comentarii

fioros


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
if that's how you want to play, so be it! - de relu la: 29/10/2003 18:53:19
(la: o poveste...)
Pe nava:

Gigel si Maria se gasesc inconjurati de citiva barbati fiorosi. Se retrag inspre zid... 'Ce vreti? Bani? Va dam bani...'
'Nu. Sintem fosti detinuti de la Jilava. O sa va facem probe anale. Nu doare. Unora chiar le plac. Si n-o sa va amintiti nimic... aparatul nostru de sters memoria functioneaza cam 95%, mai rau decit aparatul de sters la fund. Aplecati-va pe masa aceasta, si va rog sa cooperati, ca altfel cam doare...'
Mistretul cu colti de argint - Stefan Augustin Doinas - de Catalina Bader la: 20/12/2003 03:10:49
(la: Cele mai frumoase poezii)
Un print din Levant indragind vanatoarea
prin inima neagra de codru trecea.
Croindu-si cu greu prin hatisuri cararea,
canta dintr-un flaut de os si zicea:

-Veniti sã vanam în paduri nepatrunse
mistretul cu colti de argint, fioros,
ce zilnic isi schimba în scorburi ascunse
copita si blana si ochiul sticlos...

-Stapane, ziceau servitorii cu goarne,
mistretul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vanatul cu coarne,
ori vulpile rosii, ori iepurii mici ...

Dar printul trecea zambitor inainte
privea printre arbori atent la culori,
lasand în culcus caprioara cuminte
si linxul ce rade cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dadea buruiana-ntr-o parte:
-Priviti cum se-nvarte facandu-ne semn
mistretul cu colti de argint, nu departe:
veniti sã-l lovim cu sageata de lemn!...

-Stapane, e apa jucand sub copaci,
zicea servitorul privindu-l istet.
Dar el raspundea intorcandu-se: -Taci...
Si apa sclipea ca un colt de mistret.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
-Priviti cum pufneste si scurma stingher,
mistretul cu colti de argint, peste plaiuri:
veniti sã-l lovim cu sageata de fier!...

-Stapane, e iarba fosnind sub copaci,
zicea servitorul zambind indraznet.
Dar el raspundea intorcandu-se: -Taci...
Si iarba sclipea ca un colt de mistret.

Sub brazi, el striga indemnandu-i spre creste:
-Priviti unde-si afla odihna si loc
mistretul cu colti de argint, din poveste:
veniti sã-l lovim cu sageata de foc!...

-Stapane, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul razand cu dispret.
Dar el raspunde intorcandu-se: -Taci...
Si luna sclipea ca un colt de mistret.

Dar vai! sub luceferii palizi ai boltii
cum sta în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistret urias, si cu coltii
il trase salbatic prin colbul roscat.

-Ce fiara ciudata mã umple de sange,
oprind vanatoarea mistretului meu?
Ce pasare neagra sta-n luna si plange?
Ce vesteda frunza mã bate mereu?...

-Stapane, mistretul cu colti ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohaind, sub copaci.
Asculta cum latra copoii gonindu-l...
Dar printul raspunse-ntorcadu-se.-Taci.

Mai bine ia cornul si suna intruna.
Sã suni pana mor, catre cerul senin...
Atunci asfinti dupa crestete luna
si cornul suna, insa foarte putin.

P.S. multumesc, Mada
Intrebari? Intrebari! - de cosmacpan la: 13/05/2004 15:30:24
(la: Existenta divinului?!)
In primul rand vreau sa te intreb: De ce oare avem nevoie de aer? Nu putem trai fara a respira.
- de ce oamenii cand sunt slabi, cand au probleme si iti pierd orice speranta in fortele proprii trebuie sa se roage la divinitati? In primul rand nu numai cand sunt slabi oamenii se roaga; nu doar atunci cand isi pierd speranta. Te poti ruga si/sau multumi si chiar o faci atunci cand esti in culmea bucuriei.
- si in plus cum poti sa explici aceasta divinitate?
Sunt lucruri pe care oameni nu si le pot explica:lumina (corpuscul sau ondulatoriu), parfumul copilariei redesteptat de un cuvant, Pamantul ca planeta sau corp ceresc; rostul piramidelor; locul continentelor pe hartile antice; atomul ca materie si filozofie....si cate altele.....
- fiecare evenimet major marcheaza oameni simpli sau colectivitati, impregnand o stare emotionala - nu mai departe revolutia din decembrie cu toata aura reala sau tesuta.
- daca ai sa frunzaresti noul testament (cea mai citica opera la nivel mondial, indiferent de limba) ai sa gasesti la un moment dat urmatorul indemn: "Fiti Dumnezei". Omul a fost creeat sa fie liber, drept si bun. depinde de fiecare cum isi creeaza sau accepta modelele.
Ce sa intamplat cu zeii? cu templele lor, cu credinta in ei?
Ce s-a intamplat cu muntii Macinului care candva erau cu mult mai inalti decat Carpatii sau ce s-a intamplat cu lantukl Himalaian care odata era doar o insiruire de coline si delusoare? Intrebari.
Credinta in zei era o credinta crunta, sangeroasa, pe cand crestinistmul era bland, fara sacrificii umane, dar totusi cum se explica aceasta trecere foarte usoara si rapida? Uitam foarte repede ca in timpul cruciadelor crestii au ucis, macelarit, violat. Hitler- tot un crestim stim ce a facut, Stalin care a fost la Seminar a secerat mai multe milioane de vieti decat razboiul. Nu cred ca este important daca tu crezi si in ce crezi ci cum te manifesti si ce haina dai credintei tale. Cum actionezi in numele acestei credinte. Pentru ca tot Mantuitorul spune la un moment dat: " spalati vasul pe dinafara iar toata murdaria si spurcaciunea o lasati inauntrul" (cu scuzele de rigoare pentru citarea din memorie). Dar vorba butadei: cand te intrebi stii ca nu stii. Succes si indiferent de ce se va intampla trebuie sa CREZI macar in puterea, inteligenta si succesul tau (nu trebuie sa uiti ca esti castigatorul celui mai scurt si mai fioros maraton - altfel nu tu te-ai fi nascut ci altcineva). Bucura-te de viata si lasa credinta sa-si gaseasca locul ei natural. "Dati Cezarului ce-i al Cezarului, si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu"
Cosmacpan
belle, frumoasa ... unde-i bestia ? - de desdemona la: 15/10/2004 16:09:45
(la: Cafengii din toate tarile, adunati-va!)
Draga Belle,

Ti-am citit mesajul si vad ca te-au cam suparat ultimele evenimente. Nu lasa sa te doboare impresiile neplacute, chiar daca sunt cativa care fac galagie si se cearta pe unele subiecte, si chiar daca altii isi arata muschii (de la degetele tastatoare) totusi majoritatea cafegiilor sunt simpatici si merita cunoscuti si in realitate. Mie mi-ar placea chiar si sa-i vad pe cei mai certareti, si pe carcotasi, si pe cei care dau sfaturi la toata lumea, si daca se incinge o discutie aprinsa, intre altii, o sa vedem cat de departe vor merge (se vor opri la insulte, sau ajung si la lupte 'greco-romane'?). Serios, e atat de mult de invatat, mai ales de la cei ce gresesc. Si totul ar fi o comedie excelenta, trecerea in realitate a unei comunitati virtuale. Eu de exemplu sunt foarte curioasa ce impresie imi va lasa infatisarea cafegiilor, poate imi place foarte mult de o persoana vazuta prin mesajele schimbate dar in realitate nu imi place cum isi piaptana parul sau cum isi sufla nasul. Cred ca nu avem decat de castigat din asta.
Stiu ca lumea nu se inghesuie cu sugestii. Nu fiindca nu i-ar interesa, ci fiindca sunt de acord cu cele facute inainte. Daca vrei intr-adevar sa vezi cati sunt dispusi sa vina, creeaza un poll cu optiunile : romania, austria, franta, SUA, europa, etc. E mai usor sa votezi decat sa scrii un mesaj. Dar cred multa lume nu se agita acum, caci daca e sa fie anul viitor, unde-i graba ?

Sunt mirata ca tocmai tu, Belle, care ai imblanzit o bestie cu ochi frumosi (nu ma pacalesti fiindca te-am vazut in film!) te-ai suparat de zarva altor bestiutze de pe aici. Sunt convinsa ca ei nu sunt asa de fiorosi cum era bestia din castel (chiar daca avea ochi frumosi), numai ca stiu sa strige tare pe clape (de se zguduie tastatura).
Hai, revino la sentimente mai optimiste, vorbeste cu cestile de ceai si tacamurile din bucatarie ca, sub comanda lui 'Lumiere' sa te invite la masa si sa te amuze! (Mi-a placut tare mult filmul, asa de mult incat am investit intr-un DVD).

Desdemonita
#25179 (raspuns la: #25081) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daniela - de SB_one la: 25/10/2004 19:25:56
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
...povestea e colosala si cu mult tilc...

Adevarul e ca hazul si hazul de necaz sint doua solutzii foaaarte bune cu care uneori potzi imblinzi si tigri cei mai fiorosi...

Ca sa ramin la subiectul cu humor, tre sa-mi aduc si eu contributzia si sa repet doua bancuri ce sau mai spus aici , dar care mi-au placut foarte mult si...au si oarecare morala...sanatoasa...:-)

25255

Moise, Isus si un barbos mic joaca golf.
Moise ia crosa si cu o lovitura eleganta trimite
mingea in mijlocul unui lac.Imperturbabil,intra in
lac, apele se despart si isi joaca mingea.
E randul lui Isus. Si el ia crosa si proiecteaza
mingea pe o traiectorie parabolica (parabola fiind
specialitatea lui),mingea aterizeaza tot in mijlocul
lacului, pe o frunza de nufar.Isus linistit, merge pe
apa si isi joaca mingea.
Micul barbos isi ia crosa si cu o miscare
oribila, din aia de tip care n-a jucat in viata lui
golf, proiecteaza mingea intr-un copac,de acolo ea
ricoseaza intr-un camion si din nou de un copac,apoi
pe acoperisul unei case, o ia pe un burlan si se
rostogoleste intr-un sant care se varsa in lacul
susnumit. Pe marginea lacului, un broscoi enorm
inghite mingea. Deodata din cer apare un uliu care se
repede asupra broscoiului si il ia in gheare, pleaca
cu el zburand pe deasupra terenului de golf.
Broscoiul,luat de ameteli, scapa mingea care
aterizeaza exact in gaura.
Moise se intoarce spre Isus si-i zice acru :
- Uite vezi, de aia nu-mi place sa joc cu tac-tu.


25260

Se zice ca odata un popa si un rabin se ciocnesc cu masinile si au un accident foarte urit. Reusesc ei cu chiu cu vai sa iasa dintre fiare. Rabinul il ia pe popa de brat si ...:
Rabinul:Parinte, ar trebui sa-i multumim lui Dumnezeu cu cerul si pamantul ca am scapat teferi!
Popa:Asa este, ai dreptatate Sfintia Ta!
Rabinul:Uite, ca sa celebram acest gest maret de la Dumnezeu, hai sa inchinam un pahar de vin, din sticla pe care sper sa o mai gasesc intacta in portbagaj.
Popa:Hai!
Scoate rabinul sticla din portbagaj, mai scoate si doua pahare, le umple si ii da unul popii. Inchina ei paharele, spun cate o rugaciune dupa care duc paharele la gura. Popa soarbe paharul dupa care se holbeaza la rabin si il intreaba:
-Pai ce faci Sfintia ta, nu bei?
-Nuuuuu, astept sa vina politia!


Morala?...cred ca o sa va las putzin ragaz...
#26183 (raspuns la: #26130) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Brontozaur... - de Dantimis la: 16/11/2004 01:51:03
(la: Ce animal v-ati dori sa fiti?)
Cred ca un Brontozaur m-ar reprezenta cel mai bine... Fara gluma! De ce? Pentru ca amandoi suntem specii care-am disparut cu mult timp in urma, ne gasesti doar la muzee si in carti. Mi-ar fi placut sa fiu un velociraptor, caci aia se miscau mai usor, dar nu sunt nici pe departe asa de fioros sau de carnivor. Raman la brontozaur...
Ce pot sa fac ca sa devin fotograf ? - de Dinu Lazar la: 09/01/2005 18:43:29
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"As vrea sa-mi recomanzi un curs (eventual de 8 luni ) ."

Acum, cu toata sinceritatea, 8 luni e un timp urias. Cred ca oricine poate deveni fotograf in citeva saptamini; cel putin asa se vede daca ne uitam prin ziarele si revistele romanesti, la poze.
Cursuri nu stiu unde s-ar putea face, dar foarte multi fotografi buni nu au facut nici un curs... deci ce rost ar avea.

"Ce aparat foto trebuie sa-mi achizitionez pentru inceput ? (marca)"

Cred ca un aparat profesionist ar trebui sa arate bengos, sa fie negru, cu blitz mare pe el, neaparat indreptat in sus ca sa fie mai jme, cu obiective lungi cu parasolare puse invers pe ele la deruta; orice aparat fatzos, fioros, mare, coltzuros, piuitor, orbitor, e foarte bun, zice lumea ca uite fotografu; cine face poze cu un aparat mic si care nu face bumpaczbirr nu ia nici un ban, ca nu e fotograf.
SI o geanta mare care sa deranjeze pe toata lumea ar fi o achizitie buna; si o vesta neagra cu multe buzunare; pe spate sa scrie ceva cu PHOTO.

"Cum pot sa ma remarc ca fotograf ?"

Asta cred ca e cel mai simplu; este suficient sa nu fiti invizibil, deci imbracati-va cit mai shpanchiu, cercelushi si inelushe cu pietre de safir, un fular de matase pe care sa scrie photodreams, pantalonashi de piele si o casca de motociclist argintie pe care sa scrie NIKON; o apa de colonie patrunzatoare; mergeti astfel costumat pe unde se mai aduna fotografii si injurati si bagati fitile si criticati pe unu` cind nu e si pe altu` cind pleaca si laudati pe al prezent, dati de baut la cei din breasla dar dispareti inainte de plata, si atunci sunteti cu siguranta remarcat ca un adevarat fotograf.
Ati mai putea sa faceti poze, sa va faceti un sit, sa participati la listele de discutii, sa va faceti un book, dar astea sunt chestii depasite la ora asta, numai nostalgicii le mai practica.
Multi fotografi romani nu fac toate astea si le merge foarte foarte bine, deci...
Astazi, un adevarat fotograf este fotograf inainte de a face poze si mult dupa; partea cu pozele putem s-o uitam; conteaza mult mai mult sa stiti sa vindeti pozele si sa gasiti clienti, decit sa faceti poze, ceea ce la urma urmei poate face oricine cu un telefon sau cu o sapuniera.
#33037 (raspuns la: #33020) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mistretul cu colti de argint - St.Augustin Doinas - de Intruder la: 16/05/2005 11:45:07
(la: Cele mai frumoase poezii)
Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.
Vanatoare de soim - St. Augustin Doinas - de Intruder la: 30/06/2005 14:21:31
(la: Cele mai frumoase poezii)
în zori de zi când cea din urmă stea
este sătula de isprăvi nebune
un prinţ al vânătorii povestea
şi-un gramatic nota ce i se spune

"mai mare-n evul ce mi s-a predat
o altă întâmplare nu există"
- marite domn! am un condei ciudat:
în loc de "mare"-a scris cu lacrimi "trista"
"afară astrul zilei neclintit
sună din bronzuri vechi ca o fanfară"
- măria ta! condeiul meu smintit
notează "înlăuntru" nu "afară"
"la fel de-aprinsă-n învelişul ei
simţeam bătaia sângelui în vine:
o flacără sporindu-se-n ulei"
- stăpâne! s-a notat aceasta bine
"de patru zile şoimul aştepta
flămând cu ochiul galben cum e luna"
- să fim mai drepţi cu el măria ta!
"de patru zile" nu: "dintotdeauna"
"în colivia-i strâmtă fără somn
lipsit de zari murea de trandavie"
- sunt zari care se nasc mărite domn!
şi scăpară cumplit în colivie
"aidoma cu el tânjeam spre cer
să-ndestulez vederile-mi auguste"
- stăpâne! poftele măririi cer
cât nu e-n stare limba ei să guste
"atunci l-am scos din lat" - ba nu l-ai scos!
"ştiam simţâmd cum muşca din mănuşă
ce patimi poartă-n pliscul fioros"
- aşa-i! dar nu ştiai ce poartă-n guşă
"cuprinsu-ntreg părea ca scos din minţi
deşi nu-l tulburau măcar zefirii"
- stăpâne! nu se cade să te minţi:
launtrul iscă tulburarea firii
"haitaşii-aveau pe chip surâs felin
de câini zeloşi care-şi confirmă faita"
- mărite domn! golanii simt din plin
când ura de al curte-asmută haita
"eram atât de mare" - un pigmeu!
"ca un topaz întinderea măruntă
lucea stropită-n inelarul meu"
- dar doamne! nu era inel de nuntă.
"visam o pradă mare mai presus
de orice zvăcnet de aripi mortale"
- visai să pui în locul stelei sus
obscura stemă a domniei tale!
"parcă vânam prin mine urmărind
pe dincolo de orice cuviinţa
o pasăre ce zboară, de pe-un grind
ce mă răsfrange-n ape o fiinţă
ce mă-ntrecea şi mă urma în timp
şi valurea cu-o ritmică aripă
oglinda unui aprig anotimp
în care toate concentrate-n clipă
mă proslaveau liturgic împrejur:
câmpii şi oşti donjoane şi ducate
veneau urlând în calea mea o! jur
vânam prin clare zile spintecate
de răsuflarea mea simţeam că sunt
ca şoimul ce-şi găseşte-adevăratul
destin fantoma unui prinţ mărunt
în care se trezeşte împăratul
eram prea exaltat ca să observ
că şoimul meu pierise supt de zare
dar simt acum că agerul meu serv
el - vânătoru-a ce mi se năzare
pe bolţi cu vulturi şi ereţi complici
îmi răspândeşte numele-n tărie"
- te-nşeli stăpâne! şoimul e aici
pe mâna mea şi aripa lui scrie
latu - de oanalaur la: 11/11/2005 18:17:26
(la: am si io o problema)
eu am s-o rog pe maan.
dar, ca ne batem si nu aruncam cu noroi, asta nu mai pot sa promit. stiu eu cum ne-ncingem acolo in valtoarea luptei? ia incearca sa vizualizezi scena: noapte, un felinar amarat (n-au avut organizatorii bani de un reflector) balanganindu-se in bataia vantului, oameni band bere si mancand seminte, urlete, papusoiul fosnind, intruder fluturandu-si frenetic blugii lui cei noi deasupra capului, om uitandu-se ingrijorat in jur si intrebandu-se de unde mai face rost de niste vacutze curate, gutza cantand despre dusmani, tu gustand pe furis din bere, si, in mijlocul vacarmului, maiestuoase, maan si cu mine ..... ranjind fioros, sarind cu ghearele una la alta, plesnidu-ne cu suvitele murdare de par, urland diabolic......(ce nu face un grevist disperat):-))
#86821 (raspuns la: #86759) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
oana - de latu la: 11/11/2005 18:53:13
(la: am si io o problema)
dar, ca ne batem si nu aruncam cu noroi, asta nu mai pot sa promit
ok, ca doar oameni suntem...:-)))

in mijlocul vacarmului, maiestuoase, maan si cu mine ..... ranjind fioros, sarind cu ghearele una la alta, plesnidu-ne cu suvitele murdare de par, urland diabolic
si la capat, stam toti in cerc, facem un foc de tabara cu papusoiul ramas in picioare, bem bere si ne intrebam unii pe altii de unde a-nceput totul...

Asa facem...
#86836 (raspuns la: #86821) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Didina - de a399 la: 06/01/2006 20:25:59
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Te citez: "Poate ma insel si bineinteles totul este mult mai complex ..."
Aici ai dreptate: te inseli si totul e mult, mult mai complex.

In realitate sexul a aparut in natura pentru ca asigura un avantaj biologic important in perpetuarea speciilor, dar e un fenomen mai complicat decat se crede. Poate te vei mira daca iti spun ca in natura nu exista numai organisme cu doua sexe, masculin si feminin, ci si unele cu un numar mult mai mare de sexe. Anumite specii de Paramecium au 8 (opt) sexe si nu stiu cum le vei numi. Fiecare individ apartinand unui sex poate avea urmasi cu oricare din celelalte 7 sexe, dar nu cu al lui. Din punct de vedere genetic, acest lucru are o explicatie clara.

La fel, exista organisme care au mult mai mult decat doi ochi sau doua picioare. In procesul evolutiv au supravietuit numai organismele cele mai dotate sa supravietuiasca in mediul respectiv, in functie de nisa biologica in care traiau.

La animalele mai complexe, de exemplu la animalele de prada, calitatile personale au fost extrem de importante. Cu cat un leu sau un tigru este mai fioros, mai solid, mai iute, cu atat poate prinde prada mai bine. Urmarea a fost ca leii, tigrii, rasii, ca si alte animale de prada, concureaza acerb pentru selectia naturala si isi elimina potentialii adversari cu orice pretz. Aceste animale ucid fara ezitare puii care nu le apartin, ca sa-si perpetueze calitatile in cadrul speciei. Cu cat un leu ucide mai multi lei tineri neinruditi, cu atat mai mare este probabilitatea ca "samantza" lui sa supravietuiasca si specia profita de asta si evolueaza spre indivizi din ce in ce mai iuti, mai fiorosi, mai adaptati.

La speciile si mai complexe, cum sunt unele specii de maimutze foarte evoluate (bonobo si altele), lucrurile s-au schimbat: evolutia nu a mers spre calitati individuale cat mai perfectionate, ci a mers spre cresterea rolului grupului in perpetuarea speciilor respective. La fel a fost si la omul primitiv, care a mostenit de la stramosii lui de acum 5-6 milioane de ani aceasta caracteristica: oamenii au reusit sa omoare animalele gigantice (ca mamutii, felinele americane, chiar si lei si tigrii, etc) numai in grup. In loc sa supravietuiasca grupurile in care masculii isi elimina orice rival, au supravietuit grupurile in care a existat cooperare si afinitate intre masculii din diferite generatii. Formarea familiilor mari, cu multi indivizi, este un fenomen general si chiar biblia furnizeaza exemple: regele David a avut 300 de neveste si avea un clan foarte numeros, cu barbati, femei, copii de toate varstele...Solomon si mai si: avea un clan si mai numeros. Casatoria monogama la om este un fenomen foarte recent si nici macar nu este generalizata acum pe planeta: musulmanii inca mai pot avea patru neveste. In cadrul unor asemenea grupuri umane unde barbatii nu se ucideau intre ei au aparut chiar in cele mai vechi texte scrise din istoria umanitatii descrieri ale unor relatii homoerotice, de iubire intre tineri sau intre barbati in general.

Toata lumea stie de potopul lui Noe descris de Biblie. Ceea ce nu toti stiu este faptul ca descrierea potopului cu pricina a fost copiata de pe tablite cuneiforme scrise cu mai mult de 1000-1500 de ani inainte ca orice povestire biblica sa fi fost scrisa! Este vorba de povestea lui Ghilgamesh, eroul din Mesopotamia care si-a facut corabia...etc, exact ca in biblie. Povestea respectiva este prima din istoria omenirii care descrie o relatie de iubire intre doi tineri. Biblia, desi a mentinut pasajele cu porumbelul, cu ramura de maslin, etc, a taiat pasajele care arata iubirea dintre NOE (Ghigamesh) si un alt barbat. Deci chiar de la primele scrieri de pe planeta Pamant, iubirea care azi este infierata de voi este descrisa in termeni luminosi...Mai mult decat atat, si iubirea unei femei este descrisa ca un element de imblanzire a speciei umane...

Dar daca tot a venit vorba de scrieri vechi, de ce sa nu vorbim despre Biblie, despre care unii cred -fals- ca are numai condamnari la adresa iubirii homosexuale. Nu e adevarat! De fapt cea mai frumoasa descriere a iubirii homoerotice din literatura veche o gasim tocmai in Biblie: cand regele David indragostit de Jonathan spune poetic ca iubirea lui e atat de frumoasa...ca intrece orice iubire a unei femei! Ce definitie mai buna a homosexualitatii vreti? Este exact iubirea care e mai presus decat iubirea unei femei! Si mai sunt si alte citate pozitive din Biblie, dar nu vreau sa tin un discurs, ci sa dau o explicatie.

Deci, sa ne gandim impreuna: perpetuarea speciei nu este singurul tel al relatiilor sexuale. Cum am vazut, iubirea chiar in absenta perpetuarii speciilor este si ea o urmare foarte importanta: fara iubire, familiile s-ar destrama si specia umana ar fi in pericol. dar sunt si alte urmari, destul de multe chiar!

Gandirea reductionista nu are ce cauta cand e vorba de analiza unor luicruri complexe ca functionarea organismului uman. Toate sunt complexe: gura nu e numai pentru hranire, ci si pentru vorbire, pentru strigare, pentru vomitare, pentru sex oral, pentru respiratie in caz de urgentza si pentru Dumnezeu mai stie ce. Nici nasul nu e numai pentru respiratie, ci si pentru mirosire, pentru gadilare si pentru altele. Nici un organ nu e numai pentru un singur lucru. Chiar si organele genitale sunt si pentru excretie si pentru excitare si pentru altele.

Dar tot ce am scris era de fapt evident de la inceput si stiu ca de fapt nici tu Didina nu crezi ca relatiile sexuale sunt numai pentru perpetuarea speciei, cum ai scris, pentru ca daca ar fi asa toata lumea ar avea doar odata pe an sex; in rest ar astepta 9 luni pana ce nevasta naste prima serie de copii inainte sa aiba a doua oara sex. Sunt sigur ca numai calugarii asteapta cu anii sa aiba sex, (si poate ca nici ei nu asteapta lumea cealalta pentru asta) noi oamenii de rand suntem mai activi! Un barbat sau o nevasta din ziua de azi au sex toata viata, chiar dupa ce capacitatea femeii de a naste s-a dus pe apa sambetei!
#98739 (raspuns la: #98549) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Diaspora, pe unde stati voi, - de zaraza la: 04/02/2006 20:45:22
(la: de ieri, a inceput masacrul cainilor fara stapan)
Diaspora, pe unde stati voi, cum s-a rezolvat problema? Poate se inspira si "originalii" nostri.


pai la noi nu exista caini pe strazi. cainii au toti un stapan si sunt inregistrati, fiecare caine are un chip in fund pe care stau datele antropometrice ale cainelui si numele si adresa stapanului. daca ai pierdut cainele si n-ai anuntat politia, platesti amenda.
cainii gasiti sunt dusi in adaposturi. in cazul in care n-au chip, sunt tinuti acolo o perioada (o luna) si apoi, daca nu-i vrea nimeni, sunt euthanasiati. stiu procedurile pentru ca am adoptat eu insami un caine de la azil. si aici sunt multi caini abandonati, desi abandonul nu inseamna lasat liber pe strada, ci dus la azil. cand m-am dus sa-mi iau un caine erau o gramada de dobermani maturi, fiorosi. iti dai seama ca pe aia nu i-ar fi adoptat nimeni. e trist, oameni neresponsabili peste tot...

zaraza
#104016 (raspuns la: #103926) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bine ai venit surata - de Andre29 la: 20/02/2006 15:01:55
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Bine ai venit surata

Oare printii-s la insurata!?

Ptiu blasfemie

Cum sa-mi vina asa idee mie!

Nooooo, ei cica-s sus

Unde sus?

Colo in corcodus!

Da' si cand s-or da ei jos

Vitelusul fioros

Sa vezi atunci ce ii mana

De nu spun la intrare sarumana

Si spasit cu multe flori

Se aseaza de cu zori

La impliniti dorinti

La aceste doua fete cuminti



________________
"Razbim noi cumva la lumina" Marin Sorescu
#107167 (raspuns la: #107164) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
timpul - de leila la: 10/03/2006 09:52:01
(la: poveste)
mi-a placut ideea cu timpul ...care odata ce realizam ceva in viata nu mai pare atit de fioros........... si eu ma lupt cu el.
turma... - de Homo Stultus la: 25/03/2006 11:29:41
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Sunt multe moduri in care poti deveni victima efectului de turma. Chiar si pe cale rationala. La nivel cultural sa nu mai vorbim. Sa ne gandim la acele isterii numite Paolo Coelho sau Cartareascu sau Usa Interzisa.... Sa ai o religie nu inseamna automat ca trebuie sa urmezi turma. Sunt cazuri in care oameni ultrareligiosi sunt crediciosi in virtutea inertiei. Asta nu este insa religie crestinism in speta ci mai mult ...o traire superstitioasa a acesteia. A fi crestin nu inseamana a fii batut in cap cum se creeaza de multe ori senzatia. Un sfat din Biblie care ne spune sa fim " blanzi ca porumbeii si intelepti ca serpii." Imi pare rau sa te contrazic a fi religios nu inseamna a fi slab dupa cum a fi ateu nu te face mai puternic. Si intr-un caz si in celalat omul cu adevarat constient simpte tragismul ce deriva din perisabilitatea existentei sale. Si pentru credincios dar mai ales pentru autenticul ateu moartea este "un scandal". Ai sesizat bine neputinta noastra de a trai singuri intr-un spatiu golit de prezenta celuilalt. Asta se datoreaza faptului ca suntem fiinte personale. Exista paradigme diferite referitor la aceasta problema la credincios si la ateu. O atitudine a omului credincios constient de faptul ca a fost despartit de Dumnezeu tinta suprema a iubirii sale prin pacat ar putea fi explicata astfel: "Sufletul meu tanjeste dupa Domnul si Il caut cu lacrimi. Cum sa nu-l caut? Cand eram cu El, sufletul meu era vesel si linistit si vrajmasul nu avea intrare la mine; dar acum duhul cel rau a pus stapanire pe mine; si el tulbura si chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tanjeste dupa Domnul pana la moarte si duhul meu se avanta spre Dumnezeu si nimic de pe pamant nu ma poate veseli si sufletul meu nu vrea sa se mangaie cu nimic, ci vrea sa vada din nou pe Domnul si sa se sature de El. Nu-L pot uita nici macar un pentru un singur minut si sufletul meu se chinuie dupa El, si dupa multimea intristarii plang cu suspine, miluieste-ma Dumnezeule pe mine zidirea ta cea cazuta....Am intristat pe Dumnezeu pe care il iubesc." (Sf. Siluan Athonitul). Pe care il iubesc nu de care ma tem... Si acelasi spune : "Nu-mi mai este draga pustia. Nu-mi mai sunt dragi muntii cei inalti nici campiile, nici codrii, nici cantecul pasarilor, nimic nu-mi mai este drag. Sufletul meu e intr-o mare mahnire pentru ca a intristat pe Dumnezeu. Si daca Domnul m-ar aseza din nou in rai, chiar si acolo as suferi si as plange pentru ca am intristat pe Dumnezeu pe care Il iubesc..."
Adevarata credinta nu se rupe de iubire. Nu cred de frica. Nu ma tem de Dumnezeu in sensul ca El ar fii fioros ci pentru ca imi este teama sa nu ma despart de El. Mi-e teama sa nu fiu despartit de ceea ce iubesc. Asta e atitudinea nu aceea de lasitate.
#113347 (raspuns la: #113307) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si un banc - de munteanu rodica la: 04/05/2006 20:42:56
(la: Despre agresivitate)
Ion il suna pe Vasile si il intreba daca poate trece pe la el .
Da ,raspunde Vasile dar ai grija cu cainele din curte ca este foarte rau.
Ajuns,Ion vede in curte un caine urit care pare fioros dar care nu scoate un sunet si nu se misca de la locul lui.
Bine mai Vasile ai zis ca ai un caine rau..
E rau ma ,e rau dar tine in el-raspunde Vasile.
Eu as zice miau da-mi plac si cei de zic ham ham... - de sarsilovici la: 01/06/2006 20:31:27
(la: Câine sau pisică?)
Sarsilovici is dupa Sarsica sau Sarsailoasa cand ii mai zic cand scurma in ghivecele cu flori icearca sa se joace cu telefonu mobil sau imi ascunde pe sub pat pachetu de tigari..Parintii acasa in apartament au acum pe a batarna de ma uraste si acu ca o trageam de coada in tinerete, are vreo 16 ani, pe Kity o birmaneza, pe Fitil de a cazut in balia cu apa oparita si a donat o parte din blana de pe spate si acu umbla decapotabil, pe Negruta care tocmai a fatat de ceva vreme dar a ramas fara pui ca i-a dat mama spre adoptie..
In concluzie eu unde is cu casa mea acu sau ma rog cu chirie in alt oras o am pe Sarsica care e neagra ca noaptea fara stele si nebuna tare da si tare atasata de mine si eu de ea...L-am mai avut si pe Duda un motan roscat cum imi e paru da a trebuit sa il dau la bunici...
Acum sa-mi aduc aminte de ce a spus cineva pe aici pe la cafenea ca decat sa iti iei un animal de companie mai bine infiezi un copil... da ma gandesc si eu asa ce ii pot oferi eu acum acelui copil...cam nimic adica nu am ajuns acolo in pozitia in care sa-mi permit infierea lui si dupa aia sa-l fac si pe el om si sa-i ofer toate conditiile si educatia scolastica sa creasca si sa devina om la randul lui...
Pe Duda roscatu l-am luat de acasa ...El nu a fost progenitura nimanui din pisicoasele casei ci a fost gasit de mama pe la garaj...Il aruncasera copii pe acoperis si plangea saracutu si era cat o ceasca de aia de pui cafeaua in ea...Si adus in casa a avut timp de o saptamana mama pe Michi batrana cu toate ca ea are la un mamelon o tumora, dupa care pe Kity pisica de 4 ani inca virgina da totusi cu instinctu matern...
Cand ma mai duceam pe acasa si le vedeam ma gandeam si eu cate avem de invatat de la animale Auzi nu e puiu tau da il tragi cu labuta la tata ta si chiar de nu-i ai sa-i dai lapte zici ca-i dai mancare si-l speli si il ocrotesti...
Povestesc de pisici ca astea au incaput in casa la noi si acu la mine unde locuiesc...
La serviciu in curte e Brutus un catel flocos negru fioros la prima vedere da tare alintat si daca mai ies la o tigara si il alint incepe sa se gudure de mine si parca mai are un pic si o face pe poneiu si ma arunca in spatele lui sa ma plimbe un pic..Da nu prea are sanse ca eu ma situez spre suta de kg....
De ce animal de companie? Pentru ca Sarsica vine seara cand ma bag in pat si ma mai uit la televizor si se aseaza pe pieptul meu si eu tre sa ma uit printre urechile ei sa mai vad ceva...cica vine si se aseaza acolo unde-l doare pe om..Ea vine si se aseaza pe piept..Pisica unchiului meu vine si se aseaza langa burta lui si el are ciroza si a ramas aproape doar scheletu, un pic de piele si o burta imensa.,.. Cam de asta pentru animale de companie..
Poate ele nu stiu atatea cat stim noi da stiu sa ofere acea afectiune care ne mai face sa ne luam gandul de la ce ne doare pe noi ca oameni...
Un răspuns ortodox la "Codul lui Da Vinci"-Dan Brown - de aling22 la: 15/07/2006 09:05:59
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Un răspuns ortodox la
„Codul lui Da Vinci” – Dan Brown


S-ar putea spune că trăim într-o lume în care se vorbeşte enorm de mult, o lume în care nu mai există loc şi timp pentru tăcere, dar, în acelaşi timp, o lume în care nu se spune nimic. Dacă am putea să ne „măsurăm” existenţa prin cuvinte rostite în chip demn, valoros, în prea puţine cazuri am găsi un rost al existenţei, al cuvântului.
Gravitatea stă în faptul că locul cuvintelor bune, locul înţelepciunii şi al cuminţeniei, nu poate rămâne gol, nu se constituie într-un vid. Acolo unde nu există binele, se instaurează răul. Întunericul este lipsa luminii, iar boala este o alterare, o lipsire de sănătate. Deci, dacă cuvântul bun lipseşte, nu este rostit sau nu este scris, atunci se naşte anti-cuvântul.
Ce este acest „anti-cuvânt”? Poate fi numit pur şi simplu „trădare”, „minciună”, „blasfemie”, „sperjur” etc. Este un cuvânt pornit dintr-un suflet care nu este totuşi un suflet. Pare ilogic, dar aici s-ar găsi dezlegarea nonsensului verbal sau existenţial în care ne aflăm. Aceasta pentru că sufletul este, la urma urmelor, legat de Dumnezeu. Adică de Adevăr, Viaţă, Sens.
Iar ceea ce se desprinde de Viaţă, decade în non-viaţă, în moarte.
Vorbim de suflete moarte, ascunse, îngropate în trupuri ce dau dovadă de toate semnalmentele unei existenţe normale! Oameni ce trăiesc în moarte, lipsiţi de sens, de valoare, de demnitate. Deşi dramatic, astfel de „oameni” ridică societatea actuală. Tot ei propun noi coordonate de viaţă, de gândire şi chiar de simţire. Neavând Adevărul, îşi permit să impună „adevăruri” maselor ce se complac într-o tot mai josnică incultură şi imoralitate. Se ridică din rândul inform al acestor mase şi propun „adevăruri” proprii. Iar lumea, în toată obtuza ei întunecime şi lipsire de verticalitate, acceptă aceste „adevăruri”. Le consideră normale, necesare şi universale. Nimeni nu se mai sinchiseşte să le cerceteze, să le caute sufletul. Înghiţim absolut orice ni se oferă, acceptăm orice ni se spune, aplaudăm frenetic tot ceea ce se vede, dorim tot ce ni se pune înainte. Ne place enorm de mult să nu mai fim liberi. Strigăm, urlăm chiar în gura mare că nu acceptăm să ni se lezeze libertatea, dar zâmbim dulce şi complice atunci când ne sunt dirijate, impuse, dictate coordonatele vieţii. Important este că s-a găsit cineva care să gândească pentru noi. S-a găsit cineva să ne spună ce să facem, ce şi cum să gândim şi chiar cine suntem. De acum putem dormi liniştiţi!
Putem fi fericiţi! Altcineva răspunde de noi şi pentru noi. Partea noastră de existenţă constă în a ne lăsa moale, diafan şi visători în voia unuia sau a unora care „riscă” totul pentru noi, pentru „fericirea” noastră.
Astfel, deci, se zideşte societatea actuală. Acest sărăcăcios articol îşi propune să abordeze un simplu aspect al acestei trădări la scară mondială. Şi voi trece direct la subiect!
Editura „Rao” propune publicului cititor român o carte extrem de interesantă: „Codul lui Da Vinci”. A nega valoarea artistică a acestei cărţi este inadmisibil. Partea acestui articol este însă alta: a intra în miezul acestui roman, în mesajul pe care absolut orice carte doreşte să îl transmită cititorului. Iar în cazul de faţă avem un mesaj cu totul anti-creştin. Dacă m-aş adresa unui public realmente trăitor întru Hristos, nu ar fi nevoie de o demonstraţie complexă. Simpla citire a unor pasaje din acest roman ar leza inimi şi conştiinţe ce trăiesc în şi pentru Hristos. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa...
E drept, suntem creştini. Suntem, prea mulţi dintre noi, pentru că aşa ne-am născut, aşa sunt şi cei din jur, pentru că astfel şade bine. Dar care sunt coordonatele şi condiţiile acestui creştinism nu prea ştim. Iar golul acesta de cunoştinţe şi de trăire trebuie umplut cumva. Cum afirmam şi mai sus: aşteptăm să ni se spună cum, să ni se arate ce şi când trebuie să gândim sau să credem. Din păcate chiar şi în punctul esenţial al existenţei oricăruia dintre noi: cunoaşterea şi iubirea lui Iisus Hristos.
Ocazia s-a ivit. "Fericirea” ne-a venit iarăşi incognito! Dan Brown a devenit instantaneu un deschizător de drumuri, un luminător de conştiinţe. "Adevărul” a ieşit la suprafaţă. Până şi cei din urmă dintre oameni, românii (sic!), pot cunoaşte de acum ceea ce au gândit, ce au trăit şi ce i-a caracterizat de aproape două mii de ani! A venit ziua iluminării, a înţelegerii acestui dificil creştinism...
Nu îmi voi permite să relatez conţinutul acestui roman. Poate chiar cu spaimă am înţeles că este arhicunoscut. Simpla pronunţare a titlului făcea să apară pe chipul interlocutorilor mei zâmbete pline de complicitate. Parcă toţi ar fi vrut să îmi spună:”Aşa, deci ai aflat şi tu!” Dar apoi toţi se încruntau puţin şi parcă se temeau ca nu cumva să îmi permit să neg acest nou „adevăr”. De prea mult timp doreau să-l afle, să guste ceva senzaţional.
În tot acest „amalgam” indefinit de dogme, practici şi slujbe, din care mulţi nu înţeleg nimic, simţeau ei că trebuie să fie ceva ascuns, vreo conspiraţie a Bisericii! Da, acesta este cuvântul cheie al romanului: „conspiraţie”! Şi, după cum spuneam, se temeau ca nu cumva să vin eu, un oarecare, şi să îmi permit să neg, să mă opun, să refuz această dezvăluire a „conspiraţiei”.
Dar tocmai aceasta îmi propun, cu ajutorul Domnului! Nu căuta aici un răspuns ştiinţific, bine documentat! Hristos nu poate fi demonstrat! Însă poate fi trăit, iubit, rostit.
Ideea de bază a romanului este una mai mult decât evidentă: Iisus Hristos nu a fost şi nu este cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Nu I se neagă existenţa istorică. Nu se mai face asta, căci până şi ateismul a devenit ridicol, iar dovezile istorice sunt mai mult decât evidente. A existat Iisus Hristos.
Însă D.B. aduce câteva lămuriri bine venite! A fost un om, ca toţi ceilalţi. Un evreu ceva mai răsărit, cu iz profetic şi cu alură harismatică. Toate bune şi frumoase până ce acest Iisus îşi găseşte şi nevastă! Pe cine? Pe Maria Magdalena. Iar culmea chestiunii în cauză este că a mai avut şi copii. Unde mai pui că era îndrăgostit lulea, vorba românului. Se îmbrăţişa, se săruta pe unde apuca cu această Magdalenă. Toată lumea era fericită şi voioasă; doar Petru, Apostolul, era mai supărat. Că de, soţia lui era acasă şi nu avea pe cine să sărute...
Cum de nu s-a cunoscut acest „adevăr” până acum? Totul este o uriaşă conspiraţie a Bisericii, care a considerat necesar să „fabrice” un Iisus Hristos cu totul nou, să rectifice în mod flagrant Evangheliile şi să mintă în mod impertinent pe om timp de două mii de ani. Iar D.B. aduce adevărul la suprafaţă, încadrându-l într-un scenariu extrem de complex, palpitant şi chiar bine închegat.
Aspecte ale afirmaţiilor cuprinse în acest roman vor fi reliefate mai pe larg în cadrul acestui eseu. Pentru început consider necesar să punctez ceea ce găsesc a fi „cheia de boltă” a acestui roman. Ce urmăreşte la urma urmelor, care se dovedeşte a fi „target”- ul acestei scrieri?
Eu consider că este însăşi desfiinţarea, negarea calităţii de Dumnezeu a lui Iisus Hristos. A Celui pe Care Biserica Îl consideră a fi Fiul lui Dumnezeu, întrupat din Fecioara Maria, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Totul se reduce la a admite sau nu lui Hristos această calitate. Nu este absolut nimic mai important între cadrele acestei existenţe.
D.B. se străduie, iar prin el o întreagă armată de mercenari ai conştiinţelor şi ai sentimentelor umane, să demonstreze că Iisus Hristos este un simplu om, supus păcatului şi morţii. Un om bun, un exemplu de (i)moralitate şi un profet al conştiinţelor acelor timpuri. Un om „îmbrăcat” de Biserică cu calităţi supranaturale şi apoi afişat timp de două mii de ani în scopuri mercantile, cât se poate de josnice şi de mincinoase.
Ce reiese de aici? Că timp de două mii de ani am trăit în minciună. Că pe minciună s-au zidit miliarde de vieţi, lipsite de sens, de valoare şi de o moarte să zicem echitabilă. Că timp de două mii de ani existenţa s-a consolidat pe un mit plin de artificii şi de neadevăruri grosolane. Căci dacă Hristos a fost doar un om, atunci în zadar au crezut, au sperat, au trăit şi au murit prea multe miliarde de oameni. Căci nu se face să trăieşti şi să mori pentru un om mai păcătos decât tine. Hristosul lui D.B. nu a făcut minuni, nu a cunoscut mila, iubirea, iertarea. Hristosul acesta nu a pătimit pe Cruce, căci patima lui nu îşi mai avea rostul. Apoi a murit ca oricare alt ins. Şi atât... Nimic ceresc, nimic sfânt...
Cine este Hristosul lui D.B.? Un afemeiat mizer? Un familist nu prea convins de propria moralitate? Un acerb propagator al feminismului? Un ins cu idealuri măreţe dar cu fapte josnice? Probabil nu vom cunoaşte niciodată „adevărul”, căci nici măcar D.B. n-a catadicsit decât să-şi lase cititorul în ceaţă şi să lase cortine peste simple supoziţii. Dar rămân prea multe întrebări fără răspuns, iar eu voi aminti doar o mică parte din acestea.
Hristosul lui D.B. nu este Fiul lui Dumnezeu. S-a născut şi el în urma unei relaţii sexuale la limita animalicului. Nu a săvârşit nici o minune, căci un simplu om nu le poate săvârşi. A făcut păcate, ca oricare alt om. A murit pe o cruce, nu din iubire de oameni, ci pentru simplul fapt de a se fi dovedit neascultător faţă de autorităţile romane. Mai înainte de aceasta a trăit totuşi bine! Cu toate condimentele necesare unei vieţi „frumoase”: reputaţie, ucenici, bani, desfătări şi până şi o viaţă sexuală intensă. Iar ceea ce este cu mult mai grav se arată faptul că nu a înviat! A murit şi basta! Mă întreb de ce o viaţă atât de comună şi totuşi atât de jalnică a interesat ulterior Biserica?!
Acest infam Hristos, profetul de doi bani al lui D.B. este deci un simplu om. Cu vicii, cu neajunsuri, visător şi idealist. Dar...
În Numele şi cu puterea Lui s-a ridicat şi încă există ceea ce D.B. numeşte parcă cu greaţă „Biserica”. Pentru El au murit prea mulţi creştini. Pentru El au trăit, au iertat, au iubit, au îndurat chinuri înfricoşătoare. Pentru El au refuzat păcatul, în toate formele lui posibile şi imposibile. Pentru El încă se mai învaţă demnitatea, adevărul şi iertarea. De două mii de ani ne ţine vii un mit ce abundă în minciună şi în compromis? Am crezut oare, noi şi strămoşii noştri, într-un infam desfrânat? Lui ne rugăm? Iubim un mit? Murim pentru un mit?
Conform lui D.B., de la acest „profet” nu ne-a rămas decât un curios exemplu de viaţă şi...un plod ce ar fi inaugurat o dinastie „regală”!
Anulăm toate învăţăturile Bisericii, inclusiv toate Sfintele Taine?
Te-ai botezat? Ai fost păcălit cu simplă apă. Te-ai împărtăşit? Erau pâine şi vin. Te-ai rugat? Cui oare? Ai postit? A fost doar un regim dietetic. Ai iertat în Numele Lui? Ai fost umanist. Ai spus la Înviere: „Hristos a înviat!”? Zadarnic vis, deşarte speranţe. Ai crezut în învierea morţilor, în învierea ta? Te înşeli, prietene. Cum a sfârşit „profetul”, aşa sfârşi-vei şi tu. Pământ şi cenuşă. Ai crezut că ai un suflet? Nu, doar instinctul te conduce. Ai crezut că Biserica te îndeamnă şi consideră corect a nu săvârşi păcate? Nu ai ştiut să te bucuri de viaţă şi ai fost minţit o viaţă întreagă.
Astfel totul se dărâmă...Rămânem astfel doar ca nişte animale. Care vin de nicăieri şi merg spre nicăieri. Trăiesc pentru a muri şi mor fără a fi trăit. Nimic sfânt, nimic curat, nimic veşnic. Totul este aici şi acum. Ridicol, trist şi lamentabil.
Dar cine este această „Biserică” care s-a folosit de un ins de acum două mii de ani pentru a subjuga miliarde de oameni? D.B. greşeşte în mod voit din start, refuzând, conştient sau nu doar cel rău mai ştie, să amintească că Biserica nu este reprezentată de Vatican. Nu ceea ce acest compromis Vatican afişează la ora actuală înseamnă Biserica instituită de Iisus Hristos.
Oare să nu fi auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe acest D.B.? S-a temut cumva că nu îi poate pună în cârcă greşelile istorice ale Catolicismului? S-a temut să se apropie de Adevărul, de Sfinţii şi de Taina Ortodoxiei? A simţit cumva că Hristos este viu în, prin şi pentru Biserica Ortodoxă? De ce se fereşte de Adevăr, susţinând totuşi că propagă adevărul?
D.B. vorbeşte la un moment dat de „teama Bisericii”. De cine? Biserica aceasta este totuşi o instituţie? Şi cum îi poate fi frică unei instituţii? Sau este acea mână de oameni, mereu în umbră, gata să manipuleze şi să mintă, la care face mult prea des referire? Cine sunt aceşti oameni ce formează „Biserica”? Apostolii, care au murit crucificaţi, decapitaţi, schingiuiţi sau torturaţi? Martirii, milioane şi zeci de milioane, care au crezut că a muri înseamnă a fi mereu cu Cel ce a înviat, cu Hristos Iisus? Pustnicii, călugării sau doar cei ce au trăit în lume, însă iubind cinstea, demnitatea şi adevărul? Dacă nu aceştia, atunci cine? Căci D.B. vede Biserica ca pe un fel de societate secretă care cuprinde ca o caracatiţă pe cei naivi, pe cei retardaţi...
Citez iarăşi! „Istoria violentă şi plină de falsitate a Bisericii nu putea fi trecută cu vederea. Campania ei brutală de „reeducare” a credinţelor păgâne, feministe, se întinsese pe durata a trei secole şi folosise metode pe cât de originale, pe atât de cumplite."
D.B. frizează ridicolul, bazându-se pe lipsa de cunoştinţe religioase minime a cititorilor! Şi prea des îi reuşeşte!
Deci vorbim de primele trei secole ale creştinismului. Şi noi admitem existenţa unei prigoane, a persecuţiilor, a unor mijloace cumplite de „reeducare” a maselor. Dar cu o fantastică deosebire! Persecuţiile au fost duse de autorităţile romane, în speţă păgâne, împotriva creştinilor. Deci păgânismul căuta să reeduce creştinismul şi nu invers! D.B. uită că Biserica nu era nici măcar recunoscută, admisă de stat. Cum putea să persecute pe alţii?! Violenţa amintită de D.B. a făcut, de fapt, milioane de martiri creştini, care susţineau cu preţul vieţii un adevăr negat azi de mii din speţa lui D.B.
Deci Biserica s-a opus credinţelor păgâne, implicit celor feministe. Astfel recunoaştem în tendinţa feministă actuală rădăcinile păgâne! Iar Hristos ar fi fost şi El un păgân, implicit un feminist. Biserica s-a opus cu încăpăţânare, a ucis mişeleşte nenumăraţi păgâni, a distrus credinţe străine de ale ei şi, în final, a martirizat proprii ei membri. Începând cu cei ce se încăpăţânau să rămână păgâni. Diabolic scenariu! Dar eu tot nu am înţeles cine este Biserica aceasta...atât de însetată de sânge!
D.B. ne spune că Biserica a folosit metode cumplite de subordonare a celor neascultători! Autorul nu ne spune care, dar ne asigură că erau cumplite...Să fie ceva de genul sectei lui Jim Jones? Sau să aibă drept preoţi pe câte unul de talia lui Hitler sau Stalin? Cumplita ei sete de sânge să fi dus la existenţa unor macabre „slujbe” de tipul unui Auschwitz sau din cadrul închisorilor comuniste?
Adevărul e prea evident pentru a nu ne îndoi de buna credinţă şi de iubirea de sens a lui D.B.
Ulterior autorul ne informează cum că Biserica a luptat cu furie împotriva vrăjitoarelor. Ce înţelege D.B. prin „vrăjitoare”? „Femeile învăţate, preotesele, ţigăncile, misticele, iubitoarele naturii, tămăduitoarele." Tacâmul e complet, deci se poate trece la arderea pe rug. Ni se spune chiar câte arderi pe rug a săvârşit „Biserica”! Nici mai mult, nici mai puţin de cinci milioane de femei. Cifră curios de rotundă şi de sigură...Biserica a fost un abator de femei...Deşi studiile istorice mai recente reduc numărul total al victimelor Inchiziţiei Catolice la 4500 de oameni (bărbaţi şi femei), D.B. susţine că au fost doar femei cinci milioane!
Să presupunem prin absurd că are dreptate. Ce vină are Biserica Ortodoxă?
Ce vină are învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă dacă nu admite practicile păgâne nici măcar la ora actuală? Iar a nu le admite nu înseamnă în mod implicit a condamna pe cel ce greşeşte la moarte.
În numele cărei libertăţi se cade să admitem pierderea sau alterarea unui adevăr pe care noi îl considerăm a fi perfect, inalterabil şi veşnic? Şi dacă Biserica este aşa de misogină, de ce nu ar fi ucis toate femeile, păstrând doar un număr restrâns, care să nască şi să crească pe cei ce, la rândul lor, vor ucide femei, vrăjitoare, preotese etc.?
Cunoştinţele mele teologice îmi „spun” că Biserica nu a făcut decât să îşi exprime, să îşi formuleze adevărul de credinţă. Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu, atunci El continuă să existe. Adică este viu, este veşnic viu. Iar Biserica Îl cunoaşte, trăieşte în El, pentru El şi prin El. Dogmele formulate în anul 325, la Sinodul de la Niceea, nu au urmărit să condamne „vrăjitoare” la moarte, ci să dea o formă să zicem umană Tainei Fiului lui Dumnezeu, Întrupării, Patimii şi Învierii Lui pentru mântuirea noastră. A avut atunci Biserica reacţia pe care o are organismul uman atunci când este ameninţat de viruşi ce îi pot afecta integritatea biologică vitală. S-a definit pe sine şi propria învăţătură. Altfel ar fi pierdut legătura cu Iisus Hristos, Cel ce S-a arătat nouă ca Adevăr veşnic şi indisolubil.
Bisericii nu i-a fost frică de „vrăjitoare” şi de „păgâni”, ci de propria ei moarte. Corpului uman nu îi este „frică” de viruşi, ci de propria moarte, ce intervine prin acceptarea acestor viruşi în cadrele proprii de vieţuire. A te apăra nu înseamnă a urî şi nu presupune a condamna pe eretic la moarte. "Vrăjitoarele” continuă să existe şi astăzi doar pentru că există Adevărul Bisericii, pe care caută să-l distorsioneze, să-l coboare în propriul întuneric.
D.B. se contrazice şi în privinţa Împăratului Constantin cel Mare. Pe de o parte afirmă că a rămas un păgân convins până în clipa morţii şi nu a crezut în dumnezeirea lui Hristos, iar pe de altă parte afirmă că a făcut jocul Bisericii de a impune o falsă imagine a lui Iisus, în scopuri politice, mercantile, sociale. Oare un împărat păgân şi-ar dărâma propria poziţie şi şi-ar submina propriul imperiu promovând o religie care îi neagă cu desăvârşire cultul imperial – prin care orice împărat era cinstit ca un zeu – şi propune în schimb egalitatea între oameni, incluzând defăimarea religiilor păgâne?
De ce ignoră D.B. actele istorice neutre, adică cele ce nu aparţin oamenilor Bisericii? Aceste documente demonstrează clar că timp de trei secole, împăraţii păgâni au prigonit Biserica, au condamnat la moarte mult prea mulţi creştini, au ridiculizat sau au blamat învăţăturile creştine. Şi nu pentru că acestea erau feministe sau pentru că propuneau un Hristos cinstit ca simplu om, fie El şi un profet. Ci pentru că erau de o noutate absolută şi, în acelaşi timp, la limita absurdului. Dumnezeu întrupat dintr-o Fecioară, pătimeşte ca un muritor pe Cruce şi înviază a treia zi – o învăţătură ce greu poate fi acceptată raţional!
Ca o simplă curiozitate proprie ar fi şi următorul aspect: ştim că la Cina cea de Taină au participat cei doisprezece Apostoli, dar şi Mântuitorul Iisus Hristos. Dar D.B. ne spune că ar fi participat şi Maria Magdalena. Dar confuzia devine mai mult decât evidentă! Căci tabloul lui Da Vinci, pe care se bazează şi cartea sus numită, reprezintă doar un număr de treisprezece participanţi la Cină. Iar eu nu înţeleg cum ar putea ca cei doisprezece Apostoli, cu Mântuitorul, dar şi cu Magdalena, să dea un număr de treisprezece participanţi la Cina cea de Taină! Paisprezece participanţi sau treisprezece? D.B. ne crede chiar atât de infirmi intelectual?
Sau lângă Mântuitorul era Sfântul Evanghelist Ioan, deci nu era nici o Magdalenă la Cină sau lipsea unul dintre Apostoli! Unde stă „adevărul” lui D.B.? Sau poate că unul dintre Apostoli era deja plecat la vânătoare de „vrăjitoare”!? Dincolo de ironia cu care trebuie „muşcată” minciuna lui D.B., trebuie să înţelegem că nu se cade să ne lăsăm doborâţi de cei ce urăsc pe Hristos.
Citez din nou pe D.B.:”Biserica acelor începuturi l-a confiscat pe Iisus, deturnându-i mesajul universal, învăluindu-l într-o aură impenetrabilă de divinitate şi folosindu-l pentru a-şi spori propria putere."
Poţi confisca în totalitate adevărul? Poate această curioasă „Biserică” să mintă cu neruşinare timp de două mii de ani? Oare chiar nu s-a putut găsi un personaj istoric mai răsărit decât acest profet evreu? Oare chiar nimeni nu a putut păstra şi nu a putut arăta lumii acest aşa zis mesaj universal? Şi dacă Iisus a fost doar un om, păcătos şi muritor ca şi noi, de ce este atât de important mesajul Lui? Oare Biserica să fi ucis chiar pe toţi cei ce deţineau acest „adevăr”?
Prea multe miliarde de creştini trăiesc şi au trăit în „minciună”, crezând în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi nu s-au simţit manipulaţi, manevraţi, minţiţi, dirijaţi, ostracizaţi etc. Au fost prea mulţi dintre ei fericiţi. Au gustat demnitatea şi verticalitatea morală. Au avut idealuri veşnice. Au iubit, au crezut, au iertat. Se pot trăi oare toate acestea în numele unei minciuni?!
Şi care era, la urma urmelor, acest mesaj universal al lui Iisus? Biserica, ca o tirană, ca o perversă şi inumană instituţie, o străveche Mafie, conform lui D.B., a înlocuit tainicul mesaj al lui Iisus cu un altul, mistificat. Autorul nu ne spune care este acesta. Aşa că se cade să deschidem Noul Testament. Ce găsim în această scriere a unei Biserici ce ucide milioane de femei şi ascunde adevăruri universale?
Curios, dar găsim Fericirile! Îndemnuri la milostenie, iertare, răbdare. La o iubire necondiţionată a aproapelui. La o puritate a inimii, a sufletului. Îndemnuri la bucurie şi veselie. O continuă afirmare la înălţarea duhovnicească prin ferirea de tot ceea ce lezează, răneşte şi întunecă propriul suflet şi inima aproapelui. O nouă viziune asupra celui de lângă tine, înţeles ca frate de care răspunzi cu o iubire veşnică. O apropiere tainică de Dumnezeu prin Acest Iisus Hristos, cu consecinţe eterne.
Curios mesaj al unei Biserici însetate de sânge! Dar este unul clar şi plin de viaţă. Spre deosebire de cel al lui D.B....
Să revenim la „adevăr”! Iisus s-a însurat cu Magdalena. Aceasta i-a făcut şi copii. Biserica, începând cu Petru, o urăşte pe „însoţitoarea Mântuitorului” şi ascunde o bună parte din viaţa şi învăţătura profetului. Care este misterul? Ne spune tot D.B.!
Pentru Biserică „utilizarea actului sexual ca un mijloc de a comunica direct cu Dumnezeu constituia o ameninţare serioasă pentru puterea şi autoasumata ei poziţie de unic intermediar între om şi divinitate”. Se putea ceva mai clar?
De două mii de ani, din cauza Bisericii, nu s-a mai comunicat direct cu Dumnezeu?! Şi nu îmi este dat să pricep cum ar putea actul sexual al unei persoane să pericliteze puterea şi poziţia unei „Biserici”?
Mai mult decât atât! Cum poate fi cunoscut Dumnezeu prin actul sexual? Nu ni se dau lămuriri. Se lasă doar să înţelegem că Biserica ne-a castrat moral şi fizic pe toţi, iar D.B. a venit să ne elibereze. Cum? Printr-un roman, gen thriller...
Totul se reduce la actul sexual… D.B. nu îşi ascunde apartenenţa la mişcarea New Age de promovare a Erei Vărsătorului, care ar înlocui şi ar elibera de acum perimatul mesaj creştin.
Ni se spune că în Era Vărsătorului vom afla adevărul. Iar acest „adevăr” este o curioasă sumă de învăţături preluate din hinduism, brahmanism şi budism. Se adaugă ceva „piper” islamist pentru a da un chip fioros Bisericii. Iar în final se presară ceva creştinism, ca să facă învăţătura cât mai credibilă. Deci „coptura” New Age este gata, iar cei creduli şi, totodată, obsedaţii sexual sunt gata s-o înfulece nemestecată !
Biserica a îndemnat la cumpătare, la abstinenţă înainte de căsătorie, la monogamie şi la ferirea de orice împătimire de ordin sexual. A condamnat doar verbal şi nu prin foc şi sabie homosexualitatea, pedofilia sau orice altă deviaţie carnală. E drept că toate acestea însemnau o unire cu divinitatea, dar o „divinitate” ceva mai întunecată, mai împătimită, mai josnică…
Curentul New Age „eliberează” pe om. Îl eliberează de condiţia sa umană, pentru o condiţie animalică, fără nici o oprelişte, fără nici o normă morală. Actul sexual este unicul adevăr. Priveşte bine situaţia şi condiţia (i)morală a societăţii în care trăim şi îmi vei da dreptate.
Eu un singur aspect ţin să mai punctez aici. De ce anume Biserica lui Iisus Hristos a cerut fiilor ei să nu cadă în ceea ce a numit „păcatul desfrânării”. Nu pentru că s-ar fi văzut ameninţată sau terorizată de nişte obsedaţi. Nu pentru că Hristos ar fi fost un profet pervers, iar ea avea nevoie de un Cap sublim şi pur, pe care se cădea să-l „fabrice”. Nimic din toate acestea!
Răspunsul găseşte-l tu însuţi la cei ce s-au „eliberat” de Biserică şi trăiesc după îndemnuri New Age, alias D.B. Ce vezi? Cumva oameni liberi şi fericiţi? Priveşte la cei ce au o viaţă sexuală intensă şi care s-au unit direct cu „divinitatea”, fie ei yoghini, practicanţi „tantra” sau simpli tineri americani, europeni. Dincolo de „fericirea” afişată în mod actoricesc, au devenit de abia de acum simple marionete. Nu ale Bisericii, ci ale propriilor trupuri, ale propriilor instincte şi patimi, ale propriilor boli incurabile. De atâta „libertate” se tot sinucid...
Se automutilează, se urăsc, se chinuie reciproc. Se aruncă pătimaş unul asupra altuia, încercând să găsească ceea ce doar Iisus Hristos le poate dărui: sens, valoare, adevăr, viaţă. Şi, mai presus de toate, veşnicie.
D.B. nu aminteşte nimic din ceea ce oferă „adevărul” lui după trecerea pragului morţii. Pentru că nu are ce."Profetul” lui e ţărână. Magdalena lui e pământ. (O curiozitate! Ne spune că acum Magdalena s-ar odihni în pământul natal, adică în Franţa. Să înţelegem că era franţuzoaică? Adică galică? Păi tot el spune că Magdalena face parte dintr-o spiţă nobilă iudaică şi că Hristos a trăit doar între graniţele iudaice! Va fi ajuns din greşeală şi în Franţa?!)
„Adevărul e că nimic nu e original în creştinism”, susţine D.B.
În care? În cel „autentic” sau în cel „falsificat” de Biserică? În primul ar fi autentic doar actul sexual ca mesaj universal. În cel „falsificat” găsesc că sunt totuşi prea multe aspecte autentice, unice şi inconfundabile. Iertarea şi iubirea duşmanului şi Dumnezeul întrupat. Mila şi îngăduinţa nelimitată, dar şi Naşterea dintr-o Fecioară. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dar şi Învierea Lui din morţi. Puterea inexplicabilă a iertării şi a dragostei, a abstinenţei, a disciplinării morale, dar şi bucuria de a trăi, de a simţi, de a iubi pe Cel ce totuşi există. Suferinţa inevitabilă în viaţa tuturor celor ce cred şi iubesc pe Hristos, dar şi puterea demnităţii, a verticalităţii, a purităţii. Şi lista ar putea continua...
Biserica nu este anti-feministă. Dovada ne-o dă tot D.B. atunci când ignoră cu bună ştiinţă şi în mod drăcesc o anumită persoană din istoria mântuirii noastre, din viaţa lui Iisus Hristos. Să zicem că nu a auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe, dar să nu fi auzit de existenţa Maicii Domnului este de neadmis! Sau s-a temut că admiţând existenţa Ei, ar fi periclitat pretenţiile feministe ale „adevărului” său?
Oare chiar nu cinsteşte Biserica femeia? Oare chiar a subjugat-o în aşa măsură? Sau aceasta se întâmplă de fapt abia acum, când „adevărul” New Age prinde forme, iar libertinajul sexual transformă femeia, fata, copilul în obiecte impersonale ale plăcerii?
Ce om are o cinste egală sau mai mare decât cea adusă Maicii Domnului? Prin Ea ne-a venit mântuirea. Prin Ea ni s-a dăruit veşnicia. Prin Ea gustăm adevărata demnitate şi împlinirea staturii de om. Prin Ea omul este veşnic.
Sau cultul atâtor sfinte care au trăit în aşa-zisa „minciună” împotriva căreia cei de teapa lui D.B. luptă cu atâta înverşunare...
„Practica sacră – uniunea sexuală sacră dintre bărbat şi femeie, prin care cei doi deveneau un tot spiritual, fusese defăimată, considerată un act profan, ruşinos. Credincioşii care înainte simţeau nevoia comuniunii cu corespondentul lor feminin pentru a deveni una cu Dumnezeu, îşi reprimau acum impulsurile sexuale fireşti şi le considerau lucrarea diavolului”, ne învaţă din nou D.B.
De ce nu au supravieţuit religiile ce promovau astfel de „practici sacre”? De ce nu au supravieţuit societăţile ce cultivau această uniune sexuală? De ce s-au auto-ruinat prin imoralitate, decadenţă şi prin lipsirea de o serie de minime valori? De ce acest aşa-zis „tot spiritual” antrenează doar trupurile, ignorând elementul esenţial al făpturii numită „om” şi anume sufletul? De ce toţi cei care s-au lăsat integraţi în această „practică sacră” au decăzut moral, spiritual, intelectual sau chiar fizic, culminând mulţi în sinucidere? De ce o astfel de „practică sacră” se poate împlini până şi cu cea din urmă prostituată din această lume? De ce cooptează până şi minori, ajungând la perversiuni şi imoralităţi inimaginabile? De ce impulsurile sexuale au ajuns să fie motivul şi condiţia cunoaşterii şi comuniunii cu Dumnezeu? De ce este îndestulătoare împlinirea spirituală cu acte ce ţin de instinct, pe care le săvârşeşte orice animal? De ce apropierea de Dumnezeu se face prin plăcere epidermică, printr-o carnalitate ce des-figurează pe om? De ce această „uniune sacră” este atât de impersonală, atât de pasageră şi atât de scurtă? De ce nu pot avea parte de ea copiii şi cei bătrâni, nemai vorbind de cei bolnavi moral, intelectual sau chiar fizic? Să înţelegem că doar cei activi sexual pot cunoaşte pe Dumnezeu?
Întrebările pot continua astfel la infinit, iar răspunsurile vor întârzia la infinit să apară...
D.B. se cramponează de faptul că nu admite Biserica preotese în cadrul cultului. Dar Hristos şi implicit Biserica admite mame demne şi cinstite, surori curate şi împlinite moral şi intelectual, copii ce încă păstrează puritatea, candoarea şi inocenţa ce se pierd iremediabil prin actul sexual.
Feminismul cere integrarea femeii în cler, în cadrul cultului creştin. Biserica nu poate accepta aceasta din motive mai mult decât rezonabile. Nu pentru că ar discredita femeia, ci tocmai pentru că o cinsteşte. Rolul mâinii este acela de a scrie, de a spăla sau de a ajuta la întreţinerea nutritivă a vieţii. Acest rol nu poate fi suplinit în cadrul existenţei organismului uman de picior sau de ochi. Cultul divin este strict „masculin” pentru că în acest cult este jertfit Hristos, Capul Bisericii.
Pentru că în acest cult nimic nu are conotaţii sexuale. Aceasta pentru a ţine cont de faptul că în cadrul Sfintei Liturghii are loc o chemare a lui Hristos, o invocare continuă şi o primire a Lui. Pe El, pe Iisus Hristos, Îl cheamă, Îl invocă şi Îl primeşte un alt „el”. Rolul femeii este de a naşte preoţi, care să hrănească lumea cu Trupul lui Hristos. Demnitatea ei stă în a cinsti, a sfinţi viaţa peste care coboară harul invocat de bărbat, de preot. Acesta slujeşte o Liturghie care sfinţeşte o existenţă ce nu o are de la sine, ci de la o femeie. Fiecare gen are un rol bine definit, pe care feminismul îl ignoră cu desăvârşire.
Cuvântul rostit de Hristos trebuie rostit din nou de un bărbat. Minunile săvârşite de El sunt re-făcute tot de un bărbat-preot. Jertfa lui Hristos trebuie în-chipuită, re-prezentată tot de un bărbat. Cum ar putea o femeie să ne pună înainte viaţa lui Iisus Hristos? Înaintea Sfintei Treimi stă totuşi un bărbat, vorbind desigur de Sfânta Liturghie. Iar extrapolând, viaţa este adusă printre noi doar de o femeie. De ce se caută a se anula nişte rosturi bine definite? Nu consideră Biserica că femeia ar fi nevrednică sau impură. Dar ea, femeia, este potirul, primitoarea, receptacolul a tot ceea ce este sfânt prin intermediul bărbatului. Nicidecum sexual, ci în chip tainic, liturgic, divin. Precum Iubirea...
Dar acestea sunt Taine pe care D.B. nu le poate cuprinde. Femeia, pentru el, nu mai este viaţă, maternitate, dăruire, candoare şi lumină. Este un obiect sexual, mascat în aşa zise „practici sacre”.
„Biblia este un produs al omului”. Dacă Iisus Hristos este doar un om, are dreptate D. B. Dar ce facem dacă El este Fiul lui Dumnezeu? Cartea „Codul lui Da Vinci” este un produs al omului. Punem Biblia pe acelaşi cântar? Ceea ce cuprinde ultima naşte sfinţi, martiri şi genii ai adevărului şi
şi demnităţii. Ce naşte prima însă? O generaţie de obsedaţi sexual, o generaţie lipsită de ideal, de frumuseţe, de cultură şi de vigoare. Atât!
Cei infirmi moral vor să aibă un Dumnnezeu infirm moral şi El, Care să le îngăduie şi chiar să le susţină toate căderile, păcatele şi patimile lor josnice. Adevăratul Hristos nu poate cuprinde în braţele Sale iubitoare pe cei pătimaşi, pe cei înlănţuiţi de păcatele trupeşti. De aceea D.B. şi cei de teapa lui s-au gândit să „fabrice” un „Hristos” murdar, josnic şi mult prea uman.
Autorul caută să ne convingă că se bazează pe texte relevante, descoperite la Qumran sau la Marea Moartă. Nu ne explică de ce este atât de sigur cum că „Evanghelia lui Toma” chiar a fost scrisă de Sfântul Apostol Toma. Doar pentru că acest fals moral cuprinde o învăţătură ce susţine o viaţă imorală şi se arată a fi pe linia păgână a curentului New Age?
De ce are siguranţa faptului că aceste scrieri realmente cuprind adevărul? Cele de la Qumran sunt doar amintite de D.B., ignorând însă esenţialul! Ele aparţin unei comunităţi monastice, cu reguli de vieţuire extrem de aspre. Abia comunitatea de la Qumran ar putea fi bănuită de anti-feminism, căci impunea o strictă deosebire între sexe, cu o abstinenţă ce frizează regulile monahale de astăzi. Se presupune că însuşi Sfântul Ioan Botezătorul ar fi făcut parte din cadrul acestei comunităţi.
Deci cum ar putea acest tip de comunitate să elaboreze scrieri ce susţin practici sexuale dubioase? Cum ar putea promova această iresponsabilitate, această pervertire şi însăşi această tăgăduire a lui Dumnezeu, atât timp cât modul lor de vieţuire era unul ascetic, cu stricte norme morale şi cu o vie credinţă în venirea lui Mesia? Iar dacă Biserica nu recunoscut aşa-zisa „Evanghelie a lui Toma” sau pe cea „a lui Iuda”, nu a făcut-o din frică, cu un sentiment de culpabilitate. Se cade să admitem falsuri grosolane doar pentru a nu fi acuzaţi de ipocrizie, de trădare a adevărului, de bigotism? Iubim pe Iisus Hristos şi apărăm adevărul Lui. La fel cum copilul îşi iubeşte mama şi apără demnitatea, integritatea şi numele acesteia. Toţi cei care cred în „cuvintele” lui Iuda vor avea acelaşi sfârşit ca şi el.
Articolul de faţă se cuvine să se apropie de final. Cine a gustat măcar o clipă în viaţa sa din dulcea demnitate, din credinţa şi dragostea faţă de Iisus Hristos, nu se va lăsa lezat de astfel de cărţi. Satana are şi el un cuvânt de spus. Fie prin „Evangheliştii”lui Pippidi, fie prin falsul Hristos al lui D.B. Curios este că ambele „cuvinte” sunt impregnate de o făţişă sexualitate. Sau că ambele sunt apreciate de cei fără de Dumnezeu, învăluiţi de necredinţă, imoralitate, incultură şi egoism profund. Iubitorii de plăceri carnale, adică cei mici, murdari şi întunecaţi moral, vor primi benevol „adevărul” New Age. Cei cocoşaţi sufleteşte nu văd soarele decât în bălţile de noroi şi de mizerie ale acestei lumi. Şi consideră că soarele e strâmb, murdar şi negru, aşa cum le este şi lor inima şi conştiinţa.
Adevărul este Iisus Hristos. Cine Îl iubeşte, va rămâne pentru veşnicie în Adevăr!








#133332 (raspuns la: #133174) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
latu - de alex andra la: 09/09/2006 18:57:47
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
De eşti bun, prefer vaporul.
Căpitanul dă onorul.
Ancora când se ridică,
Toate'opreliştile pică
Şi plutim spre alte zări,
Peste mări şi alte mări.
Uite, sus, un albatros:)
Jos, pe punte, fioros,
Un pirat cu ochiul scos:))
Şi legat cu o batistă
Peste ţeasta lui fauvistă.
Ţine-o sticlă de rachiu,
Bea direct din ea cu chiu
Şi vai de beat ce este
Şi e şchiop ca în poveste:))

Te tentează?
Vrei să mergi ?
Urâtul din jur să ştergi?


Lost without music in a world of noises
#144442 (raspuns la: #144433) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...