comentarii

haina sens pous


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Sens unic! - de sarsilovici la: 21/04/2006 19:28:38
(la: Ganduri)
cam asa e! Incepe si se indreapta serpuind intocmai ca un rau si se varsa intr-un final in marea sufletelor calatoare! cate vieti s-or fi scurs in marea asta! Si rauletu asta vine de undeva de sus.. de undeva dintr-o stanca cocotata.. de vrfem sa urcam tot timpul? pentru ca venim de undeva de sus si vrem din cand in cand sa ne aducem aminte de inceput vrem sa ne aducem aminte de cum e sa privesti totul sa cuprinzi cu privirea culmi si dealuri si furnicile umane care de-abia se zaresc..Si cautam cu privirea si cautam ceva pe cineva... Umblam prin viata neobositi dupa ceva..material sau imaterial, o senzatie sau un lucru..Da cautam zi de zi ..Inca de cand ne trezim ne cautam papucii si apoi restul.. cand avem timp si de noi ne cautam sa ne facem bine.. si cautam si cum avem noi ceva de pret gandul, il timitem sa zboare ca u vultur, uneori ca un fluture si sa colinde lumea sa colinde suflete sa lanseze rugaminti, sa vada sa ne povestesca cum e la soare cum e la munte cum e sa fii iubit cum e sa iubesti cum e sa mananci caviar cu e sa te plimbi cu o masina luxoasa c um e sa mergi cu trenul, sa navigi cu un submarin sa fii bucuros sa fii puternic sa ai putere sa fii sef sa fii acuzator ne trimitem gandurile sa zboare numai dupa ce ne place si dupa ce simtim ca ne-ar place....&Uneori nu vor sa zboare si raman inchise intr-un punct fix si plang .... Sensul vietii! Pai de sus spre vale! Spre mare ocean sau ...da daca nu ar fii viata un rau ar fi un lac...Plictiseala aceleasi haine valuri mici aceiasi pestisori..Mai vin unii mai naviga pe noi mai scuipa in apa mai arunca cate o piatra da nu-i inghitim sau ii inghitim si le dam din viata noastra adica apa pana se umfla pana se plictiusesc de noi Si atunci nu-i mai bine rau? Colinzi locuri mereu in schimbare te infurii in unele locuri te linistesti si tot timpul ai un scop sa curgi la vale sa cresti si sa alimentezi marea cea mare si albastra si primitoare si totusi tacuta... cate voci a inghitit ea si nu vorbeste te asteapta sa te inghita..Da nu cred ca e lacoma asa e ea..Albastra si adanca si plina de povesti...si din apa se ridica ganduri si zboara in alte parti si noi, noi ramanem pe fundul apei da bine, bine ca ne-am trimis gandurile la plimbare...!
Din nou pentru Dan Calin - de Ingrid la: 14/10/2003 15:39:55
(la: A existat holocaust in Romania?)
Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu

#1330 (raspuns la: #1328) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
ceva in sensul de "luneta" - de Jimmy_Cecilia la: 12/11/2003 06:13:15
(la: Ce va doriti de la un forum?)
sa fie inlaturati toti troll-ii, sa se poata discuta linistit despre ceea ce intereseaza pe fiecare, fara agresari, fara derutari si "omorâri" de subiecte.

ceva in sensul de cum este pe cale sa devina Luneta...
Sic transit - de Dinu Lazar la: 04/12/2003 16:44:33
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
In tara exista citeva fotocluburi mult mai active decit in Bucuresti, unde de fapt nu e nimic, din cite stiu, in sensul asta.
Exista la Oradea fotoclubul Nufarul, apoi mai exista din cite stiu fotocluburi active la Slatina, Craiova, Brasov, Iasi si Botosani.
Si in jurul grupului de discutii Fotomagazin s-au facut niste adunari, intr-o vreme amatorii se adunau in acelasi loc cu profesionistii de la Asociatia Fotografilor de Presa, pina acestia nu au mai avut loc si au zis valea, va mai duceti si altundeva. De fapt realitatea e mai putin roza, veneau unii amatori care nu plateau ( plata se facea la gramada in centrul mesei) si ramineau pe capul lui Sigheti citeva milioane la sfirsitul serii de platit, si asta a umplut paharul.
Eu am incercat sa organizez un fotoclub la cele mai inalte foruri la HP, la Canon, la Kodak, dar nu au fost ecouri, nu le pasa; s-au mai facut multe intruniri ale fotomagazinarilor la studioul foto al lui Feri de la Union si studioul altui fotograf din Bucuresti; apoi la o agentie de manechine, si s-a mers chiar la filmari la un film al lui Margineanu. S-au facut si deplasari in grup in Maramures sau la Valea cu Pesti sau la Biertan, s-au distribuit sute de kg de reviste si haine si cadouri trimise de un inimos fotomagazinar devenit intre timp mai diferit, s-a mers in gashca foto la eclipsa, la padure, primavara, la Muzeul Satului... al carui director a pus sala de expozitii la disopzitie dar nimeni nu a facut nimic mai departe...
Ramine ca cineva cu initiativa, timp, spirit de organizare, sa puna cumva la punct un fotoclub valabil si in Bucuresti.
Si eu ma mir ca asa ceva nu exista. Si ma intreb daca nu exista pentru ca nu se poate dintr-un motiv sau altul sau nu se poate pentru ca nu exista...
Nu stiu daca menirea unui fotoclub e sa faca pe unii aflati mai la inceputuri sa invetze de la altii mai rasariti; aia de obicei nici nu vin... Ar fi si asta, desigur, dar un fotoclub ar trebui sa fie un loc unde sa se faca workshop-uri, unde sa se puna mina de la mina si sa se ia la comun surse de iluminare si fundal si manechin, unde sa se manince un fursec si sa se citeasca ultimele reviste foto, sa se discute poze la greu si sa existe o emulatie fotografica, sa se participe la concursuri foto...unde sa fie o adresa, sa se primeasca si sa se trimita lucrari si chiar fotografi... vise...

In alta ordine de idei, persoanele care viziteaza orice sit inscris la un server de traking pot fi vazute simplu, clicaind pe butonul din pagina; la Fotomagazin sunt citeva sute pe zi.

Poate usurinta de a comunica pe web sa fie la originea lipsei nevoii de comunicare din viata reala?

Ca sa revin la o intrebare anterioara cu lupii tineri... am vazut acum un sit absolut impresionant, pe care il asez printre cele mai bune situri de fotografie din partea asta a Europei... discret, exemplar facut ca design, imagini si cuvinte care se imbina intr-o simbioza de invidiat: www.gserban.com
#6011 (raspuns la: #5999) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Chiar ca e de necrezut! - de Dantimis la: 19/02/2004 13:28:57
(la: Nu-mi vine sa cred!!)
Asa ceva chiar ca nu mi-am putut imagina! Pana unde poate merge prostia romaneasca? Cine-a putut concepe asa lege tampita? Cine a votat-o? Ptiu... sa nu-i deochi...

Cum adica, daca un roman merge intr-o vacanta undeva in strainatate de exemplu, nu poate sa-si ia cu el un dictionar, sau un ghid de conversatie, sau o carte de citit pe avion? Ce daca vrea sa-si ia un pachet de carti? Poate vrea sa-si petreaca o vacanta de lectura romaneasca pe Coasta de Azur... Poate citeste 2-3 carti pe zi...

Sunt cu atat mai indignat cu cat chiar ieri am vorbit cu fratele meu din tara si l-am rugat sa-mi cumpere cateva carti noi si sa mi le trimita pachet. Vreo 6 carti in total si niste filme romanesti pe CD. Nu am vrut sa le cumpar direct pt ca ei cer credit card si nu prea am incredere din pacate. Dar daca le-as fi cumparat direct? Nu mi le-ar fi putut trimite in USA?

Eu am plecat in '97 in Canada. Am plecat cu microbuzul din Timisoara in Budapesta si de acolo cu avionul. Am avut doua bagaje marime medie cu mine, binenteles umplute cu haine si carti tehnice. Nu ca mi-ar fi folosit prea mult aici, dar macar asa pt siguranta. Nimeni nu mi-a pus nici o intrebare la vama. Nici nu am declarat ca plec definitiv din tara. Nr de bagaje a fost limitat de restrictia la avion. Daca as fi avut mai multe ar fi trebuit sa platesc o taxa pe kg. Destul de rezonabila totusi. Dar nu 120 euro/item. E aberant. Decat sa platesti taxa aia mai bine pastreaza-ti banii si-ti cumperi haine noi din Canada. Vei fi surprinsa sa descoperi ca preturile la hainele obisnuite sunt chiar mai mici decat in Ro. Binenteles, hainele de calitate superioara si de firme mari sunt ceva mai scumpe, dar rezonabil totusi. Iar daca urmaresti cand au reduceri faci deal-uri f bune.

Ce v-as recomanda eu: luati-va cu voi 2, max 3 bagaje de persoana in care sa va puneti haine de stricta necesitate, in special de iarna, caci alea sunt mai scumpe. Deasemenea cateva carti mai importante uniform distribuite printre haine. La suprafata as pune lenjeria personala. Restul de haine si carti lasati-le la cineva de incredere si o sa le luati alta data cand va ve-ti intoarce in vizita in tara, sau poate va veni vre-un parinte sa va viziteze si le va aduce. Oricum, cu 3 bagaje mari de persoana ve-ti avea suficient de carat cu voi. Odata ce ati trecut granita Romaniei nimeni nu va va mai cauta printre chiloti si ciorapi in valiza dupa carti de contrabanda...

Doamne, parca se intoarce tara inapoi cu cateva sute de ani. Maine-poimaine vom vedea autoritatile romane arzand gramezi uriase de carti confiscate la granita...

Mai exista si alta posibilitate cum ca si cucoana de la Posta sa fi prost informata, iar legea, daca exista asa ceva, sa se refere numai la cine stie ce lucrari stiintifice sau carti rare si de valoare.

Daca as avea un magazin romanesc in strainatate unde as vinde si carti romanesti pt cititorii romani din afara, nu as mai avea voie sa le import din tara? Ro ar trebui sa fie bucurasa daca e cerere de carte romaneasca in exteriorul tarii. Asta inseamna ca lumea din afara e interesata de cultura si civilizatia romana.

Parerea mea e totusi ca trebuie sa fie o greseala la mijloc. Cand am vrut sa cumpar cartile romanesti de pe internet, unii dintre acestia ofereau si optiunea de a livra cartile la adrese din afara tarii, numai ca pretul mai mult decat dublu in dolari, taxele cam mari de expediere si faptul ca imi cereau CC number, m-au facut sa apelez la fratele din tara sa le cumpere pt mine. Asa ca mai cerceteaza putin problema, eventual si cu alti functionari de la posta, eventual vezi si Monitorul Oficial (acolo se publica legile noi aparute, asa-i?). Daca afli ceva nu te sfii sa postezi aici ca sa aflam noi ceilalti care ar putea fi interesati. Mai cunosc doua familii de romani, prieteni din "tinerete", care urmeaza sa vina si ei in Canada in primavara, am sa-i intreb si pe ei cum vor proceda si daca au auzit ceva in acest sens.

Va doresc mult succes in aventura in care a-ti pornit si sa nu va pierdeti entuziasmul. Nu uitati: cu cat va fi mai greu sa plecati din tara, cu atat mai mult ve-ti aprecia odata ajunsi la destinatie.

Multa bafta,

Dan

Daniel, nu ne ambalaaaam, construim un Posibil Sens! - de Ovidiu Bufnila la: 23/03/2004 04:29:23
(la: Florin Iaru: "In 1989 s-a terminat cu optzecismul")
Dragul meu Daniel,
Tu, Ema, Florin Iaru, forumistii de nepretuit ai elegantului tau moment digital, eu, incercam sa construim un Posibil Sens! O pretuiesc pe Ema in mod public, fara rezerve, asa cum il pretuiesc pe Florin Iaru, pe Cartarascu, pe Robert David, pe Balaita sau pe Aragon sau pe Celine sau pe Bellow sau pe Peirce sau pe Bunuel sau pe aborigenul exemplar sau pe acel Eco vulgarizat pana la rosu incandescent de imaginarul colectiv, o pretuiesc pe Sandra Brown si caut sa-l inteleg pe Eminem! Daka nu incercam sa intelegem ce NI S-A INTAMPLAT sau ce ni SE INTAMPLA cu adevarat in Istorie atunci totul e o cumplita eroare! Nu ma intereseaza SA AMDREPTATE ca asta e un FALS! Adevarul e kestiune de raport asa cum existentele noastre sunt procesuale si nu limitate si limitative! Nu e incremenire in proiekt ci s-ar putea sa nu fi fost INCERCARE DE A PROIECTA! Asta ar fi grav dar si ingeresc, ar fi o provocare si eu, de exemplu, neimportantul ovidiu bufnila, nu vreau sa ratez provocarea asta!Fiecare fiinta are dreptul de a se elibera de ignobil si de a cauta eroarea acolo unde, in chip fals, se construieste o EXEMPLARITATEEEEEE!
Poate ca EMA a dibuit Sensul si l-am pierdut noi. Daca ar fi asa, atunci Ema ar fi o FIINTA EGOISTA! NU E! Ea vine si spune despre experienta-ei-in-Istorie. Trebuie sa inteleg. Dar trebuie sa construiesc un sens impreuna cu ea. RELATIILE dau savoare instructionarii proceselor! Oricare ar fi aceste procese. Cata vreme vom ramane arestati in desuetudine, vom fi orbi. Daca Cioran are adevarul? Sa ne intelegem bine si sa nu cadem in eroare: CRIMA E CRIMA. Pupinkurizarea e pupinkurizare. Cu asta ne lamurim repede. Nu vom primi in acest elan bufnilistic Javrele Istorice. Javrele Istorice disimuleaza cu usurinta. Nu le voi numi acum ca nu eu JUDEC. In schimb putem naviga inspre un Posibil Sens. Din acest punkt de vedere nu ne ambalam ca nu ne-ar servi la nimic. Sunt convins ca Florin Iaru a deshis de fapt o cale iar Ema deschide si ea o kale. Aceasta zicere a mea nu e un IMPACIUTOR ci un OBIECT FICTIONAL PERVERS care valureste. A VALURI NU ABSOLVA INSA CRIMA. oricare ar fi crima aceea.
#12640 (raspuns la: #12623) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Radu - de gabriel.serbescu la: 01/04/2004 13:11:54
(la: Nevoia de modele)
Problema modelelor e una sociala si e studiata ca atare. Primul exemplu de model e Isus Cristos, iar daca nu implica asceza imitativa, atunci reprezinta un model moral. Disursul sau ideologic (orice model isi are o proprie justificare, o proprie ratiune, altfel nu ar mai exista) e unul comunitar, caritabil, si in ultima instanta pacific. Daca nu reusea sa aduca omul simplu la stadiul de gratie metafizica macar ii se cerea sa nu dea cu pietre in ceilalti. Respectiv e un model care educa civic, in sensul tolerantei fata de ceilalti din jur. Tot odata a fost un model plebeu, din momentul in care era dulgher, dislocand astfel religia si clasele ei privilegiate, care tineau divinul intr-o sfera contactuala privata.

Incepand insa din copilarie primele modele le reprezinta parintii, colegii, si tutorii formali (profesorii si educatorii). Sunt insusite prin mecanisme psihologice, dar in special somatice si sociale, si se mai poate numi socializare daca nu educatie.
Nu cunosc o clasificare exacta a modelelor insa acesta trebuie sa coexiste in ton cu directia sociala imprimata de un sistem de gandire sau de un altul altfel risti sa devi un neintegrat. Respectiv poti fi bun patriot sai implicit trebuie sa aperi Tara Mama (ex: inrolarile voluntare masive din primul razboi mondial, cand pentru prima oara propaganda si modelele propuse de aceasta a functionat). Un alt model a fost cel arian. Un altul a fost anticomunistul american. Si un model actual e cel antisemit. Asta vorbind de dimensiunea sociala generala a unui model.

Alte tipuri de modele sunt cele eroice, mitologice si cele care constituie mentalitatea unui popor sau altul. Practic odata insusita tinuta lui Napoleon, omul respectiv nu mai asteapta nimic, pentru ca el se simte Imparat. Confirmarea ii va fii data in plus, de membrii aceluiasi grup social cu care evident, imparte o aceiasi ideologie. Exemplele actuale le ai in grupurile ce impart aceleasi preferinte muzicale, sau cei care apara ¨cu inversunare si indarjire¨ un bun colectiv conceptual.
Un ultim exemplu de model il gasesti la independeta indiana, in Ghandi. O independenta pacifica obtinuta in marea ei parte prin boicotul produselor englezesti, ¨lupta¨ promovata si propovaduita de Ghandi, un model desavarsit de lider politic inspirat direct de spiritualiatatea orientala.

Modelele pot fi inspirate asadar, dar majoritatea lor sunt create artificial. Imaginea, doctrina si ideologia fiecaruia functioneaza sigur, sunt imitate, si sunt asimilate inconstient sau voit, pentru ca aici vorbim direct de naturaletea umana. Incepand pe scara evolutiva, tot ce depaseste stadiul de insecta, va trece printr-un proces formal de educatie, socializare, iar lucrurile aratate de parinti si de membrii societatii respective vor imitate, ulterior reproduse, si foarte greu chestionate sau puse la indoiala.

E o lipsa de modele? Nu. Nu e, e un surplus de modele, unele sunt mai pregnante decat celalalte, conving mai usor si pacalesc mai usor.Explicatia lor e un final consumerist. Pe tine nu te va convinge o reclama sa cumperi o haina, care pe deasupra e si scumpa, ci in primul rand faptul ca un model apropiat tie si vehiculat in grupul social pe care-l frecventezi si caruia ii apartii, o face. E evident atunci ca in spatele oricarui artist sau grup de artisti se afla un interes financiar. Astfel aprinzi televizorul si o suma intreaga de modele te vor afecta subliminal sau nu.

E bine ca denunti falsa aperenta si adoptia in graba a modelelor masmedia, in special a celor propuse de americani, si de influenta americana, insa intrebarile tale nu cer neaparat explicatii psihologice. De altfel tu insuti ai dat un raspuns modelului: fotografii pe care le punem in locul oglinzii, si abia aici ajungem la psihologie si la ego, sau la imaginea inconstienta pe care o avem fata de noi insine, evident o imagine bantuita de o sumedenie de modele, din care cele televizive au macar un numitor comun: vand, si daca vand sunt colective. Adica: Fii tu insuti-fa/bea/poarta.
Cat despre modele umane, pai astea sunt. Doar ca modelele astea se misca intr-o societate de consum. Insa toate urmaresc fericirea si in final toate au calitati altruiste, fata de membrii aceluiasi grup. Daca nu impart o carte impart o punga de ceva. Toate impart in acelasi timp o aceiasi filosofie individualista si competitiva. Toti lupta, si unii o fac chiar corect. Toti sunt eroi, fie si pentru o zi, si toti se zbat pentru recunoastere sociala, pentru ca vorbim de o alta trasatura naturala umana sau a oricarei alte specii: ierarhizarea, si locul in comunitate.
In rest cum spune Dorina, fiecare alege ce vrea.


#13147 (raspuns la: #13063) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Tombola - de Little Eagle la: 09/04/2004 14:58:00
(la: Irakul un al doilea Vietnam?)
Cred ca este nevoie de niste informatii pt. a edifica intrebarea ta legata de sen. John Kerry si viitor presedinte al Americii!
Averea FAMILIEI lui se ridica la 525 milioane$ si provin de la a doua lui sotie
Teresa Heinz,vaduva miliardarului John HeinzIII.El i-a lasat ei mostenire acesti bani.John Heinz III a fost din familia Heinz care a inventat....KETCHUP-ul in 1869,evident ca prin frigider pe undeva ai o sticla cu numele"Heinz-tomato ketchup".Este de altfel peste tot in lume.
DAR,potrivit legii in curs de multi ani incoace,un candidat la presedintie chiar casatorit si avind milioane$ dar NEFIIND ai lui personal ci ai sotiei,in cazul lui Kerry,NU ARE DREPTUL de ai folosi pt. candidatura si NICI reclame TV!!!!
Teresa,sotia lui ARE DREPTUL de a dona pt. candidatura sotului ei maximum 2000$.
Ales presedinte ,Kerry ar deveni al 3lea cel mai bogat presedinte ce l-a avut America,primul fiind George Washington,al doilea fiind JFKennedy,de ar fi fost in viata la 1964, familia Kennedy era ca avere ridicata la 829 milioane $.

