filigran filigam

Traducerile lui Viorica Enachiuc sunt CRI-MI-NA-LE!... :))))
Merita sa cititi articolul pana la capat.

Un articol din Observatorul Cultural:

"
Nu trageti in ambulanta

Dan UNGUREANU


Viorica ENACHIUC
Rohonczi Codex: descifrare, transcriere si traducere
Editura Alcor, 2002, 400.000

Autoarea

Viorica Mihai, casatorita Enachiuc, a absolvit in 1966 Facultatea de Filologie, Romana-Istorie, la Iasi. A lucrat ca arheolog. A primit o bursa la Roma, in 1983, pe probleme de arheologie si lingvistica istorica. In 1982 a auzit de existenta Codexului [Rohonczi]. Directorul Institutului de studii istorice si social-politice (de pe linga CC al PCR) Ion Popescu-Puturi, (ideolog de sinistra memorie) i-a facut o copie dupa codex si i-a „incredintat-o“ spre studiu.
Dupa cercetari preliminare, Viorica Enachiuc a publicat un articol despre codex in Analele de Istorie (ale Institutului de studii istorice si social-politice de pe linga CC al [PCR]) in numarul 6/1983. Arata ea acolo ca a fost scris codexul in [latina] vulgara, in sec. XI-XII, cu caractere mostenite de la [dac]i. Si da si citeva pagini traduse.

Pina aici am parafrazat continutul paginii de garda a cartii. Parantezele imi apartin.
Am citit respectivul articol. Inghesuit intre unul despre miscarea muncitoreasca interbelica si unul despre rolul conducator al PCR in lupta etc. s.a.m.d., articolul cuprinde citeva pagini traduse din codex. Practic, autoarei nu i-a luat nici un an descifrarea scrierii si a limbii. Publicarea intregii carti n-a fost decit o chestiune de timp. Si a aparut cartea – 850 de pagini in octavo, cu coperta, supracoperta si finantare de la Ministerul Culturii. Publicarea ei a fost recomandata de barbati cu titluri academice, profdirdoci: Ariton Vraciu prof. univ. dr. lingvist din Iasi, in 1983, unu’ Ioan Chitimia prof. univ. dr. doc., si unu’ Pandele Olteanu, slavist, Universitatea Bucuresti, prof. univ. dr. doc., prin 1990. Cele trei recomandari apar in postfata cartii. Nici un cunoscator de latina, de prisos s-o spunem, printre cei care gireaza cercetarile doamnei Enachiuc.


Manuscrisul

Autoarea e suficient de onesta sa-l descrie. Codex Rohonczi e scris pe hirtie, al carei filigran, o ancora incadrata intr-un cerc, sub o stea cu sase raze, a permis si datarea: conform catalogului de filigrane al lui Briquet, e vorba de hirtie din Italia de nord, produsa intre 1529-1540. Cartea are 224 foi de 12/10 cm, cu text intr-o scriere necunoscuta, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stinga, si citeva miniaturi destul de primitive. Manuscrisul isi face aparitia abia in 1838, cind Gusztav Batthyany il doneaza Academiei de stiinte a Ungariei – cum de nu e pomenit in nici un catalog, timp de trei secole dupa presupusa sa scriere? E scris dupa 1500 – cine sa-l fi copiat, intr-un alfabet nefolosit, intr-o limba necunoscuta? Autoarea depaseste apoi orice limita cind afirma ca e scris de jos in sus. Or, bunul-simt insusi ne spune ca nu se poate scrie astfel, fiindca mina care scrie ar sterge rindurile deja scrise, minjindu-le. Nu exista in toata istoria scrisului vreun scris de jos in sus. Alfabetul, „dac“ desigur, are 150 de semne – totusi, autoarea nu foloseste nici 20 de sunete in transcrierea fonetica. Manuscrisul e frust, cu desene rizibile, in alb si negru1 – si asta, intr-o epoca in care copistii lui [Stefan cel Mare] si cei ai lui Matei Corvinul rivalizau in rafinament.


Limba manuscrisului

Limba in care e scrisa cartea ar fi latina vulgara din secolele XI-XII – pe atunci se vorbea deja romana comuna, stim asta comparind romana si aromana, fondul lor comun seamana bine cu limba care va fi fost vorbita in secolul al XI-lea. Autoarea ofera un ingrijorator „[dictionar] latin vulgar-roman“ la finele cartii – latina vulgara din secolul XII, care n-are nici un cuvint comun cu [romana] din secolul XV, pe care o cunoastem!
Faptul ca a lucrat la manuscris si la traducere 20 de ani, intre 1982, cind primeste manuscrisul, si 2002, cind apare cartea, e inexact: articolul aparut in 1983 demonstreaza ca inca de pe atunci avea autoarea idei clare despre scrierea si limba codexului. In schimb, nu i-au ajuns cei 20 de ani de [munca] pentru ca sa ofere o echivalenta a numitului alfabet si o gramatica minimala a inchipuitei „latine vulgare“. Dam mai jos citeva mostre de traducere:
„Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!“ (p. 7); „Departezi blestemul nereidei catre iad.“ (p. 35); „Cu adevarat a arata brazdare.“ (p. 37); Ater iris imiuoi nectani = „curcubeu spaimintator patrunde spre a ucide“ (p. 143); „Pe acei unguri sa spadasesti.“ (sic! p. 143); „Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind, lupta am unit!“ (p. 57)
Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind – fie ca am lovit spalind, sporul sprijinind – tot aia este...
Restul cartii e cam la fel.

Totul se petrece intr-o tara ipotetica, condusa de unul Vlad: singurele localitati ale tarii lui sint Ineul, Aradul, Olbia si Dridu (exista un sat cu acest nume, linga Bucuresti, pe unde a facut sapaturi Viorica Enachiuc); mai figureaza Nistrul si Tisa, apoi Raraul. Dar cel mai frecvent figureaza Raraul si Ineul. Si Dridu. Alea trebuie aparate, cam asta e ideea textelor din carte.
Textul manuscrisului e neintrerupt. Autoarea simte insa nevoia de a pune subtitluri: unele sint discursuri ale acestui Vlad, altele, solii ale lui Alexie Comnenul adresate primului, ale lui Robert al Flandrei, ale lui Constantin Ducas. Nu conteaza ca in Alexiada, biografia lui Alexie Comnenul, Ana Comnena nu pomeneste nicidecum de asemenea solii adresate vreunui Vlad ; ca nici in documentele referitoare la Robert de Flandra, Ducas, si nicaieri in alta parte nu e pomenit vreun Vlad. El exista, si gata. Nu conteaza ca n-are capitala, ca localitatile cele mai frecvent pomenite sint Ineul si Dridu. Vlad e puternic.

Ce-i cere Constantin Ducas lui Vlad? „Er sibid irarau rar rad tisa = mergi la Rarau, mai ales rade la Tisa“ (p. 259). Cam mare teritoriul stapinit de Vlad acesta !
Apar si diverse popoare daunatoare – uzii, cumanii, ungurii – si gotii, despre care stiam ca disparusera deja in secolul al VI-lea. Ei, nu-i asa: gotii ii trimit o solie numitului Vlad, in 1101. Mai apar si niste oameni galbeni: „ikter eua = oamenii galbeni striga“; „a glivi reden = pe cei galbeni stapinind“; „liviso ala iucet iustis = pe cei galbeni ii bate cavaleria cu dreptate“. Anii, in manuscris, sint numarati dupa Christos, fara ca autoarei sa-i pese ca in epoca se folosea cronologia de la facerea lumii.


Concluzii

Nimic nu se potriveste din cele avansate de autoare. Manuscrisul e cu siguranta o contrafacere tirzie. Autoarea nu publica nici regulile folosite de ea in transliterare, nici gramatica ipoteticei sale „latine vulgare“. Ofera in schimb facsimilul manuscrisului si un ingrijorator vocabular latin vulgar-roman. Textul traducerii ar fi facut deliciul dadaistilor, caci aduce cu dicteul automat visat de Tristan Tzara.
Ei, si ce-i cu asta?, veti spune. Nu e nici prima, nici ultima apucata de la noi, si sint sute adeptii – era sa spun „tovarasii de boala“ – ai lui Napoleon Savescu, animatorul unui halucinant Congres international de dacologie; emulii din salonul lui Pavel Corut sint la fel de numerosi. Ambuscati „e“ peste tot...

Alarmante sint, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu orinduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atit mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor Universitati pentru aiurelile pe care le-au girat.
Impostura dacomaniei si [paranoia] protocronismului n-au disparut, din pacate, o data cu funestul regim. G. C. [Paunescu] a sustinut, din banii lui, fantasmagoricele congrese ale lui Savescu; iar televiziunea i-a facut, desigur, propaganda. Acum, cu acest aiuritor Rohonczi Codex, Ministerul Culturii este cel care finanteaza publicarea unei carti atinse de paranoia, iar [televiziune|Televiziunea] nationala acorda doua lungi ore de interviu autoarei. E de crezut ca atit generozitatea Ministerului Culturii, si cea a Televiziunii vor fi fost puse in miscare de vechi retele securiste, la fel de eficiente acum ca inainte. E gretos ca CNA-ul n-a gasit nimic de spus impotriva emisiunilor; si, mai ales, ca banii care se puteau da pentru publicarea unor carti de istorie cinstite s-au risipit pe publicarea acestei maculaturi.
Asemenea deliruri sistematizate exista in toata lumea. Insa numai la noi sint sustinute de retele influente si bogate, care pot crea o legitimitate factice, scurt-circuitind consensul specialistilor, fie istorici, fie lingvisti, fie paleografi. E destul ca cineva sa flateze frustrarea talimba a unora ca fratii Paunescu, finantatorii lui Napoleon [Savescu]. Celalalt mare magnat al economiei romane, Iosif Constantin Dragan, e si el un corifeu al tracomaniei. Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sint legate intre ele si se sprijina. Acesti oameni influenti polueaza cu banii lor pina si riurile linistite ale dezbaterii stiintifice.

P.S. Romanticul secol XIX e celebru pentru gustul sau medieval: atunci cind oamenii n-au gasit antichitati, le-au facut singuri; de la cintecele lui Ossian la „ruinurile“ factice de la curtile printilor rusi, veacul e plin de falsuri pioase. [Ungaria] e o tara in care contrafacerile au fost numeroase: un anume Kálman, in secolul al XIX-lea, a produs el singur un numar de documente medievale din care o parte, pare-se, trec si azi drept autentice. Din fericire, tot in Ungaria a aparut reactia opusa, spiritul ironic: Istoria prostiei omenesti a fost scrisa de un maghiar, Rath-Vegh István.
Departe de mine sa neg interesul intrinsec al cartii: deschisa la-ntimplare, citita de-a-ndoaselea, pe luna plina, la trei rascruci, ea vindeca de bubat, de gilci, de nabadai, de buba-neagra. De deochi, de dambla, de orbu-gainii, de trinji si de opaceala e buna mai ales aia cu: „Identi uzia iu eta ereuai. Ik ira as. Si anecti iradires. Iuniki usus visti imikn. Ercisca siccin. Imudir goti venot = Adesea uzii merg si naruie. Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. Mergi mai ales folositor, ai vazut pe aceia lovind. Secarea impartirii. Fara stapinire gotii sa vina!“."

Sursa: http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=8266

si deschid un clasor cu timbre sau o carte veche...urmaresc filigranul unei bacnote de acum aproape 100 de ani si ma gandesc ca a trecut prin mana cine stie carui personaj celebru...te poti refugia in pasiunile tale, unde sa fi doar tu, cu tine insuti.

Happiness is like TV
ON or OFF it's up to me

Verigheta nu e
Nu-mi imaginez cum poate arata un inel pentru barbati care nu-i nici ghiul si nici simplu, ca o verigheta, indiferent ce-o fi incrustat/zgariat/aplicat pe el. Cu piatra? :))
Iar daca are model circular, si aceeasi latime pe toata circumferinta, poate fi cu frunzulite sau elefantei, in filigran sau in relief, ca tot a verigheta "semnalizeaza".

Cred ca o sa optez atunci pentru un cercel din diamente in ureche.
Neaparat trebuie sa agati ceva de tine? :)))
Cu cercelul... nu stiu. Unii il "arboreaza" de parca s-ar fi nascut cu el , altii imi par caraghiosi cu asa ceva. In fine, nu sunt eu referintza in materie de moda, poate mai depinde si daca ti-l pui la intalnirea cu trupa de motociclisti sau la un dineu oficial. :))
--------------------------------------------
Pentru cine-l cunoaste bine, si iadul e tot un fel de "acasa"

Sa nu-ti placa o asemenea filigranare a trecerii prin vieatza.

nici asta nici mastana :P
filigranarea asta mi se pare a fi doar o insiruire de bucle fara nimic in ele; si mai e facuta si in tinichea;

Nu, nu e pacat sa ma las de ele. Am ajuns la performante apocaliptice: injuraturile mele sunt elaborate, minutioase, ample, dichisite, imaginative, dureroase, sofisticate depresive, anatomo-patologico-morfologice, dure ca titanium-ul, elastice ca plastilina, rococo ca o sonata de Bach (Scuze, Maestre ca te bag si aici), filigranata ca o hartie de un milion de euro, muncita ca David de Michelangelo, percutanta ca un focos de racheta nucleara, zemoasa ca o piersica coapta, muscatoare ca o vipera cu cucui. Sunt rau, intunecat, infernal, lugubru si furtunos. Sunt cuvinte rele, sulfuroase, coclite, inveninate, otravite, stricate, imputite. Am un aer constipat, cu probleme biliare si complicatii hepatice.
PIn primele secunde de dupa ce o slobozesc, timpul sta pe loc. Nimic nu mai misca. Aerul ingheata, trenurile incremenesc, la fel avioanele si vapoarele. Oamenii isi scot ochii din orbite si-si dau urechile pe spate. Vor sa dispara pentru totdeauna. Apoi brusc ii ia sughitul.
NU MAI INJUR. Gata. In fond se zice ca am un suflet bun. Unde e el cand am nevoie mai mare?

E uluitor ce simplu se pot picta imagini atat de sugestive...

Iti privesti sprantele printr-o fereastra de caramizi
Cum s-ar fi putut mai ilustrativ sugera opacitatea unei ferestre, catre un viitor incert, acolo unde sperantele aidoma unor felinare strajuiesc o cale de batut, pentru care insa libertatea este conditie sine qua non.

Raman uimit citind despre crapatura pe care o ghicesc a fi insasi increderea in sine, parcurg imaginile hamesit si imbatat de culori, nuante si lumina, pana la ceea ce as numi cheia intregului eshafodaj "fragil" dar demonstrand atata putere launtrica:

esti orb si nevazator/
Rara aceasta departajare intre orbire si a fi orb...
Rara dar nepretzuita, ca o apoteoza milenara a sinelui sintetizat in nevralgicul filigran, transmis prin clarificarea imediat urmatoare:
dar o mina ferma te face atotvazator/

fara insa a neglija aspectul social, seva inspiratiei si inspiranda:
bate la usa cineva/
este este trupa ta/
ai tai prieteni deo viata/
ce teau adus inapoi in siguranta/

Bine dovedita mi se pare de asemenea rotunjimea lui Ieri, reiesind din motivul caramizii ca antiteza la realitatea obstructionata de geamul opac al devenirii lui Azi catre Maine...

Sper sa mai pot citi de tine, nOOb

Ultima zi de septembrie. Zi insorita. O caldura potolita, lenesa, precum a pielii invelite intr-o blana usoara, de animal strain si ciudat. Lumina insa este speciala. Contururile se deseneaza clar, pana departe, sub un cer a carui culoare apare doar acum si nu in alta vreme ori anotimp.
Orasul asteapta dimineata de maine, cand redevine, ca in fiecare toamna, mai zgomotos, mai aglomerat, mai tanar, mai visator, mai...
Inca o data. De atatea ori de atunci.
Emotie. Usoara ca un frison indepartat. Asteptare. Varfurile degetelor, trecute in graba peste obrajii mai fierbinti decat ele.
Maine.
Un zambet asezat cuminte, peste o tristete gravata in filigran, purtata ca o bijuterie veche si pretioasa.
Pupilele stralucind in soarele de afara. Culori.
Copacii au simtit inaintea noastra.

___________________________

Un inceput bun si frumos, cu miros de crizanteme, Alexule :)

"bună dimineaţa dragul meu tocmai îţi călcam cămaşa bleu a zilei de azi
dă-mi sărutul ăla somnoros nu-l irosi că e păcat
vezi mi-am răsfirat degetele să-ţi filtrez razele de soare
umbra aia jucăuşă de pe perete sunt eu în filigran "

cata gingasie si frumusete...si cat de minunat stii tu sa le spui pe toate...

cu drag,
Ramona-Sandrina

Am doua. Dintr-o lupta, e adevarat, trecuta. Cu un pretios filigran. Si nevoie de a le sterge de praf nu este, praful nu se aseaza, printr-un capriciu doar de el stiut, sau poate printr-un capriciu al unei memorii care refuza stergerea, dar care, selectiv, a retinut doar secventele in care gustul amar deja trecuse si dulce, gustul nou se instalase.
Invatarea nu e doar normalitate, ci si stare de bine. Si trebuie sa ramana continua.
Da.
Intr-un amestec de consistente, mana atingand suprafete, se va opri intarziind, pe cea mai pretioasa.

Domnule...asa sa fie :)

nu am zis ca e al meu :P, NU M-AM SEMNAT PE EL, era un fel de comentariu la adresa voastra


crezi ca semnatura e doar aia cu stiloul pe hartie filigrana?
ia uite ce scrie acolo sus: "de sakura". asta e o semnatura, cara mia.

Am modificat. Imi cer scuze ca te-am facut tampita, am exagerat.

numai cu un drum la REAL POLITIKON
(ca tare imi ierea frica de infuzarea nevastuicilor de apa dulce cu ciocolata Poiana aerata de suflul greoi al hamalilor din port)

Pai daca "Pamuk a hotarat.." asta e, stie el bine ca face ca doar e contzopist d'ala cu macrameuri si filigrane sau filigrame ca doar nu dejeaba o luat premiu de conceptie...da
asta e cu viatra la club, tu vrei un dans, el se cauta prin buzunare ca sa domoleasca nerabdarea cardului ce sare din prasele...
da e adevarat, tremuram, dar si pa mine ma prinseserav la mijloc doua poezii de vara cuvedere la bara de tremura carnea sub incinsura gratarului....of, dar cum puteam sa-ti marturisesc ca de fapt cardul nu era dat ci era luat si nu era card ci era gard, si nu-l impingeam ci ma tineam...da de, m-am tampit,ei si? ce conteaza ce zice lumea dacda tu te simti bine...

cat despre prietenul nostru, nu-l crede...(doar ceva invidie sare pe-afara cand spune...) "Sa isi caute si ea un ficior de treaba." te-ai prins ca se oferea voluntar.. dar nu voia s-o marturiseasca in gura mare ca de sarpe ca tare ar fi incercat si el pacatul originar dedandu-se la tema fructului oprit (doua merisoare, doua buzisoare...= balada poporana)

PS: bun venit in gashka si nu uita briceagu de ascutit pene, calimara, si topul de hartie virtuala, pentru ca odata intrat in hora, greu te mai strecura pe iesirea de serviciu...
la buna auzire si cetire...

La cat e de sinuos filigranul acesta, gata sa nu bag de seama acul ascutit, mestesugit si bun de infipt :)
Un soi de opt rasturnat in care calaul cica nu-i tot una cu victima.

In prim plan, un filigran delicat, atent executat. In spatele lui, ispiteste promisiunea scanteilor de viata intrezarita, prea intense, prea repede schimbatoare in funigei.

textele acestea nu sunt haiku. Eu le as numi filigrane. Un haiku are metrica5 7 5 si vb despre natura.

1. Adica riscu-i la purtator?
2. Inteleg, ca-i vorba de producatorii de CO2. Insa mi se pare ca acesta e doar simptomul, cauza rezidand in fasole...
3. Ok. Nu mai trebuie decat sa punem de-un contract intru eternizarea conventiei.
4. Ce frumos ai spus asta! Ma-ntreb doar: Din zgarcenie n-ai zis "bazin", sau pentru a sugera caracterul filigran al chestiunii...

Sămânţa mâncată, nota bene, nu mai poate hi-nsămânţată.
Stiu si pot sa confirm. Am incercat cand eream mic sa insamantez floarea soarelui dupa ce-am mancat semnitele, dar ori pentru ca erau prajite ori pentru ca n-au fost soi bun, nu s-a prins niciuna...

De parca actele-s o problema: Peste tot sunt clandestini... Precis a umblat cineva cu para...

ori o bijuterie filigranata:)
Multa rabdare trebuie sa ai si bun ochi sa vezi micile minunatii...

filigranare ca o clipa frumoasa, prinsa in palme... Desi putem visa si despre viitor... urmand... urmele...

"Sub aparenţă oarecum anodină, amintind strategiile de autoocultare ale lui Mircea Ivănescu, scrisul lui Sorin Catarig stăpîneşte o poetică îndrăzneaţă şi rafinată, care nu inhibă, deviindu-le spre livresc, pulsiunile subconştientului, vitale pentru literatură, dar nici nu le permite să se dezlănţuie dezlînat. În cartea sa vocile se instalează à la Antunes, metalepsa face mereu trecerea de la ficţiune la realitate şi înapoi, nenumărate chipuri, contururi, grupuri bizare, identificate generic, ies fulgurant la rampă, instituind o atmosferă spectrală, lirismul dizolvă micile structuri epice pe care autorul are bunul instinct de a nu le explicita, paralogismele înlănţuite pince-sans-rire împing în grotesc un discurs ce mimează uneori vulgata stupidă a simţului comun. Comedia este adusă în faţă pentru a urmari la adăpostul ei - ironic, autoironic, discret sau apăsat carnavalesc, într-o compoziţie similară varèseanului "the organized sound" - o temă a scrisului în care se străvăd, atît cît trebuie, filigranul existenţial şi miza ontologică.
Sorin Catarig: un extraordinar scriitor, faţă de care critica n-ar trebui să (mai) rămînă datoare."


O. Nimigean