firma in germania

Iti bazezi demonstratia pe neadevaruri, probabil in necunostinta de cauza.

Ginerele lui Saddam a fugit din Irak si a demascat programul nuclear al lui Saddam. Acest program era total necunoscut atat americanilor cat si ONU. (Ca fapt divers destul de interesant, americanii au banuit tot timpul ceva necurat, dar au fost considerati de catre ONU ca fiind absolut paranoici). Grupul de inspectori ONU care distrusese foarte mult din armamentul conventional al Irakului dupa primul razboi din Golf era pe picior de plecare, fiind convinsi ca Irakul e practic dezarmat. Dezvaluirile ginerelui in cauza au fost absolut socante pentru ONU si au fost decisive pentru distrugerea programului nuclear (de catre inspectori). Singurul lucru unde ai dreptate e ca prostul de ginere s-a lasat pacalit si s-a intors in Irak, unde a fost omorat de catre tata socru, ca sa zic asa...

Fischer nu a obiectat la planul de razboi pentru ca "nu ar fi nimic acolo", dupa cum ai spus tu. El a spus intr-adevar ca nu poate cere germanilor participarea la razboi dar nu din motivul dat de tine ("ca nu ar fi nimic acolo") ci pur si simplu fiindca nu a considerat ca fiind grave incalcarile rezolutiilor de catre Saddam.

Intr-adevar Saddam a fost prieten al Sua in anii ´80. In momentul in care a luat-o absolut razna (a gazat oameni dupa care a invadat Kuweitul) Sua a incetat orice prietenie. In schimb, europenii au continuat prietenia cu Saddam si dupa evenimentele astea. Firmele franceze, germane si ruse au fost cele care au continuat colaborarea si comertul cu Saddam si in timpul embargoului ONU. Asta e motivul pentru care cele trei tari mai sus amintite, au fost brusc lovite de "pacifism" acum doi ani.

E clar, nimeni nu are mainile curate dar Sua a avut curajul sa intoarca foaia cu Saddam. Europenii si-au vazut in continuare de interese si cand s-a ingrosat gluma au fost precum hotul care striga primul "Prindeti hotul!". Repet, nimeni nu are mainile curate, dar pozitia europenilor in relatiile cu Saddam a fost mult mai rusinoasa decat de cea a americanilor.

In afara de aspectul material, as alege Romania inaintea Americii oricand. America e o tara moarta pe dinauntru...

In tara asta moarta pe dinauntru, am fost invitata si eu si sotul meu de niste americani (d-astia "morti") la masa, de Thanksgiving. S-a spus o scurta rugaciune la inceput si pe urma am dat iama in haleala. Da' sunt niste handicapati, materialisti, nu? Nu s-a discutat nimic de bani in timpul vizitei (a durat 6 ore!).

Spre deosebire de ei, o fosta colega de-a mea de serviciu, romanca (emigrata in USA de 5 ani) m-a sunat zilele trecute si mi-a povestit in 20 de minute (a vorbit doar ea!) cat castiga ea (e chelnerita in Las Vegas), ca si-a luat masina noua (din 2005, in rate), cat a dat pe cadourile de Craciun pentru barba-su (300 $). Pe urma m-a intrebat de noi, cat castigam, unde stam, cat dam pe chirie, cat dau pe cursurile de facultate (si ca e "Fooooarte greu sa termini facultatea aici, e greeeuuuu de tot!") etc. Mi-a vorbit si de mexicanii, arabii si indienii din jur, niste "imputiti si ingalati toti!".O tipa "plina de optimism" si cu "inima deschisa", nu? Romanca get-beget, care zice cate un cuvant americanesc din doua in doua vorbe. "Vai tu, nu-mi mai vine pe romaneste, nah!" (da' cu barba-su vorbeste numai in romaneste in casa). Ca o paranteza...tipa e agramata pana si in romaneste da' ce importanta mai are?! Poate in engleza vorbeste mai bine ;-).

Tot in tara asta "materialista", unde toti numai la bani se gandesc...sotul meu a luat parte (la firma unde lucreaza) la un o petrecere de Craciun, organizata de firma. Bun. Patronul firmei (tanar, pana in 40 de ani, "d-asta numa' cu gandul la bani") a spus o mica rugaciune inainte de potol. A multumit lui Dumnezeu pentru bunastarea firmei, pentru mancarea de pe masa, sanatate, etc. Pe urma au mancat, au jucat mima, s-au distrat pana seara. Prostii de genul asta. Niste ineptii, nu? Auzi...sa se roage!

Ne venea sa radem cand ne gandeam ca daca asa ceva s-ar fi intamplat la vreo petrecere de Craciun de la vreo firma elvetiana, germana sau franceza ar fi ras toti cu lacrimi ca dupa o gluma buna. Auzi sa te rogi...ce, esti cretin, esti handicapat mintal? Asta e pentru naivi si d-aia de la tara. Si ziceti ca americanii sunt cei mai materialisti...

Mai am multe exemple de genul asta, ma intreb insa daca sa stau sa le scriu aici. In mod sigur nu conving pe nimeni, cel mult se enerveaza vreunul care a avut experiente nefericite pe taramuri americane si vine sa-mi "explice" din prea plinul vietii lui. Nu va mai obositi, respirati adanc si luati o pauza! Rugati-va si voi si poate o sa aveti experiente mai bune! Si va vin si banii!

Nu, nu sunt obsedata cu religia si Dumnezeu, sunt normala, nu scot citate din Biblie zilnic pe gura si nici nu fac matanii seara de seara :-).

Eu sänt plecat din Septembrie 88 än Germania, la värsta de 17 ani si mä bucur cä am putut petrece copiläria än tarä. Am foarte multe amintiri frumoase legate de Romänia si sänt mändru de originea mea!
Ultima datä am fost än concediu la Sibiu in 1999 si mä bucur de fiecare datä ca un copil cänd trec peste granitä pe teritoriul Romäniei. Mä äntorc ACASÄ!!! Cu toate cä träiesc acuma aici än Germania, am multi prieteni si cunostinte aici si m-am acomodat foarte bine la felul de a träii, rädäcinile ämi sänt totusi in Sibiu. Sper ca anul viitor sä ämi pot petrece concediul de varä iaräsi in tarä, sau sä pot lucra pentru o firmä din Germania, care are o filialä in Romänia.
Än orice caz, este o bucurie foarte mare sä mä reäntorc, pentru un anumit timp än Romänia.
Multe salutäri tuturor romänilor!!!!
Chris71

Si ne-am indepartat prea mult de Dumnezeu...Iar asta nu e viata.
Daca prima parte ar fi o figura de stil pentru a ilustra fraude morale si materiale care duc la scindari sociale intr-o lupta fara invingatori, atunci as fi de acord cu ea. Daca in schimb te referi cu asta la numarul in scadere al celor care merg la biserica si traiesc dupa litera bibliei, atunci remarca mi se pare unilaterala.
In ce priveste a doua parte din citat, ea e valabila doar daca tu te definesti prin moralitatea lumii. Iar asta mi se pare mult prea multilateral.

Nu cred intr-un sfarsit absolut, total. Dar intr-un puternic cutremur material si spiritual, da.
In asta nici nu-i greu sa crezi, de vreme ce inceputurile-i sunt de-o vreme perceptibile si in lumea vestica. Acolo unde scrii tu, ca "oamenii dorm".
Eu nu cred ca oamenii dorm. Cred ca nu-si dau seama de ceea ce se intampla. Pentru ca e generatia care n-a trait razboi si lipsuri, generatia care nu recunoaste semnele unei inrautatiri fiindca nu le-a mai trait. Tu vezi probabil in ceea ce se intampla paralele cu ceea ce a avut loc inaintea prabusirii comunismului. Dar cei mai multi din generatia mea, n-au trait aici in vest asemenea vremuri si pur si simplu nu au termeni de comparatie.

Oamenii nu se gandesc la semenii lor. Nu mai iubesc.
Daca ar fi sa ma iau dupa sumele care se strang in Germania in cele mai felurite scopuri caritative, as zice, ca oamenii se gandesc la semenii lor. Exista desigur si teoria, ca multi dintre cei care trimit bani sinistratilor unei inundatii de exemplu, sunt de parere ca-si rascumpara in acest fel cateva pacate. Dar asta ar contrazice la fel de ilustrativ afirmatia ca "ne-am indepartat prea mult de Dumnezeu".

Isi fac rau, prea mult rau unul altuia. Rau gratuit, absurd, aiurea...
Asta e o generalizare. Luat individ cu individ, nu cred ca oamenii isi fac azi mai mult rau decat de-alungul istoriei. In dimensiuni globale a devenit insa mai usor sa faci rau. O firma din Germania e cumparata de o firma din USA, care o vinde "bucata cu bucata", ceea ce duce inevitabil la concedieri, deci la rau.
In exemplul asta, posibilitatile de a incheia contracte internationale a adus in prim plan limitele mijloacelor nationale de a impiedica actiuni ca cea din exemplu. Motivele firmei din USA insa, n-au in primul rand ceva de-a face cu departarea de Dumnezeu a sefilor firmei, cat cu nevoia acestora de a imbunatati cifrele de afaceri ale firmei lor, pentru a-si pastra jobul, functia, privilegiile. Iar asta se datoreaza unui sistem care s-a deschis fara a lua masuri de siguranta, care nu se limiteaza la tranzactii economice ca cea din exemplu.

Morti pe doua picioare care umbla. Foarte multi. Suflete serbede.
Asta suna tare a melancolie. As zice depresie, dar nu ne cunoastem nici pe departe indeajuns. Kafka e unul care vedea lumea asemanator, daca admitem, ca in cartile-i a expus vederile proprii.

Multam de intrebare! Multumit de raspuns?
N-ai de ce:-)
In ce priveste raspunsul, pot sa conchid ca sunt in general de-acord cu observatiile-ti. Insa, daca premiza ta e departarea de Dumnezeu si concluziile tale se rezuma la suferinta proprie, atunci nu pot fi de acord cu ele altfel, decat ca o parte dintr-un intreg.
Daca sunt multumit de raspuns? Da. Pentru ca mi l-ai dat. Pentru ca ti-ai facut ganduri scriindu-l. Pentru asta iti multumesc - adica sunt multumit. Restul ar fi obiectul unei multumiri sau a unei nemultumiri, daca as califica vederile cuiva. Iar asta nu fac, odata pentru ca n-am caderea si in al doilea rand pentru ca ele - vederile - nu se pot categorisi in "rau" si "bine" ci doar in "altfel". Iar in privinta asta, exista peste sase miliarde de posibile vederi, cu tendinta crescatoare...:-)

Inteleg ca UE e bun cand imprumuta si rau cand cere banii inapoi.
Intre a imprumuta si a obliga pe cineva sa se imprumute, e o mare diferenta.
La inceputul crizei, cand bancile nationale erau pe cale sa dea pe rand faliment, banca Europeana a inceput sa constranga tarile afectate, sa ia imprumuturi. In cazul Irlandei, au fost necesare presiuni politice pentru a-i "convinge".
Rezultatul final a fost, ca datoriile bancilor au fost socializate, ele devenind datoriile statelor respective, urmand a fi returnate din fondurile de stat. Firesc ar fi fost, fiecare banca sa-si plateasca datoriile inapoi la stat, fie prin viramente din castig, fie prin introducerea unei taxe pe tranzactiile de bursa. Nici una nici alta - si s-au mai propus si alte solutii - n-au fost realizate, iar in zi de azi, toate sunt cum au fost inainte de criza, cu singura deosebire ca statele au, laolalta luat, datorii care se cifreaza in bilioane.
In afara de aceste datorii facute sub presiunea troicai, datoriile dinainte de criza, rezultate din importuri au ramas bineinteles in vigoare. Partea leului in randul creditorilor o are Germania, care, producand in cantitati mult peste necesar si trebuind sa-si plaseze produsele, a livrat tuturor pe datorie, fara a tine seama de potentialul economic al tarilor unde a livrat, ceea ce nu inseamna ca n-a cunoscut adevarul.

Chiar Grecia e un exemplu edificator, o tara cu probleme inca de la introducerea monedei comunitare (Goldman Sachs le-a "aranjat" indicatorii in asa fel incat sa corespunda cerintelor pentru o aderare). Grecia a achizitionat mai mult armament decat oricare alt stat din NATO. Pe baza unor contracte si cu sume, la incheierea carora tuturor le-a fost deja clar, ca nu vor putea fi platite. S-au incheiat insa datorita actiunilor lobbyiste ale industriei de armament pe langa guvernele german si grec. Si nu doar grecii au avut "contacte" la guvernul lor, ci si firmele din Germania care au incheiat contractele cu un profit de multe miliarde. Astfel unii au comandat prefacandu-se ca au cu ce plati, iar ceilalti au acceptat sa livreze, prefacandu-se ca nu stiu ca nu-i adevarat, dar mizand pe faptul, ca la o adica, ii vor obliga pe greci sa se indatoreze la banca europeana.
Criza i-a surprins pe toti, odata prin faptul ca a venit si a doua pentru ca banii care au inceput sa curga de la banca europeana, erau doar atatia cat sa asigure supravietuirea bancilor nationale, fara a tine deci cont de datoriile celelalte ale statului in cauza. In final s-a creat o dependenta fatala a tarilor mai slabe economic, de cele mai solide, in frunte cu Germania si Franta. Ultimele doua, flancate de agentiile de rating si de fondul monetar international au fost astfel in situatia de a dicta masuri de austeritate care au dus la macelarirea infrastructurii sociale in statul respectiv.
Daca cineva (un stat) s-a opus, fie i se scadea rata de credibilitate de catre una, doua sau toate trei agentiile de rating - creditele devenind mai scumpe prin dobanzile mai mari - fie nesupusii erau inlocuiti cu supusi, cum a fost in Italia.

Atunci a venit Siriza, si cu toate eforturile propagandei neoliberale, a castigat alegerile.
Ce s-a petrecut mai departe e demn de vremurile imperiului sovietic si ale primaverii de la Praga si s-a sfarsit cu ingenuncherea unui popor suveran cu guvern legitimat prin vot, a carei legitimitate a fost innoita prin referendumul pe care tu l-ai gasit demn de o confa pe cafenea.

Una peste alta, a avut loc o imensa actiune de reimpartire a capitalului de jos in sus.

Vreau in Germania cat mai repede....De fapt trebuie sa incep asa:
Am 32 ani,sunt insurat de11 ani cu cea mai buna sotie din lume,avem doi copii baiat 9 ani si fata 2 ani.O ducem superb din punct de vedere material in Romania;aAvem 3 firme si toate merg bine.Dupa 12 ani de munca (cate 14-18 ore pe zi)am reusit .........................................ANu tu credite ,nu tu leasing ...In schimb in vacanta de vara baiatului vreau sa stam 2 luni in Germania ptr a vedea si a trai acolo...Dorim sa stam in koln ....Vreau sa vb cat mai multe cu voi...

in germana exista chiar un verb reflexiv pentru dor: sich sehnen. prejudecata mea insa in legatura cu acest cuvint (dor) era atit de inradacinata ( ce treaba buna au facut profii de romana!) incit mi-am petrecut multe ore incercind sa descopar diferentele intre cuvintul romanesc si echivalentul lui german! iti multumesc! am invatat ceva nou! dana

In Germania, holocaustul a existat si a fost foarte important, cand ma gandesc si acum ma apuca groaza de ce am vazut acum cativa ani in Germania, cand am vizitat cateva ex-lagare de exterminare, unul era de experimentare asa zisa medicala.
holocaustul nu trebuie negat, dar nici nu trebuie generalizat la toate tarile,

trebuie vorbit, vorbit mult, ca sa nu cada in uitare, pentru a evita in viitor ca asemenea monstruozitati inimaginabile sa poata sa se reproduca.

Nu poti condamna un popor german intreg in 2003, pentru ce au facut germanii in 1940-1944.
Este de necrezut, dar se pare ca in Israel este interzisa muzica lui Wagner, pana astazi..

nu va faceti iluzii cu germania.
Este adevarat ca aici au fost primiti f. multi din "motive umanitare" In '88 procentul de acordari de azil la cetatenii romani( in conditiile celui mai aspru regim comunist) era bine sub 2% .

Motivele umanitare au fost si sint de fapt crearea( pastrarea) unei anumite "fetze"; in plus reprezenta un surplus de fortza de munca extrem de ieftina( si f. bine calificata, cel putin in cazul romanilor)Eu numesc asta un soi de sclavagism modern!

In rest ai dreptate, dreptatea e ptr. NOI. E o stare de fapt de care trebuie tinut cont( acum, ca stim)

In rest sint de acord ca daca ne intindem prea mult pe "aici"( citeste " subiest") nu ajungem nici-unde. Acum ca sintem "liberi si mari" sa incercam sa facem diferenta intre normal, nenormal si ...paranormal!

Am trait in Germania unde am lucrat cu nemtii si nu era asa cum este astzi.
Dar nu-i blamez ca au fost inundati de arabi care stau degeaba pe asitenta sociala din tata-n fiu. La fel multi ,romani, rusi,polonezi,bangladesi,indieni,pakistanezi,algerieni, afgani, asiatici,.Un focar de crminalitate de ne-maiintilnit.
Comunitatea turca este singura care lucreaza tot felul de munci si-i admir la fel ca si pe cea italiana.
Romanii din pacate multi pe ajutoare si ei ca platesc mai bine decit daca ai avea servici.
Nu mai sint banii necesari sa ti asa de multi lenesi in special din Orientul apropiat.

Mai tolanici, mai.
Ai un fix extrem de mobil: daca cineva are o alta parere decit tine acela este catalogat imediat anti: american, semit, etc.
Te deranjeaza parerile mele, combate-le cu argumente, cu documente, dar nu sari cu gura.

Presupun prin ABSURD, ca ai dreptate. Lamureste-ma!
De ce au fost americanii atit de altruisti incit sa dea de pomana bietei Europe ajutoare? Ii gidila ideea socialista, nu aveau ce face cu banii in america… Motivele trebuie expuse clar, logic.

De ce au transportat gratis mii de tone in Berlin?

Intreb si eu ca si poetul: “Ce-i mina pe ei in lupta, ce-au voit acel Apus?”

1. De ce a fost atacat Irakul conform declaratiilor oficiale americane? Pentru arme de distrugere in masa atomice si chimice.
2. Exista vreo arma? Nu.
3. Cine a distrus Irakul aducindu-l in situatia de a fi refacut? SUA si GB.
4. Daca cineva strica ceva, la care i s-a spus sa nu umble, trebuie sa platim toti? Nu. Plateste vinovatul.
5. De ce trebuie francezii, germanii, romanii, etc sa plateasca pentru ca americanii au vrut sa distruga Irakul? Pentru ca sua nu poate suporta singura efortul si isi supara contibuabilii!
6. De ce firma Haliburton tepuieste statul american, caruia ii vinde petrol irakian la un pret de 3 ori mai mare deceit cel de piata? Pentru ca nimic nu se face gratis.

As putea continua cu intrebarile, dar constat ca tu propui ca tot ceea ce s-a furat, distrus, jefuit, bombardat de unii sa fie platit de toti la gramada.
Pai exact asa s-a intimplat in Romania cind au jefuit Bancorex-ul, asfaltul de pe drumuri, fabricile, terenurile, case proprietate privata si am ajuns acum sa le platim de la buget, adica din banii contribuabilului. La noi asta se numeste furt calificat si coruptie. Tu cum ii zici?

Daca era sa contribuim la reconstructia Irakului dupa ce a fost distrus de incendii, inundatii, sau de razboiul cu un dusman comun, era altceva. Atunci spuneam si eu sa dam cit ajutor putem da. Asa cum am dat in Kuweit in perioada 1992-1996 reparind sondele aruncate in aer de Saddam.

Draga JCC,

Imi pare rau ca ai avut parte de o experienta atat de trista.
Pentru mine experienta cu Germania a fost cu totul altceva...
Poate ca nu ai avut suficienta rabdare. Sau poate nu ai fost in locul potrivit.
Dar te rog sa nu uiti:
Niciodata in viata timpul nu e pierdut. Poti sa realizezi uneori
intr-o clipa ceea ce nu ai reusit in ani de zile.
Gandeste-te la marile descoperiri ale stiintei: ani de cautari, cautari desarte, lipsa banilor s.a.m.d.
Pentru ca apoi intr-o secunda de scipire sa descoperi ceva minunat. Si tot ceea ce a fost greu si imposibil de realizat sa uiti si sa ramai cu imensa bucurie a succesului. Si nu ma refer neaparat la realizarea materiala - ci la impinirea spirituala.
Cati dintre marii savanti, pictori,poeti, artisti - nu au murit neintelesi de cei din jurul lor?! MAJORITATEA!!!
Au trecut ani de zile pana cand ei au fost in sfarsit reasezati pe piedestal de lumea aceasta minunata in care traim.
Dar ei au murit fericiti, impacati pentru ca ei insisi si-au cunoscut VALOAREA nemuritoare.
Asa ca, gandesc eu, ceea este important in viata este sa ajungi sa te cunosti pe tine insuti si sa ai puterea sa treci mai departe peste orice fel de greutati. Nu uita nici o clipa care iti este valoarea si nu lasa oamenii care nu te pot intelege sa-ti schimbe viata.
Daca doresti cu adevarat sa reusesti - POTI! Chiar si singur!

Cu drag,

Cata

Cat de bine te inteleg!

Cred ca mi-ar place si mie in Franta.

Mi-ar place in orice loc in care as putea sa gasesc OAMENI.

Norocul meu este ca aici, unde am ajuns, ma simt chiar bine.
Poate o sa treci sa ma vizitezi ca sa te fac sa intelegi ca si in Germania doresti sa te intorci, nu doar pentru minunata SARBATOARE A BERII.

Peste tot pe unde am fost am intalnit si ROMANI fericiti.

Si nu e prea usor sa fii fericit cand bantui prin tari straine. Departe de casa, de familie, de prieteni...

Sa fie oare intamplare?
Nu cred.

Iata ceva interesant de citit ptr. cei ce vor sa stie cit mai multe despre Germania


Subject: Iata tratamentul aplicat aptrizilor romani - unii din 1985 aici! - din Germania...


In timp ce statul german sprijina financiar si logistic pe toti musulmanii -
dusmanii declarati ai crestinismului - de aici (in realitate multi sunt
coloana a cincea a lor de distrugere a Occidentului!!) pana si etremisti
notorii, cum e Califul din Köln, Kaplan, care cere oficial desfiintarea
democratiei si a Germaniei ce-l gazduieste si nu este expulzat, iata mai jos
ce fac autoritatile nemtesti cu romani crestini si familiile lor de 10-15
ani aici, perfect adaptate din toate punctele de vedere!!
Din pacate, sunt similitudini cu cel de-al Treilea Reich German...

Eugen Cojocaru - Stuttgart/Germania

----- Original Message -----
From: "Ioan Muntean"
To: "Eugen Cojocaru"
Sent: Tuesday, November 04, 2003 8:13 AM
Subject: Re: rugaminte


> Stimate Domnule Cojocaru,
>
> Va multumesc.
>
> Situatia apatrizilor este tot mai dramatica. Mai nou au fost bagati
apatrizi
> la puscarie fiindca au atras atentia capitanului avionului de deportare ca
> actele de deportare contin falsuri (ex la rubrica "Staatsangehörigkeit"
erau
> trecuti "rumänisch", cu toate ca erau apatrizi din 1994). Astfel, sint in
> puscarie la Rottenburg / Neckar dl Demeter (de o luna - 2 saptamini a stat
in
> greva foamei) iar la Schwäbisch Gmünd d-na Hazota. Ambii au copii minori
(11-13
> ani) nadscuti aici.
>
> Despre Demeter in puscarie a scris in Le Monde acum 10 zile dl de
Tricornot.
>
> Va doresc numai bine,
>
> Ioan Muntean
>
>
>

Daca firma trebuie sa plateasca concediu de maternitate 2 ani (sau cit o fi); gresala este in legislatie. Pina cind concediul de maternitate nu-i platit din fonduri bugetare; vor apare tot felul de discrimnari de acest gen.

Cine isi imagineaza ca românii au inventat coruptia se inseala.
Cine isi imagineaza ca in SUA nu este coruptie sau ca ea este pedepsita exemplar se inseala.
Cine creda ca in SUA nu se dau tunuri cu bani publici se inseala.
In Irak Bush a fost acuzat ca a subtilizat cel putin 2 miliarde $ pentru a da ciubuc la statele participante ca sa isi trimita trupe. Plata din bani publici.
Firma Halliburton (a vicepresedintelui) este acuzata ca vinde petrol din Irak guvernului SUA la un pret de 5 ori mai mare. Plata din bani publici.
Majoritatea politicienilor importanti si-au acumulat averile prin consiliile de administratie ale marilor companii care fac afaceri extrem de profitabile cu guvernul: arme, petrol, etc.

Asa ca afirmatia este gratuita ca la americani corectitudinea este in floare chair si iarna pe zapada!! Sa fim seriosi!
Iar cei care pica sint aceia care ori au facut greseli prea vizibile, ori au iesit din joc, ori nu au cotizat conform schemei, etc. Diferenta este ca la noi se vede daca fura cineva 100.000$ iar la ei se observa greu miliardele.

Sugardady. Am auzit ca iti bati familia. Poate ca nu este adevarat dar vom verifica la fata locului. Asa ca noi astia am decis ca trebuie sa iti salvam familia si pentru asta o sa ti-o tragem cum vrem noi. E adevarat ca familia era bine, asa ca pentru a recupera cheltuielile nu am plecat din casa ta fara electronice, bani, si ce am mai gasit util.
Cum ti se pare scenariul?

Cifrele cu milioane de irakieni omoriti de Saddam, cu un milion si jumatate de români omoriti de PCR, cu 14 de neevrei milioane omoriti de germani sint cam umflate. Adevarata este cea cu Pol Pot. In Cambodgia nu a intervenit nimeni, probabil ca acolo nu este petrol!

Americanii au plecat dupa arme de distrugere in masa care amenintau SUA, si restul lumii. Nu exista nici arme atomice nici chimice.

Irakul era o tara libera de terorism. Acum atacurile sint zilnice si mor din ce in ce mai multi oameni.

Saddam nu a fost prins, Ben Ladden idem. La ce a folosit razboiul? La petrol! Trebuie sa fii orb ca sa nu vezi.
Bush este evident un mincinos la fel si Blair. Si la concluzia asta a ajuns Soros, adica nu un pirlit de român!

Si cum va lua masuri drastice domnul general Ricardo Sanchez, va impusca toti irakienii din regiunea numita "Sunni Triangle" intre Bagdad,Tikrit si Ramadi?

Iar daca România va fi lovita de atentate putem sa le multumim guvernantilor americani si ai nostri care ne-au inhamat ca tara la caruta agresorului mondial.

Era un banc cu Bula:
“- Ce fapta buna ai facut azi mai Bula?
- Am ajutat o baba sa traca strada!
- Si baba?
- Pai baba nu voia!”

Iar daca mai are cineva semne de intrebare cum functioneaza formele de coruptie in SUA, cum unii spoliaza fara mila banii publici, cum arata “victimele revolutiei” la americani, si cum sint platiti cei morti la datorie cititi mesajul lui [SB_one].

Nimic nou sub soare. Coruptia, jaful banului public este similara pina la identitate oriunde in lume. Diferenta o fac sumele. Si inca ceva: in SUA fiecare are piinea si circul necesare. Berea si hamburgerul. Cel putin un minim. Asa ca pe americanul de rind nu prea il intereseaza ce se intimpla daca el are nevoile satisfacute.

Z

Foarte frumoasa pledoarie pentru sistemul capitalist. Din pacate Statele Unite nu sunt singurele in care sistemul functioneaza si mi se pare un pic nepotrivit sa le explicam romanilor ca asa e capitalismul "adevarat".Am fost in SUA si am vazut "din interior" cum se munceste. Am cunoscut o femeie care lucreaza 16 ore pe zi intr-un cabinet de fizioterapie- deci munca fizica, masaj. Unde s-a pierdut regula ca ziua de munca are 8 ore? De ce, pentru Dumnezeu, 16 ore pe zi?
Tot in New York ne-a orit un domn pe strada si a cerut o tigara. Dupa ce a vazut ca vorbim germana ne-a povestit ca si el a stat o vreme in Frankfurt si ca regreta ca a plecat in America. A spus ca nu mai poate sa-si exercite meseria de pilot pe care a avut-o in Nigeria (si vorbea bine engleza). Ne- a intrebat daca vrem sa ramanem si noi in America. A rasuflat usurat cand i-am spus ca nu vrem si nu pot sa-l uit cum a spus ca daca noi castigam "Deutsche Mark" ne e bine si sa ramanem acolo.
Nemtii au intr-adevar impresia ca Europa de est doreste sa adopte genul de capitalism american si ca sta ar fi un motiv pentru care, de exemplu Europa de est s-a apropiat atat de mult de politica americana inainte de rezboiul din Irac.

Cat am stat in America si dupa aceea m-am intrebat oare cati romani au plecat in America sau Canada cu credinta in visul american sau numai pentru ca asa a facut vecinul sau prietenul si cati dintre ei sunt nefericiti insa povestesc celor de acasa ce bine le merge, ca au deja casa si masina si servici... si ca de romanii cu studii superioare sunt atat de cautati. Ma intreb oare cum poate cineva lua decizia sa se mute intr-o tara pe care nu o cunoaste decat din povesti si de la televizor. Mi se pare ca in mod special pentru romani (si pentru est europeni cu acelasi tip de cultura colectivista, in care ce zice familia si vecina e extrem de important) riscul e mult prea mare. Cand toata familia asteapta reusita in scurt timp, cine are curajl sa infrunte presiunea sociala si sa se intoarca invins? Aproape nimeni, in probleme de emigrare nu exista drum de intoarcere. De ce atatea cazuri la "Surprize, surprize...".De ce sponsorizeaza Taromul atatea bilete de avion? Cati milionari ati vazut la aceasta emisiune? Nu vi se pare cam suspect ca un roman care de obicei isi iubeste mama si tatal nu le da nici un telefon mai mult de 10 ani? Oare cata fericire se ascunde in spatele cortinei?

SUA e o tara fascinanta si eu ii doresc fiecarui roman sa aiba succes acolo si sa poata sa-i ajute si pe cei de acasa cat de mult, insa nu doresc nimanui si n-as vrea sa fiu nici eu in situatia de a nu-mi putea plati rata si de a nu-mi putea hrani copiii.
Nu spun ca exemplul german e cel mai bun, se vede deja ca nemtii au probleme pentru ca statul a fost pana acum cel care a achitat totul. Insa un lucru nu se va schimba, si anume ca statul este obligat sa asigure fiecarui om un acoperis deasupra capului, ceea ce inseamna ca, teoretic, nimeni nu are motiv sa traiasca pe strada (daca o fac, e din motive personale). Si daca protectie sociala mare inseamna posibilitate de adaptare scazuta, asta nu duce deloc la productie mica (vezi nu numai Germania!)
Iar daca firma nu te mai vrea, te anunta cu cateva luni inainte si daca nu-ti mai poti plati chiria, primesti o locuinta sociala platita de stat, primesti si bani de mancare si ai si asigurare medicala.
La angajare poti sa spui linistita ca nu esti gravida, chiar daca esti. Aceasta e mai mult o problema pentru firmele mici, care trebuie a suporte o buna parte din salariul de maternitate (mare greseala legislativa, la fel ca in Romania). De aceea e de inteles pe undeva ca o firma cu doi angajati nu prea are chef sa plateasca pentru maternitate. La firme mari se poate intampla ca o femeie e angajata in timpul sarcinii sau ca schimba firma in timpul concediului de maternitate. Treaba de headhunter- ei stiu ca materia cenusie nu este afectata de nasterea unui copil.
Insa totul costa si cei care castiga bine platesc impozite astronomice, nu ca in America. Acesta este pretul calitatii vietii. A-propos, stiati ca Wall Street, chiar in fata celebrei burse, e plina de gauri, ca strazile din Romania inainte de Basescu?... si ca gaurile cele mai mari au fost acoperite cu placi enorme de metal?... de ce oare? Cine spune ca nu vrea sa-si strice masina si ca foloseste transportul public trebuie sa fie sigur ca intalnirea cu sobolanii in statia de metrou nu-i provoaca repulsie prea mare...

Scurt si cuprinzator, mesajul meu catre romani si Romania este ca la noi nu trebuie sa fie la fel, numai pentru ca in alte parte e asa, sau pentru ca asta e capitalismul. Nu.Daca ne respectam pe noi insine vom simti imediat ce e bun si ce e rau pentru noi si nu vom accepte orice numai pentru ca... "asa miroase capitalismul adevarat". Totul e oricum teorie si lasa loc de interpretare. Si nimeni nu poate spune ce e adevarat sau ce e gresit. Sa nu uitam si faptul ca intre romani si americani e o diferenta enorma de mentalitate. Americanul e obisnuit sa schimbe slujba ca pe ciorapi si daca nu-l sperie faptul ca in orice clipa poate zbura din firma, pentru ca...shit, happens!...caci nu e obligat nimeni sa-ti mai spuie si de ce. Romanul are de obicei familie si casa si e legat de un loc. Orice am face, nu-i putem baga in cap mentalitatea americana ia-ti-cutia-si-zboara-cu urmatorul-avion-oriunde-ar-fi. Nici nu prea ar avea prea multe posibilitati de aterizare, chiar daca ar incerca.
Eu cred ca romanii, ca natiune europeana, trebuie sa se regaseasca in primul rand in specificul european si mai apoi sa se uite peste oceane. Cat timp am fost in America am simtit extrem europeanca din mine si m-am bucurat enorm cand am ajuns inapoi in Germania, chiar daca nu este patria mea. Dupa aceasta experienta ma simt mult mai bine aici si pot sa spun ca a fost necesar pentru adaptarea mea.
Insa de Craciun tot acasa ma duc...

Sorine, tu esti intr-adevar fericit?

> Limba germana este simpla.

O persoana cunoscatoare a limbii latine, si obisnuita cu declinarile, o invata fara mari dificultati. Acest lucru,de altfel, este mentionat de profesorii de germana la inceputul fiecarui ciclu de studii. Apoi se incepe cu studiul unor der, die, das, den, des, dem etc.
> > si din nou se reaminteste ca tot restul este de o logica dezarmanta.

>Ca sa ilustram ceea ce tocmai am afirmat, sa luam un exemplu practic. Pentru inceput, cumparati Cartea de Limba Germana. Este un volum minunat, cu coperti cartonate, publicat la Dortmund si care povesteste despre obiceiurile Hotentotilor (auf Deutsch : Hottentotten).
In carte se povesteste cum cangurii (Beutelratten) sunt prinsi si inchisi in custi (Kotter), acoperite cu o tesatura (Lattengitter) care sa-i fereasca de ploi.
> > Aceste custi se numesc in germana "custi acoperite cu pinza" (
> > Lattengitterkotter) si atunci cind contin un cangur, ele sunt numite
> > Lattengitterkotterbeutelratten. Intr-o zi Hotentotii au arestat un
>asasin
> > (Attentater), acuzat ca ar fi omorit o mama (Mutter) Hotentota
> > (Hottentottenmutter), avind un fiu cam prostut si bilbiit
>(Stottertrottel).
> > O astfel de femeie se numeste in germana
>Hottentottenstottertrottelmutter
> > iar asasinul ei este un Hottentottenstottertrottelmutterattentater.
>Potera
> > captureaza asasinul si il inchide provizoriu intr-o cusca pentru
>canguri
> > (Beutelrattenlattengitterkotter), dar captivul evadeaza. Imediat, toti
>
> > pleaca in cautarea fugarului, si deodata, un razboinic Hotentot se
>intoarce
> > strigind: - Am prins asasinul (Attentater)! - Da? care?, intreaba
>seful de
> > trib. - Pe Lattengitterkotterbeutelratterattentater, raspunde
>razboinicul. -
> > Cum adica, asasinul din cusca de canguri acoperita cu pinza? intreaba
>seful
> > Hotentotilor. - Pai, -raspunde bastinasul- pe
> > Hottentottenstottertrottelmutterattentater. (Asasinul mamei hotentote
>a
> > copilului prostut si bilbiit). - A, asa, da! raspune seful
>Hotentotilor.
> > Puteai sa zici de la inceput ca l-ai prins pe:
> > Hottentottenstottertrottelmutterlattengitterkotter-beut
>elrattenattentater.
> > Dupa cum vedeti, limba germana este o limba simpla. Trebuie sa aveti
>doar un
> > pic de bunavointa...

> > P.S. acesta nu e cel mai lung substantiv din limba germana, exista unele de lungime 90 litere.

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

poate fi vizionat la ora 20,15:

Dictatorul.

poate sa-mi spuna cineva ce pot sa fac pentru a putea viziona canalul Arte TV in Germania?