comentarii

fugar


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
fiara-fugara - de latu la: 14/02/2007 09:42:47
(la: Versuri la comanda)
Fuge fiara catre gara
Are tare mare zor,
Fiindca e fiara-fugara.
Altfel n-ar fugi... D'accord?

elucubratzie
__________________
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.
#175303 (raspuns la: #175275) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Omar Khayam - de Ingrid la: 17/11/2003 11:22:17
(la: Cele mai frumoase poezii)
Ulciorul
Ramii sa mai ciocnim o cupa
La hanul vechi de pe coclauri
Caci pentru vin si pentru tine
Mai am in sin trei pumni de aur.
Ramii sa-nmormintam tristetea
Si setea fara de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare.
Stii tu, frumoaso, ca ulciorul
Din care bei infrigurata
E faurit din taina sfinta
Din taina unui trup de fata.
L-a faurit cindva olarul
Cel inspirat de duhul rau
Din taina unui trup de fata
Frumos si cald ca trupul tau.
Inmiresmeaza-te, frumoaso,
Ca pe-un altar de mirodenii
Cit zarea-i plina de albastru
Si lumea plina-i de vedenii
Si-atit cit drumurile vietii
Mai au pe margini bucurii
Ca miine in zadar vei bate
La porti de suflete pustii.
Iubeste-ma acum caci anii
Nebanuiti vor pune friu,
Iar clipele iubirii noastre
Se scurg ca undele pe riu.
Ca miine-om putrezi-n morminte
Uitati, nepomeniti de nimeni,
Ca miine vor veni olarii
Sa fure lut din tintirime.
Iar trupul tau care mi-e astazi
Cel mai iubit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumetii pe la hanuri.
Si Ion Caraion - de Ingrid la: 19/11/2003 10:57:18
(la: Cele mai frumoase poezii)
Te-am asteptat la toate trenurile vietii mele...
Polare zapezi rebele...
Întotdeauna am venit la gara,Doamne
mai devreme decat pleca trenul.
Si te-am asteptat la toate trenurile vietii mele,
sa te-ntampin.
Ma vedeau cum bat campii-n
zadar - copiii,acarii,vântu-limbut.
Tu n-ai venit.Sau ai trecut
fara sa cobori.
Habar n-am in care tren ai fost ori
unde si la ce ti-i fi dus...
Câte lumi n-au rasarit Câte n-au apus,
pâna se-nerase de tot si timpul incepuse sa se
termine si sa se faca urât!
Acuma,ca-i asa de tarziu incât
nu va mai trece nici un tren si nu va mai fi nici un an,
mi-nchipui c-ai fost in fiecare din ele
insa erai obosit ca un elan
pe care-l fugaresc la pol haita de iele
si spaima si figul
ca atipisesi,ca visai si de aceea
n-ai mai aparut la geam,n-ai mai coborât
n-ai mai pus pe nimeni de paza la digul
dintre mocirla si stele
dintre urât si urât.

Cum isi asteapta femeia
iubitul din razboaie,
te-am asteptat la toate trenurile vietii mele -
in soare ,in ploaie,
pâna m-am destramat...
insa tu n-ai mai gasit semnul,aleea
(Nici adevarul nu-i adevarat),
dramul de drum
pe care apucand sa dai de timpu-ntalnirii.
Ca strigoii mitologiei Asirii,
îi fi calatorind si-acum
prin cine stie ce naprasnice ierni sau toamne,
prin cine stie ce vraiste,ce vreme,ce putred,ce tinä.

Trezeste-te,Doamne,
sa n-ajungi in tara straina!


Moartea caprioarei - de Ingrid la: 21/11/2003 23:37:59
(la: Cele mai frumoase poezii)
Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si a curs pe pamant.
A ramas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fantana namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri,
Danseaza salbatice, satanice jocuri.

Ma iau dupa tata la deal printre tarsuri,
Si brazii ma zgarie, rai si uscati.
Pornim amandoi vanatoarea de capre,
Vanatoarea foametei in muntii Carpati.
Setea ma naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa si grea.

Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Cand va scapata soarele, cand va licari luna,
Aici vor veni sa s-adape
Una cate una caprioarele.

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.

Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca
Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea sa nu mai vii, sa nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!

Ea s-arata saltand si se opri
Privind in jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri infiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.

Sticlea in ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori calde de cires.
Vai cum doream ca pentru-intaia oara
Bataia pustii tatii sa dea gres!

Dar vaile vuira. Cazuta in genunchi,
Ea ridicase capul, il clatina spre stele,
Il pravali apoi, starnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvacnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile tarzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Cand lasa cuiburi sure si pustii.

Impleticit m-am dus si i-am inchis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb cand tata
Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini...
Dar legea ni-i desarta si straina
Cand viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Cand soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte.

Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai, fara vant alearga frunzarele duium!
Inalta tata foc infricosat.
Vai, cat de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind in maini fara sa stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.

Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc si-as vrea ....
Tu, iarta-ma, fecioara - tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt ii focul! Si codrul, ce adanc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!


Nicolae Labis

mi-am mai amintit de o carte - de mama la: 25/11/2003 02:31:37
(la: "Sa nu ucizi!")
Mizerabilii...
un om fugarit prin mlastini.
haituit de caini care nu mai stiau cine le era adevaratul stapan
datorita educatiei primite
era un criminal el oare?
pentru ca, muritor de foame fiind
FURASE o bucata de PAINE?

extrapoland
imi amintesc de cineva inchis in Romania noastra
pt ca furase o rata
in timp ce adevaratii hoti
se lafaie in hoteluri de lux
la adapostul banului
pe care ni l-au furat.
de la cei care ti-au luat painea de la gura
tie si copilului tau.
si te-au lasat la pensie
muritor de foame
si fara putinta de a te readapta
intr-o societate
in care valoarea si-a pierdut esenta...
si atunci ma intreb?
politicieni romani
ce faceti voi
pentru a reda demnitatea
natiunii romane
care tribunal suprem ne va ierta
pe noi
traitori in aceste timpuri
ca ne-am lasat parintii
sa moara in rusine
si in mizerie.
si pleaca in necunoscut
cuprinsi de disperarea
de a nu fi reusit
sa-si incununeze destinul
cu lumina.
De ce ii lasam pe parintii nostri
sa plece enigmatici si cuminti
si doborati de soarta
si de disperare...
Ce partid politic poate sa raspunda
cu mana pe inima
ca asta e viitorul Romaniei?
nu de altceva
da eu nu stiu cu cine votez
la urmatoarele alegeri.

Ce presedinte isi va lua angajamentul
ca ne va reda demnitatea
de a fi oameni.

Eu nu vreau vorbe goale.
vreau un raspuns curat.

EU TE VOI SUSTINE.
si mama mea.
si fratele meu.
si strabunii mei.

sa nu crezi ca ma poti insela
caci nu te voi ierta
si te voi blestema
sa nu mai vezi in viata ta
lumina soarelui
si zambetul copiilor tai.
si nu glumesc.
si ruga mea se va urca la cer
deoarece nu e ruga unui magar.

Ce-ti doresc eu tie?
viitor presedinte al Romaniei:
sa ai puterea sa te scuturi de tristeti
si de coruptie
sa cladesti case pentru oamenii batrani
sa aduni copiii strazii.
si sa fii om intre oameni.
si sa ne ajuti pe noi
sa redevenim oameni.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Limba Germana - de SB_one la: 01/12/2003 14:11:57
(la: Lectia de limba franceza)
> Limba germana este simpla.

O persoana cunoscatoare a limbii latine, si obisnuita cu declinarile, o invata fara mari dificultati. Acest lucru,de altfel, este mentionat de profesorii de germana la inceputul fiecarui ciclu de studii. Apoi se incepe cu studiul unor der, die, das, den, des, dem etc.
> > si din nou se reaminteste ca tot restul este de o logica dezarmanta.

>Ca sa ilustram ceea ce tocmai am afirmat, sa luam un exemplu practic. Pentru inceput, cumparati Cartea de Limba Germana. Este un volum minunat, cu coperti cartonate, publicat la Dortmund si care povesteste despre obiceiurile Hotentotilor (auf Deutsch : Hottentotten).
In carte se povesteste cum cangurii (Beutelratten) sunt prinsi si inchisi in custi (Kotter), acoperite cu o tesatura (Lattengitter) care sa-i fereasca de ploi.
> > Aceste custi se numesc in germana "custi acoperite cu pinza" (
> > Lattengitterkotter) si atunci cind contin un cangur, ele sunt numite
> > Lattengitterkotterbeutelratten. Intr-o zi Hotentotii au arestat un
>asasin
> > (Attentater), acuzat ca ar fi omorit o mama (Mutter) Hotentota
> > (Hottentottenmutter), avind un fiu cam prostut si bilbiit
>(Stottertrottel).
> > O astfel de femeie se numeste in germana
>Hottentottenstottertrottelmutter
> > iar asasinul ei este un Hottentottenstottertrottelmutterattentater.
>Potera
> > captureaza asasinul si il inchide provizoriu intr-o cusca pentru
>canguri
> > (Beutelrattenlattengitterkotter), dar captivul evadeaza. Imediat, toti
>
> > pleaca in cautarea fugarului, si deodata, un razboinic Hotentot se
>intoarce
> > strigind: - Am prins asasinul (Attentater)! - Da? care?, intreaba
>seful de
> > trib. - Pe Lattengitterkotterbeutelratterattentater, raspunde
>razboinicul. -
> > Cum adica, asasinul din cusca de canguri acoperita cu pinza? intreaba
>seful
> > Hotentotilor. - Pai, -raspunde bastinasul- pe
> > Hottentottenstottertrottelmutterattentater. (Asasinul mamei hotentote
>a
> > copilului prostut si bilbiit). - A, asa, da! raspune seful
>Hotentotilor.
> > Puteai sa zici de la inceput ca l-ai prins pe:
> > Hottentottenstottertrottelmutterlattengitterkotter-beut
>elrattenattentater.
> > Dupa cum vedeti, limba germana este o limba simpla. Trebuie sa aveti
>doar un
> > pic de bunavointa...

> > P.S. acesta nu e cel mai lung substantiv din limba germana, exista unele de lungime 90 litere.


#5710 (raspuns la: #3313) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In interviul Danei Deac vorbe - de Daniel Racovitan la: 08/12/2003 04:01:14
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
In interviul Danei Deac vorbesti despre interpretarea fotografiei. Crezi ca autorii ar trebui sa ofere macar fugar catava chei pentru a ajuta privitorii la descifrarea mesajului? Pun asta in legatura cu explicatiile pe care ni le-ai dat la fotografia cu taranul care ara langa un cimitir.
Cecilia,6708 - de anita47 la: 16/12/2003 12:52:59
(la: IRAK - incapacitatea fortelor de coalitie)
Sunt de acord cu tine,Cecilia,in privinta "lipsei unui specialist in mentalitatea musulmana".Chiar in clipa cand la TV au redat acea "penibila vizita medicala" am inceput sa ma contrazic pe alt forum cu un roamanas din SUA,caruia i-am prezis ca aceasta "scena" ii va costa pe americani multe vieti omenesti!

In continuare,un citat din Romania Libera":

Capturarea "califului", o umilinta pentru lumea araba


Duminica, 14 decembrie, la opt luni de la caderea Bagdadului, intreaga lume a putut privi in cavitatea bucala a lui Saddam Hussein, scria ieri cotidianul Le Temps, care apare la Geneva. Publicatia comenta spectacolul incredibil, "odios si magnific", violarea televizata a intimitatii unui sef de stat criminal. Saddam, abia ras de parul crescut de cand este fugar, cu falsa infatisare de Mos Craciun oriental, resemnat, patetic, jalnic. Saddam, caruia un deget inmanusat in latex ii inspecta mucoasele pentru a lua putina saliva si a o supune testului ADN. Iar mainile unui medic ii cautau eventuale insecte prin par... Efectul "Saddam capturat", difuzat necontenit pe marile retele de televiziune din lumea intreaga, s-a resimtit mai cu seama in lumea araba, presa semnaland ieri faptul ca multi ar fi preferat ca fostul dictator irakian sa fi murit in lupta decat sa ofere acest spectacol jalnic si umilitor. Sentiment impartasit pana in Casmirul indian. Unul din principalii lideri separatisti din Casmir declara ieri ca arestarea lui Saddam "a avut efectul unei bombe". Toti ar fi dorit ca el sa moara in loc sa se predea americanilor. La randul ei, presa iordaniana a pus accentul pe "umilinta" adusa arabilor prin capturarea lui Saddam. "Este o zi obscena pentru arabi. Ei trebuie sa stea cu capul plecat, sa-si puna steagurile in berna si sa declare ziua de 14 decembrie zi neagra in istoria lor moderna".


#6723 (raspuns la: #6708) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Pacepa si aderarea la NATO - de Catalina Bader la: 15/01/2004 08:58:54
(la: Editorial de Ion Pacepa despre Irak)
In curind, administratia Bush va fi chemata sa prezinte in fata Congresului garantii privind consolidarea democratiei in cele sapte noi state membre NATO, chiar daca Romania mai are de curatat un pic la trecutul sau comunist, scrie “The Washington Times” in editia de miercuri, intr-un articol semnat de Arnaud de Borchgrave. In sprijinul acestei afirmatii, cotidianul american aminteste ca 1999, la 10 ani dupa caderea comunismului, Curtea Suprema de Justitie din Romania, sub o intensa presiune diplomatica din partea Occidentului, a casat cele doua condamnari la moarte pronuntate impotriva lui Ion Mihai Pacepa, anulind si recompensa de doua milioane de dolari pusa pe capul acestuia. Justitia a mai decis atunci si reinstalarea in rang de general a fostului sef al Directiei de Informatii Externe a regimului Ceausescu si returnarea bunurilor sale confiscate. Dar guvernul roman nu pus in practica nici pina astazi aceste decizii ale instantei, scrie cotidianul, iar Pacepa, probabil cel mai important dezertor al Razboiului Rece, ramine ascuns si in uitare.

Agentii romani il cauta si acum
Seful lui Ion Mihai Pacepa, omologul comunist al lui Saddam Hussein, asa cum il numeste “The Washington Times” pe Ceausescu, a fost executat, impreuna cu sotia sa, in Ajunul Craciunului, in 1989, in timpul revoltei anti-comuniste din Romania. Pacepa a dezertat insa inca din 1979, in ambasada americana de la Bonn, dupa ce ii dusese un mesaj cancelarului Helmut Schmidt. Romanul a fost transportat apoi cu avionul, in secret, in Statele Unite, unde, din cauza functiei sale, insusi presedintele Carter a trebuit sa aprobe cererea sa de azil. In acest fel, guvernul federal a devenit responsabil pentru securitatea lui Ion Mihai Pacepa pentru tot restul vietii lui.
Dezertarea lui Pacepa l-a infuriat ingrozitor pe Ceausescu, care a concediat o treime din Consiliul de Ministri, a inlocuit 22 de ambasadori, a arestat citeva zeci de ofiteri ai securitatii, in timp ce alte zeci au “disparut”, tot din ordinul lui. Cel putin doua echipe de asasini au fost trimise in Statele Unite pentru a-l omori pe Pacepa, iar agentii romani din Statele Unite il mai cauta si acum, afirma “The Washington Times”.

