|
te provoaca sa gandesti
flori de ziua
Ne-am eliberat de sub jugul paternal, venim acasa la ce ora dorim si nu ne mai este rusine sa bem o bere " intre fete" la terasa. Urmam studii inalte si castigam mai bine decat partenerul de cuplu; conducem masina, pilotam avioane si nastem gemeni. Ne deschidem usa singure la restaurant, dar vrem flori de ziua noastra. Am castrat barbatii si le-am luat putrea din mana, dar le-am dat viagra pe post de iluzie.
Suntem puternice, practicam sporturi dure, suntem minunate, stralucitoare, stim sa seducem cu o geana, dar vrem un umar pe care sa punem capul si mai scapam cate o lacrima cand nu a sunat. Maine o sa plecam pe luna, dar vrem masaj tandru diseara cand ajungem obosite acasa. Intemeiam o familie in doua, dar vrem modele de urmat pentru copiii nostri. Cine nu are inca ce ai enumerat tu, tanjeste dupa asta si cred ca e o curiozitate normala, dar cine a obtinut tot de acolo ori macar o parte, sigur vrea sa revina la vremurile cand primea flori(si nu numai de ziua ei), cand se deschidea usa la restaurant pentru ea, cand barbatii nu erau ajutati de nimic artificial si cand femeile erau numite sexul slab.... "omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler da, cred ca barbatii si-au inchipui ca femeile nu-si pot deschide singure usa.
treaba cu spalatul cestilor e in felul urmator: acum ceva vreme lucram intr-un birou, intr-o echipa formara din 4 persoane ( 2 barbati si doua femei) + un sef. De cate ori seful avea o intalnire la el in bioru, dupa, imi spunea mie sau colegei mele " strangeti si voi cestile alea de cafea de pe masa de la mine", indiferent daca avea treaba sau nu, daca lucram la ceva zicea " dupa ce termini, strange si tu cestile". Niciodata nu le-a cerut colegilor mei barbati sa faca acest lucru. My point is: atata timp cat unei femei i se cere sa faca acest lucru pentru ca este femeie, si nu pt. ca asta e munca ei, sau este disponibila in acel moment( in conditiile in care suntem toti egali) mentalitatile nu s-au schimbat. Eu cred ca femeia poate fi egala cu barbatul si in acelasi timp sa fie protejata de el, nu pentru ca este mai slaba, deci inferioara, ci pentru ca lui ii este usor sa faca acest lucru. Mi se pare normal sa fiu coechipierul colegilor de serviciu, al partenerului de cuplu, dar astept flori de ziua mea si sa-mi fie deschisa usa la restaurant. Poate ca aceste mici gesturi galante fac parte dinnr-un fel de proces de curtare, dar in acelasi timp sunt semne ca ti se acorda atentie, lucru care ne face sa ne simtim bine. Unde bat? Pe o mica debusolare a femeii moderne. Ajunge undeva la varsta de 29, 30 de ani, a realizat multe singura, are un servicu bun, varsta de casatorie a crescut ( e fata batrana doar pt. matusile de la tara care nu mai stiu ce s-o intrebe decat ' cand te mariti' ) si oricum nu crede in casatorie, dar....simte ca incepe sa-si doreasca si altceva, o familie, si se revolta un pic in sinea ei pentru ca vrea acea liniste casnica. la problema cestilor, iata o solutie: initiaza o lista cu cine trebuie sa se ocupe de corvezi in ce zi a saptamanii. in mod egalitar, prin rotatie si fara discutii. ideal ar fi o saptamana pentru fiecare angajat, ca sa fie mai greu sa chiulesti. daca ai chiulit o zi, problema ta. ziua urmatoare ai de spalat dublu. iar daca vineri ai lasat chiuveta plina de vase e evident pentru toata lumea ca esti nesimtit. nu-i ideea mea, asa se procedeaza aici in firmele mici (in cazul in care un singur angajat se ocupa de problema curateniei, acesta este platit in plus pentru munca respectiva).
