film spovedania

Filmul era difuzat pe Arte-Tv

Pictura cu crin


Si as dori sã te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Fãcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, pânã la urma,
Sintem tentati sã le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca sã-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.

Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am vãzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului.

nu il recomand, este un film prost

Recunosc ca nu-i usor sa "inchei" o lista lista cu filmele preferate. La lista lui Daniel as adauga (neaparat): "De ce trag clopotele, Mitica", "Reconstituirea", "Balanta", filmele lui Bergman, filmele lui Kusturica si, binenteles, filmele lui Almodovar. Era sa uit de "La vita e bella". Si de Zorba, si de "Taxi driver", si de "Marea raceala"...

Si as dori sã te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Fãcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, pânã la urma,
Sintem tentati sã le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca sã-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.

Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am vãzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului

de Serghei Esenin

Nu oricine stie sa cante, nu oricine
Nu oricui ii este harazit,intr-adevar,
Sa se rostogoleasca precum un mar,
La picioarele straine.

Aceasta este marea spovedanie pe care mereu
O face-un derbedeu.

Eu inadins umblu nepieptanat si cu capul gol
Pe umeri ca o lampa de petrol.
Toamna desfrunzita a sufletelor voastre
Imi place s-o luminez in amurguri albastre.
Imi place cand pietrele batjocurii spre mine prind sa zboare,
Ca grindina vijeliilor cotropitoare.
Atunci mai vartos eu cu mainile strang in raspar
Balonul clatinator al zburlitului meu par.

Mi-e asa de bine sa-mi amintesc atunci
Fosnetul ragusit al arinului si izul paraginit dintre lunci.
Ca undeva traieste tata, si mama, cu fruntile grele,
Care ar scuipa pe versurile mele;
Carora le sunt drag ca trupul, ca ogorul, ca faneata,
Ca ploaia, care primavera imboldeste verdeata.
Ei v-ar strapunge cu furcle, fara-a mai sta la gandit,
Pentru fiecare racnet asupra mea azvarlit.

Sarmani, sarmani tarani!
Desigur v-ati facut mai urati acolo, in locul de bastina.
Tot asa va temeti de Dumnezeu si de duhurile din mlastina.
O, daca ati intelege
Ca fiul vostru
Este cel mai de seama poet al Rusiei!
Pentru viata lui inimile nu vi s-au acoperit de bruma campiei,
Cand picioarele desculte si le balacea prin baltile toamnei buimac?
Acum el poarta cilindru
Si pantofi de lac.

Dar in el dainuieste firea apriga de odinioara
A strengarului de la tara.
Vacile de pe firmele macelarilor din orice parte
Le saluta de departe.
Si intalnindu-se cu birjarii prin pietele goale,
Isi aminteste mirosul de balegar al sesurilor natale.
Coada fiecarui cal ce-n ham se-ncurca, se-ncrunta,
El e gata s-o poarte ca trena unei rochii de nunta.

Mi-drag locul unde m-am nascut,
Iubesc nespus de mult patria mea!
Desi tristetea salciilor ruginite staruie peste ea.
Mi-s dragi raturile murdare ale porclor, ca si-n trecut,
Rachitele ca mainile moastelor,
Si in tacerea noptii oracaitul rasunator al broastelor.

Sunt bolnav de amintirea vremii cand eram copil,
Visez jilaveala si pacla serilor de april.
Artarul nostru parca s-a chincit, sub zvonul valtorilor,
Sa se incalzeasca la flacarile zorilor.
O, cate oua de corb am furat si cati pui,
Catarandu-ma pe crengile lui!
Oare si azi o mai fi cu crestetul verde-n tumult?
Scoarta lui e tot asa de trainica cum era mai demult?

Dar tu , dragul meu,
Credinciocul meu caine tarcat!
De batranete te-ai facut tanguios, ai orbit, te-ai uscat
Si ratacesti prin ograda , bataindu-ti coada atarnata.
Mirosul tau a uitat unde-i usa si grajdul si vechea poiata.
O , cat mi-s dragi toate aceste vedenii ce vin sa ma-ngane
Cand ,sterpelind de la mama cate-o bucata de paine,
Muscam dintr-ansa amandoi, pe rand,
Fara sa ne fie greata unuia de altul, nicicand.

Eu sunt tot acelasi,
Cu inima sunt tot acelasi intre anii grei.
Ca albastrelele-n orz infloresc pe fata-mi ochii mei.

Asternand rogojinile de aur ale versurilor din sange scoase,
As vrea sa va spun lucruri duioase.
Noapte buna!
Voua tuturor, noapte buna!
A trecut coasa prin iarba amurgului din zare.
Astazi am chef sa ma urc in picioare
Si de pe fereastra sa stupesc pe luna.
Lumina-i albastra, lumina-i asa de albastra in cer si pe nori!
Sub albastrimea aceasta, zau ca nu ti-ar parea rau sa mori.

Ei, si ce daca par
Ca-s cinicul ce-si agata la spate-un felinar?
Batranule, iubitule, deselatule Pegas,
Am parca nevoie de trapul tau molatic si gras?
Ca un mester aspru in stradanii,
Eu am venit sa cant si sa slavesc guzganii.
Ca luna lui august, capatana mea rebela
Isi varsa vinul prin parul valvoi.
Vreau sa fiu o galbena vintrela,
La corabia in care azi plutim spre tarmuri noi.

in traducerea lui George Lesnea

- Ce filtre, (culoarea) recomandati pentru fotografiatul avand ca fundal zapada?
- Am un aparat vechi de peste 40 de ani, (Lightomatic Beauty II, Made in Japan) avand 45/1.9 spre deosebire de 55/2.8, care era standardul acelor vremuri. Am 2 becuri de 300wati, (nu am blitz). Cum trebuie sa le orientez: spre tavan, (care este alb mat) sau spre pardoseala, ca sa obtin o lumina adecvata fotografierii in camera. De regula folosesc diafragma 4 si timp de expunere 1/15. Fotografiile nu ies insa destul de luminoase. Ce trebuie schimbat?
Filmul de 200ASA este suficient de fin si sensibil, sau trebuie sa trec pe 400ASA ca sa obtin fotografii de mai buna calitate?

Multumesc!

M'as bucura mult daca Mosul mi'ar aduce niste filme romanesti...

Intrucat traiesc in SUA, as prefera ca filmele sa fie 'downloadable' in format 'mpeg' (sau alt format care poate fi visionat pe ordinator).
Stie cineva despre o asemenea sita comerciala?

Silviu

Zapada e un subiect formidabil, pacat ca e alb. Suna ca in butada despre o zona care pote sa fie la Tropice - sau poate sa nu fie - cu "tzara e minunata, pacat ca e locuita".
Peisajele cu zapada fotografiate pe film alb negru au un farmec aparte; constituie unul din subiectele grele ale fotografiei.
Daca este soare si nu avem brazi verzi in cadru, pe film alb negru un filtru portocaliu va accentua reliefl zapezii si va face norii sa se profileze bine pe cer; daca avem brazi sau fetze, un filtru verde e mai potrivit; aparatele cu celula TTL vor face corectia de expunere automat, daca nu, prelungim timpul de expunere cu factorul pe care il gasim de obicei pe montura filtrului.
CIne proceseaza singur filmul, daca va developa la o gama mai joasa si va folosi un aparat de marit cu cutie de amestec si o hirtie mata moale, va putea obtine adevarate bijuterii, footgrafii matasoase cu zapada si o simfonie de tonuri atit in lumini cit si in umbre.
Daca se foloseste film color, filtrul de polarizare este singurul pe care il indic.
Pentru fotografiile de interior, eu as folosi lumina existenta si un film de 800 ISO (ASA) ; filmele contemporane sunt incredibil de bune, sunt elastice, in sensul ca permit supra si sub expuneri de citeva diafragme, si nu reactioneaza violent la diversele temperaturi de culoare; nu as folosi becuri suplimentare de loc, ci numai lumina existenta, fie ea ce anormala sau chiar de la luminarile bradului.
Diafragma 2,8 si 1/30 ar trebui sa fie suficiente pentru fotografii generale, considerind iluminarea unei camere normale iluminate de 2-3 becuri de 100W sau echivalente.
Interesant la filmele de 800 ISO actuale este ca pina cel putin la formatul 18x24 cm nu au granulatie vizibila, sau o au foarte mica, daca sunt bine procesate si bine marite.
Idei despre fotografiatul artificiilor si alte sfaturi utile gasim la www.photo.net , un sit pe care il recomand tuturor celor care vor sa mai invete cite ceva despre fotografie. Amatorilor de fotografie digitala, le recomand, printre altele, un extrem de interesant sit, http://www.luminous-landscape.com/

da...nu ma stiu chiar foarte bine prin lumea filmelor dar ma si topesc la un film adevarat cu Bruce Willis...Sandra Bullok sau Mila Yovovich...nu am uitat de Wesly Snives ori Martin Laurence...si mai sunt atatia altii...ma scuzati ca am gresit la nume!!!
ufo strengaritza

Documentarul "The Art of Leaving" a fost selectionat pentru participare la festivalul de film de la Durango. Este a doua selectie dupa premiera mondiala din Santa Fe, New Mexico.
Detalii dspre festival la: http://www.durangofilmfestival.com/

Dle Firimita,
legat de filmul The Art of Leaving, cum puteti descrie experienta respectiva dincolo de tema documentarului (viata si creatia dumneavoastra)? Nu am vazut productia, iar intrebarea mea e chiar infantila pana la un punct. :) Totusi, inteleg ca apareti masiv in film, cu alte cuvinte sunteti actorul care se interpreteaza pe sine, apoi, fiind vorba de un portret, se poate spune ca v-ati lasat pictat de altcineva. Povestiti-ne putin cum v-ati simtit ca obiect de studiu cinematografic, cat de greu v-a fost sa va lasati regizat de altcineva cu o viziune diferita asupra vietii dvs, cum ati reusit sa ii concesionati lui Brian Kamerzel libertatea de a va re-crea profilul, cum ati trecut peste pudoarea intrinseca autorului de jurnal intim care e nevoit sa il cedeze spre lectura unui director de film? Apoi, cand ati vazut pentru prima oara produsul finit, s-a intamplat cumva sa descoperiti interpetari noi date experientei dvs de camera de filmat? V-ati vazut cu alti ochii? Pe scurt, cum e sa fii un film? :)

In plus, o curiozitate personala: ce loc ocupa credinta in viata dumneavoastra?

Multumesc.

Filozofii ne spun ca o viata n-are rost sa fie traita daca nu reflectezi asupra-i. Brian a inteles ca lucrarile si scrierile mele sint de fapt explorari, intrebari constante pe care le pun trecutului. Totodata si-a dat seama ca toate intrebarile esentiale pe care nu m-am gindit sa le pun in timpul copilariei, stau la baza artei mele. Faptul ca incorporez aceste intrebari astazi in ceea ce fac ca artist plastic si scriitor ma ajuta.
Cred ca filmul e o extensie a jurnalului. Nu am avut nici o intentie sa fiu un actor care se interpreteaza pe sine. Nu am talent pentru asa ceva, si ar fi fost foarte narcisistic sa ma gindesc la asa ceva. Nu ma plac sau ma urasc mai mult sau mai putin decit majoritatea oamenilor. Paul Valery spune in "Monsieur Teste": "I rarely lose sight of myself." Sintem intr-un fel, prizonierii unui destin. In extrema, nu cred ca tema documentarului e “viata si creatia” mea. Viata si creatia mea nu sint atit de importante incit sa devina subiect de film. Cred ca este destul de greu explicat de ce intr-un film care are ca subtitlu “Un Portret al lui Florin Ion Firimita,” am vrut sa mut punctul focal, si sa-mi elimin prezenta fizica cit am putut de mult. Apar foarte putin in film, si vorbesc doar la inceput si la sfirsit. Totodata n-am vrut sa prezint lucrari intregi, doar fragmente. O singura pictura apare in film, la sfirsit, timp de citeva minute (in editia DVD, exista o galerie digitala la sfirsitul filmului in care sint prezentate vreo patruzeci de lucrari). Brian a vrut sa bazeze structura filmului pe fragmente de jurnal si tehnici artistice pe care am inceput sa le folosesc in 1997 in seria mea de picturi “A La Recherche Du Temps Perdu.” In aceste picturi foarte mari am inceput sa experimentez pentru prima oara cu materiale mai putin traditionale. Totodata am inceput sa incorporez fotografii de familie, scrisori vechi, etc. Ceea ce Brian a vrut sa investigheze este viata ca sursa de inspiratie, viata transformata prin magia artei, arta transformata prin magia vietii. De aceea a vrut ca filmul sa oglindeasca tehnicile de colaj pe care le folosesc in picturile mele, sa adinceasca legaturile dintre timp si spatiu in imaginile pe care le fac.

A fost destul de greu sa selectionez fragmentele de jurnal pe care le-am folosit in film. Un jurnal poate fi o arma destul de puternica. Am incercat sa nu acuz, sa nu ranesc pe nimeni. Am fost foarte comfortabil cu Kamerzel-omul si Kamerzel-regizorul. Nu a trebuit sa fac compromisuri. Singurul moment in care m-am simtit vulnerabil a fost cind echipa de filmare s-a instalat in casa mea, in 2001. Timp de vreo luna, mi-a fost imposibil sa ma las filmat, in special in atelier. La un moment dat m-a lovit tentatia de a arata “bine,” de a poza pentru aparatul de filmat. In cele din urma, am invatat sa ignorez prezenta “straina”. Cred ca atelierul artistului sau masa scriitorului sint locuri sfinte, si totodata unele dintre ultimele bastioane ale intimitatii. Nimic nu pare a mai fi sfint astazi: biserica, budoarul, viata, in general. Totul e vazut, interpretat, explicat. Am incercat, si poate am reusit, sa pastrez o granita intre viata privata si cea publica, vis si realitate.

In ceea ce priveste ceea ce cred despre viata mea, si libertatea regizorului de a ma re-crea, nu vreau sa uitati ca idea filmului a fost a lui. Ceea ce avem acum este o opera de arta si nu o reclama.

Cred ca o opera de arta adevarata este flexibila, se schimba tot timpul, creste, etc. Cind am vazut filmul pentru prima oara, ceea ce m-a impresionat a fost faptul ca a devenit, intr-un fel, un omagiu adus parintilor mei. Mi-a fost destul de greu sa-l vad. Vara trecuta am prezentat o versiune aproape terminata in fata a 200 dintre studentii mei, in galeria de arta a universitatii unde predau in timpul verii. M-am “ascuns” intr-un colt. E o senzatie stranie de vulnerabilitate, m-am simtit gol in fata unor oameni, care din fericire, au inteles, si au raspuns cu multa caldura. Cred ca filmul este ceea ce am sperat sa fie de la inceput: o opera de arta. Ma gindesc la o situatie asemanatoare: o buna prietena, pictorita Germaine Lemieux, mi-a marturisit acum citeva zile ca a lucrat, in secret, la un portret al meu, timp de un an si jumatate. Stia ca, in general, nu-mi plac imaginile care ma reprezinta, si se hotarise sa nu mi-l arate niciodata. Vroia sa foloseasca portretul ca un fel de exercitiu stilistic, etc. Pina la urma, l-a scos din atelier si m-i l-a aratat. Spre surprinderea mea (si a ei), mi-a placut foarte mult, dar ceea ce mi-a placut a fost tabloul, lucrarea de arta, nu fata mea reprezentata pe pinza. Este o pictura buna, independent de pe cine reprezinta. Sper ca filmul e un film bun, independent de mine ca “subiect.”

Pentru primul articol critic despre film, vizitati editia din decembrie a revistei NE Film, pe internet la www.newenglandfilm.com

Cit despre credinta…..greu de discutat. Americanii refuza de obicei sa vorbeasca despre bani sau Dumnezeu intr-un forum public. Si cum sint cetatean american de aproape zece ani….

Inca nu (din cauza statutului de copyright, etc). Nu poate fi vazut in cinematografe pina la sfirsitul anului, pentru ca, odata ce este lansat comercial, nu mai poate intra in competitie la festivalele de film. Va fi trimis la Cannes, Sundance, si o multime de alte festivaluri, dar sint o groaza de probleme legale cu care nu sint familiar. Din echipa de aproape 60 de profesionisti care au lucrat la film, citiva se ocupa de aspectele astea.
In acelasi timp, filmul poate fi comandat in versiune DVD si VHS pentru Statele Unite, nu stiu exact despre compatibilitatea in Europa sau in alte parti.

Un simplu google ma indreptat spre o secventa Quicktime de 40 de secunde din filmul "Art of Leaving" la:

http://www.nowconcentrate.com/fv/artofleave.html

Foarte interesant ca alegere fundalul muzical. In general, detest abuzul muzicii pentru a adauga emotie unei pelicule, dar marturisesc ca in cazul de fata, muzica se potriveste peliculei.

Fragmentul de pe web face parte din materialul publicitar al firmei care a lucrat la efectele speciale din film. Au permisiunea noastra de a folosi bucata pentru a le promova business-ul.

Cit despre muzica, va multumesc pentru opinie. Muzica este esentiala in ceea ce fac. In Romania am crescut cu muzica clasica. Gustav Mahler imi este pina astazi compozitorul preferat. Cind locuiam in Bucuresti, de multe ori imi cumparam discuri in loc de mincare.

Aici, in Statele Unite, am fost fascinat de jazz, perioada anilor '30 - '60 in special. Nu stiu prea mult despre muzica, decit de faptul in care ma misca. Am descoperit de asemenea o multime de compozitori "uitati," marea majoriatate din Europa centrala a secolului 18.

Initial, am avut dificultati cu copyright-ul fragmentelor pe care am vrut sa le folosim. Kamerzel a vrut sa foloseasca muzica pe care o ascult in fiecare zi in atelier. Am o colectie destul de mare, citeva mii de CD-uri, majoritatea muzica clasica sau jazz. Cind am luat legatura cu companiile respective, ne-am lovit de o birocratie destul de densa, si totodata de niste preturi foarte piperate. De exemplu, pentru dreptul de a folosi vreo cinci minute din muzica lui Miles Davis, ar fi trebuit sa platim vreo cinci mii de dolari. La fel si cu muzica clasica. As fi vrut sa folosesc Enescu, "Sateasca" mai ales, dar nu am putut obtine permisiunea din Romania. Am vrut sa folosesc "Agnus Dei" din Recviemul lui Mozart nu numai pentru monumentalitatea cutremuratoare a muzicii, dar totodata si pentru textul ("Agnus Dei, qui tollis peccata mundi, dona eis requiem") unde "Da-le pacea eterna" este un mod simbolic, un fel de ramas bun dat Romaniei, parintilor mei, si celor care nu s-au mai intors acasa in decembrie 1989. Recviemul a fost ultimul concert pe care l-am ascultat in Romania.
Spre norocul nostru, cei de la compania Sony au fost foarte generosi, si ne-au permis sa folosim Recviemul lui Mozart intr-o interpretare recenta franceza.

In cele din urma, regizorul a comandat muzica originala. Compozitorul David John Ackermann a compus 90 la suta din muzica filmului, o muzica care cred ca stabileste o "stare" dubla, intre melancolie si speranta.

Din pacate nu am vazut filmul ci doar am citit cate ceva pe internet. Am auzit ca ar fi foarte violent. Joaca si Maia Morgenstein?

..................................................................................
"Nobody is perfect; I'm nobody."

Polemicile in jurul filmului lui Mel Gibson s-au intetit
Inaintea premierei mondiale,
Polemicile in jurul filmului lui Mel Gibson s-au intetit

Desi in ianuarie mesajul purtatorului de cuvant al Vaticanului parea sa
linisteasca putin spiritele, apropierea premierei mondiale (25 februarie) a
filmului lui Mel Gibson "Patimile lui Christos" (cu Maia Morgenstern in rolul
Mariei) tulbura din nou apele. La sfarsitul primei luni a anului, Joaquin
Navarro-Valls declarase, pe un ton neutru: "este vorba despre o transpunere
cinematografica a unui fapt istoric, potrivit povestirii evanghelice". Zilele
trecute insa, parintele John Powlikowski, presedintele Consiliului International
al Crestinilor si Evreilor, aflat la Paris, a tinut sa precizeze, intr-o
conferinta: "Patimile lui Christos" este cel mai rau exemplu de antisemitism
religios din ultimii douazeci si cinci de ani". Profesor universitar,
Pawlikowski este unul dintre specialistii solicitati sa vada filmul lui Mel
Gibson, inainte ca acesta sa iasa in lume. Observatiile lui critice nu au fost
putine, iar unele tin de insusi principiul structurant al peliculei, ca atare
este greu de presupus ca o eventuala luare in consideratie a avertismentelor
expertului ar putea schimba tonalitatea si mesajul filmului. Daca cineastul,
cunoscutul actor, regizor si producator nu a tinut seama, de la inceput, de
sfaturile celor care i-au atras atentia asupra fragilitatii sursei sale de
inspiratie, textele unei mistice germane, Anne Catherine Emmerich, traitoare la
raspantia secolelor XVIII si XIX, "o literatura plina de contradictii, naivitati
si erori", lumea se intreaba ce s-ar mai putea indrepta acum; imaginea
fundamentala a "Patimilor..." ar fi cea a vinei colective a poporului evreu
pentru moartea lui Christos. Pana si crucea este confectionata, in film, de
preoti evrei, or, dupa cum se stie, rastignirea apartinea metodelor tortionare
ale romanilor. Unii comentatori nu se arata surprinsi de "insolenta" lui Mel
Gibson. Ei nu au ezitat sa aminteasca educatia sa de catolic ultraconservator,
transmisa de tatal sau, Hutton Gibson, seful californian al unei secte ce s-a
pronuntat, intotdeauna, impotriva concilierii si impotriva initiativelor
intreprinse in ultimele decenii de papalitate. In aceasta atmosfera tensionata,
distribuitorul francez al filmului, nu mai putin celebrul Luc Besson, se afla
intre ciocan si nicovala. A apucat sa declanseze tratativele pentru premiera
europeana dar, prudent, s-a adresat presedintelui Consiliului reprezentativ al
institutiilor evreiesti din Franta, altor foruri, cu rugamintea de a vedea
"Patimile lui Christos" inainte. Din nu se stie ce motive, vizionarea la nivel inalt a fost insa amanata.

Magda MIHAILESCU


http://www.adevarulonline.ro/

eu nu pot vedea canalul Arte in Canada.

Daniel a postat un articol din Jurnalul lui Tuca (unde, cand a vazut Tuca sau cei de la J. acest film, inainte sa fie difuzat?), am citit ce am gasit online pe Jurnalul.ro la acest subiect (filmul si 'teoria') si am incercat sa comentez.

In decembrie 89 am fost in cateva puncte fierbinti, sau mai reci (Jilava), si poate ca am ramas cu un interes personal pentru ce s-a intamplat atunci.

Nu stiu daca odata cu trecerea anilor ne apropiem de aflarea adevarului sau ne departam.
Pana la urma suntem cu totii responsabili de ceea ce stim (sau nu stim) despre acele evenimente si ce a urmat.

Felul in care ne raportam ca indivizi si colectivitate la ce s-a intamplat atunci, nevoia noastra de 'a afla', cred ca defineste un pic evolutia Romaniei din ultimii 14 ani si explica ce s-a intamplat in cei 20-30 de ani dinainte...

E ca o imagine de film, Daniel. Merita sa pornesti in cautarea unui sens de profunzime! Iti tin pumnii!