John Kerry a trebuit sa-si foloseasca in campanii proprii lui bani,ceea ce NU e mult deloc,din moment ce a trebuit sa-si ipotecheze casa personala,deci a lui
si bani proveniti din afaceri personale si din familia LUI!
Deci el NU are cum folosi banii sotiei,pt. ca ar fi impotriva legii!!!Este bogat prin sotie.
Nu 300 milioane ci 525 milioane stau in spatele lui de care NU POATE sa se atinga!!!!
Ceea ce nu-mi place la tine Andre este ca INCA DUCI in circa trecutul romanesc si faci aluzii aiurea asemuind pe Kerry cu Iliescu,si de altfel am observat aceasta obsesie paranoica comunista ce inca o mentii indiferent de subiectele textelor la care participi.
Traiesti in America nu?Atunci sa-ti pese de viata copiilor tai si viitorul acestei planete, daca vor mai fi alti 4 ani sub Bush...si DU-TE pe 3 NOV si VOTEAZA pt. Kerry,e de 1000 ori mai bun ca Bush!!!
Esti republican?Atunci sa parafrazez niste cuvinte colosale spuse de Gephard:
"Un adevarat republican este un real democrat".
Sa NU facem asemanari intre Romania si USA aici ori intre Kerry si Iliescu,NU-SI AU sensul deloc!
Pt. tine parca toti sint comunisti ori liberali de stinga ori securisti etc...NU traiesti in Ro. azi,daca tot ai atitea de spus si de facut du-te inapoi in R. si schimba totul dupa cum ti-e pofta.
Eu cred ca ai probleme psihologice acute,ar trebui sa o lasi mai moale cu propaganda comunista chiar daca o faci impotriva ei,nu-i necesara.
Citesc multe texte la cafenea,dar nimeni nu scrie atit de asidu ca tine parca din ura fata de orice si oricine si nu se poate sa nu aduci vorba de securisti si comunisti etc.indiferent de subiect.Vad o amaraciune in tine si o neputinta,o incercare de a-ti etala ego-ul dar totul apare ca o rabufnire ce o ascunzi prin aroganta si cinism.
Take it easy,relax,take a deep breath,be calm si apoi te pui pe scris.

Si revenind la Kerry,ce daca ar avea atitia bani?Oare crezi ca toti milionarii sint rai si in acest caz el nu ar fi un bun presedinte?
Incearca sa vezi mai intii OMUL dincolo de haina!Cu Bush ne-am lamurit deja.

Si apropo de AirAmericaRadio,este poate cea mai buna statie radio pe linga WLIB care spune si comenteaza politica de azi fara cenzura in aceasta tara si Al Franken e colosal!Avem nevoie de oameni ca el,in ciuda retinerilor tale.
Spui...ca e de...stinga stinga,eu cred ca TU ESTI DE STINGA STINGA Mr. Tombola,se vede din reactiile tale la subiectele de la Cafenea,inca odata nu conteaza tematica,nu se poate sa nu arunci din tine ceva stingaci si cu izuri comuniste si securiste,esti de atitia ani aici,mai da-l dracului de trecut,traieste AZI in prezent si incearca sa descoperi viitorul,ori nu-ti pasa cine va fi presedinte in America?
Banuiesc ca nici de Clinton nu ti-a placut.
Ma intreb asa intr-o doara,daca nu cumva esti un fel de born again christian?
Fii in continuare ceea ce esti:un strut cu capul in nisip.

REMEMBER:LOVE&PEACE,
Ozzy
#13621 (raspuns la: #13543) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
automobile si soferi - de Pacala la: 11/05/2004 16:13:39
(la: Automobile si soferi)
In Statele Uimite ale Americii poti sa-ti iei carnetul si daca nu te duce capul prea tare sau nu esti prea indemanatic. Probabil trei sferturi din populatia 'rutiera' din State n-ar rezista nici pentru o luna la stilul de condus din Romania. Dupa cateva saptamani de condus acasa, comentariul jumatatii mele a fost ca ar putea face o avere daca face un joc pe Playstation sau XBox cu masini pe trasee din Romania, in care sa includa soferi sinucigasi care depasesc la o palma de masina din sens invers, vaci sau alte patrupede care sa apara pe neasteptate de pe marginea drumului sau in mijlocul drumului imediat dupa o curba, biciclisti care circula noaptea fara ochi de pisica si in directia ta de mers, masini fara faruri functionale, sosele numai cu o banda pe sens, gauri mari de-ti pica masina intreaga in ele-fara semnalizare bineinteles, etc. No comments!
In State ai nevoie de masina ca de aer, pentru ca distantele sunt enorme. Incerc sa merg cat mai mult pe jos, dar nu exista trotuare oameni buni. Mergi pe marginea drumului si lumea se uita la tine ca si cum esti de pe alta planeta. Majoritatea oamenilor au uitat si sa mearga... la o analiza mai atenta a felului de mers, se poate observa cu ochiul liber cum cei mai multi si-au pierdut indemanarea de umbla pe membrele posterioare. Exceptie face NYC unde e sinucidere curata sa mergi cu masina, pentru ca este atata inghesuiala ca-ti pierzi intreaga zi numai in masina. The average American isi petrece o buna parte a timpului in masina. Cei mai multi de la doua-trei ore pe zi...
Si daca distanta este mica, majoritatea celor nascuti aici sau impamanteniti aici de multa vreme, vor folosi masina, fie si numai ca sa se duca pana la coltul strazii, la alimentara sa cumpere o paine sau ziarul!
Pana sa vin aici consideram ca a conduce pana la litoralul Marii Negre odata pe an era deja ceva de-a dreptul insuportabil. Acum cinspe-douazeci de ore de condus pe autostrada sunt un mizilic. De obicei prefer noaptea cand e mai putina aglomeratie si soferii de tir stiu sa conduca la drum lung. In majoritatea timpului prefer condusul peste limita vitezei legale (prefer sa-mi petrec majoritatea timpului facand alte lucruri mai utile decat condusul!) si de aceea din cand in cand mai iau cate o amenda. Asta nu neaparat inseamna ca sunt un sofer prost sau imprudent. Stiu sa semnalizez ce vreau sa fac, sa ma opresc cand trebuie, ce e aceea prioritatea de dreapta sau traficul din directie opusa, sa bag de seama cand se schimba lumina semaforului, sa vad semnalizatoarele, samd. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca nu mananc in masina un intreg 'meal' in timp ce conduc, nu vorbesc la telefonul mobil pe care-l tin cu o mana in timp ce gesticulez cu cealalta (!), nu-mi pun fard pe fata, nu incerc sa-mi pun haine pe mine in timp ce conduc, nu tin catelul in brate sau pe umar in tot acest timp sau nu fac sex in timp ce conduc! Parol, oameni buni, istorii adevarate...
Cand iei amenda exista doua alternative: fie o accepti si o platesti (poti s-o faci si online), fie te duci in court si o contesti si judecatorul spune daca ai dreptate si cat trebuie sa platesti si cate puncte inseamna in carnet. Punctele pentru viteza expira dupa un anumit timp daca intre timp n-ai mai fost prins cu alte abateri. Acest timp variaza de la stat la stat, ca si multe altele, nu exista 'gospodarii' asemenatoare... tabuuri: bautura, pietonii, injuratul sau nepolitetea fata de politaiul care te-a oprit. in rest, se ocupa asigurarea de tine.
Alte obiceiuri rele invatate in zece ani de condus acasa sunt inca prezente, desi uneori incerc sa ma abtin. Acestea includ farurile, injuraturile (in neaosa limba mioritica), folosirea limbajului mainilor, etc.
Cam asta-i cu condusul in State... altfel, s-auzim numa' de bine!
Pt. Desdemona - de Little Eagle la: 12/05/2004 15:43:10
(la: Respectul)
Draga mea Desdemona,
Se pare ca in ultima vreme ne scriem de multe ori.
E f. bine.Nu stiu de ce sint exact...10 porunci,de fapt indienii nu le numesc ca atare,ele au fost scrise in jurul anului 1000 e.n.Ei le numesc invataturi de conduita.Nu au avut nimic in comun cu Moise,stii ca ei abia dupa ce au fost pusi in rezervatii de catre....Wasitchu(omul alb-fata palida)au fost siliti ,fortati
este realul termen,sa ...devina crestini si abia atunci au fost siliti sa invete biblia(pe la 1900).
Ei cunosteau legile Creatiei(au numit-o "the Buffallo Cow Woman,tot ea le-a adus si pipa pacii)inainte de orice religie crestina!
Aceste 10 legi dupa care s-au ghidat in viata lor nomada(erau free people!)
mi se par mult mai realiste si puternice decit poruncile lui Moise(care suna mereu a pedeapsa).

Chiar aseara am vorbit la telefon cu un vechi prieten indian,artist plastic f. bun si picteaza in stilul nativ indian,destul de rar,mi-a spus ca are acum o femeie proprietara de galerie in NY ce vrea sa-i faca o expozitie si chiar sa-i cumpere ea personal citeva tablouri,sint f. fericit pt. el!
El este din tribul Chipawah(navajo-hopi)100%pure blood!!!Cel mai bun amic al meu si al sotiei mele.Ne vedem de citeva ori la 2 luni,toti avem de lucru si vizitele s-au mai rarit dar sintem cei mai buni prieteni.Prin el am cunoscut multi indieni100% pure blood(f.f.rar azi)din diverse triburi,cherokee,iroquois,mohawks,si cei mai f.f.f rari ce exista azi...comanchees si lakota(sioux este denumirea data lor de Wasitchu).

