nu va mai chinuiti sa dati explicatii...exista si basta. Am incercat si relatii cu femei...destule relatii...dar nu am putut sa fiu fericit. Acum sunt. Cine spune ca nu exista fericire pe pamant se inseala amarnic. Ar trebui sa fie mai atent la lucrurile simple care aduc bucurii si sa inceteze sa mai filozofeze... Filozofia este pentru oameni care nu au nevoie de altii... Sunt gay. Sunt sanatos. Sunt fericit. Ce mai imi trebuie? Sa ma prefac hetero si sa imi fac o familie cu o femeie? De ce? Si asa Pamantul e prea populat...iu fac un bine (asta e o gluma...nu ma luati in serios) Pupici la toti.
#46963 (raspuns la: #46752) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu cred ca - de TeodoraPA la: 15/05/2005 18:14:39
(la: cum ii vedeti pe cei deprimati?)
Fiecare dintre noi are perioade de deprmimare, de mai lunga sau mai scurta durata.
Am cunoscut in schimb persoane, una care mi-a fost foarte apropiata, care sufera pur si simplu de o deprimare continua. Erau rare momentele cand aceasta persoana nu era depresiva, nefericita, iritata, inchisa in sine, s.a.m.d. Am dus o lupta enorma sa-mi dau seama cum as putea sa-i aduc bucurie, sa fac fa-i revina pofta de viata. Si la doctor... Da, a fost la doctor. Pe langa toate discutiile si sfaturile, a primit niste medicamente care-i faceau mai mult rau decat bine, stare de somnolenta, ameteli, dureri de stomac, tot felul. Si a devenit dependent de ele, avea impresia ca nu poate trai fara ele, ca ele ii dau speranta. Si cu sinuciderea, vai, e ingozitor.
Ce am observat eu - 1) Educatia are un cuvant important de spus in problema asta; 2) Credinta in Dumnezeu e foarte importanta; 3) Ocuparea timpului, sa faca tot timpul ceva sa nu apuce sa se gandeasca... ; 4) Comparatii de genul - uite cate ai tu si altii nu au, uite ce calitati ai tu...; 5) Prietenii, sau prietenia in general...
Persoana despre care vorbesc este tatal meu. A fost, ma rog. Eu ma analizez din timp in timp sa vad in ce masura l-am mostenit, i-am mostenit boala asta. Numai ca e o mare diferenta de caracter, Eu stiu ca trebuie sa imi caut singura bucuriiile, sa imi gestionez viata, sa imi fac placerile, cred in Dumnezeu si stiu ce a pus El in mine, bla-bla-bla...
Dar din puctul de vedere al celor din jur. Multa iubire si intelegere, si sprijin,... Uneori e nevoie sa fie luati dur, tare, sa fie pusi la punct, dar in general cineva trebuie sa se ocupe de organizarea timpului lor, sa ii asculte, sa ii incurajeze, si alte cele.
________________________________________
Take heed when you think you stand, lest you fall.
sa animam putin spiritele! - de anisia la: 20/06/2005 13:12:05
(la: 100 de fetze ale adevarului si minciunii)
Nici o teorie referitoare la adevar... spune gigi...pai hai sa facem ceva in sensul asta...

ADEVARUL ESTE UNUL SINGUR am invatat in scoala, nu mai tin minte la ce varsta. El este insa expus sub diferite forme, in favoarea unuia sau altuia- am invatat in viata...nu mai stiu la ce varsta. Adevarul, doare daca-l spui...doare daca-l ascunzi. E un fel de cameleon, adevarul asta. Daca cel ce-l detine e un "necizelat" si-ti da cu adevaru'-n cap asa nitam-nisam...poti face chiar infarct! Daca insa, vorbele prin care este prezentat sunt minutios si cu girja alese (asta ca sa fiu foarte ferma), atunci adevarul poate lua fetze prietenesti chiar atunci cand continutul lui este impotriva noastra. Adevarul poate veni pe neasteptate, atunci cand picioarele minciunii s-au scurtat de tot; sau poate aparea la comanda... "spune-mi adevarul!" - cu totii am auzit aceasta expresie, nu? Cand apare pe neasteptate...poate aduce bucurie, ori intristare. Dar si ele, desi diametral opuse fiind, nu sunt altceva decat trairi. Unii le duc cu usurinta, altii se lovesc de ele. Cei din urma folosesc minciuna ca scut impotriva acestor trairi, pe cand cei dintai...raman cei dintai pentru ca ei au puterea sa poarte cu sine aceste trairi. Fiecare cum isi asterne asa doarme, nu? Unora le plac drumurile line...cararile batatorite. Altora, sa se catere pe stanci! Adevarul, insa, nu-i scuteste pe nici unii dintre acesti. Pentru ca asa cum am spus la inceputul (dizertatiei ori pleudoariei...) ADEVARUL ESTE DOAR UNUL SINGUR!

_________________
gigi, iti amintesti ca ti-am promis ca am sa vin pe conferinta ta. scuze de intarziere...dar mai bine mai tarziu decat niciodata, nu?



#55626 (raspuns la: #55619) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poveste cu copil - de maria de la medgidia la: 18/11/2005 12:46:43
(la: Autismul)
azi o sa va povestesc despre andrei

andrei, 12 ani, autism sever, poate executa cam toate deprinderile care-i confera autonomie (spalat, toaleta, sireturi, nasturi, mancat, etc), dar are o oarecare stangacie in miscari si o lipsa de precizie (in desenarea formelor, sau in procesul de imitatie)

un copil foarte frumos, ca de altfel, majoritatea copiilor autisti (au trasaturi "armonice", regulate, frumoase, partial si din cauza lipsei de expresivitate faciala, lipsei de mobilitate faciala si corporala)

andrei nu vorbeste decat vreo 20 de cuvinte (mama, tata, da, nu, bine, asa, "coco" - spune asta cand cineva ii este drag)... probabil ca mai multe nu va vorbi niciodata...
desi studiile pe scoarta cerebrala sustin ca invatarea limbajului dupa 12 ani este imposibila, nu ma pot opri sa nu gandesc ca la andrei se va putea... de ce? pentru ca am descoperit ca andrei cunoaste limbajul... si e doar un blocaj de redare/ exprimare a cuvintelor, nu o problema de semnificatie...

iata cum am descoperit...
m-a atras andrei din prima zi cand l-am vazut... roscat, frumos, cu o privire limpede si constienta care se oprea undeva in mine, cauta ceva, si fugea mai departe, in altii...
andrei isi lovea colegii de clasa, oamenii din jur, lovea cu forta si constient de ceea ce face... vedeam pe fatza lui ca nu este, ca la alti copii, tipul acela de lovire pentru a-si "gasi limitele corpului", a sti "pana unde este el in spatiu"...
andrei lovea dintr-o nevoie de atentie... "hei, eu sunt aici!! stii?? eu exist! eu contez! nu ai voie sa treci pe langa mine fara sa observi ca exist!"
o singura fiinta in toata scoala se putea intelege cu andrei... dar persoana aceea nu era in perioada respectiva in oras... andrei era in turmentari interioare chinuitoare... cu corpul tot timpul un arc, alergand, lovind copii, izbind usi, scaune, banci...

nu m-am apropiat eu de el, el m-a ales pe mine... cand s-a uitat in ochii mei prima data, a fost "suflet pe suflet" deodata...
pe vremea aceea nu stiam ca andrei intelege tot ce se intampla, eram eu insami prea "mica" nu de varsta, ci de spirit, ca sa imi dau seama de asta...
eram clueless cu andrei... te simti pierdut in fata unui copil care, la inceputul pubertatii, cu puf de mustata si crescind in barbat, nu vorbeste deloc... si stii ca nu are nici o deficienta de receptie sau emisie a sunetelor...
parea mereu ca vorbele mele nu ajung la el, dar observam ca tonul vocii il relaxa sau agita, ca pe catzei... cu rusine recunosc ca dresaj am incercat sa fac cu andrei... dresaj prin tonul vocii...

foloseam tonul vocii pentru a-l certa sau lauda in diferite contexte, dar mai mult decat pe cuvinte ma bazam pe "melodia" vocii mele, usor soptita, creind o senzatie de intimitate, ceva care era "al lui" si se petrecea doar "pentru el", pentru ca eu intuiam ca are nevoie de "coltul lui", pe care nu il avea fizic, iar eu i-l dadeam sufleteste...

dupa o vreme andrei incepuse sa se raporteze la mine... ma privea fix asteptand o reactie ori de cate ori facea ceva, bun sau rau... eu ii confirmam ca exista, prin reactia mea care demonstra ca "he has made a difference" in our world...
in clasa, eu eram "lumea" pentru andrei, nu profesoara pe care o lovea mereu, sau alti caregivers care nu il puteau stapani cu forta... niciodata n-am folosit forta cu andrei si niciodata nu m-a lovit... o singura data a incercat sa ma impinga, dar cu fermitate si fara afecte negative i-am aratat ca exist si raman pe locul meu...

era o perioada foarte zbuciumata pentru el, culminase cu refuzul de a sta la ore, petrecea timp pe holuri, haladuind fara de sine prin scoala, chinuit interior (simteam eu)...
mai mereu trebuia sa ies din clasa sa-l caut, sa-l aduc... nu-mi iesea partea cu adusul inapoi in clasa, avea o vointa sau o neliniste foarte puternica... de care nu se putea elibera, o purta in el peste tot...

intr-una din zilele in care incercam sa-l aduc pe andrei inapoi in clasa, mi-a venit ideea sa pun in practica o tehnica din hipnoza... nu stiam ce o sa iasa... este vorba despre povestirea simbolica, pentru eliberarea de "incarcaturi" psihice pe care nu poti sa le denumesti...
(de fapt, eu am facut un hibrid intre povestirea simbolica si exercitiile de relaxare pentru intrarea in transa usoara...)
de exemplu, daca o persoana isi descrie greutatile vietii ca si cum ar merge pe drum tragand o ghiulea de picioare, povestirea simbolica va infatisa un om care merge pe drum cu greutati legate de picioare si se elibereaza treptat de ele... daca iti descrie viata ca fiind ceva care ii apasa pe umeri, povestirea va alege un personaj care poarta un sac in spate si treptat ii goleste continutul...
"treptat" este cuvantul-cheie, pentru ca informatiile trebuie sa ajunga in staturile profunde, in inconstient, si sa aiba efecte eliberatoare in timp...
psihologia nu e ceva ermetic, o suma de tehnici si metode ca sa "descifrezi" oamenii... ci inseamna sa gasesti intuitiv felia care i se potriveste fiecaruia ca sa-i alini tensiunea, sa-i faci lui bine, nu sa il dezgolesti pana la cele mai intime secrete ale lui pentru orgoliul propriu...
rolul tau in viata lui e meteoritic, "operezi membrul defect" si pleci, nu te joci de-a reconstrui individul... cu asta nu sunt de acord in psihologia moderna: nu are masura, nu isi stie limitele...

dar, sa revin... l-am luat pe andrei de mana, l-am tras spre mine si am inceput sa-i povestesc ce vedeam pe geam, afara...
"uite, afara e dimineazta, pasarelele canta vesele in copaci, oamenii merg pe strada... unii se duc la servici, altii se intorc de la servici... pamantul respira... respira ca noi si hraneste copacii, plantele, lumea... soarele este pe cer si toata lumea se bucura... oamenii sunt veseli in sufletul lor... merg pe strada... unii se duc la serviciu, altii se intorc de la serviciu...
copiii sunt in clasa... copiii deseneaza copaci... copaci veseli care respira ca si pamantul... soarele ii incalzeste... toata lumea e multumita si merge pe drum... oamenii vin de la servici... sau se duc la servici... fiecare are treaba lui... copiii sunt in clasa si deseneaza... fiecare se bucura de lumea asta frumoasa... plina de soare... pamantul se bucura de soare si respira ca noi... pamantul respira... copacii respira si se incalzesc la soare... noi stam la caldura langa soba... afara totul e bine... fiecare are treaba lui... in clasa copiii sunt linistiti... copiii deseneaza copaci... copacii sunt multumiti pentru ca e soare si e bine... pamantul se bucura... oamenii merg, fiecare la treaba lui... copiii au treaba lor in clasa... toata lumea e multumita... pasarelele canta..."

si tot asa, i-am vorbit lui andrei cu ton egal, repetand cuvintele, totul in jurul ideii de liniste, pace, bucurie calma, multumire a intregii lumi... am simtit la un moment dat, in bratul lui care ma atingea, o decontractie musculara... se relaxase... juma` de ora i-am vorbit primele dati... ma urma linistit in clasa si desenam impreuna pe tabla... ne delimitam teritoriile, andrei invata astfel ca exista si ceilalti, cei din jur...
juma` de ora... apoi din ce in ce mai putin, zilnic... ajunsesem la un sfert de ora, 10 minute cand a trebuit sa intrerup...

imi este atat de dor de andrei... si am aflat ca si lui de mine, un copil care nu vorbeste, acum mai mare decat atunci... a dat de inteles in jurul lui ca-i lipsesc eu...
sunt atat de mica pentru o bucurie atat de mare... pentru ca este o bucurie vie sa existi pentru cineva pentru care lumea e compusa doar din cateva persoane, dintre zecile pe care le intalneste de-a lungul anilor...
eu exist pentru andrei... conducator de popoare sa fi fost, nimic nu insemna... dar o sa-l vad din nou, peste o luna, inainte de Craciun, pe el si pe alti copii de care mi-am legat sufletul...
nu stiu cum va fi... cat ne-am schimbat cu totii... imi e atat de dor de ei... suntem asemenea... spirite vii... nu toti suntem spirite vii in lumea asta... unii sunt "adormiti" intr-un fel, nu stiu cum sa zic... nu sunt "cu totul aici"...

----------------------------------
Counseling pentru cretini: bungee-jumping de la 30 m cu coarda elastica de 60 m.
raspunsuri - de casandra_radu la: 24/07/2006 20:46:39
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
pentru everlast
Nu stiu nimic, ai dreptate. Nu am incercat sa explic, ci exactinvers, am incercat sa exprim ceea ce am simtit. Fireste ca am esuat lamentabil, neexistand o posibilitate reala de a tanspune in cuvinte iubirea. Normal ca ma contrazic. Sunt o fiinta contradictorie.
Nici eu nu am avut rabdare sa citesc ceea ce ai scris tu in intregime.
Prima oara a fost dezamagire, a doua oara si tristetea a fost divina.
A treia oara a fost total si cand s-a terminat, s-a terminat cu totul, fara pareri de rau, fara tristeti, fara nimic.

pentru unicul
Ai dreptate, pe femei le fascineaza iubirile neimplinite. Unele chiar au un cult pentru asa ceva. Poate ca ele simt ca in acest fel iubirea atinge culmile, poate ca masoara iubirea dupa “cantitatea” si intensitatea suferintei.
Si esti simpatic cu femeile sunt vinovate pentru moartea masculilor.. :) Intotdeauna a fost asa.

pentru victor c
E-mailul este: casandra_radu@yahoo.com



pentru Cri Cri
Textul l-am scris inainte de a citi Osho. Extrasul despre gelozie l-am inserat acuma, cand am trimis textul spre publicare pentru cafeneaua.
Referitor la “confuzii”, perceptia expriamta iti apartine. Perceptia este unica si personala, nu am ce reprosuri sa aduc perceptiei altcuiva.
Cat despre “Nu poti iubi pe cineva si sa-i spui in acelasi timp: "sinucide-te daca asta te face fericit; eu te iubesc prea mult ca sa ma opun dorintelor tale!" - nici nu era vorba despre asa ceva. Era vorba despre :”Vrei sa fii cu altcineva...fii daca asta te face fericit, cine sunt eu sa ma opun dorintelor tale?”
”Ma rog... a face "portretul" iubirii mi se pare deja pretentios. Nimeni nu e chiar atat de intelept.” Nu am intentionat nici o clipa sa fac portretul iubirii. Un portret al iubirii ar putea mai degraba fi realizat prin muzica decat prin cuvinte. Muzica exprima mult mai mult decat cuvantul.

pentru angyal
E foarte bine ca ai trait. Ai avut noroc. Nu stiu cat de multa putere iti poate da o amintire...dar e bine sa nu folosesti o amintire frumoasa ca un refugiu in fata realitatii. Ceea ce a fost, oricat de frumos a fost, nu se mai intoarce. Si cu cat e mai frumos cu atat suntem (sau poate ar trebui) sa fim constienti de ireversibilitatea acelor clipe.

pentru lavdyi
Faptul ca cineva este de acord cu mine nu-mi aduce bucurie. Ma bucur cand cineva ma critica si descopar un element nou, ceva care mi-a scapat. Sau un alt punct de vedere.
Daca dezaprobi ceea ce am scris, te rog, scrie. Nu am venit aici ca sa fim de acord unii cu altii si sa ne laudam reciproc ce grozavi suntem.
Nu am trasat standarde de calitate. Textul e incercarea de a exprima o experienta personala. Subliniez personala. Cel putin in materie de sentimente nimeni nu poate sa spuna ce e bine si ce e rau. Fiecare traieste in felul sau. Poate ca exprimarile noastre se aseamana, dar cel mai probabil trairile sunt pur personale. Poti critica ideile cuiva, dar cum sa critici felul in care simte?
Si crezi ca eu nu alternez in felul descris de tine? Si eu ca orice muritor de rand. Dar cum s-a intamplat, macar pentru cateva momente sa simt altceva, mai presus de aceste lucruri. Si eu am “pesudo-iubit”, si eu am crezut ca iubesc, si eu am confundat pasiunea cu iubirea, si eu m-am atasat, m-am cramponat, am fost geloasa...toate alea. Dar am cunoscut si alte trairi. Asta am incercat sa transpun in cuvinte.

pentru Belle
Uite ce a raspuns persoana careia ii era adresata scrisoarea (scrisoare continand mai putin pasajul citat):
“Am avut o zi grea azi, zi care nu s-a terminat inca. Desi a mers totul bine, am venit acasa obosit, agitat, conectat inca la nebunia de dincolo de ziduri. Primul lucru pe care l-am facut, cu speranta, a fost sa-mi verific mail-ul. Multumesc. M-am adapat din cuvintele tale. Orice ai scrie ar fi pentru mine un dar nepretuit. Dar nu a fost orice. A fost mult mai mult. Profund, neformal, sincer, venit din inima, coplesitor. Nu incerc sa-ti raspund, nu incerc sa comentez, nu incerc sa analizez. Gust. Simt. Ma bucur. Nu ma intreb de ce, nu caut explicatii. Este ceva inedit, prea puternic pentru a fi cuprins in imaginea cuvintelor. Imi aduce liniste. Nu calm. Linistea concentrica unei bucurii profunde. Nu sper, nu astept, traiesc. E clipa. Renunt (n-am mai facut-o) la reprimari, la masti. Si nu ma simt vulnerabil, descoperit. Atins, insa, in strafundurile fiintei mele. As vrea sa stau o vesnicie sa te ascult, sa-ti vorbesc, sa te privesc. Dar clipele astea chiar pot dura o vesnicie. O stiu.”

Te cred ca fugeai. Cei mai multi fug, chiar daca ar vrea sa stea. Lasitatea e mereu o optiune convenabila, te scuteste de riscuri, de frica si de emotii.
Subsemnata prefera sa riste, si daca e sa regrete, sa regrete ceea ce a fost si nu ceea ce nu a fost, intrebandu-se ce ar fi putut fi daca...

pentru zaraza sc
Nu este nimic rau in a trai pentru altii. In sensul de –ai iubi, de a face totul pentru ei, de a-i ajuta, de a fi acolo si a-i sustine, la bine si la greu. Poate ca iubirea este poarta mantuirii.
Iubirea e un “loc” bun de unde sa incepem...

pentru Alexandros
Si mie imi place. E oarece afinitate intre ideile noastre.
Ceea ce am scris nu a fost gandit. A fost trait si apoi transpus in cuvinte, cu neajunsurile de rigoare ale exprimarii, desigur. Cred ca asta a fost ultima tentativa a a incerca sa exprim ceea ce nu poate fi exprimat in cuvinte. Cum ziceam mai sus, am scris inainte de a “face cunostinta” cu Osho, extrasul a fost adaugat pentru publicare.
Poate ca iubirea pentru o fiinta umana deschide calea catre iubirea pentru Dumnezeu. Nu stiu cum ar putea cineva sa-l iubeasca pe Dumnezeu daca nu a iubit o alta fiinta umana.
Altruismul nu paote fi intins pana acolo...asa este...dar te poti trezi ca asa simti.
Da, poate ca a inselat. Poate ca a fost cu altcineva de la bun inceput si eu nu am stiut. Poate ca am aflat pe parcurs, dar asta nu a facut sa nu-l mai iubesc, ci doar sa incetez sa ma mai vad cu el.
Nu am zis ca nu as crede in iubirea la distanta. Nu e vorba de a crede sau nu. Se intampal uneori sa nu poti fi cu persoana iubita, sa existe distanta fizica intre voi. In text m-am referit la o altfel de distanta. Distanta care exista intre doi oameni, fizic impreuna, dar sufleteste foarte departe.
Nu e vorba ca pasiunea si atractia sexuala nu ar fi obligatorii sau ca ar fi. Sunt firesti, naturale si eu sunt pentru tot ceea ce este natural. Dar pasiunea inceteaza cand stii ca nu esti singurul/singura. Iubirea nu. Asta e diferenta.
Revino :)
Adolescenţă şi echilibru - de poesis_angel la: 01/01/2007 20:05:04
(la: O adolescenta despre adolescenta)
Cu siguranţă, este o perioadă grea, dar frumoasă, ne descoperim pe noi înşine, şi ne maturizăm în felul propriu şi personal.Fiecare adolescent, rebel sau timid, cu o personalitate impunătoare sau 'moale', cu te miri ce idealuri şi ambiţii, fiecare se consideră mai bun sau mai puţin bun.Să nu uităm de asemenea, căderile în butoiul cu melancolie, stările depresive în care toată lumea este împotriva ta, în care crezi că nu eşti şi nu vei fi niciodată destul de bun ca să te afli deasupra ei, s-o domini.Adică stările deosebit de pesimiste.Există, desigur, şi opusul acestui pesimism: stările deosebit de optimiste, în care eşti cel mai frumos, nimeni nu te poate întrece şi poţi face din imposibil posibil.Nici una dintre aceste stări nu este sănătoasă.Trebuie să existe un echilibru psihic, cred eu, căci cu pesimismul nu facem decât să cădem în prăpastie, iar cu optimismul excesiv să dorim să atingem vârful perfecţiunii..iar de aici nu este decât un singur pas spre prăpastie, căci ne izbim de zidul rece al realităţii..şi unii nu supravieţuiesc.De-aia spun că trebuie să ne autocontrolăm şi să privim adolescenţa ca pe ceva firesc, fără să dramatizăm lucrurile.
Nu este nimic mai frumos ca atunci când vii de la liceu, cu pletele-n vânt şi cu blugi rupţi în genunchi, fredonând încet 'Come as you are' a celebrei Nirvana, îţi arunci ghiozdanul cât colo şi deschizi mess-ul..Îţi aduci aminte de scenele făcute de ai tăi pt că ai trecut de ora de întoarcere acasă când ai fost la un party, ştii că eşti la cuţite cu ei, şi brusc îţi aminteşti că mâine ai lucrare la nu ştiu ce materie nesuferită.Apoi, mai există şi prietenul, care e nemulţumit de fitzele tale, de parcă el n-ar fi adolescent, ca şi tine!Te apuci şi deschizi 'Pivniţele Vaticanului' de Andre Gide, la pagina cu colţul îndoit, şi citeşti.uiţi de toate, te eliberezi..Sunt toate trecătoare, dar nu eşti decât o adolescentă, şi ceri înţelegere, chiar cu preţul libertăţii tale.Dar şi EI, adulţii, cer înţelegerea ta.De aceea, tre' să existe un echilibru pt ca lucrurile să n-o ia razna.Te revolţi, vrei să fii liber, să le demonstrezi tuturor că nimeni nu-i mai bun.Dar înainte de asta, gândeşte-te o clipă că trebuie să profiţi de fiecare clipă a adolescenţei, cât mai frumos posibil, ca să-ţi aduci aminte peste anii ce-or să ningă peste tine de aceste frumoase momente.Pentru că adolescenţa nu ţi-o mai dă nimeni înapoi, tot ce o să obţii sunt fragmente, mai mici sau mai mari, care îţi vor aduce bucurie în suflet, vei deveni spectator la filmul adolescenţei tale.Frânturile care vor fi reminiscenţele adolescenţei, trebuie să fie cât mai colorate.Am 17 ani şi mi-e greu să cred că mă voi despărţi, nu peste mult timp de partea cea mai interesantă premergătoare vieţii de adult..adolescenţa.
religia - de ela_white2007 la: 12/02/2007 20:27:44
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
eu nu am prins religia in scoala, si mi-ar fi placut sa o fac, pt ca atatea lukruri interesante am invatat apoi la Facult. de Teologie, pe care niciun crestin nu le cunoaste, decat preotii, seminaristii.mi-am jurat ca aceste lukruri le vor afla si elevii mei.ma bucur ca programele de religie pt confesiunea romano-catolica cuprind lukruri frumoase si bune, utile pt toti.am parinti care citesc,cu insetare din caiete,ceea ce le predau copiilor lor.daca ti s-ar fi predat bine Decalogul, ai fi aflat ca cele 10 vorbesc si despre "sa nu minti"(sau daca ai fi invatat!).
chiar daca Romania este majoritar ortodoxa, eu sunt de acord sa se predea religia in scoli.oricum, este libertatea religiei, fiecare aduce notele de unde frecventeaza:un catolik, de la catolici, protestantul de la protestanti.sper ca ai mei colegi,ortodocsi, sa nu faca/sa inceteze cu prozelitismul.
#174927 (raspuns la: #27017) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
religia - de ela_white2007 la: 12/02/2007 20:27:44
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
eu nu am prins religia in scoala, si mi-ar fi placut sa o fac, pt ca atatea lukruri interesante am invatat apoi la Facult. de Teologie, pe care niciun crestin nu le cunoaste, decat preotii, seminaristii.mi-am jurat ca aceste lukruri le vor afla si elevii mei.ma bucur ca programele de religie pt confesiunea romano-catolica cuprind lukruri frumoase si bune, utile pt toti.am parinti care citesc,cu insetare din caiete,ceea ce le predau copiilor lor.daca ti s-ar fi predat bine Decalogul, ai fi aflat ca cele 10 vorbesc si despre "sa nu minti"(sau daca ai fi invatat!).
chiar daca Romania este majoritar ortodoxa, eu sunt de acord sa se predea religia in scoli.oricum, este libertatea religiei, fiecare aduce notele de unde frecventeaza:un catolik, de la catolici, protestantul de la protestanti.sper ca ai mei colegi,ortodocsi, sa nu faca/sa inceteze cu prozelitismul, iar cei care sunt martori ai lui Yehova sa nu mai faca o propaganda fortata(pe strada,etc)a credintei lor.
#174928 (raspuns la: #27017) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dor-nostalgie - de Cri Cri la: 07/01/2010 14:14:27 Modificat la: 07/01/2010 14:15:27
(la: nostalgia sau un fel de fiecare cioara zice ca puiul ei este cel mai frumos)
nu-i noua constatarea ca uneori imi impart perceptiile dupa alte criterii, probabil total aiurea fiindca nu cu dictionarul o fac desi nu ma-ndoiesc c-ar trebui :))
de ex.
-dor de cineva: "as vrea sa te mai vad, as vrea sa mai stam de vorba"
-nostalgie: "as vrea sa fim din nou acolo, sa facem ce faceam atunci, sa spunem ce spuneam", in ideea ca as simti ce simteam
deci ideea diferentei e ca nu m-as intoarce in timp sa retraiesc, n-as repeta, dar as "aduce" bucuroasa din timpuri trecute pe cate cineva sa traim altceva... si poate mi se pare numai mie, dar in paragraful 2 cam asta spui si tu ;)
in orice caz trecutul in mod clar e un determinant al modului cum privim prezentul fiindca el nu are unde pleca din noi, diferenta sta poate in cat anume il rationam fiecare, in ce masura gasim cu cale sa-l comparam cu prezentul
#513138 (raspuns la: #512542) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
comentariu literar - de (anonim) la: 14/12/2003 02:09:44
(la: Marele Eveniment)
Marele Eveniment

Se va intampla foarte curand.
Marele eveniment care va sfarsi oroarea.
Care va sfarsi intristarea.

marele eveniment se va intampla foarte curand
el ne va aduce bucuria pentru ca va sfarsi oroarea,
si cand?!

Martzea viitoare, cand soarele va apune,
Voi canta Sonata Lunii in sens invers.

soarele va apune
iar eu, in aceasta seara de marti, voi canta Sonata Lunii in sens invers
voi transforma acest APUS
din nou, in RASARIT.

si va miji LUMINA.

Asta va anula efectele scufundarii nebune a lumii in suferinta,
din ultimele 200 de milioane de ani.

care va alunga suferinta pe masura ce soarele va rasari si ne va lumina cu caldura lui; ne va mangaia alungandu-ne suferinta
si noi vom vedea LUMINA.

Ce noapte frumoasa va fi.
Ce oftat de usurare,
cand vulturii senili vor fi din nou de-un roshu stralucitor,
si cand privighetorile pensionare
isi vor lua din nou cozile prafuite,
si vor proclama maretia Creatiei!

Ce noapte frumoasa va fi pentru ca in zori de zi
vom asculta din nou, privighetoarea
iar tot ce ne pare azi invechit
isi va redobandi culoarea
in sufletul nostru.

iar noi vom fi coplesiti de maretia Creatiei
pentru va din umbra noptii
vom vedea, din nou, LUMINA.

Catalina Bader
Buna Florin (UK), ti-am raspu - de Duduia Lizuca la: 05/03/2004 09:56:40
(la: Romani in strainatate)
Buna Florin (UK), ti-am raspuns la ultimul mesaj ieri, dar nu a fost afisat (DANIEL R., ce se-ntampla? Nu cred ca am jignit pe nimeni in ce-am scris).

... si am fost de acord cu tine in mare parte; da, cred ca unii ar fi insultati (Andre, mesajul lui Florin este foarte asemanator cu al tau). Sincera sa fiu, de fapt, nu prea merg prin McDonalds si nici nu stiu cum arata jucariile, asa ca poate nici n-ar trebui sa-mi dau cu parerea asupra lor.

Oricum, totusi cred ca sunt unii oameni care nu isi pot permite decat strictul necesar, si poate ca ar accepta si darurile de mana a doua, decat nimic. Acesti oameni exista in toate tarile, si sunt cei saraci - insa sansa este destul de mare ca exista mai multi in Romania, decat in alte tari vestice, sa zicem Anglia. In orice caz, Adelina nu cred ca a avut intentia sa promoveze idea ca romanii sunt un neam sarac si-s 'disperati' sa accepte orice li se da. Si daca poate aduce bucurie unora, de ce nu? Doar ca intr-adevar, cred ca ar fi mai bine daca ar trimite poate jucarii noi si mai bune decat cele de la McDonalds. In acelasi timp, m-a induiosat faptul ca fiul ei a strans singur, fara sa-i spuna nimeni, jucarii pentru altii - doar mi-e teama ca acum crede ca toti copiii din Ro. sunt saraci, si va raspandi acest lucru printre cei din Anglia.

Cu bine,

D.

PS: Mona si Adelina (mesajul din 04/03/2004), cui va adresati in mesajele voastre?
De unde si pana unde avem noi - de Nico la: 17/05/2004 12:14:01
(la: Cine suntem noi, romanii?)
De unde si pana unde avem noi romanii monopol asupra curajului, dorintei de independenta, incredere in viitor, darzeniei, si multe altele?
Nu incetam sa ne credem buricul pamantului, dar ratam toate ocaziile posibile de a dovedi ca nu suntem cu nimic mai prejos de alte natii!
Mai treziti-va din amorteala si puneti creierul "si osul" la treaba (nu mai visati la miei si porci gratuti de Paste si Craciun); dupa aceea mai vorbim.
Traiesc in USA si am prieteni de pe toate continentele. Fiecare aduce cu sine aceeasi mandrie de apartenenta la o anumita cultura si incearca la inceput sa scoata in evidenta calitati specifice rasei proprii, dar dupa un timp cu totii uitam de toate astea si ne traim vietile cum putem mai bine fiecare. Impaunarea nu miroase a bine mai ales cand nu reusesti sa-ti sustii afirmatiile cu nimic altceva decat cu povesti sau o istorie care departe de a fi unica si extraordinara, cateodata mai este si distorsionata!
Exista caracteristici specifice fiecarei rase este adevarat, dar fiecare individ este unic. Nu judecam o natie numai dupa un Iorga ,Eminescu, Einstein sau Hitler, acestia sunt exceptii (bune sau rele).
Sper ca vreodata sa auzim si pe altii vorbindu-ne de bine, nu doar pe noi insine!
Rade ciob de oala sparta II - de Dinu Lazar la: 25/01/2005 21:29:47
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"De ce nu-l invatati, domnule andrei p, pe Dinu cum sa faca si poze bune."

Absolut adevarat.
De fapt cred ca oricine de aici este foarte bucuros daca i se spune ce e rau in creatia sa ( daca prin absurd ar avea asa ceva, desigur...) si cum ar putea sa imbunatateasca ce face (daca face...) si pe unde a lasat gazonu` netuns in gradina asta a fotografiei; dar nu la stilul bai nespalatule, esti prea prost sa te tii de cureaua de la aparat, s.a.m.d. si alte aforisme sau cugetari spirituale.
Nu pot sa ma gindesc decit ca ce bine ar fi daca unii ar hrani celalalt lup.
Care lup? Ala din povestea asta:

Un batran indian, din neamul Cherokee, statea impreuna cu nepotul sau si-l invata:

"In viata fiecaruie om de pe pamantul asta se da o lupta formidabila - o
lupta intre doi lupi.

Unul rau: el intruchipeaza frica, mania, invidia, lacomia, rautatea, uritenia spirituala, autocompatimirea, aroganta, viclenia, ura, resentimentele.

Celalalt e unul bun: el aduce bucuria, linistea, smerenia, increderea,
darnicia, adevarul, blandetea si mila, puterea de a crea si de a invata."

Copilul priveste intrebator spre bunicul lui:

"Si care dintre ei va invinge?".

Batranul il priveste in ochi:

"Cel pe care il vei hrani!"
#34529 (raspuns la: #34499) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La mine e ca la tine - de TeodoraPA la: 17/03/2005 13:07:10
(la: De ce nu ne iubesc barbatii)
Ai spus bine.
Adevarul e ca tine de alegerea noastra. In viata nu ai garantia ca vei face alegerea potrivita, e o marja de risc in orice fel de alegere... Si poti da usor peste un mitocan, la fel cum si tu poti fi o "mitocana".
Aud in jurul meu foarte des plangandu-se... barbati. Din aceleasi motive enumerate de Delia.
In fond si la urmei urmei e o problema de acceptare reciproca, de iubire, de blandete, de intelegere, de cooperare in cadrul relatiei, si de libertate.
Eu tin la independenta mea, si o inteleg pe a lui. Referitor la relatie, la el - vreau sa ii aduc bucurie, sa ne fie caldicel si bine cand suntem impreuna. Dar mi-e bine si singura.
#39684 (raspuns la: #35458) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
NU MA POT ABTINE... - de TeodoraPA la: 12/04/2005 10:57:27
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Scriu si eu cateva randuri aici, ca sa ma raliez la opinia exprimata de Daniela.
Imi pare atat de rau sa vad in jurul meu tinere "nefericite", care au impresia ca singura lor salvare e sa se casatoreasca. E o problema de educatie. Noi, ca si femei romance, nu suntem educate ca sa ne descoperim, ca sa avem incredere in noi, ca sa stim ce vrem sa facem, sa avem vise si dorinte, sa ne descoperim talentele... Suntem crescute si educate pentru a deveni sotii. Daca ai peste 25 de ani si nu te-ai maritat esti o ratata, esti vazuta ca nefericita, oricat ai incerca sa explici ca ti-e bine, nu te crede nimeni. Trebuie sa te mariti, sa te asezi langa un barbat ca sa iti faci rost in viata!

si revenind la barbatii romani... Nu am nimic cu nimeni. La locul meu de munca am numai barbati in jur, si e bine. Dar in viata de familie, of, ce vad. "Tu ce te bagi?", "Mai tine-ti gura", "Pe tine cine te-a intrebat?" - asa ceva primeste femeia cand incearca sa spuna ceva. Am crescut vazand asta in familia mea, intre parintii mei, si in multe alte familii. Femeia nu are voie sa-si exprime parerea. Si nu e vorba de femei harpie care toata ziua taca-taca ar da din gura. Ci de conversatii normale.
Mi s-a intamplat lucrul acesta zilele trecute, din partea fratelui meu, si m-a deranjat foarte tare. Am rams fara replica atunci cand mi s-a spus - "Ma, mai taci. De ce te bagi!".
Eu nu lupt impotriva barbatilor, dar nu vreau sa fiu calcata in picioare. Si nu vreau sa-mi leg fericirea de un barbat, si vreau sa-mi urmez visele, sa am pasiunile mele, viata mea (oarecum), acum ca stiu cine sunt. Nu sunt o feminista. Respect barbatul, vreau sa ii aduc bucurie, sa aiba liniste langa mine, dar sa am si eu.
Eu cred sincer ca incet, incet, mentalitatea barbatilor romani se schimba.

Continuare alta data...





Take heed when you think you stand, lest you fall.
#42995 (raspuns la: #42973) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
spinroz + restul - de om la: 27/05/2005 17:12:19
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
mai spinroz-ule stau si citesc mesajul tau despre androgeni si mi se invart in cap toate teoriile geneticii. Ajuta-ma sa TE inteleg, ce intelgi prin mascul (female) PERFECT? Sa nu-mi spui din filmul al V-lea element!
In al-II-lea rand masculinitatea este data de Y si PUNCT! Te rog nu amesteca COMPORTAMENTUL/psihologia cu genetica!
Daca toata baza teoriei tale cu androgenicitatea sta numai in cei 22 de cromozomi...las-o balta! Ai auzit de cai metabolice si evolutie? Pai sa stii ca daca avem gene care sunt asemanatoare cu alte specii (female sau male) si NIMENI nu ne face androgeni cu femela de mus musculus sau mai stiu eu ce multicelular!

Au aparut in forum mai multe voci care sunt un pic unilaterale in intelegerea homosexualismului, respingand anumite "posibilitati" fie si prin necunoasterea lor-cum bine spune Rien 2 Loin-. Cred ca toti suntem de acord ca homosexualitatea (ca si multe alte "fenomene" legate de comportament) este un proces COMPLEX declansat de o multitudine de cauze (uneori actionand sinergic). De aici vine si frumusetea forumului...fiecare aduce argumente mai mult sau mai putin stiintifice! Unde-i unul nu-i putere....;-D!
#51795 (raspuns la: #51706) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...