comentarii

frica de moarte genereaza dumnezei


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
viata si frica de moarte - de desdemona la: 18/05/2004 05:06:20
(la: Trecut si viitor, amintiri si lacrimi)
Cunosc multi oameni carora nu le e frica de moarte (honestly, deloc). Dar pentru a avea aceasta stare de spirit trebuie sa fii un om ceva mai special. Trebuie sa te cunosti si intelegi, si sa vezi naturaletea acestor doua stari (caci se cunoaste din vechime ca tot ce se naste trebuie sa moara). Trebuie sa-ti accepti conditia cu seninatate, si sa profiti de viata pe care o traiesti, sa te bucuri si sa creezi ceva frumos, durabil, sau placut pentru altii. Cand eram mai mica (pe la 12-13 ani) ma tulbura gandul la efemerul fiintei umane, si nu puteam concepe aceasta realitate a mortii. Ma intrebam: care e folosul sa traiesti si sa creezi daca dupa un timp de toate se alege ... praful. Raspunsul mi l-a dat plopul din fata blocului meu, care crestea chiar sub fereastra mea: an de an ii vazusem frunzele inmugurind, cantandu-si verdeata in lumina soarelui si racoarea noptii, si cazand, galbene, sub frigul toamnei. Efemera e viata frunzelor ! Dar toate, prin existenta lor, hraneau copacul, care a crescut, an de an, de a ajuns mai inalt decat blocul (era un plop, si blocul are 4 etaje). Totul are un sens; daca o viata izolata nu inseamna nimic, viata si cultura unei comunitati (popor sau omenire) creste prin toti membrii ei, trecuti si prezenti.
Intr-o zi, plopul a fost taiat (crescuse mai mare decat permiteau standardele primariei). Am fost cam trista (era un copac-filozof, care ma invatase tainele mortii).
Dar (desi instinctul de conservare ma indeamna sa am grija, sa ma protejez si sa imi respect viata) in clipa cand mi se va spune sa 'ma pregatesc pentru ultima calatorie' voi fi gata, fara teama si fara regrete. De asemenea, as vrea ca la moartea mea, nimeni sa nu planga si nimeni sa nu-mi regrete disparitia, amintindu-si mai bine toti anii minunati pe care i-am trait, prietenii si bucuria care m-a insotit tot timpul. Caci si eu ca si altii sunt un val pe oceanul vietii si cand ajung la liman, alte valuri se nasc undeva pe acest mare ocean.

___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
Lipsa fricii de moarte ...in lumea vesnica a lui Zalmoxis - de DESTIN la: 02/08/2004 00:19:17
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Lipsa fricii de moarte,cat de mult au fost impresionati soldatii romani, care, nu mai urmaresc pe daci dupa prima batalie ...pe dacii care se retrag, ci doar le dau foc la case. De ce acasta tactica aplicata de Traian,intr-o tara in care avea de gand sa locuiasca "o vesnicie"? Toti dacii de pe Columna mor impacati, sufletul lor este deschis si curat, pregatit pentru trecerea secanta in lumea vesnica a lui Zalmoxis. Oare nu despre aceasta deschidere curata a sufletului ii vorbea lui Socrate in timpul luptei de la Potidea (432 BC) acel medic enigmatic al lui Zalmoxis? Oare nu acesti daci care mor in scenele de pe Columna eliberati de angoasele fiintarii lumesti ne relateaza cu seriozitate ca arta de a deveni nemuritor, de care vorbeste si Herodot, si Platon, nu este o simpla poveste traco-getica?

Bibliography:
Platon, Opere , vol VII, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1993

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Da, mi-e frica de moarte....... - de (anonim) la: 07/12/2004 10:05:05
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Recunosc ca imi e frica de moarte.....nu sunt pregatit pt asa ceva si nu pot sa o accept.....inca. Poate si faptul ca inca sunt tanar are o contributie importanta in acest fapt. Nu inteleg de ce Dumnezeu ne-a dat viata si tot El trebuie sa ne-o ia! Mai bine nu ne-o dadea!!!! Ehhhh.....dar asta e viatza.......niciodata nu esti multumit de ceea ce ai......tre sa ma obisnuiesc cu ideea ca voi muri.....DAR sa nu uitam ca speranta moare ultima.....:) Mersi pt sfat......o sa incep sa imi traiesc viata la MAXIM.......ca doar asa ma si cheama.... Sarbatori Fericite!!! Maxim Ionut pt Adela

#30929 (raspuns la: #30782) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mie frica de moarte / Thanato - de kedi la: 31/10/2005 18:10:19
(la: Aveti fobii??)
Mie frica de moarte / Thanatophobia, e nasol de tot si chiar simt ca am nevoie de ajutor sa ma vindec ... daca s-o putea. Ati tot zis ca cel mai bun mijoc de a infrange teama e sa te lupti cu ea. Nu prea cred ca e valabil in cazul meu, tocmai de la momente de prea aproape de ea cred ca mi se trage. Poate majoriatea oamenilor au frica asta, la mine e patologica... ma doare capul rau-ma gandesc poate fac un accident vascular, ma inteapa in zona inimii ma gandesc poate fac stop cardiac si tot asa... E chinuitor rau... nu stiu cum sa scap fara psihiatru :)

to live is to die, to love is to lie
Cui nu-i e frica de moarte, n - de mya la: 03/08/2006 20:59:41
(la: Ce este frica?)
Cui nu-i e frica de moarte, nu-i e frica nici de viata. La concluzia asta au ajuns toti pacientii care au trecut prin moarte clinica. Tare, nu?
frica de moarte - de dorinteodor la: 18/05/2007 13:49:40
(la: Va e frica de moarte?)
zaraza sc,

daca ma intrebi acum zic ca nu-mi pasa de moarte si dumnezeu nu are nici o importanta in afacerea asta.

intrebarea asta se poate pune si altfel: cind o sa fi batrin, bolnav, neputincios,.. atunci o sa-mi fie frica de moarte?

raspunsul, in mod ciudat, este oarecum nu deoarece atunci cind voi fi in acea situatie, mintea nu mai functioneaza prea bine si cred ca nici nu se pune problema de a pune intrebari esentiale, atunci cind chestii simple, cum ar fi sa bei apa dintr-un pahar poate devini o aventura.... dorinteodor
frica de moarte - de alex andra la: 20/05/2007 06:24:08 Modificat la: 20/05/2007 06:24:24
(la: Va e frica de moarte?)
Nu cred ca frica de moarte trebuie neaparat legata de existenta sau inexistenta credintei. Inainte de a fi credinciosi sau atei suntem oameni. Si ala care spune ca nu are macar o strangere de inima cand se gansete la moarte minte. La moartea in sine, la clipa mortii, la "gestul" mortii.
Nu stiu daca mi-e frica, frica, sigur e o frica amanata, lasata pentru mai tarziu. Inca sunt nemuritoare:)))
Dincolo de gluma, de cand am mortii mei dragi, am invatat sa traiesc cu ideea de moarte, s-o accept. Dar frica exista.
#198788 (raspuns la: #198787) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu îmi este frică de moarte... - de Lady Allia la: 30/05/2007 11:05:47
(la: Va e frica de moarte?)
Nu sunt ateu şi nici nu am fost vreodată!
Mă mai iau câteodată în gândurile mele "de piept" cu Doamne Doamne, dar sfârşesc prin a mă bucura că există şi îmi este cel mai bun prieten.
Înainte de a-mi fi frică de moarte...mie îmi este frică de viaţă!
Eu cred că înainte de a ne gândi ce este moartea, dacă ne este frică de ea sau nu...ar trebui să ne gândim ce este viaţa şi cum ajungem noi la capătul ei!
Eu nu caut sensul vieţii sau al morţii! Le accept pe amândouă aşa cum sunt ele!
În viaţă însă îmi doresc să merg înainte culegând clipe, trăiri, învăţăminte şi sper ca în drumul meu să nu lezez, să nu rănesc pe nimeni atât cât îmi stă în putinţă!
Vreau să râd, să profit de prezenţa celor dragi în preajma mea, să adun albume întregi de amintiri frumoase şi vreau să pot să spun la sfârşit: "am trăit frumos, am fost fericită, am iubit şi am avut o viaţă bună!", altfel...ar fi cel mai mare păcat pe care l-aş săvârşi trăind!
Vreau ca viaţa să îmi fie o călătorie frumoasă, vreau să ajung la capătul ei cu bagaje frumoase şi folositoare, vreau ca nepoţii, copiii şi familia mea să îşi amintească de mine zâmbind fără durere şi amintindu-şi că mi-am trăit viaţa iubind-o!
Iar când va fi să fie...că de moarte vorbim...aş vrea să trec dincolo privind pe dragul meu, ochii lui caldă şi căprui pentru a putea să îi iau cu mine toată dragostea cu care m-a alintat, m-a spijinit şi m-a încălzit! Vreau să îl ţin de mână şi să îmi umplu sufletul de iubirea lui şi amintirile noastre ca să pot să mor şi să mă nasc din nou cu el în suflet!
Nu de moarte îmi e mie teamă ci de faptul că las atâtea persoane şi amintiri frumoase în urmă şi poate niciodată nu voi mai avea privilegiul să îi reîntâlnesc!
"...frica vinde. Iar frica de moarte, cel mai mult" (vaccinul antigripal adeca) - de 1brasovean la: 13/01/2010 13:04:16
(la: Vaccinarea impotriva gripei porcine - pro sau contra? )
Antropologul Vintila Mihailescu (...): Societatea de consum a invatat de curind ca frica vinde. Iar frica de moarte, cel mai mult
(vezi AICI)
frica de moarte - de Cassandra la: 28/06/2006 19:33:20
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
"Du-te si asista la moartea unui credincios si du-te si asista la moartea unui ateu. Vei intelege atunci diferenta, vei intelege atunci ce e cel mai important in viata. "


Mi se pare jalnic ca viata omului sa fie dictata de o iluzie, aceea a vietii eterne fara de care nu poate sa conceapa viata actuala. Este o slabiciune pe care au speculat-o din plin toate religiile monoteiste. Un ateu stie ca moartea este un proces natural, si invata sa o accepte (frica de necunoscut este ceva natural). De fapt toti temem mai mult sau mai putin momentul mortii, mai ales datorita fricii de singuratate, durere, suferinta, de a nu face fata situatiei asa cum ne-am dori atunci cind viata ni se stinge. Sa nu-mi spui ca crestinii in general nu tem momentul mortii. Chiar aparitia religiilor este o dovada a faptului ca aceasta teama este importanta.
Eliberati de iluzia vietii eterne, ateii invata sa aprecieze mai mult viata, singura de care putem fi siguri si pe care ar trebui sa o pretuim. Invata ca scopul vietii sint celelalte fiinte de pe pamint, ceilalti oameni si vietati, fericirea celor dragi si nevatamarea celorlalte fiinte (nu numai a oamenilor).
Iata ce spunea un mare umanist cind viata sa se apropia de sfirsit:

"Desi ceasul mortii mi se apropie, nu mi-e teama sa mor si sa ajung in Iad sau (ceea ce ar fi mult mai rau) sa ajung in versiunea popularizata a Raiului. Astep ca moartea sa fie "nothingness" si ii sint multumit ateismului pentru ca mi-a inlaturat orice teama posibila in fata mortii" [Isaac Asimov]

#130552 (raspuns la: #130449) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Problema de viata si moarte! - de mya la: 23/08/2004 12:22:27
(la: Despre viata si moarte)
De ce sa-mi fie frica de moarte? Cat traiesc nu mi-e frica de moarte fiindca sunt in viata...iar cand o fi sa mor ... de ce sa-mi mai fie frica, ca tot am murit? ;-).

Parerea mea e ca moartea face parte din viata, nu e ceva special, abstract...e ceva normal, firesc. Apoi cei carora le mor rudele, prietenii sufera pentru ei (ca raman fara persoana respectiva) isi plang oarecum de mila, la modul egoist. Mortii sunt dusi si impacati in fond, sufletul lor e eliberat si fericit. Se ridica din stramtoarea si incorsetarea corpului (ca ambalaj), se duc la Dumnezeu. Zic la modul general.

Daca ajungi sa nu-ti fie frica de moarte din timpul vietii - nu ti-e frica nici de viata si stai sa vezi atunci...cum se duc toate fricile (astea marunte), le razi cu cutitul si ramai curat!

...moartea - de helena la: 19/11/2004 14:20:53
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Nu mi-e frica de moarte, ci mi-e teama de vesnicia ei si mi-e teama ca nu-i mai vad niciodata pe cei dragi...
Daca ar fi sa stim ca sufletul este cu adevarat nemuritor si ca ne vom reincarna din nou pentru a ne repara greselile din viata anterioara si fata de cei pe care i-am ranit altadata, parca am spune ca exista cu adevarat speranta
#29221 (raspuns la: #29210) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nici mie nu mi-e frica de moa - de Horia D la: 23/02/2005 22:12:13
(la: Nu ma tem de moarte...)
nici mie nu mi-e frica de moarte, dar ma tem putin de eternitatea ei:))
Fricile astea... - de scouty_tam la: 12/05/2005 23:32:56
(la: Aveti fobii??)
Nu cred ca este om care sa nu aiba macar o frica. E mai grav cand devine fobie... atunci atinge patologicul. O frica apare in fata unui obiect concret, fobia apare chiar la gandul legat de acel obiect.

Face parte oarecum din normalitatea umana sa avem frici; fiecare cu ale lui. De exemplu, frica de intuneric... asta e frecventa. Se naste cand suntem mici, in jocurile copilariei, cu 'Bau Bau'. Bau Bau este cel care ne 'fura' siguranta: 'nu esti cuminte, te dau sau il chem pe Bau Bau'. Uite-asa acest personaj fictiv care simbolizeaza intunericul, raul, moartea... face o 'introducere', o 'informare' ca dincolo de caldura si afectiunea parintilor, exista si rau.

Frica de intuneric am asociat-o cu frica de moarte, de singuratate. De ce atunci cand aprind o veioza, un bec sau orice sursa de lumina, cei carora le e frica de intuneric, se linistesc? De ce atunci cand mai sunt in camera cu cineva, cei care traiesc frica asta, sunt linistiti?

...dar se poate trata.
__________________________
Surreal but nice
Moartea - de Tofan Ana Isabella la: 05/10/2005 08:43:09
(la: Despre viata si moarte)
La un moment dat eram ingrozita ca voi muri.... Nici nu mai puteam dormi noaptea de frica ... Apoi mi-am dat seama ca si moartea face parte din viata...La moartea bunicii mele ,ma incerca si un sentiment de tristete ,dar si unul de bucurie gandidndu-ma ca acolo unde merge paote ii va fi mai bine decat acum.
Adeseori m-am visa moarta sau mi-am inchipuit cum cei dragi ar fi in jurulmeu,cum ar arunca cu pamant negru peste cavoul meu . Acum nu imi mai este frica de moarte,dar ma gandesc daca voi muri cu demnitate sau nu( intrucat in viata nu ruesesc sa fiu demna).....Daca aici pe Pamant ma chinui,paote macar dincolo va fi mai bine... Adeseori fac si glume cu tenta macabra pe care cei din jur nu le accepta...DE ce nu doresc unii sa vorbeasca despre moarte?De ce este un subiect tabu
Pt Paianjenul - de Cassandra la: 29/10/2005 18:04:18
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
"- CRAP.

O doctrina religioasa/filozofica/ideologica/etc. reflecta modul in care un individ/colectiv percepe realitatea (sau unele aspecte ale acesteia) si atita timp cit aceasta doctrina nu aduce nimanui prejudicii de vre-o natura sau alta, nu are de ce sa fie calificata ca violenta.

Si iarasi, daca referindu-ne la un individ, afirmam ca e evreu, tigan, negru, european, asiatic, etc., facem uz de termenii respectivi pur si simplu pt. a identifica grupul etnic caruia apartine acest individ... si nicidecum din lipsa de consideratie fata de individ. (Daca - dintr-un motiv sau altul - altii atribuie si conotatii negative respectivilor termeni, e treaba lor, nu a noastra...)."


Poate e dificil sa lasam la o parte analogiile scatologice cu farmecul lor irezistibil si sa reflexionam mai atent asupra adevarului inchis in citatul din Krishnamurti atita timp cit nu concepem o lume fara etichete. Este si mai greu daca nu consideram citatul in intregime si-l analizam pe bucati, pentru ca-si pierde esenta. Eu l-as mai citi macar odata si i-as acorda inca o sansa tinind cont cel putin de faptul ca autorul acestor cuvinte este considerat unul dintre cei mai mari ginditori ai secolului XX si a luptat toata viata pentru libertatea si independenta in gindirea umana.
In orice caz, noi cei care am trait pe meleaguri straine ar trebui sa intelegem mai bine adevarul acestor cuvinte, care se refera in primul rind la etichetare si prejudecati, pentru ca mi-e greu sa cred ca exista cineva care nu s-a simtit citusi de putin incomod la intrebarea uneori atit de repetata "de unde esti?" intrebare generata de nevoia pe care o simt oamenii in general de a separa in categorii.

Ca sa dau un exemplu, afirmatia mea publica (eronata) ca Paianjenul este tigan, nu-i va produce absolut nici o senzatie de incomoditate si nici pe departe dorinta imperioasa de a instiinta pe cit mai multi asupra erorii, ci ma va corecta cu calm pe mp.

Tot Krishnamurti spunea: "…daca esti crescut, nutrit, conditionat de o anumita religie, privesti viata prin valul de prejudecati al acesteia ceea ce te impiedica sa intelegi complet viata si genereaza confuzie si suferinta…A fi cu adevarat critic nu inseamna a fi in opozitie. Majoritatea am fost obisnuiti sa ne opunem dar nu sa criticam. Cind cineva se opune, aceasta indica faptul ca are un interes personal pe care doreste sa-l apare, dar nu aprofundeaza printr-o analiza critica."

Asa incit revenind la "iubirea aproapelui", stim cu totii din istorie cit rau colateral a generat pe linga binele intentionat. Catalin "ma iubeste" si imi vrea binele, vrea sa descopar si eu calea pe care el a descoperit-o si care dupa parerea lui si a altora ca el este singura cale corecta. Dar o cale mai corecta este aceea de a incerca sa ne eliberam de prejudecati si sa intelegem ca toti sintem marcati de aceeasi teama - frica de moarte. Iar ceea ce numim iubire pentru divinitate, adevarata cale sau adevar, este produsul acestei FRICI. Singura forma de "iubire" de care "aproapele" are nevoie se manifesta prin straduinta de a nu face rau si a exersa in masura posibilitatilor fiecaruia intelegerea si compasiunea- fara etichete sau prejudecati si fara sa ne "opunem" dar cu un profund spirit (auto)critic.



#82750 (raspuns la: #82656) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
fara frica - de andreuzza la: 05/03/2006 20:02:37
(la: tie frica de moarte?)
Nu-mi este frica de moarte. Atunci cand va veni clipa sa nu doara prea tare si sa-mi pot lua ramas bun de la cei dragi.Mai devreme sau mai tarziu tot vom trece prin ac. experienta, fie ca vrem sau nu, cu sau fara frica.
pentru picky - de casandra_radu la: 02/08/2006 20:01:02
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Vezi picky, incepi sa gandesti :) Ai dreptate, Dumnezeul stiut de noi e ala facut de mintea noastra, adica un concept, frumos elaborat ce e drept, dar nimic mai mult.
Poate Dumnezeu nu a facut nimic. Poate Dumnezeu e totul. E cam tampita ideea ca Dumnezeu a creat lumea, in sensul ca Dumnezeu este cauza iar lumea efectul. Ca atunci stam sa ne gandim, ce era inainte sa existe Dumnezeu? Ceva trebuie sa fi fost, spatiu..ca altfel unde ar fi aparut Dumnezeu daca nu exista un spatiu. Rational nu poti gandi decat in trmenii astia: cauza-efect, premisa-concluzie, scop si mijloace. Dar poate ca Dumnezeu transcende aceste aspecte. Si cum le tanscende, mintea nu poate sa-l inteleaga.
POate Dumnezeu nu are un inceput, nu are un sfarsit, este spatiul, vidul si este de asemenea si plinul, totul, lumea.
Daca vom consdiera ca, creatorul nu e ceva distinct de creatia sa, atunci totul este Dumnezeu, inclusiv omul, inclusiv spatiul ce l-a "precedat". Si cum ar putea fi Dumnezeu distinct de creatia sa?! Daca ne uitam la om - creatia sa, nu? Observam cat de imperfect este. Poate ceva perfect sa creeze ceva atat de imperfect precum omul?Pai se pare ca poate..si atunci probabil ca Dumnezeu, ca esenta este cu totul altceva decat perceptia noastra despre el. Dumnezeu din ceruri este mort, de fapt nu a existat niciodata. Pe undeva simtim asta, suntem disperati cautandu-l si desigur ca nu-l gasim, nu asa.
In viziunea mea, mintea omului este singurul lucru care e departe de Dumnezeu. Mintea e ca o bariera sau ca un ecran care distorsioneaza realitatea. Cate idei isi fac oameni despre lucruri! Inclusiv Dumnezeu. Iar apoi pretind sus si tare ca ei il cunosc. Doar fiindca si-au facut niste idei despre el sau au citit despre el. Parca in Vechiul testament cica zicea Dumnezeu "sa nu ai alti dumnezei in afara de mine...eu sunt un dumnezeu foarte gelos". Sa fie acesta Dumnezeu? :) Mai degraba mi se pare ca ar fi ideea celui care a scris, care a proiectat asupra lui Dumnezeu propria sa pornire..gelozia. Auzi, Dumnezeu gelos! :)) Pare mai degraba un tip autoritar, posesiv si maruntel care tuna si fulgera, ii obideste pe oameni, ii chinuie pe evrei timp de 40 de ani prin desert si asa mai departe. Dumnezeul din vechiul testament este departe de oameni, ii conduce, dar nu-i iubeste, este rece, necrutator, neiertator.
Discrepanta e mare fata de noul testament. Am avut noroc ca a venit Isus, fiindca el a adus iubirea, iertarea. El nu a judecat pe nimeni... Din pacate si iubirea adusa de el, a fost otravita de biserica. Biserica...nu concepe sexul premarital, de altfel nu concepe multe. Adica nu conteaza daca eu iubesc, e un pacat sa am relatii intime cu omul iubit. Nu, eu trebuie sa trec printr-un ceremonial inventat de om ca sa nu fie pacat. Amuzant de-a dreptul. Ce sa faca un om in aceste conditii? Eu am dat curs pornirilor firesti si am constatat ca nu este nici un pacat sa faci dragoste cu omul iubit. Dimpotriva, este o mare bucurie. Sexul este sursa vietii, iar Dumnezeu nu este impotriva vietii, poate este viata insasi. Dar vine biserica...ce sa-ti povestesc. Biserica a jucat un mare rol in configurarea unei perceptii distorsionate a omului despre Dumnezeu si despre Isus. Preotii sunt departe de Dumnezeu...uneori vad pe strada cate un preot. De fiecare data il studiez atent. Majoritatea sunt innegurati, au o privire goala, o seriozitate sumbra. Parca asteapta sa vada vreun pacat si sa-l infiereze, parca asteapta mereu sa faca morala si par vesnic dezaprobatori. Sunt haiosi. Acesti oameni care nu au curajul sa se bucure de viata si sunt impotriva ei, impotriva dorintelor, impotriva iubirii... Probabil sunt si altfel de preoti, dar ei sunt altfel nu fiindca sunt preoti ci fiindca asa sunt ei, probabil oameni sensibili, care simt, care intr-adevar au in ei macar un dram de iubire.
Mai aproape de Dumnezeu e omul simplu, ala care sta cu turma lui de capre in varful muntelui si habar nu are de teologie. Cata seninatate pe fata unui astfel de om! El nu gandeste, doar sta. Si e mai aproape de absolut decat orice mare sau mic ganditor. Si e firesc sa fie asa. El nu gandeste la Dumnezeu, nu-l analizeaza, nu isi face dintr-o idee Dumnezeu. El este pur si simplu. Nu vad un asemenea om postind sau torturandu-se in orice alt mod, ceea ce e de altfel o prostie. Idei de genul ca daca postesti ajungi in Rai :)) Sau daca mori virgin ajungi in rai :))) Sau ca daca te bati la sange asta inseamna ca te caiesti si Dumnezeu te va ierta :)) Mda..oare lui Dumnezeu ii face placere cand suferim? Am senzatia ca nu.
Mintea umana are nevoie de concepte ca sa isi explice anumite lucruri. de altfel mintea umana este doar o insiruire haotica de ganduri, este lipsita de consistenta. Mereu se indoieste, incontinuu proiecteaza in exterior ceea ce crede ea despre lucruri, si care deisugr nu se suprapune cu realitatea.
Omul are nevoie de Dumnezeu si atunci l-a inventat. Acest proces e necesar pentru ca in momentele de disperare, de suferinta, de durere, sa ai la ce sa te rogi, sa te consolezi ca ai un reazem, ca nu esti singur. Dumnezeu - conceptul, fiindca in acest sens vorbesc, a fost inventat din frica. Frica de viata, frica de suferinta, frica de moarte. Cand iti este frica dintr-odata te pomenesti singur (nu ca devii singur, asa ai fsot tot timpul, dar atuncir ealizezi) si atunci ce remediu mai bun decat sa crezi ca exista Dumnezeu si sa incepi sa te rogi. Probabil simti usurare, rugandu-te. Tot repeti Tatal nostru sau mia stiu eu ce. Si crezi ca te aude, ca te ajuta. Este doar un joc al mintii. Dumnezeu nu sta in minte. Daca Dumnezeu este iubire, cum spune Isus, pai ce sa caute el in minte? Au oare iubirea se naste in minte? Sau in inima? Voi sa-mi spuneti.
frica? nu ... emotie? da - de danverab la: 18/05/2007 12:03:00
(la: Va e frica de moarte?)
Frica de moarte e cumva plantata in noi de la nastere. Ea exista ca o protectie la autodistrugere. Sigur ca putem depasi aceasta stare unii mai greu altii mai usor. Eu spun totusi ca, de fapt, noi trecem prin viata si mergem undeva intr-o stare de evolutie superioara (sau inferioara? :D). Asadar de aici emotia...CE E DINCOLO?. Daca ne gandim ca "nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma" ne putem gandi ca, firesc, corpul se distruge iar sufletul e folosit la a trece la o stare superioara.
nu mi-e frica de moarte, - de Horia D la: 18/05/2007 14:30:35 Modificat la: 18/05/2007 14:30:52
(la: Va e frica de moarte?)
dar mi-e frica de vesnicia ei:(



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...