|
te provoaca sa gandesti
glory hole
Hai salut si hai noroc,
lume noua vad la joc! Sa tragem o invartita rasucita, zapacita, hop-asa si hop-asa, slabiti-va din curea, pune mana pe badita, lasa-i deschisa portita, pe-nserat sa se strecoare, cu trei fire de cicoare, cu versuri la cingatoare, frumusel nevoie mare! Cine e va intreb eu, cand nu umblu teleleu, cel ce bate la portita ca noi sa ii dam gurita? :o) Parca-as vrea si eu din ness, ca sa imi treaca din stress, fiindca de nu m-o pupa, hop-asa si hop-asa, tare ma voi supara, jucarelele-mi voi lua, si pe ulita-oi pleca, de nebuna, uite-asa! :o) (nu stiu ce voiam cu Hola?!)
Mi-am amintit de blogul lui Dan Logan
- de
Alice
la: 21/10/2003 04:44:34
(la: Test de limba engleza.) cand ne trimitea cele doua versiuni ale melodiei "Ani de liceu".
O reproduc aici pe ultima, incredintata ca toti va amintiti de cealalta, a lui Bogardo. Tata, Era sa moara I-am spus într-o doara Ca nu sînt fecioara Sînt leoaica Fac ce vreau! Lasa-ma-n pace Sa fac ce-mi place Sa stii ca diseara Sînt în club cu fetele Si-mi tii morala, cum sa fiu la scoala Adu-ti aminte - erai la fel!!! Ani de liceu, cu absente la româna Scumpii ani de liceu Ani de liceu, când iesim în hol pe role, Scumpii ani de liceu Ani de liceu, telefonu suna în ore Veseli ani, ani de liceu Profa-mi spune Sa ma las de glume Sa-mi scot tatuajul Si cercelul din buric N-am timp de teme Vreau doar sporturi extreme Nu-mi fac probleme Sînt exact cum mi-am dorit. Ei? Facem o analiza pe text? Poate gasim un raspuns.:) m-am pus si eu pe gradinareala, insa pe Coasta de Azur este o sansa, avem flori tot timpul anului..
am sa-mi fac o gradinita chinezeasca, cu un mic, mic lac si un poduletz Papadie, ce te mira atât chestria cu gainile in balcon? Bunica a fost recent in Romania, salariile sunt mici, de mizerie, fosti colegi de scoala de-ai ei stau 4 generatii intr-un apartament de 3 camere , bucatarie si hol mare si au si ei animale in balcon, iepuri, gaini, iar vecinii la fel. Strabunica despre care imi vorbea bunica (prietena ei) are o pensie de urmas de 650.000 lei, bunicii (fata cu sotul) au amandoi in total 4.200.000 lei de pensie, Tatal un salariu de 2.800.000 lei , mama nu a gasit serviciu, 3 copii de 9, 7 si 2 ani. Caldura si regie iarna : + 5.000.000 lei fa totalul, Papadie, sa vezi ce ramane... Mizeria este mare, si pentru un ou sau o bucata de carne pentru copilasi, oamenii fac multe, chiar ograda in balcon.. Bunica le-a dat ceva bani, dar asta e doar o picatura de apa in ocean. Lista-i lunga, filme care mi-au placut:
- Calauza - Barry Lyndon - Kubrick - Paths of glory - Kubrick - Portocala mecanica - Kubrick - Eyes wide shut - Kubrick - 2001 Odiseea spatiala - Kubrick - Natural born killers / Nascuti asasini - Urga (Aproape de Cer) - Mihalkov - Gara pentru doi - Mihalkov - Ochii negri - Mihalkov - Noaptea generalilor - Tunurile din Navarone - Condamnatul (cu Jack Lemon) - Some like it hot - Cantand in ploaie - Ninocika - Moulin Rouge - Cutitul in apa (Polanski) - Le fabuleux destin d'Amelie Poulain - Noptile Cabiriei - La strada - Noaptea americana - Truffaut - Cele 400 de lovituri - Truffaut - Parle avec elle - Almoldovar - Easy Rider - regia Dennis Hoper - The Killing Fields - Jesus Christ Superstar - Pentru tara si rege - Padurea spanzuratilor - Morometii - Iacob - Glissando - Reconstituirea - Operatiunea "Monstrul" - Alice nu mai locuieste aici - Hoti de biciclete -- de italianu' ala :) - O lume nebuna nebuna nebuna - Zbor deasupra unui cuib de cuci - La est de Eden - Diligentza - Descult in parc - In arsita noptii - Ghici cine vine la cina? - Iubiti animalele si copiii - Razboiul lui Murphy - cu Peter O'Toole - Out of Africa - Pacientul englez - Tacerea mieilor - Meet Joe Black - Arizona Dream - Bagdad Cafe - Sundance Kid - Ghepardul - Cei sapte magnifici - Noaptea iguanei - Priveste inapoi cu manie - Kramer contra Kramer - Brazil - Leaving Las Vegas - Vanilla Sky - Inteligenta Artificiala - The Truman Show - The Mask - Forest Gump - Petrecerea - cu Peter Sellers - seria "Panterei Roz" -- cu Perter Sellers - comediile cu Stan si Bran (cei mai mari comici ai cinema-ului, din toate timpurile) - comediile lui Chaplin (Timpuri moderne, Vagabondul, etc) - comediile lui Louis de Funes - comediile lui Norman - serialul Twin Peaks - etc. (heh, am completat lista de cateva ori, cu ocazia asta mi-am facut si lista cu filmele preferate, ca se simtea nevoia... :))) ) D-aia uite:
"What is a saint? A saint is someone who has achieved a remote human possibility. It is impossible to say what that possibility is. I think it has something to do with the energy of love. Contact with this energy results in the exercise of a kind of balance in the chaos of existence. A saint does not dissolve the chaos; if he did the world would have changed long ago. I do not think that a saint dissolves the chaos even for himself, for there is something arrogant and warlike in the notion of a man setting the universe in order. It is a kind of balance that is his glory. He rides the drifts like an escaped ski. His course is the caress of the hill. His track is a drawing of the snow in a moment of its particular arrangement with wind and rock. Something in him so loves the world that he gives himself to the laws of gravity and chance. Far from flying with the angels, he traces with the fidelity of a seismograph needle the state of the solid bloody landscape. His house is dangerous and finite, but he is at home in the world. He can love the shape of human beings, the fine and twisted shapes of the heart. It is good to have among us such men, such balancing monsters of love." - L. Cohen, Beautiful Losers Ai citit "The Favorite"? Am vizitat Olanda timp de doua saptamani, si am avut ce vedea in materie de muzee...Am cautat impresionisti, si am gasit destui...
