comentarii

genunchiul tau plin


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
am citit raspunsul tau si sin - de nasi la: 05/09/2004 10:02:58
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
am citit raspunsul tau si sincer, uite ce cred:

eu am emigrat acum 3 ani si pot sa spun sincer ca nu a fost usor. dar stiu mult prea bine de ce am facut pasul asta. "fie piinea cit de rea, tot mai buna-i in tara mea" - prostii! dar daca asa rea cum e, nici farima aceea amarita nu o ai, atunci cu ce zicala inteleapta te mai amagesti? in Romania aveam serviciu foarte bun (ceea ce se chiama un statut social de invidiat) si salariu peste medie, dar in fiecare an imi era groaza de venirea iernii, cind stiam ca ma voi ingloda din nou in datorii pentru ca nu-mi ajungea salariul (acela "bun") sa imi platesc intretinerea la bloc. si nu mai vorbesc de toate cele ELEMENTARE traiului decent.

am terminat facultatea cu media 9,80 (la stat) am muncit pe brinci citiva ani si uite ca tot cu nimic nu m-am ales. ce sa fac intr-o tara in care de regula prostii sint in functii de conducere pe care le apara cu unghiile si cu dintii inconjurindu-se de neamuri la fel de incompetente? ei isi umfla burtile de pe urma muncii mele si a altora ca mine. dar eu? dar voi? si pentru mine a fost destul. am dat tot ce era mai bun in mine unei tari care nu a facut nimic pentru mine in schimb si cu stadiul decrepit in care se afla societatea si politica romaneasca am stiut ca nici in viitor nu avea sa-mi fie mai bine pe plaiurile mioritice. (exceptind cazul in care m-as fi "dat pe brazda" si m-as fi transformat intr-unul din coruptii cu care ai de-a face la tot pasul si as fi acceptat prostitutia morala pe care acestia o propovaduiesc.

astea au fost motivele pentru care am hotarit sa o iau de la inceput. si nu regret. chiar daca a trebuit sa o iau de la pragul de jos al noii societati care m-a primit in rindurile ei.

nu regret faptul ca pentru a-mi cistiga piinea zilnica, la inceput a trebuit sa fiu baby sitter (spune asta unui roman si il vezi cum strimba din nas deh, jobul n-are prestigiu). nu regret faptul ca am facut cleaning in scoli si firme - se increteste nasul romanului mai ceva ca al unui ciine turbat, ce-i aia femeie de serviciu? nu regret faptul ca am fost infirmiera la un azil de batrini - PFUIIIII! "esti spalatoare de cururi la batrini!"

dar daca toate astea sunt atit de dezgustatoare in opinia "societatii romanesti", cum se face atunci ca tuturor le plac copiii si e tam-tam mare cu natalitatea la ora actuala si ii vezi pe tinerii parinti mindri de oracaiturile progeniturilor mai ceva decit daca ar fi primit premiul Nobel. cum se face atunci ca visul tinerelor romance e sa nu trebuiasca sa lucreze si li se pare ca ar fi bine chiar si sa stea acasa sa faca curat toata ziua si sa isi aranjeze cuibul. cum se face ca in ipocrizia lor romanii tipa in stinga si-n dreapta ca "cine nu are batrini sa-si cumpere" (dar stim toti cum ii trateaza atunci cind ii au). mai bine sa fim ipocriti si sa ne amagim cu titluri goale si cu functii importante, doar-doar s-o ivi ocazia sa ne inavutim pe shest si sa pretindem ca am atins standardele de cililizatie occidentala? DA! ASTA E MENTALITATEA MAJORITATII ROMANILOR! si cine spune ca nu-i asa, hm! "lupul moralist".

greu a fost pentru mine in primul an, mai ales cu acomodarea, dar si lupta cu prejudecatile stupide pe care mai toti le avem in bagaj. dar uite ca dupa 3 ani de zile de munca si sacrificii am un serviciu la fel de bun ca in Romania. pentru prima data de cind am parasit bancile facultatii cu visuri mari, citeva le-am realizat deja si stiu ca si restul le pot realiza in tara mea de adoptie. toate eforturile si sacrificiile pe care le-am facut acum 2 ani au meritat, iar acum pot vedea roadele muncii mele (si nu numai in faptul ca nu am grija zile de miine sau ca imi pot permite absolut toate cele de care am nevoie)

eeeei, multe ar mai fi de spus, dar concluzia e ca STRUGURII SUNT ACRI si atunci cind da de greu, romanul cere ajutorul ipocriziei si fricii - aliati traditionali. de ce sa te bucuri pentru cineva care a renuntat la munca de birou si a trecut la pus umarul, atunci cind stii ca prin sacrificiul sau o duce oricum mai bine decit tine? de ce sa te bucuri pentru cineva care a reusit in viata indiferent daca a emigrat sau nu - din pacate asta e un sindrom romanesc (vezi - "sa moara si capra vecinului")? iar cind strugurii sint evident mai dulci, atunci romanul uita peste noapte de orice frica, "da vitejeste ipocrizia la o parte" si... ghici! devine cel mai bun prieten al tau: intotdauna a stiut ca o sa reusesti, iar acum iti ofera sprijinul sau moral neconditionat, aplauze si urale, numai sa-i arunci si tu colo, cite o firmitura de mai bine (poate de craciun, poate de pasti, poate de ziua de nastere, sau cine stie, poate chiar cu o "chemare" in noua ta tara de resedinta - si daca tot iei posibilitatea asta in consideratie, doar n-ai sa fii atit de ingrat incit sa nu ii oferi casa, masa si bani de buzunar pina s-o hotari el sa isi miste posteriorul amortit si sa se mai ajute si singur!

eu continui sa sper ca in Romania va fi mai bine, dar din pacate cred ca trebuie sa asteptam citeva generatii. si cu tristete, imi vad parerea confirmata de fiecare data cind citesc pe net presa romaneasca si aud ce se intimpla in Romania.
#21075 (raspuns la: #20368) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
...frumosul de care aminteam.pentru dinisor, - de DESTIN la: 06/09/2004 00:36:17
(la: Despre prietenie)


DESTIN in dialog(imaginar) cu dinisor

(DESTIN)-Unde cauti tu, nimeni nu iti poate auzi vocea sufletului, caci vocea lumii e mult mai puternica.
-Fiecare om are locul lui in lume, si sufletul tau, e doar unul intre alte miliarde.

-Vocea sufletului e in fiecare om, si este instinctul. Tot ce trebuie sa faci este sa iti asculti instinctul...
-Nu vei putea auzi vocea sufletului pentru ca lumea e sufletul tau, si tu esti sufletul lumii... Fiecare om e lumea, si lumea e in el.

" ... caci Dumnezeu a pus in inimile oamenilor Eterinitatea fara ca ei sa o inteleaga..."

(dinisor)-Vechile mele invataturi, abia acum prindeau contur, deveneau pline de sens in fata acestor cuvinte ce le gaseam atat de adevarate.

-Fiecare viata are un sens, fiecare viata e o cautare, si in acelasi timp un antrenament. Cauti de fiecare data o noua limita, o noua valoare a existentei.
-Fiecare clipa in viata, te aduce intr-un punct in care trebuie sa iti asculti instinctul!

(DESTIN) -Ai dreptate,asculta-l si cu fiecare clipa din viata traita vei fi mai aproape de spiritul lumii, de o constiinta transcedentala a eternitatii, de Creatorul lumii...

(dinisor)-De cand am ajuns in "dilema"imi ascult instinctul ,vocea ma indemna, dar eu o cautam prea mult, de aceea nu am auzit-o.
-Ce paradox ciudat! De la inceputul vietii imi spunea acelasi lucru. Au fost semne, au fost ganduri, dar eu nu le dadeam ascultare.

(DESTIN) -Ehee!!!DESTINUL...

(dinisor)-Nimic nu ma multumise in viata, caci pana acum am simtit si am trait totul, in alte viati, dar ceva lipsea… si ceva-ul acela ma chema, si acum il auzeam...este DESTINUL.



PS ...frumosul de care aminteam.

'nu este o cedare,priveste-o ca un dar al sexului puternic catre o reprezentanta a sexul frumos.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

pentru 'o adolescenta ipocrita' - de desdemona la: 07/09/2004 16:37:52
(la: Ce fac cu viata mea)
De ce te crezi ipocrita ? Ei, hai sa vin si eu cu un comentariu inspirat, ca eu asa mi-e felul, intotdeauna dau sfaturi, din inspiratia mea fara exhaustiva (de stie-tot).
Cred ca piramida de care vorbesti, desi e un model care descrie probabil generalitatea, nu poate tine cont de anumite tipuri si evolutii mai putin standard. Exista mai multe tipuri de oameni asa cum exista mai multe tipuri de ascensiune a piramidei. De exemplu, exista oameni pentru care confortul inseamna un loc uscat in care sa dormi si un codru de paine pe zi. Pentru alti oameni, confortul include in mod necesar : casa, gradina, mobila, televizor, masina, conturi dodoloate, viitorul asigurat. Vorbesc de confortul incepand de la care oamenii se vor interesa de nivelul superior (sa spunem: arta, filozofie, religie). Unii dintre oameni nu vor urca niciodata la o treapta superioare a nevoilor (indiferent daca ei sunt din prima sau a doua categorie) continuand sa isi completeze nevoile la acelasi nivel, sau mai jos. Adica un om de pestera, care mananca zilnic un codru de paine va cauta si o ceapa, si va face foc in pestera. Iar omul cu vila isi va construi o piscina si isi va lua si un jeep. Alti oameni pot sa urce la o treapta superioara fara a isi satisface toate nevoile din nivelele mai joase: vezi persoanele spirituale (asceti, artisti, cautatori ai adevarului). Dar nici acestia nu sunt toti la fel. Daca de exemplu un ascet tibetan e in stare sa mediteze in conditii drastice de confort (frig, ploaie, pe piatra goala, fara a manca nimic zile in sir), si un sfant al bisericii traieste in post si rugaciune zile intregi, cu mintea indreptata spre divin, unii artisti nu sunt in stare sa creeze daca nu au un loc calm, confortabil, si foamea satisfacuta. Exista oameni care urca 'scarile piramidei' pe drumul clasic, si altii care fac salturi, in sus sau in jos (de exemplu, dupa ce si-a satisfacut nevoia creatoare se gandeste sa isi imbunatateasca meniul, adapostul sau garderoba.
Pe de alta parte, unii din cei al caror interes se afla la niveluri superioare, intelegand ca nevoile de baza sunt si ele importante pentru bunul mers al sistemului, se vor ocupa de ele 'coborand'.
Revenind la mesajul tau (fiindca am divagat destul), e foarte adevarat: cand incetam sa privim lumea prin ochii de copil, simtim ca ne-am trezit intr-un mediu plin de reguli si constrangeri, stim ce ne dorim dar pe de alta parte nu stim cat 'se cade' sa acceptam din sabloanele impuse de mediu. Solutia acestei dileme numai tu o poti da ! Nu te gandi ca esti nerealista - realitatea e un lucru pe care ti-l construiesti singura. La fel si maturitatea, tot tu o obtii, prin felul cum evoluezi. Deci, esti libera, ai deja cateva date si cunostinte despre mediul inconjurator, judecata o ai la dispozitie pentru a 'intelege' si 'decide' cum va fi modelul lumii pe care il construiesti tu. Nu toate regulile trebuie respectate ca la carte, nici nu trebuie toate aruncate la cos. Alegi ceea ce crezi ca e important si iti urmezi calea, constienta ca responsabilitatea eventualelor greseli iti va apartine.
Inca ceva - nu exista o regula care spune ca dupa o varsta incetezi a mai incerca sa fii altfel (prin asta intelegand un om care judeca independent de sabloane si prejudecati). Unii nu inceteaza niciodata descoperirea si explorarea (se spune ca viata e o continua scoala, si ca incetezi sa inveti numai cand nu mai respiri). Altii pot sa se complaca in monoton inca de la 20-30 de ani. Sau dupa un popas in monotonie si conformism (de zeci de ani) pot sa 'renasca' (ai auzit expresia 'viata incepe la 60 de ani ?'). Insa diferenta e ca, mai tarziu in viata ai mai multa incredere in tine, n-ai nevoie sa fii 'confirmat' si nu mai spui altora totul despre experienta proprie, fiindca e mai greu sa fii inteles de alti oameni 'formati'.

Desdemonovici (stie-tot)
P.S. scuze pentru lungime
#21217 (raspuns la: #20998) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Omul VALURIT - de Ovidiu Bufnila la: 08/09/2004 10:29:55
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Omul VALURIT
eseu de
Ovidiu Bufnila



O privire aruncata asupra lumii din perspectiva unui scriitor de science fiction care banuieste ca timpul este valurit in toate directiile



MOTTO:

Singurul lucru pe care il ai cu adevarat este ceea ce esti.

Si-l ai tot timpul cu tine.

Mihaela BUFNILA


PREMIZE

Daca Dumnezeu ar fi murit ce sens ar mai avea vorbirea fumoasa si de ce ar mai fiinta sau functiona frumosul in adancul oceanelor ?

Multiplicandu-ma si metamorfozandu-ma intr-un nor de puncte sub presiunea campurilor magnetice, imi pot mari suprafata informationala?

Miracolul ultim e felul in care o multime de puncte isi da seama ca este o multime de puncte.



[1]

Omul apropiat pare sa fie omul tuturor timpurilor turnat in corporalitatea contemporaneitatii. Daca nu e tocmai asa, atunci trebuie sa fie la mijloc doar gresita mea raportare la real, neramandu-mi decat sa accept fictiunea generalizata si generalizanta potrivit careia eu nici nu exist neputand fi martor al meu. Aceasta insemnand ca, fiind doar un cuprins, nu-mi pot construi nicicum exterioritatea din care sa ma spionez pe deplin dedat placerii perverse a principiului lui unu care se multiplica.

Omul apropiat pare a fi prins in falcile istoriei gata, gata sa fie facut praf fie de patimile lui, de propriile lui fictiuni, fie de multimile care se unduiesc ca valurile unui ocean larmuitor, fie de revolutii si razboaie sau de acte administrative impersonale fie de vicisitudinile naturii care si ea nu mai e natura.

Ca si construct de lumi, omul apropiat nu pare a fi construit prin adaugire, parelnica parand sa fie ideea unui timp aflat in scurgere. Mai degraba timpul pare valurit, ubicuitatea dand aparenta talazului care, iata se vede dincoace de orizontul nostru vizibil, cand sus, sub reflectorul constientei, cand disparut, in adancurile oceanului plin de universuri, spre nelinistea navigatorului.



[2]

Omul apropiat pare sa fie omul pe care il simti alaturi de tine, aidoma tie, navigator prin furtunile de sens sau lipsindu-se de sens, fiindu-si suficient.

Adeseori, omul apropiat sfarseste in ridicol, in tragic sau in anecdotic. E ca si cum, suparat ca inaintasii nu-i sunt alaturi in incercarile sale, i-ar pedepsi sfarsindu-i odata cu el, aceasta fiind expresia felului lui de a intelege finitul.

De multe ori, fiind fiinta fragmentata, omul apropiat nu reuseste sa inteleaga, sa cuprinda, sa afle, sa i se releve sensul lucrurilor si atunci este ras din registrul de navigatie dintr-o singura miscare. Dar poate ca nici nu vrea, acesta fiind un semn felului in care isi intelege el libertatea de a fi liber.

Pare sa fie apropiat nu numai pentru ca e invecinat cu tine ci pentru ca intr-un fel intim, profund, esti solidar cu el. Fie ca il judeci aspru, fie ca il deplangi, fie ca il ucizi intr-o metafora, intr-un articol de ziar sau intr-un schimb de focuri, fie ca nu-l cunosti sau refuzi sa iei la cunostinta de prezenta lui, nu va muri decat odata cu tine.

Fie ca e un roman, sau un incas, fie ca e un pigmeu, un iacobin sau un puscas marin ucis, fie ca e primul om ajuns pe Luna sau incantatorul om al cavernelor sau vecinul de pe strada ta de la numarul trei, fie ca este presedintele imperialei contemporane sau al comunistei de serviciu, un om apropiat.

Stii o multime de lucruri despre el sau esti pe cale sa afli totul despre el, fie ca vrei, fie ca nu vrei iar el te umple adesea de sens.

Omul apropiat ar putea deveni nu doar modelul, sarcina sau misiunea ta, chinul tau, sensul tau. Omul apropiat te locuieste sau se pregateste sa se aseze in sinele tau pe negandite. Si aceasta se intampla sa fie asa pentru ca este expresia tuturor oamenilor care au trait vreodata pe aceasta planeta si despre care, tu, crezi sau vei fi incredintat ca stii sau ca simti o multime de lucruri, aceasta fiind sa spunem enciclopedia ta.



[3]

Omul apropiat este tocmai invecinarea ta cu restul lumii fiind in acelasi timp intregul lumesc, este chiar enciclopedia ta. Nefiind limite, astazi esti la fel de apropiat cu imparatul cel viu, cu presedintele care tocmai a murit si cu legendarul spadasin care bantuie marele ecran si propriul tau imaginar, tu fiind godzila.

Poate ca nu e tocmai in acest fel si atunci se cheama ca granitele ar putea fi chiar aievea. Dar in propriul tau imaginar lucrurile nu stau chiar asa. Imaginarul te guverneaza cu perversitate in timp ce rationalul incearca din rasputeri sa-si revendice rolul de busola. El e permanent de cart in timp ce imaginarul, undeva, in gabie, sus, pe catarg, adulmeca departarile tropaind.

Omul apropiat paresa fie doar o constructie fictiva dar de trebuinta noua tuturor celor carora aparenta oceanului plin de universuri le construieste un amagitor continuu temporal.

Poate ca finitul e doar o constructie de trebuinta pentru ca tu sa capeti sens.

In afara lui, existenta ta nu ar mai avea noima. Sau poate ca tu insuti fiind omul apropiat.

Tu esti subiectul stirilor macabre de televiziune.

Tu, obiectul sondajelor de opinie, tu, care umpli gropile comune ale razboaielor de enclava. Tu, care ai fost ciopartit, hulit, strivit, gazat, ridicat pe soclu, adulat, otravit si curtat, ars pe rug, gonit si chemat in sanul lucrurilor de taina de-a lungul istoriei.

Despre tine spun filozofii ca esti expirat si primitiv, ca esti stupid si necivilizat, ca esti sfarsitul istoriei sau chiar Satana in persoana.

Poate ca esti inger decazut. Esti ticalosit. Esti plin de pacate. Un fragmentat.

Esti asa, o constructie imperfecta. Esti fie fascist transmutat in antifascist, fie rebelul anilor saptezeci devenit birocrat sadea, fie comunist pur-sange reesapat sub masca neoliberalismului.

Dar nu imperfectiunea este sansa ta de a fi?

Eu cred ca esti doar apropiat. Si inteleg prin aceasta ca imi esti invecinat, ca te pot atinge fizic sau metaforic, in imaginar, ca te pot intelege, cunoaste si numi.

Ca om apropiat, esti omul tuturor timpurilor. Eu nu-ti sunt superior si nici nu ma simt asa. Cred ca esti doar bulversat si tulburat de existenta-ta-in lume.

Nu l-ai ingropat pe Dumnezeu. Il pastrezi intr-un fiind al tau, de taina. Poate ca nici nu stii ca fiindul e in cuprinsul tau.



[4]

Esti fie un napoleon, fie un elvis, fie godzila sau un berlioz, fie batrana cersetoare care aseara mi-a urat sanatate pentru bancnota pusa in palma, fie un sartre sau un eminem sau un vangelis, sau un larry king, sau o shakira, sau un nostradamus sau chiar intreaga enciclopedie.

Pentru tine au pervertit arta cinematografica. Au rascolit imaginile de la propaganda impotriva lui Hitler sau Tito sau Bush sau Blair sau Dudaev sau Putin sau Mata Hari, la scufundarea sensului teribilului Titanic a carui ecranizare enunta principiul de ordine al noii lumi care ar fi, spun unii cu malitie, acela ca superbogatii sunt salvati de subbogati.

Dar superbogatii si-au pierdut misiunea, clevetesc midinetele aporiilor.

Superbogatii ei sunt arestati in corporalitatea maselor flamande asa cum filozoful desuet e arestat de utopice. Filozoful desuet asteapta multimile sublunare ale minelor minierilor care sunt gata, gata sa rada centrul, marsaluind simbolic cu garoafa la butoniera si scrie cu nesatiu despre fiinta fragmentataexpirat.

Dar cum sa fie expirata fiinta cand ea navigheaza inca spre ultimul sens?

Caci am putea descoperi, ridicandu-se valul de pe ochii nostri, ca insasi Dumnezeu are de construit un sens anume schimbandu-si infatisarile sub masca corporalitatii omului aproiat. Iar daca nu e sens, atunci trebuie sa fie manifestarea lui ludica sau poate a atitudinii lui mustratoare.





"Trebuie insa sa comentez putin mesajul tau..." pentru dinisor, - de DESTIN la: 09/09/2004 23:13:52
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
"Trebuie insa sa comentez putin mesajul tau . tu zici:"ce nu stiu cum arata "nenea" dinisor?"
... nu pricepui sensul? nu stii cum arata nenea? tu erai nenea! take a look in the mirror...sau ai vrut sa spui cu totul altceva? lamuriri se solicita!

""...si ii aratam noi lui." - cuvinte ce ar trebui sa te bucure.nu e a menintzare in nici un caz. ce sa fie? gandeste-te...si-asteapta!"

Da ,am inteles ca "nenea"sunt eu...gandeam de unde trecerea de la "omuletul din OHIO la "nenea"!!!

Am inteles si sensul ..."ii aratam noi lui"...insa am comentat sa va inveselesc...Ehe!!! ca sa nu par "bandit"...

Unde esti dinisor?(pe Belle ai scuzat-o...)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21567 (raspuns la: #21516) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
felul de dragoste - de AlexM la: 13/09/2004 00:04:52
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
Dinisorule, tu te refereai la dragoste, eu la sex. Dar motivul tau aparent tot sexul este deoarece plecasi pentru ca individul " a hotarat sa zboare din fusta in fusta". Ori ma indoiesc ca acolo era vorba de dragoste ci de sex. Din punctul tau de vedere se pare ca tot acel zburat din fusta in fusta te-a deranjat. Probabil ca odata cu un asemenea mod de "zbor" pentru tine a insemnat ca el nu te mai iubeste sau a murit dragostea in tine. Lucru de acceptat de altfel si bine ai facut ca l-ai lasat sa zboare. O sa vada el daca este ceea ce si-a dorit sau nu.
Cat despre mine, atunci cand ma uit in oglinda, o fac numai cand ma barberesc. Si in general sint atent sa nu ma tai atunci, dar unele gânduri tot imi trec prin cap. De deranjat nu ma deranjeaza ce se intampla, eventual m-as ingrijora daca a trecut termenul stabilit si nu a dat inca nici un semn de viatsa.Ceea ce nu a fost cazul niciodata pana acum.
Probabil ca iarasi este de vina mama natura care la barbat nu pune pe aceasi treapta dragostea cu sexul. La femeie, in cele mai multe cazuri dragoste fara sex mai merge, sex fara dragoste nu prea. Cu exceptiile de rigoare. Chestiunea asta imi aduce aminte iarasi de povestea cu cele 5 degete si imi aduce aminte de un proverb. Chiar daca proverbul este vulgar si suculent, este plin de intselepciune.
"Barbatul iubeste ca sa aibe ce f..e, femeia se f..e ca sa fie iubita...."

Mda... adevar mare in vorba asta, adevar reflecta in natura noastra si in modul nostru de comportament ca barbat si femeie....

#21963 (raspuns la: #21957) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
AlexM - de dinisor la: 13/09/2004 00:30:09
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
proverbul este intr-adevar vulgar. poate plin de intelepciune pentru unii. pentru mine e inutil. ignorabil!
oricum, am inteles punctul tau de vedere. eu raman la al meu.
iar noi suntem in continuare amici pe net!
_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
#21978 (raspuns la: #21963) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sis, - de dinisor la: 16/09/2004 10:24:45
(la: sentimente!)
citii primul comentariu. nu am mers mai departe cu a citii ce ti-a raspuns DESTIN pana nu iti raspund la acesta.

da, animalele au instinct de supravietuire. dar nu e asa ca il avem si noi? sa fie asta o alta forma de sentiment? autoapararea poate fi un sentiment? sau e doar un instinct? care e diferenta intre instinct si sentiment? (si ma repet: voi cei ce traitii cu dictionarele in buzunar, nu explicatia de acolo ma intereseaza, ci gandurile semenilor mei despre asta)

vezi tu sis, scrii tu la un moment dat ca cei ce au avut multe expriente neplacute isi controleaza usor sentimentele deoarece sufletele lor nu mai au energia necesara care favorizeaza sentimente spontane. eu am inteles ce ai vrut sa zici, si ca una care am trecut prin foc, apa, furtuna si cutremur (figuri de stil!) in viata mea, iti spun ca sentimentele spontane inca se mai nasc. sufletul imi este intr-adevar obosit, intr-o oarecare masura, dar nu capituleaza. se intampla asa ca atunci cand ajung la o stare profunda de oboseala emotionala si sufleteasca, ma retrag intr-un fel de colivie imaginara, carapace daca vrei, o tacere totala. nimeni nu aude nimic de la mine. bateriile sunt puse la incarcat. retraiesc evenimentele in gand pentru a le intelege menire. incet incet insa, energia atinge din nou punctul optim de funtionare si atunci reapar! un fel de pasarea phoenix? poate... un fel de ursulet in hibernare? nu stiu... ideea e ca sentimentele spontane inca le posed si crede-ma ca multe "nebunii" s-au intamplat din cauza lor.

"mai mult, cei care au curajul sa le arate lumii sunt oameni puternici care vor trai o viata lunga si implinita fiindca traindu-ti sentimentele din plin (si ma refer la intreaga paleta de sentimente, de la o extrema la alta) iti da acel plus de adrenalina si energie necesara pasului urmator." - spui tu sis, spre sfarsitul comentariului tau. vezi? suntem amandoua de acord ca despre acel gen de energie discutam! caci sentimentele sunt energie: si la propriu si la figurat! energie sub forma de caldura cand le simti, energie sub forma de "viteza in actiune" ca urmare a lor.

si apoi, ai mare dreptate, se poate discuta pe acest subiect pe timp indelungat...ceea ce inseamna ca voi reveni dupa ce am citit mai departe comentariile tale si a le lui DESTIN.


_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
#22470 (raspuns la: #22443) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt mirelavus - de nasi la: 18/09/2004 03:12:11
(la: Ajutorul primit)
Hait! uite ca pusesi punctul pt I si sare pe "rana" unora.

Ai scris <> ;<>

Uite cum sta treaba: AI DREPTATE, jos palaria. si pt cine zice ca nu, un citat din Confucius "cind ai o traista plina cu peste si in drumul tau intilnesti un taran care moare de foame, daca vrei sa il ajuti (cu adevarat) solutia nu este sa-i dai sa manince, ci sa-l inveti sa pescuiasca".





#22772 (raspuns la: #22590) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Se pare ca a fost suficient - de spirit_intelept la: 20/09/2004 04:54:56
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga mya,

se pare ca intr-adevar nu mai are rost sa continuam discutia, din doua motive: pe de-o parte nu mi-ai raspuns la nici unul din argumentele mele, pe de alta parte te manifesti la un mod copilaresc, probabil dominat in primul rand de orgoliu. Nu ai ridicat nici un fel de idee la care sa-ti raspund, dar in final as dori sa clarific mai multe aspecte:

1. Se pare ca ai continuat in consecventa proasta de a ma ataca gratuit. Pot sa te linistesc spunandu-ti ca nu pierd timpul...de ex ultimul reply al meu l-am scris in aprox 20 de minute, dupa care inca 5 minute l-am revizuit. Tinand cont ca pe acest forum intra si persoane mai deschise decat tine si care poate chiar respecta o opinie inteligenta, este posibil ca aceste 25 de minute pe care le-am folosit astfel, o data la 5 zile, sa fi ajutat pe cineva sa aiba o idee mai clara despre ce inseamna spiritualitatea.

2. In lipsa de argumente, folosesti ghilimelele la un mod peiorativ, (gen: "cunstintele" in domeniu...alti "maestrii", ...) Acesti maestrii spirituali pe care ti i-am enumerat si care au practicat tehnicile sexuale tantrice, sunt unii dintre cei mai mari maestrii spirituali ai omenirii, chiar daca probabil tu nu ii cunosti. Nici nu are rost sa vorbesc despre ei fiindca ar fi necesare volume intregi. De ex Tilopa a fost primul maestru spiritual la liniei initiatice Tilopa, Naropa, Marpa, Milarepa (despre care probabil ca ai auzit), linie care astazi constituie un fundament spiritual pentru traditia tibetana. La fel Abhinavagupta sau Tsongkhapa, fiecare si-a adus contributii deosebit de valoroase la spiritualitatea universala. Primul a sistematizat cea mai mare compilatie despre tantrism scrisa vreodata (Tantra Loka si o versiune prescurtata a acesteia Tantra Sara, care si la ora actuala sunt recunoscute ca cele mai complete lucrari despre tantrism) si pe langa asta a activat si in alte domenii scriind lucrari de estetica, arta etc...lucrari care sunt studiate si in prezent si citate in studiile si lucrarile de arta indiene. Iar ultimul, Tsongkhapa este unanim recunoscut in Tibet ca fiind unul dintre cei mai mari maestri spirituali existenti, care prin activitatea sa de exceptie a adus un suflu noi spiritualitatii acestei tari. Poti, daca nu accepti alte surse, macar sa citesti de ex. opiniile lui Dalai Lama despre el.

3. In legatura cu avatarii ai o parere foarte simplista. Am sa ofer mai multe lamuriri, pentru toata lumea. Avatar inseamna o fiinta sau incarnare divina care vine pe pamant nu pentru a evolua spiritual (ea fiind deja desavarsita) ci pentru a-i ajuta plina de compasiune de cei de aici sa evolueze. In budhism exista termenul echivalent Bodhisattva, adica o fiinta care, datorita unei iubiri imense fata de toate fiintele, alege sa se reincarneze doar pentru ca astfel sa fie de un cat mai mare ajutor celor din planul fizic.
Din acest punct de vedere avatarul reprezinta un stadiu de desavarsire al fiintei umane. Daca am face o comparatie cu o floare, un om obisnuit ar fi o samanta pe cand un avatar o floare complet deschisa. Aici poti sa remarci ceva: desi fiecare floare este perfecta in sine, unele sunt totusi mai mari sau miros mai placut decat celelalte. Asa sunt si avatarii...in functie de misiunea lor spirituala, unii au o activitate mult mai bogata decat altii. Ca sa fac legatura cu Ramakrishna si Yogananda, primul a avut foarte multi discipoli dintre care unii si ei la randul lor au obtinut starea de desavarsire spirituala, activand apoi ca maestrii spirituali recunoscuti (ex Swami Vivekananda) pe cand al doilea nu a avut asa ceva. Ar mai fi si alte diferente, de ex complexitatea caii spirituale pe care o reveleaza un avatar sau capacitatea acestuia de a induce stari spirituale profunde in discipolii sai.
Cu toate ca in spirit un avatar este o fiinta desavarsita, el este totusi supus anumitor tentatii si incercari. Chiar supremul nostru model divin, Iisus Christos, desi a fost o incarnare perfecta a Fiului si perfect identificat cu Tatal Ceresc, a avut parte de asemenea incercari si in desert si mai apoi. De ex in gradina Ghetsimani, "plangea cu lacrimi de sange" si l-a rugat pe Tatal sa indeparteze de la el acel pahar al suferintei. Deci chiar perfect fiind, simtea totusi suferinta fizica. Acestea se petrec fiindca altfel oamenii nu i-ar mai considera pe avatari ca fiind "de-ai lor" si nu i-ar simti atat de aproape de ei.
In continuare te poti gandi si tu, daca pana si Iisus a fost incercat in acest fel, cam care ar fi situatia cu alti maestrii spirituali...si sa stii ca apar cazuri in care unii dintre ei, chiar desavarsiti in spirit, datorita incercarilor care apar in corpul fizic, fac anumite greseli (acestea fiind totusi greseli mici si pe care ei si le recunosc destul de repede).

4. Si in final o remarca personala pentru tine. Cu toate ca ma declari pe mine "indoctrinat", etc...tu dovedesti o mult mai mare inflexibilitate decat mine. Am impresia ca actionezi dupa proverbul "vezi paiul din ochiul vecinului dar nu vezi barna din ochiul tau". Asta fiindca desi ceea ce ti-am spus pana acum reprezinta de fapt cuvintele unor maestrii spirituali de exceptie (larg recunoscuti de alti maestrii spirituali ca fiind Avatari) nu ai actionat conform cu ceea ce ai scris "Pentru mine un avatar...este alpha si omega" si nu ai preluat macar partial aceste argumente.
Oricum, pe acest forum am avut ocazia sa discut si cu persoane mai corecte decat tine, de ex chiar "ampop" (cel care a scris articolul initial) si cu care desi am avut un schimb contradictoriu de idei, cand a fost cazul a recunoscut ca nu detine suficente date si a dat dovada de verticalitate morala.

Spirit Intelept

PS: acest reply l-am scris intr-o ora.
#22879 (raspuns la: #22779) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dinisor - de carapiscum la: 21/09/2004 13:50:17
(la: Ateu convins!)
Vrei sa-ti spun si eu ceva? Astazi, cand abia incepusem sa citesc ultimele tale mesaje pe care mi le-ai adresat, chiar inainte de a ajunge la marturisirea ta cum ca ai plans de fericire, am fost si eu la un pas de a-mi da lacrimile. Cauza n-a fost nici interioara, nici exterioara, ca sa zic asa. Doar mi-am amintit o pilda care se potriveste ca o manusa prietenei tale si, de ce nu, noua tuturor.

Asadar era odata un mare pustnic, un om caruia i se dusese vestea in toata tara despre cat de devotat era lui Dumnezeu in tot ce facea. Si se invrednicise nu numai de bunatatile raiului inca din viata, dar de cate ori mergea la lucrul sau zilnic vedea alaturi de urmele pasilor sai si un alt rand de urme care, prin vedenie ingereasca, i se descoperise ca fiind ale Domnului. Asa isi petrecea zilele si parea sa urce din treapta in treapta cu fiecare clipa.

Dar uratorul pacii si al binelui, vrajmasul diavol, ca sa-l faca sa cada din treapta aceasta a desavarsirii (fac o paranteza: "sub cel ce sta pe creasta muntelui se casca o prapastie"!- aluzie la cat de usor poti cadea in abisurile mandriei) l-a ademenit cu o oarecare ispita si el s-a lasat prins de pacatul desfraului cu o femeie nerusinata. Dar abia petrecuta fapta aceasta ca imediat a inceput a boci cu disperare, a-si cere iertare de la Dumnezeu ca insusi Ap. Petru dupa lepadarea cea de 3 ori. Si plangea mai cu amar fiindca acum nu mai vedea cele doua randuri de urme, ale lui si ale Domnului, ci doar pe ale sale. Asa ca vazand ca plansul lui nu are nici un raspuns imediat, a inceput a carti intreband aproape deznadajduit:

-Doamne, de atatea ori ai fost cu mine, ai umblat langa mine in toate zilele vietii mele si m-ai tinut de mana ca pe un slujitor vrednic ce ti-am fost; iar acum, cand am cazut in aceasta mare a pacatului, in loc sa-mi fii aproape si sa ma sprijini, Tu nici macar nu Te mai apropii de mine? Unde este randul tau de pasi? De ce ma lasi singur sa ma zbucium fara nici un folos si fara vreo mangaiere?

Intr-un tarziu Dumnezeu ii trimise prin ingerul sau acest raspuns:

-In toate zilele vietii tale am fost cu tine, te-am aparat, te-am sprijinit, te-am indreptat, te-am tinut de mana. Spui ca te-am parasit acum fiindca nu mai vezi cele doua randuri de urme? Nu poti sa le vezi, pt. ca Eu acum te port in bratele Mele, te duc la sanul Meu ca pe oaia ratacita!!!

Din acea zi, acel pustnic nici n-a mai picat vreodata in asa inselare draceasca.

SI pt. ca tot am ajuns la capitolul pilde, mi-a mai venit una in minte chiar in timp ce-ti scriam cele de sus. Un inger statea in genunchi, aplecat peste spuza unui foc ce parea stins, si sufla din rasputeri in timp ce se gandea: "poate a mai ramas vreo scanteie"! El este ingerul pazitor ce insoteste pe fiecare om in parte tot timpul vietii pamantesti. Spuza aceea este sufletul omenesc, care e nepasator la mesajul Domnului si care se lasa cuprins de patimi.

Ma bucur si eu pt. tine, ca si pt. prietena ta. Ramai totusi cu picioarele pe pamant si nu te astepta la cine stie ce schimbari radicale. Acestea nu vin deodata si se varsa in om. Ele se cultiva, daca au samanta cea buna, apoi dau rod (dar la vremea cuvenita!). Si ai grija, pazeste-te de mandria pe care ai putea-o numai si gandi, in cazul in care ai spune ca TU ai adus-o la credinta. Dupa cum stii, noi nu putem face de la noi insine nimic fara ajutorul cel de sus.

Astept raspunsul si la cea de a doua intrebare pe care ti-am pus-o in mesajul anterior.

OK, mai vorbim. Imi pare rau dar sunt cam obosit si nu vreau sa scriu prostii.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#22953 (raspuns la: #22797) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Denysa - de carapiscum la: 23/09/2004 05:08:54
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pt. mine personal Eminescu a fost, inainte de a fi numit geniu, cel mai mare teolog al timpurilor sale, unul aproape desavarsit, care s-a incumetat sa puna in versuri ceea ce este aproape inexprimabil in cuvinte- originea lumii/inceputurile ei, infinitatea lui Dumnezeu si atributele Sale...

Imi permit sa fac un mic comentariu pe marginea catorva versuri din aceasta poezie.

"Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici samburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeuna,"...

Va sa zica spatiul si timpul nu existau, materia inca nu primise forma fiindca "era din randul celor ce n-au fost niciodata". "Pe-atunci", adica intr-un moment nestiut de nimeni fiindca, normal, nu exista nimeni, "era El singur"- Dumnezeu (zeu). Acest "zeu" suprem "statut-au inainte de-a fi zeii"- asadar toti zeii de dupa El sunt simple nascociri ale mintii umane. Vine apoi cu indemnul de a-I aduce toti cantari in inimile noastre fiindca "El este-al omenimei isvor de mantuire". Cata simtire interioara trebuie sa fi avut el personal ca sa poata scrie asa niste versuri, atat de adevarate si de "personale"... SI nu se sfieste sa si-o exteriorizeze intr-un fel de elan de bucurie ce surprinde placut, mai ales ca obisnuieste sa faca apologia mortii aproape pretutindeni in scrierile sale.

Strofa a treia continua ideile de mai inainte, cu amendamentul ca acum vorbeste explicit despre sine, despre cum a luat el fiinta si cum "inima i-a fost umpluta de farmecele milei". Va sa zica este fermecat de mila divina, asa dupa cum putem interpreta ca el insusi este un om milos. "In vuietul de vanturi auzit-am al lui mers"... O fi vorba aici de "glasul Domnului" din Psalmii lui David? In Psalmi gasim nenumarate expresii referitoare la fenomene naturale prin care Dumnezeu se face cunoscut oamenilor. Tot in aceasta strofa "cerseste inc-un adaos: / Sa-ngaduie intrarea-i in vecinicul repaos!" Prin urmare EL se roaga, el personal "cerseste" sa intre in vesnicie la odihna vesnica, exact cum fac bunii crestini care asteapta sa intre in bucuria mantuirii.

Urmatoarele 3 strofe vorbesc despre zbuciumul si chinul sau interior, cu un fel de ura fata de propria persoana, sau mai bine zis fata de propriul destin uman. Pt. cineva neinitiat, cererile pe care le exprima el intr-un stil dramatic sunt intr-un anume fel de neconceput, parca nedemne de insasi conditia de om si de crestin. Dar IERTAREA de care dispune el si pe care vrea s-o imparta tuturor, chiar dusmanilor sai cei mai temuti, este expresia vie a lucrarii iubirii de semeni, ca ultim gest inainte si chiar dupa moarte. De unde toata aceasta pornire spre autodistrugere? Raspunsul il da chiar el: ""Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor". Se prea poate ca el sa fi simtit ca nu va putea muri pana ce nu va face acest ultim gest de smerenie si de mila crestina. Dar e f. probabil ca sa fi stiut ca iubirea si iertarea ADUC PACEA SUFLETEASCA DORITA atat de mult de noi toti, si in mod special de el. De fapt toate aceste versuri ale sale pot fi intelese deplin numai prin prisma si in contextul religios din care si-au luat fiinta, de buna seama.

Ultima strofa vine cu un fel de conciliere/impacare (cu sine si cu Dumnezeu), daca o putem numi asa, prin faptul ca multumeste pt. norocul de-a trai ce i-a fost daruit. Dincolo de mesajul anterior care poate lesne sa ne induca in eroare, versul al doilea din ultima strofa pune intr-o noua lumina si da la iveala intelesurile nebanuite ale acestei rugi. Asadar nu vrea sa se autodistruga, altfel ce rost ar mai avea sa zica: "Ca tu mi-ai dat in lume norocul sa traiesc."? EL MULTUMESTE PT. TOATE, deopotriva bune si rele. Mai mult decat atat da dovada si de un neasemanat spirit crestin zicand ca nu cere daruri care l-ar putea face nedemn, ci "ura si blestemuri" prin care el s-ar putea "lamuri ca aurul in foc". "Genunchi si frunte nu plec" nu inseamna refuz de a I se inchina Domnului, ci refuzul in a primi bunatati pe care nu le-ar merita sau care l-ar face sa cada in ispite- bineinteles, asta se subintelege, nu se zice in mod direct.

Contemplatia sa sfarseste intr-un ton aparent sumbru, insa in realitate unul plin de semnificatii teologice: "Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mi se curma / Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!" Pare a fi o aluzie la cuvintele Ap. Pavel care vorbeste despre a doua venire si invierea mortilor ce vor avea loc "la glasul Domnului si la trambita arhanghelului". Stingerea de care vorbeste se refera la distrugerea lumii acesteia pt. eternitate iar "disparitia fara de urma" poate fi privita ca o rupere a oricaror relatii/legaturi cu materia.

Ca o concluzie finala personala, suferinta si chinurile indurate l-au facut sa perceapa lucruri care in mod normal putini le percep fiind extrasenzoriale. De ce s-a numit poezia "Rugaciunea unui dac"? In primul rand pt. ca este o rugaciune. In al doilea rand as raspunde tot cu o intrebare: de ce nu a numit-o "Rugaciunea unui roman"? In opinia mea, chiar daca in poezie nu gasim nici o referire la vreun aspect legat de trecutul nostru istoric, inclin sa cred ca s-a numit pe sine dac, ca urmas al celor ce credeau in nemurirea sufletului, viata vesnica si un singur zeu suprem. Privita asa poezia capata inca un inteles tainic si anume bucuria prin care aceia isi dadeau viata cu zambetul pe buze fiindca aveau acel sentiment pre-crestin, aceasta bucurie de plecare spre eternitate o regasim in mod vadit la Eminescu. De aceea s-a numit pe sine "dac" si nu roman, om, crestin sau altfel.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23126 (raspuns la: #22764) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si daca ganduri...bat la geam.... - de cosmacpan la: 23/09/2004 19:04:42
(la: OMUL ce stim despre noi?)
Draga Destin,
Tinand cont de sutele de intrebari adunate sub umbrela acestui articol sa incepem cu inceputul :
« in nici un sector al vietii organice, nu exista asa de multe si de mari deosebiri în cadrul acelorasi specii,ca la fiinta umana. »
Poate fi cat se poate de adevarat dar toti specialistii (incepand cu paleontologii, palinologii si continuand cu cei ce se ocupa de speciile actuale entomologi si altii) ne povestesc cat de deosebite sunt balenele albastre pe cale de disparitie, fiecare individ cu caracteristicile sale, nu mai departe de scumpele noastre animale de companie (caini picisi si celelalte) fiecare individ este deosebit si fiecaruia ii se gasesc si regasesc alte caracteristici fizice, comportamentale, emiotionale ceea ce face greu de suportat aceasta diversitate. Ca sa nu mai vorbim de lumea subterana a miliardelor de soareci sau sobolani pe care nu-i cunoaste nimeni sau a pestilor sau a pasarilor din Delta Dunarii – raiul pe pamant al zburatoarelor. Si pana acum nu am vorbit decat despre aspectele exterioare dar cine are rabdarea sa le asculte si sa le inteleaga ne-ar putea spune daca este adevarat sau nu ca toate sunt copii la indigo sau clonele aceluiasi exemplar primordial.
Trebuie sa recunosc ca la nivelul mentalului meu ma rezum si eu numai la natura umana, caracteristici si particularitati. Imi cer scuze dar as vrea sa te intreb ce stii de contructia « omului nou » la care lucreaza in secret sute de laboratoare si la care lucrau de zor toate statele socialiste inainte de 89 ? Sau cu alte cuvinte cum ti se pare caricatura lui M.Stanescu vis a vis de uniformizare ? Nu vreau sa fiu rau intentionat dar mereu imi amintesc de sacrificiul suprem «sa-ti dai viata pentru rascumparea tuturor greselilor lumii acesteia de la inceput si pana la sfarsit » si de faptul ca acesta nu este decat in puterea unuia singur. Dumnezeu in marinimia lui mai vine cand si cand si sterge cu buretele toate vinile si greselile omenesti incheind apoi un nou pact. Si a incercat Dumnezeu sa dea alt curs dezvoltarii creatiei sale inventand potopul. A disparut o lume si s-a nascut alta. A inventat Sodoma si Gomora si a sfarsit prin tablele legii de pe muntele Sinai. Deci daca nici apa purificatoare, nici focul mistuitor si nici rusinea fata de inaintasi cu pletele albite si cu legile tinute drept pavaza nu au reusit sa schimbe ceva, cum crezi ca sutele de intrebari existentioale vor reusi sa schimbe ceva ? Ca un ultim legamant, Dumnezeu cu puterea lui s-a intrupat pentru a vedea la fata locului si a simti de aproape ce inseamna creatia lui, omul, ce o face atat de greu de inteles ? A trait si s-a jertfit lasandu-ne mostenire dragostea lui caci cu adevarat aceasta este singura mostenire care poate uniformiza totul, caci toate inimile pline de dragoste sunt la fel. Toata aceasta expunere s-a cladit pe latura Creationista. Pornind pe marginea Evolutionista este clar ca numai cele mai puternice gene vor reusi sa se transmita, si sa stabileasca legile statistice. Dar ce ne facem ca nu intotdeauna functionaza selectia naturala. Ce te faci cu genele viclene care reusesc sa pacaleasca si astfel sa se recreeze, pentru a nu se piarde ? Vorbesc mult si fara rost doar ca sa-ti arat ca aceste intrebari se pot regasi in fiecare noapte nedormita. Fiecare dintre noi are intrebari dar nu toti vor sa recunoasca faptul ca « gandesc ». Cineva spune ca omul nu vrea sa-si recunoasca toate calitatile pe care le are de teama ca va trebui sa le si foloseasca. Poate parea o ironie, dar o vorba din batrani spune ca « Dumnezeu nu face lucruri inutile ». Sa apelam la sfintele vorbe : Dati Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu » si conform pildei biblice sa scoatem mai intai barna din ochii nostri pentru a putea vedea mai bine paiul din ochiul fratelui ». Chinezul spune ca pentru a schimba lumea este nevoie sa schimbi o singura persoana de langa tine. Eu mi-am facut un motto : fac tot ce pot ca sa ma schimb (in bine) si va fi sufient pentru ca cei din jur sa vada si sa-mi urmeze exemplul (numai daca vor, fara nici un fel de constrangeri). In incheiere nu pot sa nu amintesc vorbele maritului sihastru : daruind vei dobandi (Jurnalul fericirii-N.Steindhart), pentru ca singurele lucruri pe care le poti oferi, ramanandu-ti totusi tie sunt : o vorba buna, un zambet si dragostea.
Deci : fi la fel de sensibil ca si pana acum, cauta-te ca se te poti regasi, ofera cat mai mult ca sa poti primi peste masura. Si de fiecare data, noaptea cand sute de intrebari te macina, adu-ti aminte ca nu esti singur. Nimeni si nimic nu te poate desconsidera sau jigni fara consimtamantul tau.


Despre sentimentul ratarii! - de quietguy la: 24/09/2004 16:00:24
(la: Cat de taios e sentimentul ratarii!?)
Myriam
Ce poti sa-ti spun (pardon, scriu), sint urmatoarele:

1. Paranoica (poate) nu esti, doar ca cei din jurul tau nu sint timpiti si simt cind cineva este pe cale de a claca, asa ca pregateste-te pentru o eventuala debarcadare din jobul super bun. Nu-ti urez asta, dar asa se intimpla de cele mai multe ori.

2. Este normal sa cazi, dar si mai normal este sa te ridici, si sa-ti continui drumul in viata.

3. Daca stii ce vrei de la tine, atunci stii ce vrei de la viata, poate trebuie sa iei totul de la inceput, asa ca...mult curaj si rabdare, mai ales rabdare.

4. Gaseste in tine insuti ceea ce iti place cu adevarat, este cel mai important, sa faci ce-ti place cu adevarat. Fii atent(a), un job super acum sa poate transforma intr-o mare minciuna daca nu-ti place ce faci.

5. Planifica-ti ceea ce vrei in etape in care esti sigur(a) ca la vei reusi sa le duci la indeplinire.

Cel mai important lucru este:
Cel mai mult inveti din infringeri, abia atunci incepi sa te cunosti pe tine insuti, nu cind ai succese si esti invidiat de toata lumea.

Din pacate, iti scriu asta din propria mea experienta
O criza sufleteasca de genul in care te simti ratat, am avut acum 2 ani, cind m-am trezit dintr-o data fara job, casa si familie si plin de datorii.

Deci, pe scurt somer, divortat si dat afara din casa in doi timpi si trei miscari. Ce zici de aceasta miscare, sa tot ai sentimentul ratarii din plin. De la un salariu de 50,000 $ la nimic, de la o famile, divortat, de la casa, dormit la inceput pe la prieteni, pina am putut inchiria un minuscul apartament, si toate astea intr-o tara straina, nu-i asa, sa tot ai crize de ratare si disperare.

Am crezut ca am pierdut totul pentru ca mi-am pierdut un job (super bun, nu-i asa) si ca m-am trezit divortat. Nu este adevarat, nu am pierdut nimic, am avut doar de cistigat, am scapat de un patron despotic si de o sotie ahtiata de bani.

Asa ca, acum fac cursuri pentru a deveni instructor de fitness, ceea ce imi place foarte mult, de fapt asta imi placea dintotdeauna sa antrenez.

Sa stii ca cel mai mult inveti din infringeri, abia atunci incepi sa te cunosti pe tine insuti, nu cind ai succese si esti invidiat de toata lumea.
carapiscume, in mesajul tau, - de Johnny Depp la: 24/09/2004 21:36:41
(la: Iliescu si Theodorescu insulta protestatarii din diaspora)
carapiscume, in mesajul tau, n-o fi vorba de biserica asta de care au scris in Academia Catavencu ? Ca prea se potriveste cu povestea ta, cel putin pe alocuri !

In satul Balinesti din comuna suceveana Gramesti, logofatul Tautu a ridicat pe vremea lui Stefan cel Mare o constructie. Cum pe vremea aia Dumnezeu inca mai controla Justitia, logofatul n-a putut sa treaca in acte constructia drept vila personala, asa ca a facut-o biserica si a donat-o lui Dumnezeu. Intre timp, ordinea lucrurilor s-a schimbat, iar la putere peste plaiurile si cimpiile noastre manoase a venit PSD-ul, care l-a dat pe Dumnezeu afara din tara si i-a pus in loc pe Nastase, Theodorescu, Blanculescu si ceilalti. Biserica din Balinesti, veche de 500 de ani, n-a trezit mare interes noii puteri, mai cu seama ca in acte figura, cum va spuneam, drept casa a lui Dumnezeu, iar nu drept vila. Ce-i drept, Razvan Theodorescu a vizitat anul trecut biserica si, vazind paragina in care zace aceasta, a comandat un fel de restaurare, de care insa nu se ocupa nimeni. Echipa de restaurare a disparut de luni bune, iar odata cu ea s-au dus in neanturi si frescele de pe peretele de sud-est al bisericii. Gura satului, sloboda, a inceput, in lipsa unei mese zilnice, sa vorbeasca: ca frescele au fost furate si ca nu are sens sa mai astepte ajutor din partea Domnului, care se pare ca si-a cam epuizat, saracul, stocul de trasnete. Prin urmare, taranii au inceput sa-si construiasca singuri o alta biserica, de frica sa mai intre in cea veche, care, in urma restaurarii, a mai ramas doar cu citiva pereti gata de prabusire

__________________________________________________
Mama idiotilor e tot timpul gravida !
Eu as vrea o Romanie in care - de mya la: 24/09/2004 23:15:08
(la: Utopia in Romania)
Eu as vrea o Romanie in care oamenii sa fie oameni, normali la cap, echilibrati. Sa discearna binele de rau in primul rand si sa condamne raul si anormalul instantaneu. Mi-ar placea sa fie o tara in care ...sa zicem ...daca vrei sa te faci astonaut, sa poti sa studiezi, sa pleci cu burse (in strainatate) ca sa te intorci pe urma si sa faci si la tine in tara o naveta spatiala (zic si eu...). Mi-ar placea sa poti sa faci cercetare in tara ta, sa poti daca vrei sa te faci muzician, pictor sau "hartist" si sa bucuri lumea din jurul tau cu arta ta...fara sa-ti numeri banii la chenzina (ca nu-ti ajung de nadragi sau de zacusca toamna).

As mai vrea o tara in care copii sa fie plini de sperante si sa creasca siguri pe ei, sa invete de mici sa fie dezinvolti si sa stie ca - daca vor pot sa devina ce viseaza (profesori, strungari, taietori in piatra, medici, etc.) din vocatie.

Mi-ar placea o tara in care notinea de separare a puterilor in stat sa fie pe bune. Politia sa fie politie, justitia justitie, etc. Sa nu mai existe politisti si politicieni cu burti atarnande peste curele, parlamentari analfabeti (devalizatori de banci) si obezi, proaste curve la televizor si functionari care se scobesc in nas in timp ce-ti raspund in scarba.

As mai vrea ca oamenii sa se imbrace in culori deschise la culoare si nu doar in tonuri terne si inchise. Mi-ar placea ca optimismul sa li se citeasca in priviri. Nu plictisul si deziluziile reflectate in expresiile cernite si dezdanajduite (ca acum).

As dori ca fiecare roman sa gandeasca cu capul lui, sa nu mai astepte de la altii, de la stat, de la partide, de la parlamentari, de la Stefan de mare (si Sfant...;-) ) sau de la Sfantul Asteapta - sa i se dea, sa i se zica, sa i se indice. Destul i-a invatat comunismul cum sa traiasca in "pretenie" si tovarasie.

Multe as vrea...da´ nimic iesit din comun, nimic ce in alte tari normale (occidentale sa zicem) nu exista. Nu e niciunde ideal insa nicaieri nu e ca in Romania, unde anormalul a ajuns ceva normal (nu compar cu Columbia...asta ar mai lipsi!).

Mi-ar placea ca Romania de care vorbesc sa fie speciala, unica si personala in cultura, arta, cercetare,...in tot.

Sper sa ajunga asa vreodata, eu ma rog sa ajunga!
din ce in ce mai jos - de (anonim) la: 27/09/2004 03:24:16
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga mya,

constat ca din pacate reply-urile tale au o calitate din ce in ce mai proasta si ca practic acum ele consta doar in atacuri gratuite la persoana.
Atributele pe care ti le-am acordat, de orgolioasa, inflexibila si copilaroasa, ti le-am dat fara nici o placere dar se pare ca am avut dreptate.
Am sa-ti mai explic inca o data de ce cred ca esti asa:

1. Orgolioasa - desi in mod clar ai facut anumite greseli, de ex relativ la viata lui Ramakrishna, nu ai avut niciodata umilinta sa recunosti aceasta. Chiar mai mult, atunci cand nu puteai raspunde la un argument care era foarte bine argumentat, pur si simplu sareai peste el si nu-l mai aminteai de loc...fiindca ar fi inseamnat sa te "umilesti", recunoscand ca nu mai aveai ce spune. Din pacate aceasta atitudine a ta nu te ajuta in nici un fel si de fapt orgoliul tau este cel care te umileste cel mai mult.

2. Inflexibila - m-ai acuzat pe mine de mai multe ori ca as fi "indoctrinat". Daca te gandesti putin, o caracteristica de baza a unei persoane indoctrinate este ca indiferent de ce argumente i-ai aduce, ea nu renunta in nici un fel la ideile sale.
Ei bine, felul in care te-ai comportat pana acum, arata ca de fapt tu esti cea indoctrinata (am preferat termenul de inflexibila). Cum spunea un ganditor "chiar si ateii de fapt au credinta lor". Acest sistem de convingeri al tau din pacate se dovedeste rigid si inchis, el nepermitandu-ti sa vezi validitatea chiar si a unor argumente de bun-simt. Nu ti-am cerut nici tie nici altora sa devina yoghini tantrici :), dar o atitudine corecta din partea cuiva care isi da seama de un adevar, chiar daca nu este de acord cu el, ar fi sa spuna "da, unii au facut asta si se pare ca pentru ei a fost bine, dar mie simt ca nu mi se potriveste". O asemenea atitudine ti-ar fi facut totusi cinste.

3. Copilaroasa - Se pare ca ai un fel plin de "pasiune" in care citesti si raspunzi la reply-urile mele. Nu esti atenta la ce-ti scriu, anumite fraze le sari cu totul iar altele nu le-am spus niciodata. Am impresia ca probabil ori te enervezi ori nu ai rabdare sa fii atenta si atunci cum gasesti ceva de care sa te legi, lasi tot restul la o parte si esti bucuroasa de gaselnita ta.
Spun asta fiindca de mai multe ori a fost necesar sa te corectez in privinta cuvintelor mele.
Chiar in acest reply ai facut aceasi greseala: "nu detine suficiente date" si "verticalitate morala" nu se referea la tine, ci la o alta persoana de pe acest chat cu care, chiar daca ne-am situat pe pozitii diferite si probabil si acum avem divergente de opinii, nu i-am adresat niciodata atributele pe care ti le-am adresat tie (deci exact pe dos de cum ai afirmat tu). Aceasta din simplul motiv ca respectiva persoana a dat dovada de demnitate si maturitate si a fost o placere sa discut cu ea, chiar daca de pe pozitii diferite.
In acest sens imi permit sa-ti dau un sfat: daca ceva nu este pe placul tau, citeste-l totusi cu atentie, chiar de mai multe ori, fiindca ai sa constati uimita ca uneori orgoliul iti joaca feste si ca la prima citire pur si simplu mintea refuza sa receptioneze ceva cu care nu e de acord. Abia dupa ce iti dai seama in mod real ca poti sa explici intelesul fiecarui cuvant din acel mesaj devii capabila cu adevarat sa raspunzi la el.

Dupa ultimele tale reply-uri as mai putea adauga la aceste 3 atribute si altele, la fel de proaste pt tine, si pe care le-ai merita cu varf si indesat. Oricum iti promit ca daca am sa le adaug, am sa-ti si explic de ce am facut-o :).

Spirit Intelept
#23448 (raspuns la: #23165) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sa ramanem la subiectul initial - de carapiscum la: 27/09/2004 13:40:12
(la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)
Cinstite autorule, fara a ma da roman-verde tin sa-ti spun ca ai in mine un iubitor de patrie si de neam, poate mai mult decat altii de aici sau de aiurea. Sigur, asta nu se afirma, cat mai ales se dovedeste prin fapte. Dar fiindca e vorba de fapte, sunt mandru ca am la activ cateva experiente personale care daca nu ma fac vrednic de demnitatea de roman, cel putin ma pot lasa sa vorbesc liber despre cum vad eu acest subiect.

Asadar am avut sansa si in acelasi timp cinstea de a ma afla in cateva randuri printre romanii adevarati, romanii de dincolo de Prut si cei din satele sasesti de prin Covasna si Harghita... Acuma nu ca doar acolo s-ar afla romani adevarati, ce vreau sa spun e ca acolo i-am intalnit pe putinii romani care stiu ce inseamna patriotism, dragoste de tara si de neam- la modul concret. I-am vazut plangand si cantand romaneste, plangand si vorbind romaneste, plangand si traind romaneste. De ce plangand intotdeauna? Hmmm, motivele sunt atat de multe... De dorul tarii mama?! Din cauza deziluziilor pe care le traiesc zilnic?! Din cauza neputintei lor de a mai face ceva care sa conteze in istorie?! Oricum, sigur e faptul ca plansul pe romaneste este cel mai bine cunoscut de toti acestia. Asta au toti romanii in comun: plansul- si de aici doinele.

Imi amintesc de parca a fost ieri: o intreaga comunitate dintr-un sat cernautean adunata la un praznic al bisericii locale, prilej nu numai de bucurie (fiindca le-au venit oaspeti mari din Romania: o parte a unei comunitati ortodoxe) ci si de in/cantare dupa datina strabuna. A auzit cineva de Hruseuti, com. Voloca? Eu atunci am auzit pt. prima data de acest sat- ironia consta in aceea ca nici macar nu e departe de granita. Nu as putea niciodata descrie in cuvinte ce am trait in acele momente pe viu.

Se apropie cu pasi repezi sarbatoarea nationala a Romaniei... Cu ceva ani in urma, in ajun de sarbatorile Domnesti ale iernii, cutreieram impreuna cu cateva zeci de romani, tineri si indrazneti ca mine, plaiurile care candva au fost rascolite de vuietul si valmaseala luptelor pt. neatarnare. Asa trecand din sat in sat si din comuna in comuna pana in Mun. Sf. Gheorghe, nu pot sa nu-mi amintesc cum eram primiti de romanii de acolo si sa nu mi se stranga pielea pe spate si acum: prapuri, cruci, mese pline cu tot felul de bucate (de post, ca era vremea postului), sateni calari pe cai si purtand drapele... Doamne, ce fior, sa te prinzi in Hora Unirii ca la Alba-Iulia si sa reeditezi acele momente unice ale Romaniei Mari! Si apoi sa tragi o dusca de vin nobil din plosca lasata de la daci incoace, din tata-n fiu... Si Imnul National cantat din toate piepturile..., marsul tinerilor care plecau la lupta... Nu e nici vreme si nici decent cred sa-mi vars pasiunea aici. Dar pot sa mai adaug ca aceste intamplari, chiar in momentele in care le traiam aievea, erau in plus si aducerea aminte a celor jertfiti pt. idealul suprem de reintregire a neamului romanesc. Da, ei s-au indoliat pt. ca noi sa putem astazi purta vesminte/straie de sarbatoare. Ei au purtat drapelul intr-o mana, arma in cealalta si crucea in inima. Unii dintre ei mai traiesc si azi, uitati de lume sau pur si simplu nebagati in seama, si cu unii dintre ei ma intalnesc din cand in cand cu promisiunea de a depana amintirile istoriei "live".

Dar care este rostul acestora, ce ma face sa scriu asa? Tocmai titlul subiectului. Nu-mi pot retine acum, asa cum nici atunci nu mi-am putut retine, acel sentiment ciudat cand in fata statuii lui Mihai Viteazu (din Sf. Gheorghe) se canta Imnul National si doar cativa dintre romanii adunati acolo au avut curajul de a intra in Hora Mare. Le-am vazut expresia de pe chipuri, un fel de teama de "imprejurimi"... Si i-am inteles atunci fiindca doar cu cateva zile inainte nu-mi putusem cumpara un film foto de la un magazin- nu stiam decat limba materna, adica romana! Si iar nu pot sa nu amintesc un aspect: noi cantam si hoream in piata iar "oficialii" si-au facut datoria de ochii lumii, au depus coroanele de flori si-au plecat "la vestiare"- ca era frig si pe masa primariei zgribulea un godac cum numai prin filmele despre timpurile medievale mai poti vedea. Si oricum cu putini te puteai intelege, ca nici ei nu stiau (?) romaneste. Iar noi, romanii din toate colturile Romaniei Mari, mersesem sa-i colindam dupa datina strabuna... Mai are rost sa va spun si ce ingretosati am fost la vazul acestora?

Una peste alta, "bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi". La intrebarea daca am cu cine sau cu ce ma mandri ca roman pot raspunde intr-un singur fel: nu mi-e rusine de neamul meu, nici chiar de as ramane singurul care mai tine la el. Si daca prin absurd as admite ca nu m-am nascut in Romania, ochii mei tot spre ea s-ar indrepta fiindca nu are asemanare pe lume. S-o fi umplut de uscaturi si de lepre, ca asa a lasat Dumnezeu ca dupa potop gunoaiele sa fie ridicate de umflatura apelor si sa fie duse unde nu merita si unde nu se asteapta, dar mai stiu pe de alta parte ca dupa potop vine si soarele dogoritor care le usuca si le face netrebnice- nici macar pt. foc nu mai sunt bune. De aici si cuvantul Psalmistului: "cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni"!

P.S. Imi plac morile, cu noroc sau fara, plutind sau nu pe ape; imi place cantecul greierilor si dezmierdarea lebedelor; imi place culoarea cerului romanesc mai mult decat a celui strain; imi plac muntii nostri milenari pe care de cate ori i-am vazut am vrut sa-i iau acasa... Prea multe imi plac, ca sa le scriu aici. Am sa admit insa ca sunt si lucruri ce nu-mi plac: parvenirea, stilul "copist de pretutindeni", ingamfarea, tiganeala, cersetoria profesionalizata, vinderea pe un blid de linte s.a. E adevarat, nu suntem sfinti, dar avem cel putin datoria de onoare de a urma celor ce au scris cu sangele lor istoria noastra. Stiti ce zice in Scriptura atunci cand Cain il ucide pe fratele sau Abel: "iata, sangele fratelui tau striga la Mine din pamant". Asa sa stim, ca sangele inaintasilor nostri striga la Dumnezeu cerand dreapta rasplatire pt. ce se intampla cu tara. Si cine va fi aflat nevrednic...
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
iertare......... - de cosmacpan la: 27/09/2004 22:04:07
(la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ si nu ucid
……….
caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte.

Cu toate scuzele de rigoare pentru schilodirea testamentului blagian am pastrat doar inceputul si sfarsitul poeziei caci pentru acest material doar doua idei se zbat in mine : « si nu ucid – caci eu iubesc » atat si nimic mai mult. In continuare dau glas printr-un citat domnului Vartic ce pretuieste toate eforturile celor ce se alatura « in lupta noastra » zice dansul. A cui?

« Draga Domnule Cojocaru!
Cu riscul de a intra in polemica cu dl Plesu si articolul lui MANDRIA DE A FI ROMAN am publicat azi in Jurnal de Chisinau articolul JENA DE A FI ROMAN? pe care vi-l trimit. Pretuim imens toate eforturile pe care le faceti pentru a fi alaturi de lupta noastra. Multa sanatate!
Av Andrei Vartic »

In lupta cui ? Domnul in cauza vorbeste in numele domniei sale ? al unei elite ? sau al tuturor moldovenilor ?
Cu toata stima ce o am pentru mine, recunosc ca m-am nascut, am crescut, traiesc si poate ca o sa si mor in Romania. Nu sunt mandru ca sunt roman dar nici nu imi este rusine de acest lucru. A avea o nationalitate este un lucru normal. Am vrut sa spun a fi cetatean, dar mi-am adus aminte ca ar fi cea mai sfruntata minciuna, caci nu sunt cetatean, nu apartin cetatii pentru ca nu ma implic in viata cetatii ci doar locuiesc in cetate. Poate pentru acest lucru am cautat si o sa mai caut. Ce ? acel ceva care sa ne adune in jurul « jarului din inima » in jurul unei doine. Am fost tentat (si mai sunt inca) sa intreb (retoric) : unde sunt actele de mandrie ale « conducerii de partid si de stat » de dupa ’89 ? Caci :
- in decembrie 89 am cazut in genunchi si am plans (copil fiind…..)
- in ianuarie 90 am cazut de pe “tanc “ si iar am plans (ce esti copil?)
- in martie 90 am “alunecat” la Targu-Mutes si am mai plans un pic (ei, hai! Nu fi copil!)
- in iunie (pe la inceput) mi-am aruncat privirile spre inaltul cerului si am plans (oh, ce copil esti)
- pentru ca in acelasi iunie (13-15) sa-mi arunc inima in strada si sa vreau sa plang (de ce nu mai esti copil ?) dar fara a mai putea….caci secase izvorul lacrimilor ca parjolit de aparitia unei “gauri negre”.
E posibil sa-ti bati joc cu spaime (morti si destramari) de proprii tai copii ? E posibil sa-ti urasti proprii intelectuali (atatia cati ii mai ai) ? E posibil sa-ti arati (cu mandria de a avea) tot puroiul unei minti diabolice (copii subnitriti, distrofici, infectati HIV) in speranta ca vei smulge lacrimi (si bani sau vedetisme) de la vecini ? Unde oare a fost atunci mandria de a fi roman ? Cine a venit sa-si ceara scuze pentru eticheta ce ne-a fost pusa ? Caci EU, cetatean roman, eram catalogat (indiferent de ce facusem sau nu facusem) cu acel nume generic « bestialitate » fara a se tine cont de prezumtia de nevinovatie ? Sa fie oare unul dintre motivele pentru care nu am emigrat (rusinea ?) NU. Caci stiam ca si aici poate fi bine. Si trebuie sa fac ceva pentru acest bine.
Imi asum raspunderea pentru faptul de a nu fi citit articolul domnului Plesu. Dar a fi roman nu inseamna altceva decat faptul ca m-am nascut, simt si traiesc in Romania. Si Romania este asa cum o vede camera obiectiva a unui aparat foto. Cu istoria ei, cu gunoaiele ei (gunoaie de tot felul, incepand cu cele umane), cu Delta ei, cu muntii ei, cu saracia ei, cu Baraganul ei, cu satele ei, cu tiganii ei, cu orbirea ei, cu logofetii ei, cu ciocoii vechi si noi, cu pensionarii ce-si petrec timpul privind la vitrine ca la tv, cu copii superdotati care n-au vazut Disneyland-ul sau Euroland-ul. Cu sportivi de aur, cu masini de lux pe sosele desfundate, cu batrani ce vorbesc fluent franceza, engleza si germana, cu tineri carora viata nu le-a aratat decat ce se petrece dupa bloc ((B.U.G. Mafia – este doar un strigat disperat (?) in urechile nespalate ale indiferentei)).
Am citit aici atatea date (istorice) legate de acest pamant incat rusinea ma patrunde, dar intreb ca prostul satului si eu :
- i-a fost de vreun ajutor lui Paulescu sau doamnei Ana Aslan faptul ca au fost romani ?
- s-au simtit mai impliniti Eugen Ionesco ? Cioran ? Eliade ? Enescu ? ca « au fost alungati »
- Regelui Mihai i s-a implinit oare ultimul vis avand o Duda in familia regala ?
- Fetele mele sunt mai fericite pentru ca Domnul Plesu a fost ministrul Culturii iar acum tot ce s-a chinuit sa ridice se surpa ? Mai avem cutura ? Mai avem sport si sportivi ? Mai avem muntii ?
« Caci mai sarac ca anul acest, ca anul trecut si ca de cand ma stiu, parca nu am fost niciodata » si nu o spun eu, nu o mai spune Creanga ci o spune marea masa a deznadajduitilor. Nu sunt adeptul socialismului victorios, dar in America a functionat pentru cateva zeci, sute de ani, legea pistolului (si a fortei chiar daca nu-s adeptul luptei si al violentei) ca masura pentru un start. In toate lumea singurele lucruri valabile si de nezdruncinat au fost proprietatea, familia si Dumnezeu (ordinea este strict alandala). Ce ne-a mai ramas din astea : proprietarea ( ai apartament la bloc, taci din gura, esti in joc)
« o minciuna de dansii inventata » , familia (daca nu ne-au intrat inca sub plapuma cum se intampla inainte de 89, nu va speriati, nu-i timpul trecut) « a fost pe cand nu vedeam, azi o vedem » dar unde-i ? Dumnezeu ? redus ontologic la un sistem filozofic ne priveste cu seninatate si ne cearta cu iertarea sa parinteasca.
Deci trebuie sa mandru sau sa-mi fie jena ?
Nu. Trebuie si vreau sa ma acomodez, sa ma obisnuiesc cu starea de normalitate. Dar credeti-ma nu a fost moment in care sa nu vorbesc cu duiosie de muntii nostri (aur poarta, noi cersim dim poarta-n poarta ), sa nu spun celor ce au fost curiosi sa stie ca « da, in Romania sunt tigani si sate tiganesti unde gasesti bmw, opel, mercedes si … » dar si ca in familiile noatre cea mai calda sarbatoare este Craciunul cu nelipsitul brad si cu colindele lui nemaicantate de altii la fel. Ca Romania inseamna si saracie si bogatie, ca Romania este un tinut cu oameni primitori (atunci cand au ce pune pe masa), le-am povestit despre Sapanta, Voronet, Curtea de arges, Ceahlau, Rarau, Apuseni, Valea Cernei, despre Sighisoara care este printre putinele cetati medievale locuite si despre festivalurile noastre, am deschis gura si le-am aratat ca n-am nici macar toti dinti nicidecum dinti de vampir. Le-am povestit despre copii nostri care se bucura cand canta cu virtuozitate, cand se joaca serios de-a pictura, baletul, dansul, ca si ei joaca teatru in limbi straine, si castiga Olimpiade internationale.
Voi spune ca sunt mandru ca sunt ROMAN atunci cand in Romania OMUL va fi stimat si respectat pentru calitatile sale si nu pentru apartenenta la un partid, organizatie, klan, etnie (tre’ sa fi in borcan).
Dar pana atunci nu fac altceva decat sa ma patrund de lectiile si pilda celui mai mare Invatator. Caci El a iubit lumea chiar daca lumea nu L-a iubit. El a avut puterea sa spuna « pacatele ei, care sunt multe, sunt iertate ; caci a iubit mult. Dar cui i se iarta putin, iubeste putin ». Caci cea mai mare porunca este « Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau » iar a doua, asemenea ei este « Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti ». Incerc sa iubesc Romania si toti romanii, oriunde s-ar afla ei. Iar vorbele Lui « Cine dintre voi este fara pacat sa arunce cel dintai cu piatra in ea » le vad ca pe un indemn la cautare.
In final revin cu intrebarea adresata domnului av. Andrei Vartic: chiar sunt mandri ca-s romani, moldovenii? Eu nu stiu dar citind insemnarile unui tanar basarabean parca incerc sa zic cu toata durerea si deznadejdea, « caci n-am promis nimic, ci doar ti-am deschis usa » “Tata, iarta-i caci nu stiu ce fac“. (vezi inceputul si sfarsitul acelui articol – ciopartit se va zice si pe buna dreptate).

Conferinta: : Educatie / Ce a fost si ce au ajuns (s-au trezit totusi!)
Publicat de mironbur la 31/10/2003 - 07:09

"Romania
#7002, de ARLEKYN la Sat, 20/12/2003 - 09:21

Soare, nisip, coca-cola, plictiseala dulceaga, asta era imaginea mea despre Romania cand in sfarsit visul meu se implinea: Romania! Plecam prin transfer la facultate in Romania! Ah, ce imagini de vis aveam atunci despre Romania! Tara a visurilor mele. Fusesem numai o data in Eforie, la mare, cand terminam 11 clase, si imaginea Romaniei se infrumuseta din ce in ce mai tare: literatura, libertate, fericire, dom doctor, nu va mint, asa vedeam eu Romania atunci. Mai auzisem si de tigani care iti intorc buzunarele daca nu in tren, atunci sigur pe peron, de procentul destul de mare al celor infectati de sida, despre atatea altele care mi se pareau total aberante.
…………..
! Am invatat sa beau bere in Pub si sa-mi caut si eu ceva de facut, ca la facultate sa-l citesc a opta oara pe Sadoveanu, sa geografia, istoria, cata istorie, domnilor, sa invat ca sa ma lasati odata in pace? Borasc!
Asta a fost inceputul fericit. Asta era inceputul spulberarii visului cu Romania, o baba ramolita care cica vrea sa se dea la Europa si la NATO. Romania din visele mele! Nu am asteptat sa ma primeasca cu bratele deschise, dar nici nu imi inchipuiam ca ceva, cineva vrea atat de mult sa fie violata, fututa, nu ma asteptam, zau."

Sã-ti fie dat sã trãiesti în timpuri interesante!
cosmacpan - de carapiscum la: 28/09/2004 04:35:37
(la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)
Am citit cu interes mesajul tau si cu oarece satisfactie. Si dupa toate cele citite singurul meu gand a cazut asupra unei poezii de Eminescu, nu stiu de ce. Redau poezia mai jos in totalitatea ei.

JUNII CORUPTI

"La voi cobor acuma, voi suflete-amagite,
Si ca sa va arat fierea, o spirite-ametite,
Blestemul il invoc;
Blestemul mizantropic cu vanata lui gheara,
Ca sa va scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiara
Cu fierul ars in foc.

Desi stiu c-a mea lira de-a surda o sa bata
In preajma mintii voastre de patimi imbatata,
De-al patimilor dor;
In preajma mintii voastre ucisa de orgie
Si putreda de spasmuri, si arsa de betie,
Si seaca de amor.

O, fiarba-va mania in vinele stocite,
In ochii stinsi de moarte, pe frunti invinetite
De sange putrezit;
Ca-n veci nu se va teme Profetul vre odata
De bratele slabite, puterea lesinata
A junelui canit.

Ce am de-alege oare in seaca-va fiinta?
Ce loc far-a se stinge, ce drept fara sa-mi minta,
O, oameni morti de vii!
Sa va admir curajul in vinure varsate,
In sticle sfaramate, hurii nerusinate
Ce chiuie-n orgii?

Va vad lungiti pe patul junetii ce-ati spurcat-o,
Sufland din gura boala vietii ce-ati urmat-o,
Si arsi pin-in rarunchi;
Sau bestiilor care pe AZI il tin in fiara,
Cum lingusiti privirea cea stearpa si amara,
Cum cadeti in genunchi!

Sculati-va!... caci anii trecutului se-nsira,
In siruri triumfale stindardul il resfira,
Caci Roma a-nviat;
Din nou prin glorii calca cu fata inzeita,
Cu faclele nestinse, puterea-i impietrita,
POPORUL IMPARAT.

Sculati-va!... caci tromba de moarte purtatoare
Cu glasul ei lugubru racneste la popoare
Ca leul speriat;
Tot ce respira-i liber, a tuturor e lumea,
Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume,
Ci-aievea s-a serbat.

Incingeti-va spada la dantul cel de moarte,
Aci va poarte vantul, cum stie sa va poarte
A topai in joc!
Aci va duceti valuri in mii batalioane,
Cum in paduri aprinse, manat in uragane,
Diluviul de foc.

Vedeti cum urna crapa, cenusa reinvie,
Cum murmura trecutul cu glas de batalie
Poporului roman;
Cum umbrele se-mbraca in zale ferecate,
Si fruntile carunte le nalta de departe
Un Cesar, un Traian.

Cad putredele tronuri in marea de urgie,
Se sfarma de odata cu lantul de sclavie
Si sceptrele de fier;
In doua parti infernul portalele-si deschide,
Spre-a incapea cu mia rasufletele hade
Tiranilor ce pier!

In darn rasuna vocea-mi de eco repetita,
Va zguduie arama urechea amortita
Si simtul lesinat;
Virtutea despletita si patria-ne zeie
Nu pot ca sa aprinza o singura scanteie
In sufletu-nghetat.

Si singur stau si caut ca uliul care cata
In inima junimii de viata-i dezbracata
Un starv spre-a-l sfasia;
Ca pasarea de zboru-i din ceruri dismetita,
Ca muntele ce-n frunte-i de nouri incretita
Un trasnet ar purta.

Dar cel putin nu spuneti ca aveti simtiminte,
Ca-n veci nu se imbraca in vestede vestminte
Misteriul cel sint;
Caci vorba voastra suna ca plans la cununie,
Ca cobea ce ingana un cant de veselie,
Ca rasul la mormant."

Nu mai fac nici un comentariu fiindca e de prisos. Atat doar mai intreb: stia (avea premonitia) ceva despre zilele noastre?
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23537 (raspuns la: #23514) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...