comentarii

forta imaginatiei trebuie sa se apropie de ideile superioare e divinul din noi e inspiratia fara ea nu exista creatie artistica formele perfecte ale artei nu provin din realitate ci din mintea artistului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
*** - de jeniffer la: 26/11/2008 12:22:28
(la: "Dumnezeu este mort" vs "Dumnezeu traieste")
Sa crezi in bine, iubire, dreptate, sprijin, forta omeneasca etc, dar in oameni sau forte imaginare, pe linga care se dezvolta credinta in fel de fel de fapte ireale, care nu pot exista, duce la confuzie. Sint de acord ca obiceiurile sint foarte legate de ideea unui om in cer, dar sint multi care nu mai impartasesc ideile din aceste legende, create intr-un context de dominatie.
#366278 (raspuns la: #366266) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Compozitia lui Relu... - de lmm la: 29/10/2003 01:11:31
(la: o poveste...)
Desi ca HUMOR am preferat naivele noastre, feminine incercari literare...., trebuie sa spun ca premiul intii il merita varianta lui Relu. Pentru cum a reusit sa combine sub o forma mataforica, coerenta si curgatoare, fapte de realitate ....si chiar pentru efectul moral pe care il va avea,speram, asupra lui Fanel....
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
apropo cine de cine trebuie sa se apropie - de donquijote la: 04/04/2006 13:18:57
(la: Limba romana e un organism viu)
aurel baranga spunea pe la mijlocul anilor 60 referitor la cultura in masa:
'pentru a raspandi cultura in mase, nu cultura trebuie sa-si coboare nivelul ca sa se apropie de mase ci masele trebuie educate sa recepteze cultura.'
cam asa e si cu simplificarea limbii.
imaginati-va simfonia a 9-a (prescurtata si 'imbunatatita) executata la acordeon. toti o vor recunoaste, va fi mai usor de urmarit pentru marea majoritate, mai multi o vor putea executa dar nu mai e acelasi lucru.:)
UN text foarte interesant pen - de SB_one la: 06/11/2003 14:10:05
(la: Romania si Comisia Europeana)
UN text foarte interesant pentru strategia internationala a lobby-ului
Romaniei!

>
> Wally Olins: "Nimeni nu stie cine e Iliescu"
Olins, creatorul sloganului Orange: "the future is bright"
>
> Miercuri, 05 Noiembrie 2003
>
>
> Guru mondial al branding-ului, la Bucuresti
> Guru mondial al branding-ului, Wally Olins, este prezent timp de
doua zile la Bucuresti, fiind invitat de revista Biz si de compania de
consultanta Brandient. El este printre cei mai mari creatori de marci din
lume. Numele sau este legat de Orange, a carei identitate a redefinit o
intreaga industrie, de Renault, British Telecom, Unilever. La aproape 70 de
ani, se dedica unui domeniu neobisnuit: branding-ului de tara. In
portofoliul sau se afla Polonia, Anglia, Portugalia, Spania. Sloganul pe
care l-a construit pentru promovarea lusitanilor este extrem de expresiv
"tara unde Atlanticul atinge Europa". Este totodata conferentiar la Said
Business School-Oxford si are propria firma de consultanta.
>
> Inainte de a sosi in Romania, si-a organizat un panel (un grup de
intervievati). I-a intrebat ce stiu despre tara noastra. Nimeni nu a stiut
mai mult decit: Ceausescu si Bucuresti. La reuniunea de ieri a participat si
Mircea Geaona, ministrul de externe care a anuntat ca trebuie sa regindim
programul "Made in Romania".
> Iliescu este un regim, un om de stat, un lider post-comunist? Cum e
el perceput in strainatate?
> Ceausescu?
> Iliescu, actualul presedinte.
> Nimeni nu stie cine e Iliescu, in afara Romaniei. Nu este perceput
nicicum. Stii cine e presedintele Elvetiei? Oamenilor nu le pasa de
politicieni. Cine sint ei.
> Daca miine v-ar angaja guvernul Romaniei, care ar fi primele
recomandari?
> Sa stringa la un loc toate personalitatile reprezentative din
politica, business, sport, cultura, publicitate. Apoi, sa-si fixeze clar
tintele, pentru ca nu te poti adresa tuturor. Tarile din NATO, UE si cele
invecinate sint "target"-uri suficiente. Toti trebuie sa gaseasca "Ideea",
pentru ca in planul urmator sa identifice oportunitati, punctele tari.
> Puterea de la Bucuresti cheltuie aproape 6 milioane de dolari pentru
"promovarea" lui Stefan cel Mare, un fost conducator de principate. Merita
asa o investitie?
> Toate statele investesc sume mari in promovare. Problema este nu
citi bani se pun in joc, ci cum stii sa coordonezi mai eficient
cheltuielile. Daca lucrurile sint corecte, poti sa obtii un impact maxim.
> E bine sau rau?
> Cu un singur individ sau personalitate nu se poate face un proiect
coerent. Asta, in opinia mea.
> Ati fost intrebat la seminar daca includerea Casei Poporului in
programul de vizita al strainilor e eficient din punct de vedere al
schimbarii imaginii Romaniei.
> Da. Ar trebui vinduta lui Disneyland. Poate va fii interesanta ca o
curiozitate, asemeni piramidelor, peste vreo 200-300 de ani.
> Cum ati construit brand-ul Polonia?
> Am pornit de la ideea ca Polonia este un stat extrem de puternic,
situat in Europa Centrala si de Rasarit, care joaca in nord-est-ul Europei
rolul Spaniei in sud.
> Cum suna sloganul "Romania, mereu surprinzatoare"?
> Nicicum. Surprinzatoare poate fi si Anglia, Spania, Portugalia.
Folosirea acestuia e o pierdere de vreme.
> Cit dureaza un program de branding de tara?
> 20 de ani. Nu este un lucru usor. Toate fortele tarii trebuie
implicate intr-un astfel de proiect.
> Si cum pornim?
> Gasiti ideea. Crearea unei identitati de natiune este o munca extrem
de complicata. Nu poti vinde tara ca pe un produs. Aceasta are un trecut, o
traditie, o cultura. Cautati oameni reprezentativi, idei geniale, sportivi
de marca, muzicieni, scriitori de prestigiu. Gasiti simboluri care sa va
reprezinte.
> Alteceva decit Dracula?
> Asta e o idee proasta. Nu o mai folositi. Strainii va vor ironiza.
Cautati sa personalizati lucruri, mincaruri, obiceiuri. Aduceti ceva
diferit. Veniti cu particularitati care sa va reprezinte. Ce e Romania fata
de Venezuela? Trebuie sa va recunoasca lumea si dupa altceva decit Dracula
si Ceausescu. Ati facut progrese remarcabile, astea trebuie promovate. Cind
realitatea se schimba si imaginea trebuie sa se schimbe.
>
> Programul "Made in Romania" trebuie reconsiderat. De ce sa nu mergem
pe brand-ul Transilvania? Are o muzica mai buna, un sunet de finete.
Asocierea cu Moldova este un brand negativ, facind trimiteri la
Transnistria, lupte etc.
> MIRCEA GEOANA, ministru de externe
>
>
#3406 (raspuns la: #3353) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In interviul Danei Deac vorbe - de Dinu Lazar la: 08/12/2003 05:42:06
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Cred ca sigur, audiatur et altera pars, trebuie sa stim toate parerile; desi cred ca de multe ori creatia artistica este o forma de manifestare intraductibila, data de al de sus si cumulata prin necunoscute increngaturi intr-un suflet sau altul.
Cred ca daca imi aduc bine aminte parerile lui Motzart de la virsta frageda despre uimitoarele simfonii erau niste bufonerii, si multi creatori isi concentreaza limbajul pe o forma sau alta de arta si nu sunt capabili sa explice si in cuvinte cum devine cazul; am vazut cindva un reportaj cu Maia Plisetskaia la Moscova si era clar ca ori intelegi dansul ei ori nu il intelegi, pentru ca ce spunea ea despre dans nu era relevant.
Se pot folosi parerile unui autor ca citat sau ca idee, mai niciodata ca baza serioasa, si exceptiile sunt regula; adevarata caramida o constituie un aparat critic, un istoric, un estetician, care sa spuna si sa ii aseze in sertare si sa creeze scoli si apartenentze si reflexe ale acestora in lumea respectiva.
Cam asta e si a fost la urma urmei durerea majora a fotografiei romanesti, jumatate din eforturile creative se cheltuieste inutil in lupte fratricide, tocmai in lipsa unui aparat critic mai echidistant si la urma urmei in lipsa culturii imaginii care sa creeze acel aparat critic.
#6157 (raspuns la: #6141) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
Pt. Desdemona - de Little Eagle la: 10/05/2004 17:02:31
(la: Cine sunt eu ?)
Un subiect tare dificil de raspuns la el si analizat.De fapt eu as fi adaugat alte doua intrebari la el:"de unde vin?"si "unde ma duc?".Cred ca toate 3 au acelasi numitor comun.
Tu ai in tine o spiritualitate profunda si sint de acord cu cele ce ai scris.
Stiu ca pot discuta cu tine multe lucruri spirituale.

Sa-ti dau un ex. personal(iar vorbesc despre mine...),cind am cunoscut pe sotia mea,inca eram "murdar" inauntrul meu,stiu ca intelegi ce spun,ea era inca din 1979 o devotata in credinta in Avatar Meher Baba.Am vazut multe carti dictate de el ce le-a adus cind s-a mutat la mine acasa.Mereu faceam misto de Baba!Il luam in deridere si faceam glume(proaste)pe seama lui.
Marilyn avea si citeva video-uri cu Baba si intr-o zi am pus unul de curiozitate(fiind singur acasa)sa vad care-i treaba cu el.
Se numeste"O Parvardigar"doar de 10 min. cu diverse clipuri din viata lui in India,spalind leprosii cu miinile lui si apoi inchinindu-se lor si alte imagini cu el si discipolii lui,ori spalind picioarele saracilor si apoi sarutindu-le si dindu-le haine si mincare.Un film f. interesant si miscator dar si real caci Baba in adevar a facut cu sufletul astea si in India cind umbla pe strazi lumea se inchina lui si spunea"Avatar Meher Baba ki jay".
Muzica acestui film a fost scrisa special de Pete Townshend(compozitorul si leaderul grupului Who)un Baba lover el insusi.Cintecul e colosal si e pe cuvintele rugaciune scrise de Baba in numele lui Dumnezeu=Parvardigar,de fapt unul din cele 101 nume ale lui Dumnezeu cunoscute in istoria omenirii.
M-am uitat deci la film si din senin m-a apucat plinsul!In hohote,fara sa am idee de ce,dar plingeam din mine din inima mea,am simtit asta atunci si de fapt din acea zi de cite ori vad sau citesc ceva despre Baba pling...un om azi la 48 ani!!!De fapt pling cind vad o pasare sau animal moarte calcate pe strada de masini,pling cind ma uit la natura si imi pare rau cind vad o albina moarta....
Daca ai citit deja cele scrise de mine despre mine si viata mea trecuta iti poti da seama ca sint din acel moment in urma cu 12 ani un alt om schimbat total
cu 360*.Si Marilyn nu m-a fortat cu nimic sa devin asa,nu mi l-a bagat pe git pe Baba sa zic asa.Apoi am inceput sa citesc multe despre Baba(nu confunda cu...Sai Baba),Baba in indiana=tatic sau prieten.
Am fost de 3 ori cu Marilyn la Myrtle Beach(So.Carolina)unde este un centru construit in numele lui inca din 1950)si altadata iti voi scrie cum e acolo si ce fel de oameni sint the Baba lovers.
Acolo si mai mult m-am transformat,am inceput sa fac Yoga si meditatii cu sotia,ea de ani si ani practica Yoga.

Da Desdemona,de 12 ani de cind sint un baba lover mereu ma analizez si treptat incerc sa ma descopar si mai mult.
Stiu ca ceea ce voi scrie acum va stirni contradictii si opinii impotriva gindirii mele,dar stiu cine sint.
Stiu de unde am venit si stiu unde ma voi duce.Stiu pt. ca simt in mine asta
insa la fel de bine stiu ca sint si departe de punctul final si imi vor trebui inca multe vieti sa trec prin ele in viitor pt. a fi real constient ca sint Dumnezeu.
Acum in viata asta karma m-a adus doar la cunoasterea mintala cine sunt datorita lui Baba care nu intimplator am ajuns la el si de fapt nu intimplator am cunoscut pe Marilyn!Si la fel nu intimplator am ajuns si in USA!
Baba m-a adus pe caile lui anumite la el si ma pregateste pt. viitor.
Sa-ti spun adevarul,unii il vor respinge,e opinia lor si nu ma supar deloc:
Fiecare din noi este Dumnezeu!La fel,fiecare animal si planta si insecta si firul ierbii,priveste o floare vazind in ea pe Dumnezeu caci este in ea.
Crezi oare ca un copac nu sufera cind e taiat?Nu exista lume materiala sau imateriala,nu traim intr-un decor de carton pictat intr-o piesa de teatru.
Drumul este insa lung si cu greutati spirituale dar nu pt. toti va fi acelasi!
Fiecare isi are karma lui si sanskarele lui de eliminat din vietile trecute,e f. dificil dar nu imposibil,dar de aceea exista creatia,sa dureze la infinit.

Datorita lui Baba am renuntat la droguri de orice fel,chiar si marijuana,m-am simtit vinovat in mine ca acum cu 8 luni am fumat,tras doar 2 fumuri fiind la o petrecere,pt. ca Baba a fost mereu impotriva oricaror droguri.
Atunci a fost ultima oara si am incheiat definitiv cu ele si la fel si cu bautura,f. rar la ocazii mari doar si putin.
Tot de la Baba am invatat sa iubesc si incerc sa iubesc chiar si pe cei care nu ii agreez si sint impotriva lor,asta e cel mai greu lucru de realizat,stiind ca Baba este si in ei!
Incerc zilnic si nu mai sint nervos ca inainte ci calm si incerc sa fiu mereu calm si sa-mi admit greselile si sa-mi cer iertare,lucruri ce inainte nu le faceam deloc.
Sint alt om dar inca am f.f.f. multe de facut nu-s un perfect master,am inca atitea si atitea de facut sa ma descopar si sa ma schimb si mai mult si recunosc asta,dar am facut mari progrese ce au venit de la sine si nu fortate de nimeni,ci prin mine insumi si consider ca sint pe un drum bun,in viata urmatoare voi incerca si mai bine pina voi ajunge la telul suprem:God realization,sa devin in mod constient ceea ce am fost inca din stadiul de piatra:Dumnezeu.

Acum desigur ma astept la critici si la termeni de genul blasfemie,ori ca e numai un singur Dumnezeu si acela e Iisus,ca Dumnezeu nu revine in creatia lui sub alte forme umane decit cea a lui Iisus ca visez ca sint nebun etc. etc.
Fiecare ginditi cum doriti si simtiti si credeti.Eu stiu ce cred si am drumul meu
nu impun nimanui gindirea mea si mai mult de atit sa fac o propaganda in numele lui Baba.
Crezi in Iisus,e f.f.f bine,incearca insa sa-i duci viata,va fi enorm de greu.
Am invatat sa iubesc dar inca ma intreb daca este real iubire adevarata?
Nu pot spune deloc sigur ca iubesc real pe Dumnezeu pt. ca e f.f.f greu!
Incerc pe zi ce trece,nu pot spune cu certitudine ca iubesc pe Baba sau pe Iisus ori Buddha de ex.pt. ca e greu sa duci viata lor,doar atunci cind faci ceea ce spui nu doar pt. tine dar pt. oricine in lume poti zice ca iubesti real pe Dumnezeu si a merge la biserici,temple si moscheie nu ta va invata decit sa te iubesti doar pe tine insuti sa te gindesti doar la tine si familia ta apropiata si sa faci matanii si sa crezi ca vei ajunge in rai sau nirvana ori la Allah.
Pe Dumnezeu nu-l vei gasi in astfel de edificii pt. ca nu este acolo,ci in jurul tau acolo unde de fapt nu-l ...vezi si gindesti si mai mult cauta-l in tine caci este chiar rasuflarea ta,e-n inima ta dar doarme,trebuie sa-l trezesti.

Desdemona,Dumnezeu este prietenul tau si cel mai bun companion.

Love&peace,
Ozzy
.......................................................................................................................

"...the more a person becomes spiritually minded or advances towards God,
the more tolerant he becomes and the less differentiation he sees"

" live a sincere life;be natural,and be honest with yourself"

"I have not come to teach but to awaken"

Avatar Meher Baba
......................................................................................................................





























































































































trebuie ? - de desdemona la: 13/05/2004 09:16:56
(la: Existenta divinului?!)
1. Spui "de ce trebuie [...] sa credem intr-o fiinta divina, superioara". Eu spun ca nu e obligatoriu, dar este intuitia multor oameni, din prezent si din trecut, ca 'trebuie sa fie ceva mai presus de toate acestea, ceva dincolo de ele, si care le contine'. E perceptia unei unitati asupra 'intregului'. Adica eu Icsulescu, nu sunt cel mai important lucru din lume (acela e de fapt stomacul meu cand mi-e foame!) ci pe langa mine si ce-i in jurul meu exista multe alte lucruri care fac parte dintr-un 'ceva' mare si necunoscut (fiind prea mare pentru ca eu s-l cunosc). Oricine cu un intelect sanatos poate avea o perceptie asupra universului ce-l inconjoara, ca fiind multimea a tot ceea ce el cunoaste/vede. Unii dintre oameni insa au vazut acest univers ca fiind locuit de-o fortza subtila si constienta, inteligenta, pe care unii au numit-o Spirit sau Dumnezeu. Credinta nu e obligatorie, ea e rezultatul perceptiei cuiva asupra lumii inconjuratoare.
2. 'De ce oamenii cand sunt slabi si au probleme se roaga la divinitati?' De-obicei cel care nu are o nevoie nu face un efort. Cand esti fericit esti egoist. Cand te indoiesti de tine, te indrepti spre ceea ce crezi ca e mai puternic, mai inalt decat tine. Deci revin la punctul 1 (ceri ajutorul 'intregului', care in mod sigur va fi mai puternic decat tu singur).
3. 'Cum poti sa explici aceasta divinitate'?
Nu poti sa explici divinitatea. Ori ai perceptia ei ori n-o ai. Ca si in cazul perceptiei culorilor, sunt unii care nu percep rosul ca fiind diferit de verde. Cum sa le 'explici' rosul? Totusi, in legatura cu divinitatea sunt nuante de perceptie. Poti sa percepi existenta unei 'forte universale' ("may the force be with you") dar sa nu crezi ca ea e inteligenta si are cunoasterea a tot si toate. In treacat fie spus, pentru a 'explica' trebuie sa folosesti un rationament si o teorie, care automat impune limitari asupra rezultatului (valabil in cadrul acelei teorii). Dar nu poti aplica acest lucru unei multimi universale (care contine atat elemente din teoria ta cat si complementarele lor). Cu alte cuvinte nu poti acoperi ceva nemarginit cu ceva marginit.

Multimea de zei este o alta expresie a perceptiei umane, care identificand un aspect al divinului, i-a dat un chip si o forma, personificand acel aspect. Din cauza aceasta, avem mai multi zei (al apei, al fulgerelor, al pamantului, al iubirii, etc). Dar in realitate acestea sunt doar aspecte, divinul fiind unic. De fapt exista o teorie universala a religiilor, in care toate personalitatile remarcabile ale religiilor (Avraam, Moise, Isus, Mahomed, Zoroastru, Rama, Krishna, Buddha, Lao Tse, etc) sunt incarnari (fiecare) ale unui aspect divin, si trebuie cu totii cunoscuti, respectati si apreciati, pentru a-ti face o idee corecta despre divin.

Trecerea de la o credinta la alta nu are in ea nimic spectaculos. Cel putin in cazul religiilor politeiste, cel mai evident caz fiind al 'romanizarii' zeilor popoarelor cucerite de romani. Romanii permiteau celor cuceriti sa-si venereze inca proprii zei, daca ei capatau si un nume al unui zeu roman cu atribute similare (de exemplu Bendix-Diana). Credinta era 'democratica' in sensul ca unde era loc pentru zece zei, incapea inca unul. 'Convertirea' (la crestinism) era ceva mai spectaculoasa, mai ales daca dupa ea urma persecutia si 'aruncatul la lei'. Totusi e ceva curios ca tocmai marele imparat Constantin - care a dat legi si statut bisericii crestine, transformand-o (din nefericire) din forta spirituala in forta de dominare politica - pana in ceasul mortii a practicat inca religia romana, cu toti zeii ei (Jupiter, Hera, Atena, Diana, etc).
Credinta in zei nu a fost intotdeauna 'sangeroasa' si 'cu sacrificii umane', cum dealtfel nici crestinismul nu a fost 'bland', mai ales dupa sus-numitele masuri de institutionalizare ale lui Constantin, cand au inceput persecutiile celor ne-crestini (ca sa nu uitam, mai tarziu, de Jeanne D'Arc, de cruciade si de inchizitie).
Trecerea nu a fost rapida, si nici completa. Sute de ani au trebuit pentru ca religia crestina sa se impuna, si in multe colturi din lume (nu in ultimul rand si in Europa) se mai practica si alte elemente ale religiei traditionale pre-crestine (superstitii, obiceiuri), iar pe unele meleaguri, politeismul si crestinismul se practica impreuna de catre devoti inocenti si sinceri.
Nu sunt o autoritate in domeniul religiei, dar am participat la sesiuni de comunicari de etno-arheologie, unde multe dintre aceste aspecte au fost prezentate, si cum subiectul m-a interesat, am studiat si eu putin prin cateva carti.
___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
jurnalu & orange - de Dinu Lazar la: 07/12/2004 18:31:30
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"ceilalti cafegii ce cred despre fotografia asta de decembrie, fara a ajunge insa la traditii si obiceiuri de craciun...ce altceva ati gasit interesant acum?"

Cred ca iesirile la peisaje sau la intimplari sunt foarte bune; de departe, cea mai frumoasa intimplare de anu` asta e festivalul de obiceiuri populare de la Sighet, cindva la sfirsitul anului; mai se vor organiza la Muzeul Satului si la Muzeul Taranului diverse intimplari; mai sunt chestii cu masti si obiceiuri de tot soiul; dar o chestie la care intr-adevar merita sa se gindeasca cineva care are ceva energie fotografica si nu stie ce sa faca cu ea, e sa conceapa un proiect compact si sa-l execute de la A la Z.
Adica sa faca o tema completa, nu incercari, teste si chestii care in timp aluneca in cosul de lucrari superficiale.
La modul ideal, ar trebui ca creatoru` sa fie bintuit de una, doua, maxim trei idei, pe care sa se pedaleze pina se consuma ideea ca luminarea si se poate bifa la rubrica de teme complete.
Daca eu acum as avea 25 de ani si nu as sti ce sa fac cu mine, si as vrea sa fac poze, m-as duce la circ si as cere o discutie cu directoru` si i-as spune uite stimata doamna, sunt pasionat de fotografie, nu pot sa dorm pe chestia asta, lasati-ma sa fac ceva poze pe aici citeva luni si va dau si Dvs citeva imagini sa fceti ce vreti cu ele.
Mai sunt teatrele, mai sunt atitea chestii care se pot face... o zi cu Cartarescu, o luna la spital, o saptamina la vulcanizare, si cite si mai cite.
Uite asa se poate face o opera.
SIgur, se pot face si peisaje cu gashca, dar se pot ataca si subiecte adevarate, care este. Un book bubuitor nu se poate face numai cu cetzuri si departari, desi nici alea nu sunt rele, si eu gresesc des...
Deci se pot ataca tipii care sunt sefi sau raspund de comunicare, si intreba, la 10 refuzuri o sa fie si o chestie care merge, ca asa se intimpla...
Si se pot face minunate chestii; poze la orfelinat, la o casa de batrini, la balamuc, la aeroport, la cimitir, si cite si mai cite. Mai cu ciubuc, mai cu cointeresare, mai cu miere, se poate face un book de pomina astfel.
Nu in ultimul rind, trebuie atacati editorii si cei ce au nevoie de imagine. Nu e nici o rusine sa luati legatura cu neobositul Razvan Penescu, cel care face Liternetu`, si sa il intrebati nene, eu ce expozitie fac acolo la Liternet, ce poze aveti nevoie, ce autori pot sa fotografiez?
De asemeni domnul Iancu, cel care realizeaza www.aol.ro; are nevoie de imagini permanent; si expunerea aduce alte idei, si tot asa, e ca shenila.
Viatza fotografica grozava presupune expunere, ecouri, teme diferite, dar facute cit mai complet. Ce se intimpla intimplator din intimplare cu greu isi poate gasi un loc intr-un book tare; trebuie gasite teme pe lungimea de unda a fiecaruia, trebuie lucrat pina se da in bilbiiala, si pe urma mai vorbim.
Nu in ultimul rind, trebuie gindit ca fotografia e un business care aduce bani; e o chestie care trebuie respectata ca atare si munca pe gratis de la inceput nu trebuie continuata la infinit...
Pe o alta lista un mare fotograf sfatuia un tip aflat mai la inceputuri:

1) Decide what type of photography you want to do, and how much income you will need from it.
a) Service photography, such as portraits, weddings, school groups and the like can pay well, but in some sense is merely a different version of the "burned out buildings" you have been shooting because service photography is usually expressed as a "formula."
b) Photojournalism, the "shabby grandeur" end of the business and the lowest-paying segment of the
industry and also IMHO, the most demanding and exciting.
c) Scenics, or landscapes, ala Ansel Adams
d) Books, calendars, notecards; be prepared to start on your own nickel or give up a lot of the profits to
someone else.
e) Fill in the blank___________
2) Then go to seminars and workshops that talk about and give hands on training in the type of photography you want to do. The local library helps. As do art museums for study of compositions. Early on in my career I went to our local world-class art museum the Nelson-Atkins in Kansas City, MO and just studied the work of the masters, paying special attention to lighting and composition. You do not say if you have been a student of things art in your current life. While it is certainly not impossible to gain a feel and for the artistic an ability to communicate that, if you haven't pursued it until now, much discovery lies ahead-and much work. Successful artists such as Grandma Moses and Elizabeth Layton, AKA Grandma Layton, came to art late in life.
3) When you decide what type of stuff you want to shoot, that will in large measure determine what type of equipment you will need. Serious school photography, for example, will require considerably different hardware than landscape photography.
#31018 (raspuns la: #30952) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un Cico-n plus - de maan la: 14/09/2005 19:50:19
(la: "Academia Cafeavencu")

probabil ca n-ai avut de gand sa ma convingi, dar daca asta ti-a fost intentia nu cred sa fi ales calea cea buna plusand.
Poezia nu se iveste numai din dulceata sunetelor sau rozaliul peisajului, si asta fiindca nu toti simtim/gustam cu-aceeasi masura.
Exista in noi sentimente si imagini feroce, atata de intense incat vorbele n-au suficienta forta si-atunci apelezi la constructii socante.
Tu insuti oripilat de ce simti, ca autor, vei dori sa impresionezi cititorul si sa-i evoci o stare apropiata.

Ia fii atent aci:
“O, suflete-aminteste-ti privelistea murdara
Ce-atat demult candva ne-a umilit
In dimineata-aceea cu molcom cer de vara:
Un hoit scarbos, pe un prundis zvarlit

Iti desfaceai asemeni unei femei obscene
Picioarele si, puhav de venin,
Nepasator si cinic isi deschidea alene
Ranjitul pantec de miasme plin.

Putreziciunea asta se rasfata la soare
Care-o cocea adanc si linistit
Vrand parca sa intoarca Naturii creatoare
Tot ce-adunase ea, dar insutit.

Si cerul privea hoitul superb cum se desfata
Imbobocind asemeni unei flori…
Simtind ca te innabusi ai sovait de-odata
Din pricina puternicei duhori.

Din putrezitul pantec pe care muste grase
Zburau greoi cu zumzete-ascutite
Curgeau ostiri de larve ca niste bale groase
De-a lungu-acestor zdrente-nsufletite.

Cu leganari de valuri si sfarait de foale,
Zvacnind si opintindu-se din greu
Parea ca trupul iarasi, umflat de-un suflu moale,
Traieste inmultindu-se mereu.

…..

Dar dupa stanci un caine pandind cu ochi de fiara
Tot maraia de ciuda c-am venit
In asteptarea clipei cand sa-si inceapa iara
Ospatul de la care-a fost gonit.

- Si totusi ai sa semeni cu-aceasta-ngrozitoare
Putreziciune cu duhoare grea,
Tu, ochilor mei astru si firii mele soare,
Tu, ingerul si pasiunea mea!

Asa vei fi, o! dulce a nurilor craiasa,
Cand dupa-mpartasania de veci,
Ai sa te duci sub stratul de flori si iarba grasa
Sa mucezesti printre ciolane reci.

Cand viermii te vor roade cu sarutari haine,
Atunci, frumoaso, sa le spui si lor
Ca am pastrat esenta si formele divine
Si duhul descompusului amor!”

Si-apoi:

Mi-ai spus: “de unde-ti vine ciudata intristare
ce creste ca si marea pe-un tarm stancos, pustiu?”
- cand inima culesul si-a ispravit, ne pare
o boala viata. Taina aceasta toti o stiu.

E o durere simpla, deloc misterioasa
Si limpede ca tine cand razi si lumii placi.
Nu cauta degeaba frumoasa mea curioasa!
Si-acum, desi ti-i glasul atat de dulce, Taci!

Taci, ne-nvatat-o! suflet ce nu cunoaste ceata!
Copilareasca gura! Mai mult decat Viata
In mreji subtile Moartea adesea ne-a inchis.

Mai bien c-o minciuna sa ma imbat, si-alene
Sa ma cufund in ochii tai limpezi ca-ntr-un vis
Si-ncet s-adorm la umbra ce-ti luneca din gene! (“seamper eadem)

Sunt scrise de-aceeasi mana, pe care doar posteritatea a recunoscut-o ca maiastra.
Decat sa pui degetul, mai bine sugerezi, creezi corespondente neasteptate, care naucesc mai abitir ca ideea-insasi.
Desi ies flori din mucigai, cu siguranta nu toate asocierile indraznete/ socante nasc poezie, asa cum izbucnesc cu ferocitate din Baudelaire.

Eu n-am facut, mai devale, decat sa interpretez un vers scos din orice context si sa-i exploatez posibila valoare poetica, fara sa ma gandesc ca autorul n-o fi vreun tembel care-a auzit ca se poate scrie poezie din cuvinte scrijelite prin unele bude, si-a bolmojit un vers, profund, din intamplare. Si-apoi, chiar daca…ce?

Faptul ca amandoi suntem oameni, mi-e destul ca sa-ti reamintesc ca suntem adesea subiectul unor stari care nu ne fac cinste. Chiar daca nu le recunoastem si sigur nu ne definesc, ele fac parte din noi.
Exista unii artisti care-au facut o pasiune din explorarea si dezvaluirea acestor stari pe care nu ni le iubim, dar prin care trecem, vrem au ba.

Fiinta eminamente pasnica si firava, lunile trecute am schingiuit un om, tresarind de multumire, la fiecare geamat ghinuit. Dupa ce-a murit, i-am smuls capul si mi l-am pus in poarta. Mi-am varat degetele in gura-i plina de sange si i-am largit-o-ntr-un zambet schilod, indepartand cu meticulozitate plina de extaz, dintii sparti, imprastiidu-i prin curte cantr-un demonic ritual.
Cand m-am trezit, m-am ingrozit de ce visasem…si de teribilele porniri pe care, iaca, le am.
De m-as pricepe/ sa fiu Baudelaire!, as putea face-o poezie din asta, intrucat cu extazuri in fata florilor si cu dorul de El m-am obisnuit ca tiganu’ cu scanteia…

Asculta-l inc-o data pe baudelaire:
“tu, cititor, tacut, bucolic,
Naiv si sobru om de munci
Aceasta carte s-o arunci
Cu tot desfrau-i melancolic.

De nu stii slova si vorbirea
De la dibaciul mag, Satan
Arunc-o, vei citi-o-n van,
sau imi vei crede sluta firea .

Dar daca, vrednic scormonesti
Cu ochiu-n rapi adanci, de freamat,
Citeste, si-ai sa ma iubesti;

Tu suflet iscodind cu-n geamat
Un rai ce deopotriva-l vrem,
Ma plange!...Altfel, te blestem!”

(ame curieuse qui souffres
Et vas cherchant ton paradis
Plains-moi!...sinon, je te maudis!)

Na! ca v-am umflat cu poezie.
Feri sfantu’ sa-mi cer scuze.

#72178 (raspuns la: #72082) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
“platim scump faptul ca suntem nemuritori,... - de DESTIN la: 19/11/2005 23:40:39
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
...murim pentru asta de mai multe ori in timpul vietii”(Nietzsche-Ecce Homo).

Am inceput acest comentariu cu un citat pe care il consider deosebit de intelept.

Gandirea in spirala, se transforma incet insa din pacate sigur intr-o gandire circulara care revine mereu la aceleasi teme duce in mod necesar la fenomenul de suprasaturatie, caz in care ideile isi pierd magia si devin simple concepte, sunt ucise de repetitivitate, inecate in balta minciunii.

Dimensiunea interesanta a vietii este un principiu convenabil al minciunii?

Nu aude nimeni agonia cuvintelor?

Nu le vede nimeni sangerand insingurate?

Suspinam cronic dupa certitudini si ni se pare ca le gasim in niste stereotipii, ceea ce nu stim noi este ca soarta, cea care nu stie, nu poate sau nu vrea sa rada, se amuza copios pe seama neputintei intelectuale de care dam dovada.

“Atunci nu-ti ramane decat sa-ti inchipui ca forta gravitatiei care-l trage spre pamant ar fi, daca rastorni imaginea, forta care-l face sa cada spre cer”(Salvador Dali).

Mie, unuia, mi-ar placea sa cad spre cer, dar fara a ma repeta. Trebuie sa intelegem acel “fugit ireparabile tempus” ca o garantie a unei treceri demne, omenesti.

Cadem atat de artistic cand mai aruncam si un interesant pe drum, ne risipim cu atata gratie! In sens invers.

Si atata timp cat “platim scump faptul ca suntem nemuritori, murim pentru asta de mai multe ori in timpul vietii”, (Nietzsche-Ecce Homo),

atata timp cat “existenta e pierdere de fiinta” (Cioran) si atata timp cat in schimbul transcenderii conditiei de om, nu am dobandit decat autoinselarea, de ce sa mai facem din noi niste naivi, niste pacaliti si niste prostiti de viata? Meditati, va rog, daca astazi sunteti tot ce v-ati vrut a fi…Si de ce atatea degradari, esecuri si mistere cand viata e o “gradina de rataciri”?…Stiu, pentru ca nu ma indoiesc decat in numele adevarului, care nu poate fi decat interesant.

“Umili viermi de pamant”(Blaise Pascal)!, nu ne ajunge ca suntem doar o ratacire, plamaditi din “visul nefiintei”(Eminescu). Simtim nebuna nevoie de a imbogati lumea cu ineptii care ne obosesc si o obosesc. Nu ne e suficient sa murim cu fiecare clipa, este o stupida necesitate sa instauram, in mod fatal, domnia interesantului, o domnie a inconstientei ridicate la rangul de principiu al lumii. Poate ca ne meritam soarta!

Un dictionar de deschis ochii ar fi cu siguranta cea mai puternica modalitate de a lupta impotriva unei avalanse de lucruri interesante, facute pentru oameni neinteresanti si neinteresati.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
eu cred ca inteligenta este punctul nostru forte - de deliut la: 19/12/2005 21:02:41
(la: atinge-ma, dar de la distanta !)
si daca intram pe net prin puterea cuvantului, dam ce e mai bun in noi. Ceea ce suntem zi de zi ne-a creat o anume personalitate care e greu de ascuns, chiar si pe net. Nu cred ca putem poza noi in manechine sau voi in supermen ca sa ne facem prieteni. Ne-am pierde credibilitatea pt ca nu suntem la un concurs de imagine, dar putem schimba idei. End-point-ul nu mi-e prea clar. De ce am schimba idei cu niste necunoscuti daca nu am dori sa-i cunoastem? Stii, Cioran spune ca "orice cunoastere e o pierdere", iar Kogalniceanu spune ca daca vrei sa-ti placa cineva priveste-l de la distanta, iar daca vrei sa-l cunosti, apropie-te. Cati dintre noi am rezista cunoasterii, nu stiu, dar stiu ca exista oameni care stiu sa scoata tot ce e mai bun din ceilalalti si pe care merita sa-i cunoastem.
#96005 (raspuns la: #95283) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de ce credeti in dumnezeu? - de Motzoc la: 12/09/2006 20:16:12
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Argumente rationale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu


Argumentele rationale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu sunt dovezi elaborate pe cale rationala despre existenta unei Fiinte supreme. Ele se bazeaza exclusiv pe ratiune pentru a argumenta ca notiunea de Dumnezeu nu e un produs al imaginatiei, ci ii corespunde o REALITATE. Prin ele se inceraca a se dovedi ca Dumnezeu exista, dar aceste argumente nu dau informatii despre El. Cunostiinte mai bogate despre Dumnezeu primim din Revelatie, adica din felul in care Dumnezeu Insusi ni S-a descoperit in diverse moduri de-a lungul timpului.
In principiu, aceste argumente nu sunt necesare nici celor credinciosi, nici celor care nu cred. Credinta este o relatie cu totul libera intre doua personae. Cei ce cred nu au nevoie de aceste argumente, credinta presupunand tocmai lipsa dovezilor rationale. Pentru cei care nu cred in Dumnezeu, pe de alta parte, orice fel de argumentare rationala nu are forta necesara spre a-i face sa creada.Cu toate acestea, astfel de de argumente rationale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu au fost discutate de catre filosofi in cadrul marii teme filosofice despre Dumnezeu.Ele arata ca existenta lui Dumnezeu poate fi demonstrata intr-o oarecare masura prin argumente rationale.
Aceste argumente au primit abia in epoca moderna o forma logica adecvata, pe care i-au dat-o filosofi ca : Descartes, Leibniz, Kant, Voltaire etc. Fragmentar, argumentele se intalnesc si la filosofii antici (Socrate, Aristotel, Cicero, Seneca), Sfintii Parinti (Sf.Vasile cel Mare, Sf. Ioan Damaschin) si teologii moderni (I.G.Savin).
Argumentele sunt in numar de cinci :


1. Argumentul isoric

Argumentul istoric arata existenta lui Dumnezeu prin universalitatea ideii de Dumnezeu. Daca ideea de Dumnezeu a existat si exista la toate popoarele, atunci aceste idei trebuie sa ii corespunda si o fiinta care exista in realitate.

2. Argumentul cosmologic

Argumentul cosmologic isi intemeiaza demonstratia pe observatiile stiintifice despre lumea fizica si legile ei. Principiul folosit este cel al cauzalitatii. El are mai multe variante, in functie de procedeul aplicat.

Argumentul cauzalitatii pleaca de la observatia ca existenta este o continua intrepatrundere de cauze si efecte. Orice efect presupune o cauza, prin urmare rezulta ca si lumea, ca intreg, trebuie sa aiba o cauza prima, absoluta, nedeterminata de altceva. Aceasta cauza nu poate fi decat Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu este Cauza prima.

Argumentul contingentei afirma ca in lume exista lucruri care pot sa fie sau care pot sa nu fie. Ele au un inceput si un sfarsit, deci si o perioada de neexistenta. Din faptul ca intr-un timp dat ele nu existau rezulta ca ar fi putut sa nu existe niciodata. Dar, dupa cum vedem, ele exista, prin urmare trebuie sa admitem existenta unei fiinte necontingente care le-a creat. Aceasta fiinta este Dumnezeu.

Argumentul miscarii . In lume exista miscare. Si pentru ca orice lucru miscat presupune o cauza care il misca, pe temeiul aceluiasi principiu al cauzalitatii, rezulta in cele din urma un prim impuls dat de un prim miscator nemiscat (Aristotel). Acest prim miscator este Insusi Dumnezeu.

Argumentul entropologic pleaca de la principiile termodinamicii, principii care demonstreaza faptul ca miscarea universului va avea un sfarsit. Legea cauzalitatii insa, ne spune ca ceea ce are un sfarsit trebuie sa fi avut si un inceput. Legea conservarii energiei arata ca in univers nimic nu se pierde, ci totul se transforma in energie. Legea entropiei (a deprecierii energiei) afirma ca un sistem evolueaza catre un grad din ce in ce mai sporit de dezordine (energia care organiza sistemul netranformandu-se toata in timpul unui proces, ci o parte din ea pierzandu-se).

Argumentul entropologic se bazeaza deci pe incetarea oricaror procese de miscare si tranformare din univers, ceea ce inseamna ca el are ca ipoteza faptul ca energia din univers va avea un sfarsit. Daca va avea un sfarsit, inseamna ca trebuie sa fi avut si un inceput. Dar de unde provine aceasta energie, daca ea a avut un inceput ? E clar ca de la ceva diferit de lume, in afara ei, ceva fara inceput si sfarsit. Si acest ceva nu poate fi decat Dumnezeu.


3. Argumentul teleologic (sau fizico-teologic)

„De ce”-ul oamenilor din toate timpurile are doua directii: 1. care este cauza a ceea ce se intampla ? (adica se intreaba despre inceputul lumii) si 2. in ce scop se intampla ? (adica se intreaba despre scopul/finalitatea lumii).
Daca argumentele de pana acum vorbeau despre cauza care a produs universul, argumentul teleologic are in vedere scopul (teleos=scop, finalitate) catre care tinde universul. Acesta postuleaza existenta lui Dumnezeu plecand de la ordinea, armonia si finalitatea care exista in cosmos. Toate lucrurile din univers functioneaza perfect si se ajuta in implinirea scopului lor , astfel incat e imposibil ca in spatele acestei functionari perfecte sa nu existe o fiinta inteligenta, atotperfecta, care a organizat si randuit toate spre care tind lucrurile.


4. Argumentul moral

Argumentul moral a fost formulat de Kant. El afirma ca legea morala si constiinta morala fac parte din structura intima a tuturor oamenilor (fie ei credinciosi sau nu). Acestea, fiind prezente in om inainte de orice experienta binelui si a raului, demonstreaza existent unei Fiinte care a pus in lume si in om aceasta ordine morala.


5. Argumentul ontologic

In argumentul ontologic se deduce existenta lui Dumnezeu din insusi conceptul de Dumnezeu prezent in mintea noastra.
Daca ideile de perfectiune si absolut sunt atat de proprii fiintei mele, inseamna ca lor trebuie sa le corespunda cu necesitate o REALITATE perfecta si absoluta, Dumnezeu.
Iata logica argumentului elaborat de Anselm, arhiepiscop de Canterbury (1033-1109) :
„In mintea mea exista ideea unei fiinte atotperfecte, fata de care nu poate fi cugetata o alta fiinta mai perfecta, mai desavarsita. Dar pe langa toate insusirile pe care le are ca fiinta atotperfecta, trebuie sa aiba si insusirea existentei reale, pentru ca daca ea nu ar exista in realitate, ar insemna ca e lipsita de una din insusirile care ii determina perfectiunea, ceea ce inseamna ca atunci poate fi cugetata o fiinta mai perfecta decat ea, ceea ce ar fi un nonsens. Asadar, pentru ca fiinta cugetata in mintea mea sa fie atotperfecta, existenta ei reala, si nu numai in minte, este conditia absolut necesara in acst scop. Deci fiinta suprema a carei idee exista in mintea mea, pentru a fi atotperfecta, trebuie sa existe in realitate.”

Da, dar... - de Victorian Silă la: 09/07/2013 18:43:33
(la: Dorel Visan)
... iti trebuie multa imaginatie (forta imaginativa) ca sa poti folosi genul asta de tratament, adica vezi si tu la cine a functionat: un mare actor.

Altfel, merge prin asa numitul efect placebo. Aceeasi idee si acolo.
#646261 (raspuns la: #646257) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dezgustator, - de Dinu Lazar la: 22/01/2004 17:00:03
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pai care e problema... chestia a fost lamurita de mult... arta nu numai ce e frumos da pe nas sau nu numai cum ar trebui sa fie onorabil si contabiliceshte pozitiv trebuie sa zicem ca e arta.
Pentru mine, nu e arta ce te lasa rece. E ceva inaltzator sau lugubru, e frumos sau urit, atrage sau respinge? E arta cu sigurantza. Ma pune pe ginduri, imi da un pumn in plex, ma face sa rid sau sa pling? E de bine. Pai atunci sa stergem dramele ca sunt triste si sa zicem ca numa` comedia e teatru????
Eu nu spun ca imaginile lui Miri Bratu sunt dezgustatoare; nici ca ma fac sa cad pe spate de fericire; dar ele exista si artista vrea sa spuna ceva, spre deosebire de zecile de mutzunachi de la noi, cautatori in lada fotografiei, bursieri europeni care la Paris invatza la git cravatei cum sa faca nodul si pe ce parte te uiti la un aparat, pina or inventa un stil romanesc, ca acolo om ajunge, in care vor demonstra ca nu are importanta pe unde te uiti ca poza tot opera de arta iese.
Pai nu a zis unu` acum citiva ani ca securitatea taia si spinzura si nu lasa pe fotografi sa mareasca negativele, ca statea un securist in laborator cu mitraliera sa cadreze bine, si dupa revolutie artistu` care este a facut un curent artistic care se baza pe faptul ca marea si marginea negativului, altfel furat din fototeca unei reviste, ca e libertate?
Aia mi se pare odios, fatza de asa ceva Miri Bratu e o sfinta...

Eu va multumesc mult pentru cuvintele Dvs, dar eu nu sunt un estet; nici nu stiu ce e aia; se nimereste sa fac un gen de fotografie, si o fac fara sa-mi pese de nimeni si de nimic; cui ii place, bine, cui nu, sa schimbe postul...tot nu sunt in carti asa ca ce conteaza, macar fac linistit ce imi place. Va place si Dvs? Minunat. Nu va place de Miri Bratu? Pai si asta e minunat.
Cum spuneam, iubim sau vomitam, tot arta este.
Eu spuneam in replica 7979 asa: Un sit curajos, raportat la pastishele la moda in imaginea de la noi, un nume despre care se va mai vorbi in fotografia romaneasca: Miri Bratu.
De vazut neaparat www.miribratu.com
Ma bucur ca am avut dreptate si ca se vorbeste de situl asta.
Sa nu uitam ce se spunea despre impresionisti; la 1878 citim in Le FIgaro: " Iata-i pe impresionisti; este dementza, este descrierea cu premeditare a oribilului si a execrabilului! S-ar spune ca toate acestea au fost pictate cu ochii inchisi de niste alienati, amestecind la intimplare culorile cele mai violente pe palete de tinichea. E negarea a tot ce e permis in pictura, a tot ce se numeste lumina, umbra si desen."
Iar in Le Temps in acelasi an citim: "Impresionistii au ochii inchisi, mina greoaie...nu e cazul sa ne ocupam de aceste spirite hilare care isi inchipuie ca neglijentza lor va fi luata drept gratie...Orice ar face, perspectivele viitorului sunt bune; nu e de temut ca ignoranta va deveni vreodata virtute."
(Citate din "Viata lui Renoir", de Henri Perruchot)

Cine erau nulitatile alea cu ochii inchisi si mina de mucava? Care se zbateau intr-o mizerie neagra? Pai nume ca Renoir, Monet, Sisley, Cezanne, Pissarro, Degas, tot numai ratati, nu? Ca Miri Bratu, cu situl ei dezgustator, cu imaginile ei care arata uritenia modelului. Istoria se repeta... care este. Sa facem un concurs de denumire, cum sa ramina imaginea ei cunoscuta... ce ziceti de fotografii MIRifice?
#8354 (raspuns la: #8345) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Punct(um) si de la capat(um) - de Dinu Lazar la: 20/03/2004 06:56:55
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Am mai vorbit aici de situl Punctum.ro

Aparitia lui si mai ales citeva elemente precise din "termeni legali si conditii" au declansat o sumedenie de miscari de trupe si de pareri pro si mai ales contra, din care o parte semnificativa pot fi citite cu interes la
http://www.badorgood.com/detailq.php?id=393

La o analiza la rece, mie punctum.ro mi se pare o initiativa grozava, ratata din start din cauza unei proaste gestiuni a stimulilor reali ( daca se intimpla aia ce fac, daca se scrie asa cum reactionez, daca se raspunde asta ce raspund, si care e religia mea si crezul meu, sau ii bag pe toti in ma-sa si nu-mi pasa si o sa-i bag in ceatza si s-or linisti poate cumva); asistam mai ales, lucru caracteristic oricarei intimplari in Ro, la o dezastruoasa politica de public relations.

Pot sa intuiesc ca cineva sau un numar de buni fotografi au vrut sa faca un sit de inalta calitate a lucrarilor, dupa standardele hotarite dar nespuse, in care sa expuna colegi de suferinta si sa fie analizate lucrarile acestora de cei ce ar putea sa aiba un cuvint mai adevarat de spus si sa aiba astfel un permanent feed back la lucrarile expuse.

In loc sa spuna in statut din prima mai nene, uite in jurul lui icsulescu sau pur si simplu pe motiv de simpatie reciproca la bere sau la idee se face o grupare formata din ics si igrec si noi gruparea credem ca o poza buna e neaparat asa si asa si un comentariu bun e asa si asa si cine nu se inscrie in aceste coordonate pa si pusi, au scris un regulament care aparent e OK dar care de fapt pacatuieste in niste puncte fundamentale.

In loc sa aiba curajul sa spuna uite, suntem astia si cream curentul cutare care are urmatoarele coordonate si credem cu tarie in ceea ce facem si cine vrea sa vina pe aici trebuie sa fie asa si asa, si daca vrei sa intri cu poze sau vorbe trebuie sa ai poze cu zimti, sau fara zimti, vorbe dulci, sau artzagoase, au pus fraza care toarna gaz peste foc in loc sa-l stinga sau macar sa-l controleze:

"6. Din lipsa de timp, juriul Punctum isi rezerva dreptul de a nu comenta sau justifica deciziile sale referitoare la formularele de inscriere primite. Indiferent care este decizia finala, nu veti primi din partea juriului comentarii la fotografiile trimise."

Adica dati voi poze, ca noi nu avem timp de vorbe si cind o sa le vedem daca o sa ne placa esti membru, daca nu, nu, dar nu vei sti in veci ce ne place si ce nu si mai ales de ce, ca noi cream aciulea, nu ne jucam.

In general, toate gruparile din arta, intotdeauna, au avut curajul sa-si asume cumva apartenenta si personalitatea si stilul; la noi nu, totul se abureste, in loc sa se spuna " asta e un sit cu poze asa si asa, nu au ce cauta incepatorii fara glagorie, salonarzii si editorialii" se lasa totul in ceata, trimite tu poze ca noi in voie tacem si daca ne placi, dar de obicei nu e cazu`, al nostru esti.

Alta chestie trista este :

"10. Daca se intimpla sa nu primiti acceptul, aceasta nu inseamna ca fotografiile Dvs. sunt slabe. Pur si simplu juriul Punctum nu a fost convins de acele fotografii pe care le-ati trimis, si nimic mai mult."

Cum se face convingerea asta a juriului, daca trebuie un peste de la Galati sau o felicitare de la Haarper`s iar nu se spune; sau un vinisor sau pe shestache? Trebuie sa fii membru al unui partid sau sa publici pe de-a moaca la 22 ori sa fii plin de Dileme...
Daca s-ar preciza clar, tehnic, stilistic, estetic, conceptual, cum devine cazul, poate lucrurile ar fi mai in avantajul tuturor.

Poate, poate, ciinii latra, caravana trece.

Trece lasind sperante:

"Va asteptam pe Punctum oricand fotografiile Dvs. vor fi mai convingatoare."

Dar noroc ca suntem in Ro, unde:

"Regulamentul de fata nu poate fi contestat."

Asa ca am vorbit si eu aici degeaba putin, mirindu-ma cum devine cazu` de niste oameni altfel extrem de onorabili si importanti, fara indoiala, pentru fotografia romaneasca, reusesc sa faca atitea valuri pe care nu se vor sui ca sa surfeze, ci care ii vor uda daca deja nu au facut-o.

Nu neaparat cine se pricepe senational la imagine trebuie sa se priceapa la cuvinte si la organizare; dar in toate cele trebuie sa ai simtul masurii si sa cauti oameni care sa se priceapa in niste domenii tot atit de bine ca tine in fotografie, si sa scrie un regulament si sa conceapa un crez explicit si sa organizeze de o maniera multumitoare treaba.

O initiativa care poate fi grozava, risca sa ridice impotriva sa niste valuri nemeritate.

Si daca ar fi numai valurile ar fi bine...

Pentru ca fraza asta ne da iar cu capu` de pereti:

"5. Va rugam sa trimiteti in formularul de inscriere fotografiile Dvs. cele mai bune, indiferent de stil, subiect, categorie, tehnica folosita etc"

Pai, ori la bal ori la spital.
Traiasca ghiveciu`!
Ashtept pupat piatza endependentzi, sa fac si io o poza...
#12453 (raspuns la: #12439) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Precizari utile - de Hypatia la: 28/04/2004 06:58:34
(la: CATEDRALA SAU MAUSOLEUL?)
Domnule Gabriel, m-as fi asteptat sa fi citit tot ce s-a scris. Pentru ca nu-i firesc sa reiau o chestiune de doua- trei ori. Adica, in decursul timpului, Statul roman a intervenit brutal de mai multe ori, in afaceri bisericesti. Pentr secolul XX edificator ar fi sa incepem cu evocarea Concordatului impus de regele Ferdinand I. Dar, sriam intr-un alt mesaj, terenul pe care este acum parcul Carol a apartinut Bisericii, deci statul, respectiv Guvernul trebuie sa intervina pentru rezolvarea acestei probleme interne a Bisericii. daca Biserica ar fi detinut acum toate proprietatile pe care le-a avut macar in 1925, probabil ca lucrurile ar fi stat altfel. desi sunt suficienta motive de indoiala, caci stim cu totii ca s-au propus mai multe variante de plasare a catedralei, dar conspirationistii au avut grija ca lucrurile sa se rezolve in versiunea cea mai minata, cea mai explosiva social. Si nu-i Biserica vinovata pentru asta. Practic s-a incercat fortarea conducatorilor Bisericii in a renunta la ideea construirii catedralei. Rezultatul il vedem cu totii. Pe de alta parte, nu vad nici o legatura cu disputele pe care BOR le are cu Biserica greco-catolica. Dar daca ati provocat subiectul, vreau sa va intreb: Stiti cumva ca infiintarea BG-C este un abuz istoric? Stiti in ce imprejurari s-a ajuns ca in Transilvania, Cehia si Ucraina sa existe greco-catolici?
Nu-i problema mea si cred sincer ca disputele sunt locale, datorate tot autoritatilor locale, dupa cum mai cred ca doar Justitia are posibilitatea rezolvarii acelor neintelegeri intre BOR si BGC. Dar asta nu are nici o legatura cu Catedrala din Bucuresti. Sau faceti cumva parte din cei care ataca Biserica doar pentru ca apartin unor alte confesiuni? Cine va poate legitima pe D-voastra?
Nimeni, dupa cum nici altii nu pot fi legitimati.
E democratie, fiecare trancaneste vrute si nevrute, uitand ca toti vom da seama intr-o zi chiar si pentru cuvintele noastre. Avem dreptul sa fim si atei si de alta religie si de alta confesiune decat cea ortodoxa. Dar oare ne asumam responsabilitarea faptelor, vorbelor, gandurilor, atitudinilor noastre?
Aici e vorba si de o alta tara a poporului nostru, putin manierat, ca sa nu spun prost crescut: daca nu ne vede nimeni, daca nu ne stie nimeni, intelegem ca ne este permis orice. Mare greseala!
Cred ca ajunge.
Celuilalt mesaj nu prea am ce raspunde,caci e mult infantilism, iar aici ar trebui sa scrie oameni maturi. Chiar ideea conspirationista, pe care o agreez in parte, nu-i foarte intelept de trambitat. Am ajuns la concluzia venerabililor din toate timpurile ca nu este util a spune tot ce ne trece prin cap. Ai o ideologie, slujeste-i cu intelepciune. N-ai, stai deoparte pana aderi uneia.
Hypatia
#14651 (raspuns la: #14610) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Credinta. - de Little Eagle la: 13/05/2004 17:57:19
(la: Existenta divinului?!)
Dear AndreiS,
Desdemona ti-a raspuns f. bine la intrebare.As adauga citeva opinii personale in plus.
Nu trebuie sa avem Nevoie de a crede in o fiinta divina superioara,ea deja exista in fiecare din noi,trebuie doar sa o descoperim in noi si atunci o vom vedea in tot ce ne inconjoara.O poti numi cum vrei,Mare Spirit sau God.
Ceea ce trebuie sa ne ferim a gindi si face este sa nu fim ipocriti cind gindim la EL,sa fim sinceri.Meher Baba,in care cred si este avatarul epocii(1894-1969)a spus odata ca apreciaza mai mult un ateu care nu crede in Dumnezeu,dar are o conduita morala si etica de exemplu celor din jur decit un religios zelos si ipocrit,pt. ca Dumnezeu iarta orice greseli ce facem(unii le numesc...pacate)dar nu va ierta niciodata pe cei ipocriti .

eu ma gindesc zilnic la Dumnezeu,si nu ma rog pt. mine lui ci pt. toata lumea de oriunde ce nu cunosc de fapt,pt. natura,pt. Creatia toata la un loc sa aiba grija de ea si sa ne trezeasca sa nu fim egoisti,sa uitam sa urim,sa traim in pace si dragoste unii cu altii.
Sunt slab si de aceea ma rog pt. ca nu doresc rautate in lume si egoism,dezinteres fata de cel apropiat,de la piatra la pasare si om.Imi este rusine sa ma rog pt. mine insumi,nu consider ca am acest drept.
Dragostea te poate schimba mult si asta stiu din experienta proprie.Nu merg la biserica,nu am nici o relgie dar cred in Dumnezeu si pt. asta nu e nevoie sa faci parte din o congregatie sau sa citesti Biblia in nestire,ori Coranul.
Cum am mai scris deja,Biserica o duci in tine si ea este tot ceea ce te inconjoara.
Mi se pare ca oamenii ce apartin unei anume credinte si religii sint slabi in suflet si spirit,nu sunt real Warriors pt. ca au nevoie de cineva sa le spuna ce sa creada si in cine sa creada si asta duce la brainwashing!

De aici in trecut erau sacrificii umane pt. zei,vezi ce s-a intimplat cu aztecii si inasii,s-au omorit in sacrificii pina au disparut cu miile!Si pt. ce?Crezi ca Dumnezeu le-a facut vreo favoare?Unele triburi africane (Papua Noua Guinee)
erau canibali si s-au mincat intre ei pina azi au ramas putini(acel trib de head hunters).
Crestinii au initiat cruciade in ...numele lui Dumnezeu impotriva lumii musulmane si azi inca continua prin Bush care se crede salvatorul...crestinismului....!!!!Musulmanii nici ei n-au fost mai prejos si au pornit "cruciadele"lor pt. a pedepsi pe...infideli,azi...uite ce a facut Ben Laden.
Este totul pornit din ipocrizie si o falsa intelegere despre Dumnezeu=religie pina la fanaticism,si asta o spun gindind si la crestini,asa zisi.Ei traiesc in alta lume,de iluzie ce nu are nici o legatura cu Dumnezeu ori Allah!

Si crestinismul n-a fost deloc bland si nu este,a creat genocid peste tot in lume,protestanti vs. catolici,fortarea indienilor americani sa citeasca Biblia,
conquistadori in cautare de aur si in treacat de a...crestiniza pe indigeni....
DE CE e necesar sa-ti impui credinta ta altor popoare?Ei NU si-au impus-o tie niciodata.CINE ti-a dat acest...drept de a persecuta religios pe altul care si el crede in Dumnezeu,ACELASI in care crezi si tu,poate el crede mai mult ca tine si nu e ipocrit!!!!Dumnezeu e mai aproape de el decit de tine chiar de traiesti la Vatican si te ...numesti reprezentantul lui Dumnezeu pe pamint...?
Asta as numi reala blasfemie!

Crezi ca e nevoie sa te spovedesti unui preot?Eu nu cred.Inseamna ca esti un suflet slab care nu vrea sa faca fata cu sine insusi.Esti un las!
NU esti deloc un real warrior!Nu esti brav si ti-e frica de moarte indiferent in ce forma va veni ea la tine.
Ai nevoie de un preot sa-ti spuna ce sa faci?Cind el insusi NU este deloc perfect in spirit si suflet?

Asa s-a nascut credinta,din dorinta omului de a fi diferit de vecinul lui,din egoism.Dumnezeu NU ARE RELIGIE!Etern a fost si va ramine acelasi si se manifesteaza in toata creatia in orice pt. ca e si in firul ierbii si acolo dai de sufletul lui si al tau,nu uita ca este nu doar in trandafir dar si in spinii lui si daca te intepi in ei nu injura ci fi fericit ca ai contact cu el si prin singele tau si al lui.
Sacrificiile au fost inutile,sint impotriva acelui trecut singeros de ritualuri si ceremonii.Mai exista si azi in alte forme.
Da,a ramas doar un Dumnezeu azi ,pt. ca de la inceputul Creatiei a fost doar unul singur.Oricum l-ai numi,el este acelasi unic si etern.Daca nu ar exista creatia lui,el nu ar exista!Traieste prin ea.Iubeste creatia lui si de aceea va fi la infinit.Odata la 700 ani revine in mijlocul ei in forma umana,si este numit avatarul acelui ciclu universal.
Zoroastru,Rama,Krishna,Buddha,Jesus,Mohamed,Meher Baba.Putini cred in asta,nu e inca timpul lor,in alta viata vor realiza asta si este normal sa fie asa pt. ca nu toti avem acelasi destin,a merge in grup la biserica nu inseamna ca toti vor ajunge in...rai.

Tine minte ca pe Dumnezeu NU il gasesti acolo unde-l pui,si crezi ca va fi pt. ca ai cladit un templu sau biserica lui.....
Chiar asa crede lumea ca il poate pune pe Dumnezeu sa zaca prizonier intr-o cladire?
Si ca doar acolo il poate...afla prin rugaciuni personale si de multe ori egotistice?..."ajuta-ma Doamne,ca sunt sarac,sunt bolnav,vreau bani si sa traiesc 1000 de ani,sa fiu fericit,sa am femei,sa fiu asa si altfel etc..."
Crezi ca Dumnezeu te aude in egoismul tau?
Du-te in fata unui copac si roaga-te lui pt. ca vei da peste Dumnezeu in acel copac,ia-l in brate si plinge-i suferintele,roaga-te pt. Creatia toata si Dumnezeu iti va vorbi .il vei auzi in vint si ploaie,in tunete si fulgere,in inima ta.

Asa cred eu despre Dumnezeu si asta imi e religia.

Love&peace,
Ozzy
..........................................................................................................................
"Eu personal nu am nici o putere.Poporul meu este puterea noastra si curge
in acelasi singe in fiecare din noi.Puterea Adevarata vine numai de la Creator,
De la Marele Spirit.Este numai in miinile lui.Daca insa ma intrebi despre tarie de spirit,ce pot spune e ca ea exista numai in iubire."

Chief Lame Deer(lakota tribe)












































































tiff to jpg - de Dinu Lazar la: 17/06/2004 19:26:28
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pentru mine, informatia de citi dpi are o imagine nu are nici o importanta - decit asa, ca atunci cind se tipareste ceva sa nu se scada sub 240 dpi pentru ca in jurul acestei valori e un prag tehnic; peste, nu conteaza, sub, se vede rau imaginea printata sau tiparita.
O imagine tiff de 3000x4000 pixeli ( numarul de pixeli conteaza si atit) va fi la fel de mare in MB fie ca are 4000 de dpi fie ca are 75 de dpi.
Sigur, micsorarea sau marirea unei imagini se poate face cu PS (acel "save for web" nu e chiar rau) ca si cu multe alte programe uzuale; diferentele la micsorarea unei imagini, intre diverse softuri, daca se face o interpolare de calitate (bicubica de calitate sau si mai bine cu fractali), se pot vedea greu sau sunt invizibile in majoritatea cazurilor.
Problema vine dupa micsorare. Exista zone in imagine sau imaigni care trebuiesc lucrate si la care trebuie folosit un filtru de sharpening si/sau unsharp mask...
Eu personal daca trebuie sa micsorez un numar mare de imagini, folosesc ori programul de facut pagini de web din PS sau Photoshop Elements, ori, cu rezultate si mai bune, programul BreezeBrowser (www.breezesys.com) care face niste micsorari rapide de foarte buna calitate.
Daca trebuie sa micsorez numai citeva imaigni si calitatea este importanta, le micsorez una cite una, setez citi pixeli pe citi pixeli sa aiba ( treaba cu DPI nu ma intereseaza) si le lucrez pe zone si suprafete; nu le maresc decit foarte selectiv sharpeningul, dar oricum nu le las asa, pentru ca in majoritatea cazurilor par cam neclare, micsorate si atit.
Orice procesare a unei imagini cere arta si atentie si nu sunt de parere ca se pierde din calitate, marind sau micsorind o imagine; trebuie privit ansamblul, rezultatul final; se pot face opere de arta de 640x480 de pixeli, asa cum se fac jenante imagini care nu spun nimic cu camere de 8 MP... aparenta, acuratetea unei imagini, are importanta ei, dar conteaza si multe alte lucruri pentru ca o imagine sa fie aproape de ideea pe care am vrea sa o transmitem. Expozitii cu poze polaroid de 6x8 cm sunt uzuale la case mari, si exista printuri de metri patrati care arata perfect, si exista si expozitii de timbre...
Pentru mine o fotografie de 2000x3000 de pixeli este o fotografie, si aceeasi micsorata la 200x300 de pixeli e alta fotografie, care trebuie procesata complex pentru ca sa arate bine...
Dar, fiecare cu parerile sale, si alte pareri sunt binevenite.
#16342 (raspuns la: #16317) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: