giorgione picturi

Atunci ar trebui să-i las afară pe Escher şi Piranesi. În fine, dacă ne limităm la pictură aş începe cu Caspar David Friedrich.

Apoi sunt pictorii de dinainte de Rafael, nu vorbesc de prerafaeliţii propriu-zişi, ci de Perugino, Verrochio, Bellini care reuşesc, poate mai bine decât Friedrich să dea impresia de dincolo. La fel Carpaccio cu a sa apariţie a crucificaţilor.

Îmi plac Botticelli şi Filippino Lippi, îmi pare că picturile lor dau impresia de dulce. Şi invers, Mantegna pentru consistenţa pietroasă a tablourilor sale: cei doi sfinţi Sebastian, cel de la Luvru şi cel de la Viena. Şi calvarul din San Zeno. S-a păstrat prea puţin din cât a pictat – frescele romane distruse în 1780, capela Ovetari în bombardamentele din ’44.

Giorgione cu Judith şi Madona din Castelfranco. Tintoretto pentru că reuşeşte tot atâta echilibru în tablorile lui în mişcare cât Poussin în peisajele statice.

Pictura olandeză pentru peisaje, interioare burgheze sau de catedrale. Totuşi nu ceea se consideră a fi vârfurile sale – nici Vermeer şi nici Rembrandt.

Matejko - în bătălia de la Grunwald aproape că seamănă cu Tintoretto.
Levitan – deşi nu-i slav, mie-mi pare că reuşeşte perfect să reprezinte Rusia nesfârşită de care scria Lermontov.

Louis Janmot nu apare niciodată în primele rânduri ale istoriei artei, îl ştiu probabil mai degrabă specialiştii în şcoala lyoneză. Dar mi-a plăcut „cărarea greşită" de cum am văzut-o, probabil fiindcă o asociam cu şcoala.

Van Gogh caracterizându-şi tablourile ca impresionism japonez a adus la modă pictura niponă. Care nu-mi place, cu excepţia lui Hiroshige. În schimb prea puţin cunoscuţi sunt chinezii: „fluviu şi munţi pe o întindere de zece mii de li”, „omul în faţa stâncii”. Sunt frumoase şi despre câte dintre picturile „mari” ale artei occidentale se poate spune asta?

Era un subiect pe cafenea - „cărţi care v-au refuzat”. În acelaşi stil s-ar putea povesti şi despre tablouri.
Aş începe cu meninele lui Velasquez - „una dintre marile culmi ale picturii universale e atinsă aici”, cam aşa scria într-o carte veche. De atunci pot să bifez reproduceri mai bune, descrieri mai stufoase, dar tot nu pot s-o văd nici măcar frumoasă.

Tiţian. Şi Vermeer cel admirat de Proust şi de Picasso. Ultimul se exprima cumva de genul că ar da toată pictura italiană pentru Vermeer din Delft.

Rafael iarăşi n-ar fi însemnat decât o nedumerire dacă nu ar fi lăsat şi Şcoala din Atena. Într-o reproducere color – nu arată aşa de bine: deteriorată, ştearsă şi în culori palide – dar când o văd în alb-negru e aproape sigur cea mai frumoasă pictură.

Unii au zis ca picturile lui Lawrence Alma-Tadema sunt la limita kitchului, zaharisite si dulcegi :)

Ce-mi place la pre-rafeliti e poezia ce pluteste in atmosfera picturilor, elegantza personajelor, iluzia unui paradis, cautarea unei lumi perfecte... Zahar la pre-rafaeliti? da, si de cele mai multe ori in cantitati mari, intr-adevar, dar nu refuz niciodata o prajitura foarte dulce :)

ce argumente ai vrea sa aduc la ceea ce am scris? Caut date, de exemplu, despre un pictor roman, caut informatii despre el; unde? la biblioteca; vreau sa-mi cumpar o carte despre opera lui, viata lui, etc sau pe net. nimic, nu gasesc decat niste comentarii aruncate ici - colo de catre cineva. Sau? La TV??!!! As vrea sa vad documentare despre pictori, a fost la un moment dat, parca pe TVR2 despre Ciucurencu, dar ar trebui sa se insiste mai mult si la acest capitol, daca ne intereseaza promovarea picturii romanesti, daca vrem sa o intelegem, sa o cunoastem .....

Ce e un curcubeu? Pictura pe cer.

Ce e vantul?

Pictura e ca o ploaie de culori.

Ce e universul?

imi amintesc de 'picturile' murale din liceele sub ceausescu, cele realist-socialiste, cu oameni pe ogoare, tractoare, muncitori agitati cu mainile ridicate, gloabe puse la pascut s.a.m.d ...

prefer picturile murale din grota, acolo macar omul a inceput sa picteze liber, coordonandu-si sufletul cu ochiul si mana.

in picturile de mai sus si-a coordonat mai degraba mana cu piciorul. oribil. nimic care sa ma miste, doar pictura din plictis si tentatia de-a impresiona prin orice mijloace cu figurine hidoase si reci...brrrrr....

inapoi la grota!

Fotografie si pictura nu sunt in competitie, sunt complementare. Fotografia arata ceea ce derularea timpului ascunde: dilata clipa si o expune ochiului intrebator al privitorului.

Fotografia, digitala sau clasica ramane tot o fotografie. In definitiv o fotografie clasica poate fi scanata si prelucrata digital.

Intrearea mesajului initial punea fata in fata pictura si fotografia.

Dan,
Imagineaza-ti ca nu toata lumea e incantat de mesajul religios.
Imagineaza-ti, de exemplu, ca cineva poate aprecia felul in care e conceputa si realizata (tehnic si estetic) o pictura, fara sa tina cont de faptul ca e o pictura pe o tema religioasa?
Merge?

Acum aplica aceeasi chestie in lumea muzicii...
Nu vad de ce o consideri pe respectiva profesoara o "sarmana fiinta".
"Sarmana fiinta"... asta ma duce cu gandul la "saraca cu duhul", insa nu uita ca din p.d.v "istoric", etapa hiper-religioasa e premergatoare etapei in care ne aflam. Si daca stai sa privesti cursul evolutiei (pentru ca avem pretentia de a ne situa intr-un proces evolutiv), religia trebuie sa fi fost ceva "mai putin evoluat"... ca sa spunem lucrurile intr-un mod finut.

Pictura cu crin


Si as dori sã te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Fãcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, pânã la urma,
Sintem tentati sã le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca sã-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.

Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am vãzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului.

maestrii

Si as dori sã te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Fãcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, pânã la urma,
Sintem tentati sã le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca sã-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.

Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am vãzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului

Pe omu` respectiv il cheama Spencer Tunick. Se gasesc pe web multe poze realizate de el.

Coincidenta este ca domnia sa a fost motivul unui schimb de replici in lista de discutii Fotopro, intre mine si un fotograf american, mai putin prezent pe net - pentru ca uraste computerul - si anume Bruce Esbin.

Intii imi scrie Bruce:

===========================

Spencer Tunick, he is the DUDE!!! When someone is able to get 450
naked women to pose for them in Grand Central Station in NYC, then they are the greatest photographer in the world. Until someone is
able to do this on the Moon then his title will remain.

===========================================

La care eu raspund:

> I am very curious to see what pictures it have made...
>
> His site is ... I have not words... go here:
> http://www.spencertunick.com/individuals.html
>
> It is an idiot... This pictures are made by a groggy man... I cannot
> believe.

> Best regards,
>
> Dinu
=============================================
La care Bruce:

Though I was making a joke about Tunick being the "world's greatest
photographer". All joking aside however I do think he is a great
photographer, and I'll tell you why. Photography as you know is just a
tool that allows people to see many different things in a two
dimensional world, a world that despite being two dimensional still
enables us to experience the image on a high information level.

For me the genius of what Tunick does is showing the Homo-Sapien
species as group of animals without the usual protective barrier of
clothing in different and varied environments. Very interesting
environments at least for me. Buenos Aires, New York City, Antarctica,
Vienna, St. Petersburg, etc. all juxtaposed with a single naked human
form or in huge naked groups. It is strangely interesting because it is
something we would never see otherwise especially the groups. In that
sense it is art because it allows us to see something very unique and
thought provoking on the nature of being human.

Some people could say anyone with a camera could take a picture of a
naked person outdoors, and they would be right, however let them try
and go through the effort to organize the large groups of people and
get the permission of international city governments as Tunick
succeeded in doing. So for me Tunick is far from being an "idiot" or a
"groggy man". For me he is a genuine artist with a nice sense of humor who is exploring the human form in an interesting way through the use of photography.
==========================================

Replica mea este:

> All that you write here is a good sense and true. Seeing so, it is OK.
>
> But... the light, the composition, the color, the perspective, the art?
>
> I need only a idea, only a concept? I do not need any professional sense of the light?
>
> I believe that you understand me...
>
> When I see a picture, I give in my mind notes for technique, art (
> composition) and idea.
>
> 0+0+10/3=3,3...

=======================================
Si Bruce continua:

Sometimes the technique is secondary to the concept, sometimes the technique is the concept. What I've found refreshing with Tunick's photography is his relative lack of obvious technique, the almost snapshot like quality of his pictures, as if he just showed up accidently with a Ricoh G1 loaded with color negative film and just snapped a shot of this strangeness before him.
This is what gives it power, the utter banality of technique.

============================================================

Asa ca si intre profesionisti parerile sunt impartite.
Succesul comercial al lui Tunick este insa imens.
Mie personal nu imi place ce face. Asta nu conteaza desigur.

Am vrut sa vedeti insa dincolo de usile inchise cam cum gindesc fotografii...sau unii dintre ei.

Dupa mine, talent este sa iei o cizma si sa o fotografiezi, si sa para mai atragatoare si mai sexy decit o playmate, nu sa umpli o gara cu o suta de femei goale si sa faci glamour.

Cred ca fiecare dintre noi avem povestile noastre,pina la Curtici nu am avut nimic,dar la controlul minutios al organelor vigilente,me-au gasit doua carti:Istoria Picturii si Manualul inginerului mecanic,c-am groase si pretul 160 lei.La intrebarea ce faci cu cartile ? Am raspuns:vreau sa le vind. Nu credem,dumneta nu te mai intorci! A-ti ghicit. O sasoica ce se afla in acelasi compartiment,striga:D-le astia intoarce trenul inapoi! Doamna ce sa fac daca n-am bani? Uite de la mine doua marci...

Am avut o perioada, pina pe la 30 de ani, cind am citit foarte, dar foarte mult; acum, recunosc ca de ceva ani nu am mai citit nimic nou ( ne referim la literatura)... ma tot intorc cind am timp la vechi autori, la Kurt Vonegutt Jr, B. Traven, Camus, Hajek, Cehov...
Ca sa tin pasul in fotografie trebuie sa citesc multa literatura de specialitate, sa vad multe situri si albume, de pictura si de fotografie, tiparite sau pe CD, sa vad mereu ce se face si care e mersul si trendul, sa scriu multe mailuri si sa citesc ce primesc, citeva zeci pe zi... asa ca literatura a ramas din pacate un vis de tinerete...nu mai adorm cu "Vasul Mortii" al lui Traven in brate ci cu "Chasseur d`images" sau cu "Pictura renascentista"... asta e.
Cu timpul simt nevoia sa ma specializez si realizez siderat ca incep sa stiu din ce in ce mai mult despre din ce in ce mai putin.
Dar, spre deosebire de tinerii lup de azi, eu macar am citit ceva, sau am incercat sa citesc.

Cred ca e o mare diferenta intre a te integra si a deveni altceva decat roman. Cred ca nici macar formalitatea de a-ti lua o cetatenie noua nu poate sa anuleze faptul de a fi roman. Observ cu placere ca romanii au o capacitate enorma de a se adapta la un nou stil de viata intr-o sociatate straina si ca au intr-adevar talent la invatarea limbilor straine. Sunt insa convinsa ca nimeni nu se poate transforma complet pentru ca "originalii" descopera "falsul", oricat de perfect ar fi. Nu-i asa ca in cazul unei picturi false auzim de multe ori argumentul "e falsa, pe vremea aceea nu existau aceste substante chimice in culori"...
Exista totusi tot mai multe cazuri care urmeaza acelasi tipar: origine romana, cetatenie straina, insa negarea daca nu a originii, macar a tarii, a lui Iliescu, a valorilor culturale, etc. Totul incununat de convingerea ca tara de adoptie e ceea ce se putea intampla mai bun. Mie mi-e destul de greu sa inteleg ce i-a dus pe acestia saaleaga aceasta cale. Inteleg ca multi se vor simti dezamagiti de Romania cu atat mai mult cu cat isi vor gasi un rost in Occident. Romania, e drept face mult (vant) pentru integrarea in NATO/ Europa!/etc, insa ma amaraste faptul ca nu face nimic pentru a-si castiga respectul in lume. Alte tari au la fel de multe parti negetive si pozitive, au trecut prin comunism si se lupta cu marea coruptie, dar glasul lor e ascultat si respectat (vezi Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria).
De aceea, probabil, sunt multi romani care se feresc sa recunoasca de unde vin si se topesc in noua masa. Poate ca la unii mai apare si o doza de snobism, nu stiu.
Si eu am avut sentimente contrarii in prima faza. Cand mi-am vizitat orasul natal pentru prima data dupa ce am plecat era o zi de iarna innorata si tot ce mi-am dorit a fost sa plec mai repede inapoi. Inchipuiti-va, sa nu-ti mai placa acasa la tine! A urmat un fel de cearta cu mine insami si doar sotului meu i-am povestit ce-mi trecea prin cap. N-am vrut sa-mi ranesc parintii si bine am facut.
A doua oara cand am mers acasa m-am simtit altfel. De cum am trecut granita am simtiti ca sunt intreaga din nou iar acasa a decurs totul ca si cum nu as fi fost plecata nici o zi. A fost si meritul parintilor si al rudelor care au tratat vizita mea ca pe ceva normal, fara sa-mi dea impresia ca s-ar fi schimbat ceva si, bineinteles, fara bocete. Eram pur si simplu iarasi pentru doua saptamani acasa.
Insa procesul de integrare a inaintat tot mai mult odata ce m-am intors in Germania si am inceput si sa studiez si mi-am pus si eu candva intrebarea "Oare mai sunt romanca?" Multi ma admira ca ma descurc atat de bine si ca m-am integrat deja in societate si cred ca, daca as vrea, as putea face si eu pasul acela de a nu mai fi romanca. Insa stiu ca nu mi-ar reusi figura, as fi vazuta si prost de nemti. Chiar sambata imi spunea cineva ca are o vecina din Romania de origine germana si care povesteste cat de groaznic era la bunicii ei la tara, ca nu aveau masina de spalat si strazile nu erau asfaltate si ii era rusine sa- si invite prietenii acolo.
Si cunostinta mea, mirata, a spus ca nu intelege de ce isi vorbeste vecina ei tara atat de rau. Ca e normal ca nu toata lumea are masina de spalat in Europa de est la tara si ca i se pare exagerat sa-ti tii prietenii, chiar si din inalta sociatate de judecatori si doctori, departe de tine numai pe motive materiale(mai ales ca la bunicii lor tot la fel trebuie sa fie).
Ce sa faci, e tot vina noastra ca nu stim sa tinem unii cu altii si simtim prea des necesitatea de a ne vorbi de rau. Aceasta e probabil si explicatia organizarii deficitare a romanilor din asa-numita diaspora. Care roman si-ar inchipui sa traiasca intr-un cartier romanesc asa cum o fac italienii sau chinezii? Poate e rusine sa fii roman si de aceea multi prefera retragerea luptei.
Sa zicem ca Romania e o tara bogata, cu cea mai mare crestere economica in Europa, cu o legislatie de nota 10, si cu un venit mediu pe cap de locuitor de 20000 de EUR pe an. Cati romani credeti ca ar povesti ca si ei vin din tara- minune?
Sa revenim la anul 2003, adica la realitate. Cati romani cunoasteti ca s-au prezentat la Ambasadele si Consulatele Romaniei pentru a vota Leges modificarii Constitutiei? Cati romani renunta intr-un an la cetatenia romana? Si cati dintre ei reusesc sa le transmita copiilor lor limba romana si basmele romanesti? Oare cati dintre partenerii romanilor din strainatate vorbesc deja limba romana?
Vi se pare ca exagerez?

Pe curand!
Mi

Este foarte greu de spus cine a fost cel mai mare fotograf roman al tuturor timpurilor.
In Romania fotografia e pe linga oishte, dar mai exista; insa critica
de specialitate, istoria fotografiei, sunt absente cu desavirsire si nu sunt abordate cu seriozitate de nimeni.
Estetzii natiei nu s-au pogorit asupra acestui domeniu ca sa decida cum devine cazul. Dar poate e mai bine asa...oricum nu ma pot pronunta decit asupra a ceea ce am cunoscut eu.
Dupa parerea mea, unul din cei mai mari fotografi pe care i-am cunoscut, poate cel mai mare, a fost Aurel Mihailopol; daca nu ar fi murit in culmea puterii creative ( un cancer dupa povestea cu SLOMR din `77) poate altfel s-ar fi scris povestea fotografiei romanesti.
Am cunoscut multi fotografi care la acea ora mi s-au parut de exceptie; de la Gheorghe Serban la Edmund Hoffer, de la Hedy Loffer la Iosef Marx; a existat o pleiada de fotografi buni ai anilor `70, dar operele lor sunt acum uitate, pierdute, imprastiate, distruse, cind nu sunt negate sau minimalizate. Greu de facut o evaluare...
Cel mai mare fotograf roman inca in viata este, cred, Dan Dinescu - tot dupa parerea mea. Din pacate operele domniei sale nu (prea) se pot vedea pe Internet...
Exista insa in prezent multi alti fotografi romani de exceptie; probabil ca sunt diferente semnificative intre locurile pe care le ocupa pe podium, dar eu il vad in frunte si pe Cosmin Bumbutz, apoi si pe cei citiva din jurul domniei sale adunati in fotoclubul "7zile"; apoi pe pozitii onorante ar putea fi Ion Zupcu, acum in America, care isi cladeste o serioasa cariera acolo in fotografia de arta; Mihai Moiceanu la Brasov; ar fi cu totul cred ca 10-12 foarte buni fotografi romani, de mare clasa, dintr-un pluton de pina in 50 de oameni.
Tragic este ca atunci cind cauti "romania, photographer" la Google ies pe primele sute si mii de locuri multe, prea multe rateuri... asta e viatza. Gresala fundamentala a fotografilor romani buni in viatza este ca nu prea au imagini pe net si cind le au nu le promoveaza.
Fotografii care au fost au intrat intr-o nedreapta uitare si fara ei nu poate exista prezent, si pe de alta parte, si nici viitor.
O cultura, fie ea a imaginii sau a cuvintului, are nevoie sa cunoasca pozitia si lucrarea, fie ea buna sau rea, a celor care au fost.
Eu sper inca sa apara si la noi istorici de fotografie, critici de arta specializati in fotografie, galeristi, curatori, galerii, doctorate, albume, o intreaga clasa de elemente atit de necesare fara de care vom pluti in ceatza in acest domeniu.

P.S. aaa... in cele de mai sus ma refer la fotografia clasica, academica, editorialista; la celelalte nu ma pricep... si ma refer la fotografie ca arta, nu ca obiect estetic de folsit in advertising, moda, PR, etc; meseriasi sunt multi buni si poate si foarte buni.
Diferenta dintre un meserias si un fotograf? Ca in pictura,istoria ne va spune si tot ea va produce fundamentale schimbari de valori...
Dinu Lazar

dragos, nu inteleg prea bine intrebarea ta...

in tot cazul, daca vei cauta o erminie de pictura bizantina, acolo gasesti toate detaliile privind pictarea apostolilor si a evanghelistilor.

exista o reprezentare a celor 4 evanghelisti si exista una, pe iconostas, a celor 12 apostoli, intre care deci vai intalni si 2 dintre evanghelisti, dar diferit repezentati fata de cum sunt ei reprezentati in compozitia celor 4 evanghelisti: intre cei 12 apostoli, cei care au scris evanghelii tin in maini o carte, iar cei care au scris epistole tin in maini un sul; specificul compozitiei celor 4 evanghelisti este ca fiecare dintre ei e reprezentat cu un simbol al lui: leul (pt Marcu), vulturul (pt Ioan), ingerul (pt Matei) si taurul (pt Luca)...

mai sunt si alte reprezentari ale apostolilor, unele mai simple altele mai dezvoltate.
la culori nu ma pricep deloc.

pe internet desigur o sa poti gasi multe lucruri; faci niste cautari cu google

p.iulian

putem spune ca fotografia artistica nu e "decat" o actualizare a picturii clasice?un Michel Angelo care-si cere din eternitate vocatia la prezenta in contemporan prin expresie...Putem asimila clasicul modernului?

un nou sistem de invatamant mixt

in care matematica, fizica si chimia
sa fie predate de maestrii

in care pictura, sculptura si teatrul
sa fie materii de baza
predate de maestrii.

in care NATURA
sa fie CLASA in care se desfasoara CURSURILE
in care orice elev
sa DEVINA MAESTRU.

Cata