comentarii

forta minti


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
intrebari - de Rien 2 Loin la: 18/05/2005 19:36:18
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Daca e sa cred ceea ce spun multi (printre care si biserica) homosexualitatea este un obicei capatat si nu genetic -> atunci de ce o intalnim frecvent si la animale ?

Daca e sa cred ca-i genetic, atunci cade toata teoria bisericii, a educatiei etc. Ca nu ne putem impotrivi patrimoniului nostru genetic. Nu prin forta mintii o sa incetam sa secretam hormoni, sau, mai concret, un trizomic nu prin concentrare sau educatie o sa devina normal...

si intre acesetea doua tot degradeul de nuante...

#49703 (raspuns la: #49700) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
voua - de tatiku la: 29/07/2006 12:53:13
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
...ma, va iubesc real si incandescent (!), dar sunt om modern(!!), ma grabesc(?), sentimentele curg(?!) si un trebuiesc declamate...Si am atata Bach in cap:))), si atata ma necajeste Pink Floyd(asta da) si Alex(asta nu), dar ce sa fac, pe ea o iubesc ( da da!), pe uratii ceilalti ba! Si daca nu scriu e ca prefer sa ma gandesc la voi(!!) decat sa imi fortez mintea mea sa scriu versuri nereusite....
Liliana Ionescu - de Alexandros la: 12/09/2006 14:42:35
(la: INTELECTUALI de CARTON)
Ai dreptate.
Suntem indiferenti fata de semenii nostri aflati in suferinta, fata de tinerii nevinovati- victime ale unui razboi ce-si pune amprenta asupra tarilor posesoare de bogatii naturale.
Asta pentru ca santem educati sa credem tot ce auzim de la o sursa, fara sa ascultam ambele parti.
Noi stim ca acolo sant teroristi si nu merita sa traiasca.
Noi santem lumea civilizata, cum ne place sa ne numim.
Numai ca uitam unde era lumea civilizata, cand acolo era adevarata civilizatie.

Suntem indiferenti fata de ignoranta tinerilor ce cred in forta fizica, renegand forta mintii...,
Cu toata ignoranta asta, lumea e condusa tot de mintea unor oameni si nu de muschii altora. Totdeuna muschii au fost in slujba mintii ( acum, ca unele minti sant bolnave si altele nu, e alta discutie).

suntem indiferenti fata de natura, care cu darnicie ne ofera roadele ei, asa cum mintea umana reda informatiile de mult uitate si stocate in labirintul inconstientului....
Aici asa e.
Lacomia si prostia ne fac sa ne taiem creanga de sub picioare si distrugem ce diferentiaza Terra de alte planete; viata.

Oare cati dintre semenii nostri au constiinta reala a propriei valori, intr-un sistem in care sunt promovate mediocritatea si ignoranta??

Putini.

Intelectualii de odinioara isi desavarseau formatia profesionala in scoli recunoscute in lume, azi multi nici nu stiu sa scrie un eseu...
Intelectualii contemporani uita - in timp - ca au absolvit o facultate si uita sa puna in slujba umanitatii invataturile primite! O depreciere a calitatii intelectualului, plafonat si indiferent, hotarat sa suporte vicisitudinile vremii fara a lua pozitie, fara a avea replica, se observa in toata ierarhia sociala. Spre varful piramidei ierarhice acced cei ce au motivatii personale puternice si sustinere politica, in detrimentul celor ce isi pot pune potentialul in slujba natiunii, deoarece acestia sunt incoltiti ca si cum ar fi elementul perturbator, nicidecum stabilizator.


Aici intelectualii se impart in doua.
Sant cei ce raman intelectuali cu tot riscul marginalizarii si care sant foarte putin cunoascuti si sant cei ce se "prostitueaza".
Acestia din urma nu sant o specie noua.
Si in sistemul comunist au fost destui intelectuali ce si-au mulat intelectul dupa ideologia vremii.
Oportunistii de acel fel se regasesc si in sistemul actual.
Sant actori buni care joaca in telenovele (un actor bun joaca orice;o scuza anemica), sant scriitori sau filozofi ce se transforma in ziaristi si moderatori de televiziune.
Si nu asta ar fi tragic, ci faptul ca nu mai au puncte proprii de vedere fiind slujbasii lui x si y milionar.
E jalnic sa vezi un istoric renumit ca angajat pe post de consilier de un "personaj" grotesc.
E jalnic sa fie tara condusa de un presedinte vulgar si nesincer.
Mai rau este ca majoritatea populatiei se regaseste in acesti "eroi".

Cu siguranta putem schimba destinul omenirii daca vom invata sa ne respectam trecutul si daca vom investi in educatia tinerilor, ce reprezinta viitorul!
Se revine la cei sapte ani de acasa.
De aici incepe educatia.
Parintii se tem (cred) inca sa-si invete copilul sa fie drept sa fie cult sa fie civilizat pentru ca nu-i vor folosi aceste invataminte in Romania actuala.













"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
wp - de donquijote la: 27/11/2006 10:40:06
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
adevarul nu se afla pe internet dar pe internet se pot verifica in mod eficient surse multiple.
trucul cu focul nu e nou, dar nici foarte vechi. nu e chestie de a crede sau nu daca informatia de pe internet e adevarata. consider ca este asa pentru ca cei care scriu explicatiile, verificabile spre deosebire a celor date de altii care neaga chiar evidenta - vezi disputa cu pomenirea diavolului in cartea lui iov unde cel mai apropiat de notiune ar fi un inger hiperactiv pe nume 'satan' care n-are legatura cu nici un diavol sau alta lighioana reala sau imaginara, sigur nu in sensul acceptat de (unii din) credinciosii din ziua de azi) - n-au interes sa minta.
cu putin efort probabil ca se poate gasi si magazinul sau site-ul de unde se cumpara respectivul kit de facut minuni. deobicei, magazine si site-uri specializate in echipament pentru clowni si magicieni amatori si profesionisti. dupa cate stiu eu materiale din astea gata preparate sunt scumpe. de exemplul kit-ul de spart becuri de la distanta 'prin forta mintii' costa vre-o suta de dolari.
Argumente om - de damned_soul_666 la: 29/06/2007 20:15:55
(la: Satanism in Romania)
Pai in primul rand cuvantul blestemat il foloseste deoarece trebuie sa existe si justitie. Adica noi (satanistii) nu intoarcem obrazul celalalt. Daca suntem loviti contraatacam cu ura, manie, pasiune, cu toata fiinta, astfel incat sa intoarcem raul care ni sa facut inzecit. Asta se face si prin blesteme.Blesteme impotriva oamenilor sau chiar a ingerilor.Daca cineva ne face un bine directionam energii pozitive catre el. Asta este doar o chestiune de alegere. Desigur ca am putea sa nu ripostam, sau sa sustinem absurditatea aceea a crestinilor care afirma ca ei rasplatesc raul cu bine. Gandeste-te la ce dezordine ar duce asta. Eu daca as pocni pe cineva, si respectivul mi-ar da niste bani in schimb, eu as continua sa-l pocnesc. Pe cand daca mi-ar da o directa intre ochi nu as mai avea tupeul sa incerc a doua oara. Cu faptul ca atunci cand cresti devii din ce in ce mai independent am vrut sa arat ca in satanism avem la un moment dat destula forta sa actionam independent, pe cand in crestinism nu exista asa ceva. Crestinii raman la acelasi nivel toata viata. Nu stiu cum va alege Satan sa ii pedepseasca pe nesatanisti. S-ar putea sa nu-i pedepseasca deloc, si sa le arate El Insusui calea. Nu sunt prea sigur in privinta asta. Despre faptul ca rockul dauneaza plantelor cred ca ai aflat din documentarul ala antirock cu sirenele, numit si "Satanismul din muzica rock". Din cate am inteles eu, rockul dauneaza plantelor de casa (florilor), nu intregii vegetatii a planetei Pamant. Nu stiu despre filmul de care zici cu de Niro dar cred ca e unul artistic. Ala de care zic eu e documentar. Cat despre antisemitism, nu as spune ca sunt antisemit, dar vreau sa spun ca crestinismul a pornit tot de la evrei pana la urma, iar Israelul, chiar daca e un stat iudaic si nu crestin, nu cred ca va accepta sa se alature Noii Ordini Mondiale pt ca ei au radacini mult mai adanci in YHWH decat restul oamenilor, dar vor trebui constransi pt ca Noua Ordine Mondiala sa cuprinda absolut toate statele (adica si Israelul). Cat despre tipii cu idei diferite care vor exista si atunci, Satan va gasi metode sa-i impace ca sa nu devina rebeli. Si de-aia ii zice Noua Ordine Mondiala, pt ca va fi totul nou, diferit. de fapt va fi totul ca atunci cand a aparut satanismul, in plan religios vorbind. Ingerii de asemenea pot fi distrusi de oameni prin forta mintii, directionand energii distructive spre ei, mai ales daca oamenii sunt ajutati si de demoni. Nu stiu ce ti s-a parut publicitar la sfarsitul mesajului meu. Spune-mi anume ce nu e clar in ceea ce am raspuns, ca sa clarific.
HAIL SATAN!
#211390 (raspuns la: #211298) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:)) - de tuxedo la: 07/02/2008 11:00:52
(la: de ce?de ce?)
eu nu sunt puterea suprema! de exemplu, cand ma intorc de la cumparaturi cu 3 sacose si nisip ptr pisica la 5kg plus 1 gratis obosesc. deci mai slab cu puterea in maini cel putin. de asemenea am incercat sa ma concentrez sa vad daca pot ghici ganduri sau daca pot face pe cineva sa danseze brusc in mijlocul unui discurs cand ma uitam la conferinte in direct...dar n-a iesit. am mai vrut si sa schimb canalul tv cu forta mintii cand nu-mi gaseam telecomanda...ntz, nu a mers nici aia...deci...fortza nu e cu mine. puterea...nici atat. sunt apolitic.
#282861 (raspuns la: #282856) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
taikule - de om la: 28/07/2009 23:19:25
(la: Redescoperirea inocentei)
ceeea ce am promis:
Steihardt : "Istoria omenirii ne arata ca, de-a lungul veacurilor, lumea a fost locuita de un numar constant de oameni, si de foarte multa umplutura". = dpmdv, cred ca este un echilibru in fctie de perioadele umanitatii. Unele mai cu pace, altele mai cu razbel, dar intotdeauna ceea ce ramane relativ constant este raportul dintre oameni/umplutura.
O dau in gluma mea serioasa (nu ma injura ca vreau sa spun ceva serios:)...daca m-as gandi la primele triburi (populatii)din istorie care numarau cateva mii (poate)...atunci sa inteleg ca oamenii erau 10 sau 100 si asa au ramas pana in ziua de astazi si la ... chinezi? Unul dintre ei este MAO, chiar pe unde o fi umbland chinezul asta de cafenea? Daca o sa o dau pe religie precis apare :))

Sa ne veghem sufletul si sa combatem imbecilitatea. = m-ati innebunit cu vegheatu'/aparatu' astasta :))
Dpmdv, sufletul-imbecilitatea (mintea)-fizicul sunt legate, iar ce le leaga este cunosterea-invatarea-acceptarea.

Asa ca se declanseaza acest reflex, o masca ti se pune si refuzi sa mai fii vulnerabil. = ah ce lapsus am...oare cine spunea "ai reusit continua, nu ai reusit continua"? NU stiu daca suflatul in iaurt este o metoda buna pt ca sunt adeptul tot raul spre bine. Adica am luat-o in barbishon, est eok pt ca-mi arata ca am fost slab, nepregatit, etc...deci stiu ce sa repar si ...NU sa ascund ;)
In fine, banuiesc ca o sa spui "beii ce figuri pe tine"...stiu ca nu-mi reusesc toate figurile, dar zau ca le incerc pe toate in spiritul de mai sus :)

Legat de inocenta..ca sa-ti explic ce inteleg eu prin inocenta trebuie sa o dau pe spiritual...sorry.
Parca Iisus spunea ceva de lasati plozii si inocentii la mine. Cam asa vad eu inocenta...aceea intoarcere la matca fara sa fie nevoie de altceva. Altceva fiind iertarea pacatelor, o suferinteleor, multilarilor pe care le-a facut Iisus cu ceilalti (extrapolare si la ceilalti profeti, invatatori, calauzitori, etc). Adica si ceilalti erau inocenti, numai un pic prafuiti in exterior de griji fizice.
Cam asta este rolul profesorilor, ca sa faca invatzacelul sa se descopere...cum se iarta pacatele " ? = prin acceptare/marturisire.
Nimic nu sta ascuns...pt ca ascunderea este un fel de negare pasiva. Este in fond ordinul mintii (influientata de mediul inconjurator) asupra sufletului...poate o sa am timp ca sa studiez serios conflictul dintre a simti 100% si gandi...alta data.

Deci ce ziceam? Stai sa-mi ordonez gandurile pt ca-mi sar in cap 1001 de sevente intr-o sec, ca in NDE :)) Aha, da, deci cum redescoperim inocenta...una din cauzele involuntare este moartea...asta este;)
Altele ar fi deschiderea (din textul introductiv) si acceptarea a ceea ce ai deschis, altele ar fi fortarea mintii spre notiuni abstracte...pt ca o minte deschisa spre necunoscutul palpabil este o mine in armonie cu sufletul...sau o minte care mai si simte.
Hai ca ma opresc aici pt ca nu's prea coerent si tare imi este ca am ajuns la cele 5000:)
Episodul al-II-lea , daca ma canalizezi spre ceva mai ...pragmatic :)))


#467384 (raspuns la: #467342) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de juli la: 18/06/2011 16:38:35
(la: Sa nu lovesti niciodata o femeie?)
daca-i vorba de a lovi fizic, a bate o femeie, mi se pare degradant si pentru cel ce loveste si pentru cea lovita.
Cel ce loveste fizic o femeie indiferent ce motive ar invoca in fata mea nu are scuze.
Nu se poate compara forta, puterea fizica a unui barbat cu a unei femei... ori a-ti arata superioritatea prin forta, cred ca-i o dovada de primitivism.

Acuma, daca ne gandim la alt fel de lovituri, batai pe alte planuri, n-am nimic impotriva. Loveste frate daca o cere.:)
E vorba de forta mintii, de abilitati si nu de forta fizica.
Rodica, - de Solveig Serrao la: 09/04/2013 12:52:12
(la: Curriculum Vitae)
..Amagirea este satisfactie. Autoamagirea este Dumnezeu. Sa traiesti intr-o lume pe care stii s-o posezi cu forta mintii. Important este sa-i cunosti hotarele. Acolo unde incepe, acolo unde se termina..doh !
*** - de munteanu rodica la: 09/04/2013 14:35:59
(la: Curriculum Vitae)
"..Amagirea este satisfactie. Autoamagirea este Dumnezeu. Sa traiesti intr-o lume pe care stii s-o posezi cu forta mintii. Important este sa-i cunosti hotarele. Acolo unde incepe, acolo unde se termina..doh !"

tare-i mica si neajutorată lumea asta
de care zici.iar forța minții in astfel de cazuri e doar o amăgire.
#644745 (raspuns la: #644734) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Si-ai sa te-ntorci, forta supraomeneasca! - de Alice la: 09/10/2003 03:06:49
(la: Sensul vietii pe Terra)
Asa cum omul lui Creanga sa-ntors in satului, dupa ce l-a parasit convins ca fericirea lui aiurea e!
Mi-ai reamintit de Ghilgames, de Lancelot! Dar si de faptul ca arhetipurile sunt ale oamenilor, create de ei sa nu fie singuri! Prin consecinta, forta supraomeneasca, tu nu esti decat o proiectie a mintii muritorilor in drumul lor spre nemarginire. Asta dac-ai fi o forta supraomeneasca!
#927 (raspuns la: #914) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dumnezeul Dumnezeului - mintea omului - de goanga la: 05/11/2006 01:09:14
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Dupa cum pui problema esti mai ceva ca Toma necredinciosul. Nu stiu ce te-ar putea face sa crezi in Dumnezeu daca poti sa spui astfel de lucruri si mai ales pe asa un ton.
Probabil ca multe lucruri au fost inventate si de mintea omului, insa cu siguranta ca Dumnezeu exista. Daca nu vrei sa-l numesti asa spune-i Divinitate, Energia Suprema, Sufletul Universului sau cum vrei. Sunt convinsa ca ai observat chiar daca nu ai vrut sa-ti pui problema in felul asta ca exista o forta mai presus de puterea noastra de intelegere (la tine si de acceptare), care mentine un echilibru in toate si care face dreptate pana la urma. Nu stiu in ce masura cunosti cele 10 Porunci, insa daca stai sa judeci putin cred ca daca toti oamenii le-ar respecta si ar crede in ele, n-am avea nevoie de alte legi, de tribunale, n-ar exista inchisori iar lumea in care traim sunt convinsa ca ar deveni Raiul pe pamant.
Viata si moartea - de ninel la: 13/10/2003 13:18:16
(la: De ce nu 120 de ani??? sau sa imbatranim intinerind?,, :-)))
Referitor la dialogul dintre Athos si JCC, eu il sustin pe Athos. Adica prefer o viata scurta si de calitate unei viete lungi, sanatoase si sterpe. Sanatatea este doar o iluzie ce prelungeste infricosatoarea intalnire cu moartea. Ce conteaza in viata este bilantul final pe care si-l face fiecare inainte sa moara. Daca in pragul mortii, unul nu are regrete majore despre trecutul sau, si are chiar si cateva amintiri frumoase, conteaza mult mai mult decat daca a trait 30, 50 sau 100 de ani.

Se pare ca pentru multi sanatatea este o conditie primara, dar tristul adevar este ca sanatatea si viata lunga nu garanteaza calitatea vietii. Ai putea zice ca o viata mai lunga ne da posibilitatea de a avea mai mult timp in a realiza ceea ce dorim noi de la viata, dar eu sunt de parere ca daca n-ai "trait" viata pe care o doresti pana sa zicem pe la 45 de ani (+/-10), o viata mai lunga nu va schimba cu mult bilantul final, ci doar va adauga (poate) mai multe regrete. Am stabilit varsta de 45 de ani pentru ca sunt de parere ca parguirea mintii se intampla cam intre 25-35 de ani cu mici exceptii, si inca 10-20 ani ar trebui sa fie de ajuns unui om sa-si gaseasca locul in univers si-n viata. Anii dupa sunt doar un bonus si nu un tsel final.

Zici:

"Muschii se « topesc » nervii si organele se slabesc, pielea devine mai atona, vasele sanguine au tendinta sa se infunde, metabolismul se incetineaza, humorul se intuneca si libido se adoarme.."

Muschi avem prea multi, altceva ii trebuie omului mai din abundenta. Faptul ca nervii si organele slabesc, vasele sanguine se infunda, iar metabolismul incetineaza, ar trebui sa ne aduca aminte ca suntem totusi muritori. Pielea devine mai atona demonstreaza doar ca frumusetea este trecatoare. Humorul se intuneca si libido-ul se adoarme pentru ca in sfarsit fiecare om accepta ca de fapt tot singur este pe pamant, iar prietenii si dragostea nu sunt decat amagiri placute pentru trecerea timpului. Mai ramane o singura forta ce are puterea sa balanseze apunerea trupului: cugetul in patrunderea lui nelimitata. Ce nu am descoperit inca este daca si cugetul este o amagire, dar sunt aproape convins ca nu este posibil sa aflam raspunsul la aceasta intrebare.
gandul colectiv - adevarata forta - de Catalina Bader la: 03/11/2003 04:04:55
(la: Ce a fost si ce au ajuns (s-au trezit totusi!))
Orice gand colectiv poate deveni o forta. Nimic nu este mai puternic decat puterea gandului.

Daca noi ne canalizam efortul pentru a crea o lume mai buna - putem sa reusim.
Si noi, cei care accesam aceste pagini putem sa recream realitatea in care traim.
Deoarece REALITATEA este rezultanta gandurilor noastre.
Cu cat vom fi mai multi care gandim si actionam pozitiv cu atat forta noastra va fi mai mare.

Credeti-ma.
Nu sunt vorbe goale. Impreuna putem sa reusim!

Cata
Raporturi de forte - de deea la: 12/11/2003 23:20:27
(la: Irak)
Avind in vedere dinamica recenta a acestui conflict, cred ca asistam la inaugurarea unei noi forme de gherila altoita la lumea araba,...ramane de vazut daca implicarea Al Quaeda in regiune pe fondul unui antiamericanism violent se va dovedi la fel/mai "convingatoare" in ochii factorilor de decizie si a intregii opinii publice americane si mondiale ca cea vietnameza (un fel de care ar bate intre caiman vs. tigru:)))..povestea in NYTimes, cele doua animale imparteau camere separate in acelasi apartament new-yorkez, bineinteles!?!).
Inclin sa cred ca nu.
Conform unor teorii legate de raporturile de forte si a legilor istoriei, unipolaritatea (hegemonia unui singur stat) nu poate dura prea mult, orice stat lider e condamnat la eroarea si decaderea prin abuzul de putere/incredere.
Pentru cei ce au vreme, poate aruncati o privire pe interviurile domnului Joseph Nye, decan la Harvard, Kennedy School of Government, neoliberalist, element de contrabalansare al "haitei" waltziene, realiste ce-l inconjoara pe presedintele George Bush.

Al doilea motiv ar fi ca pana la sfarsitul veacurilor vom trai o perpetua incrancenare in conflicte armate pentru a castiga noi piete de desfacere, ce e nou in asta..., gesturile se refac..
O scurtcircuitare imediata a unui potential conflict generalizat s-ar produce in situatia in care unul din statele arabe din regiune ar obtine acum bomba atomica, pana acum spectrul real al acestei arme a fost singur(ul) acceptat ca extrem de eficace, disusasiunea prin amenintare nucleara a impiedicat degenerarea catorva situatii "clasice", textbook, in razboi intins (e descrierea unui mecanism posibil, nicidecum o solutie!!).

Oricum, pana acum armele de distrugere in masa nu au fost gasite (in ciuda propagandei cabinetului Blair), iar inlaturarea dictaturii lui Saddam Hussein te determina sa te-ntrebi "ce se pierde atunci cand se castiga ceva?"
din pacate - de athos la: 21/11/2003 15:47:29
(la: Irak)
nu poti forta un popor sa traiasca in lumina vietii asa cum o vezi tu,
ei poate nu ar prefera sa aibe McDonalds si filme prin DVD
nimeni nu poate impune cuiva democratia!
daca poporul traieste sa zicem sub preceptele religioase ale Koranului,n-ai cum sa-i impui sa se schimbe!
ceea ce este totusi ingrijorator e ca teroristii au ajuns deja la portile Europei,cu atentatele de la Istanbul,si ei ar trebui sa fie tinta mintilor "luminate"...
#4866 (raspuns la: #4490) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Romania - sint multe de spus... - de Marian Stan la: 05/12/2003 10:53:24
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Draga Radu,

Mesajul adresat karinei, in care spuneai ca "adevarul meu... insemana ceilalti." a resusit sa mi te coboare de pe micul ecran in suflet. O atit de mare tristete legata de situatia tarii noastre nu o mai intilnisem decit in sufletul meu si in niste texte de epoca. Nu stiu in ce momente te-a prins redactarea acestui scurt text, dar el este dovada vie ca nu esti doar un comunicator... cu textul asta ai iesit din rindul celor ca Andreea Esca, Radu Cosarca sau mai stiu eu ce "meseriasi" cum a avut inspiratia sa-i numeasca cineva prin alta parte a acestui thread. Ai demonstrat ca ai suflet. Iar un comunicator cu suflet se numeste Scriitor.

Eu te-as intreba acum raminind in registrul sufletesc sau macar al constiintei, cine ti-a creat si intarit convingerea ca neamul nostru "inseamna (doar) o mina de parveniti" cind occidentul vorbeste de o cu totul alta patura cind se refera la Romania: si aici ma refer la "mincatorii de lebede", la cersetori, la saracie, in general. Eu mai degraba as asocia tarisoara noastra draga cu saracia si nefericirea decit cu opulenta unei miini de parveniti. Dar stii si cu ce as mai asocia-o? Cu o forta latenta care are capacitatea nativa sa sugrume parvenitismul, daca romanasii astia simpli, care nu prea au incredere in ei, si-ar stimula-o. Ce ne lipseste noua, romanilor? Eh, bine, capacitatea de ORGANIZARE NON-GUVERNAMENTALA. Asta ne lipseste, Radu. De ce sintem tinuti in saracie si ignoranta? Simplu! Sa nu ne putem organiza! Cum credeti, oameni buni, ca occidentul a pus ordine in lucruri? Luind atitudine in strada, fiecare in contact cu celalalt. Cind i-a spus unul nu stiu ce, ala nu s-a dus acasa cu capul in pamint, injurind si dind pe git o drojdie... Multi dintre cei care au reusit de-a lungul timpului sa aduca civilizatia pe strazile occidentului au luptat in planul consolidarii relatiilor (a nu se intelege al pilelor) si al eficientizarii lor. Dar cei care au luptat poate nu s-au bucurat cu adevarat de civilizatie. Aveau sa se bucure nepotii sau stranepotii lor. Dar noi romanii stiti ce spunem? Ce sa faci, ma, nu faci nimic... Si stiti la cine se gindeste rominasul caruia ii trece asa ceva prin minte? LA EL INSUSI! Spune ca e inutil sa lupte cu sistemul pentru ca oricum nu se schimba nimic... Si as adauga eu NIMIC VIZIBIL PENTRU EL INSUSI, care - spune el - va muri pina sa vada schimbarea. Dar noi vrem SCHIMBAREA fratilor, sau FAPTUL CA VREM SA O VEDEM? Daca luptam pentru schimbare, nu ar trebui sa ne intereseze cind va avea loc, daca vom muri sau nu pe cind se va petrece. Ar trebui sa luptam si atit. "Viata este o calatorie, nu o destinatie..." mi-am spus eu la un moment dat, inlocuind dintr-o fraza mai celebra "succesul" cu "viata".

Astfel incit Radu, nu am avut doar presentimentul ca avem o sursa comuna de "indemn", ci citindu-te aici, chiar am capatat aceasta convingere. Imi va face mare placere sa pornim discutii pe cit mai multe planuri la care sa participam mai multi si mai multi...

Pe curind
Marian Stan

#6035 (raspuns la: #5481) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tin minte ca bunica-mea din M - de Daniel Racovitan la: 16/12/2003 08:08:49
(la: Scutecele)
Tin minte ca bunica-mea din Moldova ne facea. Sunt delicioase! :)
Multumim pentru reteta, cred ca o vom incerca in premiera "di Craciunul aista" :)
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
o sa tin minte si va rog sa t - de nicolina la: 27/12/2003 13:36:13
(la: Urarea mea ptr. voi)
o sa tin minte si va rog sa tineti si voi minte ca daca aveti drum prin nord, trebuie sa ne faceti o vizita. si in prealabil sa contactati kkuunnsstt@yahoo
#7301 (raspuns la: #7298) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...