Cea mai buna “recolta” a CIA
Acum 25 de ani, Pacepa a furnizat CIA-ului cele mai bune informatii secrete obtinute vreodata despre retelele de agenti comunisti, despre serviciile de securitate interna si despre traiul opulent pe care il ducea familia Ceausescu in timp ce poporul se zbatea in saracie, spulberind astfel masca de stat independent si moderat, cu care regimul comunist pacalise pina atunci Occidentul. Din cauza acestei dezinformari ii fusese acordata Romaniei si clauza natiunii celei mai favorizate, cu ocazia celei de-a patra - si cea mai triumfatoare - vizita a lui Ceausescu la Washington. Tot atunci, presedintele Carter l-a numit pe dictatorul comunist “un mare lider national si international”, aminteste The Washington Times.
Pacepa a lucrat cu CIA-ul la caderea comunismului mai mult de 10 ani - intr-un mod descris de agentia americana ca fiind “o importanta si unica contributie pentru statele Unite” - iar cartea sa, “Orizonturi rosii” - in care Ceausescu este descris ca fiind un tiran, un escroc, un traficant de droguri si un sponsor al terorismului - a fost tradusa in 19 limbi si publicata in 27 de tari. Aceasta carte l-a infuriat in asa masura pe Ceausescu, incit l-a condamnat pe Pacepa pentru a doua oara la moarte si a decretat ca oricine este prins citind cartea risca sa fie executat.

Fugar de 25 de ani
In cea de-a doua carte - “Mostenirea Kremlinului” (1993), Ion Mihai Pacepa descrie reteaua de servicii secrete din Europa de Est, iar al treilea volum - “Cartea Neagra a Securitatii” (2000), a fost cea mai bine vinduta carte de pina atunci, in Romania. In acest timp, noul guvern “democratic” al Romaniei, ii mentinea lui Pacepa un statut de tradator de tara.
In timp ce in Polonia, dezertorii Razboiului Rece au fost decorati si declarati cetateni de onoare ai oraselor natale, Pacepa mai este inca nevoit sa traiasca ascuns in Statele Unite, folosind acte false, pentru ca 50a dintre fostii agenti ai securitatii lucreaza inca in serviciile secrete romane si creaza un mediu anti-CIA, aminteste The Washington Times.
In cartea “Ochii si urechile poporului”, generalul Nicolae Plesita, succesorul lui Pacepa la conducerea spionajului romanesc in timpul regimului Ceausescu, scrie ca i se comandase sa il execute pe Pacepa in Statele Unite sau oriunde se afla. Cotidianul american afirma ca mai sint 13 alti dezertori ai Securitatii, condamnati la moarte de regimul comunist, care mai traiesc inca ascunsi in state occidentale.

Reabilitare si scuze publice
Si cu toate acestea, revine “The Washington Times”, Romania a fost invitata sa adere la NATO - alaturi de Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia si Slovenia - iar Pentagonul are de gind sa creze aici baze militare de mici dimensiuni pentru a fi mai aproape de Orientul Mijlociu si Asia Centrala. In acest fel, orice atac impotriva Romaniei, “un regim nostalgic dupa trecutul sau comunist”, asa cum il numeste “The Washington Times”, va fi tratat ca un atac asupra armatei Statelor Unite.
De aceea, inainte de a-si da un gir de incredere in privinta Romaniei, ar fi de datoria presedintelui Bush sa conditioneze aderarea la NATO de recunoasterea publica a deciziei Curtii Supreme de Justitie si scuze publice fata de ceilalti dizidenti care se ascund si acum in tari occidentale, afirma “The Washington Times”. Romania este datoare noului statul de aliat NATO cu un raspuns la doua intrebari fundamentale: care este “tradarea” si cine sint “tradatorii”, concluzioneaza cotidianul american.
(Preluare dupa “The Washington Times” de SABINA NICOLAE)
#8095 (raspuns la: #68) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru anita47 - de Hypatia la: 03/02/2004 10:25:58
(la: A existat holocaust in Romania?)
Cer scuze pentru confuzia mesajului. Inca sunt incepatoare ca utilizator al aceastui forum. Hypatia este Ultimul bastion al culturii grecesti in secV. Poate singura femeie filosof......
Initial chiar scrisesem in ce consta gafa mea, dar am sters totul si am scris mesajul la care mi-ati raspuns...
Da, prin gafa mea, despre care am amintit si in comentariul meu la mesajul dl Coja, a costat o viata, chiar a mea! Deci e grav! E ceva foarte proaspat, de aceea e si greu de spus. Gafa am facut-o in octombrie, fata de unul dintre membrii Comisiei Pentru Holocaust, fara a sti ca este evreu, si inca unul cu functie. Dar abia acum o saptamana am realizat ce-am fost in stare sa fac! Deci, ce inteleg eu prin gafa: o fapta, o atitudine neintentionata, o eroare, o neputinta.
Eu stiu ca romanii sunt pacifisti, se inteleg bine cu oricine, fara sa ceara nimanui buletinul/ pasaportul. E in firea romanului. Sau asa a fost.
Ati citit / vazut "Tache, Ianke si Cadar", de Victor Ion Popa? E emblematic pentru noi ca neam. Ce vina avem noi, poporul ca Antonescu- fost DICTATOR, nu ales democratic- a cantat in strune lui Hitler si a fugarit pe evrei? I-a fugarit si pe romi, daca e asa. Ce facem acum? Platim si romilor? Romanii nu l-au aclamat pe Antonescu, asa cum faceau nemtii cu Hitler. Romanii nu sunt xenofobi ca nemtii. Deci, au fost gafe.Povestea tata ca in anii aceia, unii copii, luati de val, spargeau geamurile pravaliilor evreiesti in Iasi. Gafa! Oare copiii care se joaca in fata blocului si sparg geamurile la vecini nu fac si azi astfel de gafe? Daca vecinii nu-s evrei, OK, daca's evrei, inseamna ca avem ceva cu ei?
Asta am vrut eu sa spun prin gafe, indiferent de urmarile lor. Si gafele trebuiesc iertate, daca vrem sa fie pace si intelegere.
Hypatia
#8808 (raspuns la: #8591) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Antonescu evreii şi ţiganii - de Filip Antonio la: 03/02/2004 12:50:04
(la: A existat holocaust in Romania?)
"Eu stiu ca romanii sunt pacifisti, se inteleg bine cu oricine, fara sa ceara nimanui buletinul/ pasaportul. E in firea romanului. Sau asa a fost.
Ati citit / vazut "Tache, Ianke si Cadar", de Victor Ion Popa? E emblematic pentru noi ca neam".

Ce clişee...

"Ce vina avem noi, poporul ca Antonescu- fost DICTATOR, nu ales democratic- a cantat in strune lui Hitler si a fugarit pe evrei? I-a fugarit si pe romi, daca e asa. Ce facem acum? Platim si romilor?"

Fii pe pace. Plăteşte Germania, adică contribuabilul german, pentru evreii şi ţiganii deportaţi în Transnistria.

"Romanii nu l-au aclamat pe Antonescu, asa cum faceau nemtii cu Hitler.
Romanii nu sunt xenofobi ca nemtii. Deci, au fost gafe.Povestea tata ca in anii aceia, unii copii, luati de val, spargeau geamurile pravaliilor evreiesti in Iasi. Gafa! Oare copiii care se joaca in fata blocului si sparg geamurile la vecini nu fac si azi astfel de gafe? Daca vecinii nu-s evrei, OK, daca's evrei, inseamna ca avem ceva cu ei?"

Aceste "gafe" au rezultat în nimicirea a peste 180 de mii de evrei basarabeni, bucovineni şi transnistreni, a peste 10 mii de ţigani de către regimul Antonescu. Este momentul să se spună adevărul despre responsabilitatea României antonesciene de aceste fapte.
#8826 (raspuns la: #8808) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Stagiu militar: pro sau contra? Pro... - de Dantimis la: 11/03/2004 16:09:09
(la: Ati mai face armata?)
Exemplu de concurs din viata unui infanterist la Bacau: 10 ture de teren de fotbal cu masca de gaze pe figura si ranita incarcata in spate. Pluton de 32 soldati amarati. Primii 3 concurenti: bilet de voie sambata in oras. Ultimii 3: inca 5 ture in plus, ca sa se antreneze si sectorul la WC-uri sambata. Nici de data asta nu am reusit sa primesc bilet de voie, dar macar am scapat de WC-uri.

Era sfarsitul lui septembrie '89. Trebuia sa ne fi liberat deja de cateva zile dar... nu terminasem muncile agricole. Stateam vreo 3 soldati in spatele unei gramezi de stiuleti de porumb, fumand trabucuri din par de papusoi, ca tigarile le terminasem demult, nici macar chistocuri nu mai gaseai la nimeni. De fapt mai mult ne afumam de ne dadeau lacrimile, caci draciile alea nu se prea puteau fuma, oricat de inrait erai. La un moment dat apare l'entul Fratila, seful de pluton, cu o fata mai neagra decat era de obicei. Semn foarte rau. Noi ne terminasem randurile de cules... eram inocenti... ce naiba mai facusem iara?

"La capatul randurilor, Adunarea!" Uraaa! Plecam acasa!

"Culcat!" Oops! Nici de data asta n-am nimerit-o.

"Spre celalalt capat al randului tarash, Marsh! Si culegeti toti stiuletii pe care-i gasiti pe rand, daca mai gasesc vreo unul in urma voastra va intorc inapoi!" Pamantul era umed si lipicios. Plouase noaptea trecuta si inca nu era uscat complet. In unele locuri mirosea a urina... Randul ala de porumb a fost cel mai lung pe care l-am cules vreodata in viata mea. Chiar daca am copilarit la tara...

Peste 3 zile il fugaream pe locotenent pe peronul garii din Bacau. Eram civili cu foaia de liberare in buzunar.

Sunt sigur ca marea majoritate a cititorilor barbati au facut armata. Poate si unele femei. Si cei mai multi dintre ei vor fi categoric impotriva armatei. Ii inteleg. Si eu am urat-o la timpul respectiv. Dar acum ma gandesc ca daca as fi iar la 18 ani si as avea de ales... as face-o din nou.

Cele noua luni de armata au fost in primul rand un experiment social major in viata mea. Acolo am vazut clar cum greutatile ii dezbina sau ii aduna impreuna pe oameni. Am vazut cum prietenul devine turnator pt un bilet de voie si cum cel cu care ma batusem la sange in spatele unitatii prefera sa stea in arest decat sa-l dea de gol pe cel cu care se batuse si nu din cauza ca i-ar fi fost frica de mine. Inainte de armata eram un pusti firav, timid, aproape tocilar, cu nasul mereu in tot felul de romane de aventuri sau chiar de dragoste. Adesea, eram usor intimidat de tot felul de indivizi din cartier care faceau pe zmeii. In armata am vazut insa cum cei care faceau pe zmeii in civilie, pusi in fata greutatilor faceau pe ei si la propriu si la figurat. In numai 9 luni, armata m-a ajutat sa-mi dobandesc confidenta in persoana proprie si sa trec de la stagiul de adolescent la cel de barbat. Fara armata probabil ca trecerea ar fi fost mult mai lenta.

Dan

Te contrazici !! - de (anonim) la: 24/04/2004 05:24:53
(la: CERF 2004 - de tranzitie)
In inceputul articolului ai spus ca nu ti-a placut atmosfera de targ, cu fum de mici si oameni asezati la taclale, ceva mai jos ai spus ca nu iti plac prezentarile cu voce. Sincer nici mie nu imi plac. Tocmai de aceea as dori ca CERF-ul de anul viitor sa fie mult mai bine orientat catre B2B. Eventual sa existe 1-2 zile pentru public, apoi sa se intre numai pe baza de invitatii sau chiar mai bine, numai cu legitimatii care sa arate ca persoana respectiva lucreaza in domeniul IT&C. Este interesant sa mergi la o expozitie de masini chiar daca nu esti expert in domeniu si banuiesc ca acelasi lucru este valabil si pentru calculatoare, dar totusi eu vad CERF-ul ca pe un loc unde pot sa semnez contracte cu alte firme, un loc unde pot sa fac afaceri, in nici un caz o expozitie cu vanzare de unde sa imi cumpar o tastatura noua sau ultimele numere din CHIP ...
Referitor la ideea ca afacerile B2B nu au nevoie de o expozitie, trebuie sa te contrazic. Personal prefer sa discut cu 10 firme in legatura cu ofertele lor fara sa parcurg 50 km pentru asta. E mult mai rapid, mult mai elegant si mai ales mult mai eficient.
Inca ceva: daca in interiorul pavilionului nu erau decat persoane din domeniul IT, nimeni nu l-ar fi fugarit pe prietenul tau pentru ca avea parul lung. Si eu am avut probleme la intrare pentru ca eram imbracat sport, iar la unul din standuri am avut 2 persoane care s-au uitat dupa mine tot timpul, sa nu cumva sa le fur soarecii :)
Vorbe la o expozitie(*) - de Dinu Lazar la: 28/04/2004 17:17:00
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Poate unii vor spune - ia, ce mare scofala sa faci o poza, acolo.
Ce mai e fotografia in ziua de azi?
Putem sa ne uitam la imaginile realizate aici de Mihai Moiceanu si sa spunem mai degraba ce nu este imaginea buna si implicit, ce nu este fotografia realizata de el.
Nu este impushcarea subiectului, nu este declansare fara motiv, nu este cautarea unei stari fara a avea idee de compozitie si de limbajul plastic, nu este imaginea fara motiv si ideea fara imagine.
Cumva, imaginea lui este, si vine din, acel rar moment care ne arata de fapt din cite momente nemuritoare se compune – sau se poate compune – timpul pe care il petrecem.
Fotografia lui Mihai Moiceanu este la urma urmei ca imaginea unei stele care o vedem ziua in amiaza mare vara cind ne uitam intr-o fintina si vedem acolo departe in acel loc neasteptat o sclipire albastra - e steaua de deasupra noastra, pe care altfel nu o putem zari.
Artistul surprinde cu delicatete si precizie momente fugare in peisaj, care dureaza numai o fractiune de secunda si le transforma in eprubete temporale cu nonsalanta unui creator de linii, de stari, de lumini si de compozitii baroce, ascultind parca mereu o ascunsa muzica a apelor si a inaltimilor si, culmea, facindu-ne sa o auzim si noi.
Compozitia imaginilor sale este in majoritatea cazurilor una descriptiva, care creeaza iluzia unui univers coerent.
Este numai iluzia, pentru ca intr-un fel sau altul, folosind un limbaj plastic simplu si interesant de analizat, ne strecoara in suflet certitudinea temporalitatii, a secundei care zboara si a momentului pe care daca nu il vedem in imaginea realizata de el, l-am pierdut pentru vecie.
Dincolo de imaginea unei lumi aproape linistite, de fotografia unei secunde in care liniile se compun intr-un cadru unic, de muntii cu vai albastre si de viata uneori panoramica a fotografiilor sale, Mihai Moiceanu pare a fi ca spiritul acela care fara sa cunoasca si sa vada marea, paseste in apa adinca si pina atunci fara valuri si se scufunda, chemat de o pasiune de nepovestit.
Povestea lui e ca povestea valului; incearca sa ne spuna ceva si cind e foare aproape de suprafata, este motivul acelei furtuni mari cu valuri albe si cer violet; si cum muntele nu este altceva decit un val urias si impietrit, el incearca sa foloseasca fotografia pentru a exprima intr-un mod aparent calm o stare de iubire adinca si devastatoare.
Si cred ca reuseste.
(*) Bucuresti, galeria Galateca, pina pe 8 mai, intre orele 8-18
#14679 (raspuns la: #14637) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
never say never! - de Alice la: 30/06/2004 09:43:39
(la: Vreti sa se intoarca Ozzy la cafeneaua.com?)
vorbesc de lighioanele alea pe cari le fugarim prin cotloane.
incep sa-i respect.
paianjenii.
Pt. alice - de Paianjenul la: 01/07/2004 13:02:35
(la: Vreti sa se intoarca Ozzy la cafeneaua.com?)
"vorbesc de lighioanele alea pe cari le fugarim prin cotloane.
incep sa-i respect.
paianjenii."


- DE CE, ma rog, ABIA acum?!...
#17135 (raspuns la: #17037) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
homosexualitate si preotie - de carapiscum la: 25/08/2004 09:58:00
(la: Preoti homosexuali?)
Pt. mine, ca si pt. alte nu stiu cate zeci sau poate sute de milioane de pe planeta, homosexualitatea este o degenerare, un pacat ce stapaneste pe oamenii bolnavi sufleteste, oameni fara credinta si chiar fara convingeri religioase. Singura lor credinta este aceea a implinirii propriilor lor placeri, atat. Incercarea de a-i da o oarecare aura de nevinovatie si de martiraj este, nici mai mult nici mai putin, expresia recunoasterii ca sunt minoritate (cei care intretin astfel de relatii). Ori minoritatea nu poate avea dreptate inaintea majoritatii, dupa cum ma duce pe mine logica.

Am vazut ca s-au adus niste argumente si din regnul animal din care, chipurile, am face si noi parte. Insa, dragilor, noi suntem oameni si nu ne tragem din regnuri, nici animale si nici de alta natura. Nu suntem maimute ce zboara prin copaci. Dar chiar si asa, ca sa putem face totusi o distinctie si diferenta sa ne fie clara, din cate cunosc eu intre animale (de fapt intre pasari) se cunoaste un singur caz de homosexualitate. E vorba de ratoi, singurul homosexual... Si se mai stie dealtfel ca acesta este intre cele mai proaste animale! Plecand de la acest aspect putem trage o concluzie simpla si anume ca intre toate vietuitoarele pamantului numai omul s-a gasit sa fie mai "cu mot in frunte" si sa sfideze nu numai legile bunului simt, dar si legile firii.

Referitor la homosexualitatea din sanul "bisericii" Anglicane (am pus in ghilimele fiindca in opinia mea este de fapt o schisma si nu reprezinta in nici un fel spiritualitatea crestina, nici moderna si nici trecuta!) am sa aduc in atentia voastra intamplarea cu femeia ce a fost fugarita de evrei pt. ca a fost prinsa in adulter, femeie ce a stat pur si simplu la propria judecata in fata lui Hristos atunci cand parasii ei pusesera mana pe pietre sa o omoare. Raspunsul Lui a fost acesta: "cine este fara de pacat sa arunce primul cu piatra in ea". Si dupa catva timp ridicandu-si ochii n-a mai vazut pe nimeni dintre aceia, ci doar pe femeia plansa. Si atunci o intreaba: "femeie, unde sunt parasii tai?" Iar in final ii spune clar, dupa ce-i da iertarea: "ia seama, de acum SA NU MAI GRESESTI"! Si intr-un alt dialog biblic Acelasi Iisus ii spune altuia "de acum sa nu mai gresesti ca sa nu-ti fie tie si mai rau"!!

Ce vreau eu sa spun e urmatorul lucru: orice pacat se va ierta oamenilor, inclusiv homosexualismul, cu conditia ca sa-si lepede calea gresita pe care au pornit si sa-si spele pacatele in cainta pt. vremea savarsita astfel. Pt. ca putem trata homsexualitatea ca si pe orice alt viciu. Amintiti-va ca nu bogatia este un rau in sine, ci reaua intrebuintare a lucrurilor, in scopuri gresite. Dar homosexualismul este un rau in sine fiindca se savarseste in firea umana interioara, pornind de la placerile trecatoare. Nu este precum fumatul unei tigari (desi, daca stam bine sa ne gandim, si fumatul este un fel de anomalie acceptata in mod constient- din "fite", din prostie, din relele "insotiri" s.a.).

Daca este important ca acest pacat se impune ca "necesar" in "biserica moderna"... Este important in sensul ca e bine sa luam aminte la ce se petrece si sa incercam sa ne ferim pe cat posibil sa cadem in plasa acestor "eliberatori din chingile traditionale". Biserica este mai moderna acum decat niciodata tocmai prin faptul ca nu accepta aceste aberatii in sanul ei. Stie ca exista dar nu le accepta ca normalitati. Cine zice ca un preot homosexual este un om cu totul normal care trebuie acceptat din varii motive, eu ii raspund asa: un homosexual NU ESTE SI NU VA FI NICIODATA PREOT PT. MINE, chiar daca este imbracat si are acordul nu stiu carei instante omenesti. El poate fi doar cu titlul, cu denumirea, dar nu si cu lucrarea sa. Sincer, un astfel de om este de plans si nici nu vreau sa ma gandesc la ce-l asteapta. N-as vrea sa fiu in pielea lui si nici el intr-a mea.

Si ca la sfarsit, tin sa precizez ca pt. o asa zisa "biserica" ce a rupt legatura ei cu traditiile si canoanele insirate de-a lungul a zeci de veacuri faptul ca hirotoneste nu numai homosexuali, dar si femei, si caini, si pisici si maine vom auzi ca hirotonesc niste extrarestri, acest aspect aproape ca nu mai are relevanta. Fara continuitatea apostolica ea ramane exact ca acel bec instalat pe tavan dar caruia nu i s-au facut legaturile la curent. Asa ca ea nu mai poate sa lumineze pe nimeni, ci doar sa dea impresia in timpul zilei (si ziua se face din cauza ca rasare soarele, nu din cauza ca se aprinde un bec!) ca peste noapte se va aprinde. Iar asta e o cumplita inselare draceasca fiindca ramanem in bezna completa.

So far, so good.
esbiuanule - de Belle la: 03/09/2004 21:11:08
(la: Femeia)
de pe http://www.resursadefun.ro/pov_noi_limba_germana.htm

Limba germana

Limba germana este simpla O persoana cunoscatoare a limbii latine, si obisnuita cu declinarile, o invata fara mari dificultati. Acest lucru, de altfel, este mentionat de profesorii de germana la inceputul fiecarui ciclu de studii. Apoi se incepe cu studiul unor der, die, das, den, des, dem etc. si din nou se reaminteste ca tot restul este de o logica dezarmanta. Ca sa ilustram ceea ce tocmai am afirmat, sa luam un exemplu practic. Pentru inceput, cumparati Cartea de Limba Germana. Este un volum minunat, cu coperti cartonate, publicat la Dortmund si care povesteste despre obiceiurile Hotentotilor (auf Deutsch : Hottentotten). In carte se povesteste cum cangurii (Beutelratten) sunt prinsi si inchisi in custi (Kotter), acoperite cu o tesatura (Lattengitter) care sa-i fereasca de ploi. Aceste custi se numesc in germana "custi acoperite cu pinza" ( Lattengitterkotter) si atunci cind contin un cangur, ele sunt numite Lattengitterkotterbeutelratten. Intr-o zi Hotentotii au arestat un asasin (Attentater), acuzat ca ar fi omorit o mama (Mutter) Hotentota (Hottentottenmutter), avind un fiu cam prostut si bilbiit (Stottertrottel). O astfel de femeie se numeste in germana Hottentottenstottertrottelmutter iar asasinul ei este un Hottentottenstottertrottelmutterattentater. Potera captureaza asasinul si il inchide provizoriu intr-o cusca pentru canguri (Beutelrattenlattengitterkotter), dar captivul evadeaza. Imediat, toti pleaca in cautarea fugarului, si deodata, un razboinic Hotentot se intoarce strigind: - Am prins asasinul (Attentater)! - Da? care?, intreaba seful de trib. - Pe Lattengitterkotterbeutelratterattentater, raspunde razboinicul. - Cum adica, asasinul din cusca de canguri acoperita cu pinza? intreaba seful Hotentotilor. - Pai, -raspunde bastinasul- pe Hottentottenstottertrottelmutterattentater. (Asasinul mamei hotentote a copilului prostut si bilbiit). - A, asa, da! raspune seful Hotentotilor. Puteai sa zici de la inceput ca l-ai prins pe: Hottentottenstottertrottelmutterlattengitterkotter-beutelrattenattentater. Dupa cum vedeti, limba germana este o limba simpla. Trebuie sa aveti doar un pic de bunavointa...

P.S. acesta nu e cel mai lung substantiv din limba germana, exista unele de lungime 90 litere.



~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it!
#20956 (raspuns la: #20953) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
jocul de cuvinte - de AlexM la: 17/09/2004 08:04:27
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
moartea mortii si invierea vietii pare un joc de cuvinte care se merita (poate) putin disecat.
Pentru Rugaciunea unui Dac, de ce sa nu amintim si alta poezie in care se arata ca respectul pentru zei are o limita. Iar limita este pusa de spatiul necesar omului pentru a trai, spatiul in care nici zeii nu sint admisi sa se amestece cu ganduri "viclene".

"Ei sunt romani! Si ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un intreg popor
De zei, i-am intreba: ce vor?
Si nu le-am da nici lor pamânt,
Caci ei au cerul lor! "


Dar cred as dori sa redau aici toata poezia pentru ca ea exprima intr-un fel ceea ce-i fascina pe nemti cand vorbeau despre români si "un curios disprets" pe care acestia il aveau fata de moarte, disprets constatat in perioada cat am fost aliati. Este un lucru care si azi il avem, atunci cand ni se pune pata si am luat o decizie. Mie unul , aceasta poezie imi exteriorizeaza sentimentele asa cum sint ele cand e vorba de bucata aceea de Pamant care se numeste România......

Sa amintim de Cosbuc si al sau "Decebal catre popor":

Viata asta-i bun pierdut
Când n-o traiesti cum ai fi vrut!
Si-acum ar vrea un neam calau
S-arunce jug în gitul tau:
E rau destul ca ne-am nascut,
Mai vrem si-al doilea rau?

Din zei de-am fi scoboritori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flacau ori mos ingirbovit;
Dar nu-i totuna leu sa mori
Ori cine-nlantuit.

Cei ce se lupta murmurind,
De s-ar lupta si-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orisicare las fugar!
Murmurul, azi si orsicind,
E plinset în zadar!

Iar a tacea si lasii stiu!
Toti mortii tac! Dar cine-i viu
Sa rida! Bunii rid si cad!
Sa râdem, dar, viteaz rasad,
Sa fie-un hohotit si-un chiu
Din ceruri pâna-n iad!

De-ar curge singele piriu,
Nebiruit e bratul tau
Când mortii-n fata nu tresari!
Si insuti tie-un zeu iti par
Când rizi de ce se tem mai rau
Dusmanii tai cei tari.

Ei sunt romani! Si ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un intreg popor
De zei, i-am intreba: ce vor?
Si nu le-am da nici lor pamânt,
Caci ei au cerul lor!

Si-acum, barbati, un fier si-un scut!
E rau destul ca ne-am nascut:
Dar cui i-e frica de razboi
E liber de-a pleca-napoi,
Iar cine-i vinzator vindut
Sa iasa dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi bratele jurind le-ati pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Si-n zei! Dar va ginditi, eroi,
Ca zeii sunt departe, sus,
Dusmanii lânga noi!

#22593 (raspuns la: #22583) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...