comentarii

fiii imparatului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Un subiect foarte delicat - de rac la: 12/01/2006 15:55:50
(la: Minoritati)
este acesta, despre minorităţi. Orice ai spune, rişti să superi una din părţi. Astfel, dacă superi majoritatea este incorect faţă de cei mai mulţi, dacă dai în minoritate eşti intolerant. Oricum ai fi, nu este bine.
Pe de altă parte, mi se pare imposibil să fii imparţial pentru că fiecare din noi aparţine unui grup - majoritar sau minoritar.

Şi-atunci cred că există, cel puţin tendinţa, de a formula o părere în funcţie de poziţia şi experienţa personală... Iar asta e valabil şi pe alte subiecte, nu numai când dezbatem despre minorităţi, care este oricum un subiect sensibil.

Să fim lucizi: dacă eu am avut probleme cu romii în trecut, părerea mea despre ei va ţine mereu seama de asta; dacă nu am avut de a face niciodată cu ei, sau dacă - din contră - au avut loc întâmplări în care au existat chiar simpatii, atunci... romii nu mi se vor mai părea aşa de răi ca altora.
Dacă nu am avut eu de a face (în sensul rău sau bun), atunci sigur a avut cineva din jurul meu. Ori am văzut la televizor, ori am citit în ziare, ori am văzut pe stradă. Iar toate astea probabil îmi vor forma părerea, dar şi atitudinea ce voi fi avut-o faţă de ei.
La fel este şi cu alte minorităţi.

Până la urmă, cu toţii suntem majoritari într-o situaţie şi minoritari în alta. Prin urmare, cred că ar trebui să ştim să ne comportăm şi într-un caz şi în altul, astfel încât să ne regăsim în zicerea înţeleaptă:

Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face
#99850 (raspuns la: #99837) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ar fii interesant si util - de Madalina la: 15/11/2003 20:15:18
(la: Subiecte traduse si in franceza sau engleza)
Ar fii interesant si util pt. situatiile despre care vorbesti. In acelasi timp insa as dori f. mult ca tot ceea ce se scrie sa fie in l. romana. Nu toata lumea care participa la discutii stie franceza,engleza, germana, etc. Sau nu suficient de bine...Iar accesul la informatie ar trebui sa fie egal.
Ca mai departe se poate traduce pt. altii care nu stiu l.romana...asta ar fii interesant si util...pt.ei.

Ce spuneti? Admin?
cum e sa fii un film? - de core la: 14/01/2004 07:34:50
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Dle Firimita,
legat de filmul The Art of Leaving, cum puteti descrie experienta respectiva dincolo de tema documentarului (viata si creatia dumneavoastra)? Nu am vazut productia, iar intrebarea mea e chiar infantila pana la un punct. :) Totusi, inteleg ca apareti masiv in film, cu alte cuvinte sunteti actorul care se interpreteaza pe sine, apoi, fiind vorba de un portret, se poate spune ca v-ati lasat pictat de altcineva. Povestiti-ne putin cum v-ati simtit ca obiect de studiu cinematografic, cat de greu v-a fost sa va lasati regizat de altcineva cu o viziune diferita asupra vietii dvs, cum ati reusit sa ii concesionati lui Brian Kamerzel libertatea de a va re-crea profilul, cum ati trecut peste pudoarea intrinseca autorului de jurnal intim care e nevoit sa il cedeze spre lectura unui director de film? Apoi, cand ati vazut pentru prima oara produsul finit, s-a intamplat cumva sa descoperiti interpetari noi date experientei dvs de camera de filmat? V-ati vazut cu alti ochii? Pe scurt, cum e sa fii un film? :)

In plus, o curiozitate personala: ce loc ocupa credinta in viata dumneavoastra?

Multumesc.
#8032 (raspuns la: #7985) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sa fii succesorul... - de Jimmy_Cecilia la: 02/02/2004 08:00:48
(la: Alegerea imi apartine)
sa fii succesorul lui Bush?? :))
pai nu putea sa fie numar imp - de SB_one la: 12/02/2004 11:08:14
(la: Si daca...)
pai nu putea sa fie numar impar; asta ar fi insemnat ca a intzeles ceva.
Fii atent: ha, asaa e!
sau ha, ha...n-am intzeles nimic !

SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#9504 (raspuns la: #9497) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu cred ca nu trebuie sa fii - de (anonim) la: 27/02/2004 08:11:49
(la: Cum poti deveni un personaj popular?)
Eu cred ca nu trebuie sa fii nici pashunist nici antipashunist. Ambele categorii mi se par extreme.
Elefantule, nu fii dihor, spu - de SB_one la: 05/03/2004 14:08:50
(la: Cat va ramane din salariu?)
Elefantule, nu fii dihor, spune tot.
Unde locuiesti, cit cistigi ( brut si net; ce meserie ai, ca sa stim si noi nivelul de salarii pe acolo) si cit dai; si pe unde.


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
Andrei, spune tot , nu fii c - de SB_one la: 08/03/2004 13:10:19
(la: Cat va ramane din salariu?)
Andrei,
spune tot , nu fii circotas!

...sau pune mina si munceste.


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#11636 (raspuns la: #11598) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
...fii atent, sintem de-un le - de SB_one la: 10/03/2004 12:31:23
(la: Cat va ramane din salariu?)
...fii atent, sintem de-un leat. Si ai dreptate!


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#11753 (raspuns la: #11689) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Radu - de gabriel.serbescu la: 01/04/2004 13:11:54
(la: Nevoia de modele)
Problema modelelor e una sociala si e studiata ca atare. Primul exemplu de model e Isus Cristos, iar daca nu implica asceza imitativa, atunci reprezinta un model moral. Disursul sau ideologic (orice model isi are o proprie justificare, o proprie ratiune, altfel nu ar mai exista) e unul comunitar, caritabil, si in ultima instanta pacific. Daca nu reusea sa aduca omul simplu la stadiul de gratie metafizica macar ii se cerea sa nu dea cu pietre in ceilalti. Respectiv e un model care educa civic, in sensul tolerantei fata de ceilalti din jur. Tot odata a fost un model plebeu, din momentul in care era dulgher, dislocand astfel religia si clasele ei privilegiate, care tineau divinul intr-o sfera contactuala privata.

Incepand insa din copilarie primele modele le reprezinta parintii, colegii, si tutorii formali (profesorii si educatorii). Sunt insusite prin mecanisme psihologice, dar in special somatice si sociale, si se mai poate numi socializare daca nu educatie.
Nu cunosc o clasificare exacta a modelelor insa acesta trebuie sa coexiste in ton cu directia sociala imprimata de un sistem de gandire sau de un altul altfel risti sa devi un neintegrat. Respectiv poti fi bun patriot sai implicit trebuie sa aperi Tara Mama (ex: inrolarile voluntare masive din primul razboi mondial, cand pentru prima oara propaganda si modelele propuse de aceasta a functionat). Un alt model a fost cel arian. Un altul a fost anticomunistul american. Si un model actual e cel antisemit. Asta vorbind de dimensiunea sociala generala a unui model.

Alte tipuri de modele sunt cele eroice, mitologice si cele care constituie mentalitatea unui popor sau altul. Practic odata insusita tinuta lui Napoleon, omul respectiv nu mai asteapta nimic, pentru ca el se simte Imparat. Confirmarea ii va fii data in plus, de membrii aceluiasi grup social cu care evident, imparte o aceiasi ideologie. Exemplele actuale le ai in grupurile ce impart aceleasi preferinte muzicale, sau cei care apara ¨cu inversunare si indarjire¨ un bun colectiv conceptual.
Un ultim exemplu de model il gasesti la independeta indiana, in Ghandi. O independenta pacifica obtinuta in marea ei parte prin boicotul produselor englezesti, ¨lupta¨ promovata si propovaduita de Ghandi, un model desavarsit de lider politic inspirat direct de spiritualiatatea orientala.

Modelele pot fi inspirate asadar, dar majoritatea lor sunt create artificial. Imaginea, doctrina si ideologia fiecaruia functioneaza sigur, sunt imitate, si sunt asimilate inconstient sau voit, pentru ca aici vorbim direct de naturaletea umana. Incepand pe scara evolutiva, tot ce depaseste stadiul de insecta, va trece printr-un proces formal de educatie, socializare, iar lucrurile aratate de parinti si de membrii societatii respective vor imitate, ulterior reproduse, si foarte greu chestionate sau puse la indoiala.

E o lipsa de modele? Nu. Nu e, e un surplus de modele, unele sunt mai pregnante decat celalalte, conving mai usor si pacalesc mai usor.Explicatia lor e un final consumerist. Pe tine nu te va convinge o reclama sa cumperi o haina, care pe deasupra e si scumpa, ci in primul rand faptul ca un model apropiat tie si vehiculat in grupul social pe care-l frecventezi si caruia ii apartii, o face. E evident atunci ca in spatele oricarui artist sau grup de artisti se afla un interes financiar. Astfel aprinzi televizorul si o suma intreaga de modele te vor afecta subliminal sau nu.

E bine ca denunti falsa aperenta si adoptia in graba a modelelor masmedia, in special a celor propuse de americani, si de influenta americana, insa intrebarile tale nu cer neaparat explicatii psihologice. De altfel tu insuti ai dat un raspuns modelului: fotografii pe care le punem in locul oglinzii, si abia aici ajungem la psihologie si la ego, sau la imaginea inconstienta pe care o avem fata de noi insine, evident o imagine bantuita de o sumedenie de modele, din care cele televizive au macar un numitor comun: vand, si daca vand sunt colective. Adica: Fii tu insuti-fa/bea/poarta.
Cat despre modele umane, pai astea sunt. Doar ca modelele astea se misca intr-o societate de consum. Insa toate urmaresc fericirea si in final toate au calitati altruiste, fata de membrii aceluiasi grup. Daca nu impart o carte impart o punga de ceva. Toate impart in acelasi timp o aceiasi filosofie individualista si competitiva. Toti lupta, si unii o fac chiar corect. Toti sunt eroi, fie si pentru o zi, si toti se zbat pentru recunoastere sociala, pentru ca vorbim de o alta trasatura naturala umana sau a oricarei alte specii: ierarhizarea, si locul in comunitate.
In rest cum spune Dorina, fiecare alege ce vrea.


#13147 (raspuns la: #13063) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. anonim #13695 la Sun, 11/04/2004 - 16:40 - de Paianjenul la: 12/04/2004 23:41:55
(la: Viata gay...romaneasca!)
"Socrate (filosof grec), Adrian ( Publius Aelius Hadrian - imparat roman), Lord Byron (poet britanic), Walt Whitman (poet american), Oscar Wilde (scriitor irlandez), Marcel Proust (scriitor francez), Leonard Bernstein (compozitor american), Jean Cocteau (scriitor francez), Michelangelo si Leonardo da Vinci (artisti italieni), Desiderius Erasmus (calugar si filosof olandez), Tchaikovsky (compozitor rus), Iuliu Cezar (imparat roman), Petre cel mare (tar rus), Papa Ioan al XII-lea, J. Edgar Hoover (director FBI), Suleiman Magnificul (conducator otoman), Aristotel (filosof grec), James Dean (actor american), Alexandru cel Mare (general si conducator macedonian), Charles Baudelaire (poet francez), Ludwig van Beethoven (compozitor german), Boticelli (artist italian), Marlon Brando (actor american), Caravaggio (artist italian), Pablo Picasso ( pictor si sculptor spaniol), Papa Pius al XII-lea (teolog), Rafael (artist italian), Stravinsky (compozitor rus), Jules Verne (scriitor francez), William Shakespeare (poet si actor britanic), Christian Dior (creator de moda francez), Ferdinand I (conducator bulgar), Michel Focault (filosof francez), George Gershwin (compozitor american), Schubert (compozitor german), Goethe (scriitor si om de stiinta german), Grieg (compozitor norvegian), Handel (compozitor german), Horatiu (Quintus Horatius Flaccus - poet roman), Schopenhauer (filosof german), Isaac Newton (om de stiinta britanic), Ovidius (poet roman), , Wagner (compozitor german),
si voi incheia cu preferatul meu Giuseppe Verdi (compozitor italian)..."




- Ai avea amabilitatea sa ne indici si noua titlul enciclopediei(?!) din care ai compilat aceasta impresionanta lista de nume celebre de homosexuali?

- Esti SIGUR ca in FIECARE din cazurile mentionate mai sus se poate DOVEDI cu rapoarte biografice AUTENTICE orientarea lor homosexuala, sau... despre unii... se crede DOAR ca AR fi fost homosexuali?!...

E UNA sa fii homosexual... si e ALTA sa fii doar SUSPECTAT de homosexualitate!...
una e sa fii multumit si alta e sa evoluezi - de tty la: 09/05/2004 09:46:26
(la: De ce nu sunt femeile niciodata multumite?)
Nu cred ca pentru a evolua este nevoie sa fii nemultumit. Poti sa iti doresti ceva dar asta nu inseamna ca esti automat nemultumit.
Cristy
#15169 (raspuns la: #15098) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
trebuie ? - de desdemona la: 13/05/2004 09:16:56
(la: Existenta divinului?!)
1. Spui "de ce trebuie [...] sa credem intr-o fiinta divina, superioara". Eu spun ca nu e obligatoriu, dar este intuitia multor oameni, din prezent si din trecut, ca 'trebuie sa fie ceva mai presus de toate acestea, ceva dincolo de ele, si care le contine'. E perceptia unei unitati asupra 'intregului'. Adica eu Icsulescu, nu sunt cel mai important lucru din lume (acela e de fapt stomacul meu cand mi-e foame!) ci pe langa mine si ce-i in jurul meu exista multe alte lucruri care fac parte dintr-un 'ceva' mare si necunoscut (fiind prea mare pentru ca eu s-l cunosc). Oricine cu un intelect sanatos poate avea o perceptie asupra universului ce-l inconjoara, ca fiind multimea a tot ceea ce el cunoaste/vede. Unii dintre oameni insa au vazut acest univers ca fiind locuit de-o fortza subtila si constienta, inteligenta, pe care unii au numit-o Spirit sau Dumnezeu. Credinta nu e obligatorie, ea e rezultatul perceptiei cuiva asupra lumii inconjuratoare.
2. 'De ce oamenii cand sunt slabi si au probleme se roaga la divinitati?' De-obicei cel care nu are o nevoie nu face un efort. Cand esti fericit esti egoist. Cand te indoiesti de tine, te indrepti spre ceea ce crezi ca e mai puternic, mai inalt decat tine. Deci revin la punctul 1 (ceri ajutorul 'intregului', care in mod sigur va fi mai puternic decat tu singur).
3. 'Cum poti sa explici aceasta divinitate'?
Nu poti sa explici divinitatea. Ori ai perceptia ei ori n-o ai. Ca si in cazul perceptiei culorilor, sunt unii care nu percep rosul ca fiind diferit de verde. Cum sa le 'explici' rosul? Totusi, in legatura cu divinitatea sunt nuante de perceptie. Poti sa percepi existenta unei 'forte universale' ("may the force be with you") dar sa nu crezi ca ea e inteligenta si are cunoasterea a tot si toate. In treacat fie spus, pentru a 'explica' trebuie sa folosesti un rationament si o teorie, care automat impune limitari asupra rezultatului (valabil in cadrul acelei teorii). Dar nu poti aplica acest lucru unei multimi universale (care contine atat elemente din teoria ta cat si complementarele lor). Cu alte cuvinte nu poti acoperi ceva nemarginit cu ceva marginit.

Multimea de zei este o alta expresie a perceptiei umane, care identificand un aspect al divinului, i-a dat un chip si o forma, personificand acel aspect. Din cauza aceasta, avem mai multi zei (al apei, al fulgerelor, al pamantului, al iubirii, etc). Dar in realitate acestea sunt doar aspecte, divinul fiind unic. De fapt exista o teorie universala a religiilor, in care toate personalitatile remarcabile ale religiilor (Avraam, Moise, Isus, Mahomed, Zoroastru, Rama, Krishna, Buddha, Lao Tse, etc) sunt incarnari (fiecare) ale unui aspect divin, si trebuie cu totii cunoscuti, respectati si apreciati, pentru a-ti face o idee corecta despre divin.

Trecerea de la o credinta la alta nu are in ea nimic spectaculos. Cel putin in cazul religiilor politeiste, cel mai evident caz fiind al 'romanizarii' zeilor popoarelor cucerite de romani. Romanii permiteau celor cuceriti sa-si venereze inca proprii zei, daca ei capatau si un nume al unui zeu roman cu atribute similare (de exemplu Bendix-Diana). Credinta era 'democratica' in sensul ca unde era loc pentru zece zei, incapea inca unul. 'Convertirea' (la crestinism) era ceva mai spectaculoasa, mai ales daca dupa ea urma persecutia si 'aruncatul la lei'. Totusi e ceva curios ca tocmai marele imparat Constantin - care a dat legi si statut bisericii crestine, transformand-o (din nefericire) din forta spirituala in forta de dominare politica - pana in ceasul mortii a practicat inca religia romana, cu toti zeii ei (Jupiter, Hera, Atena, Diana, etc).
Credinta in zei nu a fost intotdeauna 'sangeroasa' si 'cu sacrificii umane', cum dealtfel nici crestinismul nu a fost 'bland', mai ales dupa sus-numitele masuri de institutionalizare ale lui Constantin, cand au inceput persecutiile celor ne-crestini (ca sa nu uitam, mai tarziu, de Jeanne D'Arc, de cruciade si de inchizitie).
Trecerea nu a fost rapida, si nici completa. Sute de ani au trebuit pentru ca religia crestina sa se impuna, si in multe colturi din lume (nu in ultimul rand si in Europa) se mai practica si alte elemente ale religiei traditionale pre-crestine (superstitii, obiceiuri), iar pe unele meleaguri, politeismul si crestinismul se practica impreuna de catre devoti inocenti si sinceri.
Nu sunt o autoritate in domeniul religiei, dar am participat la sesiuni de comunicari de etno-arheologie, unde multe dintre aceste aspecte au fost prezentate, si cum subiectul m-a interesat, am studiat si eu putin prin cateva carti.
___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
Cararea imparatiei e-o minune - de codru la: 14/05/2004 05:08:14
(la: Care sunt ultimele 5 carti pe care le-ati citit?)
Cararea imparatiei e-o minune care face minuni. Stiu un tip care s-a lasat de baut dupa ce a citit-o, mai precis s-a lasat bautul de el, caci nu i-a mai facut placere sportul cu paharul. Pare incredibil, dar nu e...
#15387 (raspuns la: #7275) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre kundalini si sexualitate - de spirit_intelept la: 29/06/2004 06:45:50
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga Desdemona,
pot sa-ti spun ca-mi place stilul in care gandesti...as putea spune ca si continutul ideilor imi place mai mult ca la inceput :). Oricum, as dori sa-ti atrag atentia la cateva aspecte din reply-ul tau:
- Nu toate tehnicile de yoga care vizeaza trezirea lui Kundalini sunt doar pentru purificarea si pregatirea fiintei. De fapt ansamblul tehnicilor de purificare (Kriya), inclusiv cele mai spectaculoase cum ar fi Nauli Kriya, Basti Kriya, etc...sunt doar o parte din tehnicile care sunt in legatura cu aceasta energie. Un exemplu simplu il putem lua din practica yoghinilor tibetani tumo, care pentru a-si genera caldura interna care i-a facut celebri fac apel la niste exercitii corporale si de respiratie care uneori sunt destul de intense (gen "respiratia foalelor", Bastrika) contractii cu diverse zone ale corpului, exercitii de vizualizare a trezirii lui kundalini ca o coloana de foc pana in Manipura, etc. Deci sunt tehnici care vizeaza chiar trezirea la comanda a acestei energii, evident cand structura noastra este suficient de purificata si cand concentrarea mentala este suficient de mare. De fapt chiar in literatura occidentala apar treziri accidentale a lui kundalini, de ex atunci cand Emmanuel Swedemborg (considerat unul dintre cei mai mari cercetatori ai planurilor astrale si ai lumii ingerilor), a cazut in fund pe scari. Aceasta cazatura a fost pentru el punctul de inceput al aparitiei fenomenelor de clarviziune care mai tarziu l-au pus in contact cu anumite universuri subtile.
- Trebuie sa faci totusi o diferenta intre coborarea harului si kundalini. Este evident ca Duhul Sfant sau orice forma alta forma de Gratie Divina ii apartine lui Dumnezeu si El ne-o confera conform cu legile Sale tainice. Kundalini in schimb este o energie, este drept foarte elevata, dar care este a noastra si ne apartine. Nu trebuie sa facem greseala sa consideram ca aceasta energie ar avea constiinta proprie si se trezeste cand considera ea necesar. Daca am gandi asa, am ajunge la idea ca de fapt spiritul nostru de fapt este altcineva decat noi insine. Ori nu este asa, fiindca si o fiinta iluminata isi pastreaza de exemplu memoria anterioara iluminarii ca fiind proprie ei (chiar daca asemenea oameni se exprima transpersonal cu "acest corp" sau "aceasta minte").
- Energia Kundalini, cand se trezeste in mod armonios si ascensioneaza pe centrii superiori este intr-adevar o manifestare complet benefica si spirituala. Exista insa treziri partiale ale acestei energii, de exemplu cand in viata noastra apar momente unice, privilegiate, de iluminare sau de trezire a sufletului, comuniune cu Dumnezeu, etc. In fazele avansate de practica, aceste momente sunt din ce in ce mai dese, pana cand Kundalini se stabilizeaza definitiv in Sahashrara, aparand astfel starea de iluminare suprema. In Yoga Sutra Patanjali diferentiaza aceste tipuri partiale de trezire a lui kundalini in diferite forme de Savikalpa Samadhi, care culmineaza cu starea suprema de Nirvikalpa Samadhi.
Cand kundalini se trezeste, aceasta energie fiind foarte intensa, activeaza diverse "seminte" karmice corespunzatoare nivelului pe care l-a atins ascensiunea. De exemplu lui Ramakrishna cand i s-a trezit kundalini in Manipura, a simtit o putere asa de mare incat simtea ca poate sa ia soarele in pumn si sa-l sfarame. Daca diferite persoane care nu sunt pregatite au aceasta trezire a lui kundalini, aceasta le va activa foarte mult din karma lor latenta si se vor confrunta cu o serie intreaga de pasiuni, dorinti foarte puternice, diverse fenomene care trebuiau sa se petreaca in viata lor karmic abia peste ani de zile, etc. Deci o fiinta care practica asemenea procedee trebuie sa fie si ghidata intelept si sa i se confere a anumita protectie fata de asemenea fenomene karmice care pot sa apara.
- Sunt de acord cu tine ca nu trebuie sa confundam kundalini cu alte energii din fiinta, cum ar fi prana, apana, etc. De fapt eu in reply-ul meu am spus clar ca amorsarea procesului de sublimare a energiei sexuale conduce, printr-un efect de aspiratie (ca si cum absorbim aerul dintr-un tub bagat in apa), la trezirea si ascensionarea lui kundalini. Normal ca asta nu se petrece de fiecare data, dar atunci cand se petrece starile resimtite sunt coplesitoare.
- Legat de ce inseamna dorinta pura sincer sa fiu am zambit cand ti-am vazut rationamentul :). Hai sa-ti spun de ce: In prima faza spui ca dorinta pura "nu e perisabila", deci este eterna. Pe urma spui "odata ce s-a realizat..." deci pana la urma nu mai este eterna ci se realizeaza si ea candva. Atunci distinctia intre ea si dorintele care se realizeaza, gen "mancat inghetata", dispare. Eventual, ca sa fii corecta, ar fi trebuit sa folosesti nu "dorinta" ci "stare" sau "emotie". Si atunci te-ai fi exprimat la modul ca "starea pura de uniune cu Dumnezeu este ceva tainic, coplesitor, ceva mereu nou si spontan, in care spiritul extaziat exploreaza in infinit infinitatea lui Dumnezeu". La acest mod sunt perfect de acord cu tine ca aceasta STARE difera de orice alta stare limitata de placere sau fericire pe care ne-ar putea-o conferi orice altceva in afara lui Dumnezeu.
- In final, legat de relatia intre fuziunea amoroasa si yoga, din fericire marii maestrii spirituali sunt ori in favoarea unei asemenea relatii ori cel putin foarte moderati in sfaturile pe care le dau :). Mari maestrii budhisti, cum ar fi Tsongkhapa (considerat in budism ca un avator, o incarnare a intelepciunii lui Dumnezeu), tantrici cum ar fi Abhinavagupta (considerat si la ora actuala exponentul cel mai de seama al Shivaismului Kashmirian, autor al mai multor tratate sintetice despre tantrism si chiar autor al unuia dintre cele mai faimoase tratate de arta si estetica), taoisti (Tratatul Imparatului Galben, Ishimpo), yoghini (Charaka Samhita, Hatha Yoga Pradipika, Gheranda Samhita), etc...sunt in favoarea practicarii fuziunii amoroase cu continenta in vederea evolutiei spirituale. Alti maestrii cum ar fi Sri Aurobindo, Swami Shivananda, Ramakrishna, etc...la randul lor afirma ca sexualitatea nu poate fi spiritualizata decat daca este eliminata pierderea samantei prin abstinenta sau prin continenta sexuala perfecta. De fapt in sistemele spirituale indiene conceptul de CONTINENTA SEXUALA (Brahmacharia) este foarte larg raspandit si apare chiar in forme de yoga care aparent nu au nici o legatura explicita cu sexualitatea, cum ar fi Jnana Yoga sau Bhakti Yoga.
Dar cum ziceai si tu, suntem liberi sa practicam in vederea evolutiei noastre spirituale ceea ce consideram noi ca fiind mai bine pentru noi. Daca tu simti ca iubirea insotita de erotism nu ti se potriveste pentru evolutia ta proprie, orice maestru, chiar daca nu este total de acord cu tine (fiindca el poate vedea lucruri la tine de care inca tu nu esti constienta), iti va respecta liberul arbitru. La fel, daca o alta fiinta practica asa cum trebuie tehnicile spirituale care includ continenta sexuala, un maestru spiritual autentic o va ghida si de aceasta data, punandu-i la dispozitie metodele cele mai eficiente adaptate specificului acelei persoane. Aceasta fiindca in traditia spirituala sunt multe marturii si de fiinte care au atins starile supreme spirituale folosind inclusiv sexualitatea ca un adjuvant pretios (cum sunt Abhinavagupta, Saraha, Nafzawi, Maestrul Tung, Wu Hsien, Tilopa, Padma Karpo, ...).
In acest sens chiar in budhism, care este o disciplina spirituala cu larga traditie monastica, uneori referirile la sexualitate sunt foarte clare si fara sa lase loc de interpretari: "Atat practicantul cat si mudra trebuie sa fie fiinte cu cele mai inalte capacitati...e necesar de asemenea ca ei sa fie versati in cele 64 de moduri ale jocului sexual asa cum sunt acestea descrise in tratatul despre beatitudine (Kama Shastra)...si sa fie in stare sa controleze picaturile topite, impiedicandu-le sa scape in exterior"; Tsongkhapa, "Sase Yoga ale lui Naropa", Ed Herald.

PS: mesajele au aparut postate de doua ori fiinda o data le-am trimis direct cu "comenteaza" si alta data cu "Raspunde".
#16960 (raspuns la: #16923) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"lenes sa fii, noroc sa ai!" - de (anonim) la: 15/07/2004 09:49:26
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)
"lenes sa fii, noroc sa ai!" = povestea romanului
#17884 (raspuns la: #16387) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Versete pt. Paianjen - de LMC la: 17/07/2004 01:50:44
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Cind am citit cuvintele tale mi sa intristat inima si pentru un moment am vazut o licarire al portretului tau sufletesc. Mi-am adus aminte de niste pasaje din Biblie care le redau mai jos si care sper sa fie ca un raspuns venit din partea lui Dumnezeu la rugaciunile sau cerintele care I le-ai facut. Am sa ma rog pentru tine...

Ecclesiast 3
1 Toate isi au vremea lor, si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui.
2 Nasterea isi are vremea ei, moartea isi are vremea ei; saditul isi are vremea lui, si smulgerea celor sadite isi are vremea ei.
3 Uciderea isi are vremea ei, si tamaduirea isi are vremea ei; darimarea isi are vremea ei, si zidirea isi are vremea ei;
4 plinsul isi are vremea lui, si risul isi are vremea lui; bocitul isi are vremea lui, si jucatul isi are vremea lui;
5 aruncarea cu pietre isi are vremea ei, si stringerea pietrelor isi are vremea ei; imbratisarea isi are vremea ei, si departarea de imbratisari isi are vremea ei;
6 cautarea isi are vremea ei, si pierderea isi are vremea ei; pastrarea isi are vremea ei, si lepadarea isi are vremea ei;
7 ruptul isi are vremea lui, si cusutul isi are vremea lui; tacerea isi are vremea ei, si vorbirea isi are vremea ei;
8 iubitul isi are vremea lui, si uritul isi are vremea lui; razboiul isi are vremea lui, si pacea isi are vremea ei.
9 Ce folos are cel ce munceste din truda lui?
10 Am vazut la ce indeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
11 Orice lucru El il face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gindul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pina la sfirsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.
12 Am ajuns sa cunosc ca nu este alta fericire pentru ei decit sa se bucure si sa traiasca bine in viata lor;
13 dar si faptul ca un om maninca si bea si duce un trai bun in mijlocul intregii lui munci, este un dar de la Dumnezeu.
14 Am ajuns la cunostinta ca tot ce face Dumnezeu dainuieste in veci, si la ceea ce face El nu mai este nimic de adaugat si nimic de scazut, si ca Dumnezeu face asa pentru ca lumea sa se teama de El.
15 Ce este, a mai fost, si ce va fi, a mai fost; si Dumnezeu aduce iarasi inapoi ce a trecut.
16 Am mai vazut sub soare ca in locul rinduit pentru judecata domneste nelegiuirea, si ca in locul rinduit pentru dreptate este rautate.
17 Atunci am zis in inima mea: "Dumnezeu va judeca si pe cel bun si pe cel rau; caci El a sorocit o vreme pentru orice lucru si pentru orice fapta."
18 Am zis in inima mea ca acestea se intimpla numai pentru oameni, ca sa-i incerce Dumnezeu, si ei insisi sa vada ca nu sunt decit niste dobitoace.
19 Caci soarta omului si a dobitocului este aceeasi : aceeasi soarta au amindoi; cum moare unul, asa moare si celalalt, toti au aceeasi suflare, si omul nu intrece cu nimic pe dobitoc; caci totul este desertaciune.
20 Toate merg la un loc; toate au fost facute din tarina, si toate se intorc in tarina.
21 Cine stie daca suflarea omului se suie in sus, si daca suflarea dobitocului se coboara in jos in pamint?

Ecclesiast 4
1 M-am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare; si iata ca cei apasati varsa lacrimi, si nu este nimeni sa-i mingiie! Ei sunt prada silniciei asupritorilor lor, si n-are cine sa-i mingiie!
2 Si am gasit ca mortii, care au murit mai inainte, sunt mai fericiti decit cei vii, care sunt inca in viata.
3 Dar mai fericit decit amindoi am gasit pe cel ce nu s-a nascut inca, fiindca n-a vazut toate relele care se petrec sub soare.
4 Am mai vazut ca orice munca si orice iscusinta la lucru isi are temeiul numai in pizma unuia asupra altuia. Si aceasta este o desertaciune si goana dupa vint.
5 Nebunul isi incruciseaza miinile, si isi maninca insasi carnea lui.
6 Mai bine o mina plina de odihna, decit amindoi pumnii plini de truda si goana dupa vint.
7 Am mai vazut o alta desertaciune sub soare.
8 Un om este singur singurel, n-are nici fiu, nici frate, si totusi munca lui n-are sfirsit, ochii nu i se satura niciodata de bogatii, si nu se gindeste: "Pentru cine muncesc eu, si-mi lipsesc sufletul de placeri?" Si aceasta este o desertaciune si un lucru rau.
9 Mai bine doi decit unul, caci iau o plata cu atit mai buna pentru munca lor.
10 Caci, daca se intimpla sa cada, se ridica unul pe altul; dar vai de cine este singur, si cade, fara sa aiba pe altul care sa-l ridice!
11 Tot asa, daca se culca doi impreuna, se incalzesc unul pe altul, dar cum are sa se incalzeasca daca e singur?
12 Si daca se scoala cineva asupra unuia, doi pot sa-i stea impotriva; si funia impletita in trei nu se rupe usor.
13 Mai bine un copil sarac si intelept decit un imparat batrin si fara minte, care nu intelege ca trebuie sa se lase indrumat;
14 caci el poate sa iasa din temnita ca sa domneasca, macar ca poate chiar sa se fi nascut sarac in imparatia celui din urma.
15 Am vazut pe toti cei vii, care umbla sub soare, inconjurind pe copilul, care avea sa urmeze dupa imparat si sa domneasca in locul lui.


Cer scuze pentru lungimea comentariului, va promit ca nu se va mai intimpla. :)
#17989 (raspuns la: #17933) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
“Priveste inpoi cu manie - de kradu la: 24/07/2004 21:12:27
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Vorbele tale mi-au amintit un film celebru la vremea lui
“Priveste inpoi cu manie” cu Richard Burton!

Intrebarea insa e despre regrete, si eu le-am lasat sa-mi scape!
Nu urasc pe nimeni, si nu privesc chiar minios inapoi, insa timpul acela care
a fost parte din viata mea, il regret! Profund! Cred ca mi-am dorit atit de mult
sa fiu in controlul actiunilor si al destinului meu. Dar ce era in jurul nostru?
Minciuna zilei, a anului, a istoriei ! Militianul, sectoristul si securistul trufasi, plini de un devotament sinistru, straniu si inuman, raspindind teroarea, activistul si secretarul de partid privind extraterestru relitatile zilei, si fete de oameni aspri in cruda lumina a diminetilor albastre!
Foametea si frigul din suflete si case, cozile interminabile, ratiile de benzina, ciurda acea de oameni care bombanea inteligibil in nefericirea diurna! Cum putem oare caracteriza toate aceste realitati? Nici un ideal, nici o raza de lumina nici o speranta nu-si mai avea locul ! Primavara cind pomii erau in floare ma intrebam: cum e oare posibil un asa miracol in totala mizerie a vietii? Anii 70 cind se stringea surubul! Benzina se scumpea, se circula’n duminici pe criterii de par, impar, cultura de tip chinez se adincea in acea sinistra “Cintare a Romaniei”, iar muncile agricole erau la mana elevilor!
Femeile mureau in maternitati sub ancheta, cite un erou isi mai dadea foc in Poiana Brasov, ori in fata comitatului central, dar societatea mergea mai departe oarba in minciuna ei.
Toate astea au existat chiar daca nu sunt in cartea de istorie!
Irosirea vietii, a timpului, plutea peste limitele imaginatiei! Pentru ca lucruile au totusi limite, iar la noi se genera un haos specific Romanesc! Teroarea zilnica, mizeria, lipsa de speranta, nechezolul, salamul de soia, aroganta puterii, erau exact ce putea produce socialismul si comunismul mai bun! De fapt vor produce acelasi lucru atita timp cit vor fii experimentate! Nu exista socialism cu fata umana!

Despre America:
Americanii sunt novice e adevarat, dar au un simt al dreptatii pe care nu l-am gasit la europeni!
In inceputuri am fost inclinat sa am idei identice cu ale tale despre aceasta tara si despre oamenii ei! Peste timp in imprejurari diferite am aflat ca lucrurile stau cu totul altfel.
Regulile de aici sunt simple! Respecta si vei fii respectat! Ai in jur un spatiu de 2-3 picioare chir atunci cind esti in linie la cassa! Oamenii sunt respectuosi si civilizati!
Sarcasmul, aroganta si marlania lipsesc aici, si pentru a-ti aminti de existenta lor citesti ziarele Romanesti unde abunda in limbajul presidential! Desigur ele domina toata piata si la vladica si la opinca!
Nu cred ca americanul isi cumpara masina preferata pentru a se da mare, o face insa pentru placerea’i proprie, ca sa se bucure de cei place, si uite masina nu e un lux in lipsa acuta a unui flux in transportul metropolitan.
In Romania am citit tot ce se mai gasea despre aceasta tara Dos Pasos – USA, Romulus Ruslan – America ogarului cenusiu, Boris Polevoi – America! Si ce crezi? Impresii, doar impresii! Viata de zi cu zi e diferita, foarte diferita!
Am cunoscut America la “ea acasa” si ea nu e L.A. ori N.Y. s-au in mari orase unde ne invirtim! Locul de unde observam pulsul acestei tari ne da o imagine surprinzatoare, reala ori mai putin! America e ca piftie continentala inalta care se misca cind la stinga cind la dreapata, cum sa zic, fara extra-excese desigur!
Cu megametropolele e alta poveste insa! Tipic Babilonian dar cu mult farmec si intradevar splendoare!

Scoala Romaneasca nu a fost rea! Ba chiar a fost buna! Gasesc insa ca e lipsita de o reala stimulare a gindirii proprii, de o pregatire in decizii individuale, caracteristice care trebuie luate, unde sa stii sa pui urmatorul pas! Si azi uneori noi nu stim de unde sa incepem ceva!
Crezi ca universitatile Americane sunt cele mai bune din lume pentru ca sunt scumpe ori pentru ca stiu sa-si faca reclama? (Observa ca nu pomenesc colegiul comunitati care e atit de jos).
Cu libertatea pornografiei, a drogurilor…… Libertatea e abuzata oriunde in lume! America nu e o exceptie Nu poti ingradii livada fara buruieni! Ori libertatea care ne e data noua oamenilor se naste cu noi, si o avem in noi, indiferent daca realizam sau nu asta! In numele libertati toleram, pentru ca ingradindu-I pe ei ne vom ingradi pe noi!
Observa cit de des se fac referiri la constitutie!
Si sti de ce? Pentru ca libertatea e aparata 24 de ore pe zii si nu e o fraza pe un petec de hirtie!
Nu vreau sa crezi ca totul AICI e perfect! Nu! Dar exista speranta ca poate fii mai bine,
ca urmarim sa fim fericiti si ca e posibil sa si fim!
S-auzim numai de bine!
DR

Nota: Impresiile mele sunt rezultatul experientei personale. Nu intotdeuna impresiile mele sunt certitudini!
As fii putut spune toate lucrurile de mai sus in mai multe sau mai putine cuvinte.
Nu stiu daca asta ar face vreo diferenta.
Respect orice alt punct de vedere!
#18339 (raspuns la: #18071) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Crisa, fii linistita , n-o s - de SB_one la: 27/08/2004 22:23:35
(la: Sugestii!)
Crisa,
fii linistita , n-o sa fii confirmata:)) eu aszept de un an si inca nu "am voie"...ce-i drept, sint si cam recalcitrant:))...dar cel putzin asa, merg la numar sigur: admin.-ul poarta toata responsabilitatea:))

SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#20521 (raspuns la: #20433) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...