comentarii

focul tainic stralucitor


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
In privinta vrajilor - de damned_soul_666 la: 30/06/2007 23:31:27
(la: Satanism in Romania)
Intradevar vrajitoria il afecteaza si pe magus sau Mare Preot sau ce rang o avea tipul respectiv. Exista mai multe tipuri de vrajitorie. Vrajitoria pe care o practica babele la tara, sau ghicitoarele, sau alti tipi sau tipe de genul asta este un gen de magie in care este chemat Adonai(adica Yehowa) si in numele lui vrajitorul le comanda demonilor. Aceasta magie nu mai tine in ziua de azi pt ca asa cum am mai spus toti Demonii Goetici au fost eliberati, iar magia asta lucreaza cu Demoni Goetici. Apoi magia de tip wodoo se poate baza pe imagine(o poza sau o papusa facuta din lucruri personale ale victimei, sau o papusa cu poza victimei lipita pe fata). Prin wodoo adeptii (oamenii foarte experimentati, veteranii) pot chiar si sa omoare. Mai exista ritualuri de wodoo bazate pe ritmuri, melodii si dansuri hipnotice. Am vazut un documentar in care un african ai carui parinti se ocupau de vodoo a afirmat ca muzica house se aseamana izbitor de mult cu muzica de wodoo pt ca are acelasi ritm hipnotic. Deasemenea in satanism exista magie alba si magie neagra. Magia alba in primul rand este mai usor de practicat. Necesita mai putin antrenament, mai putina forta psihica, si nu sunt chemati demonii, in cazurile in care se lucreaza cu proiectie de energie. Totusi am auzit ca in cazul in care nu stii sa lucrezi destul de bine magia alba poate avea efecte secundare nedorite si devine "magie gri". Adica sa zicem faci un ritual in care sa castigi o gramada de bani, si peste cateva zile iti moare cineva din familie si tu mostenesti averea lui. Totusi de efectele astea secundare nu am auzit de la sursa principala si nu sunt sigur in privinta lor. Acum, cand practici magie neagra, aici lucrurile nu mai stau atat de simplu. In magia neagra lucrezi cu energii negative. Trebuie sa fii cat de cat experimentat, sa cunosti energia cu care lucrezi, sa nu formezi nici o legatura intre tine si energia respectiva, sa nu o invoci (sa nu o iei in tine) ci sa o evoci (sa o chemi 'langa' tine adica in afara corpului tau ), si cel mai important sa-ti cureti aura si chakrele la sfarsitul ritualului. Pt a-ti curata aura si chackrele trebuie ca intr-o transa sa-ti vizualizezi aura si chakrele, apoi sa vizualizezi o lumina la fel de puternica ca cea a soarelui care iti lumineaza aura si chakrele. Apoi poti sa vizualizezi un foc foarte stralucitor care iti curata orice rest de energie negativa. Poti apoi sa vizualizezi un disc de energie pozitiva, caruia ii comanzi sa se invarta cu viteza luminii. Cand incepe sa se invarta asa devine la fel de stralucitor ca soarele. Trebuie sa vizualizezi si sa simti acest disc trecand intrand in corpul tau prin chakra capului, trecand usor prin corpul tau, curatand orice rest de energie negativa si iesind prin chakrele picioarelor. Doar daca nu esti indeajuns de experimentat, sau nu-ti cureti aura poti sa ai de furca cu 'reculul' magiei negre.
#211619 (raspuns la: #211598) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Celei care… - de cosmacpan la: 09/07/2008 22:53:07
(la: de unul singur........)


Reţeaua gândurilor noastre
Crează trupu-i viu făr’ de contur
Stăpâni şi sclavi sclipirilor albastre,
Voinţa-i ţine legăturile fără cusur.

Decizia de viaţă şi de moarte
Asupra vieţii, n-aparţine nimănui
Căci omorând-o vom muri şi noi
Trupuri uscate, pete de noroi.

Să nu mă părăseşti!
Să nu mă laşi fără suflarea ta
Omoară-mă, dar viaţa gândului nu mi-o lua
Şi întrebărilor nepuse, eu, răspuns voi da.

E-ngrozitor când pierzi pe cineva
Dar ce te faci când piatra ce ucide e în mâna ta?
În seara asta plâns-am pentru mine, pentru ea,
Căci gându-i cere inimii ceea ce n-ar putea.

Foamea de a gândi mereu ceva
E focul tainic ce-a zidit şi luminat creaţia.
Gândeşte-te că poţi ceea ce alţii n-au putut
Concepe tu ceva neconceput.

Gândul de-a pierde gândul, ameninţă tăcerea
Ce o păstrăm în taina gândurilor nerostite,
Rostogolirea şarpelui care-şi înghite coada
Trecut şi viitor care promite.



Să fie-n temelia Universului crima înscrisa?
Sau nu-i decât greşeala ce a fost prezisă?

Există posibilitatea ca imposibilul să devină posibil.

luciul si stralucirea.. - de JCC la: 13/11/2003 03:47:35
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
fac de multe ori poze "natura moarta" de obiecte sau lucruri care stralucesc si sclipesc, reflecta lumina , se face ca o pata alba pe poza.
am utilizat pana acum un agent matificant (care face mata suprafata) in aerosol
dar este dificil sa utilizez pentru o vaza de cristal, (pelicula de agent mat) se solidifica si este greu de inlaturat
Cineva mi-a vorbit sa utilizez o bucata de zahar cubic, ca a vazut o data un fotograf facand asta , dar nu-si mai amintea exact cum..

