comentarii

figurat patriot


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Patriot vs Tradator - de Florin si atat la: 08/02/2004 16:22:23
(la: Romani in strainatate)
Mircea,

Destul de patimos mesajul tau.
Ai perfecta dreptate dar din pacate este adresat celor care nu inteleg.

Sa-ti spus eu ceva. Eu am plecat din tara putin dupa '90. Si nu regret deloc; vorbesc romaneste foarte rar. Si ma simt liber si fericit. Zimbesc si vorbesc cu sinceritate si incredere.

Cind eram in tara aveam mare admiratie de cei plecati inainte de '89. Eu cred ca si-au riscat pielea sa-si indeplineasca un vis; sa fie oameni normali si liberi. Si asta mi-am dorit foarte mult si eu.

Prin '90 cind eram inca student...nu m-a durut sutul luat de la un miner.
M-a durut sa vad in ochii majoritatii care se uitau aprobare si satisfactie de ce se intimpla. Si apoi, ducindu-ma acasa, sa vad majoritatea rudele mele dindu-le dreptate. Mult timp m-a bintuit gindul acesta: De ce oare? De ce nu vedeau ca ce se intimpla nu era normal?
Cel putin voi cei plecati inainte de '89 dumnezeu v-a scutit sa traiti cosmarul ala.

Faptul ca ai venit putin in Romania si ti-ai dat seama ca n-are rost, te contrazic categoric.
Nu ai venit pentru taranul ala care nu te intelegea. Ai venit pentru mine si iti multumesc. Nu incerca sa-mi spui ca vroiai sa fii salvatorul romanilor, sa lupti pentru ceva.
Romania era o inchisoare. Nu puteai sa-i schimbi regulile. Puteai doar sa eliberezi citiva care vroiau si simteau nevoia de libertate.
Ai venit sa te vad cit de normal poti sa fii si sa ma asiguri ca nu sint nebun.
(bineinteles vorbesc parabolic dar sper sa intelegi ce vreau sa spun).


Din pacate in Romania nu exista un dusman sau ideal pentru care sa lupti. Acum cred ca toti care vor sa lupte pentru ceva acolo arata mai mult ca Don Quijote (asa se scrie?). Raul se afla in sufletul si gindirea romanului; si romanul se crede cel mai normal om de pe planeta asta si are dreptate ca doar traieste in plaiul mioritic.
Cum s-a intimplat, am calatorit si calatoresc ceva prin lume. Ma simt peste tot respectat si binevenit cu o singura exceptie, in Romania. Am fost in tara acum 3 ani. Ce am vazut ce se intimpla in tara m-a uimit; cita coruptie, lingaseala, obraznicie, minciuna...de atunci o ocolesc.
NU poti sa-i schimbi pe romani. Majoritatea celor care pleaca, fie emigrat sau pe un timp mai scurs, o sa se schimbe, cam in proportie de 80%. Restul de 20% o sa fie fie mai luminati deci de cei ramasi acolo dar tot la fel o sa ramina, patrioti.

Este mai bine sau mai rau in Romania? Nu mai imi pasa. Judec omul cum il vad, indiferent de unde este; Asia, Europa etc.

Romania este o tara frumoasa si o iubesc. Dar este Romania din inima mea, cu amintirile placute pe care le am. Si nu are romani in afara de ai mei dragi. Din pacate Romania asta nu mai exista de mult in realitate. O gasesc in inima unor emigranti care sint presurati in toate colturile din lume. Doar unii, nu toti.

Trebuie sa inchei pentru ca mi se stilceste creierul daca mai scriu in romaneste mai mult.

Pe curind,
Florin.

P.S.

Inca mai port in inima concertul lui Phoenix in Bucuresti din parc la care am fost; prima data dupa 14 ani in exil: ...Dus e spre apus, cel haiduc noaptea...unde o fi fata padure...
#9140 (raspuns la: #9104) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bogdanovka - un Auschwitz antonescian - de Filip Antonio la: 09/02/2004 18:28:44
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Istoria comunismului si a Holocaustului (II). Interviu cu Liviu ROTMAN

Lavinia BETEA


Holocaustul ca tema de cercetare

Ce imagine putem avea din arhive despre guvernarea Antonescu?

Da, documentele s-au pastrat. O parte au fost publicate. Recent, la Tel Aviv, la centrul pe care-l conduc, am publicat o voluminoasa lucrare a colegului Jean Ancel, despre Transnistria, atit de voluminoasa ca n-am putut s-o iau cu mine in geamantan. Despre lagarele din Transnistria pentru ca in Transnistria nu era un singur lagar, ci un sistem de lagare. E ceva despre care nimeni n-a stiut nimic. Transnistria se stia poate geografic ce era. Dar din punct de vedere al suferintei evreiesti acest lucru nu s-a stiut pina acum citiva ani. Jean Ancel a facut o munca de Sisif, de unul singur, in arhive din Romania, dar si din fosta Uniune Sovietica, unde exista multe documente romanesti pentru ca armata sovietica a capturat arhivele romanesti. Deci, dupa o cercetare foarte complexa a documentelor din arhivele romanesti si de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice sau care se gasesc la Washington, la Muzeul Holocaustului, a publicat cca 1200 de documente care insumeaza aproximativ 2200 de pagini.

Sintetizate ce ar insemna ?

Sintetizate – demonstratia nu este a mea, este a lui Jean Ancel – ar putea fi prezentate astfel. In primul rind, in Romania a existat o politica de exterminare calificata a evreilor. E adevarat ca intr-o anumita perioada lucrurile s-au schimbat, dar in ’41-’42 a existat o politica sistematica de exterminare a evreilor. Nu au fost niste atrocitati la intimplare, facute de un locotenent sau de un capitan barbar, ci o politica bine pusa la punct de factorul de decizie de la Bucuresti. Factorul de decizie de la Bucuresti fiind in acea etapa Ion Antonescu si cei apropiati lui, pentru ca el a condus impreuna cu un guvern participant la conducere. Nu e vorba de comitetul executiv de pe vremea lui Ceausescu, exista acolo un dialog. Sigur ca a lui era decizia, dar oamenii participau si aprobau deciziile. Fara doar si poate, nu se poate vorbi de o rezistenta in cadrul guvernului, pe problema evreiasca.

O politica intrerupta tot de catre Antonescu...

Tot de catre el. Tot el are meritul, sa spunem asa, el fiind omul care decidea. In septembrie-octombrie 1942, datorita unui complex de factori, el isi schimba politica fata de evrei. Acest complex de factori contine o situatie speciala a Romaniei in 1942. E adevarat, este inainte de Stalingrad, dar se contura deja o modificare a raportului de forte. In al doilea rind, existau niste probleme foarte grave pentru statul roman. Diplomatia germana, in primul rind ministrul de externe Ribbentrop, dar si alte personaje care gravitau in jurul lui Hitler isi consolidau in timpul anului 1942 pozitia promaghiara si considerau ca trebuie mers la un nou arbitraj care sa coboare spre sud granita, deci sa dea cea mai mare parte a Transilvaniei. In paralel, prin organizatiile fasciste ale sasilor, bineinteles sub patronajul serviciilor speciale hitleriste, Reichul punea la cale un plan de autonomie a sasilor. Se pare ca din nou integritatea teritoriala a Romaniei era in pericol si atunci se pare ca s-a gindit ca va trebui sa ia legatura cu Occidentul. Si nu poti sa iei legatura cu Occidentul, in paralel cu deportarea evreilor spre lagarele mortii din Polonia. In afara de asta mai sint si alte elemente. A existat o presiune a anumitor parti ale societatii civile romanesti, nu foarte largi, care au cerut oprirea masurilor antievreiesti. Este vorba de cercul din jurul regelui, de regina mama, de inalti reprezentanti ai clerului si, nu in ultimul rind, de oameni politici, dintre care se detaseaza interventia lui Iuliu Maniu. De asemenea, o serie de elemente ale birocratiei romanesti, se vorbeste de conducerea CFR-ului care a incercat chiar sa saboteze trimiterea garniturilor de tren pentru deportare. Si nu trebuie omisa declaratia extrem de ferma a Secretarului de stat al Statelor Unite, ce ameninta cu grave represalii, in cazul deportarii evreilor. Deci au fost niste factori care au determinat oprirea realizarii planurilor de exterminare... Ceea ce nu exclude insa faptul ca in ’41-’42...