Sint oameni si rasa aparte,am trait o vreme printre ei in Arizona cind am vizitat pe Vernon Bigman(prietenul meu)acolo in rezervatia lui,inainte de a se muta in NY,asta a fost cu 16 ani in urma.
Ceea ce pot spune despre ei este ca Nu intilnesti in lume astfel de oameni atit de spirituali,corecti si sinceri cu oricine,pina la naivitate!!!
Iti vorbesc direct ce au pe suflet(de aceea au fost exterminati!),pt. ei a minti este un mare pacat!
Si...chiar daca multi locuiesc in trailers si nu au mult in casa,iti vor da tie totul din frigider si ei nu se ating de nimc!Vor sa fii tu fericit de ospitalitatea lor,si daca le dai bani,ii jignesti!
Le faci cadouri,este okay.Cei batrini sint o comoara!!!De la prima vedere te cunosc si stiu cine esti si daca esti sincer cu ei.
Au o mare intelepciune si vorbesc in parabole si invataturi pe care nu le vei uita niciodata!

Cumpar tigari de la iroquois prin posta(trib in nordul statului NY)pt. ca ei nu platesc taxe la guvern pe tigari,un singur lucru ce le-a mai ramas din tratatele cu Wasitchu!!!Ori casinouri,in rest sint si azi persecutati!!!!
Cumpar cite 3 cartons deodata si platesc pe toate,inclusiv posta 90$,adica 3$ de pachet,pe piata aici costa 5.78$ pachetul!!
le cumpar de la Rhonda(o femeie iroquois f. cumsecade,o iubesc mult)care e din tribul Black Pow(Iroquois).
De fapt m-a invitat sa merg cu Marilyn pe 21,22,23 mai la un mare targ si Sundance festival ce vor avea upstate NY,vin multe triburi si vor fi imbracati in costumele lor nationale cu penaj etc.
Rhonda face mocasini cusuti cu mina ei si margele si va vinde la targ.
De cite ori vorbesc cu ea ma apuca plinsul,mesreu sufar cind vad acest oameni minunati cum inca sufera si au suferit....

Toata lumea vorbeste despre suferinta evreilor si Holocaust,cei 6 milioane omoriti in genocid si alte popoare....NIMENI nu vorbeste de indienii americani!!!!!!De suferintele prin care au trecut....Hitler a fost un criminal,Stalin a omorit in jur de 20 milioane de rusi,poporul lui,dar citi dintre voi stiti ca in America au fost omoriti sistematic...30 MILIOANE de indieni?????
Ori poate ei nu sint ...oameni...si nu merita atentia!!!!

Indienii niciodata Nu au pornit lupte impotriva omului alb ce le-a invadat tara!
Au luptat doar sa-si protejeze familiile,ca au luat scalpuri nu consider nimc rau in asta!
Wasitchu a meritat din plin si a platit pt. ingratitudinea,violenta si ura lui fata de indieni!Ai vazut"Dances with wolves"?Acea scena in care tribul lakota vine in ajutorul lui Costner luat prizonier de armata,sa-l salveze?
Iti spun sincer ca mereu(posed filmul dvd)URLU de fericire cind vad pe boii de albi omoriti de indieni.Este o scena fantastica si puternica,ma face sa pling dar si sa fiu multumit si fericit ca acei tarani prosti de soldati sint omoriti!!!

Pt. ca stiu suferinta prin care au trecut indienii.Poate intr-o viata trecuta am fost indian? cine stie?
Stii de ce wasitchu a omorit peste 2 milioane de buffalos,pe la 1880?
Sa nu aiba ce minca indienii!Si chiar la acea vreme erau recompense pt. cei care omoara cei mai multi,2$de cap de animal!!!
Azi daca exista citeva mii.
Indianul omora pt. a trai si minca tot tribul impreuna,Nimic nu era nefolosit dintr-un buffalo,din mate faceau corzi la arcuri,pielea o tabaceau si faceau haine pt. iarna si tipi(corturi)ori pictau scene de lupte sau vinatoare,animalul era folosit in intregime si de cite ori plecau la vinatoare aveau un ceremonial prin care isi cereau iertare ca trebuie sa omoare animalul si il venerau pt. ca le dadea tot ce aveau nevoie sa traiasca.
Il ...RESPECTAU!!!dupa ce-l omorau se inchinau lui si le parea sincer rau ca au trebuit sa-l omoare.

Cum crezi ca s-au simtit in in ei cind pe pamintul lor au vazut zeci si sute si sute de buffalos omoriti ...degeaba!!!!??????O timpenie ce doar wasitchu e in stare sa faca pt. ca NU are respect fata de natura deloc!!!

Black Hills sint proprietatea indienilor,exista un tratat semnat in acest sens
intre guvern si indieni,La vremea respectiva....nu stia guvernul ce-i aia..uranium!!!De multi ani ancoace guvernul ofera 100 milioane de $ indienilor sa vinda acea zona in pustiu cu faimoase dealuri....pt a pune mina pe uranium!!!
Consiluil tribal al tuturor indienilor din America refuza categoric pt. ca este un teritoriu sacru lor si nu vor sa-l vinda nici pt. 100 miliarde de miliarde!!!

Sa revin putin la trecut,stii tu Desdemona si oricine citeste astea,ca dupa ce indienii au fost infrinti si sistematic masacrati,au fost pusi in rezervatii si acestea au fost anume create de guvern,in locuri sterpe si aride in care nu poti sa cresti niumic nici macar o leguma?????
Au fost mereu impinsi catre tinuturi unde un alb nu si-ar fi facut o casa!Au incercat sa lupte pt. pamintul lor dar au fost nimiciti.Sia asa s-au nascut orase si America a devenit ceea ce este.

Stii ca in rezervatii in mod expres guvernul le dadea paturi infectate cu microbi?Indienii sint f. sensibili la boli(e-n singele lor)si un simplu varsat de vint ii omorau pe capete?La fel le dadeau mincare stricata si conserve alterate,piine mucegaita si apa poluata de microbi.....
Indienii sint o rasa anume,au o alta dentitie de ex.,dintii lor sint mici in lungime si nu suporta nici alcoholul...guvernul le-a dat apa de foc...
Vernon de ex.dupa 2 beri este deja dus cu pluta!
..........................................................................................................................
Am sa-ti spun acum si de altfel celor ce in treacat citesc mesajul meu,cum am capatat numele de"Little eagle who cries"

Cu multi ani in urma am fost cu Vernon la familia lui si tribul lui in Arizona,nu eram casatorit.Am cunoscut deci pe tatal lui,bunic si bunica,2 surori(recent a aflat ca are un frate vitreg...tatal a tinut ascunsa o relatie veche)dar si multi alti indieni din rezervatie.F. de treaba.
Intr-o seara Vern mi-a spus ca trebuie sa am vision quest,este un ceremonial
in care tu singur vei fi participantul,si a doua zi the elder,de fapt bunicul lui imi va spune totul despre mine dupa ce-i povestesc ceea ce am vazut!

Pt. asta mergi cu elder-ul(inteleptul rezervatiei)care avea 101 ani(a murit cu ani in urma)in pustiu sa nu fie nici o urma de persoana in jur pe multe mile si iti sapi o groapa destul de adinca.Ti se da un loin cloth,adica doar o bucata de piele de caprioara cu snur din piele ce o pui in jurul genitalelor,in rest esti gol complet si deci nu ai chiloti pe tine.
Esti pictat pe fata in alb si negru dar orizontal,jumate de la nari la git in negru,in sus alb.Pe bratul sting esti pictat in negru si dreptul in alb,pe piept
cu culoare rosie 3 linii orizontale si una neagratransversa,taind pe cele 3.
Totul se face cu o pana de vultur si vopselele sint din plante,flori si diverse rasini.
Bunicul apoi face un foc si spune niste vorbe in limba hopi,e un descintec.
Astea se fac pe inserat.Am uitat sa spun ca nu maninci nimic cu 24 ore inainte si nu bei decit apa.Nu fumezi la fel.
Stinge focul cu o apa sfintita de el in numele Marelui Spirit si scuipa de 3 ori pe el si mai zice alte cuvinte,apoi iti da pana cu care te-a vopsit s-o tii in miini si sa nu o lasi din miini,tu vei sta in groapa turceste cu pana in miini pe genunchi.
Inainte de a intra in groapa iti va da peyotee sa fumezi din o pipa anume,e un drog halucinogen puternic.
Vei sta in groapa toata noaptea pina la rasaritul soarelui si singur...trebuie sa-ti gasesti drumul inapoi...

Desdemona,sint destui rattle snakes acolo si coyotes si pantere albe si scorpioni....nu am stiut nimic din cauza drogului,cert e ca nici o creatura a pamintului sau cerului nu m-a atacat,...descintecul.....
Am zacut intr-o stare de meditatie practic cerul era negru si plin de stele,clar,se alege cind e a 2 a zi dupa Full moon.
dar am avut vise cu ochii deschisi atit de reale ca nu-ti imaginezi,fantasme si spirite mi se parea ca stelele cad pe pamint....spre dimineata,am vazut un vulturas zburind deasupra cerului si tipind si mi-au dat deodata lacrimile si am plins in hohote pt. tot trecutul meu,aveam pana de vultur in miini si o stringeam de parca era o fringhie de ajutor sa ma salveze de la inec.

Am iesit din groapa si habar nu aveam unde sint!!!
Vulturasul era pe cer si tipa,era unica vietate ce am vazut si plingeam de nu-mi puteam opri lacrimile,daca ma crezi,in acest moment mi-au dat lacrimile din nou!Culmea a fost ca automat fara sa-mi dau seama am inceput sa urmaresc vulturasul si dupa vreo citeva mile de mers in desert am vazut rezervatia!!!
Apoi el a disparut parca,nu stiu cum si nu-mi dau seama,adica acum ma uit la pamint si dupa o sec. pe cer si i-al de unde nu-i!!!!

Bunicul m-a luat de mina si bunica mi-a facut baie intr-un lighean mare,m-a spalat fiind complet gol in fata ei.
Apoi m-am imbracat(ea imi spalase hainele purtate)si bunicul m-a atins pe obraz si spus ca a stiut ca vulturasul ma va aduce inapoi,a stiut ca am plins si in fata lui iar mi-au dat lacrimile in prostie,nu ma opream,si atunci mi-a zis ca sunt botezat in spiritul navajo-hopi si am devenit unul cu ei si natia indiana,ca am revenit...acasa....si ca numele meu este "Little eagle who cries".

Acuma iti dai seama de ce vreau sa-mi scriu memoriile in amanuntime?
Oare citi pot avea in lume astfel de experiente?
Si cred in spiritualitatea indienilor americani,cunosc lucruri ce noi nu le stim inca,la fel leacuri pt. boli naturale.
Sint si indieni rai si mai vagabonzi,deh,oare exista un cos cu mere in care unul sa nu fie stricat?ma refer la cei ce am cunoscut si cunosc,si ma inchin lor.
..........................................................................................................................
Dar ma deranjeaza uneori cind observ cum evreii mereu se pling si vor sa mentina trecutul lor de suferinta ca si cum doar ei au suferit in lume...Nu am nimic impotriva lor,ii iubesc,am avut citeva gagici evreice la viata mea cea...rea
dar mai deschise la minte.Sint de acord ca au suferit destul,dar indienii nu se pling si cum am scris n-au fost doar 6 milioane exterminati ci...30 milioane!!!!

I love you all,
Love&peace,
Ozzy
........................................................................................................................
"Ati luat totul de la noi si ne-ati dat nimic in schimb dar cel mai rau este ca nici macar nu ne-ati multumit.
Noi indienii am trait o viata buna si fericita pina cind voi ati venit aici si ne-ati facut vaiat de mizerie si nefericire.Cine v-a dat dreptul sa faceti asta?Ne-ati omorit femeile,batrinii si copii,ati omorit multe triburi.Ne-ati furat pamintul si tara.Marele Spirit ne-a dat acest pamint si nu-l veti avea niciodata."

Great Chief Geronimo(Apache nation leader)
..........................................................................................................................




































































































































































































































#15309 (raspuns la: #15275) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Singuratatea - de Little Eagle la: 14/05/2004 13:12:16
(la: Singuratatea a devenit o boala rusinoasa?)
Nu este deloc o boala rusinoasa.Este un act de bravura.Din pacate nu putem fi real singuri nici in momentele de singuratate.
Mintea e invadata constant de ginduri,unele chiar fara sens,este greu chiar sa si meditezi,trebuie sa fii un Brave warrior sa subjugi gindurile sa mentii doar pe cele ce au o valoare.
In fapt as face o asemanare intre minte si computer,ar fi bine daca am putea fi in stare sa aruncam la cos mesaje inutile gen spam si apoi sa-l golim.Am mai reduce din atata memory.

Cu multi ani in urma nu puteam trai o zi fara sa nu fiu cu cineva fie prieteni,fie fete(destule),petreceri,baruri,drug parties....acum ca-s mai intelept putin imi dau seama ca nu doream sa fiu impreuna cu mine insumi,fugeam de mine,ma ascundeam in diverse iluzii si minciuni,imi ascundeam singuratatea in sticla de vodca,imi era frica sa stau cu mine insumi macar citeva minute,eram un las!
Nu puteam sta singur in casa,trebuia sa ies afara sa fiu in mijlocul multimii si atentiei,eram un fals,un egoist complet.

Acum NU mai suport lumea,stau departe de ea,deprte de lumea nebuna,parca asa se numeste acel film din anii60.
Sa stii Daniel ca sunt fericit in singuratatea mea.Am trecut de la o extrema la alta total opusa.
Sint zilnic in mijlocul naturii,deci practic nu-s real singur,vorbesc cu pasarile si animalele si copacii si florile.Nu,nu-s nebun!!!Sunt singur si totusi nu sunt.
Si sotia mea e la fel ca si mine,noi doi ne intelegem f. bine si de fapt suntem antisociali.
Daca rar,poate de 3-4 ori pe an mergem la vreo petrecere lumea chiar amici si cunostinte ne oboseste,ne ia pareca din noi toata energia fizica si mintala.
Prima intentie cind suntem invitati undeva e sa cautam o scuza sa nu mergem,o minciuna adecvata si credibila!!!
Sunt in lume dar nu cu ea.
Nu-mi mai e frica sa fiu singur,in fapt CAUT sa fiu cit mai mult singur.Acum pot trai cu mine insumi.
Si nici sa ma ascund in sticla de vodca nu mai e nevoie!Si nici sa-mi creez o iluzie din droguri,o lume ireala in care iar sa ma ascund!

Cred ca citatul tau este adevarat,la fel si parerea ta,dar repet ca a fi total singur este f. greu,de fapt in acest moment nu-s singur pt. ca-ti scriu si indirect am o conversatie cu tine,de unul singur dar paradoxal nu.
Cind cu 16 ani in urma am avut vision quest(am scris un text pe seama acestei experiente personale),in 24 ore de stat in groapa toata noaptea mi-am dat seama cit de sublima poate fi singuratatea si totodata si spirituala.
Am inteles de ce o fac ascetii,este o plonjare in suflet si un drum de autocunoastere,te schimbi in tine,vezi altfel viata si creatia.Devii unul cu ea.

Singuratatea te invata sa si iubesti si sa devii sincer cu tine insuti dar si cu cei din jur,este un drum spiritual,nu cred ca este pt. oricine.
Am descoperit multe cuvinte de intelepciune la Myrtle Beach(So Carolina),unde e un loc spiritual pe 800 acres de padure virgina si un lac imens dincolo de care e Atlanticul.Stai in cabane mici de lemn,nu exista Tv si nu se discuta politica sau se citesc ziare.Exista o bucatarie in comun cu alti vizitatori,adica imparti cu ei si ei cu tine ceea ce au.
Te plimbi prin padure,te duci la ocean(plaja e prop. centrului),faci ce vrei tu si singur.
Stai si meditezi in fata lacului,ori iei barca si vislesti,sint insa aligatori in lac dar nu ataca,poate doar daca vrei sa inoti dar oricum e interzis.
Mereu in fiecare an vine acolo un indian(mohawk nation)pe nume Joseph Black Bear.In fiecare dimineata pe la 7 il vezi pe dealul paduros ce da la lac
imbracat in haine de ceremonial si cu o aripa intreaga de vultur in miini si cinta pe limba lui cerului si Marelui Spirit.
Apoi sta ore intregi si se uita in zare,mi-a spus ca singuratatea este o binecuvintare,ne uneste cu Creatorul prin vint,ploaie si stele,il simtim in noi doar fiind singuri.Este o credinta nu o filosofie si cu mai multe milenii practicata de indieni,inaintea bibliei si a altor credinte.

Astea am avut de spus,fie ca Marele Spirit sa va aiba pe toti in grija si paza lui.

Love&peace,
Ozzy

































































Holy ground. - de Little Eagle la: 15/05/2004 16:19:11
(la: Groapa)
Dear brother,

Povestea ta e f. interesanta si parca imi suna in gand ca una de-a fratilor si surorilor mele,indieni-americani.
Cu zile in urma am scris cateva texte despre mine si experiente propii prin care am trecut,mai mult despre ....groapa.
Desigur e un alt context si f. spiritual in traditie si ceremonial,de a sti cine esti
de a te descoperi si la fel de a te trezi in suflet cu Creatia.
Nu ma mai repet aici,poate nu am spus multe insa,dar vei citi textele mele in forum candva.

Vezi tu draga frate,groapa e un cerc,in credinta tuturor indienilor-americani,este un simbol ce reprezinta unirea aceluiasi suflet,ei cred ca,crucea separa oamenii intre ei,la cele 4 colturi ale lumii si deci puncte cardinale.
Separa sufletele intre noi,nu ma intelege gresit si sa tragi o concluzie pripita,
poporul meu crede in Iisus si Dumnezeul crestin,pt. ca il vad ca fiind acelasi,ei il numesc Great Spirit,ori The Provider for all races and nations and colors in the whole Creation.

Nu am scris despre mine pana acum cu zile in urma,cine sunt si doar am vorbit lucruri obisnuite ale lumii,o iluzie de fapt.
Mi-a fost teama cumva ca voi fi inteles gresit si ca unii din voi frati si surori dragi ma veti judeca,pt. ca nu sunt roman in spirit ca voi.Dar a venit vremea sa-mi pun culorile pe fata si piept si sa fiu in fata voastra ceea ce sunt in mine
si sa strig la cer cantecul meu.

Am fost adoptat in tribul navajo(hopi)acum 16 ani in urma.NU oricine este primit.Si mai ales cineva alb!dar batranii din consilul tribal m-au acceptat imediat,si Elder-ul(chief)mi-a spus doar atat:"welcome home".

Am mai scris ca nu ma consider roman,sufletul si spiritul imi spune ca apartin natiei navajo,dar iubesc toate natiile deopotriva,toate triburile ramase azi si ieri.Nu este o coincidenta,este soarta.
Pt. a fi botezat in spiritul indian a trebuit sa trec prin un ritual(ceremonial)personal si este numit Vision Quest.Este singuratatea sufletului in contact cu Creatia,a o simti in tine si ea pe tine prin tine.Cu Marele Creator.

Elder-ul te duce in desert(s-a intamplat in Little Creek-Arizona,nu departe de rezervatie)pe la amiaza,cu ore inainte nu mananci nimic si nu bei decat apa cu putina sare in ea,nu fumezi.
Iti sapi o groapa sa fie rotunda(circle of Creation) cam de 2 metri adancime.
Inainte de a intra in ea,caci vei sta acolo 24 ore,peste noapte(in trecut erau...4 nopti)Elder-ul va face un foc si va spune descantece in limba lui si va folosi "smudge"adica anumite ierburi uscate adunate in manunchi ce ard incet,un fel de indian incense(din India).
Au o aroma anume si sunt ierburi adunate cu mana lui,un secret ce doar el stie,pt. a indeparta spiritele rele ce vor veni sa te atraga de partea lor.
Esti SAFE!Elder-ul danseaza in jurul gropii si spune descantece,la fel imprastie fumul de smudge in jurul ei.Tu intre timp te dezbraci la pielea goala si stai in fata focului,te gandesti la Marele Spirit,meditezi.

Elder-ul are coroana de pene pe cap si e imbracat in haine indiene de ceremonie(altele decat de razboi).Tot timpul cat danseaza in jurul gropii si apoi in jurul tau,NU MAI ESTI IN ACEASTA LUME!!!!!Simti asta in tine si este mai mult decat real!!!!
Apoi iti da un loin cloth(un petic de piele de caprioara)cu care sa-ti acoperi genitalele,te vopseste cu o pana de vultur in culori ale pamantului(Mother Earth),si depinde de trib,fiecare are culorile lui,eu am fost vopsit de la nas la frunte in alb si de la nas in jos in negru.
Inseamna ca mintea e libera ca si spiritul tau si in jos este doar un trup care este un vehicol prin care se exprima sufletul tau,de aceea e negru.Este impur.

Apoi intri in groapa sapata de tine insuti,este de fapt mormantul tau si viata ta in acelasi timp si bunicul(elder-ul)iti va da ramasite din foc,lemne arse si pana de vultur cu care te-a vopsit.Vei sta in mijlocul gropii tale turceste si cu pana in maini.Inainte(depinde de trib),te picteaza cu linii rosii orizontale pe piept si apoi una neagra transversala.Toate culorile sunt din plante si rasini sau scoarte de copavi si ierburi.
Trebuie sa fii impreuna cu Creatia in acest Vision Quest.

Inainte de a intra in groapa,vei fuma peyote,e un drog dintr-un cactus si de milenii folosit de indieni in astfel de ceremonial.
Te ajuta sa treci peste noapte.Fumezi din o pipa de lut speciala si veche din care multi altii au fumat inaintea ta.Este sacra si veche de milenii .Vei fi in spirit cu toti in acea groapa.Ei te vor ghida spre drumul tau catre tine insuti si Marele Spirit Creator,Dumnezeu!

Nu vei dormi toata noaptea!Vei avea viziunea ta personala,vei fi atacat de spirite rele,dar fumul de la smudge le va tine departe de tine,nu trebuie sa-ti fie teama,de fapt acum ....vei deveni un REAL RAZBOINIC,esti renascut din Mother Earth si vei descoperi CINE esti!
Vei intelege sa plangi,sa iubesti pe aproapele tau,vei descoperi dragostea
pt. Creatia toata,vei lupta daca e necesar sfidand moartea pt. libertatea poporului tau si al tuturor,moartea NU exista decat pt. cei lasi!
Daca mor intr-o zi ,cand voi fi chemat de soarta deja am facut pregatiri sa fiu ars in spiritul credintei Cheyenne.

Sunt pregatit in fiecare zi sa mor si nu imi e frica de moarte,e parte din existenta mea,o accept oricum ar veni.Ma voi picta pe fata sa o sperii,Marele Spirit ma va recunoaste dupa culori.
Stiu ca scriu mult si obositor multora,in curand voi pleca din cafenea,am spus tot ce aveam de spus,pt. mine e finalul cercului nostru,nu gasesc ca sunt alte subiecte de povestit,ne repetam mereu si nu are sens.

La un sweat lounge,spui ce ai de spus si ai incheiat totul.Nu cred ca mai exista nimic de spus aici,cel putin pt. mine.

Groapa exista!O duci in tine si stai in ea toata viata.Este pt. fiecare din voi,fara sa stiti,un vision quest.

Love&peace,
Ozzy








































































































































Pt.Jimmy Cecilia de la Ozzy - de (anonim) la: 01/06/2004 21:18:21
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
Draga mea sora,

Pe un text recent,nu-mi aduc aminte care...acum e un mess cu site-ul cafenelei in reactualizare,am scris cum a fost la nunta mea in stil italian(sotia fiind italianca-americana).
Totusi mult mai modesta ca una romaneasca in sensul de numar de invitati si
ca durata,a inceput la 11 AM si la 5 PM s-a terminat,nimeni nu s-a imbatat sau mancat de au cazut pe jos,a fost simpla si fara multe cheltuieli(catering,dar de calitate,muzica de camera si apoi rudele sotiei au avut ghitari cu ei si cantat cantonete napolitane)si nu am mers la restaurant ci avut-o pe proprietatea cumnatului meu,cu mese sub cort.

Am dansat cu Marilyn,sotia mea de 14 ani,pe muzica faimoasa din "Godfather",primul cu Brando adica atunci cand fata lui se marita.A fost frumos si cum am zis simpla si toti multumiti si nimeni nu s-a dat in spectacol.
Noi doi am fi vrut sa facem casatoria doar civila si cativa prieteni si doar rudele f. apropiate,dar am facut placerea mamei soacre,ea a dorit sa avem un minister sa ne casatoreasca si sa-si aiba familia italiana,surori si frati,nepoti etc.

Dar ai dreptate,cand eram de 10 ani ca varsta in Ro. o verisoara a tatalui meu s-a maritat si au fost cu sutele parca la un mare restaurant din Buc.Toate rudele,cateii mai lipseau...de la tara de peste tot.
Imi aduc aminte si azi pt. ca multi se indopau ca romanii pe vremuri si apoi (NU mint!),se duceau la WC si-si puneau degetul pe gat sa vomeze,sa poata manca si mai mult...!!!Asta se numeste gluttony.In Biblie e un pacat considerat.
Beau pana cadeau pe jos si dupa aia nunta s-a mutat acasa la parintii verisoarei,doar familia apropiata la cort in curtea casei si iar mancare si bautura,vomari si aiureli.In fapt a tinut ...3 zile!!!!Ciorba de potroace si sarmale si fripturi de orice fel...NU imi imaginez nici azi cum au putut chefui atata?

Parintii mei au fost nasii mirilor...dar ei sunt modesti si delicati,nu am mers la acest maraton de haloi si betie.

Nici mie nu-mi place astfel de nunta si comportament la masa,mi se pare o taranie,dar nu pot critica,fiecare cum doreste,este alegerea lor si daca vor sa cheltuiasca banii aiurea,e vina lor dar sa nu se planga dupa aceea.
Ei invita cat mai multi si cheltuiesc mult in speranta ca vor recupera banii si cu profit din cadouri banesti la nunta.

Eu si Marilyn nu ne-am gandit la asa ceva,unii ne-au dat doar 50$ de persoana,doar masa(tacamul a costat de persoana 350$)si fiind rude,dar noi am fost fericiti ca ne-am casatorit.

Nu am fost casatorit inainte,dar am mai scris odata...am avut o gramada de femei in viata mea,inainte de casatorie,mi-am facut poftele sexuale cu varf si indesat.
Si Marilyn a avut destui barbati,nu asa ca mine in numar de femei,dar e bine sa cunosti si sa ai o experienta inainte de casatorie.
Ea inca si oameni faimosi pe tot globul,am mai scris,Roger Daltrey,John Entwistle(de la THE WHO)si sa mai mentionez unul acum,David Bowie.
A fost la un concert cu el si a avut loc pe primul rand si Bowie tot concertul a cantat uitandu-se la ea,de fapt ii canta ei doar.Era inainte de Iman,si stii ca era bisexual.Imi place Bowie f. mult la fel.Cred ca tuturor le place macar 1-3 cantece ale alui.E imposibil!

Apoi s-au reintilnit in Elvetia,unde are el un chalet.De fapt sa-ti mai zic una tare de tot,uite cum divaghez acum,fiind la Paris,mosulica de ...Salvador Dali
a incercat s-o agate!N-a avut sansa.L-a refuzat dar politicos el a dus-o la restaurant,purta o haina lunga de blana pe el.Au mancat si vorbit(ea stie franceza la perfectie,are diploma in franceza si alta in istoria artelor).

I-a dat un autograf pe un servet de masa.Marele pictor!
Dar ce vroiam sa spun e ca unii barbati(destui romani)au conceptii vechi,cauta acea sotie ...virgina,ei au "dreptul"sa aiba alte femei inainte de casatorie,femeia lor nu!Ori se incurca cu altele chiar dupa,ea nu are voie.
Sa-ti spun un lucru despre o femeie ce am indragit si chiar si azi imi place f. mult,dar sa stii ca de 14 ani NU am avut nici o relatie sexuala si nici Marilyn,asa credem noi sa fim.Si nici nu cautam sa avem.
Deci acea femeie este o persoana f. buna la suflet si f. renumita in lume,poate ai auzit de ea,e cantareata de country music,Dolly Parton.Are azi cred 55 ani dar inca arata bine,cu 17 ani in urma...mama mia si e focoasa rau,ii place sex.
Ei bine ea e casatorita de mult,dar are o intelegere cu sotul ei:fiecare daca vrea sa aiba sex e liber s-o faca oricand cu cine le place.
Ce zici de asta?

In fine,sa stii ca nici eu de 23 ani de cand sunt in USA nu am avut absolut nici o relatie de nici un fel sexuala cu romance.Alte natii dar deloc romance.
Si da ,cu banii de la nunta noastra am mers in Italia la rudele ei,in Napoli,Firenze,Venetia,Roma,Portici si apoi dat o raita si in Ro. La rudele mele.
Deci nu am platit hotel.

Astea am avut de spus draga sora.
Te iubesc mult si mult noroc in casatorie.
Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)





















































































Pt. Jay de la Ozzy Osbourne - de (anonim) la: 05/06/2004 00:43:35
(la: Moda)
Dear sister Jay,
Cand aveam 14 ani in Buc.Ro.deja stiam cine e Jimi Hendrix,Led Zeppelin,Black Sabbath,Deep Purple,Jethro Tull,The Who etc....sunt o generatie veche?
Imi aduc aminte ca Robert Plant(cu ani in urma am vorbit cu el)purta jeans sub buric si evazati si era pt. noi atunci o moda dar nu aveam jeans,mergeam si cumparam material si mergeam la croitor sa ni-i faca evazati si sub..buric,mai mult baietii purtau decat fetele.Odata venise o moda cu evazati pornita de la George Harrison,in dungi verticale si la fel mergeam la magazine si cumparam stofa de jaluzele....si la croitor sa fim ca el.