Acasa am doar cateva tablouri, dar suficiente sa-mi umple sufletul de bucurie: in sufragerie, un poster imens cu "Gradina inflorita" de Van Gogh; pe hol doua tablouri mici, datate 1930, un toreador si o dansatoare de flamenco, (originale): in dormitor am un desen in penitza: "Taranci intorcandu-se de la camp" de Barabasz Otto-Teleajen, (original, datat 1931) si un poster cu "Imbratisare" de Gustav Klimt. Sunt curios ce tablouri aveti voi acasa, si de ce le-ati ales tocmai pe acelea...
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart
- de
SB_one
la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui) ...Cititzi si judecatzi singuri!
SB Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte ▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals” ▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste ▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu ▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce. „Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals” Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti. ▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici? Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român. ▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã? Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu. ▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat? Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu. ▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu? Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa. ▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu? Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie. ▪ Trãiti bine acum, domnule general? Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei. Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei. Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici. Dimensiunea de „fost” a viitorului Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.” Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu. Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã. Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”. Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri. Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã. Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului. Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret. În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale. Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii. Marin Ceausescu Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea. Ion Ceausescu Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã. Maria Agache Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani. Valentin Ceausescu Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile. Elena Bãrbulescu Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti. Zoe Ceausescu Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia) Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii. De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit. Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã. Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã. Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist. Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut. Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani. Ceausestii, condamnati înainte de judecatã Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani. Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã. Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã. În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste. „Aici sã-i împuscati” „Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”. „Le-am dat o sansã” „Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”. „A fost bine? A fost rãu?” „Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici) La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu. Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold. Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».” Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor. Mãgureanu voma Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!» Fãrã somatie Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…” „Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “ Regret Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi) Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei. Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine. SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”. COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani. O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran) Momentul eroic În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou. De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani. Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare. Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria. Ordin si moralã La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul. Pretext si realitate Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii. Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie. Deprimare absolutã Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre! Sperante înselate Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta. De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã. Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei. Lectie de curaj Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru. Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu) Note: Moto: Crede in cel ce cauta Adevarul, Fereste-te de cel ce l-a gasit. (A.Gide)
nesatula...de cultura!
