comentarii

filmcinci pentru infern


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
"cei cinci pt infern" - de (anonim) la: 05/05/2004 03:39:46
(la: Cinci pentru infern)
Imi pare rau ca spui ca "Cei 5 pt infern" a fost un film mediocru. Dupa parerea mea este unul din cele mai reusite filme, care a fost facut in legatura cu nazistii, la fel ca si filmul "Unde se avanta vulturii", dar care nu se ridica dupa parerea mea totusi la talia celui care a fost "Cei cinci pt infern". Din pacate, si poate isi aminteste cineva, nu mai stiu titlul original, deoarece atunci fiind mai mic nu prea ma interesau aceste aspecte. Daca as sti titlul original l-as comanda la cei care distribuie filme fara nici o ezitare. Daca cineva totusi stie rog email la djmikem@hotmail.com. Cu multumiri anticipate si sper ca acest film sa nu se uite niciodata, deoarece este o capodopera si nu un film mediocru.
Pe curand si sa auzim de bine
infernul - de singlero la: 14/04/2007 08:47:05
(la: "L'enfer c'est les autres")
de ce sa fie infernul ceilalti??? ar putea f bine sa fie paradisul, eu gindesc pozitiv tot timpul- daca e infern este pt ca eu il creez. cind zic infern ma gindesc la suflet la ceva de dupa cortina la o stare sufleteasca la o simtire pe care eu mi-o pot auto impune... de ce sa creez infern cind paradisul imi ofera ceva mai bun - eu pe acesta il creez si il dau sufletului meu sa il locuiasca.... etc etc
nu exista "Infernul lui Dante" de Macedonski - de Mult prea uitat la: 18/04/2007 11:26:01
(la: Monosilab catre viata)
Am inceput sa citesc Macedonski opere complete. Nu exista nici un text de proza care sa se numeasca "Infernul lui Dante". Defapt, exista o piesa de teatru "Moartea lui Dante Alighieri" publicata in 1916. O voi citi cu siguranta, sunt curioasa cat de mult seamana cu proza mea.

"pîna la urma ar fi mai bine sa iesi din iad!"- sau personajul meu, intrucat autorul nu se confunda cu personajul, chiar daca este scrisa la persoana I.
#188749 (raspuns la: #152697) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din nou pentru Dan Calin - de Ingrid la: 14/10/2003 15:39:55
(la: A existat holocaust in Romania?)
Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu

#1330 (raspuns la: #1328) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Iad in California > > Aer - de SB la: 27/10/2003 08:12:30
(la: Incendiul din California- sunt români acolo??)
Iad in California
>
> Aer greu de respirat mirosind a lemn ars, atmosfera galben-cenusie ca o
sepia din alte vremi, undeva sus soarele s-a transformat intr-un glob rosu
care pluteste printre norii de cenusa din care cad fulgi peste case, masini,
pomi.
> O fierbinteala inabusitoare usuca totul. Gatul parca-i o rana, ochii te
ustura si-ti lacrimeaza. Prietenii in San Diego au strans cate ceva in cutii
si asteapta din moment in moment sa le puna in masina si sa fuga din fata
valvatailor ce vin din toate partile. Mai ingroziti sunt cei din Simi
Valley - Valea Vantului, in vechea limba a bastinasilor - pe care
autostrada inchisa si intr-o directie si in alta ii tine captivi in locul,
care ca un blestem al indienilor disparuti sau alungati, a devenit un cazan
de flacari.
> Arde si in nord de Los Angeles, si in sud, si la rasarit. Doar la apus
este oceanul care acoperit de nori desi de cenusa nu lasa nici pasarile sa
zboare, si nici avioanele sa decoleze sau sa aterizeze. Sa fie oare, asa cum
se zice, cel mai mare incendiu al secolului din aceasta parte de Californie?
> Si previziunile sunt sumbre, cel putin alte 36 de ore pana cand vantul
provocat de curentul fierbinte care vine dinspre desert se va mai potoli.
Morti, sute de case arse, schelete de masini, oameni ramasi doar cu hainele
de pe ei se uita cu ochi pierduti la vartejul de cenusa in care s-a
transformat agoniseala de o viata.
> O caprioara epuizata primeste oxigen de la o masina de salvare si intinde
botul disperata sa mai respire o gura. Trunchiuri de pini pe care rasina
arde ca o torta in timp ce crengile inca verzi se zbuciuma parca cerand
ajutor.
> Imagini de infern din Sudul Californiei in aceste zile de parjol.
> Si acum, abia acum ne aducem aminte de El.
> Numai Dumnezeu ne mai poate ajuta sa scapam din Iad.
> Doamne Dumnezeule !
>
> Mircea Popescu
> California de Sud
> 26 Octombrie 2003
>
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Alina-spania, mesaj 8767 - de Jimmy_Cecilia la: 03/02/2004 10:19:04
(la: Romani in strainatate)
este valabil ceea ce spui tu, alina, pt cei care au plecat dupa 1989..

dar intreaba-i putin pe cei care nu au plecat, ci au fugit, inainte de 1989 din RO, daca nu incearca sa uite infernul...iadul de unde au plecat...
daca au mai fost capabili sa se gandeasca la viata usoara si bani, cand granicerii trageau ca pe iepuri pe ei la granite...iar câinii lor îi sfâsiau de vii...
am cunoscut familii care au ajuns decimate in occident sau invalizi pe viata...

acum noua generatie pleaca usor, cu diplome legalizate, traduse, cu o asurare de boala, cu cativa euro in buzunar, merge, merge, daca nu la sfarsitul vizitei se intoarce acasa...
unii mai vin si cu pretentii, ca trebuie sa stea la coada cu toti nespalatii la prefectura...
pai bietii refugiati politici de pe vremuri, erau cu totii nespalati, ca la un dormitor cu 40-80 de persoane, unde erau primiti doar noaptea sa doarma, erau doar 2 wc-uri si 2 chiuvete cu apa rece pe coridor...
iar ziua pe strazi si la coada la supa populara.
nu stiu daca calea aleasa era atunci cea mai usoara, dar stiu ca era calea libertatii, iesirea din indobitocirea si teroarea comunista inspre umanitate...
#8806 (raspuns la: #8767) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Hypatia#8844 - de anita47 la: 04/02/2004 03:17:21
(la: A existat holocaust in Romania?)
Nu ai prea inteles multe din "demersul meu"!! Iar daca citeai mai mult din ce am scris pe aici,iti dadeai seama ca "nici faptul ca numai buba mea ma doare" nu e prea aproape de adevar!
Cat despre sprijinul "armatei",era un citat din presa romana care este ceva mai documentata decat noi!
Desigur ca putem vedea ca armata romana nu a sustinut nici pe legionari,nici pe Antonescu!1Si putem baga si "capul in tarana ca strutul" si sa spunem ca nici Antonescu,nici legionarii,nici Carol sau Mihai nu au fost sprijiniti de popor!,iar armata romana si conducerea ei au avut din totdeauna o "pozitie neutra"!!!Sunt facuti din "teflon" si astfel "nimic nu ramane patat!!
Cat despre ce cred eu la titlul "A fost holocaust in Romania?,m-am mai exprimat ca nu am destule date si ca exista tone de documente care vor fi cercetate!Si ca astept rezultatele comisiei,care vor fi date publicitatii abia in 2005.Pana atunci,ma simt cel mai aproape de "teza" relatata in urmatorul articol din ObservatorCultural:
==============
**************
A fost holocaust in Romania?


Pentru inceput, permiteti-mi sa-mi plec cu respect fruntea in fata memoriei acelor mii de romani care, prin curaj si credinta crestina, au salvat in anii celui de al doilea razboi mondial circa 400.000 de evrei.
Printre acesti romani ii citez pe Regina-mama Elena, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane: mitropolitii Balan si Tit Simedria, militari de diverse ranguri: generalii Dumitru Popescu, Corneliu Dragalina, Vasile Ionescu-Negru, Orezeanu, colonelul Borcescu, capitanul Ion Popescu sau simplul plutonier Prisacaru, functionari superiori ai statului ca prof. Dumitru Lupu, presedintele Curtii de Casatie a Romaniei, C. Paunescu si I. Vladescu, directori la Caile Ferate Romane. Un caz aparte este al prof. Augustin Caliani, care nu numai ca a salvat vieti omenesti, dar prin curaj si credinta a determinat crearea unui sistem educational paralel de invatamint de toate gradele, care, chiar daca nu a fost recunoscut de stat, a creat o generatie de intelectuali evrei care dupa razboi si-au adus contributia la civilizatia si cultura romana.

Printre salvatori s-au gasit ilustrii medici prof. dr. Nicolae Lupu, prof. dr. Bazil Teodorescu, prof. dr. Dan Teodorescu, dr. Horea Slobozeanu, care au respectat juramintul lui Hipocrat. Nici unul dintre ei nu a actionat din interese materiale.
La Casa NATO a fost omagiat, pe 27 iunie a.c., primarul Cernautiului, Traian Popovici. Sintem obisnuiti cu numele germanului Schindler, cu listele sale de evrei salvati de la moarte. Ei bine, romanii se pot mindri ca fostul primar al Cernautiului din anul 1941 a salvat 20.000 de evrei. Cu tot respectul pe care i-l port omului Schindler, Traian Popovici il eclipseaza prin faptele sale.
Neindoielnic, acei romani care prin curaj si credinta crestina au ridicat notiunea de umanism la cote necunoscute nu au putut impiedica evenimentele dramatice prin care a trecut evreimea din Romania.
La intrebarea daca in Romania a fost sau nu holocaust nu se poate raspunde decit lamurind, in prealabil, doua probleme esentiale.

Ce se intelege prin notiunea de holocaust? Negationistii – si nu numai ei – sint dispusi sa caute raspunsul intr-un dictionar lingvistic, unde vor gasi explicatia ca holocaust inseamna ardere completa, respectiv distrugere totala.
Un alt raspuns posibil este acela de a intelege prin holocaust totalitatea masurilor cu caracter administrativ urmate de exterminarea unui numar mare de membri ai unor comunitati umane pe principii etnice, religioase sau rasiale.
Pornind de la raspunsul dat anterior, este posibil si un al treilea raspuns pentru a caracteriza o anumita perioada istorica in care s-au practicat violente si distrugerea in masa a unor colectivitati umane. A existat un holocaust al armenilor pe principii etnice si religioase, practicat de turcii musulmani imediat dupa primul razboi mondial, a existat un holocaust al evreilor, practicat pe principii etnice si religioase de nazisti si aliatii acestora, a existat un holocaust impotriva nationalitatilor din fosta Iugoslavie, practicat de Slobodan Milosevici. Neindoielnic ca, pentru a marca victima, este nevoie ca ea sa fie indicata: holocaustul armenilor, al evreilor sau al kosovarilor. Desigur ca fiecare dintre aceste holocausturi are particularitatile sale si ale epocii in care a fost savirsit. De asemenea, fiecare colectivitate umana impotriva careia s-a aplicat un set de masuri discriminatorii, urmate de un genocid, se considera detinatoarea monopolului suferintei. Numai cunoasterea colectivitatii asupra careia s-a produs holocaustul, a numarului de victime si a epocii istorice in care s-a produs poate conferi caracterul de unicitate actiunilor de distrugere colectiva a comunitatii respective.

Recent, Fundatia „Dr. W. Filderman“ a editat, cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor, memoriile doctorului Traian Popovici, intitulate Spovedania1.
La Cernauti au trait, in 1940, circa 50.000 de evrei, dintre care 20.000 au fost salvati de Traian Popovici. Alti 30.000 au fost ucisi in primele zile ale pogromului sau au luat drumul deportarilor in Transnistria, unde cei mai multi au murit prin infometare sau din pricina bolilor care i-au macinat. Transnistria nu a fost un lagar cu camere de gazare, dar a fost un lagar de nimicire.
Majoritatea evreilor deportati de la Cernauti s-au imbolnavit de tifos exantematic sau tuberculoza galopanta, iar infometarea a fost mijlocul de a-i ucide pe evrei. Sint obligat sa citez citeva din marturiile lui Traian Popovici: „Populatia sortita deportarii era mai intii adunata in grupe de cite 2000 si apoi, prin noroi si mocirla, impinsa spre rampele de incarcare din gara principala. Aici, inghesuita in vagoane, cite 40-50 de vagoane sub paza militara, iar trenul, sub comanda unui ofiter, se punea in miscare spre Nistru, spre punctele de concentrare Atachi si Marculesti, de unde peste riu erau trecuti in imparatia infernului…“.

Un alt citat: „Tragicul lor destin a apropiat in suferinta, si peste mileniu, ducerea lor in robia babiloniana si in iadul de foame-boala si moarte al Transnistriei sau Ucrainei de peste Bug. Mortii erau coboriti din trenuri in gari si abandonati de serviciile de caritate locale“.
Alt citat: „La un singur transport, din 60 de sugari, a supravietuit unul singur. Obositi, poticniti, erau abandonati in stare muribunda pe marginea drumurilor, lasati destinului lor tragic, prada ciinilor si vulturilor…“.
Si un ultim citat: „Mortalitatea a crescut de la 50-70%, ajungind chiar la 85% in comuna Bersad (jud. Balta), unde deportatii au fost tinuti in loc deschis sub cerul liber, ca vitele, pina la 20 decembrie. Nu aveau alt scop «uman» decit stingerea lor“.
Pina aici am citat unele relatari din Spovedania lui Traian Popovici, fost primar al Cernautiului, descendent al unei familii de popi crestin ortodocsi, salvator a 20.000 de evrei din Cernauti, martor ocular, care si-a scris memoriile in anul 1941. Au pierit la Cernauti 60% din numarul locuitorilor evrei. Putem afirma oare ca, cel putin la Cernauti, in exemplul ales, nu a fost holocaust?

Si lucrurile se vor repeta dupa acelasi tipic la Chisinau sau in alte locuri. Timpul nu-mi permite sa citez din raportul comisiei de ancheta a celor intimplate la Chisinau, comisie condusa de generalul de corp de armata Niculescu si care si-a prezentat raportul in decembrie 19412. Sint convins ca dumneavoastra cunoasteti bine acest document, existent in arhivele militare.
Am citat evenimente dramatice intimplate la Cernauti si Chisinau pentru ca sintem obligati, ca istorici, sa ne punem o intrebare inainte de a ne pronunta asupra existentei sau neexistentei holocaustului, si anume daca Basarabia si Bucovina de Nord au fost parte componenta a Romaniei interbelice pina la ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940 si, apoi, intre 22 iunie 1941 si 23 august 1944, cind teritoriile au fost eliberate de armata romana. Neindoielnic, eliberarea nu a adus instaurarea unei administratii civile. Desigur, aceasta problema a administratiei militare si nu a celei civile este un capitol aparte si nu are legatura cu holocaustul, dar v-as propune, ca istorici, sa dezbateti in viitor si aceasta tema. Dezbatere istorica, si nu politica. Este nevoie de adevar.
Pentru mine – si cred ca si pentru dumneavoastra – administratia romaneasca a Basarabiei si Bucovinei, civila sau militara, puncteaza apartenenta Basarabiei si Bucovinei la Romania, indiferent de prevederile pactului Ribbentrop-Molotov si de vitregia geopolitica postbelica, prelungita pina azi.
De aici o prima concluzie: nu se pot desparti evenimentele dramatice din Basarabia si Bucovina de Nord de cele din vechiul Regat. Comportarea fata de o comunitate etnica nu se poate desparti in functie de regiunea geografica a tarii. Din punct de vedere istoric, Romania a fost si este un stat national unitar si nu se poate desparti intensitatea masurilor punitive dintr-una sau alta din regiunile tarii.

Desigur, situatia nu este identica in Ardealul de Nord, care, din 30 august 1940 si pina la sfirsitul razboiului, a fost sub administratia statului maghiar, care poarta intreaga responsabilitate pentru practicarea holocaustului in aceste regiuni.
In ce priveste populatia evreiasca din teritoriile de est ale Romaniei, distrusa in buna parte prin pogromuri, infometare, imbolnavire, m-am oprit asupra unei cifre, dedusa din documente: 200.000 de suflete. Calculul ii apartine distinsului si respectatului acad. Florin Constantiniu, in al domniei-sale volum O istorie sincera a poporului roman3. Este adevarat ca in calculul dlui academician Constantiniu sint cuprinse si victimele holocaustului, respectiv ale genocidului din Transnistria, inclusiv populatia autohtona evreiasca din aceasta regiune. Sint obligat sa fac propria mea observatie ca teritoriile din Transnistria erau tot in administratie romaneasca, guvernator fiind Alexianu.

La cei 200.000 de evrei disparuti in teritoriile din est, trebuie adaugati cei 10 pina la 16.000 de evrei ucisi in pogromul de la Iasi. Cifra de 16.000 de victime evreiesti este pentru prima oara semnalata de Radu Leca si de curind demonstrata de istoricul israelian Jean Ancel, incluzind cele 124 de victime ale pogromului legionar din Bucuresti, cele 50 de victime ale pogromului de la Dorohoi si cele 20 de victime ale pogromului de la Galati. Caci la Galati a fost un pogrom in ziua de 30 iunie 1941, conform documentelor prezentate de colonelul Borcescu, fost sef al serviciilor informative ale armatei, dar si marturisirilor ambasadorului din acea vreme al Frantei la Bucuresti, Jacques Truelle. De acest pogrom nu s-a ocupat nimeni in Romania ultimilor 50 de ani. Lipsa de documente sau cosmetizare?
In aceeasi perioada, 300-500 de evrei au fost ucisi in actiuni individuale, in special prin aruncare din tren.
Insumate, cifrele pe care vi le-am prezentat conduc la circa 213.000 de evrei ucisi sub diverse forme in vechiul Regat, Transilvania de Sud si teritoriile din est aflate sub jurisdictia guvernului Antonescu.
Fie ca denumim actiunea de exterminare genocid, holocaust sau utilizind termenul ebraic soah, de ea se fac responsabile organele abilitate ale statului din perioada anilor 1940-1944 si acopera un spatiu istoric cuprins intre 1 iulie 1940 (data pogromului de la Dorohoi) si 23 august 1944. Controversa asupra denumirii acestui spatiu istoric nu face decit sa alimenteze, de fapt, controversa negationismului de orice natura cu realitatea istorica.

Autoritatile supreme ale statului din acea perioada istorica au recunoscut, in fond, ca au ordonat exterminarea populatiei evreiesti. Ne referim aici la scrisoarea lui Wilhelm Filderman din 11 octombrie 1941, in care facea un apel disperat la conducatorul statului privind conditiile de exterminare in ghetoul de la Chisinau, si la raspunsul lui Ion Antonescu din 19 octombrie 1941, ambele scrisori primind comentariul ambasadorului francez Jacques Truelle. Antonescu justifica executiile, urmate de deportarile care au generat moartea a 200.000 de evrei, prin asa-zise acte dusmanoase ale evreilor fata de armata romana. Fara a intra in amanuntele acestor acuzatii, daca ele aveau un singur gram de adevar, cei care au actionat impotriva armatei romane fie trebuiau tratati ca prizonieri de razboi, daca purtau uniforme militare, fie trebuiau judecati de tribunalele militare, daca erau civili. Sint nevoit sa-l citez din nou pe distinsul domn academician Constantiniu, care demonstreaza ca, din cele 10.566 de persoane arestate in anii guvernarii Antonescu, 2567 provin din nordul Bucovinei. Daca au existat 200.000 de colaboratori evrei ai armatei sovietice, trebuiau inculpate 200.000 de persoane de etnie evreiasca spre a fi judecate de Curtile Martiale si condamnate, inclusiv la moarte, si nu ucise prin exterminare sub diverse forme.
Fara a intra in amanunte privindu-i pe colaborationistii de origine romaneasca din Basarabia si Bucovina, pentru ca acestia au fost cu zecile de mii, sintem nevoiti sa-l citam pe Ion Antonescu judecind lucid cazul lor: „Cind am venit acolo, ne-am gasit in fata unor reclamatii fara sfirsit, in care se arata ca peste 40.000 de ticalosi din aceasta provincie seste vorba de Basarabia – n.n.t se facusera, in timpul ocupatiei rusesti, mai rusi decit rusii, persecutind populatia romaneasca. Populatia romaneasca cerea pedepsirea lor. Am fost in fata acestei probleme si daca pedeapsa era capitala, mai cream inca 50.000 sau 100.000 de nenorociri. Si atunci am aplicat clementa, ca si in cazul legionarilor“. Am citat din Jurnalul Consiliului de Ministri din 16 noiembrie 1943.

Nu pot sa nu fiu de acord cu dr. Filderman care spunea: „In nici o tara dominata de nazisti n-a supravietuit o asa mare proportie a populatiei evreiesti“. Cauzele acestei supravietuiri sint omenia romaneasca si morala crestina a romanilor, care au impiedicat infaptuirea unui holocaust total, inclusiv deportarea evreilor din vechiul Regat spre lagarele de exterminare din Polonia.
Va invit sa ne aplecam pentru o clipa asupra raportului sefului Politiei de siguranta si al serviciului de siguranta german, Rientelen, catre superiorul sau Luther, document ce poarta data de 26 iulie 1942 si in care se specifica, in conformitate cu intelegerea dintre delegatul lui Eichman in Romania, Gustav Richter, si Mihai Antonescu, ca, incepind cu 10 septembrie 1942, evreii din Romania urmau „sa fie transportati succesiv in districtul Lublin, unde cei apti de munca sa fie utilizati, iar restul supusi tratamentului special“. Se intelege, sper, traducerea notiunii „tratament special“.
Singurul lucru care a ramas neperfectat a fost semnarea programului de deportare a 1000 de evrei zilnic pe traseul Bucuresti-Adjud-Suceava-Cernauti-Lublin. Timp de noua luni de zile, conducerea Cailor Ferate Romane a tergiversat parafarea unui plan concret de deportare spre Polonia. Erau antrenati in aceasta actiune unii dintre cei citati anterior, si anume generalul Orezeanu, subdirectorul general C. Paunescu, directorul regionalei Timisoara, Ion Vladescu, si inginerul evreu Kinsbruner, un apropiat al lui C. Paunescu.

