filme romanesti 2010

"Mai am o intrebare, nelamurire, eventual mare semn de-ntrebare.
Exista albume foto dedicate operei de ansamblu, vietii, cum sa-i
spun, unui fotograf?"

Pai, nu exista. Dar oricum in Ro nu exista si nu se facura albume decit pentru o mina de artisti... fotografii sunt ultimii pe o lista lunga... iar pe Internet, daca vrei sa vezi poze de actori, de pictori, de compozitori, nu gasesti nimic.

E o rusine, e scandalos, dar asta e.

"Exista, prin urmare, un album (sau o serie) "Dan Dinescu"?"

Aici ar fi o problema... momentan nu mai vedem lucrari ale dinsului nici pe Internet.
Domnul Dinescu a lucrat o vreme la Humanitas si inainte la editura Noi si la Romania Pitoreasca; cu lucrarile domniei sale s-au facut multe CD-uri si albume acolo; dar accentul nu a fost pus de catre editori, din pacate, pe personalitatea artistului, ci pe titlul sau tema care era de ilustrat, ca asa e la noi.
De ce nu mai vedem lucrari ale dinsului pe Internet?
Pentru ca el are niste conceptii si pareri despre opera sa, la care tine foarte mult, si nu intotdeuna ce vrea el sau cum vrea el sau cum vede el lucrurile pot fi si aranjate caramizile in viata reala.
Ca e bine, ca e rau, nu stiu; eu am incercat sa il ajut, sa ii editez si sa scanez si sa pun niste imagini de ale domniei sale pe serverul meu, (acele imagini au placut foarte mult si au stirnit pagini intregi ale admiratorilor), si cind cu acele imagini s-a facut un album de exceptie la Liternet - poate citiva ati reusit sa-l vedeti - el a spus ca nu mai e de acord sa fie prezent cu albumul la acea editura; dupa ce existase un acord initial si dupa ce la albumul respectiv muncisera mult totusi niste oameni inimosi si dupa ce rezultatul era un extrem de onorant album care era la standardele internationale cele mai inalte...
Asa ca momentan operele domniei sale au disparut la cererea sa de la Liternet - e un sit care de abia se tine, nu putem plati pe nimeni , dar nu cred ca acesta era motivul, cel putin asa sper - si pentru ca nu am avut nici un acord scris de la domnia sa nici eu, am scos si eu de pe server lucrarile respective si le-am sters de pe HD.
Sigur, m-as bucura daca cineva cindva va putea sa treaca de bariera scriptica si de problemele oficioase si va pune din nou lucrari ale domniei sale pe Internet - deocamdata, raminem la faza atit de romaneasca, cu facerea de bine care stim ce e.
Oricum, chiar daca nu ii vedem momentan opera, ramine o uriasa personalitate a fotografiei romanesti.
Poate alta data o s-o si vedem.
Eu, macar, am incercat. Altii vor si reusi, cu siguranta.

Am avea o mica problema, stimate domnule Buzoianu.
Si anume, ma tem ca sistemul de caste din India e jucarie infantila pe linga sistemul fotografic romanesc.
Pe ansamblu, sunt la ora asta cam cel putin 12-16 forumuri si liste de discutii despre fotografie, in Ro; extrem de activi sunt aici cei aflati la epoca intrebarilor de inceput de drum ( ce obiectiv? Dar aparat? e mai bun hashpeul cutare decit olympusu` miu? etc...)
Asta ar fi ca si cum fotografia ar fi poezia si la inceput stam si ne intrebam: ce pix sa folosesc? Mai bine pana de gisca ca Eminescu sau toc cu cerneala? Stilou? Tastatura? Se poate face poezie cu palmu`?
Majoritatea intrebarilor se opresc pe urma ca prin farmec; ori dispare pasiunea, ori apare banul care corupe si iar dispare pasiunea, nu stiu...
Deci am avea la ora asta: o masa (mare) de fotografi relativ incepatori care discuta mult chestii care sunt cam aceleasi in fiecare an - ca nimeni nu are rabdare sa vada un forum de la inceput, sa citeasca si sa studieze, hai cu pac o intrebare acushica, s-o gasi un fraier sa raspunda, ca d`aia e forum; apoi citiva mai avansati, mai rari la vorba, mai greu de gasit, mai greu de abordat; si profesionistii, fotografii avansati, hai sa zicem si artistii care folosesc cumva fotografia - aici e liniste deplina, nu aflam nimic din zona asta, liniste, pace absoluta, nu au intrebari si nici nimic sa spuna, nimanui.
In acest contest al fotografiei romanesti, mai este si un clivaj temporal; adica nimeni nu stie fotografii romani buni din anii `30 sau anii `70 - si daca nu e baza nici un turn babel nu se poate face; si despre cei din prezent, majoritatea energiilor altfel constructive se balangane intre energia de a trage preshu` de sub unu` sau altul si shushaneaua balcanica de genul "asta n-are seva" sau "asta vai de capu` lui" si tot asa; nici in prezent nu se poate construi un fel de schematica constructie a fotografiei romanesti; cine suntem, cum suntem, cum stam, ce e bine, ce e rau, ce s-ar mai putea face, etc.
Si atunci cine ce sa vorbim de portret? cei de la baza, care citesc cu pioshenie despre shutter si apertura si zoom digital? Cei de la mijloc, care se simt frustrati ca cei de sus nu ii baga in seama si cei de jos li se par prea de jos? Cei de sus, care nu discuta nimic nicaieri si cind discuta, nu stiu decit sa transforme in banchize mici o mare altfel unitar inghetata? ( istoria ultimilor 4 ani a listei Fotomagazin este extrem de romanesc transata...)
Senzatia mea este ca sunt multe rele in fotografia romaneasca, dar cel mai mare rau este ca cei cu bani, care au facut averi fabuloase din fotografie in ultimii 14 ani ( daca as zice un miliard de $ nu cred ca as gresi, adunate procesarile, vinzarile, filmele, piata pe ansamblu) nu au dat un cent pentru o fundatie de fotografie, pentru un premiu serios, pentru fotografie sau pentru o galerie sau alte chestii asemanatoare, care tot lor le-ar fi adus marire si inca ceva bani...
Apoi, alt rau esential este ca profesionistii fotografi din presa romaneasca accepta niste bani de tot jegul, si nu si-au format un sistem de sindicat in care creatia sa fie creatie si meseria respectata; si accepta niste salarii de slugi in loc sa se zbata sa devina liber profesionisti...
Fara fotografi avanasati care sa discute problemele fotografiei, care sa puna umarul impreuna la constructia unei fotografii romanesti, nu suntem nimic, si desigur, nu am fost nimic.
Portret?
Ce treaba are lumea cu portretul daca exista facultati unde din prima studentii la fotografie sunt invatati ca este eroare sa creada in compozitie, perspectiva, culoare, arta e o libertate care nu respecta nimic.
Cel mai bun exemplu de cit de jos este posibil sa ajunga lucrurile este sa ne uitam la revistele romanesti ilustrate, sa ne aducem aminte de pozele de pe garduri de la alegeri, sa vedem ce poze de portret care sa promoveze produse comerciale vedem in metrou, sa rasfoim albumele care este sau sidiurile aparute la prestigioase edituri romanesti si prefatate de nume ilustre.
Cu rarisime exceptii, personal cred ca lucrurile merg din rau in mai rau.
Portret? Da` ce-i trebuie chelului tichie de margaritar.
Exista si imagini extrem de bune pe siturile romanesti de profil; dar, cam putine, inundate de buruiana...
Altfel, un uichend fericit la toata lumea...

Vorbele tale mi-au amintit un film celebru la vremea lui
“Priveste inpoi cu manie” cu Richard Burton!

Intrebarea insa e despre regrete, si eu le-am lasat sa-mi scape!
Nu urasc pe nimeni, si nu privesc chiar minios inapoi, insa timpul acela care
a fost parte din viata mea, il regret! Profund! Cred ca mi-am dorit atit de mult
sa fiu in controlul actiunilor si al destinului meu. Dar ce era in jurul nostru?
Minciuna zilei, a anului, a istoriei ! Militianul, sectoristul si securistul trufasi, plini de un devotament sinistru, straniu si inuman, raspindind teroarea, activistul si secretarul de partid privind extraterestru relitatile zilei, si fete de oameni aspri in cruda lumina a diminetilor albastre!
Foametea si frigul din suflete si case, cozile interminabile, ratiile de benzina, ciurda acea de oameni care bombanea inteligibil in nefericirea diurna! Cum putem oare caracteriza toate aceste realitati? Nici un ideal, nici o raza de lumina nici o speranta nu-si mai avea locul ! Primavara cind pomii erau in floare ma intrebam: cum e oare posibil un asa miracol in totala mizerie a vietii? Anii 70 cind se stringea surubul! Benzina se scumpea, se circula’n duminici pe criterii de par, impar, cultura de tip chinez se adincea in acea sinistra “Cintare a Romaniei”, iar muncile agricole erau la mana elevilor!
Femeile mureau in maternitati sub ancheta, cite un erou isi mai dadea foc in Poiana Brasov, ori in fata comitatului central, dar societatea mergea mai departe oarba in minciuna ei.
Toate astea au existat chiar daca nu sunt in cartea de istorie!
Irosirea vietii, a timpului, plutea peste limitele imaginatiei! Pentru ca lucruile au totusi limite, iar la noi se genera un haos specific Romanesc! Teroarea zilnica, mizeria, lipsa de speranta, nechezolul, salamul de soia, aroganta puterii, erau exact ce putea produce socialismul si comunismul mai bun! De fapt vor produce acelasi lucru atita timp cit vor fii experimentate! Nu exista socialism cu fata umana!

Despre America:
Americanii sunt novice e adevarat, dar au un simt al dreptatii pe care nu l-am gasit la europeni!
In inceputuri am fost inclinat sa am idei identice cu ale tale despre aceasta tara si despre oamenii ei! Peste timp in imprejurari diferite am aflat ca lucrurile stau cu totul altfel.
Regulile de aici sunt simple! Respecta si vei fii respectat! Ai in jur un spatiu de 2-3 picioare chir atunci cind esti in linie la cassa! Oamenii sunt respectuosi si civilizati!
Sarcasmul, aroganta si marlania lipsesc aici, si pentru a-ti aminti de existenta lor citesti ziarele Romanesti unde abunda in limbajul presidential! Desigur ele domina toata piata si la vladica si la opinca!
Nu cred ca americanul isi cumpara masina preferata pentru a se da mare, o face insa pentru placerea’i proprie, ca sa se bucure de cei place, si uite masina nu e un lux in lipsa acuta a unui flux in transportul metropolitan.
In Romania am citit tot ce se mai gasea despre aceasta tara Dos Pasos – USA, Romulus Ruslan – America ogarului cenusiu, Boris Polevoi – America! Si ce crezi? Impresii, doar impresii! Viata de zi cu zi e diferita, foarte diferita!
Am cunoscut America la “ea acasa” si ea nu e L.A. ori N.Y. s-au in mari orase unde ne invirtim! Locul de unde observam pulsul acestei tari ne da o imagine surprinzatoare, reala ori mai putin! America e ca piftie continentala inalta care se misca cind la stinga cind la dreapata, cum sa zic, fara extra-excese desigur!
Cu megametropolele e alta poveste insa! Tipic Babilonian dar cu mult farmec si intradevar splendoare!

Scoala Romaneasca nu a fost rea! Ba chiar a fost buna! Gasesc insa ca e lipsita de o reala stimulare a gindirii proprii, de o pregatire in decizii individuale, caracteristice care trebuie luate, unde sa stii sa pui urmatorul pas! Si azi uneori noi nu stim de unde sa incepem ceva!
Crezi ca universitatile Americane sunt cele mai bune din lume pentru ca sunt scumpe ori pentru ca stiu sa-si faca reclama? (Observa ca nu pomenesc colegiul comunitati care e atit de jos).
Cu libertatea pornografiei, a drogurilor…… Libertatea e abuzata oriunde in lume! America nu e o exceptie Nu poti ingradii livada fara buruieni! Ori libertatea care ne e data noua oamenilor se naste cu noi, si o avem in noi, indiferent daca realizam sau nu asta! In numele libertati toleram, pentru ca ingradindu-I pe ei ne vom ingradi pe noi!
Observa cit de des se fac referiri la constitutie!
Si sti de ce? Pentru ca libertatea e aparata 24 de ore pe zii si nu e o fraza pe un petec de hirtie!
Nu vreau sa crezi ca totul AICI e perfect! Nu! Dar exista speranta ca poate fii mai bine,
ca urmarim sa fim fericiti si ca e posibil sa si fim!
S-auzim numai de bine!
DR

Nota: Impresiile mele sunt rezultatul experientei personale. Nu intotdeuna impresiile mele sunt certitudini!
As fii putut spune toate lucrurile de mai sus in mai multe sau mai putine cuvinte.
Nu stiu daca asta ar face vreo diferenta.
Respect orice alt punct de vedere!

Din pacate eu sunt un inapoiat mintal si nu ma uit pe linkul respectiv amintit de Dvs pentru ca nu am timp niciodata...arta asta ma depaseste.
Dar...
In principiu, cred - sincer - ca ceva ce iti stirneste un sentiment sau o stare oarecare - sa zicem ca aici intra si fericirea, bucuria, greata, tristetea, ura, invidia - e mai aproape de ceea ce s-ar putea numi "arta" decit ceva ce te lasa rece si zici "ei si??"
Desi eu nu la genul acesta de imagine rusa ma refeream, ci la cu totul altceva, cea clasica, cu compozitie si mestesug, care iti lasa senzatia de taiga, nemurire, livada de visini si departari...
Treaba cu fotografiatul de pisici, barbosi, batrini si cersetori a transat-o acum mai mult de 50 de ani un mare fotograf american, care a stabilit si decretat ca aceste subiecte cu mare atentie trebuiesc abordate in fotografie... da, este vorba de Feininger...
In mesajul meu anterior aminteam de un link cu imaginile acelea mai sexoase... pai ce diferenta intre Playboy-ul romanesc, cu imagini neaose moarte, lipsite de orice mestesug si acele imagini rusesti care sunt, orice am zice, la nivel cu ce se face in lume: atmosfera, idee, culoare, lumina - adica exact ce nu avem noi in imagini, ca de unde nu e...
Domnii si doamnele din partea asta a cafenelei desigur, isi pot spune parerea pe subiectele atinse, ca si pe orice alt subiect legat de imagine...
Treaba cu fotograful care plateste cersetorul e fumata... acum 14 ani, cind mare trecere la simandicosii internationali aveau aurolacii de la Gara de Nord din Bucuresti, o colega de-a mea de la facultate, acum - si atunci - operatoare la TVR, a vazut si filmat o figura proeminenta a intelighentiei romanesti, acum mare profesor universitar (de fotografie, daca nu ma insel), cum platea aurolacii sa se bata, ca el sa filmeze cineveriteul astfel creat, si sa ia banii Europei flaminde de adevar si drepate.
Cite proiecte barosane si granturi si burse s-au dat astfel la misto pe aici, numai al de sus stie. Deci...

nu ma mira atitudinea ta deloc, sa stii. asa cum am spus mai inainte, am vazut nu de mult un film documentar exact pe tema asta, un film facut de niste straini cu enorme riscuri si ceva cheltuiala, film din care n-au lipsit "vedetele" filmate cu camera ascunsa. asa, ca din intamplare (!), increngatura caracatitei ce se ocupa cu traficul de carne vie si cu prostitutia infantila a ajuns exact in...Italia. se vede treaba ca acolo e raiul lor acuma.
daca ai citit tot ce s-a scris pana aici la acest topic, ai observat cu siguranta ca la un anumit punct am fost eu insumi acuzat (cu perdea) de sovinism. ideea de la care plecasem atunci cand am conceput subiectul era: 1.gasirea unor explicatii logice si pertinente pt. aceste tare ale societetii romanesti moderne; 2.si prin aceasta implicit posibilitatea rezolvarii lor intr-un fel sau altul.
asa cum ai admis tu, toleranta pare a fi mediul ideal pt. inmultirea lor. daca n-ar fi tolerati ce s-ar intampla? ca, ori mi se pare mie ori chiar asa este, cale de mijloc nu prea exista. sau poate n-o vad eu? atunci de ce n-au vazut-o nici altii si de ce n-au fost posibile alte solutii decat cele de "forta majora"?
just me

ie sau nu-i? Io ma minunez acu di ce amesteci matale filmul porno care are rolul lui cu iubirea? Sau daca amandoua au un punct comun ( treaba cu chilotii ) trebe sa aibe mai mult comun de atat?

Rolul filmului porno este in primul rând de a stimula vizual voyeristul si fetishistul din noi. In fiecare din noi este un astfel de "privitor prin gaura cheii" iar fiecare dintre noi avem "damblalele" noastre cand e vorba de sex.
Ala este rolul filmului porno pentru consumator. Pentru producator este o modalitate de a face bani, mai buna sau mai proasta decat multe altele.
Ce sa cate iubirea aici?

cu stima,

AlexM

eu cred ca aceste filme sunt niste porcarii!
la ce folosesc asemenea filme?
poate altii inteleg ceva dar unii nu inteleg nimic
iti faci mai multa greata uitandu-te la ele
since-jos filmele porno!!!

D-nul Herjeu spune:

"Problema mea este ca asta ii va scarbi si mai mult pe romani si-i va indeparta si mai mult de talk-show-rile politice (ceea ce am de gand sa fac si eu), oricare ar fi alea. Si vor ramane stapane pe televiziuni Vacanta Mare si Din dragoste!Traiasca democratia, lipsa de educatie, marlania, relatiile umane lipsite de continut si dreptul oricui de a fi anonim! "

Domnu Radu, care ar fi eficienta talk show-rilor politice,in numar dublu?
De exemplu eu il vad ( si trec la alt canal) pe cel de la
PROSTV si mi se pare naiv, demagogic,pe scurt nimic profesional in el.
Sau ,de vorba cu Brucan, un batranel care citeste din fituici articole
de pe Internet in interpretare personala.
La ce ajuta asta ,domnule Herjeu?
La o televiziune particulara ratingul dicteaza "cum se danseaza".
Si eu vad Vacanta Mare ,e execrabila,insa daca poporul vrea,sa o aibe
cat mai mult.Poporul vrea manele,sa aibe manele.
Va doare ca nonvaloarea a invins cultura romaneasca .Ca ce era de valoare pe vremea lui Ceausescu, nu se mai cumpara azi.

Iata cum vezi mata democratia din Romania:

"Traiasca democratia, lipsa de educatie, marlania, relatiile umane lipsite de continut si dreptul oricui de a fi anonim! "

Iar relatiile umane lipsite de continut? Marlania,lipsa de educatie?
Si o bomba...nu avem dreptul sa fim anonimi.Aproape ca-mi vine sa-ti spun numele meu adevarat :-)

Omule,wake up !!!! Lumea e condusa de legea cererii si a ofertei.Romanul cumpara ce-i place.Si daca-i place "rahat" e de vina statul Roman.Daca Vacanta mare e rahat,ce ai dumneata mai bun de oferit? Talk-show-uri politice? mai multe?
Am vazut si postul de stat,ala e si mai de rahat,primitiv si plictisitor.
Domnule, oamenii care au avut viziuni si au facut ceva nu dadeau vina
pe prostia populatiei.Pe relatiile umane.
Taceau si faceau.
Ce sens au palavrele "filozofice" despre relatiile umane lipsite de continut? intr-o societate corupta pana in maduva oaselor? Cinstea domnule, adu cinstea si dupa aia sa vezi ce continut au relatiile.Sa vezi ce frumos or sa scrie ziarele Romanesti. " In ultimii 10 ani s-au demolat 100 de penitenciare. Nici un caz de frauda fiscala in ultimii 5 ani.Romania e pe locul 5 in lume ca nivel de trai.Premiul Oscar pentru cel mai bun film strain
"Radu si talk-show-ul" regizat de Dinu Lazar....etc..."

Ce scriu ele azi ? Sunt sigur ca le deschizi...si vezi. :-)

Jay Nelson Manela

acasa, vorbim romaneste, limbaj fara neologisme, inteleg doar ce vorbim noi sau alti romani prieteni, dar intre ei, la joaca ca si la scoala romaneasca de sambata (program patronat de Biserica) ei intre ei nu vorbesc DELOC romaneste, nici macar cu profesoarele. Dar noi continuam, daca pamantul este bun tot rasare ceva daca semeni. privind programul TVR international intelegem decat noi adulti iar cei mici intreaba cuvintele pe care nu le stiu.

Capcanele lui 23 august 1944 (NO RATING!)

[romanian-portal.com], (8/23/2004) »
Ca niciodata in ultimii 15 ani, apropierea acestui 23 august a starnit in discursul public romanesc o revigorare a interesului (uneori a pasiunilor) fata de acest eveniment important al istoriei contemporane. Mai multi factori au condus aici: in primul rand, intentia oficialitatilor, anuntata inca de la mijlocul lui iulie a.c., de a organiza o celebrare substantial mai consistenta decat in toti anii de dupa 1990 (legitimata de implinirea unui numar rotund de ani); apoi, trebuie sa luam in calcul recentele avataruri ale Casei regale romane, ca si ameliorarea spectaculoasa a relatiilor dintre Regele Mihai si actualul presedinte al Romaniei; in fine, cred ca in substratul intregii povesti se afla balanta inca neechilibrata, in memoria noastra comuna, intre nostalgia dupa autoritarismul legitimat "patriotic" al maresalului Ion Antonescu si frustrarile firesti ale celor care stiu ca, o data cu acea zi, a inceput drama comunizarii Romaniei. Istoricii nu pot conduce, prin ei insisi, la rezolvarea definitiva a acestui impas - o data pentru ca istoria este o disciplina in continua rescriere*, apoi pentru ca s-a vazut limpede ca nici macar ei nu au cazut intru-totul de acord asupra interpretarii acestui subiect fierbinte.



Propun aici o analiza succinta a evenimentului de acum 60 de ani, avand convingerea ca orice incercare de clarificare a acestui trecut relativ recent poate conduce la o mai buna intelegere a prezentului nostru.


I. Cum s-a ajuns la 23 august 1944?

Intre 21-24 noiembrie 1940, pe fondul unei Europe prinse de mai bine de un an in conflict, generalul Ion Antonescu (devenit, din 14 septembrie acel an, Conducatorul statului national-legionar roman) facea prima vizita la Berlin, ocazie cu care le prezenta lui Adolf Hitler si ministrului de Externe german Joachim von Ribbentrop viziunea sa asupra situatiei europene si locului Romaniei in acest peisaj. Antonescu si Hitler si-au facut reciproc o buna impresie. Generalul roman, al carui patriotism sincer nu putea masca un mare amatorism intr-ale politicii, si-a expus dorinta de a lupta pentru refacerea granitelor statale, grav afectate de pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord si a unei parti din Transilvania, in chiar vara acelui an. Spre deosebire de Antonescu, Hitler avea o mare abilitate politica: "Istoria nu se va termina in anul 1940" - i-a spus el lui Antonescu, sugerandu-i o speranta. Din acest moment, Romania va intra intr-o dezastruoasa competitie cu Ungaria lui Horthy pentru captarea bunavointei Fuhrer-ului. In chiar aceasta vizita, pe 23 noiembrie, Conducatorul roman semneaza in numele tarii sale aderarea la Pactul Tripartit (alcatuit din Germania, Italia si Japonia si completat de Ungaria cu doua zile mai devreme, pe 21 noiembrie).



Explicatia acestui gest - si a celor care aveau sa urmeze - nu este pasiunea fascista a lui Antonescu, ci convingerea sa ca Hitler va castiga razboiul. Din 1916, politica externa a Romaniei fusese legata de cea a Frantei; dar Franta cazuse, sub loviturile unei armate germane care parea invincibila. Ca militar, Antonescu a avut o intuitie corecta: ca, in ciuda pactului din 23 august 1939, Germania si URSS vor ajunge in conflict. Temator pana la obsesie de sovietici (avea, ca roman, motive, desigur), Antonescu a ales sa mearga pe mana Germaniei.



In cele sapte luni care vor urma, in toate intalnirile si in mesajele schimbate, Antonescu arata disponibilitatea Romaniei de a lupta impotriva bolsevismului. Dar Hitler s-a aratat initial rezervat fata de aceasta oferta. Nedorind sa-i dea un cec in alb liderului roman si aparent deplin increzator de forta sa, el insista pe nevoia de stabilitate a Romaniei, siguranta economica etc. Convins totodata de dorinta de revansa a romanilor, Hitler definitiva la mijlocul lui decembrie 1940 Planul Barbarossa de atacare a Uniunii Sovietice, in care Romania avea rolul sau - chiar fara ca, in acel moment, Antonescu sa stie!



Discutia definitiva intre cei doi a avut lor pe 12 iunie 1941; abia acum Hitler l-a anuntat pe Antonescu de intentia inceperii razboiului in Est (fara a-i spune data exacta!). Antonescu, intarit intre timp in tara prin infrangerea legionarilor (in 21-23 ianuarie), s-a declarat decis sa lupte, in vederea recuperarii teritoriilor romanesti pierdute. De retinut ca, spre deosebire de Primul Razboi Mondial, cand Ionel I.C. Bratianu a negociat intens conditiile iesirii Romaniei din neutralitate, in iunie 1941 Ion Antonescu a acceptat intrarea in conflict fara nici un tratat formal cu Germania, bazandu-se exclusiv pe o intelegere verbala cu Hitler.



Greu de imaginat astazi entuziasmul inceputului campaniei anti-sovietice, dupa 22 iunie 1941. Pentru multi romani, contaminati de optimismul propagandei germane, razboiul pentru Basarabia echivala cu o excursie ceva mai plictisitoare in stepa rusa. Cucerirea Odessei (cu pierderi de peste 90.000 de soldati!), pe 16 octombrie, a intarit aceasta speranta. Aici trebuie spus ca, increzator el insusi, Antonescu a preluat datele esentiale ale politicii germane, inclusiv conceptiile rasiste: dupa ocuparea Transnistriei, intre august 1941 si iulie 1942, cca 110.000 de evrei din Basarabia si Bucovina au fost deportati aici, urmand ca din septembrie 1942 sa fie adusi si evrei din Romania (din cauza cursului razboiului, planul nu s-a aplicat); in acelasi timp, intre iunie si septembrie 1942, cca. 25.000 de tigani nomazi au fost deportati tot acolo.



Iarna 1942-1943 (adica esecul din batalia Stalingradului) si pierderile masive de aici, din Cotul Donului si Stepa Calmuca (cca. 150.000 de oameni) au fost un avertisment sever pentru Antonescu. Din vara acestui an, bombardamentele asupra Ploiestiului si zonei petroliere (incepute inca din iunie 1942) devin o problema curenta. Din acest moment, oficialii romani (fie ministrul de externe Mihai Antonescu, fie reprezentanti ai partidelor politice aflate in "adormire") vor sonda o posibila iesire din razboi, fara succes. In cadrul aliantei antihitleriste, se impusese pregnant ideea ca Romania este o problema a Rusiei - drept urmare, emisarii romani vor fi sfatuiti, insistent, sa trateze cu sovieticii si sa nu mai astepte sprijin separat de la Anglia sau Statele Unite.



Trebuie spus foarte clar ca, in vara anului 1944, aceste negocieri erau practic blocate. Cu exceptia unor schimburi sporadice de conditii la Cairo, URSS urmarea sa traga de timp, pentru a-si continua contra-ofensiva spre Berlin si a cuceri, implicit, Romania.


II. Filmul unei zile incepute in haos si terminata in speranta

Pe 19 august 1944, ofensiva sovietica incepe, in operatiunea Iasi - Chisinau, incercuirea trupelor germano-romane in Nordul Moldovei, indreptandu-se spre aliniamentul Focsani-Ismail. Si aici intervine exagerarea numita linia de aparare Focsani - Namoloasa - Galati. Vazuta ca antepenultima reduta impotriva rusilor (in cazul caderii ei, Antonescu ar fi incercat rezistenta pe crestele Carpatilor si pe Olt), aceasta linie fortificata, in realitate, nu era inca terminata, era prost echipata din punct de vedere tehnic si - ceea ce e mai important - urma sa fie ocupata de soldatii aflati in retragere din Est, ei insisi demoralizati si intr-o stare precara. Cei care estimeaza, pe baza unor date fragmentare, ca aici s-ar fi putut rezista in fata rusilor pana la sase luni se hazardeaza intr-un optimism nejustificat.



In noaptea de 21 spre 22 august 1944, la Palatul Regal din Bucuresti a avut loc o ultima intalnire a complotistilor care initiasera, inca din iunie, consultari in vederea iesirii din alianta cu Germania si, la nevoie, eliminarii lui Ion Antonescu. Au fost prezenti Regele Mihai, Iuliu Maniu (presedintele PNT), Constantin I.C. Bratianu (PNL), Constantin-Titel Petrescu (PSD) si Lucretiu Patrascanu (in numele comunistilor, dar in virtutea bunelor relatii pe care el le avea cu "lumea burgheza"). Cu acest prilej s-a decis ca duminica, 26 august, la ora 13.00, Regele sa-l convoace pe Ion Antonescu la Palat si sa-i ceara fie semnarea armistitiului, fie demisia.



Lucrurile s-au precipitat aproape dramatic in dimineata de 23 august, cand s-a aflat ca maresalul Antonescu urma sa plece pe front. Si astfel s-a profilat determinarea si curajul tanarului Rege Mihai (pe 25 octombrie el urma sa implineasca 23 de ani). Fara sprijinul direct al liderilor politici, dar cu concursul unor inalti ofiteri apropiati Casei Regale, Mihai i-a convocat pentru ora 15, la Palat, pe Ion Antonescu si Mihai Antonescu. Ultimul a fost punctual, iar maresalul, invocand treburi reale, a ajuns in jurul orei 16. Discutia s-a purtat in biroul regal, intre patru persoane: Regele Mihai, generalul Sanatescu (seful Casei Militare regale), maresalul Ion Antonescu si ministrul Mihai Antonescu. Intr-o camera alaturata se aflau generalul Aldea (consilier al Regelui pe probleme militare), maresalul Curtii Ion Mocsony-Starcea, secretarul regal Mircea Ionitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, iar in apropiere, pentru a interveni la nevoie, un alt grup de ofiteri de incredere.



Arestarea celor doi Antonescu s-a facut in jurul orei 17, dupa un schimb de replici in care maresalul si-a prezentat obiectiile cu privire la iesirea din razboi, motivand ca astfel ne vom da cu mainile legate rusilor. Odata inchisi cei doi intr-o camera de valori a Palatului, imediat Regele a demarat consultarile pentru alcatuirea guvernului. In jurul orei 18 au ajuns la Palat, convocati, si generalul Constantin Pantazi (ministru de Razboi), generalul Picky Vasiliu (seful Jandarmeriei) si colonelul Elefterescu (seful Politiei). In fata alternativei arestarii, ei au ales colaborarea. Simultan, a fost convocat si seful Serviciului Sigurantei, Eugen Cristescu. Din intuitie sau ca urmare a unor informatii scurse, acesta a banuit despre ce e vorba si, in loc sa vina la Palat, s-a deplasat la locuinta ambasadorului german von Killinger, avertizandu-l.



Primul detaliu ce merita retinut este ca schimbarea s-a produs fara nici o defectiune majora; ofiterii superiori din Bucuresti, informati rand pe rand, au dovedit o mare fidelitate fata de Rege si o lipsa de solidaritate cu Antonescu asupra careia merita meditat. In jurul orei 18.30, Armata romana era deja plasata in noi dispozitive, in vederea unei riposte. Dupa ora 19 au ajuns la Palat ambasadorul Killinger, generalul Gerstenberg (seful Apararii antiaeriene) si generalul Hansen (seful Misiunii militare germane in Romania). Informati cu deferenta, li s-a cerut evacuarea fara lupta a armatei germane din tara. In zilele urmatoare, Killinger avea sa se sinucida - pentru ca, in ciuda informatiilor pe care le primea constant, nu prevazuse actul - iar Gerstenberg a ales, din 24 august, calea represaliilor, desi isi daduse cuvantul de onoare in sens contrar.



In jurul orei 22.10, a fost difuzat, prin Radio, mesajul Regelui catre tara. In acel moment, schema noului guvern - prezidat de generalul Constantin Sanatescu - era, in linii mari, definitivata: cei patru lideri politici amintiti mai sus erau ministri secretari de stat (in plus, Lucretiu Patrascanu - vezi mai jos - primise Justitia), iar restul posturilor erau ocupate de militari. La ora 2 a diminetii de 24 august, Regele, insotit de cativa apropiati, a plecat spre Gorj - via Craiova - la sugestia apropiatilor care se asteptau (si aveau dreptate) ca a doua zi Palatul sa fie bombardat.


III. Consecinte imediate si multe intrebari

Un numar mare de intrebari agita inca analiza acestei zile.



In primul rand, care a fost rolul factorului politic? Singurii lideri care au ajuns la Palat in seara de 23 august au fost, in ordine, Lucretiu Patrascanu (ajuns spre orele 19.30) si Constantin-Titel Petrescu; dupa ora 22, a venit si comunistul Emil Bodnaras, cu intentia ferma de a se interesa de Ion Antonescu. Se poate glosa mult pe seama lipsei liderilor taranist si liberal; cea mai probabila explicatie este aceea ca, desi informati, au preferat expectativa, nu foarte convinsi de reusita actului.



Cum se explica rolul lui Lucretiu Patrascanu? Prezenta sa la Palat si propunerile cu care vine imediat (amnistierea detinutilor politici, desfiintarea lagarelor etc.), precum si dorinta de a fi inclus pe lista guvernamentala intr-o pozitie net privilegiata isi au sursa in stradania lui de a lua un avans in fata celorlalti lideri ai partidului comunist. Patrascanu avea sa nutreasca, pana prin 1947, convingerea ferma ca el ar avea datele intelectuale si meritele istorice si politice pentru a conduce PCR. Aceasta convingere il va duce in inchisoare si apoi la moarte, peste mai putin de 10 ani.



De ce a ajuns Ion Antonescu in mainile comunistilor atat de repede, inca din primele ore ale lui 24 august? Oricat de trist, adevarul este ca numai comunistii (dirijati de Bodnaras) au putut alcatui, in timp scurt, o brigada de soc, capabila sa-l deplaseze intr-un loc sigur si sa-l pazeasca pe maresal. Liberalii si socialistii spusesera inca din 21 august ca nu au oameni pregatiti pentru o asemenea eventualitate, iar Ilie Lazar, seful departamentului Muncitoresc al PNT, care - teoretic - avea oameni, aparent a lipsit in acea zi din Capitala. Antonescu a ajuns astfel in cartierul Vatra Luminoasa si, in nici o saptamana, era deja predat sovieticilor.



Care a fost rolul noului guvern Sanatescu? Atunci, ideea unui guvern militar a parut a fi cea optima. Astazi, se poate medita daca un guvern preponderent politic nu ar fi fost mai eficient in vederea rezistentei la comunizare. Imediat dupa 12 septembrie (data la care era semnata la Moscova Conventia de Armistitiu intre Romania si Aliati), Comisia Aliata de Control (in esenta sovietica) a devenit organul de conducere neoficial al Romaniei, iar presiunile ce au urmat pana la impunerea guvernului pro-comunist Petru Groza din 6 martie 1945 s-au desfasurat in ritm sustinut. Primul rezultat a fost, deloc paradoxal, tocmai lipsa regelui de la sarbatorirea primului an de la eveniment, pe 23 august 1945; atunci, surprins de refuzul lui Groza de a-si prezenta demisia (asa cum Regele Mihai i-o ceruse), suveranul a boicotat, in mod simbolic, aceasta celebrare si incepea astfel "greva regala" ce avea sa dureze pana pe 7 ianuarie 1946.



In fine, a fost 23 august un act de salvare nationala sau o catastrofa? La o analiza lucida, rezulta ca inlaturarea lui Antonescu si ruperea aliantei cu Germania erau, (in acel moment si in acele conditii concrete), singura sansa pentru a putea spera la un statut mai bun al Romaniei postbelice. Nu e cazul sa ne facem complexe: Romania nu a parasit atunci o Germanie democratica, ci un Reich utopic si criminal. E drept, acea zi nu a adus sfarsitul razboiului - dar a adus, oricum, ruperea unei aliante nefaste, pe care Romania nu o alesese de bunavoie, dar care impinsese tara in dezastru si o putea conduce la dezmembrare. Personal, am convingerea ca daca azi Transilvania se afla in granitele Romaniei (URSS ne-a sustinut in acest sens, in 1946-1947, sugerandu-ne astfel sa "uitam" de Basarabia), acest lucru are legatura si cu 23 august 1944.


IV. Ce mai inseamna azi 23 august 1944?

Confiscata de comunisti, ziua de 23 august a purtat de-a lungul deceniilor diverse semnificatii, toate impuse. Ea a devenit zi nationala in 1948, imediat dupa proclamarea frauduloasa a Republicii. Vreme de aproape un deceniu, 23 august a fost descrisa ca zi de eliberare a Romaniei de catre glorioasa Armata Rosie (care, evident, nu fusese implicata in mod direct). La inceputul anilor 60, regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej a deplasat treptat atentia spre insurectia antifascista, reducand in paralel apologia armatei sovietice. Succesorul sau, Nicolae Ceausescu, va agrea mai mult o formula complicata, in stare sa legitimeze impletirea dintre istoria inventata a PCR si istoria neamului: Revolutia de Eliberare Sociala si Nationala, Antifascista si Antiimperialista.



Sperantele romanilor din seara de 23 august 1944, ca vor iesi din razboi si ca se vor intoarce la democratia de pana in 1938, au fost abrupt inselate. Practic, ziua arestarii lui Antonescu a fost primul pas pe calea unei sovietizari accelerate. Dar trebuie sa spunem ca nici unul dintre actori nu putea atunci intui ce avea sa urmeze. A-i face pe Regele Mihai sau pe apropiatii sai vinovati de evolutia ulterioara tradeaza fie necunoasterea istoriei, fie rea-credinta.



In fine, care este oare sintagma cea mai potrivita in rememorarea acestui eveniment? Aparent, lovitura de stat este o formula potrivita, din moment ce Ion Antonescu era, in acel moment, Conducatorul statului, iar Regele Mihai nu mai avea decat o mica parte din prerogativele constitutionale regale din 1923. Totusi, in opinia mea, indiferent de statutul oficial (si autorevendicat!) al Maresalului, o lovitura de stat data de un rege in functie este o contradictie in termeni si o imposibilitate logica.



Asadar, cred ca, fara a ne complica inutil in formule pretentioase, dar greu de argumentat, gen insurectie, lovitura de Palat, lovitura de stat s.a.m.d., putem accepta ca la 23 august 1944 a avut loc demiterea fortata a regimului Ion Antonescu, in virtutea unei sperante care - asa cum spuneam - va mai avea nevoie de 45 de ani pana la a prinde contur.


Adrian CIOROIANU

Semnalez cu placere o ultima aparitie dedicata subiectului, din care provin unele dintre detaliile analizei de fata: Ion Solacolu (editor), Tragedia Romaniei 1939 - 1947, Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc & Ed. Pro Historia, Bucuresti, 2004



Stire preluata de pe siteul ZIUA

http://www.ziua.net/

Cinstite autorule, fara a ma da roman-verde tin sa-ti spun ca ai in mine un iubitor de patrie si de neam, poate mai mult decat altii de aici sau de aiurea. Sigur, asta nu se afirma, cat mai ales se dovedeste prin fapte. Dar fiindca e vorba de fapte, sunt mandru ca am la activ cateva experiente personale care daca nu ma fac vrednic de demnitatea de roman, cel putin ma pot lasa sa vorbesc liber despre cum vad eu acest subiect.

Asadar am avut sansa si in acelasi timp cinstea de a ma afla in cateva randuri printre romanii adevarati, romanii de dincolo de Prut si cei din satele sasesti de prin Covasna si Harghita... Acuma nu ca doar acolo s-ar afla romani adevarati, ce vreau sa spun e ca acolo i-am intalnit pe putinii romani care stiu ce inseamna patriotism, dragoste de tara si de neam- la modul concret. I-am vazut plangand si cantand romaneste, plangand si vorbind romaneste, plangand si traind romaneste. De ce plangand intotdeauna? Hmmm, motivele sunt atat de multe... De dorul tarii mama?! Din cauza deziluziilor pe care le traiesc zilnic?! Din cauza neputintei lor de a mai face ceva care sa conteze in istorie?! Oricum, sigur e faptul ca plansul pe romaneste este cel mai bine cunoscut de toti acestia. Asta au toti romanii in comun: plansul- si de aici doinele.

Imi amintesc de parca a fost ieri: o intreaga comunitate dintr-un sat cernautean adunata la un praznic al bisericii locale, prilej nu numai de bucurie (fiindca le-au venit oaspeti mari din Romania: o parte a unei comunitati ortodoxe) ci si de in/cantare dupa datina strabuna. A auzit cineva de Hruseuti, com. Voloca? Eu atunci am auzit pt. prima data de acest sat- ironia consta in aceea ca nici macar nu e departe de granita. Nu as putea niciodata descrie in cuvinte ce am trait in acele momente pe viu.

Se apropie cu pasi repezi sarbatoarea nationala a Romaniei... Cu ceva ani in urma, in ajun de sarbatorile Domnesti ale iernii, cutreieram impreuna cu cateva zeci de romani, tineri si indrazneti ca mine, plaiurile care candva au fost rascolite de vuietul si valmaseala luptelor pt. neatarnare. Asa trecand din sat in sat si din comuna in comuna pana in Mun. Sf. Gheorghe, nu pot sa nu-mi amintesc cum eram primiti de romanii de acolo si sa nu mi se stranga pielea pe spate si acum: prapuri, cruci, mese pline cu tot felul de bucate (de post, ca era vremea postului), sateni calari pe cai si purtand drapele... Doamne, ce fior, sa te prinzi in Hora Unirii ca la Alba-Iulia si sa reeditezi acele momente unice ale Romaniei Mari! Si apoi sa tragi o dusca de vin nobil din plosca lasata de la daci incoace, din tata-n fiu... Si Imnul National cantat din toate piepturile..., marsul tinerilor care plecau la lupta... Nu e nici vreme si nici decent cred sa-mi vars pasiunea aici. Dar pot sa mai adaug ca aceste intamplari, chiar in momentele in care le traiam aievea, erau in plus si aducerea aminte a celor jertfiti pt. idealul suprem de reintregire a neamului romanesc. Da, ei s-au indoliat pt. ca noi sa putem astazi purta vesminte/straie de sarbatoare. Ei au purtat drapelul intr-o mana, arma in cealalta si crucea in inima. Unii dintre ei mai traiesc si azi, uitati de lume sau pur si simplu nebagati in seama, si cu unii dintre ei ma intalnesc din cand in cand cu promisiunea de a depana amintirile istoriei "live".

Dar care este rostul acestora, ce ma face sa scriu asa? Tocmai titlul subiectului. Nu-mi pot retine acum, asa cum nici atunci nu mi-am putut retine, acel sentiment ciudat cand in fata statuii lui Mihai Viteazu (din Sf. Gheorghe) se canta Imnul National si doar cativa dintre romanii adunati acolo au avut curajul de a intra in Hora Mare. Le-am vazut expresia de pe chipuri, un fel de teama de "imprejurimi"... Si i-am inteles atunci fiindca doar cu cateva zile inainte nu-mi putusem cumpara un film foto de la un magazin- nu stiam decat limba materna, adica romana! Si iar nu pot sa nu amintesc un aspect: noi cantam si hoream in piata iar "oficialii" si-au facut datoria de ochii lumii, au depus coroanele de flori si-au plecat "la vestiare"- ca era frig si pe masa primariei zgribulea un godac cum numai prin filmele despre timpurile medievale mai poti vedea. Si oricum cu putini te puteai intelege, ca nici ei nu stiau (?) romaneste. Iar noi, romanii din toate colturile Romaniei Mari, mersesem sa-i colindam dupa datina strabuna... Mai are rost sa va spun si ce ingretosati am fost la vazul acestora?

Una peste alta, "bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi". La intrebarea daca am cu cine sau cu ce ma mandri ca roman pot raspunde intr-un singur fel: nu mi-e rusine de neamul meu, nici chiar de as ramane singurul care mai tine la el. Si daca prin absurd as admite ca nu m-am nascut in Romania, ochii mei tot spre ea s-ar indrepta fiindca nu are asemanare pe lume. S-o fi umplut de uscaturi si de lepre, ca asa a lasat Dumnezeu ca dupa potop gunoaiele sa fie ridicate de umflatura apelor si sa fie duse unde nu merita si unde nu se asteapta, dar mai stiu pe de alta parte ca dupa potop vine si soarele dogoritor care le usuca si le face netrebnice- nici macar pt. foc nu mai sunt bune. De aici si cuvantul Psalmistului: "cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni"!

P.S. Imi plac morile, cu noroc sau fara, plutind sau nu pe ape; imi place cantecul greierilor si dezmierdarea lebedelor; imi place culoarea cerului romanesc mai mult decat a celui strain; imi plac muntii nostri milenari pe care de cate ori i-am vazut am vrut sa-i iau acasa... Prea multe imi plac, ca sa le scriu aici. Am sa admit insa ca sunt si lucruri ce nu-mi plac: parvenirea, stilul "copist de pretutindeni", ingamfarea, tiganeala, cersetoria profesionalizata, vinderea pe un blid de linte s.a. E adevarat, nu suntem sfinti, dar avem cel putin datoria de onoare de a urma celor ce au scris cu sangele lor istoria noastra. Stiti ce zice in Scriptura atunci cand Cain il ucide pe fratele sau Abel: "iata, sangele fratelui tau striga la Mine din pamant". Asa sa stim, ca sangele inaintasilor nostri striga la Dumnezeu cerand dreapta rasplatire pt. ce se intampla cu tara. Si cine va fi aflat nevrednic...
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

„Puteai face fotografie fara granulatie doar pe film Kodachrome de 40 ISO (era si K 25 - 25 ISO)”

Domnule Ion Geshasse,
Cand am avut prima data onoarea cu filme procesate K-14 in 1970, existau K-I de 25 Asa (ma rog acuma Iso) si K-II de 64 Asa-Iso. Si K-T (Tungsten) de 40 Asa.

Incepand cu 1973 au fost rebotezate: KR 64 si KR 25. Mult mai tarziu, prin 1985, a aparut si KL 200. Din cate stiu, nici acum nu exista alt film care reda mai bine tonurile galbene si rosii, decat aceste filme aproape relicve istorice.
Defectul lor cel mai mare este ca respecta standardele 1935. Trebuind sa aiba macar sensibilitatea nominala la data expirarii, au o sensibilitate mai mare decat cea nominala.
Si conduc la vizibile supra-expuneri pentru incepatori. Profesionistii cumpara loturi, de la 20 de filme incolo si, dupa prima developare, afiseaza sensibilitati de 80-100 Iso pentru K 64, de exemplu.

Iar perfectiunea culorilor nu mai este asa interesanta acum.
Si baietii vor filme super-saturate. Este greu sa lucrezi cu filme sub 100 Asa-Iso. Trebuie carat in spate trepiedul, non-stop si folosite doar obiective de cea mai inalta calitate.
In scadere de vanzari, Kodak a incetat in martie 2002 productia pentru Kodachrome 25, film aparut pe piata inca din Februarie 1935 !
Probabil ca nici celelalte filme Kodachrome nu mai au viata lunga in fata.
Va expunetzi intentzionat, sa atrageti clientela, sau va mai lasa memoria, domnu’ Guru”.

Iti dau dreptate fiindca am trecut prin situatii similare. Si eu mi-am dus fostii prieteni straini in vizita la familii de romani, si intr-adevar ma jena comportarea barbatilor romani fata de nevestele lor. Asta e un fapt as zice de necontestat - barbatii la o tigara, femeile la o barfa in bucatarie pe langa oala cu mancare pe foc. Da, mai toti strainii sesizeaza lipsa de maniere a barbatilor romani, tonul rastit cu care se adreseaza nevestelor si modul in care rolurile sant impartite in casa : femeia , gospodina/femeie de serviciu in casa, iar barbatul filozof/strateg sef, picior peste picior pe canapea. Desi , cumva paradoxal, hotararile importante sunt luate de femeie. E o simbioza foarte interesanta... femeia trebuie sa foloseasca tot felul de subtilitati feminine, tehnici invatate tot in familie de la mamele lor, spre a-si atinge scopul, fara a sifona ego-ul masculin al sotului. Ceva cam ca in "My big fat greek wedding" daca ai vazut filmul. Nu zic ca e rau, defapt poate ca e foarte sanatos, nu stiu. Poate ca aceasta dinamica are ca scop cresterea nivelului erotic cumva, a pasiunilor sexuale si-n final a sentimentului de iubire dintre cei doi... habar n-am.
Cert e insa ca eu, ca si tine se pare, nu am avut invatatori buni in ale gospodariei romanesti in familie. Nope. Nici mama, nici sora ... pana si bunica a fost o progresista in felul ei. Mie personal mi-era teama ca nu cumva prietenii mei straini sa ia exemplu de la barbatii romani si sa ma trateze si pe mine la fel, sa creada ca asta m-ar face fericita sau ca as fi obisnuita cu un astfel de comportament. De aici venea defapt iritarea mea.
In final m-am casatorit cu un canadian... dar despre complexele/problemele lor specifice ( ca au si ei ...) poate cu alta ocazie.

"Spuneti parerea despre fotografia subacvatica."

Am avut norocul, acum mult timp, sa pot sa stau in Maroc, pe coasta mediteraneana, aproape o jumatate de an, si sa am la dispozitie oricite butelii de aer doream si un costum de scafandru si cele necesare ca sa fac oricite scufundari; eram in acel timp operator la Buftea si faceam filmari subacvatice la un film romanesc in regia lui Mircea Dragan, "Bratele Afroditei", care avea multe filmari subacvatice.
De filmat, filmam cu un aparat Aqvaflex, care cintarea cu cele doua reflectoare atasate, binisor peste suta de Kg; de fotografiat, aveam un Nikonos 3 cu un obiectiv de 35mm si o carcasa etansa pentru Rollei 6x6, Rolleimarine - o bijuterie din titan si aluminiu.
Acum, problema este ca totul sub apa ti se pare extraordinar, senzational, esti tentat sa fotografiezi orice, oricum, senzatiile sunt atit de uluitoare si grozave, ca esti tentat sa crezi ca ce simti grozav se va transmite si pozelor pe care le faci.
Fals.
Dupa filmari, am constatat ca imaginile fotografiate pe care le credeam senzationale sunt de o platitudine infinita, ca in afara ca sunt facute sub apa nu au nimic, ca estetic sunt o catastrofa, ca lumina e prea plata, si tot asa.
Oricum, eu din citeva mii de fotografii subacvatice si facute in pesteri pe vremea cind mai mergeam cu domnul Cristi Lascu nu am nici o imagine de care sa zic ca sunt mindru
Este foarte greu de facut imagini sub apa - nu trebuie sa fii numai fortos, sa ai echipament si bani ca sa te scufunzi; mai trebuie si putina cunoastere asa, mai amanuntita, a tehnicii si esteticii fotografice si a fotografiei submarine, care e o chestie aparte.
Ar fi o discutie interesanta aceasta tema - fotografia speologica si subacvatica.
Cred ca exista niste retete de succes, sub nivelul 0, asa cum exista afara fotografia de pisicute, moshnegi simpatici, calugari ingindurati si dame lascive pe fotoliu; anume, fotografia de siluete contre jour, pesti interesanti, lumini razante pe stalacmite.
Bun, si in afara de asta???
Lasind la o parte dificultatea realizarii acelor imagini, pe care nu o contrazice nimeni, cred ca fotografia subacvatica, ca si fotografia de alpinism sau de ciclism sau de parasutism, necesita o abordare totala (tehnica si estetica) si care sa tina seama de trendul estetic al zilei in domeniu; o surfare a unor situri din domeniu ne va da o imagine de ansamblu, dar oricum exista numai citeva imagini dintr-o suta care sunt cu adevarat bune, si la ei; deci scubadriver e o chestie grozava, bine ca exista, si poate vom vedea si imagini senzationale cindva, poate chiar facute in poluatele ape romanesti, unde este foarte foarte greu de gasit o minima vizibilitate sub apa - cu exceptia pesterilor si lacurilor de munte, lacuri unde insa nu cred ca se poate face o poza interesanta ( estetic).
Fotografia sub apa cere multi bani. Cu cit se poate vinde aici la noi un reportaj subacvatic, chiar la o revista de prestigiu? Cu atit cit sa amortizezi citeva bule de aer...

In general prefer filmele europene (nu neaparat cele franceze si mai ales nu toate, fiindca destule dintre acestea sunt absurde. Exista insa o parte din ele care sunt FOARTE BUNE. Si nu numai franceze: am vazut recent si cateva engleze, si unul german, si ocazional din fosta iugoslavie, toate acestea mi-au placut.
De asemenea, o parte din filmele americane sunt bune (daca au in spate o poveste buna, desi uneori chiar un film dupa o carte buna poate suferi mult daca scenariul filmului este prea adaptat dupa normele holywoodiene).
In concluzie, depinde ce iti trebuie. Daca vrei un film ca sa iti petreci seara si sa te duci voios la culcare, iei un film american (cu happy end), daca vrei un film sa te faca sa te gandesti mai adanc poti sa cauti ceva european. Exemple de filme europene ce mi-au placut: Amelie, Good Bye Lenin, Billy Elliott.

Desdemonita

Pai suntem sufocati cu filme americane si toate ajung sa semene intre ele, abia de reusesti sa gasesti altceva. Cand prind in program un film ne-american: indigen, italian, frantuzesc, rusesc il prefer pe asta numai fiindca-i altceva.

Ca sa poti emite o parere obiectiva ar trebui o oferta mai echilibrata.

Cred ca e o greseala sa comparam filmele europene bune care apar pe la diferitele festivaluri cu cele americane de duzina.

Cinematografia este o industrie. Din sutele de filme americane turnate pe an, cred ca doua-trei filme sunt cu adevarat bune. Filmele europene, oricat de bune sunt, nu pot concura cu acestea.

De fapt nici Beethoven ori Shakespeare nu scoteau capodopere pe banda rulanta.

Filmul american, in general, e parc de divertisment. Eroul comun american este un personaj mediocru, pentru a putea permite si celui mai mediocru spectator o identificare cu el. (Ideea asta e comuna oricarui critic de film decent).
Dupa o ora de actiuni la limita, de situatii imposibile, inedite, extreme, cand parca personaj-ul/ele nu mai pot evita distrugerea morala sau fizica, absolut previzibil se gaseste o sulutie... ¨S-avem perdon¨.
Filmul non-american insa nu recurge la aceleasi tertipuri de vanzari. Nu are in spate producatori specializati in marketing si in general, nu urmareste un gust al pietei. Prin aceasta se fereste de stereotipie, si mai mult nu anuleaza creativitatea. Expune situatii si te obliga sa gandesti. Pentru unii exercitiul asta e obositor, pentru altii nu.
Dintre filmele non-americane enumarate aici lipsesc cateva spaniole, altele irlandeze, sa nu-i uitam pe nordici cu viziunile lor inghetate, aproape abstracte despre lume, si ¨Occident¨ si ¨Filantropica¨.
E regretabila perioada americana Coppola, Kubrick sau Scorsese, insa de la American Beauty nu am mai intalnit film mediat masiv, si care sa ne prezinte oameni din carne si oase, cu pasiuni si deziluzii comune, cu sperante sau contexte atat de diferite.
Filmul european in special este plural, cel american nu pierde o ocazia de a flendura stindardul national. Ori atunci arta asta nu mai e universala, nu mai e umanista, ci e propaganda unui stil de viata, a unui cliseu existential, a unei forme de a fi rezumate si finite.

As vrea sa-i vad pe americani facind filme bune cu bugetul filmelor europene.

Sunt multe filme bune americane, unele geniale de-a dreptul, dar eu consider ca sunt mult prea multe... dintre cele ce apar in fiecare an unul sau doua pot fi luate cu adevarat in considerare si, poate, vazute a doua oara. Pe de alta parte, cele frantuzesti nu m-au prea dezamagit pana acum... si pe unele le pot revedea peste un an, doi...si imi plac inca. Nu pot spune acelasi lucru despre "sacul" cu filme holliwoodiene pe care la vand "en detail".
Ancutzel