- de
sugary
la: 27/12/2003 02:40:58
(la: Care sunt ultimele 5 carti pe care le-ati citit?) acum citesc "studii despre iubire"--jose ortega y gasset
inainte: "memoires d'une jeune fille rangee"--simone de beauvoir "naraciones"--jorge luis borges "the innocent"--ian mcewan "the power and the glory"--graham greene p.s. visam odata la titlul de poliglot...asta a fost inaintea glorios de ininteligibilului RTL :). acum ma "delectez" cu rezumate, decupate din reviste, ale filmelor dublate aici...a, da, si ma prapadesc de dorul lui M6, TV5, Euronews si CNN--cine are informatii cu privire la ale lor "whereabouts" este rugat(insistent!!!) sa sune la *********. va multumim!
Academicianul Balaceanu-Stolnici
- de
RSI
la: 23/01/2004 05:07:34
(la: A existat holocaust in Romania?) Reproduc aici blogul lui Arlekyn din 22/01/2004 :
"Comunitatea evreieasca a comemorat pogromul din ianuarie 1941 Academicianul Balaceanu-Stolnici a cerut iertare evreilor in numele poporului roman Acad. Razvan Theodorescu: "Holocaustul din Romania a provocat moartea multor evrei" "In numele meu, al generatiei mele si al poporului roman cer evreilor iertare." Cu lacrimi in ochi, si foarte emotionat, acestea au fost cuvintele rostite de acad. Constantin Balaceanu-Stolnici, de la amvonul Sinagogii mari, la ceremonia in amintirea evreilor ucisi in pogromul din Bucuresti, in zilele de 21-23 ianuarie 1941. Au asistat ministri si deputati din Romania si Israel, personalitati de seama ale vietii politice si culturale a tarii, inalti reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe si ai Bisericii Catolice, consilierul Victor Opaschi a citit un mesaj emotionant al presedintelui Ion Iliescu, a vorbit si doamna Rodica Radian-Gordon, ambasador al Israelului la Bucuresti, iar acad. Razvan Theodorescu, ministrul Culturii si Cultelor, a spus raspicat: "Holocaustul din Romania a provocat moartea multor evrei. Pogromul din 21-23 ianuarie 1941 a fost un preludiu al jertfelnicului care a urmat. Vom veghea ca asemenea nenorociri sa nu se mai abata peste tara romaneasca". Un moment emotionant l-a provocat profesorul israelian Ben-Zvi Guttman. El a povestit cum la 21 ianuarie 1941 tatal sau, rabinul Zwi Guttman si doi frati ai sai , Iancu si Josef, au fost dusi de legionari in padurea de la Jilava si au fost impuscati. Tatal a cazut sub povara celor doi fii care s-au prabusit peste el, dar a scapat cu viata. Profesorul israelian povestea simplu, fara accente patetice, amintind de o durere care nu se mai lecuieste. E acelasi profesor care a stabilit si continua sa dezvolte legaturile industriei aeronauticii israeliene cu cea romaneasca. In holul de intrare al Sinagogii Mari, erau expuse cartile care au fost scrise dupa savarsirea pogromului: "Orasul Macelului. Jurnalul rebeliunii si al crimelor legionare" de F. Brunea-Fox si "Cartea Neagra": de Matatias Carp. In memoriam!" cazul meu este cam diferit, nu sunt salariata, intreprinderea mea este in nume propriu, (raspundere ilimitata, chiar si pe bunurile personale), pot sa iau pe luna din afacere cat vreau si cat imi pot permite sau cat imi permite trezoreria.