Altadata venise o moda de mustata a la Tiriac,dar de fapt John Lennon a pornit-o,ori tunsori "calcate"pe undeva a la Jimmy Dean.
Eram mandri de haine si pantaloni.Eram in liceu(Tonitza)si cand ma vedeam cu colegi prieteni la bautura si petreceri cu fete,eu de ex. aveam o geaca de jeans si pusa pe pieptul gol si lanturi in prostie la gat,rudele mele imi aduceau din strainatate(vest).
Asa umblam prin Bucuresti la anii 1974-75.Odata la o petrecere(se numeau pe atunci...ceaiuri),cu alti baieti si cu ajutorul unor fete din gasca,ne-am pus machiaj pe fata,la ochi,ne-au fardat si rujat pe buze.
Apoi am plecat cu autobuzul sa o aducem la party pe gagica mea de la casa ei la acel moment.Lumea se uita la noi dar nu zicea nimic,noi radeam.
la fel eram influentati si de David Bowie.

Gina,fata mea de atunci a ras,dar i-a placut.Eram rebeli in felul nostru intr-o lume comunista condusa de Ceausescu.
Erau petreceri frumoase si dansam in prostie pana dimineata.Desigur aveam si sex.

par lung si cat mai mult sa aratam ca niste rock'n roll stars.
aveam deja 17-18 ani,dar inca de la 14 am fost cum am scris mai sus.
Si asa umblam oriunde pe strazi in Buc.Nu ne pasa ce zicea lumea.

In acest moment cand scriu port un Tee cu Jimi,nu ma simt deloc de 48 ani.
Am mai scris,am 7 tatuaje pe brate si 3 pe picioare,facute insa aici in USA,de calitate.In Ro. la vremea mea nu existau Tattoo Parlors.
Nu suport impunsaturi,adica sa am inele in nas sau bile in gura sau unii isi pun in...p...a!Dar e treaba lor si nu sunt impotriva deloc.
Am purtat insa o vreme un cercel in urechea stanga.

Cat despre fete?mereu mi-au placut cele cu tatuaje si daca-si arata bucile dincolo de jeans sub buric,treaba lor,dar ai dreptate,cand vezi pe cineva grasa..nu are sens sa-si arate bucile.Ha!

Mergi in San Diego pe boardwalk la plaja Pacificului si vezi fete gen manechine cu gramada,pe rotile si cu tatuaje pe buci,pe spate,cu inele in buric,in nas etc.
Nu stiu? Pe mine ma excitau mereu si era un moment de a le agata.
Daca mergi in vreun bar din alphabet city(in NYC),gen S&M de curiozitate vezi ce nici prin imaginatie nu-ti va trece!!!!Tatuati din cap in picioare,agatati de inele de tavan la pielea goala,fete biciuind barbati,tot felul de costumatii din piele neagra,fete in custi aninate de tavan etc.

Dar e o experienta si nimeni nu te agata daca nu vrei.Eu am avut unele experiente sexuale de S&M,mai usoare insa dar mi-au placut mult,catuse,lanturi batai cu biciul(9 cat)la buci,dominari si invers am facut si femeilor.E excitant,dar acum divaghez de la subiect.
Chelia e o moda la barbati,dar si la fete tinere(aici).O fi pornit-o fara sa vrea...Yul Brynner,ori Telly Savallas?Daca as cheli in mod natural mi-as rade si eu capul,dar numai in acest caz.
Cand am venit in NY cu 23 ani in urma la moda erau tinerii Punk,f. interesanti,
mereu mi-au placut si mi-a placut si Sex Pistols!Si Clash.
Mergeam in alphabet city la concerte la CBGB(am vazut acolo prima oara pe Iggy Pop de la 1 metru,si se ungea cu peanut butter si sarea pe noi .

Era o lume f.f.f colorata,cu creste mohawk rosii,verzi,albastre, diverse combinatii si haine de piele si jeans rupti,cu inele si belciuge peste tot si ace de siguranta in obraji si in frunte,fetele,mereu gata de sex,droguri,alcohol.Ce timpuri....ne duceam in o cladire parasita si fumam hashish,luam cocaine si aveam sex in prostie,de la o fata la alta.
Cand esti pe drugs,dureaza mult,nu te termini,uneori ajungi sa te masturbezi si iar nu te termini,chiar daca fata a avut multe orgasme,depinde si de droguri,depinde de mood,cand iei pastile,unele in combinatie,te pun intr-o stare pesimista,altele iti dau energie,de aceea se numesc"uppers"si"downers".

Dar iar divaghez....!
Nu sunt deloc impotriva tatuajelor si a inelelor si orice piercing,unele fete au un inel in clitoris,le excita cand ai sex cu ele,nu vad nimic rau in asta.
Am cunoscut lume de orice fel de la cei cu nasul pe sus si increzuti si bogati(milionari)la cei saraci,la drogati,dar si milonarii trag pe nas cocaine!
Ori au zilnic un smoke(adica o marijuana,sau pot).
Ii vezi cu oglinda si taie cocaina cu credit-cardul,altii cu lama(care nu-s ca ei),dar e acelasi lucru.Toti fac un sul din 1 dollar si trag pe nas si apoi se ling pe gingii cu restul,asa mi-am stricat eu gingiile si dintii si la un moment imi pierdusem mirosul si sangeram mereu din nas.

Dar asta-i alta poveste,un alt trecut ce l-am ingropat demult de tot.
Voi mai reveni altadata,

Love&peace Jay,I love you sister,
Ozzy(Wichinkala Magha Chaule Shice-Little Eagle Who Cries)

























































































Femeia cu Piatra pt. Ozzy - de LMC la: 18/06/2004 01:16:40
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
Desi deviem de la subiect am sa-ti raspund la cele scrise.

Ai inceput cu un paragraph care pur si simplu m-a lasat cu gura cascata. Mi se pare foarte interesant ca cineva care nu m-a intilnit niciodata sa ma viseze. Dar ceea ce m-a uimit si mai mult a fost simbolismul visului, dar nu cred ca esti chiar pe calea cea buna atunci cind ma asemuiesti cu o persoana care este nervoasa si razboinica. Aici chiar nu ai nimerit.

Cu riscul de a-mi neglija anonimitatea as vrea totusi sa-ti complectez simbolismul visului prin ati dezvalui ceva despre numele meu adevarat. Nume care mi-a fost dat de insusi Dumnezeu.

Cind mama mea era insarcinata cu mine in luna a treia a avut un vis. In visul acesta ea se afla in apartamentul unde ne-am mutat la aproape doi ani dupa ce eu m-am nascut. Statea pe un fotoliu si dintr-o data s-a deschis usa si a intrat o persoana imbracata in haine albe stralucitoare. Acesta persoana i-a spus intr-o voce blinda si calda: Cind vei avea o fetita, sa-i pui numele "Magdalena". A repetat acelasi lucru de trei ori si apoi a disparut. Gindeste-te ca mama mea nici nu putea sa stie daca eu eram sa fiu fata sau baiat, si totodata insasi faptul ca a ramas insarcinata a fost un miracol. Doctorii, pe baza consultatiilor facute, au zis ca foarte rar se intimpla ca o femeie in cazul ei sa ramina insarcinata. Apoi faptul ca in vis se afla intr-un alt oras si intr-o locuita unde apoi am crescut, dovedeste din nou ca visul a fost profetic. Insemnatatea numelui este "tower of stregth", "tower of God", "tower of fortune", "fortress". Deci femeia cu piatra sint eu, stau in vint si ploaie la marginea drumului cu o putere care poate sa fringa pietre. Nu sint nervoasa, nu sint razboinica, din contra inima mea plinge si sufletul meu se zbate pentru cei din jurul meu. Stau pe pozitia mea si prin cuvintele mele doresc sa intaresc adevarul. Unii se uita la mine ca o sursa de protectie "a fortress", altii se uita la mine ca o turn care trebuie darimat.

Nu am nimic cu tine, nici cu Paianjen. Nu m-am luat de nici unul, ci din contra am raspuns comentariilor voastre. Daca din inertia si din zelul meu de a-mi apara cauza am proiectat nervi sau altceva de sensul acesta nu a fost intentia mea, dar lucrul acesta binenteles poate fi citit si interpretat de fiecare in felul lui, depinde din ce ceata faci parte.

Tot in acelasi timp imi interzici sa vorbesc despre comunisti, cica am fost prea mica ca sa stiu ce a insemnat a trai sub comunisti. De unde stii tu lucrul acesta? Numai pentru ca tu ai suferit stiu eu cita vreme si ai fost batut te face unicul calificat sa vorbesti?! Vrei sa-ti spun EU ce viata am trait? Vrei sa-ti spun eu cum au suferit parintii mei, sau intreaga familie a mea de la bunici, unchi, matusi, verisori, rude, prieteni? Si suferinta asta nu a fost una temporara, a fost pe tot parcursul vietii! Tu crezi ca un copil nu stie si nu vede si nu poate distinge persecutia si bataile de joc? Tu crezi ca un copil se simte bine atunci cind nu-si vede tatal pentru un an pentru ca comunistii l-au luat si l-au bagat la inchisoare, nu pentru o crima, ci pentru disidenta si pentru credinta in Dumnzeu! Da acuma sint nervoasa, pentru ca imi aduc aminte de vremurile acelea cind eram copil si traiam cu frica sa-mi deschid gura sau sa pronunt numele lui Dumnezeu. Eram cea mai buna din clasa la invatatura si totusi comunistii de profesori imi dadeau note mai mici decit meritam, ce sa-ti spun de fratele meu care in fiecare zi era scos in fata clasei si facut de rusine chiar daca el nu facea nimic si era cuminte. Vrei sa continui, vrei sa mai stii ce a insemnat pentru un copil viata sub comunisti?!

Multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu pentru ca am scapat de regimul acela, multumesc pentru ca America mi-a oferit totul si acuma traiesc o viata din belsug fara frica, fara durere. Multumesc pentru ca pot sa ajut pe cei care-s nevoiasi si saraci, fie aici in America, fie in Romania, fie oriunde in lume. Multumesc pentru ca pot sa-mi urmez credinta fara sa fiu persecutata. Si totodata multumesc pentru ca cineva ca GWB se lupta sa-mi asigure viitorul si modul acesta de trai.

Nu te fortez si nu am fortat pe nimeni sa ma urmeze. Daca cineva are urechi sa auda ce spun, aude, daca nu atunci treaba lui. Sintem liberi, slava Domnului, sa face ce vrem. Asa cum tu esti liberi sa-ti povestesti viata sau ceea ce tu crezi, asa sint si eu. Nu te condamn, nu te judec, tot ce fac este sa-mi exprim ideile si credinta mea. Daca te simti judecat sau condamnat atunci asta e treaba ta si ramine intre tine si Dumnezeu.