Cind scriu aceste rinduri am in fata marturisirea scrisa a ing. Vladescu, datata septembrie 1974. Aceasta marturisire descrie actiunea de salvare a evreilor intreprinsa de cei trei conducatori ai Cailor Ferate Romane spre a impiedica deportarea evreilor in Polonia. Initial am vrut sa o citez integral, insa timpul nu-mi permite. Stau la dispozitie cu documente. Multumesc in orice caz revistei Magazin istoric si regretatului Cristian Popisteanu pentru publicarea acestor documente inca din septembrie 1974.
Timp de sapte luni, conducerea CFR a sabotat planul de deportare. Este adevarat ca, in mai 1943, Guvernul Romaniei renunta la plan, dupa batalia de la Stalingrad. In cele sapte luni urmau sa fie deportati in Polonia 210.000 de evrei regateni. Ei nu au pierit datorita umanismului conducerii Cailor Ferate. Ea dovedeste opozitia romanilor la holocaust, dar nu inexistenta acestuia.
La intrebarea daca a fost holocaust in Romania, raspunsul este DA. Dar proportia mortilor nu a atins cote supra-aberante, datorita umanismului romanesc si moralei crestine a unui numar mare de romani.

Referat sustinut la sesiunea de comunicari Holocaustul si implicatiile lui in Romania, organizat de Academia Romana si Ministerul Culturii si Cultelor in ziua de 28 iunie 2002.

________
1. Traian Popovici, Spovedania, Editura Fundatia W. Filderman, Bucuresti, 2002.
2. Martiriul Evreilor din Romania, Editura Hasefer, Bucuresti, 1991.
3. Acad. Florin Constantiniu, O istorie sincera a poporului roman, Editura Univers enciclopedic, Bucuresti, 2002.

=============================
P.S.Nu pretind sa "fiu multumit","ochi pentru ochi" nu ma intereseaza si nici ce a spus sau nu a spus Moise nu ma pasioneaza!
anita47



#8851 (raspuns la: #8844) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Compania a 7-a - de (anonim) la: 06/05/2004 02:25:35
(la: Cinci pentru infern)
Seria de filme cu Compania a 7-a era mai mult bazata peumor,pe cind Cinci pentru Infern era in primul rind un film de actiune.
Nici macar subiectul nu era la fel,doar daca te referi la subiectul razboiului in general.
#15035 (raspuns la: #15005) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alt banc : prima slujba - de desdemona la: 18/05/2004 07:53:34
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)
Un tinar preot trebuia sa tina prima lui slujba, drept pentru care era extrem de emotionat, chiar simtea panica. Atunci, superiorul lui, Episcopul, vazindu-l atit de stresat, l-a sfatuit ca inainte sa se urce in amvon pentru predica, sa puna un paharel de vodca in paharul cu apa, ca sa se relaxeze si sa aiba curaj. Preotului i-a
mers nemaipomenit in prima lui slujba, dar cind a ajuns acasa a gasit pe
masa o mica scrisoare din partea Episcopului in care zicea:

Draga Fiule,
Ma bucur foarte mult ca ti-a mers atit de bine in prima ta slujba si ca
ai tinut cont de sfatul pe care ti l-am dat, dar trebuie sa-ti fac anumite observatii:
1. Din acel pahar cu apa trebuie sa iei mici sorbituri nu sa-l dai pe gat dintr-o data.
2. In acel pahar cu apa nu se pune nici gheata, nici felii de lamaie. In plus, eu ti-am spus sa pui putina vodca in paharul cu apa, nu invers...
3. Nu se foloseste Biblia ca suport pentru pahar.
4. Nu poti sa te stergi la gura cu sutana.
5. Poruncile lui Dumnezeu sint 10 nu 12.
6. Iar apostolii sint 12 nu 10.
7. Cind vorbesti despre cruce nu poti sa spui ca e acel T mare de deasupra altarului.
8. Cind vorbesti despre Isus si apostoli, nu poti spune ca e "Fiul si banda lui".
9. David l-a invins pe Goliat cu o prastie si o piatra, nu poti sa spui ca "i-a zburat curul cu dinamita"...
10. Cind vorbesti despre Iuda, nu poti sa-l numesti "bulangiu".
11. Tatal, Fiul si Sfintul Duh nu sint Batrinul, Juniorul si Stafia...
12. Nu e frumos sa-l numesti pe Papa "Nasul".
13. Faraonul i-a trimis pe evrei in pribegie, nu in p...a ma-sii.
14. Eva i-a dat lui Adam un mar, nu i-a cedat...
16. Magdalena a fost o pacatoasa nu o curva.
17. Initiativa de a invita publicul sa aplaude a fost buna, dar a fost exagerat sa-l inviti sa danseze Macarena, sa faca trenuletul si sa o inviti pe Sora Daniela sa faca striptease.
18. Apa sfinta se foloseste pentru a binecuvinta, nu pt. a-ti racori ceafa.
19. "Casuta" aia este confesionalul, nu toaleta
20. Pasticul se distribuie crestinilor fara Nutella.
21. Cel de pe cruce era Iisus Cristos si nu Che Guevarra
22. Pacatosii, cind mor, se duc in Infern, nu in aia ma-sii.
23. Vezi sa ai mereu chilotii pe tine si, cind e cald, evita sa-ti faci aer cu sutana.
24. Iti amintesc ca slujba trebuie sa dureze circa 1 ora si nu doua reprize de 45 de minute fiecare, iar cel care era asezat linga tine si pe care l-ai numit "travestit cu fusta rosie" eram eu....
In rest a fost bine."
podul de piatra s'a daramat - de (anonim) la: 10/07/2004 03:36:43
(la: Provocare: emigrarea, aventura voastra)
istorie:

mi-am gasit joob!
mi-am gasit joob!
mi-am gasit joob!
mi-am gasit joob!
mi-am gasit joob!


pare sa fie un mesaj de bucurie, nu? ei bine... partial color.

prietenul la care am venit m-a ajutat sa gasesc acest job. seamana intr-un fel cu Cooperativa Metalul Transfigurat insa aici nu fac decat un singur sortiment de produs: burlanul.
in toate formele lui. mare, mic, rotund, ovoidal, inchis, deschis, cu flansa, fara flansa, cotit simplu, articulat, din tabla zincata, aluminiu, inox.

io, marele inginer de romania, imping tabla pe jgheab. sunt nou, nu vorbesc bine limba, nu am experienta canadiana, nu am calificari canadiene... imping tabla.

cu o miscare scurta-precisa din umarul stang plesnesc pachetul gros de formate proaspat debitate din rulou. prima foaie asculta. se roteste spre dreapta dezvelindu-si parca umarul stang, suficient cat sa o pot apuca tentant cu manusa manii drepte.
un zvacnet scurt vertical genereaza sinusoida, trupurile inclestate in stransoarea uleiurilor rare se descatuseaza iar mana stanga se intrepune ferm.
o alta smucitura, mai lunga, ca un tremur, ca o ghidare... calauzitoare... apoi stransoarea delicata a sirurilor de role stabilesc in cateva secunde cursive forma finala a faltzurilor.
un platou, o masa miscatoare, alta directie... o fanta intunecata si amenintatoare... apoi caruselul acela, rasucirea... infernul!!!
lipsita de vlaga, foaia se rostogoleste cilindric, cu capatul zimtat, faltuita, marcat pe trup cu insemnele unui fabricant, se lasa asezata, ambalata, depozitata, expediata si utilizata in cele mai felurite chipuri de cei mai feluriti oameni.
puah!

eu am generat asta. ar trebui sa fiu mandru?
si nu o data. nu de doua ori. de aproape... 3000 de ori pe zi. (la revizuirea editiei - dupa 2 luni - ultimele statistici aratau evolutii de 7500 de ori pe zi).
dor humerusii, dor bicepsii, pulpa dreapta, antebratul, palma si... buricele degetelor.

dar ce conteaza? este doar prima saptamana.
neobisnuita, nesomnul transportului de o ora si juma' (dus), raceala...

am sa ma-ntorc barbat!
am sa ma-ntorc barbat!
am sa ma-ntorc barbat!
am sa ma-ntorc barbat!

cu timpul insa... experienta canadiana, obisnuinta, leafa mai mare de 10$/ora imi vor da posibilitatea unui alt job.

unul mai trainic si mai frumos!
#17600 (raspuns la: #17565) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
...ganduri la subiect, - de DESTIN la: 10/07/2004 17:03:59
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Interesant de dezbatut,cum priviti anumite intrebari si raspunsuri puse si date de ISUS CRISTOS si discipolii sai?
Intr-o zi ISUS CRISTOS isi intreaba discipolii:"Cine zic oamenii ca sunt Eu?"(Luca9.18)
Iata raspunsul discipolilor:"Unii zic ca esti Ioan Botezatorul;alti zic ca esti Ilie..."(Luca 8.19)
"Dar voi",i-a intrebat EL,"cine ziceti ca sunt?"(Luca 9.20)
La asemenea raspunsuri,nu mergi cu gandul/nu crezi,la/in NEMURIREA SUFLETULUI la REINCARNARE?...Cum se poate afirma ca cineva aste ,unul sau altul care este mort de mult,daca nu se subintelege ideea SUFLETULUI NEMURITOR-REINCARNAREA?
Un alt ex.din BIBLIE:cand ISUS CRISTOS si discipolii sai intalnesc un orb din nastere,discipolii intreaba:"Invatatorule,cine a pacatuit acesta sau parintii lui,de s-a nascut orb,in pantecul mamei sale?
Nu se subintelege existenta unei vieti anterioare?In raspunsul dat de ISUS CRISTOS discipolilor sai,mai este un aspect important de explicat:"Nu e vorba ca el sau parintii sai au pacatuit..."Ce cunostea Invatatorul din legea ebraica? o infirmitate inseamna o incalcare a legilor,...
Un alt ex.intr-un moment de mandrie Ilie da ordin ca cei 400 de profeti ai lui Baal sa fie decapitati...putem intui de ce la randul sau a fost decapitat,...Una din legile enuntate de ISUS CRISTOS spune:"...cei ce vor scoate sabia,prin sabie vor pierii."Iata cum Ilie si-a primit pedeapsa cand a revenit pe pamant in persoana lui Ioan Botezatorul.ISUS CRISTOS stia cine este si ce va urma,...nu l-a aparat ,pentru ca justitia divina sa-si urmeze cursul.
Cum comentati este interesant de urmarit,pareri si ganduri personale din trairi si simtiri personale.
Biserica a inventat lucruri ce a inspaimantat pe oameni... la un moment dat,se credea decat in FORTE ALE RAULUI,infern si suferinta vesnica.Evolutia spirituala in drumul catre DUMNEZEU o urmeaza SUFLETUL NEMURITOR.
Cine locuieste in RAI ,cine locuieste in IAD, daca nu sufletul?
Numai dragostea,bunatatea,mila,iertarea si intelepciunea ne conduc pe drumul LUMINII.Totul vine de la DUMNEZEU,insa in sens spiritual,viata divina incepe cand omul isi da seama ca nu este numai un stomac,un sex,o faptura din carne si oase,ci un spirit,un SUFLET NEMURITOR.Sa gandim si sa actionam cu inima si sufletul,aici se afla adevarata lumina.
Aminteam mai devreme ca Biserica isi are vina ei...nu eu o judec,DUMNEZEU este cel care ne judeca...crestinii nu cunosc adevaratele lor posibilitati.S-a spus /se spune ,ca dupa moarte,ei vor mergesa se aseze in dreapta Tatalui pentru ca au fost la slujbe in fiecare duminica,sau ca vor ramane in infern sa fiarba intr-un cazan.Ca si cum ar fi atat de simplu sa mergi sa te asezi in dreapta Tatalui!
INTELEPCIUNE si LUMINA revarsate in sufletele noastre nemuritoare.

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
Cameliaim - de Jimmy_Cecilia la: 12/08/2004 18:57:00
(la: De ce nu vrem inapoi, desi ne e dor?)
Camelia,
toti am plecat de nevoie...
înainte de 1989:
nevoia de a fi liberi, de a avea dreptul la opinie, de a merge unde vrem, de a scapa de infernul comunist,
dupa 1990:
nevoia de a trai decent, prin munca, nevoia de a avea capacitatile profesionale recunoscute, nevoia de a educa copiii, de a da de mâncare familiei, nevoia, nevoia...

cred ca pt cei care au "întinso" înainte de 1989 a fost si nevoia de a se integra repede, in singura tzara ce-o mai aveau : tzara de azil politic, în România, daca te-ai fi întors în calitate de "refugiat politic" dispareai imediat, pt veci...
pt noi nu se mai punea problema dorului.. era un drum fara întoarcere posibila...chiar daca îti venea sa urli câte o data, la început...
apoi ne-am obisnuit, ne-am obisnuit sa ne consideram "acasa" acolo unde traiam...
cu anii, dorul a disparut...dar nu-ti uiti familia si prietenii de acolo..
îi aduci pe rând unde esti, pe altii îi aduci în vacantze, le telefonezi, le scrii...

in cazul meu, am plecat in decembrie 1965 din RO, am mai facut si doua facultati prin strainatate...
dar înca nu m-am întors in RO dupa 1989...
poate la sfârsitul anului, poate la anul viitor... poate nici o data...

"Poate societatea germana era - de Adrian Marchidann la: 22/09/2004 18:05:34
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
"Poate societatea germana era satula de democrtie, si totul devenise foarte plictisitor"

De fapt nu prea era democratie in Germania acelor vremuri iar saracia rezultata in urma prevederilor dure ale Tratatului de la Versailes facea viata neamtului de rand un infern.

Asa ca un individ care a gasit un tap ispasitor pentru saracia neamtului de rand si care isi asezona discursul patriotard cu laude la adresa neamului, nedreptatile conspiratiei americanilor si a francezilor a prins teren.

Dar cred ca factorii determinanti au fost doua inventii aparute la acea vreme: radioul si cinema. Bizonul de rand nu a putut face fata noilor tehnici de propaganda si manipiularilor facute la o scara nemaiintalnita cu aceste mijloace de comunicare in masa.

Nu degeaba Ceausescu dar si Vadim au studiat metodele vremii de propaganda. Avem ce invata din esecul democratiei din Germania anilor 30.
#23057 (raspuns la: #22793) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
game over? - de cosmacpan la: 24/09/2004 22:41:29
(la: Intrebare ! Deja vu, viata de dinainte si de dupa acum?)
Daca incep prin a marturisi ca filmul Matrix este cel mai atzatzator scenariu sau subiect de pana acum (la capitolul subiecte deja il fumasem intr-unul din visele mele de marire si glorie cand ma si vedeam rupandu-mi conexiunile de la un « server » al inchisorii noastre cea de toate zilele) ce vei spune oare ?
De ce este atat de greu acest subiect ? pentru ca nimeni nu s-a intors sa povesteasca, iar Dante a scris ceea ce credea el ca poate fi infernul (nu a trait in lagare – naziste sau socialiste), sau purgatoriul (perioadele de tranzitie sunt intotdeauna purifiante) (si nu purgative cum am vrut initial sa scriu, cu toate ca pe zi ce trece imi dau seama ca suntem aruncati in latrina istoriei de o mana de oameni – neoameni). Cea mai inexpugnabila cetate este mintea omului ( si visele sale) dar cate bordeie, atatea obiceie. Ne place sau nu place, ne dam cu presupusul. Ba ca este asa, sau poate asa, ba mai bine asa, dar cum este cu adevarat nimeni nu stie. Si chiar Mantuitorul aminteste ca nu poate vorbi deslusit ca nu a venit inca vremea si ca sunt oameni care cu toate ca aud nu inteleg si cu toate ca vad nu pricep, caci nu a venit inca timpul dezvaluirilor. Trebuie ca insasi omenirea sa urce Golgota ei, si-si sprijine crucea bine si sa se rastigneasca pana cand va binevoi sa invete ca odata rastignit trebuie sa suporti toate caznele si chinurile caci rastignirea nu-i o joaca, o opereta, un show.
Pana cand nu se vor cutremura locurile si lumile din strafunduri pana la ceruri, nu vom sti ca ne-am izbavit. Poate ca de aici senzatia de « deja vue » caci daca repetam acelasi spectacol seara de seara nu se poate sa nu invatam ceva, sa nu se lipeasca ceva mecanicisme de noi.
Si eu am trait destule experiente de genul celor enumerate si poate de aici senzatia si dorinta de a fi rautacios caci teama ne creeaza dependentze. Dar teama sau frica exista si sunt umane. Nu pot sa spun ca imi este frica de moarte pentru ca nu stiu ce este dincolo de ea sau daca este ceva dincolo de ea. Pot sa cred ca am mai avut o viata anterioara ? Nu, nu cred. Caci daca ai crede ai fi nevoit sa-ti amintesti si restul povesti, ori acest lucru nu se poate. Cineva spunea ca pe lumea asta totul este miscare, schimbare. Deci vorbele, visele, locurile si trairile cuiva odata nascute, plutesc prin lume si se « lipesc » pentru un timp de mintea, trupul si sufletul altcuiva. De aceea cand intalnim o persoana noua ne simtim atrasi irezistibil catre ea (indiferent de sex) sau nu putem sa o suferim (indiferent de tipologie : flegmatic, melancolic, coleric sau sangvin), sau cand trecem printr-o gara prafuita stim ca dupa al doilea colt se afla un magazin de incaltaminte de unde ai sa-ti iei cei mai frumosi pantofi pe care ii vei avea, sau ca pe banca aceasta dintr-un parc necunoscut vei cunoaste cea mai deosebita persoana care iti va influenta viata. Asta sa fie oare « deja vue-ul » ?
De ce oare nu ne este frica sau poate ca murim de frica dupa un vis in care intalnim locuri si persoane dragi, cunostinte si necunoscuti pentru momentul visului ? Sau ce te faci cand ai un vis ce continua ca o « saga » pe mai multe noopti, ani, zeci de ani ? sau ce te faci cu vise care vin si revin cautandu-te caci parca si lor le este frica sa nu uiti de ele ? Vis a vis de darul cel mai frumos de ziua ta (batranul tau – cat de simplu si frumos spus, batranul) bucura-te de el. Deci ca incheiere : marturisesc ca viata mea anterioare este de fapt viata parintilor si bunilor si strabunilor pe care ii port la mine in suflet si in minte (cat de frumos sunt spuse in « Dune ») iar viata mea viitoare va fi traita in sufletul si ochii copiilor mei. Caci voi privi cu ochi lor toate minunatiile fiecarei noi zile. Si de ce sa nu recunoastem ca fiecare zi este o zi deosebita care difera de celelalte prin doar 86 400 de secunde traite altfel.


cosmacpan - de carapiscum la: 28/09/2004 04:35:37
(la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)
Am citit cu interes mesajul tau si cu oarece satisfactie. Si dupa toate cele citite singurul meu gand a cazut asupra unei poezii de Eminescu, nu stiu de ce. Redau poezia mai jos in totalitatea ei.

JUNII CORUPTI

"La voi cobor acuma, voi suflete-amagite,
Si ca sa va arat fierea, o spirite-ametite,
Blestemul il invoc;
Blestemul mizantropic cu vanata lui gheara,
Ca sa va scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiara
Cu fierul ars in foc.

Desi stiu c-a mea lira de-a surda o sa bata
In preajma mintii voastre de patimi imbatata,
De-al patimilor dor;
In preajma mintii voastre ucisa de orgie
Si putreda de spasmuri, si arsa de betie,
Si seaca de amor.

O, fiarba-va mania in vinele stocite,
In ochii stinsi de moarte, pe frunti invinetite
De sange putrezit;
Ca-n veci nu se va teme Profetul vre odata
De bratele slabite, puterea lesinata
A junelui canit.

Ce am de-alege oare in seaca-va fiinta?
Ce loc far-a se stinge, ce drept fara sa-mi minta,
O, oameni morti de vii!
Sa va admir curajul in vinure varsate,
In sticle sfaramate, hurii nerusinate
Ce chiuie-n orgii?

Va vad lungiti pe patul junetii ce-ati spurcat-o,
Sufland din gura boala vietii ce-ati urmat-o,
Si arsi pin-in rarunchi;
Sau bestiilor care pe AZI il tin in fiara,
Cum lingusiti privirea cea stearpa si amara,
Cum cadeti in genunchi!

Sculati-va!... caci anii trecutului se-nsira,
In siruri triumfale stindardul il resfira,
Caci Roma a-nviat;
Din nou prin glorii calca cu fata inzeita,
Cu faclele nestinse, puterea-i impietrita,
POPORUL IMPARAT.

Sculati-va!... caci tromba de moarte purtatoare
Cu glasul ei lugubru racneste la popoare
Ca leul speriat;
Tot ce respira-i liber, a tuturor e lumea,
Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume,
Ci-aievea s-a serbat.

Incingeti-va spada la dantul cel de moarte,
Aci va poarte vantul, cum stie sa va poarte
A topai in joc!
Aci va duceti valuri in mii batalioane,
Cum in paduri aprinse, manat in uragane,
Diluviul de foc.

Vedeti cum urna crapa, cenusa reinvie,
Cum murmura trecutul cu glas de batalie
Poporului roman;
Cum umbrele se-mbraca in zale ferecate,
Si fruntile carunte le nalta de departe
Un Cesar, un Traian.

Cad putredele tronuri in marea de urgie,
Se sfarma de odata cu lantul de sclavie
Si sceptrele de fier;
In doua parti infernul portalele-si deschide,
Spre-a incapea cu mia rasufletele hade
Tiranilor ce pier!

In darn rasuna vocea-mi de eco repetita,
Va zguduie arama urechea amortita
Si simtul lesinat;
Virtutea despletita si patria-ne zeie
Nu pot ca sa aprinza o singura scanteie
In sufletu-nghetat.

Si singur stau si caut ca uliul care cata
In inima junimii de viata-i dezbracata
Un starv spre-a-l sfasia;
Ca pasarea de zboru-i din ceruri dismetita,
Ca muntele ce-n frunte-i de nouri incretita
Un trasnet ar purta.

Dar cel putin nu spuneti ca aveti simtiminte,
Ca-n veci nu se imbraca in vestede vestminte
Misteriul cel sint;
Caci vorba voastra suna ca plans la cununie,
Ca cobea ce ingana un cant de veselie,
Ca rasul la mormant."

Nu mai fac nici un comentariu fiindca e de prisos. Atat doar mai intreb: stia (avea premonitia) ceva despre zilele noastre?
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23537 (raspuns la: #23514) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru HoriaD - Cine sa vorbeasca - de OmuletulGoma la: 05/11/2004 11:37:00
(la: Alegerile in USA)
Daca folosim criteriul apropierii de WTC ca punct de plecare la cine are dreptul sa-si exprime parerile, imi pare rau domnule Horia, dar cel putin fata de dumneata, eu am mai mult acest drept. La WTC nu am pierdut numai colegi si prieteni multi, dar si slujba si puteam sa-mi pierd si viata. Am avut norocul sa fiu in vacanta in Romania in acea zi nefasta si sa privesc la televizor cum probabil oameni pe care ii vedeam zi de zi s-au aruncat de la etajul 106 si 107 pentru a scapa de infern. Asa ca sa nu-mi vorbesti mie despre dreptul de a-mi da cu parerea.
Bineinteles, prima reactie viscerala a fost "da-le in cap la toti nenorocitii aia care au facut asa ceva". Prin Bucuresti aproape ca m-am luat la bataie cu doi arabi. Dar intre timp turbarea aceea s-a calmat si i-a luat locul ratiunea. Si furia s-a intors impotriva marelui nostru leader, care prin incompetenta, lenea si cretinatatea lui, a permis sa se intample ce s-a intamplat. Asta ca sa nu mentionez si teoriile de conspiratie care sustin ca si-a dat chiar si aprobarea la cele intamplate. Dar chiar si un ultra-liberal ca mine refuza sa creada ca asa ceva ar fi posibil. E prea monstruos.
Din pacate comentariile dumitale imi spun ca mentalitatea care te conduce ti-ar fi fost buna daca te nasteai in prima jumatate a secolului, sa tropai bocancii sub stindardul rosu cu serpii incolaciti. Pentru ca daca ar avea putin mai multa libertate de miscare, acolo ne-ar duce nemernicul din Pennsylvania Ave.
Din pacate frica si ura sunt mai puternice decat ratiunea.

Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi! Sau dinte pentru ochi, sau bratul pentru o vanataie. Sau gatul pentru ca mi s-a parut mie ca ai o arma in buzunar. Tot principiul ala.

You voted Bush, you gonna get Dick!
#27756 (raspuns la: #27733) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre moarte... - de (anonim) la: 29/12/2004 19:43:37
(la: Despre viata si moarte)
pey sunt multe de spus despre moarte,ai doua variante:prima ar fi sa crezi intr-o lume extraordinara dincolo de viata ,in care ai parte de tot ce nu ai avut cat ai trait si a doua ar fi sa te ingrozesti si sa plangi ,ceea ce cred eu e o mare pierdere de sine. as vrea ca incontiuare sa puteti sa cititi ce am scris intr-o seara cand ma gandeam la moarte, e destul de banal poate dar depinde de cat de profund priviti.

Te sperie moartea?Te ingrozeste gandul k ai sa mori intr-un sicriu acoperit cu un cearceaf alb ... in jurul caruia o
sa stea multi oameni imbracati in negru?Si o sa planga precum niste copii? De ce ti-e frik ? Nu stii c vei devenii dupa
ce vei parasii aceasta lume?Si ma intreb de ce ti-e frica?Ti-e frica de faptul k vei scapa de aceast infern care se numeste
viata? Sau pur si simplu aceste ritualuri te fac sa te ingrozesti?Moartea...gandeste-te bine la cuvantul asta..cum fac si eu acuma
...ce simti?frica?tensiune?iti imaginezi culoarea neagra?Unde se va indrepta sufletul tau?Sufletul ..acea energie condensata, va parasi
corpul tau si se va indrepta spre o alta dimensiune p care nu ai cum sa o simti...Dar de lumanari ce zici?...intr-o camera intunecata
lumanari cu numar par ard si vegheaza sufletul mortului...o imagine mai mult de cat terifianta asha-i?Vezi ce prosti suntem?Ne
este impusa o frica de cuvinte?Moartea,Mort,cadavru,sicriu,cimitir,cruce...cine sunt cei care ne-au impus aceasta frica de niste simple
cuvinte care devin ganduri pline de fantezie ...stai si te gandesti noaptea la cat de infinit e Universul si unde se termina...?
si ti se face frica? Te ascunzi...in spatele acestor conceptii total gresite despre viata,care afecteaza nu numai subconstientul
cat si destinul nostru...cum ar fi sa iti skimbi conceptia despre moarte si sa crezi cu tarie ca ea e un nivel avansat in care sufletul
paseste atunci cand ii e dat sau depinzand de un anumit factor al existentei sale.uita-te in jurul tau...analizeaza bine
atat lumea cat si p tine...dak vrei sa iti invingi teama sau pur si simplu sa intelegi aceasta treapta a existentei tale k si o continuare
va trebui sa ai o credinta profunda in ceea ce inseamna DUMNEZEU...iubire,intelegere,acceptare,frumos,s.a.m.d. Sa te gandesti k te aflii
in mijlocul unui camp plin de flori unde soarele straluceste iar prin natura isi face loc si vantul care aduce o stare de spirit
excelenta...esti singur si te simti implinit iar nu iti pasa decat de clipa de fata...o traiesti la maxim si profiti de ea cat timp ti s-a
oferit...ai loc de multa imaginatie despre frumos si bine ...de ce sa apara uratul si frica in mintea ta? inlatura-le!gandeste pozitiv si profund
dak vrei sa fi multumit de tine si sa poti sa ai incredere in tine! asadar...moarte nu exista doar nivelul de care trecem pentru a ajunge undeva mai sus
si de a trece intr-o alta dimensiune! scopul...totul se invarte in cerc...totul inseamna perfectiune...e o lume sferica in care
orice ai face ajungi la acelasi punct...deci...


ce credeti ?
#32410 (raspuns la: #15550) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
la #33255- Jorj - de carapiscum la: 19/01/2005 06:57:49
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Intr-un anume fel mi-ai dat o mica gura de aer, nimic de zis, dar nu trece mult si iar ma apuca disperarea. As vrea sa strig din toate puterile mele dar ma tem ca astia or sa ma bage pe undeva pe la cei cu probleme la cap... As vrea sa pot zice cu seninatate ca nu e sfarsitul lumii (si asa este), dar daca lumea mea s-a naruit inseamna ca restul e egal cu zero. Ce sa fac, necugetat si pripit cum sunt am distrus ceea ce semana cu o idila iesita din comun la inceput. Cu toate astea cred ca blestemul si in acelasi timp atu-ul meu este faptul ca sunt un sufletist, pun mult suflet in tot si ca urmare am pus si in relatia asta. Insa m-am rezumat doar la a pune suflet- in sensul ca iubesc o femeie careia TREBUIA sa-i ofer protectie mai ales dpdv social, nu numai sentimental, asa cred. Si daca a vazut ca nu-i pot oferi aceasta siguranta... Apoi increderea pe care am distrus-o... Poate au dreptate cei care aduc aminte de vorba proverbului: "lupul paru-si schimba, dar naravul ba." Pana la urma cred ca la asta se si rezuma in buna masura toata tarasenia: la acordarea sau neacordarea increderii. Pt. ca m-am gandit mult in ultima vreme si mi-am dat seama ca asta este cel mai important aspect intr-o relatie de lunga durata: INCREDEREA. Daca unul sau celalalt isi pierde increderea, automat isi pierde si rabdarea, si interesul in comunicare, si dorinta de a mai face vreun compromis. Intr-un cuvant isi pierde interesul pt. consoarta. Si iata cum omul iubit dinainte, omul fara care nu putea nici dormi, nici visa, nici sta treaza, acest om i-a devenit dintr-odata nesuferit si antipatic. Asa cum se spune e usor a trece de la iubire la ura, dar de la ura la iubire e f. putin probabil si aproape imposibil.
In ce priveste iesirea in afara razei de actiune a acestor ganduri, ca sa zic asa, in cazul meu nu prea e la indemana fiindca am emigrat intr-un loc in care pt. a te intalni cu cineva trebuie sa-ti faci programare. Nu am pe nimeni alaturi de mine si tocmai in asta consta tragedia mea, ca unicul om pe care il aveam alaturi la bine si la rau, care-mi era cu adevarat prieten neconditionat, era sotia mea. Traiesc pot spune ca un pustnic dar plecat in lume, ceea ce-i aberant privit din toate unghiurile. Pe de-o parte atunci cand o vad imi vine sa ma sui pe ea, s-o devorez pur si simplu de draga ce-mi este, pe de alta parte trebuie sa ma port cu ea ca si cu un strain si, pe langa asta, nu ma atrage nici o alta femeie din nici un pdv. Intre aceste coordonate mi se desfasoara zilele si infernul noptilor. Pasiunea pe care am facut-o pt. aceasta femeie aproape nu are margini, cu atat mai mult acum cand am reusit sa inteleg ce si cum s-a intamplat, cu atat mai mult cu cat ea ma respinge dezgustata. Multi mi-au spus ca prima data e mai greu, dupa aia... Asa o fi pt. unii, dar la mine nu prea cred ca e tocmai asa. N-am fost si nu cred ca sunt un om usuratic, adica muieratic, chiar daca trebuie sa recunosc ca intorc si eu capul dupa cate o femeie care are ce arata. Asa precum am mai spus mi s-a intamplat sa ma uit la alte femei si aproape intotdeauna s-o vad pe ea de fapt. Nu pot explica asta, pur si simplu se intampla la mine.
Acuma dincolo de toata vorbaria asta o sa trebuiasca totusi sa iau niste masuri concrete. Am cateva in minte si sper sa le aplic intocmai pe viitor. Am o mare dorinta de-a indrepta pe cat posibil unele rele, sau macar sa-mi recastig increderea pierduta cu atata usurinta.
Sper sa ai dreptate, de fapt ma rog la Dumnezeu sa se intample asta: "candva o sa stam de vorba..." Spune multe aceasta fraza si sincer sa fiu cred ca tocmai asta a fost fraza care mi-a dat gura de aer.
Multumesc pt. tot si sper sa ne reauzim pe aceleasi coordonate.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#33756 (raspuns la: #33755) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Prefata - de Dinu Lazar la: 10/02/2005 23:41:01
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Mi s-ar parea grozav. Era cindva pe badorgod o poza absolut neagra, in care fiecare vedea ce voia; si daca o rafistolai la histograma iesea un peisaj; asa ceva ar fi interesant.
Interesante ar fi si numai citeva cuvinte, o fraza, ceva.
Un site de Internet numit "I Love Books" a declansat o mica furtuna in presa printr-un fel de concurs ad-hoc destinat vizitatorilor; anume, cei care viziteaza site-ul au inventat un joc simplu, care a ajuns intre timp in paginile unor ziare respectate ca "The Independent", "The Daily Telegraph" sau "London Evening Standard". Jocul are o singura regula: se ia o carte - oricare - si se cere sa se rezume in cel mult 25 de cuvinte.
Joaca de-a rezumatul a prins neasteptat de bine: pina acum sint listate aproape 400 de carti, iar "rezumatele" variaza in ton, de la "haios" la "devastator". Iata citeva dintre ele:
"Trei surori" de Anton Pavlovici Cehov (care totusi e o piesa de teatru, nu o carte...): "Trei surori din Rusia se hotarasc sa plece la Moscova. Nu se mai duc."
"Biblia": "Capitol introductiv bun. Personajul principal intra in scena pe la jumatate, dar moare devreme. Niste porunci de bun-simt (nitel
invechite, totusi). Sfirsit cutremurator. Cam prea deschisa la interpretari."
Cartea Apocalipsei (Evanghelia dupa Ioan): "Sfirsit"
"Mindrie si prejudecata" de Jane Austen: "O femeie cu principii inalte care nu e asa de superficiala ca sa cedeze banilor si farmecului fizic, il alege tot pe tipul misto si sexos."
"In cautarea timpului pierdut" de Marcel Proust: "Tipul se trezeste, maninca o prajitura, se gindeste la fel de fel de chestii si se face scriitor."
"Ferma animalelor" de George Orwell: "Zoofilia si politica sint totuna.Undeva pe la mijloc se intimpla ceva nasol." O alta varianta: "Toate
revolutiile isi devoreaza copiii, mai ales pe aia care au gust de pui."
"Ulise" de James Joyce: "Leopold Bloom se plimba, si-o freaca, bea,palavrageste, se cearta, citeste, casca gura si se intilneste cu
tolomacul de Stephen Dedalus pe saispe iunie 'noua sute patru."
"Marele Gatsby" de F. Scott Fitzgerald: "Aceasta este o poveste despre efectele banilor. Nu sint buni."
"Tess d'Urberville" de Thomas Hardy: "O gagica misto de la tara se incurca cu un derbedeu de pe acolo. Taica-su e nervos. E prea vesel? Bine, mai pun un bebelus mort si o crima. Stonehenge. Spinzuratoare."
"Odiseea": "Un tip se chinuieste 10 ani sa se intoarca de la un razboi dus pentru o gagica, la nevasta-sa. Aceasta e neobisnuit de intelegatoare."
"Infernul" de Dante: "Coborim. Parter - pagini, filozofi, oameni fara noroc.
Subsol - niste declasati. Sub-subsol - niste ticalosi ordinari.
Sub-sub-subsol - niste ticalosi de cea mai joasa speta.
Ultimul nivel -toata lumea jos! Liftul de acolo urca."
"Asteptindu-l pe Godot" de Samuel Beckett: "Nu se intimpla nimic. Chiar de doua ori."
"Cold Mountain" de Charles Frazier: "Tipul merge pe jos 750 de kilometri pentru o tavaleala in fin cu gagica lui."
"Razboiul lumilor" de H.G. Wells: "Martienii ne bat de ne suna apa-n cap, dar racesc si mor."
Toata literatura realist-socialista sovietica: "Un baiat intilneste un tractor. Baiatul si tractorul se indragostesc. Baiatul si tractorul
traiesc fericiti pina la adinci batrineti."
In final, un rezumat "clasic" al genului, apartinindu-i lui Woody Allen,despre "Razboi si pace": "E despre Rusia."
Si, ca bonus, replica prietenei unuia dintre vizitatorii site-ului, intrebata ce parere a avut despre filmul "The Passion of the Christ":
"E supermisto! Ar trebui sa scoata si o carte."
As adauga un rezumat la albumul discutat: "Un artist destept poate dovedi oricind ca lumea e o adunatura de fraieri"
#35915 (raspuns la: #35905) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...