flori e mure

iti multumesc pentru apreciere:)

hai sa intocmesc si eu un top personal:

1. bineinteles ca aici voi insira toti pifaneii si soldateii de pe TN, in ordine dezordonata, dupa cum imi vin in gand:andreuta(pifanel,prietenul nostru cel mai fidel) ,oanna (cu suflet, codana), guine (nimeni nu stie ca tine sa scrie), alexa (ma-nclin elegantei ce-o dai tu romantei), cosma(ti-i versul unsoare/ de dat cand la soare/ ne-am fript o aripa/ picand intr-o clipa), latu (mi-e cam dor de mataluta, domnule... pe unde-mi umbli?sper ca ti-e bine!), tatiku (alt ratacit, in gand indragit),cactusel (uneori prichindel, alte ori maricel, dar mereu dragutel...), gaga (unde mi-esti plapanda floare intr-un vers?/ sper ca nu te-ai sters...), intruder (spor la treburi Nea' Grigore...si succes cu viitoarea soacra, sa te iubeasca ca pe copilul ei... sa scuzati cacofonia, dar io mi-s de la tara), sierva (ce-i admir si verva, si gandu-i prea bun, nu vi-l spun acum), maan (care cat un ban/ de aur si-alama/ ne da, cand in seama/ ne baga scriind/ tot venind-fugind.../vorba-i e cu talc/ si-o ascult chiar malc/ cum stie sa-nsire/ cuvantul pe fire...), homosapiens (care si in vers/ vine ca sa fure/ nu doar flori de mure/ ci si cate-un tzuc/ zici ca e haiduc:)...), om (catzarat in pom/ mai da o ocheada/ la noi in livada/ si cu eleganta/ spune cu prestanta/ gand frumos si bun/ si atunci si-acum...)
________
Nota: daca mai sunt soldatei de pe tn pe care nu i-am insirat, sa ma ierte.. dar mi-s batrana si uit :(

2. zaraza, thebrightside, alex_boldea, gabiboldis, alex_brie, horia D, pasagerul, paianjenul ... pentru felul in care pun in cuvinte simple lucrurile complicate;

3. ovidiu scarlat... pentru ca mi-a aratat cum ca umbra nucului este linistitoare;

si cam atat, din cele ce se pot spune aici...
___________________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca zboara toate la aceeasi inaltime...

Murim... ca mâine

Magda Isanos

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare...

Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt - si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.

Fructele înmiresmate ca florile - frăguţele, zmeura, căpşunile, murele
Florile delicate ca adolescentele - liliacul, freziile, lăcrămioarele, viorelele

Lost without music in a world of noises

Murim singuri, Alice. Poti sa fi inconjurat de cei dragi, dar tot singur mori. Cu toate stelele faclii, si tot pasaretul din lume...
"Nu mi-e teama de moarte, ci de vesnicia ei" spunea cineva...Pentru ca dincolo nu ne asteapta nimic. Cel mai dureros lucru insa este ca aflat in clipa mortii sa-ti dai seama ca n-ai trait cu adevarat.
Ciobasul isi indeplinise misiune? Care? Eu in locul lui as fi infruntat pe ceilalti doi ciobani cu bata sau baltagul in mana, alaturi de cainii mei "barbati", si i-as fi ingropat apoi la loc cu verdeata. Atunci misiunea mea ar fi fost indeplinita: doi nemernici mai putin! Poate suna cam dur, dar...asta e!

sanjuro

trebuie luate flori care miroase : lavanda, jasmin, trandafiri englezesti
pui sa macereze florile cu alcool de 60-70° cumparat la farmacie, cca 2-3 saptamani, pui in congelator 24 de ore, apoi filtrezi (filtru de cafea)
pui in sticla si infunzi sticla bine

Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si a curs pe pamant.
A ramas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fantana namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri,
Danseaza salbatice, satanice jocuri.

Ma iau dupa tata la deal printre tarsuri,
Si brazii ma zgarie, rai si uscati.
Pornim amandoi vanatoarea de capre,
Vanatoarea foametei in muntii Carpati.
Setea ma naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa si grea.

Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Cand va scapata soarele, cand va licari luna,
Aici vor veni sa s-adape
Una cate una caprioarele.

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.

Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca
Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea sa nu mai vii, sa nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!

Ea s-arata saltand si se opri
Privind in jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri infiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.

Sticlea in ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori calde de cires.
Vai cum doream ca pentru-intaia oara
Bataia pustii tatii sa dea gres!

Dar vaile vuira. Cazuta in genunchi,
Ea ridicase capul, il clatina spre stele,
Il pravali apoi, starnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvacnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile tarzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Cand lasa cuiburi sure si pustii.

Impleticit m-am dus si i-am inchis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb cand tata
Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini...
Dar legea ni-i desarta si straina
Cand viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Cand soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte.

Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai, fara vant alearga frunzarele duium!
Inalta tata foc infricosat.
Vai, cat de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind in maini fara sa stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.

Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc si-as vrea ....
Tu, iarta-ma, fecioara - tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt ii focul! Si codrul, ce adanc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!

Nicolae Labis

...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Sper sa nu te superi ca te numesc:Spiderman"Daca da,atunci sa-mi scrii si n-o mai fac.Imi aduce aminte de revista de b.d.pt. care am ilustrat o vreme acest super hero cu ani in urma cind lucram pt. Marvel Comics.

Nu m-am referit la acele filme documentare computerizate,ci am vrut sa spun despre dovezile arheologice.Daca ai veni in NY si merge la Museum of Natural History,vei vedea schelete de dinozauri sau alte animale preistorice,ele au trait cindva pe acest pamint.Existenta lor e de netagaduit.
In Biblie nu se mentioneaza nimic despre ele,ca si cum nu ar fi existat...totul incepe de la...Adam si Eva....deci lumea a aparut deodata cu 2-3000 ani in urma....aiurea si desigur in Israel,ca si cum atunci era centrul universului.
Ca si cum acela era pamintul si centrul creatiei,sa nu uitam ca la o vreme se credea ca pamintul e...plat si ca soarele se invirtea in jurul lui....a veni cu dovezi stiintifice=arderi pe rug!

La fel pot sa spun si eu ca NIMENI NU a fost ATUNCI cind...Eva s-a ..nascut din coasta lui Adam!!!Si la fel sa fi fotografiat Garden of Eden cu ...digital camera!
De fapt in acest aspect,NU exista nici o dovada decit...cele scrise de Biblie.
Cel putin arheologia aduce dovezi ale evolutiei lumii,sapaturi,artifacts,lumi mult mai vechi decit in Biblie ce real au existat si a le nega este o dovada a ignorantei umane.

Sa nu crezi ca nu am o credinta in Dumnezeu.Cred ca exista!Dar nu in sensul vechiului testament unde mereu e sucarit si e pus pe a pedepsi omul.
Daca vei citi textele mele scrise lui Desdemona,la subiectul ei legat de Respect,iti vei da seama de mai multe despre cum gindesc si cred despre lume si mai ales Creatia toata.
Am fost si sunt blessed de a fi avut niste experiente in viata rarisime.Daca traiesti in Australia,incearca sa intri in contact cu nativii vostri,the aborigines,sunt o rasa unica pe glob si f. spirituali,vei invata multe de la ei,lucruri de 1000 ori mai spirituale decit orice credinte in lume si mai ales cea crestina!
Dar de fapt doar daca iti e scris de soarta poti avea reale contacte cu ei.la fel cum mi s-a intimplat mie,NU am ajuns intimplator sa cunosc si sa-mi fac prieteni,indieni americani.NU i-am cautat,soarta m-a dus la ei,si a avea un vision quest....NU este daruit de un elder(chief of the tribe)sau un Medicine Man decit daca el vede in tine ca meriti acest ritual,mai ales cind NU esti din singele lor!!!!
Si ei cred in reincarnare!!!!Un elder e ca un shaman,se uita in ochii tai si vede tot trecutul vietilor tale dar si viitorul.Sint cei mai spirituali,asa ca stiu ca in trecut cu vieti in urma am fost indian.Pare greu de crezut,dar simti in spirit si suflet asta cind acel elder te priveste in ochi direct,si la fel el STIE cine ai fost.

Multi de pe forum nu cred in reincarnare si semne spirituale,si mai putin cred ca au avut reale experiente cu reali indieni americani ori cunosc credinta lor si o pot intelege.
Sa stii ca in credinta lor ei stiu ca au existat animale preistorice,de fapt in Black Hills,loc sacru pt. natia de indieni din toate triburile,dai peste oase de dinozauri la tot pasul,dar este pamintul LOR si nimeni nu are dreptul sa ia aceste oase,nici chiar guvernul american,ele trebuie lasate in pace in spiritul Creatiei,neatinse de nimeni,ci venerate.

Este un respect fata de natura si Creatie si NU o sa dai peste unul mai patrunzator si autentic din suflet si dragoste ca la un indian!In Australia e la fel legat de aboriginies!Multi din prietenii mei(ne numim intre noi brothers and sisters)indieni au prieteni aboriginies.
Unul din ei John Little Feet(tribul Crow) chiar mi-a dat cadou un vechi boomerang ce e cioplit de mina cu piatra de aboriginies si dateaza din 1843 cel putin!Un prieten aboriginie i l-a dat la rindul lui cadou.
E imens!Are 80 cm lungime usor curbat si vezi urmele pietrei cind a fost cioplit,e din lemn rosu f. dur,cred ca e tec.Cine stie cite animale au fost omorite cu el?

Ce vreau sa-ti spun este ca natura mereu m-a atras dar abia cu 14 ani in urma real o inteleg si o iubesc si lupt pt. conservarea ei si protejare,de la piatra la pasare si aer.
In credinta lakota(sioux,cum omul alb a numit acest trib),Creatia este sub forma unei indience f. frumosa ce o numesc Buffalo Cow Woman si ea a creat stelele din lacrimile ei vazind suferinta indienilor.A fost creata de Marele Spirit,
care a creat noaptea fiind trist pt. Creatia lui si ziua fiind bucuros ca ea exista.

Indienii NU isi vind religia lor nimanui,nu e de vinzare,este doar a lor si ea exista in ei de cind Marele Spirit a creat universul.Credinta e transmisa si azi oral de mii de ani de la elders la copii si cei tineri,pt. ca ea nu trebuie sa fie pusa in scris,e un sacrilegiu.
Cum ti-am scris mai sus cred in Dumnezeu si am o credinta in Meher Baba,totodata cred in religia indienilor americani,este dupa mine cea mai realista si buna,pt. ca e bazata pe RESPECT fata de Creatia toata,de la piatra la pasare si nori,nu uita ca noi trebuie sa fim servitorii creatiei,s-o pastram curata si pura daca vrem sa mai existam in ea si prin ea.

Dar azi ea e murdarita de egoismul si nepasarea omului,e tratata ca un decor la o piesa de teatru,nici in Biblie NU se vorbeste despre natura si cit de importanta e in existenta noastra!!!!
Ca trebuie venerata si respectata,ca trebuie sa te inchini in fata ei pt. ca azi e f. trista!!!!
Iti dai seama oare,sau o auzi vreodata cum plinge si cit de mult sufera pt. noi?Ai luat vreodata un copac in brate si simtit in tine cum ii bate inima?
Buffalo Cow Woman plinge mereu si e trista pt. ca am ucis-o incet sistematic si o ucidem zilnic.
Sa nu ne miram sau sa ne apuce pe noi plinsul cind mari suferinte vor veni in lume sub diverse forme,dezastre naturale si razboaie prin care deja trecem!!!!E vina noastra!!!Daca sintem cu adevarat puternici in spirit,vom accepta razbunarea ei!
Si mai mult daca avem curaj...ca un real brave warrior ne vom cere iertare si apoi vom fi pregatiti sa murim fara a ne schimonosi fetele si sa ne fie frica de moarte,caci nici un Dumnezeu nu va veni in ajutor oricite rugaciuni vom face!

Mai revin altadata,

Love&peace,
Ozzy
..........................................................................................................................
Cum s-au nascut natiile de indieni si cum au aparut ei in lume.E o poveste veche,ce-mi amintesc de la bunica lui Vern,Pe numele ei Starleaf:
Odata,o porumbita ranita zbura deasupra pamintului si din aripa i-a curs o picatura de singe pe sanul Mother Nature.Copacii au inceput sa freamate,si cu crengile lor au chemat vintul care a inceput sa adieze pe locul unde picatura de singe a cazut.
Iarba si florile au chemat soarele sa bata in acel loc si The Great Spirit s-a trezit si incet a suflat din rasuflarea lui pe acel loc.Din acea picatura de singe
s-au nascut indienii americani,de culoare rosie si f. agili si f. mindri.

Sa stii ca astfel de creatie o consider mult mai interesanta si placuta decit cea din Biblie.
.........................................................................................................................

Din păcate suntem majoritatea nişte sclavi carora le place stăpânirea. Imaginea lui Bastus trădătorul (Gheorghe Dinică) din filmul “Columna”, căruia Gerula (Ilarion Ciobanu) îi aruncă osul zicând : “Vezi osul acesta? E gras…” este tipică pentru majoritate formată din Bastuşi. Din patru în patru ani îşi aleg “democratic” stăpânii. Nu are importanţă, mai demult erau cincinalele, aplaudau frenetic cizmarul şi partidu’. Azi, acelaşi partid dar cu alte denumiri este aplaudat, tot “democratic”. Un muncitor mucalit de la Regia de termoficare spunea că o să voteze PSD-ul şi candidatul la primărie a acestuia pentru că le-a promis să susţină sistemul de termoficare de stat şi să împiedice debranşările. “Nu contează că murim de foame, dar să fie România mare...” grăia prin anii ’90 un proletar suferind de etilism cronic. Psihologia gloatei române a fost bine folosită de mai marii naţiunii. Lasă-l să fure câte puţin de la locul de munca, să ia ciubucul, osul cu puţină carne şi grăsime , astfel încât să putem noi lua halca.
Legea trebuie respectată doar de sclavi. “Noi stăpânii”, cei cu Jeep Grand Cherokee, trecem pe stradă vorbind la celular, fără centură de siguranţă. Ferească Domnul să nu îti plăteşti impozitele. Mai mult, dacă nu eşti din “elita de partid şi de stat” şi ai niscaiva avere,muncită de stăbunii tăi, tabără funcţionarii incompetenţi pe tine să-ţi aplice impozitele la maxim, în afară de orice normă legală. Marile companii de stat beneficiază însă de amnistie fiscală. Să plătească tot sclavul pierderile. Şi…din patru în patru ani, pleosc ştampila pe votul stâpânirii. “E rău cu rău, dar mai rău fără rău” sau “Capul plecat sabia nu-l taie” reflectă şi ele “înţelepciunea românească multimilenară”.
Pensionarii care abia mai pot supravieţui fără medicamente, votează conştiincioşi satrapii orientali. E…de-al nostru.
Legislaţia este instabilă şi se aplică discreţionar. Cei care au mai avut curaj şi-au părăsit ţara , măcar de la mineriadele din 1990 şi au căutat o lume normală, în exil. Oare de ce şi-ar dori ei să revină în mizeria românească din prezent? Să le fura tovarăşii din bănci ceea ce au agonisit în străinătate?
Iar cei ce gândesc altfel sunt luaţi repede în vizorul stăpânirii, cică împiedică integrarea europeană a României…Cine împiedică integrarea dacă nu ei, cleptocraţii? Cred ei oare că cei de la Bruxelles sunt orbi sau oligofreni cu un IQ de 70? Pe care cu ceva minciuni şi mită o să-i momească, pentru integrare. Viitorul este oricum negru…doar un miracol ar mai schimba ceva din atitudinea asta. Poate doar generaţiile ce vor urma, născute în “pseudo-libertate”.
”Romanii pe vremuri au fost brave warriors,i-as compara cu fratii si surorile mele indieni americani,dar si-au pierdut curajul.Au devenit lasi in fata soartei,nu e vina lor,fiecare tara din lume are o anume soarta ca si o singura persoana” …Ozzy eşti un idealist care trăieşti de mult timp în libertate… poate când în România vom fi cu toţii fraţi şi “brave warriors”, eu sigur voi mirosi de mult florile pe la rădăcină…:).


Mario

Dragi frati si surori,

Cei din generatia mea pot cunoaste ceea ce scriu acum.Cei mai tinerei nu stiu.
Cand m-am nascut la conducerea tarii era Gheorghe Gheorghiu Dej,a murit cand eram in clasa a 2 a primara.Am facut scoala in Mandravela nici nu stiu daca mai exista.Tataie(tatal tatalui meu)ma ducea zilnic la scoala si ma lua inapoi.Toti baietii purtam un fel de uniforma ca o fustita pepita cu patratele mici alb-negru,guler alb si funda mare rosie la guler.Cam ciudat obicei,nu?

Prin clasa a2 a dupa ce Dej a murit,a fost plans de popor atunci,a venit la
conducere Chivu Stoica,un tip cu capul chel(se radea)care emula pe bossul lui rus,Hrusciov.Un var apropiat al tatalui meu a fost atunci adjunctul lui Stoica.
Cand erau petreceri in famile,nunti,sarbatori etc,venea adus cu masina si sofer personal care statea pana pleca el acasa.
Era una neagra cu...perdele la geamuri,marca Zil(mai tarziu a avut o Volga),era un lux pe atunci.Cand a cazut Stoica,a cazut si el.

Dar a apucat sa aiba o casa vila mare pe Aleea Trandafirilor data de partidul comunist pe gratis.Acest var al tatalui meu era un mocofan mare.Cand venea la mese,se indopa la refuz si apoi se ducea la WC si isi baga degetul pe gat,voma sa poata manca si mai mult!
Avea un baiat de-o varsta cu mine,sotia lui mereu se dadea mare cucoana,dar tot taranca era.
Cu varul meu,de cate ori ne vedeam ne luam la bataie,il cafteam bine.Alteori,pana la batai eram prieteni si la petreceri ne bagam sub masa sa ne uitam sub fustele rudelor,chiar si a mamelor noastre.De mic am luat-o aiurea in viata!
Cand noi ne duceam la ei,isi acopereau cu ziare picioarele mesei,nu cumva sa le zgariem ...din greseala.Aveau si mobilierul ,sifonier,etc,...imbracat in ziare.
Odata am furat un pistol cu capse jucarie de la varul meu si mama mia ce scandal a iesit!L-am dat inapoi dar ai mei m-au batut in prostie.

Imi placea sa stau la bunici(din partea tatalui)si in vacante,mai ales cea de vara,ai mei ma expediau la ei,eram fericit si aveam si prieteni de joca,unul pe nume George altul Gabi,dar noi ne numeam intre noi"Domne".
Tataie a fost locotenent de cavalerie in primul razboi si decorat pt. rani si bravuri.Avea pe un perete pe hol poze in sepia cu el ca soldat.
Un om admirabil,f. bun si mereu interesat in politica,citea ziarele zilnic si multe.
Se culca la 7 seara si se scula la 4 dim.Cu gainile.Aveau in curte un prun si un cais,o magazie si un loc unde crestea in fiecare an un porc pt. Craciun.Avea o capra,gaini,rate si o gasca pe nume Maritza,care era ca un caine,doar familia o stia,in rest ataca pe orice strain,postasului ii era frica sa vina la gard.Maritza a murit de batranete,asa o indrageam toti de mult.

Mamaie n-a muncit in tinerete deloc,s-a maritat cand avea 18 ani cu Tataie care era cu 15 ani mai in varsta,era un fel de traditie.
Au avut 2 copii,o fata,a murit la 17 ani de TBC si pe tatal meu.
Pe aceiasi strada locuiau multe din rudele lor,2 surori ale lui mamaie si veri ai tatalui.Bunicii pe atunci nu aveau inca televizor si cu mamaie mergeam in fiecare seara la una din sorele ei sa vedem filme.
Multi de pe strada nu aveau TV-uri,cand era un film f. bun si american sau francez ori italian(rareori,in rest erau rusesti in prostie numai despre razboi si comunism),ne adunam cate 15-20 persoane fie la un vecin fie la sora lui mamaie,sa-l vedem.

Mai tarziu,ai mei au cumparat si lor un TV,ca al nostru,rusesc si desigur cu lampi,daca se ardea una erai in pom pt. ca se gaseau f. greu de schimb,trebuia sa ai...relatii.Nu-mi aduc aminte marca TV ului,stiu ca era desigur in alb-negru si ecranul oval, cutia din lemn si in fata jos avea 2 butoane mari in stanga si dreapta,pt. sonor si altceva,avea 6 clape mici la mijloc pe care apasai sa-i dai drumul,sa-l inchizi,etc.

Multi din voi poate nu ati auzit de anume emisiuni din vremea mea,poate altii stiu,ma uitam duminicile dim. la un serial pt. copii numit"Aschiuta si Daniela".
Aschiuta era o papusa din lemn cu o palarie ascutita pe cap.El o numea pe Daniela,Danielutza si vorbeu despre copii si scoala si raspundeau la scrisori trimise de copii.
Danielutza era tare frumoasa cu gropite in obraji si cred ca aveam 6 ani atunci si eram indragostit de ea la nebunie.Ea avea vreo 25 ani...apoi m-am indragostit nebuneste de alta actrita din alt serial ce-l urmaream cu sufletul la gura"Capitanul Val-Vartej",pe nume Irina Bora,bruneta si frumoasa la culme.
Danielutza era blonda.Uneori a jucat si ea in episoade cu Irina,era o placere pt. mine sa le vad pe amandoua deodata.
Mai tarziu Irina Bora s-a maritat cu un tenor de opera,Dan Iordachescu.
Ca veni vorba de muzica,pe atunci se asculta Gica Petrescu,Mia Braia,Dorina Draghici,Angela Moldovan,Ioana Radu,mai tarziu a aparut Margareta Paslaru,
Marina Voica,Aurelian Andreescu(pe asta am ajuns sa-l cunosc cand eram la liceu),Cornel Fugaru si in special italieni,ca Gianni Morandi(erau si filme pe ecrane cu el,muzicale),Adriano Celentano,Domenico Cutugnio Rita Pavonne,francezi ca Eddy Mitchell,Joe Dasin,Johnny Halliday,Yves Montand,Gilbert Becauld ,Sylvie Vartan(era casatorita cu Halliday),Juliette Grecco si multi altii.

Mergeam cu mamaie la filme serile,ori alteori stateam pe o bancuta in fata gardului casei si alte femei se adunau la taclale,ma fascinau barfele lor.Aveam un costumas vara din catifea albastra cu pantaloni scurti,de vizite.Si un fes pe cap cu alb si albastru.Am apucat s-o vad si pe strabunica,mama ei, avea 105 ani si eu aveam 5.Mereu eram pus pe prostii(inca de atunci!),ii placeau dulciurile si ii dadeam o bomboana de ciocolata(Se numeau Lebada),dar ii spuneam:"Inchide ochii si deschide gura".Apoi dupa sa zic 30 min.ii spuneam acelasi lucru si ea facea.De data asta ii puneam in gura un gainatz de gaina....
Si radeam da cadeam pe jos de cum se stramba,si incerca sa ma loveasca cu o nuia,dar nu putea,atunci venea mamaie si ma alerga prin curte si eu ma cataram pe magazie si radeam mereu.

Cu prietenii mei ne dezbracam goi sa ne uitam la putzele noastre,Goergica avea o sora ,tot de 5-6 ani Mihaela(o numeam Ela) si se dezbraca si ea si-si arate pasarica.Cred ca de pe atunci mi s-au tras treptat pornirile mele sexuale de mai tarziu....

Mamaie si Tataie,aveau ce se numea atunci,closet in fundul curtii,sau cacastor,sau altii il numeau vatra.Eu aveam sub pat insa olitza si imi faceam nevoile in ea,mamaie ducea apoi olita la closet.Nu aveau baie(cada sau dus),ci se spalau intr-un lighean mare,la fel mamaie ma spala in lighean.
Nu aveau nici apa in casa,pe strada era o cismea(asa se numea)comuna si toti de pe strada se duceau cu galeti sa ia apa pt. gatit si spalat.

Bunicii nu aveau aragaz,ci o soba mare din fier in care puneau lemne si ca ochiuri erau cercuri de diferite dimensiuni din fier si daca doreai foc mic scoteai cercul mic,sa intre foc mic.
Avea un burlan ce iesea la acoperisul bucatariei.Vara gatea in magazie.Aveau soba si foloseau lemne sau carbuni sa fie cald.Tataie avea un lighenas mic in care facea spuma din sapun sa se barbiereasca,si vara,mereu afara in curte.

Noptile,la culcare dormeam cu mamaie,tataie era in sufragerie.Mamaie ma punea sa ne rugam la Dumnezeu,spuneam impreuna"Tatal Nostru"si apoi imi citea cate un basm din Fratii Grimm,pana adormeam.
Tataie a avut 2 frati,el s-a nascut in Bacau.Mamaie s-a nascut in satul Greci nu departe de orasul Gaesti.Ea a avut 3 surori si 3 frati.Acum toti au plecat din lumea asta,ultima a fost mamaie,la 95 ani.A plecat cu 2 ani in urma.
Sorele ei de pe strada,au murit cu 2-3 ani inaintea ei,mamaie se senilizase saraca....mergea la casele lor si statea cu orele pe bancutze asteptandu-le sa iasa din curte...Tataie a murit cu mult inaintea ei,in 1985.

Eram deja in USA,i-am iubit si iubesc inca.
Tataie dupa razboi a muncit ca postar,cu bicicleta,au tras de bani cu dintii sa-si puna copii la scoli(erau cu plata),sora tatlui meu a fost o f. buna in matematica,tatal meu a facut liceul la Gh. Sincai si apoi a vrut sa devina chirurg insa si-a dat seama ca e prea sensibil si a urmat in schimb facultatea de biologie.A fost cel mai bun!La 25 ani un savant roman(Traian Savulescu)
l-a ales sa-i fie asistent.Mai tarziu a devenit directorul Institutului de biologie din Bucuresti.Avea masina la scara.
A fost demis si mutat la Baneasa,la Institutul de protecia plantelor pt. ca eu devenisem dizident politic....Are 74 ani azi.

Familia mamei mele a fost mai instarita si au avut pamanturi...inainte de comunism.Ea a avut 6 frati si surori dar toti au murit de mici copii de TBC,inca din timpul razboiului(al 2lea mondial),ea a fost cea mai mica,doar unul din fratele ei a trait pana la 33 ani dar a murit tot de TBC.Ea avea 7 ani pe atunci.
Mama ei a fost casatorita de 3 ori,n-a avut noroc de soti buni....toti 3 betivi
o bateau mereu,al treilea cel mai rau si era in Garda de Fier,mare scula de nazist imputit atat sub Zelea Codreanu cat si Horia Sima.Era mandru cand isi punea uniforma cu diagonala si pistol la centura si avea un bici,venea acasa
beat si o batea pe bunica cu biciul din senin!!!A murit in munti impuscat de comunisti.

Bunica pe care eu o numeam"Cuscra"pt. ca asa o numea mamaie,a murit la 82 ani de cancer la stomac,in 1972.Mamaie a ingrijit-o mult.
Cand lua pensia, mereu imi dadea pe furis 20 lei.I-am facut si ei destule poante proaste de copil mic...o scuipam si imi spunea:"pe lumea ailalta ai sa ma lingi",puneam in mancarea ei sare cu nemiluita,ii faceam sicane de ex. legam 1 leu cu ata si il puneam pe holul casei si ma ascundeam dupa perete,ea il vedea si eu il trageam incet,ea dupa el,odata a cazut pe jos.
Altadata aveam un prieten pe care ea nu-l agrea,si venea acasa sa ne jucam de-a indienii si cowboyy,eu eram mereu ....indian si ma vopseam cu culori pe fata si eram la pielea goala.
Odata a vrut sa-l dea afara din casa si m-am suparat,am imbrancit-o de a cazut si lovit la cap de frigider....am crezut ca murise si am plans si l-am luat la bataie pe prieten.
Din fericire n-a avut nimic...!

Mamaie si tataie nu aveau frigider ci racitor,el la 2 zile mergea si cumpara blocuri de gheata,le punea in el pe o usa deasupra.

Bunica"cuscra"a avut 3 surori,una din ele o numeam in familie"Cucoana"pt. ca era bogata si sotul ei mare businessman in flori si mai ales lalele,le importa direct din Olanda.
De cate ori venea in vizita la Cuscra la barfe si cafea,ma supara pt. ca mereu de cum ma vedea imi zicea:"Ce mai faci bai putza?".
Alta sora a fost castorita cu marele inginer si pilot de raliuri din anii interbelici,Jean Calcianu.
Alta a fost casatorita cu un colonel din garda personala a regelui Carol.

Mama mea la fel a urmat liceul Sincai(cu tatal meu s-au castorit la 25 ani,amandoi nascuti in 1930)si apoi facultatea de economie si a fost contabil sef la Fabrica de Ciocolata si Produse Zaharoase Bucuresti,pe Sos. Viilor.
Urma sa devina directoare cand a fost si ea data jos din pozitii ca si tata cand eram pe lista..neagra a securitatii.

Am fost singurul lor copil,dar inaintea mea urmau sa aiba altul,insa a murit prematur...ma gandesc si azi la soarta....ce ar fi fost s fi fost eu ...primul?
Azi nu mai scriam aceste randuri!

Mi-am stricat dintii de copil....prea multe dulciuri ce aducea mama acasa.
Ei traiesc azi in Buc.in apt. de bloc,comunistii au luat casa dupa ce am intrat eu impotriva lui Ceausescu si a lor.
N-au vrut sa vina aici in USA,dar ii ajut lunar cu dolari,pensia lor e mica.E randul meu sa-i ajut.

Eu?Eu trebuia sa fi fost mort de 5 ori pana acum.
Cand aveam 2 luni,tataie avea un cantar si asa ma cantareau,unul vechi cu balanta si o greutate de bronz in forma de para,grea.Odata m-a pus pe cantar si din greseala a facut para sa cada pe capul meu....mi-am pierdut cunostinta si au trebuit sa ma duca la reanimare imediat.Ai mei au fost tare suparati pe el o vreme,caci puteam sa mor.

A 2 a oara,aveam 9 luni si am facut pneumonie cronica.La reanimare din nou si apoi zilnic niste injectii.I cheated death again!

A 3 a oara aveam 4 ani si eram la poarta,ma uitam la baieti mai mari jucand fotbal pe strada.Un altul care nu juca m-a ochit cu prastia si m-a lovit in cap de mi-am pierdut pe loc cunostinta si sangeram de nu se oprea deloc.La spital din nou...si azi am o scobitura mica in craniu,dar pacalisem iar moartea.

A 4 a oara era sa mor in batai la securisti,Dumnezeu exista!Am pacalit iar moartea.

A 5a oara,in USA de O.D.(overdose)prea multe droguri si bautura combinate deodata.La spital dus de gagici.
Am pacalit iar pe Mr. Death.

Nasa mea mare care mereu mergea la sora ei in Franta,fie la Nice ori Paris,aducea reviste multe si chiar si sora ei ii trimitea apoi postal in R. reviste.Unele se numeau CineVerite,si la mijloc aveau poza dubla(gen Playboy) cu diverse starlete in pielea goala.Aveam 10 ani si mergeam la ea in pod unde la tinea pe cele vechi si furam acele pagini.Acasa ,in camera mea,le puneam pe perete la pat,si tin minte ca atunci eram indragostit lulea de Raquel Welch,aveam si poze cu ea pe perete.Desigur ca incepusem sa ma masturbez deja cu gandul la ea mereu.
Odata a venit un preot cu dascal de paste sa sfinteasca casa si in camera mea...popa dadea cu busuiocul si apa sfintita aiurea peste tot,caci ochii lui esra pironiti pe pozele mele!Ha!Tin mint ca repata mereu:"...Minunat,minunat..."

Mai la 7 ani aveam o papusa,in chip de fata si nu stiu de ce(nici azi)o numisem ...Magdalena?Dar dormeam cu ea in fiecare noapte,ai mei faceau misto de mine.
Prima mea iubire a fost la 6 ani(nicidecum sex!) si toti baietii o iubeau,se numea Renata,o alergam peste tot si odata am prins-o si sarutat-o pe gura(nicidecum french kiss),m-a strans in brate si m-a sarutat inapoi....am fost
cel mai fericit pt. ca ceilalti baieti nu au avut sansa asta,m-au urat chiar.O vreme am fost prieteni si mereu ne ascundeam si ne sarutam copilareste pe gura.

Apoi ne-am mutat si am schimbat scoala,nu ne-am mai vazut.Dar au venit alte fetite in viata mea,cu gramada,mai tarziu cand am dat de gustul pasaricii....
nu ma mai opream,desigur ca primul sex ce am avut a fost lamentabil,dar la 14 ani ce stii?Nici fata nu stia deloc,fiind de-o seama cu mine si amindoi la virginitate,desigur ca nu a avut orgasm.
Dar cu timpul ne-am educat si expertizat,apoi am trecut ca un fluturas de la una la alta.
Am mai scris astea.

Cand aveam 14 ani eram deja cu o gasca de copii de-o varsta si mai mari cu 5 ani ca noi.
Ne duceam pe terasa unui bloc al unora si ne masturbam toti ,care se scapa primul trebuia sa dea 25 lei ....era Tudor Vladimirescu pe hartie.
Furam din magazine zilnic bautura si conserve,alteori spargeam masini noaptea sa furam,de multe ori ne bateam cu alte gasti din alte cartiere,era unul numit Ferentari(plin de tzigani),altul Pajura,altul Chibrit,altul Damaroaia de ex.Batai cu bate si cutite,am fost taiat de cateva ori,as putea zice ca as fi putut muri a 7a oara.
Aveam un lant cu mine mereu,cu asta loveam la sange.Ionel,un tip din gasca avea de ex o bara de fier,asta a fost mereu prin puscarie,ca si Virgil,Faraonul,Gica cutit lung,Broscoiul.Pe mine ma numeau Montzi.
Broscoiul era un tzigan mic dar f. rapid cu pumnul,nici nu-l miroseai!Odata m-am batut cu el si mi-a spart nasul,n-am vazut pumnul deloc!
Erau niste frati pe nume Carligel(3)si erau spaima cartierelor,mai era si Gelu Pandelica,asta doar se arata si fugeu toti,mai era Virgil Vlajganul,si asta batea de speria lumea.

Odata eram si jucam barbut afara in dosul blocului si o femeie a cazut(s-a sinucis)chiar langa noi,blocul avea 9 etaje.Tin minte si acum,ne uitam la ea cum ii curgea sange din nas si urechi si gura.Am plecat si chemat militia.
Altadata omoram niste broaste si popandai cu latzul de sarma si vedem o gramada de oameni,femei,copii ,barbati alergand dupa un tip la 23 ani urland :Puneti mana pe el ca si-a omorat tatal cu toporul."
Atata am asteptat,eram cred ca doar eu Ion si Valerica,ca ne-am si luat dupa el,l-am prins si luat la cafteala de l-am umplut de sange.O patrula de militari trecea pe acolo si l-au luat ei in primire pana a venit militia.

Mergeam la scoala si acolo iar batai cu alte gasti.Fumam deja si beam ,jucam poker pe bani si haine(aveam cativa legaturi la Shop-uri pe valuta),uneori aveam noroc de o pereche de jeans,de multe ori insa pierdeam.Trebuia sa fur bani de la parinti ori din casele altora.Intram pe geamul de la baie,stiam cand nu e nimeni acasa.
Uneori cu Valerica ne uitam la femei cum fac baie,odata era una f. frumoasa si cada era chiar sub geam.Geamul deschis,si ea in cada.Ne bagam efectiv capetele pe geam ,ea se spala si noi eram la 1 metru de ea!!!!N-am fost prinsi niciodata.

Cand aveam 10 ani alergam cu Georgica dupa fetite si le prindeam si apoi le bulaneam si frecam la pasarica.Odata am vazut o fata de 14 ani masturbandu-se cu un creion in WC,tot pe geamul de la baie.
Ca sa te uiti la bloc pe geam se facea in curtea interioara si era un culoar de trecere de la o scara la alta pt. a duce gunoiul la tobogan.Ei bine trebuie ca eram inconstienti!!!!Geamurile la 2 apt. erau la perete pe acest hol care avea
o balustrada de fier....Ne urcam pe balustrada si ne sprijineam de perete si apoi ne uitam pe geam.
Ganditi-va ca uneori eram la etajul 3,6,8,9 si o miscare gresita...moarte,te faceai praf in curtea interioara.
Oare de cate ori am sfidat moartea???

Dar acum inchei aici cu alta amintire de cand aveam 5 ani.Parintii de Craciun cumparau jucarii cu 1 sapt. inainte si le ascundeau in sifonier.Eu stiam unde-i cheia si ziua deschideam sifonierul ,le luam si ma jucam cu ele,apoi le puneam la loc in aceleasi pozitii,cand venea ziua Craciunului ma prefaceam ca sunt uimit de ele....

Pt. mine aceste randuri ma ajuta la scrierea memoriilor,la copiez pe printer si apoi le traduc si rescriu in detalii in engleza,dar sper ca si pe voi din Cerc va intereseaza sa cititi.Poate multi din voi nu ati avut astfel de copilarie ca a mea.Sper sa fie candva publicat acest text.

Desigur si repet sunt alta persoana azi si de 14 ani total opusa,dar de ce sa fug de trecut?E parte din viata mea,o experienta prin care am trecut odata.

Love&peace,
Ozzy(Wichincala Magha Chaule Shice-Little Eagle Who Cries).

Eh, daca ati sti voi ce maninc acuma! Am fost in oras sa cumpar un buchet de flori si m-am oprit sa-mi iau ceva racoritor si dulce. Weekend-ul trecut am mincat pentru prima data cea mai buna inghetata cu zmeura si mure. E bestiala. Mi-am luat inca una acuma. Imi permit pentru ca diseara merg la sala, asa ca merit. De fapt nu este inghetata, este iaurt inghetat care seamana cu inghetata numai ca are mai putine calorii. Numa' am vrut sa va fac pofta. Ciao, ma asteapta inca o serie de lucru. Tre' sa plec...

-Draga mea , in ultimul timp sotul meu s-a transformat total. In fiecare zi vine de la servci cu un buchet de trandafiri
-Si ce e rau in asta ?
-Dar ma pune apoi sa stau cu picioarele in sus !
- Dar voi nu aveti o vaza de flori in casa ?

Belle, sa stii ca poate ai tu dreptate cu frigul din apartamentele din Romania. Imi aduc aminte acuma ca la socrii mei acasa aveau si ei o multime de muscate si alte plante prin casa. Si la ei tineau florile peste iarna in casa.

Pentru mine banii nu conteaza.Viatza e mult prea scurta ca sa te "sacrifici" langa un "mos"imposibil" sau langa un tip bogat dar cu multe fitze .De obicei barbatii care au multi bani sunt inganfati si zgarciti,foarte zgarciti.Chiar mi-am intalnit ,acum cateva zile, o fosta colega de facultate care e casatorita cu un tip foarte bogat.Toate prietenele o invidiaza pentru averea sotului.Chiar si eu o invidiam pana acum 2 zile.
Am intrebat-o daca e fericita,daca sotul o rasfata cu flori,bijuterii,parfumuri .Stiti ce mi-a raspuns?
Mi-a spus ca nu ii cumpara nimic.Abia ii da 100 000 de mii/zi ca sa faca piatza ,iar cand vine acasa ii cere chitantele,bonurile.Decat asa,mai bine aleg un tip cu o situatie financiara modesta.Daca suntem inteligenti vom face bani impreuna si nu vom muri de foame.
Oricum eu astept de la un barbat tandrete ,respect ,sinceritate si foarte multa iubire pentru ca "daca dragoste nu e,nimic nu e".
Cum voi stii ca el e alesul?
Eu cred ca viatza e o loterie ,casatoria e un "loz in plic".Voi stii daca am tras lozul castigator abia la sfarsitul vietii ,cand el,sotul meu indoit de greutatea anilor ,va avea aceeasi stralucire in ochii in momentul in care imi va spune ca ma iubeste,ca sunt cea mai frumoasa "babuta",ca sunt "babuta " lui :)

eu de obicei cand ofer un buchet de flori nu dau importanta la nr florilor ci la frumusetea lui. asa ca superstitia nr impare cred ca este mai mult o obsesie. a darui un buchet de flori demonstreaza prietenie, dragoste, afect, recunostinta ... lucruri care nu se masoare cu nr florilor.

Am citit pe undeva ca florile in numar par se dau persoanelor de care esti foarte apropiat si prin asta transmiti mesajul:esti a mea (al meu)!
Inafara mesajului care poate fi comentat, cred ca la noi(Ro) a duce persoanei iubite flori asa este periculos.
George

Cind am ajuns in "Occident" am fost foarte surprins ca la aeroport nu asternusera covorul rosu, nu ma astepta nimeni cu flori, iar fanfara?!... probabil avea zi libera...
Mi-am adus aminte ce imi spunea o asistenta medicala, cind imi faceam vizita medicala pentru viza:"Draga tinere, vad ca esti inginer... Eu stiu pe cineva inginer ca si tine care de zece ani sapa santuri... si plinge ca a plecat din tara"...
La care eu am raspuns:"Multumesc doamna, dar de unde stiti ca este inginer ca si mine???"
Nu stiu de ce am raspns asa, si nici nu stiu foarte bine ce am vrut sa spun cu asta... cert este ca s-a facut rosie la fata si a trebuit sa plec. Sa vin in alta zi cind era altcineva de serviciu ca sa-mi fac medicalele...

Am ajuns in Occicent, am muncit greu... tot felul de munci, pina ce am reusit sa invat limba si sa cunosc cerintele societatii in care incercam sa ma integrez.
Acum, multumesc lui Dumnezeu, toate eforturile au fost rasplatite din plin.
Dar am vazut si destui care nu au reusit pentru ca nu s-au putut desprinde de "BALCANISM".
Proverbul cu "calul bun se vinde din grajd"... aici nu tine. Trebuie sa iesi din "grajd" si sa arati ce poti.


"Si daca ramuri bat in geam...
De ce nu tai copacul..."

Parintii mei erau intelectuali "repartizati" la tara. Profesoara si inginer agronom...cea mai veche amintire este gradina de flori de la tara unde florile imi depaseau inaltimea (aveam vreo doi ani). Anul care a urmat cand parintii m-au dus din nou la casa lor (stateam in restul anului in oras cu bunica) ma asteptam ca florile sa creasca la fel de mari...dar eu eram mai inalt decat ele...:). Era 1963 cand lumea dansa "twist" si rock and roll si JFK a fost asasinat. Imi aduc aminte si stirile de la radio...si plansul mamei, caci JFK fusese catolic. Sarmana de ea...Doamne odihneste-o in pace!
Mario

astea-s florile de care vorbeam, belle, dar zuuut,
ca-s in msn..., ti le trimit in canalul 3...pt tine.. :))

http://groups.msn.com/Plantesfleursetfruits/delaminedingradina.msnw

paine cu unt si deasupra cu miere...
avem niste miere pe aici... o iau de la tzarani...
de lavanda, de acacia (artzar), de cimbru, de rosmarin,
de eucalyptus, de flori de castane...

eu daca nu mananc un kg de fructe pe zi... sunt bolnava
iar vara cand am fructele in gradina, din mai incepe
cu capsunile pana in octombrie cu merele târzii si strugurii,
pe astea ultime le conserv pana dupa anul nou...
mananc cate 2 - 3 kg pe zi...
vara , cand am pepeni si lubenitze in gradina,
nici nu mai beau apa... doar din astea mananc cate
3-4 kg...
apoi in afara de sezon, am fructele in conserve,
tot surplusul de fructe il pun in borcane,
adaug un sirop fierbinte si duntzuiesc...
fac cu sutele... din orice fruct... si capsunele in
sirop sunt delicioase, dar astea le duntzuiesti doar
15 minute la 80°C....
ca si murele, fragii sau zmeura...

dulcetzuri si gemuri nu mananc, dar vine mama si face multe,
ca ea mananca dimineatza cu sora-mea...
asa ca cum ele stau in apartament la Nice,
proviziile tot la mine stau...