Ca vrei sa-mi mai scrii e bine, ca nu vrei si asa e bine. All I hope is that the seed I have planted in you will bring forth only good fruits. Yeah, we are all of one spirit, we all come from God, whether or not we choose to go back to Him it's our choice, hopefully on our way to Him we won't get lost or entangled in the web of this world.
#16352 (raspuns la: #16346) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Florin si atat - de Little Eagle la: 18/06/2004 23:30:13
(la: I'm back...)
Dear Brother,

E greu de gasit adevarata fericire si liniste sufleteasca,pare chiar o utopie,dar cand nu mai filosofam totul pare okay si ne vedem inainte de ale noastre de zi cu zi,bune sau rele,triste sau fericite,iluzia e prea puternica s-o invingem doar intr-o singura viata.

Am sa-ti propun aici o mica analogie,o metafora a vietii.
Sa zicem ca ai fi inchis la puscarie,intre 4 ziduri si gardianul si directorul inchisorii sunt oameni de treaba care vor sa-ti faca sederea cat mai buna,te intreaba ce mancare vrei,ce ai vrea sa citesti,daca vrei sa stai mai mult afara in curte la aer,daca vrei sa ai conditii sanitare f. bune in celula etc si tu le vrei pe toate si o vreme esti chiar multumit dar apoi incepi sa fii din nou trist in suflet,pt. ca degeaba ai toate astea cand inca stai in spatele unui zid inalt ce te desparte de restul lumii.
Eu asa cred, ca suntem fiecare intr-o celula si unii poate vad zidul dar majoritatea nu-l zaresc deloc,insa el a fost si este mereu acolo.

Zicem ca avem ce ne dorim,un serviciu bun,o sotie/sot buni,copii,mancare,haine etc etc. dar tot in curtea inchisorii stam mereu.
De ce ma caut mereu? Pt. ca sufletul imi spune asta,sufletul imi este curios si vrea sa cunoasca tot mai mult,mintea il asculta,mintea mereu trebuie sa fie secundara sufletului,multi oameni gandesc invers,ei zdrobesc sufletul lor ascunzindu-l in iluzii si minciuna si sufletul va lua de bune astea si va gandi ca e o experienta,dar se va complace numai in ea si atunci se va pierde in o si mai mare iluzie ce-l va tine mult in urma,nedezvoltat normal.

Am plonjat in trecut o vreme datorita mortii nasei mele care m-a botezat,am iubit-o f. mult si psihologic vorbind(nu-i vorba de nesiguranta!)a fost mai mult faptul ca nu m-am mai intors s-o vizitez in Ro. de 10 ani.
Si nicidecum nu am luat un drum gresit si nicidecum nu e vorba de superficialitate.

Gary Oldman care este poreclit si actorul cameleon este un ex. cum un adevarat actor trebuie sa fie,pt. ca fiecare rol este o noua identitate,NU poti fi actor BUN jucand orice rol in sens unic!
Vreau sa spun ca nu vad nimic rau in a ma cauta pe mine cel adevarat si in drumurile mele intalnesc ocazii de a experimenta devenind orice fel de persoana posibila,sufletul este un cameleon,se adapteaza unor situatii si vieti diferite pt. ca-i place experienta!E avid de cunoastere.

Uite,iti dau alt ex.:ca artist sunt un total cameleon,nu pot spune ca am un stil anume,dar pot deveni artist de sute de stiluri la dorinta clientului.Daca ai vedea sa zicem 10 ilustratii facute de mine ai zice ca 10 artisti diferiti le-au facut!In meseria mea in advertising trebuie sa fiu artist cameleon.

Si este evolutie!Evoluez mereu pt. ca vreau sa sar peste acel zid,sa evadez din complacerea vietii de puscarie,vreau sa vad cerul real si natura si astea sunt dincolo de zid!!!
Sper ca m-ai inteles acum.Si cu Meher Baba sunt mereu,este practic imposibil sa scapi de EL.Baba a spus odata:" In clipa cand m-ai trezit in sufletul tau eu nu voi mai dormi niciodata,voi fi cu tine si alaturi de tine in orice clipa,te voi ajuta."
Sa VREAU si NU pot scapa de Baba!!!!Baba nu e religie ci spiritualitate,avatarul epocii in care traim si ultima a acestui ciclu universal,Kaly Yuga.Cand o noua lume va veni in urmatorul ciclu,Noul avatar se va naste in Japonia,asa a spus Baba.La fel a mai spus ca 3/4 din omenirea toata va pieri curand.Cei ce vor ramane vor crea Noua Umanitate.

Stiu ca nu crezi astea,e opinia ta.
In ce priveste pa fratii mei indieni,ei sunt la fel f.f. spirituali si sunt atras de ei ca si de Baba pt. ca sunt aceleasi gandiri legate de dragostea pt. Creatia toata pt. pace si love intre noi.
Indienii au o relatie cu divinitatea mult mai stransa decat orice crestin din lume,the Pope is a joke!
De la ei inveti multe!!!Respect pt. natura si aproapele tau si mai ales onestitate,pt. ca un indian este cel mai sincer suflet in Creatie,poate de aceea a fost pacalit de omul alb mereu,pt. ca a gandit ca toti oamenii sunt ca si ei,sinceri si n-au de ascuns nimic!!!
Suferinta lor i-a adus insa si mai aproape de Dumnezeu,ei cred cu inima si sufletul, omul alb crede cu mintea si mereu ...cere ajutor de la Dumnezeu cand se roaga...Doamne ajuta-ma sa am un servici bun,Doamne fa-ma sanatos,Doamne ajuta-ma sa castig la lotto...Doamne ajuta-ma sa am o casa mare...indianul cand se roaga nu se gandeste la astfel de lucruri care nu au importanta pt. el,ci se roaga pt., toata Creatia si pt. cei necunoscuti lui,abia la urma se pune pe el insusi si nu cere decat sa aiba mila de el sa-i ajute poporul lui.

Si eu la fel gandesc,un brave warrior niciodata nu se roaga pt. soarta lui ci pt. a lumii.The frog skin paper(dolarii)nu-i iei cu tine pe lumea cealalta.
E opinia ta sa ma crezi superficial ,eu nicidecum nu ma consider ca atare.
Multi ii considera si azi pe indieni ..savages,eu zic ca cei ce "afirma "astea sunt adevaratii savages!

Pe alta data dear brother,
Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries).
.........................................................................................................................
"Wakan Tanka Tunkashila onshimala"(Grand Father Spirit,pity me,so that the world and my people may live).
Great Medicine Man Lame Deer




























































































#16399 (raspuns la: #16351) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
baieti cu sensul de copii - de AlexM la: 07/07/2004 11:25:34
(la: A avea baieti in Moldova...)
cuvantul "bãiat" a fost cautat sa fie derivat din Latinã, presupunandu-se pentru aceasta un anume balneatus care sa fi insemna "imbãiatul" care ar fi dat "bãiat". Lucrul evident este absurd, dpdv semantic neavand nimic de a face cu imbaiatul si care nu este justificat decat de dorinta apriga a celor Latinisti care vor sa explice totul prin Latina.

Sa luam aminte:
-exista verbul (regionalism) "a bãia" care inseamna si "a nashte". Acest verb dupa cele 3 vocale una lânga alta "ãia" pare a fi un verb care a iotacisat una dintre cele 3 consoane care se asibileaza in lb româna ( n, l, r) cand sint urmate de "i". Deci, pe aceasta idee, am putea presupune ca forma lui "a bãia" a fost una ca: bãnia, bãria, bãlia din aceste forme fiind posibil sa avem pe "a bãia".
Si acum, pentru ca semantismul conteaza, ne ajuta lb. Albaneza care au si ei un cuvant asemanator care este "barrë" si inseamna "gravidã".
Semantismul este evident . cuvintele au o legatura semantica intre ele: a nashte ( in româna ) cu gravida ( in albaneza). Deci presupunerea ca " a bãia" vine dintr-o formã bãria este confirmata de "r" din Albaneza. Ca atare presupunerea unui Latinesc balneatus in afara de absurditatea semantismului se dovedeste o gaselnita nefondata si care nu e necesara deloc pentru a justifica cuvantul Românesc.

Acum, din " a bãia" care are forma la participiu de "bãiat" cu sensul de "nascut" a fost derivat substantivul "bãiat" cu sens initial de "copil" care s-a specializat la feminin prin "bãiatã" si la masculin "bãiat". Cuvantul este autohton in lb. Româna si nu este un imprumut din Albaneza sau Latina, el fiind mostenire din IndoEuropeana, aparent din radicalul bher- care inseamna "a purta".

Cu stima,

Alex

Iadul social - de Livia Lazar la: 09/07/2004 06:24:34
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Radu,


Voi fi sincera,asa cum stiu ca ma prinde in unele dimineti de primavara:
Nu inteleg sau nu ma pot abtine din uimit cand vad cu cat firesc imbraci oamenii in hainele pe care ai muncit atat de mult sa le obtii, explicandu-le lumea (deformatie profesioanala?), chiar daca stii ca treapta sistemului lor de valori la care apelezi, e de mult inlocuita cu o mica scara rulanta ce sare peste adanc ! Consider ca e curaj si nebunie sa faci naveta intre atatea tipologii umane, dar nu te judec, mi te uimesc si ma rog sa aiba sens intr-o zi tot ceea ce spui pentru unii care cultiva maneaua in rasadurile culturii generale sau visele la cea de-a paisprezecea masina ...
Mi-ai facut pofta de social,iti multumesc, dar nu pentru social in sine, ci pentru senzatia pe care o ai atunci cand acesta incearca sa te transforme ... Sper ca nu ti-am parut mai aberanta decat imi spun amicii, si nici mai naiva decat ma crede barbatul ce ma iubeste ...:)

Vie si intensa vietuire, sanatoasa si puternica ! Pe acestea nimeni nu ti le poate fura !


Be yourself no matter what they say ! (Sting in "Englishman in New York")
#17538 (raspuns la: #17455) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: