comentarii

figuri de stil pentru poezia copilărie de ana blandiana


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
zaraza - de picky la: 07/03/2011 20:45:58 Modificat la: 07/03/2011 20:49:56
(la: iubirea e amintirea unui viol)
E un complex de factori care concură la repulsie şi la respingerea acestei coperte.

Compoziţia imagistică este una demnă de cel mai prost film poliţist posibil. O plachetă de poezie, poezie care chiar aşa bolovănoasă, ne-nchegată, aberantă, excesiv de vulgarizată (n-am spus vulgară ci vulgarizată(!) - meritul otorelui), artificială, contrafăcută, sforăitoare cum e, nu poate fi batjocorită (era să zic blagoslovită, şi poate era mai potrivit!) cu o asemenea copertă. Ar putea fi un afiş pentru un autopsier privat, dacă ar exista aşa ceva. Îi mai lipsea un vampir în miniatură, adăstându-i pe umăr.

Apoi, formele trupeşti ale acelei fete, de pe copertă, sunt forme pubere masculine, care poate că stârnesc pe adepţii amorului grec, dar nu cred că există pe undeva librării specializate pentru pederaşti. Iar culorile-s false, de plastic. Te rog însă să-i remarci vulgaritatea unghiilor...

Fluturele este, cred, unul d-ăla nocturn. Poţi asocia unui viol un fluture, fie el şi nocturn? Dacă nu mă-nşel, şi nu cred că mă-nşel, aparatul bucal al acelui fluture, se numeşte ştiinţific, de tipul supt-lins.
De fapt ce sugerează, ce sugestionează, ce escamotează fluturele ăla pus acolo, pe vulva fetei? Greu de spus!
E un fel de carpetă în genul celor cu "Răpirea din serai", dar în varianta pentru antreprenorii de pompe funebre.

Titlul, pus şi el pe copertă, trebuie să-l includ în discuţie, doar despre copertă vorbim...
Titlul, aşadar, e inept. Cu o singură variantă de exceptare: autorul să fie un scelerat. Ceea ce, teoretic, nu este! Teoretic.
Altfel, nici semantic, nici logic, nu face sens.
Şi nici chestia cu figura de stil, metafora, licenţa poetică, nu stă în picioare. Din două motive:
1. Şi alea au o limită!
2. Se aplică doar la poezie. Ceea ce aici nu e cazul!

Şi nu-n ultimul rând, având o oarecare percepţie despre autor şi după ce i-ai citit câteva zeci de "creaţionisme auctoriale", nu poţi face abstracţie de asta, oricât ai vrea. Autorul şi opera lui sunt un conglomerat, orice s-ar spune-n acest domeniu. Şi cu asta ţi-am răspuns şi la a doua-ntrebare.

Asemenea poezii, titluri de carte, coperte etc, ţi-o poate confirma orice psiholog, denotă traume mari în copilărie şi/sau adolescenţă, cum ar fi: a fost sodomizat în copilărie, sau tatăl vitreg îl bătea pentru că mânca prea mult, sau fata care l-a dezvirginat a râs de el c-o avea cam mică, sau făcea pipi-n pat pâna la cinşpe ani, sau altele asemenea.
#601070 (raspuns la: #601051) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un interviu cu Lucian Boia - de Filip Antonio la: 27/02/2004 03:22:56
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
Interviu cu istoricul Lucian Boia

Sorin Lavric: Domnule Lucian Boia, sînteţi un personaj atipic în rîndul istoricilor români. Citindu-vă cărţile am aflat ceea ce ceilalţi istorici nu-mi spuseseră: că istoria nu este o ştiinţă propriu-zisă, că obiectivitatea istoricului este o fantasmă şi că imaginea pe care un popor o are despre propriul trecut se modifică după cum dictează imperativele clipei prezente. Iată suficiente motive ca să fiţi considerat un istoric atipic. Cum sînteţi perceput înlăuntrul breslei istoricilor? Şi invers, ce părere aveţi depsre breasla colegilor dumneavoastră?
Lucian Boia: Mai întîi de toate, să nu vă închipuiţi că aş fi un „marginal“. Sînt profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi (din păcate!) chiar unul dintre cei mai vechi (aici mi-am început cariera încă din 1967; a fost singurul meu loc de muncă). Am motive să cred că sînt apreciat de majoritatea colegilor mei, îndeosebi de cei mai tineri. Mă întrebaţi însă cum sînt perceput înlăuntrul breslei istoricilor în genereal. Primul meu răspuns este că eu nu cred în bresle. Cred în libertatea individului. Şi, în orice caz, în dreptul meu de a fi liber. Istoricii care se consideră în „breaslă“ riscă să devină prizonierii unor reguli depăşite, captivii unor tradiţii conservatoare. Cu siguranţă că o bună parte dintre ei nu sînt de acord cu mine. Este treaba lor, nu este treaba mea. Treaba mea este să spun cinstit ceea ce cred, să-mi fiu, pentru a-l cita pe Shakespeare, „mie însumi credincios“. Sînt convins că m-am achitat de această obligaţie. Cînd spun că istoria este mereu alta, spun o banalitate; nimic mai uşor de constatat decît această diversitate. Istoricilor nu le place. Au şi ei dreptatea lor. Se tot străduiesc, generaţie după generaţie, să facă din istorie o adevărată ştiinţă, o ştiinţă cît mai exactă, cu soluţii precise şi incontestabile. În fapt, istoria, prin esenţa ei, este ştiinţa cea mai nesigură şi cu gradul cel mai înalt de variabilitate. În faţa acestei sfidări, istoricii supralicitează. Fizicienii (pentru a menţiona o ştiinţă „dură“) par mai dispuşi decît istoricii să accepte partea de imaginar cuprinsă în demersul lor. Poate că pe unii îi deranjează ideile mele. Pe mine însă nu mă deranjează ideile diferite de ale mele (exceptînd atacurile lipsite de bună-credinţă). Nu are cum să mă deranjeze diversitatea; este tocmai ceea ce susţin în materie de istorie.
SL: Dacă ceea ce numim îndeobşte istorie nu este decît o naraţiune simplificată şi dramatizată despre trecut, aşa cum afirmaţi în Jocul cu trecutul, nu cumva disciplina istoriei îşi găseşte în dumneavoastră un adversar de temut? Nu cumva această disciplină este subminată dinlăuntru de unul din cei mai străluciţi reprezentanţi ai ei de astăzi?
LB: Mă amuză afirmaţia că aş putea fi un adversar al istoriei. Eu n-am avut altă dragoste intelectuală decît istoria, şi asta încă din copilărie. În tot cazul, de pe la 12 ani ştiam că voi urma istoria. Am o relaţie foarte strînsă cu trecutul; probabil că trăiesc mai mult în trecut decît în prezent. Nu de mine riscă istoria să fie aruncată în aer, ci de conservatorii care scriu o istorie cu totul neadaptată momentului actual. Eu am încercat să desluşesc regulile „jocului istoric“, şi asta tocmai fiindcă sînt ataşat de istorie. Respingerea din partea unora, ca şi entuziasmul altora, se datorează faptului că sîntem o societate conservatoare, care gîndeşte încă în bună măsură în termeni de secol al XIX-lea („obiectivitatea ştiinţei“, „naţiunea mai presus de toate“, şi aşa mai departe), şi de aici uimirea în faţa unor interpretări care la anul 2000 sînt absolut fireşti.
SL: În primăvara acestui an, cititorii români vor avea în faţă o nouă carte semnată de dumneavoastră: România, ţară de frontieră a Europei. Ce aduce ea nou faţă de Istorie şi mit în conştiinţa românească sau faţă de Mitologia ştiinţifică a comunismului? Sau altfel spus, care este „istoria“ acestei istorii a României?
LB: Istorie şi mit în conştiinţa românească s-a vrut o decriptare a discursului istoric românesc. Cu alte cuvinte este o carte care nu priveşte în mod direct România, ci interpretările privitoare la România. Nu o istorie, ci o critică a istoriei (sau, mai clar spus, a istoriografiei). După ce i-am criticat pe alţii, era oarecum firesc şi corect să prezint şi propria-mi versiune a istoriei româneşti. Aceasta este România. Nu este o istorie obiectivă, fiindcă nu există istorie obiectivă. Este o încercare de a explica România aşa cum o înţeleg eu. Este răspunsul meu la întrebarea: Ce este România?
SL: Deşi nu îndrăgiţi publicitatea, sînteţi un intelectual celebru în România. Nu vă daţi în vînt după apariţii la televiziune, nu acceptaţi decît după o îndelungată chibzuinţă interviurile şi invitaţiile la mese rotunde sau conferinţe, şi totuşi toate cărţile dumneavostră au un tiraj care depăşeşte sensibil media. Succesul dumneavostră e un fel de „izbîndă pe seama discreţiei“. Dar credeţi că o carte, oricît de bună, poate răzbi singură? Sau e nevoie de sprijinul viu al autorului?
LB: Cred că de regulă o carte nu poate răzbi singură. În ziua de azi, fără publicitate greu se mai mişcă ceva. Din fericire, regulile au şi excepţii. Istorie şi mit în conştiinţa romănească a fost o asemenea excepţie. S-a descurcat aproape fără nici un fel de sprijin. Iar 13 000 de exemplare astăzi în România nu e puţin lucru. Îi urez şi ultimei cărţi (România) să se descurce la fel. Mi-e teamă că nu are încotro. Nu-mi place publicitatea, nu-mi place să ies în public, nu-mi place să apar la televiziune. Şi mă bate gîndul că am dreptul să-mi trăiesc viaţa cum îmi place (am şi de recuperat; pînă în 1989 am făcut destule lucruri care nu mi-au plăcut!). Idealul meu este desprinderea completă a cărţii de viaţa autorului; nu este uşor, dar promit să perseverez.
SL: Ştiu că aţi studiat istoria din pasiune. Dar atunci, în adolescenţă, cînd a fost să vă alegeţi facultatea, aţi optat de la bun început pentru istorie? Nu aţi oscilat? Nu a mai fost nici o altă îndeletnicire intelectuală, umanistă sau ştiinţifică, la care să vă gîndiţi ca la o posibilă cale a vieţii?
LB: Am răspuns puţin mai înainte la această întrebare: am optat pentru istorie de cînd mă ştiu. Dar ca adolescent, după istorie, m-au interesat geografia şi (într-o manieră selectivă) literatura. Cam acelaşi lucruri care mă interesează şi astăzi. Sînt foarte constant.
SL: Care au fost intelectualii români care v-au fascinat în adolescenţă, exercitînd o influenţă modelatoare şi stimulatoare asupra dumneavoastră?
LB: Aproape că îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nici un intelectual român (sau neromân) nu cred să fi exercitat vreo influenţă hotărîtoare asupra mea. Cînd, de copil, m-am îndreptat spre istorie, influenţa formatoare a fost a mediului familial (biblioteca şi lucrurile vechi din casă, faptul că mama mea, specializată în literatură română veche, a lucrat într-un domeniu apropiat) şi, cu siguranţă, casa de la Cîmpulung-Muscel, unde îmi petreceam verile şi în mansarda căreia erau îngrămădite, ca într-un depozit de muzeu, cărţi, reviste şi tot felul de obiecte de pe la 1900. Asta te marchează. Eu şi acum trăiesc în bună măsură la 1900, acolo mă simt mai în largul meu!
Ca adolescent, îi citeam cu plăcere pe Maiorescu şi Hasdeu; mă atrăgeau, şi mă atrag şi astăzi, ironia rece a celui dintîi şi fantezia riguroasă a celui de-al doilea. Însă modele nu mi-au fost; ei s-au întîlnit, se vede, cu ceva similar în propria mea structură intelectuală.
Oricît ar părea de ciudat obsedaţilor naţionalişti, am avut şi mai am încă o relaţie specială cu Eminescu. Mi-au plăcut cîndva — estetic vorbind— şi textele lui politice, la care însă nu subscriu. Poezia lui Eminescu însă o ştiam aproape în întregime pe dinafară, şi cu un mic efort aş recita şi astăzi, fără să greşesc prea mult, cele aproape o sută de strofe ale „Luceafărului“.
Am citit şi citesc încă multă literatură, poate chiar mai multă literatură decît istorie. Ca adolescent, Cei trei muşchetari şi romanele lui Jules Verne erau în prima linie. Pe Jules Verne nu l-am uitat; în viitorul nu prea îndepărtat voi scrie o carte despre el. Să-l menţionez şi pe Victor Hugo: cîţiva ani am fost absedat de Mizerabilii. Am încercat recent să recitesc cîteva pagini: imposibil, nu-i mai suport stilul grandilocvent!
Să nu uit enciclopediile. Am copilărit alături de un Larousse în două volume, editat prin 1920. Îl mai consult şi astăzi. Am avut o adevărată manie a dicţionarilor, care s-a mai alterat între timp, dar, oricum, aproape nu e zi în care să nu caut de cîteva ori în Larousse, sau într-un remarcabil Brockhaus în 17 volume, apărut la 1900, sau în dicţionarul de istorie şi geografie al lui Bouillet (de pe la 1860). Acesta din urmă mi l-a cumpărat mama mea de la anticariat cînd aveam 14 ani, şi a fost multă vreme lectura mea istorică favorită.
La facultate, n-am avut nici un profesor care să-mi fie model. Am mers pe drumul meu; cred că se şi vede!
SL: Citiţi zilnic şi întotdeauna cu plăcere? Nu vi se întîmplă să luaţi o carte în mînă şi să simţiţi că nu vă regăsiţi în rîndurile ei, şi asta nu din vina cărţii, ci din neputinţa de a vă rupe de agitaţia lumii? Cum vă adunaţi din risipa zilei?
LB: Nu citesc zilnic, fiindcă trebuie să mai şi gîndesc. Plăcerea mea supremă este să gîndesc; lectura vine în al doilea rînd. Din pură plăcere citesc literatură, fără nici o legătură cu preocupările profesionale. În ultimii ani însă, scriind atît de mult, am citit mai ales cărţi necesare anchetelor pe care le-am întreprins. Am ajuns astfel să citesc — şi cu mare interes — cărţi care altminteri m-ar fi plictisit cumplit. De pildă, mie nu-mi place science fiction-ul (exceptînd cei doi autori clasici: Jules Verne şi H. G. Wells), dar nu-mi place chiar deloc! Am parcurs însă o bibliotecă întreagă de science fiction în pregătirea cîtorva cărţi (Explorarea imaginară a spaţiului, Sfîrşitul lumii, o istorie fără sfîrşit).
SL: Ce loc ocupă televizorul în viaţa dumneavoastră?
LB: Televizorul în viaţa mea ocupă un loc foarte precis şi foarte limitat. Mă uit aproape exclusiv la programele de ştiri, în fiecare seară şi pe mai multe canale. Mă interesează atît informaţia în sine, cît şi manipularea prin informaţie. Evident, o „deformare“ profesională.
SL: Şi o ultimă întrebare: Cu ce se ocupă istoricul Lucian Boia atunci cînd încetează să mai fie istoric, devenind omul Lucian Boia?
LB: Dacă am răspuns la opt întrebări, îmi pot permite să nu răspund la a noua. Autorul Lucian Boia scrie cărţi pe care oricine le poate citi. Omul Lucian Boia îşi propune însă să rămînă discret. Este drept că discreţia nu se mai poartă astăzi. Mă întorc la 1900!

http://www.humanitas.ro/servlet/humanitas.articole.AfiseazaArticolul?id=28
raspunsuri - de Andre29 la: 04/11/2006 10:17:58
(la: Mister Cafeneaua 2006 - ALEGERILE)
ALEXANDROS la Sat, 28/10/2006 - 09:33
1. Ce culoare are sunetul dimineata?
La mine acasa, totdeauna are culoarea ciripitului de pasarele.

2. Cine este bau-bau si de ce ii dai voie?
Elena se cheama ;) si nu i-as da voie dar o invita fiica ei(draga, e mama mea, clar?).

3. Cu ce se asorteaza albastrul ?
Cu mirosul marii

4. Ce inseamna pentru tine neprevazutul / neprevazuta ?
Prezentul, clipa. Oricat am anticipa, niciodata nu se intampla exact cum vrem.

5. Care e cea mai nefericita poveste pe care ai spus-o acasa dupa o noapte de betie cu baietii?
Am fost cu baietii la o betie. Grav e ca eu nu miroseam a alcool(nu beau) ci a parfum de dama (si nici cu asta nu ma dau... ).

6. Presupunand ca nimeresti din greseala la telefon numarul unei sere de castraveti englezesti si vocea iti place, te scuzi sau incerci sa cumperi?
Daca imi place vocea, incerc sa vand castraveti la gradinar.

7. De ce barbatii prefera un san, neglijandu-l pe celalalt?
Niciodata nu il gasesc liber

8. Ce a spus Dumnezeu dupa ce l-a creat pe barbat?
Ce ai fatza asta mai frate?
Esti trist?
Atunci stai sa vezi tristete!
Si-i smulse o coasta...

9. Cum arati in costum de baie?
Daca as fi modest as spune ca nu prea arat prea bine. Dar nu sunt modest.

10. Ce-ti place sa faci intr-o seara ploioasa de octombrie?
Sa tac, impreuna cu cineva cu care am facut-o si intr-o seara senina de vara si intr-o seara viforoasa de iarna.

11. De cate sensuri are nevoie un rost?
Nu are rost sa-i caut sensuri

12. De ce fiecare nor seamana cu ceva?
Pentru ca fiecare dintre noi avem cu ce sa asemanam un nor

13. Daca ai avea puterea sa inlocuiesti cele sapte minuni ale lumi, ce anume le-ar lua locul?
Femeiea gravida, mirosul florilor ,Bach - Ave Maria, cascada Niagara, Everestul, computerul, dragostea.

14. Om de zapada, saltimbanc, sfinx, tarzan, einstein, mormon, casanova, iobag, contele de monte cristo, anonimul – in care te regasesti cel mai bine?
Anonimul

15. Cand si in ce conditii te-ai simtit erou?
Cand cineva mi-a compus o poezie.

BALOO la Mon, 30/10/2006 - 16:15
1. Ce culoare are sunetul dimineata?
Turchiz. Amestec dintre albastrul clipocitului vietii si verdele duduitului miscarii.

2. Cine este bau-bau si de ce ii dai voie?
E fiinta omeneasca si ii dau voie pentru ca o indragesc si o apara de mine.

3. Cu ce se asorteaza albastrul ?
Cu Pompei

4. Ce inseamna pentru tine neprevazutul / neprevazuta ?
Ce ma lasa cu gura cascata si ochii cat cepele.

5. Care e cea mai nefericita poveste pe care ai spus-o acasa dupa o noapte de betie cu baietii?
L-am intrebat pe tata de ce nu stiu cum am ajuns in pat, de ce am gasit un lighean langa pat, de ce nu tot mustul din beci e dulce si i-am spus sa inchida odata geamul ca ma doare capul!

6. Presupunand ca nimeresti din greseala la telefon numarul unei sere de castraveti englezesti si vocea iti place, te scuzi sau incerci sa cumperi?
Ma scuz si incerc un date.

7. De ce barbatii prefera un san, neglijandu-l pe celalalt?
Ca sa-l ia apoi pe-al doilea neglijandu-l pe primul, pe urma sa-l ia pe primul neglijandu-l pe-al doilea, si din nou sa-l ia pe-al doilea neglijandu-l pe primul... Si pentru ca nu are decat doua maini si ar aparea intrebarea : de ce barbatii prefera sanii neglijand restul?

8. Ce a spus Dumnezeu dupa ce l-a creat pe barbat?
Wow! Hmmm... OK. In definitiv, de ce nu?

9. Cum arati in costum de baie?
Din avion ca si David Hasselhoff, de aproape se vad diferentele : el purta boxer shorts rosii - eu purtam ludovici roz cu volanase si gauriti in genunchi; colegele lui au fost Pamela Anderson, Carmen Electra, etc. - colegele mele au fost cat pe-aci sa se inece...

10. Ce-ti place sa faci intr-o seara ploioasa de octombrie?
Sa ma gandesc - ce mi-ar place sa am motiv sa port costum de baie!

11. De cate sensuri are nevoie un rost?
Unul singur : A avea sau a nu avea rost!

12. De ce fiecare nor seamana cu ceva?
Pentru ca fiecare se uita in jos, ii place ceva si-si preia o forma asemanatoare, asa de joaca, de chi-chi.

13. Daca ai avea puterea sa inlocuiesti cele sapte minuni ale lumi, ce anume le-ar lua locul?
Sunt de neinlocuit. Sunt minuni pentru ca nu e clar cum au fost realizate. Maretiile de acum insa, e cunoscut cum s-au realizat si deci nu mai pot fi numite minuni. Deci, nu le-as putea inlocui.
Locul minunilor l-au luat inventiile si descoperirile care au revolutionat lumea.

In afara cadrului definitiei, o minune as numi totusi :
http://www.members.tripod.com/~joseromia/samuel.html

14. Om de zapada, saltimbanc, sfinx, tarzan, einstein, mormon, casanova, iobag, contele de monte cristo, anonimul – in care te regasesti cel mai bine?
Baloo

15. Cand si in ce conditii te-ai simtit erou?
Cand, intr-o librarie, un tanar a strigat la despartire : "Salut barbate", dupa o discutie apriga mai lunga de o ora. Avea vreo 3 ani si nu mai vroia sa plece cu mama acasa de langa barbatul necunoscut.

BLOOM la Tue, 31/10/2006 - 17:09
1. Ce culoare are sunetul dimineata?
Culoarea starii mele de spirit sau culoarea sperantei....

2. Cine este bau-bau si de ce ii dai voie?
Bau-Bau este 1% din mine si-i dau voie sa faca ce vrea el, numai ca restul de 99% este rege. Restul de subintelege...Altadata Bau-Bau este vecinul, si face ce vrea in casa lui...

3. Cu ce se asorteaza albastrul ?
Cu puloverul meu verde sau rosu....

4. Ce inseamna pentru tine neprevazutul / neprevazuta ?
Inseamna clipa urmatoare, inseamna viitorul. Neprevazuta inseamna masa urmatoare pe care o iau.

5. Care e cea mai nefericita poveste pe care ai spus-o acasa dupa o noapte de betie cu baietii?
Ca mi-am pierdut cheile de la apartament si ca-mi pare rau dupa ele.

6. Presupunand ca nimeresti din greseala la telefon numarul unei sere de castraveti englezesti si vocea iti place, te scuzi sau incerci sa cumperi?
Ma voi scuza politicos, ii voi lauda castravetii si ca as vrea sa- gust, dar pe motiv ca vreau sa cumpar ii viitor o cantitate mai mare...si ne dam intalnire la piata

7. De ce barbatii prefera un san, neglijandu-l pe celalalt?
Asta e ceva general valabil?? Nu cred. Totusi se concentreaza pe un singur punct erogen....e mai bine pentru un efect profund

8. Ce a spus Dumnezeu dupa ce l-a creat pe barbat?
A spus retoric:Daca femeia e asa de buna, de ce Dumnezeu nu are o femeie??

9. Cum arati in costum de baie?
Arat ca si cum as fi la plaja....tanar si optimist

10. Ce-ti place sa faci intr-o seara ploioasa de octombrie?
Sa stau la caldura, sa citesc, sa privesc cum se concentreaza un sens in fiecare flacara a focului , dupa care imi revin din reverie si privesc un film in timp ce imi strang iubita in brate, greutatea corpului ei imi ramane in minte.....

11. De cate sensuri are nevoie un rost?
Un sens:cel al siesi insusi.

12. De ce fiecare nor seamana cu ceva?
Pentru ca sunt prea flexibili???!!

13. Daca ai avea puterea sa inlocuiesti cele sapte minuni ale lumi, ce anume le-ar lua locul?
Nu as distruge ce exista deja, poate as adauga un suflet pereche pentru toti

14. Om de zapada, saltimbanc, sfinx, tarzan, einstein, mormon, casanova, iobag, contele de monte cristo, anonimul – in care te regasesti cel mai bine?
In om de zapada (artificil la figurat) pentru ca ma topesc dupa frumos. Vara sunt conservat, si cu fiecare iarna renasc.

15. Cand si in ce conditii te-ai simtit erou?
In adolescenta si de fiecare data cand am un suflu efervescent. Conditia e ca eu sa fiu multumit (suficient, dar nu indeajuns) si ca toti sa fie multumiti.

CELDESUBDUSH la Sat, 28/10/2006 - 15:08
1. Ce culoare are sunetul dimineata?
Depinde foarte mult de locul in care te afli...îl poti asocia cu, culoarea obiectului pe care-l vezi dimineaţa când deschizi ochii.....

2. Cine este bau-bau si de ce ii dai voie?
Nu am avut cum să îi dau voie pentru ca nu a existat pentru mine...

3. Cu ce se asorteaza albastrul?
relaxare...linişte....culoarea mea preferată...

4. Ce inseamna pentru tine neprevazutul / neprevazuta ?
acel "ceva" de care trebuie să ţii seama...

5. Care e cea mai nefericita poveste pe care ai spus-o acasa dupa o noapte de betie cu baietii?
nu au existat poveşti nefericite...am relatat realitatea până la "şi nu mai ştiu ce s-a întâmplat"....

6. Presupunand ca nimeresti din greseala la telefon numarul unei sere de castraveti englezesti si vocea iti place, te scuzi sau incerci sa cumperi?
mă scuz şi încerc să cumpăr....

7. De ce barbatii prefera un san, neglijandu-l pe celalalt?
cel lacom preferă sânul mai mare, cel tandru pe cel mic ca să îl ocrotească şi să-l dezmierde în sărutări...

8. Ce a spus Dumnezeu dupa ce l-a creat pe barbat?
mai trebuie un gât fără de care nu te poţi mişca...

9. Cum arati in costum de baie?
nu port costum de baie...


10. Ce-ti place sa faci intr-o seara ploioasa de octombrie?
dacă nu am de lucru...ascult muzică şi scriu....vezi "Octombrie"...de unde reiese ce a însemnat pentru mine luna octombrie...

11. De cate sensuri are nevoie un rost?
atât cât trebuie

12. De ce fiecare nor seamana cu ceva?
ne ajută imaginaţia....

13. Daca ai avea puterea sa inlocuiesti cele sapte minuni ale lumi, ce anume le-ar lua locul?
nu le-aş înlocui...aş mai adăuga...

14. Om de zapada, saltimbanc, sfinx, tarzan, einstein, mormon, casanova, iobag, contele de monte cristo, anonimul – in care te regasesti cel mai bine?
sunt un ilustru necunoscut...

15. Cand si in ce conditii te-ai simtit erou?
au fost momente în care m-am simţit erou dar mi s-a reproşat că am dezamăgit prin comportamentul meu aşa că este super ok răspunsul de la întrebarea nr. 14...

CIRTITORU la Mon, 30/10/2006 - 21:40
1. Daca as fi femeie, probabil ca as raspunde ca are culoarea mierii pe care iubitul meu o toarna in cafea ori a laptelui pe care l-am varsat pe servetul de pe coltul mesei, in timp ce priveam cum barbatul iubit isi aranjeaza cravata. Dar sint barbat si atunci am sa spun ca are culoarea cernelii cu care am sa semnez cel mai important contract din viata traita pina acum ori culoarea masinii pe care am sa mi-o cumpar si am sa plec sa cunosc lumea.

2. Bau-bau sint temerile din mintea mea, lumea pe care mi-am creat-o temindu-ma sa nu pierd cele mai dragi lucruri de pe lume. De ce ii dau voie uneori sa ma chinuie? Pentru ca sint om si sint supus greselii.

3. Cu ce se asorteaza albastrul?
Cu ochii mei, care capata reflexe metalice atunci cind viata ma supara.

4. Ce inseamna pentru tine neprevazutul?
Neprevazutul? Este acel bau-bau din mintea mea, teama ca as putea pierde lucrurile frumoase si dragi, teama ca m-as putea pierde pe mine in dragostea unei femei.

5. Care e cea mai nefericita poveste pe care ai spus-o acasa dupa o noapte de betie cu baietii?
Ca am baut ca un porc. Din copilarie mi-a ramas inca neindeminarea de a spune minciuni. Si inca mai cred ca adevarul este cea mai buna minciuna. Daca-l vezi beat turta, nu poti sa-ti inchipui ca un barbat este treaz, nu?

6. Daca gresesc numarul si dau peste o sera de castraveti englezesti incerc sa ma conving ca nu discut cu gradinarul ori cu gradinareasa. N-as putea sa-i vind castraveti... Apoi, mai vedem noi. Poate vocea nu-mi place, ori poate ma trimite la plimbare cu tupeu de gradinar. Nu stiu ce-as face. Pot sa spun ce-ar urma: as reveni cu un telefon...

7. De ce barbatii prefera un san, neglijandu-l pe celalalt?
Pentru ca au de ales...

8. Ce a spus Dumnezeu dupa ce l-a creat pe barbat?
Oare unde o fi femeia? Sa vad daca am avut macar acelasi talent...

9. Cum arati in costum de baie? Pai, anatomic vorbind, am doua picoare, doua brate, bust, git, cap si toate alea incluse intr-un atlas semnat de medici. Estetic, deh, ce sa spun... As putea si mai bine daca in loc de job mi-as face program prelungit la sala, daca in loc sa pierd noptile citind tot felul de carti as dormi cu o masca din alea cosmetice pe ochi si daca as putea suporta un chin pentru care le invidiez pe femei: depilarea. In rest, sint barbat.

10. Ce-ti place sa faci intr-o seara ploioasa de octombrie?
Sa beau un vin rosu, sa citesc o carte buna, sa stau la palavre si sa ma gindesc ca orice-ar fi, sint la adapost. Mi-e cald si bine si am ragaz sa-mi vad de gindurile mele.

11. De cate sensuri are nevoie un rost? De atitea cite trebuie pina ajungi la o noima.

12. De ce fiecare nor seamana cu ceva? Pentru ca sa poate primi o definitie sau un rol intr-o piesa cu ingeri.

13. Daca ai avea puterea sa inlocuiesti cele sapte minuni ale lumi, ce anume le-ar lua locul?
Viata, pe care as incerca sa o retraiesc de fiecare data la o valoare maxima, pe o scala de sapte valori.

14. Om de zapada, saltimbanc, sfinx, tarzan, einstein, mormon, casanova, iobag, contele de monte cristo, anonimul – in care te regasesti cel mai bine?
In iobag, pentru ca sint sclavul ambitiilor mele si al iubirii pentru o lume perfecta. In iobag pentru ca sint sclavul muncii si al capriciilor pe care vreau mereu sa mi le satisfac. In iobag, pentru ca sint sclavul meu.

15. Cand si in ce conditii te-ai simtit erou?
Cind m-am nascut, pentru ca am adus fericire femeii care m-a purtat in pintec. Pentru ea am fost unic. Cind mi-am cucerit iubita, pentru ca am vazut in ochii ei ca pot fi iarasi un om unic, si cind mi-am vazut primul nascut, pentru ca am inteles ca pot rupe din univers o farima pe care o por transforma in viata.

CORDONBLEU la Mon, 30/10/2006 - 16:15
1.Ce culoare are sunetul dimineata?
Roz, desigur, caci Aurora cu degetele-i trandafirii…

2. Cine este bau-bau si de ce ii dai voie?
E ea, unica, fiindca-i mainile-i cu degete prelungi intarzie venirea prea crudei dimineti.

3. Cu ce se asorteaza albastrul ?
Cu: ochii cerului, arcul curcubeului iesind din mare, aramiul toamnei itit de dupa streasina muntelui, zambetul ei pitit dupa lacrimi.

4. Ce inseamna pentru tine neprevazutul / neprevazuta ?
Idila care nu are aerul de deja vu.

5. Care e cea mai nefericita poveste pe care ai spus-o acasa dupa o noapte de betie cu baietii?
I s-a facut rau unui amic si l-am dus la spital. E nefericita, fiindca pe urma a murit (dar nu din cauza noptii aleia, din fericire!?).

6. Presupunand ca nimeresti din greseala la telefon numarul unei sere de castraveti englezesti si vocea iti place, te scuzi sau incerci sa cumperi?
Cumpar sera, alint vocea si scuz castravetele, nu de alta, dar e teapan ca un englez sadea.

7. De ce barbatii prefera un san, neglijandu-l pe celalalt?
Pentru ca nu au patru maini si doua guri, poate. Eu, oricum, nu sunt dintre cei neglijenti.

8. Ce a spus Dumnezeu dupa ce l-a creat pe barbat?
Cred ca i-am facut prea multe coaste.

9. Cum arati in costum de baie?
Ca sa fac baie, nu imi pun costum. Cand fac dus, uneori, depinde de caz. Cand fac plaja, niciodata...ca nu am rabdare de asta. Deci, sincer, nu am costum de baie, doar daca nu se pune costumul lui Adam. Nu, nu ma cheama Adam. Iar Eva, nici atat.

10. Ce-ti place sa faci intr-o seara ploioasa de octombrie?
Sa numar stropii de ploaie. Mint, desigur. Dragoste imi place sa fac, fireste. Ce fac, de fapt, intr-o seara ploioasa de octombrie? Astept sa vina noaptea.

11. De cate sensuri are nevoie un rost?
Doua: plus infinit si minus infinit.

12. De ce fiecare nor seamana cu ceva?
De ce fiecare femeie seamana cu ceva? Daca te uiti mai atent, si norul si femeia sunt unici si nu seamana cu nimic. Chestie de iluzie optica.

13. Daca ai avea puterea sa inlocuiesti cele sapte minuni ale lumii, ce anume le-ar lua locul?
O singura minune pentru sapte altele? Echitabil. Femeia.

14. Om de zapada, saltimbanc, sfinx, tarzan, einstein, mormon, casanova, iobag, contele de monte cristo, anonimul – in care te regasesti cel mai bine?
Sfinxul anonim.

15. Cand si in ce conditii te-ai simtit erou?
Cand m-am razboit cu mine insumi si am invins. Dar, nu stiu nici pana azi cine si ce a castigat.

COSMACPAN la Sat, 28/10/2006 - 22:59

1. Ce culoare are sunetul dimineata?
Culoarea diisperarii. Dar nu ma intrebati care e ca nu va spun. secret.
Care secret? tu nu stii ca secretul nu traieste mai mult de o rasuflare?

2. Cine este bau-bau si de ce ii dai voie?
aau - aau, bau - bau, cau - cau..........u sau.........? una galeata de apa la trei ore - buffalo.

3. Cu ce se asorteaza albastrul ?
Infinitul a fost cantat, varul a fost turnat........ce-a mai ramas? Marea Neagra.

4. Ce inseamna pentru tine neprevazutul / neprevazuta ?
aventura de a participa.........la.........lalele.....lalele.....
Cafele?

5. Care e cea mai nefericita poveste pe care ai spus-o acasa dupa o noapte de betie cu baietii?
Mamicule, da io unde am fost? La sedinta cu parintii, puiule.......

6. Presupunand ca nimeresti din greseala la telefon numarul unei sere de castraveti englezesti si vocea iti place, te scuzi sau incerci sa cumperi?
Nu va suparati? da castraveciori Bulgaresti aveti? In Otet? Si ce daca........

7. De ce barbatii prefera un san, neglijandu-l pe celalalt?
Pentru ca nu am doua guri si daca e mai multi se spune " sâ ni pupi pe noi, frumosi ce suntem........."

8. Ce a spus Dumnezeu dupa ce l-a creat pe barbat?
Ce sa fac din coasta lui?

9. Cum arati in costum de baie?
Ud, ars de.........soare.....transpirat....plin de nisip.....(pi coate, pi burta si genunchi)

10. Ce-ti place sa faci intr-o seara ploioasa de octombrie?
Daca m-ai intreba ce nu-mi place poate te-ai astepta sa-ti raspund ca nu-mi place sa stau in ploaie si sa astept. Si ai dreptate. Chiar nu-mi place.

11. De cate sensuri are nevoie un rost?
Ce rost are daca tot n-are sens? sen si blu (rostu-i de la fereastra, usa sau parchet, ca daca-i de la parchet e click-clack)

12. De ce fiecare nor seamana cu ceva?
Pentru ca ei se rostogoleste, se imbulzeste, se lateste, se-ndarjeste, se striveste, la chef chiar se fulgereshte.........

13. Daca ai avea puterea sa inlocuiesti cele sapte minuni ale lumi, ce anume le-ar lua locul?
Altele sapte...........ca daca as avea io puterea...ehe..........cate as mai face io..........timona.........

14. Om de zapada, saltimbanc, sfinx, tarzan, einstein, mormon, casanova, iobag, contele de monte cristo, anonimul – in care te regasesti cel mai bine?
cred ca ati pus prea putine, ca io pe toate le vad cand ma uit in oglinda

15. Cand si in ce conditii te-ai simtit erou?
uite acu' ca m-au taiat transpiratiile ca bisturiul lui Florin Jr, m-au lasat neuronii de la astenie (toamna deh) si pentru ca de fapt imi place.

DONQUIJOTE la Sat, 28/10/2006 - 03:05
1. Ce culoare are sunetul dimineata?
albastrui ca si led-ul mobilulului care ma trezeste.
incepe bine pe albastru...

2. Cine este bau-bau si de ce ii dai voie?
asta e singura intrebare care nu poate fi asociata cu sexul, asa ca nu stiu ce sa raspund.

3. Cu ce se asorteaza albastrul ?
cu majoritatea intrebarilor, din cauza ca mai toate (cu nu prea multa imaginatie) se pot asocia cu sexul dar n-o sa ma fentati. ca si rostul are mai multe variante :)

4. Ce inseamna pentru tine neprevazutul / neprevazuta ?
ceva gen sharon stone (si desteapta si buna) pentru care sa merite sa infrunti probleme pe care nu le aveai inainte.

5. Care e cea mai nefericita poveste pe care ai spus-o acasa dupa o noapte de betie cu baietii?
sfinx....

6. Presupunand ca nimeresti din greseala la telefon numarul unei sere de castraveti englezesti si vocea iti place, te scuzi sau incerci sa cumperi?
incerc sa vrajesc vocea daca tot s-a ivit ocazia (vezi pct. 4). nu-mi plac castravetii

7. De ce barbatii prefera un san, neglijandu-l pe celalalt?
pe asta de unde ati mai scos-o? daca asa pare e doar chestie de tehnica.

8. Ce a spus Dumnezeu dupa ce l-a creat pe barbat?
si cu asta ce ma fac? hai sa-i fac un rost. urmarea e cunoscuta...

9. Cum arati in costum de baie?
nu arat ca ce e important nu se vede.

10. Ce-ti place sa faci intr-o seara ploioasa de octombrie?
muzica, tigara, vinul si pc-ul (bridge). deobicei dupa aia vine noaptea.

11. De cate sensuri are nevoie un rost?
de mai multe ca alfel viata ar fi plictisitoare

12. De ce fiecare nor seamana cu ceva?
ca sa ne faca sa credem in coincidente si sa avem de ce sa ne minunam de cate ori privim cerul.

13. Daca ai avea puterea sa inlocuiesti cele sapte minuni ale lumi, ce anume le-ar lua locul?
venus din milo

14. Om de zapada, saltimbanc, sfinx, tarzan, einstein, mormon, casanova, iobag, contele de monte cristo, anonimul – in care te regasesti cel mai bine?
cam toti, depinde unde si cand, in afara de iobag si om de zapada ca nu stiu sa privesc lumea din perspectiva lor.
totusi contele de monte cristo acopera mai multe aspecte.

15. Cand si in ce conditii te-ai simtit erou?
la modul serios, orcine poate deveni erou, daca e fortat de imprejurari.
in spiritul chestionarului, probabil in conditiile de la pct.4 sau cand imi imaginez ca sunt monte cristo.

INTRUDER la Sat, 28/10/2006 - 22:07
1. Ce culoare are sunetul dimineata?
culoarea pijamalei mele cu nori, luna si stelutze, a sarutului somnoros si confuz, a cafelei, a fumului de tigara si-a faiantei din baie...

2. Cine este bau-bau si de ce ii dai voie?
bau-bau este un fel de "a wicked man" de pe Ulita Copilariei.
de cand eram mic a vrut sa se-nfiltreze-n fiinta mea plapanda dar, nu i-a dat mama voie...(a venit bau-bau din crang si-alerga prin sat sa fure si sa duca in padure pe copiii care plang...si-a venit la noi, la usa; mama a iesit zicandu-i: du-te-n treaba-ti, not a chance!...n-ai nici tu, nici imparatul bani sa-mi cumpere baiatul...dar daca ai o oferta grasa, poate negociem! ok?...ti-l las si-n rate!"

3. Cu ce se asorteaza albastrul ?
cu camasa mea preferata, cu iarba necosita, cu mine cand pasesc prin oameni, cand stau culcat cu fata la cer, cu artificiile care-mi explodeaza-n maruntaie...e culoarea mea preferata.

4. Ce inseamna pentru tine neprevazutul / neprevazuta ?
neprevazutul:
inseamna atunci cand vii dintr-o deplasare pe nesteptate si pe ala din dulap il apuca stranutul.
neprevazuta:
cand inviti o gagica la restaurant si la sfarsit constati ca ai uitat sa iei banii de-acasa.

5. Care e cea mai nefericita poveste pe care ai spus-o acasa dupa o noapte de betie cu baietii?
"unde ai stat pan' la ora asta?" "la o bere cu baietii." "doar la una?" "da, ca prietena ei s-a mutat de-acolo, saptamana trecuta..."

6. Presupunand ca nimeresti din greseala la telefon numarul unei sere de castraveti englezesti si vocea iti place, te scuzi sau incerci sa cumperi?
in nici un caz nu cumpar!!...s-ar putea sa ma frustreze vreun castravete si-atunci imi strica ziua (si noaptea.)

7. De ce barbatii prefera un san, neglijandu-l pe celalalt?
fals. femeile sunt acelea care nu au rabdare sa trecem si la sanul nr. 2.

8. Ce a spus Dumnezeu dupa ce l-a creat pe barbat?
D-zeu: "ce zici?...facem una mica?"
Adam: "now you're talking!!! yes! yes! yes! a tiny bit!!...the case is pressing!

9. Cum arati in costum de baie?
tot cu degetul aratator...

10. Ce-ti place sa faci intr-o seara ploioasa de octombrie?
sex pe acoperis

11. De cate sensuri are nevoie un rost?
de-un sens giratoriu ca s-avem loc pentru o invarteala de 360°.

12. De ce fiecare nor seamana cu ceva?
pentru c-asa ne place: sa personalizam toate alea...

13. Daca ai avea puterea sa inlocuiesti cele sapte minuni ale lumi, ce anume le-ar lua locul?
...nu le-as inlocui pentru c-as fi subiectiv si as pune minunile mele in loc...omenirea n-ar putea duce pe umeri, niste minuni ce nu-i apartine si pe care, oricum nu le-ar intelege.

14. Om de zapada, saltimbanc, sfinx, tarzan, einstein, mormon, casanova, iobag, contele de monte cristo, anonimul – in care te regasesti cel mai bine?
saltimbanc, pe cafeneaua punct com, cateodata.
sfinx, cand lucrez, cand sunt preocupat.
cateodata Einstein, prietenii stiu de ce.
Casanova, cand ma invadeaza hormonii si mormonii.
iobag, cand sunt in criza de bani.
"Montele de Conte Cristo"...cand ma simt nedreptatit.
anonim, atunci cand vin pe cafenea cu alt nick (sic!)
atat.

15. Cand si in ce conditii te-ai simtit erou?
cand m-au tinut "puterile" multe minute si-am auzit in ureche "criminalule, nu mai rezist".
nu ma-ntrebati nimic in plus; la mine secundele sunt minute si minutele sunt ore...:D

LATU la Fri, 27/10/2006 - 21:18
1. Ce culoare are sunetul dimineata?
Culoarea muzicii in surdina. Impreuna cu culoarea aburului de cafea amestecat cu cel de fum de tigara si linistea ochilor inchisi, imi aduce pulsul la ritmul rasaritului de soare.

2. Cine este bau-bau si de ce ii dai voie?
Bau-bau e multi. Si nu le-as da voie daca zilei nu i-ar urma noaptea si fara noapte mi-ar lipsi ceva.

3. Cu ce se asorteaza albastrul ?
Cu intregul.

4. Ce inseamna pentru tine neprevazutul / neprevazuta ?
Nesigurantza si curiozitate. Conditia: Sa nu fiu orbit de faruri sau lanterne, ci de aura (sic).

5. Care e cea mai nefericita poveste pe care ai spus-o acasa dupa o noapte de betie cu baietii?
"Am fost cu bere la baietii". (Nu, n-am gresit ordinea cuvintelor).

6. Presupunand ca nimeresti din greseala la telefon numarul unei sere de castraveti englezesti si vocea iti place, te scuzi sau incerci sa cumperi?
Vocea nu vreau s-o cumpar, si fara voce gasesc castraveti si la piata.

7. De ce barbatii prefera un san, neglijandu-l pe celalalt?
Ca sa vada daca "bratzul de tenis" se poate extrapola.

8. Ce a spus Dumnezeu dupa ce l-a creat pe barbat?
Mai mult nu pot face pentru tine... Sorry!

9. Cum arati in costum de baie?
Nu stiu. Frecventez nudistii.

10. Ce-ti place sa faci intr-o seara ploioasa de octombrie?
Sa raspund la intrebari de o inteligenta uimitoare, in vederea participarii la un concurs pentru masculi frumosi, bataiosi, muschiulosi si cu un IQ cu mult peste medie.
Azi ma pregatesc pentru concurs.

11. De cate sensuri are nevoie un rost?
Cel putin doua: Planul A si planul B.

12. De ce fiecare nor seamana cu ceva?
Pentru ca orice are corespondent in fantezie.

13. Daca ai avea puterea sa inlocuiesti cele sapte minuni ale lumi, ce anume le-ar lua locul?
Alte sapte. Deosebirea ar fi, ca ar fi ale mele.

14. Om de zapada, saltimbanc, sfinx, tarzan, einstein, mormon, casanova, iobag, contele de monte cristo, anonimul – in care te regasesti cel mai bine?
Om de zapada pentru morcov, saltimbanc pentru zambete, sfinx pentru liniste, tarzan pentru simplitate, einstein pentru a scoate limba, mormon pentru a scapa de celularu asta, casanova pentru a scrie tampenii citite cu evlavie, iobag pentru a baga, contele de monte cristo pentru a-l intalni pe abatele Faria, anonimul pentru a-mi linisti voyeurismul.
Toate astea as vrea sa fiu.
Pentru ca n-ati scris "visator", nu ma regasesc insa cu adevarat si determinant in nici unul din cei enumerati.

15. Cand si in ce conditii te-ai simtit erou?
Citind cu crescanda uimire cine - si de ce - m-a nominalizat.
Multumesc fiecarei doamne si fiecarei domnisoare in parte pentru nominalizare si daruiesc fiecarei domnisoare si fiecarei doamne cate un bujor virtual rosu.
Cu ai mei doi - reali - la inmanare, vor fi trei.

MARCUSE la Sat, 28/10/2006 - 09:45
1. Scanteiata - cand dorm cu fatza la zid si ma trezesc plin de avant.
Cand nu - caprui alintat si pupacios.

2. Bau-bau e pusca mea din “ce pusca mea !” si pantofii de dama masura patrushpatru. Sau doamna Yeti in capruiul alintat si pupacios de mai sus.

3. Cu pietrele de rau si cerul neclipit de noapte

4. Neprevazutul - cand el e cu un cap mai mare si deja i-am vopsit calul in verde
Neprevazuta – sa ma las luat prin surprindere, legat la ochi si amestecat in toate punctele cardinale dupa cum vrea jucausenia ei.

5. Ca am fost fiindca toti tantalaii ies vineri seara la o bere cu baietii, si eu nu? Pentru ca m-am facut singur tantalau, povestea a fost nefericita doar pentru mine. Ea nu mai putea sa respire de ras.

6. Un castravete englezesc e bun oricand la casa omului, macar pentru conversatie. Deci cumpar. V-ati prins ca vocea nu conteaza! :)

7. Fiindca e suficient sa urci un munte ca sa ti se taie rasuflarea. La al doilea esti deja mort si tot ce iti doresti e sa nu sforai prea tare… ca doar esti un domn uimit de frumusete, ma Gheorghe ma!

8. M-am plictisit, vreau lego!

9. Rapitor dar cam vanat de frig pentru ca n-am slip cu gluga.

10. Sa desfund burlanele si sa dau jos pisicutele plouate din pomi –versiunea pentru doamna marcuse. Versiunea adevarata – sa fumez o tigara de foi si sa-mi incalzesc mainile la foc, sa vad cum iese curcubeul peste plopi.

11. De sensul potrivit mie si ei, sau noua. Hai, zece, cu catel cu tot.

12. Pentru ca fiecare pereche de ochi se innoreaza cumva.

13. Regretul. Ca nicio minune nu trebuie sa dispara.

14. Cred ca Einstein tarzan si mormonul saltibanc ma descriu destul de bine. Ar mai fi si Casanova iobag dar asta e deja Ion si s-a dat.

15. Cand am venit acasa victorios si cu nasul spart iar mama mi-a spus ca sunt eroul lu’ Peste. Si cand o face plopul pere, sa fie el erou in locul meu. Eu sunt un plop obisnuit.

OM la Fri, 27/10/2006 - 21:42
1. Ce culoare are sunetul dimineata? = de corpuscul si unda (cand imi imbaiez corp-ul-cu-unda apei )

2. Cine este bau-bau si de ce ii dai voie? = mutulica. Pai cine sunt eu ca sa ma pun in contra naturii....lui alex ? :))

3. Cu ce se asorteaza albastrul ? = cu sunetul cuvantului VISSUDHA

4. Ce inseamna pentru tine neprevazutul / neprevazuta ? = who cares/Big ... Bang (unde ai fost toata noaptea? )

5. Care e cea mai nefericita poveste pe care ai spus-o acasa dupa o noapte de betie cu baietii? = am fost la femei :((

6. Presupunand ca nimeresti din greseala la telefon numarul unei sere de castraveti englezesti si vocea iti place, te scuzi sau incerci sa cumperi? = pun "vocea" sa ia un castravete in gura, astfel putand judeca dupa accent calitatea marfii :))

7. De ce barbatii prefera un san, neglijandu-l pe celalalt? = mai fetelor, voi ati facut dragoste cu unul care are strabism? Cum arata? Ei, acum vedeti voi raspunsul !? :)))

8. Ce a spus Dumnezeu dupa ce l-a creat pe barbat? = atentie la Jeni :))

9. Cum arati in costum de baie? = (i) ud si ars! (ii) unde sunt eu acum arat ca naiba pt ca costumul meu de baie este ca bikinii rusesti , adica face genunchi. In plus, cand intru in apa...simt ca-mi pun poalele in cap :((

10. Ce-ti place sa faci intr-o seara ploioasa de octombrie? = sa ascult (si nu numai) "Ploaie in luna lui Marte" (are baniciu o voceee) !

11. De cate sensuri are nevoie un rost? = unul, da' bun!

12. De ce fiecare nor seamana cu ceva? = pai altfel cum sa-i intelegi creatia lui Helen Keller?

13. Daca ai avea puterea sa inlocuiesti cele sapte minuni ale lumi, ce anume le-ar lua locul? = stem cells, campul magnetic, pi (3.14), motzoflenderul, efectul de piramida, efecul de sera si minunea ca inca mai traim.

14. Om de zapada, saltimbanc, sfinx, tarzan, einstein, mormon, casanova, iobag, contele de monte cristo, anonimul – in care te regasesti cel mai bine? = ma regasesc in ceea ce ma..gaseam mai inainte ;))

15. Cand si in ce conditii te-ai simtit erou? = cand imi spun altii ;))

PASAGERUL la Wed, 01/11/2006 - 19:42
1.Ce culoare are sunetul dimineata?
-verde daca ma trezeste muezinul
-negru daca ma trezeste pisicul

2. Cine este bau-bau si de ce ii dai voie?
Fiecare dorinta noua naste un bau-bau nou.Ii dau voie ca sa nu fie prea monoton.

3. Cu ce se asorteaza albastrul ?
Cu orice, altfel Dzeu ne-ar fi facut fundalul de alta culoare

4. Ce inseamna pentru tine neprevazutul / neprevazuta ?
Neprevazutul-Sarcinile timpite pe care le inventeaza seful meu
Neprevazuta-O sansa sa descopar femeia sublima

5. Care e cea mai nefericita poveste pe care ai spus-o acasa dupa o noapte de betie cu baietii?
Stiam ca nu-ti place cind merg cu baietii la baut, si ca sa nu-ti fac in ciuda, m-am dus de data asta la femei…

6. Presupunand ca nimeresti din greseala la telefon numarul unei sere de castraveti englezesti si vocea iti place, te scuzi sau incerci sa cumperi?
Presupunind ca vocea e feminine o invit la o intilnire ca sa-i prezint cel mai grozav castravete…
Daca e barbat ii dau telefonul sotiei...

7. De ce barbatii prefera un san, neglijandu-l pe celalalt?
Pentru ca le e greu sa dea atentie la 2 lucruri deodata cind neuronii sint concentrati intr-un singur loc...

8. Ce a spus Dumnezeu dupa ce l-a creat pe barbat?
Fiul meu ai multe de invatat, dar cel mai important, tine minte:
In anul de gratie 2006 daca ai sa stii de cite sensuri are nevoie un rost, ai sanse mari sa devii Mr Cafenea ca nici Intruder nu stie...

9. Cum arati in costum de baie?
Cere si ti se va da...o poza...

10. Ce-ti place sa faci intr-o seara ploioasa de octombrie?
Voua va place sa faceti sex numai intr-o seara ploioasa de octombrie???

11. De cate sensuri are nevoie un rost?
Iar ati primit teme acasa si va folositi de noi sa vi le rezolvam?

12. De ce fiecare nor seamana cu ceva?
Pt ca avem obiceiul sa cautam intelesuri si tipare acolo unde nu e decit frumuste pura

13. Daca ai avea puterea sa inlocuiesti cele sapte minuni ale lumi, ce anume le-ar lua locul?
Femeia. Cine nu stie de ce, nu merita sa fie ales Mr Cafenea

14. Om de zapada, saltimbanc, sfinx, tarzan, einstein, mormon, casanova, iobag, contele de monte cristo, anonimul – in care te regasesti cel mai bine?
Acasa-sfinx
Cind vorbesc cu iubita-Om de Zapada(simt ca ma topeste)
Pe Cafenea-anonimul
La servici-Contele de Monte Cristo, de 16 ani astept sa moara cineva ca sa scap de la inchisoare...
In pat-iobag(a se citi i-o bag)
In vise-Casanova
In cosmaruri-mormon
La sedinte-Einstein
Acum 40 de ani-tarzan
Peste 40 de ani-saltimbanc

15. Cand si in ce conditii te-ai simtit erou?
Cind am visat ca am cistigat si pt a 2-a oara concursul de Mr. Cafenea, fetele de pe cafenea ma ovationau si atunci am luat cupa si i-am inminat-o lui Intruder ca sa nu mai plinga…

PICKY la Sun, 29/10/2006 - 20:33
Adrian Fuchs :

1. Ce culoare are sunetul dimineata?
Culoarea sunetului, dimineata, nu poate fi decat o culoare de femeie languroasa. Cu nuantze de zambet si de patima ostoita.

2. Cine este bau-bau si de ce ii dai voie?
Bau-bau este femeia frigida si-i dau voie pentru ca sunt altruist si sper sa ii daruiesc trairea libidoului si dimensiunea feminina a exploziei.

3. Cu ce se asorteaza albastrul ?
Cu geamatul femeii ajunsa la orgasm.

4. Ce inseamna pentru tine neprevazutul / neprevazuta ?
Neprevazutul : Intilnirea cu "ideea de femeie" acolo unde in mod normal nu ar avea ce sa caute.
Neprevazuta : Gasirea "ideei de femeie" acolo unde in mod normal ar trebui sa se afle.

5 Care e cea mai nefericita poveste pe care ai spus-o acasa dupa o noapte de betie cu baietii?
La aceasta intrebare nu pot sa dau decat un raspuns ipotetic, din lipsa de cazuistica. Probabil ca as spune : din cauza ca n-am putut suferi berea toata viata, asta noapte am vrut sa ma indrept si sa intru si eu in rand cu baietii. Fiind o treaba dificila si din cauza ca nu am terminat, trebuie sa merg si maine noapte. Si nu iti fa griji in privinta costurilor. Tocmai am luat un credit consistent, garantat cu casa pe care tanti-ta Ghizi ti-a promis-o dupa ce ea va sucomba. Lucru care se va intampla in urma petrecerii date cu ocazia implinirii de catre ea a varstei de 150 de ani.

6. Presupunand ca nimeresti din greseala la telefon numarul unei sere de castraveti englezesti si vocea iti place, te scuzi sau incerci sa cumperi?
Nu cumpar din cauza de oroare de castraveti proaspeti datorata mirosului acestora. Dar ma interesez de tehnologia lor de cultivare, de know-how, precum si de soiurile cultivate. Asta pentru a nu parea refractar cu o englezoaica sau englezoi care ar putea sa spuna apoi ca romanii sunt prost crescuti si nu stiu sa se comporte in situatii ... legumicole. Si nici nu as vrea sa aduc deservicii Axei "Unt de arahide-castravete englezesc-barabula autohtona"

7. De ce barbatii prefera un san, neglijandu-l pe celalalt?
Pentru ca inca nu s-a inventat femeia cu trei sani. Daca se va inventa, atunci barbatii vor neglija doi sani. Pana atunci asta-i singura varianta fiabila pentru a nu trezi suspiciuni. O alta explicatie ar putea fi si aceea ca din cauza stresului de la serviciu, raman setati pe primul san de care se apuca si in timpul suptului mediteaza la lucrarile pe care le au de facut a doua zi la birou. Desigur ar putea intra in discutie si lipsa de imaginatie si delasarea si automultumirea si lenea si posibila adormire in timpul ... Si nu in ultimul rand e posibil si sa fie la mijloc "sindromul mamei absente" sau o forma de incapatanare. Promit sa studiez fenomenu' si sa intreb si pe alti domni.

8. Ce a spus Dumnezeu dupa ce l-a creat pe barbat?
Doamne, iarta-ma ! Acum ce ma fac ? Daca nu-i creez si femeia, va fi onanist, daca-i creez si femeia, va fi dependent de ea. Ceea ce pana la urma e tot o forma de satisfactie. Adica tot un pacat. Dar de natura divina.

9. Cum arati in costum de baie?
Foarte dificil. Pentru ca am pielea sensibila si aratul in costum de baie ma expune la zgarieturi de la buruieni. Oricum e realizabil fie cu o pereche de boi (!), fie cu tractoru'. Dar e preferabil in tricou pentru bronzatu' cu manecutze (caracteristic unui bun arator) si cu basca.
Varianta B, de raspuns : In costum de baie arat foarte emotionat daca sunt privit cu ochii unei femei care are privirea fixata. Acolo. Daca costumu' de baie e supraelastic, el isi schimba forma prin bombare. Daca e de bumbac ...

10. Ce-ti place sa faci intr-o seara ploioasa de octombrie?
Daca am terminat cu recoltatu' papusoiului, il numar. Daca nu am terminat inca, atunci verific daca vinu' e tot la locu' lui. Daca "octombrie" asta pica primavara, atunci fac sfoara si dupa aia, daca nu raman blocat asa, fac cumva sa opresc ploaia. Daca reusesc si inca nu s-a facut dimineata, ma duc sa ma culc pentru ca si maine e tot o seara de octombrie si s-ar putea sa ploua si iar trebuie sa fac sfoara si apoi ...
Adevarul e ca de regula in serile ploioase de octombrie fac dragoste cu femeia care-si petrece acel octombrie cu mine.

11.De cate sensuri are nevoie un rost ?
Asta-i intrebare incuietoare sau intrebare intrebatoare ?
Pai mai degraba ar trebui sa intrebati : De cate rosturi are nevoie un sens ? La asa o intrebare s-ar putea da un raspuns dezvoltat si elaborat.
Da' voi intrebati, punand o intrebare usoara, de cate sensuri are nevoie un rost. Pai un rost poate avea nevoie de unul sau mai multe sensuri in functie de ceea ce vrea el, rostul, sa realizeze. Rosturile sunt la randul lor de mai multe feluri : rostul simplu, rostul biped, rostul aghiazmatic, rostul de unica folosinta, rostul cu belciug, rostul fara de rost, rostul pe de rost, rostul cu cumpana, rostul de munte, rostul de deal, rostul de campie, luatul la rost, rostul bovin, rostul cu principii, rostul de stepa, rostul fara de prihana, facutul rost, rostul cu maioneza, rostul in suc propriu, rostul cu vasle ... Sper ca am enumerat exhaustiv. Daca am omis ceva e din cauza de tensiune maxima pricinuita de momentu' si locu' in care ma aflu. Asa ca pentru a putea sa raspund la intrebare cu rost si pentru ca raspunsul meu sa aiba sensuri, am nevoie de precizari. Altfel voi considera aceasta intrebare retorica. Si o voi ignora.


12. De ce fiecare nor seamana cu ceva?
Ei aici cred ca e o intrebare capcana. Pai in primul rand ca nu poate fi o intrebare serioasa. Pai voi chiar vreti raspuns la toate intrebarile la care voi nu ati putut raspunde de atata amar de ani ? Si asta asa, gratis ? Plus ca problema e pusa fals. Corect ar fi sa intrebati de ce unul si acelasi nor ii seamana fiecarui privitor cu altceva ?
De fapt fiecare nor seamana cu ceva pentru ca oamenii nu au imaginatie. Daca ar avea nici nu ar realiza ca privesc un nor. Ar vedea direct alceva, care ar putea semana si cu ... un nor.

13. Daca ai avea puterea sa inlocuiesti cele sapte minuni ale lumi, ce anume le-ar lua locul?
a.Primele sapte femei din viata mea.Impreuna cu clipele minunate pe care mi le-au daruit.
b.Balada lui Ciprian Porumbescu.
c.Colega Jeniffer, cea unica, inconfundabila, neobosita si atat de darza in crancena-i lupta cu Zeul.
d.Faptul ca Terra continua sa se invarteasca in ciuda cresterii numarului de imbecili direct proportional cu explozia demografica.
e.Caderea comunismului in Romania.
f.Existentza acestui loc care se cheama "Cafeneaua".
g.Cartea ca obiect, cartea ca prieten, carte ca suprema forma de memorie a prezentului pentru viitor. Cartea pur si simplu.

Ar mai fi o minune dezirabila dar este neverosimil ca se va produce, aceea ca Bygot sa ramana in concediu pana la Apocalipsa. Sau barem inca 1.000 de ani incepand din anul 2.012.

14.Om de zapada, saltimbanc, sfinx, tarzan, einstein, mormon, casanova, iobag, contele de monte cristo, anonimul – in care te regasesti cel mai bine?
Om de zapada cu conditia ca EA sa vrea asta. Saltimbanc cu conditia ca asta sa ma amuze pe mine. Sfinx cand sunt privit de un om al stapanirii. Tarzan, joia catre seara. Einstein atunci cand trebuie sa constat relativitatea ambientala. Mormon, oh, da, mormon cat cuprinde.
Casanova cu contitia sa nu se consemneze. Iobag doar in cea de-a opta reincarnare si si atunci doar daca nu se poate altfel. Contele de Monte Cristo numai in situatia in care sa incep sa fiu acest conte de abia de dupa evadarea sa. Anonimul, primesc daca nu se schimba nimic si pot fi la conducerea fundatiei omonime si cu conditia sa nu trebuiasca sa devin simultan si venetian. In restu' situatiilor, neexpuse mai sus, cel mai bine ma regasesc in pielea mea, cea de Adrian Fuchs.

15. Cand si in ce conditii te-ai simtit erou?
Aici m-am simtit tentat sa raspund : Atunci cand mi-am luat nevasta-n leasing. Dar nu voi raspunde astfel. Pentru ca pur si simplu nu mi-am luat nevasta-n leasing. Am luat-o cu banu' jos.
Asadar cand m-am simtit erou ? Sunt multe cazurile in care m-am simtit erou. Iata cateva din ele :
~ atunci cand am reusit sa duc doua box-uri de apa minerala pana la etajul trei fara sa fac popasuri pe traseu
~ atunci cand am venit pe lume
~ atunci cand o femeie pe care o iubesc imi intoarce dragostea
~ atunci cand femeia cu care ma trezesc in pat dimineata imi zambeste
~ atunci cand pot sa fiu Eroul Necunoscut.

PROLETARU la Thu, 02/11/2006 - 14:59
1. Ce culoare are sunetul dimineata?
Plosck! (- Auzi, mai e valabila oferta aia: la doua ceasuri cumparate ne da unul gratis?)

2. Cine este bau-bau si de ce ii dai voie?
Bau-Bau leneveste la mine in carapace si nu-i dau voie, dar nici nu pot sa-l scot pentru ca e montat din fabricatie. Risc sa pierd garantia daca il scot.

3. Cu ce se asorteaza albastrul ?
Cu ochii mei, cu spiritul, cu sacrificiul, cu inocenta, cu “Micul Print”, cu tot ce e sublim pe lumea asta.

4. Ce inseamna pentru tine neprevazutul / neprevazuta ?
O zi obisnuita de munca.

5. Care e cea mai nefericita poveste pe care ai spus-o acasa dupa o noapte de betie cu baietii?
Ei m-au obligat!

6. Presupunand ca nimeresti din greseala la telefon numarul unei sere de castraveti englezesti si vocea iti place, te scuzi sau incerci sa cumperi?
Cat spuneati ca e tona? Nu-i mai bine sa vin la fata locului sa discutam?

7. De ce barbatii prefera un san, neglijandu-l pe celalalt?
Pentru ca au un singur neuron care se gandeste la sex.

8. Ce a spus Dumnezeu dupa ce l-a creat pe barbat?
- Am uitat sa ii fac jucaria! … si a facut femeia!

9. Cum arati in costum de baie?
N-ati vrea sa stiti! Shreck era chiar dragalas!

10. Ce-ti place sa faci intr-o seara ploioasa de octombrie?
Sa-i arat secretarei colectia mea de timbre.

11. De cate sensuri are nevoie un rost?
Doar de sens unic cu circulatie pe doua benzi.

12. De ce fiecare nor seamana cu ceva?
M-au mai intrebat asta si la testul psihologic dar tot nu seamana cu nimic. De atunci stau aici si-mi primesc zilnic pastila.

13. Daca ai avea puterea sa inlocuiesti cele sapte minuni ale lumi, ce anume le-ar lua locul?
Alte 7 minuni ale lumii pentru simplul fapt ca lumea are o fixatie pe cifra 7.

14. Om de zapada, saltimbanc, sfinx, tarzan, einstein, mormon, casanova, iobag, contele de monte cristo, anonimul – in care te regasesti cel mai bine?
Proletar

15. Cand si in ce conditii te-ai simtit erou?
In stadiul de spermatozoid.

REALDO la Fri, 03/11/2006 - 19:19
1. Ce culoare are sunetul dimineaţa?
Clinchetul cafetierei într-o creastă de cocoş. Zbor de buburuză în orizontul unei pânze de pâianjen îngreunate de stropi mari de rouă. Plesnetul florii cu faţa la răsărit. Toate astea la rând, pe rând şi deodată pe-un portativ încă adormit.

2. Cine este bau-bau şi de ce îi dai voie?
Omul Negru cu acte false de coşar; Baba Cloanţa a.k.a. străbunică-mea sărmana, ce mă pupa cu forţa şi trebuia să rabd ca să primesc bomboanele de lapte ascunse mereu parcă în infinitele buzunare ale fustelor ei; Darth Vader; toate rozătoarele şi şoricimea exceptând marca Disney. Uite de-aia.

3. Cu ce se asortează albastrul?
Cu noaptea patului meu. Cu două pupile lăcrimând molcom în fum de ţigară. Cu florile de pe rochiţa fătucăi din liftul de azi dimineaţă. (Mânuţă înfiorată în palma caldă a mamei. Şi florile toate într-un glas: “Nu vreau la grădi, mami. Stai cu mine azi, da?...”)

4. Ce înseamnă pentru tine neprevăzutul / neprevăzuta?
Fiorul bucuriei pe care o poţi găsi ascunsă după fiecare colţ de stradă sau aşteptându-te la semafor. Un apel de pe un număr privat. Drumul mirosind a ceaţă într-o excursie. O eşarfă legată bine peste ochi. În viaţa asta o să fac autostopul.

5. Care e cea mai nefericită poveste pe care ai spus-o acasă după o noapte de beţie cu băieţii?
Mişu s-a îmbătat şî am rămas cu el ca să-l ducem acasă. Prietenii bănuiesc de ce.

6. Presupunând că nimereşti din greşeală la telefon numărul unei sere de castraveţi englezeşti şi vocea îţi place, te scuzi sau încerci să cumperi?
Mă prezint apoi stabilesc o întâlnire pentru o ofertă de preţ detaliată pe sortimente şi discounturi în funcţie de cantitatea comandată. Defect profesional + flirt mascat cu nesimţire. Scuze!

7. De ce bărbaţii preferă un sân, neglijându-l pe celălalt?
Freud: Acest deficit de atenţie este evident o reminiscenţă a vârstei sugarului şî o fantasmă din perioada orală a copilăriei.
Cristofor Columb: Scopul suprem al oricărui descoperitor de noi tărâmuri trebuie să fie întotdeauna acela de a lăsa mereu necartografiat câte un colţisor care să fie explorat mai târziu.
David Beckham: If you want to score, you need to focus.
Traian Băsescu: Daţi-mi sânul şi îl fac public!

8. Ce a spus Dumnezeu după ce l-a creat pe bărbat?
Şi mâine e o zi.

9. Cum arăţi în costum de baie?
Acceptabil pentru un înger costeliv.

10. Ce-ţi place să faci într-o seară ploioasă de octombrie?
O noapte fierbinte de august…Just kidding. Solitar vorbind, îmi place să stau tolănit în pat. Să tai frunze. Câineşte. ( Avem cu toţii o înclinaţie autodistructivă către repaos.)

11. De câte sensuri are nevoie un rost?
Asta e o întrebare cu tâlc? Mă învârt de jumătate de oră în sens giratoriu. Într-o zi voi deprinde rostul acelor de ceasornic.

12. De ce fiecare nor seamănă cu ceva?
Hmm… Tocmai aţi dărâmat definitiv şi irevocabil orice fundament al expresiei “nimic nou sub soare”
Fetele astea! Mereu vor ceva nou. (Uite-aşa găsim similitudinea nebună dintre brânza topită Hochland şi norul celui de-al nouălea cer în care te duce brânza topită Philadelphia. Să mă trimită cineva la culcare…)

13. Dacă ai avea puterea să înlocuieşti cele şapte minuni ale lumii, ce anume le-ar lua locul?
7 lumi ale minunilor.

14. Om de zăpadă, saltimbanc, sfinx, tarzan, einstein, mormon, casanova, iobag, contele de monte cristo, anonimul – în care te regăseşti cel mai bine?
Mă topesc după circ, deşi am eu o teorie, totul e relativ. Cincizeci de neveste de-aş avea, tot m-aş drăgosti din liană în liană cu Babele şî tot umil conte al servitorilor necunoscuţi aş ninge. Na! It’s in all of us.

15. Când şî în ce condiţii te-ai simţit erou?
Well… Totul a început într-a şaptea când am furat o plasă întreagă de cireşe din grădina evreului Vizer. Destinaţia: Irina dintr-a noua. Scop: pupăciune. Rezultat: roşit, ruşinat, fericit, l’ombelico del mondo, rânjit cu gura până la urechi, umflat în pene. Explicaţie: elan puberal organic.
Mai târziu, bineînţeles, Rambo, Van Damme, Sandokan, Super-Bat-man, Bruce (Lee şi Willis) etc. Azi, nu reuşesc să-mi aleg super-eroul model: oscilez fatalmente între Miss Univers care a zis că ea vrea să-i ocrotească pe toţi copiii din Africa (iar ei au zis că vor să-i “ocrotească” diadema) şi Bruce Willis care reuşeşte invariabil să-şi salveze toţi colegii de platou şi de filmări în toate filmele. What’s wrong with these people???

REMBRANDT la Sat, 28/10/2006 - 01:21
1. Ce culoare are sunetul dimineata?
sunetul dimineata are culoare de şuşu.

2. Cine este bau-bau si de ce ii dai voie?
nu tre` sa-i dau eu voie, si-o ia singura ;)

3. Cu ce se asorteaza albastrul ?
cu antidepresivele.

4. Ce inseamna pentru tine neprevazutul / neprevazuta ?
black date (i se mai spune si "blind date", atata timp cat nu e pusa-n practica :))))

5. Care e cea mai nefericita poveste pe care ai spus-o acasa dupa o noapte de betie cu baietii?
DESCUIE USA!!!!

6. Presupunand ca nimeresti din greseala la telefon numarul unei sere de castraveti englezesti si vocea iti place, te scuzi sau incerci sa cumperi?
e prost formulata intrebarea asta

7. De ce barbatii prefera un san, neglijandu-l pe celalalt? (mama, ce tari is in statistici fetele-astea!)
nu stiu, probabil ca sa dea impresia ca sunt fideli :))
insa eu cel putin ii tratez cu egala consideratie pe amandoi :))))

8. Ce a spus Dumnezeu dupa ce l-a creat pe barbat?
asta si-o cauta cu lumanarea. bine...

9. Cum arati in costum de baie?
ca nimeni altul.

10. Ce-ti place sa faci intr-o seara ploioasa de octombrie?
sa iau rufele de pe sarma......

11. De cate sensuri are nevoie un rost? (pariez ca p-asta a pus-o Cri cri)
doua, cu 6 benzi.

12. De ce fiecare nor seamana cu ceva?
de plictiseala...

13. Daca ai avea puterea sa inlocuiesti cele sapte minuni ale lumi, ce anume le-ar lua locul?
asta e varianta subtila de la "esti insurat?" ?

14. Om de zapada, saltimbanc, sfinx, tarzan, einstein, mormon, casanova, iobag, contele de monte cristo, anonimul – in care te regasesti cel mai bine?
categoric, iobag (suna cel mai bine)

15. Cand si in ce conditii te-ai simtit erou?
ah, de-ai sti...

SCARLETE la Tue, 31/10/2006 - 20:14
1 alba; mai rar curcubeu

2 alter ego; din altruism

3 nu se

4 succes

5 "pai sa vezi, aaah, baui cu baietii…"

6 da

7 nu stiu, n-am incercat; preferabil, una santa

8 hait, am gresit-o bine!

9 de obicei brusc

10 , si-apoi somn

11 doi

12 n-are-ncotro

13 cele sase minuni ale lumii

14 pizza.ro

15 cind m-am imbatat cu apa rece, o data demult

VANIA la Thu, 02/11/2006 - 17:31
1. parca s-ar juca Mozart allegro con fuoco pe clapele mele interioare si matinale (seara sunt cu cateva octave mai jos)

2. "nu rhaspund dehcat in fata Mahrii Adunahri Nationale si a Chlasei Muncitoahre"

3. cu abisurile mele. proprietate personala. intre lagar concentrationar si campii elizee

4. gura de canal, piuneze, usi culisante la momentul nepotrivit, imprudentul procedeu de autocoafat la 220V / oameni care au tupeul nesabuit sa zambeasca necunoscutilor prin metrouri, gari, parcuri, cinematografe; ultimul SMS primit in care e vorba de scortisoara si pepene rosu, frisca si mamaliguta cu branza; nebunii aia doi din gradina botanica - ea in bratele lui citea Zero si Infinitul, el - Piatra filozofala; tanarul care il juca mai de mult pe Iona, care a venit cu o panza alba, patratoasa, a intins-o pe scena, s-a pus turceste pe ea si a declarat : "asta e pestele meu" ...

5. "animalul ala de M. a vrut sa intre in cusca (minuscula) a cainelui (absent, slava Cerului!) bombanind IO AICEA DORM! si eu m-am decis sa-l ajut, ca doar suntem prieteni"

6. nu! eu am un principiu : niciodata sa nu intri in vorba cu castravetii!

7. nu poti face salata de vinete fara sa spargi ouale sau placerea detaliului

8. "vaaai de mama ta..."

9. ask the dust...

10. na! ca acu' trebe sa imi arat si sensibilitaturile : 1) ori mototolit in patura, citind (era clar ca citind:)), si in camera, o muzica antimeteorologica - de la Lhasa la Vangelis, de la Vivaldi (Iarna) pana la Keith Jarrett; 2) ori mumificat intr-un palton gros, dansand vals si batand step (in za seim taim) pe frunze galbene si in baltoace

11. doar cel interzis, unic

12. histrionisme de cumulusi si altostratusi (sunt si ei oameni?!..)

13. in locul statuii lui Zeus din Olimpia : o esarfa neagra. in locul piramidelor : un castel de nisip. in locul gradinilor suspendate : multa floarea-soarelui zambareata. in locul templului Dianei : o suvita de par ondulat. in locul farului din Alexandria : o lumanare aprinsa. in locul Mausoleului din Halicarnassus: o rugaciune. in locul colosului din Rodos : o piatra de pe raul in care mi-am scaldat copilaria.

14. saltimbanc de zapada

15. ultima oara, cand i-am spus celui mai inteligent incult cat de minunat e sa citesti. ulterior si-a luat Jurnalul in farame al lui Ionescu si a devorat "Rosul ucigas" al lui Brouwers





CDGBI
partea a doua - de zaraza sc la: 27/06/2014 11:08:49
(la: Dezbatere )
"Concluzia va fi, sunt sigură, că suntem mai proști decât cei din Occident și că profesorii sunt slab pregătiți, că nu știu să-i învețe, dar nu-mi spuneți că nu știți copii care, în orice parte a Europei s-ar fi dus, nu s-au înscris într-o clasă superioară celei din România. Avem, de fapt, probleme cu marea cantitate de informații, cu subfinanțarea învățământului, nu cu deșteptăciunea copiilor noștri. Eu cred că guvernanții noștri ne spun „proști” pentru că așa suntem mai ușor manipulabili.

Așadar, copiilor li s-a dat să-și spună părerea despre mesajul unui text liric, la prima vedere – Rânduri pentru Anul Nou, de Minulescu. Textul era mult peste nivelul de vârstă și capacitatea de înțelegere a unui copil de 14 ani, iar eu am în programă o singură oră pe an în care îi învăț să-și exprime opinia în legătură cu o temă oarecare. Cei care fac asemenea subiecte nu știu asta? Textul nu avea prea multe figuri de stil, ca să le poată comenta, lucru pe care copiii l-au învățat. Așadar, viața mea depinde de înțelegerea unui text al unui poet simbolist. De-aș fi avut un pastel, măcar o poezie de dragoste, ceva ce pot „vedea”, înțelege…

Apoi, li s-au dat sinonime… pentru „fiindcă”, copilul a scris „deoarece”, dar și „pentru că”. Numai că această expresie nu apărea în barem și multe profesoare nu au luat răspunsul în considerare, „pentru că e locuțiune”.

Baremul ar trebui să epuizeze toate variantele de răspuns, nu să lase profesorul să aleagă. Eu le-am dat punctele, alții nu. La fel, pentru „cer”: în barem apăreau „solicit”, „pretind”, dar, judecând contextual – „Ai auzit ce-ți cer?” –, copilul a scris „vreau”, „te rog”, cum mi se pare și firesc. În fond, nu soliciți de la Anul Nou să fie neprihănit… A rămas, din nou, ca profesorul să aleagă. Eu am dat punctele, alții nu.

Următorul exercițiu le cerea să prezinte rolul virgulei, iar explicația era că apărea „o construcție în cazul vocativ”. Dar mulți copii au scris „construcție incidentă”. N-au luat cele 6 puncte, deși, conform Gramaticii Academiei, pe care cei care fac subiectele n-o consultă, construcția incidentă cuprinde vocative! Se scrie asta, negru pe alb, la pagina 741, vol. 2.

Al treilea item se referea la măsura versurilor. Dacă n-ai numărat corect silabele o dată în viața ta, ai pierdut 6 puncte, mai mult decât valorează singurul exercițiu de morfologie, pe care o studiem 8 ani, în sute de ore…
Și, dacă tot veni vorba, dacă n-ai scris un adjectiv propriu-zis, nu iei nimic, pentru că nu știi să le diferențiezi pe acestea de cele provenite din participiu. Dar, în aceeași Gramatică mi se spune, la pagina 141, vol. 1, că adjectivele propriu-zise includ și participiile și gerunziile adjectivizate. Ce facem!? Mie mi se pare important ca un copil știe să recunoască adjectivul, prepoziția, dar eu nu pot să-i dau nimic, nici măcar amărâtul ăla de punct, dacă n-a scris „prepoziție simplă”!

Jimmy - de carapiscum la: 30/09/2004 03:07:02
(la: Nelutu si Teodorel)
Merci frumos. Eh, nu-i o poezie plina de figuri de stil, nici nu s-a vrut a fi una eminesciana, am incercat insa sa imprim ce-am simtit eu citind referirile la pozna cu pricina. De fapt, ca sa fiu mai clar, atitudinea asta fata de acesti indivizi o am mai de mult, acum doar mi-au dat prilejul sa le-o zic verde-n "fata".
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23764 (raspuns la: #23636) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza - de lipici la: 05/08/2005 14:36:26
(la: cine este in masura sa puna reguli in domeniile artistice?)
-nu sunt artisti care sunt mai buni ca altii, ci artisti care au ceva de spus si artisti care nu spun nimic.Aici s-ar putea sa ma contrazici , dar stii de ce?Din cauza instinctului de supravietuire pe care-l are omul.
Daca intreb: cine a fost mai bun artist, Van Gogh sau Gauguin?
Crezi ca se poate raspunde la asta?Nu poti sa-i compari, pentru ca, desi au trait in aceeasi perioada, propun probleme diferite.
Cine sunt valorile consacrate?Sunt cei care au avut ceva de spus.
Ca sa te raportezi la ei trebuie sa ai in primul rand ceva de spus.Admit ca ma repet, dar pentru mine acesta este singurul lucru care conteaza....
ideea.
acelasi lucru este valabil si la problema continut-ambalaj din poezie.Dupa care , da, sunt de acord, se poate vorbi si despre versuri, figuri de stil si altele...
"artistii de azi"
Am spus "artistii de astazi care nu au nimic de spus"!
ce legatura are "haina face pe om" cu comunismul?Cred ca nu m-ai inteles bine.
Cand am spus "………..Multi reusesc sa pacaleasca afisand doar ambalajul si aceia vor sustine cu inversunare “moda”. ..........
nu m-am referit la cea vestimentara (desi este adevarat si in acest caz)ci la moda de a scrie intr-un anumit fel, sau de a picta abstract, sau cubist... ca asa se poarta la noi.
........."Arta este a oamenilor, regulile s-au schimbat cu vremea pentru ca si oamenii s-au schimbat.Acum este la moda sa fii noncomformist.Am scapat de comunism si vrem sa dovedim ca suntem liberi sa cream cum dorim.Adica nonconformist!!!!!!!
Eu cred ca metoda in care aleg sa ma exprim nu are legatura cu ceea ce vreau sa spun.Dar stii………..Multi reusesc sa pacaleasca afisand doar ambalajul si aceia vor sustine cu inversunare “moda”. "..................
exemple mai concrete.Vezi ca istoria are mare legatura cu ceea ce se intampla in domeniile artistice, si nu numai istoria,ci si tehnologia.Arhitectura se va shimba pentru ca se schimba si materialele de constructie.Arta evolueaza odata cu lumea.Tehnica se schimba, deci nu este de mirare ca se aduce ceva nou ca metoda de exprimare.
Metoda de exprimare nu conteaza atata timp cat poate sa faca privitorul operei de arta sa inteleaga IDEEA mai usor.
#63388 (raspuns la: #63301) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
exista un anumit curent print - de Intruder la: 07/11/2005 07:21:48
(la: In cautarea barbatului galant)
exista un anumit curent printre unele femei cum ca un barbat galant ar fi un fel de papa-lapte, un libidinos, un obsedat sexual chiar, sau un om perimat...eu n-am sa zic neaparat "galant", ci mai degraba politicos...parca suna mai bine, nu?
sunt multe femei care nu vor sau nu stiu sa-si dea seama ca un barbat are-n sange acea tendinta de-a ocroti femeia...ele, habar n-au cata feminitate le confera acele marunte gesturi de acceptare a politetii unui barbat, si-si aduc doar aminte cum stiu ele sa care sacose si geamantane, cum pot foarte bine sa-si imbrace singure parpalacul din cuier, cum rezista ele cand nasc in dureri sau cum pot bine merci sa iasa pe-o usa si-n urma barbatului, ca nu cade cerul...habar n-au ca feminitatea lor, poate fi un atu...bineinteles ca exagerarile sunt neplacute dar daca un barbat nu stie sa se poarte firesc in situatii din astea, m-ar bine s-ar lasa de un asa sport...suntem in secolul 21 si nu ne-apucam sa dansam menuet in fata semaforului...

Se poarta frumos, pare ca te respecta, te cucereste cu vorbe si gesturi romantice, e dispus sa te asculte pana la capat, este...un Don Juan veritabil.

pai hai sa nu mai ascultam ce vrea doamna sa spuna, nu vrem sa fim luati drept fraieri, nici obsedati sexuali, nici sa fim acuzati de hartuire, mai bine-i retezam cuvantul, eventual ii dam o palma amicala peste umeri, oricum dumneaei a suferit mult mai mult pe masa de travaliu, nu?...cum scrie domnisoara bombonik, un om galant (politicos, zic eu) este un Don Juan veritabil...pai, e normal d-ra bombonik ca eu, sau X sau Y sa te lasam in banii dumitale nevrand sa fim luati drept vanatori sentimentali...vedeti?...asta-i conceptia, am redat-o mai sus, negru pe alb!
donq a spus foarte bine ca e vorba de principiul cererii si ofertei, nu-nteleg de ce s-a ofuscat cineva, era o figura de stil...ne repliem si noi, dupa situatie...

TeodoraPA spune:
Foarte multi barbati practica galanteria doar pana cand reusesc sa te cucereasca, apoi incet incet uita de maniere. Probabil obosesc prea tare in perioada dinainte si isi trag sufletul, sau nu stiu...
He he he. Prietenul meu obisnuia sa ma astepte langa taxi, afara din masina, cand venea dupa mine seara cu taxiul. Ma amuzam foarte tare pe chestia asta, nu mai intalnisem asa ceva. Dar a trecut, a fost doar o chstie de doua-trei luni, acum nu mai face asa ..


da, foarte multi barbati fac asta, asa cum foarte multi n-o fac numai atunci...Teodora, te-ai gandit ca poate de aceea nu se mai poarta ca inainte, pentru ca te AMUZA gestul lui?...chiar daca n-ai mai intalnit asa ceva, poate era cazul sa te fi comportat ca si cum toata viata te-ai invartit printre oameni ca el...mama mea avea o vorba pe care o tot repeta lui sora-mea: un barbat, cum il inveti asa-l ai...punct.

Maria spune:
daca barbatul pe care-l iubesc ar apela la gesturi de-astea penibile, standard, comune, ca sa-mi arate ca ma iubeste, cre`ca si-ar lua vro` doo pamatufuri de buchete peste kokoasha, de ar reveni imediat cu picioarele pe pamant...
io-s o femeie reala, traiesc intr-o lume reala, si m-am plictisit de costume de-astea de carnaval... am trait un mariaj intreg cu un barbat "galant" si mi-am invatat lectia... numa` forma fara fond...


cum spunea donq: principiul cererii si ofertei...pana la urma, aici se rezuma totul...Maria, gesturile standard sunt una si cele penibile, alta...e normal (poate), sa nu-ti placa de ala care se-apuca sa-ngenuncheze cand te cere de nevasta, sau sa-ti cante serenade la balcon, sau sa-ti recite din Eminescu sau din poeziile proprii cand e luna plina...cum am spus, suntem in secolul 21...dar, nici sa te transformi intr-o "Leanca vaduva", pe bune...:)

pana la urma, politete ar trebui sa existe chiar si-n cele mai intime imprejurari...invatati, doamnelor sa nu mai interpretati orice gest, invatati sa primiti flori nu numai de 8 martie sau de ziua onomastica sau, daca nu se poate, atunci nu mai spuneti ca strugurii sunt acri...eh, dar cine-s eu sa dau sfaturi?
























Frumos ştii să simţi... - de Lady Allia la: 10/11/2005 21:43:07
(la: Iubire pana la moarte)
sa nu uitam cat ne iubim,
si cat de mult ne vom iubi,
sa nu uitam pana murim
si nici dupa ce vom muri

.................................................

Pentru mine parcă aşa ar suna ultima strofă, dar nu-mi permit să fac propuneri sau să-ţi sugerez schimbări, căci şi aşa cu versuri care plâng şi care îmbată în finaluri triste...tare frumos mai ştii să simţi Răz.
A simţi azi...este o calitate, iar a dărui şi celor din jur este un har, o boabă de lumină într-un cazan de întuneric unde lumea îşi înghesuie un amalgam de trăiri fără gust, fără culoare, fără frumuseţe.
Şi cum mai spuneam cuiva de aici...eu nu cred că în viaţa asta ne defineşte ceva mai frumos decat iubirea şi sufletul...la urma urmei ele sunt tot ce contează...restul este...inconsistenţă. Să dai vieţii un pic de culoare, un pic de alb negru, un pic de gust, un pic de nebunie, un pic de copilărie si multă frumuseţe... asta este deviza mea!
Mulţumesc ... pentru că ai dat sufletului meu o "gură" din sentimentele tale frumoase şi nu mă îndoiesc că multor alte persoane de aici...
Să mai scrii Răz...îmi place atmosfera de vis, plină de romantism şi melancolie, de căldură şi dragoste, de dăruire şi de frumuseţe din poeziile tale...sunt ca un vin foarte vechi şi dulce care te cuprinde, te învăluie şi încălzeşte sufletul până în cel mai adânc ungher al său.


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
maan - de latu la: 20/12/2005 23:48:34
(la: autocompasiune)
greseli gramaticale in poezii ???... asta da sacrilegiu!:
Nu sacrilegiu: Figura de stil!
Tz, tz, tz...:-)))
#96262 (raspuns la: #96259) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
azi e 15 ianuarie - de rac la: 15/01/2006 11:28:50
(la: Cele mai frumoase poezii)
E ziua lui Eminescu.
Iată o poezie care-mi place foarte mult:


O, rămâi

"O, rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult;

În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinţ,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri şi cuminţi;

Şi prin vuietul de valuri,
Prin mişcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi;

Eu te văd răpit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strălucire
Întinzând piciorul gol

Şi privind în luna plină
La văpaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri."

Astfel zise lin pădurea,
Bolţi asupră-mi clătinând;
Şuieram l-a ei chemare
Ş-am ieşit în câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aş întoarce
A-nţelege n-o mai pot...
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?


Să ne amintim azi de Eminescu...
D-le Vancea - de Dinu Lazar la: 07/02/2006 09:08:20
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pe de o parte, imaginile acestea mi se par pline de o sensibilitate aparte;
pe de alta parte, sigur, e loc de mai bine, din punct de vedere tehnic, si
doamna fotografa in State are perfecta dreptate.

Pe de alta parte, imaginile astea ma fac sa ma gindesc la niste chestii
legate de fotografia de portret de la noi.

Exista maimulte modalitati de a scrie o poezie extraordinara; o modalitate
ar fi sa inveti sa scrii, sa faci citiva ani bastonase pe caiete cu linii,
sa inveti literatura, figurile de stil folosite, modalitatile de exprimare
in proza si poezie, apoi ce au facut ceilalti truditori in ale artei poetice
in ultimii sa zicem patru mii de ani, si apoi incet incet sa participi la
cenacluri, sa trimiti poezii la reviste de literatura, etc.
Si asa, muncind din foaaarte greu si cu putin noroc, ajungi poet, care este.
In fotografie e mult mai simplu; cumperi un aparat foto digital, faci ceva
declansari prin casa, postezi pe o lista de discutii, precis sunt citiva care
vor zice mama, ce tare esti, mai e si familia care va cadea pe spate, si un
viitor luminos in lumea fotografiei apare.
Faza cu bastonase, dictari, cultura, lecturi, mijloace de expresie, e pentru
ratati si fraieri.
Astfel avem doua lumi in fotografia romaneasca pe care o vedem; prin reviste,
unii care intr-o lume normala nu ar ajunge nici sa stearga clantzele de la o
revista ilustrata, pun una, doua umbrele, lumina difuza ca la balamuc, ocupa
spatiul si emisiunile cu vedete, si industria merge inainte cu spor, poporul
inghite timpeniile vizuale, viata merge inainte; mai exista insa universul
altora care chiar incearca sa isi faca un stil si au sensibilitate si incearca
sa descopere altceva decit banalele clisee, si care expun numai pe bloguri si
pe situri pe care nu le vede nici dracu din cei care ar tebui sa caute talente
sau noi artisti care sa spuna ceva.
Aparatul fotografic digital de azi ofera nenumarate posibilitati; poti ilumina
un cadru cu orice, de oriunde, nu mai trebuie surse mari de lumina si totul se
modifica in stilul fotografic actual; chiar si asa, in Ro lipseste in majoritatea
imaginilor pe care le vedem maiestria iluminarii, portretele sau obiectele sunt
iluminate tehnic, fara suflet si fara implicare emotionala, ca sa nu mai spun ca
in imensa majoritate a cazurilor vezi ca ala care expune imaginea habar nu are
nimic despre cultura iluminarii, despre cheia luminii, despre lumina de fundal
sau de contur, macar ca notiuni generale.
SI e asa de simplu de invatat!
Se ia un bust de ipsos si se construiesc patru surse de lumina din becuri,
cabluri, poleiala, cutii de conserve, folosind ca trepiede orice, de la clame
la nuiele sau trepiede de microfon. Si se pune aparatul pe trepied si se experimenteaza,
ce e aia cleste de lumina, ce e lumina principala, cum se reda un sentiment de bucurie,
de tristete, de mister, numai din iluminare.
Problema e ca trebuie munca pentru a ajunge la o maiestrie aplicabila, si munca e o
chestie odioasa, rusinoasa in ziua de azi, si nici nu e platita.
Sunt reviste dimbovitene care platesc un editorial de 8-11 pagini plus coperta cu
maxim 150-200 de euroi in total ( de 5 ori mai putin ca in EU)
facturabili si impozitabili, si sunt multi fotografi
exceptionali care pun botul la banii astia de rahat; asta e desigur alta discutie,
dar oricum ce se intimpla - costul neglijabil al sectorului foto - face ca afacerile
in domeniu sa infloreasca, si boierii sa aiba un profit si de 1000 la suta exploatind
de fapt dorinta de afirmare, inconstienta si lipsa oricarei culturi economice
a breslei fotografilor romani ( a masei de fotografi, ca nu pot spune bresla din motive evidente).

Oricum e frumos, unii ne incinta pe bloguri, cit or mai avea energie, si altii ne
dixtreaza cu intimplari incredibile, de la albume foto nedigerabile la imagini publicate, slabe
dar asa de vandabile.
Oricum e un univers grozav
#104403 (raspuns la: #104390) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
revolta din noi - de proletaru la: 06/03/2006 13:54:56
(la: dreptatea lui Dumnezeu)
... am plecat! cheia e sub prag!


am de multe ori sentimente contradictorii cand vad aceasta crunta nedreptate. ai dreptate ca semeni de-ai nostrii mai putin norocosi au o astfel de soarta.
am lucrat cativa ani buni in sistemul de protectia copilului si am vazut frecvent astfel de cazuri. cat despre conditiile de ingrijire in ospicii.... am vizitat in urma cu cativa ani un astfel de loc.
mi-au trebuit 3 zile sa incep sa vorbesc iarasi. shocat e putin spus. era cat pe ce sa ajung eu pacient la psihiatrie dupa vizita cu pricina. crezusem ca le-am vazut pe toate dar m-am inselat. Iadul nu e o figura de stil si nici un spatiu de proiectie a nefericirii. el exista fizic sub forma acestor institutii inumane. eram intr-o delegatie cu seful serviciilor sociale din Irlanda de Nord, un individ alb in cap care a vazut multe nenorociri. plangea omul de ti se rupea sufletul.
cat e vina lui Dumnezeu nu stiu... continui sa sper ca nu e inculpat.
daca incerci sa explici ca aceea e vonta lui, ca fiinte nevinovate sa pateasca asa ceva, risti sa iti pierzi credinta. nu ai alternativa.
am avut cu alta ocazie un astfel de moment de dezechilibru la o clinica care asista copii infectati cu HIV sau bolnavi de SIDA (e diferenta). acolo am vazut un inger de copil de 5 ani cu bucle blonde, ochisori albastrii ce ducea un ursulet sub brat. venise cu tatal ei (era o fetita) la tratament. eram acolo pentru un program social.... dupa 2 saptamani am aflat ca fetita murise. mi-a venit sa plang... era nedrept, total nedrept!
cum as putea sa cred ca e opera lui Dumnezeu? daca nu e a lui, atunci a cui? daca nu e a nimanui, atunci suntem parasiti.... sunt ganduri vulgare care inca trec prin capul meu sec.
cineva spunea aici ceva despre o viata decenta.... jumate de planeta e atunci indecenta pentru ca sunt putine locurile in care acesti oameni sunt tratati cu demnitate. e o chestie de civilizatie, de valori, de stadii de dezvoltare sociala. sunt sceptic ca in viata asta voi apuca sa vad asa ceva pe la noi.
parere - de dan carlea la: 28/08/2006 21:21:42
(la: o altfel de prima dimineata)
omule, vezi ca exprimarea"nu mai imi curg" nu este literara

si aici te-ai cam lungit / poate nu ar fi rau sa mergi pe poezii mai scurte dar dense in figuri de stil

dan ;)
casandra - de dan carlea la: 31/08/2006 19:57:37
(la: perversiunea)
am o vaga pronuntata :) impresie ca pe aici lumea nu prea stie poezie.
Mai cititi domne si poezie actuala, ca multi din cei ce ma cometeaza nu au criterii elementare de apreciere a unei poezii.
Si problematica "frumosului" in arta are adancimi de-a dreptul filozofice.
O poezie se judeca prin prisma figurilor de stil pe care le contine, a adancimii ideilor, si, e adevarat, si prin prinsma senzatiilor pe care ti le genereaza, dar asta e de la cititor la cititor.
Oricum, a inceput sa mi se contureze imaginea ca pe cafeneaua media de varsta e pe la 18 de ani, cel mult.

deci, sugerez trecerea de anii 1990 in poezie, poezia nu inseamna numai lapte si miere, panselute, tei, ghiocei exista o poezie subtila, in care cotidianul de impleteste cu temele eterne ale literaturii (iubirea,
moartea, relatia omului cu divinitatea


deci, mesaj pentru toti cei 4 comentatori, nu va asteptati din partea mea la pasteluri, la rondeluri, ganditi bine ce scriu si atentie la substraturi, analogii si la figurile de stil pe care le creez
(asta daca nu vreti sa ramanem la poezia de pension, demna de niste fete batrane si de puberi cu cosuri si cas la gura)

Eu scriu poezie care imbina post modernismul cu fracturismul
( partea buna din el, care consta in prezentarea cotidianului necosmetizat si crearea unei atmosfere in care omul zilelor noastre sa se regasesca(mai ales cel din mediul rural)

Sincer, ma pot lipsi de comentarii de genul "tembelisme"sau nu stiu cum a zis cineva.
Pe alt site acest gen de comentarii ar intra imediat la offtopic.

multumesc si daca nu cer prea mult as vrea ca fiecare om care ma comenteaza sa isi spuna varsta, fiindca datele mele sunt reale, ma numesc Dan Carlea si am 34 de ani

Nu de alta, dar nu vreau sa imi pierd timpul sustinandu-mi poeziile in fata unor copii de 14 ani.

cu drag, dan

PS sper ca am fost clar in exprimare si nu se interpreteaza atac la cineva anume.

este un raspuns pentru cei 4 comentatori de pana acum
#142306 (raspuns la: #142117) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
am o vaga pronuntata :) impre - de Cri Cri la: 02/09/2006 23:02:59
(la: perversiunea)
am o vaga pronuntata :) impresie ca pe aici lumea nu prea stie poezie
Multumim pentru lectiile oferite in continuare.
DAR
Problema nu e a "realitatii necosmetizate", ci tocmai a sulemenelii crapate din cauza grosimii si uscaciunii.

Eu scriu poezie care imbina post modernismul cu fracturismul... in care omul zilelor noastre sa se regasesca(mai ales cel din mediul rural)
Asta ar putea fi o explicatie a obtuzitatii de care dam dovada; pentru evitare, recomand scrierea pe garduri.

multumesc si daca nu cer prea mult as vrea ca fiecare om care ma comenteaza sa isi spuna varsta,... Nu de alta, dar nu vreau sa imi pierd timpul sustinandu-mi poeziile in fata unor copii de 14 ani.
Nu cred ca face bine la inima. Sa nu-ti stea in loc... de surpriza.
Nici nu pricep ce-ai cu copii de 14 ani; sincer, cred ca ei ti-ar aprecia "substraturile", "analogiile" si "figurile de stil".


--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.
#142936 (raspuns la: #142306) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
am o sugestie : - de dan carlea la: 12/09/2006 05:09:09
(la: Mintirea)
pentru un timp, incearca sa nu mai scrii rimat. acest stil te atrage in sabloane, in dulcegarii si in derizoriu mai mult decat oricare altul

vad ca esti din basarabia. citeste-l pe hose pablo, ca e tot de acolo, il gasesti tu pe google, ca nu e frumos sa iti spun pe ce site il gasesti.

deci, concentreaza-te pentru o perioada asupra figurilor de stil si asupra ideilor, asupra imaginilor pe care le vehiculezi.
Sigur, nu stiu ce varsta ai, ca daca esti de 13 ani e o chestie, daca esti de 18 e alta.
Dar, sincer, asta nu merge, nu e poezie acceptabila decat la o varsta extrem de frageda,
insa continua sa scrii, dar nu mereu la fel, incearca sa aduci mereu ceva nou , nu uita ca nimeni nu e desavarsit in poezie, evolutia vine pe nebagate de seama, dar trebuie sa faci si tu un pas.
repet, daca ai 13 ani e ok, dar si asa e bine sa incerci si alt stil.

DAn
* - de latu la: 27/10/2006 14:37:09
(la: Mereu din nou)
O regula nu de tot neimportanta la scris, e evitarea gruparii de cuvinte "un soare".
Prin asocierea cu "unsoare", poezia poate capata o nota de ilaritate, care este, sigur, atat nepotrivita cu intentia autorului cat si in neconcordanta cu profunzimi cum ar fi cea a izvorului inspiratiei.
Cititorului nu-i este posibil decat cu un efort de concentrare suplimentar, sa se concentreze asupra rapirii din vis, chipul fiindu-i inca luminat pe alee de imaginea un-sorii, creata desigur involuntar.

Din aceasta perspectiva aparent fara iesire, mi se pare reusita chemarea la realitate prin discreta impingere a sanului din ultimul rand in prim plan, o figura de stil care are cu siguranta potentialul, de a-l rupe pe cititor din reveria provocata de imaginea painii cu untura.
Reconfortanta si foarte morala mi se pare si trecerea de la o imagine la alta, prin intermediul puntii figurative constituite de miere, dar - si aici maiestria isi spune cuvantul - nu inainte de a stabili caracterul igienic al actiunii: "san curat".
Cititorul este astfel chemat la "butoiul cu miere", convins sa renunte la painea cu un-soare, dar totodata informat asupra igienei ireprosabile din noul mediu.

Si toate astea, in doar patru randuri !
__________________
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.
iiepuraas - de latu la: 21/01/2007 12:30:11
(la: Dezamagire in iubire)
Cand se vorbeste de iubire
Este doar dezamagire….

Asta nu poate fi decat o neintelegere: Descriind o dezamagire nu poti afirma ca vorbesti despre o iubire, ci despre dezamagirea provocata de faptul ca n-ai gasit-o.
Iubirea e implinire. Prost e, ca cei care au cunoscut-o nu vorbesc despre ea, pentru ca oricum cei care vorbesc despre dezamagire, nu i-ar crede considerandu-i mincinosi, prosti, naivi, aroganti, ingamfati sau ca se dau mari si ca oricum n-au habar.

De altfel nu e singura neintelegere din textul tau: A-l publica cu titlu de poezie e tot o neintelegere...
Si da, stiu: Suferinzii n-au putere sa dea atentie fleacurilor stilistice de lipsa carora se leaga cei care citesc in necunostintza cauzei durerii.
Dar si asta e o neintelegere: Poetii care scriu poezie nasc figurile de stil, nu le construiesc.

Si ultima nedumerire, provocata probabil tot de vreo neintelegere: De ce cauti iubirea in omenire si nu la cineva anume? E ca si cand ai cauta paine in oras si nu la o brutarie din acel oras...
__________________
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.
Lady Allia - de Sancho Panza la: 10/02/2007 15:00:16
(la: Conversatie)
...Dacă te-ai săturat...de ce foloseşti interogaţia?...
din reflex. retoric.Dar tu de ce intrebi Gandul? nu tot retoric?
...Cine a spus vreo clipă că nu învăţăm nimic?...Mereu învăţăm ceva...!
Da' pe asta cine a mai spus-o? Si eu de ce te-as crede? pentru ca imi servesti niste clisee care ar trebui sa ma emotioneze pana la lacrimi? Sa-mi are brazde adanci prin ogorul milei si-al sensibilitatii?

Uneori mai multe decât putem duce, dar...de cele mai multe ori preferăm indiferenţa... E mult mai uşor...nu?...
Categoric.Cand trei iti spun ca esti nebun, e mult mai la indemana sa-ti zici ca aia sunt nebuni decat sa te duci la un control.Cand li se mai alatura cativa, nu-ti ramane decat sa-ti zici ca traiesti intr-o lume anapoda, care e oarba la minunea ce esti.Ca ei nu pot pricepe, nefericitii, zbuciumul si arderea si simfonia si delicatetea si lumina si mirabolanta ta devenire.Desigur, daca parerea lor s-ar schimba, ar deveni repere.I-ai scoate din cusca indiferentei facandu-i icoane asezate deasupra candelelor aprinse ale recunostintei.
Nu m-am facut inteleasa?
hai sa fiu mai limpede, atunci.

...Dincolo...în spatele omului care scrie...sunt eu...! Un "eu" probabil cu puţin din toate: imaturitate, copilărie, visare, uitare, durere, tristeţe, fericire...şi cu mult din...sensibilitate!
Perfect adevarat.Nu-ti contest sensibilitatea.Dar in momentul in care ne apucam sa revarsam trairi la o rubrica numita proza scurta sau poezie,pretindem ca acele randuri sa fie considerate... arta.Or ea,arta, trebuie sa trezeasca in cititor niste emotii.Nu te poti ascunde mereu sub fraze de genul..."stii?ma simteam atat de vulnerabila in ziua aceea! iar datoria voastra e sa descoperiti cine sunt eu.si cum sunt eu. cat de fragila si de umana".Cititorul va cauta in randurile tale reflezia propriilor sale framantari.Daca le va gasi numai pe ale tale, se va plictisi si-ti va intoarce spatele.Si nu ai dreptul sa ii reprosezi nimic! pentru ca nu ai dreptul de a-i da nimic cu de-a sila.
Nu ai dreptul sa aplelezi la bunatatea cititorului.El nu e dator sa fie bun!De fapt, el nu ti-e dator in nici un fel.E destul ca s-a oprit asupra ta.

aaa... pentru texte in care sa vorbim despre noi exista alte bloguri. Unde cei care le vor accesa te vor privi pe tine, ca om, nu ca si creator (fie el si amator) de arta.Sau, mai mult, pe cafenea exista alta incadrare a textelor respective.Locuri unde putem tipa in voie atunci cand ne doare,pana ragusim.

P.S Folosirea persoanei a doua singular e doar un artificiu pentru usurinta exprimarii.Persoana intia plural ar fi fost la fel de indicata...dar asa am inceput si ,vrand-nevrand, asa am continuat.

"Cea mai inversunata lupta este lupta cu tine insuti.Te afli in ambele tabere."
#174486 (raspuns la: #174441) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Precizare...sancho - de pantocrator la: 05/04/2007 10:43:20
(la: limitare la numar de subiecte publicate)
neavand alta solutie la indemana, inserez aici cuvenita precizare solicitata de sancho. Textele, poeziile, cuvintele, gandurile ei nu au legatura cu ale mele, cu exceptia exprimarii lor in binecuvantata limba romana. Remarca mea a fost o figura de stil...neinspirata...in contextul respiratiei de pe acest site. Multumesc!



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...