de acord cu tine ca mentalitatea sefului trebuie corijata. Eu cred ca femeia poate fi egala cu barbatul si in acelasi timp sa fie protejata de el, nu pentru ca este mai slaba, deci inferioara, ci pentru ca lui ii este usor sa faca acest lucru. Mi se pare normal sa fiu coechipierul colegilor de serviciu, al partenerului de cuplu, dar astept flori de ziua mea si sa-mi fie deschisa usa la restaurant. da, si mie imi place ideea. dar inteleg si ca aceste gesturi delicate au avut initial o motivatie clara: femeia era o fiinta delicata, slaba, eterica, neputiincioasa. cand motivatia dispare, e normal sa dispara si actiunea. asa-i in natura/viata/tenis. Unde bat? Pe o mica debusolare a femeii moderne. Ajunge undeva la varsta de 29, 30 de ani, a realizat multe singura, are un servicu bun, varsta de casatorie a crescut ( e fata batrana doar pt. matusile de la tara care nu mai stiu ce s-o intrebe decat ' cand te mariti' ) si oricum nu crede in casatorie, dar....simte ca incepe sa-si doreasca si altceva, o familie, si se revolta un pic in sinea ei pentru ca vrea acea liniste casnica. pai asta e instinctul matern de care se vorbea mai jos. vrem copii, nu suntem implinite fara. sau ma rog, marea majoritate, caci mai sunt si exceptii. dar cred ca merge combinat si cu munca si cu casnicia si cu explorarile. bine, nu tre' sa-ti propui sa ajungi la inaltimi ametitoare, gen CEO, mama ideala, sex simbol, gospodina talentata si autoare de romane "inspirationale", toate cumulate in aceeasi persoana. zaraza stiai ca o floare poate fi oferita in mii si mii de feluri?
poate sa fie proaspat culeasa ori furata din parc, cumparata de la florarie, crescuta intr-un ghiveci, desenata pe un servetel... poate sa fie de hartie (si scris pe fiecare petala un mic secret), de plastic, de nu ma uita, presata, imortea si asa mai departe... vezi? nu trebuie venit in fiecare zi cu un buchet de flori. Este imaginatia cea care salveaza omul de la a deveni banal. mi-am adus aminte... haha... cand am implinit 21 am avut o petrecere unde am invitat mai multa lume, printre care si un amic Octavian. daca exista o persoana cu mai multa fantezie decat mine la facut shotii, atunci el este aceasta persoana. ce crezi ca mi-a adus pe post de flori, de ziua mea??? un snopt de praz, frumos impachetat in celofan, cu funda rosie si tot tacamul... iar pe felicitare scria: la multi ani, primeste te rog de la mine acest buchet de orhidee de moldova :)). crezi ca am sa uit vreodata acest gest frumos? cu siguranta, nu! :) Cafeneaua ne așteaptă
Florile dalbe Cu cafeaua neagră,coaptă Florile dalbe Noi umblăm si colindăm Florile dalbe Energia consumăm Florile dalbe Ziua toată,noaptea lungă Florile dalbe Aburii s-adună pungă Florile dalbe Fulgi de nea lovesc în geam Florile dalbe Mari cât-un hipopotam Florile dalbe Ninge Doamne cu fulgi mari! Florile dalbe Să anunți pe gospodari Florile dalbe Că va fi un an mănos Florile dalbe Tuturora cu folos Florile dalbe. Cafeneaua ne primește Florile dalbe Ne trateaza omenește Florile dalbe Are loc si nenea Latu Florile dalbe Care-un an a facut blatu’ Florile dalbe. Sarbatori fericite!
de ziua florilor
- de
Homosapiens
la: 16/04/2006 19:35:06
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA) La multi ani la toate florile,
Viorel si Viorele, Sau Camelii ori poate Crine Daca-i floare chiar oricine.
O intamplare cu flori
- de
andrushca
la: 24/07/2007 10:40:02
(la: Paranormal, parapsihologie, enigme, clarviziuni, profetii) Acum cativa ani mi-a murit cineva drag, departe de mine. Cand am aflat, aveam intr-o vaza trei gerbera rosii. Trebuia sa le arunc pentru ca li se indoisera tijele. Asa mor ele, stiti cu siguranta. Inainte de a se ofili, li se frang tulpinile si floarea propriu zisa cade intr-o parte. Proces ireversibil, din cate stiu eu.
Prinsa in valtoarea evenimentelor, nu m-am mai ocupat de ele. Si au ramas in vaza vreo doua zile. Pana cand la un moment dat mi-au sarit in ochi. Erau bine merci, cu tijele drepte si cu florile rosii la fel de proaspete ca in ziua in care le-am pus in apa:) alex Voi cauta ce n-am
Sa pun intr-un buchet Pe masa la banchet. Buchetul e asa: Tra la la la la Multi ani si buni Multe minuni Flori pe aleselea Si pe culeselea Un pestisor zglobiu- Culoare auriu- Trei fluturi mari Noua esente tari O mandolina Si o mirandolina... UPS! Asa mi-a iesit din tasta Dar nu-i napasta! Ma voi imbata cu placere de ziua ta dar voi bea catre seara... O zi buna si frumoasa! :) "Traieste clipa si uita ziua de ieri!"
Ce simplu e de spus.... :))
apa de toaleta de flori mirositoare
- de
Coralie
la: 07/11/2003 06:55:08
(la: De ale doamnelor si nu numai!) trebuie luate flori care miroase : lavanda, jasmin, trandafiri englezesti
pui sa macereze florile cu alcool de 60-70° cumparat la farmacie, cca 2-3 saptamani, pui in congelator 24 de ore, apoi filtrezi (filtru de cafea) pui in sticla si infunzi sticla bine
Sara pe deal ...tot a lui Paunescu
- de
Ingrid
la: 22/11/2003 11:09:02
(la: Cele mai frumoase poezii) Sara pe deal
Iese amurg dintr-o bataie de clopot caii culeg iarba din ultimul tropot, pasari adorm daca amurgul le-atinge, sus la izvor, sus la obirsie, ninge. Case cuprind sufletul zilnicei fringeri, oamenii sint umbre tacute de ingeri, nimeni aici legea cereasca n-o calca, sufletu-n plop, trupul se-apleaca in salca. S-a auzit de peste uliti o veste, un nou nascut viu intr-o iesle mai este, lemne de foc, oarbe carute mai cara, ultim sarut, ca o pecete de ceara. Misticul sat luneca in rugaciune, nimeni nimic, inspre pamant nu mai spune, toate se-ntorc ireductibil spre ceruri, florile tin sipete de adevaruri. Iarasi amurg, dangatul parca revarsa, cucii dispar langa clopotnita arsa, cade-n fintini ziua sa urce iar, miine, in amintiri satul miroase a piine. In cimitir, oile nu mai pasc iarba, mieii o pasc, pofta din ei este oarba, nevinovati, anii se-ncarca de vina cum ne-ating, fiintele cum le declina. Sara pe deal seamana cel mai ades cu sara pe deal cum o scria Eminescu sara pe deal e si-aici cum si-ntr-insul, sara pe deal, fetisizindu-ne plinsul. Sara pe deal, parte din noaptea eterna, sara pe deal, capul se-apleaca pe perna, sara pe deal, totul deodata invie, sara pe deal, muzica din poezie. Caii in apus pasc magnetismul chindiei, omului bun, casa puternica fie-i, noi intre noi sa mai gustam cat se poate sara pe deal, cea mai de pret dintre toate. Si sa privim cerul cu tragice stele, care mai ia forma poruncilor grele, oamenii trec, nici nu vom sti unde pleaca, iar dupa ei se mai aude o toaca. Urmele lor sint sau copiii sau munca, intr-un temei lasa intreaga porunca, sara pe deal nu e dacat un amestic de fabulos, de nebunesc si domestic. Ziua s-a stins, zeama de zarzara cruda, tipa guzgani, cine-are timp sa-i auda, carii batrini de-o vesnicie lucreaza, printre copii zgomotul lor isca groaza. Daca intinzi mana cu-o mica lumina ai sa si simti vrejuri crescind in gradina, niste pindari, haulituri isi arunca, fetele mari grup se intorc de la lunca. Poarta in sini dorul de-o mana barbata, cei cautati mult mai tarziu se arata, podul pe rau scirtie si se indoaie, mustele bat, semn de-nnorare si ploaie. Lina-n fuior in turbioane se leaga, creste-n dovleci dor de saminta intreaga, parca de ieri luna rasare-nspre miine, plange-un copil, sau parca latra un caine. Plaurii morti, cresc dintr-o apa uitata, sfinti intelepti celor cuminti li se-arata, sara pe deal, uite un minz care moare, suflet din el, ca si o seara apare. Dulce-albastrui cauta suflet de iapa, ea nu mai e, alta va sti sa-l inceapa, ultimi copii striga pe ulita noastra, blinde bunici ii insotesc din fereastra. Sara pe deal, cumpana sinea nu-si strica, sara pe deal e ca un duh de bunica, fruct zemuit imprastiat pe tot locul, coacem porumb, unde ai nostri fac focul. Sara pe deal, dulce vinare de vara, azi nici un om nu are dreptul sa moara, sara pe deal, fum doborit dintr-un sfesnic, cade pe om, parca-ntrupindu-si-l vesnic. Sara pe deal, cinepa fumega bice, cei pedepsiti, nu au curajul s-o strice, toate ramin, precum au fost in natura, starea de om trece spre starea cea pura. Sara pe deal, spune ca asta ni-i rostul, sa o numim suflet din sufletul nostru, sara pe deal, sufletul mare al lumii, sara pe deal, ochii in lacrimi ai mumii. Iar cand noi toti vom murmura ce ne doare, tu sa ne dai o crestineasca iertare, sara pe deal, nu a murit idealul, sintem aici: Oamenii..Sara..Si Dealul. Sarmale, vin bun, o tzuica fiarta, pe geamuri florile de gheata sa fie mai frumoase decat cele de la gradina botanica, afara sa fie un ger... iar lemnele sa trosneasca in soba.
Cei iubiti sa fie in jurul meu, si sa cantam sa colindam pana la zori de ziua... :)
poeziile mele cum vi se par?
- de
ufo strengaritza
la: 22/12/2003 17:22:20
(la: Cele mai frumoase poezii) am si eu niste poezii...si vreau sa aud mai multe pareri...chiar va rog sa comentati...nu zic ca sunt cele mai frumoase...astept o parere...mutumiri!
Ganduri... De cate ori in sus privesc Imi pierd ochii in albastrul ceresc. Undeva departe-n zare Inainte de-asfintit... Era un cer minunat si fermecat Si printre norii mari In zeci de culori pictati Curgeau raze de soare aurii. Puritatea vie a culorilor Veghea pamantul fumuriu... Dar cerul se intuneca, Soarele se ascundea, Culoarea, incet, se stergea. Si-apoi m-am gandit: Oare de ce se termina Aceasta zi atat de senina? Un spectacol minunat... Pacat!...pacat ca s-a terminat ...oare cine a mai privit Al meu asfintit? Culori vii nemaivazute, Raze nestiute ce s-au aratat... Toate...au plecat! Acum noaptea se lasa Si intunericul apasa Soapta calda a vantului ma scalda Si-abia adie-n noaptea asta adanca... Si stau si ma gandesc: Cateodata lumea asta, E prea mica sa visez. Cateodata cerul larg, E prea mare sa-l cuprind Cu a mea privire... Uneori, as vrea in brate sa strang apa Dar e prea moale si prea uda Nepasatoare si prea surda Grabita si galagioasa... Altadata intreg