Este adevarat? cum se procedeza?
(este vorba de poze cu flas)
Multumesc anticipat pt raspuns
Arhonte Carol sunt - Sa nu ne emotionam prea tare... - de (anonim) la: 16/05/2004 17:26:46
(la: Existenta divinului?!)
Toata stima Desdemona Doamna, ati punctat perfect, si cu real bun simt.
Intr-adevar, religia crestina nu a fost deloc blanda la inceputuri (care au durat mai mult de o mie cinci sute de ani!!!), timp in care conducatorii institutiilor religiei crestine au impus-o popoarelor cu forta si mentinuta asisderea. S-au facut crime impotriva umanitatii strigatoare la cer( iar Cerurile nu au raspuns!), Hitler pare un mic copil, cu cele cateva sute mii de oameni arsi, in numele "omului nou" "rasei alese".
In Evul mediu au fost arsi pe rug, milioane de oameni din popoarele Europei,au fost schingiuite asa cum nimeni vreodata n-a facut-o in numele nici unei alte religii "pagane" "barbare" din trecut. Nici macar
satanistii, cei ce se inchina lui Satan nu au atins acest rafinament al
" blanzilor crestini ". Ma refer,repet,la liderii credintei crestine acelor vremuri.
A fost Intoleranta extrema si a fost Moarte!
Eu sunt Nascut crestin. Insa sunt un spirit realist si lucid. Iar memoria si logica mea sunt asa cum trebuie sa fie.
Eu nu il neg pe Dumnezeu, ar fi ca si cum m-as nega pe mine, insa nu imi face extrem de multe iluzii privitoare la excelenta si infailibilitatea religiei crestine. Si nici nu cred ca va fi ultima mare religie a pamantului. Istoria a dovedit-o de atatea ori.
Imi amintesc acum, ca religia crestina a numit toti marii Zei ai religiilor anterioare Diavoli, Demoni. Litera religiei crestine a hotarat si
i-a "alungat din ceruri!! Vorbesc acum de fapte, de adevaruri scrise, mentionate intr- o serie mare de documente Reale ale vremurilor trecute. Documente ignorate de capii religiei crestine pe la anul 300. Este stiut si ras-stiut!
Un fapt interesant legat de mitul "Alungarii din cer":
Aproximativ 7000 ani in urma, Constelatia care stapanea zona "spirituala" a cerurilor, Nordul, era Constelatia...DRACO! Steaua polara era Thuban, steaua cu magnitudinea cea mai mare din aceasta Constelatie. TOATE popoarele lumii de la acea vreme si-au bazat religiile si credintele pe stralucirea si influenta acelei constelatii. Mari civilizatii s-au dezvoltat,regate puternice,imperii,au beneficiat de o cunoastere si o tehnologie de care cei mai mari savanti, fizicieni moderni (crestini ai mileniului 2 si 3,acum,) ar trebui sa fie invidiosi. Exceptie, Tesla.
Cea mai importanta civilizatie de atunci cea egipteana, ne-a lasat piramidele, ale caror coordonate matematice insumate, dau exact coordonatele Constelatie Draco, cu punct focal pe steaua Thuban! Este un fapt, nu imaginatie.
Toate scrierile importante ale "Vechilor", descriu contacte directe ale oamenilor cu "Zeii", patriarhii traitori cu cel putin doua mii de ani inaintea
anului 0.e.n, descriu "carele de foc", si "slava cerurilor" si "Ingerilor", veniti sa imparta oamenilor diverse.
Cu putin timp inainte de aceasta era, Constelatia Draco conform legilor Naturale si Universal Divine, si-a schimbat pozitia pe cer ,si o alta stea i-a luat locul in centrul Nordului - Polaris.
Aceasta schimbare in ceruri, a fost perceputa si inteleasa de popoarele antice, in felul in care stim. Urmarea a fost o noua religie, care s-a impus aspura celorlalte in timp. Cu 10 mii de ani inainte, o alta constelatie inconjura polul Nord, si civilizatiile se cunosc care sunt acelea, aproximativ, Atlantida, etc. Peste alte ...1000 de ani,
alta stea polara se va gasi la Polul Nord, fapt ce va produce diferite schimbari in constiinta "modernilor" locuitori ai pamantului, urmand o...alta religie, decat cea crestina., s.a.m.d
Concluzia?
Universul se schimba,constiinta oamenilor se schimba, Istoria se repeta la intervale regulate, precise, de timp.
Traim in mit, spunea cineva.
P.s- Un fapt Real,ce poate parea ciudat pentru unii, revoltator pentru altii, crestini hotarati sa fie crestini.
Arheologii au descoperit in cel putin 3 locuri in Romania, tara noastra,
un ex.la Adamclisi, o bucata de ceramica,veche nu de 2050 ani de pe timpul razboaielor daco-getilor cu romanii, ci de aprox.4000 ani, ceramica pe care era scris in limba daca ( nu romana) o rugaciune a unei femei dace catre Divinitatea sa, care afirma cam asa,redau aprox: " Mare zeita, sunt 666, sunt luminoasa si buna, te rog sa iti amintesti de aceasta si sa ma reincarnezi..."
Ce sa fie de spus? Sunt stramosii nostri, au fost oameni buni,viteji, patrioti, iubitori de vatra si copii, stramosi ce traiau omeneste, in pace cu inimile si constiintele lor, inchinandu-se Divinitatilor timpului, cum noi urmasii lor, ai dacilor si getilor, ne inchinam Divinitatilor prezentului fiind impacati cu ei in constiinta noastra.
Intrebarea ce mi-o poate pune oricine - Sugerezi ca Dumnezeu nu este acelasi, Unul in toate timpurile?
Bineinteles, insa, capacitatea de percepere a constiintei umane este diferita de la epoca la epoca, dupa sistemul cunoscut, deal-vale, deal-vale.
Sa fie omenirea astazi in pozitia "deal"?
Sa privim putin la actiunile imperiilor de astazi, la actiunile locuitorilor din
tara unde s-a nascut ultimul mare Invatator al omenirii, si sa ne reamintim in ce punct in timp au disparut civilizatii si odata cu ele cultura si religia acestora.
Arhonte Carol



#15478 (raspuns la: #15342) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre kundalini si sexualitate - de spirit_intelept la: 29/06/2004 06:45:50
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga Desdemona,
pot sa-ti spun ca-mi place stilul in care gandesti...as putea spune ca si continutul ideilor imi place mai mult ca la inceput :). Oricum, as dori sa-ti atrag atentia la cateva aspecte din reply-ul tau:
- Nu toate tehnicile de yoga care vizeaza trezirea lui Kundalini sunt doar pentru purificarea si pregatirea fiintei. De fapt ansamblul tehnicilor de purificare (Kriya), inclusiv cele mai spectaculoase cum ar fi Nauli Kriya, Basti Kriya, etc...sunt doar o parte din tehnicile care sunt in legatura cu aceasta energie. Un exemplu simplu il putem lua din practica yoghinilor tibetani tumo, care pentru a-si genera caldura interna care i-a facut celebri fac apel la niste exercitii corporale si de respiratie care uneori sunt destul de intense (gen "respiratia foalelor", Bastrika) contractii cu diverse zone ale corpului, exercitii de vizualizare a trezirii lui kundalini ca o coloana de foc pana in Manipura, etc. Deci sunt tehnici care vizeaza chiar trezirea la comanda a acestei energii, evident cand structura noastra este suficient de purificata si cand concentrarea mentala este suficient de mare. De fapt chiar in literatura occidentala apar treziri accidentale a lui kundalini, de ex atunci cand Emmanuel Swedemborg (considerat unul dintre cei mai mari cercetatori ai planurilor astrale si ai lumii ingerilor), a cazut in fund pe scari. Aceasta cazatura a fost pentru el punctul de inceput al aparitiei fenomenelor de clarviziune care mai tarziu l-au pus in contact cu anumite universuri subtile.
- Trebuie sa faci totusi o diferenta intre coborarea harului si kundalini. Este evident ca Duhul Sfant sau orice forma alta forma de Gratie Divina ii apartine lui Dumnezeu si El ne-o confera conform cu legile Sale tainice. Kundalini in schimb este o energie, este drept foarte elevata, dar care este a noastra si ne apartine. Nu trebuie sa facem greseala sa consideram ca aceasta energie ar avea constiinta proprie si se trezeste cand considera ea necesar. Daca am gandi asa, am ajunge la idea ca de fapt spiritul nostru de fapt este altcineva decat noi insine. Ori nu este asa, fiindca si o fiinta iluminata isi pastreaza de exemplu memoria anterioara iluminarii ca fiind proprie ei (chiar daca asemenea oameni se exprima transpersonal cu "acest corp" sau "aceasta minte").
- Energia Kundalini, cand se trezeste in mod armonios si ascensioneaza pe centrii superiori este intr-adevar o manifestare complet benefica si spirituala. Exista insa treziri partiale ale acestei energii, de exemplu cand in viata noastra apar momente unice, privilegiate, de iluminare sau de trezire a sufletului, comuniune cu Dumnezeu, etc. In fazele avansate de practica, aceste momente sunt din ce in ce mai dese, pana cand Kundalini se stabilizeaza definitiv in Sahashrara, aparand astfel starea de iluminare suprema. In Yoga Sutra Patanjali diferentiaza aceste tipuri partiale de trezire a lui kundalini in diferite forme de Savikalpa Samadhi, care culmineaza cu starea suprema de Nirvikalpa Samadhi.
Cand kundalini se trezeste, aceasta energie fiind foarte intensa, activeaza diverse "seminte" karmice corespunzatoare nivelului pe care l-a atins ascensiunea. De exemplu lui Ramakrishna cand i s-a trezit kundalini in Manipura, a simtit o putere asa de mare incat simtea ca poate sa ia soarele in pumn si sa-l sfarame. Daca diferite persoane care nu sunt pregatite au aceasta trezire a lui kundalini, aceasta le va activa foarte mult din karma lor latenta si se vor confrunta cu o serie intreaga de pasiuni, dorinti foarte puternice, diverse fenomene care trebuiau sa se petreaca in viata lor karmic abia peste ani de zile, etc. Deci o fiinta care practica asemenea procedee trebuie sa fie si ghidata intelept si sa i se confere a anumita protectie fata de asemenea fenomene karmice care pot sa apara.
- Sunt de acord cu tine ca nu trebuie sa confundam kundalini cu alte energii din fiinta, cum ar fi prana, apana, etc. De fapt eu in reply-ul meu am spus clar ca amorsarea procesului de sublimare a energiei sexuale conduce, printr-un efect de aspiratie (ca si cum absorbim aerul dintr-un tub bagat in apa), la trezirea si ascensionarea lui kundalini. Normal ca asta nu se petrece de fiecare data, dar atunci cand se petrece starile resimtite sunt coplesitoare.
- Legat de ce inseamna dorinta pura sincer sa fiu am zambit cand ti-am vazut rationamentul :). Hai sa-ti spun de ce: In prima faza spui ca dorinta pura "nu e perisabila", deci este eterna. Pe urma spui "odata ce s-a realizat..." deci pana la urma nu mai este eterna ci se realizeaza si ea candva. Atunci distinctia intre ea si dorintele care se realizeaza, gen "mancat inghetata", dispare. Eventual, ca sa fii corecta, ar fi trebuit sa folosesti nu "dorinta" ci "stare" sau "emotie". Si atunci te-ai fi exprimat la modul ca "starea pura de uniune cu Dumnezeu este ceva tainic, coplesitor, ceva mereu nou si spontan, in care spiritul extaziat exploreaza in infinit infinitatea lui Dumnezeu". La acest mod sunt perfect de acord cu tine ca aceasta STARE difera de orice alta stare limitata de placere sau fericire pe care ne-ar putea-o conferi orice altceva in afara lui Dumnezeu.
- In final, legat de relatia intre fuziunea amoroasa si yoga, din fericire marii maestrii spirituali sunt ori in favoarea unei asemenea relatii ori cel putin foarte moderati in sfaturile pe care le dau :). Mari maestrii budhisti, cum ar fi Tsongkhapa (considerat in budism ca un avator, o incarnare a intelepciunii lui Dumnezeu), tantrici cum ar fi Abhinavagupta (considerat si la ora actuala exponentul cel mai de seama al Shivaismului Kashmirian, autor al mai multor tratate sintetice despre tantrism si chiar autor al unuia dintre cele mai faimoase tratate de arta si estetica), taoisti (Tratatul Imparatului Galben, Ishimpo), yoghini (Charaka Samhita, Hatha Yoga Pradipika, Gheranda Samhita), etc...sunt in favoarea practicarii fuziunii amoroase cu continenta in vederea evolutiei spirituale. Alti maestrii cum ar fi Sri Aurobindo, Swami Shivananda, Ramakrishna, etc...la randul lor afirma ca sexualitatea nu poate fi spiritualizata decat daca este eliminata pierderea samantei prin abstinenta sau prin continenta sexuala perfecta. De fapt in sistemele spirituale indiene conceptul de CONTINENTA SEXUALA (Brahmacharia) este foarte larg raspandit si apare chiar in forme de yoga care aparent nu au nici o legatura explicita cu sexualitatea, cum ar fi Jnana Yoga sau Bhakti Yoga.
Dar cum ziceai si tu, suntem liberi sa practicam in vederea evolutiei noastre spirituale ceea ce consideram noi ca fiind mai bine pentru noi. Daca tu simti ca iubirea insotita de erotism nu ti se potriveste pentru evolutia ta proprie, orice maestru, chiar daca nu este total de acord cu tine (fiindca el poate vedea lucruri la tine de care inca tu nu esti constienta), iti va respecta liberul arbitru. La fel, daca o alta fiinta practica asa cum trebuie tehnicile spirituale care includ continenta sexuala, un maestru spiritual autentic o va ghida si de aceasta data, punandu-i la dispozitie metodele cele mai eficiente adaptate specificului acelei persoane. Aceasta fiindca in traditia spirituala sunt multe marturii si de fiinte care au atins starile supreme spirituale folosind inclusiv sexualitatea ca un adjuvant pretios (cum sunt Abhinavagupta, Saraha, Nafzawi, Maestrul Tung, Wu Hsien, Tilopa, Padma Karpo, ...).
In acest sens chiar in budhism, care este o disciplina spirituala cu larga traditie monastica, uneori referirile la sexualitate sunt foarte clare si fara sa lase loc de interpretari: "Atat practicantul cat si mudra trebuie sa fie fiinte cu cele mai inalte capacitati...e necesar de asemenea ca ei sa fie versati in cele 64 de moduri ale jocului sexual asa cum sunt acestea descrise in tratatul despre beatitudine (Kama Shastra)...si sa fie in stare sa controleze picaturile topite, impiedicandu-le sa scape in exterior"; Tsongkhapa, "Sase Yoga ale lui Naropa", Ed Herald.

PS: mesajele au aparut postate de doua ori fiinda o data le-am trimis direct cu "comenteaza" si alta data cu "Raspunde".
#16960 (raspuns la: #16923) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Denysa - de carapiscum la: 23/09/2004 05:08:54
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pt. mine personal Eminescu a fost, inainte de a fi numit geniu, cel mai mare teolog al timpurilor sale, unul aproape desavarsit, care s-a incumetat sa puna in versuri ceea ce este aproape inexprimabil in cuvinte- originea lumii/inceputurile ei, infinitatea lui Dumnezeu si atributele Sale...

Imi permit sa fac un mic comentariu pe marginea catorva versuri din aceasta poezie.

"Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici samburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeuna,"...

Va sa zica spatiul si timpul nu existau, materia inca nu primise forma fiindca "era din randul celor ce n-au fost niciodata". "Pe-atunci", adica intr-un moment nestiut de nimeni fiindca, normal, nu exista nimeni, "era El singur"- Dumnezeu (zeu). Acest "zeu" suprem "statut-au inainte de-a fi zeii"- asadar toti zeii de dupa El sunt simple nascociri ale mintii umane. Vine apoi cu indemnul de a-I aduce toti cantari in inimile noastre fiindca "El este-al omenimei isvor de mantuire". Cata simtire interioara trebuie sa fi avut el personal ca sa poata scrie asa niste versuri, atat de adevarate si de "personale"... SI nu se sfieste sa si-o exteriorizeze intr-un fel de elan de bucurie ce surprinde placut, mai ales ca obisnuieste sa faca apologia mortii aproape pretutindeni in scrierile sale.

Strofa a treia continua ideile de mai inainte, cu amendamentul ca acum vorbeste explicit despre sine, despre cum a luat el fiinta si cum "inima i-a fost umpluta de farmecele milei". Va sa zica este fermecat de mila divina, asa dupa cum putem interpreta ca el insusi este un om milos. "In vuietul de vanturi auzit-am al lui mers"... O fi vorba aici de "glasul Domnului" din Psalmii lui David? In Psalmi gasim nenumarate expresii referitoare la fenomene naturale prin care Dumnezeu se face cunoscut oamenilor. Tot in aceasta strofa "cerseste inc-un adaos: / Sa-ngaduie intrarea-i in vecinicul repaos!" Prin urmare EL se roaga, el personal "cerseste" sa intre in vesnicie la odihna vesnica, exact cum fac bunii crestini care asteapta sa intre in bucuria mantuirii.

Urmatoarele 3 strofe vorbesc despre zbuciumul si chinul sau interior, cu un fel de ura fata de propria persoana, sau mai bine zis fata de propriul destin uman. Pt. cineva neinitiat, cererile pe care le exprima el intr-un stil dramatic sunt intr-un anume fel de neconceput, parca nedemne de insasi conditia de om si de crestin. Dar IERTAREA de care dispune el si pe care vrea s-o imparta tuturor, chiar dusmanilor sai cei mai temuti, este expresia vie a lucrarii iubirii de semeni, ca ultim gest inainte si chiar dupa moarte. De unde toata aceasta pornire spre autodistrugere? Raspunsul il da chiar el: ""Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor". Se prea poate ca el sa fi simtit ca nu va putea muri pana ce nu va face acest ultim gest de smerenie si de mila crestina. Dar e f. probabil ca sa fi stiut ca iubirea si iertarea ADUC PACEA SUFLETEASCA DORITA atat de mult de noi toti, si in mod special de el. De fapt toate aceste versuri ale sale pot fi intelese deplin numai prin prisma si in contextul religios din care si-au luat fiinta, de buna seama.

Ultima strofa vine cu un fel de conciliere/impacare (cu sine si cu Dumnezeu), daca o putem numi asa, prin faptul ca multumeste pt. norocul de-a trai ce i-a fost daruit. Dincolo de mesajul anterior care poate lesne sa ne induca in eroare, versul al doilea din ultima strofa pune intr-o noua lumina si da la iveala intelesurile nebanuite ale acestei rugi. Asadar nu vrea sa se autodistruga, altfel ce rost ar mai avea sa zica: "Ca tu mi-ai dat in lume norocul sa traiesc."? EL MULTUMESTE PT. TOATE, deopotriva bune si rele. Mai mult decat atat da dovada si de un neasemanat spirit crestin zicand ca nu cere daruri care l-ar putea face nedemn, ci "ura si blestemuri" prin care el s-ar putea "lamuri ca aurul in foc". "Genunchi si frunte nu plec" nu inseamna refuz de a I se inchina Domnului, ci refuzul in a primi bunatati pe care nu le-ar merita sau care l-ar face sa cada in ispite- bineinteles, asta se subintelege, nu se zice in mod direct.

Contemplatia sa sfarseste intr-un ton aparent sumbru, insa in realitate unul plin de semnificatii teologice: "Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mi se curma / Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!" Pare a fi o aluzie la cuvintele Ap. Pavel care vorbeste despre a doua venire si invierea mortilor ce vor avea loc "la glasul Domnului si la trambita arhanghelului". Stingerea de care vorbeste se refera la distrugerea lumii acesteia pt. eternitate iar "disparitia fara de urma" poate fi privita ca o rupere a oricaror relatii/legaturi cu materia.

Ca o concluzie finala personala, suferinta si chinurile indurate l-au facut sa perceapa lucruri care in mod normal putini le percep fiind extrasenzoriale. De ce s-a numit poezia "Rugaciunea unui dac"? In primul rand pt. ca este o rugaciune. In al doilea rand as raspunde tot cu o intrebare: de ce nu a numit-o "Rugaciunea unui roman"? In opinia mea, chiar daca in poezie nu gasim nici o referire la vreun aspect legat de trecutul nostru istoric, inclin sa cred ca s-a numit pe sine dac, ca urmas al celor ce credeau in nemurirea sufletului, viata vesnica si un singur zeu suprem. Privita asa poezia capata inca un inteles tainic si anume bucuria prin care aceia isi dadeau viata cu zambetul pe buze fiindca aveau acel sentiment pre-crestin, aceasta bucurie de plecare spre eternitate o regasim in mod vadit la Eminescu. De aceea s-a numit pe sine "dac" si nu roman, om, crestin sau altfel.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23126 (raspuns la: #22764) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Esti destept foc. (nu-i a - de alexbrie la: 09/12/2004 23:05:37
(la: Confruntarea TVR Nastase-Basescu)
Esti destept foc.

(nu-i asa ca ma vei vota pe mine? ca doar te-am mintit atat de frumos...)
este arma de foc a problema? - de (anonim) la: 05/02/2005 23:59:57
(la: Arme de foc)
De romanul_vesel,

Arma de foc nu este o problema daca este utilizata in mod corect.
Din nefericire, scopul pentru care au fost construite este acela de a ucide fiinte vii, animale sau oameni.
Fie ca este construita cu mare finete, folosind cele mai inalte tehnologii, sau este doar un puscoci vechi si ruginit daca este instare sa detoneze un cartus si este daca indreptata catre o tinta vie?!... rezultatul este acelasi!
Fie ca este folosita pentru aparare sau pentru atac, cu arma poti ucide.

Dar cine ucide?!... Arma?!... Sau cel care apasa pe tragaci?... Daca cineva vrea sa comita o crima si nu are arma de foc poate sa foloseasca un cutit, un topor sau chiar un ciomag mai sanatos.
Dar cutitul, nici toporul si nici ciomagul nu au fost construite pentru a ucide. Totusi pot fi folosite in acest scop. Asa ca unde ne oprim? Nu mai fabricam arme de foc, nu mai fabricam cutite, topoare si ciomege?
Si daca cei care vor sa ucida folosesc "starngularea"???? Deci numai fabricam nici fringhii si pina la urma ajungem sa ne amputam miinile ca sa nu putem strangula...
Dar daca folosim lovitura cu piciorul sa omorim oponentul intr-o disputa? Atunci vom amputa si picioarele... ne scoatem si dintii ca sa nu ne putem musca de beregata?...

Deci nu armele de foc sint cele care ucid.
Exceptind cazurile de exceptie (well... devenite foarte comune si frecvente in ultimii ani...) cind agresiunile unor tari impotriva altor tari creeaza sute de mii de victime... mai multi oameni mor in accidente de masina decit prin arme de foc. Deci va trebui sa desfiintam si masinile!

Eu cred ca nu armele de foc, cutitele, topoarele, ciomegele, fringhiile si masinile omoara ci oamenii care le folosesc.
Deci ca sa nu mai existe crime va trebui sa desfiintam oamenii?!..

Absurd!!!!!!

Singura cale de a reduce crimele este eradicarea motivelor care determina comiterea crimelor: lipsa de educatie, saracia, drogurile, asuprirea sociala si nationala... si mai gasiti voi altele ca sigur mai sint.

Pe curind,

Alex
Bre Rahoulle - de Soricel gras la: 19/04/2005 15:20:30
(la: Zambeste cald...)
Nu vreau..nu vreau si gata.Stii... ori de cate ori incerc sa ma port frumos cu cel pe care incerci matale sa-l iscodesti putin, m-a enervez si mai mult. diavolul [sic] e un uracios complexat si ingamfat, un pervers ce nu se mai satura de potiru-i infect si nespalat din care curge fara incetare pacatul , amestecat cu acea pasta vascoasa venita din sfasierea sufletelor proaste si slabe, dupa cum le numeste el. E un handicapat, nah, c-am spus-o si pe asta, si nu ma tem s-o spun. Ce daca e puternic... ce daca e atat de urat incat ingheata apele atunci cand priveste inspre ele...putin imi pasa. De mult am inceput lupta cu idioti-i acoliti, si chiar am inceput sa ma obisnuiesc... e un bou ce nu mai poate lumina pentru ca si-a dat foc la priza atunci cand era frumos si zambitor... si-o sa-i scriu in continuare numele cu litera mica, si-o sa-l dispretuiesc pentru ca nu merita altceva, cu toate ca e nelipsit din vietile noastre, din gandurile noastre , sau chiar din paharelele nevinovate de vin pe care le dam pe gat din cand in cand....
Stii tu ca reclamele minte de cele mai multe ori, si ca oricat am incerca sa ne punem speranta intr-o manevra spectaculoasa, cariile o sa existe. Chiar daca in spatele plombelor, chiar daca in spatele albului stralucitor daruit de pasta antizambet si durere, ele o sa existe, pentru ca noua ne place asa. Nu suportam frumusetea, pe care de multe ori o confundam ori cu naivitatea, ori cu nonsensul. E pacat, dar ne-am obisnuit deja... zambetul e un nonsens in zilele noastre, ce sa mai zic de ala cald si plin de frumusete... acela nici nu exista, ba mai mult, incepe sa dispara si de pe fetele copiilor a caror limita de varsta a inceput sa scada ingrijorator de mult. Daca "pe vremea mea" pe la zece ani inca eram considerat copil, cu toate ca mai furam din cand in cand cirese si struguri, vad ca acum la sapte ani ai deja par la puta si te gandesti la prima ta perversiune, ca tot pe-acolo incepi sa-ti defintivezi jargonul format in principal din organe genitale, mame straine si multe, prea multe altele, iar aerul inocent ce-l invaluieste de obicei pe copil incepe sa se topeasca incet, facand loc unei ciudatenii, unui invelis de plastic ce mie unul imi miroase a abjectie... Poate mi se pare mie, omul naiv si paranoic atunci cand vine vorba de extreme...
Si stii cat de mult imi place sa-l tin pe drac la usa? Nu-ti vine sa crezi...savurez momentul cu o placere ce se aproape de obsesie. Pacat ca reusesc asta doar o data la cativa ani, cu putina sansa, si in restul timpului ii suport razbunarea absurd de dura... dar asta-i unul din farmecele vietii,nu? Sa induram spinii care impanzesc straduta ingusta a vietii, si ne sfasie talpile fragede scotand la iveala bucati timide de carne pura, neatinsa de praful depravarii... of of..

Peace!
#44318 (raspuns la: #43967) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tara de foc! - de kradu la: 24/04/2005 21:01:53
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Si eu umblu cu slana, pita si brisca pe drumurile astea rele ale Patagoniei!
Mai trag si cite o dusca de shlibovita ungureasca ca turz ori palinca nu aduce magazionerul la general store! Apoi sparg o ceapa rosie usor degerata si m-anchin Domnului.
Mai aprind citeva din focurile "Tarii de Foc" si-mi imaginez cum se vad ele de pe corabii!
S-auzim numai de bine!
"K".
#45283 (raspuns la: #45053) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mituri despre studii I (pt don) - de cico la: 25/06/2005 06:29:13
(la: EXPERIENTA CANADIANA "Canadian Experience")
In ORICE tara din lume e-un mare procentaj de absolventi ce trec facultatea "ca rata prin apa" (cu destui lucrezi cred). Plus ca un 10 pe diploma n-o sa-ti garanteze un avion sau pod solid.

(1) In Ro stiam toti de facultati bune si grele (medicina, informatica, aeronavele, automatica, electronica etc), unde limitele la concursul+examenul de intrare erau adesea peste 9 si unde intr-adevar faceai carte. La fel cum existau si facultati mai de umplutura, si destui se procopseau cu diploma dupa ce intrau cu 5 la seral pe ce raminea liber in toamna.

In vest ai o situatie deloc mai stralucita, si cu un iz local : toate universitatile oraselor mari (Toronto, Vancouver, Montreal, Calgary) si nu numai, se lauda ca-s cele mai bune (treci pe la poarta lor si le vezi sloganele pe frontispiciu, mai rau ca la reclamele de pasta de dinti). Lipsa competitiilor directe intre studenti (cum erau concursurile profesionale sau olimpiadele la noi) le permite s-afirme orice. Dealtfel, prin scolile americane nu e incurajata competitivitatea directa (si-i pacat). Clasificari arbitrare se fac aproape numai dupa SATuri (teste finale, de absolvire). La universitati nu dai examen de admitere, ci bagi banul. Ca proful se vede in conflict de interese la examene : daca te trece prea la toate, nu face universitatea destui bani pe pielea ta.

(2) In Ro, destui au luat diploma ca tata Leana (RSI zicea ceva asemanator), pe pachetele de Kent, pila lu' taticu', tavaleli cu profii etc. In vest? N-am vazut, nu stiu (dar nici nu bag mina-n foc ca nu pot fi cazuri).

(3) S-or mai fi procopsit destui cu diplome ..."protocolare" :) Ca si "specialistii" trimisi de ONU sa inspecteze uzine nucleare prin Irak sau Iran (deci si de-astia pot fi creati de orice tara in lume).

Sint si alte cazuri? Puneti-le.

si eu am facut facultatea in romania. mai mult de jumate din absolventi habar n-aveau materia pe care au studiat-o timp de 5 ani

Nu te-ntreb unde-ai facut facultatea (de-aveai jumate-asa slabi). Ce-ti pot spune e ca unul din cei mai "slabi" colegi pe care l-am avut in fac e tot aici, si-a gasit job (de invidiat, nicidecum spalat WC-uri) din primele luni, n-a facut vreodata o echivalare de diplome sau studiu in vest, si cistiga si-acum cel putin dublul salariului mediu pe Canada.
#56697 (raspuns la: #56677) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rugul Aprins: Pr. Daniil de la Rarau (Sandu Tudor) - de Anamaria Stoica la: 29/07/2005 11:11:24
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Ieroschim. Daniil de la Rarau (autorul "Acatistului Ragului Aprins") a scris ultima sa poezie - de o tulbratoare frumusete - in dimineata zilei arestarii sale. Se va stinge din viata in inchisoare bolnav si batut.

AM AUZIT CANTECUL PASARII UNICE

Dimineata, la ceasul rugaciunii,
Cand pe ramuri sta inca proaspata
Roua,
Am auzit langa mine
Cantecul pasarii unice.
Iata! Se inalta asa de minunat,
Asa de limpede
Si rasuna in atata ecou
Incat pare ca lumea,
Marea si larga lume,
Toata il asculta, firea toata il aude
Si ii raspunde,
Il aude
Si-l insoteste
Pana sus de tot
La Dumnezeu.
Privesc, pe mladita unei ramuri,
Intr-o picatura
Limpede de roua
Si ascult cantecul de lumina
Al pasarii.
In linistea lunga a clipei
Acesteia
Atat de inalte,
Fara voie imi inchipui
Bucuria cereasca;
Fara voie
O descopar acum,
In pacea
Starii e rugaciune
La care
Ma aflu si care
Ma stapaneste
Deplin.
O descopar nu ca o oprire
Si inecare
In simtire,
nu ca o pierdere
o uitare de sine
in extaz,
ci ca o ascutime de inteles
trait,
limpede si curat,
ca o necurmata
si nemarginita suire
tot mai apropiata,
tot mai crescuta
la inima
cea tainica
si sfanta a Domnului.

La inceputul lunii iunie 1958, dupa ce a slujit Utrenia, slujba de la miezul noptii, Parintele Daniil si-a cerut iertare de la toti vietuitorii Schitului Rarau si i-a intarit duhovniceste, spunandu-le ca va fi arestat de cei necredinciosi si va muri in inchisoare, marturisindu-l pe Dumnezeu.

Iata sfarsitul vietii unui ziarist care s-a intors la credinta in urma unei excursii la Muntele Athos unde a stat 2 sau 3 sapatamani (nu imi mai amintesc exact), iar cand a venit a organizat cunoscuta miscare a Rugului Aprins, apoi si-a vandut toata avutia si a intrat in monahism.

Este un exemplu foarte bun pentru oricare dintre noi, cei care sustinem - pe buna dreptate - ca traim niste vremuri tulburate, pline de confuzie, angoasa si deznadejde...

Linkuri in legatura cu viata si scrierile Parintelui Daniil Tudor:
http://ro.altermedia.info/religietraditii/daniil-tudor-floarea-de-foc-a-ortodoxiei_2471.html

http://www.biserica-mihai-viteazul.ro/ro/index/rugaciu/imn-ac.htm
http://ortodoxia.topcities.com/ST.html

http://www.cloudsmagazine.com/12/George_Enache_Rugul_aprins.htm

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mradul/prolog.htm

Si una dintre cartile lui Mihai Radulescu despre preoti si mireni care au cunoscut viata de detentie in perioada comunista:

http://www.litdedetentie.as.ro/carte12.php

Doamne ajuta!

drăguţe foc !============== - de RSI la: 17/08/2005 23:06:05
(la: Trancaneala Aristocrata "5")
drăguţe foc !
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#66042 (raspuns la: #66040) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un fauvist la politie - de Dinu Lazar la: 01/10/2005 15:54:39
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Domnul Liviu Ailincai a fost in Japonia un an cu ceva treaba; la munca, la capsunarit muzical - omul e violonist; acolo a vazut un zid de care s-a indragostit; pe zidul ala erau tot felul de desene, pete, culori; pentru acel zid si pentru a face detalii cit mai bune a strins molozu` si a cumparat un obiectiv macro; si a facut fotografii la acel zid pe care il iubea din ce in ce mai mult - nu mult, cam vreo 17 filme. Imaginile le-a scanat si le-a printat la amedesign si a facut o expozitie. La expozitia aceea m-a rugat omul sa zic si eu doua vorbe; iata vorbele acelea.

Fotofauvismul lui Liviu Ailincăi

O stranie coincidenta face ca exact acum o suta de ani, in 1905, sa fi aparut in pictura un curent care a reprezentat triumful culorii in pictura de avangarda: fauvismul

Numele vine de la criticul Louis Vauxcelles, care vazind picturile salonului de toamna de la Paris si mai ales lucrarile lui Matisse, Vlaminck, Friesz, a spus despre ei ca sunt fauves, adica fiare – spre exemplu Vlamnick cu contrastele, petele de culoare de cobalt, vrea sa dea foc scolii de Belle Arte; toti au o remarcabila cromatica, puritate si o stralucire a culorii de neimaginat pina atunci.
Criticul Joseph Muller descrie fauvismul ca avind “un colorit a carui asprime si violenta merg pina la brutalitate, o tusa larga, vehementa, un desen greoi, sumar, aproximativ, pe scurt o arta ce se impune prin verva, prin energia, prin lirismul ei popular, mult maimult decit prin sensibilitate si exactitate – pe de alta parte avem o paleta mai bogata, acorduri nu numai sustinute, ci si rare, un desen mai precis si indeosebi o modalitate mai constienta de abordare a volumului. Renuntind la clarobscur, la modeleu, fauvistii vor sa traduca forma numai prin culoare si linie; un tablou fauvist e in primul rind o juxtapunere de zone colorate – spatiul se construieste nu in raport cu ce vedem, ci cu ce simtim.”

Am tinut sa aduc aminte de aventura fauvista pentru ca lucrarile domnului Liviu Ailincăi atunci cind le-am vazut prima oara mi s-au parut a avea ecouri si multe punti nevazute cu aceasta faimoasa pictura, ecouri care la el se manifesta concret sub forma unei foarte interesante fotografii aproape sonore prin puritatea culorii si a formei aparent abstracte.
Domnia sa a studiat vioara in profunzime, inca de la virsta de 6 ani, si nu voi trece decit superficial in revista ca a luat mai multe premii de muzica nationale si ca mai este inconjurat si de alte muze – a publicat si un volum de versuri – astfel cred ca putem intelege si mai bine citeva din imaginile expuse, care sunt determinate de o incontestabila muzicalitate moderna si de o abordare poetica totodata.
Imaginile din expozitie sunt categoric altceva decit o abordare clasica, academica, a fotografiei; dar chiar si mari fotografi clasici au incercat mereu sa descopere cai de expresie neasteptate, iar Ansel Adams a spus si el ca “ fotografia, ca un puternic mediu de expresie si comunicare, ofera o infinita varietate de perceptii, interpretari si comunicari”
Remarcam la lucrarile expuse de domnul Liviu Ailincăi un stil unitar, o modalitate elaborata de a prezenta vizual o realitate foarte directa si altfel decit ne-am astepta, intr-o maniera insolita dar foarte interesanta care, cum spuneam, ne poate duce cu gindul la fauvisti.
#76084 (raspuns la: #75966) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
RSI, simpatica foc! Pozeaza c - de irma la: 31/10/2005 16:23:19
(la: Trancaneala Aristocrata "6")
RSI, simpatica foc! Pozeaza ca o adevarata vedeta, catelusa.

Horia, pai nu te plangeai tu ca trebuie sa gasesti 'hoes :))
Nu stiu de ce erai ingrijorat: sunt sigura ca imbracat cu costumul ai fost ca un magnet pentru ele :))
apropo dat foc la masini :) - de donquijote la: 07/11/2005 14:27:39
(la: Arde Parisul?)
am vazut un comentariu dragut referitor la incidentele din franta: pe un forum legat de automobile, un tip pusese link-uri la niste poze si zicea:
nu-i pacat de ars masini? mai bine dadeau foc la scoala!!!
arme de foc... - de M a o la: 10/01/2006 20:44:28
(la: Arme de foc)
Personal ii consider pe vanatori niste oameni bolnavi, vrednici de mila. O modalitate de a-si acoperi frustrarile. Am lucrat cu arme de foc toata viata, as putea spune. Intr-adevar, sunt fascinante, uneori utile, din punctul meu de vedere doar pentru protectie si autoaparare. Ce dracu' de placere poti sa ai atunci cind ucizi un animal, tu avand pretentia ca esti deasupra lor (evolutiv)? De cat tembelism trebuie sa dai dovada sa ucizi un animal superb precum cerbul, din placere sau pentru trofeu, ori un tigru, pentru blana cu care se va impopotona o fitoasa cu bani si fara creier? Cata lamaie sa mai mananc pentru a-mi alunga scarba pentru acesti...ciudati cu pretentie de om?
Daca as vana vanatori? DA!
despre etimologia numelor... - de gigi2005 la: 17/01/2006 11:24:46
(la: Cele mai minunate nume proprii)
ADELA [germana] adal = nobil
ADINA [ebraica]= delicat, subtire.
ADRIAN Provine din Hadrianus = din Hadria, oras din Nordul Italiei.
ALEXANDRU [greaca] Alexandros = aparatorul; alexein = a apara, a veni in ajutor.
ALINA [araba]= nobil
AMALIA [germana] amal = munca
ANA [ebraica] channah = favoare, mila
ANDREI [greaca] provine din Andreas, aner = al omului
ANDROMEDA [greaca]= a te gandi la un om
ANEMONA [greaca] anemos = vant
ANGELA [greaca] angelos = mesager
ANTON/ANTONELA [greaca] anthos = floare
CAROL/CAROLINA [germana]= om; [engleza] colind
CAZIMIR [slava] a distruge pacea; kazic = a distruge + mir = pace
CASANDRA [greaca] kekasmai = a straluci + aner = om
CASIAN/CASIANA [latina] cassus = gol
CECILIA [latina] caecus = orb
CEZAR / CEZARA / CEZARINA [latina] caesaries = pletos
CRISTIAN/CRISTINA [latina]= crestin
CLARA [latina] clarus = clar, luminos
CLAUDIU [latina] claudus = schiop
CLEOPATRA [greaca] Gloria tatalui; kleos = glorie + patros = al tatalui
CONSTANTIN / CONSTANTINA / CONSTANTA [latina] Constans = constant, stabil
CORINA [greaca] kore = fecioara
CORNEL / CORNELIA [latina] cornu = corn
COSMA / COSMIN / COSMINA [greaca] kosmos = ordine, decenta
DAMIAN [greaca] daman = a domestici
DANIEL / DANIELA [ebraica]= El a judecat, Dumnezeu este judecatorul meu
DESPINA [greaca]= amanta, iubita
DIANA dues = divin, ceresc
DRAGOMIR [slava] = valoros si pasnic; dorogo = valoros, de pret + mir = pace
DRAGOS Varianta a numelui Dragomir
DUMITRU [greaca] pamantul mama; de = pamant + meter = mama
ECATERINA [greaca] katharos = pur; hekateros = amandoi sau de la numele zeitei Hecate
EDITH [nordic]= dar scump
ELEONORA [germana] = Varianta a numelui Elena; [greaca] lumina
ELENA [greaca] helene = torta, foc sau selene = luna
ELISABETA [ebraica] Elisheba = Dumnezeu in juramantul meu
ELVIRA [germana] Totul e adevarat; al = tot + wer = adevarat
EMANUEL [ebraica]= Dumnezeu este cu noi
EMIL / EMILIA / EMILIAN [latina] aemulus = rival
EMMA [germana] ermen = intreg, universal
ERIC / ERICA [norvegiana] ei = vesnic + rikr = conducator
ERNEST [germana] eornost = seriozitate, onestitate
EUGEN / EUGENIA [greaca] eugenes = bine nascut; eu - bun + genes = nascut
EUSEBIU [greaca] eusebes = pios
FLORENTA / FLORENTIN / FLORENTINA [latina] florens = prosper, infloritor
FLORIAN / FLORIN [latina] flos = floare
GABRIEL / GABRIELA [ebraica] Gabriyel = omul puternic al lui Dumnezeu
GEORGE [greaca] georgos = fermier, lucrator al pamantului; ge = pamant + ergon = munca
GERALD [germana] stapanul sulitelor; ger = sulita + wald = putere
GERARD [germana] ger = sulita + hard = puternic, curajos
GILBERT [germana] garantie straluciuta; gisel = garantie, angajament + beraht = luminos
GILDA [germana] gild = sacrificiu
GRATIAN [latina] gratus = gratie
GRIGORE [greaca] gregoros = atent
HORATIU [latina] hora = ora
IACOB [ebraica] Ya'aqob - inlocuitor
IANCU [romana] Varianta a numelui Ion