impozitele personale, cotizatiile sociale si de sanatate sunt ale intreprinderii, deduse in cheltuieli. masinile, locuinta (vila aici) cu toate cheltuielile ei, sunt in intreprindere, esenta, dieselul, etc.. in bilanul comptabil expertul comptabil ajuta cred cateva mii de euro pe an la beneficiu, conform legii, pentru avantajele in natura. Inafara deci de locuinta, electricitate, telefon, gaz, masini, etc, mi-am facut un obicei sa iau in fiecare luna ca un fel de "fix" de 5.000 euros, care-l pun la termen cu 2,5% si dupa 2 ani cu 4% interese, disponibil cand am nevoie sa retrag. In realitate, la sfarsitul anului din 60.000 euro depusi, raman doar 15 la 30.000 euros, cate o data chiar nimic.. depinde de cumparaturi sau lucrari... Inafara de aceasta suma, mi se intampla sa retrag din tresoreria afacerii mai mult, depinde de beneficiu, ca-n intreprinderile individuale daca nu castigi bani, economiile si banii personali esti obligat sa-i bagi in afacere, dar daca castigi, tot ce ai disponibil in tresorerie constituie plata patronului.... dar trebuie sa fii prevoiant, sa constitui un fond de roulare previzional (cum ar fi in obligatii monetare care-ti aduc interes) Banii mei de "buzunar" sunt in general chiriile pe care le iau : un apartament in centru Nice imi aduce 1.500 euro/luna, in plus mai am si 2 F1 (baie, bucatarie, camera, hol) inchiriate mobilate tot in centru Nice, astea aduc inca 1.000 euro/luna Un apartement la Meudon La Fôret(regiune Pariziana) chiria de 1.800 euro/luna o dau pentru mama mea, care locuieste cu sora la Nice) Sistematic, caut afaceri imobiliare pe coasta, cumpar apartamente, F1 care necesita lucrari, le amenajez si le inchiriez. Cate o data mai si vand, in ultimii ani imobiliarul a crescut cu 300% procente pe Coasta de Azur, de cand s-au deschis granitele cu Europa si este prevazut sa creasca inca in urmatorii 5 ani cu 250%, chiar platind impozitul de plus-value, se castiga net 100%. Este un mijloc, ca si altul sa castigi bani in plus...in loc sa te plangi ca nu castigi...sau ca nu-ti ajunge venitul... Cum am platit primul imobiliar cumparat? Cu 110% imprumut bancar (10% taxe notar si inregistrare impozite tot in imprumut)
MARLON
- de
Little Eagle
la: 12/03/2004 12:16:27
(la: The Fugitive Kind -- cu Marlon Brando si Anna Magnana) Vazut filmul de vreo 5-6 ori si mereu cind il vad parca e prima oara.Marlon,ca de obicei superb,dar si Anna Magnani colosala.Am vazut toate filmele lui Marlon fiind un mare fan al lui,la fel si sotia mea,chiar si cele considerate..flop!
As adauga citeva filme neaparat de vazut:"The Chase"cu Robert Redford ,Jane Fonda si E.G.Marshal,"Apalloosa"cu John Saxon,"Appocalypse now-redux" evident"Godfather",la filmari Al Pacino la un moment dat nu putea sa joace si intrebat de Coppola de ce are trac,a zis ca nu poate juca alaturi de Dumnezeu!Desigur"Don Juan de Marco"cu prietenul lui f. bun Johnny Depp, si desigur "On the waterfront",pt. care a luat primul Oscar. E stiut faptul ca Marlon mereu face glume in timpul filmarilor,Johnny Depp spunea ca nu se poate concentra cind joaca cu el pt. ca mereu il pufneste risul.In "Godfather " de ex.in scena de la spital cind Al Pacino vine sa-l scoata si il transporta pe hol cu patul,Marlon fara ca Al sa stie,a pus sub el sub saltea o gramada de caramizi de l-au luat naduselile pe Pacino! Si in plus,Marlon e actorul improvizatiilor,schimba mereu textul lui pe moment,trebuie sa fii mare actor sa stii sa vii cu o replica imediata si la fix! E o legenda vie si va ramine poate cel mai mare actor al lumii.Alt film bun este"The freshman" cu Mathew Broderick. LOVE&PEACE, Ozzy Alice - ai cazut in aceeasi capcana in care aproape era sa cad si eu: Marian Gruiu nu e o persoana reala ci un personaj imaginar dintr-o povestioara a lui Mircea Pricajan, un tanar de 24 de ani din Oradea.
Pentru autor: Povestirea "Strainul" e o evidenta imbunatatire fata de "Camera de la capatul holului". Presupun ca acestea sunt scrise in ordinea in care le-ai publicat in website-ul tau. Altfel ar fi un regres, ceea ce nu cred. Nu sunt critic literar, de fapt nu am scris nimic in viata mea altceva decat comentarii la Cafeneaua.com, emailuri la prieteni, scrisori si poezii de dragoste in tinerete. Deci nu sunt calificat sa-ti apreciez munca decat din punctul de vedere al cititorului neinstruit.
Intr-o alta conferinta pe forumul asta, Daniel Racovitan si alti utilizatori ai Cafenelei criticau "Camera de la capatul holului". Poate cam dur, dar nu pe nedrept totusi, dupa ce am citit si eu povestioara. Ideea e buna dar stilul e stangaci, dupa cum spuneau si ei. Nu vreau sa intru in prea multe amanunte, ti-am zis ca nu sunt critic, dar ca orice cititor, nu ma pot abtine de a nu-mi da cu parerea.
Un scurt exemplu ca sa intelegi de unde vine critica mea. Poate nu cel mai bun, dar probabil cel mai clar si mai evident. La un moment dat zici:
Iti inteleg temperamentul tineresc, la urma urmei doar cu 10 ani in urma aveam varsta ta, dar nu lua cele ce ti-am scris in nume de rau. Noi romanii avem asa un talent de a asocia imediat critica (in orice domeniu) cu jignirea personala. Nu toate criticile au sensul direct de a critica (jigni) munca unei persoane, parerea mea e ca scopul principal al criticii e de a ajuta un autor in a-si imbunatati munca. Iti spun unde cred ca ai gresit, ca sa stii ce sa corectezi in viitor. Poate altora le va place ceea ce mie nu-mi place. Poate altii te vor aplauda. Te vei forma ca un bun autor doar daca stii sa culegi din toate criticile ceea ce e mai bun pentru stilul tau.
Orice ai alege, nu raspunde cu rautate criticilor care ti se vor aduce. Asta denota imaturitate. Cere explicatii si exemple concrete daca nu crezi ca unele afirmatii sunt indreptatite.
Dar cel mai important: nu renunta! Esti tanar si ai tot timpul sa te cizelezi. Intr-o era cand majoritatea tinerilor stau cu nasul in computere la jocuri, sau la TV, e recomfortant sa vezi ca unii mai au si preocupari literare.
Mult succes in viitor,
In fiecare an in August... La inceput sculatul cu noaptea in cap (ai mei, ca eu nu dormem deloc...) ca trebuia sa plecam pe la 1-2 ca altefel prindeam coada prea mare la bac.....
Oprit la marginea soselei pentru a minca pepene rosu.... furat cite o floarea soarelui pe care o rupeam toti in bucati si rontaiam tot drumul.... Ajuns... Lumea deja instalata umbla pe strada in costum de baie, cu colace in mina... La hotel nerabdarea si sentimentul ca dureaza o eternitate pina ai mei iau cheia in timp ce ceilalti forfotesc pe hol cu nisipul inca lipit pe glezne... Hotel Amfiteatru....Unde am stat ani si ani la rind. Primul lucru care imi dadea o senzatie de bucurie unica (n-am mai trait-o decit atunci cind m-am intors in tara) era cind intram in hotel si cercurile mari de sticla galbuie din care erau facute candelabrele se miscau din cauza curentului produs de cele doua usi deschise si produceau un sunet la fel de unic..... Micul dejun... sunetul linguritelor amestecind zaharul in ceai.... Bazarul din Neptun.... Discoteca Top.....Tristetea din ultima zi care venea totdeauna mult prea repede.... Nu stiu daca s-a postat celalalt mesaj trimis de mine. Am uitat sa ma autentific.
In orice caz, iti multumeam mult, Dan, pentru aprecieri si observatii. Le accept, mi le asum, fac parte din expunerea scriitorului la lumea cititorilor. De argumentul "tineretii" mele m-am lovit de mai multe ori, critici nefondate am primit si de-astea cateva, insa, in general, sunt multumit. Singurul lucru pe care-l pot cere eu unui cititor e sa citeasca atent. In "Camera de la capatul holului" cele mai multe critici au venit dintr-o lectura neatenta. Pana si cele pe care mi le imputezi tu. OK, mi-am asumat o licenta cu ora aceea de dimineata cand rasare soarele. Ma predau. Dar de acolo si pana la a nu-ti da seama ca personajul-copil locuieste la casa si, deci, sa cante pasarile ar fi fost ceva firesc... e o lacuna... Acelasi lucru e valabil si cu pasajul in care se spune ca tatal a ajuns tarziu acasa si, deci, atunci, dimineata, bombane din cauza oboselii. Mie mi s-a intamplat asa ceva. Nu stiu altora... OK, lucrurile lot fi intoarse pe toate fetele si as prefera - chiar as vrea sa facem lucrul asta - sa discutam mai pe larg in particular. Adresa mea de e-mail se afla pe site-ul pe care inteleg ca ai fost deja. Contacteaza-ma, te rog, si hai sa discutam! Cu prietenie, Mircea
Expo foto Bucuresti - CASA DE CULTURA A STUDENTILOR
- de
Dragos Bora
la: 14/04/2004 15:00:11
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf) CASA DE CULTURA A STUDENTILOR – Hol – Adi Dascal, Diana Vidascu, Norbert Hevele, Raluca Barna, Sever Stirc, Sperencz pal Csongor, Veda popovici, expozitie de grup, fotografie, pina in 15 aprilie. Eveniment organizat de Foto Clubul „IRIS“ in colaborare cu PH.Act Group
"Nu, nici pe departe, in aces
- de
Daniel Racovitan
la: 16/04/2004 08:11:46
(la: Despre bestialitatea filmelor) "Nu, nici pe departe, in aceste blestemate fictiuni vedem tot ceea ce este perfect, in ciuda incercarii lamentabile a regizorului, scenaristului, actorilor etc. de a reda o realitate. Pentru ei asa ceva nici nu exista de vreme ce totul este repetat pana se ajunge la acel apoteotic "CUT!". Americanii in 95% din cazuri ii vor anihila pe vietnamezi, rusi, afgani, teroristi"
Probabil ca te referi la filmele de duzina, de vazut mancand popcorn cu caramel. Iti recomand cateva filme care poate iti vor schimba parerea despre cinema-ul de razboi: "Paths of Glory" si "Full Metal Jacket" de Stanley Kubrick, "King and Country" de Joseph Losey, si "The killing fields" de Roland Joffe. .................................................................................. "-- Hei, uitati-va, Regele e gol!..." ...FARA INDOIALA ca o comunitate in care NIMENI inafara de politie, paza civila, personal militar de serviciu, nu poseda arme, ar fi IDEALA... Din pacate insa asa ceva e de domeniul UTOPIEI, deocamdata... si, in timp ce si mie imi DISPLACE prezenta armelor, ma intreb totusi:
1. Cind guvernul unei tari emite un decret de dezarmare a cetatenilor civili (gun back buy scheme, whatever...), CITI borfasi sau maniaci, posesori (legali/ilegali) de arme, se vor "imbulzi" la centrele de colectare ca sa predea armele pe care le detin?!... (...Pe la "noi" NU se cunosc asemenea cazuri!...)... 2. CIND va fi un borfas sau un maniac mai TENTAT sa ATACE: - cind stie ca esti posesorul (legal/ilegal) al unei arme... si stie c-ar putea s-o "ia"-n frunte... sau - cind stie ca esti VULNERABIL... (...si mai stie ca - DACA va fi prins - ce-l asteapta va fi, oricum, o vacanta mai lunga sau mai scurta intr-un fel de hotel de trei stele, cu cazare gratuita... televizor si calculator cu conectie la internet, in camera... bazin de inot si teren de tenis in curte... sala de biliard, telefon celular personal,... si in cazul in care borfasul e si... studios... 4-5 ani de universitate, pe cheltuiala "fraierilor" care isi platesc constiincios impozitele la guvern...)?!... (...UNDE se intimpla asa ceva?!... In AUSTRALIA!...)... 3. CITI dintre cei care citesc aceste rinduri si-ar mai da votul pentru acest soi de dezarmare a cetateanului decent, - dupa ce i s-a jefuit buticul, milk-barul sau statia de benzina... si n-a vazut un cent de la agentia de asigurare care a gasit o "gaura" LEGALA ("loop hole") de "eschivare" de la plata compensatiei... sau - dupa ce, raportind statiei de politie ca a fost victima unei spargeri, se trezeste cu citatie de la tribunal prin care este anuntat ca trebuie sa plateasca (?) DESPAGUBIRE hotului, care, la iesirea in pripa pe usa din dos (cu video-ul si camera digitala in brate), impiedicindu-se, s-a intepat in sipcile prea ascutite ale garduletului de metal de la gradinita de flori?!... (...UNDE se intimpla asa ceva?!... In AUSTRALIA!...)... Chiar daca pushcociu este un cadou si inca functional, eu zic sa faci ceva estetic cu el, mai, ca doar esti artist. Cumperi un secreteer mai vechi ceva, de antikariat, si il amplasezi in hol la intrare, linga cuier. Pa secretreer acum, mai pui o vaza de flori din sticla, in care odata la 2-3 zile pui flori proaspete , in functie de sezon. Linga vaza de sticla amplasezi pistolu dupa ce in prealabil, scoti frumos gloantilii din butoi, si le golesti de pulbere. Gloantele se pot lipi in mod artistic pe vaza de sticla cu un lipici la secunda. Toata aceasta combinatie se poate decora in functie de anotimp cu ghinde,castane,flori uscate , mere.pere, nuci ,monoclouri si esarfe. De tras(poate mitza de coada,ca am inteles ca ai o pisica) nu o sa tragi NICIODATA, asa cum spui in mica ta postare. Iar daca e sa mori acum, mori alunecind si pe o coaja de banana ,daca e sa-ti vina ceasu. Asa ca pistolu ala vad ca te blocheza mental acum, ca il vizezi noaptea si care mai e si patat de singe din cite inteleg eu. Nu-i lucru curat cu el. Dar asta e o alta problema. Deci lasa viata sa curga asa cum iti este scris acolo undeva. In fata destinului nu ai cum sa te opui.
Cactus………One way or……another
|
 loading... |
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
In alta ordine de idei tehnica e veche de cind lume insa destul de putin acceptata in lumea hetero .Pe scurt stimularea prostatei combinata cu masturbatie te poate duce in orgasm multiplu , extins in tot corpul (in special daca e asociat emotional )orgasm care este de tip feminin daca pot sa-l numesc asa .Barbatii hetero , in general ,nu il au doar din contact vaginal . Repet ,in general .Sint si exceptii.In nici un caz nu te transforma in homosexual . Poti cel mult sa iti descoperi partea feminina , pasiva, poti sa devii mai intuitiv , mai interiorizat .
Homosexualitea presupune mult mai mult si nu tine numai de modul in care ai sex.
Rodi are multe lucruri de clarificat cu ea insasi , cred ca de fapt se grabeste prea tare in concluzii si amesteca varza si capra din necunostiinta de cauza .
Am mai invitat-o la dialog odata si in schimb m-a intrebat daca stiu ce un glory hole...Oh , God......