pamantul Sa-l calc, sa il ating as vrea , Dar cu durere simt apoi Ca e prea rece si tacut... As vrea sa vad chiar noaptea, Dar e prea neagra si ascunsa... As vrea cu frunze sa vorbesc Pacat ca sunt prea multe... Flori mi-ar place sa culeg Si parca ele-s prea frumoase... Stele de pe cer as lua Insa acestea ziua ar pieri! Si luna as vrea sa o fur, Dar s-ar intuneca totul in jur Si ar pieri speranta... Ce s-ar intampla cu viata Daca soarele-as fura? Ce s-ar intampla cu lumea Daca iubirea si credinta ati lua? Si totusi... Sunt prea multe ganduri negre Si inimi de ura inundate Caci in lumea asta exista atatea suferinte Si atat de multe lacrimi care curg In speranta ca in ele ne vom ineca Si durerea o vom sterge... Si atatea vorbe goale aruncate in noapte Numai pe unii ii doare...pe altii poate nu. De ce atata chin loveste sufletele pure? ...abia acum imi amintesc Ca sunt prea multe fire de nisip Pe malul marii preasarate Intr-o lume...atat de mica si de mare. Si atunci ma intreb din nou: De ce?...de ce?...de ce? Nimic nu se va schimba? De ce?...de ce?...de ce? ...ramane tot asa. Si iar imi amintesc ca nu se poate Sa le ascunzi toate in noapte... De ce? De ce? La nesfarsit, De ce? De ce? Iar m-am gandit. ...dar nu mai spun nimic Asa a fost sa fie E legea firii poate... ...sau a naturii...cine stie? adevarul vietii mi-e somn...vreau sa adorm... pe margina patului am sa las cosmarurile afara din gand am sa las neplacerile ura va fi departe de casa am sa iau cu mine doar partea frumoasa a vietii pe care o duc momentan. cred ca asa de frumos va fi incat nu voi mai vrea a ma trezi conditia umana as vrea sa mai fac macar un pas mi-am pus in gand sa nu ma las... dar parca nici vointa nu ma mai lasa durerea si viata pe mine apasa. vreau sa inaintez in viata peste toate desi stiu ca nimeni nu poate ...ca acest lucru e cu neputinta si totusi mi-am dat putina silinta. inspre capatul lumii veneam cand am vazut ca de acolo eu porneam fir de praf ce de fericire... asa de multa incat radeam si toate zburau... in jurul meu le invarteam am ras asa de tare incat vocea mea rasunatoare de perete s-a izbit si cand m-am uitat mai bine de sus din tavan sangera am inceput sa plang de spaima si uite ca nu m-a crezut. dar mi-a luat fericirea si mai tare m-a durut curgeau siroaie pe pereti curgeau si lacrimile mele un fir de praf le despartea si intamplarea l-a calcat iar baltile s-au adunat. ce s-a intamplat? ne-am impacat moment priveam cerul intr-o zi si ma gandeam... oare cat e de pur acest albastru minunat si cum stam sa ma gandesc usor vedeam ca se lasa seara...fiorii m-au adunat si unde mai era acum enigma mea? a disparut...in timp ce vroiam s-o elucidez. m-am gandit degeaba...a fost de vina intamplarea si grijilor de maine incep ca sa cedez orb ma uit si privesc in gol dar nu vad nimic privesc atent ceva ceva ce nici nu vad prea atent privesc pentru a putea vedea. ufo strengaritza am primit de ziua mea 2 carti ...total opuse...emil cioran tratat de descompunere si paulo coelho alchimistul...sunt faine amandoua dar tratatul nu am reusit sa-t termin de citit, insa paulo coelho a trecut deja pe la jumatate din clasa mea(11 de liceu)merita citita...inca nu am reusit sa dau de alta carte dar cu siguranta si celelalte sunt la fel de reusite!!!!
un mic citat ca sa te conving... "iubesti pentru ca iubesti.nu exista motiv pt care sa iubesti..."restul il afli citind...a fost singura carte pe care am citit-o pana nu am mai rezistat de somn si dimineata mai departe...is niste chestii adevarate despre viata...si inveti multe...prinzi curaj si ambitie! ...parerea mea! te rog sa-mi trimiti pe mail impresiile dupa ce ai citit...si pe cand o rubrica cu cioran???? ufo strengaritza Presedintele Ion Iliescu a avut ieri o noua iesire verbala impotriva criticilor sai si celor care au o alta varianta asupra evenimentelor din decembrie decat cea de "revolutie", creditata de el. "Vad tot felul de comentarii ale unora care nu au trait, dar vor sa faca ei judecata", a declarat Iliescu. El s-a referit si la afirmatiile privind implicarea KGB in evenimentele din decembrie spunand ca sunt fie o "prostie", fie o "ticalosie".
Pelerinajul presedintelui pe la monumentele Eroilor Revolutiei din Bucuresti nu a fost lipsit de peripetii. La Cimitirul Eroilor Revolutiei din Capitala, un barbat a incercat sa-si dea foc, ieri, in timp ce seful statului, premierul Adrian Nastase si alte oficialitati depuneau coroane de flori. Barbatul si-a turnat benzina pe el si a intentionat sa se autoincendieze, dar SPP-istii l-au oprit inainte de a-si scapara bricheta. Presedintele Ion Iliescu a dat o raita si pe la sediul TVR, loc de unde i-a chemat pe bucuresteni, sa-l apere, in urma cu 14 ani. Multi dintre cei care l-au ascultat, au cazut sub gloantele unor asasini ramasi necunoscuti, pentru ca Puterea instalata dupa revolutie nu a miscat un deget pentru prinderea lor. Denuntarea "scarnavilor" "Odata cu fuga lui Ceausescu, a fost euforie generala: toti erau frati, toti erau bucurosi, toti se imbratisau, dar vremea se scurgea si nu mai exista nimic, se prabusise o structura, se prabusise un stat, trebuia sa inchegam ceva", isi aminteste presedintele. Iliescu povesteste ca in timp ce se redacta proclamatia din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie la sediul Comitetului Central s-a deschis focul. Prima impresie a celor care redactau documentul a fost ca primul foc a fost tras asupra biroului in care se aflau. De aceea s-au imprastiat, apoi o parte s-au regrupat la sediul Ministerului Apararii si au decis sa se reintalneasca seara, dupa ora 23.00, la sediul TVR, unde au continuat redactarea documentului si au propus o prima structura a Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN). "Am citit aceasta proclamatie cu grupul de oameni care lucrasera la redactare sub foc, se tragea mai ales asupra etajului 11. Am intrat in studioul 4 trecand prin pasarela spre care se tragea tot timpul. In aceste conditii, am prezentat documentul", a mentionat Iliescu. El a adaugat ca acela a fost momentul in care s-a structurat noul nucleu provizoriu de putere, care isi asuma raspunderea in fata tarii. "Si vin niste scarnavi acum sa spuna: "Cu ce drept Iliescu semneaza un decret in 24 decembrie (1989, decretul prin care Iliescu a dispus infiintarea tribunalului exceptional prin care i-a trimis pe dictatori la moarten - n.red.) in numele cetatenilor?" Pai, cu acest drept pe care ti-l da revolutia", a declarat Iliescu. Decretul din 24 decembrie 1989 a decis condamnarea la moarte a lui Ceausescu. Acuzatiile lui Gusa Recent, presedintele "Initiativei 2003", Cozmin Gusa, "demasca" intr-un comunicat remis redactiei "refuzul actualei puteri de a dezvalui adevarul despre revolutia romana, o revolutie furata, si incercarea de a denatura istoria prin actiuni festiviste de natura propagandistica, in traditie totalitara". Gusa face referire si la Decretul semnat de Ion Iliescu pe 24 decembrie 1989, privind constituirea Tribunalului militar extraordinar pentru judecarea si condamnarea lui Ceausescu, afirmatii care au starnit recenta iesire a presedintelui. "Procesul (lui Ceausescu -n.red.) a avut (...) o cu totul alta justificare decat cea aratata oficial, in afara razbunarii si eliminarii unei persoane incomode, fiind vorba si de dorinta de culpabilizare a unei singure persoane pentru perioada totalitara, in beneficiul celor care s-au instaurat ulterior la putere". Cozmin Gusa a mai reusit sa-l scoata din sarite pe Iliescu si in vara dupa ce fostul secretar general al PSD afirmase intr-o conferinta de presa ca seful statului este santajabil in urma evenimentelor din decembrie '89. Acuzatii la care Iliescu a raspuns: "Gusa e o lichea!" Pentru aceasta afirmatie liderul Initiativei 2003 l-a dat in judecata pe presedinte pentru insulta, solicitare care a fost respinsa de Parchet, pe motiv ca seful statului poate fi judecat doar pentru "inalta tradare". Revolutia si KGB-istii Iliescu a mai amintit ca in noaptea de 22 decembrie 1989, pe care a petrecut-o in sediul Televiziunii, s-a tras continuu. "Aproape toata noaptea am stat la podea, ca se tragea. Astea sunt imprejurarile exceptionale in care a trebuit sa actionam. "Unii, care au stat la caldura acasa sau au fugit in momentele acelea - nu vreau sa judec pe fiecare, pentru ca asta era situatia - ii judeca pe cei care si-au asumat si riscuri si raspunderi, si-au asumat marea raspundere sa incerce sa inchege ceva pentru ca sa intram intr-o structura care sa asigure mersul Revolutiei romane si structura noilor realitati democratice", a afirmat seful statului. Iliescu a spus ca probabil, agenti ai KGB au fost prezenti in Romania in timpul Revolutiei din decembrie 1989, dar ca nu se poate pune pe seama KGB realizarea revolutiei, referindu-se la afirmatiile de acum doua zile ale lui Virgil Magureanu privind implicarea rusilor in evenimentele din decembrie 1989, din Romania. "Probabil ca toate serviciile mari de informatii din toata lumea au fost prezente in Romania, ca si in alte tari. Asta nu are nici o legatura cu cine si cum s-a desfasurat Revolutia romana. Sa pui pe seama KGB-ului desfasurarea si realizarea Revolutiei romane e o prostie sau o ticalosie", a mai afirmat presedintele. Legaturile dintre revolutia romana si KGB au fost pe larg dezbatute in media romanesti din ultimii 14 ani, iar ziarul ZIUA a publicat o serie de dezvaluiri privind implicarea acestor servicii rusesti in declansarea evenimentelor din decembrie. Anul acesta, cunoscutul disident rus Vladimir Bukovski a declarat la Brasov: "Moscova a inceput operatiunile din '89 pentru a schimba puterea si in Romania. Revolutiile din Europa de Est au inceput ca o operatiune sovietica a KGB-ului. Aproximativ jumatate din liderii politici aflati la putere in tarile fost-comuniste sunt fosti agenti KGB. Moscova a inceput operatiunile din '89 pentru a schimba puterea si in Romania si in tot ce s-a petrecut in acea perioada in Europa de Est". Crede si nu cerceta!...
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart
- de
SB_one
la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui) ...Cititzi si judecatzi singuri!
SB Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte ▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals” ▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste ▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu ▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce. „Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals” Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti. ▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici? Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român. ▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã? Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu. ▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat? Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu. ▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu? Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa. ▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu? Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie. ▪ Trãiti bine acum, domnule general? Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei. Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei. Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici. Dimensiunea de „fost” a viitorului Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.” Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu. Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã. Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”. Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri. Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã. Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului. Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret. În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale. Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii. Marin Ceausescu Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea. Ion Ceausescu Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã. Maria Agache Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani. Valentin Ceausescu Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile. Elena Bãrbulescu Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti. Zoe Ceausescu Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia) Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii. De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit. Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã. Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã. Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist. Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut. Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani. Ceausestii, condamnati înainte de judecatã Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani. Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã. Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã. În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste. „Aici sã-i împuscati” „Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”. „Le-am dat o sansã” „Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”. „A fost bine? A fost rãu?” „Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici) La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu. Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold. Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».” Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor. Mãgureanu voma Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!» Fãrã somatie Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…” „Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “ Regret Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi) Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei. Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine. SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”. COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani. O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran) Momentul eroic În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou. De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani. Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare. Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria. Ordin si moralã La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul. Pretext si realitate Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii. Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie. Deprimare absolutã Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre! Sperante înselate Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta. De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã. Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei. Lectie de curaj Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru. Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu) Note: Moto: Crede in cel ce cauta Adevarul, Fereste-te de cel ce l-a gasit. (A.Gide) - In ziua de azi , o femeie de 40 poate la fel de frumoasa ca si una de 20; ...dureaza insa mai mult.
(Berry Herd, Kosmetikerin) ( ...multzam ptr. aplauze...) SB ................................................................ Moto: Crede in cel ce cauta Adevarul, Fereste-te de cel ce l-a gasit. (A.Gide) ...si iata cum poate arata Vestul Civilizat
Ca ea sint multe cazuri! Expulzata de ziua ei Cazul tinerei românce de 18 ani, Alma Stoica, impresioneaza multi oameni din capitala landului Hessen, Wiesbaden. Centrul de copii si tineri din Wiesbaden-Biebrich si Comisia pentru straini încearca, cu o petitie adresata conducerii landului Hessen, sa opreasca expulzarea româncei. Alma locuia în Wiesbaden împreuna cu mama ei si cele doua surori si dorea sa devina absolventa a Scolii Friedrich-Liszt. “Cadoul pentru ziua de nastere a tinerei românce a fost o înstiintare din partea Oficiului pentru straini prin care afla ca trebuie sa paraseasca teritoriul german în termen de doua luni”, a spus Ines Welge, vice-presedinta comisiei pentru straini din Wiesbaden. În cazul în care Alma nu respecta termenul, este amenintata cu expulzarea. Chiar daca tânara nu are nici o ruda în România, ea trebuie sa paraseasca “de bunavoie” teritoriul german pâna la data de 10 ianuarie. Mama si surorile Almei, dintre care o sora sufera de astma, au voie sa ramâna în Germania. “Tânara ar sta în Romania pe strada, fara o locuinta sau un loc de munca, fara sustinere financiara sau sociala”, este de parere Ines Welge. Avocatul familiei Stoica, Stephen Marquard, a reusit o prelungire a dreptului de sedere pentru Alma de trei luni. Colegii Almei au apelat între timp la politicienii landului si au solicitat pentru ea un drept permanent de sedere. Prin reprezentantul scolii Friedrich-Liszt elevii au depus o plângere în care este mentionat faptul ca Alma nu mai stie limba româna si nu mai are pe nimeni în România. “Nu exista nici un motiv pentru expulzarea Almei, este ca si cum am lua-o dintr-un mediu cunoscut si am arunca-o în apa rece, unde cu siguranta s-ar îneca”, au scris colegii Almei. (F. G.) http://www.actualitatea-romaneasca.ro/index.php?_init=art.view&cat_load=NEWS&art_key=362 SB ................................................................ Moto: Crede in cel ce cauta Adevarul, Fereste-te de cel ce l-a gasit. (A.Gide)
E incredibil, dar in ziua de
- de
Daniel Racovitan
la: 02/02/2004 08:27:35
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?) E incredibil, dar in ziua de azi mai exista locuitori de la tara care cred ca lumea se reduce la cele 10-15 sate pe care le cunosc.
Treziti-va, in lumea asta nu exista numai Romania... .................................................................................. "miemi place artele" (sic)
|
 loading... |
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
Seara-i parfumata tare.
Briza marii mai aduce
In gradini, printre uluce
Vis de valuri inspumate
Si de flori inmiresmate.
Ziua fuge spre declin,
Iar eu, Latule, ma-nclin:
Reverenta ca la bal,
Cu sampanie-n pocal:)
Lost without music in a world of noises