IDA [germana] id = munca, lucru
ILEANA [romana] Varianta a numelui Elena
ILIE / ILINCA [ebraica] Eliyahu = Dumnezeul meu este Yahweh
INGRID [norvegiana] Ing este frumoasa (Ing era numele unei zeitati nordice)
IOACHIM [ebraica] stabilit de Dumnezeu
IOLANDA [franceza] Violante = violet
ION /IOAN / IOANA [ebraica] Yochanan = Dumnezeu este milos
IOSIF [ebraica] Cel care va adauga
IRIMIA - [ebraica] Yirmeyahu = Dumnezeu s-a ridicat
IRINA [greaca] eirene = pace
IRIS [greaca]= curcubeu
ISAC [ebraica] Yitschaq = cel care rade
ISABELA [ebraica] = fiica lui Baal. varianta a numelui Elisabeta
ISOLDA [galeza]= frumos
IULIA / IULIU / IULIAN / IULIANA / JULIETA [greaca] oulos = barbos
IUSTIN / IUSTINA [latina] just, drept
LETITIA [latina] bucurie, fericire
LIDIA [greaca] din Lidia, o regiune din Asia Mica
LILIANA [latina] lilium = crin
LINDA [spaniola] frumoasa
LIVIA [latina] liveo = a invidia sau lividus = invidios
LUBOMIR [slava] lub = dragoste + mir = pace
LUCA [greaca] Loukas = din Lucania, o regiune din Italia
LUCIA / LUCIAN [latina] lux = lumina
LUDOVIC [germana] Hludwig = luptator de seama; hlud = faima + wig - luptator
LUMINITA [romana] lumina
MAIA [latina] mare
MANOLE Varianta a numelui Emanuel
MANUEL / MANUELA Varianta a numelui Emanuel
MARC [latina] Mars = zeul Marte
MARCEL Varianta a numelui Marc
MARGARETA [greaca] margaritar, perla
MARIA / MARICA / MARITZA [ebraica] mare de amaraciune, [egipteana] iubit
MARIANA / MARIAN Combinatie intre Maria si Ana
MARILENA Combinatie intre Maria si Elena
MARIN [latina] marinus = al marii
MARIUS [latina] Mars = zeul Marte
MARTA [ebraica] stapana casei, doamna
MATEI [ebraica] Mattithyahu = dar de la Dumnezeu
MATILDA [germana] maht = pitere + hild = lupta
MAXIMILIAN [latina] maximus = cel mai mare
MEDEEA [greaca] a pondera sau istet
MELANIA [greaca] melaina = negru, intunecat
MIHAI / MIHAIL / MIHAELA [ebraica] Miyka'el = Cine este ca Dumnezeu?
MILENA [slava] mil = mila
MINERVA [latina] inteligenta
MIRABELA [latina] mirabilis = minunat
MIRANDA [latina] mirandus = minunat, admirabil
MIRCEA [slav] mir = pace
MIRELA [provensala] mirar = a admira
MONA / MONICA [latina] moneo = sfatuitor
NARCIS / NARCISA [greaca] narke = somn, amortit
NATALIA [latina] Natalia = Ziua de Craciun
NICOLAE [greaca] victoria poporului: nike = victorie + laos = popor
OANA - Varianta a numelui Ioana
OCTAVIAN [latina] al optulea
OLEG / OLGA [norvegiana] heilagr - prosper. Varianta ruseasca a numelui Helga
OLIMPIA [greaca] Olympus = muntele zeilor
OLIVER / OLIVIA [germana] Alfihar = armata de spiridusi; [latina] oliva = maslin
ORESTE [greaca] orestais = muntean
OVIDIU [latina] ovis = oaie
PAUL [latina] paulus = mic, umil
PAVEL - Varianta slava a numelui Paul
PETRU / PETRONELA [greaca] petros = piatra
RADA, RADU, RADOVAN [slav] rad = fericit
RAISA [greaca] rhaion = mai relaxat; [idis] = trandafir
RAFAEL [ebraica] Repha'el = Dumnezeu a vindecat
RAYMOND [germana] Reginmund: ragin = sfat + mund = protector
RAZVAN - Varianta a numelui Radovan. Nume adus din India de catre tigani, insemnand "aducator de vesti bune". [rus] razvati = a cauta un sens, un inteles
ROBERT [germana] hrod = faima + beraht = stralucitor
RODICA [slav] rod = fertil, rodnic
ROGER [germana] hrod = faima + ger = sulita
ROXANA [persana] zori de zi
SEBASTIAN [latina] din Sebastia, un oras din Asia Mica; [greaca] sebastos = venerabil
SEPTIMIU [latina] al saptelea
SERAFINA [ebraica] seraphim - de foc
SERGIU [latin ] servitor
SILVESTRU [latina] padurean
SILVIA [latina] silva = lemn, padure
SIMION / SIMON / SIMONA [ebraica] Shim'on = a asculta
SOFIA [greaca] intelepciune
SOLOMON [ebraica] shalom = pace
SOFRONIE [greaca] sophron = auto-control
SORIN / SORINA [romana] soare. Nume tipic romanesc
SPIRIDON [latina] spiritus = spirit
STAMATE [greaca] stamato = a opri, stop
STAN / STANISLAV [slav] stan = guvernare, putere + slav = slava
STEFAN / STEFANIA [greaca] stephanos = coroana
STELA [romana] stea
STELIAN [greaca] stylos = stalp
TAMARA [ebraica] date din palma
TEODOR / TEODORA [greaca] Theodoros = dar de la Dumnezeu : theos = zeu + doron = dar
TEODOSIE [greaca] theos = zeu + dosis = daruit
TIBERIU / TIBOR [latina] de la Tibru, raul ce trece prin Roma
TOMA [ebraica] Te'oma = geaman
TUDOR [celtic] Teutorigos = conducatorul poporului
VADIM Varianta a numelui Vladimir
VALENTIN / VALENTINA [latina] valens = puternic, viguros
VALERIA / VALERIU / VALERIAN [latina] valere = a fi puternic
VASILE [greaca] basileus = rege
VERONICA [greaca] Pherenike = a aduce victoria: pherein = a aduce + nike = victorie; [latina] Vera icon = imagine reala
VICTOR [latina] victorie
VIOLA / VIOLETA [latina] violet
VIOREL / VIORICA [romana] de la numele florii viorea
VIRGIL Nume roman de familie
VIRGINIA [latina] virgo = virgina, fecioara
VIVIANA [latina] vivus = viu
VLAD [slav] volod = putere
VLADIMIR [slava] volod = a conduce, putere + mer = mare, faima sau mir = pace
ZAHARIA [ebraica] Zekaryah = Dumnezeu isi aminteste

#100755 (raspuns la: #100746) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"ochii care nu se vad nu se uita dar isi pierd din stralucire - de caty_lina la: 20/01/2006 00:18:33
(la: MI-E DOR DE "UN OM")
am inteles....nici eu nu m-am referit la adevaratul sens al cuvantului insa...in cazul meu...asa cum v-am povestit...nu mai e aceeasi senzatie k la inceput...nu mai e aceeasi dorinta arzatoare de a-i revedea si nici aceeasi veselie cand primesc ceva de la ei...si cu siguranta nu a intervenit uitare pt ca daca ar fi fost asa nu as mai fi vorbit de ei acum...asa cum am zis cand am auzit prima oara proverbul asta dupa ce am venit am simtit ca se rupe cerul insa acum stai si ma gandesc ca i-as da un alt sens "ochii care nu se vad nu se uita dar isi pierd stralucirea de la inceput...."...cam atat de data asta v-am pupicit pe toti!!!

best wishes!
#101115 (raspuns la: #101090) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...