comentarii

fragment cu nurorile se cintesc


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
ISAIA despre Emanuel - Pt. DESTIN #19887 - de Muresh la: 17/08/2004 14:00:24
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
DESTIN ,

In postarea mea catre Dumneavoastra , facusem un fel de rezumat al postarilor mele anterioare . La urma urmei nu am caderea sa "sustin" nimic despre Tacitus . Doar nu am fost acolo in mod personal .Citez doar ce am citit pe net . Chestiunea principala este , nu daca a existat sau nu Iisus , ci daca era de origine divina . Ca cunoscator al limbii ebraice , specificasem in postarile mele anterioare nepotrivirea dintre originalul in ebraica din VT (Isaia(7:14)) si traducerea gresita , cu intentie , dupa parerea mea (scuze) din NT (Matei (1:23)), referitor la "virginitatea" Mariei . In continuare reproduc fragmente din postarile mele anterioare .
Dar inainte de a face asta voi adauga ceva nou :

Acelasi Isaia(7:14) pe care se bazeaza Matei (1:23) {referitor la "virginitatea" Mariei } , se adreseaza lui Ahab , regele imperiului Iehuda , spunandu-i ca nasterea lui Emanuel (Dumnezeu e cu noi , in traducere) are drept scop de a arata ca Dumnezeu se impotriveste asediului intiat de dusmanii evreilor asupra imperiului Iehuda. Cu alte cuvinte e vorba de un eveniment localizat in timp - regenta lui Ahab . Iisus s-ar fi nascut mult mai tarziu , de aceea proorocirea nu se refera la Iisus .

IN CAZUL ACESTA , MATEI (1:23) GRESESTE NU NUMAI PRIN TRADUCEREA ORIGINALULUI (vezi in continuare) CI SI PRIN LOCALIZAREA LUI IN TIMP .

Fragmente din postari anterioare :

1. Despre nasterea Mantuitorului in Vechiul Testament
#16609, de Muresh la Wed, 23/06/2004 - 10:59

Detin Biblia in traducerea romaneasca precum si originalul in ebraica .
Nasterea Mantuitorului e preconizata in Isaia 7:14 .
"De aceea Domnul insus va va da un semn: Iata fecioara va ramane insarcinata , va naste un fiu , si-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).
Traducerea in romaneste este exacta cu o exceptie foarte importanta .
Cuvintul "fecioara" ar fi traducerea cuvintului ALMA din original .
"Alma" insemneaza "domnisoara" , sau "fata" . Conditionarea viginitatii nu este amintita .
In Noul Testament , Matei 1:23 scrie:
"Iata , fecioara va fi insarcinata , va naste un fiu , si-i vor pune numele Emanuil" , ... cu trimitere la Isaia 7:14 .
Intre Biblie si Noul Testament nu exista concordanta in aceasta chestiune. Avand in vedere ca Biblia in ebraica este originalul , inteleg ca traducerea este inexacta ."

-------------------------------------------------------

2. Alma pt #18690 de Paianjenul
#18772, de Muresh la Mon, 02/08/2004 - 03:18

... Traducerea mea e replica EXACTA a originalului .Care ar putea fi INTENTIA "autorului" , as putea banui . Traducatorul , insa , a hotarat sa nu traduca "mot a mot" . Data fiind importanta virginitatii ca semn de puritate fizica si sufleteasca , dupa cum era conceput pe vremuri de mai toti oamenii , s-ar putea spune ca traducatorul si-a asumat o responsabilitate neindreptatita .Eu insa cred ca e foarte posibil ca traducatorul nu era dezinteresat . La urma urmei nu traduci "mot a mot" decat atunci cand nu ai incotro . Nu e cazul aici . Corespondentul cuvantului "ALMA" exista in toate limbile . Dupa mine exista o singura explicatie logica : Traducatorul a intentionat sa ne induca in eroare .
......................
In istoria omenirii exista vreo 20 de personajii a caror soarta a fost identica cu cea a lui Iisus . Cel mai vestit este Horus , egipteanul .
Toti astia s-au nascut din fecioare , au murit in mod asemanator cu Iisus si s-au sculat din morti .
-----------------------------------------------
3. Care Tacitus ? - Tacitus taciturnu' ?
#19714, de Muresh la Fri, 13/08/2004 - 12:02

...........

Citesc in

http://www.infidels.org/library/modern/scott_oser/hojfaq.html

un articol scris de un oarecare (sau nu) Scott Oser . Sincer , nu stiu cine este el si in ce masura ne putem baza pe spusele lui .
Si Scott Oser asta spune asa :

"Tacitus and Jesus
In his Annals, Cornelius Tacitus (55-120 CE) writes that Christians
"derived their name and origin from Christ, who, in the reign of Tiberius, had suffered death by the sentence of the procurator Pontius Pilate" (Annals 15.44) ".
Two questions arise concerning this passage:
1. Did Tacitus REALLY write this, or is this a later Christian interpolation?
2. Is this really an independent confirmation of Jesus's story, or is Tacitus just repeating what some Christians told him?

Some scholars believe the passage may be a Christian interpolation into the text.

….there is excellent reason to suppose that Tacitus is merely repeating what Christians said about Jesus, and so can tell us nothing new about Jesus's historicity. "

Toate indoielile astea si , in plus , legendele celor 20 de Mintuitori (cum se inghesuie cu totii sa ne mintuiasca , dom'le) , ma intaresc in convingerea mea ca Iisus nu a existat .
Sorry , indeed ...No harm intended .

--------------------------------

4. Pt. #19721 AlexM
#19723, de Muresh la Fri, 13/08/2004 - 16:19

"cand vorbim de C. Tacitus va rog".

Domnule AlexM , departe de mine gandul sa-l jignesc pe raposatul Tacitus , si asta din doua motive :
1. Nu l-am cunoscut pa raposatul in mod personal ,
2. Raposat fiind , el nu se poate apara si nu e drept sa fie atacat .
In orice caz nimeni nu-l invinovateste de rea credinta . Una din presupunerile Domnului Scott Oser in articolul lui este ca s-ar fi putut ca oameni interesati sa fi introdus in scrierile lui Tacitus pasajul cu pricina despre Iisus .Eu nu-mi iau raspunderea acestei supozitii . Dupa cum am scris , nu stiu FOR SURE care este credibilitatea Domnului Scott Oser chiar daca inclin sa cred ca are dreptate . "
***********

Asta e cam tot ,
Numai bine ,
M





#19909 (raspuns la: #19887) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
digital vs. analog - de (anonim) la: 23/08/2004 16:44:45
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
sigur ca da, am mai citit si eu pareri de genul: in fotografie nu conteaza aparatul, conteaza ideea, poza, ce transmite ea. Am inteles. Am vazut in magazine niste aparate frumusele de unica folosinta. Nu inteleg de ce nu folosesc asa ceva fotografii profesionisti in loc sa umble dupa Hasselblad sau "nikoane", ca doar, repet, ideea conteaza, nu calitatea tehnica a pozei, o poza buna se poate face cu orice aparat.

Am terminat cu ironia, si as vrea sa traduc putin altfel ideea: eu am afirmat ca digitalul este mai ieftin si mai rapid decit analogul (exceptind pe cei care "musca" la marketing si simt nevoia sa-si cumpere de fiecare data cel mai bun procesor aparut pe piata, si aici trebuie sa recunosc, industria IT se pricepe de minune sa-i faca pe oameni sa creada ca softul sau PC-ul care funtiona bine anul trecut trebuie inlocuit), ciclul de invatare a meseriei este mai scurt, sansele de afirmare mai bune fiindca investitia in scolarizare este mai mica. Si am mai afirmat ca multi dintre cei care ridica fotografia clasica in slavi o fac fiindca fac parte din categoria "dinozaurilor batrini" (si nu e vorba de virsta, ci de mentalitate) care se simt frustrati in fata unui calculator. Aici am gresit, e vorba si de frustrarea in fata tehnologiei dar mai mult e vorba de factori economici, generatia digitala, chiar daca nu scoate artistic poze atit de bune ca un fotograf profesionist care face asta de citeva decenii, reuseste sa vinda mai mult, pe bani mai putini la o calitate care este deja acceptata de cumparator. Puteti spune ca asta nu e arta, nu e fotografie. Poate nu e, dar
"arde" la venituri, pina si piata fotografului de nunti e cam terminata.

cititi din nou postarea dl. Buzoianu, din care am sa extrag citeva fragmente,
nu este singurul care se confrunta cu aceleasi probleme:

"Inainte aveai un assistant sau mai multi care stateau pe linga tine si aveau si ce invata iar salariul lor reflecta acest lucru. Acum tu ca fotograf stai pe linga assistant, care stie despre computere cam de 10 ori mai mult decit tine , iar salariul lui reflecta acest lucru."

"Imaginile odata editate trebuiesc transmise. Nu le mai poti trimite prin curier sau FedEx." - nu am inteles de imaginile scrise pe DVD-writerul laptopului nu
pot fi trimise prin FedEx, nu accepta astia medii digitale la transport?

"Problema este insa cu hotelurile. Un hotel 3 stele la Paris sau Milano costa cam 130 de Euro pe noapte. Dar nu poti transmite nimic din el.
Acum esti constrins sa stai intr un hotel de 4 sau 5 stele, ca se te poti folosii de conectiile rapide de internet pe care le au.
Beleaua ca aici o camera costa 300-500 de Euro pe noapte." - da' care-i problema cu internetul mobil de mare viteza ? e clar mai ieftin.


Mihai
#20168 (raspuns la: #20121) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
printre nori,printre nori.... - de alter ego la: 25/08/2004 03:09:33
(la: Faceti sport? Ce si cat?)
Vin de la obisnuitele alergari ...numite jogging..adica am venit de vreo 3 ore..si inca simt placerea din muschii incordati,din sudoarea de pe abdomen,durerea din umeri,mirosul noptii si culoarea stelelor dupa ce-ti baga cate-un mertzan farurile-n intreaga tinuta atletica...deh,placeri adolescentine...vor trece si-o sa ajung la aerobic...(unde-o sa plecati voi paduri si carari de munte pe care-mi las eu putin cate putin din apa ce tot voua vi-o fur cu mainile transpirate ?!)

(...fragment din Anda spune ca....)
P.S. Voleiul e frumos la tv,dar nu ca atunci cand il joci.Handbalul la tv e plictisitor,iar cand il joci e mai greu decat crezi.Inotul e superb oricum,cam obositor daca exagerezi.Iar fotbalul...eh,fotbalul....


You see things and say: Why?; but I dream things that never were and say: Why not? Bernard Shaw
Din TRICOLORUL - de anita47 la: 27/08/2004 05:12:53
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)


Cum se da o lovitura de Stat

Presa scrisa si cea vorbita, îndeosebi Televiziunile, s-au întrecut în ultimele 2-3 saptamîni sa publice ori sa transmita diverse comentarii si materiale despre faptele petrecute în urma cu 60 de ani si care, se stie prea bine, daca pe plan intern au avut multiple consecinte grave si daunatoare, in schimb, pe plan european, au influentat decisiv evolutiile ultimei faze a Razboiului Mondial din 1939-1945, mai ales în spatiul Europei Eat-Centrale. Pentru ceea ce a urmat, pe plan politico-diplomatic, militar, economic si psihologic, s-a avansat de catre istoricii si comentatorii militari - defel exagerat - comparatia cu “un nou Stalingrad”. Dar, asa dupa cum s-a observat, întemeiat, adeseori, locul istoricilor în dezbaterile din ultima vreme l-au luat nespecialistii, care au venit cu propuneri, sugestii si scenarii, care de care mai traznite, contribuind în fapt, si mai mult, la… îndepartarea, decît la apropierea, zilei de 23 august 1944 de constiinta publica. Este adevarat ca scopul scuza mijloacele, dar mistificarile nu-s oricum îngaduite, ci, de regula, sanctionate. Dar sînt atîtea motive pentru o revenire asupra desfasurarii exacte a episodului cardinal - arestarea Antonestilor - revenire oricînd binevenita si, cu totul, pe placul cititorului. in temeiul investigarii memorialisticii ramase de la principalii “actori” ai dramei, dupa analiza documentelor si coroborarea infor-matiilor transmise, la 23 august 1944 au intervenit urmatoarele derulari esentiale: atunci, în epicentrul evenimentului (Palatul Regal din Calea Victoriei) s-au aflat cel putin 30 de persoane, care, ulterior, au depus marturii, verbal ori în scris. Calitatea surselor, în functie si de aceea a oamenilor, difera si, din aceasta cauza, valoarea probelor de care dispunem este cu totul inegala. O sursa (Ioan de Mocsonyi-Styrcea), care ar fi trebuit sa fie de o mare calitate, avînd în vederea rolul si locul personajului în anturajul Regelui Mihai I, se dovedeste (asa cum, de altfel, s-a dovedit si individul, care în perioada 1947-1963 a ravasit închisorile comuniste) execrabila, deci inutili-zabila; alte surse sînt aproximative, atestînd clar dorinta autorilor de a-si afla un post marcant în desfasurarea faptelor (în ordine: D. Damaceanu, Emilian Ionescu, C. Sanatescu - asadar, toti militari); nu lipsesc probele dezinhibate (Lucretiu Patrascanu, Bellu Zilber), nici cele dezlînate (Emil Bodnaras, C. Agiu), si nici altele fardate sau voit studiate (Regele Mihai, diplomatii de la Curte). În categoria, rara, a marturiilor sistematice si precise le includem pe cele datorate lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gh. I. Bratianu, Mihai Antonescu, Grigore Gafencu, Gh. Barbul s.a., iar în aceea singulara, dar, concret de exceptie, cuprinzînd numai relatarile, declaratiile si recunoasterile prompte si exacte, unele chiar adnotate (chiar daca în închisoare), care rezista tuturor “intemperiilor” scurgerii timpului si, deci, confruntarilor, se înscriu toate materialele care poarta girul Mare-salului Antonescu. Faptul nu este întîmplator, de vreme ce, în 1944-1946, fostul Conducator era, netagaduit, cel dintîi interesat de aflarea si afirmarea adevarului. Este un element remarcabil si recomanda precis izvoarele de la care, în ana-lizele noastre, trebuie sa pornim si trebuie sa ne si reîntoarcem! Dintre sursele care poarta semnatura Mare-salului, distingem 3 de o valoare exceptionala: 1) documentul intitulat “Însemnari din celula”, asternute într-o agenda din 1930 a Regelui Carol II, chiar în seara demiterii (aproximativ între orele 21 si 23); 2-3) detaliile furnizate de I. Anto-nescu la interogatoriile conduse de Avram Bunaciu, în 15 si 20 aprilie 1946, în cadrul pregatirii procesului “marii tradari nationale” din 6-17 mai 1946. Nemultumit de textul interogatoriului, din 15 aprilie 1946, pe care ex-Maresalul l-a revazut si corectat cu acribie, la 20 aprilie 1946, anchetatorul Avram Bunaciu l-a chemat pe detinut la un nou interogatoriu, din care extragem urmatorul fragment, care, juxtapus textului amintit al “Însemnarilor din celula”, ne ofera, cu siguranta, descrierea cea mai completa si veridica, exacta a desfasurarii audientei istorice de la Palat din 23 august 1944 (aproximativ între orele 15,15 si 17,30). Sa parcurgem acest text: “Mergînd la Palat (în dupa-a-miaza de 23 august 1944), l-am gasit pe culoare pe d-l Mihai Antonescu si am mers împreuna la Rege. Am vazut în curte tancurile pe care mi le ceruse sa se apere de nemti. Tevile erau îndreptate spre casa. Atunci, în fata lui Mihai Antonescu si Sanatescu, i-am spus ca nu mai e nimic de facut si ca asteptam numai un raspuns de la d-l Clodius si scrisoarea partidelor politice. Sanatescu se scoala si spuse: “Vi le aduc eu”. Regele a iesit din camera si dupa o jumatate de ceas s-a reîntors cu un pluton de soldati din garda Palatului cu revolverele în mîna. Surprins, am spus: “Ce înseamna aceasta, Majestate?”. În timpul acesta m-a luat de coate un maior (Anton Dumitrescu) pe care l-am facut “misel”. Lui Sanatescu i-am spus: “Nu ti-e rusine, d-tale, om batrîn, sa-l pui pe Rege, un copil, sa faca astfel de lucruri neuzitate?”. Dupa ce Sanatescu mi-a spus: “Sînteti arestat fiindca nu ati vrut sa faceti armistitiu” si i-am raspuns “Cum îndraznesti sa afirmi ca nu am vrut sa fac armistitiu?”, Regele a trecut în alta camera. Dupa aceasta Sanatescu a facut semn soldatilor sa ne scoata (din “Salonul Galben”). Am fost bagati într-o casa de fier în care-si tinea (presupun) d-na Lupescu bijuteriile. Era o încapere mica, lipsita de fereastra, fara scaune. Am stat pîna la 4, cînd a venit d-l “Ceausu” care ne-a dus într-o casa de la pe-riferie (în Bucuresti), unde am stat 8 zile (pîna 31 august 1944), cînd rusii ne-au ridicat si dus la Moscova”. Ce se desprinde, în mod sigur, din textul retinut? Neputînd cuprinde totul, voi proceda selectiv, retinînd esentialul, surprinzînd mobilul faptelor întîmplate. La 22-23 august 1944, Anto-nescu luase ferm decizia de-a încheia armistitiul cu Natiunile Unite, lucru comunicat si, deci, foarte bine cunoscut complotistilor. I. Antonescu fu-sese rugat de fruntasii partidelor istorice (Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, I. Mihalache, Gh. I. Bratianu, C. Titel Petrescu) sa conduca el operatiunea de semnare a armistitiului. Pîna atunci, Maresalul fusese ferm convins ca retragerea României din Axa si semnarea armistitiului trebuiau rea-lizate numai dupa avertizarea lui Hitler (de altfel, în seara lui 22 august, revenind de pe frontul din Moldova, el i-a solicitat trimisului lui Hitler, Carl Clodius, aceasta pre-tentie, precizîndu-i ca astepta raspunsul înca 24 de ore, pîna la 24 august 1944, orele 18,00). Dar, în clipa în care, la Snagov, în 23 august 1944, aproximativ la ora 11,00, Ion Antonescu a cazut la întelegere cu Gh. I. Bratianu, în prezenta lui Mihai Antonescu, vice-presedintele Consi-liului de Ministri si titularul Exter-nelor, ca istoricul sa-i aduca o “scri-soare de garantie” semnata de liderii politici, în sensul ca ei erau de acord cu conditiile dure ale armistitiului (cedarea provinciilor istorice din Est în folosul URSS), din acel moment, asadar, Maresalul s-a declarat dispus sa nu mai astepte “acordul” lui Hitler. De “scrisoarea de garantie”, Anto-nescu avea nevoie pentru vizita anuntata telefonic la Palatul Regal pentru ora 15,00. Istoricul se angajase ferm sa aduca documentul pîna la ora 15,00, dar, nefiind posibil, s-a deplasat la Presedintia Consiliului de Ministri din Bucuresti, în jurul orei 15,00, si i-a facut cunoscut lui Mihai Antonescu acordul deplin al liderilor istorici, urmînd sa prezinte “scri-soarea de garantie” în cursul serii, pentru a fi difuzata prin radio. Putem presupune ca Mihai Antonescu nu l-a înstiintat imediat pe Maresal asupra acestei comunicari, dat fiind, probabil, ca avea s-o faca la Palat, unde aveau sa se întîlneasca în minutele urmatoare la rege, unul (Mihai Antonescu) ajungînd mai devreme, iar celalalt (Ion Antonescu) cu oarecare întîrziere. În adevar, Mihai Antonescu s-a întîlnit cu Regele si cu C. Sanatescu, pret de 20 minute, timp in care le-a expus “desfasurarea de forte”, precum si intentia de-a zbura la Ankara pentru a negocia cu Aliatii, mai ales ca, în 22-23 august 1944, facuse 4 interventii diplomatice oficiale si urgente prin Ankara. Regele l-a rugat pe ministrul de Externe sa ramîna în Palat, revenind o data cu Maresalul, cînd acesta avea s-ajunga în Calea Victoriei. Aceasta pauza de circa 30 de minute, care s-a ivit întîmplator ori a fost “dirijata”, avea sa le fie fatala Antonestilor, si iata de ce, pentru ca: Regele, întîlnindu-se în rastimpul ivit cu colaboratorii sai, în biroul sau de lucru din Casa Noua, a fost sfatuit de complotisti sa-l preseze pe Maresal sa semneze numai-decît si imediat armistitiul; numai ca ex-Maresalul nu era omul - nici chiar în acele momente cruciale - care sa asculte recomandarile Suveranului, un “copil”, cum l-a calificat de altfel în cursul întrevederii, iar aceasta pentru ca în problema armistitiului Conducatorul avea deja planul sau si n-a admis sugestiile venindu-i din partea “cuibului de vipere” de la Palat. Din aceste contradictii si presupuneri false ori reale avea sa rezulte, putin dupa ora 17,00, ares-tarea Antonestilor! Numai ca, în vre-me ce Regele si echipa sa, complet nepregatiti, apreciau ca era suficient ca sa se anunte prin radio arestarea Antonestilor si întoarcerea armelor, Aliatii, in frunte cu SUA, URSS si Marea Britanie, s-ar fi grabit - iluzie desarta - sa-i ofere României Armis-titiul, si asta în cele mai bune con-ditii! Or, se cunoaste prea bine, nu avea sa fie nicidecum asa. N-a fost admis nici un armistitiu, iar presa internationala (“The Times”, “The New York Times” s.a.) de a doua zi (din 24 august 1944) s-a limitat sa vorbeasca despre capitularea Româ-niei, care, efectiv, se produsese. În ceea ce-l priveste, I. Antonescu urmarea, dimpotriva, sa se încheie efectiv un armistitiu, ale carui consecinte, mult mai favorabile sau, oricum, altceva capitularii, de genul celei pregatita de complotisti, ar fi fost, incontestabil, favorabile tarii si natiunii. RECAPITULARE SI CONCLUZII: În acest fel, în dupa-amiaza de 23 august 1944 au ajuns Anto-nestii la Palatul Regal din Bucuresti. Era PENTRU PRIMA SI ULTIMA DATA, Conducatorul Statului Român fiind dispus, în fine, sa încheie armistitiul cu Aliatii, desi, în conditiile concrete ale desfasurarii audientei la Rege, nu a marturisit aceasta, dimpotriva. Existau toate premisele si sansele de succes, mai ales ca Maresalul acceptase acest lucru, iar liderii partidelor “istorice” îi garantasera concursul. Complotistii trebuiau sa se decida: ei vor merge cu ori fara Maresal, iar, daca era asa, cum ei preferau de atîta timp, adica fara Maresal, atunci pentru ei cuvîntul de baza la ordinea zilei devenise, firesc, RAPID, CU ORICE RISC sI INDIFERENT CUM, dar Antonescu nu trebuia lasat sa pregateasca si sa semneze, EL, armistitiul! Prin urmare, chiar atunci, în 23 august 1944, trebuia sa se produca ceea ce complotistii planificasera, initial, pentru 26 august 1944: ARES-TAREA ANTONESTILOR, care, indiferent de consecinte, oricum le cadea bine, garantînd succesul loviturii de stat gestante. Avea sa fie o Lovitura de Stat de tip clasic, dat fiind ca Regele instalat, dupa 6 septembrie 1940, prin decret propriu semnat, dispunea de prerogative li-mitate, specifice monarhiilor “nefunctionale”. În consecinta, Regele si restul complotistilor realizau, concomitent cu înlaturarea regimului antonescian, o modificare constitutionala fundamentala, arestînd pe primul-ministru, care, întîmplator, si nu formal, era chiar seful statului. Iar, în cavalcada razboiului general sau a situatiei specifice de la Bucuresti, lovitura aparea scuzabila si necesara, în fata natiunii, a beligerantilor învingatori si - nu-i asa - a Istoriei? Însa pentru cît timp?
Gh. Buzatu



1. as aprecia o mai buna orga - de alexbrie la: 27/08/2004 14:17:21
(la: Reorganizare)
1. as aprecia o mai buna organizare a paginii frontale (de pilda, toate categoriile posibile sa fie accesibile din linkurile de sus(nu numai "prima pagina, arhiva, texte publicate..")
2. nu prea imi place organizarea pe pagini a textelor din arhiva (faptul ca dupa cele cateva texte cu "fragmente", mai e o lista cu "alte titluri"; as prefera ca ori toate sa aiba fragmentele afisate, chit ca ar impune mai multe pagini)
3. o organizare dupa "calitate" -voturi a textelor - nu numai numarul de vizualizari si comentarii (care sunt interdependente).
4. o grupare de moderatori(clienti mai vechi si mai de incredere), care sa poata modera negativ/pozitiv comentarii si texte, pastrand un standard cat mai ridicat al lor (cele moderate negativ sa fie totusi accesibile, dar nu chiar "direct")
Capcanele lui 23 august 1944 - de RSI la: 02/09/2004 13:45:20
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)
Capcanele lui 23 august 1944 (NO RATING!)

[romanian-portal.com], (8/23/2004) »
Ca niciodata in ultimii 15 ani, apropierea acestui 23 august a starnit in discursul public romanesc o revigorare a interesului (uneori a pasiunilor) fata de acest eveniment important al istoriei contemporane. Mai multi factori au condus aici: in primul rand, intentia oficialitatilor, anuntata inca de la mijlocul lui iulie a.c., de a organiza o celebrare substantial mai consistenta decat in toti anii de dupa 1990 (legitimata de implinirea unui numar rotund de ani); apoi, trebuie sa luam in calcul recentele avataruri ale Casei regale romane, ca si ameliorarea spectaculoasa a relatiilor dintre Regele Mihai si actualul presedinte al Romaniei; in fine, cred ca in substratul intregii povesti se afla balanta inca neechilibrata, in memoria noastra comuna, intre nostalgia dupa autoritarismul legitimat "patriotic" al maresalului Ion Antonescu si frustrarile firesti ale celor care stiu ca, o data cu acea zi, a inceput drama comunizarii Romaniei. Istoricii nu pot conduce, prin ei insisi, la rezolvarea definitiva a acestui impas - o data pentru ca istoria este o disciplina in continua rescriere*, apoi pentru ca s-a vazut limpede ca nici macar ei nu au cazut intru-totul de acord asupra interpretarii acestui subiect fierbinte.



Propun aici o analiza succinta a evenimentului de acum 60 de ani, avand convingerea ca orice incercare de clarificare a acestui trecut relativ recent poate conduce la o mai buna intelegere a prezentului nostru.


I. Cum s-a ajuns la 23 august 1944?

Intre 21-24 noiembrie 1940, pe fondul unei Europe prinse de mai bine de un an in conflict, generalul Ion Antonescu (devenit, din 14 septembrie acel an, Conducatorul statului national-legionar roman) facea prima vizita la Berlin, ocazie cu care le prezenta lui Adolf Hitler si ministrului de Externe german Joachim von Ribbentrop viziunea sa asupra situatiei europene si locului Romaniei in acest peisaj. Antonescu si Hitler si-au facut reciproc o buna impresie. Generalul roman, al carui patriotism sincer nu putea masca un mare amatorism intr-ale politicii, si-a expus dorinta de a lupta pentru refacerea granitelor statale, grav afectate de pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord si a unei parti din Transilvania, in chiar vara acelui an. Spre deosebire de Antonescu, Hitler avea o mare abilitate politica: "Istoria nu se va termina in anul 1940" - i-a spus el lui Antonescu, sugerandu-i o speranta. Din acest moment, Romania va intra intr-o dezastruoasa competitie cu Ungaria lui Horthy pentru captarea bunavointei Fuhrer-ului. In chiar aceasta vizita, pe 23 noiembrie, Conducatorul roman semneaza in numele tarii sale aderarea la Pactul Tripartit (alcatuit din Germania, Italia si Japonia si completat de Ungaria cu doua zile mai devreme, pe 21 noiembrie).



Explicatia acestui gest - si a celor care aveau sa urmeze - nu este pasiunea fascista a lui Antonescu, ci convingerea sa ca Hitler va castiga razboiul. Din 1916, politica externa a Romaniei fusese legata de cea a Frantei; dar Franta cazuse, sub loviturile unei armate germane care parea invincibila. Ca militar, Antonescu a avut o intuitie corecta: ca, in ciuda pactului din 23 august 1939, Germania si URSS vor ajunge in conflict. Temator pana la obsesie de sovietici (avea, ca roman, motive, desigur), Antonescu a ales sa mearga pe mana Germaniei.



In cele sapte luni care vor urma, in toate intalnirile si in mesajele schimbate, Antonescu arata disponibilitatea Romaniei de a lupta impotriva bolsevismului. Dar Hitler s-a aratat initial rezervat fata de aceasta oferta. Nedorind sa-i dea un cec in alb liderului roman si aparent deplin increzator de forta sa, el insista pe nevoia de stabilitate a Romaniei, siguranta economica etc. Convins totodata de dorinta de revansa a romanilor, Hitler definitiva la mijlocul lui decembrie 1940 Planul Barbarossa de atacare a Uniunii Sovietice, in care Romania avea rolul sau - chiar fara ca, in acel moment, Antonescu sa stie!



Discutia definitiva intre cei doi a avut lor pe 12 iunie 1941; abia acum Hitler l-a anuntat pe Antonescu de intentia inceperii razboiului in Est (fara a-i spune data exacta!). Antonescu, intarit intre timp in tara prin infrangerea legionarilor (in 21-23 ianuarie), s-a declarat decis sa lupte, in vederea recuperarii teritoriilor romanesti pierdute. De retinut ca, spre deosebire de Primul Razboi Mondial, cand Ionel I.C. Bratianu a negociat intens conditiile iesirii Romaniei din neutralitate, in iunie 1941 Ion Antonescu a acceptat intrarea in conflict fara nici un tratat formal cu Germania, bazandu-se exclusiv pe o intelegere verbala cu Hitler.



Greu de imaginat astazi entuziasmul inceputului campaniei anti-sovietice, dupa 22 iunie 1941. Pentru multi romani, contaminati de optimismul propagandei germane, razboiul pentru Basarabia echivala cu o excursie ceva mai plictisitoare in stepa rusa. Cucerirea Odessei (cu pierderi de peste 90.000 de soldati!), pe 16 octombrie, a intarit aceasta speranta. Aici trebuie spus ca, increzator el insusi, Antonescu a preluat datele esentiale ale politicii germane, inclusiv conceptiile rasiste: dupa ocuparea Transnistriei, intre august 1941 si iulie 1942, cca 110.000 de evrei din Basarabia si Bucovina au fost deportati aici, urmand ca din septembrie 1942 sa fie adusi si evrei din Romania (din cauza cursului razboiului, planul nu s-a aplicat); in acelasi timp, intre iunie si septembrie 1942, cca. 25.000 de tigani nomazi au fost deportati tot acolo.



Iarna 1942-1943 (adica esecul din batalia Stalingradului) si pierderile masive de aici, din Cotul Donului si Stepa Calmuca (cca. 150.000 de oameni) au fost un avertisment sever pentru Antonescu. Din vara acestui an, bombardamentele asupra Ploiestiului si zonei petroliere (incepute inca din iunie 1942) devin o problema curenta. Din acest moment, oficialii romani (fie ministrul de externe Mihai Antonescu, fie reprezentanti ai partidelor politice aflate in "adormire") vor sonda o posibila iesire din razboi, fara succes. In cadrul aliantei antihitleriste, se impusese pregnant ideea ca Romania este o problema a Rusiei - drept urmare, emisarii romani vor fi sfatuiti, insistent, sa trateze cu sovieticii si sa nu mai astepte sprijin separat de la Anglia sau Statele Unite.



Trebuie spus foarte clar ca, in vara anului 1944, aceste negocieri erau practic blocate. Cu exceptia unor schimburi sporadice de conditii la Cairo, URSS urmarea sa traga de timp, pentru a-si continua contra-ofensiva spre Berlin si a cuceri, implicit, Romania.


II. Filmul unei zile incepute in haos si terminata in speranta

Pe 19 august 1944, ofensiva sovietica incepe, in operatiunea Iasi - Chisinau, incercuirea trupelor germano-romane in Nordul Moldovei, indreptandu-se spre aliniamentul Focsani-Ismail. Si aici intervine exagerarea numita linia de aparare Focsani - Namoloasa - Galati. Vazuta ca antepenultima reduta impotriva rusilor (in cazul caderii ei, Antonescu ar fi incercat rezistenta pe crestele Carpatilor si pe Olt), aceasta linie fortificata, in realitate, nu era inca terminata, era prost echipata din punct de vedere tehnic si - ceea ce e mai important - urma sa fie ocupata de soldatii aflati in retragere din Est, ei insisi demoralizati si intr-o stare precara. Cei care estimeaza, pe baza unor date fragmentare, ca aici s-ar fi putut rezista in fata rusilor pana la sase luni se hazardeaza intr-un optimism nejustificat.



In noaptea de 21 spre 22 august 1944, la Palatul Regal din Bucuresti a avut loc o ultima intalnire a complotistilor care initiasera, inca din iunie, consultari in vederea iesirii din alianta cu Germania si, la nevoie, eliminarii lui Ion Antonescu. Au fost prezenti Regele Mihai, Iuliu Maniu (presedintele PNT), Constantin I.C. Bratianu (PNL), Constantin-Titel Petrescu (PSD) si Lucretiu Patrascanu (in numele comunistilor, dar in virtutea bunelor relatii pe care el le avea cu "lumea burgheza"). Cu acest prilej s-a decis ca duminica, 26 august, la ora 13.00, Regele sa-l convoace pe Ion Antonescu la Palat si sa-i ceara fie semnarea armistitiului, fie demisia.



Lucrurile s-au precipitat aproape dramatic in dimineata de 23 august, cand s-a aflat ca maresalul Antonescu urma sa plece pe front. Si astfel s-a profilat determinarea si curajul tanarului Rege Mihai (pe 25 octombrie el urma sa implineasca 23 de ani). Fara sprijinul direct al liderilor politici, dar cu concursul unor inalti ofiteri apropiati Casei Regale, Mihai i-a convocat pentru ora 15, la Palat, pe Ion Antonescu si Mihai Antonescu. Ultimul a fost punctual, iar maresalul, invocand treburi reale, a ajuns in jurul orei 16. Discutia s-a purtat in biroul regal, intre patru persoane: Regele Mihai, generalul Sanatescu (seful Casei Militare regale), maresalul Ion Antonescu si ministrul Mihai Antonescu. Intr-o camera alaturata se aflau generalul Aldea (consilier al Regelui pe probleme militare), maresalul Curtii Ion Mocsony-Starcea, secretarul regal Mircea Ionitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, iar in apropiere, pentru a interveni la nevoie, un alt grup de ofiteri de incredere.



Arestarea celor doi Antonescu s-a facut in jurul orei 17, dupa un schimb de replici in care maresalul si-a prezentat obiectiile cu privire la iesirea din razboi, motivand ca astfel ne vom da cu mainile legate rusilor. Odata inchisi cei doi intr-o camera de valori a Palatului, imediat Regele a demarat consultarile pentru alcatuirea guvernului. In jurul orei 18 au ajuns la Palat, convocati, si generalul Constantin Pantazi (ministru de Razboi), generalul Picky Vasiliu (seful Jandarmeriei) si colonelul Elefterescu (seful Politiei). In fata alternativei arestarii, ei au ales colaborarea. Simultan, a fost convocat si seful Serviciului Sigurantei, Eugen Cristescu. Din intuitie sau ca urmare a unor informatii scurse, acesta a banuit despre ce e vorba si, in loc sa vina la Palat, s-a deplasat la locuinta ambasadorului german von Killinger, avertizandu-l.



Primul detaliu ce merita retinut este ca schimbarea s-a produs fara nici o defectiune majora; ofiterii superiori din Bucuresti, informati rand pe rand, au dovedit o mare fidelitate fata de Rege si o lipsa de solidaritate cu Antonescu asupra careia merita meditat. In jurul orei 18.30, Armata romana era deja plasata in noi dispozitive, in vederea unei riposte. Dupa ora 19 au ajuns la Palat ambasadorul Killinger, generalul Gerstenberg (seful Apararii antiaeriene) si generalul Hansen (seful Misiunii militare germane in Romania). Informati cu deferenta, li s-a cerut evacuarea fara lupta a armatei germane din tara. In zilele urmatoare, Killinger avea sa se sinucida - pentru ca, in ciuda informatiilor pe care le primea constant, nu prevazuse actul - iar Gerstenberg a ales, din 24 august, calea represaliilor, desi isi daduse cuvantul de onoare in sens contrar.



In jurul orei 22.10, a fost difuzat, prin Radio, mesajul Regelui catre tara. In acel moment, schema noului guvern - prezidat de generalul Constantin Sanatescu - era, in linii mari, definitivata: cei patru lideri politici amintiti mai sus erau ministri secretari de stat (in plus, Lucretiu Patrascanu - vezi mai jos - primise Justitia), iar restul posturilor erau ocupate de militari. La ora 2 a diminetii de 24 august, Regele, insotit de cativa apropiati, a plecat spre Gorj - via Craiova - la sugestia apropiatilor care se asteptau (si aveau dreptate) ca a doua zi Palatul sa fie bombardat.


III. Consecinte imediate si multe intrebari

Un numar mare de intrebari agita inca analiza acestei zile.



In primul rand, care a fost rolul factorului politic? Singurii lideri care au ajuns la Palat in seara de 23 august au fost, in ordine, Lucretiu Patrascanu (ajuns spre orele 19.30) si Constantin-Titel Petrescu; dupa ora 22, a venit si comunistul Emil Bodnaras, cu intentia ferma de a se interesa de Ion Antonescu. Se poate glosa mult pe seama lipsei liderilor taranist si liberal; cea mai probabila explicatie este aceea ca, desi informati, au preferat expectativa, nu foarte convinsi de reusita actului.



Cum se explica rolul lui Lucretiu Patrascanu? Prezenta sa la Palat si propunerile cu care vine imediat (amnistierea detinutilor politici, desfiintarea lagarelor etc.), precum si dorinta de a fi inclus pe lista guvernamentala intr-o pozitie net privilegiata isi au sursa in stradania lui de a lua un avans in fata celorlalti lideri ai partidului comunist. Patrascanu avea sa nutreasca, pana prin 1947, convingerea ferma ca el ar avea datele intelectuale si meritele istorice si politice pentru a conduce PCR. Aceasta convingere il va duce in inchisoare si apoi la moarte, peste mai putin de 10 ani.



De ce a ajuns Ion Antonescu in mainile comunistilor atat de repede, inca din primele ore ale lui 24 august? Oricat de trist, adevarul este ca numai comunistii (dirijati de Bodnaras) au putut alcatui, in timp scurt, o brigada de soc, capabila sa-l deplaseze intr-un loc sigur si sa-l pazeasca pe maresal. Liberalii si socialistii spusesera inca din 21 august ca nu au oameni pregatiti pentru o asemenea eventualitate, iar Ilie Lazar, seful departamentului Muncitoresc al PNT, care - teoretic - avea oameni, aparent a lipsit in acea zi din Capitala. Antonescu a ajuns astfel in cartierul Vatra Luminoasa si, in nici o saptamana, era deja predat sovieticilor.



Care a fost rolul noului guvern Sanatescu? Atunci, ideea unui guvern militar a parut a fi cea optima. Astazi, se poate medita daca un guvern preponderent politic nu ar fi fost mai eficient in vederea rezistentei la comunizare. Imediat dupa 12 septembrie (data la care era semnata la Moscova Conventia de Armistitiu intre Romania si Aliati), Comisia Aliata de Control (in esenta sovietica) a devenit organul de conducere neoficial al Romaniei, iar presiunile ce au urmat pana la impunerea guvernului pro-comunist Petru Groza din 6 martie 1945 s-au desfasurat in ritm sustinut. Primul rezultat a fost, deloc paradoxal, tocmai lipsa regelui de la sarbatorirea primului an de la eveniment, pe 23 august 1945; atunci, surprins de refuzul lui Groza de a-si prezenta demisia (asa cum Regele Mihai i-o ceruse), suveranul a boicotat, in mod simbolic, aceasta celebrare si incepea astfel "greva regala" ce avea sa dureze pana pe 7 ianuarie 1946.



In fine, a fost 23 august un act de salvare nationala sau o catastrofa? La o analiza lucida, rezulta ca inlaturarea lui Antonescu si ruperea aliantei cu Germania erau, (in acel moment si in acele conditii concrete), singura sansa pentru a putea spera la un statut mai bun al Romaniei postbelice. Nu e cazul sa ne facem complexe: Romania nu a parasit atunci o Germanie democratica, ci un Reich utopic si criminal. E drept, acea zi nu a adus sfarsitul razboiului - dar a adus, oricum, ruperea unei aliante nefaste, pe care Romania nu o alesese de bunavoie, dar care impinsese tara in dezastru si o putea conduce la dezmembrare. Personal, am convingerea ca daca azi Transilvania se afla in granitele Romaniei (URSS ne-a sustinut in acest sens, in 1946-1947, sugerandu-ne astfel sa "uitam" de Basarabia), acest lucru are legatura si cu 23 august 1944.


IV. Ce mai inseamna azi 23 august 1944?

Confiscata de comunisti, ziua de 23 august a purtat de-a lungul deceniilor diverse semnificatii, toate impuse. Ea a devenit zi nationala in 1948, imediat dupa proclamarea frauduloasa a Republicii. Vreme de aproape un deceniu, 23 august a fost descrisa ca zi de eliberare a Romaniei de catre glorioasa Armata Rosie (care, evident, nu fusese implicata in mod direct). La inceputul anilor 60, regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej a deplasat treptat atentia spre insurectia antifascista, reducand in paralel apologia armatei sovietice. Succesorul sau, Nicolae Ceausescu, va agrea mai mult o formula complicata, in stare sa legitimeze impletirea dintre istoria inventata a PCR si istoria neamului: Revolutia de Eliberare Sociala si Nationala, Antifascista si Antiimperialista.



Sperantele romanilor din seara de 23 august 1944, ca vor iesi din razboi si ca se vor intoarce la democratia de pana in 1938, au fost abrupt inselate. Practic, ziua arestarii lui Antonescu a fost primul pas pe calea unei sovietizari accelerate. Dar trebuie sa spunem ca nici unul dintre actori nu putea atunci intui ce avea sa urmeze. A-i face pe Regele Mihai sau pe apropiatii sai vinovati de evolutia ulterioara tradeaza fie necunoasterea istoriei, fie rea-credinta.



In fine, care este oare sintagma cea mai potrivita in rememorarea acestui eveniment? Aparent, lovitura de stat este o formula potrivita, din moment ce Ion Antonescu era, in acel moment, Conducatorul statului, iar Regele Mihai nu mai avea decat o mica parte din prerogativele constitutionale regale din 1923. Totusi, in opinia mea, indiferent de statutul oficial (si autorevendicat!) al Maresalului, o lovitura de stat data de un rege in functie este o contradictie in termeni si o imposibilitate logica.



Asadar, cred ca, fara a ne complica inutil in formule pretentioase, dar greu de argumentat, gen insurectie, lovitura de Palat, lovitura de stat s.a.m.d., putem accepta ca la 23 august 1944 a avut loc demiterea fortata a regimului Ion Antonescu, in virtutea unei sperante care - asa cum spuneam - va mai avea nevoie de 45 de ani pana la a prinde contur.


Adrian CIOROIANU

Semnalez cu placere o ultima aparitie dedicata subiectului, din care provin unele dintre detaliile analizei de fata: Ion Solacolu (editor), Tragedia Romaniei 1939 - 1947, Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc & Ed. Pro Historia, Bucuresti, 2004



Stire preluata de pe siteul ZIUA

http://www.ziua.net/
AlexM , sa fie asta o falsa interpretare ? - de Muresh la: 05/09/2004 21:39:38
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
"Daca Dumnezeu sau Fiul Sau sint zei, ei nu pot fi omorati. Ca atare nu poate exista o acuzatie de deicid pentru ca neputand fi omorati , evreii nu au omorat pe nimeni."

AlexM , fragmentul cu pricina suna mai altfel si pare mai credibil daca citesti tot articolul . Interpretarea asta nu apare intr-o scriere a Vaticanului a carui link l-as putea da (nu ca nu ar exista in protocoalele sedintelor in care a fost conclus textul Declaratiei ) .Interpretarea autorului imi pare posibila .
Vaticanul nu infirma cele scrise in VT referitor la faptul ca Iisus a murit pe cruce . Dupa ceace scrie in articolul acela , Vaticanul , in dorinta sa de a evita "untold theological problems" , a evitat sa scrie explicit ca evreii sunt aboliti de invinovatirea de deicid (adica am vrea noi , Papa , sa fim drepti cu evreii , dar de ce sa ne ridicam lumea in cap in mod inutil). Acum , sincer "vorbind" , pot sa inteleg ca au fost fete bisericesti care au vrut sa lase "codita" asta asa de sanchi , si ca altminteri Declaratia nu ar fi fost acceptata .

Cu sau fara "codita" , Declaratia aceasta ma satisface intru totul .

Cat despre "nonsenul bazei de plecare" , permite-mi sa nu fiu de acord cu tine . Paravan sau nu , parerea mea este ca ar fi fost cu mult mai greu sa fi pornit masele de oameni simplii impotriva evreilor fara pretextul religios . Am purtat discutii cu multi crestini , oameni simplii si religiosi si de treaba in fond , in Spania , in SUA , in America de Sud si in special in Romania unde am trait vreo 20 si ceva de ani si spun asta in cunostiinta de cauza . La intrebarea mea "ce aveti domnilor cu evreii?" , ei au raspuns invariant INAINTE de ("motivele politico-economico-etno-sociale ") orice :"Evreii l-au omorat pe Iisus Cristos" .
Asta insemneaza in intelesul lor , ca a ucide un evreu insemneaza a face dreptate , insemneaza a restabili echilibrul .
Si am sa spun cu simplitate : Hitler cat a fost el de Hitler , fara acuzatia aceasta n-ar fi reusit sa instige masele impotriva evreilor .
Cred ca Vaticanul a sezizat in mod just problema , care , din punctul meu de vedere are o pondere determinanta .
Asta e parerea mea , AlexM.

Numai bine ,

Muresh .

PS :Am fost cat se poate de mirat ca forumistii , poate nu toti , nu au stiut de Declaratia asta a Vaticanului . Eu am amintit-o in una din multele mele postari , dar toata chestiunea a trecut nebagata in seama .
M

#21129 (raspuns la: #21122) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Omul VALURIT - de Ovidiu Bufnila la: 08/09/2004 10:29:55
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Omul VALURIT
eseu de
Ovidiu Bufnila



O privire aruncata asupra lumii din perspectiva unui scriitor de science fiction care banuieste ca timpul este valurit in toate directiile



MOTTO:

Singurul lucru pe care il ai cu adevarat este ceea ce esti.

Si-l ai tot timpul cu tine.

Mihaela BUFNILA


PREMIZE

Daca Dumnezeu ar fi murit ce sens ar mai avea vorbirea fumoasa si de ce ar mai fiinta sau functiona frumosul in adancul oceanelor ?

Multiplicandu-ma si metamorfozandu-ma intr-un nor de puncte sub presiunea campurilor magnetice, imi pot mari suprafata informationala?

Miracolul ultim e felul in care o multime de puncte isi da seama ca este o multime de puncte.



[1]

Omul apropiat pare sa fie omul tuturor timpurilor turnat in corporalitatea contemporaneitatii. Daca nu e tocmai asa, atunci trebuie sa fie la mijloc doar gresita mea raportare la real, neramandu-mi decat sa accept fictiunea generalizata si generalizanta potrivit careia eu nici nu exist neputand fi martor al meu. Aceasta insemnand ca, fiind doar un cuprins, nu-mi pot construi nicicum exterioritatea din care sa ma spionez pe deplin dedat placerii perverse a principiului lui unu care se multiplica.

Omul apropiat pare a fi prins in falcile istoriei gata, gata sa fie facut praf fie de patimile lui, de propriile lui fictiuni, fie de multimile care se unduiesc ca valurile unui ocean larmuitor, fie de revolutii si razboaie sau de acte administrative impersonale fie de vicisitudinile naturii care si ea nu mai e natura.

Ca si construct de lumi, omul apropiat nu pare a fi construit prin adaugire, parelnica parand sa fie ideea unui timp aflat in scurgere. Mai degraba timpul pare valurit, ubicuitatea dand aparenta talazului care, iata se vede dincoace de orizontul nostru vizibil, cand sus, sub reflectorul constientei, cand disparut, in adancurile oceanului plin de universuri, spre nelinistea navigatorului.



[2]

Omul apropiat pare sa fie omul pe care il simti alaturi de tine, aidoma tie, navigator prin furtunile de sens sau lipsindu-se de sens, fiindu-si suficient.

Adeseori, omul apropiat sfarseste in ridicol, in tragic sau in anecdotic. E ca si cum, suparat ca inaintasii nu-i sunt alaturi in incercarile sale, i-ar pedepsi sfarsindu-i odata cu el, aceasta fiind expresia felului lui de a intelege finitul.

De multe ori, fiind fiinta fragmentata, omul apropiat nu reuseste sa inteleaga, sa cuprinda, sa afle, sa i se releve sensul lucrurilor si atunci este ras din registrul de navigatie dintr-o singura miscare. Dar poate ca nici nu vrea, acesta fiind un semn felului in care isi intelege el libertatea de a fi liber.

Pare sa fie apropiat nu numai pentru ca e invecinat cu tine ci pentru ca intr-un fel intim, profund, esti solidar cu el. Fie ca il judeci aspru, fie ca il deplangi, fie ca il ucizi intr-o metafora, intr-un articol de ziar sau intr-un schimb de focuri, fie ca nu-l cunosti sau refuzi sa iei la cunostinta de prezenta lui, nu va muri decat odata cu tine.

Fie ca e un roman, sau un incas, fie ca e un pigmeu, un iacobin sau un puscas marin ucis, fie ca e primul om ajuns pe Luna sau incantatorul om al cavernelor sau vecinul de pe strada ta de la numarul trei, fie ca este presedintele imperialei contemporane sau al comunistei de serviciu, un om apropiat.

Stii o multime de lucruri despre el sau esti pe cale sa afli totul despre el, fie ca vrei, fie ca nu vrei iar el te umple adesea de sens.

Omul apropiat ar putea deveni nu doar modelul, sarcina sau misiunea ta, chinul tau, sensul tau. Omul apropiat te locuieste sau se pregateste sa se aseze in sinele tau pe negandite. Si aceasta se intampla sa fie asa pentru ca este expresia tuturor oamenilor care au trait vreodata pe aceasta planeta si despre care, tu, crezi sau vei fi incredintat ca stii sau ca simti o multime de lucruri, aceasta fiind sa spunem enciclopedia ta.



[3]

Omul apropiat este tocmai invecinarea ta cu restul lumii fiind in acelasi timp intregul lumesc, este chiar enciclopedia ta. Nefiind limite, astazi esti la fel de apropiat cu imparatul cel viu, cu presedintele care tocmai a murit si cu legendarul spadasin care bantuie marele ecran si propriul tau imaginar, tu fiind godzila.

Poate ca nu e tocmai in acest fel si atunci se cheama ca granitele ar putea fi chiar aievea. Dar in propriul tau imaginar lucrurile nu stau chiar asa. Imaginarul te guverneaza cu perversitate in timp ce rationalul incearca din rasputeri sa-si revendice rolul de busola. El e permanent de cart in timp ce imaginarul, undeva, in gabie, sus, pe catarg, adulmeca departarile tropaind.

Omul apropiat paresa fie doar o constructie fictiva dar de trebuinta noua tuturor celor carora aparenta oceanului plin de universuri le construieste un amagitor continuu temporal.

Poate ca finitul e doar o constructie de trebuinta pentru ca tu sa capeti sens.

In afara lui, existenta ta nu ar mai avea noima. Sau poate ca tu insuti fiind omul apropiat.

Tu esti subiectul stirilor macabre de televiziune.

Tu, obiectul sondajelor de opinie, tu, care umpli gropile comune ale razboaielor de enclava. Tu, care ai fost ciopartit, hulit, strivit, gazat, ridicat pe soclu, adulat, otravit si curtat, ars pe rug, gonit si chemat in sanul lucrurilor de taina de-a lungul istoriei.

Despre tine spun filozofii ca esti expirat si primitiv, ca esti stupid si necivilizat, ca esti sfarsitul istoriei sau chiar Satana in persoana.

Poate ca esti inger decazut. Esti ticalosit. Esti plin de pacate. Un fragmentat.

Esti asa, o constructie imperfecta. Esti fie fascist transmutat in antifascist, fie rebelul anilor saptezeci devenit birocrat sadea, fie comunist pur-sange reesapat sub masca neoliberalismului.

Dar nu imperfectiunea este sansa ta de a fi?

Eu cred ca esti doar apropiat. Si inteleg prin aceasta ca imi esti invecinat, ca te pot atinge fizic sau metaforic, in imaginar, ca te pot intelege, cunoaste si numi.

Ca om apropiat, esti omul tuturor timpurilor. Eu nu-ti sunt superior si nici nu ma simt asa. Cred ca esti doar bulversat si tulburat de existenta-ta-in lume.

Nu l-ai ingropat pe Dumnezeu. Il pastrezi intr-un fiind al tau, de taina. Poate ca nici nu stii ca fiindul e in cuprinsul tau.



[4]

Esti fie un napoleon, fie un elvis, fie godzila sau un berlioz, fie batrana cersetoare care aseara mi-a urat sanatate pentru bancnota pusa in palma, fie un sartre sau un eminem sau un vangelis, sau un larry king, sau o shakira, sau un nostradamus sau chiar intreaga enciclopedie.

Pentru tine au pervertit arta cinematografica. Au rascolit imaginile de la propaganda impotriva lui Hitler sau Tito sau Bush sau Blair sau Dudaev sau Putin sau Mata Hari, la scufundarea sensului teribilului Titanic a carui ecranizare enunta principiul de ordine al noii lumi care ar fi, spun unii cu malitie, acela ca superbogatii sunt salvati de subbogati.

Dar superbogatii si-au pierdut misiunea, clevetesc midinetele aporiilor.

Superbogatii ei sunt arestati in corporalitatea maselor flamande asa cum filozoful desuet e arestat de utopice. Filozoful desuet asteapta multimile sublunare ale minelor minierilor care sunt gata, gata sa rada centrul, marsaluind simbolic cu garoafa la butoniera si scrie cu nesatiu despre fiinta fragmentataexpirat.

Dar cum sa fie expirata fiinta cand ea navigheaza inca spre ultimul sens?

Caci am putea descoperi, ridicandu-se valul de pe ochii nostri, ca insasi Dumnezeu are de construit un sens anume schimbandu-si infatisarile sub masca corporalitatii omului aproiat. Iar daca nu e sens, atunci trebuie sa fie manifestarea lui ludica sau poate a atitudinii lui mustratoare.





my 600 de lei... - de (anonim) la: 12/09/2004 02:00:37
(la: Downloadul de mp3-uri si filme de pe Internet.)
Stati sa clarificam ceva: in ziua de azi, drepturile de autor nu sint pentru "autori".. Din cite inteleg eu, un scriitor vinde drepturile sale pentru o carte catre o companie. Din acel moment el nu mai are drepturi legate de cartea respectiva. Publisherul poate sa schimbe paragrafe, editeze etc. Poate chiar sa hotarasca sa nu publice cartea, blocind altii care ar fi vrut (s-a intimplat in muzica si in literatura). Comparativ cu profitul net obtinut de publisher, autorul primeste un "chump change" care de-abia-l ajuta sa traiasca pina la urmatoarea carte. Evident cu mici exceptii, asta se intimpla peste tot, si e mai rau in muzica (ca tot vorbim de mp3), unde artistii sint fortati sa vinda in avans citeva albume pe citiva ani inainte, si nu au posibilitatea sa ceara mai mult daca de exemplu, primul album devine foarte popular.

Din pretul unui CD vindut azi (17-20 de dolari, nu e ieftin), artistii primesc sub un dolar, din care platesc catre publisher tot felul de taxe pina ramin cu datorii. Contractele sint sclavie pura, practic esti fortat sa produci fara drepturi pe 7 (sapte) ani de zile. Aveam niste linkuri interesante despre asta, imi pare rau ca le-am pierdut, dar pot sa le gasesc daca e cineva interesat. Pretul de mai sus e artificial, e un caz clasic de "industry-standard" price fixing, si daca-mi aduc bine aminte in California au fost chiar gasiti vinovati de asta, si trebuie sa dea niste bani inapoi.

Sint multi artisti necunoscuti in ziua de azi, care nu pot sa-si publice muzica fara angajamente de genul asta, pentru ca cineva a hotarit ca nu vor vinde mai mult de 100.000 de albume asa ca n-are sens sa se incurce cu ei. Afirm, si sinteti liberi sa ma contraziceti, ca astia sint artistii adevarati. Nu Britney sau care o fi the latest boy band, exemple clare de music engineering, cintece calculate sa fie hituri, zi de zi si ora de ora inundind statiile de radio controlate de un singur conglomerat (ati auzit de Clear Channel ? daca nu, o sa).

At any rate, artistii de mai sus au slujbe, si pe linga slujbe fac si muzica, de placere, si tot ce vor e ca mai multa lume sa asculte muzica lor. Nu cred ca prea multi din ei isi inchipuie ca la un moment dat is vor permite sa traiasca la vila in Beverly Hills din asta. Internetul le ofera pentru prima data un mediu ieftin de distributie care nu e controlat de nimeni (inca). Dar nimeni nu stie de ei pentru ca toate mediile sint saturate cu top40 in mod continuu.

Legi ca astea doar mentin dreptul unora de a face bani la infinit (ati auzit ca copyrightul pe Mickey Mouse a fost extins inca o data de Congres, ca nu cumva sa piarda Disney asa o cash cow). Si produc aberatii de genul coafezelor amenintate cu inchisoarea pentru ca aveau un radio, sau pe plaiurile americane, girl scouts care nu pot sa cinte cintece populare fara licenta.

Este evident ca legislatia, peste tot in lume, a fost depasita de epoca tehnologica in care sintem. Sistemele pentru drepturi de autor, patente si trademarks au nevoie grabnica de niste revizii serioase. Companiile care nu vor sa se adapteze la nou nu ne lasa sa evoluam in pace, fortind legi peste legi care sa le garanteze dreptul de a scoate bani cu aceleasi metode din secolul XIX. E timpul sa ne trezim si sa le dam un brinci.

Merita sa cititi si pagina data de Catalin Francu ceva mai jos, si "The Right to Read" de Richard Stallman:

http://www.gnu.org/philosophy/right-to-read.html

Cind am citit-o prima oara (prin 98 cred ca eram inca in RO) am crezut ca e un sci-fi absurd, evident ca asa ceva n-o sa se intimple niciodata. Am recitit-o din nou anul trecut, acum in State, si m-am infricosat vazind cit de departe au ajuns. Cei care au urechi de auzit, sa auda.
#21843 (raspuns la: #21655) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ISTORIE RECAPATATA(continuare V) - de DESTIN la: 16/09/2004 00:34:50
(la: Cum gandim?)
După dezastrul de la Stănileşti, Ţarul Petru se retrage şi, odată cu el, pleacă în Rusia Dimitrie Cantemir şi boierii filo-ruşi.

Abia acum iese şi Lupu Costache din întăritura de la Bursuci şi, rămas singurul cu care vizirul mai putea discuta, este chemat de acesta şi mustrat pentru “hainirea” ţării.

Boierul îi arată, însă, că nu sunt de vină nici boierii, nici ţara, ci numai Poarta, care instalează domni nedoriţi de ţară.

Vorbele Lupului sunt o adevărată pledoarie pentru alegerea domnitorului de către boieri şi ţară:

"Iar mai nainte era obiceiu de-ţi alegè boierii şi ţara domnu, pre cine poftiè ei, ţi pre acela punè şi Poarta".

Vizirul nu îi răspunde, dar nu va uita afrontul

Pe moment, însă, îl îmbracă pe Lupu cu caftan, numindu-l caimacam, împreună cu postelnicul Macsut.

Cei doi caimacami îl gonesc pe Curtu-paşa din Iaşi.

Odată intraţi în capitală, li se alătură un al treilea caimacam, vărul lui Lupu, Antiohie Jora, care dorea să-şi facă uitată colaborarea cu muscalii.

Lupu, “ca unu lup nesăţios”, a început să-i pedepsească pe foştii aliaţi ai ruşilor.

Căimăcămia lui a durat 40 de zile.

Răzpunzând unor jeluiri şi mânat, probabil, de aversiunea faţă de semeţul Lupu Costache, vizirul îi arestează pe caimacami şi îi trimite la Varna, unde vor sta doi ani (sau opt luni,dupa alte date ).

La 1712, este instalat domn al Moldovei, Nicolae Mavrocordat.

Foştii caimacami ies din închisoare, prin mijlocirea hanului, căruia îi dăruiesc câteva sate.

Temându-se de influenţa păstrată încă de Lupu pe lângă Poartă, domnitorul Mavrocordat îl recheamă în ţară, în iulie 1712, şi îi dăruieşte din moşiile celor aflaţi în surghiun în Rusia, printre care se găsea şi Ion Neculce (care îşi va recupera moşiile în timpul celei de-a treia domnii a lui Mihai-vodă Racoviţă).

Întors în ţară, Lupu primeşte opt pungi de galbeni şi este făcut vel-vornic.

Neculce se plânge de mizeriile pe care i le-a făcut boierul, pentru a-l ţine departe de ţară şi a-i păstra moşiile.

Deşi fusese în cinstea domnitorului, la mazilirea lui Mavrocordat, Lupu îl vorbeşte de rău.

Aici, Neculce nu ratează prilejul de a încondeia puţin semeaţa familie a Costăcheştilor, atât de greu de supus oricărui fel de autoritate:

“…după cumu-i firea acestui neam a Gavriliţeştilor, de nu sint nici unui domnu mulţămitori, ce pre urmă tot cu năpăşti le mulţămesc”.

Lupu Costache începuse deja să aibă mult prea mulţi duşmani, care îi doreau dispariţia.

În anul 1716, Mihai-vodă Racoviţă vine în Moldova pentru o a treia domnie.

Lupu este pus vel-vornic de Ţara de Jos.

În urma uneltirilor lui Nicolae-vodă Mavrocordat, care nu uitase afrontul, vizirul Gin Ali-paşa îl arestează pe Lupu Costache şi, fără judecată, pune să i se taie capul, în câmp.

Corpul îi rămâne neîngropat, hrană păsărilor.

Împreună cu el au mai fost executaţi Mihai Cantacuzino şi spătarul Dudescu, pretextul fiind o presupusă colaborare cu austriecii.

Figura marelui boier este mult mai bine văzută în Cronica racoviţeană (Lupu fusese un apropiat al lui Mihai-vodă Racoviţă) şi în cronica lui Nicolae Costin, în care există, interpolat, acel Izvod Costăchesc scris, se pare, la porunca lui Lupu Costache (care simţea nevoia unei căi proprii de legitimare a acţiunilor sale), cu începere după data de 1 august 1712, deci după întoarcerea boierului de la Varna.

Cronica de familie ar fi putut fi scrisă de către un Ştefan Pădure, fiul preotului Pădure de Suceava şi fratele tiparnicului Dumitru Pădure.

Nicolae Costin ar fi putut primi izvodul chiar de la marele boier, spre a-l folosi ca sursă în alcătuirea cronicii sale.

Iată deci o altă latură a neamului Costăcheştilor, care nu au fost numai abili politicieni, ci şi cărturari (tradiţia cărturărească porneşte în familie de la Antiohie Costache, căsătorit cu fiica lui Grigore Ureche şi continuă cu Gavriliţă, Tudosica Costin şi Lupu).

Lupul Costache este ”reprezentantul tipic al boierimii moldovene din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi primele decenii ale scolului al XVIII-lea”, mai întâi partizan al luptei anti-otomane, mai apoi “credincios” turcilor.

Depăşind imaginea fixată de cronicarul Ion Neculce, descoperim în el un boier cultivat, cu ambiţii domneşti şi care, dincolo de ţesăturile intrigilor, se dovedeşte a fi una dintre minţile cele mai limpezi şi voinţele cele mai puternice din Moldova epocii sale.

Nu am dezvoltăm aici întreaga descendenţă a boierilor Costăcheşti de care am vorbit până acum, am exemplificat sintetic gandesc.

Amintesc aici doar ramurile care s-au desprins, în timp, din trunchiul comun al familiei, precum şi reprezentanţii cei mai importanţi ai acestora, oprindu-ma cu precădere la trei dintre ei:

vel-logofătul Constantin Costache, Veniamin Kostaki, Mitropolitul Moldovei, şi Emanoil Kostake-Epureanu, prim-ministru al României.

Epurenii şi-au luat numele de la vechea moşie a familiei (deţinută încă din secolul al XVI-lea), Epurenii din ţinutul Fălciu.

Mai importanţi:

-Manolache, fiul lui Costachi Costache. A fost mare-logofăt (1760); căsătorit cu Maria, născută Pallady.

-Iordache, fiul lui Lupu Costache. A ocupat, la 1727, dregătoria de vel-vornic în timpul domniei lui Grigore-vodă Ghika. A fost căsătorit cu o Racoviţă şi a murit asasinat la porunca domnitorului, rămânând fixat în conştiinţa populară, prin balada despre “Iordache al Lupului” (neînţelegându-se cu domnitorul, care se temea că Iordache i-ar fi putut uzurpa Scaunul, el fugise în “Ţara Bugeagului, scăparea pribeagului”, la tătari, cu care era foarte bun prieten; tătarii i-au propus chiar să intre cu armata în Moldova şi să îl instaleze Domn, în locul lui Ghika. Iordache a refuzat: “Cine-aduce oastea-n ţară, de blestemul ţării moară !”. Până la urmă, în naivitatea lui, se lasă convins de Ghika să revină în Moldova, unde domnitorul pune să fie decapitat, după ce îl primise la Iaşi cu mare cinste).

-Grigoraş, fiul lui Manolache, primul care ia numele de Epureanu. A fost vel-spătar şi a avut-o ca soţie pe Mariţa, născută Caragea.

-Iordache Epureanu, nepotul lui Grigoraş, mare-vornic, căsătorit prima dată cu o Callimachi şi a doua oară cu o Samurcaş.

-Emanoil (Manolache) Kostake-Epureanu(1824-1880, născut la Bârlad), fiul lui Iordache Epureanu.

A fost membru al Adunării ad-hoc a Moldovei, în 1857; preşedinte al Consiliului sub Cuza-vodă; preşedinte al Adunării Constituante din 1866; de mai multe ori ministru şi prim-ministru (în perioada aprilie-decembrie 1870, a condus un guvern de debutanţi, aşa-zisa “Cloşcă cu pui”, în timpul “revoluţiei” de la Ploieşti; al doilea său mandat s-a desfăşurat în perioada aprilie-iulie 1876).

Mai întâi conservator, semnatar al “Petiţiei de la Iaşi” (2 mai 1871) şi Ministru de Justiţie, se îndepărtează apoi de Lascăr Catargiu şi, în ianuarie 1875, se află în fruntea “independenţilor de dreapta”, pentru ca ulterior să se apropie de liberali şi să fie membru al “Coaliţiei de la Mazar-Paşa” (actul de naştere al Partidului Naţional Liberal, semnat în casa englezului Lakeman, poreclit şi Mazar-Paşa). Se retrage din Parlament în urma votării de către conservatori a Convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria şi a concesiei pentru linia Ploieşti-Predeal. Liberalii câştigând alegerile, este ales senator de Tutova; devine apoi Ministrul Lucrărilor Publice, după care ajunge, în 1876, Prim-ministru şi Ministru la Comerţ, Industrie şi Lucrări Publice. Fiind un moderat, se vede tot mai izolat în partid.

Simţindu-se ca un “orfan” în camera dominată de “roşii” (liberalii radicali), demisionează din funcţia de Prim-ministru, primind elogiile lui Ion Brătianu, cel care îi urma în această demnitate (iată un fragment dintr-o cuvântare a lui Epureanu, ţinută în Cameră: “Mie permiteţi-mi a mă considera mai mult ca un copil orfan între d-voastră.”).

Kostake-Epureanu se distanţează de liberalii radicali (aripa Rosetti-Brătianu), alături de Mihail Kogălniceanu, Vernescu, Blaremberg, Grădişteanu, Pake Protopopescu şi alţii.

Combate Convenţia cu Rusia, pentru trecerea trupelor acesteia prin ţară, spre frontul din sudul Dunării:

“Şi încă o dată vă spun că concluziunea aci este că nici Convenţiunea de faţă nu poate să ne dea speranţă că va fi cea din urmă încălcare a teritoriului nostru”.

Manolache a fost un distins orator şi a fost căsătorit cu Maria Sturdza.

Felul independent în care acţionează Manolache Kostake-Epureanu faţă de facţiunile aflate în lupta politică la sfârşitul secolului al XIX-lea, oroarea lui de înregimentare şi ruso-fobia ni-l readuc în minte pe înaintaşul său, Lupul Costache.


(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Cand vom intelege sa fim realisti?Pt.toti ce se mai minuneaza... - de DESTIN la: 17/09/2004 02:28:44
(la: Prima alimentara de lux din Romania)
Oameni buni, bine a zis si Florin si atat,este un aspect de invidie si barfa...nu in acesta "Alimentara de lux"sunt marile mecazuri ale romanilor...

Intr-un stat de drept concurenta este motorul societatii...

Nu am bani... nu intru si nu cumpar...

Cum au aparut si apar cei cu bani multi este treaba justitiei sa-si spuna cuvantul.

Vrem nu vrem tot la politica ne intoarcem...

Cine sunt vinovatii de marele decalaj ce s-a produs in societatea romaneasca...?(unde practic clasa de mijloc nici nu exista) cunoastem fiecare din noi...

Din pacate pentru individ singura solutie este votul...si aceasta solutie in multe cazuri risipita ...

In rest acest comentariu nu ii vad sensul!!!:
"Fragment din Softpedia.Tot articolul la :(http://news.softpedia.com/news/1/2004/September/9626.shtml):
Heringi in suc de portocale, afumati si marinati, ton invelit in pulbere de masline, caviar, icre de Manciuria, trufe trase in pate de gasca, sarmale rasucite in vita, umplute cu stafide si rata. Toate aceste fineturi se vand intr-o alimentara frantuzeasca deschisa zilele acestea in Capitala, pe strada Eminescu 73: "Delicateria Traiteur", buticul cu delicatese, nu seamana prea mult a magazin de lux - termopane, gresie si mobila de lemn."

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

ISTORIE RECAPATATA(continuare VII) - de DESTIN la: 18/09/2004 06:27:34
(la: Cum gandim?)

-Veniamin Kostaki (1768-1846), strănepotul lui Constantin Costache. Mitropolit al Moldovei şi Sucevei (între 1803 şi 1808; apoi, din 1812 până în 1842),“cel mai înalt prelat al bisericei noastre”, în secolul al XIX-lea.

Om de cultură, el a înfiinţat, în 1805, tipografia de la Mănăstirea Neamţului (unde şi-a tipărit şi propriile traduceri; acolo există un tablou al său de tinereţe, dinainte de a se călugări), Seminarul de la Socola (în 1803) şi multe alte şcoli.

Ctitoriile sale se regăsesc, desigur, şi în domeniul bisericesc: la Mănăstirea Secu a construit, în anul 1823, pe latura de NE, biserica Sfântul Nicolae, ridicată de călugării mănăstirii, având o turlă înaltă pe naos şi fiind zidită pe temelia vechii biserici de lemn de la 1785, care fusese mistuită de foc.

A mai construit aici, pe locul vechii sihăstrii a lui Zosim, biserica Bogoslovul, cu hramul Naşterea lui Ioan Botezătorul, sfinţită în 1832, care este ridicată din zid de piatră şi cărămidă, cu pridvor deschis, spre deosebire de vechea biserică.

În anul 1824, reface Mănăstirea Sihăstria, după ce fusese arsă de turci, în 1821.

La Mănăstirea Agapia ctitoreşte, pe latura sudică, Paraclisul cu hramul Naşterea Maicii Domnului.

Un tablou votiv al său se află în pridvorul Bisericii Trei Ierarhi, din Iaşi, alături de cele ale mitropoliţilor Varlaam, Dosoftei şi Iosif Nanicescu.

Tot Mitropolitul Veniamin Kostaki este cel care a fost iniţiatorul construcţiei Catedralei Mitropolitane din capitala Moldovei unde îşi are, de altfel, şi mormântul, lângă Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

La bătrâneţe, Veniamin a demisionat din funcţia de Mitropolit şi s-a retras în pustnicie la Mănăstirea Slatina, unde s-a şi stins.

Veniamin Kostaki nu a fost numai un înalt cleric, ci şi un om preocupat de frământările politice ale vremii.

Între 1 ianuarie 1807 şi 26 iulie 1812 a fost caimacam al Moldovei, împreună cu mai mulţi boieri (aceasta este cea mai lungă căimăcămie din istoria Moldovei !).

Cea de-a doua sa căimăcămie s-a desfăşurat între 29 martie 1821 şi mai 1821.
Mitropolitul Moldovei a fost şi un adept fervent al Eteriei.

El a sfinţit, la biserica Trei Ierarhi, steagul organizaţiei greceşti şi l-a binecuvântat pe prinţul Alexandru Ipsilanti, pe care îl vedea, la 1821, ca pe un eliberator.

Această atitudine l-a ajutat pe Mitropolit să obţină anularea anatemei aruncate de Ţarul Petru cel Mare asupra familiei lui Lupu Costache.

Iată ce scria istoricul francez Edgar Quinet la moartea fostului mitropolit al Moldovei:

“Suflet de o castitate îngerească, frumos şi plin de maiestate, cum n’ am văzut alt bătrân în viaţa mea. Când mitropolitul Veniamin, îmbrăcat în splendoarea bisericei sale orientale, se înfăţişa îmbrăcat cu vestmintele cele aurite, cu pletele-i de zăpadă şi în valuri pe umeri, poporul vedea într’ânsul pe însuşi sfântul patron al Moldovei”.

În încheiere, un fragment din testamentul lui Veniamin Kostaki; vorbe care exprimă un crez de o viaţă:

“Toate mijloacele câte împrejurările m-au înlesnit, le-am întrebuinţat spre ridicarea naţiei…”.

Ramura Boldur-Lăţescu:
-Iordache Kostaki Lăţescu-Boldur, stră-stră-stră-nepotul lui Lupu Costache.

S-a născut în 1798, la moşia Hudeştii Mari, din ţinutul Dorohoi, ca fiu al armaşului Ioniţă Costache şi al Zoiţei Crupenski, descendentă a Movileştilor şi rudă cu familia Cuza.

A urmat Şcoala de cadeţi din Petersburg şi Theresianum-ul, şcoli militare unde aveau acces numai vlăstarele aristocraţiei.

A fost agă, vornic de Ţara de Sus, polcovnic, comandant al Divizionului de cavalerie de la Iaşi (în 1830), mare-hatman, mare-vornic, inspector general al miliţiei Moldovei şi s-a ocupat de educarea corespunzătoare şi de bunăstarea militarilor.

La iniţiativa sa ia fiinţă, în decembrie 1856, Şcoala Militară din Iaşi.

A fost căsătorit cu o Rosetti, apoi cu o Balş.

Numele de Lăţescu provine de la una dintre moşiile familiei, Lăţeştii (numele ar putea fi denaturat din Lănţeşti; iar moşia ar putea fi cea primită, de către Sima Boldur, de la Ştefan cel Mare, după ce acesta îi învinsese acolo pe polonezi, în 1497; actualmente moşia se află pe teritoriul Republicii Moldova).

Testamentul hatmanului Iordache, care a murit la 9 februarie 1857, este foarte interesant, atât ca sursă genealogică (prin enumerarea copiilor care îl moştenesc), cât şi pentru faptul că oferă informaţii în legătură cu averea imensă deţinută de el la momentul respectiv (avere care, de altfel, s-a risipit foarte repede, în decurs de numai o generaţie: după 40-50 de ani, moşia de cca 30000 ha a ajuns în proprietatea unui fost arendaş, de origine armenească).

Iordache Kostaki Boldur-Lăţescu a înfiinţat la Hudeşti o Şcoală Costăchească, care a funcţionat iniţial ca şcoală de dascăli, şi a fost autorul a numeroase acte de caritate faţă de ţăranii de pe moşiile sale. Ion Ionescu de la Brad scrie, despre el, în Agricultura română în judeţul Dorohoi: “Proprietarul de la Hudeşti este considerat omul cel mai drept şi mai binevoitor către ţărani”.

Din această linie descind, astăzi, doamna Manuela Cernat, critic de film şi domnul Gheorghe (Iordache) Boldur-Lăţescu, fost deţinut politic, profesor universitar la A.S.E., doctor inginer, specialist în teoria deciziilor economice (întemeietor de şcoală) şi autor al unor importante cărţi cu profil memorialistic, dedicate crimelor regimului comunist (“Genocidul comunist în România”, în trei volume).

D-l Gheorghe Boldur-Lăţescu este fiul colonelului de cavalerie, Ioan Boldur-Lăţescu şi al Marinei Stroici, descendenta marelui cărturar Luca Stroici, membru al Dietei poloneze, rudă apropiată a Movileştilor şi traducătorul în limba română a Rugăciunii Domneşti, Tatăl nostru (traducerea lui este foarte aproape de forma în care se rosteşte rugăciunea la ora actuală).

Multe alte personalităţi de prim rang au ascendenţă Costache.

Printre acestea, Grigore Gafencu (mama sa, Raluca Costachi, era o Costache atât după mamă, din ramura Pătrăşcan, cât şi după tată, din ramura Talpan) şi Nicolae Iorga (înrudit cu neamul Costăcheştilor prin bunicul său matern, un Arghiropol).

Un fapt inedit este, conform mărturiilor de familie, acela că, prin intermediul rudeniei cu Simeon Movilă, Costăcheştii se înrudesc cu familii nobiliare poloneze şi, de departe, cu familia de Bourbon şi cu toate marile familii domnitoare ale Europei.

Stema familiei Costache, întocmită conform tradiţiei de familie pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea sau începutul celui de-al XIX-lea136 , arată astfel: un scut spintecat, pe care se află, în partea superioară, pe fondul smaltului jumătate roşu, jumătate azur, un vultur căruia nu i se văd ghearele şi care are, deasupra capului, o coroană.

În partea inferioară, pe fondul smaltului de aur, se găseşte o mână cuirasată, ţinând în pumn o ramură verde, o spadă şi o cruce. Deasupra scutului se află o coroană contală, totul fiind acoperit de o mantie princiară.

Preocupat fiind de istoria familiei Boldur-Costache, am cules informaţii din diferite surse.

În timp, am simţit nevoia unei reorganizări a datelor şi a unei comparaţii între diferitele unghiuri de receptare. Astfel, lucrarea încearcă să atragă atenţia asupra unor elemente prea puţin folosite, până acum, în aria demersului istoriografic.

Studiul genealogic, oricât de pasionant, nu poate avea finalitate în sine.

El este cu adevărat roditor doar atunci când contribuie în mod semnificativ la îmbogăţirea cunoaşterii istorice.

Filiaţiile şi înrudirile pot rezolva multe necunoscute şi pot clarifica multe dintre abordările istoriografice insuficient fundamentate.

Finalitatea ideală a spiţelor genealogice este realizarea unui portret cât mai puţin trunchiat al societăţii din epoca la care ele fac referire.

Genealogia are şansa şi datoria de a îmbina viziunea sincronică, cu cea diacronică.

Lucrarea de faţă se doreşte o încercare în acest sens.

Am urmărit rădăcinile şi traseul istoric al uneia dintre cele mai interesante familii ale boierimii moldovene, la studiul căreia îmi propun să revin.

Probleme precum continuitatea dintre Boldureşti şi Costăcheşti vor provoca şi în continuare vii polemici în rândul specialiştilor.

Alte elemente, precum rolul jucat de Lupu Costache în 1711, merită o mult mai concentrată atenţie. Ceea ce se desprinde cu deosebită claritate este rolul esenţial pe care marile familii boiereşti, prin personalităţile lor de marcă, l-au avut în istoria Moldovei şi a Munteniei.

Studiul aprofundat şi imparţial al istoriei lor, în cadrul căruia genealogia poate avea un aport de primă importanţă, va avea ca efect tocmai acea mult căutată facilitare a realizării unui portret cât mai fidel al epocii şi societăţii în care elitele boiereşti deţineau rolul conducător şi, în plus, va înlesni înţelegerea structurilor şi factorilor determinanţi ai regimului boieresc de la noi.

Bibliography(continuare):

Informaţii obţinute prin bunăvoinţa domnului prof. univ. dr. Gheorghe Boldur-Lăţescu, descendent direct din Gavriliţă şi Lupu Costachi.

Adeptul tradiţiei este şi colonelul Ilie Culişniuc Olaru, un pasionat cercetător al Costăcheştilor.

Spiţă considerată de Ion T. Sion, în studiul citat, drept o exagerare a lui Iordache Mălinescu, din 1842, spre slăvirea Mitropolitului Veniamin Kostaki (opinie în linia lui Gheorghe Ghibănescu)


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22776 (raspuns la: #22589) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sanctuarul neolitic de la Parta - de desdemona la: 24/09/2004 17:56:05
(la: Afla despre Trecut!!!)
Un fragment gasit in agenda.ro (www.agenda.ro/2002/10-02-a.htm)

"... Aşezările neolitice în ceea ce astăzi numim Banat erau numeroase şi, unele dintre ele, vaste: la Dudeştii Vechi, Sânnicolau Mare, Foeni, Uivar, Hodoni, Sânandrei, Chişoda Veche, Parţa, Zorlenţu Mare, Liubcova şi Gornea... Cei mai importanţi arheologi ai Banatului românesc de astăzi, sunt Gheorghe Lazarovici şi Florin Draşovean. Altfel spus, piloţii campioni ai curselor în secolele neoliticului:
6 000-3 500 î.Hr. Când profesorul Lazarovici relua, în 1978, săpăturile la ceea ce avea să fie (până de curând) cea mai importantă aşezare neolitică din sud-estul Europei, Parţa, Florin Draşovean era student. Exact 20 de ani mai târziu, mai bogat cu Premiul Academiei pentru cercetarea Culturii Vinča şi cu 20 de ani de şantiere arheologice în spate, dr. Draşovean avea să descopere la Uivar ceea ce se conturează a fi astăzi cea mai mare aşezare de neolitic din Europa. Vara anului 2002 va fi vara adevărului.

Metropola Uivar
După ce a... dat târcoale vreo 8-9 ani locului, făcând prospecţiuni împreună cu profesorul Wolfram Schier (Germania), după ce a convins Universitatea din Würzburg că merită să investească masiv în această cercetare, dr. Florin Draşovean a început, în 1999, săpăturile la ceea ce avea să devină descoperirea vieţii sale: Uivar, cea mai mare aşezare neolitică din sud-estul Europei. S-au dezvelit până acum poarta de intrare în fortificaţia de la Uivar, unul dintre cele 5 şanţuri de apărare, o locuinţă neolitică integrală. Cum însă la Uivar trăiau în urmă cu 6 000 de ani peste 400 de oameni, mai sunt de descoperit minuni ale trecutului încă 20 de ani încoace. Cel mai important lucru e însă altul: prospecţiuni magnetometrice, cu tehnică de ultimă oră din Germania, au arătat că într-un anume loc se află îngropată o clădire atipică, de 20 m. Un sanctuar mare, este convins dr. Florin Draşovean. Primul din lume de acest fel. Încă nedescoperit

În urmă cu 6 000 de ani, pe locul numit astăzi Banat, trăiau oameni civilizaţi. La Timişoara s-au descoperit vestigii neolitice în Freidorf, Calea Torontalului, Chişoda, Fratelia. În ultimii 20 de ani însă, descoperirile de senzaţie au făcut din Banat un Eldorado al neoliticienilor, întrecând cu mult tot ce s-a scos la lumină în România şi Europa Centrală. Cea mai importantă descoperire rămâne, deocamdată, sanctuarul de la Parţa, singurul sanctuar neolitic complet restaurat. Descoperit de profesorul Lazarovici, sanctuarul poate fi văzut şi astăzi în Muzeul Banatului. Unicat absolut în Europa şi chiar în lume, sanctuarul este o dovadă irefutabilă a civilizaţiei neolitice. El avea două încăperi cu podele suspendate: altarul, cu celebrele sculpturi monumentale - cap de taur, şi odaia de vest. Veneau aici să se închine zeilor oameni din mai multe comunităţi mari şi mici, la ceremonii majore. Aportul de civilizaţie venea din Orient, pe traseul Anatolia-Grecia-Europa de Est-Occident. Din triburile de vânători paleolitici apar în neoliticul timpuriu comunităţi care îşi schimbă modul de viaţă: găsesc graminee sălbatice, le păzesc de animale, apoi le culeg. Încep apoi să cultive pământul, să-l ude, să-l îngraşe, descoperă rotaţia culturilor. Aşa iau naştere marile aşezări dezvoltate, precum Parţa, unde trăiau peste 200 de oameni: adevărată metropolă a epocii. De la bordeie, neoliticii au ajuns la "vile" cu etaj. Exista o organizare socială obştească, militară, economică, exista autoritate, dar existau şi pericole. Oamenii au dislocat mii de metri cubi de pământ, pentru şanţurile de apărare ale fortificaţiei. Erau oameni a căror meserie era să facă bile de praştie din lut ars în cuptoare mari. Aşezare de neolitic mijlociu, Parţa avea reguli clare şi relaţii cu lumea largă. Existau drumuri şi legături de schimb comercial. Se disloca piatra în locul pe care azi îl numim Budapesta şi aici, la Parţa, se făceau unelte; tot aşa se aducea sticlă vulcanică din Slovacia, scoica spondalis din Mediterana. Oameni avuţi, neoliticii găteau rafinat. Kostalena Mikelaki de la Michigan University a făcut, în America, analiza unor cioburi neolitice din vase în care, cu 6 000 de ani în urmă, vreo gospodină arsese mâncarea. Concluzia: oamenii epocii pietrei şlefuite mâncau tocane de porc, specialităţi complicate de vânat cu legume, păsări sălbatice, vite şi... câini... La Parţa s-au găsit tăvi speciale pentru coacerea lipiilor, pentru topirea grăsimilor, prăjirea ouălor şi tăvi cu forme speciale pentru coacerea peştilor. Aveau vase speciale pentru depozitarea grânelor. Tăierea animalelor nu se făcea în devălmăşie, ci după reguli şi ceremonii clare şi se aduceau jertfe, cel mai des invocaţi fiind Marea Zeiţă Mamă şi Taurul. Se practica libatio (obiceiul de a bea sau a vărsa înainte de a bea câteva picături dintr-un lichid sfânt sau nu, sfinte fiind considerate, spre pildă, sângele şi sperma), oblatio (ofrande de carne, fructe, pâine, obiecte) şi fumigatio (ofrande prin ardere). O cutremurătoare statuie-vas e bocitoarea: un vas cu două guri, una reprezentând o figură care urlă şi purtând semnul masculin W. Se pare că vasul era folosit la stropirea ogorului cu spermă (lichid sfânt) ca să rodească. Spermă de taur. Sau... La ritualuri, oamenii ardeau ierburi halucinogene şi vorbeau cu zeii. În case, aveau poliţe de vase, obiecte de artă şi altare. Războaiele de ţesut erau înguste, aşa încât hainele erau croite din fâşii, foarte elegante, cu modele rafinate şi variate. Femeile (mai ales) purtau podoabe (cele bogate, de alabastru) şi amulete magice. Casele aveau curţi interioare, etaj, dormitoare, terase.
S-au descoperit chiar blocuri de locuinţe cu şase încăperi. Când un bărbat se însura, pleca din casa mamei, în cea a nevestei. El îşi păstra totemul până la moarte (identitatea, semnul şarpelui, de pildă), dar copiii lui purtau totemul mamei lor. Era matriarhat. Capul familiei era femeia cea mai în vârstă din casă. Despre înmormântări se ştie foarte puţin, pentru că s-au găsit extraordinar de rar morminte. Nici la Parţa nu a fost găsit cimitirul. Florin Draşovean a descoperit totuşi, acolo, un mormânt şi unul la Foeni: despre cel din urmă, medicul legist Marius Munteanu susţine că este primul caz de poliomielită din istoria medicinei. Se crede că morţii erau puşi pe o plută şi, după un ceremonial complicat, li se dădea drumul pe apă. Sau că - în zone sacre - teritoriile morţilor, - erau puşi pe estacade de pari şi lăsaţi să putrezească. Cine încălca teritoriile morţilor, era la rându-i omorât. Dacă totuşi erau îngropaţi, oamenii neolitici erau puşi în pământ chirciţi, legaţi: în poziţia fătului. Lângă ei erau îngropate vase cu ofrande, arme, unelte. Când cineva trebuia pedepsit, magia neagră era o metodă bună. Unica sculptură monumentală de la sanctuarul din Parţa avea un rafinament plastic incredibil: când ardea focul, din zid se reflectau ochi aprinşi, nevăzuţi până atunci. Se pare că populaţia războinică de la Foeni a distrus, prin incendiere, aşezările de la Chişoda, Parţa, Uivar. "Foenii" purtau la brâu maxilarul inferior al duşmanului ucis. Cert e că după expansiunea războinicilor, Banatul rămâne depopulat vreo 200 de ani, până în eneolitic. Cauza este încă un mister.

Unicate, rarităţi
Străfundurile Banatului au fost darnice cu arheologii. S-au dezgropat aici piese unice în Europa, vestigii unice în lume, primate absolute. Între acestea: l statueta-unicat de la Liubcova, cu masca pe umăr şi vasul în mână, descoperită de profesorul Ion Drăguşin l sculpturile monumentale din sanctuarul de la Parţa, descoperite de prof. Lazarovici l bocitoarea de la Parţa, descoperită de prof. Marius Moga l masca de zeu de la Uivar, unicat mondial, descoperită de dr. Florin Draşovean. "


Desdemonovici
Biblia vorbeste despre dragostea dintre barbat si femeie AlexM, - de DESTIN la: 26/09/2004 05:44:52
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
Nu stiu cat de multumitor este comentariul ce urmeaza?

tu intrebi:

"Cum se face ca in Biblie nu se vorbeste nimic despre dragostea dintre barbat si femeie?"

Eu spun ca intalnim aspecte despre dragostea dintre barbat si femeie.

O poveste idilica, Cantarea Cantarilor lasa o impresie de text dificil si incurcat, de lipsa a sperantei si a maturitatii.

Un studiu amanuntit ne reveleaza mai multa seriozitate in sentimente la iubit decat la iubita.

Ea spune:
“Deosebindu-se din zece mii... Cerul gurii lui este numai dulceata si toata fiinta lui este plina numai de farmec.” (5:10-11)

Cu toate ca este indepartat, el ne inspira incredere pentru ca nu isi va abandona niciodata logodnica.

Ea, dimpotriva, este impetuasa si da frau liber emotiilor, neparand pe de-a-ntregul demna de incredere, obisnuita mai degraba sa actioneze dupa capul sau si in libertate, decat dupa restrictiile de la palat.

Ea isi descrie bronzul datorat soarelui, si recunoaste ca nesabuinta ei i-a umplut de manie familia:
“Nu va uitati ca sunt asa de negricioasa
caci m-a ars soarele.
Fii mamei mele s-au maniat pe mine si m-au pus pazitoare la vii.
Dar via frumuseti mele n-am pazit-o.” (1:6)

Ea insista sa afle unde va trimite iubitul sau turma la pascut, pentru a putea sa-l intalneasca:
“Spune-mi tu, pe care il iubeste inima mea,
unde iti pasti tu oile, unde te odihnesti la amiaza? “ (1:7)


Mai tarziu, ea se plange de doua ori ca este “bolnava de dragoste”, (5:8), ca si cum ar fi incapabila de a se stapani, si ezita mult timp sa deschida usa iubitului sau:
“Mi-am scos haina, cum sa ma imbrac iarasi?
Mi-am spalat picioarele: cum sa le murdaresc iarasi? “ (5:3)

Cand ea isi da seama ca iubitul a plecat, se grabeste sa-l caute, il striga si se lasa batuta de paznicii de la vie, (5:4-7).

In sfarsit, ea este avertizata, facandu-i-se o aluzie la infidelitatea si “gelozia sa este neanduplecata ca locuinta mortiilor”, (8:6).


Cum se integreaza aceasta poveste la restul Scripturii? Dupa cum s-ar presupune este o poveste adevarata intre doua persoane, de exemplu Solomon si o pastorita.

Pentru a se raporta Cantarea Cantarilor la Biblie, este nevoie intai sa intelegem mesajul spiritual pentru Solomon, ca si pentru noi insine.

Rolul sau in aceasta poveste de dragoste este important:

era vorba de un indragostit sau de un observator?

Cantarea Cantarilor pare un vis, diferite fraze derulandu-se pe fragmente, cand vesele, cand inspaimantate, referindu-se uneori la Solomon, la pavilioanele si apartamantele regelui si la lectica lui, la ziua plina de bucurie a nuntii lui, (1:4-5; 3:7-10; 3:11).

Alte aluzii la anumite aspecte din viata lui Solomon arata teama si tristetea sa: cei saizeci de luptatori din garda lui Solomon vegheaza pentru a indeparta atacul din: “timpul noptii”, (3:8).

Via lui Solomon de la Baal Hamon “a incredintat-o unor pazitori”, (8:11).

O alta aluzie in sens mai obscura este aceea prin care se compara iubita cu “iapa inhamata la carul lui Faraon”, (1:9; 2 CRONICI 1:14-17; DEUTERONOM 17:15-16).

In concordanta cu aluziile din povestea de dragoste, pare rezonabil de a conclude ca Solomon nu era indragostitul, ci observatorul, si ca el visa, impartind sentimentele si emotiile indragostitiilor, in subconstientul sau adaugandu-se si teama si amintirile personale.

Sa amintesc ca in Biblie apare pentru intia oara, ce Marin Preda prin joc de cuvinte a exprimat:"Unde dragoste nu este nimic nu este"(am citat din memorie).

Porunca iubirii trebuie respectata, pentru ca ea duce la fericire.

Exista o legatura intre iubire si fericire.

In epistola I catre Corinteni, Sf.Apostol Pavel spune:

"De-as avea credinta atat de multa incat sa mut si muntii, daca nu am dragoste, nimica nu sunt."

lubirea e fericire.

Cei ce iubesc sunt fericiti. Cei ce nu iubesc,nu au fericirea iubirii.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#23408 (raspuns la: #23401) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. mya - de camyb1981 la: 04/10/2004 12:22:11
(la: ABSOLUT NEPOETIC SI NECREATIV:O zi din viata mea…)
camyb1981
Imi place sa beau cafeaua de dimineata, sa fiu strinsa in brate, sa aflu o multime de lucruri greu accesibile, sa citesc o carte buna, sa merg singura la cinema, sa vorbesc intr-o limba straina, s-o aud pe mama cintind, sa discut cu persoane inteligente, sa cunosc oameni(i), sa stirnesc admiratia... Sint zece?Cred ca da.Nu neaparat in ordinea asta si se poate sa-mi fi scapat ceva:) Daca ma supui unui test de psiho-profil, transmite-mi, te rog, si mie rezultatul... mor de curiozitate sa stiu cum ma vad ceilalti. Multumesc.Toate cele bune!
#24135 (raspuns la: #24065) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Biblia stil şvaiţer: pt carapiscum (23986) - de ionel la: 06/10/2004 20:42:32
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
N-am prea mult timp pt discutii pe teme teologice, dar as sa abordez putin punctul tau referitor la contradictiile biblice de care tu n-ai cunostinta. Pt inceput, iti sugerez fragmentul urmator:

http://ffrf.org/books/lfif/?t=contra

Este in engleza, dar referintele directe si precise la fragmente din Biblie cred ca-s deajuns si pt cei ce nu cunosc engleza. Am sa adresez mai intai prima contradictie enorma din Biblie: omuciderea. In Iesirea 20:13, una din cele zece porunci este:

"Să nu ucizi!"

In Iesirea 32:27, Biblia zice:

"Iar Moise le-a zis: 'Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Să-şi
încingă fiecare din voi sabia sa la şold şi străbătând tabăra de la o intrare până la cealaltă, înainte şi înapoi, să ucidă fiecare pe fratele său, pe prietenul său şi pe aproapele său'."

Ori Moise a mintit, ori D-zeu a uitat propria lui porunca, ori Biblia e incorecta. Care-i?

Am sa adresez si partea despre modificarea Bibliei dupa chelia fiecarei biserici. Un exemplu perfect este prezenta pasajului Hosea 13:16 in biblia New International Version (NIV) Bible publicata de International Bible Society si lipsa aceluiasi pasaj din capitolul Osea 13 din unele versiuni ortodoxe (atat cea publicata de Serafim de la Manastirea Golia de la Iasi (golia.ro), cat si din cea publicata in lb romana la http://www.crestinism-ortodox.ro/html/05/biblia_sfanta_scriptura/osea.html).

Ce este interesant este ca acelasi crestinim-ortodox.ro site (referit chiar de site-ul Patriarhiei Romane) prezinta o versiune in engleza pe care ei o atribuie Sfantului Sinod si aceaste versiune include Hosea 13:16 (vezi http://www.crestinism-ortodox.ro/html_en/05/bible/old/hos.html):

"The people of Samaria must bear their guilt, because they have rebelled against their God. They will fall by the sword; their little ones will be dashed to the ground, their pregnant women ripped open."

Pre limba noastra (gratie site-ului bible.gospelcom.net):

"Samaria este pedepsita, pentru ca s-a razvratit impotriva Dumnezeului ei. Vor cadea ucisi de sabie; pruncii lor vor fi zdrobiti, si vor spinteca pintecele femeilor lor insarcinate."

Acestea sunt cuvintele spuse de Domnul. Nu ti se pare in contradictie cu porunca de a nu ucide? De fapt in Samuel-I 15:13 (versiunea NIV) sau Regii-I 15:13 (versiunea ortodoxa), Domnul isi incalca propria porunca impotriva omuciderii si indeamna oamenii la omucidere:

"Mergi acum şi bate pe Amalec şi pe Ierim şi nimiceşte toate ale lui. Să nu iei pentru tine nimic de la ei, ci nimiceşte şi dă blestemului toate câte are. Să nu-i cruţi, ci să dai morţii de la bărbat până la femeie, de la tânăr până la pruncul de sân, de la bou până la oaie, de la cămilă până la asin".

Deci referitor la respectul fata de viata omului, fie el crestin sau nu, d-ta si Biblia prescrieti cumva la dictonul ca "toti suntem egali, dar unii sunt mai egali decat altii"? Nu tin minte ca porunca impotriva omuciderii sa fi facuta vreo distinctie, cat de mica fata de credinta ...

De plecare uite o tabela cu diferentele dintre versiunile Bibliei la nivelul de capitole prezente sau absente:

http://myweb.lmu.edu/fjust/Bible/Heb-Xn-Bibles.htm

Deci cum stam la capitolul "Biblia stil şvaiţer: contraziceri grosolane si modificari conveniente"? Cum poti crede in ceva in care personajul principal este inconsistent la nivel major si carte de capatai despre care nici macar nu se stie care versiune-i autentica si care nu?
#24350 (raspuns la: #23986) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
N-am vrut sa sune a acuzatie:) - de camyb1981 la: 08/10/2004 12:48:38
(la: ABSOLUT NEPOETIC SI NECREATIV:O zi din viata mea…)
camyb1981

Sau in orice caz, acuzatia ar suna in genul : "de ce naiba ai atit de mare dreptate?" Am simtit intotdeauna ca sint "altfel" decit ceilalti, nu neaparat in sensul mai bun sau mai rau, ci pur si simplu altfel; nu mi-a placut niciodata sa ma pupe (zgomotos si apasat!!!) toate neamurile la care mergeam in vizita sau veneau la noi, sa stau de vorba cu vecinii (nici macar cu parintii), n-am pus mare pret pe jocurile cu ceilalti copii, n-aveam chef de reuniunile de familie in jurul mesei (in timp ce ei le considerau fericite regasiri pe care le serbau, in modul cel mai firesc, cu mincare si bautura de tot felul, mie mi se pareau la fel de atragatoare ca ingramadirea unor animale la mincarea in care s-au strecurat si niste boabe mai de soi, ca deh, e sarbatoare!!!)

Si nu mi-a fost niciodata realmente dor de nimeni; mi-ar placea uneori s-o aud pe mama cintind, dar banuiesc ca din cauza ca asta se intimpla foarte rar, in putinele momente in care era cit de cit multumita; si m-ar bucura s-o revad asa, pentru ca a dus o viata care mie mi se pare cumplita si mi se pare nedrept ca n-a putut sa fie altfel pentru ea.

Atit mi-au lipsit, momente... M-a rugat mya sa enumar zece lucruri care mi-ar face placere... constat cu dezamagire ca "a face dragoste" nu se regaseste nici macar in coada listei. Nu pot sa zic ca nu-mi face placere, de asta ma si mira ca nu mi-a venit in minte imediat, dar e suportabil si fara!?Ce fel de om sa fii sa gindesti asa?Bineinteles, eu ma percep pe mine ca si reper de normalitate, dar nu pot sa nu ma intreb uneori daca am intr-adevar dreptate...

Exista si iazul nostru?sau o sa ne tot zbatem fara sa ne fi regasit apa pina la moarte?Asta ma intreb, daca nu cumva am putea sa ne construim noi un iaz, habar n-am, ceva... Problema e (sau nu neaparat problema) ca acesti "pesti pe uscat" care sintem nu dau doua parale pe teoria solidaritatii si sustinerii reciproce decit la acest nivel de hiper-empatie daca o pot numi asa, adica, te inteleg, dar nu vreau sa ma contaminez de tine, de starea ta, de nimic din ceea ce nu ma priveste.

Sint in general o persoana morala, dar numai in masura teoriei pe care o emitea Kant (cred ca el) si care mi-a ramas intiparita in minte sub forma paginii din manualul de filosofie: intr-adevar, daca nu e foarte greu sa fac un bine, prefer sa-l fac decit sa nu fac nimic, iau deseori atitudine fata de nedreptate, dar asta (si aici intervine teoria de care spuneam) nu ca sa ma simt bine cu mine, nici sa obtin vreun fel de recunoastere sau popularizare sociala, ci pur si simplu pentru ca asa mi se pare corect sa fie, cel care poate ajuta sa faca asta pentru cel aflat in imposibilitate.

Am inteles ca sintem cronici, incurabili si toate astea... am inteles ca asa e natura noastra si evident, ca nu o putem schimba. Intrebarea vine: ne oprim aici, ne resemnam si gata? Si eu am ales varianta "mascarii diferentei" in contextul in care simt ca nu am puterea schimbarii asupra celorlalti, dar asta e tot ce putem face?O sa fim vesnic nemultumiti?
#24466 (raspuns la: #24386) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Menaj modern - de Simeon Dascalul la: 12/10/2004 12:19:01
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))

Adică într-un menaj modern şi civilizat partenerii ar fi piese complet interşanjabile, în funcţie de cum dictează cerinţele economice.
Scenariul 1: Soţia vine acasă pe la opt seara, epuizată, bagă maşina de firmă-n garaj şi soţul o aşteaptă cu plăcinte fierbinţi pe masă şi casa curată ca un pahar.
Scenariul 2: Amândoi lucrează până nu mai pot, mănâncă în oraş, vin acasă frânţi şi casa se umple încet, încet de gunoi. Sau plătesc pe cineva (tot o femeie!) să le cureţe prin casă.
Recunosc că nu-i corect ca femeia să fie împovarată şi cu muncile casnice de vreme ce lucrează la serviciu la fel de mult cu bărbatul. Dar ar trebui să aibă un serviciu mai uşor sau, ideal, deloc.
nice! - de Belle la: 18/10/2004 22:52:20
(la: Printul canalelor)
e un fragment din ceva sau e doar atat?


~~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it
Fotografie subacvatica ! - de Dinu Lazar la: 19/10/2004 09:30:09
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Spuneti parerea despre fotografia subacvatica."

Am avut norocul, acum mult timp, sa pot sa stau in Maroc, pe coasta mediteraneana, aproape o jumatate de an, si sa am la dispozitie oricite butelii de aer doream si un costum de scafandru si cele necesare ca sa fac oricite scufundari; eram in acel timp operator la Buftea si faceam filmari subacvatice la un film romanesc in regia lui Mircea Dragan, "Bratele Afroditei", care avea multe filmari subacvatice.
De filmat, filmam cu un aparat Aqvaflex, care cintarea cu cele doua reflectoare atasate, binisor peste suta de Kg; de fotografiat, aveam un Nikonos 3 cu un obiectiv de 35mm si o carcasa etansa pentru Rollei 6x6, Rolleimarine - o bijuterie din titan si aluminiu.
Acum, problema este ca totul sub apa ti se pare extraordinar, senzational, esti tentat sa fotografiezi orice, oricum, senzatiile sunt atit de uluitoare si grozave, ca esti tentat sa crezi ca ce simti grozav se va transmite si pozelor pe care le faci.
Fals.
Dupa filmari, am constatat ca imaginile fotografiate pe care le credeam senzationale sunt de o platitudine infinita, ca in afara ca sunt facute sub apa nu au nimic, ca estetic sunt o catastrofa, ca lumina e prea plata, si tot asa.
Oricum, eu din citeva mii de fotografii subacvatice si facute in pesteri pe vremea cind mai mergeam cu domnul Cristi Lascu nu am nici o imagine de care sa zic ca sunt mindru
Este foarte greu de facut imagini sub apa - nu trebuie sa fii numai fortos, sa ai echipament si bani ca sa te scufunzi; mai trebuie si putina cunoastere asa, mai amanuntita, a tehnicii si esteticii fotografice si a fotografiei submarine, care e o chestie aparte.
Ar fi o discutie interesanta aceasta tema - fotografia speologica si subacvatica.
Cred ca exista niste retete de succes, sub nivelul 0, asa cum exista afara fotografia de pisicute, moshnegi simpatici, calugari ingindurati si dame lascive pe fotoliu; anume, fotografia de siluete contre jour, pesti interesanti, lumini razante pe stalacmite.
Bun, si in afara de asta???
Lasind la o parte dificultatea realizarii acelor imagini, pe care nu o contrazice nimeni, cred ca fotografia subacvatica, ca si fotografia de alpinism sau de ciclism sau de parasutism, necesita o abordare totala (tehnica si estetica) si care sa tina seama de trendul estetic al zilei in domeniu; o surfare a unor situri din domeniu ne va da o imagine de ansamblu, dar oricum exista numai citeva imagini dintr-o suta care sunt cu adevarat bune, si la ei; deci scubadriver e o chestie grozava, bine ca exista, si poate vom vedea si imagini senzationale cindva, poate chiar facute in poluatele ape romanesti, unde este foarte foarte greu de gasit o minima vizibilitate sub apa - cu exceptia pesterilor si lacurilor de munte, lacuri unde insa nu cred ca se poate face o poza interesanta ( estetic).
Fotografia sub apa cere multi bani. Cu cit se poate vinde aici la noi un reportaj subacvatic, chiar la o revista de prestigiu? Cu atit cit sa amortizezi citeva bule de aer...
#25517 (raspuns la: #25467) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...