te provoaca sa gandesti
focul mocnit in pradis parea a doua
Hai sa-ti spun ce-am vazut la altii. De la 1 ianuarie in Anglia e interzis fumatul in carciumi. Britzii fumatori inca nu s-au dezmeticit:)) Neavand traditia teraselor, ca francezii, lesne de explicat prin vremea mai tot timpul ploioasa, au inceput sa scoata si ei o masa, doua in fata restaurantelor, intr-un spatiu total neadecvat, stramt, de stau toti claie peste gramada si nu gasesti in veci locuri libere. Asta ca asta, dar sa-i vezi in fata pub-urilor, care n-au mese afara, stand ciorchine cu berea intr-o mana si cu tigara in cealalta, in ploaie si vant, zgriburiti si injurand de mama focului. Nu mi se pare fair:(
Eu sunt invatata cu fetele tinere , zburdalnice si, inca, putintele la minte. Deci nu m-am inca zburlit. Nitel epicureana, nitel obraznicuta, zic sa vad ce-i poate mintea fetei asteia. Ceva mai mult decat mediei, recunosc.
Dar ma si dixtrez: Oamenii, un fel de sfinţi fără aripi, se veseleau bând licoarea de foc, strivită de tălpile celor douăsprezece iele, cu pletele răvăşite de vânt şi cămăşile strânse în jurul pulpelor sănătoase, cu sânii răzvrătindu-se obraznici pe sub moliciunea pânzei de in Licoarea, ca sa fie de foc trebuie distilata intai, nu doar zdrobita. Apoi, sa-i pui bietei Eve in carca si caderea lui Lucifer, imi pare deja prea mult. Deoarece, pe langa dorinta de marire, cea sexuala e doar un firfiric. Unul foarte lucios, adevarat.
Comentariu
- de
(anonim)
la: 12/12/2003 04:15:34
(la: Aromanii, macedo-romanii, megleno-romanii, istro-romanii) nii dor de ochii tai
nu stiu daca cuvantul dor are echivalent in alta limba in sensul lui profund de exemplu sotul meu, cand simte ca mi-e dor de casa ma intreaba ceva de genul: te gandesti la casa ta? - Hast du Heimweh?!(el fiind german) feati si ficiori gioaca'n hora hora -dans specific romanesc ficiori si gioaca - intalnit in dialect zona Brasovului feati imi suna a ceva cu influenta latina s'l ardze peara focului sa-l arza para focului - un fel de blestem dar nu in sensul cel mai rau al cuvantului -intalnit de asemenea in dialect zona Brasovului para vine dupa mine de la forma flacarii; sau ,arzal-ar focu' (tot acolo) aidi pi atzel munti". aidi nu inteleg dar intuiesc atzel este Etzel cred. Ce parere aveti? Cata Don Leon, da' de colesterol ati auzit? Auzi...grasime de oaie. Cica "rasucesti teapa", "introduceti pe jar" (introduceti ai?!:))), dupa ce le-ai luat gatu' si la pui si la oaie)...domle' parca te vad in padure la foc mocnit cum te lingi pe degete...strigand "Mama Leoooooneeeee"!!!
Sanatate maxima si pofta buna! :))) Ne despartim, dar nu ne hotaram
Ne arde-n piept perfid, la fiecare, Un maldar vechi de frunze de salcam, Un foc mocnit si-o alba remuscare. Ca niste regi de piatra ne privim, Bufonii dezmatarii ne devora... Ce rai suntem, ce mult ne mai iubim Ce straniu bate cea din urma ora. "Cand sa patrunda in casa, s-a auzit poarta scartaind. Codoshul s-a uitat. In curte intrase cineva. Cand s-a apropiat mai bine, Gheorghe se dumeri. Era Titi Aripa, varul ibovnicei.
- Cum v-am mirosit eu, puisorule! zise acesta urcand scarile de lemn. Imi spunea ea mie, inima, ca o sa dau de voi pe aici.... Era baut cat ii sta bine barbatului, cu chef de petrecere. Se uita la Paraschiv, pe care nu-l cunostea. Ucenicul il masura nepasator. Noul sosit era imbracat intr-o redingota si in pantaloni largi, din stofa reiata. In mana invartea un baston cu cioc de metal. Parea intre doua varste, desi dupa felul cum urcase treptele i se simtea inca agerimea. - Imi dai voie, spuse varul Didinei, intinzandu-i mana celui tanar, sunt Titi Aripa, beau si pup! Era vorba lui... Paraschiv ii stranse palma umeda si moale. Pana sa se ridice, celalalt intrase in casa. " zaraza Ce ma streseaza pe mine este ca pana si in cazurile astea daca unul din parteneri se pierde, viata merge mai departe; si daca nu il inlocuieste altcineva, il inlocuieste propria imagine distorsionata de uitare. 100 de ani de acum incolo o sa fim nu numai inlocuiti dar si uitati cu totii ca si cum n-am fost. Ce trist! :o(
mie asta mi se pare un lucru bun. nu vorbesc de uitarea de catre posteritate, care chiar nu ma framanta deloc, ci de faptul ca viata merge inainte. altfel ar fi o lume plina de oameni singuri si deprimati, traind exclusiv in trecut. si nu, nu cred in sufletul pereche. cred in suflete care s-au mai intalnit in alte vieti si au poate chestiuni neterminate, au de platit datorii sau de incasat creante. (desi nici aici n-as baga mana in foc, dar mi se pare o explicatie frumoasa si logica a multor lucruri absurde, care totusi se intampla). insa nu cred in sufletul unic, singurul care te poate implini, "jumatatea" care iti lipseste si fara de care nu esti intreg. asta pur si simplu pentru ca ma uit in jur si eu pana acum n-am intalnit cuplu perfect. caci asta ar trebui sa dea nu? un cuplu perfect. ori nu exista, ori cuplurile astea perfecte sunt asa de rare, ca in viata mea de 30 de ani si traind intr-o zona foarte populata, n-am reusit sa intalnesc nici unul. daca stiti vreunul, spuneti-mi si mie, poate imi schimb filosofia de viata :). zaraza mori si... ajungi in iad. dar iadul, in sensul dat de biblie, nu e proprietatea privata a lui sarsaila, unde stau cazane cu smoala si unde se perpelesc pacatosii. iadul e ... nimic. e un fel de vid, de existenta suspendata de cand dai coltu' si pana cand se face adunarea generala la auzirea glasului lui Isus.
iazul de foc e altceva. se pare ca acolo, dupa judecata, o sa le fie desemnat cate un loc pacatosilor fara putinta de absolvire a magariilor colectate de-a lungul existentei. tot acolo ajung iadul (!) si moartea, profetul mincinos si fiara... Nu neaparat benzina.Nu-i de vina vintul ca reaprinde un foc mocnit.
Nici paiele ca au luat foc. Adaugirea ta mi se pare mai degraba un apendice al ideii, nu un arc ce inchide cercul...:) De ce? Capacitatea de a ierta , fie ea si nativa, poate suferi transformari, in anumite conditii.Capacitatea de a tolera ( o tratez separat pentru ca mi se par, clar, doua notiuni diferite)- de asemenea. Poti tolera multe prin detasare,prin distantare, deci "la rece".Da, o froma a arogantei.Insa o forma ce-si are rolul ei de autoprotectie a propriului sistem de valori.Iertarea? Asta implica deja intelegerea mobilului "agresorului", a modului sau de a gandi si actiona, ceea ce nu-i mereu posibil.Ori nu e posibila identficarea pana la capat.Suntem oameni, nu zei...:)
Faine amintiri aveti:)
Mai spuneti, copilaria parca a fost la fel, doar ca inlocuiesc Muresul cu Tirnava Mare si Aradul cu Sighisoara:) Si jocurile...shotron a-ti jucat? Dar noaptea v-ati scaldat in riu si apoi sa prajiti la foc mocnit cucuruz?
măria lu' tănase
- de
andrushca
la: 08/09/2007 09:35:03
Modificat la: 08/09/2007 09:47:42
(la: Portrete cu putin mov) mărie, of, of mărie,
cea cu ghiers amar de glie tu la inemă mă seci cu-ale tale vorbe reci cari ard de foc mocnit:) drept în moale m-ai pocnit (moalele de căpăţână) cu mintea-ţi într-o ţâţână cu voroava într-o rână, cu morala-ţi busuioacă, şi cu pohta-ţi a de joacă:) io barbat dacă aş fi, de doru-ţi mai c-aş muri:))) alex măria lu' tănase - de andrushca la: 08/09/2007 09:35:03 Modificat la: 08/09/2007 09:47:42
mărie, of, of mărie, cea cu ghiers amar de glie tu la inemă mă seci cu-ale tale vorbe reci cari ard de foc mocnit:) drept în moale m-ai pocnit (moalele de căpăţână) cu mintea-ţi într-o ţâţână cu voroava într-o rână, cu morala-ţi busuioacă, şi cu pohta-ţi a de joacă:) io barbat dacă aş fi, de doru-ţi mai c-aş muri:))) alex "Acasă nu făcea absolut nimic asta ca nu care cumva s-o pună cineva la treabă, asumându-şi cu stoicism imaginea de itelectuală..."
stii ce-i ala stoicism? Se consumau lumânări parfumate şi beţigaşe chinezeşti, din acelea la duzină care au cucerit occidentul cu aromele lor exotice şi îndepărtate, se puneau mirodenii pe foc mocnit, se turna scorţişoară în vin fiert şi se dădea pe gât fără prea multe fasoane. repetarea acestei fraze presupun ca a fost o scapare... in rest, povestea e simpatic-aiuritoare si are umor spontan. ma'c sa citesc si celelalte parti.
Intrudere, Intrudere...
- de
Sancho Panza
la: 23/01/2008 13:51:06
Modificat la: 23/01/2008 13:52:35
(la: Vremea Cârtiţelor ) strofa I:
e vremea cârtiţelor ce scurmă-n pământ urma mistreţilor răpuşi de lumină. inteleg incotro ai vrut sa conduci metafora, numai ca ai condus-o cu biciul.Mistretul e simbol al fortei brute si al vitalitatii...cam devitalizat un mistret "ucis de lumina". Apoi: "pe culmea golaşă, murdară de tină se scutură rozele, duse de vânt... " Cum poate fi "murdara de tina" (= de pamant) o culme, un delusor? ultimul vers are 11 silabe, nu 12, ca celelalte. strofa II: aici ai de sus pana jos rima imperfecta (cu indulgenta spus) plus o rupere de ritm in versul 3. in schimb, metafora imi pare mai reusita. strofa de 14-11-12-11. strofa III: e vremea cârtiţelor, posedate de vii ce se-ascund în podoabe şi-n aşteptări; dihania trufaşă te soarbe pe nări, te cumpără-n rate, înfiază copii. dupa parerea mea, era preferabil "posedatA de draci" pentru acuratetea ideii, si folosirea singularului pe tot parcursul primului vesr, pentru a face trimitere la "dihanie". probleme cu ritmul in versul 2.aici ai 13-11-12-12!! strofa IV: fortate rau mi se par ultimele doua versuri: "în timp ce nebunul îşi întorce obrazul pleznit între gheare, ca şi celălalt. " obraz pleznit intre gheare? nebun pleznit intre gheare? ambiguu... formula prozodica:12-12-13-11. (in versul 3, poti renunta la pronumele "isi") strofa V: e vremea cârtiţelor ajunse pe soclu, târându-şi spinarea prin mărăcini. de dragul adevarului biologic si trofic, as sugera "sub maracini" . strofa alcatuita tot la voia intamplarii:13-10-12-12. strofa VI: 11-11-11-11, in sfrasit!:) nu prea inteleg cum devine "sfintii nedrepti"...dar facand abstractie de asta, imi place. din cate stiu, in poezia clasica e preferabil sa se foloseasca acelasi tip de rima. sa zicem ca e un exercitiu...dar se vede ca te-ai lasat dus de idee fiind constrans in acelasi timp de forma. e mare diferenta intre poezia curgatoare si libera cu care ne-ai obisnuit si textul asta. nu ai fost aspru cu mine numai ca... tu prea le judeci la rece pe toate... tot asa esti si in viata ta de cuplu?
in viata de cuplu, nu judec nimic. ce cuplu?...unu' la Ana si altul la Caiafa, cand ne vedem nu stim cine pe cine, mai repede, sa punem pe cruce. daca doresti, iti dau si-o judecata "la cald": asteapta-l, trage de el sa nu plece, nu-l lasa sa priveasca dincolo de chipul tau, arde-l, agata-te de gatul, umerii, camasa, izmenele, bracinarii lui...invata-l sa-ti fie umbra, pune-l sub un clopot de sticla si admira-l in nopti cu luna plina, aranjeaza-i personalitatea dupa calapodul tau, fa-i o lista cu filme si carti obligatorii, cumpara-i tu chilotii, ciorapii, pantofii, camasile, tricourile, pantalonii...tine-l in jug pana cade lat, omoara-l incet-incet, fierbe-l la foc mocnit, inchide-i toate usile si ferestrele, zavoreste-l, obliga-l sa te iubeasca! ar nu-ti pui intrebari cand vezi cum miliarde de dolari se "ard" in cateva zile?
...in economia centralizata se ard in cateva cincinale...stii, la foc mocnit. (...zise intruder, raspunzand in locul zarazei) o sa ma uit pe link-ul ala daca nu-i prea academic si nu e in dialect. :) "e po’, nun teng’ bisogno ‘e niente! tengo ‘e fierre mieje"...:P haaah!
focul mocnit e naspa. face mai mult fum. sal'tari si tie :) sunt de acord cu om-ul si cu brasoveanul.
cat despre au stiut sa recunoasca generozitatea, sacrificiul de sine, iubirea. si lumea adolescentilor pasionati de ţoale, masini, house si manele. o lume siliconata, bogat ilustrata de paparazzi. ...a fi si a parea sunt doua lucruri diferite. e nedrept sa crezi ca daca adolescentii se preocupa de toale si muzica, asta inseamna ca sunt niste roboti fara creier si fara sentimente.
|
![]() |
(la: spre confirmare in cafenea)
sigur, fiecare si-o face cu mana lui. ce deranjeaza nu e greseala propriu-zisa, cat consecventa in greseala. cazul lui bygot, de exemplu.
cu tatiku se demonstreaza ca are destule... "fantasme", atat cat sa se descalifice dupa ce o mana de oameni cu buna credinta au bagat mana in foc pentru el. imi pare rau ca n-a putut sa se abtina.
cat despre daca a avut dreptate sau nu tatiku in disputa lui cu picky, asta e discutabil, dar ceea ce nu se negociaza, dupa cum se vede, e modul de exprimare, ce nu are voie sa sara un anumit cal. indiferent de cat de strigator la cer era un lucru la un moment dat.
cat despre picky, poate vede si admin ca nu e prima data cand individul provoaca un anumit tip de reactii, astfel incat cred ca si genul asta de atitudine ar trebui sa-si ceara cateodata o pauza, in afara de de victimele ce au"cedat" tenatiei de racorire pe timp de asa-zisa"canicula" intelectuala.
imi pare sincer rau de tatiku, dar astfel am mai primit o lectie.
si... cine stie: poate am s-o primesc si pe a doua in curand.
______________________________________________
cui foloseste?