fiica-mi

Raghad, fiica cea mare a fostului dictator irakian Saddam Hussein, este convinsă că tatăl său a fost drogat în momentul capturării de către forţele americane. “Cum se poate crede că (militarii americani) l-ar fi putut captura, dacă nu ar fi fost drogat?”, a întrebat ea, convinsă că nu exista altă modalitate care să îl determine pe Saddam Hussein să se predea. “Saddam Hussein rămâne tatăl meu şi oricare persoană onorabilă care i-a cunoscut puterea şi fermitatea ştie că cel care a apărut pe ecranele televizoarelor era un Saddam Hussein drogat”, a subliniat Raghad, care locuieşte la Amman. “Unde este democraţia? Unde este imunitatea de care beneficiază oricare şef de stat?”, s-a întrebat indignată Raghad, care crede c㠓leul rămâne leu, chiar şi înlănţuit”. Raghad, care a vorbit şi în numele celorlalte două surori ale sale, Rana şi Hala, a cerut ca Saddam să fie judecat de un tribunal internaţional, în cadrul unui proces echitabil. Aceeaşi cerere a fost formulată şi de sora lui Saddam, Nawal Ibrahim al-Hassan, care a precizat că doreşte ca fratele său să fie judecat de Tribunalul internaţional de la Haga, nu de către irakieni. După cum
s-a anunţat la Bagdad, membrii Consiliului de guvernare de tranziţie din Irak asigură că Saddam poate beneficia de un proces corect în Irak şi că vor putea dispune în primăvara anului viitor de un tribunal pregătit să îl judece pe fostul dictator. (C. B.)
-----
(din "independentul")

eh, fiica ca fiica, refuza sa creada ca tac'su a fost prins ca un sobolan, si ca arata ca un boschetar jigarit...

Dar ce- ati zice daca o fiica ar spune "Foarte bine ii faceti! Asa merita! A fost un dictator si isi merite soarta!" ???

Eu vreau sa vorbesc cu fiica mea romineste, dar ea nu imi raspunde in romineste. Ea vorbeste mai departe germana.

Fiica vine de la scoala si spune:
"Papi, azi am fost toate controlate de medic. Una dintre noi e inca virgina!"
-TU
-Nu, nu eu; Profesoara!



SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !

Au fost perioade in care fiica mea a fost rebela, eram ingrozita, nu puteam sa inteleg, sa accept, dar nici nu stiam daca reactionez bine (oricum as fi reactionat). Credeam ca nu vom fi prietene niciodata...Apoi totul revenea la normal. Cu cit crizele erau mai intense, cu atit ele durau mai putin dar erau si mai rare. Acum ma intreb: oare s-au terminat sau este doar o pauza luuuungaaaaa, mai lunga ca niciodata?!
Succes, nu dispera, las-o mai moale ca trece :)

spaga?...fiica din popor ce esti!...:)))
da, gratis!...eu nu-ti dau spaga!...hehe, sunt un cetatean onest.

Am incercat un tratament homeopatic pentru fiica mea, de pe cand avea 11 luni (acum are 15), pentru durerile de dinti si pentru loviturile pe care le lua atunci cand invata sa mearga si se lovea de diverse lucruri in casa.

I-am dat "chamomilla vulgaris", atunci cand banuiam ca e agitata din cauza dintilor, si se linistea si adormea in cateva minute.

Daca se lovea, ii dadeam "arnica", si intr-adevar se linistea semn ca nu o mai durea, si ulterior nu ii aparea nici un fel de vanataie...

Sotia mea este convinsa de eficacitatea homeopatiei, argumentul fiind ca am aplicat-o unui bebe pe care nu il putem "acuza" de autosugestie...

La dureri de dinti am luat si eu "chamomilla vulgaris", si intr-adevar, durerea s-a diminuat.

Totusi, inca nu sunt 100% convins de eficienta homeopatiei, am inca reticente... De, Toma necredinciosul... :)

ca frecventa violurilor ar scadea. Animalele alea nu se vor duce niciodata la felinarul rosh’ cu gandul ca au o "pornire". Pornirile se justifica prin fapta care precede gandul.

Ce tocmai zicea Papadie67 era o judecata de barbat mintos care, fara false pudori, recunostea ca vorba aia din popor, cum ca barbatii vor ca toate femeile sa fie curve (mai putin mama, nevasta si fiica) e cat se poate de adevarata.

NU legea prostitutiei lipseste, Sanjuro, ci educatia, sub toate formele ei. Dupa ce ne educam copiii (nu inainte de a fi invatat noi insine), dupa ce crestem frumos in lumea din jur, abia atunci, gradul de civilizatie la care vom fi ajuns ne va dicta si legea prostitutiei, pe care n-o condamn!

O lege a prostitutiei ACUM ar trimite toate fatucile sarmane la "produs" (de data asta si pentru Stat), le-am condamna, caci n-au ce sa munceasca cu 10 clase-n buzunar si burta goala. Se duc si-asa, ai sa spui, la "produs". Da’, dar statul ar stoarce impozite de pe urma lor, si noi suntem statul, si-atunci suntem niste perversi cu totii!
Nu-i inca timpul, cred!

Consider exagerat raportul dar, presupunand ca situatia este aceasta, oare nu avem si noi o vina?
Am sa va spun o intamplare: fiica mea a obtinut cea mai mare nota pe Liceul Gh. Lazar la Bacalaureat. A doua zi, cotidianul Libertatea si postul de televiziune PROTV atribuiau aceasta performanta surorilor Modorcea, care formeaza un grup cel putin penibil de muzica, "Indigo". In afara de cateva miscari lascive din solduri, nimic!!! Atunci trebuia sa sun la PROTV si sa scriu la redactia ziarului sus-amintit ca propaga minciuni si descurajeaza tinerii care au ceva in cap. Nu am facut-o.
Avem tineri pregatiti, culti, care au studiat temeinic si limbi straine (raportul este mai mare in favoarea lor!!!) dar nu stim sa ii incurajam si sa ii aparam cum se cuvine. Ce siguranta le oferim tinerilor dornici sa studieze? Mizeria imposibil de descris din caminele studentesti?
Da, domnilor, daca raportul este intr-adevar cel amintit, avem si noi o vina!

9. In tine sint birfitori , ca sa verse singe; in tine se maninca jertfe idolesti pe munti; in mijlocul tau se fac desfrinari.

11. in mijlocul tau, fircare se deda la uriciuni cu nevasta aproapelui sau, fiecare se spurca cu amestecare de singe cu nora-sa, fiecare necinsteste pe soru-sa, pe fiica tatalui sau.

12. in tine, se iau daruri pentru varsare de singe. Tu iei dobinda si camata, jefuiesti cu sila pe aproapele tau, si pe Mine Ma uiti , zice Domnul Dumnezeu

....................................................

15. te voi risipi printe neamuri, te voi raspindi in toate felurite tzarii, si itzi voi nimicii cu desavirsire necuratzenia din mijlocul tau.

18. Fiul omului, casa lui Izrael a ajuns pentru Mine ca niste zgura; totzi sint arama, cositor,...in cuptorul topit.

21. Da, va voi stringe si voi sufla peste voi cu focul miniei mele si va vetzi topi in el.

......................................................

29. poporul din tara se deda la silnicie, fura, asupreste pe cel nenorocit si pe cel lipsit, calca in picioare pe strain impotriva oricarei dreptatzi

.................................................
...................................................

samd

PS sint tentat sa cred ca astea toate sint istorii trecute sau povesti; dar cineva le-a scris iar daca despre poporul roman nu sa scris nimic ptr. ca el a fost acolo tot timpul ( penibil de) cuminte, despre altii sa scris...sa scris ca au "facut ceva" Nu e treaba noastra acum sa stim ce au facut. Dar e treaba lor sa stie ca in lume sau definit niste norme de comportament care ar fi frumos sa nu fie uitate

Cu ce nu sunt de acord este acuzarea de-a valma, la gramada, a unui intreg popor.

Una din prietenele cele mai bune ale sotiei mele este rusoaica, o cheama Ioulia, pe sotul ei Serghei (vai ce ar mai voma unii doar la auzul numelui) iar pe fiul lor Maxim. Ea are studii de franceza-engleza, si stie inca doua limbi pe care le-a invatat singura. El e inginer informatician. Fiul lor e o dulceata de baietel blond si neastamparat care se intelege la perfectie cu fiica-mea si se joaca impreuna. Sunt o familie cu foarte mult bun simt.
De ce ar trebui ei ostracizati numai pentru ca s-au nascut rusi? Cu ce sunt ei vinovati pentru crimele lui Stalin?

Alta rusoaica pe care am cunoascut-o e din topor, egoista si fara bun simt. Treaba sta la fal ca si cu romanii, cu farncezii, seneaglezii sau asiaticii: unii sunt de bun simt altii nu, unii din topor altii finuti. Totul depinde strict de persoana despre care vorbesti.

Dostoievsky, Cehov, Tarkovsky, Ilf si Petrov, Bulgakov, sunt rusi. "Mama lor de rusi" ar spune unii, "de la ei ni se trage".

Integrarea inseamna " sa te simtzi ca acasa"; inseamna sa fii apreciat si sa apreciezi; nu inseamna pierderea valorilor proprii si a (sub)culturii( apreicere a la anonim olandez...scuze!) tale si preluarea a tot ce "gasesti";
inseamna sa dai si sa primesti!

Integrarea inseamna pastrarea valorilor proprii si preluarea a ceea ce-i nou si bun.

Trebuie -insa- in primul rind sa fii lasat sa te integrezi. Si tu sa doresti si sa ai capacitatea de adaptare. Aici intervin legile tzarii "gazda".

Am prieteni in Frantza, USA SI Canada. Germania nu-i tocmai tzara unde sa te simtzi chiar in largul tau. trebuie sa "tragi caciula pe urechi" si sa rezisti cu orice pretz. Am preieten care a fost expulzat dupa 12 ani...in RO nu mai avea "nimic"( in afara de casa)...fiica si nepotzi( intre timp germani) aici. A trebuit brusc sa demisioneze si sa-si faca bagajele in timp de 1 sapt. ; daca nu era trimis cu avionul( gratuit)

Eu m-am simtzit ca acasa de la inceput; prea era totul perfect! Stiam engleza si franceza( citisem mult); stiam putzina germana dar nu intzelegeam nimic ptr. ca-s plini de dialecte si nimeni nu-si da silintza sa vorbeasca cu tine o limba curata( de retzinut ca vorbesc de oameni de la un anumit nivel)

Mereu am fost roman iar acum( am deja cetatzenia de 6 ani) , daca ma-ntreaba cineva ...sint tot roman. Mi se pare mai corect; se vede de la o posta ca nu-s neamtz; bine-ntzeles ca-n gluma spun ca-s neamtz.
Dar dupa atita vreme nu mai intereseaza pe nimeni. De fapt oamenii sint la fel ca peste tot. Problema mare sint autoritatzile...iar la mine a durat 10 ani; si la totzi cei ca mine. Cind sa primesc cetatzenia, mi-au aminat-o ptr. ca eram in perioada de probe la serviciu.

Dupa perioada de azil( politic) cind nu ai dreptul la lucru( dupa lege 4 ani...pe motive umanitare mai repede)3 luni muncitor, 2 ani proiectare( ing. mec....10 semestre) somer( 1st.razboiul din golf)( nu au vrut sa-mi dea bani de somer)...2 ani contabilitate la un supermagazin, intrare marfuri( tot acolo)...4 ani lucrat pe un stivuitor cit casa la un mare depozit alimentar + depozit de bere
; paralel lucrat ptr. o casa de asigurari 4-5 ani( sint un expert; am fost cotat ca cel mai bun pe linia mea) dupa care marea victorie: din nou somer, cursuri de CAD ( tocmai erau alegeri noi si se pompau bani cu gramada) 6 luni, si de 5 ani lucrez in/ la buricul technicii germane...cind va urcatzi intr-un daimler sau porsche amintitziva de sb_one care la fiftyfive concureaza cu colegi de 26/ 27 de ani.Si-i greu al dracului; nu meseria ci lagatura omeneasca!Generatziile, tata!

M-am simtzit ca acasa din prima zi, totusi. Sint integrat?

Prieteni? romani, rusi, turci, italieni.Coleg ungur care ma-nvatza istoria Romaniei si a Europei. Cu nemtzii traim in buna pace; oameni buni sau rai ca peste tot. ...Dar au o politica de integrare...
Pe aici ptr. tineri si copii e mai greu; unii au prea multa sensibilitate; care-s mai sensibili au greu de tot.

PS
se-ntimpla un fenomen: de cind sint aici nu pot accepta ca tzara aia (RO) sa fie injurata si batjocorita! Desi nu mai sint cetatzean roman. Io mis german, dar totzi ai mei sint romani...si nu-i las!

Stefania Maracineanu a evidentiat intr-adevar radioactivitatea artificiala , insa nu a reusit sa o explice nici fizic si nici prin modelare matematica, ceea ce Irene (fiica Mariei Curie) si Frederic Curie reusesc si primesc in 1924 Premiul nobel pentru asta.
Oricit de patriotici am dori sa fim…sa nu cadem in extrema cealalta….
Caz celebru de “furt intelectual” si dureros pt. noi romanii este acela al lui Paulescu si faimoasei sale descoperiri-insulina (numita de el initial pancreatina).
Cit despre descoperirea Poloniului…el a fost izolat, purificat, masa lui atomica determinata, ca si radioactivitatea, inca din 1898, iar primul premiu Nobel primit de sotii Curie a fost tocmai pentru aceasta (in 1903).

Circul societatii, cu toata mizeria ei, a patruns, nu o data, pina cel mai inalt nivel si in stiinta. Furtul intelectual, motivat politic din umbra sau motivat de inegalitatile sociale ale diferitelor perioade, a devenit un instrument foarte utilizat chiar la nivelul onorabililor cistigatori ai premiilor Nobel.

Iata citeva mostre de furturi intelectuale…Si cu aceasta continui tema blog-ului. Toate sunt legate de femei deosebit de inteligente (cine vrea sa auda, sa auda!) in domeniul fizicii si chimiei ( domenii atit de "masculine", nu?)

Lise Meitner
Si-a facut Doctoratul cu nimeni altul decit Boltzmann (…celebra constanta a lui Boltzmann…), dupa care a lucrat cu nimeni altul decit cu… Max Planck.
30 de ani a studiat fizica si chimia substantelor radioactive si fizica nucleara. A colaborat cu chimistul O.Hahn in studii de radioactivitatea uraniului si radiumului. A fost prima care a evidentiat si teoretizat matematic fisiunea nucleara (ea a dat si numele acestui process, fenomen ulterior intarit experimental si matematic de Fermi) utilizind modelul lui Bohr si…bariu, crezind initial ca este vorba de uranium. Realizind la timp gresala, dar fara alte merite, Hahn publica rapid descoperirea, iar in 1945 el primeste Premiul Nobel...
Dupa Al Doilea Razboi Mondial este celebrata ca "mama fisiunii nuclere" si prin aceasta a bombei atomice. Comitetul Nobel a "gresit" cu buna stiinta si i-a neglijat meritele…pentru ca... era austriaca (a se vedea semnificatia aceasta in contexul razboiului-suntem in 1945) si refugiata-emigranta…

Chien-Shiung Wu
A fost fiziciana care a descoperit dezintegrarea beta in cimp inalt electromagnetic utilizind atomi puri de cobalt la aproape 0 absolut. A realizat pentru prima data modelul matematic pentru radiatiile beta si conservarea vectoriala a energiei. A masurat pentru prima data emisia radiatiei la dezintegrarea particulelor beta in cimp electromagnetic, fenoment prefigurat doar theoretic de Fermi si fundamentat "principiul paritatii", in forma lui de azi si deosebit de important in fizica nucleara.
In 1957 doi fizicieni, Lee si Yang, primesc premiul Nobel pentru fizica, in domeniul in care Wu deja publicase…Cei doi o si consultasera in multe din experimente…Ea "primeste" doar dreptul de coautor pentru cartile pe care cei doi le vor publica mai tirziu….
A lucrat intens la elaborarea teoriei electronilor, pozitronilor, si altor particole subatomice. A colaborat la virf la Proiectul Manhatan in domeniul energiei atomice si de inarmare nucleara a SUA, utilizind difuzia in gaze a atomilor de uranium imbogatit. Este prima femeie presedinta a Societatii Americane de Fizica.

Rosalind Franklin
A obtinut doctoratul in fizica-chimie la Cambridge. A fost primul om de stiinta care, utilizind, difractia cu razeX, a fotografiat stuctura moleculara dublu catenara-dublu helix a ADN. S-a spus despre aceasta ca e “ cea mai frumoasa fotografie facuta de cineva pe aceasta planeta”. Intre 1951 si 1953 a publicat numeroase articole privind structura AND.
In 1954 (deci cel putin 1 an mai tirziu), cind Watson a vazut fotografia AND a realizat veridicitatea datelor obtinute de el prin metode cristalografice si isi publica faimosul articol in Nature, pentru care, in 1962, primeste impreuna cu Crick Premiul Nobel…la patru ani dupa ce R.Franklin murise de cancer ovarian (consecinta a metodelor de cercetare utilizate…).

Si nu in ultimul rind, dar poate cel mai faimos furt intelectual se pare…
Mileva Marici Einstein
A fost fiziciana si matematiciana, prima sotie a lui Einstein.
Incepind de la primele lui articole (despre capilaritate si amestecul fluidelor) si pina la Teoria Generala a Relativitatii, atit experimentele cit si ecuatiile matematice au fost puse la punct impreuna de cei doi…Chiar Einstein declara ca "fara ea nu as fi reusit", iar in 1905 spunea " voi fi atit de fericit cind vom imparti impreuna Premiul Nobel!"….
Finalul povestii, insa il stie fiecare-in 1921, Einstein cistiga premiul Nobel in fizica si imparte cu Mileva, de care divortase de 2 ani pe motiv de adulter, doar…banii ("foarte reparator", nu?!), recunoscindu-i astfel neoficial meritele!

am vazut circuland mesajul asta pe email...

sanjuro, sper ca mesajul sa fie cat de cat verificat

ar fi naspa sa fie o gluma proasta a cuiva, in sensul ca telefoanele si numele persoanei sa fie reale, dar sa nu aiba nici o fiica bolnava

Prizonier de razboi?
----------------------

Întrebarea este legitimã, pentru cã din rãspunsul ei decurg anumite consecinte pentru fostul lider de la Bagdad. Saddam Hussein este tratat, potrivit Washingtonului, conform Conventiei de la Geneva, care se aplicã prizonierilor de rãzboi, chiar dacã nu este considerat astfel în mod legal.
Secretarul american al Apãrãrii, Donald Rumsfeld, a afirmat cã imaginile televizate ale fostului dictator, în momentul capturãrii sale de cãtre americani, mult criticate în lume, inclusiv la Vatican, nu încalcã Conventia de la Geneva.
DIFERENTE. Statul Major american a interzis ca detinutii din cadrul actualei campanii din Afganistan, aflati la Guantanamo, sã fie filmati sau fotografiati, dar cu Saddam situatia e un pic altfel. Irakienii trebuiau sã fie convinsi de veridicitatea capturãrii sale, de aceea imaginea sa a inundat posturile de televiziune din toatã lumea.
Conventia de la Geneva nu permite prezentarea prizonierilor în situatii umilitoare. În plus, statutul de prizonier de rãzboi i-ar permite dreptul la vorbitor, ceea ce una dintre fiicele fostului presedinte, Raghad, a si solicitat încã de ieri.
Nervii tãndãri CIA, care-l investigheazã pe Saddam, îi aratã acestuia casete video cu torturarea si executarea unor detinuti, gropi comune si proteste, pentru a-l slãbi psihic. Casetele au fost înregistrate în perioada în care el s-a aflat la conducerea tãrii si erau folosite de serviciile de securitate pentru a instaura teroarea în populatie. Scopul: sã-l determine sã vorbeascã.

PD
Partidul Democrat



Petre Roman
Presedinte PD



Curriculum Vitae


Petre Roman s-a nascut la 22 iulie 1946, in Bucuresti.Tatal - inginer, profesor - a luptat in Brigazile Internationale din Spania, iar mama a fost profesoara.
In 1963, a absolvit Liceul de Informatica – Bucuresti iar in 1968, Facultatea de Energetica (Sectia Hidroenergetica) din cadrul Institutului Politehnic – Bucuresti, ca sef de promotie.

In perioada 1971 – 1974 a urmat studiile de doctorat in Franta unde, prin concurs, a obtinut si dreptul de a fi cadru didactic. In 1971, a obtinut masterul „Diplomes d'Etudes Approfondies". In martie 1974, si-a sustinut teza de doctorat la Institutul de Mecanica Fluidelor, din Toulouse, din cadrul Universitatii „Paul Sabatier", cu tema „Aerarea naturala a curgerilor cu suprafata libera".

In 1976, devine sef de lucrari, in 1982 – conferentiar, in 1985 – seful catedrei de hidraulica si masini hidraulice, iar in 1990 – profesor universitar la Facultatea de Energetica a Institutului Politehnic – Bucuresti.

Activitatea stiintifica este ilustrata de numar mare de lucrari publicate: 6 monografii, carti de memorialistica, peste 50 de articole si studii publicate in reviste de specialitate. Dintre volumele aparute: „Mecanica fluidelor", „Hidrologie si protectia calitatii apelor", „Introducere in fizica poluarii fluidelor", „Miscarea fluidelor compresibile cu transfer de caldura" si in colaborare: „Dosarul Energiei nucleare, risc si securitate", „Apa si poluarea", „Probleme speciale de hidromecanica". In 1989, Academia Romana i-a decernat Premiul „Aurel Vlaicu".

In noiembrie 1992, la Toulouse, a fost lansat volumul „Le devoir de la liberte", iar in anul 1994, volumele „Libertatea ca datorie" si „Reintegrarea Romaniei in lumea libera". Au urmat lucrarile "Romania - incotro?" - 1995 si "Caiet politic: Viziune politica asupra strategiei de dezvoltare a Romaniei in intampinarea secolului XXI" - 1999.

La 22 decembrie 1999, Petre Roman a fost desemnat ministru de stat, ministru al afacerilor externe, insarcinat si cu coordonarea problemelor integrarii europene. Pana la aceasta data a fost presedinte al Senatului Romaniei (1996-1999), membru al Parlamentului si presedinte al Comisiei de Aparare din Camera Deputatilor (1992-1996) si, anterior, prim-ministru al primelor doua guverne democratice ale Romaniei (1990-1991).


--------------------------------------------------------------------------------

Incepand cu 1992, Petre Roman este presedintele Partidului Democrat, al doilea partid ca pondere in actuala coalitie guvernamentala.

La alegerile prezidentiale din 1996, Petre Roman a obtinut 22% din voturile exprimate. Sprijinul sau pentru candidatul Aliantei Civice - actualul Presedinte - in al doilea tur de scrutin al acelorasi alegeri prezidentiale, a fost hotarator pentru victoria lui Emil Constantinescu.

La 22 decembrie 1989, Petre Roman a fost primul care a pronuntat o declaratie publica impotriva dictaturii comuniste, in momentul fugii lui Ceausescu din sediul Comitetului Central al Partidului Comunist.

Pe langa demnitatile parlamentare si guvernamentale detinute dupa 1989, domnul Roman a ocupat si ocupa pozitii de frunte in prestigioase organizatii si foruri internationale precum: raportor special al Adunarii Atlanticului de Nord (1993-1996), presedinte in exercitiu al Adunarii Parlamentare a Cooperarii Economice la Marea Neagra (1997-1998), membru al Comitetului Pregatitor al Conferintei Uniunii Interparlamentare a Presedintilor de Parlamente Nationale (1998-2000).

Petre Roman a fost distins cu numeroase titluri si distinctii internationale, printre care: "La Alta Orden" al Republicii Columbia in 1990, "Grand Croix de l'Ordre National du Merite" a Republicii Franceze in 1991 si "La Orden Nacional en el Grado de Gran Cruz" al Republicii Ecuador.

Este casatorit cu Mioara Iulia Roman, profesor de civilizatie, limba si literatura araba la Universitatea din Bucuresti, si are doua fiice: Catinca si Oana

Vorbeste fluent limbile engleza, franceza, spaniola, italiana si rusa.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~



Crede si nu cerceta!...

Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.

...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Despre originea omului
Sursa: Isabela Iorga
Data: 06.01.2003

La Annunaki (Nephilim) s-au descoperit cateva tablite sumeriene, continand un text foarte curios pentru noi, prin informatia pe care o transmite. Aflam ca, acum 450 000 de ani a aterizat pe Pamant o civilizatie sosita din Constelatia Taurului, roiul Hyadelor, pentru a-si salva planeta. Au extras de pe planeta noastra cantitati de aur si alte materii prime ce le erau necesare pentru atmosfera lor. Ei sunt cei care raman aici si vor intemeia o supercivilizatie pe care noi o cunoastem sub denumirea de Sumer. Ceea ce se cunoaste eronat este spatiul in care aceasta civilizatie a sosit si a intemeiat prima sa tara. Multi afirma ca civilizatia sumeriana a aparut dintr-u inceputuri pe teritoriul cuprins intre Tigru si Eufrat, in vechea Mesopotamie, insa nu sunt de acord cu aceasta afirmatie si voi incerca sa demonstrez si de ce, studiind chiar documentele vechi sumeriene.

Aceasta civilizatie intemeiata de catre extraterestrii din Constelatia Taur (steaua Aldebaran), a aparut pe teriroriul vechii Hiperborea, in zona actualilor Carpati. In 1961, Nicolae Vlasa descoperea primele tablite de la Tartaria, despre care se afirma initial ca ar fi fost “importate” din Sumer, dar dupa ce sunt verificate si datate la Moscova, concluziile vor fi altele. Tablite de acelasi tip se vor descoperi ulterior celor de la Tartaria in zona Portilor de Fier, la Lepenskii Vir, pe malul drept al Dunarii. Istoricul rus N. Jirov declara in revista Znanie Sila (1971) faptul ca sumerienii au migrat din zona carpatica, ducand cu ei o scriere deja cunoscuta. In sprijinul afiramatiilor sale aduce argumente imbatabile. Primul calendar mesopotamian nu corespunde latitudinii Sumerului, ci zonei din nordul peninsulei balcanice( Geto- Dacia). Sumerienii au migrat cu tot cu calendar, insa acesta nu se mai potrivea la marimea zilelor si noptilor de pe latitudinea lor, fapt pentru care a fost schimbat. Acelasi argument a fost folosit si de catre astronomul polonez Ludwig Zaidler in cartea “Istoria ceasurilor” pentru a demonstra migratia sumeriana din zona carpatica. Savantul sovietic mai sublinia faptul ca limba sumeriana era total diferita de ale vecinilor semiti, iar scrierile lor plasau originea stramosilor intr-o tara montana sau submontana. Datarile cu carbon radioctiv(C 14) au stabilit ca tablitele carpatice sunt mai vechi cu 2 milenii decat cele din Sumer, iar scrisul de pe tablitele de la Tartaria, localitate pe care am identificat-o cu prima resedinta regala din lume, atestata in Lista din Larsa, cuprinzând "Regii care au domnit inainte de Potop", sub denumirea de Badtabira (BA/b/-D/u/-TI-BIR-A/ = "Asezarea de la poarta de acces a celui care vorbeste, conduce si traieste in casa de lânga apa" - v. Mures), este mult mai vechi decat cel descoperit pe placutele din Sumer.

Desi s-a realizat o "citire" si traducere a semnelor de pe aceasta tablita, la o "recitire" in sensul invers al acelor de ceasornic am identificat: BAB-SARRU / RABU-DU-KI-USU-EN / ZU-GIRA-PATESI-III-BANSUR-MU-NANNAR-RABU / ZU-II-DINGIR-II-DINGIRANA, pe care le traducem prin: "Poarta de acces a marelui rege cer conduce cele patru districte ale tarii puternicilor zei al Lunei si Focului, a protectorilor care slujesc masa mare pentru jertfele inchinate triadei sacre (AN, ENKI, ENLIL-I) si renumitului zeu al Lunii din nord, cel care face sa prospere mâncarea si bautura, dupa disparitia celor doi zei si doua zeite (Igigi)". Pe aceleasi tablite de la Tartaria, s-au gasit scrise cuvintele: “BAB"=Poarta" (intrare-iesire), evidentiata prin "orificiul" realizat in tablita, acolo unde, de fapt trebuia sa fie "fata omului", SARRU-RABU = "Marele rege", un titlu, o demnitate, evidentiata prin "tichia regala", iar prin asocierea termenilor BA/b/-SA/rru/-RABU a rezultat Basaraba, apelativul remarcabilei dinastii regale din spatiul carpato-danubiano-pontic, astfel atestata si ca prima dinastie regala din lume. Orasul Badtabira, cum se numea atunci Tartaria, era resedinta reglui ENMEENLUANNA (EN-ME-EN-LU-ANNA = "Domnul preotilor, cel care proclama transformarea in mod miraculos a lucrurilor inconjuratoare de omul Cerului"). In aceasta tara sunt pomeniti a fi aparut, (tot pe tablitele de la Tartaria), “Cei sapte zei - IGIGI" (I-GIGI/ru/ - "Umbrele oamenilor rai, demoni, de lânga râu", v.Mures), fiii lui AN si stramosii lui Anu, descrisi ca niste demoni cu infatisare monstruoasa.

Am prezentat cateva dintre informatiile existente pe placutele de la Tartaria fiindca legatura dintre ele si ceea ce voi expune ulterior este fantastica. Concluzionand datele expuse mai sus si care sunt imposibil de contestat, fiind autentice si provenind din cea mai directa sursa, aflam ca pe teritoriul Carpato-Danubiano-Pontic a existat o civilizatie de “zei”, ai “lunii si ai focului”, o tara mare, care cuprindea patru districte si avea capitala in orasul Badtabira (Tartaria), condusa de catre regele ENMEENLUANNA. Aceasta tara va ramane consemnata in documente sub numele de Tara LUANNA sau Tara regelui AN. Cu toate acestea, el nu a fost primul rege al tarii, ci tatal sau, regele ANU, asa cum ne-o confirma si scrierea de pe placute: “fii lui AN si stramosii lui ANU”. Ei au intemeiat cea mai veche dinastie regala cunoscuta pe pamant, de pana acum, cea numita a Basarabilor. Aceasta Tara, LUANNA sau a lui ANU, se intindea in NV tarii noastre, in munti.

In “Legenda lui Ghilgames”, epopee sumeriana, se povestesc intamplari din timpul domniei regelui Anu si a potopului care a avut loc atunci. Dar pana sa se produca potopul, mai precis pana sa fie provocat de catre extraterestrii din Tara LUANNA, au avut loc mai multe evenimente importante care au determinat, in final, luarea fatidicei hotarari. Pentru a ilustra cat mai corect si clar evenimentele acestea, voi apela la celebra lucrare, despre care nu se poate afirma ca a fost falsificata. In mit ni se povesteste cum au decis “zeii” sa creeze o noua fiinta si cum au si creat-o. Ea este numita Enkidu in povestire, iar in Biblie se va numi Adam ( insotit de catre Eva, consoarta lui). Toate aceste denumiri nu reprezinta nimic. In epopee, fiintei nou create trebuia sa i se dea un nume, in Biblie s-a tradus gresit ceea ce dorea sa se exprime initial. Adam reprezinta denumirea AND-ului pe care noile fiinte il aveau, iar Eva, care in ebraica se traduce prin HAVVA=viata, reprezinta viata fiintei create. Adam si Eva inseamna impreuna AND-ul si VIATA, deci o noua fiinta, viabila, cu ADN-ul uman actual si care a fost creata pe cale genetica, de catre extraterestrii.

Noile fiinte au fost create din ordinul regelui ANU, dar au fost “plamadite” de catre zeita Istar, fiica regelui Anu si nu aratau precum arata omul in prezent, ci, dupa cum ne informeaza epopeea, omul nou era: “o fiinta de-o putere coplsitoare, cu trupul invelit in par, asemeni fiarelor din codri”, “un urias”, care, dupa ce “a imbratisa-o pe frumoasa din Uruk, “si-a pierdut din vlaga”, “fiarele au fugit de el, simtind ca nu mai e de-al lor” si el “s-a facut mult mai chipes si mintea i s-a limpezit.”Observam ca primele fiinte, create pe cale genetica, erau mai putin aspectuoase dar foarte puternice, forta lor bruta fiind prinicipala trasatura care ii interesase pe creatori inca de la inceput, ele urmand a fi folosite in muncile cele mai grele, aidoma sclavilor si totodata, li s-a fixat prin informatia din AND si o limita de viata, de 120 de ani pamanteni. Noile fiinte nu gandeau si nu stiau sa se reproduca ( aceasta idee o regasim si in Biblie, cand ni se spune ca Adam si Eva nu se impreunasera,“nu gresisera” si nu gustasera din “Pomul cunoasterii binelui si al raului”, adica nu incepusera sa gandeasca si, drept consecinta a acestui fapt, nu se bucurau de liberul arbitru, pentru a face diferenta dintre bine si rau). Odata ce aceste fiinte incep sa se reproduca, vor apare modificari in natura fiintei lor, atat de ordin fizic, cat si intelectual. Se pare ca urmasii “primilor creati” sunt fiinte cu un aspect fizic placut, pierzandu-si blana de pe corp, mai slabe ca putere fizica decat stramosii lor, dar cu o minte mai “limpede”, adica mai buna.

Totul ar fi fost bine si frumos daca unul dintre fii regelui, ( acestia erau Enki, zeul intelepciunii, numit si EA si Enlil, zeul vazduhului, numit si EL), Enki sau EA, nu s-ar fi revoltat impotriva tratamentului animalic si fara de mila aplicat noilor fiinte. El le va invata sa se reproduca si ii va invata sa gandeasca. Din acest moment, noile fiinte vor gandi si se vor inmulti independent de vointa creatorilor, dar mai ales, la un moment dat se vor ridica impotriva acestora si a modului in care erau tratati.

Care va fi reactia extraterestrilor? Ce se va intampla? Din mit aflam ca regele a convocat un consiliu, o adunare, in orasul Suruppak, unde s-a discutat foarte aprins despre transformarea suferita de catre fiintele create spre a le deservi intereselor proprii si s-a propus ca toate aceste fiinte revoltate si neascultatoare sa fie innecate printr-un potop, hotarare pe care regele Anu a aprobat-o in final. Prin decizia de a face sa dispara toate fiintele create de ei si pe cele nascute din acestea, extraterestrii au dorit sa distruga urmele si efectele unui experiment genetic, care, din punctul lor de vedere, se soldase cu un esec, ceea ce au si facut. In epopee, zeita Istar, fiica regelui Anu, care face o multime de rautati, urmarind rezultatele potopului la a carui producere consimtise, se inspaimanta:” De ce-am vorbit atat de crunt in adunarea zeilor? Tocmai eu care-i zamislisem pe pamanteni, prin voia mea, i-am lasat prada apelor, fara sa misc macar un deget, ci apasandu-i cat mai mult”. Potopul provocat va fi cu mult mai puternic decat preconizasera “zeii” : “Prapadul se-ntinsese atat, ca nu mai putea fi oprit. Insisi zeii se-nspaimantara de ce dezlantuisera si se uitau din inaltimi, fara sa stie ce sa faca si cum sa le poata opri.” Cat de clar precizeaza mitul lui Ghilgames faptul ca potopul a fost provocat de catre extraterestri si mai ales ca proportia si urmarile sale au fost calculate gresit de catre acestia…

Zeul EA ii informeaza pe oameni (“fii lui Cain”) despre iminentul eveniment si Noe, care in mit se numeste regele Ziusudra, va pleca pe mare si se va salva, el impreuna cu toata tara sa, adica impreuna cu toate fiintele de felul sau, urmasii sai. Zeul EA va fi considerat tradator si damnat de catre neamul sau, urmand ca persoana sa-i fie acoperita de rusine, blamata, creindu-i-se in mod voit un renume malefic si devenind in constiinta omenirii acel “Sarpe” care i-a ispitit pe oameni sa greseasca, Diavolul biblic. Acest personaj apare in Biblie sub forma sarpelui care a ispitit-o pe Eva sa muste din mar, deoarece el era conducatorul unei fratii, a unei societati numita Fratia Sarpelui si, probabil era apelat cu titlul de “Sarpe”, dar Enkil nu a facut altceva decat sa ia apararea unei fiinte slabe si sa o ajute. Dupa Potop, o parte din locuitorii din aceasta zona vor migra spre un alt teritoriu, intemeind Sumerul.

Acestea sunt pe scurt evenimentele care s-au petrecut in acele timpuri, pe teritoriul Carpatic, iar faptul ca Potopul biblic s-a pornit aici poate fi explicat precis si clar. In civilizatia sumeriana ni se vorbeste despre cei opt regi care au domnit inainte de potop, pentru un timp de 241 200 de ani si despre dinastiile Ur, Kis, Uruk de dupa potop, cu regii lor, care au domnit pentru perioade de 177 de ani, 24 150 de ani, 3 luni si 3 zile si jumatate, 2300 de ani, iar dupa dinastia lui Uruk, urmand alte dinastii pe care nu le mai cunosc. Aflam ca din momentul sosorii extrterestrilor si a instalarii lor in Tara LUANNA, acum 450 000ani si pana la Potop s-au scurs 241 200 de ani, timp in care fiinte creata pe cale genetica a avut timp sa evolueze, sa devina independenta fata de creator, ca specie si organizare sociala si chiar sa se ridice impotriva acestora. Facand un calcul ar insemna ca acum 208 800 ani a avut loc marele potop. Data aceasta concorda cu data la care s-a produs cel de-al doilea cataclism din istoria Atlantidei, adica acum aproximativ 200 000 de ani ( primul avand loc acum aprox. 800 000 de ani, cel de-al doilea, acum aprox. 200 000de ani, iar ultimul, prezentat ca fiind un mare potop, acum 11 000 de ani). O prea mare coincidenta, nu-i asa? Potopul declansat de catre extraterestrii din zona muntilor Carpati a afectat foarte puternic Atlantida, determinand plecarea unei populatii numeroase de pe insulele ei, spe alte zone de pe glob. Despre migratia atlantilor si despre conflictul iscat intre ei, extraterestrii si fiintele nou create vom vorbi cu o alta ocazie.

Sper ca am reusit sa va conving de veridicitatea celor mai sus prezentate sau daca nu, cel putin sa va provoc sa cercetati singuri.


http://www.rufon.org/articol/16/


Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)