comentarii

fotografia de razboi


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Fotoreporter de razboi - de Dinu Lazar la: 17/11/2003 12:38:13
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Culmea esta unul dintre primii fotografi de razboi, daca nu primul, a fost un roman, Carol Pop de Szatmary, acum mai bine de 100 de ani.
Problema este ca in ziua de azi un fotograf de razboi, sau un fotograf de stiri, nu mai este un profesionist independent care incearca sa surprinda imagini conforme cu parerea lui despre ce se intimpla, pe care apoi sa incerce sa le plaseze la agentii si diferite publicatii.
In 99% din cazuri, un fotograf de eveniment dramatic (fie el razboi sau accident nuclear, etc) este un fotograf cu o dotare de foarte multe zeci de mii de $, cel putin in aparate, mijloace de comunicare, uneori si mijloace de transport...
Este clar ca numai un om angajat la o agentie de presa mare, platit corespunzator, si cu asigurare la zi, poate azi sa fie fotograf de razboi cu sanse de a fi unde trebuie si de a face materiale vandabile; un freelancer, un liber profesionist, nu poate supravietui financiar cel putin - fara a discuta ca nimeni nu te ajuta pe cimpul de conflict, partile implicate te vad fiecare in parte spion sau dusman sau macar incurca lume...
In principiu fotograful de razboi de azi e si el un amploaiat, care in tot ce face are grija sa produca o marfa vandabila si placuta sefilor, care sa respecte anumite canoane si care sa se gindeasca si la ziua de miine, nu atit in sensul sigurantei sale cit a calitatii imaginilor si inscrierii lor pe linia ceruta de agentie.
Doar nu va inchipuiti ca o sa vedeti un fotograf de la o agentie americana care fotografiaza un act de curaj al banditilor de irakieni sau unul de la o agentie araba fotografiind altceva decit un soldat american nespalat si mincind o conserva de porc in timp ce eventual mitraliaza un sat fara aparare. Si asta pina la detaliu, pina la limbajul subliminal, asa cum faceau fotografii rusi in timpul razboiului din `40; soldatul rus era fotografiat mereu numai de jos, ca un Hercule, profilat pe un cer dramatic, dar optimist, si neamtzul nenorocit in coloane murdare, piticot fotografiat de sus, cu bandaje murdare, si noroi si zloata in jur.
Asa ca pentru a raspunde totusi la intrebare, am fost tentat, cine nu ar fi, sa fac fotografie de razboi, dar astrele au vrut altfel - si acum nu imi pare rau de loc.
In ultimul timp, asistam si in materie de mass media, in lume, la o coalizare a marilor agentii de presa; micile agentii mai independente au cam disparut, si incet incet ramin 4-5 nume mari, care dispun de mijloace si atunci fac si regulile jocului. Cine se gindeste la democratie si la libertatea de exprimare care ar rezulta teoretic din democratie nu stie ce vorbeste. Cazurile de anul acesta de la Europa FM sau cel recent de la BBC sectia romana sunt palide manifestatii ale unor mult mai complicate convulsii...si anume fata vizibila a aisbergului.
Cam asta e cu fotografia de razboi, niciodata nu a fost mai adevarata zicala "cine imparte parte isi face"...
#4528 (raspuns la: #4503) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dinule - de Dinu Lazar la: 30/11/2003 14:00:28
(la: Racoviteanule)
Il intrebam pe bunicul meu ce meserie au avut cei mai batrini din familie pe care i-a cunoscut; firul se rupe undeva dincolo de 1800... dar toti au fost tzarani din sudul Moldovei, cu ogoare mici pe care era cite o fintina cu cumpana si cite un nuc mare... poate de aici o chemare genetica pentru acei copaci singurateci; poate si altele sa fie resorturile ascunse... oricum eu nu am constientizat decit la armata ( am facut o armata relativ grea, pentru un dandy de Cishmigiu... la pifani la Vinju Mare, cu masca pe figura si marsuri de 40Km si stat in si sapat la shantzuri) - deci nu am constientizat decit atunci mirosul reavan al pamintului, ceatza de dimineatza si importanta pe care o au in viata citeva momente de liniste induse de un copac pe care te sprijini.
Cam tot in acele vremuri - erau anii `70 - am vazut un film polonez care m-a impresionat foarte tare; se numea "Iubire" si nu mai tin minte din pacate regizorul; eroul principal se cauta pe sine si a avut puterea sa faca acest lucru construindu-si citeva traiectorii diferite; a incercat sa se faca preot, dar de la A la Z, a incercat sa se faca alpinist, a incercat sa gaseasca raspunsul si in alte moduri, dar nu a gasit acest raspuns - dar a tot incercat.
Eu sunt mai fericit, caut numai in imagine - sau mai nefericit poate - si nu cred ca as putea sa ma vad ca sau intr-o imagine si nici nu stiu care imagine e mai aproape de ce ar trebui sa fie raportata la cunostintele si sentimentele mele din acea clipa - si nu stiu nici macar ce anume ar trebui sa fac.
Cautarea in sine e poate un balsam, poti sa iti zici ca ai alergat, nu ai luat medalia dar continui sa alergi pentru ca asa s-a nimerit sa te prinda bagheta celui de sus si de atunci tot alergi.
Imi este clar ca pentru ca sa faci o imagine buna trebuie sa cunosti daca nu vietile pictorilor si ale fotografilor pe dinafara macar foarte multa plastica, compozitie, culoare, tehnica, si ca in momentul in care faci fotografia trebuie sa ai puterea ca ceea ce stii sa transformi intr-un limbaj cit mai simplu, in simple verbe, adjective si substantive, si sa iti scrii propria poezie complicata folosind acel limbaj simplu.
In alta ordine de idei la mine imaginea devine, se transforma, prea deseori e o distanta mare intre ce memoreaza compact flash-ul la fotografiat si ce se poate vedea pe monitor dupa ce imaginea a fost editata in mai multe reprize.
Dar cred ca in timp se poate construi o amprenta, un stil, si acel stil unitar este esenta lucrarii fiecaruia, este ceea ce ramine, este deseori ca umbra unei scari cu un om pe un zid ars, asa cum am vazut intr-o imagine facuta de un fotograf de razboi american la Hirosima cu ceea ce ramine din noi dupa bomba atomica.
Suma tuturor imaginilor vazute, banuite si realizate, se transforma mereu in alambicul complicat al uitarii si al devenirii si da senzatia si speranta ca miine in sfirsit, sau cindva, voi face acea poza minunata in care as putea sa fiu. Dar cred ca mai am de sapat; si mai trebuie timp, har, noroc si chef. Grea combinatie...
#5540 (raspuns la: #5538) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
fotograf de razboi - de stanescoo la: 14/05/2004 02:07:39
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
nu am multe albume foto acasa, dar cel la care tin cel mai mult e albumul premiilor foto pulitzer de la inceputuri pana azi...multe din ele cu povesti asemanatoare cu cele descrise de dvs mai sus...
#15385 (raspuns la: #15384) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De weekend - de George Nicolae la: 15/07/2005 20:43:46
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Fotografii de razboi si nu numai la http://www.amivitale.com .
*** - de maan la: 17/07/2009 17:25:59
(la: cum au vazut ochii mei parisu')
in 'tablourile' cu rame albe erau niste incredibile fotografii de razboi, in alb-negru.
#464274 (raspuns la: #464272) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:) - de PROUDFRECKLED la: 31/08/2010 23:04:38
(la: despre (unele) fenomene ale naturii)
asa, asa, asta este o etapa!:)

ai vazut filmul 'Triage' (Colin Farrell fotograf de razboi)?
#566324 (raspuns la: #566316) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un fotograf al Bucurestilor - de anita47 la: 06/02/2004 15:57:19
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
UN FOTOGRAF AL BUCURESTILOR
*

Reconstituirea vietii de zi cu zi a Bucurestilor
dintre cele doua razboaie mondiale ar fi imposibila
fara tezaurul de imagini ladsat de fotograful Nicolae
Ionescu (1903-1974). Szathmari, Duscheck, Baer,
Spirescu sunt nume de pionieri ai fotografiei citadine
bucurestene. Ca viziune, מnsa, מntre creatiile lor si
cele ale lui Nicolae Ionescu este aceeasi distanta ca
מntre o pictura academica si una impresionista. Desi
fotografiile lui Nicolae Ionescu sunt cunoscute, de
multi chiar foarte bine, viata acestui artist pare sa
nu fi preocupat pe nimeni. Un motiv מn plus pentru a-l
evoca מn paginile Magazinului istoric.

Nascut מn prima zi de noiembrie a anului 1903, Nicolae
Ionescu a urmat cursurile primare si gimnaziale la
scoala "Enachita Vacarescu", una dintre cele mai vechi
din Bucuresti, situata lגnga intersectia Caii Serban
Voda cu Bulevardul Neatגrnarii, astazi Marasesti. Deci
la doi pasi de Mitropolie si de Piata Unirii, locurile
pe care le va imortaliza mai tגrziu pe pelicula
fotografica. Invecinarea cu unele cartiere
negustoresti, ca Rahova, Radu-Voda si Vacaresti, sau,
cu cele rau famate, precum "Crucea de Piatra" si
"Flamגnzii", cu zonele industriale Filaret, unde se
afla uzina Wolf, si Lגnariei, cu Uzinele Lemaגtre si
fabricile de מncaltaminte, i-au revelat o tipologie
umana si cadre sociale extrem de variate.

Izbucnirea primului razboi mondial l-a מmpiedicat pe
elevul Nicolae Ionescu sa se מnscrie la liceu. In
timpul ocupatiei straine a fost obligat sa se
מntretina singur, angajגndu-se ucenic la tipografia
"Fortuna". In 1918 a ajuns zetar, sub מndrumarea lui
Dimitrie Demetrian, unul dintre specialistii eminenti,
care se perfectionase מn Germania si pe care מl evoca
astfel: "Ma lua la el acasa duminicile si, cu o
bunavointa de parinte, מmi punea la dispozitie
colectii de ani מntregi din reviste de specialitate
germane, franceze si, mai ales, elvetiene. Aceasta a
constituit baza, pe care am adunat apoi toate
celelalte cunostinte tehnice ale mele".

La sugestia maestrului a cautat noi locuri de munca.
In 1922, dupa o scurta sedere la tipografia "Minerva",
Nicolae Ionescu a fost angajat provizoriu la "Cultura
Nationala", o tipografie moderna, construita de
Aristide Blank pe Calea Serban-Voda. In acest fief
liberal i-a cunoscut pe Vasile Pגrvan, I.G. Duca, dr.
C. Angelescu, Eugen Lovinescu si altii, care
supravegheau personal tiparirea cartilor. Discutiile
avute cu acestia מl determina sa se מnscrie מn toamna
aceluiasi an, 1922, la Liceul "Sf. Sava", la cursurile
serale, pe care le-a absolvit מn doi ani. Totodata, a
מnvatat limba franceza si germana: "Aveam - מsi
amintea el - un manual german de fotografie si
fotografia era marea mea pasiune". In 1927 a fost
numit corector, iar dupa efectuarea stagiului militar
s-a מncadrat מn Serviciul Fotografic al Armatei
Regale, Fotografiaza intens Bucurestii iar, din "anul
1927 - relateaza el - מn fiecare vara am colindat tara
pentru a-i fotografia metodic cele mai reprezentative
colturi, adunגnd clisee pentru organizarea unui muzeu
de fotografii". Proiectul era מndraznet, entuziasmul
mare, dar lipseau fondurile necesare.

Obligat sa amגne construirea muzeului, se abandoneaza
cu totul fotografiei. "Progresele mari realizate מn
fotografie m-auz determinat sa ma ocup si de
cinematograf". Cel putin un "documentar" despre
Bucuresti, vizionat nu demult pe micul ecran, poarta,
dupa opinia noastra, amprenta de neconfundat a lui
Nicolae Ionescu.

In 1928 s-a casatorit. "Din banii nevestei mi-am
cumparat aparate perfectionate, mi-am instalat
laborator cu electricitate si alte מmbunatatiri". Doi
ani mai tגrziu pleaca מn Franta. "Am lucrat o vreme -
cam doua luni - la Lyon, la Uzinele Lumiטres, dar
mi-am dat seama ca-mi pierd timpul si am trecut la
Paris. Aici, printr-un compatriot, am fost prezentat
la Pathי Nathan. Angajat operator asistent, am fost
pus la diverse lucruri marunte מn asteptarea unor
misiuni mai importante. Dupa 4 luni, vazגnd acalmia
care domnea מn studio, m-am hotarגt sa ma מnapoiez מn
tara si sa ma consacru muzeului, al carui gגnd ma
muncea tot mai mult".

S-a angajat la Imprimeria Nationala "cu conditia ca 2
luni pe vara" sa-si vada de fotografiat. Existenta se
complicase enorm. "Atelierele lucrau מn doua echipe,
iar eu - povesteste Nicolae Ionescu - eram singurul
revizor si mai tot timpul eram obligat sa lucrez מn
doua echipe. Pe de alta parte, aveam nevoie de
material fotografic si trebuia sa lucrez fotografii
pentru librariile din oras, asa ca de multe ori ma
culcam pe la 3-4 dimineata, iar la 7 eram la servici!"
In plus, banii cגstigati erau reinvestiti מn material
fotografic, "pentru a grabi realizarea muzeului".

Cinci decenii mai tגrziu, doamna Constanta Ionescu,
rememora cu zגmbetul pe buze acei ani de eroism, cגnd
existenta sotului ei devenise aproape imperceptibila
pentru ea. In primavara anului 1937, Eugen Lovinescu,
numit la 23 ianuarie 1937 מn Consiliul de
administratie a Societatii "Adevarul", i-a propus
vechiul sau prieten functia de director tehnic.
Societatea era condusa de Emanoil Tatarescu, fratele
primului ministru. "In noul meu serviciu - מsi amintea
N. Ionescu - am avut de la מnceput mari dificultati
din cauza intrigilor si diverselor interese care se
ciocneau מn aceasta מntreprindere". Sperantele de
prosperitate aparute מn 1937 se vor materializa rapid.
In vara lui 1938 si-a construit o casa "pe terenul
mamei". Avea un salariu lunar de 11 000 lei (un ou
costa 1 leu). Va ramגne מn aceasta functie pגna מn
noiembrie 1940, cגnd a fost retrogradat de noua
conducere legionara. Motivul? "Intrucגt ai colaborat
cu jidanii, dumneata nu mai poti ocupa functia de
administrator si vei ramגne sa vezi numai de
Tiefdruck".

Pe timpul rebeliunii s-a opus din rasputeri si, din
fericire, cu succes, ideii unor subalterni evrei care,
מnfricosati de zvonuri, au intentionat sa incendieze
cladirea. Va ramגne מn functie de sef al sectiei
Tiefdruck pגna מn aprilie 1947. Prin aprilie 1945
pusese bazele unei edituri - Enciclopedia fotografica
- destul de rentabile pentru ca, מn sfגrsit, מn banii
obtinuti sa-si realizeze mult visatul muzeu
fotografic. In 1947 a constatat ca "munca la editura
s-a מncetinit. Pricepusem cam tגrziu ceea ce ar fi
trebuit sa מnteleg mai curגnd si am מnceput sa
lihideze editura".

Se instaura comunismul... Munca מl מndepartase de
pulsul zilei. Se recunoste מnvins. Visul muzeului,
pentru care מsi sacrificase cei mai frumosi ani ai
vietii, מn care investise si cel din urma leu, s-a
naruit. Artistul care obtinuse premiul al II-lea la
Expozitia O.N.T., organizata sub auspiciile "Lunii
Bucurestilor", are o licarire de speranta la finele
anului 1948, cגnd a fost numit profesor la "Scoala
tehnica de arte grafice" de pe strada Anton Pann: cel
putin demnitatea מi va fi salvata. S-a מnselat si de
data aceasta.

A trebuit sa se recunoasca iarasi מnvins, izgonit cu
sentinta de "mare mגncator de evrei". Legionarii מl
acuzasera de colaborationism cu evreii, comunistii מl
acuzau de antisemitism... Nu scapa de perchezitii,
confiscari, distrugeri de bunuri materiale, de anchete
si alte umilinte absurde. L-a salvat mai putin
"originea sanatoasa" - erau condamnati cu zecile de
mii si altii cu o origine la fel de sanatoasa - cגt
recunostinta unor evrei pe care pe care מi protejase
מn scurta existenta a statului national legionar.

Va lucra sporadic la diverse edituri si la revista
Flacara, iar מntre anii 1956-1962 ca fotograf la
Institutul de Istoria Artei. Dupa pensionare se va
מngriji sa transfere o parte din materialul fotografic
adunat pentru "Muzeul de fotografie al Romגniei", la
Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei, unde se
pastreaza si מn prezent.
(dbnet.ro)



__________________________________
#9059 (raspuns la: #9054) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Reporter(i) de razboi (Fratilor) - de Dragos Bora la: 14/05/2004 01:17:19
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Salutari si multumiri!

Ce sa mai zici, se cam stia ca "O imagine (buna) face cit o mie de cuvinte".
Ca o calatorie face cit nu stiu cite biblioteci. Parca Nicolae Iorga a spus-o.

Acum, Rumsfeld a spus-o ca sa se disculpe. Pentru ca la nivelul respectiv nu-ti trebuie neaparat fotografii ca sa faci ceea ce trebuie.
E bine c-a spus-o pentru ca acum poate fi folosita drept argument supli-
mentar cind se apreciaza valoarea unei fotografii.

Acum sa va spun si eu o povestioara vazut-n seria de trei filme intitu-
lata "Reporter(i) de razboi" data recent la "Discovery Channel".

Era pe vremea cind "Aleea lunetistilor" era deschisa circulatiei. :-(
O fata de 10-11 ani este ranita grav si urcata pe bancheta din spate a
unui automobil. Mai multi fotoreporteri (printre care si povestitorul
, un "tough guy", un "dur" care vazuse multe, foarte multe la viata lui) aflati acolo se ingramadesc sa fotografieze momentul si, exact in momen-
tele respective fata moare.

Trece timpul si, odata, in timp ce-si curata(u) echipamentul foto, omul
(care fotografiase scena de mai sus) realizeaza ceva si face o depresie
nervoasa, nu-i mai trebuie nimic, umbla oriunde si oricum in cele mai
periculoase circumstante s.a.m.d.

Stergind lentila frontala a obiectivului si vazindu-si imaginea, omul
realizeaza ca ultimele imagini vazute de fata inainte de a muri au
fost imaginile ei. Murind.

Foarte interesant serial. Printre altele (parca tot tipul de care va
spusei) a zis ca daca fotografia ar putea reda si mirosurile multe
nenorociri ar putea si ar fi putut fi evitate. Asta era in timpul si
dupa Rwanda...
Despre fotografie - de (anonim) la: 27/08/2003 13:50:08
(la: Despre fotografie)
Atita timp cit calitatea fotografiei digitale lasa de dorit, aparatul de fotografiat conventional si care intrebuinteaza filme conventionale va mai sta putin in viata.
Cind calitatea fotografiei digitale o va depasi pe aceea obtinuta cu filme si aparte conventionale atunci vom putea spune la revedere aparatului de fotografiat asa cum l-am stiut si invatat noi.
Simplu si se pare ca prezicerea mea va deveni o chestie mondena in citiva ani daca nu si mai repede.
Fotografia, digitala sau clas - de Daniel Racovitan la: 28/08/2003 03:05:15
(la: Despre fotografie)
Fotografia, digitala sau clasica ramane tot o fotografie. In definitiv o fotografie clasica poate fi scanata si prelucrata digital.

Intrearea mesajului initial punea fata in fata pictura si fotografia.
#69 (raspuns la: #65) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
fotografie-cinematografie - de Puiu Constantin la: 28/08/2003 12:42:52
(la: Despre fotografie)
Finalul subiectului despre fotografie se oprea asupra ideii de fotografie ca imagine statica,ca secventa unica care poate fi surprinsa de catre artistul fotograf cu un aparat digital sau clasic-nu conteaza-tocmai in aceasta surprindere a clipei ramanand arta sau mestesugul.Aparatul de filmat - fie el cu pelicula sau digital surpinde tot sirul de fotografii care alcatuiesc un moment mai lung sau mai scurt de viata.Si atunci-in ideea in care camerele digitale mici ca volum si tot mai performante vor fi la indemana oricui si vor putea surprinde intr-un minut zeci sau sute de fotograme din care ni le vom selecta pe cele dorite si le vom prelucra ulterior pe computer, va mai avea sens sa manipulam aparatul foto cu care sa surprindem si sa alergam dupa "secunda inspirata"?
#76 (raspuns la: #69) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din nou pentru Dan Calin - de Ingrid la: 14/10/2003 15:39:55
(la: A existat holocaust in Romania?)
Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu

#1330 (raspuns la: #1328) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fotograf - de M.PAMFILIE la: 12/11/2003 18:26:10
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
D-le Dinu Lazar la o virta vrageda am inceput sa fotografiez,primul meu aparat a fost OPTIOR apoi Smena si Lubitel 2,iar in 1964 am cumparat de la un marinar rus in portul Braila un aparat mic cu film de 16mm pe nume VEGA,in acea vreme in Bucuresti in consignatiile PASAJ-LIPSCANI se gaseu de vinzare,la plecarea mea din tara au disparut.Intrebarea mea este:cunoasteti o adresa unde as putea recupera aceste aparate prin recompensa ?
Nu demult timp lucrez fotografie digitala cu un aparat fotografic la nivel amator Nikon coolpix 5700,rezultatele sint bune,dar de citeva saptamini a aparut un nou aparat digital Canon 300D,de care se zice ca este APARAT PROFESIONAL,aveti un raspuns pentru mine,caci l-am vazut,l-am pipait pe acest Canon 3ooD ,dar nu inteleg de ce e mai talentat ca sa spun asa, decit Nikon coolpix 5700 ?

va multumesc; m.pamfilie
fotograf - de Dinu Lazar la: 12/11/2003 19:35:49
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Aparatele mecanice de care amintiti se pot gasi si azi la consignatiile din Bucuresti; din pacate ele , cu exceptia lui www.f64.ro nu au email sau sit; la F64 puteti scrie si puteti incerca sa ii trimiteti patronului niste bani pentru a va procura aparatele dorite.
Aparatul digital Canon300D este un aparat reflex, iar NC 5700 un bridge camera; a le compara inseamna a compara merele cu perele.
Pentru majoritatea muritorilor, un aparat nereflex sau un bridge camera este absolut suficient pentru a obtine rezultate foarte bune; ele oricum sunt folosite la 1% din ce pot, de majoritatea fotografilor amatori sau chiar profesionisti. Canon D300 are avantajul ca i se pot pune obiective din seria EF, dar bune sau maxime rezultate nu se pot obtine decit cu obiective foarte, foarte scumpe, din seria L. Astfel un aparat reflex digital si obiectivele necesare, care sa faca o imagine de calitatea lui NC5700, costa pe la 3000$ sau peste, pe cind un 5700, sub 800$ la ora aceasta.
Ca sa tragem concluzia, aveti un aparat grozav, cu care nu veti face niciodata ce poate el, si o mai mare atentie trebuie indreptata catre estetica, compozitie, culoare, studiului imaginii, si nu fugii catre pixeli si elemente scumpe. Cum am spus, mergeti la lomografie si vedeti ce se poate face cu un aparat de 20$, inainte de a da de sute de ori mai mult pe un aparat care tot in dulap ajunge...
In fotografie se pot obtine rezultate "profesionale" cu orice aparat!
#4102 (raspuns la: #4099) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fotografia digitala? - de Daniel Racovitan la: 13/11/2003 00:40:49
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Interesant, asta inseamna ca unde e inspiratie nu mai conteaza mijloacele... :)

In contextul "aparatelor", in cateva cuvinte, ce parere ai despre fotografia digitala?
In ultimii trei ani rezolutia digitalelor a ajuns de la 640kpixeli la 10megapixeli, deci ne putem astepta ca in 5-10 ani sa putem vorbi de o rivalitate reala intre clasic si digital.

In subietul [Despre fotografie] cineva punea problema daca fotografia pe film clasic va fi inlocuita de cea digitala, ramanand doar un "moft" scump...
#4105 (raspuns la: #4086) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
o prezentare in franceza si cateva fotografii - de Daniel Racovitan la: 13/11/2003 01:03:12
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Tot despre Dinu Lazar, o prezentare in franceza si cateva fotografii:
http://www.onlinero.com/dinu_lazar/

Citez: Absolvent de l'Institut de théâtre et cinématographie de Bucarest - section Image, Dinu Lazar a débuté dans la cinématographie et a collaboré à une trentaine de films. Son palmarès est aussi impressionnant que l'étendue de ses domaines d'intérêt. Moniteur de plongée, spécialiste des images sous-aquatiques mais aussi aériennes, depuis 1985 il s'est dédié exclusivement à la photographie d'art.
Membre de la FIAP et de l'Association des Artistes Photographes Roumains, son travail est reconnu et apprécié au niveau international. Dinu Lazar est également le fondateur et le directeur du magazine roumain dédié à la photographie FOTOMAGAZIN.
Son credo artistique se retrouve dans une citation de Proust : "La photographie est l'art qui montre de combien d'instants éphémères la vie est faite".


Fotografia digitala? - de Dinu Lazar la: 13/11/2003 01:20:20
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Fotografia digitala a inlocuit de fapt fotografia clasica pe film. Aparate digitale, tehnologii, metode, accesorii, apar zilnic - pe film nimic; Kodak, Agfa, Polaroid, sunt nume ale trecutului, nu mai exista (Polaroid) sau nu mai produc aproape nimic argentic.
Cu un aparat de 2 MP se pot face poze bune 13x18 cm, cu un 5 MP imagini superbe 30x40 cm.
Deci se poate spune ca filmul e mort in coteatza.
Dar, nu e decit inlocuirea tocului cu stiloul. E o tehnologie. Fotografii bune se fac numai cu bune cunostinte de plastica, estetica, compozitie... de fapt nimic nu se schimba, numai tehnologia.
#4109 (raspuns la: #4105) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Amintiri legate de fotografie - de Daniel Racovitan la: 13/11/2003 02:50:13
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Care e cea mai frumoasa amintire personala legata de fotografie? (bineinteles, daca e prea personala poti sa nu raspunzi :)))

Care e cea mai memorabila?

Dar cea mai ciudata?
Amintiri legate de fotografie - de Dinu Lazar la: 13/11/2003 05:53:52
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Frumoasa, nu stiu. Orice fotografie iti lasa o amintire frumoasa cind o faci... cel putin asta e senzatia dupa ani. Amintiri... Memorabile: mineriadele, se vad si pe situl meu. Ciudate: cred ca tot mineriadele... si revolutia sau ce a fost...
#4131 (raspuns la: #4114) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
regula numerelor mari in fotografie - de Daniel Racovitan la: 13/11/2003 09:39:44
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Am citit pe undeva ca fotografia respecta regula numerelor mari: cu cat faci mai multe fotografii cu atat cresc sansele sa obtii o fotografie buna. Confirmi?



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: