comentarii

fotografie din trecut


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Sic transit - de Florin M la: 05/12/2003 01:34:22
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Spiritul colectiv al romanilor este sublim dar..lipseste aproape cu desavarsire. Si aceasta este mai evident in Bucuresti. Lumea e mai grabita si timpul ii este mult mai limitat. Poate de aici si lipsa de interes pentru adunarea in orice club, si in cazul nostru intr-un fotoclub.

Intr-adevar un fotoclub nu este o scoala foto decat prin prisma experientei comune. Iar un site, chiar si de critica nu intotdeauna arata cu adevarat ceea ce se poate spune despre fotografie. Stau doua-trei ore pe zi pe site-uri, timp in care as putea mai bine sa fac altceva (chiar sa ma intalnesc cu alti fotografi)

La noi pe site-uri, (cum ar fi si badorgood), sunt multi teoreticieni a caror libertate de exprimare ii face sa se simta putenici, chiar daca nu sunt intotdeauna coerenti. Dar in definitiv tot romanul se pricepe, asa cum bine spuneati, la lucruri care incep cu "F". Iar pe cele de afara am senatia uneori ca dincolo de fotografie este putin voyeurism mai mult de cat fotografie. Daca sunt nuduri, sunt bine punctate. toti isi dau cu parerea. Daca nu, macar sa fie cat mai colorate. Am vazut fotografii superbe trecute cu vederea doar pentru ca nu erau colorate (cooolorata maine-i gaaata..). Poate de asta au infiintat si www.artsig.com, dar senzatia mea ca acolo este si mai rau.

Acum fiecare dintre fotografi trebuie sa fie in sine un voyeur :-) Asta il si impinge inainte. Iar exersarea "trasului din sold" nu face decat sa ne intareasca aceasta "boala". Boala de vedere in definitiv.

Apropo de potential:
Peste 5500 de vizitatori viziteaza saptamanal Fotomagazin-ul- este chiar mai mult decat ma asteptam. La site-urile inscrise la www.trafic.ro este pe locul 6 la sectiunea "Cultura" chiar inaintea siteului de fata! :-). Chiar si badorgood are aproape 200 de vizitatori pe saptamana. Ceea ce este bine.

Asta inseamna ca ar avea totusi un mare potential de club, nu? In care amatorii s isi plateasca si ceea ce mananca :-)). Sau macar sa aduca si ei niste sunca si niste vin de casa pe la cate un vernisaj. Cred ca nu am sa lipsesc luni.
#6014 (raspuns la: #6011) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Preturilii..... - de Narcis Virgiliu la: 19/10/2005 20:45:21
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"mai sa fie, de bine ce se vindeau ("nici nu apucam sa-i despachetam ca venea lumea si-i lua"), au scazut preturile la rucsacii KATA de care am mai vorbit aici...si au scazut nu cu putzin..."

ptr. domnul Stanescu

Da domnu' asa este, eu mi-am luat o borseta chiar din cutia de vama tocmai ce intrase in birou, asa ca terminati cu tonul asta suspicios ca nu le stiti pe toate, am vazut ca ati dat un citat ca si cum reprezentantii firmei Simus se laudau aiurea, aflati ca va inselati, ca mine erau si altii pe acolo, deci clar produsul a avut succes chiar la preturile acelea mari....

Ca au scazut preturile va vaitati si faceti bascalie, asta-i motiv real de bucurie domnule....

Parca vroiati sa vorbiti despre fotografie zilele trecute sau acum faceti studii de piata la produsele Kata ?

Pana una alta sa incercam sa fim creativi: http://www.creativepro.com/front/home

Narcis Virgiliu
#80010 (raspuns la: #79857) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Domnule AG, Salonul acesta e - de Florin Constantinescu la: 04/04/2006 21:58:42
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Domnule AG,
Salonul acesta este la a 2-a editie (de fapt a treia, dar dupa prima editie
i s-a schimbat numele) si nu s-a vrut un salon national ci chiar a fost un
salon national ! Ca vor unii sau nu vor...
Popularizarea s-a facut incepand cu mult timp in urma. Faptul ca pe
siturile mentionate de dumneavoastra, anunturile privind saloanele de
fotografie sunt trecute ca stiri si trecute in umbra dupa cateva zile nu
mai tine de vointa organizatorilor. Pe celelalte situri, acestea au fost
topicuri puse la "loc vizibil"...si au fost accesate mereu.
In alta ordine de idei, numai cine nu a dorit sa nu participe nu a
participat... Sa fim seriosi. Am primit mailuri pentru informatii
suplimentare, de la cel putin 40-50 de fotografi cunoscuti prin
preajama...si nici unul nu a trimis fotografii.
Repet, parerea mea este ca nu din cauza popularizarii slabe nu am avut
o rata mai mare de participari de calitate (desi dupa cum spuneam
numarul a fost record) ci din cauzele pe care le-am mi enumerat.
In ce priveste AAFR, asa cum am spus mai jos, in alt post, tinea de o
oarecare traditie, mentionarea patronajului. Pe mine nu ma incanta cu
nimic acest patronaj, mai ales ca nici sprijin nu am avut de nici o culoare.
Probabil vine din dorinta (utopica, am ajuns sa cred) de a crede ca si in
Romania tebuie sa existe o organizatie a fotografilor.
Ma rog, oricum acest fapt - trecerea AAFR sau nu - nu are nici un fel de
importanta.
Taxa de participare a existat, fireste. numai ca si aici sunt mari
probleme. Daca o pui prea mare nu se mai baga nimeni, daca o pui prea
mica nu iti ajung banii nici pt trimiterea de colete inapoi.
Totul e discutabil la un salon in Romania. Noi am avut un buget bine pus
la punct si nu am ramas in pana... ba chiar am putut da premii aproape
de minima decenta (spre deosebire de alte concursuri made in Romania
cu premiul I la 500.000, iar la anul estimam premii cam de 2,5 ori mai mari decat anul acesta si avem in vedere o noua strategie de abordare a
potentialilor sponsori)

Problema care s-a pus aici a fost aceea a absenteismului masiv a
tinerilor lupi in materie de fotografie. iar faptul ca nu s-a stiut, pica.

Am insistat pe aceasta problema pentru ca eu o leg de o alta, mult mai importanta decat un simplu salon. Si anume aceea a neputintei noastre
de a ne infiinta o organizatie, proprie fotografilor.
Stiu de actiunile initiate de cativa inimosi ai fotografiei romanesti...dar...

Toate cele bune,
Florin
www.crosslight.ro
adaugiri... - de ducu13 la: 23/11/2006 06:16:07
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Felicitari domnilor fotografi pentru expozitie si pentru modul impecabil de prezentare a fotografiilor.
Trecut-am si eu pe acolo peste si printre multe carti
si am reusit sa dau de acel coltisor al vostru bine amplasat langa acea cafenea ;)
Trebuie sa fac si niste adaugiri cu privire la (evident) ultimul mesaj prin care,
se pare, am atacat anumiti oameni. Imi cer scuze, insa nu a fost vointa mea in nici un caz.
Eu nu am incercat sa dau o definitie acelor termeni, ci am spus doar ce vad eu intr-un amator vs incepator.
Evident ca as putea sa polemizez in continuare, dar imi sare "cafeneaua" in cap.
Si toate aceste pornisera de la cererea de critica pentru fotografiile mele... Apropo de aceasta,
nu stiu cu ce v-ar putea fi de folos sa stiti care sunt cartile pe care le citesc, insa nu am nici o problema in a o spune:
tocmai ce am terminat de recitit "Incercarea labirintului" de Mircea Eliade (de fapt un interviu luat de Claude-Henri Rocquet)
si am vreo 2 carti incepute: Marguerite Yourcenar - "Piatra filosofala" si Lion Feuchtwagner - "Balada spaniola".
Materialul incepe defapt asa... - de Baby Mititelu la: 23/04/2010 20:14:43
(la: Ce se intampla in padurea Baciu?)

În inima Ardealului, într-o zonă cu aparență atemporală, se găseşte, probabil, cel mai misterios loc din România. Multă cerneală a curs pe marginea subiectului pădurii Hoia-Baciu, la fel cum mulţi paşi ai curioşilor au străbătut această poartă între lumi, în speranţa surprinderii unei fărâme de paranormal. Unii dintre ei au avut într-adevăr parte de experienţe inexplicabile, care provoacă fiori reci chiar şi celor curajoşi. Cercetătorii nu au încotro şi ridică neputincioşi din umeri, lăsând loc liber celor mai diverse speculaţii, care înflăcărează imaginaţia amatorilor de fenomene paranormale.

Avertismente din vremea strămoşilor

Pădurea Hoia-Baciu, este cu siguranţă cel mai faimos loc din România, unde au fost investigate şi analizate o serie de fenomene absolut inexplicabile. Zona în sine a devenit cu adevărat celebră pe mapamond de abia în anul 1968, cu toate că localnicii ştiau de existenţa sa încă din cele mai vechi timpuri, ferindu-se de ea ca de un loc rău, unde se întâmplă lucruri peste puterea de înţelegere a omului obişnuit. Toţi ştiau din moşi strămoşi că odată intraţi printre copacii al căror foşnet venea parcă din altă lume, toate spaimele subconştientului uman, prind brusc viaţă şi apar în calea celui îndeajuns de nesăbuit încât să se aventureze în acest loc . Din cele mai vechi timpuri, localnicii din jurul pădurii de la Hoia-Baciu au observat pe propria piele că odată ce au intrat în pădure pentru a tăia lemne, a cosi iarba pentru animale sau a culege fructe de pădure sau ciuperci, ceva straniu se întâmplă cu absolut oricare dintre ei.





Încă de la primii paşi printre copaci, sătenii se pomeneau asaltaţi de stări inexplicabile de greaţă, anxietate, senzaţii de vomă, dureri de cap şi chiar arsuri apărute pe piele. Multă vreme, pădurea Baciu din vestul oraşului Cluj-Napoca a rămas un subiect tabu, oamenii temându-se să aducă vorba despre un loc pe care în sinea lor îl credeau căzut sub un blestem greu, sau mai rău, însăşi sălaş al Necuratului. Cel care a întreprins o adevărată muncă de pionierat la aceea vreme în studiul fenomenelor paranormale din pădurea de stejari, a fost biologul Alexandru Sift (1936-1993).

Profesorul Sift a fost atras de faima pădurii Baciu, intrigat fiind de poveştile şi întâmplările incredibile pe care le auzea de la localnici. În decada anilor 1950, a întreprins numeroase călătorii în pădure, observând la fiecare incursiune între copaci, o serie de umbre ciudate care îl însoţeau. Fire curajoasă, nu a abandonat cercetările, izbutind să fotografieze"umbrele". Surprizele şi-au făcut apariţia încă de la developarea cadrelor fotografice pe care se puteau observa, pe lângă"umbrele" în cauză, multe alte forme, lumini şi siluete pe care ochiul uman nu le putea vedea. Cercetările lui Sift au continuat până în pragul anilor 1960, când tot mai mulţi cercetători români i-au preluat studiile şi aveau să fie atraşi de explorarea pădurii Baciu.

OZN-uri în toată puterea cuvântului

Pe data de 18 august 1968, tehnicianul-militar Emil Barnea în vârstă de 45 ani, ignorând avertismentele sătenilor, se afla în pădurea Baciu pentru a petrece un sfârşit de săptămână departe de stresul oraşului. Împreună cu el se aflau la acea dată prietena sa, Zamfira Matea şi alţi doi prieteni de familie, care au dorit să-şi păstreze anonimatul. În preajma orei 13.00, pe când se afla în căutarea unor lemne pentru foc, Emil Barnea s-a pomenit brusc strigat de prieteni. Întors în poiană, alături de prietenii săi, Emil Barnea a apucat să vadă ceea ce părea un OZN care survola la viteză mică pădurea Baciu, fără să scoată niciun sunet. Straniul aparat zburător a început să strălucească brusc, făcând în aer o manevră de rastunare. Fără veste, OZN-ul a accelerat spre cer într-o direcţie uşor oblică. Urmărindu-l prin vizorul aparatului foto, Emil Barnea a reuşit să-l mai surpindă în trei cadre. După developarea filmului, tehnicianul clujean a contemplat cu stupoare fotografiile a ceea ce peste ani specialiştii internaţionali ai fenomenologiei OZN aveau să clasifice drept " cele mai clare imagini ale unui OZN fotografiat în România şi fără îndoială, unele dintre cele mai bune imagini ale vreunui OZN fotografiat vreodată în lume".





Până la acest moment, Emil Barnea intrase deja în contact cu Florin Gheorghiţă şi Ion Hobana, probabil cei mai prestigioşi ufologi români, care i-au confirmat autenticitatea fotografiilor. După ce fotografiile au trecut şi de "filtrul" autorităţilor vremii, au fost preluate de Agerpres, agenţia naţională de presă, şi făcute publice, inclusiv peste hotare. Celebritatea fotografiilor avea să atingă noi culmi în decursul anului 1977, când au fost prezentate de câte profesorul C.S. Vonkeviziczky în cadrul Congresului Internaţional de Ozenologie din Acapulco. Fotografiile au fost preluate imediat de toate cărţile şi revistele din lumea întreagă, care vizează cazuistica OZN.
Fotografia digitala? - de Dinu Lazar la: 13/11/2003 01:20:20
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Fotografia digitala a inlocuit de fapt fotografia clasica pe film. Aparate digitale, tehnologii, metode, accesorii, apar zilnic - pe film nimic; Kodak, Agfa, Polaroid, sunt nume ale trecutului, nu mai exista (Polaroid) sau nu mai produc aproape nimic argentic.
Cu un aparat de 2 MP se pot face poze bune 13x18 cm, cu un 5 MP imagini superbe 30x40 cm.
Deci se poate spune ca filmul e mort in coteatza.
Dar, nu e decit inlocuirea tocului cu stiloul. E o tehnologie. Fotografii bune se fac numai cu bune cunostinte de plastica, estetica, compozitie... de fapt nimic nu se schimba, numai tehnologia.
#4109 (raspuns la: #4105) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un fotograf al Bucurestilor - de anita47 la: 06/02/2004 15:57:19
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
UN FOTOGRAF AL BUCURESTILOR
*

Reconstituirea vietii de zi cu zi a Bucurestilor
dintre cele doua razboaie mondiale ar fi imposibila
fara tezaurul de imagini ladsat de fotograful Nicolae
Ionescu (1903-1974). Szathmari, Duscheck, Baer,
Spirescu sunt nume de pionieri ai fotografiei citadine
bucurestene. Ca viziune, מnsa, מntre creatiile lor si
cele ale lui Nicolae Ionescu este aceeasi distanta ca
מntre o pictura academica si una impresionista. Desi
fotografiile lui Nicolae Ionescu sunt cunoscute, de
multi chiar foarte bine, viata acestui artist pare sa
nu fi preocupat pe nimeni. Un motiv מn plus pentru a-l
evoca מn paginile Magazinului istoric.

Nascut מn prima zi de noiembrie a anului 1903, Nicolae
Ionescu a urmat cursurile primare si gimnaziale la
scoala "Enachita Vacarescu", una dintre cele mai vechi
din Bucuresti, situata lגnga intersectia Caii Serban
Voda cu Bulevardul Neatגrnarii, astazi Marasesti. Deci
la doi pasi de Mitropolie si de Piata Unirii, locurile
pe care le va imortaliza mai tגrziu pe pelicula
fotografica. Invecinarea cu unele cartiere
negustoresti, ca Rahova, Radu-Voda si Vacaresti, sau,
cu cele rau famate, precum "Crucea de Piatra" si
"Flamגnzii", cu zonele industriale Filaret, unde se
afla uzina Wolf, si Lגnariei, cu Uzinele Lemaגtre si
fabricile de מncaltaminte, i-au revelat o tipologie
umana si cadre sociale extrem de variate.

Izbucnirea primului razboi mondial l-a מmpiedicat pe
elevul Nicolae Ionescu sa se מnscrie la liceu. In
timpul ocupatiei straine a fost obligat sa se
מntretina singur, angajגndu-se ucenic la tipografia
"Fortuna". In 1918 a ajuns zetar, sub מndrumarea lui
Dimitrie Demetrian, unul dintre specialistii eminenti,
care se perfectionase מn Germania si pe care מl evoca
astfel: "Ma lua la el acasa duminicile si, cu o
bunavointa de parinte, מmi punea la dispozitie
colectii de ani מntregi din reviste de specialitate
germane, franceze si, mai ales, elvetiene. Aceasta a
constituit baza, pe care am adunat apoi toate
celelalte cunostinte tehnice ale mele".

La sugestia maestrului a cautat noi locuri de munca.
In 1922, dupa o scurta sedere la tipografia "Minerva",
Nicolae Ionescu a fost angajat provizoriu la "Cultura
Nationala", o tipografie moderna, construita de
Aristide Blank pe Calea Serban-Voda. In acest fief
liberal i-a cunoscut pe Vasile Pגrvan, I.G. Duca, dr.
C. Angelescu, Eugen Lovinescu si altii, care
supravegheau personal tiparirea cartilor. Discutiile
avute cu acestia מl determina sa se מnscrie מn toamna
aceluiasi an, 1922, la Liceul "Sf. Sava", la cursurile
serale, pe care le-a absolvit מn doi ani. Totodata, a
מnvatat limba franceza si germana: "Aveam - מsi
amintea el - un manual german de fotografie si
fotografia era marea mea pasiune". In 1927 a fost
numit corector, iar dupa efectuarea stagiului militar
s-a מncadrat מn Serviciul Fotografic al Armatei
Regale, Fotografiaza intens Bucurestii iar, din "anul
1927 - relateaza el - מn fiecare vara am colindat tara
pentru a-i fotografia metodic cele mai reprezentative
colturi, adunגnd clisee pentru organizarea unui muzeu
de fotografii". Proiectul era מndraznet, entuziasmul
mare, dar lipseau fondurile necesare.

Obligat sa amגne construirea muzeului, se abandoneaza
cu totul fotografiei. "Progresele mari realizate מn
fotografie m-auz determinat sa ma ocup si de
cinematograf". Cel putin un "documentar" despre
Bucuresti, vizionat nu demult pe micul ecran, poarta,
dupa opinia noastra, amprenta de neconfundat a lui
Nicolae Ionescu.

In 1928 s-a casatorit. "Din banii nevestei mi-am
cumparat aparate perfectionate, mi-am instalat
laborator cu electricitate si alte מmbunatatiri". Doi
ani mai tגrziu pleaca מn Franta. "Am lucrat o vreme -
cam doua luni - la Lyon, la Uzinele Lumiטres, dar
mi-am dat seama ca-mi pierd timpul si am trecut la
Paris. Aici, printr-un compatriot, am fost prezentat
la Pathי Nathan. Angajat operator asistent, am fost
pus la diverse lucruri marunte מn asteptarea unor
misiuni mai importante. Dupa 4 luni, vazגnd acalmia
care domnea מn studio, m-am hotarגt sa ma מnapoiez מn
tara si sa ma consacru muzeului, al carui gגnd ma
muncea tot mai mult".

S-a angajat la Imprimeria Nationala "cu conditia ca 2
luni pe vara" sa-si vada de fotografiat. Existenta se
complicase enorm. "Atelierele lucrau מn doua echipe,
iar eu - povesteste Nicolae Ionescu - eram singurul
revizor si mai tot timpul eram obligat sa lucrez מn
doua echipe. Pe de alta parte, aveam nevoie de
material fotografic si trebuia sa lucrez fotografii
pentru librariile din oras, asa ca de multe ori ma
culcam pe la 3-4 dimineata, iar la 7 eram la servici!"
In plus, banii cגstigati erau reinvestiti מn material
fotografic, "pentru a grabi realizarea muzeului".

Cinci decenii mai tגrziu, doamna Constanta Ionescu,
rememora cu zגmbetul pe buze acei ani de eroism, cגnd
existenta sotului ei devenise aproape imperceptibila
pentru ea. In primavara anului 1937, Eugen Lovinescu,
numit la 23 ianuarie 1937 מn Consiliul de
administratie a Societatii "Adevarul", i-a propus
vechiul sau prieten functia de director tehnic.
Societatea era condusa de Emanoil Tatarescu, fratele
primului ministru. "In noul meu serviciu - מsi amintea
N. Ionescu - am avut de la מnceput mari dificultati
din cauza intrigilor si diverselor interese care se
ciocneau מn aceasta מntreprindere". Sperantele de
prosperitate aparute מn 1937 se vor materializa rapid.
In vara lui 1938 si-a construit o casa "pe terenul
mamei". Avea un salariu lunar de 11 000 lei (un ou
costa 1 leu). Va ramגne מn aceasta functie pגna מn
noiembrie 1940, cגnd a fost retrogradat de noua
conducere legionara. Motivul? "Intrucגt ai colaborat
cu jidanii, dumneata nu mai poti ocupa functia de
administrator si vei ramגne sa vezi numai de
Tiefdruck".

Pe timpul rebeliunii s-a opus din rasputeri si, din
fericire, cu succes, ideii unor subalterni evrei care,
מnfricosati de zvonuri, au intentionat sa incendieze
cladirea. Va ramגne מn functie de sef al sectiei
Tiefdruck pגna מn aprilie 1947. Prin aprilie 1945
pusese bazele unei edituri - Enciclopedia fotografica
- destul de rentabile pentru ca, מn sfגrsit, מn banii
obtinuti sa-si realizeze mult visatul muzeu
fotografic. In 1947 a constatat ca "munca la editura
s-a מncetinit. Pricepusem cam tגrziu ceea ce ar fi
trebuit sa מnteleg mai curגnd si am מnceput sa
lihideze editura".

Se instaura comunismul... Munca מl מndepartase de
pulsul zilei. Se recunoste מnvins. Visul muzeului,
pentru care מsi sacrificase cei mai frumosi ani ai
vietii, מn care investise si cel din urma leu, s-a
naruit. Artistul care obtinuse premiul al II-lea la
Expozitia O.N.T., organizata sub auspiciile "Lunii
Bucurestilor", are o licarire de speranta la finele
anului 1948, cגnd a fost numit profesor la "Scoala
tehnica de arte grafice" de pe strada Anton Pann: cel
putin demnitatea מi va fi salvata. S-a מnselat si de
data aceasta.

A trebuit sa se recunoasca iarasi מnvins, izgonit cu
sentinta de "mare mגncator de evrei". Legionarii מl
acuzasera de colaborationism cu evreii, comunistii מl
acuzau de antisemitism... Nu scapa de perchezitii,
confiscari, distrugeri de bunuri materiale, de anchete
si alte umilinte absurde. L-a salvat mai putin
"originea sanatoasa" - erau condamnati cu zecile de
mii si altii cu o origine la fel de sanatoasa - cגt
recunostinta unor evrei pe care pe care מi protejase
מn scurta existenta a statului national legionar.

Va lucra sporadic la diverse edituri si la revista
Flacara, iar מntre anii 1956-1962 ca fotograf la
Institutul de Istoria Artei. Dupa pensionare se va
מngriji sa transfere o parte din materialul fotografic
adunat pentru "Muzeul de fotografie al Romגniei", la
Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei, unde se
pastreaza si מn prezent.
(dbnet.ro)



__________________________________
#9059 (raspuns la: #9054) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Clubul fotografilor - Forum Fotomagazin - de Dragos Bora la: 16/09/2004 19:46:28
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
> Clubul fotografilor, aflat la cea de-a treia intalnire a
> strans
> miercuri 15 septembrie 17 participanti, toti cu acelasi
> gand, cu
> aceeasi pasiune pentru fotografie. In doar cateva minute
> fotografiile
> au umplut mesele si imediat comentarii si dezbateri au
> inceput pe
> diverse teme. M-am bucurat sa vad ca au venit multi oameni
> noi, m-am
> bucurat si mai tare sa vad ca au venit aproape toti care au
> venit si
> data trecuta. Am facut si prima fotografie a grupului si o
> vom arata
> cat de repede vom putea. De asemenea am fixat temele de
> lucru pentru
> urmatoarea intalnire care va avea loc in data de 29
> septembrie. Detalii
> despre aceasta intalnire cat si despre tema de lucru puteti
> gasi in
> rubrica Clubul fotografilor din forumul Fotomagazin.

http://www.fotomagazin.ro/forum
Avem o groaznica problema; se interzice fotografia??? - de Didi Damian la: 21/09/2004 05:22:46
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Nu cred ca articolul e exagerat. Sint un fotograf amator cu rezidenta in SUA si deja m-am impiedicat de probleme similare cu cele din articol. Citeam acum vreo doua luni un articol cum o famile in Central Park in New York s-a ascuns sub patura si a inceput sa strige "Terorist!" cind au observat un fotograf care a facut o poza in directia lor. Dupa vreo luna am iesit pe strada in jurul casei si am facut niste fotografii. Am fotografiat niste copaci mai interesanti. La doua sau trei case au iesit proprietarii in mai putin de treizeci de secunde si m-au luat la intrebari ce treaba am sa fotografiez. Intr-adevar, dupa ce am spus ca sunt doar un vecin, fotograf amator, s-au mai calmat.


Pe linga paranoia, mai sint alte probleme. Poti sa nu fii lasat sa fotografiezi orice cladire privata. Am incercat sa fotografiez vara asta un magazin din apropiere si cind mi-am scos trepiedul in parcare au alertat manager-ul care m-a trimis de acolo zicind ca-mi trebuie aprobare si programare de la director. Apoi, ca sa faci instantanee pe strada fara pericolul de-a fi dat in judecata daca publici fotografia sau pericolul de-a fi alertata politia, se recomanda a folosi "Model release forms". Se gasesc de vinzare in pachet la orice magazin foto si care trebuie prezentate subiectului care trebuie sa le semneze. Ultimul incident a fost acum doua saptamini. Am tras in parcarea din fata unui restaurant aflat in juxtapozitie cu o semiluna superba pe cer. Nu a trecut un minut si proprietara a tras cu masina linga mine intrebind ce fotografiez. S-a linistit si si-a dat acordul cind i-am zis ce grozav arata toata compositia cu luna deasupra restaurantului.


Toate de mai sus s-au intimplat in mai putin de doua luni de zile.


Se pare ca singurile locuri unde pot sa fotografiez in liniste fara sa dau socoteala au ramas parcurile naturale. Deocamdata, ratzele nu si-au exprimat temerile si indignarea.

#22946 (raspuns la: #22932) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fotografia in publicitate.. - de Vlad Mereuta la: 30/11/2004 12:05:39
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Apropo de tipul acesta de fotografie, ca se discuta mai devreme. Primesc azi un telefon de la o firma de design cum ca au nevoie de ceva fotografii pentru un client, subiectul fiind obiecte din ceramica, vaze, scrumiere, si ce mai stiu eu ce au aia. Ar fi vorba de un calendar si de ceva catalog de prezentare. Gandul imi zboara repede la idei, lumini, compozitii, aranjamente, etc. Chiar lucram ceva de genul saptamana trecuta, doar ca o faceam pentru mie. Si imi mai zice cel de la capatul "firului" ca ar fi vorba de 4 euro / bucata.

Adica doar pentru calendar, scoti sculele de la naftalina si te chinui sa tragi 12 poze bune, ca la sfarsit sa numeri cei 48 de euro castigati. Parca nu suna bine. Cred ca ma costa curentul si incalzirea in studio mai mult decat 48 euro :)

Si intreb si eu , ca incepator in domeniu, cat AR TREBUI sa fie suma (aproximativ evident, nu se poate generaliza) pentru asemenea fotografii...
Dreptul Fotografilor - de Dinu Lazar la: 28/01/2005 08:06:12
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Problema nu sta in a revizui legea, ci in a revizui atidutinea in general despre fotografi si fotografie, si mai ales in a revizui perceptia fotografilor despre ei insasi."

SI eu cred ca aici este buba si problema esentiala; de peste ocean, Dl Buzoianu a surprins in citeva cuvinte chintesenta si cel mai important lucru care ar trebui sa ne framinte.
Legea, nu stiu daca totusi multi colegi au citit-o; asa cum e nu e chiar rea, si pedepsele si amenzile tocmai au fost actualizate anul trecut.
Ceea ce e ste rau in legea aia este dupa parerea mea protectia portretului; oricine se recunoaste intr-o imagine te poate da in judecata si fotograful face bulau pentru ca o vaca ce a fost de acord sa fie fotografiata verbal se trezeste dupa trei ani ca nu mai e de acord sa apara in cutare imagine si atunci tribunalu` sa traiasca.
In aceste conditii, imagini pe strada cum facea Cartier- Bresson sunt imposibil de facut azi, ca mereu o sa fie in cadru cineva care nu a semnat model release, (care oricum nu-l semneaza nimeni ca se sperie) si care nu are ce face.
In Europa, din cite vad pe alte liste, chestia s-a schimbat; nu mai poti sa dai in judecata pe cineva pe model de intimitate, decit daca aduci dovezi babane ca ai avut de pierdut pe chestia asta, si cit anume exact; asa, totul devine mai simplu si lucrurile se pot aseza.
Revenind la fotografii din Ro, parerea mea e ca o organizatie nu ar strica, dar ar trebui multa abilitate si studiu inainte de infiintare; ar trebui vazut ce se intimpla in alte tari din Europa, ce e bun si ce e rau in astfel de chestii, de preluat sau inventat ce s-ar potrivi la conditiile exacte de aici.
Probleme ar fi multe; in tot cazul o organizatie nu ar trebui sa fie transformata in bau bau sau sa ajunga sa fie in folosul unora (putini) ca atunci mai bine fara.
Dupa mine, un model de analizat ar fi Tau Visual din Italia...

...si mai spune domnul Buzoianu: "cred ca mai util ar fi un MANIFEST despre ce inseamna a fi fotograf, iar lumea sa adereze la el"

Asta e. Domnul Buzoianu a pus degetul pe rana. Asta ar trebui facut in prima faza. O decantare si o trezire la realitate dintr-un univers cam mult prea difuz.
#34770 (raspuns la: #34757) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
filozofie fotografica - de big_ipaq la: 06/07/2005 15:17:38
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Stimate domnule Dinu Lazar. Sunt unul din cei care au participat pe acea discuţie de pe Softpedia.

Mă mir ca ajung sa-mi dau si eu cu părerea relativ la un subiect cu aşa multe implicaţii, filozofic, având în vedere că statutul meu e şi va rămâne probabil, unul de amator, cât de cât, cunoscător al tehnicii fotografice şi probabil un diletant în ceea ce priveşte mesajul artistic, numai bun sa ţin reflectoare şi să încarc bateriile aparatelor celor care se pricep.

Departe de mine sa încerc să vă contrazic, dar având in vedere nenumăratele discuţii cu un bun prieten, pe marginea acestui subiect, prieten care intamplator sau nu, împarte aceleaşi opinii cu dvs., am şi eu câteva nelămuriri, sau mai bine spus opinii personale. Nu neapărat in antiteză cu ceea ce spuneţi dvs. mai sus.

Din ce înţeleg eu, şi nu mă refer neapărat la ceea ce spuneţi dvs. ci la ansamblul de idei ca şi cea expusă mai sus (în cazul în care înţeleg eu bine), un fotograf consacrat nu poate să aibă poze bune şi proaste, ci doar consumatorul operei acelui fotograf, poate la un moment dat să nu pătrundă în interiorul sentimentelor care au generat acea operă.

Prin această prismă, un fotograf, odată confirmat, poate să facă aproape orice, să treacă orice barieră, responsabilitatea pentru recepţionarea mesajului o poartă doar consumatorul.

Sigur, am să repet, sunt doar un începător, un diletant, nu am studii în domeniul artistic şi probabil nici înclinaţii. Deşi port numele unui bunic care a fost pictor, nu înseamnă ca am moştenit şi altceva de la dânsul. Aş fi chiar mirat dacă ar fi aşa, deoarece eu nu cred şi nu simt să fie aşa. Şi nici nu am confirmat. Dar îmi place şi voi continua să shutterizez atâta timp cât îmi va face plăcere.

Dar, aici am câteva probleme care îmi chiuie mintea şi nu în ultimul rând existenţa.

În primul rând, îmi sunt clare câteva lucruri. Mi-e clar că nu există bun sau rău în artă, ci mai degrabă există „a plăcea” sau „a nu plăcea”. Cine e în măsură să judece opera altuia? Mulţi vor spune, cei care au un nivel de înţelegere adecvat pentru a judeca. Păi şi asta nu se bazează tot pe ceea ce societatea a pus la dispoziţia acelor critici şi pe educaţia lor? Pe experienţa lor de viaţă? Deci experienţa unui critic (prin critic înţeleg cel care judecă o operă, poate fi şi consumatorul care decide subconştient dacă îi place sau nu acea operă) este esenţială. Dar având în vedere subiectivismul regulilor de estetică precum şi volatilitatea tendinţelor artistice, mai ales într-o artă cum este fotografia, nu este prea mult să cerem ca toţi să înţeleagă actul artistic? Nu, şi nici nu se va întâmpla asta. Consumatorii vor alege, vor eticheta…

Întotdeauna am fost de părere că estetica joacă un rol important în orice fel de act artistic. Nu toţi au aceeaşi părere cu mine.

Când vom pune o fotografie pe perete? Atunci când acea fotografie ne va trezi un anume sentiment, o anume trăire, de fiecare dată când o privim. Că e un sentiment bun, unul rău, că e o frică, că e o plăcere sau o lacrimă, prea puţin contează. Adică când fotografia ne spune ceva, ne transmite un mesaj, vizual sau nu.

Când un tată, va fotografia fiica lui şi va pune fotografia pe perete, va fi această fotografie un act artistic? Eu spun ca da. Pentru acel tată, acea fotografie trezeşte probabil mai multe sentimente decât un Rembrandt sau un Ansel Adams. E o artă destinată unui public restrâns. Foarte restrâns. Probabil acea poză are acelaşi efect asupra tatălui ca şi pentru un cunoscător, un tablou de Dali. Deci până la urmă, din ceea ce înţeleg eu, succesul unui artist, confirmarea lui, depinde doar de audienţa care consideră opera sa ca fiind reuşită. Va pune acel tată un titlu fotografiei sale? De ce ar face-o?

Oare o simplă diagonală, desenată cu un creion pe o foaie de hârtie şi semnată de Van Gogh, se va vinde bine? Cu siguranţă, s-au văzut multe cazuri, poate nu aşa extreme. Este acea linie un act artistic? Poate. Ceea ce e sigur, este ca mulţi vor admira acea linie, şi vor încerca să o înţeleagă. Poate daca linia va fi intitulată de însuşi autor, „infinit”, şi mai mulţi vor încerca să o înţeleagă. E mai bună opera dacă are un titlu? Depinde.

Acum nu mă refer deloc la tehnică. Regulile tehnice sunt mai uşor de înţeles pentru majoritate în fotografie şi uşor de încălcat ulterior. Este un high-key un eşec tehnic? Probabil, dar dacă e intenţionat, atunci acel eşec e permis. Dacă nu, nu ştim, depinde de fotograf.

Sunt fotografii bune. Fotografii care nu au nevoie de titlu sau explicaţii. Artă pur vizuală. Care transmit mesajul foarte direct şi explicit. Fără a fi nevoie de nici o completare. Criticii vor spune că sunt prea facile sau că sunt prea comerciale.

Alele au nevoie de o serie ca să fie întregi. Ba chiar unele au nevoie de explicaţiile autorului. Altele se simt suficient de bine dacă consumatorul operei cunoaşte autorul şi operele sale anterioare. Vor trezi interesul doar pentru acest simplu fapt. Unde tragem linia? Poate pentru altele, trebuie să fim mama autorului pentru a înţelege cu adevărat, poate pentru altele e nevoie de aprobarea comitetului artistic pentru a înţelege. Unde ne oprim? Avem nevoie de o facultate de arte pentru a înţelege arta vizuală destinată publicului larg?

Mă întorc de unde am plecat. Cât trebuie să fie într-o fotografie, artă pur vizuală şi cat trebuie să fie elemente care să ne ajute să o înţelegem? Nu e foarte simplu să spunem că de vină este consumatorul, că el nu o pricepe?

Să pun problema altfel. Dacă sunt un fotograf renumit şi fac o remarcă negativă la adresa unei fotografii a unui fotograf mai puţin renumit atunci probabil comentariul este binevenit şi îndreptăţit. Dar dacă fac ca şi diletant, acelaşi comentariu este foarte probabil să fiu hulit. O sa spună mulţi nu e aşa uşor, nu se fac delimitări aşa de precise. Probabil, mai mult sunt convins ca nici un fotograf nu va admite că e mai slab ca un altul, decât dacă diferenţa e foarte mare, vizibilă. Şi atunci de ce e aşa greu de pătruns în punctum? De ce trebuie să fi admis? Pentru că este un grup care menţine un nivel artistic ridicat printre membrii săi? Şi ce înseamnă acest nivel? Cultură vizuală? Experienţă? Talent? Nume? Confirmare anterioară? Sau pur şi simplu imagini bune? Artă pură vizuală. De ce comentariile sunt făcute la poze pe punctum fără ca autorul să fie cunoscut?

Frumuseţea este, că pe punctum sunt foarte puţine fotografii care nu-mi plac. Aproape toate fotografiile lui Cosmin Bumbuţ îmi spun ceva. Ce înseamnă asta în condiţiile în care „Portrete ale curajului” nu a vibrat pentru mine… Sunt incult? Nu cunosc curajul acelor oameni? Aproape toţi zâmbeau. Erau curajoşi? Nu ştim, dar bănuim ca este aşa. E în titlul expoziţiei mesajul. Poate nu-l cunosc pe Cosmin Bumbuţ şi din cauza asta nu înţeleg. De fapt, mint. Mi-au plăcut portretele, aproape toate. Expoziţia ca un întreg, nu a vibrat pentru mine. Nu m-a făcut să simt curajul. Nu m-a adus mai aproape de refugiaţii aceia şi probabil viaţa lor, sentimentele prin care trec. Ce înseamnă asta?

Discuţia aprinsă cu acel prieten de care vorbeam, venea în urma pozelor Mirelei Bratu, pe care de altfel o respect şi o stimez mult, prin operele ei care am avut plăcerea să le văd. Mă refer la pozele Mirelei Bratu de pe blog-ul de pe fotomagazin.

Şi ca să explic… Eu nu reuşesc să înţeleg de ce a face din defectele tehnice, aduse de un Holga, un mod de exprimare artistică este o virtute care este căutată cu tot dinadinsul. Cu toate astea, asta e partea care îmi place, nu mă fascinează, dar îmi place. E o exprimare artistică cu siguranţă. Nu putem căuta perfecţiunea tehnică şi nici nu este importantă. Dar dacă publici undeva o poza cu un cer ars, marii critici vor sări ca arşi că nu se face asta. Deducem de aici că cei care greşesc sunt acei critici, nu autorul acelui cer ars.

Dar trecând peste tehnică, care nu este subiectul aici, de ce aş vibra la un căţel într-o fotografie care nu-mi spune nimic? Răspunsurile ar putea fi găsite în următoarele rânduri. Pentru că nu înţeleg. Ce anume nu înţeleg? Poate pentru că nu am un căţel? Aşadar lipsa unui animal de companie mă face să nu vibrez? Am poze cu fiica mea care nu le consider artistice. Şi atunci ce face ca acea poză, cu un căţel, să o fotografie artistică şi nu una de familie, de care să se bucure nepoţeii la bătrâneţe ca şi cea de mai sus făcută de tatăl respectiv? Ah, da… Un blog, nu este artă pur vizuală, este însoţită de un text, care ne ajută să vibrăm. Textul ne face ca fotografia aceleiaşi autoare, în care apare Cosmin Bumbuţ, să nu fie o fotografie de familie ci un act artistic destinat publicului larg.

Ah, tot prietenul meu spunea că arta nu este destinată publicului, ci e un catarsis, o eliberare… De acord, dar atunci de ce o publicăm? Pentru a ne îmbată succesul. Pentru a ne satisface minunatul sentiment de a fi apreciat. Pentru a putea continua actul artistic, doar ne hrănim din succesele noastre. Pentru că însoţită de un text, într-un blog, o fotografie de familie devine un act artistic. O exprimare, o eliberare. Şi atunci de ce nu vibrez la acest act artistic oare? Ştiu! Pentru că nu cunosc autorul, pentru că nu cunosc starea în care era, când a eliberat prin shutter – adică a sutterizat – acel act artistic, conştient de altfel. Şi atunci care e diferenţa între acest act artistic şi un căţel fotografiat de un diletant cu un aparat digital de câteva milioane? Textul? Numele autorului? Creaţia sa anterioară? Ca vizual, nu prea văd niciuna. E adevărat, eu nu înţeleg arta şi nu îmi e destinată mie, ci eliberării autorului… De ce o poza chiar şi cu Cosmin Bumbuţ, făcută în ceea ce pare să fie o gară, puţin neclară, ne-ar face să vibrăm să credem că reprezintă ceva şi pentru cei care nu sunt în cercul de prieteni sau familia autorului? Să încercăm să înţelegem.

Îmi cer scuze daca am trecut anumite linii care nu se trec de obicei, dar tocmai acea neînţelegere a artei, incultura despre care dvs. vorbiţi printre liniile, îmi permite să scriu ce am scris mai sus. Eu nu am prejudecăţi, poate datorită inculturii. Mă uit la o fotografie şi decid dacă-mi place, fără să trebuiască să cunosc autorul sau alte detalii. Probabil sunt prea conservator, purist, deşi mă îndoiesc. Probabil doar incult şi cu siguranţă un diletant… Prietenul meu spunea ca sunt intolerant, dar chiar el făcea acelaşi lucru cu câteva opere ale lui Nicu Ilfoveanu. A trecut foarte uşor peste acele fotografii pentru ca nu ştia acel autor, nu auzise de el. Pentru că nu-i cunoştea opera anterioară. Pentru că avea în faţa doar opera vizuală, nu şi celelalte elemente.

Rog pe Mirela Bratu şi Cosmin Bumbuţ să-mi ierte îndrăzneala de a le menţiona numele şi opera public. Am făcut-o doar în calitatea mea de consumator de artă vizuală, de artă fotografică şi le mulţumesc pe această cale pentru toate îmbăierile vizuale oferite de acele fotografii care m-au făcut să rezonez la actul artistic.
Fotograf - de Dinu Lazar la: 15/07/2005 17:53:08
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Am gasit unul interesant"

Este ... extraordinare fotografii...

Este un stil romantic care cred ca s-a nascut ca imagine opusa imaginii de jocuri cu monstruleti, catacombe, ecouri, bombe si dracule; sau este o continuare a acesteia ?!?

Oricum, drumul imi pare cunoscut; pe alta lugime de unda, cam tot asa avea Turner un stil diferit, marin, apusator ( nu apasator, desi...) fata de ce se facea in epoca, si mai tirziu, vedem in grafica si desenul romantic de la 1890, in stilul lui W. Drake sau Dante Gabriel Rosetti, chestii asemanatoare cu acest stil fotografic de acum, caracterizat de apusuri misterioase, lumini grandioase, perspective uluitoare, culori tari si atmosfere de muzica de orga.
De multe ori spirala pe care merge arta se apropie de traiectorii trecute; sa asteptam sa decoleze impresionistii cu obiectivul in mina, de genul
http://www.lensbabies.com/
#59789 (raspuns la: #59709) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fotografia si limba romana - de Dinu Lazar la: 01/08/2005 19:51:51
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
vedem o interesanta discutie despre fotografie si limba romana la Softpedia, la adresa
http://forum.softpedia.com/index.php?s=5155c1bc6a54f859ced949ccce3d5455&showtopic=70795

Care e problema... din punctul meu de vedere chestiunea mi se pare nenegociabila.
Acolo unde exista termeni consacrati in limba romana trebuie folositi acestia - exista si reglementari legale in acest sens, dar nu am chef sa pierd timp sa demonstrez acest lucru; webmasterii au datoria sa cunoasca aceste legi, pentru ca sunt legi, limba si folosirea termenilor corecti nu e la liberul arbitru al fiecaruia.
Nu exista scuze; folosirea altor termeni imi transmite semnalul ca cel in cauza nu a trecut nici pe la scoala, unde in clasa a shaptea se invata inca in Romania - sigur, sumar, dar se invata - optica si notiunile de fotografie.
Oricit ar citi un pasionat literatura engleza, el nu trebuie sa foloseasca in texte romanesti decit consacratele obiectiv, vizor, obturator, exponometru, si tot asa.
Cine era la toaleta la o tigara la scoala sau poate chiar nu a trecut pe acolo are acum tot timpul sa se perfectioneze si sa vada corect cum stau lucrurile; se pot citi pe indelete in romaneste cunostintele de liceu privitoare la aparate foto la
http://www.referatero.com/referate/fizica/FIZ10/Despre_aparate_foto.php
si la
http://www.e-scoala.ro/fizica/aparat_foto.html

In cele doua foarte scurte materiale se poate invata si exersa si vocabularul romanesc de specialitate, care nu e greu decit pentru cei care nu o au de loc cu neuronii; sunt maxim 10 cuvinte esentiale care nu ar trebui stilcite, interpretate si fandosite: obiectiv si nu lentila, diafragma si nu apertura, profunzime si nu dof, punere la punct si nu focusare, vizor si nu viufainder, etc.

De asemeni la fotomagazin.ro sunt explicate aceste notiuni primare si exista foarte multe articole scrise precis, exact, simplu si elegant de CSR, intr-un limbaj romanesc mult superior oricarei reviste romanesti sau forum unde se mai vorbeste de fotografie.

Exista chestii negociabile si variabile; exista arta si in arta orice e posibil; dar cind e vorba de limba romana, si mai ales de termeni - tehnici!- consacrati si foarte buni, cred ca nu ar trebui facut nici cel mai mic rabat de la corectitudinea limbii si de la respectarea ei.
Fotografie nu se face la noi de citeva luni si subliniez ca mi se pare un barbarism de neinchipuit si o dovada de incultura indiscutabila stilcirea limbii romanesti unde nu e cazul.
Au mai fost astfel de momente, cind frantzuzismele erau la moda la 1900 si ne asasinau unii cu furculition si lingurition; acu vaz ca veni rindul aperturii si shuterului shuterizator.
Chestiunea e mai importanta decit pare... cel putin mie asa mi se pare.
Cine tine mortis la apertura, laitmetru sau viufainder, sa scrie tot textul in engleza si nu e nici o problema; introducerea acestor termeni in limba romana insa mi se pare o chestie care spune multe...
Sigur, nu sunt lingvist, nu ma pricep, poate ma insel. Orice e posibil.
Se poate face un trebonal de jmekeri care sa spuna imediat ca sunt un inapoiat si un frustrat si ia sa-mi vad eu de papuci si halatzel; in sinea mea nu pot sa spun decit, ca tipul ala acu 500 de ani, "si totusi se misca..."
#62871 (raspuns la: #62824) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intrebare pt. fotografii cafenelei - de Sunday la: 27/10/2005 20:05:34
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
De citeva zile incoace, (OK, admit, saptamini) lucrez la un web site care ar trebui sa arate lumii ceea ce stiu si pot face cu un aparat de fotografiat. Stiu ca este extrem de important ce poze aleg sa arat lumii, fiindca din intimplare cu asta imi cistig existenta. Deci, de citva timp, am inceput sa "sap" printre cutii cu poze, negative, fisiere, etc... deci pot spune ca "I travel back in time". Si uite asa am dat peste o problema mare, mare de tot, Am ajuns la concluzia ca nu-mi plac prea multe. Poze pe care le-am considerat extraordinare de reusite in trecut acum imi par doar OK. Asta mi se intimpla de fapt si dupa ce fotografiez o nunta. Sint fericita, incintata de poze, dar dupa 2-3 saptamini imi par doar bunicele...simt, stiu ca se putea si mai bine. Si atunci imi spun,
"nu-i nimic, o voi face data viitoare" si uite asa ajung sa-mi fiu criticul cel mai aspru. Acuma am ajuns si la intrebarea pe care vreau sa o pun. Exista si alti fotografi pe aici au trecut prin situatii similare? Sunday
Fotograf in Franta - de Dinu Lazar la: 28/11/2005 12:35:22
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ma uit cu mare interes in revistele de fotografie Chasseur d`images si Reponses Photo; articole grozave, informatii la prima mina, teste meseriase, prezentari de aparate - ce mai, gazetari de gazetari.
Intr-un numar trecut din Chasseur d`images e un articol interesant despre tarifele de inchiriere pentru aparate; nu ai un aparat, te arde muza si buza si vrei sa faci o capodopera sau sa iei un ban - te duci si il inchiriezi.
Astfel un Canon Eos 1Ds costa, numai corpul aparatului, 240E/zi; daca vrei si un 200/1,8 mai pui 120E/zi sau un 35-350, 50E/zi.
Cu tot, deci, aparatul si ceva obiective si un blitzishor, cam 500E/zi; cam tot atit ar fi un Hasselblad cu un dos digital si un normal; kituri de blituri de studio, de la 80E/zi la 300E/zi, cu ceva accesorii.
Un scaner Nikon 9000 este 35E/ora, si o statie grafica Mac G5 15E/ora.
Ma gindesc ca daca ar exista si la noi firme care sa inchirieze scule foto, s-ar mai gindi lumea ca totusi fotografie e ceva ce costa, si s-ar mai misca tarifele in sus, tinute acum la podea de lipsa de educatie cel putin economica a fotografilor romani, in general.
Interesante si anunturile de mica publicitate; nu ma refer la "profesor de fotografie si multimedia, predau fotografie la orice nivel, 25E/ora" ci la abundenta de studiouri de vinzare.
Adica, sa inebunesc... spre exemplu, un fotograf in virsta vrea sa iasa la pensie; cauta pentru studioul sau aflat in centrul unui oras cu 40.000 de suflete, pe cineva sa continue afacerea; studiou aflat de 50 de ani pe acelasi loc, 250m2 si gradina, costa numai 600E/luna chiria!!!!!!!
Alta afacere: la Aix, la 100 m de primarie, magazin compus din 3 incaperi, 55m2, se vinde cu 14.000E!
Un alt studiou in Provence, 80m2, fara concurenta, zona in expansiune: 50.000E cu tot ce e in el!
Altul, linga Alpi, din cauza de retragere la pensie, vinde cu 90.000E un studiou cu garsoniera si magazin la strada, cifra de afacere 200.000E/an...
Si tot asa, pe trei coloane, afaceri foto...
Care e treaba la Romanica?
Pai la noi in primul rind nu exista genul asta de afacere si nici de fotografi; studiourile foto ale cooperatiei au dat faliment si meseriasi nu mai exista care sa faca poze grozave la popor - se merge pe ideea ca o poza poate face oricine.
In al doilea rind, la noi spatiile si magazinele si chiriile costa mult, mult mai mult, incredibil de mult, nesimtit de mult.
Cam asta e cu evistele astea strineze... citesti si iti vine sa te impusti.
Altfel urez o saptamina minunata la cafegii.
#91153 (raspuns la: #91025) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Re: Fotografia, jurnalul si presedintele - de Lucian Cretu la: 03/12/2005 08:16:52
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
N-as vrea sa nasc o polemica, dar am impresia ca Basescu este atent la fotografie numai prin prisma fetei sale, Ioana Basescu. Din pacate, pana in momentul in care a facut acea expozitie mediatizata despre inundatii, nu auzisem nimic de ea. In acest articol: http://www.evz.ro/divertisment/?news_id=183352&print=1&PHPSESSID=70cf346fcd14866d73c3b738ee349ed0 am gasit referinte despre trecutul sau in lumea foto. Ea primeste de Sf. Niculae un "aparat foto performant" (un 20D daca e sa ma iau dupa poza pe care am vazut-o intr-un ziar central) de la sotul ei, isi cumpara manuale si se duce in februarie in Cuba unde nimereste o poza (destul de buna dupa parerea mea) care va castiga premiul 2 la o sectiune din cadrul concursului "Vacante si Calatorii". Unde vreau sa ajung: este posibil ca cineva sa reuseasca sa creeze o fotografie in numai 3 luni de cand a pus mana pe o camera? Oricum, ramane de vazut daca este vorba doar de o pasiune de moment sau fata chiar e talentata.

Cred ca acum este momentul cel mai bun pentru infiintarea asociatiei fotografilor. Avem: Jurnalul National, singurul ziar care are in compunere fotografi de valoare (si vreau sa ii numesc aici pe Karina Knapek, Dan Marinescu sau Marin Raica), FotoclubdeBucuresti, primul din tara, chiar si un presedinte care gusta, de bine, de rau, fotografia. Ar fi o mare greseala daca initiativa nu s-ar concretiza.
#92512 (raspuns la: #92357) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Titan al fotografiei trecut in nefiinta - de Dinu Lazar la: 10/03/2006 07:10:18
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Anunta doamna Sunday aici mai jos disparitia unui mare fotograf.
De abia acum am putut sa caut si sa vad cine a fost marele om.
Nu stiam nimic despre el, din pacate.
Acum daca cititi veti sti si voi mai multe.
Sper sa fie utile rindurile de mai jos.
Pentru mine a fost o descoperire tardiva a unui mare geniu.
Multumim, Sunday!


OBITUARY
Gordon Parks, photographer and Hollywood director, dies at 93

Gordon Parks, the photographer, filmmaker, writer and composer who used his prodigious,
largely self-taught talents to chronicle the African-American experience and to retell
his own personal history, died yesterday at his home in Manhattan. He was 93.

His death was announced by Genevieve Young, his former wife and executor. Gordon Parks
was the first African-American to work as a staff photographer for Life magazine and the
first black artist to produce and direct a major Hollywood film, "The Learning Tree," in 1969.

He developed a large following as a photographer for Life for more than 20 years, and by
the time he was 50 he ranked among the most influential image makers of the postwar years.
In the 1960's he began to write memoirs, novels, poems and screenplays, which led him to
directing films. In addition to "The Learning Tree," he directed the popular action films
"Shaft" and "Shaft's Big Score!" In 1970 he helped found Essence magazine and was its
editorial director from 1970 to 1973.

An iconoclast, Mr. Parks fashioned a career that resisted categorization. No matter what
medium he chose for his self-expression, he sought to challenge stereotypes while still
communicating to a large audience. In finding early acclaim as a photographer despite a
lack of professional training, he became convinced that he could accomplish whatever he
set his mind to. To an astonishing extent, he proved himself right.

Source: Andy Grundberg, The New York Times via The International Herald Tribune


Photographer, writer, filmmaker, composer, musician "... I've known both misery and happiness,
lived in so many different skins it is impossible for one skin to claim me. And I have felt
like a wayfarer on an alien planet at times walking, running, wondering about what brought
me to this particular place, and why. But once I was here the dreams started moving in,
and I went about devouring them as they devoured me...."
http://www.africanamericans.com/GordonParks.htm

Gordon Parks: Renaissance man, internationally-known photographer Full text of the article,
'Gordon Parks: renaissance man - internationally-known photographer' from USA Today
(Society for the Advancement of Education) "... Evolving from ultrarealism, poignancy,
and emotionalism into a lyrical style that frequently crosses over to abstraction, Parks'
photographs have brought him international fame...."
http://www.findarticles.com/p/articles/mi_m1272/is_n2640_v127/ai_21114541

Photographer: Gordon Parks
Washington, D.C., July and August 1942 - Farm Security Administration, Lot 156 Gordon Parks
was born in Kansas in 1912 and spent his youth in Minnesota. During the Depression a variety
of jobs, including stints as a musician and as a waiter on passenger trains, took him to
various parts of the northern United States. He took up photography during his travels
and by 1940 had made his first serious attempts to earn a living from the art as a
self-taught fashion photographer in Minneapolis and Chicago. Though he had experienced
racial discrimination outside the South, it was in the southern city of Washington, D.C.,
that Parks "found out what prejudice was really like." In 1942, an opportunity to work for
the Farm Security Administration brought the photographer to the nation's capital; Parks
later recalled that "discrimination and bigotry were worse there than any place I had yet seen."
http://memory.loc.gov/ammem/fsahtml/fachap07.html


The Films & Photography of GORDON PARKS Sr.
http://www.albany.edu/writers-inst/parksflm.html

HALF PAST AUTUMN
January 6, 1998 NewsHour Transcript
Phil Ponce examines the life and art of Gordon Parks, Life photographer, film director,
composer and digital art pioneer. Parks'
work, now on exhibit at the Corcoran Gallery in Washington D.C., will travel around the U.S.
for the next four years.

"... Parks' "choice of weapons": the camera
PHIL PONCE: A key decision--to use a camera as what Parks called his choice of weapons.
Beginning in 1942, he helped document the lives of America's poor--its workers--its urban
and country dwellers--as a photographer for the Farm Security Administration, a Depression
era government agency. That's when he took what would become perhaps his best-known picture.
It was of a cleaning woman who worked in his office building. Her name was Ella Watson...."
http://www.pbs.org/newshour/bb/entertainment/jan-june98/gordon_1-6.html


http://www.masters-of-photography.com/P/parks/parks.html
http://www.masters-of-photography.com/P/parks/parks_articles.html
http://www.masters-of-photography.com/P/parks/parks_resources.html
#110557 (raspuns la: #110184) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Salonul de Arta Fotografica, Craiova 2006 - de Dinu Lazar la: 04/04/2006 08:22:51
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Domnule Lazar, ne puteti anunta la ce evenimente similare jurizati? Sa stim si noi unde e treaba cum trebuie."

Eu tot incerc sa refuz politicos orice astfel de prezenta la jurizari; majoritatea le-am refuzat politicos,
acum devin categoric, si sunt aproape sigur ca Fotogeografica de anul asta va fi ultima jurizare la care mai particip.
Mi-a pus capac o manifestare organizata anul trecut de o publicatie din Ro, la care s-au dat
premii la lucrari pe care nu le-am agreeat absolut de loc, pe motive de pile; eu am zis una,
restul juriului alta, asta e.
Deci, nu pot garanta ca daca eu jurizez ceva undeva totul e OK; departe de mine sa pot spune ca
treaba e cum trebuie daca cineva din juriu are o parere sau viziune; mai sunt multe alte pareri si
viziuni, asa ca o jurizare e mereu discutabila si supusa aleatorului, in linii mari.

"partea buna cu saloanele la noi e ca primesti lucrarile inapoi dupa un an, ti se trimite sau nu catalogul
cu lucrarile si cd-urile nu ti se mai dau ca se scriu in America."

Asta e la ROmanica... nu sunt bani si de multe ori nici interes.
Sunt poate multe interese, dar asta e alta discutie.
Eu ma tot mir - teoretic, desigur, ca nu am pus mina sa cer ceva de undeva - cum naiba nu sunt bani.
Ca se fac afaceri si averi considerabile din sectorul foto la noi - importuri, mininlaburi, etc.
Imi scria un organizator ca raspuns la mirarea mea cu banii care nu e, concis si la obiect:

"Sponsori putini, ca ii doare la pipota de fenomen."

Pe de o parte sunt desigur multe chestii discutabile, pe de alta parte in saracia asta si pe nesimtirea care
domneste, atunci cind nu e rautate si chiar ura, astia care mai organizeaza cite un concurs foto ar merita
un postament sau o medalie de fraier doritor de munca neplatita si apoi si supusa criticilor
dure din toate partile, pentru ca lucrurile la un concurs pot merge si rau sau foarte rau, chiar daca
organizatorii sau o parte din ei sunt baieti de treaba; oricum treaba e pe daiboj.

In mod normal nu ar trebui organizat un concurs sau o expozitie foto decit daca totul merge bine si daca
toate elementele sunt ca la carte, de la panotare si iluminare si catalog, la catering si catirinca.

In viata reala insa, sunt astfel de vremuri pentru cultura in general si pentru fotografie in special,
ca ma gindesc ca e bine sa existe ceva, orice, in orice conditii - decit sa nu fie nimic.

Cu medaliile AAFR, nu stiu ce sa zic. Am asistat - pasiv si de departe - la decesul acestei asociatii si
practic la disparitia ei poate nemeritata; ea nu mai exista nici ca stindard al artei fotografice romanesti
si nici ca umila continuatoare a unor traditii, bune sau rele.
Oricum la ora asta nu are sediu, acte, contabilitate, practic nu exista. Conducerea in ultimii 10-12 ani
a fost un conglomerat de neica nimeni.
Poate ca totusi exista niste medalii AAFR sau poate ca FIAP nu poate da medalii decit unei organizatii
dupa anumite criterii, nu stiu.
In mod sigur la ora asta desigur cine spune AAF deschide cutia Pandorei si nu stiu care ar fi
deznodamintul. O lamurire din partea organizatorilor ar fi desigur binevenita, ca eu nu stiu pe
unde sa scot camasa cu chestia asta - nici nu am fost atent la acest aspect, ca si la multe altele,
probabil.
#115290 (raspuns la: #115270) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
fotografii - de Dinu Lazar la: 14/04/2006 07:22:26
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Anul trecut am incercat sa fac un reportaj despre Berman, marele
fotograf al anilor 1920-1940.
Am fost acasa la sora acestuia, singura ruda care mai e in viata.
Ea mi-a spus ca totate fotografiile de la ziarele la care a lucrat le-a
luat Scinteia si Agerpres in anii ` 50 si restul sunt la Cabinetul de Stampe
al Academiei.
La Scinteia actuala Adevarul nu mai exista fototeca, la Rompres
nici vorba sa fie ceva, nici macar ale angajatilor lor nu au grija sa fie
ordonate ( daca va cauta cineva Armand Rosenthal da in bilbiiala)
si la Cabinetul de stampe m-au rimis la plimbare, ca au sute de mii de
fotografii dar ca sunt lipsa cartotecile si deci e balamuc, sa vin in 6 luni.
Cam asta e treaba cu meandrele concretului.
Unii fotografi mari mai traiesc, cum ar fi Dan Dinescu sau Dan Mititelu,
cel mai mare fotograf al anilor `85-90 din Iasi; ar trebui luate interviuri,
ample, selectate imagini, scanate, etc.
Eu am incercat sa pun pe situl meu citeva imagini ale lui Dan Dinescu dar
le-am sters, am explicat aici mai jos acum citeva mii de postari ce si cum,
si l-am propus cu un album cu imaginile scanate de mine la Liternet,
albumul arata trasnet, versuri exceptionale de Dan Iancu,
dar DD nu a vrut sa semneze un act absolut anodin de colaborare cu
Liternetul, si uite asa s-a facut delete la album.
Pe Dan Mititelu l-am adus la Fotomagazin cind mai eram pe acolo,
pe la incepurile listei de discutii exista postari exceptionale ale lui,
si pe urma ne-a bagat pe toti undeva si a demisionat de la
discutii.
Cu aceste doua experiente s-a terminat si energia mea de a face bine
contra vintului si astept pe altii sa faca mult mai mult si mult mai bine.

In alta ordine de idei am inteles ca in Bucuresti sunt acum de florii
batai cu flori din masini de epoca, tirg la Muzeul Taranului roman si
tirg international de Buchinisti pe la Obor. Fotografiere placuta!
#117227 (raspuns la: #117208) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...