comentarii

floare zburătoare


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Bere vs Femeie - de Lady Allia la: 14/11/2005 23:27:52
(la: De ce o bere e mai buna decat o femeie:))
Am intrat pe această conferinţă deoarece mi s-a părut nostimă denumirea ... :))), dar am văzut chiar cu uimire că pe aici s-au cam încis spiritele şi nu ştiu de ce, deoarece cu siguranţă berea nu va pune jos femeia decât dacă conţine mai mult alcool decât s-ar fi aşteptat ea :))))))).
Şi m-am gândit să mai vă dau un prilej de voie bună...dacă, dacă se vor mai potoli spiritele şi se va înţelege că la urma urmei nu suntem pe un "câmp de luptă" ci doar în faţa unei glume haioase. :))))

Bere vs Femeie

O bere este mereu umedã. Femeia trebuie încurajatã.
1 punct pt. bere.

O bere nu-i placută atunci cînd este caldã.
1 punct pt. femeie.

O bere foarte rece te satisface.
1 punct pt. bere.

Dacã gãsesti un fir de pãr între dinţi, în timp ce bei bere, poate sã ţi se facă rău.
1 punct pt. femeie.

Dacã te întorci acasã şi puţi a bere, nevastã-ta te ceartã.
1 punct pt. bere

10 beri pe noapte şi nu mai poţi sã conduci.
10 femei pe noapte şi nu mai este nevoie sã conduci.
1 punct pt. femeie.

Berea mai veche este mai bunã.
1 punct pt. bere.

Dacã un poliţai te simte cã miroşi a bere, ar putea sã te aresteze.
Dacã un poliţai te simte cã miroşi a femeie, ar putea sã-ţi ofere o bere.
1 punct pt. femeie.

Dacã bei încã o bere, prima nu se supãrã.
1 punct pt. bere.

Multã bere te poate face sã vezi farfurii zburătoare.
1 punct pt. femeie.

Dacă intri în bar direct de la servici berea nu te întreabă unde ai fost până la ora aia?!
1 punct pt. bere.

Dacã te întrebi mereu cum va fi urmãtoarea femeie, este normal.
Dacã te întrebi mereu cum va fi urmãtoarea bere, eşti alcoolic.
1 punct pt. femeie.

Sã rupi eticheta de pe o sticã de bere este semn de plictiseală.
Sã rupi hainele unei femei este mult mai distractiv.
1 punct pt. femeie.

Eşti întotdeauna sigur că eşti primul care deschide sticla de bere.
1 punct pt. bere.

Statul taxeazã berea.
1 punct pt. femeie.

Dacã agiţi o bere, dupã puţin timp, se calmeazã singurã.
1 punct pt. bere.

Blondã sau brunã. Poţi alege berea pe care o vrei.
1 punct pt. bere.

Despre o bere se ştie exact pânã la ultima centimă cât o sã coste.
1 punct pt. bere.

Berea nu are o mamã care să emită ca un radio non-stop.
1 punct pt. bere.

Punctaj final: ......

Dacã eşti femeie şi în momentul ãsta te superi pentru că nu ştii de glumă, sã ştii cã berea nu ar fi avut nimic de zis, iar asta ar fi...un alt punct pentru bere. :))))


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
partea a IIIa - de cosmacpan la: 14/04/2008 07:29:57
(la: Leandru)
Într-o zi, pe când se preumblau ei prin grădină, Împăratul îndepărtă ceilalţi curteni şi îl întrebă pe Leandru, căci aşa îi vom spune de acum, dacă n-ar vrea să-l ajute. Acesta privi mirat la împărat neînţelegând ce vrea să zică. Atunci împăratul îi povesti cum auzise de la un bătrân pribeag despre Ziurel de Ziua, fata cea frumoasa a Prierului, care locuia în palatul de cleştar şi ar fi vrut ca Leandru să meargă în numele său şi s-o ceară de soţie pentru el. Leandru nu ştiu ce să zică, dar ceru răgaz de-o zi ca să se gândească. Ieşi Leandru din palat şi merse la grajduri, acolo unde era calul său, încălecă şi plecă în galop, dorind să rămână singur cu gândurile lui. Inima îi dădea ghes să plece după fata Prierului, dar gândurile nu-i dădeau pace. Ştia că nu va fi o călătorie şi o misie tocmai uşoară, dar tocmai asta îi stârnea dorul de ducă. “Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri” îşi spuse şi găsi de cuviinţă să se întoarcă la palat. Intră şi merse la Împărat spunându-i că va face acest drum căci ştie, că cine îşi încredinţează lucrările în mâna lui Dumnezeu aceluia sigur îi vor izbuti planurile. Îi mai spuse că într-o săptămână vrea să plece şi îl roagă să-i pregătească cele de drum şi cele de trebuinţă pentru când va ajunge la Prier să-i ceară fata. În acest timp, toată ziua stătea la grajd pregătindu-şi calul şi armele sau în capelă rugându-se Domnului să nu-şi întoarcă faţa de la el, să-i îndrume paşii: “o Doamne, tu ai învăţat leul şi şoimul cum să vâneze şi să le fie bine cu ajutorul dinţilor şi al ciocului. Învaţă-mă cum să vânez cu cuvintele ca să nu-mi fac duşmani şi să-mi fie cu izbandă în toată intreprinderea mea”.
După ce luă de la Verde Împărat carte şi daruri pentru Prier şi fata lui, Ziurel de Ziuă, îşi luă ziua bună şi plecă fără a şti încotro s-o apuce. Ei dar iată că plecă Leandru al nostru şi merse şi merse până ajunse la horatul zmeilor. Acum toată împărăţia lor era pustie şi peste tot erau stârvuri şi leşuri ciugulite de corbi lacomi, sau sfârtecate de tot felul de dihănii. Deodată în marginea drumului zări un pui de solomâzdră ce se chinuia să scape de urmărirea unui corb nesăţios. Dar oricât se străduia să se pitească, petele galbene o dădeau de gol şi ciocul corbului o ajungea din urmă. I se făcu milă de mica făptură şi alungă pasărea luand-o în ocrotirea sa. Abia când ajunse într-un loc mai ferit ăi fără zburătoare, îi dădu drumul în iarbă şi puiul dispăru printre frunzele de brusture, nu înainte de a-i lăsa un mic solzişor galben în palma.
Merse Leandru ce merse, zi de vară până-n seară şi din seara-n ziua iară şi de ce mergea lumea se schimba, până şi iarba şi pomii şi pământul toate erau altfel de parcă s-ar fi întors iarna aşa arătau toate. Întâi pomii îmbobociţi şi apoi golaşi şi fără nici un boboc ca în plină iarnă, iar iarba se ghemuise pentru ca până la urmă să se ascundă cu totul sub pământ la căldură, căci peste pământul pustiit se aşternea o pătură subţire de zăpadă pufoasă. Dar iată că în zarea-ndepărtată în aburi înveşmântată era cetatea Prierului şi Palatul său de Cleştar care sclipea în razele soarelui ca un giuvaier. În apropierea palatului era un crâng şi ajuns acolo, Leandru opri, îşi primeni hainele de drum, îşi îngriji înfăţişarea pentru a nu se arăta în faţa Prierului ca un nimeni. Ajunse apoi la poarta palatului şi bătu cu stăruinţă chiar dacă se lăsa înserarea. Nu trecu mult şi la poarta palatului îşi facu apariţia însuşi stăpânul, Prier. Înfăţişarea acestuia ar fi îndepărtat orice fată căci ochii lui erau roşii ca focul şi se ascundeau sub perdeaua deasă a sprincenelor. Urechile erau prelungi şi rotunde ca ale leilor iar gura ascundea dinţi uriaşi ca ai mistreţului, dar Leandru al nostru îşi ţinu firea şi ceru găzduire spunând că avea poruncă şi carte împărătească. Prier îl pofti să intre şi după ce îl conduse şi-i arătă camera de găzduire îi spuse că-l aşteaptă la masă pentru a ospăta şi a discuta. După ce se aranjă, luă cartea şi darurile de la Verde Împărat şi coborâ în camera de ospeţie. Focul ardea vesel şi era destul de plăcut în încăpere iar la masă nu erau decat Prier şi fata lui, Ziurel de Ziuă. Leandru se înfăţişă după cuviinţă, făcu o plecăciune în faţa fetei şi aşteptă să fie poftit. Prier îl pofti să ia loc şi abia atunci îndrăzni Leandru să-i înmâneze cartea şi darurile aduse. Ziurel de Ziuă tăcea şi nu spunea nimic dar cu ochii pe ascuns, tot la Leandru al nostru pentru care prinsese drag chiar de când îl văzuse. Şi cu toate că era fată, lui Leandru nu putea să nu-i placă boiul şi alcătuirea gingaşă a fetei. Prier citi cartea de la împărat şi întrebă de ce nu venise chiar acesta să-i ceară fata de soţie.
Leandru găsi cuvinte de laudă pentru prietenul şi stăpânul său şi spuse că treburi mult prea grele îl împiedicase pe acesta să vie şi ceru iertare în numele lui.
Na! - de ioana2006 la: 30/05/2008 08:45:56
(la: Epigrame)
În sandalele-i cu şnururi
Şi-a băgat picioarele
Au oftat pe rând, măi frate,
Toate zburătoarele.

Mă intrigă ins-un lucru:
Văzduhistă cum o ştii
La ce i-or mai trebui???

om - de cattallin2002 la: 09/08/2008 13:55:51
(la: Evolutie)
Pana da Mao raspunsul pozitiv il dau pe cel negativ.
S-a presupus ca arheopterix ( acum am invatat si eu cum se scrie, tot asterix imi suna si mie :) este veriga intermediara intre reptile si pasari. A fost descoperit la doi ani dupa lansarea teoriei lui Darwin.
"Ei bine, mai întâi de toate, caracterele reptiliene nu sunt chiar asa de reptiliene precum am fi tentati să credem. Binecunoscutul strut, spre exemplu, are gheare pe aripi care au un aspect reptilian mai pronuntat decât cele ale Archaeopteryx-ului.
Câteva pasari, ca spre exemplu hoatzinul, nu au o carenă prea vizibilă. Nici o pasăre cunoscuta care traieste astăzi nu are dinti în alveole dar unele forme fosile au. Apoi, unele reptile au dinti, altele nu au, asa ca prezenta sau absenta dintilor nu este în mod particular importantă în separarea celor două grupuri"
"În cazul în care s-ar susţine că păsările care posedă dinţi (în prezent sunt cunoscute mai multe păsări vii care posedă dinţi, exemplu păsările: Hotzin, Touraco, etc.) sunt primitive în comparaţie cu cele ce nu posedă dinţi, ar rezulta după logica evoluţionistă că mamiferul Monotrem, care nu posedă dinţi este aşezat pe scara evoluţionistă deasupra omului."
"Există vreun indiciu privind modul in care picioarele au evoluat în aripi ? Nu, nici unul.. Atunci cand găsim aripi fosile, găsim aripi deplin dezvoltate si functionale. Aceasta este adevârat în ceea ce priveste Archaeopteryx-ul si este de asemenea adevărat pentru insectele zburâtoare si pentru mamiferele zburătoare (liliecii).
Exista vreun indiciu în Archaeopteryx despre felul in care solzii reptilieni s-au transformat în pene ? Nu nici unul.
Archaeopteryx nu numai că avea pene complete si complexe, ci chiar pene de câteva tipuri."
"Multi evolutionisti, aproape în consens, cred acum că Archaeopteryxul era un zburător puternic. Multi consideră Archaeopteryx-ul azi ca prima pasăre si nu o verigă lipsă între reptile si păsări (vezi Denton, 1985)."

Si cea mai importanta dovada:
"In ultimă instantă, piesa finală în mozaicul numit Archaeopteryx (cel putin până în clipa de fată) a fost asezată odată cu descoperirea în Texas a unei cariere pline cu oase de păsări (protoavis), în roci mai vechi decât cele care contin resturile de Archaeoptreyx (Beardsley, 1986). Ce înseamnă aceasta ? Pur si simplu că specimenele de Archaeopteryx de care dispunem nu pot fi strămosii păsărilor, deoarece păsările existau deja."
Deci nu mai e considerata o veriga intermediara si, din cauza acestei descoperiri nici ca stramos al pasarilor. Era doar un pasaroi din zilele acelea. :)




#332984 (raspuns la: #332833) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu-i chiar nostalgie - de mazariche la: 21/11/2008 18:53:25 Modificat la: 21/11/2008 18:59:26
(la: Concurs de poezii pe o tema data)
şaisprezece

odăiţa caldă cu geamlâc fără carţi
soba fierbinte de tuci
oale de lut cândva cu magiun;
aşchii de gheaţă pe maluri
castele desprinse cu mâinile goale
(cleştarul)
si Casa lui Dumnezeu unde dacă adormi
ies lighioane si te trag prin podele;
bradul din faţă unde-a vrut
netihnită
să doarmă tuşica,
departe de-ai ei şi de-ai lui
văduvă-n somnul cel veşnic
neîmblanzită.

oftat în turnul visărilor
refugiu şi temniţă
prinţesă
zburătoare se visa deasupra lumii
călătoare a fost sub nucii bătrâni
aplecându-se către cerul din urmele vitelor
ostoindu-şi setea pe vremea fântânilor seci
culegând
toporaşi până la cântatul cucului
viorele până la vremea gustatului
frunzei de fag
adulmecând ciuboţica cucului
mănunchiuri cât pumnul de voluptate

trupul prea greu de-nvăţat
că-i al ei.



#365168 (raspuns la: #365135) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pe-o gură de rai, pe un picior de egalitate - de cuminte la: 26/05/2009 12:45:32
(la: Cat de ipocrit sa fii?)
Nu ştiu cum e treaba cu picioru-n homosexualitate, dar "pe anus de egalitate" cu siguranţă nu-s.
Ştii cântecu' ăla cu zburătoarele? Cucu' şi pupăza? Dacă voia Maimarele, acu' în lume erau numa' Adami sau numa' Eve, da' uite că ne-a dat cuiul şi piuliţa potrivită la fiecare.
Din punct de vedere anatomic, e o măgărie. Sentimental privind, s-o luăm şi aşa: vulpea s-a îndrăgostit de Micul Prinţ, dar nu voia să i-o tragă.
Dacă ne-am opri la IUBIREA NECARNALĂ, ar fi de ajuns. Dar aşa, aducem prejudicii trupului şi întinăm naibii natura.
Dacă pe o cracă ai vedea cum porumbelu' e călare pe struţ, porcu' pe oaie, vita pe sfântu' Duh, aş mai spune să ne combinăm aleatoriu.
Dar tre' s-avem o ordine şi în iubire şi-n raţiune şi-n Univers.
#443928 (raspuns la: #443923) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alex andra - de cuminte la: 06/11/2009 16:25:06
(la: iete cioara...)
Aaa, alex andra, tu cre' că te-ai gândit la cu totul alt sens. Amu mi-am dat seama că poate aveai sprânceana ridicată c-un motiv.
Nu, bre, era vorba strict de isteţimea zburătoarelor, adicătelea dacă-şi fac dintr-o sârmă o unealtă de înhăţat hrana şi vin cu nada pentru a pescui, e clar că tre' să fie printre ele şi o cioară pixelată.
Parcă o vedeam cu nişte ochelari cu multe dioptrii pe cioc, bocânind cu pana-n taste.
Dispri aiasta era vorba, nicidecum vreun sens murdar care ar fi atentat la pielea unui om.
#497191 (raspuns la: #497186) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mi-a placut articolul asta: - de zaraza la: 12/11/2009 11:35:25
(la: Bravo, Alex Ştefănescu!)
http://www.alexstefanescu.ro/confesiune.htm

din care copiez un fragment:

...Mai sunt şi lansările de cărţi. Toţi autorii vor lansări, chiar şi cei care nu sunt citiţi de nimeni, decât de membrii familiilor lor, şi care îşi publică textele pe bani. America lansează rachete, România lansează cărţi. Este plin cerul patriei noastre de volume zburătoare, trimise acolo sus din librării, biblioteci, holuri de teatru, case de cultură, muzee ale literaturii şi licee.

Printre aruncătorii de cărţi în văzduh mă număr adeseori şi eu, împotriva voinţei mele, din laşitate, conformism sau din cine ştie ce calcul, care se dovedeşte întotdeauna greşit. Cred că arăt groaznic. Bătrân, nu foarte bătrân, dar, oricum, marcat de cei 54 de ani pe care îi am, gras, transpirat, stau, de exemplu, într-o librărie, în faţa unui public instabil ca nisipurile mişcătoare şi bâigui ceva general valabil despre autor, despre cartea lui (pe care de obicei am apucat doar să o răsfoiesc), în timp ce asistenţa se foieşte, şuşoteşte, zâmbeşte şi, discret, ne mai şi părăseşte, dând o dovadă neaşteptată de spirit critic. Încerc uneori să-i „cuceresc” pe cei prezenţi şi bineînţeles reuşesc, pentru că am ajuns un expert în aşa ceva! Asta am ajuns: un expert în smulgerea unei recunoaşteri fugitive, de complezenţă, din partea a şapte-opt necunoscuţi, aflaţi întâmplător într-o librărie.


:)

*** - de cuminte la: 28/03/2010 21:41:13 Modificat la: 28/03/2010 21:43:28
(la: Sa ne casatorim, sa nu ne casatorim, sa ne casatorim...)
Dacă berzele nu mă vor, oi găsi eu vreun cocostârc. :D

Later edit: acu' mi-am amintit că-i una şi aceeaşi zburătoare, aşadar altă scăpare n-am: să aibă cracii lungi, pliscu' clămpănitor şi să pupe broaşte. No, asta-i din altă poveste. :)
#533269 (raspuns la: #533268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bre Laţule, - de cosmacpan la: 21/06/2010 19:14:22
(la: "Pe noi, nebunia ne conservă")
da io am desfiinţat graniţele şi toate cârdurile de rozătoare şi zburătoare umblă bleaura de colo-colo de nu mai cum să faci inventarul să spui ca "ce e bun in guşulică iar ce-i reu colea-n ulşică" şi mi-i că dacă me duc la un consultre hânc-odată mi-i să nu pierz carneţelul roşu cu banda gambenă pă diagonală şi nu mai am cum să dovedesc de care mi-s...
da mă mai gândesc vorba ceea:
merg pă gard, mă ţiu de drum
dau cu câini în bolohani, bolohanii nu mă latră...
#551629 (raspuns la: #551605) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mei... - de Lady Allia la: 26/11/2010 12:49:31
(la: Ganduri )
ce gânduri îs astea? mă aşteptam la ceva cu iarnă şi toamnă, cu frunze şi fulgi sau rândunici zburătoare... :).

defapt, intrai să te salut >:D<
*** - de cuminte la: 06/01/2011 01:02:19 Modificat la: 06/01/2011 01:24:47
(la: cimitir)
"deşi, dacă aş fi foarte sinceră, oamenii care dau mult (deşi sufleteşte sunt liniştiţi), de obicei primesc înapoi destul de puţin. defapt primesc uitarea. e o lege a firii."

Un om care dă (pumni, carafe cu vin, banane coapte, bocete etc) întotdeauna primeşte la rându-i. E drept că nu de la acela care pleacă de la el cu mâinile pline (nu musai). Şi e firesc acest lucru - Universul trebuie să ne hrănească pe toţi, nu putem fi o reţea limitată la 2-3 cumpărători, o vânzătoare, cerşetoru' de pe trotuar şi zgâitoru' la fereastra Magazinului Central.

Dacă se îndestulează doi inşi cu o pâine, firmiturile rămase liniştesc ciripitul câtorva zeci de vrăbiuţe.
Cel care a plătit pita primeşte plata nu doar pentru cele două burdihane, ci mai ia câteva zâmbete divine şi pentru zburătoare.

Iar ăla de oferă fără aşteptări nu simte uitarea.
Cuget molfăit - "Vai, uite câte i-am dat şi acu' nici nu mă mai bagă-n seamă!" sau "Câte am făcut pentru el şi care-i plata mea în schimb?" -, găsim la oamenii cu expectanţe, olecuţă egoişti, miraţi şi ei de bunătatea ce le zace pe sub piele nepreamărită de nimeni.
#590237 (raspuns la: #590217) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Va spui si io una data viituare..." - de alex andra la: 14/03/2014 20:35:36
(la: Au picat farmecele pe mine?)
Chose promise, chose due !

Cântic de legănat insomniacii

nani nani varcolac
nani nani pui de drac
nani nani haidamaci
infernali si bulumaci
lasati regele să doarmă
vigilența i-o adoarmă
Piranda cu vrăji deștepte
și cu oachele cât șepte

fuse cică și se duse -
frica-n sân cică se puse -
hoașcă hâdă și zăludă
insomnia cea mai crudă
că găina zburătoare
în cercuri învârtitoare
se roti în tuciul negru
(nezobit și deci integru)
pân se lumină de ziuă
și se bătu apa-n piuă

și-uite-așa cu capul spart
regele ce-a stat de cart
nopți întregi cu ochii cepe
adormi... dracii să crepe !
#651326 (raspuns la: #651305) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ingrid, uleiul de floarea soarelui... - de Jimmy_Cecilia la: 04/11/2003 03:35:33
(la: De ale doamnelor si nu numai!)
Uleiul de floarea soarelui catalizeaza actiunea radicalilor liberi;
incearca cu ulei de masline si adauga si cateva picaturi de zeama de lamaie.. :)
parole.. avizul unui specialist.. :),
in loc de ulei de masline mai poti pune si ulei de monoï (coprah, de nuca de cocos)
#3094 (raspuns la: #3092) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
Floare - de Muresh la: 18/05/2004 13:53:09
(la: Retrocedarea bunurilor nationalizate de regimul comunist.)
Muresh
Nu vad nici o floare .
#15572 (raspuns la: #15400) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ploaie de "stele cãzãtoare" - de Dinu Lazar la: 10/08/2004 14:35:05
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pe 11 august se va putea vedea unul dintre cele mai frumoase spectacole naturale: ploile de stele cãzãtoare ale Perseidelor, a informat marþi directorul Institutului Astronomic al Academiei Române, Magda Stavinschi.
În noaptea de 11 spre 12 august, Pãmântul traverseazã coada cometei Swift-Tuttle. Se pare cã, în jurul orei 1,00, se va înregistra maximul fenomenului - vor fi cam 100 de "stele cãzãtoare" pe orã.
Ploaia de stele cãzãtoare se poate observa, potrivit directorului Institutului Astronomic al Academiei Române, departe de luminile oraºelor, în acest fel putându-se vedea mai bine particulele cometare care intrã în atmosferã si ard.
Pentru amatorii de fotografii astrale este o bunã ocazie de a imortaliza un spectacol impresionant, folosind un obiectiv cu deschidere mare, îndreptat cãtre Perseu. Este preferat un film 400 Iso, pentru cã, oricât de luminosi vor fi meteorii, ei trec foarte repede si au doar puþin timp ca sã impresioneze pelicula fotograficã, a precizat Magda Stavinschi.
#19502 (raspuns la: #19501) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Suflet nemuritor - de (anonim) la: 23/10/2004 19:39:34
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela Vasiloi. Va trimit acest pasaj, care serveste de prefata la o carte a mea de poezie. Prin aceasta se explica tonul cam prea sentimental, dar in el vei gasi niste raspunsuri la nedumeririle tale.

