gelozia de pe net

Iti multumesc Zamolxe pentru expunere, net si precis, ca de obicei.

Din pacate, unii interlocutori nu vor sa inteleaga realitatea obiectiva, dar cred ca nici n-au venit aici pt aceasta..
poti sa tot le explici,
intelege doar cel care vrea sa inteleaga...

din cate am citit pe net si auzit in massmedia, cele doua abrams distruse in Irak au murit de mana lu' RPG-7 :)

am cautat inca o data pe net si uite ce am gasit:

"Another chapter explores the religious beliefs of Bob Dylan, the mercurial singer-songwriter. Scott Marshall, author of the Dylan chapter, writes that Dylan was born Jewish, but converted to Christianity in 1979.

"In early 1979, Larry Myers and Paul Emond, two pastors from the Vineyard church, visited Dylan's home in Brentwood, Calif. and shared the gospel. Not long afterward, Dylan came to faith in Jesus, was baptized, and enrolled in a discipleship class through the Vineyard," Marshall writes.

Despite converting, Dylan continued to support Jewish causes and charities throughout his career. In 1997, for example, Dylan sang a benefit concert for the Simon Wiesenthal Center, a Jewish charity in Los Angeles. Later that year, he sang for the pope, leaving Dylan-watchers bemused."

http://www.crosswalk.com/fun/books/1217989.html

Exista pe undeva pe Net vreo locatie unde am putea vedea un fragment din film?

_____________________________________________
"Kitsch me, Kinkade!"

"Salariul mediu net pe economie a depasit cinci milioane de lei"

125 euro ... MEDIUL ... va imaginati câti sunt sub el ? ... mi se face rau de la sume atât de mari ...

Eu vad asa problema: daca preturile ar fi rezonabile, atunci nu ar mai exista tentatia. Cind preturile CDurilor exprima 80...85% profit pur pentru casele de discuri, si doar restul sint costuri de productie si distributie....este normal sa apara asemenea probleme. Nu zic ca e 100% cinstit sa iei MP3 uri de pe net, dar cind te gindesti ca o firma care merge BINE are maxim pur profit de 20-25% (in mod cinstit) te intrebi ce fel de jaf e asta al caselor de discuri. Sincer nu am nici o simpatie pentru ei, si nici nu merita macar curentul consumat pentru comentariul asta....isi merita soarta. A spune ca se va putea opri aceasta problema e o utopie ca si comunismul victorios. Regulile pietei isi vor spune cuvintul. Da....cind un CD va costa 2-3 $ (aici in US) atunci poate MP3 ul va deveni neprofitabil si nu merita sa mai investesti bani in tehnologie, calculatoare si timp ca sa downloadezi ceva la calitate redusa. Nu e o problema care va fi rezolvata in 2-3 zile, dar sint absolut convins ca "inchizitia" caselor de discuri va cadea in uitare la fel ca si alte anomalii ale istoriei.

"cine cauta pe net nu va gasi de altfel in spatiul romanesc decit maximum 5-6 fotografi de presa romani cu sit"

Ai cumva si niste linkuri concrete?

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va, imparatul e gol!"

http://www.fortweb.net/photos/ -- o multime de fotografii, in special fortificatii Haxo si din sec XX.

http://ibelgique.ifrance.com/clham/040600.htm -- fotografii, principii, forturi de tip Vauban, Haxo, Brialmont, etc.

http://www.geocities.com/Pentagon/6750/vauban_frame.htm
Un site dedicat maresalului Vauban, al carui geniu in fortificatiile militare a schimbat istoria (desi putina lume stie asta). Biografie, o prezentare succinta a fortificatiilor pe care le-a construit, cat si a celor pe care le-a asediat cu un succes incredibil...

http://www.kaiserstuhl-breisgau.de/Seiten/neuf-brisach.htm -- Fortificatia de la Neuf-Brisach, care reprezinta apogeul fortificatiilor poligonale de tip Vauban (asa-zis-ul tip 3).
http://uk.geocities.com/fpw1870/neufbrisachsiege.html
... si cum poate fi capturata o fortificatie considerata "inexpugnabila" (tot Neuf-Brisach)

http://www.thissen-laboratories.com/forts/index.php3?p=146 despre fortificatiile belginene triunghiulare (tip Brialmont); fotografii , planuri, etc.

http://sabreteam.free.fr/fortif41.htm
o scurta prezentare a celor trei tipuri de fotrtificatii Vauban

http://www.atelierdesdauphins.com/english/forts/barraux/efbevol3.htm
prezinta evolutia in timp a unei fortificatii de tip Vauban (Fort Barraux); planuri succesive, fotografii.

http://www.angelfire.com/wy/svenskildbiter/madict.html
http://civilwarfortifications.com/dictionary/dictionary.html
doua glosare exhaustive, cu termeni legati de fortificatiile militare

http://civilwarfortifications.com/drl/library/morton-np/title.html
o analiza extrem de detaliata a sistemelor si principiilor fortificatiilor poligonale de pana la 1850, facuta de un ofiter american, un studiu facut in vederea fortificarii coastei atlantice a USA.


daca astea nu sunt suficeinte, mai am si alte linkuri :)


..................................................................................
"-- Nene, nene! Da-te jos din corcodush!"

Net. Brutul e pe la 2700 si din el se scad 550-600 contributii sociale, de pensie, somaj etc.

Am uitat sa zic ca pe an platesc 500€ impozit pe venit si inca 500€ impozit pe locuinta inchiriata (si proprietarii si chiriasii platesc in Franta, in procente diferite).

*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.

http://www.photo.net/photodb/photo?photo_id=2286013

Desi din punctul meu de vedere, imaignea mai mergea editata, e foarte bine ca se mai face fotografie romaneasca demna sa fie vazuta de sutele de mii de vizitatori ai poto.net-ului.

Draga Romane Vesel,

Sustin sus si tare ca este gelozie, da gelozie tot acest sentiment antiamerican! Si cum se intampla in viata de obicei suntem gelosi/INVIDIOSI pe cei care se zbat (si sunt vizibili in asta), pentru a obtine prin orice mijloace, tot (subliniez TOT) ce au nevoie pentru ca ei si ai lor sa supravietuiasca, sa traiasca bine si sa progreseze.

In fond si la urma urmei lucrurile pot fi privite foarte simplu -suntem o specie in evolutie, si respectam regulile impuse de natura, specifice acestui proces in care, trebuie sa recunoastem, americanii au stiut cum sa devina puternici, si au tupeul de a uza de pozitia castigata in "lantul trofic".

Deocamdata, noi ceilalti, stam frumusel pe margine si ne ofticam al naibii de tare, ca ei pot sa faca asta si noi nu, si stam si analizam pe toate partile si fundamentam istoriceste imoralitatea celui puternic care supravietuieste, ba mai mult are tupeul sa si progrezeze. Si avem grija ca in tot acest timp sa ridicam la rang de virtute cumintenia noastra - defapt neputinta noastra (de parca noi nu ravnim la/si nu am face exact acelasi lucru daca am avea PUTERE). Si ne amagim ca toate agitatiile noastre ar avea vreo importanta ...

Nu ne deranjeaza (inca!) elvetienii, francezii, germanii, etc pentru ca, deocamdata sunt mai potoliti -neavand aceeasi forta ca a americanilor nu au nici aceeasi agresivitate-.
GYRA

Draga GYRA,

Ceea despre ce vorbesti tu se numeste "LEGEA JUNGLEI". A fost valabila pentru Orinduirea Sclavagista, pentru Evul Mediu... si parte din Epoca Moderna.
Dar dupa cel de-al doilea razboi mondial avem UN, avem Conventia de La Geneva, avem NATO... etc... organizatii pentru care America a contribuit la infiintarea lor si a avut un rol important in stabilirea legilor si regulilor internationale. Din nefericire, America este prima care incalca si desconsidera aceste legi.... si aici nu mai este vorba de gelozie.

Noi am crescut cu o ura instinctiva impotriva Rusiei pentru ca ei au dominat si au exploatat partea de lume in care am trait. Deci este de inteles ca cei care sint controlati si exploatati de America sa abiba sentimente ANTIAMERICANE... si asta nu mai este gelozie.

Spune-mi te rog o singura tara de la care America se poate astepta sa nu aiba sentimente ANTIAMERICANE.
Nici macar Israelul (desi poate fi considerat ca stat American)! Pentru ca si pe ei America i-a folosit ca sa mentina instabilitate in Middle East si sa poata controla mai usor regiunea.
"Dezbina si domina".

Nu uita ca nici un imperiu nu a supravetuit peste timpuri. Si cred ca sfirsitul "Imperiului American" nu este prea departe.
Nu sint un puritan! Dar nivelul de moravuri la care a ajuns societatea americana si nivelul de educatie al americanului de rind... ma duce cu gindula la vremurile lui Caligula.

Alex

"Ca o regula generala, constat cu parere de rau ca o fractiune absolut minora din numarul de fotografi romani profesionisti au un sit sau imagini vizibile pe net, si din fractiunea aceea o si mai mica fractiune fac distinctia dintre imaginea comerciala si ceea ce s-ar numi portofoliul personal; ar fi aici desigur loc de o discutie la o cafea, pornind de la aceste ginduri."

Avind in vedere ca maninc o piine din creatia de site-uri aspectul despre care vorbiti mi se pare foarte interesant. Cu siguranta nu e excesiv de complicat sa faci o pagina HTML ca sa nu mai vorbim de faptul ca Photoshop-ul stie sa creeze singur galerii. Un domeniu .com se poate cumpara pentru aprosimativ 15$ pe an, iar pachetele de hosting pleaca de pe la 2-3$ pe luna. Un mesaj cu adresa site-ului aici in Cafenea e gratuit :)

Exista posibilitatea ca oamenii sa fie foarte ocupati. De asemenea, poate considera ca efortul necesar nu ar justifica beneficiile. Cunosc citeva cazuri de fotografi de afara, care cautau un web designer si erau foarte informati, stiau ce le trebuie, se tirguiau, o frumusete :)

Sau poate cistigurile din fotografie la noi sint atit de mici incit pina si aceste costuri sint prohibitive. Pentru asta exista oricum Photobucket si o gramada de solutii gratuite.

In fine, poate o fi vorba de sictir. :) Nu stiu dar ar fi interesant de aflat.

"In fine, poate o fi vorba de sictir."

Ar fi extraordinar asta.
Ar fi senzational.
Inseamna ca ei totusi exista la un inalt nivel cultural, gindesc, pot, fac, inteleg, creeaza.
Dar au spleen, adica siktir.
Pentru mine cel mai plin de siktir fotograf a fost personajul din "Blow up"; ca veni vorba, ar fi citeva filme pe care orice fotograf ar trebui sa le vada si sa le stie sau sa le analizeze, de la "Killing fields" la "Profesiune: reporter" si de la - de ce nu? - "Paparazzo" al lui Margineanu la "Barry Lindon" care nu are nimic cu fotografii ca eroi principali, dar e primul fiml facut la lumina luminarilor cu obiective Zeiss de diafragma 0,7...
Ma rog, asta cu filmele ar fi alta discutie.
Raminem la sictirul fotografului roman; chestia asta vine de sus sau de jos, din prea multa creatie si comunicare, sau dimpotriva?
Este absolut necesar ca un creator de imagine sa si scrie ori sa vorbeasca, sa existe pe net sau in presa sau in carti cu panseuri, sa comunice si sa isi comunice, sa lamureasca si sa se lamureasca?
Sa arate ce face si chiar cum face?
Nu sunt chiar sigur, vazind cum devine cazu`.
Aveam la facultate la cursul de filosofie un profesor care ne transforma filosofia in povesti, ca sa ne prinda mai des pe la ore; nu contau atit numele, anii, cit ideile si esenta povestirii; intr-o astfel de poveste oamenii stateau foarte fericiti intr-o pestera umeda, rece, intunecoasa, printre stalactite albe, cintindu-le ca supreme forme ale naturii, fara sa vrea altceva si fara sa viseze la altceva; unu` scapa din tenebre si ajunge sus, unde era lumina, padure, iarba, unde a vazut cu uimire nori si izvoare; vine jos si le spune mai nea, lumea nu e o stalactita cum o vedeti aici si cum o traim aici, veniti sa vedeti ce si cum...
Nu mai stiu exact cum s-a terminat istoria pentru ca eram un chiulangiu si la ora urmatoare m-am dus la o bere dar sunt absolut convins ca intr-un timp de vor fi si la noi multe situri de discutii elevate ale fotografilor romani, si asociatii si comunitati si bresle unite si chiar unul sau doua sindicate, multe bloguri ale profesorilor de fotografie de la diverse facultati, situri ale claselor de fotografie, o directie activa care sa se ocupe de fotografie la Ministerul Culturii, ( asa cum e la Paris...), o sectie barosana de fotografie la Muzeul de Arta Contemporana, care va face multe expozitii ale fotografilor romani la ambasade, si cite si mai cite... si desigur la Institutul Cultural Roman cu o noua conducere fotografia va fi bine reprezentata...
Sper sa prind momentele alea.

sunt oameni care reusesc sa 'pacaleasca' pana si testele psihologice sau detectorul de minciuni: in momentul in care au descoperit mecanismul si sensul intrebarilor, si au memoria buna, restul e o joaca. foarte greu de distins. numai timpul poate sa scoata adevarul ca e greu sa falsifici la infinit in viata reala. pe net? iti dai di un pseodonim, iti alegi o personalitate si dai bataie...
daca nu faci greseli ortografice, nu folosesti regionalisme (sau le folosesti pe toate ca sa iasa un ghiveci si sa bagi putina ceata pe campul de lupta), nu te bagi in subiecte pe care nu le cunosti (sau 'google-sti' intr-o veselie) dar mai ales nu te contrazici, poti apare ca oricine vrei.
se vorbea de 'vrajeala'? daca te uiti direct in ochii partenerului/ei si ii urmaresti 'limbajul corpului' poate tine cateva minute (doar daca se transforma intr-un joc acceptat de ambele parti, dar asta e alta chestie). pe net, cat vrei: nimeni nu-ti ia pulsul, nu-ti vede tremuratul mainii care tasteaza, sudoarea de pe frunte, suspinul de usurare cand ai reusit sa-i 'bagi' una....

solutia: tragi in toate directiile, adica sari de la o idee la alta, schimbi subiectul conversatiei cat mai des pentru ca cel de la celalalt capat al net-ului sa nu poata 'gandi' raspunsurile si sa fie obligat sa reactioneze in mod natural si sa se dea de gol daca falseaza.
dupa ce te-ai convins si esti sigur, toate optiunile sunt deschise.

ce, pe vremea cand nu era internet nu se mergea 'blind'? adica se mai facea schimb de biletele printr-o terta persoana cand cel interesat nu avea curajul sa se adreseze direct sau nu avea cum sa ajunga in situatia sa faca deschiderea? sau prietena prietenului care avea o prietena care cauta un student la medicina (de exemplu....).
prin net e acelasi lucru, numai ca numarul de posibilitati e mult mult mai mare si perioada de incubatie mai scurta....

despartire dupa dragostea pe net -- fantezie

Deodata la petrecere i se paru ca desi auzea perfect si nu mai putea decat sa recunoasca persoana care vorbeste , cuvintele se raspandeau in spatiu si parca incerca sa le prinda si sa le inghita pentru a intelege , dar cuvintele sunau disparat si disonant unele fata de altele. Nu mai stia cum sa le imperecheze. Se mira din ce in ce mai mult cum de se poate raspunde la asemenea cuvinte, care pareau asemeni pasarilor , ceva intre proiectile si tinte, pentru ca deodata sa perceapa melodia si ritmul si sa se lase furata de gandul ca oricum nu mai insemnau nimic, asa cum nu insemnasera nimic vreodata. Nu-i asa, pentru ca la fel zisese si el ca « noi nu suntem la fel : tu nu mai esti la fel, eu nu mai sunt la fel », si, nu-i asa , ca nu e nimic de inteles, sau e de inteles totul, pentru ca asta a fost raspunsul final. El s-a intors si cuvintele au sunat chiar asa chiar daca nimeni nu stie ce inseamna. Au zgariat la fel de tare, deodata cuvintele si retina, atinci cand s-a ridicat si a plecat. A plecat fara sa stiu unde, dupa ce il asteptasem atat sa se intoarca. De ce ? Nu mai stiu de ce, nu stiu nici de ce m-am schimbat nici de ce s-a schimbat nici macar daca ne-am schimbat intr-adevar. Doar cuvintele, daca le-as mai putea avea, daca as mai putea pronunta ceea ce nu pare a merge in context. Si totusi , efortul de a spune ceva, atunci , da, ar fi fost salvator si imposibil. Era… era… blond, da, mereu a fost cu nasul rosu de frig, nu, atunci, si … grabit parca… Si cand il vazuse dupa atata timp i se paruse ca abia se despartise de el acum cinci minute, era cumva in mintea ei mult mai stralucitor, atunci cand si-l inchipuise, cand era absent , decat acum cand statea in fata ei. Era blond si a luat-o in brate in statia de tramvai si foarte obisnuit , nu firesc, a luat-o in brate,a luat-o in oras, si pentru ca ea nu isi gasea cuvintele , si nu mai stia daca il iubeste sau nu, daca el e cel din vis, cel din calculator sau cel real, din fata ei, da, pentru toate motivele astea se simtea impartita si tot visul primei clipe in care i va vedea, cand isi inchipuise ca ii va spune deodata tot ce i s-a intamplat, totul se rupse . L-a intrebat de mai multe ori ce a vazut in lunile astea departe, acolo, si folosea timpul care se scurgea sa inteleaga daca si lui i-a lipsit dar nu aparea nici un semn in felul in care ea si-l imaginase si atunci scarbita la un moment dat de mediocritatea vietii fata de vis nu avu decat puterea sa taca si sa simuleze ca poate accepta ca o mare iubire sa se transforme in apa de ploaie. Si el de fapt nu zicea nimic, in prezenta ei povestea doar ca a fost obositor, fara sa aduca vorba de vreo aventura, de ceva care sa faca sa fi meritat departarea, chinul si suferinta ei, durerea si placerea, imaginate. Si el care desi zicea multe nu zicea nimic din ceea ce ea ar fi putut sa asculte si in cele din urma parea sa fie destul de entuziasmat , fara insa sa spuna altceva decat ca a fost greu si obositor si ca nu a avut cum sa viziteze mai mult America, si o punea pe ea sa povesteasca de turul Europei pe care il facuse. Si ii intinse un cadou, la care nu se asteptase ea, si pentru simplul motiv ca nu si-l imaginase , nu stiu , in strainii care erau , se strecura asa ceva ca o tristete, si nu pricepu de ce. Si el ii spuse ca o sa pastreze emailurile ei , cele mai personalizate dintre toate , si probabil asta suna a nerabdare de a o parasi dar ea ezita intre ce isi imaginase si nostalgia a ceea ce fusesera pe vremea cand cuvintele aveau valoare, cand el spunea ca o sa o paraseasca pentru ca e atat de indragostit incat nu mai poate sa fotografieze, pe urma cand ii scrisese ca isi doreste iar sa danseze cu ea in bucatarie. Sparte in bucati sau dezumflate , amintirile o intrerupeau si o opreau sa mai spuna ceva, totul se stinse parca in soapta acelui eu nu mai sunt eu tu nu mai esti tu, cuvinte care au fost inceputul calvarului , cand cuvintele toate s-au desprins de lume si au inceput sa pluteasca indiferent pe buzele si limbile altora in timp ce ea privea cuvintele , gesturile si incerca sa mai inteleaga adeavarul. Dar adevarul, o , adevarul se indeparta din ce in ce mai tare de cuvinte si in cele din urma nu ramase decat o durere in cosul pieptului in timp ce il privea indepartandu-se si intelegea ca niciodata nu vor mai traversa intersectia noaptea mana de mana, ca niciodata el nu o sa stie ca si ea l-a iubit, e drept, mai tarziu decat el, si poate iluzionata de ideea unei mari iubiri. Asa ca statea pe marginea unei mese pline de oameni intre prietenii ei cu limbile dezlegate de alcool, carora alta data le-ar fi ghicit cuvintele inainte de a fi pronuntate , contempland scaparea cuvintelor din frau si aruncarea lor in neant, parand ca descopera vanitatea de a pretinde ca mai e ceva de spus si imensa cacofonie a vocilor printre care se mai strecura : « Esti sigura ca iti e bine ? » , cuvinte carora iar se straduia sa le dibuie sensul.

pai cum sa fie gelozie horica. asta vine dupa, nu inainte :))

Dragostea adevarata (nu emfatica) presupune interactiune umana, atingere, miros, vaz...se simte, se aude si de cele mai multe ori apare prin intermediul celui de-al saselea simt. Nu are nimic de-a face cu statutul social, apartenenta de clasa, culoarea pielii, accentul, venitul samd. Chestia este ca intermediata de net, interactiunea umana devine unidimensionala, well, bi-dimensionala ca sa fiu exact ;) mult prea restrinsa ca sa fie completa. Si atunci fiecare dintre parti, presupunind ca nu exista motive ascunse, si Doamne ajuta sint destui de-astia, incearca sa suplineasca lipsa celorlalte senzatii prin imagini create de cuvintul scris...isi creeaza o imagine idealizata despre celalalt. Si atunci apar necazurile generate de lipsa de informatii, sau informatii distorsionate de cuvintul scris pe net. Ca sa nu mai adaug ca mare parte a celora care sint dispusi sa-si caute fericirea/jumatatea pe net sint nefericiti ei insisi, nemultumiti si neimpliniti, umbla pe net in speranta ca cineva le va umple golul interior. Ca sa nu divaghez...Dragostea pe net, daca exista este artificiala si din toate cazurile pe care le stiu, sfirseste in mari, MARI dezamagiri si dureri..

Preturile de pe net sint cam cu 10-15% mai mari decit cele din magazine.