Ce explicatii aveti pentru faptul ca, desi Antonescu a dus aceasta politica de exterminare a evreilor in ’41-’42, nu a dus-o in maniera extrema. Adica nu i-a trimis la Auschwitz, ci in Transnistria. Oare stia ce se intimpla la Auschwitz?

Ca sef de stat aliat sa nu stie ce se intimpla in zona aliata? Pot sa va spun si ca a existat un plan foarte bine pus la punct, plan incheiat si predat, de care fusesera anuntate si autoritatile germane. Plan intocmit de Radu Lecca, personalitate importanta care avea sarcina sa se ocupe de evrei. Radu Lecca intocmeste un plan pe care guvernul si Antonescu personal il aproba, privind deportarea evreilor din Romania in valuri, in etape spre lagarele de la Auschwitz si din Europa Centrala...

In ce an?

In 1942. Neaplicarea acestui plan, dupa ce fusese semnat si transmis Germaniei – intii aminarea lui si apoi neaplicarea lui – a insemnat schimbarea pozitiei lui Antonescu datorita cauzelor pe care le-am pomenit inainte. Faptul ca a existat acest plan este foarte clar. Antonescu a avut propriul plan de exterminare a evreilor, principala cale era Transnistria, si, spre deosebire de alti aliati ai lui Hitler, a evitat cit a putut sa se incadreze in planul german. Explicatiile sint multiple, multe tinind si de structura sa psihica. Dar rezultatul trebuia sa fie acelasi! In al doilea rind, as vrea sa mai adaug ca o vreme nu s-a vorbit deloc de Transnistria. Apoi s-a incercat sa se vorbeasca despre Transnistria ca despre ceva foarte usor si blind, un fel de casa de odihna in care au fost dusi evreii. Transnistria a fost – si cartea pe care a publicat-o Ancel a demonstrat acest lucru – un loc unde evreii erau dusi sa fie exterminati. Sigur ca nu ca la Auschwitz, nu compar, dar exista grade ale crimei.

Cine-ar putea stabili o ierarhie in privinta chinurilor uciderii rapide – prin impuscare, otravire cu gaze sau oroarea Hiroshimei – si a mortilor lente prin infometare si frig din lagarele celuilalt tip de regim totalitar, comunismul?
Toate acestea fac parte din ceea ce numim istorie contemporana, fiind chiar o caracteristica a ei...

Nu trebuie pus semnul egal, dar vorbind despre Transnistria, ideea era exterminarea. In momentul in care evreii ajungeau in Transnistria, li se confiscau buletinele de identitate. Deci acesti oameni se transformau in oameni fara identitate care puteau fi omoriti oricind si oriciti. Puteau fi si pastrati. Dar nu mai aveau apararea pe care o are orice om, in orice parte a lumii. Erau apoi transportati in modul cel mai brutal, mergeau pe jos prin zapada si din timp in timp erau si omoriti, va rog sa consemnati acest amanunt cinic pentru ca incerc sa demonstrez un lucru. Adica nu erau transportati ca niste detinuti, ci ca niste oameni care puteau fi si erau din cind in cind omoriti. Transnistria insasi era un complex de lagare. Unul dintre ele, Bogdanovka, era un loc al mortii la fel ca Auschwitz. Acolo oamenii erau adunati, strinsi intr-un staul de porci si exterminati prin impuscare si ardere. A fost deci o exterminare sistematica. Sigur n-a fost acea „exterminare stiintifica“ ca la Auschwitz. Apropo de aceasta, exista foarte multe proteste germane impotriva omorurilor evreilor folosite de armata romana. Nu din dragoste pentru evrei, ci pentru ca aceste cadavre aruncate puteau produce epidemii periculoase pentru o armata care se indrepta spre front. Din motive de igiena, nemtii voiau o lichidare curata si sistematica, ceea ce nu se intimpla in Transnistria.

Ca orice cetatean matur al Romaniei, in scoala am avut o singura sursa de informare despre cele petrecute in Transnistria – romanul Satra de Zaharia Stancu, care descrie tiganii deportati. Despre ei, despre tiganii de care povestea romanul, de ce nu se mai vorbeste acum?

Se vorbeste. Dar exista o intirziere. Cartea colegului meu Radu Ioanid s-a numit in editia engleza, publicata la Washington, Holocaustul evreilor si al tiganilor. Fireste, e de datoria istoriografiei sa dezvaluie atrocitatile comise de guvernul Antonescu impotriva populatiei rome. E un fapt istoric centralitatea „problemei evreiesti“ in timpul regimului Antonescu. El insusi avea sa spuna, la un moment dat, pentru mine important nu este razboiul impotriva bolsevicilor, pentru mine important este razboiul impotriva evreilor.

Care este sensul corect al acestui cuvint foarte folosit, dar putin cunoscut – Holocaust?

O definitie filologica nu este importanta in istorie. Un fenomen grav in istorie primeste un nume si ramine cu acest nume datorita faptului ca asa a fost. Holocaust inseamna exterminarea sistematica a evreilor in perioada respectiva. Inseamna o politica de exterminare si inseamna lipsirea unor oameni de drepturile de baza. In general aceste doua elemente dau sensul cuvintului. Astazi se incearca ocolirea fondului problemei, prin „retragerea“ in discutii savante filologice. Eu vad in aceasta metoda o incercare de a fugi de esenta problemei.

Cum se defineste, in opinia dv., fenomenul numit Holocaust?

Continutul capitolului romanesc al Holocaustului este dat de urmatoarele fapte: 1. Faptul ca o populatie in integralitatea sa – nu conteaza starea materiala, orientarea politica, religiosi sau laici – este scoasa de sub scutul legii. E vorba de posesori ai cetateniei romane. Deci un singur numitor comun: evreitatea. Acesti oameni, prin legislatia evreiasca a lui Ion Antonescu, sint spoliati economic, li se confisca proprietatile, sint dati afara din casele lor, elevii si studentii sint exclusi din sistemul de invatamint de toate gradele, specialistii: ingineri – printre ei si regretatul meu parinte –, avocati, medici, artisti sint scosi din breslele profesionale – barou, asociatia inginerilor, sindicatul scriitorilor etc. – si sint siliti sa-si cistige piinea prin tot felul de munci ocazionale. Se iau impotriva lor masuri umilitoare, precum confiscarea aparatelor de radio etc. In mare se poate spune ca devin cetateni de rang inferior. O data cu aceasta degradare civica se pot astepta la orice! Viata lor nu mai are aceeasi valoare cu a vecinului neevreu. 2. Au loc pogromuri, la Bucuresti – in perioada guvernarii legionare si apoi in ajunul si imediat dupa inceperea razboiului intr-o serie de centre, din care cel mai important a fost la Iasi, in iunie 1941. 3. Deportarea aproape integrala a populatiei din Basarabia si Bucovina in Transnistria. Incercarea de a se face o deosebire intre cele doua regiuni si restul tarii e un simplu joc, ele erau regiuni romanesti. De altfel au fost deportati si evrei din sudul Bucovinei, regiune ce nu fusese sub ocupatie sovietica in perioada 1940-1941. 4. Atrocitati impotriva populatiei evreiesti din Ucraina. Nu cred ca crimele din Odessa pot fi puse pe seama altora decit a guvernului si a armatei romane. 5. Conceperea planului de deportare – in valuri – incepind cu cei din sudul Transilvaniei si Banat – a tuturor evreilor din Romania. Plan de care am vorbit mai inainte.

Cercetarea Holocaustului este mult mai mediatizata decit, sa spunem, cercetarea…

Perioadei lui Carol cel Mare...

Pentru exteriorul comunitatii istoricilor pare foarte important raspunsul intrebarii la ce foloseste cercetarea Holocaustului? Dv. ce finalitati ii conferiti?

Are o semnificatie foarte importanta. Am incheiat un secol care incepe, in mod figurativ, cu pogromul de la Chisinau in 1930 si se termina cu represiunile grave din fosta Iugoslavie. Deci un secol al lagarelor, un secol al exterminarii fara precedent care este in acelasi timp un secol al dezvoltarii fara precedent a stiintei, a culturii. Un secol in care apare computerul, un secol in care televiziunea se impune ca o putere foarte mare, in care formele de comunicare intre oameni sint revolutionate, in care corespondam si noi prin Internet... Cind l-am incheiat, ne-a fost frica cind am trecut pragul de la un mileniu la altul ca se intimpla ceva cu aceste computere. Daca vine sau nu acel val, si n-a venit. Poate ar trebui acum, dupa ce ne-am linistit, sa ne gindim putin si asupra semnificatiei umane, ce s-a intimplat si unde ne ducem. Sa ne gindim si ca cea mai grava reprimare care a existat a fost la mijlocul secolului trecut si inseamna Holocaust. E fara precedent, dar ca sa fie fara urmare trebuie sa o analizam si sa o cercetam. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, multi spun ca Holocaustul, cercetarea Holocaustului este – sa retineti in ghilimele foarte ingrosate – „o afacere evreiasca“. Ii intereseaza pe evrei, e importanta pentru evrei, evreii vor… Intreb: de ce? Sigur ca pentru evrei, care au fost victime principale, Holocaustul a insemnat o trauma enorma, dar inca nu s-a raspuns la toate intrebarile de ordin politic, ideologic, teologic. Apropo de teologic, foarte multi evrei care au scapat au negat existenta lui Dumnezeu. Ceea ce e si firesc poate – daca Dumnezeu a permis sa se intimple ceea ce s-a intimplat, inseamna ca Dumnezeu nu exista. Sau daca exista, nu merita sa-i dam vreo cinstire. Sau dimpotriva, au devenit foarte religiosi. Deci impactul este foarte puternic. Dar mult mai importanta este cercetarea acestei tragedii de catre societatile in mijlocul carora s-a petrecut, trebuie pusa in permanenta intrebarea: „Cum a fost posibil?“. E vorba, in primul rind, despre responsabilitatea tortionarului, dar si a celor care au fost martori tacuti si nepasatori. Din acest punct de vedere mi s-a parut foarte interesant un articol al Magdalenei Boiangiu intitulat Ferestre inchise. Despre indiferenta martorilor la deportarea evreilor, aparut recent intr-o publicatie a Institutului Goethe din Bucuresti.

Secolul incheiat e plin de orori care – sint de acord cu dv. – ridica chestiuni mult mai complexe decit priceperea si munca istoricului. Se pune chestiunea grava a studiului naturii umane si a contextelor care transforma oameni normali in criminali. Citeva date de referinta ale secolului trecut ne-ar putea determina sa-l denumim „secolul crimei in masa“. Redau citeva cifre dintr-o statistica prezentata de Tzvetan Todorov, unul dintre analistii acestor fenomene umane exceptionale. Primul razboi mondial: 8,5 milioane de morti pe fronturi, aproape 10 milioane din rindul populatiei civile, 6 milioane de invalizi. Rusia sovietica – 5 milioane de morti in razboiul civil, 4 milioane de victime ale represiunii, 6 milioane de morti in vremea foametei din 1932-1933. Al doilea razboi mondial – 35 milioane de morti doar in Europa. Statisticile se raporteaza, in general, la Europa. Dar n-a fost doar acesta un continent singeros. In Cambodgia, spre exemplu, in timpul regimului comunist al lui Pol Pot, toti cei care nu sustineau proiectul de creare a omului nou au fost ucisi – unul din sapte cetateni ai tarii... Cum ajung oamenii sa savirseasca asemenea orori? Cercetarile de psihologie demonstreaza ca, in general, tortionarii nu sint niste psihopati, ci apartin categoriei oamenilor obedienti...

Putem in felul acesta reveni la intrebarea de ce e important Holocaustul. Pentru evrei este desigur important, dar eu zic ca este mult mai important pentru celelalte popoare care nu au fost victime, din mijlocul carora s-au ridicat cei care au ordonat asasinatele. In primul rind, Germania. Dar Germania n-a fost singura. Este mult mai important pentru ei. Ca sa inainteze, trebuie asumate niste responsabilitati. Nu poti sa treci intr-o etapa noua fara sa-ti asumi niste responsabilitati. Nu poti sa treci in secolul XXI, pastrind niste clisee din secolul al XIX-lea cum ar fi romantismul acesta „ce bine era intr-o civilizatie rurala...“. Poate era bine, poate nu era bine, dar nu poti sa inaintezi cu acel model in secolul XXI. Germania hitlerista este principala vinovata si Hitler este autorul principal al acestor planuri monstruoase. Dar efectul acestui plan ar fi fost mult mai redus daca n-ar fi existat colaborarea citeodata entuziasta a altor popoare, a oamenilor din politie, din armata, din birocratiile diverselor state. Inclusiv in tari cu grad de civilizatie ridicat si chiar cu traditie democratica. Sa nu uitam de Franta regimului de la Vichy, de unde au fost deportati multi oameni la Auschwitz...

Dv. vorbeati de responsabilitati. Ceea ce s-a intimplat este bine de stiut si trebuie folosit exemplul consecintelor ca mijloc de avertizare in fata nationalismului, populismului sau fanatismului religios. Dar nu poti sa platesti in istorie, cred, nimic. Cum, in fata justitiei, nici fiul nu poate ispasi pedeapsa de criminal a tatalui sau...

Nu e vorba de platit. E vorba de asumare ca sa ne putem feri de o repetitie. Un interes national al popoarelor despre care am vorbit este asumarea acestor raspunderi pentru ca prin asta se despart de o greutate, de o ghiulea.

Intr-un ziar de mare tiraj din Romania – nu intr-o publicatie de specialitate – erati citat, este adevarat, nu de catre gazetarul ce semneaza articolul, ci de catre un alt istoric, ca sustinator al opiniei ca romanii vor trebui sa plateasca despagubiri atunci cind cercetarile istorice vor dovedi consecintele politicilor antievreiesti din timpul guvernarilor de dreapta. Cum comentati informatia aceasta?

Da, cunosc citarea din Evenimentul zilei. Din pacate, afirmatia mea este scoasa din context. Am spus ca, fireste, este necesar sa se plateasca despagubiri tuturor celor care au fost spoliati de totalitarismul de dreapta sau de stinga. Aceasta nu e o problema „evreiasca“, ci una generala. Ideea este ca noua Romanie recunoaste principiul sacrosanct al proprietatii si ii despagubeste pe cei spoliati, fie evrei in perioada Antonescu, fie romani, evrei, unguri, germani in perioada comunista. Asta am spus, dar nu in contextul discutiei despre Holocaust. Regret ca ziarul nu a gasit de cuviinta sa publice lamuririle mele ulterioare. Regret, printre altele, pentru ca apreciez ziarul Evenimentul zilei. In general, incercarea de a prezenta problema asumarii Holocaustului ca pe o problema financiara este inca o cale de a distorsiona discutia autentica, de „a trage trenul pe linie moarta“.

Care este stadiul actual al temei Holocaustului in istoriografia din Romania?

Problema nu e simpla si nu vreau sa ascund ca inca e greu sa fie discutata deschis. Una dintre cauze a fost deja amintita, tacerea indelungata de decenii. Alt grup de cauze este intelegerea diferita a disciplinei istorice. Conceptual, istoricul a fost invatat ca istoria e un instrument al educatiei patriotice, al formarii omului nou. In acest context, cercetatorul istoric a fost invatat sa se solidarizeze cu obiectul cercetarii sale. Nu intimplator se folosesc termeni de „ai nostri“ pentru… armata lui Mihai Viteazu… De aici dificultatea de a discuta un subiect cu inalt grad de dificultate. Deci, pe de-o parte, este o incercare de a „ameti“ subiectul, de a vorbi de el, dar, de fapt, de a nu vorbi. In acelasi timp, in cadrul mai multor universitati din Romania: Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj sau Universitatea Bucuresti, se aud si alte voci, care vorbesc deschis despre problema Holocaustului. Marea speranta este „cresterea“ si „maturizarea“ tinerei generatii de cercetatori. Am avut multe discutii cu tineri cercetatori, doctoranzi, masteranzi sau tineri profesori din invatamintul preuniversitar si am fost placut surprins de capacitatea lor de a discuta deschis problematica Holocaustului, decrisparea lor. Ca istoric, nu pot sa nu observ avansul pe care il au politologii in aceasta directie. Indrumati de universitari, care inteleg importanta fenomenului Holocaustului, ca George Voicu sau Stelian Tanase, ei i-au depasit pe colegii istorici in abordarea fenomenului. Aceasta prezenta tinara ma umple de optimism si e mult mai importanta decit asertiunile unuia sau altuia dintre politicieni, cu gindul la viitorul sondaj de opinie.

V-ati nascut si ati trait multi ani in Romania. Credeti ca romanii sint mai
antisemiti decit alte popoare?

In general, sint impotriva formularii „popor antisemit“ sau „popor mai antisemit“ ori a ideii de a masura antisemitismul unui popor. Eu nu cred ca exista popoare antisemite. Exista popoare la care a existat educatie antisemita, exista popoare in care a existat antisemitismul la nivel guvernamental, un antisemitism de stat. Nu cred ca se poate vorbi despre popoare antisemite. In contextul acesta, eu nu vorbesc niciodata de poporul roman ca de un popor antisemit. Vorbesc insa de o traditie antisemita in cadrul civilizatiei romanesti, care exista...

In prezent se spune ca in Romania avem „un antisemitism fara evrei“. Asa o fi, oare?

Se aplica aceasta nu numai in Romania, ci in multe alte tari – un antisemitism impotriva unei populatii care practic nu mai exista. Exista o comunitate ai carei membri au virsta ridicata, care nu mai sint activi decit, vorba aceea, numarati pe degete! Multi, inclusiv comunistii, au incercat sa demonstreze ca antisemitismul este produs de evrei. Antisemitismul nu este produs de evrei. Antisemitismul este produs de o serie de cauze sociale, economice s.a.m.d.

Ce v-ar placea sa „scoateti la lumina“ in viitorul apropiat din arhivele romanesti?

De obicei, nu afli ce-ti place. As vrea sa-mi pot continua cercetarile. Chiar daca mi-am scris, de fapt, cartea, cred ca nu voi fi in stare sa ma opresc aici si sa nu ma mai ocup de alte aspecte ale perioadei comuniste. Eu cred ca cercetarea istoriei evreilor in perioada comunista, ca si cercetarea altor minoritati – si alte minoritati au probleme foarte importante in perioada comunista: deportarea germanilor, niste masuri antimaghiare, nivelarea tuturor, inchiderea oricaror scoli confesionale etc. –, se poate face prin cercetarea comunismului ca atare. Mai cred ca exista in Romania si in Estul Europei, in general, o retinere in a studia fenomenul comunist din diverse motive. Exista un leit-motiv, in care eu nu cred, ca-i prea aproape. Ce inseamna prea aproape? Nu avem cu cine, impresiile sint prea apropiate, trairile afective sint prea puternice... Eu cred ca in stiinta nu trebuie sa existe probleme afective. Cercetatorul – spre asta tindem, catre aceasta tind si eu – trebuie sa fie, de fapt, un chirurg care judeca la rece, cu manusi si halat alb curat. Sa nu ia virusii care vin din arhive, sa nu cada prada lor. Sa mentina distanta, nu neaparat in timp, ci sa aiba o distanta ideologica pentru a cerceta.

Ce „ne invata“, in principal, comunismul?

Cred ca cercetarea fenomenului comunist, de exemplu acum, dupa 11 septembrie 2001, cind problema lumii este terorismul, devine foarte importanta. Ar trebui sa ne intoarcem sa-l cercetam pe Lenin, pentru ca eu cred ca primul teoretician sistematic al terorismului este Lenin. El a condus grupul terorist care preia puterea, indiferent daca are sau nu majoritate. Este un grup de oameni hotariti, bine indoctrinati, bine legati intre ei cu legaturi de asemenea structura incit pot face orice. Inclusiv sa atace cu avioanele doua turnuri din centrul celui mai puternic stat. Cercetarea comunismului este importanta pentru foarte multe aspecte si ar trebui facuta. Cu incercarea de a avea distanta nu in timp si nu geografica, ci distanta ideologica pentru a studia formele acestei structuri, problemele, rolul conducator al partidului care insemna de fapt controlul intregii societati, nivelarea intregii societati, ingineria sociala a regimului, formarea unui anumit tip de om... Pe care, in parte, din pacate, l-au format. Noi speram atunci ca e o vorba goala. Toate acestea sint probleme foarte interesante. Si stiu ca sinteti de aceeasi parere. Cred ca ne-am intilnit in pasiunea pentru cercetarea acestei perioade anormale. Cred ca au aparut deja o serie de lucrari importante – printre ele si cartea pe care ati scris-o despre Lucretiu Patrascanu, care este una dintre cele mai bune analize ale perioadei staliniste din Romania si vine sa lumineze acea perioada neagra care este perioada comunista.

http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=9416
ce figura eroica iti adoptezi - de Ariel Manor la: 28/04/2004 16:44:16
(la: USS Liberty, sau Cum i-au bubuit israelienii pe americani)
ce figura eroica iti adoptezi, mai ales in ochii celor ce nu'nteleg despre ce vorbesti! ai expus aici toate povestile auzite in selectele cercuri de bucatari si magazioneri - pentru ca cine a alergat linga tancuri, a mirosit lupta, a simtit durerea, n-a scos bocancii o saptamina, n-a dormit trei zile, si-a ingropat prietenii - nu vorbeste ca tine ... n-am nici un respect!
#14678 (raspuns la: #12312) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Explicatie - de OmuletulGoma la: 05/08/2004 00:39:36
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
LMC, in urma apelativului Domnule Goma, ma simt dator sa fac o precizare. Nu ma numesc Goma. OmuletulGoma este o parafraza la Omuletul GOPO, un "stick figure" animat realizat de caricaturistul/animatorul Gopo acum vreo 30 de ani in Romania.

La fel cum existenta si actiunile acestui "omuletz" erau rezultatul influentei creatorului sau Gopo, tot asa, mult din felul meu de a gandi a fost influentat de scrieri pe care am avut norocul si privilegiul sa le citesc in adolescenta, scrise de un nemaipomenit scriitor si patriot roman - Paul Goma.

"I am only one, but I AM one!"
#19049 (raspuns la: #18989) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Conventia Republicanilor si ce zice un Democrat - de LMC la: 02/09/2004 19:40:00
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
Sint inflacarata si imes de mindra de conventia Republicanilor. Totodata imi pare bine ca printre Democrati mai exista oameni ca Zell Miller care poate face discernamintul intre bine si rau. Puterea cuvintelor lui din speech-ul de aseara puteti sa le cititi mai jos. Imi pare rau ca nu este tradus in Romaneste, ar putea politicienii din Romania sa invete ceva.

********************************
Senator Zell Miller

Since I last stood in this spot, a whole new generation of the Miller Family has been born: Four great grandchildren.

Along with all the other members of our close-knit family -- they are my and Shirley's most precious possessions.

And I know that's how you feel about your family also.

Like you, I think of their future, the promises and the perils they will face.

Like you, I believe that the next four years will determine what kind of world they will grow up in.

And like you, I ask which leader is it today that has the vision, the willpower and, yes, the backbone to best protect my family?

The clear answer to that question has placed me in this hall with you tonight. For my family is more important than my party.

There is but one man to whom I am willing to entrust their future and that man's name is

George Bush.

In the summer of 1940, I was an eight-year-old boy living in a remote little Appalachian valley.

Our country was not yet at war but even we children knew that there were some crazy men across the ocean who would kill us if they could.

President Roosevelt, in his speech that summer, told America "all private plans, all private lives, have been in a sense repealed by an overriding public danger."

In 1940 Wendell Wilkie was the Republican nominee.

And there is no better example of someone repealing their "private plans" than this good man.

He gave Roosevelt the critical support he needed for a peacetime draft, an unpopular idea at the time.

And he made it clear that he would rather lose the election than make national security a partisan campaign issue.

Shortly before Wilkie died he told a friend, that if he could write his own epitaph and had to choose between "here lies a president" or "here lies one who contributed to saving freedom", he would prefer the latter.

Where are such statesmen today?

Where is the bi-partisanship in this country when we need it most?

Now, while young Americans are dying in the sands of Iraq and the mountains of Afghanistan, our nation is being torn apart and made weaker because of the Democrat's manic obsession to bring down our Commander-in-Chief.

What has happened to the party I've spent my life working in?

I can remember when Democrats believed that it was the duty of America to fight for freedom over tyranny.

It was Democratic President Harry Truman who pushed the Red Army out of Iran, who came to the aid of Greece when Communists threatened to overthrow it, who stared down the Soviet blockade of West Berlin by flying in supplies and saving the city.

Time after time in our history, in the face of great danger, Democrats and Republicans worked together to ensure that freedom would not falter. But not today.

Motivated more by partisan politics than by national security, today's Democratic leaders see America as an occupier, not a liberator.

And nothing makes this Marine madder than someone calling American troops occupiers rather than liberators.

Tell that to the one-half of Europe that was freed because Franklin Roosevelt led an army of liberators, not occupiers.

Tell that to the lower half of the Korean Peninsula that is free because Dwight Eisenhower commanded an army of liberators, not occupiers.

Tell that to the half a billion men, women and children who are free today from the Baltics to the Crimea, from Poland to Siberia, because Ronald Reagan rebuilt a military of liberators, not occupiers.

Never in the history of the world has any soldier sacrificed more for the freedom and liberty of total strangers than the American soldier. And, our soldiers don't just give freedom abroad, they preserve it for us here at home.

For it has been said so truthfully that it is the soldier, not the reporter, who has given us the freedom of the press.

It is the soldier, not the poet, who has given us freedom of speech. It is the soldier, not the agitator, who has given us the freedom to protest.

It is the soldier who salutes the flag, serves beneath the flag, whose coffin is draped by the flag who gives that protester the freedom to abuse and burn that flag.

No one should dare to even think about being the Commander in Chief of this country if he doesn't believe with all his heart that our soldiers are liberators abroad and defenders of freedom at home.

But don't waste your breath telling that to the leaders of my party today. In their warped way of thinking America is the problem, not the solution.

They don't believe there is any real danger in the world except that which America brings upon itself through our clumsy and misguided foreign policy.

It is not their patriotism - it is their judgment that has been so sorely lacking. They claimed Carter's pacifism would lead to peace.

They were wrong.

They claimed Reagan's defense buildup would lead to war.

They were wrong.

And, no pair has been more wrong, more loudly, more often than the two Senators from Massachusetts, Ted Kennedy and John Kerry.

Together, Kennedy/Kerry have opposed the very weapons system that won the Cold War and that is now winning the War on Terror.

Listing all the weapon systems that Senator Kerry tried his best to shut down sounds like an auctioneer selling off our national security but Americans need to know the facts.

The B-1 bomber, that Senator Kerry opposed, dropped 40% of the bombs in the first six months of Operation Enduring Freedom.

The B-2 bomber, that Senator Kerry opposed, delivered air strikes against the Taliban in Afghanistan and Hussein's command post in Iraq.

The F-14A Tomcats, that Senator Kerry opposed, shot down Khadifi's Libyan MIGs over the Gulf of Sidra. The modernized F-14D, that Senator Kerry opposed, delivered missile strikes against Tora Bora.

The Apache helicopter, that Senator Kerry opposed, took out those Republican Guard tanks in Kuwait in the Gulf War. The F-15 Eagles, that Senator Kerry opposed, flew cover over our Nation's Capital and this very city after 9/11.

I could go on and on and on: Against the Patriot Missile that shot down Saddam Hussein's scud missiles over Israel, Against the Aegis air-defense cruiser, Against the Strategic Defense Initiative, Against the Trident missile, against, against, against.

This is the man who wants to be the Commander in Chief of our U.S. Armed Forces?

U.S. forces armed with what? Spitballs?

Twenty years of votes can tell you much more about a man than twenty weeks of campaign rhetoric.

Campaign talk tells people who you want them to think you are. How you vote tells people who you really are deep inside.

Senator Kerry has made it clear that he would use military force only if approved by the United Nations.

Kerry would let Paris decide when America needs defending. I want Bush to decide.

John Kerry, who says he doesn't like outsourcing, wants to outsource our national security.

That's the most dangerous outsourcing of all. This politician wants to be leader of the free world.

Free for how long?

For more than twenty years, on every one of the great issues of freedom and security, John Kerry has been more wrong, more weak and more wobbly than any other national figure. As a war protestor, Kerry blamed our military.

As a Senator, he voted to weaken our military. And nothing shows that more sadly and more clearly than his vote this year to deny protective armor for our troops in harms way, far-away.

George Bush understands that we need new strategies to meet new threats.

John Kerry wants to re-fight yesterday's war. George Bush believes we have to fight today's war and be ready for tomorrow's challenges. George Bush is committed to providing the kind of forces it takes to root out terrorists.

No matter what spider hole they may hide in or what rock they crawl under.

George Bush wants to grab terrorists by the throat and not let them go to get a better grip.

From John Kerry, they get a "yes-no-maybe" bowl of mush that can only encourage our enemies and confuse our friends.

I first got to know George Bush when we served as governors together. I admire this man.

I am moved by the respect he shows the First Lady, his unabashed love for his parents and his daughters, and the fact that he is unashamed of his belief that God is not indifferent to America.

I can identify with someone who has lived that line in "Amazing Grace," "Was blind, but now I see," and I like the fact that he's the same man on Saturday night that he is on Sunday morning.

He is not a slick talker but he is a straight shooter and, where I come from, deeds mean a lot more than words.

I have knocked on the door of this man's soul and found someone home, a God-fearing man with a good heart and a spine of tempered steel.

The man I trust to protect my most precious possession: my family.

This election will change forever the course of history, and that's not any history. It's our family's history.

The only question is how. The answer lies with each of us. And, like many generations before us, we've got some hard choosing to do.

Right now the world just cannot afford an indecisive America. Fainthearted, self-indulgence will put at risk all we care about in this world.

In this hour of danger our President has had the courage to stand up. And this Democrat is proud to stand up with him.

Thank you.

God Bless this great country and God Bless George W. Bush.
********************************************
Tesla - de (anonim) la: 11/10/2004 03:00:36
(la: Jos palaria!)
Buna, Mia Cojocea..Interesant articolul si urmatoarele despre originea-descendenta lui Tesla..Discutii si aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Talk:Nikola_Tesla (Vlach stuff )
http://en.wikipedia.org/wiki/User:Irismeister
http://en.wikipedia.org/wiki/Talk:Nikola_Tesla#Tesla_msg.3F
De fapt Tesla avea parul foarte negru. Nici un slav nu are asa parul, chestie genetica..Inclusiv figura, fizionomia nu este de slav nici pe departe, ci perfect de pe la noi..
Numele "vlach" (~cioban-nomad-necivilizat) este folosit si peiorativ in Balkani, poate de aceea Tesla s-a dat drept sarb..Alta denumire este de morlakian (morlac-morlakies-morlak-morlach-morlacci-mavrolachians, proveniti din traco-iliri, populatia cea mai veche a acestei regiuni dalmatiene, coplesita, invinsa si asimilata partial de slavi.(canalul morlac-morlacca channel-morlacki kanal) ( http://www.vlachophiles.net/istria.htm ).
Sarbii au facut tot ce au putut pentru a-l convinge pe Tesla sa se declare numai si numai sarb, chiar mare patriot..Dar chiar a tinut foarte mult la sarbi si croati, a militat pt unirea Jugoslaviei..Sarbii au distrus insa toate urmele care ar fi putut aminti de originea sa vlaha..Tatal sau provenea din Montenegro, majoritar -traco-illir-devenit vlach, iar mama in nici un caz croata, ci morlaka.. http://www.crwflags.com/fotw/flags/fyr-morl.html
Ing-prof Dinu Stefan Moraru, (autorul articolului, cu care am si vorbit) detine o caseta inregistrata in 1972 cu glasul lui Henri Coanda despre Tesla..Spune ca in 1892 dupa ce a venit urgent in Croatia (de la Paris) pt mama sa, s-a hotarat sa treaca prin Romania-Bucuresti in drum spre Petersburg, unde era invitat si programat sa tina conferinte..A locuit chiar in casa lui Constantin Coanda, Henri avea vreo 6 ani si isi aminteste ca Tesla vorbea ceva romaneste..Dar pt ca s-a imbolnavit, nu si-a mai continuat calatoria si a revenit la Belgrad, apoi s-a retras spre USA. A stat in Balcani peste trei luni, timp in care nu se stie prea multe ce a facut, sarbii au sters multe episoade..
In romaneste este o carte foarte buna, tradusa din ruseste: Nikola Tesla de B. Rjonsnitkii..Se aminteste despre faptul ca trebuia sa ajunga si in Rusia. In ultimul timp despre Tesla se scrie enorm si a crescut interesul tuturor..
Nikola Tesla a descoperit ceva extrem de important si valoros, din punct de vedere economic si militar, care trebuie tinut ultra secret..De aceea a fost atata timp cenzurat, aparent ignorat..In 2006 se implinesc 150 de ani de la nastere..Pana atunci vrem sa-l facem foarte cunoscut printre romani, poate scriem si o carte foarte valoroasa, cat mai completa..Daca dorita sa tinem lagatura, va rugam anuntati-ne:
fratea2000@yahoo.com
respectuos, Cornel Fratea
#24653 (raspuns la: #15010) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Concedii patriotice? - de (anonim) la: 28/10/2004 22:56:47
(la: Va spune ceva Ayanapa?)
Poate pentru cei plecati de mult timp, un val de nostalgie ingaduitoare cuprinde tot ce tine de tara si ceea ce era enervant ajunge amuzant.
Dar eu am stat tot timpul in tara si nu pot considera pitoresti tantarii din statiune, gandacii hotelului, luptele matinale de caini de langa geamuri etc. Am fost vara asta la Mamaia si stiu despre ce vorbesc.
13 milioane, o saptamana cu masa obligatoriu inclusa. Era un hotel cu site, cuvantul "euro" in denumire, pe jumatate renovat. Nu stiu cum era jumatea renovata ca noi eram in celalata. Dupa comentariile indignate ale cameristelor cand am refuzat prima camera cu miros groaznic de mucegai am primit alta care arata tot ca-n "Marile sperante", dar macar nu emana izuri suspecte.
In timp mi-am cunoscut colegii de suferinta care ocupau acelasi tip de camere si am vazut ca se imparteau in general in trei categorii:
1.vitejii - mancarea-i buna, ce nu va place? | aveti camera cu baie, ce vreti mai mult? | la urma urmei la mare nu vii ca sa stai in hotel, ce conteaza cum ii camera, o vezi numai dimineata si seara
2.resemnatii - da, camerele-s mizerabile, da la banii astia nu putem pretinde mai mult, daca aveam banii luam un hotel ca lumea; sa incercam sa privim partea frumoasa a lucrurilor, macar vedem marea
Ce-i drept era mai prudent s-o vezi numai, avea aspect si consistenta de ciorba plina de alge, meduze, viermi marunti si alte chestii neidentificate.
3.ingeniosii - gasisera o solutie de "urbanturism"; faceau planuri sa ne strangem la anul doua, trei familii si sa inchiriem un apartament in Constanta, exista particulari care au apartamente numai pentru inchiriat, apartamente dragute, renovate cu masina de spalat si aspirator.
Sedusa de asemenea accesorii exotice (bineinteles ca la salariile ce le primeau cameristele nu se deranjau sa mature) eram gata sa intru in combinatie si sa schimb pe zi doua autobuze pana la plaja. Dar pe masura ce concediul inainta mi-am dat seama ca plaja si marea n-or sa fie mai curate, gogosile mai putin rele, in fine toata oferta turistica mai de doamne-ajuta.

Daca as avea bani m-as duce la mare in Grecia sau mai bine in Italia, cu alti tradatori de neam. Avand in vedere ca nu-i, am prefer in concediu sa ma trambalez pe la rude si cunostinte, sa pun muraturi, sau sa stau in orasul de bastina sa ma uit la televizor. Dar in nici un caz nu-mi petrec patriotic concediul intr-un loc din care abia astept sa scap. Poate ca lucrurile merg spre bine in Mamaia si in doi, zece, douazeci de ani va fi un loc civilizat. Dar nu-mi sacrific concediul si banii ca sa sustin tendinta asta.
#26694 (raspuns la: #26080) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
figura paterna - de popix la: 14/04/2005 18:25:23
(la: Despre educatie...)
sunt inclinat sa cred ca figura mamei este foarte importanta in viata copiilor.insa pana la un anumit punct.la un moment dat al vietii noastre, rolurile se schimba.figura TATALUI devine prioritara in formarea caracterului unei persoane.

astazi exista COMUNICAREA.prin numeroasele posibilitati de care dispunem.asta cred ca poate cizela intr-un fel sau altul caracterul pe care l-am "mostenit" in sanul familiilor noastre.fii optimista! iti doresc succes!
Eu nu sunt patriot - de TubbyT la: 07/07/2005 16:13:55
(la: Lectie de patriotism...)
Cu riscul de a fi rastignit la colt de strada imi dau si eu cu parerea :).

Eu nu sunt patriot. Nu citesc ziare romanesti, nu ma intereseaza situatia politica din Romania. Mi-e greu sa ma duc in Romania, ma simt de parca as vizita o ruda grav bolnava la spital: poate scapa, poate nu scapa...

Pe de alta parte, fiul meu desi s-a nascut in Canada vorbeste in primul rand romaneste si insistam sa stie limba la fel de bine ca si noi. Ii citim pe romaneste, ii punem sa asculte muzica din romania. La gradinita vorbeste engleza dar acasa sau cand suntem de fata stie sa treaca pe romaneste. Il duc la festivale romanesti si i-am dat sa manance pufarine, mici si sarmale. Mergem si la magazinul romanesc din zona unde atitudinea vanzatoarelor, eternul "n-am rest, poate vreti o bombonica", mirosul de varza acra si buluceala de nedescris din zilele de Pasti ne aduce minte de aprozarul de la coltul strazii.

Poate va intrebati de ce... Eu personal am mai multe motive:
1. Vreau sa-i transmit cat mai mult din ce sunt eu, de unde venim si cum am crescut. Vreau sa inteleaga bucuria mea cand primeam o portocala de Craciun si cozile interminabile la paine.
2. Vreau sa stie ca e roman. Cred ca e important sa stii ca ai istorie si ce au realizat inaintasii nostrii. In momente grele e o buna sursa de inspiratie si optimism.
3. Vreau sa fie pus la incercare de mic. Cand a inceput sa mearga la gradinita nu vorbea deloc engleza si nu i-a fost usor. Pe de alta parte l-a facut sa gandeasca pe cand cei din jurul lui lingeau jucarii si asta nu are cum sa-i faca rau.
4. Fiind mediocru la ce fac nu cred ca o sa am vreo influenta majora pentru care sa ma tina cineva minte cand n-oi mai fi. Transmitand fiului meu cat mai mult din ceea ce sunt ma face sa cred ca am o mica speranta la nemurire.
5. La magazinul romanesc mergem pentru ca ne place mancarea.

Deci nu sunt patriot dar fiul meu o sa stie romaneste din motive egoiste. Sper sa-i transmit destul ca sa poata si el la randul lui sa-si invete copii romaneste.

Patriot al cartilor - de Guinevere la: 13/02/2006 21:37:16
(la: conferinta, pe cuvantul meu)
E ciudat, dar cred ca devii patriot abia departe de tara, din nevoia de a-ti apara amintirile. Tot ce e rau se filtreaza, se idealizeaza...

Marea problema de acasa nu cred ca sunt oamenii si nici mentalitatea(culmea!), ci faptul ca nu exista sisteme legale constrangatoare pentru mentalitatea asta care se poate dezvolta in voie, ca un lichean. Odata amendata, mentalitatea se schimba, insa in tara lui papura voda, unde unii sunt mai egali decat altii in fata legii... nu poti schimba mentalitati.
In State televiziunea e inca si mai agresiva in materie de indobitocire a populatiei, pentru ca in tehnici de manipulare sunt experti. Sa zicem numai ca vulgaritatea e ceva mai cenzurata, in rest...

Nu dispera. In primul rand tara ta sunt prietenii tai, cartile tale, si acolo vei fi intotdeauna patriot.
patriot? ceusescu? - de donquijote la: 22/06/2006 17:08:28
(la: Despre patriotism)
unul care a nenorocit tara pentru cateva generatii poate fi numit patriot?
lol !!!
credinta in figurile bibliei - de jeniffer la: 28/06/2006 15:46:39
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
credinta in figurile bibliei nu ajuta justitia, face din oameni pionii domnului, ceea ce fac este cauza acestuia si el poate judeca. prea multi morti de altceva decit de moarte naturala si prea multe inchipuiri. nu are rost inca sa reprezinti bunul prin dumnezeu, in realitate acesti monstrii inchipuiti creaza monstri pe pamint.
#130522 (raspuns la: #130478) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
binecuvantati fie patriotii c - de Intruder la: 03/10/2006 22:25:14
(la: Românie…)
binecuvantati fie patriotii caci a lor e Romania si raiul pe pamant...amin.
______________________________________
semper idem
bucule - de om la: 13/04/2008 15:59:47 Modificat la: 13/04/2008 16:00:29
(la: A doua intrebare pe ziua de azi!)
pai e foarte simplu, daca ai fi citit-o , nu mi-ai fi spus asta mai sus , citez:
"unde'i minciuna? A spus ca nu-si aminteste! Nu stiam ca A UITA este A MINTII!" = mai, tu ai scos dintr-un context o fraza ca sa te dai in figuri de ..."sculptor", vorba lui Honey in ex cu eminescu.
Eu am spus referitor NUMAI la acea fraza ca nu pui egal intre a uita si a minti! Da' tu esti tare si mare si iti permiti ca sa judeci un om si opera lui (pe care nici nu ai citit-o, ca esti fraier cu cioc) numai dupa o fraza scoasa din context!

n-am avut "placerea" sa particip la "fermele patriotice" ale lui zelea ,dar sunt convins ca nu mi-ar fi placut deloc , urasc orice fel de CAP-uri = curios, TU TE COMPORTI "ATOTCUNOSCATOR" si ACUZATOR exact CA CEEA CE (cica) URASTI :((
Nu'i asa ca asta este "nemaivazuta" orientare politica a ta? ;)
#302181 (raspuns la: #302068) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
RADU PAVEL GHEO - Sînteţi un bun patriot? - de cosmacpan la: 18/09/2008 16:08:38
(la: Nimicuri)

Testul de mai jos este rezultatul unei necesităţi. Nu e nevoie de prea multe explicaţii. Dacă prin astfel de teste se pot măsura timiditatea sau însuşirile parapsihologice, de ce nu s-ar putea măsura şi patriotismul? Şi cine n-ar vrea să ştie dacă e sau nu patriot şi cît de patriot este cu adevărat? Desigur, aveţi în faţă o simplă schiţă. Ea poate fi îmbunătăţită oricînd, în funcţie de necesităţi şi de specificul naţional al fiecărei ţări. Aşadar, ofer aici în premieră testul patriotului autentic:
Vă treziţi naufragiat pe ocean laolaltă cu alţi doi tovarăşi, într-o barcă şubredă, cu cîteva canistre de apă, dar fără nici un fel de alimente. Din cei doi tovarăşi din barcă, unul este un conaţional tînăr, gras şi frumos, iar celălalt un străin vîrstnic şi uscat. Dvs. aveţi în plus şi un pistol la brîu. După două săptămîni decideţi că unul dintre cei doi trebuie sacrificat şi mîncat. Pe care dintre cei doi tovarăşi îl sacrificaţi?
a) pe străin – 1 p.; b) pe conaţional – 0 p.
În ţară se instaurează o dictatură. Aveţi paşaportul în buzunar şi aflaţi că peste 24 de ore graniţele se vor închide definitiv. Un prieten vă roagă să rămîneţi alături de el şi să organizaţi un grup de rezistenţă împotriva dictaturii. Ce faceţi?
a) rămîneţi în ţară şi vă pregătiţi de luptă – 1 p.; b) treceţi imediat graniţa în străinătate – 0 p.
Sînteţi într-o vizită. Vi se pun pe masă o sticlă de whiskey Jim Bean (pentru americani – votcă Smirnoff) şi una de rachiu de porumb „de casă“, cu un miros cam dubios. Din care sticlă vă turnaţi în pahar?
a) din sticla „de casă“ – 1 p.; b) din sticla de whiskey – 0 p.
Sînteţi într-un bar aglomerat. Mai sînt doar două locuri libere: unul la o masă unde se vorbeşte o limbă străină şi unde oamenii beau veseli, spun – din cîte se pare – glume şi se bat pe umăr, iar celălalt la o masă de conaţionali, unde oamenii sînt supăraţi tare, se înjură, se scuipă şi sînt gata să se încaiere. La care masă vă aşezaţi?
a) la cea a conaţionalilor – 1 p.; b) la masa străinilor – 0 p.
Vi se oferă, la alegere, un sejur într-o staţiune autohtonă sau unul într-o staţiune din străinătate (pentru români: Marea Neagră şi Marea Egee). Transportul şi cazarea sînt plătite dinainte, mesele zilnice nu. Singura diferenţă între cele două locuri este aceea că în staţiunea autohtonă preţurile sînt de două ori mai mari decît în străinătate. Unde mergeţi?
a) la noi în ţară, că ne descurcăm noi cu mîncarea – 1 p.; b) în străinătate, ca să n-avem griji – 0 p.
Ţara dvs. intră în război şi se declară mobilizare generală. La comisia de recrutare medicul vă dă de înţeles că, pentru o sumă modică (pe care chiar o aveţi în buzunar), vă poate declara pe loc apt necombatant sau chiar inapt pentru front. Ce faceţi?
a) îl înjuraţi pe medic şi îl ameninţaţi cu denunţul – 1 p.; b) plătiţi bucuros şi vă găsiţi un locşor cald în spatele frontului – 0 p.
În clipele în care nu sînteţi mulţumit de destinul ţării în care trăiţi, vă spuneţi cu năduf:
a) alţii iau întotdeauna caimacul – 1 p.; b) cum îţi aşterni, aşa dormi – 0 p.
Conduceţi sau aţi conduce un automobil:
a) fabricat în ţara dvs. – 1 p.; b) neapărat străin – 0 p.
De cîteva luni trăiţi singur în străinătate. Brusc auziţi lîngă dvs. doi oameni vorbind în limba maternă. Ce faceţi?
a) vă apropiaţi de ei şi intraţi cumva în vorbă – 1 p.; b) vă îndepărtaţi cît mai repede – 0 p.
Dacă aţi avea două oferte de slujbă pe poziţii identice, în acelaşi oraş şi cu acelaşi salariu, una la o firmă autohtonă şi cealaltă la o firmă străină, pe care aţi alege-o?
a) la firma autohtonă – 1 p.; b) la firma străină – 0 p.

Evaluarea rezultatelor:
0-1 p. – Sînteţi un apatrid autentic sau un emigrant perfect. Vi se potriveşte perfect dictonul Ubi bene, ibi patria.
2-4 p. – Sînteţi un patriot aşa şi aşa. Bunicel. Nu vă omorîţi cu firea. Aţi putea fi un bun politician de coloratură naţionalistă, fiindcă aveţi rudimentele ideologice necesare îmbrobodirii altora şi cinismul sau detaşarea obligatorii pentru a nu vă lăsa prostiţi de alţii asemenea dvs. Succes în alegeri!
5-7 p. – Exageraţi, zău aşa! Dacă pîinea e rea, să ştiţi că e ceva în neregulă şi cu ţara.
8-9 p. – Trebuie să vă schimbaţi radical. Aveţi o viaţă chiar atît de săracă? Nu vă iubeşte nimeni?
10 p. – Îmi pare rău, dar am o veste proastă: dvs. nu existaţi. Sînteţi o invenţie a poeţilor romantici şi a propagandiştilor naţionalişti. Regret.
Deşi, sincer să fiu, nu regret deloc.
#343353 (raspuns la: #343224) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mioritic Patriot Act, intra in vigoare la 20/01/2009! - de 1brasovean la: 20/01/2009 09:42:59 Modificat la: 20/01/2009 09:48:09
(la: Suspecti din nastere...)

http://stiri.rol.ro/content/view/173052/2/

se pregatesc legile sigurantei nationale de modificare / armonizare cu Mioritic Patriot Act?
hackerii patrioti - de aurelia camelia la: 11/05/2010 09:34:16
(la: Incepe desteptarea!!!)
cine zicea ca romanii nu sunt patrioti? uite ca mai exista unii care dau lectii grave!bravo lor!la inceput ne mandream cu sportivii acum adaugam hackerii!le-a dat clasa!mai sunt ambasatori adevarati si copiii la olimpiadele internationale. asa ca avem cu ce ne mandrii.
hackerii patrioti - de aurelia camelia la: 11/05/2010 12:13:10
(la: Incepe desteptarea!!!)
din pacate asta-i realitatea...dupa fapta si rasplata.poate vor fi prinsi si inchisi,dar tre sa recunoastem ca sunt niste genii rele.este un mare semnal de alarma!fapta e de condamnat dar mesajele sunt patriotice.totusi doar asa putem sa ne facem cunoscuti in lume?cersetorie,criminalitate,hotie la drumul mare sau virtuala?incredibil cum romanii reusesc sa munceasca cel mai bine(niciodata nu s-a spus ca romanul e lenes),sa fure fara sa fie prins,sa insele,sa ucida fara mila,sa se apere atacand!doar suntem urmasii lui dracula...
#540796 (raspuns la: #540785) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
hackerii patrioti - de aurelia camelia la: 11/05/2010 13:21:28
(la: Incepe desteptarea!!!)
ce comparatie!cine sparge un bancomat nu da dovada de inteligenta!eu doar admiram inteligenta alora!hackerii romani!romanii stiu sa fure inteligent!mare lucru!bine ca n-au furat din romania!nu?mesajele erau patriotice!sa nu spunem ca nu mai sunt romani patrioti!cica astia scriu istoria...din romania nu fura decat alesii nostrii.fura pensii si salarii de la stat.si...multumesc pentru primirea calduroasa.abia am venit.
#540804 (raspuns la: #540801) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...