comentarii

frumosul meu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
povestea pulanului - de Eduard Popescu la: 02/03/2006 14:34:35
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
M-am uitat si eu dupa "Bucharest" la domnii aceia...De necrezut, sa-mi sara ochii din cap de ris. Nu stiu ce s-ar mai putea comenta la chestia asta, dar sa va povestesc o mica intimplare despre perceptia strainatatii asupra tarisoarei noastre.

Eu am venit in Anglia in 2003 ca au-pair la o familie din Bath, un fel de Sinaie fara munti a natiunii insulare (muntii sint si ei, dar in alte parti). Orasul e foarte frumos, dar in seara in care am ajuns mi s-a parut oribil, iar „countryside”-ul cu pasuni vesnic verzi (aici iarba e mai verde iarna) si canalele cu barcute si vaporase fara nici un farmec.
Ei mergeau in fiecare duminica dimineata la biserica lor, dar chiar in saptamana in care am ajuns eu au vrut sa viziteze o alta biserica, despre care umbla vestea ca are un serviciu religios mai „lively”. Eu am ajuns vineri seara, si duminica dimineata imi zic ei: uite noi acum mergem la biserica, daca vrei hai cu noi, daca nu stai si vezi-ti de-ale tale. Nu sint credincios, dar dornic fiind de experiente culturale noi, zic: vin cu voi.
Ajungem noi acolo, ei fac prezentarile, uite, el e noul nostru au-pair, Eduard din Romania. Acolo, lumea bucuroasa nevoie mare, ca ei aveau misiuni de caritate frecvente in tara noastra si taman in dimineata aceea grupul care se ocupa de relatia cu Romania isi prezenta bilantul de activitate (…)
Nu stiam eu cum vor fi fiind slujbele in bisericile anglicane de felul lor, dar ce se intimpla aici isi merita intradevar faima: reverendul vorbea cu multa patima si pe intelesul tuturor, atmosfera calda, prietenoasa, cintece cum nici in comediile americane cu maicute nu se aud, chitari, orga electronica, textul cintecelor proiectat digital pe perete sa nu se incurce lumea in carticele, ce sa zic, am fost impresionat.

Apoi, incepe traznaia: dragi prieteni, iata, grupul nostru care se ocupa de Romania ne va prezenta rezultatele muncii lor de doi ani. Prezentatorii, care fusesera de nenumarate ori in Romania, aveau materiale explicative ajutatoare, pe care le proiectau pe perete: desene, fotografii. Incep ei cu un desen, un „portret” a la Picasso care arata felul in care vad ei Romania: un chip frumos de „zina”, combinat cu fata unei vrajitoare batrine si urite cu negi pe nas.

Ei isi propusesera, si realizasera, un centru de ocrotire pentru „adolesentele strazii”, undeva prin Moldova. Nu mai intru in amanunte, dar pot sa va zic ca erau oameni bine intentionati, care cunosteau Romania si care chiar voiau si reseau sa ajute, prin actiunile lor. Pozele, „amatoristice”, nu erau rau intentionate nici in alegerea subiectului si nici in realizare. Poze cu munti, cu centre istorice de toata frumusetea, cu „oameni normali”, dar si cu acei copii pe care ei voiau sa-i ajute, cu locurile in care traiau si dormeau ei, si alte aspecte mai putin fericite. Comentariile, neutre si ele, ar fi putut sa sparie oricind o „sensibiltae occidentala”. Mi se parea ca timpul se scurge foarte, foarte incet.

Cind in sfirsit se termina povestea, ma intreba lumea cu mi s-a parut, daca e ceea ce stiu eu de-acasa. Am vrut sa-i mint si sa le zic ca nu e adevarat, sa neg: „care negi?”
Dar in momentul ala am simtit o lovitura de pulan in moalele capului. Pasamite, era razbunarea gardianului public pe care cu vreo doua luni inainte care il deranjasem din exercitul functiunii in timp ce batea cu respectivul obiect, peste cap si peste miini, o stergatoare de parbrize a strazii de 14-15 ani. Bataia era complementara ruperii in bucati cu picioarele a stergatorului si se desfasura in toiul zile, in mijlocul unei intersectii din frumosul meu oras turistic Brasov, in Vinerea Mare a aceluias an 2003, si in mijlocul trecatorilor care probabil incarcati fiind cu sarsanalelel cu cumparaturi nu gaseau timp sa schiteze vreun gest de obiectie.

Asa ca le-am zis ca-mi place desenul ala cu zina si hirca.
#109163 (raspuns la: #108994) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
aoleu - de zaraza la: 04/05/2007 21:04:53
(la: spune-mi o poveste...)
au am plans, dar cu lacrimi kitschoase (unde esti sancho, alex-andro?), mi-e rusine de ele si nu comentez. uite, de-aia nu-mi place mie muzica folk.

cel mai tare ma doare ca imbatraneste taica-meu, si de la an la an e asa de vizibil, si nu sunt langa el, si chiar e fat-frumosul meu, si mai sunt. noroc ca e inca tanar, chiar asa, de 60 :)

zaraza

furtisag - de alex andra la: 19/11/2007 17:45:58
(la: Versuri la comanda)
Mi-a furat azi inimioara
De salbatica mioara
Un soldat cu mustacioara
Neagra tare cum e cioara.
Furtisagu-am reclamat,
In gura mare-am strigat:
Vreau sa mi-l iau de barbat
Pe frumosul meu soldat:)))

"hipnoza" e-acum cuvantul
Care isi asteapta randul !
#257506 (raspuns la: #257501) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om - de Lady Allia la: 25/02/2008 17:22:54
(la: Teste de logica)
"Hai la Fat-Frumos ca sa-ti dau un tzuc pe fruncea ta de copila frumoasa :)" - oricat de politicos ti-as raspunde te jignesc :))), pentru ca Fat-Frumosul meu e unul si e cu mine :))))))), dar tzucul il primesc si hai la o cafea.
#288742 (raspuns la: #288737) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O poveste dureroasa...si adevarata!!! - de Areal la: 21/01/2009 14:18:07
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
" Aveam douazeci si sase de ani cand s-a nascut fiul meu; George avea perisorul negru, ochisorii verzi si cele mai lungi gene pe care le-am vazut vreodata...a vorbit la noua luni, a mers la zece si a schiat la doi ani. Era bucuria vietii mele si l-am iubit mai mult decat as fi crezut vreodata ca sunt in stare.
Ca toate mamele, am visat si eu la ce o sa se faca George cand se va face mare. Probabil, inginer. Cu siguranta, schior. Era atat de inteligent, ca a mers la scoala pentru copii superdotati. Intr-o zi, dupa ce-i povestisem unei prietene una din istoriile acelea de mandrie materna, ea ma intreba:
- E minunat ca George este un fiu perfect. Dar daca n-ar fi asa, l-ai mai iubi la fel de mult?
Dupa ce m-am gandit o clipa la intrebarea ei, am dat-o uitarii pana ce, in anul care a urmat...
George avea opt ani cand s-a sculat intr-o dimineata cu talpa indreptata in sus; nu putea merge decat pe calcai. Am inceput sa alergam pe la doctori, in timp ce diformitatea urca pe un picior si cobora pe celalat. Dupa ce i s-au pus mai multe diagnostice, am aflat ca are distonie de torsiune generalizata- o boala asemanatoare paraliziei cerebrale. Va trai, dar isi va pierde capacitatea de a merge, daca nu si controlul muschilor, in urma unor spasme dureroase, involuntare.
Ma cuprinsese ura impotriva lui Dumnezeu, pentru ca el facuse greseala de a-mi da un copil handicapat; fata de mine, pentru ca eu ii transmisesem cumva boala; impotriva lui George ca era asa diform.
Ma simteam prost cand mergeam impreuna pe strada. Oamenii ne priveau fix si fie isi mutau privirea repede in alta parte, fie imi aruncau o privire incarcata de mila. Uneori mi-era imposibil sa-l privesc pentru ca arata atat de schilod si hidos. Tipam la el sa mearga drept, ca sa nu vad cat devenise de infirm. El imi zambea si zicea:
- Ma straduiesc, mama.
Nu mai era frumosul meu fiu. Ma concentram numai la picioarele, bratele spatele si degetele lui diforme.. Nu mai voiam sa-l iubesc, pentru ca ma temeam ca o sa-l pierd. In locul visului la ce va fi cand o sa creasca era acum teama ca nu va apuca sa creasca.
Mi s-a rupt inima intr-o zi cand l-am vazut cum incearca sa-si forteze picioarele diforme sa stea pe skate boardul care-i placea atat de mult. I l-am luat si l-am pus in debara pentru " alta data "- i-am spus.
La culcare in timp ce ne faceam lectura de seara, George imi punea invariabil aceeasi intrebare:
- Crezi ca daca ne rugam din suflet, o sa pot merge maine dimineata cand am sa ma trezesc?
- Nu cred, dar trebuie sa ne rugam oricum.
- Mami, da' copii imi spun " ologul" si nu se mai joaca cu mine. Nu am nici un prieten. Ii urasc. Si pe ei si pe mine.
Am incercat toate tratamentele, regimurile si doctorii posibili si imposibili. Am intrat in comitetul de cercetare medicala a distoniei, am infiintat Socitatea de distonie din Anglia. Viata mea era orientata spre un singur tel: sa contribui la gasirea unui leac pentru aceasta boala. Nu-mi doream decat sa-mi vad copilul sanatos, din nou.
Treptat toleranta lui Geroge fata de boala sa m-a invatat ce inseamna iertarea, dar teama m-a adus aproape de colaps. Atunci, o prietena m-a tarat aproape cu forta la un grup de meditatie. Dupa ce am exersat zilnic, o perioada, am inceput sa sesizez un sentiment de pace inlauntrul meu. Pana atunci daruisem doar cand viata fusese buna cu mine; acum dragostea parea sa intreaca puterea mea de intelegere.
Mi-am dat seama ca George a fost profesorul, iar dragostea lectia de viata pe care mi-a predat-o.
Am inteles atunci ca George a fost si fusese intotdeauna George- un pic sucit, un pic altfel decat ceilalti copii, dar tot fiul meu. Nu ma mai simteam prost pentru ca trupul lui nu era drept. Am acceptat faptul ca nu o sa creasca mare, ca nu va avea acelasi viitor ca oamenii normali... Dar el a crescut cu multa rabdare, mai multa ambitie, si mai mult curaj decat toti cei pe care-i cunosc.
In cele din urma, datorita tratamentului, starea lui George s-a stabilizat si functionarea gurii si a mainilor lui s-a normalizat. Nu-si putea controla picioarele....avea inca nevoie de carje, zbura la vale cu o energie nepotolita care i-a castigat un loc in echipa olimpica a persoanelor handicapate. Nu putea merge, dar reusea, chiar foarte bine sa schieze.
Dupa ce a implinit optsprezece ani, a reusit sa indrepte un picior. A renuntat la una din carje. O luna mai tarziu, o arunca si pe cealalta. Schiopata inca la mers, dar...mergea fara sa fie ajutat. A venit sa ma vada la putin timp dupa aceea. Stateam in usa si ma uitam la tanarul acela inalt, bine facut, care trecu pe langa mine, si intra in casa.
- Buna mama, spuse zambind. Te invit la dans?

Am ascultat la o reintalnire a colegilor de liceu, cum fiecare se lauda cu succesele copiilor lor:
- Fiul meu e muzician.
-Fiica mea e medic.
Cand in sfarsit, mi-a venit si mie randul, m-am simtit cea mai mandra mama:
-Fiul meu, merge. Si e perfect.
Sharon Drew Morgen
#395188 (raspuns la: #394567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si io is redy da ceteala... - de cosmacpan la: 21/11/2009 10:56:42
(la: redy)
da sa nu te iei dupa batranul cela tragatoriu ca la Mamaia vine si-ti ia calul si-apoi cum Fat-Frumosul meu mai duci tu la-mplinire toate porucincile ce ti le-o da mofturosii ceshtia de paici?
mii-mi plashi despre multi natzii da sa nu hie cu descremare ca ne baga lumea la cremenal si io n-am bani de advocati ca astia e ocupati cu campanie si pentru servicii estrascolare cer cu suprataxa...no da spuni sheva...ca io am luat seminti di dovleac si apa plata si-astept...is hierghintii...ca sed in fata soabei...
Frumos! - de LMMagain la: 26/11/2003 01:26:50
(la: Egalitate...)
De ce nu ? Si in Germania,si in US se serbeaza tatal oficial , deci o dovada ca si Rominia merge pe urmele tarilor civilizate.;)
Frumos ca ziua de nastere a baiatului meu va ajunge o sarbatoare nationala...:)
Programul Meu - de fefe la: 24/01/2005 21:02:44
(la: Trancaneala Aristocrata)
Mya draga, esti o scumpica. Imi place cum intrii pe furis si ne dai cite un sfat doua. Foarte bine venit. Hai sa-ti spun care-i programul meu. De obicei cinez intotdeauna la aceeasi ora, adica la ora 5:30. Dupa aia daca mai am chef sa maninc ceva, manic o portocala, un mar, sau pur si simplu beau ceva, Diet Dr. Pepper, apa minerala, ceai (adevarul e ca ar trebuii aici sa schimb seara pe ceva mai calmant). In timpul zilei nu am timp sa merg la nici un fel de sport, dar incerc, sincer iti spun, sa fac cit mai multa gimnastica. Nu maninc niciodata greu, in primul rind pentru ca fac alergii la prea multa grasime. Deci dieta nu cred ca e de vina. In schimb ar trebuii sa ma las de uitat la televizor pina seara tirziu si sa ma apuc de citit sau lucru de mina. Daca ma ajuta, atunci iti trimit un cadou frumos. Dar eu am impresia ca cel mai mult o sa ma ajute daca as face un pic mai mult sport. Stiu ca sportul ajuta si la eliminarea stresului, de care sufar foarte mult. Numa nu prea stiu ce anume as putea face pe vreme din asta urita si rece de care avem parte in ultima vreme.
Nu e frumos sa injuri! - de (anonim) la: 03/02/2005 18:23:44
(la: Cine are voie sa injure?)
Nimeni n-ar trebui sa faca asta, iar daca unii cred ca in asta consta savoarea unei limbi sunt (fara nici o suparare) imbecili. Ceea ce da cu adevarat frumosete unei limbi este literatura si diferitele moduri in care porti expune aceleasi idei.

Ar trebui sa fim mai atenti la felul cum vorbim unii cu altii. Ce auzim pe strada si in mijloacele de transport in comun stim cu toti si mie, personal, imi e rusine doar ca aud asa ceva.
Sfatul meu este sa va mai educati toti cei care gasiti frumos actul atat de urat de a injura.
anisia, nu puteam sa zic mai frumos - de zaraza la: 01/04/2005 23:28:57
(la: amor vincit omnia)
zau ca imi pare rau ca te-am suparat cu alte ocazii, raspunsul tau aici mi-a mers la suflet. complimente.

din experienta proprie, amorul meu cel mai nebun si mai efemer, mi-a zis candva: "nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce trezesti in mine". dar recunosc ca anisia a zis mai frumos.

zaraza



#41633 (raspuns la: #41626) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Opera e Valium-ul meu, poezia - de Honey in the Sunshine la: 23/09/2005 21:48:10
(la: Cu ce va hraniti sufletul?)
Opera e Valium-ul meu, poezia e anti-Prozac-ul, iar ca si calmant "ordinar" :) ma uit pur si simplu in jur... daca esti atent descoperi cat de diversificat si de frumos e totul.
_____________________________________________________
Communication is not just words, communication is architecture.
#74333 (raspuns la: #74267) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
frumos.am citit si prima part - de oanalaur la: 01/10/2005 10:49:33
(la: nea' Grigore vrea sa se-nsoare (2))
frumos.am citit si prima parte cu mare placere.
mi-am adus aminte de bunicul meu si vacantele petrecute la buzau.
Marea va fi intodeauna in sufletul meu - de daniela_sorina_albeanu la: 27/10/2005 10:30:52
(la: Marea Neagra, amintiri)
Marea va reprezenta intodeauna un balsam pentru sufletul meu.Inca din copilarie bucuria vacantelor mele era sa merg la mare. Iubesc marea cu fiecare particica a sufletului meu! Am transmis aceasta dragoste si fetitei mele , pentru care nici o vacanta nu e mai minunata ca aceea petrecuta pe malul marii. Nimic nu este mai frumos ca sunetul marii, noaptea! Marea a fost si martora dragostei mele!Pe o faleza la mare, am dansat in aer liber cu sotul meu. La mare a fost fata mea la prima ei discoteca acum doi ani.
Imi doresc sa vizitez intr-o zi Balcicul! O vara fara mare, parca nu este vara.
Ati scris frumos despre mine, - de Cassandra la: 31/10/2005 00:25:54
(la: Exerciţiu de imaginaţie)
Ati scris frumos despre mine, va multumesc.
Cum sint eu...am 41 ani dar arat mai tinara. Inaltime si greutate normale, tinuta dreapta datorita anilor de balet si gimnastica din trecut. Nu port ochelari. Ma imbrac divers in functie de ocazie, sint cocheta si-mi place sa combin culori si modele cit mai variate si indraznete dar in limita bunului simt. Cheltuiesc mult pe imbracaminte dar nu tip "office" pe care nu mi-o pun niciodata, in primul rind ca meseria mea nu mi-o cere. Imi place sa citesc, sint timida si retinuta de multe ori dar prietenoasa si deschisa atunci cind persoana merita. Sint o buna prietena si nu mi-e greu sa dau fara sa cer in schimb. Ma consider o buna organizatoare dar nu-mi place sa fiu lider cel putin nu in mod evident, am talentul de a sugera astfel incit cei din jurul meu iau drept proprii initiativele mele.
Sint incapatinata, nu pot sa sufar treburile casnice.
Mi-am pus la date personale o poza "stilizata" (Anisia mi-a dat ideea) pentru ca sa nu elimin complet misterul care atit imi place in cafenea. E o poza facuta anul trecut :)
Frumos ştii să simţi... - de Lady Allia la: 10/11/2005 21:43:07
(la: Iubire pana la moarte)
sa nu uitam cat ne iubim,
si cat de mult ne vom iubi,
sa nu uitam pana murim
si nici dupa ce vom muri

.................................................

Pentru mine parcă aşa ar suna ultima strofă, dar nu-mi permit să fac propuneri sau să-ţi sugerez schimbări, căci şi aşa cu versuri care plâng şi care îmbată în finaluri triste...tare frumos mai ştii să simţi Răz.
A simţi azi...este o calitate, iar a dărui şi celor din jur este un har, o boabă de lumină într-un cazan de întuneric unde lumea îşi înghesuie un amalgam de trăiri fără gust, fără culoare, fără frumuseţe.
Şi cum mai spuneam cuiva de aici...eu nu cred că în viaţa asta ne defineşte ceva mai frumos decat iubirea şi sufletul...la urma urmei ele sunt tot ce contează...restul este...inconsistenţă. Să dai vieţii un pic de culoare, un pic de alb negru, un pic de gust, un pic de nebunie, un pic de copilărie si multă frumuseţe... asta este deviza mea!
Mulţumesc ... pentru că ai dat sufletului meu o "gură" din sentimentele tale frumoase şi nu mă îndoiesc că multor alte persoane de aici...
Să mai scrii Răz...îmi place atmosfera de vis, plină de romantism şi melancolie, de căldură şi dragoste, de dăruire şi de frumuseţe din poeziile tale...sunt ca un vin foarte vechi şi dulce care te cuprinde, te învăluie şi încălzeşte sufletul până în cel mai adânc ungher al său.


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
Foarte frumos!Tu ai ramas cu - de catalina ilea la: 13/11/2005 12:12:55
(la: vesnica discutie dintre soacra si nora)
Foarte frumos!Tu ai ramas cu sotia ta!Eu nu sunt casatorita,insa am prieten de 6 ani! Pana acum nu am avut probleme!Dar dintr-o data nu ma mai suporta mama prietenului meu de nici o culoare!In vara asta era sa ne despartim fara motiv!De fapt mai bine zis nu stiam atunci motivul,pt ca acum am descoperit:mama lui!Dintr-o data nu ma mai are la suflet,sau poate nu ma avut niciodata!Dar daca prietenu meu se satura de situatie?Inainte mergeam pe la el ,acum merg doar daca nu este mama lui acasa!Tu ai fost cu capu pe umeri si nu te-ai lasat influentat!Dar daca el ajunge sa se sature?
#87198 (raspuns la: #77320) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bucuresti-orasul meu - de Nanina la: 26/12/2005 11:37:04
(la: Pentru Bucuresteni si nu numai pentru ei)
Imi place sa zic despre Bucuresti ca este orasul meu, desi eu sunt a lui cu trup si suflet.Il iubesc.Aici ma simt acasa.
Iubesc muntele, dealurile, padurile....dar nu si campia.
Cand plec din Bucuresti si incepe zona deluroasa, simt ca ca mi se umple sufletul de bine,trag aer in piept cu nesat si imi umplu ochii cu cat mai multa frumusete si primesc liniste.Cand ajung in zona montana deja sunt in extaz.
La intoarcere admir peisajul si cum trec de Ploiesti ma intristez; mi se pare totul nesfarsit de ,,urat''.Ma apropiez de podul Basarab si emotiile cresc. Gara de Nord- modernizata atat cat au considerat.
I-au un taxi si ma indrept spre casa;revad locuri atat de cunoscute si atat de dragi mie si sunt fericita.Parca imi revad copilul. Insa eu sunt copilul orasului meu.
Am crescut si copilarit in ,,buricul targului'', aproape de Sala Palatului, intr-o casa de pe str. Brezoianu aflata langa Informatia Bucurestiului.
Cismigiul era locul nostru de joaca;dispaream cu orele indiferent de anotimp. Nu exista loc din parc pe care sa nu-l cunosc si fiecare a avut un rol important in functie de varsta.
Cand veneam de la scoala coboram prin Stirbei Voda la Izvorul lui Eminescu.Beam apa, radeam, alergam... .
Intr-o dimineata, eu si prietena mea Mioara, cu ghiozdanele in spate, am pornit vitejeste spre scoala;in drumul nostru-un catel flocos si frumos.Dilema: mergem la scoala sau il prindem? Il prindem.L-am fugarit fara a avea vreo bucurie; nu am reusit nici sa-l atingem. Amaratul de el, speriat de insistenta noastra, s-a ascuns intr-o scorbura.Am incercat sa-l ademenim cu vorbe frumoase, am pus la bataie si pachetele cu mancare puse cu grija in ghiozdane de mamele noastre si ...nimic. Copacul era gros si inalt si isi radea in sine de tenacitatea noastra. Obosite, am luat loc pe iarba,am luat gustarea, dupa care am inceput sa cotrobaim in pantecele copacului.A fost imposibil gasim catelul.Plictisite, am propus sa ne alergam in jurul copacului si spre ciuda noastra am descoperit ca scorbura avea iesire.Catelul plecase demult si noi am fost trezite la realitate- intarziasem la ore.Cand am ajuns la scoala,ora incepuse, am cerut voie sa intram ,dar invatatoarea ne-a spus sa iesim si apoi sa intram cand ne v-a chema dansa.Eram infricosate si curioase. Cand am fost chemate,intreaga clasa a IIa B era ridicata in picioare si ni se dadea binete ca si cum am fi fost tov. directoare si tov. inspectoare. Am aflat ca intarziasem numai doua ore si a trebuit sa dam raportul pe unde am umblat, atat in fata clasei cat si in fata mamelor noastre.S-a hotarat ca eram un element rau si ca nu mai aveam voie sa ma apropii de Mioara. Mi-a parut rau ca nu mai puteam sa fim prietene, dar cand eram acuzata de tribunalul oamenilor mari nu obisnuiam sa raspund, sa ma apar.Nu puneau bine problema in discutie si nu ma oboseam sa intru in ,,jocul''oamenilor mari.
Imi plac cainii si acum.
Aceasta este o amintire despre un copac din Cismigiu,copac care avea si intrare si iesire, dar diferit amplasate.
Am amintiri despre scari, despre poduri,despre colonade unde se afla si statuia Elenei Ferikide-nasa de botez a bunicului meu; despre
pelicani, leagane,porumbei, alei, Buturuga, vata de zahar, debarcader, despre serile de vara petrecute in parc, despre primul baiat cu care m-am plimbat in Cismogiu, despre restaurantul Monte Carlo unde mergeam la o friptura si o bere.
Bucurestiul-orasul drag inimii mele, dar si orasul in care mi-au murit cei apropiati- fie la cutremurul din 1977 ,fie mai tarziu din diferite motive.











____________________________________________________________________
Este imposibil sa cunosti oamenii daca nu cunosti forta cuvintelor.
Confucius
Multumesc frumos pentru aprecieri - de alexbrie la: 27/01/2006 15:40:16
(la: Zeul alb)
Multumesc frumos pentru aprecieri
Despre gluma asupra numelui meu... sorry, nu o gust :P (de fapt... am "inghitit" atatea de vreo 15 ani incoace ca... m-am cam "saturat" ) :-)
Ei, pe bune acum, e drept ca prefer Brie Camembertului, dar totusi nu se compara cu un cascaval afumat de pe acasa...
#102493 (raspuns la: #102055) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tre' sa fie frumos la tine in ganduri! - de sarsilovici la: 08/05/2006 17:19:10
(la: .)
poate nu-i suparare prea mare da la fel ca ratusca cea urata incerc sa ma pripasesc si eu pe la cate cineva prin textele lui. Am zis ca numai scriu si nu-mi mai dau cu parerea da sunt zile si zile, porniri si porniri.da bine ca sunt doar unu daca ar fi mai multi, lumea asta chiar ar fi in pericol.Da uite ca iar am gresit si am omis ca ratusca plangea cand se uita in apa si vedea cat este de urata.. Privesc in oglinda si culmea asta e singura de nu minte niciodata. Nu-i de aia din povesti si ea spune tot. Dee multe ori m-am uitat in oglinda si vad cum incet incet incepe si la mine varsta sa mai puna cate ceva.Nu-i giuvaer da e ceva care evoca trecerea timpului.Parca m-am mai inflacarat odata si m-am pus in poienita.teoretic tot pe acolo sunt si e cert ca ma scandalizez cateodata si as vrea si eu la ingerasi.Poate am facut lucruri foarte urate mai demult si pentru asta mi se refuza contacte de astea si nici macar vise mai acatari. Visele pentru mine sunt astea din timpulzilei pe care mi le pot controla ca noaptea zburd aiurea si numai prin urat si hidos si cu spaime si ..... da totusi nu e momentul... ce sa zic si eu? Da nu stiu daca sunt in stare sa fac vreo apreciere frumusica despre textul tau care de altfel are ceva ingeresc in el.. da totusi daca am inceput sa si termin ca sa nu fiu injurat cumva..Totusi sunt asa de urat ca azi nici liftu n-a vrut sa mai functioneze cu mine.M-a inchis in el da nu m-a suportat prea mult numa vreo 1/2 de ora.Nu e secret ca numai cu mine a avut ce a avut ca doar nu mai eram cu nimeni.Si intarziam si la serviciu. da trec si peste acest mic eveniment nefericit..

da uite ca-s treaz si pot sa ma parchez si eu cu gandul acolo unde vreau.Adica printre prieteni si ingeri si... da totusi sa nu uit si de realitate..asa ca renunt la prieteni si raman doar cu ingerii si cu primavara..

da ei nu mint si nu-s profitori, iar primavara e cea mai frumoasa si pe ea o iubesc, ca vine dupa zapada dupa frig dupa cam tot ce nu vrem sa fie intre noi oamenii.. vreau in mijlocul naturii sa fie debut de primavara si sa vad cum ies ghiocei si cum mijesc firele de iarba si cum soarele imi incalzeste fata..El are timp si pentru mine si nu-i meschin..oricat de rau as fi tot ma incalzeste.. si pasarile canta si nu se opresc pentru ca as fi eu in preajma si vietatile ies din barloguri si se intind dupa somnul lung al iernii..ferice de cele care hiberneaza macar nu simt frigul si foamea constienta si zapada mare si nu se plictisesc de alb, alb-murdar, cenusiu, trosnete de crengi plesuve...Da ferice de ele..Uite ca eu nu pot sa stau in barlog si sa astept primavara..Mi-o doresc enorm da vine si ea la timpul ei..da dintre toate poate as alege doar primavara ..Da cand toate incep sa se miste si seninul cerului si rumoarea bucuroasa incepe si totul e frumos si nu pot sa scriu ce vad eu ..da nu ma uit in apa si nici in oglinda..Ea natura parca nu ma vede cu uratenia mea, poate asta e doar vizibila oamenilor..poate nu au fost ei rai, poate doar eu sau poate pe din doua..Da nu mai conteaza ca eu in visul meu cu ochii deschisi sunt parcat acolo unde vreau mereu si acolo unde mi-am dorit sa fiu dupa fiecare esec sau in fiecare zi in care mi-a mers prost..In primavara, ca odata cu ea incep toate..oare primavara o avea amintiri? da ea e doar un anotimp a stare conturata de n conditii...Om avea si noi oamenii primaverile noastre, intervale de timp in care ne scuturam de toate si reluam constructia vietii noastre? Nu constructie presupune si amintiri si ceva la baza care nu se poate ridica cu fiecare primavara...Si ingerii? Sunt frumosi si poate s-ar juca cu mine ca si cum as fii omul preistoric..poate nu le pasa ca eu m-am deprins cu viclenia vietii, nu le pasa ca-s rau si ca am adus pricina..Se joaca cu mine si eu cu ei ..Da nu le stiu dansul asa ca tre sa ma opresc si sa ma uit la ei si sa invat..M-am saturat sa invat....M-am saturat sa fiu invatat pentru ca de multe ori am gresit tocmai dupa ce mi s-a zis ca-s bun ca am promovat examinarea..da oricum textul tau e frumos si luat cuvant cu cuvant are de toate da ce pot eu sa spun e doar de primavara..Doar ea ma place si vine si pentru mine din cand in cand...
Bunul meu vecin Sam - de zaraza sc la: 23/06/2006 22:14:59
(la: Cum comunicam cu Dumnezeu?)
Hmmm, ce sa zic...ma pui pe ginduri...e clar ca daca simt impulsul sa fac bine, sa uit de mine, sa fiu fericita din nimica e de undeva...dintr-un loc frumos...dar n-avem de unde sti daca nu primim si mesaje nesemnate...poate mai trimite si anonime...poate uneori ne face sa ne simtim parasiti...asa, cu un scop anume...Nu trebuie sa ne adincim prea mult in intrebari chinuitoare...e mai bine sa ne bucuram de ceea ce a lasat Dumnezeu frumos in lume...Bucurati-va si paziti caile Lui...E cel mai frumos mesaj de la noi...Aflam daca primim mesaje de la El numai daca El considera necesar sa aflam...Noi stim ca ne iubeste...intre doua mesaje poate trece oricit de mult timp...sau ele nu se opresc niciodata...

Era un film..."Bunul meu vecin Sam".

cere si ti se va da
#129616 (raspuns la: #129517) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...