film cu piedone

de bratara aia de plastic, parca stiu si eu.
la o "mirela" i-am colorat parul blond cu carioca albastra si a iesit verde.
m-am batut atunci cu sor'mea (mai mult ea pe mine ca era mai mare) ca-n filmele cu Piedone.
...si lumea se mai intreaba de ce sunt dus!!!

m-am batut atunci cu sor'mea (mai mult ea pe mine ca era mai mare) ca-n filmele cu Piedone.
...si lumea se mai intreaba de ce sunt dus!!!


yeah. am intalnit lume care se intreaba acelasi lucru despre frate-meu. acum, ca zici, inclin sa cred ca e din cauza papusii mirela.

zaraza

FORUMISTII, UN POPOR DE TENISMENI DE CANAPEA!!! (partea 1)

De vreo trei luni am intrat si eu prin zona forumului cafelelei, si am intalnit diferite personaje care mai de care mai interesante. Un pycky, un Californian, sau o andra, toti imi trezesc amintiri din timpul liceului, despre acei colegi ai nostri (putini, e adevarat) interiorizati, care se asezau mereu in banca de la perete, preferabil ultima banca, tacuti in timpul pauzelor, ca uneori le uitai numele, unii desenind animale fantastice pe cartea de Romana, altii caligrafiind litera A la nesfarsit pe cotorul caietului de biologie. Imi amintesc de colegul meu Romeo, un nume predestinat ( o sa vezi mai incolo), care era fascinat de Razboiul Stelelor. Se ducea aproape in fiecare seara la film, si acolo, pe intuneric, desena navele alea sinistre pe doua picioare, mereu si mereu si mereu. Am fost si eu o data cu el la film, si l-am privit, in intuneric, cum era excitat sa deseneze aceleasi brate metalice si ochi de crocodil infipti pe carcase de melc. Dupa ani de zile, l-am intalnit o data la bere, era ras in cap si cu o mapa de desena la subrat, a stat putin, doar pret de un salut si a disparut. Mai acu vreun an ma intalnesc cu Stresatu’, alt paltonar de vita veche, si imi spune noutatile: Romeo a dat coltu’, cica avea o sora la care tinea atat de mult incat cand ea a murit, el a sarit dupa ea in groapa cu un cutit infipt in el!!!
De aceea spun ca pe aici prin zona stau pititi o gramada de Romeo, faliti de imaginatie, da-da-isti constipati, care apuca de picior vreo stire si trag de ea de dragul de a trage, imi si inchipui mici pletosi cu barbuta, care nu au prins vremea cans sticla se vindea pe ascuns in spate la aprozar, si spalam cu frate-meu zeci de borcane ca apoi la schimb sa obtinem bani de un film cu Piedone si o mana de seminte, si imi vine asa o rusine ca am ramas infim, minuscul si pitic, intr-o lume de miliardari de carton, de carton din-ala colorat care se gasea la papetaria din colt cu cincispe bani coala, si reparam cu el coperta la mult prea cititul „Cel mai iubit dintre paminteni”, si daca mai ramanea un colt il pastram pentru semn de carte; o lume care din lipsa de preocupari intra pe forumuri si pune intrebari savantice, la care, bineinteles, alte minti savantice, (din alea care ar juca un tenis, dar numai din canapea), vin si raspund cu cuvinte mestesugite, mai mult sau mai putin la obiect, cum ca l-ar beli de piele, l-ar trage prin unt, l-ar dospi la soare, cand de fapt raspunsul la intrebarea „Ce s-ar fi intamplat daca s-ar fi intamplat asa cum nu s-a intamplat?” este la suprafata, ca uleiul in apa: Daca s-ar fi intamplat altfel de cum s-a intamplat, si daca toate cate s-au intamplat ar fi fost intamplate invers, sau in oglinda, atunci cei care au raspuns aici ca l-ar fi belit de piele pe Ceausescu de fapt l-ar fi invelit in piele, si cei care l-ar fi ars sau rupt, de fapt l-ar fi udat sau cusut, si asa mai departe............
voi continua......

Trecând peste faptul că aduci teribil de mult cu unul de-şi zicea mushil78, o dată în plus, nu faci decât dovada carenţelor educaţionale. Iar atunci când crezi că eşti sarcastic, în fapt doar joci cu... ridicolele, punându-te singur în postura de... mat.


Trecand peste faptul ca nu ma deranjeaza ca aduc mult cu unul de-şi zicea mushil78, o data in plus NU cred ca fac dovada carentelor educationale ("...am mai citit si noi cate ceva..." ca sa citez din "Reconstituirea" lui Pintilie)! Ce este o carenta educationala? Te referi ca la ora de fizica jucam fotbal pe maidanul din spatele liceului? Ei bine, da, jucam, si sa stii ca chiar marcam goluri cu capul!!! E hehe ce vremuri!!! Si daca vrei sa stii chiar intr-o zi in clasa a 12a am lipsit toata ziua de la scoala ca sa merg sa vad ( de 3 ori) un film cu Piedone!!! Si? Cate carente educationale vezi aici? Ce e asa grav ca-mi place sa ma joc cu cuvintele? Ce este o postura ridicola, intreb? Imi place sa raspund un pic ironic, da... dar nu inseamna ca nu pot sa raspund si "pe bune". Stii ce? daca vrei sa jucam sah, hai sa incepem cu pionii, pana la mat mai e o gramada. Doar daca nu vrei sa jucam invers, sa incepem cu matul, si sa ajungem la deschidere. Si asa cred ca e interesant......
beatlemaniacul
o ultima intrebare: crezi ca seman cu mushil78 mai mult din profil, sau mai mult din fata? sau din crestet?

Bre, eu chiuleam doar la fizica si istorie, pe atunci credeam ca sant plictisitoare. Jucam fotbal pe terenul ce fusese foarte prost conceput pe partea cu cancelaria profilor era de ajuns sa iasa un prof la geam si sa ne strige ca din catalog (cine stie Liceul Tonitza din Ilie Pintilie, cunoaste subiectu'). In rest nu prea chiuleam ca aveam program foarte lejer, 2 zile pe saptamana erau numai ore de arta, desen, pictura, sculptura, etc, de la alea era pacat sa chiulesti!!!

Amintire nr.1:
Film cu Piedone de la ora 9:15, 11:15, 13:15 in aceeasi zi. Piata Matache (cinema Feroviar sau Dacia) ultimul rand de la balcon, sala 10% plina, radem pana cand cadem pe spate cu tot randul de scaune. Dupa aia o taiem repede sa nu ne puna sa insurubam suruburi.

Amintire nr.2:
Deceptie la Bal intr-a 12-a. Vinul din pahar trezeste curajul exprimarii unei declaratii de dragoste (credeam eu) spre cea visata cativa ani la rand. Ma priveste in ochi, zambeste si inainte sa intoarca spatele zice, vai, nu as fi banuit niciodata!!! Eu raman ca un hipopotam cu paharul in mana intre perechile ce danseaza haotic pe DEPECHE MODE. Mai spre miezul noptii un grup afumat de colegi si colege fac baie in lacul Bordei. Goliciune totala, si luna se incapataneaza sa lumineze formele ce raman astfel bine ascunse.

Amintire nr.3:
Ora de chimie. Profa misto, 35, 40 sau peste, buna rau, stam la ora ei doar s-o privim si sa ne imaginam unele chestii (deh, ca baietii). De obicei vine in niste fuste oarecum scurte si noi devenim destul de insistenti in priviri. De cele mai multe ori profa preda din spatele clasei sa ne evite privirile.

Amintire nr.4:
Profu de Romana. Primul gest cand intra in clasa invita in fata 3 baieti la nimereala. Ii aseza in rand si trage un rand de palme de la stanga spre dreapta si apoi de la dreapta spre stanga. Cica tratament impotriva neatentiei. Palmoaiele ca niste lopeti valseaza apoi prin aer explicand versificatia Eminesciana.

Amintire nr.5:
Prima zi de fumat. In clasa a 10-a in spatele scolii, un grup de baieti, un pachet de Cismigiu, chibrite. Trag in piept o data si cad pe spate. La o saptamana dupa, a doua incercare cu un Kent. Trag in piept o data, ma simt excelent.

...eu cred ca acesti masturbatori sant in general pasnici. Nu ma pot pronunta 100%, dar vreau sa amintesc aici doua intamplari memorabile la care am fost martor. Cand eram in Facultate, treceam pe sub coloanele de la Arhitectura, si in fiecare dimineata era un tip acolo rezemat de un stalp care o freca. Tinea un ziar in fata, dar dupa trepidatii iti dadeai seama ce se intampla. Lumea se obisnuise cu mutra lui, toata lumea trecea pe langa el ca si cum nimic nu s-ar intampla. Deci, in acest context, cine e vinovat? Masturbatorul care se da in stamba, sau trecatorii care prin non-actiunile lor dau dovada de coalizare cu el? O alta intamplare imi vine in minte de pe vremurile roz ale liceului. Eram prin clasa a zecea cred si aveam si noi o mica gasca a noastra. Intr-o zi ii aud pe cativa din gasca intrebandu-se daca merg la Opera. Ma uitam ca prostu'. Ce sa cautam noi la Opera, noi care mergeam la filme cu Piedone si jucam fotbal in timpul liber? Am mers si eu cu baietii intr-o seara. Erau ANOTIMPURILE, si am intrat gratis cu carnetul de elev. Baietii mi-au facut cu ochiul si ne-am strecurat la balcon, cu mare grija sa nu ne vada cineva. Ne-am prelins in zona lojelor, era o intunecime desavarsita. Am intrat in loja nr. 2, la stanga scenei. Aici nici tipenie de om. Apoi baietii s-au dus pana la parapet si s-au aliniat acolo frumos, pe intuneric. Repet, nu vedeai la un metru in fata. Si apoi, na, au inceput sa se frece cu ochii la "lebedele" de pe scena. Am ramas un pic socat, eram si excitat, da, dar si inhibat... Nu am putut sa fac nimic, la sfarsit aproape ca au ras de mine, dar asta e! Eu eram mai emotiv, na!!!!!!! Asa ca ... masturbarea se intampla!!!!!! Nu ma deranjeaza sa o faca cineva atata timp cat nu-l vad eu. Sa stea in tufis cand trec eu cu prietena mea? Si ce? Nu ma deranjeaza! Daca nu vad, e OK!!!
am sa continui mai jos cu un alt capitol.........

... da si mie cinci lei manca-ti-as, sa intru si eu la un film cu Piedone cu fata asta, uita-te la ea, e pardarnica si o punem si noi acolo, in ultimul rand de o suflecare de inhibitii, una mica la intuneric, ca nu strica la intelect, vrei?

Filmul era difuzat pe Arte-Tv

nu il recomand, este un film prost

Recunosc ca nu-i usor sa "inchei" o lista lista cu filmele preferate. La lista lui Daniel as adauga (neaparat): "De ce trag clopotele, Mitica", "Reconstituirea", "Balanta", filmele lui Bergman, filmele lui Kusturica si, binenteles, filmele lui Almodovar. Era sa uit de "La vita e bella". Si de Zorba, si de "Taxi driver", si de "Marea raceala"...

- Ce filtre, (culoarea) recomandati pentru fotografiatul avand ca fundal zapada?
- Am un aparat vechi de peste 40 de ani, (Lightomatic Beauty II, Made in Japan) avand 45/1.9 spre deosebire de 55/2.8, care era standardul acelor vremuri. Am 2 becuri de 300wati, (nu am blitz). Cum trebuie sa le orientez: spre tavan, (care este alb mat) sau spre pardoseala, ca sa obtin o lumina adecvata fotografierii in camera. De regula folosesc diafragma 4 si timp de expunere 1/15. Fotografiile nu ies insa destul de luminoase. Ce trebuie schimbat?
Filmul de 200ASA este suficient de fin si sensibil, sau trebuie sa trec pe 400ASA ca sa obtin fotografii de mai buna calitate?

Multumesc!

M'as bucura mult daca Mosul mi'ar aduce niste filme romanesti...

Intrucat traiesc in SUA, as prefera ca filmele sa fie 'downloadable' in format 'mpeg' (sau alt format care poate fi visionat pe ordinator).
Stie cineva despre o asemenea sita comerciala?

Silviu

Zapada e un subiect formidabil, pacat ca e alb. Suna ca in butada despre o zona care pote sa fie la Tropice - sau poate sa nu fie - cu "tzara e minunata, pacat ca e locuita".
Peisajele cu zapada fotografiate pe film alb negru au un farmec aparte; constituie unul din subiectele grele ale fotografiei.
Daca este soare si nu avem brazi verzi in cadru, pe film alb negru un filtru portocaliu va accentua reliefl zapezii si va face norii sa se profileze bine pe cer; daca avem brazi sau fetze, un filtru verde e mai potrivit; aparatele cu celula TTL vor face corectia de expunere automat, daca nu, prelungim timpul de expunere cu factorul pe care il gasim de obicei pe montura filtrului.
CIne proceseaza singur filmul, daca va developa la o gama mai joasa si va folosi un aparat de marit cu cutie de amestec si o hirtie mata moale, va putea obtine adevarate bijuterii, footgrafii matasoase cu zapada si o simfonie de tonuri atit in lumini cit si in umbre.
Daca se foloseste film color, filtrul de polarizare este singurul pe care il indic.
Pentru fotografiile de interior, eu as folosi lumina existenta si un film de 800 ISO (ASA) ; filmele contemporane sunt incredibil de bune, sunt elastice, in sensul ca permit supra si sub expuneri de citeva diafragme, si nu reactioneaza violent la diversele temperaturi de culoare; nu as folosi becuri suplimentare de loc, ci numai lumina existenta, fie ea ce anormala sau chiar de la luminarile bradului.
Diafragma 2,8 si 1/30 ar trebui sa fie suficiente pentru fotografii generale, considerind iluminarea unei camere normale iluminate de 2-3 becuri de 100W sau echivalente.
Interesant la filmele de 800 ISO actuale este ca pina cel putin la formatul 18x24 cm nu au granulatie vizibila, sau o au foarte mica, daca sunt bine procesate si bine marite.
Idei despre fotografiatul artificiilor si alte sfaturi utile gasim la www.photo.net , un sit pe care il recomand tuturor celor care vor sa mai invete cite ceva despre fotografie. Amatorilor de fotografie digitala, le recomand, printre altele, un extrem de interesant sit, http://www.luminous-landscape.com/

da...nu ma stiu chiar foarte bine prin lumea filmelor dar ma si topesc la un film adevarat cu Bruce Willis...Sandra Bullok sau Mila Yovovich...nu am uitat de Wesly Snives ori Martin Laurence...si mai sunt atatia altii...ma scuzati ca am gresit la nume!!!
ufo strengaritza

Documentarul "The Art of Leaving" a fost selectionat pentru participare la festivalul de film de la Durango. Este a doua selectie dupa premiera mondiala din Santa Fe, New Mexico.
Detalii dspre festival la: http://www.durangofilmfestival.com/

Dle Firimita,
legat de filmul The Art of Leaving, cum puteti descrie experienta respectiva dincolo de tema documentarului (viata si creatia dumneavoastra)? Nu am vazut productia, iar intrebarea mea e chiar infantila pana la un punct. :) Totusi, inteleg ca apareti masiv in film, cu alte cuvinte sunteti actorul care se interpreteaza pe sine, apoi, fiind vorba de un portret, se poate spune ca v-ati lasat pictat de altcineva. Povestiti-ne putin cum v-ati simtit ca obiect de studiu cinematografic, cat de greu v-a fost sa va lasati regizat de altcineva cu o viziune diferita asupra vietii dvs, cum ati reusit sa ii concesionati lui Brian Kamerzel libertatea de a va re-crea profilul, cum ati trecut peste pudoarea intrinseca autorului de jurnal intim care e nevoit sa il cedeze spre lectura unui director de film? Apoi, cand ati vazut pentru prima oara produsul finit, s-a intamplat cumva sa descoperiti interpetari noi date experientei dvs de camera de filmat? V-ati vazut cu alti ochii? Pe scurt, cum e sa fii un film? :)

In plus, o curiozitate personala: ce loc ocupa credinta in viata dumneavoastra?

Multumesc.

Filozofii ne spun ca o viata n-are rost sa fie traita daca nu reflectezi asupra-i. Brian a inteles ca lucrarile si scrierile mele sint de fapt explorari, intrebari constante pe care le pun trecutului. Totodata si-a dat seama ca toate intrebarile esentiale pe care nu m-am gindit sa le pun in timpul copilariei, stau la baza artei mele. Faptul ca incorporez aceste intrebari astazi in ceea ce fac ca artist plastic si scriitor ma ajuta.
Cred ca filmul e o extensie a jurnalului. Nu am avut nici o intentie sa fiu un actor care se interpreteaza pe sine. Nu am talent pentru asa ceva, si ar fi fost foarte narcisistic sa ma gindesc la asa ceva. Nu ma plac sau ma urasc mai mult sau mai putin decit majoritatea oamenilor. Paul Valery spune in "Monsieur Teste": "I rarely lose sight of myself." Sintem intr-un fel, prizonierii unui destin. In extrema, nu cred ca tema documentarului e “viata si creatia” mea. Viata si creatia mea nu sint atit de importante incit sa devina subiect de film. Cred ca este destul de greu explicat de ce intr-un film care are ca subtitlu “Un Portret al lui Florin Ion Firimita,” am vrut sa mut punctul focal, si sa-mi elimin prezenta fizica cit am putut de mult. Apar foarte putin in film, si vorbesc doar la inceput si la sfirsit. Totodata n-am vrut sa prezint lucrari intregi, doar fragmente. O singura pictura apare in film, la sfirsit, timp de citeva minute (in editia DVD, exista o galerie digitala la sfirsitul filmului in care sint prezentate vreo patruzeci de lucrari). Brian a vrut sa bazeze structura filmului pe fragmente de jurnal si tehnici artistice pe care am inceput sa le folosesc in 1997 in seria mea de picturi “A La Recherche Du Temps Perdu.” In aceste picturi foarte mari am inceput sa experimentez pentru prima oara cu materiale mai putin traditionale. Totodata am inceput sa incorporez fotografii de familie, scrisori vechi, etc. Ceea ce Brian a vrut sa investigheze este viata ca sursa de inspiratie, viata transformata prin magia artei, arta transformata prin magia vietii. De aceea a vrut ca filmul sa oglindeasca tehnicile de colaj pe care le folosesc in picturile mele, sa adinceasca legaturile dintre timp si spatiu in imaginile pe care le fac.

A fost destul de greu sa selectionez fragmentele de jurnal pe care le-am folosit in film. Un jurnal poate fi o arma destul de puternica. Am incercat sa nu acuz, sa nu ranesc pe nimeni. Am fost foarte comfortabil cu Kamerzel-omul si Kamerzel-regizorul. Nu a trebuit sa fac compromisuri. Singurul moment in care m-am simtit vulnerabil a fost cind echipa de filmare s-a instalat in casa mea, in 2001. Timp de vreo luna, mi-a fost imposibil sa ma las filmat, in special in atelier. La un moment dat m-a lovit tentatia de a arata “bine,” de a poza pentru aparatul de filmat. In cele din urma, am invatat sa ignorez prezenta “straina”. Cred ca atelierul artistului sau masa scriitorului sint locuri sfinte, si totodata unele dintre ultimele bastioane ale intimitatii. Nimic nu pare a mai fi sfint astazi: biserica, budoarul, viata, in general. Totul e vazut, interpretat, explicat. Am incercat, si poate am reusit, sa pastrez o granita intre viata privata si cea publica, vis si realitate.

In ceea ce priveste ceea ce cred despre viata mea, si libertatea regizorului de a ma re-crea, nu vreau sa uitati ca idea filmului a fost a lui. Ceea ce avem acum este o opera de arta si nu o reclama.

Cred ca o opera de arta adevarata este flexibila, se schimba tot timpul, creste, etc. Cind am vazut filmul pentru prima oara, ceea ce m-a impresionat a fost faptul ca a devenit, intr-un fel, un omagiu adus parintilor mei. Mi-a fost destul de greu sa-l vad. Vara trecuta am prezentat o versiune aproape terminata in fata a 200 dintre studentii mei, in galeria de arta a universitatii unde predau in timpul verii. M-am “ascuns” intr-un colt. E o senzatie stranie de vulnerabilitate, m-am simtit gol in fata unor oameni, care din fericire, au inteles, si au raspuns cu multa caldura. Cred ca filmul este ceea ce am sperat sa fie de la inceput: o opera de arta. Ma gindesc la o situatie asemanatoare: o buna prietena, pictorita Germaine Lemieux, mi-a marturisit acum citeva zile ca a lucrat, in secret, la un portret al meu, timp de un an si jumatate. Stia ca, in general, nu-mi plac imaginile care ma reprezinta, si se hotarise sa nu mi-l arate niciodata. Vroia sa foloseasca portretul ca un fel de exercitiu stilistic, etc. Pina la urma, l-a scos din atelier si m-i l-a aratat. Spre surprinderea mea (si a ei), mi-a placut foarte mult, dar ceea ce mi-a placut a fost tabloul, lucrarea de arta, nu fata mea reprezentata pe pinza. Este o pictura buna, independent de pe cine reprezinta. Sper ca filmul e un film bun, independent de mine ca “subiect.”

Pentru primul articol critic despre film, vizitati editia din decembrie a revistei NE Film, pe internet la www.newenglandfilm.com

Cit despre credinta…..greu de discutat. Americanii refuza de obicei sa vorbeasca despre bani sau Dumnezeu intr-un forum public. Si cum sint cetatean american de aproape zece ani….

Inca nu (din cauza statutului de copyright, etc). Nu poate fi vazut in cinematografe pina la sfirsitul anului, pentru ca, odata ce este lansat comercial, nu mai poate intra in competitie la festivalele de film. Va fi trimis la Cannes, Sundance, si o multime de alte festivaluri, dar sint o groaza de probleme legale cu care nu sint familiar. Din echipa de aproape 60 de profesionisti care au lucrat la film, citiva se ocupa de aspectele astea.
In acelasi timp, filmul poate fi comandat in versiune DVD si VHS pentru Statele Unite, nu stiu exact despre compatibilitatea in Europa sau in alte parti.

Un simplu google ma indreptat spre o secventa Quicktime de 40 de secunde din filmul "Art of Leaving" la:

http://www.nowconcentrate.com/fv/artofleave.html

Foarte interesant ca alegere fundalul muzical. In general, detest abuzul muzicii pentru a adauga emotie unei pelicule, dar marturisesc ca in cazul de fata, muzica se potriveste peliculei.

Fragmentul de pe web face parte din materialul publicitar al firmei care a lucrat la efectele speciale din film. Au permisiunea noastra de a folosi bucata pentru a le promova business-ul.

Cit despre muzica, va multumesc pentru opinie. Muzica este esentiala in ceea ce fac. In Romania am crescut cu muzica clasica. Gustav Mahler imi este pina astazi compozitorul preferat. Cind locuiam in Bucuresti, de multe ori imi cumparam discuri in loc de mincare.

Aici, in Statele Unite, am fost fascinat de jazz, perioada anilor '30 - '60 in special. Nu stiu prea mult despre muzica, decit de faptul in care ma misca. Am descoperit de asemenea o multime de compozitori "uitati," marea majoriatate din Europa centrala a secolului 18.

Initial, am avut dificultati cu copyright-ul fragmentelor pe care am vrut sa le folosim. Kamerzel a vrut sa foloseasca muzica pe care o ascult in fiecare zi in atelier. Am o colectie destul de mare, citeva mii de CD-uri, majoritatea muzica clasica sau jazz. Cind am luat legatura cu companiile respective, ne-am lovit de o birocratie destul de densa, si totodata de niste preturi foarte piperate. De exemplu, pentru dreptul de a folosi vreo cinci minute din muzica lui Miles Davis, ar fi trebuit sa platim vreo cinci mii de dolari. La fel si cu muzica clasica. As fi vrut sa folosesc Enescu, "Sateasca" mai ales, dar nu am putut obtine permisiunea din Romania. Am vrut sa folosesc "Agnus Dei" din Recviemul lui Mozart nu numai pentru monumentalitatea cutremuratoare a muzicii, dar totodata si pentru textul ("Agnus Dei, qui tollis peccata mundi, dona eis requiem") unde "Da-le pacea eterna" este un mod simbolic, un fel de ramas bun dat Romaniei, parintilor mei, si celor care nu s-au mai intors acasa in decembrie 1989. Recviemul a fost ultimul concert pe care l-am ascultat in Romania.
Spre norocul nostru, cei de la compania Sony au fost foarte generosi, si ne-au permis sa folosim Recviemul lui Mozart intr-o interpretare recenta franceza.

In cele din urma, regizorul a comandat muzica originala. Compozitorul David John Ackermann a compus 90 la suta din muzica filmului, o muzica care cred ca stabileste o "stare" dubla, intre melancolie si speranta.