comentarii

frazeologisme cu cuvintulcâine


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
...I'm your turbo lover....te - de Little Eagle la: 07/08/2004 08:16:51
(la: Sexul la serviciu)
...I'm your turbo lover....tell me there's no other....
Mda,mi se pare perfect de bine si interesant si excitant sa ai sex la serviciu.
Daca eu am avut sex intr-o cabina telefonica si intre vagoanele metroului in Ny...a avea sex la serviciu e o joaca.Am facut si asta.In W.C-ul femeilor sau calare pe birouri sau chiar pe chiuveta,eram sportiv pe atunci in astea,de aia am dureri de spate azi...e greu sa tii o femeie in brate cu spatele la zid si s-o pompezi stand in picioare...azi am devenit cel care sta sub femeie.dar imi place si mereu mi-a placut cand fat e in control.Voi fetelor ce ziceti?adica mereu...supuse barbatului?

Nu stiu daca sex la serviciu are o legatura cu cel in public?pe undeva e cam asemanator.Intra in categorie si sexul din scoala generala sau liceu sau colegiu aici?
Personal mi se pare excitant sa ai sex in locuri interzise,e un fetish,fara nici o legatura acum,odata am avut o gagicuta japoneza din Hong Kong insa care era in bondage,stiu ca facea niste noduri de franghie de nici dracu'nu te mai scotea din ele...am intrerupt-o cu ea pt. ca avea o iubita(NU AM nimic impotriva lesbienelor!)dar nu ma simteam bine in preajma ei....she was a real weirdo boy!Era si ea tot din Hong Kong dar avea o manie...un fetish in care nu am crezut ca exista pana atunci....automutilare voita ....fata nu avea un picior si eu ca prostul credeam ca saraca a avut un accident nasol....cand am aflat de la Miko(japoneza cu care eram)ca din vointa si din ..."eroticism" si-a dorit piciorul taiat total,mi-am zis ca e vremea sa ma uschesc!

Sunt unii Dr. asiatici care fac astfel de operatii si exista o reala lume underground de astfel de fetish people in NY,nu va spun minciuni!Daca intri pe canalele lor,si e de ajuns sa cunosti 1-2 persoane,vei intra intr-o lume ce ti se pare total ireala si weird!

Mereu am fost...curios...

In fine,trebuia sa ma f...t si la serviciu,de ce nu?N-am fost eu angajat prea mult in un loc,cred ca toata viata am avut cam 12 servicii diverse(in Ro.si aici)si cel mai mult am stat 3 ani intr-unul,cel mai putin,1-2 luni.
Doar odata in viata am stat 3 ani.In rest,aici am fost si sunt freelance pt. ca urasc sa am un sef!Eu sunt seful meu!

Mai nasol este sa ai relatii extraconjugale.Oi fi fost eu cum am fost dar am niste precepte ale mele:daca sunt insurat,NU imi insel sotia niciodata!Ar insemna tradare.
Ca ma uit la alte femei si imi sunt frumoase si le-as f...e pe loc,e ceva ce va ramane o mica fantezie de moment,dar m-as simti f. nasol in suflet si nu as putea trai cu mine insumi daca mi-as insela real sotia.Asta imi aduce aminte de niste cuvinte zise de Jimmy Carter(de n-ar fi fost el...nu ajungeam eu in USA!):"All of us men ,we're cheating on our wives,It is impossible not to look with that sexual desire at some woman passing by,and after that,we're loving more our wives. "
E sau nu adevarat?

Sex sub birou,pe birou,la w.c.,pe terasa cladirii,un blow job scurt,go down on her and tease her to insanity,lick her fingers,have sex in front of the window so all people can see you,cam asa se intampla .Eram odata prieten cu un fotograf pro.la revista ELLE si Cosmopolitan,mereu avea dupa el gagici de cadeai pe jos,manechine de ti se parea un vis sa ai sex cu ele...putine chiar sunt inebunite dupa sex,mai mult dupa relatii si bani multi si pile.

Sunt niste Barbie Dolls de plastic.Dar nu se sfiesc si iau la droguri cu gramada.
faci apoi ...CE VREI cu ele!
Leo(amicul meu fotograf)era into S&M si era bisexual,mai mult ii placea sa fie tortuirat de femei superbe si avea destule.Si asa mai dadeam si eu la bucile lor prin el.Ele (de obicei mereu cate doua)il torturau eu le f...m,de nici ca puteam sa ma scap, o tineam ca un nebun ...dar era si pt. ca luam droguri cacalau atunci,si ele la fel,nu dormi,si sex-ul continua parca la infinit....si e nasol pt. ca you pass out cu scula dreapta si te trezesti la fel...

E o nebunie sexuala.Dar radeam de inebuneam de Leo...sa-l fi vazut legat in lanturi cu masca pe fata si fermoar la gura si ...scula in piele neagra si alte inele si zgarciuri in jurul ei si un dildo bagat in cur...omul nu putea vorbi(fermoarul) si eu ma p...m pe mine de ras.
Iar am divagat...altele ,alta data,sex la serviciu? f. sanatos!Nota 10 de la mine.Ba si am o gramada acum de povestit doar despre vremurile cu Leo,pe alta zi insa.

Tot in trecut traiesc...doar amintiri au ramas dar nu-i duc dorul deloc.Am insa ceva de spus mereu.E imposibil sa nu fie ,la viata tumultoasa ce am trait aici.

LOVE&PEACE,
Ozzy

























































Relaţia specială dintre libertate şi cauzalitate. - de DESTIN la: 08/08/2004 17:46:10
(la: Cum gandim?)
Asemanator cum în ştiinţele naturii multe explicaţii nu sunt teleologice pur şi simplu ci cvasi-teleologice, în ştiinţele sociale explicaţiile de tipul „Actiunea Z a avut loc deoarece...” nu sunt cauzale veritabile, ci cavsi –cauzale.

Baza unor astfel de judecăţi, universul uman se află în consonanţă cu relaţia specială dintre libertate şi cauzalitate.

Potrivit lui Georg Henryk von Wright, nici acţiunea nu va putea fi complet prinsă în reţelele cauzalităţii, nici nu putem susţine că de fapt cauzarea presupune libertate.

Nici că modul în care operează natura ar fi dependentă de omenire.

Admite însă afirmaţia conform căreia conceptul cauzării presupune conceptul de libertate, pentru că numai prin ideea de a face lucruri, a acţiona, ajungem să sesizăm ideile de cauză şi efect.

Demersul cognitiv care are ca obiect realitatea fizică diferă de cel care are ca obiect realitatea socio-umană pentru că, în primul rând, societatea poate fi explicată doar din găsirea unei ordini necesare a elementelor ei primare care sunt faptele sociale. La rândul lor, acest fapte sunt acţiuni fizice sau spirituale, cu autor şi rezultat.



Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

libertatea si cum? - de AlexM la: 08/08/2004 22:11:26
(la: Cum gandim?)
"Asemanator cum în ştiinţele naturii multe explicaţii nu sunt teleologice pur şi simplu ci cvasi-teleologice, în ştiinţele sociale explicaţiile de tipul „Actiunea Z a avut loc deoarece...” nu sunt cauzale veritabile, ci cavsi –cauzale."

Mi-e teama ca nu prea intseleg. Ce legatura au stiintele naturii cu teologia ? O a doua problema ar fi definirea conceptului de "cauzal" pentru a avea aceasi imagine cand este folosit cuvantul.

"Baza unor astfel de judecăţi, universul uman se află în consonanţă cu relaţia specială dintre libertate şi cauzalitate. "

Pe baza a ce fel de judecati? Care este acea relatie speciala dintre libertate si cauzalitate care creeaza o armonie cu universul uman?

"Potrivit lui Georg Henryk von Wright, nici acţiunea nu va putea fi complet prinsă în reţelele cauzalităţii, nici nu putem susţine că de fapt cauzarea presupune libertate. "

Pentru a intselege paragraful este probabil necesar sa-l citim pe Georg Henryk von Wright. In ce carticica anume spune dumnealui asta si cu ce ocazie?

"Nici că modul în care operează natura ar fi dependentă de omenire. "

Iata o propozitie clara. Intradevar, modul in care opereaza natura nu este dependent de omenire.

"Admite însă afirmaţia conform căreia conceptul cauzării presupune conceptul de libertate, pentru că numai prin ideea de a face lucruri, a acţiona, ajungem să sesizăm ideile de cauză şi efect."

Cine admite? Acelasi domn van Wright? Si cum o admite? "conceptul cauzarii presupune conceptul de libertate" suna ca un postulat care se cere explicat. Explicatia sa fie "pentru ca numai prin ideea de a face lucruri, a actiona, ajungem sa sesizam ideile de cauza si efect" ? Hmm.... ce are asta e a face cu conceptul de libertate?


"Demersul cognitiv care are ca obiect realitatea fizică diferă de cel care are ca obiect realitatea socio-umană pentru că, în primul rând, societatea poate fi explicată doar din găsirea unei ordini necesare a elementelor ei primare care sunt faptele sociale. La rândul lor, acest fapte sunt acţiuni fizice sau spirituale, cu autor şi rezultat.

Aista fu mai clar. Un demers(?) al cunosteri ce studiaza o piatra diferã de cel care are ca obiect al studiului un om. Dar inceputul e tare dubios. Aparent textul se adreseaza cuiva care a citit mai mult despre astfel de "nazbâtii" si e familiarizat cu un anume gen de a prezenta un fel de idei. Io fusãi cam depashit de text, de aceea, acolo unde era ceatsa am pus intrebarile necesare.

cu stimã,

AlexM
#19397 (raspuns la: #19380) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Cum definesc autorii "cauzalitatea" aici?"pentru AlexM, - de DESTIN la: 11/08/2004 01:57:30
(la: Cum gandim?)
A defini cauzalitatea ar insemna sa intru intr-un "cerc inchis",cu termeni,cu probabilitati...

Eu am gandit astfel:

Admite însă afirmaţia conform căreia conceptul cauzării presupune conceptul de libertate, pentru că numai prin ideea de a face lucruri, a acţiona, ajungem să sesizăm ideile de cauză şi efect.

Apoi am dat exemplul de mai jos:

"Potrivit lui Georg Henryk von Wright, nici acţiunea nu va putea fi complet prinsă în reţelele cauzalităţii, nici nu putem susţine că de fapt cauzarea presupune libertate."

Mai vin cu o precizare:

O cauzalitate stabila implica gasirea unei varietati de explicatii pentru fiecare segment procesual al lumii, bazate pe acelasi pachet interactiv fundamental, si cu cit sunt mai complexe structural si comportamental agregatele reale cu atit sunt mai dificil de derivat dintr-un pachet cauzal extrem de redus.

Ce zici tu:
"... ca textul e greoi. Se folosesc prea multe neologisme care mai mult incurca decat ajuta."

Este o remarca ...de care se poate tine seama,in realitate se poate comenta folosind cuvinte uzuale...

La o alta nedumerire a ta:
"Ma intreb ce treaba are tot aranjamentul acesta cu notiunea de libertate. Mai bine zis, ce fel de libertate este avuta in vedere aici?"

Fireste este vorba despre libertatea de a gandi despre lume si viata.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#19531 (raspuns la: #19525) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Cine pe cine schimba ?"pentru Radu Herjeu si noi toti, - de DESTIN la: 12/08/2004 03:27:20
(la: E vina noastra!)
"Exista insa, un paradox al civilizatiei umane. Fiecare societate se schimba prin tinerii sai. Iar acestia sunt produsul implicit al acestei noi constructii sociale. Cine pe cine schimba ? Sau, mai bine spus, cine de la cine trebuie sa astepte un imbold spre evolutie ?"

Putem admite :"Fiecare societate se schimba prin tinerii sai."

Dar ne intrebam cat timp este necesar...?

Materialul prezentat este, gandesc prin el insusi, constructiv, punctand in mare aspectele dureroase ale societatii romanesti.

România se afla într-o situatie dificila si complicata, un adevarat moment de cumpana pentru viitorul ei.

Comunismul devastator, unda de soc a iesirii din celula care a aruncat în aer societatea româneasca amestecând bunele si relele ei.

Apoi o succesiune de guvernari cu putine reusite dar cu foarte multe personaje lipsite de patriotism si competenta, sau chiar dezinteresate si corupte, au facut ca natiunea româna sa fie azi în pericol de a deveni o populatie fara identitate, iar România sa fie o tara înapoiata.


Cu o economie înca majoritara de stat, tinuta astfel pentru a fi jefuita sistematic, cu un sector privat construit în buna parte prin hotie si coruptie, cu o polarizare excesiva si în crestere a banilor, o infractionalitate care se diversifica si se amplifica acoperind ca o pecingine statul si societatea.

Multi români si din pacate multi tineri ...vor orice si oriunde, dezorientarea si deznadejdea lor sunt tot mai mari.

Statul s-a rupt complect de societate,unde este clasa de mijloc?cine si cand trebuia s-o formeze, daca nu statul?

Nu amintesc mai mult,consider ca un alt "coleg de cafenea"Omuletul Goma, a punctat in mare si la obiect.

Vina pentru aceasta situatie apartine celor care au ocupat fraudulos, în politica sau în societatea civila, locurile elitei responsabile de organizarea si conducerea societatii, personaje indiferente la soarta natiunii, sau care chiar o dispretuiesc, si care au functionat adesea deliberat împotriva ei.

Acest lucru a fost posibil pentru ca intelectualitatea, grupul social din care s-au extras aceste personaje, s-a dovedit, pe ansamblu, cu mult mai dezorientata si mai atomizata decât masa însasi, careia, în loc sa-i ofere un sens, i-au sporit dezorientarea, criza de identitate.

Reprezentantii elitei veritabile, preocupati de soarta semenilor lor, de cea a natiunii si statului, care considera criza spirituala si morala drept baza a lipsei de sens a individului si societatii si deci fundament pentru toate celelalte crize, care înteleg apartenenta la elita ca pe o servitute esentiala, a caror viata este caracterizata de exigenta, responsabilitate, eforturi si autodepasire, au fost adesea respinsi, atacati si izolati ca persoane sau mici grupuri fara influenta semnificativa asupra deciziei politice sau administrative si implicit si asupra vietii comunitatilor carora le apartin sau a celei nationale.

Pentru ca starea natiunii sa se schimbe este esential ca noi românii sa ne cunoastem cu bunele si relele noastre, primele pentru a le folosi, ultimele pentru a le elimina.

Sa nu clasificam romanii in:romani din tara si romani din afara(plecati)si mai grav pe cei din urma, lipsiti de respect pentru tara si insemnele ei.

Sa ne identificam marca de unicitate pentru a stii si care este rostul nostru în lume, sa ne întelegem trecutul si sa organizam constructia viitorului, astfel încât, în lumea de azi si de mâine, sa fim un partener sanatos, responsabil si respectat.

Integrarea în N.A.T.O. este un fapt real azi, urmeaza U.E., de exemplu, nu înseamna numai fraternizare si ajutor, ci si competitie pentru intrare si pentru rolul pe care fiecare urmeaza sa îl joace în viitoarea structura comuna, pentru a fi subiect si nu obiect al politicii europene.




Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Mya.. dar tu? - de Jimmy_Cecilia la: 12/08/2004 19:47:04
(la: Va considerati un om implinit/fericit?)
personal, da, ma consider fericita, fac ce vreau, ma duc unde vreau, traiesc cu cine iubesc, lucrez mult dar am si relax -mult, iar munca mea este o adevarata pasiune.
in general un nimic ma poate face fericita : un buchet de flori primit, chiar sa privesc un boboc de trandafir, sau roua dimineatza pe frunze si pe flori, sa vizitez ceva ce nu cunosc, o calatorie, momente petrecute cu prietenii, complicitatea cu cei dragi...sa privesc marea, sa privesc muntii, natura...un rasarit de soare...

pot spune ca eram fericita, chiar si atunci când n-aveam nici bani, nici situatie, la începuturile mele în strainataturi...
ma bucur de ziua de azi si încerc s-o am inca mai buna ziua de mâine...
când sunt în prapastie, privesc in sus spre lumina si încerc s-o ating, câte o data e greu, dar cu ajutorul lui Dumnezeu ajung...

Este adevarat ca intr-un coltz ascuns al inimii am un mic cimitir, dar încerc sa nu-i deschid poarta prea des, iar când o fac, îmi amintesc doar momentele bune, si-mi zic c-asa a fost sa fie...

Ce-mi lipseste, ca sa fiu si mai fericita???
Sa pot re-da viatza celor dragi disparuti...

Dar tu Mya? Esti fericita? Te consideri o persoana îndeplinita?
#19675 (raspuns la: #19526) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Meow little one - de Little Eagle la: 13/08/2004 07:06:39
(la: Sistemul de invatamant in Romania)
Uite ca am dat de un vechi subiect al tau.Ai dreptate,cine are nevoie de chimie,fizica,socialism si alte materii stupide din moment ce NU esti interesat in ele?Te ajuta cu ceva in viata?Ce vrei sa fii asta urmezi si daca vrei sa fii chimist,ce te intereseaza...romana?

Vrei sa cunosti,inveti being selftaught.chimia nu m-a ajutat...decat sa fac free base heroin aici, de aproape ca luasem foc si puteam sari in aer cu apt. cu tot....Dar asta nu te invata la scoala.

Si la bac.?apoi my little kitty am fost beat mort dus cu sorcova in alte lumi de era sa-l si pierd...si l-am trecut cu note de 4.50(se transformau atunci de prof. in 5,si cel mult am luat un amarat de 6.00 la literatura romana,si crezi ca eram chiar asa de dobitoc si retarded?

Aveam deja alte ganduri...sa fug din Ro. sa plec oriunde pot numai sa scap de rahatul zilnic si minciuna.Crezi ca aici in USA a interesat pe cineva ce medii am avut la ...scolile din Ro?Aici diploma nu are importanta si nici notele ci ceea ce esti in stare sa faci,in cazul meu,ai talent,esti artist,apoi art will speak for yourself!

Dar ai dreptate,stii ca acum am fost sfatuit de un f. bun prieten(faimos artist)sa renunt la a da prea multe detalii despre mine la resume-ul meu de pe web site-ul meu?Si NU zic deloc multe,dar cu cat scrii mai putine cu atat e mai bine si sa nu faci mare gargara de cuvinte si scolituri si facultatiuri etc.

Dra vorbesc d.p.d.v. al meseriei mele,in alte meserii e altfel desigur,dar si daca vrei sa fii de ex. prof. aici,diploma de acasa din Ro. nu se potriveste cu cea din targ...din USA ci iarasi sa demonstrezi ca esti bun si talentat in ceea ce esti bun sa faci,atata tot.Hartiile...sunt inutile,NU exemplifica omul.

Un 10 sau 9..NU va spune nimic!Aici vei fi egal cu unul cu 5 ca mine si pilele...n-au loc!!!Si stii ce va fi? EU voi reusi,iar tu vei pierde examenul!!!
Si atunci apare frustratia,invidia,gelozia si jena ca un betiv si un drogat si cu note mici dar cu talent castiga,pt. ca asta conteaza ,in final si cine are talent face bani si pt. el si pt. cei care investesc in tine pt. ca din sute...tu esti cel mai bun!!!

Cine ar baga bani in o ratare de om?C ine ar vrea sa piarda bani in loc sa
castige?Tu castigi,toti castiga si we are happy in the end.Mai bei,mai te droghezi(parca cei care conduc firme mari...nu o fac?),dar in final tu esti parte din cei care aduc bani firmelor si ei stiu ca fara tine sunt terminati.

Ajuti sa creezi interes in ele,esti o persoana aiurita,un crazy,insane,dar contradictiile atrag ratings si lumea vrea sa fie ca tine,deep inside te invidiaza ca poti fi mai sus de ei,dar media face din tine un superstar,castiga de pe urma ta zilnic,orice spui devine un motto,o idee chiar venita din o minte de ..nota 5....ori de scoala generala doar,dar nimeni in lume nu e ca tine si esti...unic!

Fortune and fame...si te doare-n c...r de ce zice lumea,pt. ca esti mai presus de cruciadele lor impotriva ta,pt. ca stii ca te urasc pt. ca sunt gelosi si invidiosi si in plus....MORTALS!!!

Dar My little cat,NU ma adresez tie aici,si nimanui in particular.I am what I am and I don't give a damn!Ce vrei de la unul cu media generala de admitere la BAC de...6.50?E un fel de ...9 dar intors.De fapt ar fi close to 10.

But I love you and don't get me wrong,
always the same ..,
Ozzy

LOVE&PEACE.


































































































Florin:) - de AlexM la: 23/08/2004 23:36:58
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
l-am recitit si eu acum. E destul de "normal" pentru mine. Dar daca tot sintem acolo, itsi dau un sfat. Nu-tsi lua papagal sau daca iei, nu lua o oratanie din aia mare. Dom'le, astia pot sa tsipe de nu crezi ca poate fi adevarat. Stii cum? E groaaaaaaaazzzzz-nicccccccc! Problema e ca o face la suparare si atunci cand i-e foame ( si foamea asta e si ea tot un fel de suparare cateodata, suparare de foale, ce mai!). Noa, si dimineatsa cand e mai frumos de dormit, cand se ingâna ziua cu noaptea, se intampla marele bucluc. Care-i baiul ? Pai e asa. Prima data se trezeste Pushi. Pushi fiind un papagal mic albastru, din aia care-i aveau tsiganii pe la noi care trageau cate un loz sa-ti spuna cu cine te insori sau cum ti-o fi norocul in viatsa. Rasa lui pe româneste nu o stiu ca eu acasa am avut numai pasari domestice si din alea, in afara de bibilici, de tot neamul. In Germana se numeste Wellensittich. Ma rog, ala se trezeshte si incepe sa se uite in oglinda si-l apuca crizele de narcisism. Asa-i place lui de cum arata ca incepe sa alinte imaginea din oglinda sa o gangureasca , sa o ciuguleasca si deisgur, sa scoata sunete -in a lui opinie- dragastoase. Si aici e aici. La sunetele alea se trezeste Hugo. Hugo e tot un papagal. Papagal adevarat insa, chiar daca micuts pentru ca amaraciunea de Wellensitich nu e de fapt papagal adevarat, nu stiu cum se numeste exact familia din care face parte. Noa bun. Si asta, Hugo deci, asta e un "Unzertrennlicher". E o rasa de papagai care se numesc "Nedespartitii" pentru ca formeaza o pereche si asa stau de lipiti unu de latul de numa numa, de aici li s-a tras si numele de "Nedespartitii". Ma rog, e unu mic si verde, cu capul maro si daca chiar vrei, o sa ma uit in carte sa vaz cum il cheama dupa marca de identificare latineasca. Deci Hugo se trezeste la gangurelile lu Pushi si crezand probabil ca ele sint adresate lui incepe sa raspunda pe un ton ciudat si strident. Si de aici incepe balamucul ca cu zgomotele lui se trezesc aia 3 Nimpfensittichen. Astia sint nishte papagai superbi si blanzi care iti mananca de pe buze si zboara si intinzi mana si vin iar la tine pe mana, se urca pe masa, stau pe umar, se freaca de parul tau, ma rog, e un intreg circ cu ei. De fapt numa doi sint blanzi, barbatusii. Curiozitatea aia de femeiushca ce e cumparata mai recent de nevasta-mea, abia abia de s-a invatsat sa vina la mâna luand barbatusii de exemplu, dar la inceput era salbateca rau de tot, cum te apropiai de ea, cum se infoia si deschidea ciocul de ziceai ca mai are putin si da ochii peste cap. Ma rog, astia fiind mai mari decat Pushi si Hugo, au si vocea mai puternica si incep sa faca scandal a la "Gata bai, astai doi acolo, iubertilor. Mai lasati galagia ca mai vrem sa dormim". Si bineintseles, fiecare pe tonul si frecventsa lui. Si incepe scandalul intre astia 5. 3 intr-o colivie contra a 2 intr-o alta colivie. Si dupa cateva minute de ciorovaiala se trezeshte amicul Robert. Mama lui de ordinar !!! Stii ce glas are? Ce sunete poate sa scoata din gusha lui aia nenorocita? Vai de capul si de zilele mele. Nu ajuta nici o usha inchisa, nu ajuta nici perna pe urechi. Tot il auzi. Ei bine, se trezeste cumatrul Robert si fiind "al mai mare" face liniste. Si sa stii ca face. Dar cu ce prets! Tipa el 5 minute de incremenesc "cocosii batausi" din celeleate colivii. Dar incremenesc si eu si-mi vine sa-l iau la omor de scandalul care-l face. Un câine e mic pitic in comparatie cu o astel de huiduma de papagal.
Deci daca vreodata o sa doresti, asculta la un om trecut prin necazuri din astea si ia-ti ce soi de papagal doresti, dar evita sa iei din astia mari ca te-ai nenorocit si tu si pe vecinii din imediata apropiere.

Revenind la iepuri, io tot nu-i spal. Nu l-am apucat io odata cum trebe pe Coco de urechi si cand s-a incordat odata si a facut un arc de cerc cu picioarele din spate, uite asha mi-a tras nishte brazde pe antebrats ci si azi mai am urmele de la zgarieturi. Sa-l spele cine o vrea, io nu ma bag la chestiuni la care nu ma pricep. Ca nici ala micu nu vroia sa-l spal cand era mititel si tipa ca in gaura de sharpe ca-i intra apa in ochi cand dadeam cu dushul. Da i-am zis nevesti-mi ca am o cunostinta care are tot asa , o oratanie cu urechi lungi si ca ea il spala. Nevasta-mea s-a uitat lung la mine si m-a intrebat daca-i banc. I-am zis ca nu-i , cel putin persoana respectiva spunea serios ca-si spala chestia aia cu blana si ca ma mir de ce ea nu si-o spala. A inpceut sa rada si mi-a zis ca nu-s zdravan. Cinstit sa fiu, are dreptate de fapt. Cel putin cand e vorba de modul exprimare al meu (cateodata), trebuie sa-i dau dreptate la femeie:-))

AlexM
#20195 (raspuns la: #20190) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mario - de carapiscum la: 28/08/2004 08:23:00
(la: "Biserica afuriseste administratia PSD")
Subiectul nu era/este consacrat bisericii ortodoxe romanesti si nici discutiilor despre ierarhii sau preotii acesteia. Te rog sa iei in calcul acest aspect pt. a nu face din tema aceasta un loc de discutii inutile si controversate despre sfintenie si cuviosie.
Am sa-ti dau totusi si unele raspunsuri la afirmatiile tale fiindca mi se pare a fi important sa clarificam anumite probleme inainte de a trece la altele. Ai dreptate in unele privinte. Au existat (poate mai exista inca) preoti care nu-si merita haina de lideri spirituali. Insa in ce ma priveste pe mine direct si personal nu-mi fac din condamnarea si judecarea lor o "religie" personala. Cred ca a sosit vremea sa nu mai stam in poarta ca sa ne uitam la cine trece pe drum sau la ce face vecinul in ograda lui! Fiecare va da seama de ceea ce face, mai devreme sau mai tarziu. Nu trebuie uitat faptul ca in cei 50 de ani de comunism ateu au murit sau au infundat puscariile mai multi preoti si calugari ortodocsi decat catolici sau protestanti. Nici eu nu vreau sa ofensez pe nimeni, au fost cazuri si cazuri. Dar nemeritul, in viziunea mea, pt. aceste ticalosii nu apartine bisericii ortodoxe care, oricum am interpreta noi, n-ar fi avut nici o putere atunci sa intervina in vreun fel. Ea a incercat sa se apere de propaganda comunista si de "persecutie" cu mijloacele ei simple de care a dispus. Nu s-a aparat intotdeauna asa cum poate ar fi trebuit, sau cum ni se pare noua acuma, la trecerea atator ani de la evenimente. Insa rezultatele erau intotdeauna imprevizibile din cauza regimului care isi infiltrase peste tot "geniile" raului. Asa ca astfel de specimene au intrat si in randurile preotesti tocmai pt. a sustine cauza totalitara a regimului. Ce vreau sa spun e ca acesti oameni nu reprezinta biserica ortodoxa si sfintii ei. Atat si nimic mai mult.

Spui ca timp de 60 de ani a fost alaturi de stat... Din cate cunosc eu, biserica se roaga intotdeauna pt. bunastarea neamului romanesc si implicit pt. luminarea mintii conducatorilor nostri, nicidecum pt. bunastarea liderilor atei pe spinarea saracilor si obijduitilor. Si eu n-am auzit pe nici unul dintre cei care au patimit prin lagarele acelea de exterminare sa condamne pe patriarhul Romaniei sau conducerea bisericii pt. relele suferite. Toti au aratat cu degetul spre regimul totalitar si unii chiar au laudat unele eforturi facute de ortodocsi in stoparea distrugerii bisericilor si a comunitatilor de credinciosi. Tin sa precizez ca am citit acum ceva timp in urma o carte in care se arata raportul victimelor din perioada stalinista (preoti, calugari, crestini de rand...) si numarul bisericilor sau manastirilor distruse. Apoi am facut o comparatie (pastrand proportiile, bineinteles) cu cele de la noi in perioada comunista. Rezultatele au fost extrem de graitoare: daca-mi amintesc bine, in timp ce la noi au fost distruse sau avariate (ori lasate in paragina) doar cateva zeci, la rusi au fost distruse cu tunurile si tancurile (sau transformate in depozite, grajduri, camine culturale, discoteci s.a.m.d.) mai bine de 80% dintre locasurile crestine. In paralel cu aceasta numarul preotilor si calugarilor a scazut dramatic din pricina prigoanei. Ceea ce nu s-a intamplat la noi. Este un paradox fiindca desi Romania a fost supusa in permanenta unor puternice presiuni din partea rusilor, regimul comunist (de sub Ceausescu si dinaintea lui) nu s-a lasat nici ademenit, nici infricosat la gandul vreunor represalii de orice fel. Asa se face ca Gheorghiu Dej a murit de mana rusilor (se stie asta cu certitudine azi) iar Ceausescu pare sa fi fost asasinat de o clica ce-si are obarsiile in aceeasi spuza ruseasca. Asta poate explica multe din tainele istoriei moderne.

In ce priveste problema bisericii greco-romane am unele retineri inainte de a face orice alte comentarii. Pari ca stii multe. Atunci trebuie sa stii si faptul ca in timpul "Uniatiei" care s-a facut in mod barbar si brutal din dorinta catolicilor de a-si intari filonul in zona Marii Negre, au murit cateva mii de romani, preoti si crestini deopotriva, care n-au vrut sa-si lepede credinta si sa alerge cu bratele deschise la tronul papal. N-am nimic cu crestinii catolici, tin la ei ca si la ortodocsi. Numai ca niste purtatori de inele si de robe rosii au incercat (si in buna masura au reusit) sa dezbine biserica romaneasca in Ardeal si pe cea Romana in general. Asta cu pretul unor sfinti pe care i-a dat in acele timpuri ortodoxia romaneasca- este cazul Sfintilor Ierarhi Ilie Iorest si Sava, mitropolitii Transilvaniei si a Sfantului Iosif Marturisitorul din Maramures; Cuviosii Marturisitori Visarion, Sofronie si Sf. Mc. Oprea de la Miclausi; Sfintii Preoti Marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel . Asta nu inseamna ca BOR s-a facut partasa la uciderea preotilor greco-catolici, din razbunare (cum ar parea la prima vedere). Eu cred ca multi dintre ei au fost f. buni prieteni ai preotilor ortodocsi cu care s-au intalnit in aceleasi lagare. Dealtfel asa-numita participare ortodoxa la crimele impotriva greco-catolicilor pare a fi mai degraba o vina contrafacuta, chestie politica menita sa atraga oprobiul asupra ierarhilor ortodocsi si castigarea de foloase materiale din partea oficialilor catolici. Think about it.

"Ceausescu l-a determinat pe Teoctist sa-i preamareasca 'opera' si sa fie de acord cu demolarea bisericilor din Bucuresti." Cine gandeste asa de superficial da dovada de necunoastere a contextului istoric si social. Este o contradictie, in acest caz, fiindca altfel nu se poate explica in ce sens ar fi putut patriarhul Romaniei sa-i "preamareasca opera" in timp ce slujitorii din subordinea sa erau "exportati" pe rute fara de intoarcere. Insa inteleg insinuarea: Teoctist s-a facut partas crimelor si impotriva propriilor preoti. Ei bine, e ca si cum ai spune ca si-a dat singur foc la "acareturile" sale din dragoste pt. o doctrina atee. Nu apare asta ca ceva fortat? Si Hristos a fost condamnat de liderii evrei ca scoate demonii cu ajutorul domnului diavolilor!

Afirmatiile pe care le faci in continuare nu le mai comentez. E logic ca nu sunt de acord cu modalitatea de abordare a problematicii expusa de tine.

Si acum sa revenim la subiectul initial. Ca sa intelegi mai multe trebuie sa citesti in prealabil documentul cu pricina. Concluziile pot fi desprinse doar din acela, nu din ideile formulate in mintea noastra anterior. Trebuie sa pun intrebarea ce s-a intamplat cu proprietatile private detinute abuziv (inca) de un stat condus de comunisti rasati care au devenit peste noapte revolutionari cu acte in regula?

So far, so good.
#20538 (raspuns la: #20460) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
...Însă şi contrariul poate implica plăcere, - de DESTIN la: 29/08/2004 02:48:45
(la: Cum gandim?)

A fi de părere şi de un gust cu altul este o nevoie şi o plăcere.

Însă şi contrariul poate implica plăcere, şi corespunde prin urmare unei nevoi.

Este apoi şi plăcerea de a-l aduce pe altul la plăcerile tale; există însă şi nevoia de a-l ţinea departe de ele.

Este chiar o voluptate de a te menţine în divergenţă.

Aceasta nu din copilăroasă îndărătnicie, ci pentru că dintr-un început excomunici pe un anume celălalt din viaţa sensibilităţii tale.

În constatarea repetată a diversităţii noastre intervine un stimul estetic, şi ne găsim astfel o plăcere de contrast.

Pentru a înţelege asemenea dispunere, nu e cât de puţin nevoie să ne amintim cazul fariseului.

În acea plăcere a contrastului nu ne gândim a mulţumi domnului că ne-a făcut mai de bun soi decât pe altul, ci constatarea că celălalt este aşa, iar eu altfel, funcţionează ca agreabilă curiozitate.

Este un ingredient pitoresc, pe care ni-l descoperă creaţiunea; şi ar fi de un pesimism ininteligent a nu crede în naivitatea acestei plăceri.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

"V-ati gindit sa faceti asa o nebunie,..."pentru rodiana, - de DESTIN la: 02/09/2004 03:21:42
(la: Nebunii)
"V-ati gindit sa faceti asa o nebunie, ceva prin care sa va surprindeti atit pe voi cit si pe cei din jur?"

Daca este premeditar...nu mai putem vorbi de surprindere...nu?in rest ca tot omul ...surprinderea apare cand realizezi ce prostie ai facut...

Mi-am amintit aceste bancuri :

Ce sunt aia chiloti ?

Moldoveanul: Aia care chiloteaza avioanele.

altul:

O frumusica moldoveanca ,catre iubitul ei:
"Matz fermecat. Sunteti unsoare pentru mine..."

un alt stil de a gandi:

1. Te nasti obosit si traiesti pentru a te odihni.

2. Iubeste-ti patul ca si pe tine însuti.

3. Odihneste-te ziua ca sa potzi dormi noaptea.

4. Daca vezi pe unu' ca se odihneste, ajuta-l!

5. Munca înseamna oboseala.

6. Nu face astazi ce poti face si mâine.

7. Fa cât mai putin, iar ceea ce ai de facut fa sa faca altii.

8. Prea multa odihna nu a obosit pe nimeni.

9. Când iti vine pofta sa muncesti, aseaza-te si asteapta sa-ti treaca.

10. Daca munca înseamna sanatate, atunci: traiasca boala!

11. Serviciul nu este cârciuma sa stai toata ziua în ea.

12. La munca trebuie sa te asezi în asa fel încit sa mai încapa si altii.


Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

si eu va salut, atunci... - de Jimmy_Cecilia la: 10/09/2004 23:05:45
(la: Despre prietenie)
ca ma duc la culcare, e ora 22 deja, iar mâine trebuie sa ma scol de dimineata tare, ca ma duc si eu la terapia mea: pe mare :))
un bun sfarsit de saptamâna si pt voi
#21736 (raspuns la: #21732) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Boierimea româna s-a format tarziu,..."(continuare I) - de DESTIN la: 11/09/2004 03:23:26
(la: Cum gandim?)
După opinia lui Ion T. Sion, preotul Ioan a mai avut un fiu, pe Albu, iar Costachi s-ar fi născut în jurul anului 1588 şi nu ar fi fost căsătorit prima oară cu Călina Ghenovici, ci cu altcineva; a doua oară a fost căsătorit cu Tofana Bujoreanu, care descindea din Ion Frunteş stolnicul, boier al lui Ştefan cel Mare.

Cu Tofana i-a avut pe Gavriliţă şi pe Tudosica.

Şi din prima căsătorie, Costachi a avut un copil, pe Antiohie Costache, care se va căsători cu Alexandra Ureche, fiica lui Grigore Ureche.

Familiile Costache şi Ureche vor rămâne foarte apropiate, iar unele dintre manuscrisele cronicarului vor ajunge în posesia lui Gavriliţă Costache.

La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea, situaţia economică a Moldovei se înrăutăţeşte. Totuşi, ascensiunea unor familii boiereşti, care se adaptează mai bine noilor condiţii, continuă.

Una dintre aceste familii va fi şi cea a Costăcheştilor care, se va impune, din ce în ce mai mult, ca una dintre cele mai prospere şi mai influente ale Moldovei.
De la acest moment sau poate chiar dinainte (de la preotul Ioan din Epureni) porneşte controversa legată de continuarea neamului Boldur în familia Costache.

Absenţa numelui de familie Boldur de la începutul sec. al XVIII-lea până la mijlocul celui de-al XIX-lea (când reapare la hatmanul Iordaki Kostaki Lăţescu-Boldur) îi face pe unii genealogi să respingă legătura dintre Boldureşti şi Costăcheşti .

Tradiţia de familie susţine că între 1711 (când Ţarul Petru I al Rusiei a afurisit neamul din cauza atitudinii lui Lupu Costachi) şi 1830-40 (când Veniamin Kostaki a obţinut ridicarea blestemului), familia şi-a schimbat voluntar numele din Boldur în Costache, pentru a se feri de blestemul puternicei biserici pravoslavnice ruse, care ar fi riscat să îi transforme membrii în nişte proscrişi; după ridicarea blestemului, unii membri ai neamului şi-au reluat vechiul nume. Printre aceştia, Iordaki Kostaki Lăţescu-Boldur; el locuia la moşia de la Hudeşti, unde a ctitorit şi o Şcoală Costăchească, pe al cărei frontispiciu este scris numele ctitorului, conţinând şi patronimicul Boldur.
Or, dacă el ar fi fost exclusiv Costache, cum ar fi putut să îşi adauge un alt nume, cu totul străin (regimul acordării numelor nu era chiar atât de permisiv) ?
Şi, pe lângă aceasta, numele Costache era un nume mare, iar Costăcheştii nu ar fi avut nevoie să se legitimeze prin preluarea numelui unei familii dispărute .

Este cert că nu au fost descoperite documente (cel puţin deocamdată) care să dovedească în mod limpede continuitatea Boldur-Costache.

Nu trebuie pierdut însă din vedere nici faptul că tradiţiile nu se nasc, de obicei, din neant.

Este bine să ne bazăm întotdeauna pe documente autentice, dar uneori (şi poate mai ales în studiul genealogic care, la noi, nu beneficiază de suficiente mărturii scrise) trebuie să apelăm la intuiţie, chiar dacă riscăm să greşim în mod flagrant.

(va continua)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21759 (raspuns la: #21140) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Boierimea româna s-a format tarziu,..."(continuare II) - de DESTIN la: 12/09/2004 07:02:25
(la: Cum gandim?)

Gavril (Gavriliţă) Costache era fiul slugerului Costachi şi al Teofanei (ascendenţa lui este controversată ).

A fost căsătorit de două ori, o dată cu fiica spătarului Caracaş, cealaltă cu fiica hatmanului Costin .

Tudosica Costin, educată în Polonia, rafinată, înrudită cu marea nobilime polonă, prin Barnovschi, a avut o influenţă benefică asupra Costăcheştilor, neam având, mai degrabă, comportament de codreni din Tigheciul cvasiautonom, aflaţi mai mereu în harţă cu tătarii .

În alte surse , aflăm despre o a treia soţie a boierului: Vasilica, fiica lui Gavril Palade şi fosta soţie a unui Cantacuzino; de aceea, se pare, Gavriliţă se va afla, la un moment dat, în partida condusă de Ilie Sturdza, care îşi susţinea cumnatul, pe Petriceicu-vodă.

În 1657, ca agă de darabani al domnitorului Grigore Ghika, Gavriliţă luptă împotriva partidei rivale, cea a lui Gheorghe Ştefan; este grav rănit la cap, pierde câteva degete de la o mână şi este, pentru scurt timp, prins de duşmani dar scapă, ajutat de un grup de moldoveni şi tătari .

În timpul domniei aceluiaşi domnitor Ghika participă, ca mare jitnicer, la lupta împotriva muntenilor, care se “hainiseră” împotriva otomanilor (numeroasele conflicte dintre moldoveni şi munteni sunt încă o dovadă a absenţei conştiinţei naţionale în această epocă, în care atitudinile sunt determinate de mentalităţi de tip feudal).

Gavriliţă este luat prizonier, împreună cu boierii Bucioc şi Buhuş, de către Constantin-vodă Şerban care “îndată i-au pus iară la boierii, şi slobodzi, fără nici o pază” , stare de fapt care ne poate face să credem că boierii s-au dat prinşi de bună voie .

În timpul primei domnii a lui Gheorghe Duca, Gavriliţă este serdar; bun militar şi rudă cu Doamna Anastasia, va ocupa, la cea de-a doua domnie a lui Duca-vodă cel Bătrân, dregătoria de serdar .

Acum influenţa sa este remarcabilă, iar statutul de mare proprietar funciar îi este confirmat printr-un uric solemn.

De altfel, răscoala din 1671-72, condusă de neamul Hânceştilor, de Durac şi de Constantin Clucerul a fost îndreptată şi împotriva puterii crescânde a familiei Costache. .

După înfrângerea răscoalei, Gavriliţă este instalat vornic de Ţara de Sus, în locul lui Grigore Hăbăşescu, compromis prin participarea la răzmeriţă.

După căderea lui Duca, Gavriliţă Costache, împreună cu neamul Buhuş şi cu alte familii boiereşti din Ţara de Jos, se opune lui Petriceicu-vodă.

Boierii se întrunesc la Galaţi, fief-ul Costăcheştilor, şi îl aleg domn pe Dumitraşco-vodă Cantacuzino .

În timpul domniei lui Antonie-vodă Ruset, Gavril ocupă dregătoria de hatman ; se pare, însă, că ar fi ţesut intrigi în vederea dărâmării acestui domnitor şi l-ar fi susţinut pe Vasile Gheuca, nepot de-al său , pentru a deveni domn.

La a treia domnie a lui Gheorghe Duca, în vara lui 1679, este mare vornic al Ţării de Jos. Se pare că a participat la “hiclenia” vel-vistiernicului Vasile Gheuca, a vel-jitnicerului Gheorghe Bogdan şi a slugerului Lupul, dar a fost iertat, datorită marii sale puteri .

Duca-vodă fuge în Transilvania, gonit de polonezii care îl reinstalează, pentru scurtă vreme, pe Petriceicu-vodă. O parte din boieri nu mai vor să rămână alături de Duca şi fug în Ţara Românească; printre aceştia se află şi Gavriliţă .

Numele său se regăseşte printre cele ale boierilor care, la 1 ianuarie 1684, semnează o cerere de alianţă cu Rusia şi care, mai apoi, iau parte la lupta anti-otomană a lui Petriceicu .

(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21846 (raspuns la: #21759) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Frumos ce scrii Myosotis... - de Jimmy_Cecilia la: 13/09/2004 20:25:08
(la: Visele nu se risipesc, dar nici nu zboara daca nu le dai aripi..)
Este tare frumos ce scrii si plin de bun simtz si realitate, Myosotis...

Dac-am stii ce ne aduce ziua de mâine, am mai pierde vremea astazi cu fleacuri.. ???
Eu am un percept : "fiecarei zi îi ajung problemele ei, nu trebuie sa-mi bat capul cu ce-mi va cadea asupra mâine" sau "à chaque jour suffit sa peine"
ISTORIE RECAPATATA(continuare IV) - de DESTIN la: 15/09/2004 03:54:54
(la: Cum gandim?)
Mai importanţi dintre fraţii lui Vasile sunt Solomon, mare clucer şi vornic, căsătorit cu o Catrina care, după moartea soţului său, va dărui un sfert din moşia Văscăuţi, Patriarhiei de Ierusalim (în anul 1714) şi Costachi, mare serdar la 1690, căsătorit cu fiica vornicului Manolachi Rosetti (de la el porneşte ramura Epurenilor) .

Dar cel mai de seamă dintre fiii lui Gavriliţă (al treilea al său şi primul cu Tudosica ) a fost Lupul Costache, un personaj cu totul excepţional al timpurilor sale şi, de aceea, temut şi invidiat de către contemporanii săi.

În timpul domniei lui Constantin Cantemir a ocupat dregătoriile de vtori-sluger şi vel-medelnicer.

Asupra domnitorului Constantin Duca are o mare influenţă (comentând unele sfaturi pe care i le dă lui Duca, Ion Neculce nu scapă prilejul de a-l caracteriza pe Lupu drept “bezmetec la minte” ) şi este vel-vistiernic, dar nu prea se pricepe la administrarea banilor .

Întreţine relaţii de prietenie cu stolnicul Constantin Cantacuzino (care îi trimite în dar, la 24 mai 1694, o Evanghelie greco-română, cu autograf) şi cu vodă Brâncoveanu .

În anul 1696, devine domn Antioh Cantemir, care îl numeşte pe Lupu comisar şi acesta reuşeşte, împreună cu alţi boieri, să îi alunge pe polonezi din ţară ; apoi devine mare vornic de Ţara de Sus.

Este apoi hatman, în timpul primei domnii a lui Mihai-vodă Racoviţă71 .

În 1705, Antioh Cantemir revine pe Scaunul Moldovei, iar Lupu Costache este vel-vornic de Ţara de Jos .

Constantin Brâncoveanu trimite un sol în Moldova, pentru a aranja logodna fiului său, cu fiica lui Antioh. La marele ospăţ oferit în cinstea solului, Lupu se îmbată şi spune “multe cuvinte deşerte şi fără treabă…împotriva lui Antiohi-vodă”, fapt pentru care s-a şi ridicat masa .

Lupu ştia să-şi disimuleze marile ambiţii, dezvăluindu-le numai din cauza beţiei .

În 1707, devine domn, încă o dată, Mihai Racoviţă, iar Lupu, care este şi rudă cu el, rămâne, în continuare, vel-vornic de Ţara de Gios (Jos) .

În timpul lui Nicolae-vodă Mavrocordat, fuge în Transilvania, împreună cu nepotul Constantin Costache şi cu boierii Catargiu, Rosetti şi Racoviţă.

La 1711, devine domn Dimitrie Cantemir, iar Lupul Costache îşi recapătă vornicia Ţării de Jos .

Atunci când Dimitrie Cantemir decide să se alieze cu Ţarul Petru al Rusiei împotriva turcilor, Lupu Costache decide să rămână neutru, bogăţia şi puterea sa permiţându-i să o facă.

Astfel, se retrage la mănăstirea întărită Bursuci (de la care îi va proveni şi porecla de “Bursucul” ), împreună cu neamurile şi slugile.

Neculce scrie că boierul îi era dator lui Cantemir cu 3000 de galbeni, plus încă 800, pe care îi primise de la domn pentru a cumpăra pâinea necesară armatei. Boierul face un inteligent joc dublu, încercând să se facă plăcut atât ruşilor, cât şi turcilor.

Cantemir şi ruşii îl trimit pe polcovnicul Chigheciu, pentru a-l aduce pe boierul răzvrătit.

Acesta se preface însă bolnav şi scapă, trimiţându-i doar zălog pe fraţii săi şi pe unul dintre fii; apoi continuă să-l îndemne pe vizir să treacă Dunărea, lucru care va grăbi înfrângerea ruşilor .

Lupu continuă, în acelaşi timp, să le dea de ştire ruşilor despre mişcările otomanilor şi acestora să le trimită corespondenţa militară rusească, pe care o intercepta (“Numai Lupul vornicul au prinsu acele cărţi şi le-au trimis la veziriul, ca un împiedecătoriu de binele creştinilor”).

Această atitudine ne-ar putea duce cu gândul la lipsa completă de principii morale a personajului (care poate fi considerat şi un “spion dublu”); nu putem, totuşi, să nu ne lăsăm uimiţi şi să nu admirăm curajul şi abilitatea politică a acestui boier, care a reuşit să se menţină pe o poziţie de relativ echilibru faţă de două imperii aflate în conflict şi faţă de domnitorul Moldovei.

Prietenia lui Costache cu vodă Brâncoveanu ar putea veni în susţinerea ipotezei conform căreia boierul moldovean ar fi avut o înţelegere cu domnitorul Munteniei, amândoi dorind înfrângerea lui Cantemir .

Este arareori accentuat rolul decisiv pe care l-au avut Lupu Costache şi neamul său în eşuarea proiectului rusesc de la 1711.

Este greu de crezut că a existat o strategie coerentă de stăvilire a expansiunii ruseşti şi este sigur că boierii vremii nu îşi puteau imagina că Moldova ar fi putut fi transformată, pe viitor, într-o gubernie a Ţarului.

Dar o parte a elitei moldoveneşti din epocă intuia (chiar dacă prin prisma unor interese de “clan”) că aventura atât de bine intenţionată a luminatului prinţ-cărturar şi cu atât de generoase perspective în cazul unei victorii ruseşti, nu putea să fie aducătore de prea mult bine.

Iată, deci, că prudenţa poate fi şi ea, în anumite împrejurări, o formă de curaj.

Contrar tabloului făcut de către Ion Neculce, paharnicul Constantin Sion îl prezintă pe vornicul Lupu în termeni mult mai favorabili (influenţat fiind şi de ruso-fobia sa), drept un “bun patriot” .

Furios pe atitudinea boierului, Petru I a poruncit ca neamul Costăchesc să fie în veci blestemat în bisericile pravoslavnice ale Rusiei.

Lupu Costache nu s-a sinchisit, însă, prea mult de această afurisenie (aşa cum găsim în Psalmii Regelui David: “că ei vor blăstema şi tu vei blagoslovi”) .

(va urma)


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22341 (raspuns la: #22130) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destin, - de Denysa la: 15/09/2004 23:07:40
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Acest minunat subiect ma fascineaza,credinta in Dumnezeu si dragoste face ca viata noastra a oamenilor sa fie un dar minunat de la Creator.
Am venit cu aceasta poezie a marelui poet national Eminescu.


Rugăciunea unui dac

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,
Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos:
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
Ş-acela între oameni devină cel întâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.

Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o -
Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor...
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

Străin şi făr' de lege de voi muri - atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!

#22434 (raspuns la: #22333) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ISTORIE RECAPATATA(continuare V) - de DESTIN la: 16/09/2004 00:34:50
(la: Cum gandim?)
După dezastrul de la Stănileşti, Ţarul Petru se retrage şi, odată cu el, pleacă în Rusia Dimitrie Cantemir şi boierii filo-ruşi.

Abia acum iese şi Lupu Costache din întăritura de la Bursuci şi, rămas singurul cu care vizirul mai putea discuta, este chemat de acesta şi mustrat pentru “hainirea” ţării.

Boierul îi arată, însă, că nu sunt de vină nici boierii, nici ţara, ci numai Poarta, care instalează domni nedoriţi de ţară.

Vorbele Lupului sunt o adevărată pledoarie pentru alegerea domnitorului de către boieri şi ţară:

"Iar mai nainte era obiceiu de-ţi alegè boierii şi ţara domnu, pre cine poftiè ei, ţi pre acela punè şi Poarta".

Vizirul nu îi răspunde, dar nu va uita afrontul

Pe moment, însă, îl îmbracă pe Lupu cu caftan, numindu-l caimacam, împreună cu postelnicul Macsut.

Cei doi caimacami îl gonesc pe Curtu-paşa din Iaşi.

Odată intraţi în capitală, li se alătură un al treilea caimacam, vărul lui Lupu, Antiohie Jora, care dorea să-şi facă uitată colaborarea cu muscalii.

Lupu, “ca unu lup nesăţios”, a început să-i pedepsească pe foştii aliaţi ai ruşilor.

Căimăcămia lui a durat 40 de zile.

Răzpunzând unor jeluiri şi mânat, probabil, de aversiunea faţă de semeţul Lupu Costache, vizirul îi arestează pe caimacami şi îi trimite la Varna, unde vor sta doi ani (sau opt luni,dupa alte date ).

La 1712, este instalat domn al Moldovei, Nicolae Mavrocordat.

Foştii caimacami ies din închisoare, prin mijlocirea hanului, căruia îi dăruiesc câteva sate.

Temându-se de influenţa păstrată încă de Lupu pe lângă Poartă, domnitorul Mavrocordat îl recheamă în ţară, în iulie 1712, şi îi dăruieşte din moşiile celor aflaţi în surghiun în Rusia, printre care se găsea şi Ion Neculce (care îşi va recupera moşiile în timpul celei de-a treia domnii a lui Mihai-vodă Racoviţă).

Întors în ţară, Lupu primeşte opt pungi de galbeni şi este făcut vel-vornic.

Neculce se plânge de mizeriile pe care i le-a făcut boierul, pentru a-l ţine departe de ţară şi a-i păstra moşiile.

Deşi fusese în cinstea domnitorului, la mazilirea lui Mavrocordat, Lupu îl vorbeşte de rău.

Aici, Neculce nu ratează prilejul de a încondeia puţin semeaţa familie a Costăcheştilor, atât de greu de supus oricărui fel de autoritate:

“…după cumu-i firea acestui neam a Gavriliţeştilor, de nu sint nici unui domnu mulţămitori, ce pre urmă tot cu năpăşti le mulţămesc”.

Lupu Costache începuse deja să aibă mult prea mulţi duşmani, care îi doreau dispariţia.

În anul 1716, Mihai-vodă Racoviţă vine în Moldova pentru o a treia domnie.

Lupu este pus vel-vornic de Ţara de Jos.

În urma uneltirilor lui Nicolae-vodă Mavrocordat, care nu uitase afrontul, vizirul Gin Ali-paşa îl arestează pe Lupu Costache şi, fără judecată, pune să i se taie capul, în câmp.

Corpul îi rămâne neîngropat, hrană păsărilor.

Împreună cu el au mai fost executaţi Mihai Cantacuzino şi spătarul Dudescu, pretextul fiind o presupusă colaborare cu austriecii.

Figura marelui boier este mult mai bine văzută în Cronica racoviţeană (Lupu fusese un apropiat al lui Mihai-vodă Racoviţă) şi în cronica lui Nicolae Costin, în care există, interpolat, acel Izvod Costăchesc scris, se pare, la porunca lui Lupu Costache (care simţea nevoia unei căi proprii de legitimare a acţiunilor sale), cu începere după data de 1 august 1712, deci după întoarcerea boierului de la Varna.

Cronica de familie ar fi putut fi scrisă de către un Ştefan Pădure, fiul preotului Pădure de Suceava şi fratele tiparnicului Dumitru Pădure.

Nicolae Costin ar fi putut primi izvodul chiar de la marele boier, spre a-l folosi ca sursă în alcătuirea cronicii sale.

Iată deci o altă latură a neamului Costăcheştilor, care nu au fost numai abili politicieni, ci şi cărturari (tradiţia cărturărească porneşte în familie de la Antiohie Costache, căsătorit cu fiica lui Grigore Ureche şi continuă cu Gavriliţă, Tudosica Costin şi Lupu).

Lupul Costache este ”reprezentantul tipic al boierimii moldovene din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi primele decenii ale scolului al XVIII-lea”, mai întâi partizan al luptei anti-otomane, mai apoi “credincios” turcilor.

Depăşind imaginea fixată de cronicarul Ion Neculce, descoperim în el un boier cultivat, cu ambiţii domneşti şi care, dincolo de ţesăturile intrigilor, se dovedeşte a fi una dintre minţile cele mai limpezi şi voinţele cele mai puternice din Moldova epocii sale.

Nu am dezvoltăm aici întreaga descendenţă a boierilor Costăcheşti de care am vorbit până acum, am exemplificat sintetic gandesc.

Amintesc aici doar ramurile care s-au desprins, în timp, din trunchiul comun al familiei, precum şi reprezentanţii cei mai importanţi ai acestora, oprindu-ma cu precădere la trei dintre ei:

vel-logofătul Constantin Costache, Veniamin Kostaki, Mitropolitul Moldovei, şi Emanoil Kostake-Epureanu, prim-ministru al României.

Epurenii şi-au luat numele de la vechea moşie a familiei (deţinută încă din secolul al XVI-lea), Epurenii din ţinutul Fălciu.

Mai importanţi:

-Manolache, fiul lui Costachi Costache. A fost mare-logofăt (1760); căsătorit cu Maria, născută Pallady.

-Iordache, fiul lui Lupu Costache. A ocupat, la 1727, dregătoria de vel-vornic în timpul domniei lui Grigore-vodă Ghika. A fost căsătorit cu o Racoviţă şi a murit asasinat la porunca domnitorului, rămânând fixat în conştiinţa populară, prin balada despre “Iordache al Lupului” (neînţelegându-se cu domnitorul, care se temea că Iordache i-ar fi putut uzurpa Scaunul, el fugise în “Ţara Bugeagului, scăparea pribeagului”, la tătari, cu care era foarte bun prieten; tătarii i-au propus chiar să intre cu armata în Moldova şi să îl instaleze Domn, în locul lui Ghika. Iordache a refuzat: “Cine-aduce oastea-n ţară, de blestemul ţării moară !”. Până la urmă, în naivitatea lui, se lasă convins de Ghika să revină în Moldova, unde domnitorul pune să fie decapitat, după ce îl primise la Iaşi cu mare cinste).

-Grigoraş, fiul lui Manolache, primul care ia numele de Epureanu. A fost vel-spătar şi a avut-o ca soţie pe Mariţa, născută Caragea.

-Iordache Epureanu, nepotul lui Grigoraş, mare-vornic, căsătorit prima dată cu o Callimachi şi a doua oară cu o Samurcaş.

-Emanoil (Manolache) Kostake-Epureanu(1824-1880, născut la Bârlad), fiul lui Iordache Epureanu.

A fost membru al Adunării ad-hoc a Moldovei, în 1857; preşedinte al Consiliului sub Cuza-vodă; preşedinte al Adunării Constituante din 1866; de mai multe ori ministru şi prim-ministru (în perioada aprilie-decembrie 1870, a condus un guvern de debutanţi, aşa-zisa “Cloşcă cu pui”, în timpul “revoluţiei” de la Ploieşti; al doilea său mandat s-a desfăşurat în perioada aprilie-iulie 1876).

Mai întâi conservator, semnatar al “Petiţiei de la Iaşi” (2 mai 1871) şi Ministru de Justiţie, se îndepărtează apoi de Lascăr Catargiu şi, în ianuarie 1875, se află în fruntea “independenţilor de dreapta”, pentru ca ulterior să se apropie de liberali şi să fie membru al “Coaliţiei de la Mazar-Paşa” (actul de naştere al Partidului Naţional Liberal, semnat în casa englezului Lakeman, poreclit şi Mazar-Paşa). Se retrage din Parlament în urma votării de către conservatori a Convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria şi a concesiei pentru linia Ploieşti-Predeal. Liberalii câştigând alegerile, este ales senator de Tutova; devine apoi Ministrul Lucrărilor Publice, după care ajunge, în 1876, Prim-ministru şi Ministru la Comerţ, Industrie şi Lucrări Publice. Fiind un moderat, se vede tot mai izolat în partid.

Simţindu-se ca un “orfan” în camera dominată de “roşii” (liberalii radicali), demisionează din funcţia de Prim-ministru, primind elogiile lui Ion Brătianu, cel care îi urma în această demnitate (iată un fragment dintr-o cuvântare a lui Epureanu, ţinută în Cameră: “Mie permiteţi-mi a mă considera mai mult ca un copil orfan între d-voastră.”).

Kostake-Epureanu se distanţează de liberalii radicali (aripa Rosetti-Brătianu), alături de Mihail Kogălniceanu, Vernescu, Blaremberg, Grădişteanu, Pake Protopopescu şi alţii.

Combate Convenţia cu Rusia, pentru trecerea trupelor acesteia prin ţară, spre frontul din sudul Dunării:

“Şi încă o dată vă spun că concluziunea aci este că nici Convenţiunea de faţă nu poate să ne dea speranţă că va fi cea din urmă încălcare a teritoriului nostru”.

Manolache a fost un distins orator şi a fost căsătorit cu Maria Sturdza.

Felul independent în care acţionează Manolache Kostake-Epureanu faţă de facţiunile aflate în lupta politică la sfârşitul secolului al XIX-lea, oroarea lui de înregimentare şi ruso-fobia ni-l readuc în minte pe înaintaşul său, Lupul Costache.


(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

greu e sa incepi cand ai multe de zis - de desdemona la: 16/09/2004 11:42:00
(la: Zodii)
Bounjur la companie ! (hihihi - ca-i dimineata si am chef de hlizeala)

Cine a 'indraznit' sa deschida un subiect atat de vast (si in care am atatea de zis, ca nici nu stiu de unde sa incep) ?! Nu stiu de ce nu mi-a venit mie mai intai ideea asta (probabil de teama ca daca incep nu ma mai pot opri). Astrologia mi-a fost un hobby foarte serios inca din copilarie, si nici acuma nu mi-a trecut.
Dar de fapt nu imi plac toate aspectele din astrologie. Nu ma intereseaza aspectul de prezicere a viitorului si de 'slefuire' a destinului. Viitorul si destinul se descurca ele foarte bine, ce ma pasioneaza in astrologie e cunoasterea oamenilor. Fiecare persoana e altfel, si intalnim diferente atat de mari fata de noi, dar varietatea naste frumosul, si diferentele dau nastere intelegerii si iubirii. In una din multele texte astrologice citite de mine aparea o fraza in genul: zodiile cu care suntem in armonie ne ofera incurajare si energie, cele cu care suntem in conflict ne fac sa evoluam, sa invingem demonii din noi.
Hai sa trec la ceva mai concret (pana nu plictisesc pe toata lumea):
Eu la chinezi sunt Dragon-Tigru-Câine (dupa an, luna, ora - nu prea amabil nici unul !). In zodiacul clasic sunt Varsator (de pe granita cu Pestii) cu ascendentul in Fecioara.
Mi-am facut un horoscop complet bazandu-ma pe efemeridele online gasite pe internet, si in el am descoperit explicatii la anumite parti din caracterul meu (de ce imi sare tzandara cat ai zice peste si de ce ii cicalesc pana la distrugere pe cei din jurul meu). Altfel, sunt destul de simpatica si ii pacalesc pe cei din jur sa ma iubeasca (pana am ocazia sa dau un sfat sau sa fac o critica, si-atunci sa te tii!). Imi place sa fac paranteze (in paranteze (in paranteze))). Dar nu uit sa le si inchid (am si eu ceva notiuni de programare). Na, ca iar m-am dezlantuit! Scuze.
Sunt multe de zis despre zodii, si e greu sa incepi.
"Sunt greu batranii de pornit !
Dar de-i pornesti sunt greu de-oprit"
(da' io nu-s batrana, numa' ma laud).
Cateva resurse astrologice
http://www.astro.com/swisseph/swepha_e.htm
http://www.cafeastrology.com/
A vous !

Desdemonovici



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...