frunza e naeam cu radacina

Daca frunza e frumoasa
si radacina batzoasa
inca nu e de plecare
pe la munte ...sau la mare. :)

Giani vorbea despre "radacini taiate"
As spune mai repede ne-am zmuls radacinile, inainte de a se usca complect din cauza tratarii rele si ni le-am transplantat, rasadit in alta tara,
unde radacinile au crescut si s-au dezvoltat.

Daca analizam radacinile vietii si ritualurilor indigenilor din America de Nord (dansuri,tutun,plante,bucatarie...) este plinã de surprize, devreme ce cultura, lexicul si civilizatia lor pot fi recunoscute în toponimele si hidronimele Americii de Nord (peste zece mii de râuri si fluvii au nume indian), dar si în uzualele tabac, pic-nic, hanorac, canoe, caiac, harpon, tomahauk etc.

Plante precum cartoful, cacaua, chili, vanilia, ardeiul iute, floarea-soarelui, bumbacul, dar si plante medicinale (peste 170) constituie o premierã mondialã a indienilor.

Drogurile folosite de samani au fost preluate si de industria farmaceuticã. Samanii indieni, pionieri ai medicinii naturiste, erau nu numai vindecãtori de rãni, reumatism, boli de piele, dar si de tulburãri psihice.

Am amintit cateva din bogata "mostenire" lasata de triburile indiene de care tu aminteai ozzy.

Ozzy iti recomand aceasta carte.
Bibliography:
INDIENII NORD-AMERICANI (Baia Mare, Ed. Gutinul, 2003, 322 p.)

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

"Romanul e nascut poet",
Asa am invatat la scoala,
Ca e frumos si e destept,
Ca daca a cazut se scoala;

Si se mai spune despre el
Ca vesel rade-n fata sortii
Iar pe dusmanul cel misel
Il trece iute-n rand cu mortii.

Romanul e nascut crestin
Din radacina de apostol,
S-a infruptat din crunt suspin
Si s-a facut pe sine ctitior

De locuri sfinte si de Tara
Pe care le-a lasat ca zestre
Cu o vointa unitara
Pe-ale Carpatilor reci creste.

Romanul e nascut doinas,
Canta de dor, canta de jale,
E-al inimii un vechi ocnas
Ce-i condamnat la alinare.

Cu fluierul usor la brau,
Tot cu opinci de cand se stie,
Canta de codru si de rau,
Despre haiduci si despre glie.

Romanul e nascut sarac,
In foame, boala si/sau obida
Precum o frunza de copac
Ce-i atacata de omida.

Dar de-i bogat in suferinta
Sau suferind de bogatie,
El canta-ncet, plin de credinta,
Ca soarta e a lui sotie.

RADACINILE ADANCI ALE CIVILIZAŢIEI DANUBIENE
de Marco Merlini

1. Starea înaltă a Civilizaţiei Danubiene

Starea de “civilizaţie de început” nu mai poate fi limitată numai la regiunile care au atras de mult atenţia cercetătorilor (Egiptul, Mesopotamia, Libanul şi antica vale a Indusului),

Dar ea a trebuit să se dezvolte ca să poată imbraţişa civilizaţia Neolihică şi Cialcolitică a Vaii Dunării.

Câteva caracteristici ale civilizaţiei în sud-estul Europei:

- Dezvoltarea unei economii de subzistenţă agrară prin îmbunătăţirea terenului agrar şi a tehnologiei. Agricultura nu mai este limitată numai la cele mai bune petice de pamânt arabil din jurul aşezămintelor, ci este practicată pe terenuri mai dificile la o oarecare distanţă de casă. Există evidenţă a folosirii plugului şi a irigării.

- Rafinamentul şi îmbunătăţirea tehnicei de producţie a ceramicii. Progresul în tehnologia ceramicii este la fel de rapid atât în vest cât şi în est.

- Apariţia metalurgiei a fost un proces independent care n-a fost influenţat de tradiţiile din Orientul Apropiat.

- O creştere în comerţ poate fi observată încă de la mijlocul mileniului opt t.p. (timpul prezent). Era un comerţ la distanţă lungă şi care implica scoici, marmoră, obsidian şi cupru.

- Urbanism. In cadrul aşezământului care se extinde, un aranjament mai eficace poate fi observat în cursul dezvoltării sale. Planurile stilurilor de strazi şi aliniamentul caselor devin mai complexe în timp. Cât despre mărimea aşezămintelor, unele cresc atât de mult încât oferă case pentru câteva mii de locuitori.

- Case. Au loc schimbări în mărimea şi funcţia clădirilor. In timp ce mărimea medie a caselor este de cam 8 x 5 m, clădiri în oraşe mai mari pot avea o lungime de până la 30m, două etaje, cu două până la trei camere pe fiecare etaj.

- Cladirile îşi asumă funcţii mai specializate. In mileniul opt p.t., există o tendinţă fie ca spaţiul să fie separat după etajele din casă sau, mai preferabil, să se construiască clădiri separate cu funcţii specializate. In plus, arhitectura profană şi sacrală tinde să-şi asume trăsături mai distincte decât în perioadele anterioare. La câteva şantiere arheologice au fost excavate modele de temple. Unele dintre ele trebuie să fi fost probabil structuri mari pe platforme întinse.

- Stiluri sophisticate de imagini religioase.

- Europa de sud-est şi-a dezvoltat sistemul ei de scris (Scrisul Danubian) acum 7300 de ani şi este cel mai vechi scris cunoscut până azi.

http://www.dacia.org/articole/radacini-civilizatie.html


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !

"si pleci ca frunzele-aurite,
si te inalti ca strai de funigei
prin toamna zilelor tristetii
te strig, te caut.....te gasesc?
Prietenie?
prea mult si prea putin pentr-un miracol. pleaca-ti fruntea ta in taina, cauta-i puterea sfanta, lasa-te purtat de valul, retrairilor eterne.
Fie ca voi muri, fie ca voi ramane, voi trai vesnic in amintirea ta."
Nu stiu de ce dar imi plac aceste vorbe si parca tot mai mult cautam pacea si linistea prieteniei. sentiment mutilat de trecerea nebuna a tiompului calau asa cum spui si tu. sentiment regasit, redescoperit, azi si ieri si maine si totdeauna. "iubeste-ti aproapele mai mult ca pe tine insuti" - poate fi prea mult pentru bietele noastre inimi si suflete dar totusi cat de bine ne simtim in intimitatea clipelor petrecute in "cercul poetilor disparuti". (mie chiar mi-a placut acest film teribil). incearca sa fii tu insuti si cauta sa te oglindesti in sufletele celorlalti. Poate fi o definitie a prieteniei?

Incerc sa raspund cit mai repede dar tot intervine una si alta.

Jimilici, sa vad daca pot face rost de o camera din aia digitala sa
fac poze ca e chiar o frumusete gradina mea. Am tot felul de copaci
dar numai unul este fructifer, guava, daca stii cei aia. Apoi am
trandafiri, muscate, garofite, niste copaci care de la sfirsitul primaverii
pina toamna tirziu stau numai infloriti, brazi, ciprus trees, am si un
japanese maple, azalee, lavanda, o multime de camelii, niste plante
care fac flori galbene ca niste crini, society garlic, niste arbusti care
fac niste flori roze in forma de stelute, iasomie, aloe vera, si o multime
de alte flori care acuma le-am uitat cum le zice. Apoi binenteles am
gazon de iarba care este verde si deasa ca iarba de pe terenurile de
golf, marginile sint toate frumos taiate si pe linga am bordura de
ciment. Toate liniile sint rotunjite, nimic drept decit in fata casei pe
linga trotuar. Asta vara aveam si verbena dar anul asta s-a cam
rarit si uscat. Nu stiu de ce s-or uscat, dar o sa vina gradinarul sa-mi
puna opt plante noi in loc. Ah, am uitat sa-ti spun ca printre flori si
copaci am o planta care aici ii zice Baby Tears, este ca un fel de
muschi, sau iarba, care are frunzulite mici rotunde si creste foarte
aproape de pamint, nu inalta. Aia e mortala de faina ca iti da impresia
ca e ca un covor de lina latos si pufos.

Belle, dute la Home Depot si cumparati muscate si le planteaza in
pamint. Iarna cind se usuca, taiele pina jos de tot si pune frunze
uscate deasupra sa fie protejate de zapada. Primavara le descoperi si
vor iesi din nou. Si eu am facut la fel cu muscatele mele asta iarna.
Nu le-am acoperit cu frunze uscate ca la mine nu vine zapada, dar le-am
taiat asa jos de tot de or ramas numai cotoarele. Acuma sa le vezi
ce batoase sint, ca ti-e mai mare dragul sa te uiti la ele. Daca n-ai
fi aruncat radacinile de la muscatele tale ai fi putut sa le plantezi
asa cum erau ca poate iti iesea ceva. Vezi ca muscatele nu trebuie
sa le uzi prea mult sau sa le dai prea multa atentie. Atita numa sa culegi
florile uscate si frunzele ingalbenite, ca sa poate iesi altele in loc.

"Guarda e passa..." (Dante)

Hai sa-ti spun o "poveste"...

A fost odata ca niciodata, un om...Privit de altii, parea un om simplu...nici foarte urat, dar nici superb...nici prost ca noaptea dar nici un geniu...pana aici, nimic nou sub soare...
Insa, din cand in cand, acelui om ii placea sa se-nchida intr-o camaruta si sa analizeze tot ce putea el sa cuprinda cu mintea lui...oameni de toate felurile...batrani, tineri, copii, femei, barbati, vanzatorul de ziare de la coltul strazii, oratorul din piata publica, soferul de taxi, gazetarul care a scris articolul de fond de la ziarul lui preferat, presedintele tarii, sotia lui, copiii lui, vecinul de deasupra, prietenul cu care merge la pescuit, etc.
Intr-o dimineata, a aparut in cartier, un copac cu frunze albastre...Lume multa, televiziune, ziaristi, interviuri, specialisti in botanica, gura-casca, fotografi, "greenpeace", s.a...Copacul, pana la urma a fost declarat monument al naturii, ingradit, noaptea era luminat cu reflectoare speciale...era o mandrie a cartierului si al orasului...
Cu timpul, a devenit ceva banal...masinile treceau pe langa el improscand gaze de esapament, pasari isi facusera cuiburi in ramurile lui, cainii vagabonzi reuseau sa treaca de ingraditura si sa-si marcheze teritoriul...devenise un copac "de cartier".
Acum, omul nostru era fericit ca putea sa analizeze copacul... dar, nu era multumit sa se gandeasca doar in camaruta...Adesea era vazut de oamenii din cartier cum privea copacul din toate partile...de la etajul 1, de la 10, de la 5 cm, de la 50 m, s-a suit in el, s-a culcat la radacina lui sa-l vada de jos, l-a pipait, i-a mirosit frunzele, tulpina...
Ciudatenia cartierului, nu mai era copacul, ci omul nostru...Nu mai gandea in tandem cu ceilalti, n-o mai lua pe strada, prefera s-o ia pe aratura, traversa doar pe rosu, visa cu ochii deschisi ziua in amiaza mare, juca fotbal cu copiii lui si cu prietenii acestora, spunea "buna ziua" la toti, o invita pe nevasta-sa la dans in centrul orasului...in fine...
Cert e, ca a fost declarat "provocator", legat in camasa de forta, si dus la un ospiciu specializat in "spalare de creiere"...
Omului i s-a dat drumul acasa, dupa un timp...Trecea nepasator pe langa copac, nu mai juca fotbal cu copiii, pe nevasta-sa nici gand
s-o mai scoata in oras, iar camaruta lui, a devenit depozit de vechituri...
De atunci, oamenii din cartier au devenit mai plictisiti, mai tristi si mult, mult mai blazati...

si am incalecat pe o ramura albastra,
povestea asta... e a dumneavoastra !!!

PS//...na, ca iar incep sa scriu in rime... opriti-ma!!!

Eu folosesc tzelina frunze si tulpina (sau betze cum zici tu) in ciorbe cu borsh din verdeturi: de loboda, de roshii, de adunare generala; nu prea pun la mancare pentru ca radacina e mult mai buna.

Plec acum dar mai intru la noapte, pe la 12 ora mea.
By

grandomanie cu radacini in ... inferioritate:
Cand Bula s-a vazut imparat mai intai pe tasu' l-a spanzurat (din intelepciunea populara) ;))

:)))))
Ce? Unde? Cine? Am despartit eu ceva? Silabe? Cuvantu` ala are silabe?
Mai! Tu chiar crezi ca stiu limba!
:))))))
Tu ai auzit de planta aia (unii zic c-ar fi chiar leguma), pre numele ei, Daucus carota, cu radacina pivotanta si portocalie, si frunze... care raman pe-afara, totusi, oricat de frica ti-ar fi? :)))

Poti fi mandru de tine; chiar n-am priceput metafora cu ozonul.
Si evident ca ma oftic.:)))

ghere ide la oniu sa te pupe :)))
...asta-i ceva de bine? :)))

--------------------------------------------
Habar n-am sa fac un pronostic (sic!).

unele da , ar trebui sa ramana lipite de noi ! nu o fac poate pentru ca liantul nu este suficient de puternic ,ori poate sunt frunze calatoare ,ori nu stim cum sa le pastram ,ori au si ele destinul lor de implinit ... Cele care ne otravesc o fac pentru ca le permitem , le-am ales din noianul de frunze purtate de destin in cautarea implinirii .Printr-un joc al hazardului le culegem ,sadindu-le adanc in sufletul nostru .Ele-si dezvolta radacini greu de indepartat ,din aparenta noastra neputinta isi trag seva .Uneori ,fara sa stim ne contamineaza cu otrava lor ,devenind la randu-ne otravitori pe nesimtite sau devenind umbre palide a ceea ce am fost candva .
Destinul ne joaca mereu feste .Alegerea insa , ne apartine ...
Oare chiar ne apartine ?!
rolia

Ca sa prepari liantul ai nevoie de ingrediente si uneori nu le ai la'ndemana sau timpul necesar ...
uneori se intampla sa stim ca am cules o frunza otravitoare ,speram doar ca otrava-i fina nu ne va atinge ,ca in timp se va dilua .
Intotdeauna avem mai multe optiuni ,se intampla insa sa moara dorinta de-a alege .
Putem dezlipi de noi frunzele otravite ''scuturandu-ne sufletul putin mai energic" daca nu le-am lasat sa devina copaci ... chiar si atunci o putem face , insa urmele radacinilor lasa rani adanci ,greu de vindecat .

rolia

Ca sa prepari liantul ai nevoie de ingrediente si uneori nu le ai la'ndemana sau timpul necesar ...
uneori se intampla sa stim ca am cules o frunza otravitoare ,speram doar ca otrava-i fina nu ne va atinge ,ca in timp se va dilua .
Intotdeauna avem mai multe optiuni ,se intampla insa sa moara dorinta de-a alege .
Putem dezlipi de noi frunzele otravite ''scuturandu-ne sufletul putin mai energic" daca nu le-am lasat sa devina copaci ... chiar si atunci o putem face , insa urmele radacinilor lasa rani adanci ,greu de vindecat .

Liantul se prepara in doi, asta e cert. insa daca nu sunt ingredientele necesare nu are rost sa incerci prepararea.Nu iese ce ti-ai propus.Timpul nu cred ca e o problema.
Daca uneori se intampla sa stim despre frunza ca e otravita, ne asumam un mare risc sperand in diluarea otravii... Nu e cumva o autoinselare?
Nu ne creem sperante bazate pe iluzii si optimism nefondat?
Intradevar, intotdeauna avem multe optiuni dar daca lasam sa moara dorinta de a alege nu avem dreptul sa ne plangem.
Viata trebuie traita pana in ultima secunda a ei si nu numai pana la o anumita varsta, dupa care ne resemnam si lasam timpul sa se scurga fara sens.
Daca au devenit copaci e rau(si avem multa vina pentru asta) dar ce e de preferat, scurgerea vietii cu otrava in tine(fiind copaci si cantitatea de otreva e pe masura) sau lupta pentru vindecarea unor rani "greu de vindecat", dar nu imposibil?


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

papadie... adica la un suflu mai puternic, isi ia zborul in neant, sub forma de mici stelutze cu picior? ;))
si da si nu.

la un suflu-ncetisor in ureche ti se face foc de-artificii.
da' pentru asta tre sa stii unde-si tin papadiile urechea.

papadie nu-i nick de care ti-i dor, ci d-ala fara de care nu mai potzi.
si cand nu mai potzi, uiti unde-si tin papadiile urechea.

unde-o tzii milord, urechea stanga?
da' spranceana 'a din dreapta?
da palaria?
da' pa mini?
da' daca-nchiz okii, ti vaz?
da' daca ma-ascund supt o frunza te vad prin ea?
da' de ma fac margica rozulie, ma rostogolesc invers?
da' de cresc de nebuna ca olenadrii?
da daca ploiesc mititel intr-un loc, ud radacina?
da dac-am buruieni pan' la pervaz, pot a le da nume?
da' io ce ma fac?
da' daca ma-nervez o data si zbor?
da daca mor pe mine cui ma las?
da daca nu-ncep fara alineat?
da' ...ho! cearshaf de borangic cusut de mana unupefatzaunupedos sunt.
da' diclaratie d-a!mor asa bella ai mai vazut?
si-asa peste oki?

te-ntoarna si ma cata la oki, ca nu mai vaz nici cum ma semnez.

Frunze se desprind, colinda
se aseaza pe cimpie
vintul vine sa le-mbie
iar eu de visari ma prind.

Cind in aerul de seara
cerul inca se profila
imi las gindul sa mai zboare
si iubirea sa cuprinda.

inteleg ce mi-ai scris.
doar ca pana sa fim siguri de identitatea noastra ne cam lovim de ce zic parintii, colegu' de banca ...etc.

De ce m-ar pangari privirea cuiva care nu se regaseste in faptele sau in viata mea, cata vreme sistemul nostru de valori se intersecteaza rar...si fortuit?

pentru ca momentul de interesctie ar putea sa coincida intamplator cu altul, cand esti mai mult au mai putin gripat, iar imunitatea ti-e pe la jumate decat in mod obisnuit.

ii invidiez p-aia care sed neclintiti, stejar cu radacini adanci, in furtuna.
da' pana si alora le mai cade cate-o frunza.

doar ca pana sa fim siguri de identitatea noastra ne cam lovim de ce zic parintii, colegu' de banca ...etc.
Perioada formatoare de care vorbesti e inevitabila,dar stii tu - copiii au puterea de a se ridica repejor. Exclud de-aici loviturile cu toporul! Iar celorlalte atingeri le-as da numele de slefuiri, nu de loviri.:)

pentru ca momentul de interesctie ar putea sa coincida intamplator cu altul, cand esti mai mult au mai putin gripat, iar imunitatea ti-e pe la jumate decat in mod obisnuit.
Factor de risc demn de luat in calcul, asa-i.:).De-aia nu-i rau sa stii pe unde ai lasat "leacurile" care-ti fac bine.Si nici sa nu te indepartezi prea mult de ele.

ii invidiez p-aia care sed neclintiti, stejar cu radacini adanci, in furtuna.
da' pana si alora le mai cade cate-o frunza.
Da,draga mea, dar cresc altele...:) E destul sa ramana ramurile la locul lor si radacina sa mai poata trage seva.Si stejaru' sa nu uite... amanuntele acestea!

"Cea mai inversunata lupta este lupta cu tine insuti.Te afli in ambele tabere."

NU, NU, NU !!!

mai nene, taica-meu, dumnezeu sa-l ierte, n-avea mari scoli. insa avea scoala vietii. si avea un dar pedagogic, ce n-ai vazut. bineinteles ca nu l-am priceput la timp, ca ma scotea din sarite cu prelegerile lui si cu explicatiile lui interminabil. dar acum ii multumesc in gand, de fiecare data cand ma trezesc practicand din cele invatate.

nu m-a atins niciodata! da' avea niste pedepseeeeeeeee, de-mi venea sa-i dau una in cap :)). ceva la modul: nu iesi afara (si nu stiu cum se nimerea sa ma opreasca exact cand era joaca in toi), nu te uiti la desene (si dupa ce ca aveam si noi amaratele alea de cateva minute, si pe-alea ma punea sa le inlocuiesc cu citit sau studiat la pian). ma rog, si alte de-astea.

ideea e: nu mai dati fratilor in copii, ca-i omorati putin cate putin. copilul e ca o planta. creste. azi o frunza, maine alta. tulpina se mai ingroasa, mai se adancesc radacinile. si uite asa, se face mare. dar fiecare palma la fundulet, sau mai stiu eu pe unde, este o frunza rupta, daca nu chiar se rupe tulpina pe ici pe colo si creste planta stramb. sau stagneaza, uscandu-se.

rabdare, rabdare si iar rabdare. prietenie, respect, voie buna, apreciere. si mai ales implicare, participare. degeaba pui copilul sa studieze vivaldi la 10 ani daca nu stai cu el,nu incerci cu el, nu il sustii.
mi-amintesc, eram intr-a VIIa. urma sa am auditia de sfarsit de trimestru la pian. mai nene si ma chinuiam cu o piesa de bach (obligatorie de altfel in fiecare trimestru). si nu-i dadeam de cap. nu-mi placea bach nici sa ma omori. pentru ca era impus. ei bine, intr-o seara, dupa ce m-a auzit taica-meu bufnind in plans de nervi, a venit, s-a asezat in locul meu la pian si mi-a zis: "invata-ma piesa asta". "bine, dar tu nu stii sa canti". "da, nu stiu. de-aia ai sa ma inveti tu". si am buchisit cu el, io facand pe profesoara si simtindu-ma extrem de importanta si atotstiutoare, si el prefacandu-se ca invata, cand defapt ma invata pe mine. ca, trebuie sa va marturisesc, cand am terminat de facut pe profa, mi-a iesit piesa aia la mare arta.

morala? o trageti voi singuri...

Eu cred ca de fiecare data descoperim un alt unghi, o alta fateta a aceluiasi tot. Iar faptul ca ai avut curaj sa te "marturisesti" faptul ca ai avut curaj sa te descoperi lumii asa cum esti tu, cea noua, e un pas urias. si ai putut sa-l faci. Chiar si "oarba" de dragoste, de gelozie dau de lipsa de pofta de viata daca vei fi si tot ti se va parea frumoasa viata, acest substrat mocirlos in care isi afla seva radacina nufarului. De ce spun asta? pentru ca imi vine in minte povestea bolnavului din rezerva vietii:
pe un pat de spital, un bolnav paralizat, fata putinta de a misca un cat ce mic muschi, iar viata lui insemna orizontul dat de miscarea ochilor si de sunetele percepute. Norocul lui era ca vecin de pat era un bolnav de tbc care in fiecare dimineata se ridica in dreptul ferestrei si ii povestea ce inseamna viata de afara din curtea spitalului. si totul a durat pana intr-o noapte cand vecinul ftizic a intrat in agonie. degeaba il auzea cum se chinuie, caci nu putea face nimic, a incercat sa tipe dar nimeni nu-l auzea. Dimineata au venit si au ridicat cadavrul au curatat si au schimbat totul in rezerva. Omul nostru paralizat a cerut sa capete patul vecunului din apropierea ferestrei si dupa ce asistenta si infirmiera l-au mutat, a cerut ca un ultim gest de bunaviunta sa fie ridicat putin ca sa vada si el coltul acela de paradis descris de vecinul sau in fiecare dimineata. La care asistenta surprinsa il intreaba:
-Vecinul Dumneavoastra era orb, nu stiati?

iar in final ti-as spune sa incerci sa citesti "ultima frunza" de o. henry. cu siguranta ca se va gasi cineva care sa te ajute sa treci de "iarna asta".

Drumul spre vindecare este greu, dar odata primul pas facut, nimic nu poate sta in calea primenirii (ca sa nu spun primaverii).
La buna auzire