Teribilul dar al existenţei umane

Viaţa omului este aidoma unei lumânări arzânde - cât timp trupul ei e drept şi tare, neîncovoiat încă sub povara picăturilor fierbinţi de ceară, sufletul ei - flacăra - pâlpâie vesel şi curajos, alungând întuneri-cul din jur, fie şi numai la o distanţă de doi paşi. Dar când trupul ei schilodit se pleacă, mistuindu-se şi deformându-se, flacăra-i se micşorează şi se stinge treptat, nemaiputând lupta cu bezna nopţii. La fel şi sufletul omului - cât timp trupul e puternic şi în floare, el se străduieşte să lumineze cât mai departe, învingând cu uşurinţă mizeriile şi greutăţile existenţei cotidiene. Însă trupul lui pierzând vigoarea şi prospeţimea, deformându-se sub loviturile destinului său material, flacăra sufletului se stinge lent şi ireversibil, risipindu-şi harurile şi calităţile de altă dată.
Este o iluzie, că sufletul omului ar fi acelaşi din momentul naşterii până în clipa plecării sale în neant. Nu, el creşte şi se schimbă în cursul vieţii, flacăra lui prinzând putere şi atingându-şi apogeul în timpul maturităţii sale spirituale, ca mai apoi să scadă şi să se împuţineze, irosindu-şi energia vitală. Şi dacă cu moartea materială a trupului sufletul îşi găseşte alt locaş în nemărginirea Universului, atunci ce suflet pleacă în neant din trupul vlăguit, chinuit de boli al unui bătrân căzut în degradare mintală, pentru care lumea nu mai are nici contururi, nici culoare, nici arome?! Când trupul e plin de viaţă, flacăra sufletului, mândră şi nesupusă, se aprinde mai luminos sub vânturile vitrege ale sorţii, sfidând cu îndrăzneală stihia existenţei, pe când în pragul bătrâneţii o boare slabă o poate stinge lesne.
Deplâng această tragedie a vieţii şi morţii, a naşterii şi a dispariţiei fără speranţă de reîntoarcere, dar nu doresc să-mi înşel raţiunea cu iluzii deşarte. Fie că am apărut pe Pământ pentru o clipă efemeră, fie că voi dispare fără urmă, dizolvându-mă în materia mută a Universului - vreau să-mi trăiesc viaţa în deplina cunoştinţă a destinului omenesc.
O iluzie poate fi minunată, pentru că o croim după dorinţa şi bunul nostru plac, dar Adevărul este independent de voinţa noastră. Eu îl respect mai presus de toate. Realitatea poate fi influenţată şi manipulată doar prin muncă, nicidecum prin rugă şi dorinţă, oricât de fierbinţi, violente şi nemărginite. Adevărul este că noi singuri ne transformăm viaţa într-un iad, fiind egoişti, nesăţiosi, invidioşi, indiferenţi şi neîndurători unii cu alţii. Din păcate, aceste vicii omeneşti sunt provenite chiar din acele instincte naturale, care ne-au ajutat să evoluăm şi să supravieţuim ca specie. Oare nu este evident, că egoismul şi cruzimea omenească vin din instinctul animalic al fiarei, care ucide pentru a-şi potoli foamea sau a prolifera? Dar omul a urcat pe o treaptă superioară, transformându-şi cruzimea într-un instrument desăvârşit, devenind în stare să-şi ucidă aproapele pentru o sumedenie de alte motive. Dacă înţelegem acest lucru, putem încerca să luptăm cu natura noastră animalică, cu patimile trupului material. Pentru că omul în evoluţia sa a atins şi alte culmi - culmile spiritului şi raţiunii. Din fericire, acestea s-au dovedit şi ele utile pentru prosperarea speciei. Din fericire, sentimentele de compasiune, prietenie, dragoste, simţul dreptăţii au devenit temelia acelui principiu moral, care e în stare să ţină piept - cu succes variabil - tendinţelor distrugătoare ale patimilor omeneşti. Numai datorită acestui echilibru şubred am supravieţuit şi vom supravieţui, dacă vom reuşi să-l menţinem. Dar nu este oare evident, că şi aceste sentimente înălţătoare sunt înrudite cu vitejia şi spiritul de sacrificiu al animalului, care îşi apără puii şi soţul, cu dragostea maternă de care e capabil orice animal superior? Oare fidelitatea de o viaţă a unor păsări nu ne convinge, că ele sunt capabile de sentimente, pe care noi în orbirea şi fudulia noastră ne-am încăpăţînat să le considerăm pur omeneşti? Oare nu este evidentă înrudirea noastră cu lumea animală atât în plan psihologic, cât şi genetic, adică material? Nu-i clar că suntem plămădiţi din acelaşi aluat? Eu consider un act de înaltă trădare faptul, că refuzăm să recunoaştem apropierea şi înrudirea noastră cu fauna Terrei. Faptul, că am inventat pentru sine o provenienţă divină, miraculoasă şi spontană, evitând chinurile facerii, pe care le-a suportat Natura în modelarea şi definitivarea speciilor, izvorăşte din dispreţul nostru camuflat pentru Creaţia ei, din orgoliul nostru nesăbuit. Nu trebuie să avem iluzii în privinţa provenienţei noastre divine - e destul miracol în faptul, că am apărut în puterea legilor naturale, ca un rezultat firesc al dezvoltării materiei. Nu trebuie să uităm, că bunul şi răul din noi îşi trag rădăcinile din Pământ, din drama evoluţiei terestre.
Suntem minusculi prin fizicul, faptele, bucuriile şi nevoile noastre, mari suntem doar prin inima şi raţiunea noastră, prin capacitatea de a reflecta infinitul. Acestea sunt două lucruri care ne ridică de asupra existenţei noastre, unica speranţă care ne promite dăinuirea în timp şi spaţiu. Nu schimb acest Adevăr pe promisiuni mincinoase, pe iluzia unei veşnice existenţe într-un rai lipsit de vlagă şi conţinut. O fi minciuna dulce, eu prefer amarul Adevărului. Prefer să lupt pentru a schimba ceva spre bine aici, în unica noastră existenţă reală şi incontestabilă - în măsura modestelor mele posibilităţi.

Adela Vasiloi
#26049 (raspuns la: #25672) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
o floare de colţ pentru voi - de Anca Tudor la: 29/10/2004 14:12:20
(la: floarea de colt)
Eu văd floarea de colţ în versuri: "Izbucneşte în râs argintiu/Dintr-un freamăt de stâncă/Se urcă pe creştetul norilor/Şi ia din culoarea lor/Se uită mirată la curcubeu/E delicată ca un ou Faberge/Iscodit din superbe emailuri/O fată fragilă ce-abia a-nvăţat/Cum să danseze la baluri/Te cheamă timidă, mirată/Graţioasă gazdă de poeme/În casa de vulturi iscată/Sub zid sumbru de cremene./E caldă şi pură, ascunsă în umbră/De cetini bătrâne, sub bolţi/De granit şi o cheamă, simplu/Floare de colţ."
este o floare "falsa"... - de sanjuro la: 02/11/2004 11:59:47
(la: floarea de colt)
...pentru ca ceea ce consideram noi a fi petale, sunt de fapt sepale, petalele fiind foarte mici, galbui, grupate in centrul "florii"...

Prima data am aflat de aceasta floare, copil fiind urmarind pe Donald Ratoiul la televizor, in episodul cu cataratul pe munte dupa aceasta floare, si intalnirea cu un tap salbatic, (scena bestiala, cand intors cu spatele, incearca sa-si dea seama prin pipait cu cine are de-a face, si cand da de coarne...Ha-ha-ha!).
Apoi, pe la 15 ani, cu foarte multi ani in urma, am gasit un palc de flori pe drumul dintre cabanele Omul si Malaiaesti, (varianta "brana caprelor"). Am cules doar una singura, pe care o am si acum presata intre filele cartii "80 de trasee turistice in muntii Bucegi". Amintiri din adolescenta...
#27304 (raspuns la: #27130) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...